Duminică, 18 iunie 2017: SINAXA NAȚIONALĂ a clericilor, monahilor și credincioșilor ortodocși antiecumeniști

afis-sinaxa-oraseni.jpg

Duminică, 18 iunie 2017, se va desfășura, în Municipiul Botoșani, Sinaxa națională a clericilor, monahilor și credincioșilor ortodocși care au întrerupt comuniunea cu ierarhii adepți ai pseudosinodului din Creta, având ca temă de dezbatere Mărturisirea Dreptei Credințe împotriva ecumenismului promovat de pseudosinodul din Creta.

Evenimentul se va desfășura începând cu orele 14.00, la Pensiunea Casa Lux Botoșani., situată pe Calea Națională, nr. 167, între stațiile Petrom și Rompetrol, și va fi prefațat de participarea, de dimineață, începând cu ora 9.00, la Sfânta Liturghie în Parohia “Schimbarea la Față a Domnului” Schit Orășeni, situată la 8 kilometri de Botoșani, la ieșirea înspre Iași. Gazde ale evenimentului sunt Asociația “Sfinții Mărturisitori din Închisori Bucovina” și Parohia “Schimbarea la Față a Domnului” Schit Orășeni.

Sinaxa va debuta prin rostirea câtorva cuvinte de salut din partea:

  • Părinților aghioriți care au întrerupt pomenirea ierarhului (Gheron Sava Lavriotul).

  • Sinaxei Creștinilor Ortodocși din Creta (domnul Giorgios Vlamakis, președintele Sinaxei).

  • unui grup de preoți nepomenitori din Biserica Ortodoxă din Moldova, Patriarhia Rusă (părintele Gheorghe Corcescu).

  • unor credincioși din Diaspora română (doamna Daniela Gherasim).

Va urma prezentarea următoarelor referate:

  • Abaterile neortodoxe care au precedat sinodul din Creta. Scurtă cronologie a ecumenismului (ieromonah Ioan Chițu)

  • Influența mentalității ecumeniste asupra etosului creștin în Biserica Ortodoxă Română (pr. dr. Ciprian Staicu)

  • Considerații teologice cu privire la caracterul eretic al pseudosinodului din Creta(preot Claudiu Buză)

  • Întreruperea pomenirii, măsură eficientă contra ereziei. Considerații de ordin canonic (teolog Mihai-Silviu Chirilă)

Se va da citire unei rezoluții a sinaxei, care va fi semnată de către toți participanții care sunt de acord cu aceasta. Când se va încheia strângerea de adeziuni, rezoluția va fi depusă la Cancelaria Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Pentru a participa la semnarea acestei rezoluții, este necesar un act de identitate.

Facilități de cazare pentru cei veniți de departe:

  • În jur de 250 de locuri de cazare, la prețuri cuprinse între 50-60 RON pe noapte de persoană sau 30 RON pentru camere cu mai multe paturi, se pot rezerva la numerele de telefon 0752093175 și 0752759834.

  • Pentru cei care au persoane cunoscute în zona Botoșani, Suceava, Neamț, se pot aranja facilități de cazare în casele acestora.

Indicații referitoare la traseu

Pentru cei ce vin din Moldova sau din sudul țării, recomandăm ruta care trece prin Roman (sau Târgu Neamț) – Fălticeni – Suceava – Botoșani. Drumul este bun și bine marcat, încât se poate ajunge fără peripeții. La Suceava se merge prin centrul orașului, pe lângă Catedrala Sfântului Ioan cel Nou, prin Burdujeni, spre Salcea, apoi spre Botoșani, pe un drum foarte bun și bine marcat.

La Schit Orășeni se ajunge din Botoșani astfel: la sensul giratoriu de la ieșirea din Botoșani către Iași se face la dreapta către Vorona-Liteni. După localitățile Orășeni-Deal și Orășeni-Vale, parcurgându-se 7-8 km, pe stânga urmează o pădure și un sat cu o troiță la intrarea sa, iar pe un indicator pe stânga, în panta urcușului, scrie “Schit Orășeni”.

De la intrarea în sat, biserica se află, conform indicatoarelor, lângă școală. Cine vine dinspre Târgu Frumos-Hârlău, când va ajunge să vadă indicatorul “Botoșani”, va face, în acel sens giratoriu, la stânga, spre direcția Vorona-Liteni.

Sursa:  http://ortodoxinfo.ro/2017/06/14/duminica-18-iunie-2017-sinaxa-nationala-clericilor-monahilor-si-credinciosilor-ortodocsi-antiecumenisti/ Via: ortodoxiamarturisitoare.wordpress.com

Anunțuri

Important – Omilia lui gheron SAVA LAVRIOTUL la Conferința/Sinaxa Ortodoxă de la Tesalonic din 4 aprilie

Omilie la Conferința Interortodoxă a clerului și poporului de la Tesalonic

Gheron Savva Lavriotul

”Pe Părinții Athosului și îngeri în trup, mărturisitori și cuvioși, ierarhi și mucenici, să îi cinstim cu laude și cântări, urmând virtuților acestora; toata mulțimea de monahi a Muntelui strigând într-un glas: Slavă celui ce v-a încununat pe voi, Slavă Celui ce v-a sfințit, Slavă Celui ce v-a arătat apărători ai noștri în primejdii”. (Troparul Sfinților Aghioriți)

Cinstiți Părinți, iubiți frați în Hristos,

Laudă și mulțumire înălțăm încă o dată Domnului nostru Iisus Hristos, Dătătorul de bine, și Preasfintei Sale Maici și Chivernisitoare a Muntelui cu nume sfânt, precum și Cuvioșilor noștri Părinți, pentru cinstea și binecuvântarea de a organiza și a participa la această conferință mărturisitoare împotriva panereziei ecumenismului, alături de atâția părinți și frați luptători, însemnați, cunoscuți, dar și neștiuți, care de decenii de-acum, având cuget neînfricat și glas de Stentor1 , în ciuda a tot felul de uneltiri de a-i face să tacă, dau mărturie că stăruie cu evlavie și își asumă jertfelnic până la capăt credința noastră apostolică nefalsificată și veritabilă. Mai mult încă, mulțumim Dumnezeului nostru Treimic pentru cinstea care ni se face de a ne numi ”aghioriți” și de a fi prigoniți pentru numele preasfânt al Domnului nostru și pentru adevărul credinței noastre ortodoxe sfinte și neprihănite, cinstindu-i în felul acesta pe Cuvioșii noștri Părinți, știut fiind că, așa cum spun Sfinții, a cinsti un Sfânt înseamnă a-i urma viața. De la început, de-a lungul istoriei bisericești, monahismul a fost în fruntea luptelor împotriva ereziilor de Dumnezeu urătoare, și mai cu seamă Sfântul Munte, fortăreața și bastionul Ortodoxiei. Și noi, deci, purtând titlul greu de Părinți Aghioriți, deși simțim că suntem cu mult în urma minunatei viețuiri ascetice a Cuvioșilor Aghioriți, încercăm fie și puțin, să le urmăm în luptele pentru credință, deoarece acest lucru, de altfel, constituie cea mai înaltă îndatorire și sfântă obligație, nu doar pentru monahi, ci pentru toți ortodocșii. Din acest motiv, Domnul nostru ne-a dat poruncă spunând: ”Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisivoi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Matei 10:32-33).

Azi, când credința ortodoxă este luptată și nimicită de cea mai mare erezie a tuturor timpurilor, de panerezia ecumenismului, simțim nevoia irezistibilă și de neînfrânt să recurgem din nou la sfintele lupte ale Cuvioșilor noștri Părinți și în genunchi să îi rugăm să ne dea înțelepciune, putere și întărire ca să făptuim cele plăcute lui Dumnezeu în ce privește înfruntarea ereziei și tămăduirea acesteia, acolo unde trebuie să aibă loc. Pentru că răspunderea pentru faptele noastre are impact asupra tuturor membrilor Bisericii, dat fiind că toți sunt cu ochii îndreptați asupra a ceea ce fac Aghioriții.

La întrebarea cum trebuie să procedăm ca să înfruntăm panerezia ecumenismului, răspunsul îl dau Părinții Aghioriți dinaintea noastră, care au pus în aplicare canoanele și poruncile Bisericii și ale Sfinților, nu printr-un discurs rafinat, ci prin jertfa lor martirică, pecetluind-o cu sângele lor. Ei au pus în practică porunca Sfântului Atanasie cel Mare, care exprimând consesum patrum spune: ”Cel care vrea să se mântuiască, înainte de toate trebuie să

–––––-

1 Stentor, personaj din mitologia greacă, era cel care prin strigătele sale îndemna la luptă armata elenă în războiul cu troienii. [n. trad.]

1


păstreze credința sobornicească, pe care dacă nu o ține cineva autentică și neprihănită, fără șovăială, se pierde pe vecie”.

Drept călăuzitori neînșelați pe temelia mărturisirii îi găsim în Sfântul Munte pe cuvioșii mucenici din epoca Patriarhului Ioannis Vekkos. În 1274, la pseudo-sinodul din Lyon, împăratul Mihail al VIII-lea Paleologul dimpreună cu Patriarhul Ioannis Vekkos au semnat unirea, sau mai corect supunerea față de latini, ca să-și asigure susținerea politică a Papei. Aghioriții s-au împotrivit cu putere, trimițând la început o curajoasă scrisoare mărturisitoare către împărat și sinodul episcopilor. În această scrisoare critică rătăcirile și ereziile papistașe cu îndrăzneală, caracterizându-l pe Papă drept eretic și apostol al lui satana, pe latini drept atei, exprimându-și nedumerirea: ”cum, deci, să fie primiți și să se unească cu trupul neprihănit și ortodox al Sfintei Biserici Sobornicești și Apostolice a lui Hristos?”. Ceea ce este important este că odată cu scrisoarea au întrerupt orice comuniune bisericească cu cei care se uniseră cu latinii și îi primiseră pe aceștia. Și acest lucru, pentru că ei cunoșteau că este doar un singur mod de a nu exista împreună-mergere cu erezia. . Împăratul, hotărât să impună unirea cu orice chip, în colaborare cu ereticul Patriarh Ioannis al XI-lea Vekkos (1275-1282), s-a îndreptat cu turbare împotriva aghioriților, ducându-se în Sfântul Munte cu ajutor din partea papistașilor și cu propriile lui trupe, ca să îi oblige pe aghioriți să accepte unirea.

Mănăstirile Marea Lavră și Xiropotomu, din păcate, s-au lepădat și au acceptat abominabila unire, liturghisind împreună cu Patriarhul. Vedem, în cele din urmă, că pretenția celor latinofililor era acceptarea pseudo-sinodului prin comuniuneea bisericească. Și, cu toate că la Marea Lavră a avut loc trădarea credinței, restul Sfântului Munte a dat mulțime de mucenici și mărturisitori.

Astfel, monahii Mănăstirii Iviron nu doar că nu au acceptat sinodul, și aceasta era ceea ce li se cerea, dar i-au și numit cu asprime și îndrăzneală eretici și trădători ai credinței. Turbat de mânie, împăratul Mihail a dat poruncă să fie puși toți monahii într-o corabie și scufundați în mare. Pe Sfinții Cuvioși Mucenici iviriți îi prăznuim pe 13 mai. Dar și la Mănăstirea Vatoped, după ce au înțeles că nu există nici o șansă să îi înduplece pe monahi în privința credinței, au început să îi chinuiască și în cele din urmă l-au spânzurat pe proegumenul mănăstirii, Cuviosul Eftimie, dimpreună cu alți 12 monahi, a căror pomenire a prăznuim pe 4 ianuarie. La Mănăstirea Zografu îi avem pe Cuvioșii Mucenici Zografioți, care au fost înștiințați de venirea împăratului de către Cuviosul Gavriil în urma vedeniei pe care acesta a primit-o de la Maica Domnului, care i-a spus următoarele: ”Ducându-te degrabă la mănăstire, vestește-le fraților și egumenului că dușmanii mei și ai Fiului meu s-au apropiat. Deci, cel ce este slab cu duhul întru răbdare să fugă și să se ascundă până când va trece ispita. Însă cei care doresc cununi de mucenici să rămână în mănăstire”. Deci, 26 dintre aceștia au rămas în mănăstire, de unde și ei i-au numit cu îndrăzneală eretici pe cei de cuget latin. Este înfricoșător că Maica Domnului îi caracterizează pe cei de cuget latin drept ”dușmani ai ei și ei Fiului ei”. Atunci împăratul a dat poruncă și i-au ars de vii pe Sfinții Părinți și astfel aceștia au câștigat cununa muceniciei. Pomenirea celor 26 de Cuvioși Mucenici Zogtafiți se prăznuiește pe 22 septembrie. În sfârșit, îi avem pe Cuvioșii Mucenici din Karea. Împăratul a încercat cu insistență să îi convingă, dar fără nici un rezultat. Și aici monahi au stat neclintiți și nu s-au lăsat convinși. Astfel s-a dat și pentru ei porunca de a fi uciși. Pe Cosma Protosul l-au spânzurat, iar pe ceilalți monahi i-au măcelărit. Pe Cuvioșii Mucenici de la Karea îi prăznuim pe 5 decembrie. Sfântul Grigorie Palama păstrează aceeași mărturie de la un alt aghiorit, Cuviosul Nichifor Mărturisitorul. Iată cum descrie însuși Nichifor arestarea și mărturisirea sa:

2


”Pe când pretutindeni s-a aprins cu mare tărie flacăra necredinței, atunci a ajuns fumul acesteia și în Sfântul Munte, pentru că împăratul a auzit că Părinții au încetat cu desăvârșire pomenirea lui”. ”După ce, deci, s-a umplut de mânie, a trimis la noi mulțime de călăi, cei mai duri și mai cumpliți aghiotanți ai lui. Cerea de la noi să avem comuniune cu el și prin el cu Biserica latină, altfel ne amenința că ne ia viața în chip neîndurător”. Vedem și aici o altă mărturie de la însuși Sfântul Grigorie Palama, că monahii au fost prigoniți, pentru că întrerupseseră comuniunea bisericească cu împăratul și cu patriarhul, iar nu pentru că nu l-au pomenit pe Papă. Acest lucru nici măcar nu l-au pus în discuție aghioriții.

De asemenea, un alt aghiorit, Sfântul Atanasie Esfigmenitul, Patriarhul Constantinopolului, în răstimpul vieții sale isihaste în Muntele Athos, datorită presiunilor împăratului ca monahii să se supună poruncii sale, a fost nevoit să plece din Sfântul Munte dimpreună cu alți monahi. Și aceasta, pentru că nu mai aveau comuniune cu împăratul și oamenii lui. S-a refugiat în Muntele Ganos și acolo nu a viețuit în nepăsare, ci învăța acuratețea credinței nu doar în pustie, ci și în piețe”. Atunci episcopul Muntelui Ganos, ”… care fusese numit de Patriarhul Vekkos, s-a mâniat pe sfânt și l-a chemat să vină la el dimpreună cu ucenicii lui. La început, deci, a încercat cu binele să îi convingă să se îndepărteze de la credință… Apoi, le cerea să participe împreună cu ei măcar la rugăciunea dinaintea mesei și să mănânce din aceeași mâncare. Când, însă, a văzut că Sfântul era și în această privință intransigent și aducea în discuție Canonul 10 Apostolic, care spune «dacă cineva s-ar ruga, chiar și în casă, împreună cu cel afurisit, și acela să se afurisească», nu a putut să mai rabde neînfricata și dârza verticalitate a marelui Părinte. Fiind, deci, stăpânit de mânie, s-a ridicat de pe tronul său și l-a apucat pe marele Sfânt de cinstita lui barbă, l-a aruncat la pământ și îl lovea cu amândouă mâinile, îl târa și îi rupea hainele de pe el”. Și aici vedem nu doar că au întrerupt comuniunea sacramentală, dar nu îndrăzneau să facă împreună cu latinofilii nici obișnuita rugăciune dinainte de masă.

Un alt mărturisitor aghiorit este Cuviosul Isaia, împreună nevoitor al Cuviosului Grigorie Sinaitul. Despre acesta, Sfântul Nicodim Aghioritul menționează următoarele: ”Acest fericit a suferit multe răutăți de la împăratul Mihail Paleologul, cel de cuget latin, pentru că nu voia să fie în comuniune cu Patriarhul de atunci, Ioannis Vekkos, din pricina pervertirii dogmei ortodoxe, ci mișcat de dumnezeiască râvnă s-a luptat mult pentru Ortodoxie, și prin neobosita sa învățătură i-a unit pe toți încă mai desăvârșit cu Biserica Ortodoxă a lui Hristos” (vezi ca mai sus, p. 251). Aici mărturia aceasta are o foarte mare importanță. Sfântul a întrerupt orice comuniune cu patriarhul și cu cei de cuget latin, pentru că, așa cum spunea el însuși, astfel putea rămâne unit cu Biserica lui Hristos.

Același lucru însă l-a făcut pentru apărarea credinței noastre și Sfântul Grigorie Palama, unul dintre cei mai aleși fii ai monahismului aghiorit. Când isihasmul a fost supus atacurilor unui filosof, monahul Varlaam Calavritul, și ale lui Grigorie Achindin, atunci Sfântul Grigorie, chemat de prietenii lui isihaști din Tesalonic, a ieșit din Sfântul Munte, lăsându-și sihăstria, însoțit fiind de corifeii săi colaboratori monahi, Isidor, Marcu și Dorotei, și cu sprijinul monahilor cărturari David Dosípatos și Iosif Kalóthetos și-a asumat apărarea Ortodoxiei, urmându-le și în aceasta marilor Părinți ai pustiei, Antonie cel Mare, Sava cel Sfințit, Teodosie, începătorul vieții de obște, care, atunci când era primejduită credința noastră lăsau isihia și alergau cu picior sprinten la lupta cea bună a mărturisirii. Cu luminare de Sus, având cunoștințe teologice, dar mai ales cuget mărturisitor și mucenicesc, Sfântul Grigorie Palama a întocmit Tomosul Aghioritic pentru apărarea ”celor ce viețuiesc cu sfințenie în isihie”, care a fost aprobat și semnat de o mulțime de Părinți Aghioriți. Când, mai târziu, Patriarhul Constantinopolului s-a împăcat cu Achindin și i-a permis să învețe opiniile lui eretice, Sfântul l-

3


a mustrat pe patriarh pentru ”revocările” sale, ca unul ce este un ”sclipitor mincinos și în chip foarte vădit calomniator”: ”Acesta (referindu-se la Patriarhul Kalékas) se desparte de multe ori pe el însuși de Biserica lui Hristos și de întreaga ceată a ortodocșilor”. ”De vreme ce acesta, în acest chip și de multe ori, s-a tăiat pe sine de la întreaga pliromă a ortodocșilor, este, prin urmare, cu neputință să aparțină binecredincioșilor cel care s-a despărțit de aceasta. Dimpotrivă, cel ce, din aceste motive, s-a despărțit de Kalékas, aparține cu adevărat cetei creștinilor și este unit cu Dumnezeu prin buna credință”. Firește, ceea ce scria pe atunci Sfântul Grigorie Palama este absolut valabil pentru actualul Patriarh Bartolomeu Arhontónis.

Și aici se vede clar că Sfântul Grigorie și monahii isihaști întrerupseseră comuniunea bisericească cu patriarhul. Și din acest motiv, în aprilie 1343, Sfântul a fost arestat, iar după câteva ”înfățișări” sinodale, în cele din urmă, Patriarhul Kalékas l-a anatemizat și l-a caterisit, fapte pentru care au semnat și mulți episcopi, precum și Patriarhul Ignatie al Antiohiei și Patriarhul Gherasim al Ierusalimului, care se aflau în Constantinopol. În cele din urmă a fost închis în închisorile palatului, unde a rămas aproape patru ani, dimpreună cu mulți deținuți politici.

Sfântul Grigorie Palama constituie pecetluirea și sinteza întregii teologii ortodoxe și totdeauna va fi pentru noi călăuzitorul nerătăcit în orice epocă și față de orice putere potrivnică lui Dumnezeu, care va căuta să falsifice Tradiția Patristică Ortodoxă.

Ne-ar trebui zeci de ore pentru a aminti toate cazurile de Părinți Aghioriți, ca și pildele marilor Sfinți, precum cea a Sfântului Teodor Studitul, a Sfântului Maxim Mărturisitorul, a marilor Sfinți Capadocieni și a altora, cărora nu este număr, ca să demonstrăm că întreruperea comuniunii bisericești cu ereticii, înainte ca aceștia să fie osândiți de un sinod, este în acord cu întreaga istorie bisericească. Pentru că, inevitabil, dacă oricum sunt osândiți, nu putem avea comuniune cu ei. Întreruperea trebuie să se facă înaintea osândirii sinodale, pe baza Canonului 15 al Sinodului I-II al Sfântului Fotie. Este, însă, în cele din urmă, întreruperea comuniunii cu ereticii singurul mod de înfruntare a ereziei sau există și alte moduri care nu se mai aplică? Și cum trebuie să aplicăm întreruprea comuniunii în cazul panereziei ecumenismului?

În trecut aveau loc congrese, conferințe, omilii și predici, și se trimiteau sute de scrisori care confirmau ”diagnosticul” că ecumenismul este într-adevăr panerezie, că toți patriarhii sunt ecumeniști, dar nimeni până acum nu a trecut la stadiul următor, adică la terapie. Au existat diferite percepții și opinii personale despre cum trebuie să înfruntăm situația menționată: dacă trebuie sau nu să întrerupem pomenirea cu ecumeniștii eretici neosândiți sinodal, faptul că exista temerea că prin această acțiune se va crea schismă în Biserică, că exista primejdia de a înființa o nouă Biserică și astfel de a ieși din Biserica cea Una și Adevărată, de a ne uni cu grupările vechi-calendariste și de ne fracționa, după cum spun unii. Alții susțineau că trebuie să luăm atitudine asupra acestui subiect după ce va avea loc un sinod ortodox, și o altă opinie, cu totul lipsită de mărturii la Sfinții Părinți, cum că este suficient să protestăm, dar să avem comuniune bisericească cu ecumeniștii eretici, pentru că nu au fost încă condamnați de un Sinod, iar Tainele lor sunt valabile. Unii susțineau cu bună credință că este devreme să întrerupem comuniunea cu aceștia și că mai întâi trebuie să fie informat poporul binecredincios asupra ereziei, iar apoi să ne separăm. Însă, prin toate acestea se dădea tot mai mult teren ereticilor de a acționa nestingheriți și de a continua să învețe și să propovăduiască ”cu capul descoperit” ereziile lor, dintre care unele sunt atât de drăcești, încât nu au mai fost auzite până acum în Biserica Ortodoxă: ca demonicul Coran, cel lipsit de sfințenie, care Îl batjocorește pe Hristos și pe Maica Domnului, să fie mărturisit ca fiind sfințit și sfânt, că toate religiile sunt căi de mântuire, că toate parasinagogile protestante sunt depozitare ale harului și au botez valabil,

4


cum ar avea și papistașii, că sfinții sunt în osândă, deoarece, prin ura pe care au avut-o față de noi, ne-au lăsat moștenire schisma (deoarece și ei erau schismatici, așa cum suntem și noi) și, prin urmare, s-a rupt unitatea Bisericii, și atâtea alte erezii, cărora nu este număr. Deci, această ”iconomie”, în chip mincinos numită astfel, față de panerezia ecumenismului și față de ecumeniști – frați mincinoși și cu cuget eretic, și mai cu seamă Patriarhul Bartolomeu Arhontónis – a provocat de zeci de ani o vătămare de proporții uriașe în ce privește criteriul de evaluare a dreptei credințe în rândul clerului și poporului.

De la început în istoria Bisericii, ereticii sau mai degrabă diavolul prin intermediul acestora, încercau, prin pervertirea dogmei și răspândirea ereziilor lor, să scufunde Biserica în întunericul minciunii și pe această cale să anuleze jertfa mântuitoare a Mântuitorului Hristos și să întemeieze o altă ”Biserică”, care nu mântuiește. Pentru a se evita acest lucru, Sfinții Părinți, în urma diagnosticării erezii, îi tăiau de la Trupul Bisericii pe cei ce răspândeau erezia, ca mădulare putrede ale Bisericii, ca să nu se transmită boala în partea ei sănătoasă și să fie consfințită erezia ca învățătură legiuită și a Duhului Sfânt. Acesta a fost singurul mod eficient de înfruntare a ereticilor. Desigur, preceda o primă și o a doua mustrare a lor, așa cum s-a făcut în cazul lui Nestorie, dar după aceasta Biserica a trecut la ”îndepărtarea” de aceștia, ”Ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit” (Tit 3:10-11). Noi, până acum, după cele ”două” mustrări, nu am trecut la îndepărtarea de eretici, ci ne limitam la constatări triste, cum că Patriarhul și cei dimpreună cu el propovăduiesc erezii, că eclesiologia și teologia lor sunt eretice, cum că se află în afara Bisericii, și altele asemenea, având însă deplină comuniune bisericească cu aceștia, lucru care, potrivit Sfinților Părinți, înseamnă împreună- mergere și identificare întâi de toate în privința credinței. Și, astfel, cu alte cuvinte, toate acestea pe care le afirmam și le votam și le osândeam, în esență ni le adresam nouă înșine, de vreme ce întru toate îi acceptam pe aceștia ca ortodocși, pe care îi pomeneam și ne mințeam pe noi înșine în fața Adevărului însuși, a lui Hristos, indiferent ce credeam noi. Desigur, scopul tuturor acestora era informarea turmei, care în mod sistematic rămânea în întuneric, din pricina indiferenței nelegiuite a episcopilor, care sunt și răspunzători să ferească turma de neștiința cea distrugătoare de suflet. Erezia, însă, a avansat, s-a consolidat și în cele din urmă a fost consfințită sinodal prin pseudo-sinodul de la Kolimbari, în timp ce poporul aștepta de ani de zile împotrivirea noastră aprigă.

Noi, aghioriții de azi, fără să vrem să micșorăm lupta nimănui împotriva ecumenismului, aceasta am primit. Respectăm tot ce au realizat părinții luptători, dar această delăsare față de ce avem de făcut și nerespectarea canoanelor, mai ales având în vedere ceea ce au făcut Sfinții, neau pus înaintea faptului împlinit, și anume în fața unui sinod, care s-a întrunit exact din acest motiv. Pentru că nu exista o corectă înfruntare a ereziei din partea clerului și poporului. Același lucru, iară și iară, l-am așteptat din partea egumenilor Sfântului Munte și mai ales din partea Sfintei Chinotite, care constituie autoritățile duhovnicești și instituționale ale Sfântului Munte. Împotrivirea lor fermă față de subiectele credinței, care nu sunt negociabile, și, în cele din urmă, imitarea înaintașilor lor și întreruperea comuniunii cu ecumeniștii eretici și mai ales cu ereziarhul Patriarh Bartolomeu Arhontónis. Însă, tăcerea lor, și în cel mai bun dintre cazuri, mustrarea căldicică a acestora, nu doar că nu ne-a adus odihnă, ci și ne-a creat impresia părtășiei noastre la panerezia ecumenismului. Cel mai rău lucru, însă, este faptul că nu numai că nu au oprit mersul delirant al patriarhului către erezie, dar cumva și-au dat consimțământul la demersurile acestuia și la alunecarea catastrofală către ecumenism. Și acum, nu doar că nu îl mustră pe patriarh pentru hotărârile eretice ale pseudo-sinodului, nu doar că sunt de acord cu acest sinod, dar merg mai departe și își asumă rolul de prigonitori. Ne prigonesc, ne caterisesc

5


și ne expulzează, pentru că am făcut ceea ce era de la sine înțeles. Să nu avem comuniune cu trădătorii credinței noastre. Deci, după toate aceste triste constatări, care de ani de zile observăm că se desfășoară în Sfântul Munte, și după multă suferință și rugăciune, la începuturile lui 2014, cu harul Domnului nostru Iisus Hristos, ne-am asumat ca pe o îndatorire o luptă, la nivelul întregului Munte Athos, împotriva panereziei ecumenismului și a religiei universale a lui antihrist. Ne-am gândit, în urma unor reacții izolate ale unor monahi și părinți și unor scrisori răzlețe ale noastre către patriarh și Sfânta Chinotită, să prezentăm unitar, din nou, glasul Sfântului Munte, prin editarea broșurii ”Sfântul Munte – Mărturie de-a lungul timpului în luptele pentru credință”, adunând în aceasta fragmente semnificative din textele mărturisitoare ale Sfinților Părinți, ale Sfintei Chinotite, ale egumenilor și ale diferiților părinți duhovnicești aghioriți. Și aceasta, pentru a străluci lumină celor ce stau întru întunericul și umbra erezie morții.

Broșura menționată au avut curajul și îndrăzneala să o susțină și să o semneze doar patru egumeni ai Sfântului Munte și în jur de 300 de monahi. Ulterior, am recurs din nou la scrisori deschise către Sfânta Chinotită și mănăstiri, solicitându-le să îl mustre pe patriarh și pe cei dimpreună cu el pentru cugetele lor antiortodoxe și pentru crezul lor. Am avertizat conducerea instituțională a Sfântului Munte că, dacă vor fi votate textele finale ale Sinodului din Creta, vom întrerupe comuniunea cu patriarhul, urmând Sfinților noștri și tradiției de veacuri a Sfântului Munte. Din păcate, Sfânta Chinotită și mănăstirile, în loc să răspundă, au dezlănțuit prigoană împotriva noastră, ca și cum noi eram cei care rupeam unitatea Bisericii și propovăduiam erezii.

Înainte de Sinod, după datorie, am informat pliroma binecredincioșilor creștini cu privire la textele ce urmau a fi supuse votului în așa-numitul ”Sfânt și Mare Sinod”, făcând referiri ample la cuprinsul acestora, precum și la ereziile triadologice ale Mitropolitului Pergamului, Ioannis Zizioulas, a cărui teologie eretică, dimpreună cu teologia Consiliului Mondial al Bisericilor, definește aproape în întregime caracterul textelor de la Kolimbari. Ne-au invitat pentru omilii aproape în toată Grecia, ca și în alte țări, precum România, Moldova, Ucraina, Elveția, pentru a informa pliroma creștină cu privire la subiectele Sinodului, omilii la care am făcut ample analize teologice ale ereziilor ecumenismului, dar și privitor la ceea ce trebuie să facem, în acord cu tradiția noastră, primită de la Duhul Sfânt și de la Sfinții Părinți. Ne-am confruntat cu virulența ecumeniștilor, manifestată prin prigoane, acuzații cum că am fi fără stăpân, fără cap, neascultători, dezechilibrați, nebuni, impostori, netemători de Dumnezeu, monahi nemonahi. Au implicat până și forțele poliției ca să împiedice informarea poporului. Pentru noi, toate acestea sunt spre cinste și laudă, de vreme ce aceleași și mult mai rele au făcut împotriva Sfinților noștri Părinți. Succint, tuturor celor care ne spuneau că monahii trebuie doar să lucreze isihia în chilioarele lor și să facă ascultare, le răspundeam că ”A lucra isihia atunci când este primejduită credința este echivalent cu lepădarea, câtă vreme a mustra este mărturisire sinceră”. Iar Sfântul Grigorie Palama îi numără pe cei ce tac la vreme de erezie în rândul ateilor, în timp ce Sfântul Ioan adaugă: ”cumplită este osânda tăcerii, cel ce nu spune adevărul este răspunzător de sângele, adică de măcelărirea sufletelor celor ce cad în înșelare”. De altfel, știm bine că ”nici un folos nu este de pe urma vieții drepte, câtă vreme dogmele sunt pervertite”. Și când ne întrebau de cine faceți ascultare, le răspundeam: de Sfântul Vasilie, de Sfântul Grigorie, de Sfântul Fotie și de Sfântul Marcu, care și aceștia, la rândul lor, nu au făcut ascultare de patriarhi și împărați, ci de Marele Arhiereu și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. De El facem ascultare, atunci când păstorii noștri se fac lupi. Când apare erezie în Biserică, atunci este vreme de mărturisire. Și dacă egumenii noștri ar fi mărturisit, noi am fi tăcut și i-am fi sprijinit în lupta lor cea bineplăcută lui Dumnezeu. Acum, însă, înșiși frații noștri se numără

6


printre eretici. Noi ce ar trebui să facem? De dragul unei unități care ne desparte de Hristos ar trebui să ne supunem panereziei ecumenismului sau mai degrabă trebuie să păstrăm unitatea credinței și comuniunea Duhului Sfânt prin luptele pe care ni le arată Sfinții Părinți, prin lupta și mărturisirea lor? ”Căci mai bun și de laudă este războiul decât pacea care desparte de Dumnezeu”, ne spune Sfântul Grigorie Teologul.

Ca să rămânem în Biserică și în comuniune cu Sfinții trebuie să nu avem comuniune cu ereticii, adică cu aceia care se scot ei înșiși în afara Bisericii. Poporul credincios al lui Dumnezeu constituie Trupul Bisericii, care este totdeauna unit organic cu Capul acestuia, cu Hristos.

Deci, ce ar trebui să facem noi astăzi, când pseudo-sinodul din Creta a legiferat în Biserică erezia ecumenismului și accesoriile acestuia, teologia postpatristică și baptismală, teoria persoanelor și a primatului în Biserică și în Sfânta Treime și desființarea instituției sinodale, a legiferat ereziile drept ”Biserici” având același har cu Ortodoxia, a legiferat anularea postului, abrogarea Canoanelor Sinoadelor Ecumenice, a legiferat ”căsătoriile nelegiuite”, cu alte cuvinte, căsătoriile mixte, și ceea ce este cel mai rău, a acceptat misiunea Consiliului Mondial al Bisericilor ca fiind importantă pentru revenirea la unitatea pierdută a creștinilor și a acceptat toate textele întrunirilor CMB, de la textele de la Toronto până la textele de la Busan? Trebuie să facem ceea ce ar fi făcut Sfinții. Să ne precizăm poziția față de erezie. Și din acest motiv am organizat această adunare. Nu pentru a repeta că ecumenismul este panerezie, ci pentru a trece de la teorie la practică.

Astăzi, deci, cler și popor, următori făcându-ne Sfinților Părinți, întrerupem pomenirea bisericească cu ereziarhul Patriarh al Constantinopolului, Bartolomeu Arhontónis, ca unul ce este principalul inspirator al Sinodului, purtător de cuvânt și propovăduitor al panereziei ecumenismului, și cu cei dimpreună cu el, și cu episcopii care acceptă Sinodul din Creta ca fiind ortodox, întemeindu-ne în acest sens pe Canoanele: 10 și 31 Apostolice, 2 al Sinodului din Antiohia, 33 al Sinodului din Laodiceea, și 15 al Sinodului I-II al Sfântului Fotie cel Mare. Azi, prin cuvânt și faptă, respingem și condamnăm ecumenismul, sincretismul interreligios și intercreștin ca panerezie. Respingem și condamnăm Consiliul Mondial al Bisericilor ca fiind un Consiliu Mondial al Ereziilor, și proclamăm încă o dată că Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică este doar Ortodoxia. Respingem și condamnăm Sinodul care a avut loc în insula Creta ca fiind pseudo-sinod, care consfințește toate cele expuse mai sus. Ca urmare a acestora, cerem de la episcopii din toată lumea să aibă cuget ortodox, iar mai ales de la Bisericile care nu au luat parte la ”Sinodul” din Creta să convoace un Sinod cu adevărat ortodox care să condamne cele expuse mai sus și mai ales persoanele care se află în fruntea panereziei, spre evitarea schismei și a dezbinării în rândul credincioșilor. Referitor la frații noștri, clerici și mireni, care au cuget ortodox, dar care încă nu au convingerea și certitudinea că singura cale de a-L mărturisi pe Hristos și de a rămâne în Biserică este întreruperea comuniunii cu ereticii, nu doar că nu ne rupem de ei, ci suntem alături de ei până la deplina noastră identificare în această luptă bună.

Sfinții Mucenici, prin jertfa lor, au împlinit Evanghelia, iar Cuvioșii Mărturisitori și-au dat trupul și oaselor pentru ținerea Sfintelor Canoane, care sunt prelungirea poruncilor Domnului nostru. Noi, azi, suntem chemați să urmăm calea Crucii mărturisirii și a martiriului, pe care ne-a trasat-o Domnul nostru Iisus Hristos, și pe care au pășit Sfinții Mucenici și Mărturisitori. Trebuie ca toți să înțelegem că, după pseudo-sinodul din Creta, Biserica intra într-o nouă perioadă. Într-o perioadă de erezie și prigoană. Vremurile din urmă ale lui antihrist au început deja și înaintea noastră se deschide stadionul mărturisirii și a bunei mărturii a credinței noastre.

7


În Sfântul Munte a fost concepută și organizată adunarea de azi a clerului și poporului creștin, și tot acolo se pregătește marea adunare panortodoxă care va avea loc în iunie la Bănceni, cu Episcopul Longhin, prin sfătuirile care au avut și au loc între părinții care am întrerupt pomenirea patriarhului, referitor la cum trebuie să continuăm de-acum înainte. Singura cale este ca împreună, cler și popor, să întrerupem comuniunea eclesială cu ereticii și, uniți în credință, în ciuda tuturor dezacordurilor dintre noi privitoare la chestiuni secundare, să punem început bun pentru o luptă bisericească de păzire și păstrare a credinței noastre ortodoxe, a singurei credințe care mântuiește.

Lupta începe acum. Trebuie să rămânem uniți între noi, uniți cu Sfinții noștri și cu Adevărul în sine, care este Domnul nostru Iisus Hristos. ”Nu fac parte din Biserică cei ce nu se află în adevăr”, după cuvântul Sfântului Grigorie Palama2 . Indiferent de greutățile pe care le vom întâmpina și de diferențierile de poziții și păreri dintre noi, trebuie să prevaleze discernământul și să se facă iconomiile necesare pentru frații noștri mai slabi și nepregătiți, totdeauna însă pe baza înțelepciunii Sfinților Părinți, care ne-a fost predată, în adevăr și dragoste, fără scăderi în ce privește credința. Dacă între Apostoli existau tensiuni, atunci noi, care nu avem nici la nivelul intelectului înțelegerea stării lor duhovnicești, ce ar trebui să facem? Scopul nostru comun, al tuturor, este să ne păstrăm în interiorul Bisericii și departe de erezie. Dușmanul comun al tuturor ortodocșilor este erezia care ne desparte de Dumnezeu. Parcursul nostru va trebui să fie comun și trebuie, în sfârșit, să înțelegem că între noi nu avem nimic de împărțit, ci, dimpotrivă, să ne ajutăm unul pe altul pentru a rămâne uniți cu Cel dorit, care este Domnul nostru Iisus Hristos. De altfel, Sfintele Canoane nu pot fi aplicate după bunul plac, ci în duhul în care Sfinții le-au legiuit și le-au aplicat, adică avându-L pe Duhul Sfânt și fiind organic uniți cu Hristos și cu tot Trupul Bisericii.

Ca epilog, dar și ca răspuns al nostru, al tuturor celor care respingem pseudo-sinodul eretic de la Kolimbari și panerezia ecumenismului, care introduce o nouă credință față de cea predată de Sfinții Apostoli și de Sfinții Părinți, să fie aceasta a celor patru Patriarhi și a Sinoadelor Patriarhiilor pentarhiei din 1848 către Papa Romei Pius al IX-lea, pe de o parte pentru a demonstra marea ruptură dintre noi și episcopii ecumeniști, iar pe de altă parte, pentru a demonstra că noi nu spunem nimic de la noi, nu creăm propriile noastre dogme, nu născocim învățături, ci urmăm întru toate și totdeauna Biserica cea adevărată a lui Hristos, așa cum a fost dintotdeauna, prin Sfinții noștri, fără să provocăm schismă și că, din păcate, schismă provoacă toți cei care au acționat în favoarea acestui Sinod din Creta și toți cei care au urmat acestuia.

”Pentru că credința noastră, fraților, nu este de la oameni, nici prin oameni, ci prin descoperirea lui Iisus Hristos, pe care au propovăduit-o dumnezeieștii Apostoli, sfințitele Sinoade Ecumenice au întărit-o, au predat-o prin succesiune marii și înțelepții Învățători ai Bisericii și au adeverit-o sângiurile vărsate de Sfinții Mucenici”. ”Să păstrăm mărturisirea” pe care am primit-o curată de la asemenea oameni, întorcându-ne de la orice inovație ca fiind insuflată de diavol. Cel care acceptă inovația desconsideră credința ortodoxă, ca fiind deficitară. Dar aceasta este deplină, a fost consfințită, nemaiprimind nici vreo scădere, nici vreun adaos, nici vreo modificare, iar cel care îndrăznește fie să facă, fie să sfătuiască, fie să cugete aceasta, deja s-a lepădat de credința lui Hristos, deja s-a supus pe sine anatemei veșnice, pentru că blasfemiază pe Duhul Sfânt, cum că, chipurile, Duhul nu a spus totul în Scripturi și prin Sinoadele Ecumenice. Această cumplită anatemă nu o rostim noi astăzi, ci o fost rostită prima

–––––

2 Ἁγ. Γρηγορίου Παλαμᾶ, «Ἅπαντα», Β΄, σ. 627.

8


oară de Mântuitorul nostru. ”Dar celui care va zice împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta lui, nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie” (Matei 12:32). ”Dar, chiar dacă noi”, Apostolii, ”sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema!” (Galateni 1:8), adică să fie despărțit de Dumnezeu. Acest cuvânt l-au rostit cele șapte Sinoade Ecumenice și întreaga ceată a Părinților celor purtători de Dumnezeu. Toți, deci, cei ce introduc inovații, fie prin erezie, fie prin schismă, de bunăvoia lor s-au îmbrăcat, potrivit psalmistului, ”cu blestemul ca și cu un veșmânt” (Ps. 98:18), fie ei Papi, fie Patriarhi, fie clerici sau mireni. Astfel cugetând Părinții noștri au stat neclintiți și tari în credința predată lor prin succesiune și au păstrat-o pe aceasta neschimbată și neprihănită prin atâtea răstimpuri de erezii și ne-au predat-o curată și nefalsificată, așa cum a ieșit din gura primilor slujitori ai Cuvântului”.

Astfel cugetând și noi, declarăm astăzi în fața lui Dumnezeu și a oamenilor, cu harul și ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos, al Preasfintei Doamne a noastre, Născătoarea de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria, și al tuturor Sfinților Aghioriți, că nu vom tăcea, nu ne vom opri în lupta împotriva puterilor antihristice și, repetând cuvintele lui Iosif Vrienios, următori fiind Sfinților Părinți, strigăm și noi, smeriții: ”Nu ne vom lepăda de tine, iubită Ortodoxie! Nu te vom minți pe tine, Cinstire de Părinți predanisită! Nu ne vom depărta de tine, Maică, bună cinstire. Întru tine ne-am născut și întru tine trăim, și întru tine vom adormi! Iar dacă vremea o va cere, și de mii de ori vom muri pentru tine”. Amin.

9


Textul COMPLETAT al discursului teologului Mihai Silviu Chirilă, care va fi citit azi, 4 aprilie la Sinaxa de la Tesalonic-Oreokastro

UPDATE: textul de culoare roșie a fost adăugat în uma recomandărilor dvs.
OrtodoxINFO publică în premieră textul omiliei care va fi citită de teologul Mihai-Silviu Chirilă la sinaxa din 4 aprilie, lansându-vă invitația să citiți cu atenție textul și dacă aveți propuneri să le scrieți la rubrica de comentarii. Ele vor ajunge în atenția dl. teolog Chirilă, care va ține cont de ele în expunerea de la acea sinaxă. Vă mulțumim!

Înaltpreasfinţiile Voastre, Preasfinţiile Voastre,
Preacuvioşiile Voastre, Preacucerniciile Voastre,
Distinşi Domni Profesori,
Fraţi şi surori întru Hristos,

Dintre ideologiile care au apărut în lume în secolul XX, poate cea mai periculoasă este globalizarea, planul de inspiraţie francmasonică ce vizează desfiinţarea graniţelor statale, culturale, economice, lingvistice şi religioase şi contopirea întregii umanităţi într-o entitate unică, planetară, cu o conducere politică, economică şi religioasă unică. Din punct de vedere spiritual, acest construct este periculos pentru că, pe de o parte, pare a fi o reluare a planului de sfidare a lui Dumnezeu descris în episodul Turnului Babel din prima carte a Sfintei Scripturi (Facerea 11), iar pe de altă parte, pare a pregăti popoarele pentru episodul final al istoriei umanităţii, venirea lui antihrist.

Globalizarea este rezultatul direct al descreştinării societăţii occidentale, produsă ca urmare a căderii din har a Bisericii Apusului, prin ruperea sa de Sfânta Biserică Ortodoxă a Răsăritului, la mijlocul secolului al XI-lea, şi a căderilor succesive în diferite erezii şi filosofii anticreştine în secolele ce au urmat: papismul, umanismul, protestantismul, iluminismul, evoluţionismul, secularismul, ateismul, comunismul, capitalismul, consumerismul, new-agismul şi altele. Omul european apostat, dominat de un spirit luciferianist, care promovează răzvrătirea de tip demonic împotriva lui Dumnezeu, a căutat transpunerea în viaţa sa a unor promisiuni eshatologice ale Bisericii, într-o formă pervertită, dezbrăcată de orice caracter spiritual. Aşa se face că aşteptarea eshatologică a Împărăţiei cereşti a fost caricaturizată în încercarea de realizare a paradisului terestru, prin mijloace tehnologice, într-o societate distopică, dominată de un iubirism lumesc, ce încearcă, la rândul său, să imite iubirea creştină, liantul Trupului lui Hristos, Biserica, adunarea celor ortodocşi, care, după modelul vieţuirii treimice, trăiesc în comuniune de iubire unii cu alţii şi cu Dumnezeu.

Pentru că globalismul nu se poate realiza decât prin crearea unui stat planetar, a unei economii planetare şi a unei religii planetare, sub aspect religios a apărut în lume ecumenismul. Nevoia de a avea o religie mondială, într-o lume a scepticismului religios şi a agnosticismului radical, poate fi înţeleasă doar prin prisma scopului final al globalizării: pregătirea lumii pentru venirea lui antihrist. Dacă acesta ar veni într-o lume cu desăvârşire ateistă, cine l-ar mai recunoaşte ca dumnezeu şi l-ar mai venera ca atare? O religie mondială contrafăcută, în care în locul Adevărului coexistă diferite “adevăruri” produse de mintea căzută a omului, poate crea liantul pseudospiritual care să îi aducă pe toţi cei ce s-au lepădat de Dumnezeu în situaţia de a accepta domnia antihristică.

O definire simplă a ecumenismului, dintr-o perspectivă mai mult politică decât religioasă, ne-ar ilustra faptul că acesta este o încercare de unire a tuturor religiilor lumii într-una singură, care să slujească scopului declarat politic al“unificării umanităţii”. Din punct de vedere teologic, ecumenismul este o erezie eclesiologică ce postulează ideea sincretistă că toate religiile sunt părţi ale aceleiaşi revelaţii divine, pe care o divinitate nedefinită clar a dat-o umanităţii, pentru ca aceasta să progreseze spre autoperfecţionarea spirituală. Dogma ecumenistă a “acceptării celui de lângă tine” postulează o religie universală produsă dintr-o unire federativă a tuturor religiilor existente, care să funcţioneze după principiul relativizării adevărului de credinţă până la dispariţia sa totală din conştiinţa umană.

Ecumenismul aplicat la nivel creştin poate fi definit ca o erezie eclesiologică creată cu scopul de a produce unirea tuturor creştinilor într-o entitate religioasă, care să aibă la bază o doctrină rezultată din coexistenţa, în baza principiului minimalismului dogmatic şi neutralităţii eclesiologice, a tuturor ideologiilor eretice ale membrelor mişcării ecumeniste, puternic ajustate nevoilor ideologice ale noii lumi pe care globalizarea o pregăteşte.

Din această perspectivă trebuie privită mişcarea ecumenistă şi organul său executiv, Consiliul Mondial al Bisericilor, şi trebuie înţeles scopul declarat al CMB de realizare a unităţii văzute a creştinilor. Nu trebuie uitat că în spatele organizaţiilor ecumeniste se află aceiaşi ideologi care construiesc şi piaţa economică planetară comună şi Noua Ordine Mondială politică planetară.

Sub aspect istoric, Consiliul Mondial al Bisericilor a apărut la mijlocul secolului trecut, în anul 1948, când în oraşul Amsterdam a avut loc prima Adunare Generală, care a motivat apariţia acestei organizaţii planetare prin nevoia de a “da o mărturie creştină comună” popoarelor necreştine. Alcătuit din foarte multe comunităţi protestante, CMB şi-a păstrat până în ziua de astăzi aspectul de federaţie protestantă şi, în ciuda neutralităţii eclesiologice postulate de către Declaraţia de la Toronto, ratificată şi de către Sinodul din Creta anul trecut, a îmbrăţişat o viziune eclesiologică protestantă despre ce fel de “refacere a unităţii creştinilor” se urmăreşte prin demersul ecumenist. Ca să cităm opinia a cinci episcopi greci, care au protestat faţă de ultimele evoluţii eclesiologice ale CMB, de la cea mai recentă Adunare Generală, de la Busan, 2013, “la consiliul mondial al bisericilor, sau mai bine zis al ereziilor, care s-a întrunit la Busan… a fost formulată dogma protestantă despre unitatea eclesiologică nevăzută a Bisericii, care ar fi, chipurile, «multidogmatică»”1.

Definit du percepţia impactului său asupra conştiinţei bisericeşti ortodoxe, ecumenismul are două direcţii: una teologică, ce urmăreşte o unire sincretistă la nivelul doctrinelor teologice, prin practicarea minimalismului dogmatic, a relativizării importanţei dogmelor ortodoxe ale Bisericii, transmise prin revelaţie divină, cugetare a Sfinţilor Părinţi şi formulare a Sfintelor Sinoade, prin considerarea lor, încă din vremea Adunării Generale de la Porto Alegre, 2006, ca simple “tradiţii”, “varietăţi ale expresiei evanghelice” şi punerea lor pe acelaşi plan axiologic cu învăţăturile eretice, iar cealaltă direcţie, practică, ce constă în nivelarea conştiinţei teologice ortodoxe prin împreună-lucrarea, împotriva Sfintelor Canoane ale Bisericii, între ortodocşi şi eretici, cu scopul de a crea impresia că trăirea unui fel superficial de comuniune intercreştină la nivel strict uman este mai importantă decât trăirea în adevăr în cadrul strict delimitat de graniţele dogmatice ale Bisericii Ortodoxe.

Cele două direcţii amintite mai sus sunt reflectate atât în organizarea CMB, cât şi în principiile eclesiologice cuprinse în Declaraţia de la Toronto, din 1950. Sub aspect organizatoric, CMB este alcătuit dintr-o comisie dogmatică, numită Credinţă şi Constituţie, şi dintr-una “diaconală”, numită Viaţă şi Ordine, iar sub aspectul principiilor trasate de Declaraţia de la Toronto, realizarea convergenţei teologice este surprinsă de Premisa IV.6, Bisericile membre ale Consiliului sunt dispuse să se consulte pentru a încerca să afle de la Domnul Iisus Hristos ce mărturisire doreşte ca ele să facă lumii în numele Său”, care postulează împreuna-mărturisire între ortodocşi şi eretici, iar nivelarea conştiinţei teologice prin împreună lucrarea cu ereticii este surprinsă de Premisa IV.7: “O mai profundă colaborare între membrele Consiliului înseamnă şi faptul că bisericile membre trebuie să recunoască solidaritatea reciprocă, să-şi dea ajutorul una alteia în caz de nevoie şi să se abţină de la acţiuni incompatibile cu dragostea frăţească”.

În ciuda deciziei luate de către Bisericile Ortodoxe participante la Conferinţa Ortodoxă de la Moscova din 1948 de a nu participa la Mişcarea Ecumenică şi la prima Adunare Generală de la Amsterdam a CMB, cu ocazia celei de-a treia Adunări Generale, de la New Delhi, din 1961, cele mai multe dintre Bisericile Ortodoxe au aderat la acest club religios protestant, cu rezultate pe care le simţim în viaţa bisericească ortodoxă până în zilele noastre. În anul 1961 a aderat la CMB şi Biserica Ortodoxă Română.

Pentru a înţelege lupta împotriva ecumenismului şi a sinodului din Creta din România, se cuvine să facem câteva referiri la implicaţiile participării la ecumenism a Bisericii Ortodoxe din ţara noastră.

Manualele de istorie a Bisericii Ortodoxe Române spun despre patriarhul Iustinian Marina, în timpul căruia s-a produs aderarea Bisericii Ortodoxe Române la CMB, că “a îndrumat îndeaproape participarea Bisericii noastre la toate acţiunile desfăşurate în cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor, Consiliului Bisericilor Europene etc. În ţară a contribuit la promovarea«ecumenismului local». În felul acesta, prin toate realizările sale, patriarhul Iustinian rămâne în istorie ca o figură reprezentativă a întregii Ortodoxii, ca un militant de seamă pe tărâm ecumenic2. Poate nu întâmplător, Patriarhia Română, promotoare în zilele noastre a “ecumenismului lucid”, a declarat anul acesta an omagial al Patriarhului Iustinian Marina.

Aceeaşi viziune triumfalistă o au manualele de istorie a Bisericii Române, care au format timp de generaţii întregi preoţi, care, la rândul lor, au dus ideologia ecumenistă învăţată în şcoală până în cele mai îndepărtate cătune ale ţării, şi în privinţa participării BOR la mişcarea ecumenistă de-a lungul deceniilor. Citez câteva paragrafe relevante: “Biserica Ortodoxă Română a luat parte la toate acţiunile desfăşurate în cadrul Consiliului Ecumenic. […] Toate aceste contacte… au dus nu numai la promovarea ecumenismului. […] Între toate aceste 14 Biserici şi culte3 [recunoscute legal în România – n.n.] a existat un climat ecumenist şi de colaborare. […] În felul acesta, s-a creat în România un veritabil «ecumenism local» […]”4.

Există opinia, acceptată de mulţi teologi, că participarea Bisericii Ortodoxe Române la mişcarea ecumenistă ar fi ajutat Biserica noastră să supravieţuiască în perioada de represiune comunistă, pentru că ar fi deschis-o spre colaborarea cu confesiunile occidentale, care, la rândul lor, ar fi făcut presiuni asupra regimului comunist să slăbească persecuţia creştinismului în ţară. Cu toate acestea, în 1989, la Moscova, în cadrul întâlnirii Comitetului Central al Consiliului European al Bisericilor, delegaţia română a criticat acest for internaţional pentru că nu a denunţat încălcările drepturilor omului din România, preferând o politică a “diplomaţiei tăcerii”, critică asumată de organismul ecumenist internaţional5.

“Ecumenismul local”, văzut ca o formă de convieţuire religioasă paşnică între diferite confesiuni ale căror doctrine sunt divergente, a fost propovăduit intens unui popor care, în decursul istoriei sale, nu a înregistrat nici măcar o singură dispută religioasă sângeroasă importantă. Sub masca necesităţii păstrării unei păci sociale, existente în România prin tradiţie istorică oricum, s-a acreditat ideea ecumenistă că nu există deosebiri fundamentale între populaţia majoritară ortodoxă şi celelalte confesiuni că “Dumnezeu este acelaşi”, că “neînchinăm unui singur Dumnezeu cu toţi”, concepţii ce au slăbit conştiinţa dogmatică ortodoxă a populaţiei până într-atât încât pentru mulţi dintre români idealul propus de CMB a ajuns să fie perceput ca o aspiraţie absolut normală, împlinind cuvintele medicului grec Alexandros Kalomiros, care explică faptul că cei ce visează unirea creştinilor în maniera în care o predică ecumenismul au o viziune utopistă strict umană, pe care o atribuie lui Hristos.

Cea mai gravă consecinţă a “ecumenismului local” a fost judecarea în 2008 a doi ierarhi pentru intercomuniune euharistică, respectiv liturgică cu greco-catolicii. Cei doi au fost iertaţi6 de către Sfântul Sinod pentru pocăinţă. Unul dintre ei a promulgat în luna martie 2017 caterisirea unui preot care a întrerupt pomenirea sa pentru participarea la erezia din Creta.

Mentalitatea ecumenistă a fost, în România, dublată de propaganda globalistă, care a predicat agresiv necesitatea abandonării valorilor naţionale şi a însuşirii valorilor cosmopolite pe care se întemeiază Noua Ordine Mondială. Din această simbioză a rezultat un etos nou, profund străin spiritului ortodox şi naţional, care a produs, la un moment dat, o culpabilizare a Bisericii Ortodoxe, văzută ca factor reacţionar pe calea integrării politice şi religioase europene.

Pentru a se apăra de aceste acuzaţii, autorităţile eclesiale române au simţit nevoia să se adapteze noilor mentalităţi. La nivelul liturgic, cărţile de cult au fost “epurate” de rugăciuni, imnuri sau chiar ritualuri care nu sunt în consonanţă cu gândirea corectă politic a omului european (au fost modificate şi edulcorate în spirit ecumenist rugăciunile de primire la Ortodoxie a ereticilor şi schismaticilor şi ale necreştinilor, au fost scoase unele imnuri din slujbele pascale, pentru a nu ofensa unele sensibilităţi, a fost eliminatSinodiconul din Duminica Ortodoxiei, pentru a nu mai aminti românilor că în afara Bisericii există numai eretici şi schisme, nu “fraţi creştini”, a fost abandonată chiar şi citirea Molitvelor Sfântului Vasile).

La nivel omiletic, predicile rostite din faţa altarului reflectă mai mult mentalitatea ecumenistă decât rigurozitatea dogmatică şi morală ortodoxă: se fac concesii mari căderilor morale ale lumii, în detrimentul preceptelor canonice ale Bisericii; există opinia, din ce în ce mai larg răspândită în rândul teologilor, că sfintele canoane sunt perimate sau că ele se referă la o situaţie endemică, existentă în secolele în care au fost scrise, dar fără niciun corespondent în realitatea contemporană; odată cu această idee îşi face loc în cugetarea teologică şi viziunea eretică postpatristică; s-au abandonat predicile în care se face distincţie dogmatică între învăţăturile ortodoxe şi cele ale ereticilor; se fac din ce în ce mai dese referiri la “biserica soră” romano-catolică şi la “fraţii noştri creştini”.

În şcolile teologice se predă ecumenismul ca materie, alături de misiologie, iar elevii şi studenţii teologi sunt pregătiţi de noua mentalitate pentru a convieţui din punct de vedere dogmatic şi moral cu erezia în cei mai buni termeni. Un aspect foarte neliniştitor al învăţământului teologic românesc îl reprezintă pregătirea teologilor de elită români, dintre care se recrutează ierarhia ţării, în universităţi catolice şi protestante, de unde se întorc cu o mentalitate ecumenistă solid formată şi cu o conştiinţă ortodoxă foarte slăbită. Puţine, şi cu atât mai remarcabile, sunt cazurile de teologi educaţi în Occidentul eretic care să fi revenit în sânul Bisericii Ortodoxe Române mai întăriţi în credinţă decât au plecat.

În faţa acestei contaminări lente cu ecumenism, poporul credincios a avut o reacţie de respingere, mai ales acolo unde a avut duhovnici buni, proveniţi din marile mănăstiri ale ţării. Poporul credincios şi duhovnicii mari au fost principalii factori de opoziţie faţă de pătrunderea ecumenismului în fibra Bisericii Ortodoxe Române. Părinţi precum Sfântul Ioan Iacov de la Neamţ, Iustin Pârvu, Arsenie Papacioc, Ilie Cleopa, Gheorghe Calciu-Dumitreasa, profesorul academician preot Dumitru Stăniloae şi mulţi alţii au contestat participarea Ortodoxiei la mişcarea ecumenistă, scoţând în evidenţă pericolele pe care le reprezintă aceasta pentru curăţia învăţăturii ortodoxe şi pentru mântuirea poporului credincios. Rămân de notorietate cuvintele profesorului Stăniloae: “Sunt de acord cu părintele Iustin Popovici că ecumenismul este panerezie” sau Ecumenismul este produsul masoneriei; iarăşi vor să relativizeze credinţa adevărată. […] Biserica Romano-Catolică şi Biserica Ortodoxă nu sunt Biserici surori. Nu există decât un singur Trup, deci o singură Biserică. Noţiunea de biserici surori este improprie7.

Odată cu ieşirea României din dictatura comunistă însă şi cu aderarea sa la Uniunea Europeană s-a produs o alienare spirituală a multor români, pe fundalul unei propagande mondialiste extrem de agresive, mai ales prin intermediul mass-media, a deschiderii aşa-zisei “pieţe religioase de idei”, a unei slabe catehizări a laicatului şi a mentalităţii ecumeniste a unora dintre slujitorii altarului. Astfel, s-a ajuns ca numărul celor care au rămas fideli tradiţiei ortodoxe să scadă dramatic, în contextul în care şi marii duhovnici au început să treacă la Domnul unul câte unul.

În perioada postcomunistă, un rol important în lupta contra ecumenismului l-au avut şi conferinţele ţinute în România de mari personalităţi teologice ale Bisericii greceşti. În anul 2010, la Constanţa s-a desfăşurat o conferinţă extraordinară numită Învăţătura sfântului Grigorie Palama pentru lumea contemporană, la care au conferenţiat părintele Gheorghe Metallinos şi profesorul Dimitrios Tselenghidis. În anul 2013, o suită de conferinţe pe tema ecumenismului a susţinut şi părintele Theodoros Zisis, urmată apoi, în 2014, de cinci omilii pe tema ecumenismului intercreştin şi interreligios şi a masonerie, susţinute de căte Înaltpreasfinţia Sa Serafim, Mitropolitul Pireului. Conferinţele au fost organizate de către Arhiepiscopia Tomisului, în colaborare cu Părintele Matei Vulcănescu.

Aceasta este realitatea spirituală, creionată sumar, pe fundalul căreia a survenit sinodul din Creta şi deciziile sale. Delegaţia Bisericii Ortodoxe Române a fost alcătuită din 25 de ierarhi care au votat în unanimitate documentele sinodului cretan, fără nici măcar o opoziţie. Relatările din cadrul sinodului spun că au existat dezbateri aprinse, că delegaţia română şi-a adus o contribuţie substanţială la formularea documentelor, după unii participanţi, ar fi ţinut piept partidei radicale ecumeniste, reprezentate în sinod de Mitropolitul Pergamului Ioannis Zizioulas. Cert este însă că în cele din urmă, din motive necunoscute publicului larg, întreaga delegaţie română a fost de acord cu formularea documentelor sinodului, pe care le-a semnat fără rezervă.

La întoarcerea în România, sinodul a fost prezentat ca o mare victorie a teologiei române, care a demonstrat forţa sa în lupta contra ecumenismului, prin teologii care au participat la sinod şi care au avut contribuţii apreciate de toţi ca foarte valoroase. Despre consecinţele teologice ale documentelor s-a păstrat o tăcere deplină la nivelul parohiilor şi al informării pliromei Bisericii.

La sfârşitul lunii octombrie s-a desfăşurat Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prilej cu care s-a luat notă de contribuţia delegaţiei române la sinod, adică s-au acceptat documentele aşa cum sunt şi aşa cum şi cerea articolul 13 al Regulamentului de organizare a sinodului din Creta, fără a se interveni cumva asupra lor, s-a formulat concluzia că “Sfântul şi Marele Sinod nu a formulat dogme noi, canoane noi sau modificări liturgice, ci a mărturisit faptul că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească a lui Hristos8. S-a luat act de faptul că textele pot fi „explicitate, nuanţate sau dezvoltate”de un viitor sinod mare şi sfânt. S-a mai precizat că explicitarea acestor documente şi redactarea altora noi nu trebuie să se facă sub presiunea timpului, ci atunci când va exista un consens ortodox.

În limba greacă, expresiile deciziei sinodale au fost traduse de aşa natură, încât Biserica Greacă a înţeles că Biserica Ortodoxă Română a recomandat explicitarea, corectarea şi schimbarea altor teme la un alt sinod9. Varianta în limba română nu vorbeşte nicăieri de corectarea textelor sau de schimbarea altor teme.

În luna decembrie a anului trecut, ca reacţie la întreruperea pomenirii de către unii preoţi şi ieromonahi din întreaga ţară şi a nemaiparticipării multor credincioşi la slujbele unde sunt pomeniţi ierarhii participanţi la sinodul din Creta, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a emis un comunicat în care se declară adeptul ecumenismului lucid. Citez textul: “Din punct de vedere ortodox, ecumenismul lucid nu este o dogmă nouă de credinţă, ci o atitudine spirituală de dialog şi cooperare între creştini10. Comunicatul afirmă şi că ecumenismul nu a fost niciodată condamnat ca panerezie de către un sinod ortodox canonic.

Niciunul dintre ierarhii români nu a făcut opinie separată faţă de cele două comunicate, prin care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a receptat textele sinodului din Creta ca ortodoxe şi s-a declarat adeptul ecumenismului lucid.

Începând din luna august 2016, după discuţii cu ierarhii participanţi în Creta, în urma unor memorii în care aceştia erau rugaţi să se dezică de sinodul eretic, la care autorii nu au primit niciun răspuns pozitiv, în jur de 30 de preoţi din toate provinciile ţării au întrerupt pomenirea ierarhilor lor, îndemnându-i şi pe credincioşi să ia poziţie faţă de sinod.

În conformitate cu canoanele 31 apostolic şi 15 I-II, scopul nepomenirii nu este ruperea legăturii cu Sfânta Biserică, nici judecarea şi condamnarea episcopului de către cei ce nu îl mai pomenesc, pentru că acesta s-a condamnat pe sine prin părtăşie la erezie şi va fi judecat de către un sinod, care va lua măsurile canonice în ceea ce îl priveşte. Întreruperea pomenirii înseamnă îngrădirea de persoana episcopului care învaţă eretic şi determinarea unei reacţii la nivelul întregii Sfinte Biserici Ortodoxe, care să condamne erezia creată şi pe cei ce o propovăduiesc, chiar şi prin intermediul unui sinod endemic, la care să participe cel puţin doi ierarhi şi mulţi preoţi, mari duhovnici, diaconi, monahi, monahii şi credincioşi, ca etapă premergătoare întrunirii unui mare sinod panortodox sau ecumenic. Cei ce se îngrădesc prin nepomenire rămân în comuniune cu toţi cei din Biserica Ortodoxă care mărturisesc adevărul ortodox şi nu sunt, la rândul lor, părtaşi ereziei ecumeniste legiferate în Creta, rămân în comuniune cu Bisericile şi episcopii care au luat deja atitudine contra sinodului, cum ar fi Biserica Ortodoxă Bulgară, Biserica Ortodoxă Georgiană, Biserica Ortodoxă Antiohiană, cu toţi episcopii ortodocşi care s-au pronunţat şi în timpul sinodului cretan, prin refuzul de a semna documentele, şi după aceea împotriva ereziei acelui sinod, chiar dacă, din diferite motive, nu au întrerupt încă comuniunea cu episcopii părtaşi la erezie şi cu sinoadele care au acceptat-o în unanimitate (cum e şi cazul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române).

Urmând îndemnurilor sfântului Teodor Studitul, care recomanda, în Epistola către Navcratie11, ca pe preotul care pomeneşte de frică ierarhul eretic să îl chemi la binecuvântarea mesei, dar să nu iei Sfintele Taine din mâna sa, şi pe cele ale sfântului Gherman al II-lea al Constantinopolului, care recomanda creştinilor ciprioţi ca mai curând să se roage acasă decât să stea în comuniune cu preoţii latinofroni, cei mai mulţi dintre credincioşii ortodocşi care au dorit să ia poziţia ortodoxă faţă de Creta au preferat să îi urmeze pe preoţii nepomenitori sau să se roage acasă, până când reuşesc să ajungă la preoţii nepomenitori, decât să continue să frecventeze bisericile unde slujesc preoţi pomenitori ai ierarhilor părtaşi la erezie.

Prin această atitudine, credincioşii mărturisesc că Harul lui Dumnezeu nu este despărţit de Persoana lui Iisus Hristos Domnul, că Duhul Sfânt este Duhul Adevărului şi nu poate sta acolo unde nu este Adevărul, adică Hristos şi Dogma Sa dreaptă. Cei ce gândesc scolastic, despărţind Harul de Persoana lui Hristos, cad în marea greşeală de a nu cerceta credinţa episcopului şi a preoţilor lui, văzând harul ca pe ceva magic, fără legătură cu credinţa episcopului şi a preoţilor lui. Prin Taine ne unim cu Hristos, care e Persoana vie în relaţie cu noi. Dacă minţim, prin erezie, în legătură cu Hristos şi învăţătura Sa, ce relaţie putem avea cu El? Din acest motiv, există pericolul ca unii antiecumenişti să gândească în chip papistaş, varlaamist, o relaţie cu un har impersonal, şi nu cu Hristos Cel Viu.

Cei mai mulţi dintre credincioşii români care s-au poziţionat faţă de sinodul din Creta sunt de opinie că frecventarea bisericilor unde sunt pomeniţi ierarhii părtaşi la erezie nu este acceptabilă, preferând să meargă sute de kilometri pentru a găsi o biserică în care aceştia nu sunt pomeniţi. Urmând îndemnului Sfântului Teodor Studitul, care spune: “dacă preotul pomeneşte vreun episcop eretic, chiar dacă [preotul] are o vieţuire fericită, chiar dacă este ortodox, trebuie să ne depărtăm de dumnezeiasca împărtăşanie [pe care o dă el – n.n.]”12, credincioşii români nu acceptă ideea de a merge la preoţi care pomenesc ierarhii ecumenişti, dar au în general o cugetare ortodoxă, deoarece cred că nu poate exista cugetare ortodoxă şi părtăşie la erezie în acelaşi timp. Este dezavuată şi ideea că episcopii români care nu au participat direct în Creta şi nu au semnat acolo documentele nu ar fi părtaşi la erezia ecumenistă a sinodului respectiv, întrucât niciunul dintre ei nu a denunţat până acum public erezia şi sinodul, nici nu a făcut opinie separată în sinodul local faţă de acestea, aşa cum recomandă Sfântul Teodor Studitul, în aceeaşi epistolă către Navcratie, în care spune că se poate lua, prin iconomie, împărtăşanie de la un preot care pomeneşte episcopul care “nu a fost la sinodul adulter şi îl numeşte adunătură mincinoasă” (s.n.), “numai el [preotul – n.n.] să nuliturghisească împreună cu ereticii. Că nu este nimic de vreme ce îl pomeneşte pe episcopul ortodox, chiar dacă acela de frică îl pomeneşte pe mitropolitul său eretic”13.

Din acest pasaj al Sfântului Teodor vedem că în aprecierea părtăşiei la erezie atenţia trebuie îndreptată înspre credinţa ortodoxă a episcopului direct din eparhia în care trăieşte creştinul, aşa cum el o mărturiseşte în luările de poziţie publice faţă de sinodul eretic din Creta, chiar dacă rămâne încă în comuniune cu mitropoliţi sau patriarhi eretici. Întreruperea completă a pomenirii mitropolitului sau patriarhului eretici ai acelui episcop devine o necesitate în momentul în care aceştia sunt condamnaţi nominal pentru erezie de către un sinod ortodox.

Un rol deosebit de important în clarificarea unor detalii legate de lupta care se duce la nivelul întregii Biserici Române contra sinodului din Creta şi în evitarea unor derapaje posibile în astfel de situaţii l-au avut conferinţele Părinţilor Aghioriţi, membrii delegaţiei conduse de către Gheron Sava Lavriotul, căruia ortodocşii români antiecumenişti îi poartă profund respect şi recunoştinţă.

Preoţii, teologii şi credincioşii au adresat Sfântului Sinod şi ierarhilor în parte diferite petiţii, în care îşi expuneau obiecţiile faţă de sinodul din Creta, pe care îl consideră eretic. Sintetizând obiecţiile faţă de documentele sinodului din Creta, putem spune că opozanţii acestuia din România îl consideră eretic din următoarele motive:

  1. Nu a statornicit hotar între Ortodoxie şi erezie, a şters hotarul statornicit de către sinoadele mai vechi ale Bisericii, nu a condamnat nicio erezie, nicio cugetare omenească contrară învăţăturii lui Hristos, acceptându-le pe toate ca partenere de “dialog” ecumenic.

  2. S-a desfăşurat după principii care nu ţin seama de egalitatea în har a episcopilor, deoarece mulţi episcopi nu au avut drept de vot; sistemul de luare a deciziilor a fost conceput în aşa fel încât să existe siguranţa că orice încercare de apărare a Ortodoxiei nu va anula deciziile care urmau a se lua. De aceea, sinodul are un caracter clericalist, creând un sistem papal, condus de cei zece patriarhi prezenţi, singuri cu putere de decizie, în timp ce ceilalţi sunt simpli spectatori, ceea ce face ca această cădere să fie mai gravă decât a papismului însuşi.

  3. A anulat dreptul Bisericilor Locale de a aproba sau respinge acest sinod, acestea putând, potrivit art. 13 din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a Sfântului şi Marelui Sinod, să aducă la cunoştinţă credincioşilor deciziile luate, care au autoritate panortodoxă, fără a exista prevederi referitoare la vreo dezbatere, revizuire sau anulare a acestora de către sinoadele locale.

  4. A legiferat participarea Bisericii Ortodoxe la panerezia eclesiologică propovăduită de către Mişcarea Ecumenică, ratificând ecumenismul ca doctrină oficială a Bisericii.

  5. A ratificat Constituţia CMB şi Declaraţia de la Toronto ca izvoare de drept bisericesc ortodox, în ciuda faptului că aceste documente au un conţinut eretic.

  6. A anulat mărturisirea că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Apostolească şi Sobornicească, prin faptul că a ratificat premisa dinDeclaraţia de la Toronto care spune că “din includerea în Consiliu, nu rezultă că fiecare biserică este obligată să vadă celelalte biserici ca biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului” (premisa IV.2), ceea ce înseamnă că sinodul din Creta şi-a impropriat teoria “bisericilor nedepline”, pe de o parte, şi a acceptat, pe de alta, faptul că partenerii de dialog protestanţi şi catolici din CMB nu sunt obligaţi, la rândul lor, să vadă Biserica Ortodoxă nici măcar ca fiind Biserică în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului, cu atât mai puţin să recunoască faptul că “Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească”, invalidând orice şansă a Bisericii Ortodoxe de a-şi face prezent mesajul mântuitor în rândul ereticilor şi schismaticilor, principiu misionar pe care îl proclamă cu atâta emfază, ca argumentare a participării la CMB.

  7. Prin acceptarea principiului conform căruia “nicio membră CMB nu este obligată să-şi modifice eclesiologia”, sinodul din Creta a invalidat toată activitatea sa presupus misionară în cadrul CMB. Sub masca unei pretinse neutralităţi a CMB, a acceptat realitatea că acesta se îndreaptă spre scopul său final, propus în Constituţie, prin intermediul transformării diferenţei dogmatice esenţiale între ortodoxie şi cacodoxie într-o “tradiţie locală”, o aşa-zisă “varietate de expresie evanghelică”, cum a fost numită la Porto Alegre. Este greu de înţeles de ce şi-a schimbat Biserica Ortodoxă eclesiologia în Creta, de vreme ce principiul ecumenist spune că nu era obligată să o facă.

  8. Prin ratificarea premisei III.2 din Declaraţia de la Toronto, sinodul cretan a admis că Biserica Ortodoxă participă într-o organizaţie al cărei scop esteun contact viu între biserici… studiul şi dezbaterea problemelor ce privesc unitatea Bisericii (art. 19). Să înţelegem că CMB lucrează pentru realizarea unităţii Bisericii Ortodoxe? Oare Biserica Ortodoxă nu este deja unitară şi are nevoie de CMB ca să-i asigure unitatea?

  9. Articolul 19 al Documentului 6 ratifică toate premisele eclesiologice eretice ale Declaraţiei de la Toronto.

  10. Acceptarea “denumirii istorice de biserici şi confesiuni eterodoxe” este în consens cu spiritul Declaraţiei de la Toronto, în care membrele CMB se recunosc ca având diferite niveluri de bisericitate, potrivit teoriei eretice a “bisericilor nedepline”, de origine protestantă, rafinată de Conciliul II Vatican, preluată de mitropolitul Ioannis Zizioulas şi introdusă în cugetarea Bisericii de către sinodul din Creta, prin formulările Declaraţiei de la Toronto, care consideră că există creştini extra muros [în afara zidurilor Bisericii] şi chiar ecclesia extra ecclesiam [Biserică în afara Bisericii], contrazicând afirmaţia sfântului Ciprian al Cartaginei: extra Ecclesiae nulla salus [„în afara Bisericii nu există mântuire”].

  11. Ratificarea Constituţiei CMB statuează principiul minimalismului dogmatic, care este fundamental în realizarea constructului sincretist propus de CMB.

  12. Art. 22 al documentului despre relaţiile Bisericii cu lumea creştină pare a fi făcut special pentru a pedepsi pe cei ce se opun, din interiorul Bisericii, ecumenismului. El exclude de la procesul receptării hotărârilor sinodului pliroma Bisericii, prin faptul că cei ce s-ar opune deciziilor acestui sinod sunt catalogaţi apriori ca duşmani ai unităţii Bisericii şi schismatici.

  13. În documentul referitor la relaţia Bisericii Ortodoxe cu restul lumii se face elogiul ecologiei, care este o armă ideologică a religiei panteiste New-Age.

  14. Documentul legat de „Sfânta Taină a Căsătoriei şi impedimentele la aceasta”, prevederea de la II.5.ii deschide calea acceptării prin iconomie a căsătoriei mixte, între ortodocşi şi heterodocşi, şi, prin urmare, legiferează ecumenismul la nivelul familiei.

  15. Prevederea potrivit căreia pentru Biserică impedimentele la căsătorie ale legii civile sunt la fel de importante ca şi cele ale Bisericii deschide calea (auto)obligării Bisericii de a oficia căsătorii” homosexuale sau măcar de a le accepta existenţa unor astfel de “căsătorii” la nivel civil.

  16. Documentul referitor la importanţa postului lasă la latitudinea Bisericilor locale aplicarea iconomiei referitoare la ţinerea postului (art. 7-8), ceea ce afectează practica unitară a Bisericii în acest domeniu şi relativizează importanţa şi severitatea sfintelor posturi.

Acestor obiecţii pertinente li s-a răspuns într-o manieră neteologică, ce a evidenţiat lipsa de argumente a celor ce au fost chemaţi să dea socoteală pentru acceptarea ereziei eclesiologice a ecumenismului în Biserică. Până în acest moment, niciun ierarh dintre cei ce s-au confruntat cu nepomenirea din partea preoţilor şi credincioşilor nu a recunoscut oficial că eclesiologia sinodului din Creta este eretică sau că acele documente trebuie retrase din uz. Ignorându-se dreptul pliromei Bisericii de a invalida hotărârile eretice ale unui sinod, ierarhii români insistă asupra ideii că doar un nou “sfânt şi mare sinod” are dreptul să judece greşelile unui sinod anterior, nu poporul dreptcredincios sau clerul. Pentru a argumenta această idee s-a folosit chiar o comparaţie blasfematoare între sinodul al II-lea ecumenic şi primul sinod ecumenic, dând să se înţeleagă că cel de-al doilea ar fi corectat greşelile celui dintâi, în ciuda canonului 1 de la al doilea sinod, care întăreşte toate hotărârile de la primul sinod.

Cei care apără poziţia oficială a ierarhiei aduc diferite argumente împotriva întreruperii pomenirii ierarhului. Se spune că nu s-a schimbat nimic în viaţa Bisericii şi că nimeni nu este obligat să mărturisească doctrinele din Creta, uitându-se că preotul este delegatul în teritoriu al ierarhului şi că prin pomenire el mărturiseşte aceeaşi învăţătură cu ierarhul său. Se argumentează că pomenirea trebuie întreruptă doar atunci când se va impune împreună slujirea cu ereticii sau “potirul comun”, deturnându-se sensul canonul 15 I-II, care recomandă întreruperea pomenirii în momentul în care ierarhul este auzit predicând cuvânt eretic, nu doar în clipa în care va definitiva părtăşia la erezie prin intercomuniune.

Există opinia că ecumenismul nu a fost condamnat de niciun sinod, neţinându-se seama că învăţăturile ecumeniste sunt reluări ale unor erezii şi practici condamnate de către sinoadele ecumenice şi că ecumenismul a fost condamnat de către Sinoadele unor Biserici locale, de către ierarhi ai Bisericii şi de către sfinţi ai secolului XX.

În anul 1982, erezia ecumenistă a fost condamnată de către Sinodul Bisericii Ruse din afara Rusiei (ROCOR), iar condamnarea a fost acceptată de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse, deoarece condiţia principală care s-a pus atunci când s-a realizat unirea ROCOR cu Biserica Rusă a fost ca toate hotărârile ROCOR să fie recunoscute.

La data de 8 octombrie 1998, ecumenismul a fost condamnat de către Sinodul Bisericii Ortodoxe a Georgiei, care nu acceptă nici deciziile sinodului din Creta.

În anul 1948, ecumenismul a fost condamnat de către cele nouă Biserici autocefale prezente la Conferinţa Bisericilor Ortodoxe de la Moscova.

Ecumenismul a fost condamnat de către Sfântul ierarh Serafim Sobolev, sfântul cuvios Iustin Popovici, părintele Serafim Alexiev, sfântul Augustinos Kandiotis, sfântul Paisie Aghioritul, cuviosul Dionisie de la Colciu, de mari duhovnici ai Ortodoxiei precum Justin Pârvu, Arsenie Papacioc, Iulian Prodromitul, Efrem din Arizona etc.

Pseudosinodul din Creta a fost criticat şi condamnat de Rezoluţia de la Chişinău, semnată de părintele Theodoros Zisis şi de către domnul profesor Dimitrios Tselenghidis şi de mulţi părinţi, de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Bulgare, de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Georgiene, de preoţi, monahi, monahii şi mireni din toată lumea, de către Sinaxa din Volos, de către Sinaxa din Sfântul Munte, a părinţilor şi pustnicilor de la chilii, mănăstiri şi schituri.

Ereziile de confesiune protestantă prezente în CMB sunt condamnate de către sinoadele ecumenice care au dat anatemei monofizismul, iconoclasmul, considerarea Fecioarei Maria ca născătoare de om, nu Născătoare de Dumnezeu, blasfemiile la adresa sfintei Cruci, a sfintelor moaşte, iar papismul este condamnat de către sinodul al II-lea ecumenic, care a dat anatemei ereziile pnevmatomahe, de către sinoadele ecumenice ale Sfântului Fotie şi Sfântului Grigorie Palama, care au condamnat Filioque şi doctrina despre energiile create. Ideile referitoare la existenţa Bisericii în afara Bisericii Ortodoxe sunt contrare articolului din Simbolul credinţei, proclamat de către sinodul al II-lea ecumenic, care a statornicit că există o singură Biserică, iar acea Biserică este ortodoxă. Colaborarea cu ereticii în orice domeniu este interzisă de sfintele canoane şi de cugetarea Sfinţilor Părinţi (canoanele 10, 45 apostolic, 32, 33, 37 Laodiceea). Recunoaşterea unor taine ereticilor este interzisă de sfintele canoane sub pedeapsa caterisirii preotului şi afurisirii mirenilor (canoanele 45, 46, 64, 68 apostolice). Sfântul Ciprian al Cartaginei, în canonul emis de sinodul din 256 spune, în contextul discutării tainelor la eretici: “apărătorii ereticilor sunt datori sau să schimbe întrebarea, sau să apere adevărul, dacă nu cumva să le atribuie şi biserică celor despre care susţin că au botez14. Exact acest lucru l-a făcut sinodul din Creta.

Conform teologiei sfântului apostol Pavel, ecumenismul s-a condamnat pe sine în ochii lui Dumnezeu încă din momentul în care a apărut: “Ştiind că unul ca acesta [omul eretic – n.n.] s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit” (Tit 3,11). Pe acelaşi fir al argumentării pauline, sfintele sinoade locale canonice ale Bisericii Ortodoxe aveau obligaţia ca “de omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te” (Tit 3,10), nu să negocieze cu el la nesfârşit o cale de compromis între Adevărul lui Dumnezeu şi erezia oamenilor. În aproape un secol de participare ortodoxă la ecumenism, întâia şi a doua mustrare ar fi trebuit să se fi produs de mult.

Toţi ierarhii şi consistoriile care au judecat până în acest moment cazurile unor preoţi care au întrerupt pomenirea au negat sau manipulat valabilitateaşi aplicabilitatea canoanelor 31 apostolic şi 15 I-II Constantinopol, dându-le interpretări cu totul diferite de semnificaţia reală a acestora, pierzându-se în argumentări neconvingătoare ce urmăresc să demonstreze că nu se îndeplinesc condiţiile cerute de acele canoane pentru întreruperea pomenirii. Procedând astfel împotriva canoanelor invocate, consistoriile şi ierarhii respectivi i-au acuzat pe preoţii nepomenitori de schismă, de neascultare faţă de ierarhie şi de contrazicerea poziţiei oficiale a Bisericii, caterisindu-i, în cadrul unor mascarade juridice în care cuvântul de apărare al preoţilor respectivi, documentat şi foarte pertinent, nu a contat în niciun fel.

Distinsă audienţă,

Lupta împotriva sinodului din Creta în România are câteva caracteristici care o deosebesc de acţiunile din toate celelalte ţări ortodoxe surori:

  1. Este cea mai viguroasă reacţie faţă de sinodul din Creta din partea pliromei ortodoxe.

  2. Este cel mai puternic reprimată de către autorităţile eclesiale.

  3. Se desfăşoară în condiţiile în care în România nu există nici măcar un singur arhiereu care să se dezică de sinodul din Creta.

Pe cât de răspândit este ecumenismul în rândul ierarhiei şi al clerului ortodox român pe atât de energică a fost reacţia populară faţă de acesta. Chiar dacă, din motivele invocate mai sus, majoritatea populaţiei ortodoxe din România încă nu a înţeles pericolul ecumenismului şi al oficializării sale prin sinodul din Creta, preoţii şi credincioşii care au decis să ia atitudine sunt determinaţi să apere dreapta credinţă cu orice preţ.

Până în prezent există cinci preoţi deja caterisiţi pe nedrept pentru oprirea pomenirii, patru dintre ei, părintele Cosmin Tripon, părintele Ciprian Staicu, părintele Ioan Miron şi părintele Onisim Banu, în provincia vestică Transilvania, unde populaţia ortodoxă a fost obligată de situaţia istorică să convieţuiască timp de secole cu cei de alte credinţe, iar tradiţia ecumenistă este foarte puternică în rândul ierarhilor, şi unul în sudul ţării, părintele Claudiu Buză. Preoţii nepomenitori din Moldova îşi aşteaptă procesul, în care şansele ca sentinţa să fie alta decât caterisirea sunt minime, deoarece consistoriile sunt puse într-o situaţie imposibilă: orice absolvire de acuza de schismă pentru nepomenire a preoţilor judecaţi ar însemna acuzarea propriilor ierarhi, care le-au trimis cauzele spre judecată, de părtăşie la erezie, deoarece s-ar admite că întreruperea pomenirii s-a făcut conform canoanelor 31 apostolic şi 15 I-II, din motivele invocate de acele canoane. Pentru că acest lucru i-ar pune pe cei ce judecă procesele în situaţia de a fi trimişi ei înşişi în faţa consistoriilor, este de aşteptat ca toţi preoţii acuzaţi să fie caterisiţi. Chiar astăzi se judecă la Mitropolia Moldovei cazul Părintelui Pamvo Jugănaru, egumenul Schitului Rădeni, care a creat în Schitul său un adevărat centru de luptă contra ecumenismului.

Situaţia va deveni din ce în ce mai dificilă pe măsură ce preoţii caterisiţi nu vor mai putea sluji în bisericile de unde vor fi scoşi după caterisire. Va trebui ca ei să găsească locuri în care să poată sluji, case particulare, biserici clădite pe proprietăţi private etc. În acest moment, mulţi dintre ei şi credincioşii care îi urmează slujesc în paraclise private sau în spaţii amenajate special pe proprietăţi private.

Pe lângă persecutarea preoţilor, au fost izgonite din mănăstiri maici care au întrerupt participarea la slujbele unde sunt pomeniţi ierarhii, înregistrându-se chiar cazul unei eleve seminariste eminente care a trebuit să se transfere, deoarece refuză să participe la slujbele preoţilor pomenitori.

La rândul lor, credincioşii care îi urmează pe preoţii nepomenitori sunt supuşi oprobriului public, în primul rând de către preoţii din parohiile din care s-au retras, fiind acuzaţi că au devenit stilişti, sectanţi sau chiar romano-catolici.

Prin intermediul unei puternice propagande desfăşurate prin protopopiate contra celor ce contestă sinodul din Creta, ierarhia, care nu dă niciun semn de renunţare la erezia cretană, îi pregăteşte pe preoţii şi pe credincioşii care nu au întrerupt pomenirea pentru a percepe deciziile pe care le va lua această sinaxă şi cele ce se vor mai desfăşura ca fiind necanonice şi nelegitime, amestecuri în treburile interne ale Bisericii Ortodoxe Române. La rândul lor, foarte mulţi dintre preoţii care nu au întrerupt pomenirea s-au statornicit oarecumva în ideea că ascultarea necondiţionată faţă de episcop este mai importantă decât apărarea adevărului de credinţă.

În rândul preoţilor şi credincioşilor români apărători ai Ortodoxiei împotriva sinodului eretic din Creta există o mare aşteptare de la această sinaxă şi de la cea programată a se desfăşura la Kiev. Sceptici că situaţia din România s-ar mai putea schimba considerabil, cel puţin în ceea ce îi priveşte pe arhiereii participanţi la sinodul eretic de anul trecut, preoţii şi credincioşii nepomenitori români aşteaptă ca sinaxele antiecumeniste ce se desfăşoară acum să anatemizeze mai mult decât învăţătura eretică din Creta, pentru a se da cu adevărat un semnal de trezire celorlalţi ortodocşi, care nu înţeleg încă cât de gravă este situaţia. Există aşteptarea ca anatema să îi cuprindă şi pe cei care au creat ecumenismul, identificaţi de citatul redat mai sus din gândirea părintelui Dumitru Stăniloae, ca parte a sistemului mai larg de înrobire a umanităţii în planul Noii Ordini Mondiale. Altminteri, odată cu eliminarea ecumenismului de pe scena istoriei, aceia vor crea pur şi simplu altă ideologie care să îi ia locul, după modelul politic prin care comunismul socialist a fost înlocuit cu unul capitalist şi consumerist, mult mai subtil şi mai periculos.

De asemenea, există aşteptarea ca, pe lângă tema ecumenismului, sinaxele să dea răspunsurile pe care au refuzat să le ofere cei prezenţi anul trecut în sinodul din Creta.

În Duminica Ortodoxiei, în toate bisericile preoţilor nepomenitori s-au citit anatemele, conform tradiţiei, inclusiv anatemele date învăţăturilor acceptate de sinodul din Creta:

Textelor celor eretice ale ecumenistului pseudo-sinod din Creta din iunie 2016, numit “Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe şi celor ce le primesc şi le pun în practică, texte care:

– consfinţesc aşa zisa “restaurare a unităţii creştinilor” şi denumirea istorică de biserici pentru eretici;

 – consfinţesc Constituţia aşa zisului Consiliu Mondial al Bisericilor ca bază a dialogului cu ereticii – minimalismul dogmatic;

 – consfinţesc Declaraţia de la Toronto care afirmă că există membri ai Bisericii în afara zidurilor Bisericii Ortodoxe şi că Biserica lui Hristos este mai mult decât confesiunea fiecărui membru al aşa zisului “Consiliu Mondial al Bisericilor” în parte;

   – consfinţesc căsătoriile mixte (cu eretici) printr-o falsă iconomie;

   – consfintesc conceptul lui Ionannis Ziziulas despre “persoana umană”:

Anatema!

Vă mulţumesc, în numele tuturor preoţilor şi credincioşilor români luptători împotriva ecumenismului, pentru ocazia de a vă adresa aceste cuvinte.

Teolog Mihai-Silviu Chirilă

1 https://graiulortodox.wordpress.com/tag/declaratia-de-unitate-new-delhi/
2 Prof. Pr. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române
, vol. III, EIBMBOR, Bucureşti, 1994, p. 486.
3 A se remarca expresia
“Biserici şi culte”, care prefaţează decizia din Creta încă din anul 1994, anul editării manualului de istorie a BOR.
4
Prof. Pr. Dr. Mircea Păcurariu, op. cit., pp. 521-523.
5 
http://www.obinfonet.ro/docs/nmr/nmrex/datex/Biserica%20Ortodoxa%20si%20Ecumenismul%20azi.htm.
6
http://www.greco-catolica.org/a393-decizia-oficiala-a-sinodului-bor-ips-nicolae-corneanu-si-ps-sofronie-drincec-au-fost-iertati.aspx.
7 “Schimbarea la Faţă”, nr. 2, luna 11/1997, p. 8; Omagiu memoriei părintelui Dumitru Stăniloaie
, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 1994, p. 93.
8
http://basilica.ro/concluziile-sfantului-sinod-cu-privire-la-desfasurarea-si-hotararile-sfantului-si-marelui-sinod-al-bisericii-ortodoxe-din-creta-16-26-iunie-2016/.
9
http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/12/surprize-traducere-cu-cantec-ips.html.
10
http://basilica.ro/comunicat-orice-lamurire-privind-credinta-trebuie-facuta-in-comuniune-bisericeasca-nu-in-dezbinare/.
11 Sfântul Teodor Studitul, Epistola către Navcratie, în Dreapta credinţă în Scrierile Sfinţilor Părinţi,
vol. 1, Editura Sofia, 2006.
12 Sfântul Teodor Studitul, op. cit.
, p. 59.
13 Ibidem
, pp. 59-60.
14 Arhid. pr. prof. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe, note şi comentarii, f.e., Sibiu, 2005, p. 200. 

Sursa: sinodultalharesc.tk

Noi informații despre Sinaxa Ortodoxă din Grecia, de pe 4 aprilie

Aceasta conferinta interortodoxa va aborda problema intreruperii canonice a pomenirii episcopilor care accepta pseudo Sindoul din Creta.

Oprirea pomenirii = schisma? etc. In ce conditii este schisma? In ce conditii nu este schisma? Va fi foarte actuala! Eu va recomand sa mergeti!
    E o mare surpriza pentru multi faptul ca parintele Theodoros Zisis a primit felicitari din partea multor ierarhi ai Bisericii Greciei pentru intreruperea pomenirii, aratand ca acesti ierarhi nu sunt straini de traditia Bisericii, unii explicand faptul ca din motive tactice nu intrerup pomenirea dar sunt intr-un suflet si o inima cu cei care au intrerupt pomenirea colegilor lor ierarhi care predica sau impun diferite erezii eclesiologice( denumite simbolic- ecumenism- materializat prin pseudo Sindoul din Creta) in eparhiile lor sau in general.

4 Aprilie 2017 Ora 5 PM
La Complexul Nuvelle kilometrul 7  Salonic- Oreokastro, autobuzul 56, Statia Lidl  
Organizeaza: Parinti Aghioriti, Societatea de Studii Patristice, Sinaxa  Cretanii Ortodocsi
Vor conferentia:
    – din partea Societatii de Studii Patristice-Parintele Theodoros Zisis, Profesor Emerit al Facultatii de Teologie din Salonic
 -Protoprezbiter Dr. Anghelos Anghelakopulos, Colaborator- consilier pe probleme de erezie- din partea Mitropoliei Pireului
– din partea monahilor aghioriti monahul Epifanie Kapsaliotis si monahul Sava Lavriotul
– din partea pleromei Bisericii Ortodoxe Romane care respinge Creta:  teolog Mihai Silviu Chirila
Vor Saluta conferinta reprezentanti ai Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova, Romania, Ucraina, Sfantul Munte Athos (Gheron Gavriil) etc.
nota. Biserica Ortodoxa Romana nu este numai Patriarhul si Sinodul sau clericii in general, orice mirean membru deplin al Bisericii Ortodoxe Locale din Romania reprezinta prin marturisirea lui ortodoxa Biserica Locala din care face parte, institutionalizarea excesiva a Bisericii este defapt rodul clericalismului si duce inevitabil la secularism, extremele ducand intotdeauna la extreme.
cu drag,
preot Matei Vulcanescu

Sursa: Ortodoxinfo.ro

SINAXA INTERORTODOXĂ de pe 4 aprilie (care cică nu va fi nici sinod nici panortodoxă) va avea loc în localitatea OREOKASTRO lângă TESALONIC

După cum știm, pe 4 aprilie va avea loc o mare sinaxă ortodoxă: 

SINAXA ORTODOXĂ CARE VA CONDAMNA „SINODUL” DIN CRETA va avea loc pe 4 aprilie în Grecia 

Iată un comunicat: 

COMUNICAT privind Sinaxa de pe 4 aprilie 2017

In discutia pe care am avut ocazia sa o am astazi cu Gheron Sava Lavriotul, membru de marca al miscarii Parintilor Aghioriti pentru apararea Dreptei Credinte in fata eresului ecumenist am inteles faptul ca pe data de 4 Aprilie la Oreokastro, langa Tesalonik va avea loc o Sinaxa Interortodoxa (nu Panortodoxa și nici sinod) la care vor participa mai multi reprezentanti ai mai multor tari, printre care preprezentanti ai Bisericii Ortodoxe din Romania va fi parintele Ciprian Staicu si domnul teolog Mihai-Silviu Chirila, care vor avea un discurs, fiecare de cate 8 minute prin care vor saluta lupta anti-ecumenistă si vor spune care este stadiul in România.
Tema centrala a conferintelor acestei Sinaxe va fi pseudo Sinodul din Creta si măsura întreruperii pomenirii.
Vor participa preoti si laici din Romania, Elvetia, Grecia!
Presedinte de onoare al Sinaxei este parintele profesor Theodoros Zisis. Organizatori ai evenimentului sunt Parintii Aghioriti si asociatia Cretanii Ortodocsi.

A consemnat,
protoprezbiter Matei Vulcanescu
Mitropolia Pireului

N-am înțeles de ce în acest comunicat se spune că: „Vor participa preoti si laici din Romania, Elvetia, Grecia!”.

În anunțul de mai nainte se spunea că:Pot să participe toți doritorii, de toate vârstele, bărbați și femei. Sunt așteptați și și-au anunțat intenția de a participa ortodocși din Grecia, România, Serbia, Ucraina, Moldova, Rusia, Bulgaria, Georgia, Germania, Anglia, Elveția, Anglia, Australia, Cipru, Creta, SUA, Canada etc.

S-au restrâns participanții sau nu mai sunt doritori să participe din celelalte țări? Eu nu cred… Sau nu vor mai fi episcopi participanți? Cred că acestă frază este o scăpare a celui care a redactat comunicatul, la fel ca și fraza de mai sus, ce încearcă să minimalizeze importanța acestei sinaxe: Sinaxa Interortodoxa (nu Panortodoxa și nici sinod)”.

SINAXA ORTODOXĂ CARE VA CONDAMNA „SINODUL” DIN CRETA va avea loc pe 4 aprilie în Grecia

sinodul-panortodox-anulat

Preiau de pe: prieteniisfantuluiefrem.ro 

Sinaxa panortodoxă care va condamna ”Sinodul” din Creta

Azi-dimineață am vorbit la telefon cu Gheron Sava. Era tare bucuros și m-a rugat ca să vă transmit cu dragoste în Hristos următorul mesaj:

”Marți, 4 aprilie, 2017, va avea loc în Grecia – într-o locație care va fi comunicată public peste 2-3 săptămâni, Sinaxa panortodoxă clericală, monahală și mirenească, cu participarea unor episcopi antiecumeniști (câți va rândui Dumnezeu).

Sinaxa este organizată de părinții athoniți care au întrerupt pomenirea patriarhului ecumenist Bartolomeu al Constantinopolului. Lucrările Sinaxei vor fi conduse de pr. prof. dr. Theodoros Zisis sau de unul dintre ierarhii prezenți, după cum vor hotărî organizatorii.

Pot să participe toți doritorii, de toate vârstele, bărbați și femei. Sunt așteptați și și-au anunțat intenția de a participa ortodocși din Grecia, România, Serbia, Ucraina, Moldova, Rusia, Bulgaria, Georgia, Germania, Anglia, Elveția, Anglia, Australia, Cipru, Creta, SUA, Canada etc.

Scopul sinaxei este condamnarea ecumenismului și a sinodului tâlhăresc din Creta.”

Sinaxa se va desfășura în limba greacă. Eu am fost invitat să rostesc un scurt cuvânt de salut din partea românilor. Nădăjduiesc să mă lumineze Dumnezeu, cu rugăciunile sfințiilor și frățiilor voastre. Acest cuvânt îl voi publica înaintea sinaxei în limba română, pentru a cere acordul frățiilor voastre.

În restul desfășurării sinaxei, voi sta în mijlocul grupului de români și mă voi strădui să traduc direct ceea ce se vorbește în prezidiu.

Nădăjduim că și dintre ierarhii români vor participa câțiva, măcar cei care au deja o atitudine antiecumenistă.

Persoana de contact va fi părintele Sava, care va transmite prin mine sau prin orice alte căi va considera de cuviință detaliile despre sinaxă.

Cei dornici să participe trebuie să vină cu mijloace proprii în Grecia. Sinaxa va fi probabil dimineața și după-amiaza. Va dura o singură zi, așa se estimează.

pr. Ciprian Staicu