Predica pr-lui ierom. GRIGORIE SANDA la Duminica fiului risipitor – Despre exagerările celor ce îi numesc pe toți pomenitorii eretici

Predica la Duminica fiului risipitor

,,Sculandu-ma, ma voi duce la tatal meu si-I voi spune: Tata am gresit la cer si inaintea ta; nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau. Fa-ma ca pe unul din argatii tai. Si, ridicandu-se, a venit la tatal sau. Dar, inca departe fiind el, l-a vazut tatal sau si i s-a facut mila si, alergand, a cazut pe grumazul lui si l-a sarutat,’’ (Lc.15,18-20)

In numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh. Amin. Iubiti credinciosi si frati intru Hristos slavit sa fie Domnul! Iata ca astazi ne aflam in Duminica fiului risipitor ,a doua duminica din perioada triodului. Cred, iubiti credinciosi, ca mie mai mult decat tuturor mi se adreseaza evanghelia acestei zile. Aceasta pericopa evanghelica poate ca este cea mai frumoasa din intreaga Sfanta Evanghelie. Va marturisesc ca de nenumarate ori am citit aceasta evanghelie: ,,Dar, inca departe fiind el, l-a vazut tatal sau si i s-a faut mila si, alergand, a cazut pe grumazul lui si l-a sarutat. (Lc.15,20). Mila lui Dumnezeu ma copleseste, dragostea Lui nemarginita fata de noi oamenii stoarce din inima mea impietrita multimi de lacrimi si evlavia si recunostinta ma inunda, iar gura mea amuteste nestiind ce sa spuna vazand ca bun si bland este Domnul si dragostea Lui nu are hotar.

Iubiti credinciosi, iata ca asemenea acestui fiu risipitor si noi, cu totii, am plecat in tara indepartata a pacatului, luand cu noi partea de mostenire adica darurile cu care Bunul Dumnezeu ne-a inzestrat. Astfel, Dumnezeu ne-a dat intelepciune, iar noi am cugetat cele rele; ne-a dat vedere ca sa ne bucuram de cer si pamant, de munti si de ape, de vai si campii, de aproapele nostru care e chipul lui Dumnezeu si prin care ar trebui sa-l vedem pe Dumnezeu; ne-a dat auz prin care cunoastem cuvantul evangheliei Sale, iar noi ne-am plecat ochiii si urechile la cele inselatoare; Dumnezeu ne-a dat gura ca sa-I aducem doxologie, sa-l mangaiem pe aproapele, iar noi ne-am pornit limba la grairea multor rautati; Dumnezeu ne-a dat sanatate, iar noi am irosit-o in multimi de pacate. ,,Ce vom rasplati Domnului pentru toate cate ne-a dat noua?” Dumnezeu iata ca a facut universul, cerul si pamantul cu toate cele din ele si in ultima zi a creatiei Sale ne-a zidit pe noi oamenii, cununa creatiei Sale, punandu-ne stapani peste toate. Dumnezeu fiind izvor a toata dragostea are ca dimensiune a iubirii Sale actul creator, caci cel ce iubeste zideste, creaza, iar cel ce uraste distruge, darama.

,,Dumnezeu nu vrea moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu”. Dupa caderea lui Adam neamul omenesc s-a departat de Ziditorul sau, s-a intors catre cele pamantesti primind stricaciunea si gustand moartea. Dar, in iubirea Sa de oameni, Tatal L-a trimis pe Fiul sa se nasca, sa ia trup omenesc din Precurata Sa Maica, sa ia pe umerii Sai pacatele lumii si prin jertfa Sa sa ne rascumpere de sub puterea mortii: ,,Asa de mult a iubit Dumnezeu lumea incat pe Fiul Sau, Cel unul nascut, L-a dat ca cel ce crede intransul sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.”

Vedeti, iubiti credinciosi, cat de mare este iubirea si mila lui Dumnezeu cu noi creatia Sa. Ca nu numai ca ne iarta multimea greselilor noastre, dar ne da si slava cea dintai, ne da vesmantul nestricaciunii si ne pune pe deget inelul, legatura cu Sine spre viata vesnica. ,,Tata am gresit la cer si inaintea ta, nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau…” Intoarcerea noastra catre Dumnezeu se face intru umilinta. Lucram pocainta si suspinam in fiecare zi caci suntem departe de Domnul, ne-am asemanat celor necuvantatoare cum spune psalmistul David: ,,Omul in cinste fiind n-a priceput, alaturatu-s-a dobitoacelor celor fara de minte si s-a asemanat lor.” Prin pocainta ne intoarcem catre Domnul, mintea noastra se curateste, se lumineaza prin harul lui Dumnezeu si incepe sa lucreze cele mantuitoare. ,,Rugaciunea mea voi varsa catre Domnul si Lui voi spune mahnirile mele ca s-a umplut sufletul meu de rautati si viata mea s-a apropiat de iad si ca Iona ma rog: Dumnezeule din stricaciune scoate-ma.”,,Nu ma lasa Doamne Dumnezeul meu, nu Te departa de la mine, ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mantuirii mele.” Vedem, iubiti credinciosi, din pilda aceasta, ca inainte ca omul sa rosteasca rugamintea sa catre Domnul, Care cunoaste cele ascunse in adancul inimii, il primeste pe cel ce se pocaieste. Omul nu apuca sa deschida gura sa si Dumnezeu il primeste. Cat de mare este cugetarea umilicioasa! Cat de mare este suspinul launtric. Dumnezeu nu vrea cuvinte multe, nu vrea cuvinte mestesugite, ci inima infranta si smerita. Dumnezeu vrea ca inima noastra si mintea sa fie la El, vrea ca toate puterile noastre sufletesti sa-I slujeasca Lui. “…caci acest fiu al meu mort era si a inviat, pierdut era si s-a aflat. Si au inceput sa se veseleasca.” Bucurie se face in cer pentru un pacatos care se pocaieste. Iubiti credinciosi, am rostit si eu cateva cuvinte smerite la aceasta mare taina care s-a descoperit noua astazi prin acesta Evanghelie. Bunul Dumnezeu sa ne ajute si noua sa cugetam smerit asemenea fiului risipitor, sa ne intoarcem cu toata ravna catre Dumnezeu si sa dobandim slava Sa.

Iubiti credinciosi, dupa cum majoritatea stiti, in mediul virtual la momentul de fata exista un razboi al declaratiilor de tot felul. Foarte multi recurg la afirmatii pe care le inteleg mai mult sau mai putin. Cu siguranta ca sunt si elemente straine de lupta antiecumenista pe care o ducem care vor sa creeze dezbinare si sa creeze un haos si pe credinciosii de rand sa-I faca sa nu stie ce sa mai creada. Poate ca ati vazut ca unii au inceput si un atac la persoana, uitand ca lupta noastra nu este impotriva trupului si a sangelui, ci impotriva stapaniilor intunericului care sunt in vazduhuri si prin aceasta se straduiesc sa ne angajeze in aceasta lupta care nu este dupa Dumnezeu. Cu siguranta ca dorinta celor ce vor sa ne impuna documentele eretice din Creta este de a crea o situatie in care oamenii sa-si piarda increderea in parintii angajati in lupta contra ecumenismului; toti oamenii sa ne catalogheze ca uratori si dezbinatori de frati, ca oameni supusi patimilor, mandriei, iutimii si urii. Noi nu vrem sa intram in acest joc murdar, vrem decat sa explicam anumite lucruri fara sa injosim sau sa lovim pe cineva. Cinstea noastra nu ne-o construim pe distrugerea celuilalt. Daca celalt ne calomniaza si straduieste sa ne compromita in fata altora, noi nu cautam indreptatirea de sine, ci tacem si ne rugam. Nu cautam slava lumii, ci pe cea a lui Dumnezeu pentru ca nu putem sa placem in acelasi timp lumii si lui Dumnezeu. In Everghetinos se spune “prietenia cu lumea este vrajmasie inaintea lui Dumnezeu”.

Si pentru ca discutiile graviteaza in zona conceptelor de “eretic” si “partasie cu ereticii” sau “erezie” si “partasie la erezie”, ma simt obligat sa aduc unele lamuriri. Unii ne acuza ca am vedea intre Ortodoxie si erezie altceva redat prin sintagma “partasie la erezie”. Va spun si eu ca intre adevar si minciuna nu este nimic, intre lumina si intuneric nu este nimic. Totusi ce vrem noi sa spunem prin “partasie la erezie” sau “partasie cu ereticii”? Iubiti credinciosi, cunoastem cu totii preoti cu cuget ortodox, care nu sunt ecumenisti, deci nu si-au insusit catusi de putin ceva din doctrina ecumenista. Sunt impotriva dialogurilor ecumeniste, al rugaciunilor in comun cu ereticii (nu se roaga cu acestia), resping cu totul “teoria ramurilor”, recunosc o singura Biserica – Biserica Ortodoxa, nu recunosc taine in afara Bisericii si peste toate acestea propovaduiesc impotriva ecumenismului si isi educa enoriasii in spirit ortodox. Problema lor este insa ca in cadrul Sfintei Liturghii pomenesc ierarhul ce a acceptat documentele din Creta si prin aceasta se realizeaza unitatea liturgica intre ei si ierarhul pomenit. Am intrebat personal pe unii dintre acestia de ce fiind constienti de ce s-a intamplat in Creta totusi raman in comuniune cu ierarhii semnatari. La toti am vazut ca au dorinta de a intrerupe si ei pomenirea. Unul mi-a spus: “Pentru mine, parinte, doua lucruri care ma determina sa intrerup pomenirea s-au implinit; in ’61 am intrat in CMB si in 2016 a fost Sinodul din Creta, mai ramane un lucru care cred ca se va implini in 2018 prin venirea Papei. Daca acesta va fi primit ca un ierarh ortodox, va sta in strana arhiereasca si i se va da cinstea drept-maritorilor si eu, cu toata inima, voi intrerupe pomenirea. In acelasi timp eu ma straduiesc sa-mi pregatesc credinciosii pentru pasul acesta.” Altul mi-a spus: “Si eu, parinte, lupt dupa putere, le vorbesc credinciosilor, ma straduiesc din rasputeri sa-mi fac datoria de preot, dar imi lipseste taria, nu am curajul sa ma confrunt direct cu ierarhul intrerupand pomenirea.

Ma rog ca Dumnezeu sa ma intareasca.” I-am spus: “Stiti, parinte, ca desi sunteti ortodox totusi impartasirea in comuniune cu ierarhul este problematica pentru mantuirea sfintiei voastre.” Mi-a raspuns: “Stiu si de aceea ma rog ca Dumnezeu sa ma intareasca sa merg pana la capat.” Asa, iubiti credinciosi, am avut unele discutii cu mai multi preoti. Oare putem noi pe aceastia sa-i numim eretici, atata timp cat au cuget ortodox si nu si-au insusit doctrina ecumenista? Oare putem noi face afirmatia ca sunt eretici cu gandire si simtire ortodoxa? Noi pe acestia i-am considerat preoti ortodocsi, dar avand comuniune liturgica cu propovaduitorii ereziei, deci avand partasie cu ereticii.

Am mai vorbit si de oameni simpli, a caror minte nu poate realiza abaterile doctrinare din Creta, ca acestia nu sunt eretici. Una este sa treaca omul la o erezie si alta sa se trezeasca peste noapte cu o erezie semnata si in dreptul lui si sa nu reuseasca, datorita unor nedumeriri sau frici, sa se dezica de semnatari prin intreruperea pomenirii. Nu putem sa-i punem pe toti oamenii la un loc si sa le punem eticheta de eretici. Sfantul Teodor Studitul are un text clar cu referinta la ceea ce am afirmat mai sus: “Dar daca [preotul] pomeneste vreun episcop eretic, chiar daca [preotul] are vietuire fericita, chiar daca e ortodox, trebuie sa ne indepartam de dumnezeiasca impartasire; dar cand e vorba de masa de obste – de vreme ce doar acolo [la Liturghie], din frica il pomeneste [pe episcopul eretic] – ar putea fi acceptat [acel preot] sa binecuvinteze si sa cante cu noi.” (Dreapta credinta in scrierile Sfintilor Parinti, vol 1, pag. 59). Vedem clar cum Sfantul Teodor poate vedea in cel ce pomeneste din frica un preot cu vietuire fericita, un preot ortodox si da voie sa participam la o masa de obste pe care acesta o binecuvinteaza si sa ne rugam cu acesta (sa cantam), dar sa ne departam de dumnezeiasca impartasire, adica sa nu luam Sfintele Taine in comuniune cu ierarhul eretic.

Iubiti credinciosi, alti frati de ai nostri sprijinindu-se pe asa-numita teorie a “vaselor comunicante” afirma ca toti sunt eretici si numai cei ce au intrerupt pomenirea sunt ortodocsi. Astfel ei afirma ca daca unii preoti pomenesc pe un ierarh, chiar daca nu e de acord cu Creta dar se afla in comuniune cu alti ierarhi ce merg pe calea ecumenismului si ei la randul lor se fac eretici. Vor sa spuna ca si preotul sau credinciosul care are un ierarh ce nu a acceptat documentele din Creta trebuie sa intrerupa pomenirea pentru ca episcopul lor este in comuniune cu altii ce au acceptat documentele eretice. Astfel ei, ii vad si pe georgieni si bulgari eretici pentru ca patriarhii acestor doua Biserici Locale pomenesc pe patriarhul ecumenic Bartolomeu si pe ceilalti patriarhi ecumenisti in ciuda faptului ca cele doua Biserici nu sunt in CMB si nu au participat la pseudo-sinodul din Creta. Sfantul Teodor Studitul are un text clar prin care incrimineaza aceasta teorie a vaselor comunicante: “[…] Dar nu trebuie mai mult iscodit si cercetat daca cineva a mancat cu cel care a mancat impreuna cu eretic si altul cu acesta, caci atunci, daca mergem asa cu inlantuirea trebuie sa ne despartim de toti. Iar acest lucru este al celor ce-si iubesc voia proprie, iar nu a sfintilor. Pana la acesta [la cel ce mananca cu ereticii] ramai si nu trece mai departe. Nu cumva din nestiinta [sfintii] nu au cercetat si nu ne-au vestit noua acestea? Nicidecum. De aceea nu te lupta sa treci dincolo de hotarele pe care le-au pus parintii nostri.” (Dreapta credinta in scrierile Sfintilor Parinti, vol I pag. 60)

Unii dintre fratii nostri, care au lasat deoparte pentru moment, frica de Dumnezeu, au inceput chiar sa calomnieze prin cuvintele lor pe cei ce cu adevarat lupta pentru Ortodoxie si datorita carora pseudo-sinodul din Creta si-a pierdut caracterul sau universal, ecumenic. Astfel au adus acuze Mitropolitului Serafim de Pireu, spunand ca este eretic ca n-a intrerupt pomenirea. Mitropolitul Serafim nu pomeneste in cadrul slujbelor pe Arhiepiscopul si Mitropolitul a toata Elada, ci pomeneste la modul general arhiereii ortodocsi ai Sinodului Bisericii Elene. Eu personal am fost la catedrala mitropolitana a Pireului si n-am auzind pomenindu-se alt ierarh decat Mitropolitul Serafim. Un aspect pe care vreau sa vi-l fac cunoscut este ca la putin timp dupa sinodul din Creta IPS Serafim a trimis in toata eparhia pe care o arhipastoreste o circulara prin care preotilor li se spune sa adauge dupa rugaciunea anaforalei o cerere prin care Dumnezeu sa ajute sa fie condamnat sinodul din Creta si ecumenismul sa fie calcat sub picioarele drept-maritorilor crestini. Cei ce il judeca pe IPS Serafim spun ca acesta trebuia sa se separe de Sinodul Bisericii Elene. Cei ce spun aceasta trebuie sa stie ca inaltpreasfintitul stie sa duca lupta. Ramanand in comuniune cu ceilalti ierarhi el are un cuvant cu putere in Sinod. Si rezultatul concret este ca datorita pozitiei sale transante si a altor ierarhi antiecumenisti Sinodul Bisericii Elene nu a acceptat documentele cretane, nu a luat act de aceste documente asa cum s-a intamplat in cadrul Sinodului BOR. Prin contribuitia IPS Serafim s-au organizat sinaxe si conferinte interortodoxe ce au convins unele biserici locale sa nu participe la sinod. Prin ceea ce v-am spus am incercat sa va fac constienti de cei care cu adevarat au rezultate notabile impotriva ecumenismului si al sinodului din Creta, chiar daca acestia nu sunt cum am vrea unii sau altii. Ei se folosesc de acrivie si iconomie pentru ca ecumenismul sa fie osandit.

In incheiere as vrea sa va relatez un caz din vremea Sfantului Teodor Studitul. Pe cand Sfantul Teodor era egumen la Sakkudion, imparatul Constantin al VI lea si-a inchis cu forta sotia legitima intr-o manastire si s-a casatorit in chip abuziv si adulter cu amanta sa. Casatoria a fost savarsita de un preot de la catedrala Sfanta Sofia. Sfantul Tarasie, patriarhul Constantinopolului, pentru a evita o posibila redeclansare a persecutiei iconoclaste, a acceptat starea de fapt, aplicand, fortat de imprejurari “iconomia”, iar Sfantul Teodor a intrerupt pomenirea sfantului patriarh pana ce casatoria ilegitima avea sa se desfaca si preotul savarsitor al acestei casatorii avea sa fie caterisit. Vedem ca unul a aplicat iconomia si celalalt acrivia, dar totusi amandoi sunt sfinti. Oare putem face afirmatia ca unul dintre ei a gresit? Cu siguranta ca nu. Fiecare dintre cei doi sfinti au urmarit binele Bisericii. Sfantul Teodor a urmarit ca fie condamnata aceasta casatorie pentru a nu se crea un precedent, pentru a nu face si altii astfel de fapte nelegiuite, astfel prin aceasta rupere de comuniune cu patriarhul a sanctionat aceasta nelegiuire. La randul sau Sfantul Tarasie a acceptat aceasta stare stiind ca imparatul este iconoclast si ar putea sa redeclanseze persecutia iconoclasta daca s-ar lovi de opozitia sa. A pus pacea Bisericii mai presus de aceasta nelegiuire. Vedem, iubiti credinciosi, ca mult mai mare este raspunderea pe care o au cei din fruntea Bisericii decat a noastra a preotilor si credinciosilor de rand. Daca pentru noi cei de jos, este mai usor sa procedam cu acrivie, aceasta nu este la fel de usor pentru cei aflati in treapta arhieriei. Pentru aceasta sa nu-i judecam pe ierarhii ortodocsi ce lupta impotriva sinodului din Creta si a ecumenismului. Daca am sta de vorba cu acestia, ne-am da seama ca daca folosesc iconomia, aceasta o fac spre binele Bisericii. Sa lasam pe Dumnezeu, care stie cele ascunse ale inimii, sa judece, iar noi sa ne tinem pozitia aceasta de ingradire pe care am adoptat-o pentru ca la noi toti ierarhii au acceptat documentele din Creta si sa petrecem in multa rugaciune si frica de Dumnezeu.

Trag un semnal de alarma: prin judecata pe care o facem numindu-i eretici pe unii care cu adevarat lupta impotriva ereziei, ca este posibil sa luptam impotriva unor placuti ai lui Dumnezeu si astfel harul lui Dumnezeu sa ne paraseasca si sa ne pierdem mantuirea. Daca nu stim sa cantarim bine lucrurile, pentru ca nu avem luminare de la Dumnezeu mai bine sa tacem, sa inmultim rugaciunea si sa ne adancim pocainta, caci jertfa lui Dumne- zeu – duhul umilit, inima infranta si smerita – Dumnezeu nu o va urgisi.

Sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa tinem calea de mijloc, sa ne pastram linistea sufleteasca si lucrand virtutile sa dobandim mila lui Dumnezeu cel inchinat in Sfanta Treime, Tatal, Fiul si Sfantul Duh! Amin! – ortodoxinfo.ro

Reclame