Curtea de apel București a decis că obligativitatea purtării măștii în spațiu deschis, este ILEGALĂ! Un avocat constănțean a învins DSU, care însă poate face recurs

DĂ-ŢI MASCA JOS!!! - YouTube

Curtea de apel București s-a pronunțat în cazul unei acțiuni depusă de un avocat constănțean împotriva Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), la Curtea de Apel București, pentru lămurirea obligativității purtării măștilor în spații deschise.  Curtea de Apel a decis că articolul privind obligarea purtării măștii în spații deschise este ilegal.

Avocatul Minodora Ion a cerut instituției menționate să pună la dispoziția instanței întreaga documentație care a stat la baza emiterii ultimelor două ordine de carantinare a municipiului Constanța, sub sancțiunea amenzii. În opinia avocatului, dacă instanța îi va da dreptate, se va crea un precedent, iar DSU și alte instituții nu vor mai putea obliga populația să poarte măști în spațiile deschise.

Am formulat o acțiune împotriva Departamentului pentru Situații de Urgență, am atacat, din ultimul ordin articolul 4 pct.15, cel care prevede măsura obligării purtării măștii în spațiile deschise. Am avut termen pe data de 21 decembrie, s-a pus în vedere DSU să depună toată documentația care stă la baza întocmirii ordinelor de carantină, respectiv de prelungire a carantinei în Constanța. Instanța a dispus ca DSU să dispună documentația sub sancțiunea amenzii judiciare. Raed Arafat invocase niște texte de lege, legea 55 din 15 mai 2020 etc, dar în niciuna nu exista menționat, în mod expres, obligarea purtării măștii și în spații deschise. Nu am atacat altceva din aceste ordine, ci strict această prevedere”, a declarat, pentru Focus Press, avocatul Minodora Ion.

De precizat că acțiunea a fost depusă săptămâna trecută, primul termen a avut loc pe data de 21, iar azi, miercuri, 23 decembrie, ar trebui ca instanța să se pronunțe sau să amâne pronunțarea pentru o dată ulterioară.  

Miercuri, 23 decembrie, în jurul orei 17:00, Curtea de Apel București a admis acțiunea avocatului Minodora Ion și a scos în afara legii articolul 4 pct.15 din ordinul DSU privind obligarea cetățenilor de a purta mască în spațiile deschise. Hotărârea instanței nu este definitivă, iar DSU are la dispoziție 2 zile pentru a formula recurs.

Iată încheierea de ședință:

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă – Ministerul Afacerilor Interne.Respinge acţiunea formulată împotriva pârâtului Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă – Ministerul Afacerilor Interne, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Admite excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecată iniţiale.Respinge cererea de chemare în judecată iniţială, ca tardiv formulată.Admite cererea completatoare. Anulează parţial prevederile art. 4 pct. 15 din Ordinul Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 4660427 din 17.12.2020, publicat în Monitorul oficial nr. 1257 din 18 decembrie 2020, în ceea ce priveşte instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie în spaţii deschise, în sensul înlăturării sintagmei „…şi deschise”. Cu recurs în maxim două zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a Contencios Administrativ şi Fiscal.Pronunţată în şedinţă publică azi 23.12.2020.’”

De precizat că dacă decizia instanței va rămâne definitivă, acest lucru va produce efecte la nivel național, iar dacă purtarea măștii în spații deschise nu va mai fi obligatorie, acest lucru nu înseamnă că nu se va putea purta masca în continuare de către persoanele care doresc acest lucru.

Sursa: focuspress