Ecumenism – Pseudo-patriarhul Daniel permițând ereticilor greco-catolici să „sfințească” și ei Monumentul Unirii de la Alba Iulia

Imagini pentru monumentul unirii alba iulia

1 decembrie 2018. Sfințirea Monumentului Unirii de la Alba Iulia de către ecumenistul Daniel, apoi greco-catolicii îl „sfințesc” și ei sub privirile acestuia și ale pseudo-patriarhului Teofil al III-lea al Ierusalimului.

CANONUL 45 apostolic (OPRIREA COMUNIUNII CU ERETICII)

Episcopul sau presbiterul sau diaconul, daca numai s-a rugat împreuna cu ereticii, sa se afuriseasca; iar daca le-a permis acestora sa savârseasca ceva ca clerici (sa savârseasca cele sfinte), sa se cateriseasca.

(10, 11, 46, 64 ap.; 2, 4 sin. UI ec; 6, 9, 32, 33, 34, 37 Laod.; 9 Tim. Alex.) 

Mai crede cineva că acest patriarh nu e eretic ecumenist? Sau a asistat doar din complezență la slujba greco-papistașilor? 

Dacă ar fi fost ortodox, n-ar fi permis acestora să-și facă simulacrul lor de slujbă, sau ar fi părăsit locul. Le-ar fi spus că sunt eretici și în înșelare i-ar fi povățuit să se facă ortodocși. Dar n-a făcut asta nici el nici celălalt pseudo-ierarh cu numele de patriarh al Ierusalimului.  Și pentru că ambii sunt ecumeniști și nu consideră o problemă asistarea la o slujbă a ereticilor deja condamnați, ambii sunt pasibili de întreruperea pomenirii.

Reclame

Teofil al III-lea al Ierusalimului, un alt pseudo-patriarh ecumenist la hramul noii catedrale – Sfântul Apostol Andrei

Foto – basilica.ro

„Bine ați venit în țara și Biserica noastră!” i-a spus după slujbă Preafericitul Părinte Patriarh Daniel conducătorului Patriarhiei Ierusalimului și a întregii Palestine.

Patriarhul Daniel a rememorat vizita din 2014 a Patriarhului Teofil și a spus de ce se află din nou Preafericirea Sa la București:

„Să concelebrăm pentru prima dată hramul Catedralei Naționale ca mărturie și prilej de sfântă comuniune și de cooperare misionară între Bisericile noastre”.

Preafericitul Părinte Teofil s-a arătat entuziasmat că va participa la sărbătoarea Sfântului Andrei în „podoaba arhitecturală a orașului București și a întregii Românii” cea tocmai sfințită care este „rod al evlaviei poporului român”.

Dar prețios pentru Catedrala Națională

La final, Patriarhul Teofil a anunțat că delegația Patriarhiei Ierusalimului a adus în dar pentru Catedrala Mântuirii Neamului un fragment din moaștele Sf. Ioan Iacob Hozevitul și un veșmânt al acestui cuvios.

Cele două relicve au fost așezate spre cinstire în jurul orei 14:00 în Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus că ulterior, cele două relicve ale „românului sfânt din Țara Sfântă” vor fi așezate într-unul din paraclisele aflate la subosolul Catedralei Naționale care va fi închinat Sf. Ioan Iacob.
Aeronava care a adus delegaţia Patriarhiei Ierusalimului a aterizat pe Aeroportul Internațional Henri Coandă în jurul orei 09:50.
Preafericitul Părinte Teofil, Patriarhul Ierusalimului a venit în România pentru a participa în București la primul hram al Catedralei Naționale, dar și în Alba Iulia la ceremoniile dedicate Zilei Naționale și Anului Centenar. – basilica.ro

Iar astăzi, de harm:

Foto – basilica.ro

Preafericitul Părinte Teofil al III-lea al Ierusalimului și Preafericitul Părinte Daniel al României au concelebrat vineri Sfânta Liturghie la hramul secundar al Catedralei Naționale, dedicat Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul Românilor.

Alături de cei doi patriarhi s-au aflat mai mulți ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care au slujit la această premieră istorică.

În omilia rostită după citirea textului biblic, Patriarhul Ierusalimului s-a adresat miilor de credincioşi cărora le-a vorbit despre viaţa şi activitatea Sfântului Apostol Andrei, precum şi despre vocaţia şi misiunea sfântă a Bisericii. – Sursa


Dar cine este patriarhul Ierusalimului? De fapt, așa cum spune canonul 15 I-II Constantinopol, pseudo-patriarh. 

A fost în Creta. A semnat și el actele eretice de acolo.

A avut întâlniri „frățești” cu papa Francisc:

Foto – agerpres

A permis ereticului papă Francisc să se roage împreună cu pseudo-patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului în peștera Nașterii:

SEMNE? Incendiu la Pestera Nasterii Domnului dupa plecarea papei Francisc I

A întrerupt comuniunea cu patriarhul Daniel în anul 2011 mai mult pentru motive economice decât canonice (motivul fiind construirea de către partea română a unei biserici cu… hotel la Locurile Sfinte, chipurile fără aprobare).

Și ca dovadă că este considerat neortodox de înșiși proprii credincioși (arabi) din Ierusalim și Iordania, stă și reacțiile acestora la pomenirea lui: