Marele duhovnic grec, părintele Maximos Karavas, a citit și binecuvântat în Duminica Ortodoxiei, în fața a mii de credincioși, proiectul de rezoluție al celor șase membri ai sinaxei nepomenitorilor români

pr.-MaximosPărintele Matei Vulcănescu relatează pentru OrtodoxINFO că în Duminica Ortodoxiei la părintele cu viață sfântă Maximos Karavas, marele duhovnic care a întrerupt pomenirea de curând și despre care Sfântul Paisie Aghioritul a spus că este cel mai mare duhovnic ortodox și i-a îndemnat pe toți să meargă la el, s-a citit, în prezența a mii de credincioși, proiectul de rezoluție al celor șase membri ai sinaxei nepomenitorilor români, prezentat publicului larg spre dezbatere în luna ianuarie a acestui an și tradus în limbile greacă și rusă.

Cu privire la părintele Maximos publicul românesc a aflat pentru prima dată la mijlocul lunii iulie 2017 din relatările referitoare la întreruperea pomenirii de către obștea mănăstirii Sfânta Cuvioasă Parascheva din Milohori, regiunea Ptolemaida, unde părintele Maximos este ctitor și egumen. Părintele Maximos este ucenic al fostului ierarh cu viață sfântă Augustin Kandiotis, fost mitropolit al Florinei.

Despre valoarea sa ca duhovnic, în cartea Mărturii ale închinătorilor în Sfântul Munte la Părintele Paisie a  lui Nicolaos Zurnazoglu, este consemnată următoarea mărturie:

“Un tată disperat și bolnav, împreună cu fiul său, vizitează chilia Sfântului Paisie Aghioritul. Sfântul Paisie îi spune tatălui lui Kostas să meargă să se spovedească, pentru a scăpa de problema serioasă pe care o avea. Atunci Kostas l-a întrebat pe Sfântul Paisie: «Gheronda, să-l duc pe tata să se spovedească la duhovnicul meu, la părintele Nichifor?». Răspunsul Sfântului Paisie a fost surprinzător: «Nu! Să-l duci la Bătrânul Maximos Karavas! Bătrânul Maximos este… !» Și a arătat un semn cu mâna cum că e MARE! Arătând că Sfântul Paisie îl are la mare cinste si evlavie!”.

Părintele Maximos Karavas a întrerupt pomenirea Mitropolitului de Florina, Teoclit, pentru că nu s-a delimitat de minciunosinodul din Creta! Bătrânul Maximos ne spune:

Cu siguranță Sfântul Paisie azi ar fi întrerupt și el pomenirea ereticului Bartolomeu. Mulți ierarhi azi sunt mai mult muftii musulmani decât episcopi ai lui Hristos”.

Părintele Maximos este membru al Sinaxei Clericilor si Monahilor de la Volos și, la fel ca și Gheronda Gavriil, ascultă povățuirile teologice ale celui care a albit în lupta antiecumenistă, prigonit timp de 40 de ani, Părintele Theodoros Zisis. Gheronda Gavriil spunea:

“Mergeți la părintele Theodoros, de el să ascultați. El e teologul nostru”.

Părintele Theodoros spunea:

“Gheronda Gavriil mi-a dat ascultarea să scriu o broșură despre întreruperea pomenirii! A venit iată timpul sa o scriu!”.

Între timp broșura a fost tradusă și va fi publicată de către editura Asociației Sfinților Mărturisitori din închisori – Bucovina în zilele următoare.

În Duminica Ortodoxiei a acestui an, spre bucuria tuturor credincioșilor, la Mănăstirea Sfânta Parascheva, s-a citit textul proiectului de rezoluție semnat de pr. Grigorie Sanda, pr. Claudiu Buză, pr. Ioan Ungureanu, pr. Cosmin Tripon, monahul Chiriac Cioi și teologul Mihai-Silviu Chirilă, susținut ulterior de părintele Vasile Ioviță, de obștea părintelui Paisie Prodromitul și de un număr de credincioși nepomenitori, dintre care unii frecventează Schitul Rădeni din Neamț.

Iacovos, martor ocular, i-a relatat părintelui Matei Vulcănescu:

Câtă bucurie, frații români sunt pe calea echilibrată a Sfinților Părinți! Eram acolo și am izbucnit în plâns. Cu toții am aplaudat scrisoarea românilor! Mare întărire pentru noi. Gheronda Maximos a binecuvântat-o! Cu toții am aplaudat în biserică. Am strigat: Axios!”.

Proiectul de rezoluție al celor cinci preoți nepomenitori, cărora li s-a adăugat teologul Mihai-Silviu Chirilă, a fost propus spre dezbatere publică în luna ianuarie 2018, urmând a fi dezbătut și aprobat într-o sinaxă viitoare a preoților nepomenitori din România. Textul conține câteva principii teologice echilibrate după care semnatarii propun să se conducă lupta împotriva ereziei și a pseudo-sinodului din Creta în România în perioada următoare.

În cea de-a doua parte a lunii ianuarie textul a fost semnat de către părintele profesor Theodoros Zisis, care a spus cu acea ocazie că se regăsește deplin în principiile expuse de acesta și că, din acest motiv, este întrutotul de acord cu el. O apreciere foarte pozitivă a primit și din partea conducerii Mitropoliei Pireului, cât și a altor preoți greci care au întrerupt pomenirea.

În România, proiectul a fost bine primit de o parte a credincioșilor nepomenitori, care doresc să păstreze o poziție echilibrată în lupta contra ereziei și să evite riscurile căderii într-o extremă schismatică.

Sursa: http://ortodoxinfo.ro/2018/02/28/marele-duhovnic-grec-parintele-maximos-karavas-citit-si-binecuvantat-duminica-ortodoxiei-fata-mii-de-credinciosi-proiectul-de-rezolutie-al-celor-sase-membri-ai-sinaxei-nepomenitorilor-ro/

Via: ortodoxiamarturisitoare.wordpress.com