Aniversarea unirii Basarabiei cu România – 27 martie 1918

„ Poporul român n-a venit din afară, aici s-a născut. Aici s-au fiert diferitele elemente din care s-a creat poporul român. Noi nu avem unde pleca și nimeni nu are dreptul să ne gonească din țara noastră. Un veac întreg, supuși și tăcuți, am purtat jugul, de un veac întreg limba noastră este oprită, un veac întreg cartea în limba natală a fost persecutată ca o otravă revoluționară…” .

Cuvinte rostite de Constantin Stere la deschiderea ședinței Sfatului Țării din 27 martie 1918

„Ignoranța a salvat Basarabia de la rusificare”. Așa să fie oare? În 1918, în mod cu totul miraculos, moșia lui Ștefan cel Mare se reîntregește, Bucovina și Basarabia revin în trupul patriei românești. A urmat o perioadă înfloritoare pentru asupritul popor de dincolo de Prut. Școlile și-au recăpătat limba maternă, administrația a revenit la modelul național. Păcat însă că dușmanul nu doarme niciodată. România a rămas neatinsă destul de puțin timp, iar cel de-al doilea Război Mondial îi rupe din nou din trup Basarabia istorică. Comunismul care s-a instaurat în Moldova ciopârțită, rămasă orfană dincolo de apele Prutului, a fost unul dur pe care oricât au încercat unii a-l reforma, a-l adapta sau a-l machia, a rămas o „religie” a urii, a nedreptății și a inumanității.”

Nicolae Iorga 

Actul Unirii Basarabiei cu Tara, votat de Sfatul Ţării la 27 martie 1918

În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani, din trupul vechii Moldove.

În puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa România.

Trăiască unirea Basarabiei cu România de-a pururi şi totdeauna!

Preşedintele Sfatului Ţării, Ion Inculeţ;

Vice-preşedinte, Pantelimon Halippa;

Secretarul Sfatului Ţării I. Buzdugan

Basarabia Pământ Românesc

Basarabia a fost prima provincie care s-a unit cu patria-mamă. Unirea a survenit pe fondul dezmembrării Imperiului Rus, odată cu proclamarea principiului autodeterminării până la despărţirea de imperiul multinaţional în care provincia româneasca a fost înglobata forţat in 1812…

Lupta de eliberare naţionala a luat amploare in aprilie 1917 odată cu constituirea Partidului National Moldovenesc, sub preşedinţia lui Vasile Stroescu, printre membrii de frunte aflându-se Paul Gore, Vladimir Herţa, Pantelimon Halippa şi Onisifor Ghibu. Partidul avea ca organ de presă ziarul Cuvânt moldovenesc.

Cu prilejul Congresului ostaşilor moldoveni de la Chişinău, din 25 septembrie/8 octombrie 1917, s-a constituit ca organ legislativ Sfatul Ţării. Au fost aleşi 44 de deputaţi din rândurile soldaţilor, 36 de deputaţi din partea ţăranilor, 58 de deputaţi fiind aleşi de comisiile comunale şi ale ţinuturilor şi de asociaţiile profesionale. Din totalul de 156 deputaţi, 105 erau români, 15 ucraineni, 14 evrei, 7 ruşi, 2 germani, 2 bulgari, 8 găgăuzi, 1 polonez, 1 armean şi 1 grec. Preşedinte al sau a fost ales lon Inculeţ.

În condiţiile primejdiei reprezentate de pretenţiile Ucrainei de a anexa teritoriul dintre Prut şi Nistru şi folosindu-se de prevederile Declaraţiei drepturilor popoarelor din Rusia, în decembrie 1917 s-a proclamat Republica Democratică Moldovenească.

Tulburările provocate de bolşevici în condiţiile destrămării unităţilor militare ruse odată cu lovitura de stat bolşevică din 25 octombrie/7 noiembrie 1917, au creat noi agitaţii în Basarabia. Conducătorii Republicii Democratice Moldoveneşti au cerut sprijinul armatei române, care a pătruns, în aceste condiţii, în provincie. La 13/26 ianuarie 1918, guvernul Rusiei sovietice a întrerupt relaţiile diplomatice cu România iar la 24 ianuarie 1918 Republica Moldovenească şi-a proclamat independenţa.

La 27 martie 1918, Sfatul Ţării, care cuprindea reprezentanţi ai tuturor naţionalităţilor, a votat în favoarea Unirii Republicii Democratice Moldoveneşti (Basarabiei) cu România, dupa cum urmează: din cei 135 de deputaţi prezenţi, 86 au votat în favoarea Unirii, 3 au votat împotrivă, iar 36 s-au abţinut, 13 deputaţi fiind absenţi. Citirea rezultatului a fost însoţită de aplauze furtunoase şi strigăte entuziaste „Trăiască Unirea cu România!”

Au votat pentru Unire: •Nicolae Alexandri •Elena Alistar •Ion Buzdugan •Ilarion Buiuc •Constantin Bivol •Ignaţie Budişteanu •Vasile Bârcă •Nicolae Bosie-Codreanu •Ştefan Botnarciuc •Gheorghe Buruiană •Teodosie Bârcă •Vladimir Bogos •Vladimir Budescu •Alexandru Baltag •Ion Valuţă •Nicolae Grosu •Vasile Gafencu •Simeon Galiţchi •Vasile Ghenţul •Andrei Găină •Alexandru Groapă •Dimitrie Dragomir •Felix Dudchievicz •Dimitrie Dron •Boris Epure •Pantelimon Erhan •Vitalie Zubac •Ion Ignatiuc •Ion Inculeţ •Teofil Ioncu •Anton Crihan •Ion Creangă •Afanasie Chiriac •Dimitrie Cărăuş •Ion Corduneanu •Grigorie Cazacliu •Anton Caraiman •Pavel Cocarlă •Ion T. Costin •Vladimir Ciorescu •Grigorie Cazacliu •Vladimir Cazacliu •Vasile Lascu •Nicolae Mămăligă •Mihail Minciună •Anatolie Moraru •Alexandru Moraru •Dimitrie Marţa •Gheorghe Mare •Mihail Maculeţchi •Dimitrie Marghitan •Teodor Neaga •Gheorghe Năstas •Constantin Oşoian •Gherman Pîntea •Vasile Mândrescu •Ion Pelivan •Efimie Palii •Ion Pascăluţă •Petru Picior-Mare •Elefterie Siniclie •Nicolae Suruceanu •Timofte Silitari •Chiril Sberea •Nicolae Sacară •Andrei Scobioală •Chiril Spinei •Gheorghe Stavro •Teodor Suruceanu •Gheorghe Tudor •Ion Tudose •Grigore Turcuman •Teodor Uncu •Pantelimon Halippa •Teodor Herţa •Leonida Ţurcan •Vasile Ţanţu •Nicolae Cernăuţeanu •Nicolae Ciornei •Vasile Cijevschi •Vasile Cerescu •Nicolae Cernof •Nicolae Soltuz •Constantin Stere •Zamfir Munteanu •Iacov Sucevan

S-au opus Unirii: Ştefan Balmez (bulgar), Arcadie Osmolovski (ucrainean) şi Mihail Starenski (ucrainean).

În toamna anului 1919, au fost convocate alegeri parlamentare în Basarabia. Au fost aleşi 90 de deputaţi şi 35 de senatori. Pe 20 decembrie 1919, aceştia au votat, alături de reprezentanţii altor regiuni româneşti, ratificarea Actului Unirii aprobat de Sfatul Ţării.

Tratatul de la Paris (1920) a confirmat unirea Basarabiei cu România.

Sursa: agentia.org

Reclame

27 martie – 96 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Anul 1918, anul Unirii celei Mari

Unirea Basarabiei cu România, autor: M.Dragnea (1918)

Actul Unirii Republicii Democrate Moldoveneşti cu România Membrii Sfatului Ţării, sala în care s-a semnat Actul Unirii Republicii Democrate Moldoveneşti (succesoarea guberniei Basarabia, fostă parte compnentă a Ţării Moldovei) cu Ţara Mamă (România), 27 martie 1918 (stil vechi)
Actul Unirii Republicii Democrate Moldoveneşti cu România Membrii Sfatului Ţării, sala în care s-a semnat Actul Unirii Republicii Democrate Moldoveneşti (succesoarea guberniei Basarabia, fostă parte componentă a Ţării Moldovei) cu Ţara Mamă (România), 27 martie 1918

Autor: Dragnea Mihai 

După o lungă perioadă de ocupație țaristă (1812-1918), venea în sfârșit și rândul Basarabiei de a se uni cu România. Această unire va căpăta un cadru legal la data de 27 martie 1918, când în ședința Sfatului Țării de la Chișinău se proclama unirea Republicii Democratice Moldoveneşti (fosta Basarabie ţaristă) cu România (n.r. Unirea a fost posibilă, inclusiv în urma susţinerii Armatei Române care pus capăt atacurilor banditeşti ale bandelor bolşevice din Basarabia în cadrul Revoluţiei din 1917). Condițiile ca această unire să fie posibilă erau următoarele:

  1. Sfatul Țării urma să ducă la bun sfârșit o reformă agrară, care trebuia să fie acceptată fără obiecțiuni de guvernul român;
  2. Basarabia avea să rămână autonomă, având să aibă propriul său organ legislativ, Sfatul Țării, ales prin vot democratic;
  3. Sfatul Țării avea să voteze bugetul local, urma să controleze consiliile zemstvelor și orașelor și avea să numească funcționarii administrației locale;
  4. Recrutările aveau să fie făcute pe baze teritoriale;
  5. Legile locale și forma de administrare puteau fi schimbate numai cu acordul reprezentanților locali;
  6. Drepturile minorităților urmau să fie garantate prin lege și respectate în statul român;
  7. Doi reprezentanți ai Basarabiei aveau să facă parte din guvernul central român;
  8. Basarabia urma să trimită în Parlameantul României un număr de deputați proporțional cu populația regiunii;
  9. Toate alegerile aveau să fie organizate pe baze democratice, urmând să se bazeze pe votul direct, egal, secret și universal;
  10. Noua Constituție urma să garanteze libertatea cuvântului și a religiei;
  11. Urma să fie proclamată o amnistie pentru toate persoanele care comiseseră infracțiuni politice în timpul revoluției.

Din cei 135 de deputați prezenţi ai Sfatului Ţării, 86 au votat în favoarea unirii, 3 au votat împotrivă, iar 36 s-au abținut, 13 deputați fiind absenți. Citirea rezultatului a fost însoțită de aplauze și strigăte entuziaste „Trăiască Unirea cu România!” Despre acest eveniment, Anton Mărgărit spunea că „fără dorința, energia și voința basarabenilor, această unire ar fi fost imposibilă”.

Într-o perioadă confuză, creată de Primul Război Mondial și mai ales de izbucnirea Revoluției Ruse din 1917, Basarabia, trecând mai întâi de la gubernie la autonomie și de la autonomie la independență, își va găsi adevăratul ei loc în sânul mamei sale, România. În Decretul regal promulgat de Regele Ferdinand I al României la data de 9 aprilie 1918 se menționa printre altele că, potrivit hotărârii Sfatului Țării, Basarabia „în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagra și vechile granițe cu Austria… de azi înainte și pentru totdeuna se unește cu mama sa România”. Acest eveniment măreț înscris în istoria României, l-a făcut pe Regele Ferdinand să-l aprecieze ca pe ”un vis frumos” ce s-a îndeplinit. Acest precedent fericit al istoriei noastre a favorizat procesul lărgirii granițelor României, așa că la 28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei a hotărât unirea cu România. Falimentul politicii naționale a guvernului maghiar condus de Mihály Károlyi s-a adeverit prin hotărârea Marii Adunări Naționale de la Alba-Iulia de la 1 decembrie 1918, unde s-a decis statutul și dreptul Transilvaniei ca parte din România, pe baza principiului naționalităților.

După 1900, solidaritatea intelectualilor români din Basarabia se amplifică, după ce cu sprijinul material venit din partea lui Vasile Stroescu, a apărut la Chișinău gazeta românească numită Cuvânt moldovenesc. În jurul acestei reviste periodice care pătrundea și în Transnistria și chiar în Siberia, Pantelimon Halippa, redactorul publicației, a reușit să adune un număr mare de intelectuali români, cu toții pătrunși de acel ideal de unitate națională a tuturor regiunilor locuite de români. După cum bine remarca M. Bruhis în 1991, numai istoricii sovietici s-au grăbit să spună că unele cazuri izolate de rezistență ale țăranilor basarabeni față de autoritățile române s-au datorat dorinței basarabenilor de a se întoarce la Rusia.

Pe plan extern, Ionel Brătianu a fost nevoit să pledeze la Conferința de la Paris din 1919 pentru „drepturile românilor asupra Basarabiei dar și pentru valabilitatea actului Sfatului Țării”. La acel moment, personajul care putea oferi ajutor cel mai mult delegației române era profesorul de la Sorbona Em. De Martonne, care era referentul Conferinței de Pace pentru problemele de natură geografică si etnografică. În urma unei călătorii de anchetă în Basarabia, acesta și-a format convingerea fermă despre caracterul românesc al provinciei, urmând a susține la Conferința de la Paris drepturile României asupra Basarabiei cu toată autoritatea și cu toată puterea convingerilor sale. Drept urmare, în nota Consiliului suprem emisă atunci, se menționa că „după ce s-a luat în considerație, aspirațiile de ansamblu ale populației basarabene, caracterul moldovenesc al acestei provincii din punct de vedere geografic și etnografic, precum și în argumentele economice și istorice, principalele puteri aliate se pronunță pentru aceste motive în favoarea reunirii Basarabiei cu România, reunire care a fost formal proclamată și de către reprezentanții Basarabiei…”.

Izgonirea bolşevicilor din fosta Basarabie ţaristă de către Arata Română, urmată de Proclamarea Unirii acestei provincii cu Patria Mamă România (27 martie 1918), de rînd cu Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia (1 decembrie 1918) şi cruntul război româno-ungar de la 1919, toate acţiuni ferme, justificate de către diplomaţia română în occident i-au făcut pe delegații Franței, Imperiului Britanic, Italiei și Japoniei să semneze la 28 octombrie 1920, Tratatul de la Paris, unde se recunoștea unirea Basarabiei cu România, iar la 4 iunie 1920, Tratatul de la Trianon, care recunoştea alipirea Transilvaniei şi părţii răsăritene a Banatului la România. Sovieticii niciodată nu au semnat Tratatul de la Paris chiar dacă a mimat ulterior unele negocieri în această privinţă cu România.

Clasa politică românească a început un proiect intern de susținere și consolidare a noului stat (cunoscut astăzi ca România Mare). Basarabia, ca și restul provinciilor românești, trebuia îndreptată spre o dezvoltare unitară a României Mari. Pe lângă politica tolerantă adoptată asupra etniilor din România, s-au adăugat două reforme mari: votul universal și împropietărirea țăranilor. Această măsură privea în egalitate pe toți locuitorii Regatului.

Harta guberniei Basarabia, 1883

Sursa: http://istoria.md/