Super-acriviștii s-au întâlnit într-o „sinaxă”, în județul Neamț și printre hotărâri a fost și repudierea ieromonahului Tihon Bivoleanu care nu este de acord cu formula de pomenire „Pe episcopul nostru…”

Dovada înșelării este această fărâmițare continuă. 

Când creezi o grupare ai cărei membri se declară singurii ortodocși, pe ceilalți considerându-i eretici (pe toți pomenitorii), concluzia logică la care ajung mulți dintre ei este aceea că dacă toți sunt în erezie înseamnă că nu au nici har.

Concluzie logică, dar greșită totuși, la fel ca și premiza de la care se pleacă (cum că toți cei ce nu întrerup pomenirea ar fi eretici).

Așa s-a desprins dintre ei,  mai întâi preotul Ioan Miron, apoi Claudiu Vasile Maria. A urmat ieromonahul Onisim Banu.

Din nefericire în aceeași prăpastie a căzut și Schitul Rădeni, schit ce se afirmase ca o citadela a Ortodoxiei, timp de un an de zile.

Acum, aflăm că ceata acriviștilor exagerați s-a întâlnit în „sinaxă” undeva în județul Neamț și una din hotărârile luate de participanți ar fi fost și delimitarea de poziția pr. Tihon Bivolenu care nu e de acord cu formula de pomenire/nepomenire „Pe episcopul nostru…”

Aici vedem că ieromonahul Tihon nu alunecă într-o cădere mai mare, ca cei amintiți mai sus, ci rămâne măcar pe poziția  unei formule de pomenire corecte neacceptând ciudățenia impusă de monahul Sava Lavriotul celorlalți acriviști exagerați ca și el.

Bine ar fi dacă acest ieromonah și-ar reveni cu totul și ar părăsi ideile schismatice sau semi-schimatice ale pr-lui Antim și ale celor dimpreună cu el și cu Sava Lavriotul.

Redau mai jos un fragment de pe un blog care se pare că îl susține pe pr. Tihon, deși în trecut îi sprijinea cu totul pe semi-schismaticii acriviști.

Acuzatii grave si nefondate aduse parintelui Tihon de asa zisi parinti marturisitori la sinaxa recent desfasurata in judetul Neamt

Recent in zona judetului Neamt a fost organizata o sinaxa la care au participat majoritatea parintilor ingraditi de erezie (parintele Antim, parintele Ieronim, parintele Spiridon, parintele Xenofont, parintele Elefterie, parintele Ghervasie etc…), mai putin cel acuzat de inselare (parintele Tihon , care nici nu a fost invitat ) .

Imediat dupa aceasta sinaxa , un grup de credinciosi si maici au venit la parintele Tihon si i-au transmis ca duhovnicii de la sinaxa le-au zis ca parintele Tihon este inselat si sa nu mearga la el pentru ca nu foloseste formula eretica episcopul nostru in ectenie. Parintele argumenteaza ca aceasta formula este eretica cu ajutorul invataturii Sf Ipatie Din cartea Strajerii Ortodoxiei de la pagina 101.

La aceasta sinaxa s-a decis de comun acord ca parintele Tihon este inselat. De ce oare acesti duhovnici nu au curajul sa afirme si public acest lucru?

Vom aduce argumente in viitoare articole cu inselarile acestor duhovnici si chiar erezii a unora dintre ei.

Parintele Antim si nu numai, cand vrea sa scape de niste ucenici (cei mai prosti si fara bani) ii trimite la parintele Tihon, desi la alti ucenici le spune ca parintele Tihon este inselat si nu ii lasa sa mearga la el. Spuneti voi daca aceasta atitudine este ortodoxa.

Mai nou aflam de la parintele Xenofont Horga ca nu este bine sa dai in vileag un inselat, desi si acesta la unii ucenici (care au portofele pline de bani) le spune ca parintele Tihon este inselat .

In privinta acestei ectenii asteptam argumente canonice .

….. De pe: invataturilesfintilorparinti.wordpress.com

 

Monahul TEODOT în apărarea pr-lui ieromonah TIHON de la Petru Vodă

monahul-Teodot

Recapitulez: Pr. Tihon îi trimite o scrisoare starețului Hariton, în care îl îndeamnă să mărturisească adevărul ortodox și să păstreze linia Pr-lui Iustin Pârvu. Starețul Hariton se umple de „nervi” și scoate la „lumină”, chipurile, toate defectele și abaterile părintelui Tihon, într-o scrisoare răspuns, plină de neadevăruri, de calomnii și de justificări ale lipsei de combativitate împotriva sinodului eretic din Creta și a ecumenismului în general. Pr. Tihon, într-un adevărat duh ortodox, fără să se apere, îi demonstrează teologic că greșește. 

REPLICA EXCELENTĂ a Pr. TIHON de la Petru Vodă la calomnia și eschivările de la Ortodoxie ale starețului Hariton 

Dar cum slugă de jidan la slugă de jidan trage, a apărut și un articol pe „Adevărul.ro”, în aceeași manieră calomniatoare ca a starețului Hariton:

Cum şi-a băgat dracul coada în mănăstirea preotului Iustin Pârvu. Cazul ciudat al călugărului care ar fi încercat să-i scoată dinţii unui copil cu cleştele

În apărarea pr-lui mărturisitor Tihon Bivoleanu, sare monahul Teodot. 

Preiau articolul: 

In apararea P.Tihon

 

gheron-sava-si-ierom-tihon

P.Tihon este venit la M-rea Petru-Voda din 1998, luna martie, la varsta de 21 de ani. Este nascut pe 21 ianuarie 1977, de ziua Sf.Maxim Marturisitorul. Intra deci, anul acesta, in al 20-lea an de calugarie. Este singurul Preot de acolo care a intrerupt in mod canonic pomenirea Mitropolitului Teofan, in urma semnarii de catre acesta a documentelor eretice de la sinodul talharesc din Creta. In Manastire, ca de altfel si in lume, se face asculatre de staret-duhovnic,  pana la pacat. Dupa Creta-Sinodul BOR din 30 oct.2016, pomenirea ierarhilor romani partasi ereziei ecumeniste legalizate, este cel mai mare pacat al preotilor din BOR, pentru care, va veni negresit urgia lui Dumnezeu printr-un razboi care bate la usa. P.Tihon se lupta din rasputeri-desi are 8 boli grave-impotriva acestui pacat, al partasiei cu erezia, prin pomenirea Mitropolitului eretic.  Acesta este singurul motiv pentru care a oprit pomenirea. Il cunosc de 17 ani pe P.Tihon, de aceea ma vad dator sa combat acuzele nedrepte pe care i le-a adus P.Hariton in scrisoarea din 10 iauarie 2017 :  http://manastirea.petru-voda.ro/2017/01/09/scrisoare-catre-ieromonahul-tihon/

  • P.Tihon a fost hirotonit de catre IPS Teodosie de Tomis si are binecuvantarea si ascultarea de la P.Justin pentru a vietui in M-rea lui de metanie. In 2008, P.Justin l-a chemat de vreo 6 ori pe P.Tihon sa vina din Dobrogea la M-rea de metanie. Se lupta din greu sa ramana la Petru-Voda, desi sanatatea il dezavantajeaza aici, unde avem aproape 6 luni de iarna in fiecare an. Toata floarea tineretii si-a petrecut-o aici, la Petru-Voda. Aici a muncit, aici s-a rugat, aici si-a daruit sanatatea si forta tineretii.
  • Sinaxa din decembrie 2016 a fost convocata de P.Hariton pentru acuza de publicare a cuvantului P.Simeon de la M-rea Sihastria, in care condamna transant sinodul talharesc de la Creta. Nu aceste asa-zise „abateri permanente de la disciplina monahala” au determinat sinaxa, ci publicarea cuvantului P.Simeon-cu acordul Sf.sale. La aceasta sinaxa, 33 de monahi au votat in favoarea P.Tihon si doar 7 impotriva.
  • gestul cu „hainele monahale si schima mare” a fost facut in urma amenintarilor P.Hariton din decembrie, cu evacuarea din Manastire si au avut doar un rol simbolic, prin care P.Tihon il avertiza pe P.Hariton, ca ” va lua pe umerii lui canonul de schimonah, daca il va alunga din Manastire.” De altfel, hainele si schima mare le-a imbracat la cateva ore dupa acest gest simbolic.
  • cate nu zice omul la necaz, mai ales in fata nedreptatilor mari la care este supus !!! Iata de exemplu, ce marturiseste Marele Mucenic P.Dimitrie Bejan despre chinurile indurate la Oranki, pe viscole de -47 de grade : ” Toată iarna aceea am cărat cu spatele, blestemând zăpezi şi oameni. Apoi au venit alte ierni şi la greutatea zilelor s-au adăugat alte greutăţi.”  P.Tihon, inca de la inceputul venirii ca staret a P.Hariton, a avut de suferit-iata , sunt 4 ani de atunci-„dragostea parinteasca” a sf.sale, caci l-a banuit inca de la inceput ca este omul Patriarhului, pus de acesta ca sa distruga obstea M-rii Petru-Voda, ceea ce s-a si adeverit si se adevereste in continuu. Patriarhul Daniel nu poate uita niciodata ca , aici la Petru-Voda, credinciosii i-au rupt si aruncat toiagul de Mitropolit, atunci cand a incercat si reusit -pentru doi ani-sa-l schimbe pe P.Justin din staretie, pentru a-si pune omul sau.
  • sunt certuri in familie, in societate, peste tot pe pamant intre oamenii care sunt supusi greselilor, dar ce legatura au acestea cu intreruperea pomenirii pe motiv de erezie ? P.Hariton doreste cu orice pret, prin afirmatii calomnioase sa-l arate pe P.Tihon a fi nevrednic sa intrerupa pomenirea si nevrednic de a fi luat in seama. Asa incearca sa descalifice pe toti cei care au luat in maini aceasta arma a Sf. Parinti : discreditarea Marturisitorilor si descurajarea-amenintarea sovaitorilor .
  • urmatoarele trei paragrafe contin exagerari si minciuni pe langa ispitele care se pot intampla oricarui vietuitor din Manastire.
  • slujirea in sobor a fost aplicata pentru a fi obligat sa asiste la pomenirea fara sa vrea a Mitropolitului, ceea ce a refuzat.  Este dreptul sau de Preot slujitor si cunoscator al canoanelor.
  • acuza cu banii este o minciuna.
  • „imixiunea necanonica” la Sihastria a fost o mare binecuvantare de Sf.Ap.Andrei pe care Dumnezeu a daruit-o P.Simeon, care a spus public ceea ce avea pe inima, despre adunarea din Creta : ” sinod talharesc si jidovesc… lucrare a masoneriei. Voi intrerupe pomenirea Mitropolitului Teofan, daca nu-si retrage semnatura”.
  • copilul sirianului este recunoscut la scoala din sat, ca fiind foarte obraznic. In Pateric si Vietile Sfintilor sunt cazuri in care mirenii i-au acuzat pe nedrept pe calugari de fapte reprobabile, dar dupa un timp s-a dovedit contrariul. Acuzatorii nedrepti insa, n-au ramas nepedepsiti de Dreptatea Dumnezeiasca.
  • am dat mai sus exemplul P.Dimitrie Bejan, care fiind chinuit de multe ori peste puteri, a mai scapat si blesteme, pana la o vreme.  Mucenicul Constantin Oprisan-seful Fratiilor de Cruce de pe tara, cel care a trecut prin reeducarea de la Pitesti, fiind pe patul de boala-moarte la Jilava, spunea  : „Pe caralii sa nu-i blestemati, ca unii se mai intorc.”
  • personal, niciodata nu l-am auzit pe P.Tihon spunand cuvinte jignitoare la adresa P.Justin. Am marturia P.Pamfil, care a stat in chilie cu el timp de un an si jumatate si niciodata n-a auzit din gura lui, asemenea injurii. Aceasta acuza arata inca o data „dragostea parinteasca” a P.Hariton si este o minciuna foarte usor de dovedit, caci P.Hariton nu a stat in M-rea Petru-Voda decat timp de un an, iar din partea mirenilor n-am auzit asemenea plangeri.
  • Parintele Tihon are 8 boli grave si de aceea nu poate sluji in mod constant la Biserica. Acest lucru il stie foarte bine P.Hariton. Incetarea pomenirii Mitropolitului eretic nu este schisma, ci izbavire de schisma si erezie, conform Canonului 15 de la Sinodul I-II de la C-nopol, convocat de Sf.Fotie cel Mare.
  • la punctul 4 de la ultima pagina a Scrisorii, P.Hariton afirma : ” …  prin iconomie si prin descoperire dumnezeiasca, am hotarat sa urmam procedura si hotararea Sfintilor parinti romani si marii nostri duhovnici, care au pomenit ierarhii, limita fiind numai in cazul in care acestia s-ar impartasi din acelasi Potir cu ereticii.” De ce nu spune ca sa stie toata lumea, dupa cum a fost in decursul istoriei descoperirilor dumnezeiesti autentice din Biserica, cine a avut aceasta „descoperire dumnezeiasca” si in ce a constat ? A dat cumva vreun canon de post si rugaciune la obste pentru problema intreruperii pomenirii ? Nu am auzit . Sau poate este vreo nalucire a maicii care are un rol hotarator  in elaborarea documentelor oficiale teologice ale Manastirii de calugari Petru-Voda, maica care sta ilegal de trei ani de zile acolo ? Ma intreb in scris, nu dau verdicte ca asa o fi.
  • „limita Potirului comun”. Nu exista in nici un canon al Bisericii aceasta limita. Tocmai pentru a nu se ajunge aici, la potirul comun cu ereticii, este pus acest dumnezeiesc si preabinecuvantat Canon 15.
  • la urmatoarea afirmatie , P.Hariton ori nu intelege, ori se face ca nu intelege cum stau lucrurile : „… si ne acuzati de necanonicitate , pe noi, care pazim canoanele, nu doar pe unele precum fratia voastra, ci toate canoanele referitoare la procedura cu privire la activitatea apologetica.” Tocmai un singur canon nu paziti si chiar cel mai important in situatia de fata, P.Hariton : CANONUL 15-intreruperea pomenirii episcopului pe caz de erezie semnata cu propria mana, adica mai mult decat „cu capul descoperit”.
  • 5.” Sfintele canoane prevad ca cel ce aduce prihana asupra episcopului, sa aiba el insusi o viata crestina fara de prihana.”  Nu exista asemenea canoane, dar exista Canonul 6 de la Sin II ecumenic-despre para asupra episcopilor, insa se refera la pacatele morale ale episcopilor. Pentru erezia episcopilor, este Canonul 15 de la Sin I-II C-nopol.
  • in ultimul paragraf, P.Hariton ii transmite cu alte cuvinte, P.Tihon : ” esti foarte pacatos , asa ca, lasa-te de marturisirea Dreptei Credinte si plange-ti pacatele. Noi suntem neprihanitii care ne ocupam cu apologetica, noi cei care pazim toate canoanele, nu ca tine, numai pe unele. ” Exact acelasi duh, cu care mi-a spus si mie in urma cu cateva sapatamani : ” Mai Teodot, de cand ai plecat din Manastire ai ramas acelasi. Ar fi trebuit sa fie coada de oameni la tine si sa faci minuni. Esti un pacatos. Taci si vezi-ti de pacatele tale. Nu mai avem oameni de traire inalta, mari facatori de minuni, care sa rezolve problemele Bisericii.” „De ce nu intrerupeti pomenirea Mitropolitului Teofan, acum dupa Creta si dupa atatea scrisori de rugaminti spre intoarcere  ? Raspunsul P.Hariton : ” Niciodata nu voi intrerupe pomenirea lui , pentru ca nu sunt convins ca este eretic . ” Asadar, stiti prea bine ca, pentru erezia ierarhului se intrerupe pomenirea lui inainte de Potirul comun !!! Denigrarea marturisitorilor-pacatosi cum sunt,  amenintarea, acuzarea, calomnierea-nepomenitorilor, luarea apararii ierarhilor ecumenisti apostati, prin „iconomie si descoperire dumnezeiasca”, luarea  P.Justin drept paravan pentru necanonica „limita a Potirului comun” , cam acestea ar fi unele din lucrarile „canonice si disciplinare” ale P.Hariton.
  • Inchei cu o marturie a unui Marturisitor cu zeci de ani de puscarie si prigoana in  timpul regimurilor antonescian, apoi comunist, P.Atanasie Stefanescu (+29 feb. 2006) : „Intr-o zi, pe cand P.Atanasie era la pangarul M-rii si se uita dupa niste carti, a intrat P.Hariton-pe atunci la M-rea Durau.               Dupa plecarea sa, P.Atanasie l-a intrebat pe monahul care vindea la pangar : „Cine este acest parinte ? Este P.Hariton de la Durau- a raspuns monahul. „Sa stiti ca acest om este foarte periculos.  Cai si vaci n-am pascut, dar la oameni ma pricep.”                                                                                                                                        Luna acesta ianuarie este poate, cea mai sfanta luna din anul bisericesc, caci incepe cu Botezul Domnului, continua cu ispitirea in pustie a Domnului, biruinta Lui asupra satanei si cei mai mari Sfinti ai Bisericii. De aceea trebuie sa ne asteptam la cele mai mari ispite din an.                                                                                Nu intamplator, satana ii munceste pe arhierei, cu saptamana de rugaciune-uraciune ecumnenista, tocmai la sfarsitul acestei luni, in fiecare an !!!  Acum, ispita satanei ar suna cam asa, pentru preoti, monahi, credinciosi : „Inchina-te, supune-te, nu te strica cu arhiereii mei, si-ti voi da salariu, chilie, mancare, bautura, caldura, functie … ” La care noi, sa-i raspundem : „Mergi inapoia mea satana, ma inchin numai Sf.Treimi, iar pentru arhiereii tai, intrerup pomenirea, pana se vor intoarce la Adevar. Poate inca nu sunt cu totul si cu totii ai tai.”  Asa ca, ce ne ramane de facut, decat sa  ne continuam lupta noastra, cu dragostea lui Hristos in inima, iar pe acesti „oameni periculosi”, sa-i lasam in judecatile si in mila lui Dumnezeu si a Sfintilor Sai. Sunt maici la vale, la Paltin, care nu merg la Biserica pentru ca este pomenit Mitropolitul Teofan, iar maica Stareta Justina nu le alunga, ci le respecta alegerea, temandu-se sa strice ceea ce a realizat P.Justin cu atata truda. La deal insa, unii se cred stapani deja pe munca de zeci de ani a P.Justin si nu se sfiesc sa alunge chiar Preoti !!!                Dumnezeu sa le ajute P.Tihon si tuturor marturisitorilor care au ridicat Crucea nepomenirii in spate, sa o duca dupa cum pot, pana la sfarsit.  Amin.

Sursa: monahulteodot.wordpress.com

REPLICA EXCELENTĂ a Pr. TIHON de la Petru Vodă la calomnia și eschivările de la Ortodoxie ale starețului Hariton

Așadar părintele ieromonah Tihon Bivoleanu de la Mânăstirea Petru Vodă îi scrie starețului său o scrisoare, în care îi cere să urmeze linia mărturisitoare a Părintelui Iustin Pârvu, pe care au mai semnat-o și câțiva monahi: 

Pr. ieromonah TIHON de la Petru Vodă, împreună cu patru monahi (printre care și Teodot) și un schimonah – SCRISOARE către starețul Hariton

Dar, după cum ne-a obișnuit starețul Hariton, răspunsurile lui sunt… uimitoare. A răspuns într-o scrisoare (pe site-ul petru voda.ro) plină de calomnii, neadevăruri și de justificări puerile pentru neîntreruperea pomenirii ereticului mitropolit Teofan: 

Scrisoare către ieromonahul Tihon 

Iată excelenta replică a ieromonahului mărturisitor: 

Preacuvioase părinte stareţ,

Am citit cu tristeţe şi cu jenă profundă răspunsul pe care l-aţi publicat ca urmare a primirii scrisorii prin care vă rugam să onoraţi amintirea şi moştenirea Părintelui Iustin şi să vă implicaţi în mod real în combaterea ereziei ecumeniste, prin întreruperea pomenirii în întreaga mănăstire Petru Vodă şi prin sprijinirea luptei pe care o duce de luni de zile Schitul“Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Rădeni, întemeiat tot cu binecuvântarea iubitului nostru Părinte, pentru a duce mai departe lupta în care preacuvioşia voastră refuzaţi să vă angajaţi acum.

Am citit cele patru pagini cu tristeţe, pentru că mi s-a părut dureros ca un stareţ al unei mănăstiri ortodoxe cu o tradiţie ca cea a mănăstirii Petru Vodă să răspundă cu un atac la persoană nedemn unei scrisori teologice, scrise cu bună cuviinţă, cu argumente teologice pertinente şi cu dorinţă sinceră de a sluji adevărul şi adevărata credinţă. Am citit-o cu jenă profundă, pentru că semnătura de pe acea scrisoare este a stareţului din mănăstirea mea de metanie. Şi-l poate cineva închipui pe înaintestătătorul pe scaunul de stareţ al mănăstirii Petru Vodă, duhovnicul românilor Iustin Pârvu, martirul închisorilor comuniste, ctitorul lăcaşului care ne adăposteşte astăzi pe toţi răspunzând unei scrisori teologice care reclamă căderea Bisericii noastre într-o periculoasă părtăşie la erezia ereziilor, ecumenismul, cu un “cazier” al autorului scrisorii, în care sunt enumerate păcate omeneşti de-a valma cu calomnii josnice, în speranţa că, discreditându-l pe cel ce a tras semnalul de alarmă, pericolul va dispărea de la sine? Şi-l închipuie cineva pe părintele Iustin, cel ce, cu chipul blând, i-a sfătuit pe ucenici să nu ne răzbunaţi” pentru suferinţele îndurate de la regimul satanist comunist, participând la judecata ad-hoc a celui dintâi dintre păcătoşi (cf. 1Tim. 1,15), care sunt eu, din postura celui ce are scrise cu conştiinciozitate toate păcatele, pentru a se târgui cu ele pentru sufletul păcătosului? Evident, nu.

Nu voi răspunde acuzaţiilor în cascadă ce mi s-au adus, întrucât ele sunt simple afirmaţii, pentru care ar trebui să îl credem pe cel ce le face. Chiar şi dreptatea omenească impune celui ce face acuzaţiile să le şi dovedească, cel acuzat fiind obligat să se dezvinovăţească doar în faţa unor evidenţe clare. Cât timp calomniile pe care le-aţi rostit la adresa mea sunt sprijinite pe afirmaţii generale sau pe “martori” care participă la acest“proces” doar cu iniţialele numelor lor reale, consider că nu se cuvine să spun mai multe despre această parte a scrisorii dumneavoastră, lăsându-i pe cititorii ei, mai ales pe cei ce mă cunosc personal, să îşi facă o părere personală despre onestitatea cu care ea a fost scrisă. Pe parcursul acestor rânduri voi dezvălui şi motivul care v-a împins să denigraţi un slujitor al altarului, contrar sfintelor canoane, în văzul tuturor.

Mă voi referi în acest răspuns doar la puţinele lucruri din scrisoarea dumneavoastră care merită cu adevărat atenţie. Voi analiza mai întâi singura afirmaţie adevărată din toată scrisoarea dumneavoastră:recunoaşterea faptului că există “anumite abateri de la învăţătura Bisericii exprimate în Creta”. Din păcate până şi acest adevăr este alăturat unei afirmaţii nesusţinute de fapte: “nimeni din Mănăstire nu este de acord cu anumite abateri de la învăţătura Bisericii exprimate în Creta”. Textul scrisorii sfinţiei voastre arată că cel puţin o persoană din Mănăstire este de acord cu acele abateri, de vreme ce nu este dispus să facă nimic pentru a le îndrepta.

Afirmaţia că la Creta au avut loc “anumite abateri de la învăţătura Bisericii” se traduce în limbaj dogmatic şi canonic astfel: “în Creta s-a căzut în erezie”, deoarece expresia edulcorată “abateri de la învăţătura Bisericii” este definiţia clasică a termenului “erezie”. Prin urmare, singura afirmaţie reală din scrisoarea sfinţiei voastre este: în Creta s-a căzut în erezie.

Este de la sine înţeles că “anumitele abateri de la învăţătura Bisericii” nu s-au putut exprima, ca să zicem aşa, pe ele însele în Creta, ci au fost formulate şi exprimate de către participanţii la acest sinod. Aceşti participanţi au formulat textele cu abateri de la învăţătura Bisericii, le-au semnat, le-au adus în Biserica locală, “au luat notă” de faptul că ele sunt o mărturisire ortodoxă de credinţă, le-au impus Bisericii şi le apără în continuare, motivând că acele abateri sunt de fapt expresie a “ecumenismului lucid”, pe care susţineţi sfinţia voastră că doriţi să îl anatemizaţi.

Unul dintre participanţii la sinodul din Creta, care “a exprimat anumite abateri de la învăţătura Bisericii” este şi ierarhul nostru, Înaltpreasfinţitul Teofan, care, odată întors în ţară, a fost rugat insistent să se dezică de acele abateri şi să le anatemizeze, însă a refuzat constant să facă acest lucru. Ca urmare a discuţiilor repetate cu Înaltpreasfinţia Sa şi a refuzului repetat de a se dezice de abaterile pe care le menţionaţi, mai mulţi preoţi şi ieromonahi au decis să aplice canoanele 31 apostolic şi 15 I-II, care reglementează exact o astfel de situaţie.

Nici în canonul 31 apostolic, nici în canonul 15 I-II nu se face nicio referire la procedura pe care o invocaţi sfinţia voastră cu privire la modul în care trebuie să reacţioneze un preot care constată că episcopul său participă la o erezie, ci se spune clar că atunci când preotul îl aude pe episcopul său predicând un eres, dacă vreţi “anumite abateri de la învăţătura Bisericii”, el poate şi are datoria să se despartă imediat şi fără nicio formalitate de episcopul său prin nepomenire, înainte de sinodala cercetare a eresului respectiv, iar acest gest al său nu poate fi supus niciunui fel de sancţiuni, deoarece prin aceasta, el nu se desparte de episcop, ci de erezie, nu se revoltă împotriva episcopului şi nu se află în schismă1, deoarece motivul invocat de el nu este una dintre “vinovăţiile oarecare”, despre care vorbeşte canonul şi care conduce la schismă, ci este singurul motiv pentru care preotul are voie să se despartă de episcopul său prin nepomenire: părtăşia la erezie a episcopului.

Procedura pe care o imaginaţi sfinţia voastră în pagina a patra a tristei epistole pe care aţi scris-o la ceas de noapte (care se vede că nu v-a fost deloc un sfetnic bun) cu privire la acuzele aduse episcopilor nu pare inspirată din sfintele canoane, sau mai precis, pare o compilaţie a mai multor canoane, interpretate într-o manieră personală. Întrucât nu aţi binevoit să ne indicaţi precis ce canoane prevăd procedura pe care aţi expus-o, îmi rămâne să încerc să aproximez eu o încadrare canonică a acesteia, cu speranţa că voi reuşi să o fac, pentru a înţelege cu această ocazie ce anume canoane nu am respectat în opinia sfinţiei voastre.

Mai întâi spuneţi că “dacă aş fi respectat Predania” şi sfintele canoane, aş fi adus acuza episcopului în scris în mod personal, iar nu public. Canonul 6 al sinodului al II-lea ecumenic spune că acuza se aduce mai întâi “la toţi episcopii eparhiei (mitropoliei)”, iar dacă aceia nu sunt de competenţă pentru a rezolva problema se merge la episcopii diocezei2, iar în ultimă instanţă acuza este adusă în faţa sinodului ecumenic. Potrivit canonului 107 al sinodului local Cartagina, “un episcop singur să nu dea sentinţă în afacerile judecătoreşti proprii3. Este evident de aici că o acuză la adresa unui episcop nu se poate supune spre rezolvare episcopului respectiv, indiferent dacă o aducem de o sută de ori, nu de trei ori, cum propuneţi sfinţia voastră, pentru că episcopul nu are competenţa de a rezolva o plângere adusă împotriva sa. În tâlcuirea la canonul 74 apostolic, canonistul arhid. prof. dr. Ioan N. Floca explică: “acuza împotriva episcopului se înaintează mitropolitului şi/sau patriarhului, rânduiala fiind ca ea să se adreseze căpeteniei sinodului de care depinde episcopul în cauză (can. 6 II ec, 19 Cartagina)4.

Canonul 74 apostolic spune că episcopul pârât “pentru oarece” de “un om de încredere” să fie chemat de către episcopii ceilalţi de trei ori, iar dacă nu se supune, să fie judecat în lipsă. Nu acuzatorul trebuie să meargă la forul superior până la trei ori, ci episcopul pârât poate fi chemat de până la trei ori, după care se pronunţă sentinţa în lipsă5.

În canonul 74 există două elemente pe care doresc să le analizez, unul pe care v-aţi clădit sfinţia voastră toată demonstraţia, celălalt care v-o distruge complet. Expresia “om de încredere” are în vedere calităţile morale şi religioase pe care trebuie să le îndeplinească cel ce aduce plângerea contra episcopului. Canonul 6 al sinodului al II-lea ecumenic spune că pentru oarecare pâră bisericească acuzaţia trebuie formulată de oameni care au o reputaţie creştină bună: nu sunt excomunicaţi, sau schismatici, sau eretici, sau cu un comportament imoral dovedit. Aţi procedat la întregul rechizitoriu din primele pagini împotriva mea din dorinţa de a argumenta, cu ajutorul prevederilor canonice referitoare la condiţia morală a celui ce aduce acuze episcopului, că ceea ce consideraţi a fi o acuză a mea la adresa episcopului nu poate fi luată în considerare de nicio instanţă de judecată bisericească, deoarece eu nu sunt ceea ce canonul 74 numeşte un “om de încredere.

Cel de-al doilea element, care vă desfiinţează întreaga argumentare, este expresia “pentru oarece”. În canonul 6 al sinodului al II-lea ecumenic se foloseşte expresia “oarecare pâră bisericească”, iar tâlcuirea din Pidaliona canonului ne arată natura plângerilor la care se referă canonul: “furarea celor sfinte, sfinţita lucrare în afara hotarelor şi altele6. Niciunul dintre canoanele care reglementarea judecarea acuzelor aduse episcopului de către mireni sau laici nu se referă la erezie sau schismă, ci la orice altă chestiune bisericească.

Ajungem în felul acesta la miezul problemei: natura întreruperii pomenirii pentru părtăşia la erezie a episcopului. Conform canoanelor 31 apostolic şi 15 I-II Constantinopol, întreruperea pomenirii episcopului pentru părtăşie la erezie este o îngrădire de erezia propovăduită de episcopul respectiv, nu o acuză de genul celor despre care vorbesc canoanele analizate mai sus. Prin măsura nepomenirii ierarhului eu nu fac decât să mă apăr de erezie, lăsând instanţelor bisericeşti sinodale sarcina de a cerceta şi rezolva problema dreptei credinţe a episcopului respectiv, în sesiunile sinodului care, potrivit canonului 37 apostolic, trebuie să se adune de două ori pe an pentru a “cerceta împreună dogmele dreptei credinţe şi să rezolve problemele (controversele) bisericeşti care se pot ivi7. Canoanele 31 apostolic şi 15 I-II nu vorbesc nicăieri de faptul că întreruperea pomenirii trebuie însoţită de o punere sub acuzare a episcopului de către preotul care întrerupe pomenirea, nici nu fac legătura cu procedurile reale ale punerii sub acuzare a episcopilor din canoanele care se ocupă cu această procedură, cu atât mai puţin cu procedurile imaginate de sfinţia voastră, care nu îşi au o reflectare în prevederile canonice analizate mai sus. Explicarea motivului pentru care am întrerupt pomenirea ierarhului nu se constituie într-o punere a acestuia sub acuzare de către mine, ci doar într-o argumentare a faptului că nu mă despart de episcop pentru alte motive decât participarea sa la o erezie, necesară pentru a evita caterisirea mea pentru faptele prevăzute de canoanele 31 apostolic şi 13 I-II, care pedepsesc pe clericii care se despart de episcopi pentru orice altă vină decât participarea acestora la erezie.

În concluzie, măsura mea de nepomenire a ierarhului nu încalcă niciun canon, iar eu sunt în deplină comuniune cu Sfânta Biserică Ortodoxă, nicidecum în schismă, aşa cum încercaţi sfinţia voastră să-i convingeţi pe cititorii scrisorii pe care aţi publicat-o.

Ajung în sfârşit la ultimul aspect pe care doresc să-l abordez în aceste rânduri: interpretarea “marca Petru Vodă” a reacţiei ortodoxe faţă de erezie. În scrisoarea sfinţiei voastre motivaţi continuarea pomenirii ierarhului prin faptul că nu a atins “limita”, care este “numai cazul în care aceştia se împărtăşesc din Potir comun”. Această ideologie o puneţi pe seama “iconomiei”, deşi în materie dogmatică nu operează iconomia, ci acrivia, a Sfinţilor Părinţi şi mari duhovnicii “ai noştri”, fără a ne numi măcar unul dintre aceşti Sfinţi Părinţi şi mari duhovnici care au afirmat că lupta contra ereziei trebuie să înceapă odată cu “Potirul comun”. Mai vorbiţi şi de o “descoperire dumnezeiască” pe care aţi fi avut-o, stârnind un hohot de râs homeric pe tot internetul. Din argumentări anterioare pe aceeaşi temă, teoreticienii mănăstirii mai pun această idee şi pe seama părintelui Iustin, răstălmăcind cuvintele sale pentru a justifica laşitatea urmaşilor săi.

Limita potirului comun” implică o nouă definiţie pe care o daţi ereziei, care nu mai este o învăţătură dogmatică greşită, ci doar o practică liturgică interzisă. Prin aceasta, condamnaţi efectul (împărtăşirea liturgică comună cu ereticii), iertând cauza (părtăşia la învăţătura eretică), ignorând complet condiţia pe care o impune canonul 15 I-II Constantinopol pentru întreruperea pomenirii ierarhului părtaş la erezie:propovăduirea publică a unei erezii. Propovăduirea este acţiunea de a învăţa pe cineva o anumită învăţătură. Sfânta Biserică a prescris măsuri de luptă contra ereziei încă de la apariţia acesteia în corpul Bisericii, la nivel de învăţătură greşită. Toate sinoadele ecumenice s-au desfăşurat pentru a corecta învăţături greşite, care contravin Sfintelor Scripturi şi Sfintei Tradiţii. Împărtăşirea comună cu ereticii este momentul culminant al procesului de împreună petrecere cu ereticii. A începe să reacţionezi doar în momentul acela se aseamănă cu o încercare zadarnică de a-i da medicamente unei persoane aflate în stare de metastază.

Consecinţa catastrofală a “teologiei limitei potirului comun”, pe care o susţineţi, este acceptarea ecumenismului aşa cum se manifestă acesta cel puţin la actualul său stadiu, în ciuda afirmaţiei că “cereţi anatema ecumenismului”. De vreme ce limita potirului comun este momentul în care sunteţi dispuşi să trageţi un semnal de alarmă serios, înseamnă că de fapt acceptaţi ecumenismul şi toate învăţăturile sale eretice eclesiologice, cu excepţia potirului comun. Ducând argumentarea până la capăt, există posibilitatea să acceptaţi şi unirea ortodocşilor cu ereticii în “Biserica mărturisită de Crezuri” pe care o visează Consiliul Mondial al Bisericilor, atât timp cât ea se desfăşoară după principiul “unităţii în diversitate”, care nu implică neapărat, cel puţin în stadiile incipiente ale proiectului, părtăşia potirului comun.

Rezumând, întreaga argumentare pe care o faceţi în scrisoarea sfinţiei voastre este lipsită de relevanţă din perspectiva aplicării canoanelor care permit îngrădirea de episcopul părtaş la erezie. Chiar şi argumentul că mi-am luat preoţia de la episcopii de care acum mă îngrădesc, în ciuda faptului că ei practică ecumenismul de decenii, nu se susţine, deoarece, până la sinodul din Creta, toate angajamentele ecumeniste pe care le-au făcut acei episcopi au fost erori personale, pentru care ei vor da socoteală înaintea lui Dumnezeu, dar care nu le-au afectat capacitatea de a transmite harul preoţiei, care se pierde decât după caterisirea de către un sinod a episcopului părtaş la erezie. Sinodul din Creta a împlinit însă condiţia “propovăduirii cu capul descoperit” a ereziei, pentru că a legiferat erezia ecumenismului ca “atitudine spirituală de dialog şi cooperare între creştini8, expresie care, în sine, pune ortodocşii şi ereticii pe acelaşi palier, numindu-i la grămadă “creştini”, ceea ce, evident, după logica sfinţiei voastre, este grav, dar nu atât de grav încât să se ia măsurile canonice necesare, de vreme ce “cooperarea dintre creştini” nu a ajuns la potir. Din acest motiv, am decis îngrădirea de erezie acum, iar nu în urmă cu mulţi ani.

Reiau rugămintea de a analiza cu discernământ scrisoarea mea şi de a urma linia impusă în mănăstirea Petru Vodă de întemeietorul acesteia, care a fost categoric împotriva ecumenismului şi a pângăririi credinţei noastre ortodoxe.

10.01. 2017 Cu nădejde la Hristos Domnul,

Ieromonah Tihon Bivoleanu

Preacuvioşiei sale Hariton, Stareţul Mănăstirii Petru Vodă

1 Arhid. prof. dr., Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note şi comentarii, Sibiu, 2005, pp. 26, 347
2 Ibidem, p. 75.
3 Ibidem, p. 302.
4 Ibidem, 48.
5 Ibidem, 49.
6 Pidalion, Cârma Bisericii Ortodoxe, Editura “Credinţa Strămoşească”, 2007, p. 180.
7 Arhid. prof. dr. Ioan N. Floca, ed. cit., p. 30.
8 http://basilica.ro/comunicat-orice-lamurire-privind-credinta-trebuie-facuta-in-comuniune-bisericeasca-nu-in-dezbinare/.

Sursa: sinodultalharesc.tk