Un pustnic athonit despre soarta celor mai buni dintre cei nebotezaţi după moarte

Se mântuiesc, oare, cei care nu sunt botezați?

O istorisire athonită

Odată, când am cercetat peșterile Sfântului Munte, am întâlnit un pustnic cu care am stat și am discutat, căci voiam să aflu niște lucruri. Printre altele, l-am întrebat dacă se mântuiesc cei care nu sunt botezați. Iar el mi-a răspuns:

„Îți voi spune, fiul meu, ce s-a întâmplat odată în Asia Mică. Trăia într-o vreme acolo un turc, care îi iubea mult pe creștini. Ajuta foarte mult Biserica. A ajutat chiar să se construiască și o mănăstire. Și când auzea că undeva este vreun sărac, alerga îndată și-l ajuta. Și cu toate că era cel mai bun om din acel loc – mai bun și decât creștinii -, nu s-a botezat. Nu se hotărâse să se boteze, ci tot amâna pentru mai târziu.

Dar după o vreme a murit. Și a murit înainte de a se boteza. Egumenul mănăstirii s-a mâhnit mult pentru că acest om a plecat din această viață înainte de a fi botezat. Și Hasan (acesta era numele lui) era un om atât de bun. A făcut multă rugăciune și într-o zi a venit la el un înger și l-a întrebat:

 –  Vrei să mergem să vezi unde se află Hasan?

 –  Da, a răspuns egumenul.

Atunci îngerul l-a luat și au urcat, au urcat, au urcat… până ce au ajuns la o Biserică foarte strălucitoare. Toate străluceau acolo și de peste tot se auzeau psalmodii. Egumenul s-a pierdut. Când a intrat înlăuntrul acestei biserici strălucitoare, a uitat și de Hasan și de toate. Nu mai voia să plece de acolo. Însă după o vreme, îngerul s-a apropiat de el și i-a spus:

 –  Hai! Trebuie să plecăm.

În timp ce se întorceau, îngerul l-a întrebat pe egumen:

 –  L-ai văzut pe Hasan?

Abia atunci și-a adus aminte egumenul de Hasan și i-a spus:

 –  Nu. Nu l-am văzut.

 –  Atunci să mergem înapoi, ca să-l vezi.

De îndată ce ne-am întors, în afara Bisericii, sus pe scări, vizavi de lumină, se afla un câine orb, care stătea acolo ca și cum s-ar expune la lumină. Atunci îngerul i-a spus egumenului:

 –  Acesta este sufletul lui Hasan. Nu-și dă seama unde se află, nu vede nimic și nu aude nimic… Cu toate acestea nu este în focul iadului.

Și încheind, pustnicul mi-a spus: „La fel se întâmplă și cu sufletele ereticilor. Dacă sunt oameni buni, nu merg în gheena iadului, dar nici în desfătarea Raiului”.

Sursa: Din ediția bimensuală a Asociației „Prietenii Obștii Sfântului Nicodim”, nr. 38, Iunie 2006.

De pe: marturieathonita.ro 

Comentariu admin: 

Oare păgănii şi ereticii care au fapte bune (de excepţie) se salvează într-un fel de iad…? Dacă e adevarată această mărturie şi viziune, am putea să-i spunem mântuire stării lor? Ce formă de mântuire să fie starea aceea semi-vegetativă că sufletul nu-și dă seama unde se află, nu vede nimic și nu aude nimic

Dar şi aşa, cine, dintre păgâni şi dintre eretici, ajunge să scape de iad în felul astă? Cei ca Hasan, care era cel mai bun om din acel loc – mai bun și decât creștinii„?  

Căci ştim că: „În afara Bisericii nu este mântuire” Sfântul Ciprian al Cartaginei. 

De asemenea ştim de la Mântuitorul nostru Iisus Hristos că „Nimeni nu vine la Tatăl Meu, decât prin Mine.” Ioan 14:6. Adică nimeni nu intră în Rai, la Tatăl decât prin Domnul Iisus Hristos – prin botez, făcându-se creştin. Dar totuşi, au existat şi excepţii: proorocii Ilie şi Enoh. În afară de aceştia, toţi drepţii Vechiului Testament, până la învierea lui Hristos, după moarte, mergeau în iad (nu la chinuri, dar în iad). La Înviere, Mântuirorul i-a scos pe toţi aceşti drepţi din iad şi i-a dus în Rai. Dar Ilie şi Enoh erau inainte de aceasta în Rai, încă de vii. La sfârşit însă, vor muri şi ei, căci se vor întoarce pe pământ propovăduind împotrivirea faţă de Antihrist, iar acesta îi va omorî cu mâna lui.

Cine poate cunoaşte căile lui Dumnezeu?

Continuă lectura

Reclame