Avem „privilegiul” de a fi contemporani cu mari ereziarhi: Lepădatul Bartolomeu îi anunță pe călugării din Athos că unirea cu papistașii este inevitabilă

Personal am o nedumerire: Bartolomeu este un mare ereziarh sau un mare smintit? Sau și una și alta? Am impresia că moșul ăsta nu e numai eretic, ci poate și bolnav psihic…

Patriarhul Constantinopolului consideră că doar diferențele istorice, mai degrabă decât dogmele, separă ortodoxia și catolicismul, deci unitatea lor este inevitabilă.

Patriarhul Bartolomeu din Constantinopol a declarat că există doar controverse istorice decât dogmatice între creștinii ortodocși și catolici. El a spus acest lucru în timpul ultimei sale vizite la Sfântul Munte Athos.

În special, potrivit surselor UJO, în timpul unei vizite la mănăstirea greacă Pantokrator, Patriarhul Bartolomeu, în prezența fraților și oaspeților mănăstirii, a susținut că unitatea Bisericii Ortodoxe cu romano-catolicii era inevitabilă.

În opinia sa, împărțirea care există acum între ortodocși și catolici are rădăcini istorice, dar nu se află în domeniul dogmei.

Patriarhul Bartolomeu este convins că catolicii sunt „exact aceiași creștini ca noi”. El a subliniat, de asemenea, că darul Papei Francisc referitor la sfintele moaște ale Sfântului Apostol Petru este o mărturie a bunelor intenții ale Bisericii Catolice în raport cu Biserica Ortodoxă.

Sursele UJO au spus că, în timpul discursului Patriarhului Bartolomeu, au fost prezenți arhimandritul Gabriel, starețul mănăstirii Pantokrator, arhimandritul Alexie, starețul mănăstirii Xenofont, arhimandritul Efrem, starețul mănăstirii Vatoped, frații mai multor mănăstiri și oaspeți. Majoritatea fraților mănăstirilor, după asemenea cuvinte ale șefului lor din Fanar erau nedumeriți, dar niciunul dintre cei prezenți nu a protestat împotriva Patriarhului Bartolomeu. În plus, unii călugări, după cuvintele conducătorului lor din Fanar, că unitatea cu catolicii este inevitabilă, au strigat (ce au strigat, având în vedere că mai sus se spune că nimeni nu a protestat, ei știu – n. adm.).

Potrivit martorilor oculari, numeroasele gărzi de pază ale patriarhului nu au permis nimănui dintre călugări să înregistreze discursul patriarhului Bartolomeu.

Anterior, UJO a scris că în Belgia, Patriarhul Bartolomeu și starețul mânăstirii athonite Xenofont s-au rugat împreună cu catolicii.

Sursa: https://spzh.news/en/news/66683-glava-fanara-na-afone-ubezhdal-bratiju-v-neobkhodimosti-jedinenija-s-katolikami

Ultra-ereziarhul Bartolomeu și călugări athoniți de la mânăstirile Xenofont și Pantocrator au participat la o „vecernie” împreună cu papistașii într-o mânăstire cisterciană din Belgia

Ecumenism deșănțat! Ereziarhul cu funcția de patriarh al Constatinopolului nu mai are nici o limită!

Frăția mânăstirilor Atonite Xenofont și Pantocrator împreună cu Patriarhul Bartolomeu, au luat parte la Vecernie într-o mânăstire catolică.

Pe 12 noiembrie 2019, Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului a vizitat comunitatea catolică a abației Notre Dame de Saint-Remy din Rochefort, din ordinul monahal al cistercienilor, potrivit paginii oficiale de Facebook a abației Chevetogne.

Se menționează în mod special că Patriarhul Bartolomeu „a fost primit cu căldură de Părintele Gilbert Degros și de comunitatea monahală, precum și de un număr mare de credincioși, prieteni și vizitatori ai mânăstirii”.

Se relatează deasemeni că „Dom Lambert Vos, abatele Mânăstirii Chevetogne, cei trei predecesori ai săi și întreaga frăție a mânăstirii, au luat parte la vecernie, precum și starețul Mănăstirii Maredsous, Părintele Bernard Lorent, alți călugări, călugărițe și alte personalități religioase. ”

Conform informațiilor postate pe pagina abației, „în timpul vecerniei, un cor de călugări ai abației Chevetogne a interpretat imnuri greco-slave și bizantine în templul principal al mânăstirii, într-o deplină concordie la acest eveniment solemn.”

Din sursele sale, UJO a aflat că, pe lângă patriarhul Bartolomeu, egumenul Mânăstirii Atonite Xenofont, Arhimandritul Alexie și Ieromonahul Teofil de la Mânăstirea Pantocrator au luat parte la Vecernie, toți cei prezenți în mânăstirea catolică menționată mai sus.

În același timp, ediția greacă Romfea relatează că „abatele mânăstirii, Gilbert Degros, și-a exprimat mulțumirea sinceră patriarhului Bartolomeu, pentru prezența sa onorabilă la abație, în timp ce patriarhul și-a exprimat în mod corespunzător bucuria de a participa împreună la această slujbă”.

În plus, el a mulțumit starețului pentru relațiile de frăție și asistența importantă oferită de mânăstire „Sfântului Scaun al Belgiei„.

Publicația relatează că Patriarhul Bartolomeu i-a oferi în dar abatelui, o cruce sculptată în argint; la rândul său, Mânăstirea Rochefort i-a oferit Patriarhului, o Biblie rară legată în piele, o copie a Bibliei din secolul al XIV-lea.

UJO a scris cu puțin timp în urmă că Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului, în mesajul său către Papa Francisc, a spus că „restabilirea comuniunii (euharistice – ed.) Între Bisericile noastre rămâne speranța noastră sinceră, obiectivul principal al rugăciunilor noastre și scopul dialogului adevărului stabilit între Bisericile noastre „.

Sursa:  Patriarch Bartholomew and Xenophontos Abbot pray with Catholics in Belgium

Via:

Patriarhul Bartolomeu și părinți athoniți au participat la Vecernie într-o „mănăstire catolică”

Cuviosul SOFRONIE SAHAROV contra mitropolitului Ieroteos Vlahos, demascând erezia neo-papismului sau „primus sine paribus”

Arhim. Sofronie Saharov despre „neo-papismul Constantinopolului” – explicația mizei dogmatice uriașe a schismei din Ucraina

Foto – activenews

de Iosif Mihăileanu

Mi-a căzut în aceste zile sub ochi un articol care pune cel mai clar în lumină gravitatea problemei bisericești din Ucraina. Autorul lui este unul dintre marii teologi ai secolului XX și un om sfânt totodată, părintele arhimandrit Sofronie Saharov.
Problema bisericească din Ucraina este conflictul dintre Biserica Ucraineană canonică, care este autonomă în cadrul Patriarhiei Ruse, și Biserica autocefală, care a fost recunoscută de Patriarhia Constantinopolului. Acest conflict a rezultat și alimentează, totodată, conflictul mai vechi dintre Patriarhia Rusă și Patriarhia Constantinopolului. Există și o dimensiune politică: marii susținători ai celor două tabere sunt Rusia și, respectiv, SUA, aflate în luptă pentru dominație în lume.
Dar cel mai grav aspect este că în problema bisericească din Ucraina se confruntă două viziuni dogmatice asupra Bisericii Ortodoxe a toată lumea. Fiecare parte implicată, și Patriarhia Constantinopolului, și Patriarhia Moscovei, își fundamentează acțiunile pe câte un model dogmatic al relației dintre bisericile autocefale care alcătuiesc Ortodoxia mondială, iar aceste modele sunt diferite.
Viziunea dogmatică a Patriarhiei Constantinopolului este că Patriarhul ei este deasupra tuturor episcopilor ortodocși din lume, așa cum Papa de la Roma este deasupra întregului spațiu catolic. Într-un document oficial al Patriarhiei din 2014, un mitropolit grec a numit acest statut al Patriarhului de Constantinopol prin formula „primus sine paribus”, adică primul fără egali. Pericolul acestei viziuni asupra Bisericii este atât de mare încât, așa cum am scris în articolul „În fața pericolului schismei din Ucraina, patriarhii Antiohiei și Ierusalimului își dau mâna”, doi patriarhi au stins un conflict vechi de șase ani pentru a face front comun.
Cealaltă viziune este împărtășită de majoritatea bisericilor autocefale, care consideră că Bisericile Ortodoxe autocefale sunt egale în drepturi și responsabilități și Patriarhul de Constantinopol are doar un primat de onoare.

Acest tip de primat a fost numit prin formula „primus inter pares”, adică primul între egali.

Acest conflict este vechi, s-a manifestat și în secolul XX, de exemplu în legătură cu autocefalia bisericilor ortodoxe din Polonia, Cehia și Slovacia, SUA.
De curând, Mitropolitul Ierotheos Vlachos a publicat o declarație de susținere a viziunii dogmatice a Constantinopolului. Constantinopolul este văzut ca un cap al tuturor Bisericilor Ortodoxe autocefale, de la care acestea au autocefalia și căruia trebuie să i se supună. Autocefalia celorlalte Biserici Ortodoxe, a scris Mitropolitul Ierotheos, se află la bunăvoința Patriarhiei Ecumenice, singura care este în realitate deplin autocefală.

Pentru că Mitropolitul Ierotheos Vlachos are un statut foarte înalt între teologii ortodocși contemporani, poate cel mai potrivit răspuns la opinia sa este un articol scris de către arhimandritul Sofronie Saharov, în care părintele Sofronie arată gravitatea erorii dogmatice pe care se fundamentează pretenția Constantinopolului de a fi deasupra tuturor Bisericilor Ortodoxe autocefale.

În esență, arhimandritul Sofronie arată că relațiile dintre Bisericile Ortodoxe surori urmează modelul relațiilor dintre Persoanele Sfintei Treimi, în care niciuna nu este deasupra celeilalte și că Patriarhia de Constantinopol alterează aceste relații dintre Bisericile surori aducând în Biserica Ortodoxă o erezia de tip papală, în care un episcop, precum episcopul Romei, este deasupra tuturor celorlalți episcopi și a tuturor credincioșilor.
Articolul Părintelui Sofronie a fost publicat în Buletinul Exarhatului Patriarhal al Europei de Vest, nr. 2-3/1950, paginile 8-32, în limba rusă, și poartă numele „Unitatea Bisericii în chipul Unității Sfintei Treimi (Învățătura ortodoxă despre Sfânta Treime ca bază a Eclesiologiei Ortodoxe)”.

Articolul a fost scris în contextul în care mai multe parohii din Exarhatul Patriarhal al Europei de Vest treceau din Patriarhia Rusă în Patriarhia de Constantinopol. Până la urmă, Exarhatul va trece în subordinea Patriarhiei de Constantinopol. În 2018, Constantinopolul a declarat dizolvarea lui, dar deocamdată Exarhatul nu s-a supus acestei măsuri.

Acest articol a fost republicat ulterior fără referirile la Patriarhia de Constantinopol.

Părintele Sofronie Saharov explică întâi că orice deviere în învățătura dogmatică a Bisericii conduce către o îndepărtarea a oamenilor de Dumnezeu și de mântuire. De aceea, este foarte importantă învățătura dogmatică. În diferite momente istorice, un aspect sau altul al învățăturii dogmatice este supus pericolului de a fi schimbat și atunci acel aspect trebuie apărat cu toată puterea.
Tendința Constantinopolului de se considera deasupra tuturor Bisericilor Ortodoxe surori atacă învățătura despre Biserică: „Dogma despre Biserică […] în momentul de față, chiar în adâncurile Bisericii noastre Ortodoxe, este din nou expusă marelui pericol de a fi pervertită, ceea ce poate provoca daune inestimabile lucrării mântuirii și, prin urmare, firește, atenția noastră este concentrată asupra ei.”
Analiza greșelii Constantinopolului se face plecând de la relația corectă dintre Bisericile Ortodoxe autocefale surori. Această relație este modelată după chipul relației dintre Persoanele Sfintei Treimi, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, care sunt deoființă și egale în demnitate. De aceea Bisericile Ortodoxe surori sunt egale în demnitate și ele alcătuiesc împreună Biserica:
„Și iată chipul acestei ființări triunice trebuie să ne arate Biserica. Și dacă este să întrebăm în ce forme sau în ce principii ale vieții istorice bisericești putem vedea acest chip, va trebui să răspundem: în două principii, sobornicitatea și autocefalia. Traducând aceste principii în alt plan, putem spune: în dragoste și egalitate, în libertate și deoființime. Aducând toate aceste concepte împreună, obținem: în libertatea dragostei sobornicești și a egalității deoființimii.”
În secolul XX, Constantinopolul a încercat să subordoneze Bisericilor autocefale, iar acestei subordonări în învățătura despre Biserică îi corespunde în învățătura despre Sfânta Treime eroarea subordonaționismului, a ereticului Arie, prin care Fiul era considerat mai prejos decât Tatăl.
După afirmarea teoretică a primatului său, căruia trebuie să i se subordoneze Bisericile autocefale, Patriarhia Constantinopolului a trecut la diferite măsuri practice, intervenind în diferite patriarhii și luând decizii pan-ortodoxe fără să consulte celelalte Biserici autocefale. Aceste acțiuni, în 1950 aflate la început, dar care apoi au sporit ca număr și importanță, i-au dat atunci prilej Părintelui Sofronie să constate indice clar problema „neo-papismul din Constantinopol, care încearcă să treacă extrem de rapid de la etapa teoretică la cea practică.”
Părintele Sofronie este conștient că tendința înălțării lumești nu este nouă: „În general, tendințele papiste în lumea noastră căzută sunt firești. Ele sunt specifice nu numai Romei antice, ci și Estului, unde au apărut de mai multe ori în Bizanț. Cu toate acestea, Dumnezeu a păzit până acum Biserica din Răsărit și aceste tendințe s-au stins fără a încălca pacea adâncă a Bisericii”.
Părintele a identificat tendința Constantinopolului de a introduce în Biserica Ortodoxă statutul de Papă într-un moment în care lucrurile nu erau atât de avansate ca în prezent: „Papismul din Constantinopol, contemporan cu noi, se află încă într-o stare rudimentară”.
El observă că susținătorii poziției speciale a Constantinopolului au evoluat de la a vorbi despre un primat de onoare al lui la „dreptul de instanță supremă de justiție în Biserica Universală, uitând lupta seculară împotriva pretențiilor Romei la acest drept; uitând că tocmai aceste pretenții ale Romei au dus la marea și finala schismă a Bisericilor (1054)”. Profetic, Părintele Sofronie arată legătura dintre pretenția de dominare absolută a Bisericii și Marea Schismă de la 1054, iar astăzi vedem că pretenția Constantinopolului de dominare absolută a Bisericii Ortodoxe poate duce la cea mai mare schismă după cea din 1054.
Un alt punct de actualitate despre care Părintele Sofronie vorbește încă din 1950 este pretenția Constantinopolului de a i se supune întreaga diasporă ortodoxă. În Tomosul de recunoaștere și autocefalie acordat structurii autocefale din Ucraina, Constantinopolul a dispus ca toată diaspora acesteia să intre sub jurisdicția lui. „Proclamând principiul de dezvoltare romano-catolic, ei au rezervat pentru Constantinopol dreptul exclusiv asupra întregii diaspore ortodoxe din lume, negând aceste drepturi pentru alte Biserici autocefale, în raport cu diaspora fiecăreia dintre ele. Neavând niciun motiv pentru aceasta, nici în organizarea canonică a Bisericii, nici în practica ei seculară, ei, asemenea Romei celei dintâi, au început să afirme aceste drepturi nu pe baza canoanelor, ci pe baza poruncilor lui «Dumnezeu Însuși»” – spunea arhimandritul Sofronie.
Gravitatea acestei poziții este aceeași cu gravitatea erorii săvârșite de catolici: „papismul roman a adus structura ierarhică la extrem, evidențiind din întreg trupul Bisericii un anumit episcop ca fiind singurul purtător al infailibilității și, prin aceasta, a pierdut în viața Bisericii chipul existenței Sfintei Treimi, a faptului că aceasta este de o ființă și a egalității Ipostaselor”. Or, dacă Biserica nu mai este după chipul lui Dumnezeu, ea nu mai poate sluji omului să Îl cunoască cu adevărat pe Dumnezeu.
Părintele Sofronie citează din Enciclica Patriarhului Atenagora al Constantinopolului din Duminica Ortodoxiei din anul 1950, în care acesta a făcut un pas uriaș înspre afirmarea Constantinopolului ca Romă a Ortodoxiei:
„Să trecem la ultima și cea mai importantă expresie a papismului Constantinopolitan, la Enciclica Patriarhului Atenagora, publicată în Duminica ortodoxiei din 1950. Aici vedem o asemănare tot mai mare cu prima Romă, în esență ideea că, dacă Roma cea dintâi a căzut, atunci îi ia locul cea de-a doua Romă, cu aceleași drepturi și aceleași argumente. În această enciclică, Patriarhul Atenagora numește Patriarhia din Constantinopol, „stâlp purtător de lumină”, „bastionul strălucitor al Ortodoxiei și stâncă creată de Dumnezeu”, „veriga, care leagă într-un întreg toată istoria Bisericii Ortodoxe”, „Tronul Universal și Centrul spre care sunt îndreptate privirile întregului cerc al Bisericilor lui Dumnezeu” – centru care grupează și ține toate Bisericile Ortodoxe”.
Părintele Sofronie citează și fragmente în care Patriarhia de Constantinopol este indicată ca o Biserică-Mamă care asigură în mod exclusiv legătura cu Dumnezeu a celorlalte biserici: „doar prin această Biserică-Maică, adică prin comuniunea și contactul cu ea […] se unesc cu trupul Unei, Sfintei, Sobornicești și Apostolicești Biserici”. Și aceasta are dreptul să le ceară spunere celorlalte.
Tot în această Enciclică, se vorbește explicit despre obligația Bisericilor Ortodoxe surori de a-și împlini „îndatoririle” față de Patriarhia de Constantinopol: „Biserica-Mamă, a cărei întreagă existență a fost o luptă neîncetată pentru a păstra credința și virtuțile strămoșilor, pentru bunăstarea Sfintelor lui Dumnezeu Biserici și pentru mântuirea fiecărei comunități creștine, are tot dreptul să ceară față de sine respectul cuvenit al propriilor copii și să aștepte îndeplinirea completă și de bună voie a îndatoririlor lor în raport cu ea”.
Părintele Sofronie remarcă cum Constantinopolul consideră că celelalte biserici ortodoxe sunt inferioare lui: „Constantinopolul – e totul, el este Biserica Universală, iar ceilalți sunt niște părți, și fac parte din Biserica Universală doar pentru că sunt legate de Constantinopol.”
În continuare, Părintele Sofronie pune punctul pe i, scriind explicit că viziunea Patriarhiei Constantinopolului este o erezie ecleziologică, de același tip cu papalitatea romano-catolică și că ea pune în pericol existența Ortodoxiei:
„Trebuie, oare, să spunem că această formă de papism este tot o erezie ecleziologică, cum ar fi papismul roman? Trebuie oare spus că, realizată în viața Bisericii, ea va duce în mod inevitabil la pervertirea întregului chip duhovnicesc al existenței noastre? Legând, asemenea primei Rome, cu un element local (iar referitor la Constantinopol trebuie să adăugăm, și rasial – grec), dreptul exclusiv la autoritate și dreptul de a învăța în Biserică, el (papismul) ne întoarce la acele vremuri despre care citim în Evanghelie: «Părinții noștri s-au închinat pe acest munte, iar voi ziceți că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm” (Ioan 4:20)»”.
Dar Mântuitorul a răspuns la întrebarea femeii samarinence de la Fântâna lui Iacob că nu locul este important, ci adevărul închinării: „Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veți închina Tatălui […] Duh este Dumnezeu și cei ce I se închină trebuie să i se închine în duh și în adevăr” (Ioan 4, 21, 24)
De aceea Părintele Sofronie scrie că Patriarhul Atenagora greșește atunci când transformă Patriarhia de Constantinopol, adică un element geografic și un element etnic, în garantul Ortodoxiei: „Patriarhul Atenagora pune apartenența la Biserica Universală în dependență de legătura cu Constantinopolul. Altfel am învățat demult să gândim și să credem.”
Citându-l pe Sfântul Pavel, Părintele Sofronie arată că unitatea Bisericii nu se datorează subordonării unui centru unic de conducere, așa cum se dorește Constantinopolul, ci comuniunii în Hristos, prin trăirea într-un unic trup care este Biserica și care are un unic Cap, pe Hristos:
„Când Apostolul Pavel vorbește despre unitatea Bisericii, el nu o face dependentă de subordonarea ei unei singure conduceri, ci de comuniunea cu aceeași pâine a Trupului și a Sângelui Domnului (1 Corinteni 10, 14-17) și de conducerea (cuvântul original vine de la: a sta în capul) Bisericii de către un singur Cap – Hristos (Efeseni 4, 15-16)”.
Părintele Sofronie revine la denumirea de „Biserică-Mamă” pe care Constantinopolul o folosește în raport cu toate Bisericile Ortodoxe autocefale și pe care se bazează o parte din argumentarea poziției dominante a Constantinopolului. Mai întâi arată că acesta numire, chiar dacă ar fi adevărată (deși nu este), nu ar da un drept special Constantinopolului față de alte Biserici, pentru că între mama care naște și copilul care se naște este egalitate de demnitate:
„Patriarhul Atenagora, în această chemare a sa, adresată, după exemplul papilor de la Roma, direct tuturor creștinilor ortodocși din lume de a i se supune, argumentează această cerere categorică cu faptul că Constantinopolul este Maica Bisericilor. Nu vom spune acum în legătură cu cine și în ce măsură Constantinopolul s-a arătat a fi Mamă, să presupunem că el se poate numi cu adevărat Biserică-Mamă pentru toate Bisericile. Oricum, dacă am deduce faptul subordonării din cel al maternității istorice – ar fi o abatere de la triadologia ortodoxă potrivit căreia Paternitatea sau Filiația nu anulează deplinătatea egalității. Cel Născut din ființă este egal cu cel ce Naște. Așa au crezut sfinții părinți (Grigorie Teologul)”.
Părintele Sofronie oferă ca argument foarte clar statutul Patriarhiei Ierusalimului, care, deși este locul de unde a pornit creștinismul, totuși nu are prima poziție în ierarhia onorifică a patriarhiilor, ci a patra poziție:
„Faptul că în viața Bisericii, maternitatea nu a fost recunoscută ca bază nu doar a puterii, dar nici a cinstei, fiecare poate vedea cu cea mai mare claritate din exemplul Bisericii din Ierusalim, care este singura Mamă incontestabilă a tuturor Bisericilor, chiar și a Primei Rome.
Roma se laudă cu mormântul lui Petru. În Ierusalim se află Prealuminatul Mormânt al Însuși Mântuitorului Lumii. Roma se laudă cu „sângele purpuriu” al lui Petru și Pavel. În Ierusalim Și-a vărsat Dumnezeiescul Său Sânge Răscumpărătorul lumii. Roma se laudă cu slava „orașului veșnic”. În Ierusalim a învățat, a pătimit și a înviat Marele Împărat al Slavei – Domnul. Tot acolo, pe Muntele Eleonului, El i-a binecuvântat pe Ucenici și întru slavă S-a înălțat la cer. În același loc, în foișorul din Sion, Duhul Sfânt a coborât asupra apostolilor și a celor care erau cu ei, adică asupra Bisericii Universale. Acolo s-a desfășurat viața Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu. Tot acolo a avut loc primul Sinod Apostolic, prezidat de Iacov, fratele Domnului. Și totuși, în ciuda tuturor acestor lucruri, în perioada premergătoare Primului Sinod Ecumenic, el și-a pierdut chiar și independența și era subordonat Mitropolitului Cezareei Palestinei.”
Părintele Sofronie arată că urmarea firească a dorinței de dominație a Constantinopolul este lupta acestuia pentru anularea autocefaliei Bisericilor Ortodoxe surori.
„Faptul că deja Constantinopolul începe acum lupta cu autocefalia Bisericilor Locale nu ne miră nicidecum, deoarece aceasta este natura oricărui papism. Cu autocefalia nu se împacă nici romano-catolicismul.”
În continuare, el citează un teolog catolic care se exprimă împotriva autocefaliei bisericilor locale în același mod precum Constantinopolul:
„Iată ce spune S. Tâșkevici în a sa «Învățătură despre biserică»: «În biserica universală, bisericile locale sunt permise ca părți ale unui singur organism, ca niște ramificări care depind de un trunchi central, dar nu ca formațiuni bisericești autocefale complet independente, integrale, autocefale […] În Biserică este permisă consolidarea și slăbirea «centralizării» în funcție de condițiile timpului și ale locului; dar în nici un caz nu vom permite autocefalia completă a Bisericilor Locale: Biserica ar deveni atunci policefală, cu multe capete, ceea ce este de neconceput din punctul de vedere al naturii ei divino-umane […] Nu poate exista decât o singură ierarhie în Biserică; o federație a mai multor ierarhii complet independente contrazice însăși firea ei»”.
Părintele Sofronie arată că motivul pentru care a scris articolul este păstrarea adevărului în Biserica Ortodoxă, iar lupta cu neo-papismul Constantinopolului reprezintă efortul de păstra corectă învățătura despre Biserică, în fața oricărui centru de putere lumească care ar încerca vreodată să își impună dominația asupra întregii Biserici Ortodoxe:
„Luptând împotriva neo-papismului care a apărut în adâncurile Sfintei noastre Biserici, luptăm doar pentru adevărul în sensul bisericesc și veșnic al acestui cuvânt. Noi respingem orice «Romă»: și prima și a doua și a treia, atunci când este vorba de introducerea principiului subordonării în viața Bisericii noastre. Noi respingem atât papismul Roman, cât și Constantinopolitan, și Moscovit, și Londonez, și Parizian, și New Yorkez, și orice tip de papism ca pe o erezie ecleziologică care distorsionează creștinismul”.
El arată că niciun creștin adevărat nu va accepta această dominație a Constantinopolului:
„Dacă acum, în enciclica sa, Preafericitul Patriarh al celei de-a doua Rome vorbește despre legătura cu catedra din Constantinopol și supunerea față de ea ca despre o condiție obligatorie a aflării în Biserica Universală, atunci cine dintre adevărații creștini, care se închină «în duh și în adevăr», va accepta acest cuvânt?”
Pretenția Constantinopolului este la fel de absurdă precum pretenția Romei, arată Părintele Sofronie, căci orice centru de putere lumească poate dispărea și, dacă el ar fi unica legătură cu Dumnezeu, atunci ar însemna că această legătură dispare odată cu acel centru:
„Dar dacă, să presupunem că, din cauza uneia sau a altei catastrofe, ar dispărea de pe fața pământului prima și a doua Romă, ar rămâne oare lumea fără o legătură adevărată cu Dumnezeu, pentru că verigile care ne fac legătura cu El au dispărut? Nu, acesta este un glas străin (Ioan 10, 5). Aceasta nu este credința noastră creștinească.”
Spre finalul articolul, Părintele Sofronie reamintește că învățătura despre Biserică nu poate să contrazică învățătura despre Sfânta Treime, deoarece Biserica poartă chipul Sfintei Treimi și trebuie să Îl transmită credincioșilor:
„În acest eseu am încercat să vorbim despre faptul că învățătura despre Biserică nu poate contrazice învățătura ortodoxă despre (Sfânta) Treime; că și în existența Sa istorică ea trebuie să poarte chipul unității Treimice Dumnezeiești”.
Articolul Părintelui Sofronie lămurește foarte clar care este adevărul despre relațiile între Bisericile Ortodoxe locale. Deși Părintele Sofronie este un teolog uriaș și un mare sfânt, de 70 de ani de la scrierea acestui articol clar și puternic, argumentele lui sunt ignorate de toți teologii Patriarhiei Constantinopolului și de unii din alte Biserici, în special grecofone, între care Înaltpreasfințitul Ierotheos Vlachos. Aceasta arată cât de adâncă este această problemă și cât de greu va fi ca ea să se rezolve.

SCRISOAREA lui Gheron Gavriil athonitul către ereziarhul Bartolomeu: „Sunteți un dușman al Dumnezeului nostru Treimic și al Maicii Domnului”

Starețul Gavriil din Karyes de la Mănăstirea Cutlumuș, l-a numit pe Patriarhul Bartolomeu, dușman și trădător al Bisericii, pentru încălcarea canoanelor și propovăduirea ereziilor. Monahul atonit l-a îndemnat pe conducătorul Fanarului să se pocăiască și să părăsească panta alunecoasă, care dăunează unității inter-Ortodoxe a milioane de creștini ortodocși din întreaga lume. O scrisoare deschisă a lui Gheron Gabriel Atonitul, din 24 octombrie 2019, adresată Patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului, a fost publicată pe 4 noiembrie 2019 de către katanixi.gr. 

UJO prezintă o traducere a acestei scrisori din limba greacă.

„Sanctitatea Voastră,

În timpul vizitei recente pe care ați făcut-o în Sfântul Munte al Maicii Domnului, Fecioara Maria, am dorit cu adevărat să primesc binecuvântarea Voastră și să vă sărut picioarele, dar nu am putut face acest lucru, deoarece este de mult timp, imoral. Vreți să auziți de ce?

  1. În dialoguri fructuoase și ingenioase cu ereticii, ați trădat Biserica Cea Una, Ortodoxia, recunoscând de nenumărate ori „diversitatea” în învățăturile sfinte ale Bisericii noastre și caracterul ecleziastic în adunările sectare monofizite, papa și protestanții Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu și iconoclaști; mai devreme, i-ați blestemat oficial și ireversibil pe Sfinții Părinți ca „victime nefericite ale șarpelui cel rău ” pentru a vă considera eliberat de nevoia de a asculta chemările lor inspirate de Dumnezeu.

  1. Sunteți un dușman al Dumnezeului nostru Treimic și al Maicii Domnului, deoarece întrețineți prietenia instituțională cu eretici conștienți  nepocăiți și neamuri corupte și păcătoase și auto-afurisite, primați ai ereziilor (Tit 3, 11), înaintașii necinstirii, și odată cu ei veți avea același viitor sterp, departe de Pământul Viu, dacă nu vă veți întoarce la Credință. Căci Sfântul Hrisostom spune: „Cel care acceptă pe dușmanii țarului, nu poate fi un prieten al țarului, nu este demn de viață, dar este lăsat să meargă împreună cu dușmanii săi și el își îndură mâinile” și că „ura” pentru dragostea lui Hristos este mult mai bună decât prietenia de dragul Lui ”. Nu vă amintiți cuvintele inspirate de Dumnezeu din Sfânta Scriptură: „Că Dumnezeu urăşte deopotrivă şi pe nelegiuiţi şi nelegiuirea lor.”? (Înțelepciunea lui Solomon 14, 9)

  1. Din cauza bolii voastre patriarhale și sub protecția voastră, orice erezie și inovație au fost răspândite nu numai în eparhiile Tronului, ci și în Biserica Greciei sau în altă parte. Clerul vostru, conferințele onorifice și publicațiile teologilor și gânditorilor, laudătorii „Patriarhatului vostru luminat”, care au primit premii de la Sanctitatea Voastră, sunt toți pionieri și exarhi ai tuturor noilor erori teologice și inovații instituționale, de la teologia post-patristică și ecologică și cultul păgân al Pământului la reinstalarea schismaticilor din Ucraina fără pocăința acestora din urmă. Toți acești lupi spirituali, care sunt condamnați public de clerul și turma ortodoxă, sunt recunoscuți și îndreptățiți de voi, iar voi sunteți păstorul și Patronul lor; în formularea patristică, sunteți în  mod absolut în totalitate vinovat împreună cu ei: „Cum poate el să nu fie egal cu ei în răutatea lui <…>?”

  1. Fiind un alt papă, de trei decenii, cultivați o percepție în universalitatea Bisericii pe care o dorește orice „episcop” și în special Patriarhul Ecumenic ceea ce dorește, devine  în  mod arbitrar legea Bisericii. Cât de mult sunteți judecat, ca și Papa, de toți Sfinții pe care îi judecați pentru asta! Cât de potrivită pentru voi este condamnarea Sfântului Palama a ereticului osândit, predecesorul vostru – Patriarhul Ioan Kaleka: „el însuși a fost Sinodul … …”.

  1. Prin acțiunile și învățăturile voastre, nu cinstiți Canoanele Apostolice ale Sfintelor Sinoade Locale și Ecumenice și învățăturile Părinților, care interzic strict rugăciunile comune, prietenia și conslujirea cu ereticii, în timp ce Biserica consideră că „nu este corect pentru ortodocși, căci sfintele canoane nu pot fi schimbate pe  jumătate …”. Astfel, arătați că nu credeți în Dumnezeu, în nemurirea sufletului, în lumea nevăzută, în Rai și în iad, în Înfricoșătoarea Judecată de Apoi și în pedeapsă. Poate, Sanctitatea Voastră, întâlnirile dvs. frecvente cu reprezentanți și filantropi masoni și din alte ordine apropiate, vă atestă și vă întăresc statutul și poziția dvs. oarecum misterioasă și înaltă, care sunt incompatibile și vrăjmașe credinței Ortodoxe?

  1. Din păcate, cei care sunt familiarizați cu conducerea tactică a Sanctității Voastre și a angajaților dumneavoastră, care nu intuiesc tratatele bisericești legitime, cei care se opun metodelor voastre de răspândire a ecumenismului, sunt izolați în propriul mediu și sunt obligați să se retragă sau să rămână tăcuți. Acolo unde este posibil, folosiți pârghiile politice, așa cum a fost în cazul Sfântului Munte, și ceea ce Sfântul Atanasie cel Mare consideră a fi specific ereziei arianismului <…>.

Desigur, Sanctitatea Voastră ati mărturisit Ortodoxia în declarațiile voastre de multe ori, dar acestea sunt contrare acțiunilor voastre și datoriei voastre principale. Cu toate acestea, după Grigorie Palama, chiar dacă ați avea cele mai mici îndoieli cu privire la Ortodoxie, nu ați fi demn de rangul sfânt <…>.

Ați forțat sufletul fiecărui grec ortodox să facă față dilemei: „fie să te dedici iubirii Dumnezeului-Om Hristos, fie archon-patriarhului eretic”. Acest lucru este exact ceea ce Sfântul Chiril al Alexandriei a scris Primatului eretic al Constantinopolului și predecesorului vostru, Nestorie, în urmă cu 1600 de ani: „Ce s-a întâmplat cu noi cărora ni se cere prin evlavie să-L iubim pe Hristos Mântuitorul mai presus de noi? <…> „Fără îndoială, Sanctitatea Voastră, daunele pe care le-ați provocat Trupului lui Hristos, Bisericii, constituie o revoltă împotriva Mântuitorului Însuși.

Timp de 28 de ani de Patriarhat, nu ați luminat niciodată inimile adevăraților creștini ortodocși -ați luminat doar inimile seculare ale creaturilor care aduc onoruri „prinților acestei lumi demonice”, nu pentru gloria Ortodoxiei mântuitoare, ci pentru răsturnarea Ortodoxiei inițiate de Sanctitatea Voastră, în toate modurile posibile.

Sanctitatea Voastră,

Pocăiți-vă și coborâți de pe calea largă și alunecoasă pe care o parcurgeți în mod constant, ceea ce este în detrimentul credinței Ortodoxe și al unității inter-Ortodoxe a milioane de suflete botezate, pentru care veți da un răspuns „ecumenic” temător Dreptului Judecător.  Feriți-vă  că iadul necreat și nesfârșit este plin de ierarhi și patriarhi nepocăiți, căci istoria Bisericii cunoaște perfect ereziarhii afurisiți, înalta lor ținută, primul dintre ei fiind Apostolul căzut, trădătorul Iuda Iscarioteanul, deoarece Judecata divină va începe cu noi, oamenii bisericii: „Căci vremea este ca să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu; şi dacă începe întâi de la noi, care va fi sfârşitul celor care nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?”(1 Pet. 4:17).

Deci, „umblaţi”  Sanctitatea Voastră,” cât aveţi Lumina ca să nu vă prindă întunericul. Căci cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge” (Ioan 12, 35, 9, 4).

Monahul G. Gavriil,

Chilia Cutlumuș a Cinstitului Hristodulos din Patmos”.

Conform raportului UJO, în perioada 19-22 octombrie, Patriarhul Bartolomeu a făcut o vizită la Athos pentru a participa la sărbătorirea a 200 de ani de la pomenirea catolicilor din Mănăstirea Xenofon. 5 „episcopi” ai Bisericii Ortodoxe din Ucraina (Ed. BOaU) l-au însoțit pe patriarh în această vizită, în Sfantul Munte Athos .

Athonite geronta – to Phanar head: Repent and leave a slippery slope

Via: marturisireaortodoxa.ro

Au complotat pentru înlăturarea patriarhului (întemnițat) Irineu al Ierusalimului, iar acum se sfâșie între ei

Au complotat pentru înlăturarea patriarhului (întemnițat) Irineu al Ierusalimului, iar acum se sfâșie între ei

kiril_si_bartolomeu

În baza acuzaţiilor false, la 6 mai 2005, cu acordul Patriarhului Ecumenic al Constantinopolulului, Bartolomeu, Patriarhul legitim Irineu a fost îndepărtat din funcţie de către arhiereii greci ai Patriarhiei Ierusalimului. Tot atunci, la 11 mai 2005 site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei „patriarchia.ru”, citînd spusele Patriarhului Moscovei de atunci, Alexie (Ridigher), a scris deschis: „Ierusalimul are nevoie de un nou patriarh”. Deja la 24 mai 2005, sub preşedinţia Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, în Constantinopol a fost convocat un „Sinod panortodox” în cadrul căruia a luat parte activ Departamentul de Relaţii Bisericeşti Externe al Patriarhiei Moscovei şi, în lipsa Patriarhului Irineu, a avut loc judecata sa în contumacie, stabilindu-se ştergerea numelui său din diptice şi interzicerea pomenirii sale.

……………………….

Din informaţiile presei, Patriarhul Irineu îl consideră principalul vinovat în prigonirea lui pe şeful de atunci al Departamentului de Relaţii Bisericeşti Externe din Patriarhia Moscovei, Mitropolitul Kiril (Gundeaev), actualul Patriarh al BORu Patriarhia Moscovei. Anume el şi s-a înţeles cu întîistătătorii Bisericilor locale şi i-a convins să susţină şi să autorizeze îndepărtarea Patrirhului Irineu.

………………………

Pentru a da legitimitate înlăturării anticanonice a Patriarhului legitim al Ierusalimului, la 24 mai 2005, la Constantinopol, a fost convocat rapid aşa numitul „Marele Sinod”. În timpul acestuia împotriva Patriarhului Ierusalimului au votat Bisericile Constantinopolului, Alexandriei, Rusă (Patriarhia Moscovei – PM), Română, Eladei, Ciprului şi a Albaniei (de tot 7). În susţinerea Patriarhului Ierusalimului au votat Bisericile Antiohiei, Poloniei şi a Georgiei. Nu s-au prezentat la Sinod reprezentanţii Bisericilor Serbiei, Bulgariei şi a Cehoslovaciei, precum şi ai Bisericilor autonome locale ale Sinaiului, Finlandei şi Estoniei. Şapte voturi pentru înlăturare faţă de nouă voturi care au refuzat sau n-au luat parte la vot, de asemenea, mărturisesc fărădelegea săvîrşită la aşa numitul „Sinod Panortodox” şi deciziile luate în cadrul lui.

Mai multe amănunte:

Cine este întemniţatul Patriarh al Ierusalimului, Irineu?

Irineu I (Skopelitis) al Ierusalimului

 

Deci după ce au complotat la înlăturarea patriarhului ortodox (antiecumenist) al Ierusalimului au început să se războiască între ei.

Patriarhia de Constantinopol recunoaște oficial în Ucraina grupările lui Filaret Denisenko și Macarie Maletici ca fiind „neschismatice” și ANULEAZĂ dreptul Patriarhiei Moscovei, acordat in 1686, de a alege mitropolit în Kiev

Minciuno-patriarhul Bartolomeu i-ar fi transmis minciuno-patriarhului Kiril că a hotărât acordarea autocefaliei Bisericii Ucrainene. Alt minciuno-patriarh, al Serbiei, e nemulțumit și a trimis o scrisoare deschisă în care acuză sprijinirea schismaticilor de către Fanar

Oficial – Patriarhia Rusă a rupt comuniunea cu Patriarhia Constantinopolului

Cu alte cuvinte, pseudo-ierarhia rusă primește ce merită, iar pseudo-ierarhia română se situează, ca și în 2005 de partea nedreptății. 

Ce cred eu că ar trebui să facă B.O.R. în cazul crizei Bisericii Ucrainei

Dacă B.O.R. avea episcopi ortodocși și demni ar fi trebuit să rupă comuniunea cu Biserica Rusiei pentru INVADAREA TERITORIILOR CANONICE ROMÂNEȘTI

Cugetarea eretică a (pseudo)-patriarhului ecumenist Bartolomeu, chemat să sfințească “catedrala națională” a românilor

Foto – marturisireortodoxa.ro

Patriarhia Română l-a invitat pe patriarhul ecumenic Bartolomeu să oficieze sfințirea catedralei naționale din București, într-un moment în care patriarhul ecumenic este purtătorul de ștafetă al ereziei ecumeniste, iar Biserica Ortodoxă Română se confruntă pentru prima dată în istoria sa cu prezența unei erezii în viața sa bisericească și cu o puternică reacție populară față de aceasta.
Ceea ce Patriarhia Română pregătește a fi un eveniment epocal în viața Bisericii noastre riscă să fie văzut, la scara istoriei, ca încă o cădere în prăpastia eretică ecumenistă. Evenimentul se anunță a fi unul exclusivist, pe bază de invitație adresată mai-marilor zilei, poporul, care începe a fi deplasat deja de prin parohii deja, fiind doar de decor, pentru a spori fastul momentului.

Patriarhia Română se pregătește cu mare fast să sfințească ceea ce autoritățile bisericești numesc deja “catedrala națională”. Proiectul acestei catedrale, demarat în urmă cu un secol, când s-a realizat România Mare, se dorea a fi o transpunere în plan bisericesc a unității naționale realizate pentru prima dată în istoria neamului nostru sub forma unei țări în care să locuiască toți de aceeași limbă și aceeași credință.

Proiectul nu a fost realizat atunci, unirea înfăptuită la 1918 nu a durat nici ea mai mult de câteva decenii. Construcția catedralei a fost reluată cu multă energie în timpul patriarhului Daniel, care se pregătește să o sfințească cu ocazia Centenarului Marii Uniri.

Nu vom intra în discuții cu privire la utilitatea sau inutilitatea unei astfel de construcții, la efectele pe care aceasta le-a produs în privința percepției Bisericii Ortodoxe Române în societate. Ne vom limita la a spune că Patriarhia Română a decis să sfințească această construcție într-unul dintre cele mai nepotrivite momente istorice, în care Biserica Ortodoxă Română se confruntă pentru prima dată în istorie cu o erezie, în speță erezia ecumenistă, pe care ierarhii au adus-o în Biserică prin semnăturile date pe documentele din Creta, dar și cu o scădere tragică în popularitate în rândul românilor, lucru demonstrat printr-o prezență extrem de scăzută la referendumul constituțional sprijinit de Patriarhie, desfășurat în octombrie acest an.

Nu vom analiza nici încercarea Patriarhiei de a plasa sfințirea catedralei în contextul mai larg al Centenarului Marii Uniri, sugerând acest edificiu ca pe un simbol al unității naționale a românilor, în condițiile în care, am spus deja, încrederea în Biserică a scăzut vertiginos în rândul populației, iar pentru aceasta singurii responsabili sunt chiar oficialii care se pregătesc să sfințească catedrala, care experiază pe cont propriu o părăsire din partea lui Dumnezeu, după ce au semnat documentele ecumeniste din Creta.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/concluzia-referendumului-dumnezeu-si-a-intors-fata-de-la-poporul-care-se-complace-in-erezia-ecumenista-a-ierarhiei/

Vom spune doar că ideea de a numi “catedrala națională”, în locul fostei denumiri de “catedrala mântuirii neamului” este destul de problematică, întrucât, deși mulțumește sentimentele națioanale ale fiecăruia dintre noi, riscă să fie considerată a avea un iz neplăcut de etnofiletism. Probabil că nu etnofiletismul i-a împins pe oficialii Patriarhiei să o numească așa, ci dorința de a se reinventa în societatea românească, după un referendum eșuat, care, în condiții normale (adică dacă ierarhii nu s-ar fi întinat de erezia ecumenistă), trebuia câștigat fără probleme.

Ceea ce vom analiza însă este prestanța teologică a aceluia chemat să sfințească această catedrală, în speță patriarhul ecumenic Bartolomeu.

În mod normal, venirea la București la un asemenea eveniment a celui care este patriarhul Constantinopolului este un motiv de cinste și de bucurie. Deși Patriarhia Ecumenică nu mai este ce a fost pe vremuri, păstrând doar o întâietate de onoare între celelalte Biserici locale autocefale, prestanța și istoria excepționale ale Tronului Marii Biserici a Constantinopolului sunt neegalate în Ortodoxie și imposibil de negat sau neglijat.

Din această perspectivă, invitarea la București a patriarhului ecumenic și acceptarea acestei invitații reprezintă un motiv de cinste pentru Biserica noastră.

Problemele încep să apară însă atunci când analizăm mai atent prestația teologică a ocupantului actual al Tronului Patriarhiei Ecumenice, pentru că dacă istoria va consemna că în măreața zi a sfințirii catedralei naționale din București a fost prezent patriarhul Constantinopolului, ea nu va putea să nu spună și că acesta avea o cugetare eretică și a venit la București după ce anterior a dezbinat Biserica Ortodoxă în toate formele posibile, prin sinodul ecumenist din Creta și prin acțiunile schismatice din Ucraina și de prin alte părți ale Ortodoxiei. Dacă această istorie se va scrie peste ceva timp, este posibil ca sfințitorul catedralei naționale din București să fie trecut deja în rândul ereticilor condamnați și anatemizați de Biserica Ortodoxă. (Fie-mi permis, din aceste considerente, să îl numesc pe patriarhul ecumenic în continuarea acestui text „patriarhul ecumenist”, ceea ce probabil constituie pentru Sanctitatea Sa un titlu de glorie.)

Din această perspectivă, ceea ce patriarhul Daniel pregătește a fi evenimentul de vârf al istoriei Bisericii Ortodoxe Române s-ar putea să fie, privit cu ochii istoriei, un eșec mai mare decât referendumul pentru familie eșuat lamentabil în urmă cu o lună.

 

Hereticus sine paribus

 

Vom analiza în cele ce urmează doar câteva dintre acțiunile patriarhului Bartolomeu, în încercarea de a prezenta publicului român o imagine teologică a celui care vine să sfințească catedrala națională. Această imagine teologică sperăm că va ajusta la adevărata ei valoare imaginea mediatică pe care, cu siguranță, i-o vor pregăti televiziunile în zilele ce vin.

Activitatea pe tărâm ecumenist a patriarhului Bartolomeu este ultracunoscută şi poate fi citită în paginile revistei Sfântul Munte Athos, mărturie de veacuri pentru apărarea dreptei credinţe, care are o trecere exhaustivă şi sugestiv ilustrată a întâlnirilor şi luărilor de poziţie ale Patriarhului Ecumenic. Spaţiul nu ne permite să detaliem aici toate căderile în erezie săvârşite de Preafericirea Sa.

Vom folosi însă câteva dintre exemplele din această revistă pentru a arăta publicului românesc ce crede patriarhul Bartolomeu despre Biserica Ortodoxă, despre ereticii contemporani și despre colaborarea cu aceștia.

Patriarhul Bartolomeu este un continuator al predecesorului său Atenagora, cel ce a ridicat în mod necanonic anatemele din secolul al XI-lea împotriva papistașilor. Într-o întâlnire din 2014 cu papa Francisc, cei doi au emis o declarație comună, în care spun:

Întrevederea noastră frățească de azi este un nou pas necesar în direcția unității, către care numai Duhul Sfânt poate să ne conducă, respectiv către acea comuniune în diversitate[1].

Comuniunea în diversitate este idealul eretic al ecumenismului, în baza căruia ecumeniștii doresc să unească Ortodoxia cu ereziile printr-o dare la o parte a gravelor erori dogmatice ale ereziilor, pe care ecumeniștii le-au numit la adunarea ecumenistă de la Porto Alegre în 2006 simple „varietăți evanghelice”.

În anul 1995, patriarhul Bartolomeu a dat o declarație comună cu papa Ioan Paul al II-lea în care a afirmat:

În cadrul Bisericilor noastre, succesiunea apostolică constituie piatra de temelie pentru sfințirea și unirea poporului lui Dumnezeu. Considerând că Sfânta Taină a iubirii are loc în fiecare Biserică locală și că Biserica lui Hristos își manifestă prezența energică în fiecare dintre acestea, comisia mixtă este în măsură să declare că Bisericile noastre se recunosc a fi Biserici surori, împreună responsabile pentru existența unei singure Biserici a lui Dumnezeu[2].

Prin această declarație eretică, patriarhul Bartolomeu recunoaște succesiunea apostolică și tainele celor ce se autointitulează romano-catolici, în ciuda faptului că erezia papistașă a fost condamnat de două sinoade ecumenice, în secolul al IX-lea la sinodul Sfântului Fotie și în secolul al XIV-lea, la sinodul organizat de către Sfântul Grigore Palama. Pentru a vedea duplicitatea duhului ecumenist, este important să notăm faptul că în enciclica de la sinodul ecumenist de la Creta, același patriarh Bartolomeu recunoaște cele două sinoade de condamnare a papistașilor ca fiind ecumenice pentru că au condamnat învățăturile eretice ale Apusului.

De asemenea, cum putem vedea și mai jos, Ortodoxia și ceea ce este cunoscut în mod impropriu (deoarece adevărații romani/romei aparținând Bisericii catolice/universale sunt bizantinii și celelalte popoare ortodoxe, urmașe ale Bizanțului) drept „romano-catolicism” sunt numite de către patriarh „Biserici locale”, în condițiile în care catolicii sunt în afara Bisericii din 1054.

Despre „duhul înfrățirii” patriarhul spune, într-o declarație comună cu papa:

Îi îndemnăm pe credincioșii noștri, deopotrivă catolici și ortodocși, să se întărească în duhul înfrățirii, cel ce purcede din Sfântul Botez și din participarea la viața mistică.

Acest “duh al înfrățirii”, pe care îl propovăduiește patriarhul ecumenist Bartolomeu între ortodocși și eretici, este condamnat și interzis de către sfintele canaone (45, 46 apostolic și urm.).

În același duh, în 2014, la sărbătorirea a 50 de ani de la ridicarea necanonică a anatemelor din 1054, patriarhul ecumenist Bartolomeu a dat o declarație comună cu papa Francisc, în care a afirmat că:

Întâlnirea noastră constituie, de fapt, întâlnirea dintre episcopul Bisericii Romei și cel al Bisericii Constantinopolului, înființate de către cei doi frați, Sfinții Apostoli Petru și Andrei.

Pe lângă recunoașterea preoției și episcopiei papei eretic roman și a egalității (cel puțin) dintre cele două tronuri apostolice, deși unul dintre ele este între timp căzut în erezie în afara Bisericii (cel al Romei), patriarhul Bartolomeu recunoaște și mitul identitar al romano-catolicilor, care spune că Biserica Romei ar fi fost întemeiată de către Sfântul Apostol Petru, care ar fi fost primul papă. Nu există nicio dovadă scripturistică sau patristică din care să rezulte că Sfântul Apostol Petru a întemeiat Biserica Romei sau că a fost primul ei episcop.

Cu același prilej, în cuvântul său de salut, patriarhul ecumenist Bartolomeu afirmă ideea ecumenistă a pierderii unității Bisericii:

Datorită în primul rând slăbiciunilor omenești precum și înțelegerii limitate a minții umane, odată cu scurgerea timpului Biserica cea una, sfântă, sobornicească și apostolească… s-a fragmentat, ducând la apariția a diferite Biserici și grupări… Bisericile locale au fost conduse astfel spre pierderea unității de credință și spre izolare… De aceea Preafericirea Sa Papa și noi suntem chemați “să deschidem noi căi”, pentru a continua noi traiectorii, aceea întru împlinirea Voii Sale, a unității Bisericii.

În acest mesaj patriarhul ecumenist Bartolomeu afirmă:

  1. Că s-a pierdut unitatea Bisericii celei una, sfântă, sobornicească și apostolească, care s-a “fragmentat”.
  2. Că în locul unei singure Biserici a lui Hristos au apărut “diferite Biserici și grupări”.
  3. Că ereziile și schismele sunt “Biserici locale”, conduse spre pierderea „unității de credință” și spre izolare.
  4. Că papa și Patriarhia Ecumenică trebuie să refacă unitatea Bisericii.

Toate aceste idei eretice au constituit și baza afirmațiilor sinodului ecumenist din Creta. Dacă s-ar fi pierdut unitatea Bisericii celei una, sfântă, sobornicească și apostolească, cum spune patriarhul, atunci afirmația că Biserica Ortodoxă este singura Biserică una, sfântă, sobornicească și apostolească, promovată cu atâta emfază de sinodul cretan, ar fi mincinoasă, dat fiind că nu poate exista o singură Biserică cu pretenția de una, sfântă, sobornicească și apostolească, de vreme ce, potrivit afirmațiilor patriarhului Bartolomeu, Biserica s-a fragmentat… Dacă în locul Bisericii lui Hristos au apărut “biserici și grupări”, înseamnă că afirmația din documentul 6 al sinodului ecumenist din Creta recunoaște aceste “biserici și confesiuni” exact așa cum le arată patriarhul ecumenist Bartolomeu, ca părți ale Bisericii celei una.

Vedem de aici care este duhul duplicitar al sinodului ecumenist din Creta, iar acest lucru ar trebui să îi determine pe cei ce afirmă “că nu s-a schimbat nimic în Biserică” să priceapă că deși cuvintele au rămas aceleași, s-a schimbat sensul lor. Atunci când patriarhul ecumenist Bartolomeu afirmă faptul că crede într-una sfântă, sobornicească și apostolească Biserică înțelege prin aceasta exact „Biserica ce s-a fragmentat” și pe care, cu ajutorul papei, încearcă să o refacă.

Că este așa ne spune episcopul Chiril Catellarios, reprezentant al Patriarhiei Ecumenice. În duhul teologiei „Bisericilor nedepline”, inventat de Jean Calvin pentru mentalitatea protestantă, adaptat de Conciliul II Vatican pentru pretențiile suprematiste ale Romei și importat de către sinodul din Creta, prin mitropolitul Pergamului Ioannis Zizioulas,  pentru a împăca învățătura ortodoxă cu existența ereziilor și schismelor în afara Bisericii, fără a le aplica denumirea firească și tradițional-canonică de „erezii și schisme”, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice afirmă că Biserica una, sfântă, sobornicească și apostolească cuprinde grupările heterodoxe, nefiind exclusiv Biserica Ortodoxă.

În realitate însă, Biserica una, sfântă, sobornicească și apostolească nu s-a fragmentat, ci a rămas și este deplină, fiind Biserica Ortodoxă. De aceasta s-au despărțit diverse grupări eretice și schismatice, care nu sunt “biserici locale”, ci grupări ieșite din Biserică. Revenirea acestora în Biserică se poate face numai prin pocăință, lepădarea ereziei și mărturisirea Ortodoxiei, nu prin comuniune în diversitate, cum propune cel ce va sfinți catedrala românilor din București.

Într-un cuvânt de salut rostit cu ocazia aniversării celei de-a 60-a aniversări a CMB, patriarhul ecumenist Bartolomeu afirmă:

Eliberați așadar de anchilozele trecutului și hotărâți să ne păstrăm uniți și să lucrăm laolaltă, cu ocazia celei de-a noua adunări de la Porto Alegre o nouă epocă în viața Consiliului, în baza relației actuale dintre Biserici precum și a schimburilor înregistrate de-a lungul timpului, în spațiul ecumenic. Ne bucurăm că inițiativele Consiliului țin cont de viziunea Bisericilor ce activează în cadrul acestuia întru atingerea, prin harul lui Dumnezeu, a unității întru credința în Hristos, în jurul Sfintei Sale Mese Euharistice…[3]

„Anchilozele trecutului” despre care vorbește patriarhul ecumenist Bartolomeu sunt probabil referiri la lupta seculară a ortodocșilor contra ereziei papiste, iar adunarea de la Porto Alegre, care pentru înaltul ierarh reprezintă începutul „unei noi epoci”, este cea care a oficializat ideea de unitate în diversitate dogmatică.

Iată ce s-a stabilit la Porto Alegre, în 2006:

Varietatea expresiei evanghelice, a cuvântului şi a faptei, îmbogăţeşte viaţa comună. Formele diferite de expresie sunt prezente astăzi în viaţa şi mărturia diferitelor Biserici. Aşa sunt de exemplu tradiţia sfinţeniei la metodişti, dogma răsplatei pentru credinţă şi a harului la luterani, viaţa întru Duhul Sfânt la penticostali, primatul în slujba unităţii al Bisericii Romano-Catolice, valoarea intrinsecă în societatea anglicană, dogma îndumnezeirii corelate cu cea a «sinergiei» la ortodocşi. În ce măsură punctele pe care se pune accentul constituie atitudini contradictorii sau expresie a varietăţii legitime? Accesul pus pe anumite chestiuni umbreşte deplinătatea mesajului Evangheliei”[4].

Adunarea de la Porto Alegre ne spune că nu există erezie și schismă, ci doar “varietate a expresiei evanghelice”, adică interpretări diferite ale acelorași învățături scripturistice, care nu se contrazic unele pe altele, ci se completează, lucru contrazis de două mii de ani de tradiție și legislație canonică ortodoxă. Biserica Ortodoxă consideră, pe temeiul Revelației, că ea este singura depozitară a adevărului de credință, iar toate învățăturile care nu sunt ortodoxe sunt eretice și nemântuitoare, așa cum a afirmat tranșant Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Georgiene, care, respingând sinodul ecumenist din 2016, a spus că: „deciziile sinodului din Creta trebuia să reflecte învățătura Bisericii Ortodoxe, ceea ce nu este cazul setului de documente aprobat acolo”.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/decizia-finala-a-bisericii-georgiei-cu-privire-la-pseudo-sinodul-din-creta/

Acelora dintre ortodocși care așteaptă “potirul comun” pentru a se decide să ia atitudine contra ereziei sinodului ecumenist din Creta, patriarhul ecumenist le dă vestea că acesta nu va întârzia să apară prea mult:

Istoria și-a schimbat cursul, drumurile urmate de Bisericile noastre, când paralele, când intersectate, s-au regăsit acum pe această viziune comună a regăsirii unității pierdute. Dragostea dintre noi s-a revigorat, iar voința de a duce la bun sfârșit ceea ce ne-am propus ni s-a oțelit, astfel încât să răsară din nou comuniunea noastră de credință într-unul și singur Sfânt Potir!

Ni s-a deschis astfel calea spre Emaus, posibil una lungă și dificilă, dar fără întoarcere. Domnul însoțindu-ne pe aceasta în chip nevăzut, așa cum a fost cunoscut de ei de la frângerea pâinii.

Toate afirmațiile făcute de patriarhul ecumenist Bartolomeu de-a lungul timpului ating apogeul concepției ecumeniste a acestuia în sinodul ecumenist din Creta, opera patriarhului și a grupării de episcopi împreună latino-cugetători.

Dacă până în 2016 părerile eretice ale patriarhului Bartolomeu puteau fi considerate ca și ale celorlalți ierarhi ortodocși ecumeniști din lume, ca simple opinii personale, Sinodul din Creta îndeplineşte deplin condiţia cerută de canonul 15 I-II Constantinopol de “propovăduire cu capul descoperit” de către Patriarhul Ecumenic a ereziei ecumeniste. Aşa cum arată art. 2 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Sfântului şi Marelui Sinod[5], Patriarhul Ecumenic este cel ce face convocarea acestuia; art. 4 arată că Patriarhul Ecumenic este cel ce conduce, ca preşedinte, acest sinod; art. 5, arată că el conduce dezbaterile fiecărei şedinţe, dă cuvântul membrilor sinodului, garantează aplicarea regulamentului, coordonează secretariatul sinodului; art. 13, Preşedintele semnează actele sinodului şi le trimite Întâistătătorilor.

Patriarhul Ecumenic a fost acela care a propus participarea la sinodul din Creta a unor observatori din partea confesiunilor creştine cu care Biserica Ortodoxă se află în dialog, dând exemplu Conciliul II Vatican, care a avut ca observatori teologi ortodocşi[6]. Încă înainte de desfăşurarea sinodului, Patriarhul Ecumenic a pus problema “nesupunerii faţă de hotărârile acestui sinod”, în condiţiile în care unii îl considerau încă de pe atunci un “sinod tâlhăresc”[7].

Există opinia că întregul sinod din Creta a fost realizat din dorinţa Patriarhului Ecumenic de a impune ecumenismul ca doctrină oficială a Bisericii. Lucrarea de doctorat a Preafericirii Sale conţine ideea de modificare a sfintelor canoane pentru ca ele să permită legăturile cu eterodocşii:

 Nu mai pot fi puse în practică astăzi vechile dispoziţii canonice care reglementau relaţiile creştinilor ortodocşi cu eterodocşii şi cu cei de alte religii, ci trebuie modificate. Nu e cu putinţă ca Biserica să aibă dispoziţii canonice care opresc intrarea în biserici a eterodocşilor şi rugăciunea în comun cu aceştia, de vreme ce Biserica, prin reprezentanţii ei se roagă împreună cu eterodocşii pentru unirea definitivă întru credinţă, iubire şi nădejde. Mai multă dragoste trebuie să inunde multe dintre dispoziţiile noastre canonice pentru a le însufleţi. Unele dispoziţii canonice trebuie modificate pentru a deveni mai iubitoare de oameni şi mai realiste. Biserica nu poate şi nu trebuie să trăiască în afara spaţiului şi timpului[8] (s.n.).

Despre schimbarea canoanelor pentru a putea fi „în acord cu vremurile pe care le trăim”, adică pentru a putea permite ecumenismului să devină doctrină oficială în Biserica Ortodoxă putem citi:

Subliniem încă o dată că Sfintele Canoane ale Sinoadelor Ecumenice şi cele ale Sinoadelor Locale şi ale Sfinţilor Părinţi, adeverite de acestea nu sunt neschimbătoare, ci irevocabile – cel puţin de jure – până la schimbarea sau abrogarea lor de către un Sinod Ecumenic ulterior, pentru că este un principiu al Dreptului Bisericesc şi al Dreptului în general ca dispoziţiile juridice să poată fi schimbate sau înlăturate numai de o instanţă egală sau mai mare decât aceea care le-a emis[9].

Toate aceste idei, pe care Patriarhul Ecumenic le-a emis încă de pe vremea când era student doctorand, şi-au găsit o materializare în documentele sinodului din Creta.

Ambițiile papale ale patriarhului Bartolomeu

Într-un document de răspuns adresat Patriarhiei Ruse, teologii Patriarhiei Ecumenice afirmă:

Primatul arhiepiscopului de Constantinopol nu are nimic de-a face cu dipticele, care, cum am văzut, exprimă doar rangurile ierarhice (pe care, textul Patriarhiei Moscovei le acceptă implicit, în termeni contradictorii, dar le neagă explicit). Dacă este să vorbim despre sursa primatului, aceasta este însăși persoana Arhiepiscopului de Constantinopol, care, strict ca episcop, este „unul dintre egali”, dar în calitate de Arhiepiscop al Constantinopolului și, prin urmare, ca Patriarh Ecumenic, este primul fără de egali (primus sine paribus).

Această idee reprezintă mai mult ambițiile patriarhului Bartolomeu decât realitatea canonică existentă în Biserica Ortodoxă la acest moment, în care Bisericile Locale și-au dobândit autocefalia, iar supremația patriarhului ecumenic este una onorifică, care îl face cel mult primus inter pares (“primul dintre egali”), nici într-un caz primus sine paribus, așa cum îl propun teologii Fanarului. Din păcate, se pare că ambițiile de supremație ale patriarhului ecumenist provoacă suferințe mari Bisericii Ortodoxe, confruntată în zilele noastre cu mișcări schismatice de care patriarhul nu este străin.

Pe de altă parte, vedem din afirmațiile de mai sus, că patriarhul ecumenist și papa roman și-au trasat o sarcină comună de a realiza cumva la modul personal ceea ce numesc „unitatea Bisericii lui Hristos”. O negociere între un papă roman și unul răsăritean ar putea probabil fi mult mai ușor de realizat decât prin participarea a 14 patriarhi, chiar și asociați după modul propus, încă neimpus la nivel panortodox, de către sinodul ecumenist din 2016.

Departe de a fi un primus sine paribus, adică un papă răsăritean, patriarhul Bartolomeu a demonstrat prin gândirea sa că este hereticus sine paribus (eretic fără pereche) în Biserica Ortodoxă.

Căsătoria a doua a preoților

Tot interpretarea „plină de dragoste a canoanelor” l-a determinat pe patriarhul Bartolomeu să permită căsătoria a doua a preoților văduvi sau rămași fără soții în urma divorțurilor intentate de către acestea.

Prin această decizie, patriarhul ecumenist Bartolomeu încalcă prevederile scripturistice cu privire la preoți, care trebuie să fie „bărbați ai unei singure femei” (1Tim. 3,2,12, Tit 1,6) și canonul 26 apostolic, care interzice căsătoria preoților după hirotonire.

Schisma din Ucraina

Ambițiile de primul fără egal ale patriarhului ecumenist Bartolomeu l-au determinat să se amestece în viața bisericească a Bisericii Ortodoxe Ucrainene, săvârșind acolo o schismă prin faptul că:

  1. A recunoscut o grupare schismatică drept ortodoxă și a intrat în comuniune cu aceasta.
  2. A înființat o organizație paralelă celei pe care pretinde că Patriarhia Rusă i-ar fi luat-o Patriarhiei Ecumenice în 1686 și o promovează ca Biserica Ucraineană istorică, urmașă a Mitropoliei medievale a Kievului.
  3. A subminat autoritatea Bisericii Ortodoxe Ucrainene a Patriarhiei Ruse, singura Biserică ucraineană recunoscută panortodox, folosindu-se în acest scop de puterea lumească.

O analiză mai detaliată a acestei acțiuni se poate citi pe siteul nostru la următoarele adrese:

https://www.marturisireaortodoxa.ro/va-participa-patriarhia-romana-la-ambitiile-schismatice-papistoide-ale-ereziarhului-bartolomeu/#_ftn6

https://www.marturisireaortodoxa.ro/ce-va-face-boru-dupa-ce-pe-a-oferit-autocefalie-gruparilor-schismatice-ucrainene/

https://www.marturisireaortodoxa.ro/sinodul-episcopilor-bisericii-ortodoxe-ucrainene-schisma-nu-se-rezolva-prin-legalizarea-ei/

https://www.marturisireaortodoxa.ro/intreruperea-pomenirii-pentru-erezie-preintampina-schisma-si-dezbinarea-in-biserica/.

În concluzie, catedrala națională care urmează a se sfinți duminica viitoare, de ziua Sfintei Ecaterina, cea care a apărat credința împotriva eresurilor păgâne, are toate șansele să fie percepută în gândirea colectivă mai puțin ca un simbol național al românilor și mai mult ca unul al luptei comune pentru realizarea idealurilor eretice ale ecumenismului.

Note:

[1] Sfântul Munte Athos, mărturie de veacuri a luptei pentru apărarea dreptei credințe, Editura „Părinții Aghioriți”, Sfântul Munte Athos, 2014, p. 17.

[2] Ed. cit., p. 38.

[3] Ed. cit., p. 59.

[4] Sfântul Munte Athos, mărturie de veacuri a luptei pentru apărarea dreptei credinţe, Editura “Părinţii Aghioriţi”, Sfântul Munte Athos, p. 60.

[5]http://basilica.ro/regulamentul-de-organizare-si-functionare-a-sfantului-si-marelui-sinod-al-bisericii-ortodoxe/.

[6] http://basilica.ro/patriarhul-ecumenic-sfantul-si-marele-sinod-este-de-interes-direct-si-vital-atat-pentru-ortodocsi-cat-si-pentru-restul-lumii-crestine/.

[7] Ibidem.

[8] Arhim. Bartolomeu Arhondonis, Despre codificarea Sfintelor Canoane şi a orânduielilor canonice în Biserica Ortodoxă, apud pr. Anastasie Goţopulos, Rugăciunea în comun cu ereticii – abordare a practicii canonice a Bisericii, de, ed. Predania, anul 2013, p. 95-105.

[9] Ibidem, p. 97.

Sursa: marturisireaortodoxa.ro

Toată ierarhia B.O.R. (majoritatea eretici ecumeniști) alături de ereziarhul Bartolomeu de Constatinopol participă la sfințirea Catedralei Naționale

Foto – basilica.ro

Personal, îmi place ideea unei catedrale mari și încăpătoare. Nu-mi place înghesuiala din bisericile mici, deși aceastea, mai ales cele vechi, își au farmecul lor. Spațiul generos este un element important la o biserică frecventată de mulțimi de credincioși și cu atât mai  mult la catedrale. Faptul că a costat mult constructia, e un aspect neinteresant. Atâția bani se scurg zilnic în afara țării și nu se alarmează nimeni, deși ar trebui. De la asasinarea lui Ceaușescu și până acum s-ar fi putut construi sute de catedrale, spitale, școli, șosele, autostrăzi și s-ar fi putut crea locuri de muncă cu nemiluita. Dar nu prea s-a făcut nimic în acest sens și e inutil să se invoce motivul cheltuielilor pentru un astfel de edificiu. De asemenea, mântuirea românilor nu are nici o legătură cu mărimea sau micimea bisericilor! Importantă e calitatea, intensitatea și adevărul credinței.

Și… aici am ajuns la inconvenientul principal. Catedrala este construită la inițiativa unui patriarh ecumenist (adică eretic necondamant sinodal). Un ecumenist care a trădat Ortodoxia în Creta, în 2016 și  nu numai. Un ecumenist care adâncește Biserica Ortodoxă Română în relații din ce în ce mai complicate cu Consiliul Mondial al „Bisericilor”, cu toate structurile eretice numite „biserici și confesiuni” și care promovează fără rușine și împotriva canoanelor, în fiecare an „Săptămâna de rugăciune ecumenică”. Un ecumenist care promovează erezia „refacerii unității Bisericii”.

În afara slujbelor obișnuite, la ce va folosi catedrala? La evenimente la care vor fi chemați toți ereticii pământului? La promovăduirea nerușinată a ecumenismului de către pseudo-patriarhul Daniel și pseudo-ierarhii pe care îi va pune să slujească? Din acest punct de vedere era mai bine să nu se construiască.

Și ca dovadă că actualul pseudo-patriarh n-are nici o treabă cu mărturisirea curată ortodoxă, stă și invitarea pseudo-patriarhului ecumenic Bartolomeu (ereziarh dovedit, dar și el necondamnat) la sfințirea Catedralei Naționale.

Despre ereziile și faptele acestui ereziarh, precum și despre subminarea autorității Bisericii Ortodoxe Ruse în Ucraina, citiți aici:

Cugetarea eretică a patriarhului ecumenist Bartolomeu, chemat să sfințească “catedrala națională” a românilor

Iată și transmisiunea în direct a slujbei în care participă Bartolomeu cu toată adunătura pseudo-ierarhilor români. Precizez ca postarea transmisiei o fac doar spre informare, nu pentru a îndemna pe cineva să participare la această slujbă.