Manipularea cu „incidentele de la Valea Uzului” a ajuns la Cluj

valea uzului poarta cimitir

De Ziua Eroilor, într-un cimitir internaţional de pe teritoriul României, un grup de cetăţeni români s-au adunat să îşi comemoreze eroii, iar un grup de etnici maghiari şovini leagă poarta cimitirului cu lanţuri care poartă însemnele altui stat. Scopul declarat al acestei acţiuni este să îi oprească pe români să intre în cimitir. Asa s-au născut “incidentele de la Valea Uzului”.

Lacatul Cimitirul de la Valea Uzului
Lacatul Cimitirul de la Valea Uzului

 Jandarmii trimişi la faţa locului nu au avut nici cel mai elementar echipament, toate premizele unei mari tragedii sunt întrunite. Maghiarii sunt incitaţi de UDMR să „apere” cimitirul, putem doar să speculăm ce zvonuri le-au fost servite. Românii sunt veniţi după 7-8 ore de drum, ajung să găsească poarta închisă şi un grup de extremişti maghiari care îi invită să facă calea întoarsă. Jandarmeria se mişca somnambulic, maghiarii care au organizat un contra-protest nu sunt îndepărtaţi, accesul în incinta cimitirului nu este asigurat.

Surprize, Surprize!

Şi totuşi nimic nu se întâmplă, oamenii rup lanţurile ilegal puse, intra în cimitir şi încep ceremonia de cinstire a eroilor. Presa clocoteşte, sunt aruncate informaţii false: cruci rupte, maghiari bătuţi, etc. Informaţiile false sunt combătute de trusturile de presă alternative, pe YouTube şi FaceBook sunt urcate poze si filmări care arată falsitatea acuzaţiilor.

 Victoria este de partea românilor şi „Fake News-ul” este combătut, însă forţele oculte nu se lasă înfrânte. Toate marionetele progresiste au fost activate simultan, astfel de la trusturile de presă marxiste Digi24, HotNews, Pravada (Adevărul) la Sabin Gherman şi bunul său prieten Malin Bot, toţi s-au înfoiat şi după bunele practici marxiste  au început să comenteze „gravitatea incidentelor”, practic inexistente.

Deşi „incidentele” de la Valea Uzului nu ar trebui să prezinte absolut nici un interes, se tot încearcă inflamarea „situaţiei” . Digi24 a tot arătat o fotografie postata de Sabin Gherman cu două cruci artizanal făcute, din 2 beţe, aşezate pe pământ, care ar trebui să constituie „dovada” că românii au rupt cruci.

cg 1024x774 - Manipularea cu „incidentele de la Valea Uzului” a ajuns la Cluj
crucile de la Valea Uzului

Se încearcă crearea unei legături inexistente între PSD(?) şi organizaţiile civice care nu se afla sub umbrela sorosista şi care au organizat parastasul din cimitir.

Manipularea de la Cluj referitor la “incidentele de la Valea Uzului”

 La Cluj, „mişcarea #Rezist” împreună cu extremiştii maghiari şi USR-isti organizează un protest de “solidaritate interetnică“. Se parodiază versul patriotic „Sunt Român, sunt Român şi aici pe veci stăpân” cu „Sunt român, nu-s nimănui stăpân, stau liber printre oameni liberi”.

 La Valea Uzului, provocaţi au fost românii care nu s-au dus peste nimeni, în fapt UDMR a venit peste o ceremonie religioasă deja stabilită. Se sugerează fie ideea că românii sunt vinovaţi, fie „că adevărul e la mijloc”. Nu protestează nimeni nici fata de distrugerea crucilor soldaţilor români din 1994, nici fata de acoperirea cu saci de gunoi a noilor cruci, nici faţă de agresarea lui George Simion. Protestul legitimează doar că „ceva s-a întâmplat”, ceva „deosebit de grav”.

Cimitirul de la Valea Uzului
Valea Uzului Cimitir

La protestul de la Cluj se trage şi săgeata otrăvită, chipurile, în spatele protestului s-ar afla anumite „partide” iar incidentul este legat de „rezultatul europarlamentarelor”. Dintr-odată „incidentul” cel inexistent este politizat.

„Cornel Vîlcu este convins că incidentele de la Valea Uzului reprezintă o provocare în contextul rezultatului alegerilor Europarlamentare. Vîlcu este convins că anumite partide, pe care nu le-a numit, au de câştigat din astfel de provocări”, spune ziarul Pravda: adev.ro/psstsx

Hai să vedem care este adevărul

 Domnul Dumitru Cornel Vilcu, cel care a organizat protestul „împotriva urii” este un mândru purtător al hastagului #Rezist (Resist: Donald Trump, Not My President) şi evident Declic. Aşa zisul protest împotriva „urii” a vizat în principal pe români. Adică pe cei care au avut tupeul să nu facă cale întoarsă la vederea porţii ferecate cu emblemele statului vecin. Protestul legitimează ideea că la Valea Uzului „ceva extrem de grav s-a întâmplat” . În realitate, „tragedia” LOR este că nu s-a întâmplat nimic; românii au reuşit să ţină o ceremonie religioasă în cimitir şi cam atât. În rest, ungurii au fost lăsaţi liniştiţi să plece, iar „extremiştii” români au pus flori şi lumânări la toate crucile din cimitir.

Cimitirul este situat într-o zonă părăsită, maghiarii s-au mutat din Valea Uzului la oraş, sau au emigrat ca mulţi alţi cetăţeni români în căutarea unui trai mai bun. Ungurii „protestatari”, care conform presei progresiste ar fi fost cca 1.000, nu erau din zona aceea. Totul arată a o instigare bine regizată, care nu avea cum să vină din partea românilor care veneau doar să facă o scurtă ceremonie religioasă.

Cine au fost asociaţiile care au organizat parastasul de la Valea Uzului ?

Zilele acestea s-au tot bătut câmpii cu “instigări” de la Putin la PSD, cu toate acestea organizatorii nu au făcut nimic în ascuns. În ciuda propagandei, organizatorii nu s-au furişat cu coliva şi lumânările, ci au anunţat din timp, au cerut autorizaţie şi au somat jandarmeria pentru asigurarea în bune condiţii a evenimentului.

Principalele ONG-uri care au organizat ceremonia de ziua eroilor la cimitirul internaţional de la Valea Uzului au fost:

  • Asociaţia Calea Neamului
  • Asociaţia pentru Civilizaţie Ortodoxă (ASCIOR)
  • Asociaţia pentru Toleranţă în Spaţiu Public
  • Asociaţia Scut Botoşănean
  • Frăţia Ortodoxă Sf. Mare Mucenic Gheorghe Purtătorul de Biruinţă
  • Asociaţia Transilvană pentru Literatura Romană şi Cultura Poporului Român. ASTRA
  • Asociaţia Ajuta Oamenii Prahovei
  • Asociaţia Dacii Liberi
Lista Asociatii incidentele de la Valea Uzului
Lista Asociatii Valea Uzului

Primăria oraşului Darmăneşti a eliberat o autorizaţie pentru desfăşurarea manifestaţiei din data de 3 – VI – 2019. Oricum, pentru ceremonii cu caracter religios nu este nevoie de nici o autorizaţie.

Autorizatie Vaea Uzului
Autorizatie Vaea Uzului

Cine sunt cei care au organizat marşul „împotriva Urii”

În afară de domnul Dumitru Cornel Vilcu, conform ziarului online glasul.info, printre participanţi s-au aflat şi militanţi pentru „autonomia Transilvaniei”. Vincze Zoltán este un bătrânel aparent „simpatic” care apare în numeroase poze alături de extremişti unguri, mai mereu cu un steag al „Transilvaniei”. Un alt participant este un anume domn Bogdan Iasinovschi, care nu face un secret din faptul că este susţinător USR – PLUS.

resist valea uzului - Manipularea cu „incidentele de la Valea Uzului” a ajuns la Cluj
resist valea uzului

Scopul mitingului, ca şi falsa politizare a falsului „incident” de la Valea Uzului, este asocierea mişcării naţionaliste cu mult-înjuratul PSD. Încă de la referendumul pentru familie de anul trecut am scris că atacurile împotriva PSD nu sunt decât un preambul pentru o campanie anti-nationalista. Astfel, după ce PSD a fost ostracizat public ca fiind singurul partid de corupţi, a început o asociere arbitrară a unor personaje precum Dragnea şi Dancila cu patriotismul românesc.

Imensă ura acumulată împotriva PSD urmează treptat a fi transferată asupra oricărui grup de naţionalişti care îşi văd de parastasele şi comemorările lor. În toată lumea, curentul progresist #Resist lupta împotriva „fasciştilor”, numai la noi ei se lupta „cu ciuma roşie”. Vorbele aruncate în taifunul mediatic că „anumite partide s-ar afla în spate” nu sunt întâmplătoare.

 O fereastră Overton s-a pus în mişcare, naţionaliştii urmează a fi declaraţi vinovaţi pentru absolut tot, ura total nejustificată îndreptată împotriva unor asemenea evenimente spune totul. La fel cum naziştii şi comuniştii au identificat câte un ţap ispăşitor, asa şi progresiştii USR, Plus & co. şi-au găsit omul de paie. Toate lucrurile merg bine în România: avem spitale, şcoli, salarii mari, ultima problemă este ca un grup de patrioţi au vrut să organizeze un parastas într-un cimitir.

La Valea Uzului Romanii i-au lăsat pe unguri sa plece liniștiți

Sursa:

Manipularea cu „incidentele de la Valea Uzului” a ajuns la Cluj

Reclame

Dacă au votat Legea Antisemitismului, maimuțele ipocrite din Parlament vor vota și Legea Antiromânismului?

Image result for parlamentul cu maimute

Foto: baabel.ro

Cu o viteză uimitoare au votat această lege:

Dictatura iudaică – Legea Antisemitismului adoptată de Senat și foarte aproape de a fi votată și în Camera Deputaților

Camera Deputaților a votat EXTREM DE RAPID Legea Antisemitismului 

Când NU reprezinți interesele românilor: Klaus Iohannis A PROMULGAT Legea pentru combaterea antisemitismului

În Camera Deputaților singurul care s-a abținut de la vot a fost deputatul Daniel Gheorghe (PNL). N-am înțeles de ce nu a votat împotrivă, dar spre cinstea lui, e bine și așa.

Și tot pe el îl găsim pe lista inițiatorilor (alături de mai mulți parlamentari) proiectului Legii Antiromânismului, o copie/replică la legea impusă de jidani.


Proiect de lege: Închisoare de până la 3 ani pentru promovarea, în public, de idei antiromânești

Persoanele care promovează în spațiul public idei sau doctrine antiromânești, în orice mod, riscă închisoare între 3 luni și 3 ani, iar cei care constituie o organizație cu caracter antiromânesc de acest tip, închisoare între 3 și 10 ani, prevede un proiect de lege pentru „combaterea antiromânismului” inițiat de deputați PMP și PNL și susținut de parlamentari de la mai multe partide, inclusiv PSD.

Potrivit inițiatorilor, legea este una făcută în oglindă cu cea referitoare la combaterea antisemitismului, adoptată de Parlament săptămâna trecută.

„De curând, Parlamentul României a adoptat o Lege privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului. Prevederile acestei legi sunt cât se poate de valabile şi identic aplicabile pentru prevenirea şi combaterea antiromânismului, un curent suţinut care se manifestă şi proliferează tot mai agresiv. Antiromânismul este o formă de luptă împotriva tuturor expresiilor de afirmare a identităţii româneşti, de contestare a suveranităţii naţionale legitime a naţiunii române, cât şi de exprimare a unor idei, concepte, doctrine ori politici care vizează xenofobia în raport cu poporul român ori discriminarea negativă a acestuia”, se arată în expunerea de motive care însoțește proiectul.

Ce prevede proiectul de lege depus la Senat:„Fapta persoanei de a promova, în public, în orice mod, idei, concepţii sau doctrine antiromâneşti constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi”

„Distribuirea sau punerea la dispoziţie publicului de materiale antiromâneşti se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani”.

„Confecționarea, vânzarea, răspândirea, precum și deținerea în vederea răspândirii de simboluri antiromâneşti, dar și utilizarea acestora în spaţiul public” se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani, dar şi interzicerea unor drepturi.

„Nu se consideră infracţiune dacă fapta este săvârşită în interesul artei, ştiinţei, cercetării sau educaţiei, sau în scopul dezbaterilor unor aspecte de interes public.”

„Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antiromânesc, dar şi aderarea sau sprijinirea unei astfel de organizaţii”.

Persoanele care denunţă existenţa organizaţiei, înainte ca aceasta să fie descoperită, nu se pedepsesc.

Ce înseamnă „antiromânism”, potrivit proiectului: „percepţia referitoare la români exprimată ca ură împotriva acestora, precum şi manifestările verbale sau fizice, motivate de ură împotriva românilor, îndreptate împotriva românilor sau ne-românilor, a proprietăţilor românilor, a instituţiilor comunităţilor româneşti sau a lăcaşurilor de cult ale românilor.”

Care sunt simbolurile antiromânești și materialele antiromânești: „drapele, emblemele, insignele, uniformele, sloganurile, formulele de salut, precum și orice alte asemenea însemne, care transmit idei, concepții sau doctrine care promovează antiromânismul; imagini, mesaje text, conținut audio-video, precum și orice alte asemenea reprezentări, care transmit idei, concepții sau doctrine care promovează antiromânismul”.

Expunerea de motive este semnată de deputații PMP Marius Pașcan și Eugen Tomac și de deputatul PNL Daniel Gheorghe, iar ceilalți semnatari ai inițiativei sunt: Baciu Gheorghe – senator PMP; Covaciu Severica-Rodica – senator PMP; Dumitrescu Iulian – senator PNL; Ionaşcu Gabi – senator PMP; Bichineţ Corneliu – deputat PMP; Bozianu Nicoleta-Cătălina – deputat PMP; Bumb Sorin-Ioan – deputat PNL; Codreanu Constantin – deputat PMP; Coliu Doru-Petrişor – deputat PMP; Cristache Cătălin – deputat PMP; Dobrică Ionela Viorela – deputat PSD; Gheorghiu Bogdan – deputat PNL; Giugea Nicolae – deputat PNL; Lazăr Sorin – deputat PSD; Mihalescul Dumitru – deputat PNL; Moagher Laura-Mihaela – deputat PSD; Movilă Petru – deputat PMP; Neaţă Eugen – deputat PSD; Nicolae Andrei – deputat PSD; Olar Corneliu – deputat PNL; Păle Dănuţ – deputat PSD; Paraschiv Rodica – deputat PSD; Rodeanu Bogdan-Ionel – deputat USR; Rotaru Alexandru – deputat PSD; Seidler Cristian-Gabriel – deputat USR; Şerban Ciprian-Constantin – deputat PSD; Simionca Ionuţ – deputat PMP; Ştirbu Gigel-Sorinel – deputat PNL; Todoran Adrian-Mihăiţă – deputat PMP; Turcescu Robert-Nicolae – deputat PMP.

Proiectul se află în dezbatere publică la Senat. Camera Deputaților este decizională.

Sursa: hotnews.ro
Deputatul PMP Marius Paşcan, iniţiator: Câtă vreme Parlamentul adoptă o lege pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, nu înţeleg de ce nu am proceda identic şi în cazul antiromânismului?!

Deputatul PMP Marius Paşcan susţine că dacă Parlamentul a adoptat o lege pentru combaterea antisemitismului, ar trebui procedat în acelaşi fel şi pentru prevenirea şi combaterea antiromânismului.

De altfel, proiectele care prevăd combaterea antisemistmului şi, respectiv, antiromânismul, sunt identice, fiind doar înlocuit termenul de „antisemism” cu cel de „antiromânism”.

„În spaţiul public au apărut diverse speculaţii răuvoitoare şi aprecieri răutăcioase, iar unii au devenit brusc furioşi în privinţa propunerii legislative privitoare la prevenirea şi combaterea antiromânismului. Este tipic pentru cei care utilizează instrumentele propagandei antiromâneşti pentru a dezinforma. În spiritul unei corecte şi obiective informări, al respectului cuvenit pentru adevăr, în imaginile ataşate, am alăturat pentru edificare şi o justă comparaţie cele două propuneri de lege aproape identice. Câtă vreme dorim iar Parlamentul adoptă o lege pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, nu înţeleg de ce nu am proceda identic şi în cazul antiromânismului?!”, a scris Marius Paşcan pe pagina sa de Facebook, ataşând şi imagini cu cele două proiecte în oglindă. – news.ro


Nu știu cum s-au găsit atâția să susțină acest proiect de lege, căci probabil aproape toți, în afară de vreo doi, au votat și pentru legea evreiască.
Dar unii s-au „trezit” și în ipocrizia lor condamnabilă și-au retras susținerea pentru proiectul de lege privind faptele antiromânești.
Într-o țară normală cu structuri naționale și cetățeni demni, asemenea indivizi ar fi trebuit condamnați ca trădători și susținători ai unei/unor puteri străine.
Adică ce e bun și folositor evreilor pentru români devine un abuz. Cum își permit aceste canalii să deschidă gura după ce au votat ca niște sclavi pentru o dictatură iudaică?
Iată numele celor trei care s-au „trezit”:
Deputatul Robert Turcescu (PMP)
Deputații Cristian Seidler și Bogdan Rodeanu (USR)

Deputații USR, Cristian Seidler și Bogdan Rodeanu, își vor retrage luni semnăturile de pe controversatul proiect legislativ de combatere a antiromânismului, a anunțat partidul într-un comunicat de presă. De altfel, Seidler anunțase încă de vineri seară că-și va retrage semnătura de pe proiectul inițiat de parlamentari PMP, arătând că ”textul legal ar putea fi folosit în viitor în mod abuziv, în scopuri politice”.

”Cei doi colegi care au semnat proiectul îşi vor retrage, luni, semnăturile, iar USR va milita împotriva adoptării lui. Un astfel de proiect poate fi folosit în mod abuziv de o majoritate cum este cea PSD-ALDE care poate decide oricând să vireze definitiv pe calea iliberalismului”, arată USR în comunicatul citat. – g4media.ro (??!!!)

Adică Legea Antisemitismului nu este abuzivă???!!!

Deputatul Robert Turcescu a anunţat, pe Facebook, că îşi va retrage semnătura de pe proiect.

„Îmi retrag semnatura de sustinere!

Noaptea e un sfetnic bun. Am decis sa-mi retrag semnatura de sustinere de pe proiectul de lege privind „antiromanismul”. Probabil ca in zilele urmatoare acest proiect va fi retras complet din circuitul legislativ de catre initiatori. Multumesc tuturor celor care, pertinent, mi-au atras atentia ca acest proiect ar putea da nastere la interpretari abuzive. Intr-adevar, traim vremuri tulburi in care o astfel de lege ar putea fi folosita impotriva unor oameni de buna-credinta, dar incomozi pentru cei aflati la putere.

Errare humanum est sed perseverare diabolicum”, a scris Turcescu. – stiripesurse.ro

O fi un ipocrit ordinar sau i-o fi frică să nu cadă și el sub incidența acestei legi, dovedindu-se antiromân?

Tare sunt curios dacă va trece de comisii și va fi votată această lege…

PRIGOANĂ LA MÂNĂSTIREA PETRU VODĂ – Ieromonahul TIHON amenințat cu excluderea din Mânăstire dacă nu-l va pomeni pe ereticul mitropolit Teofan.

Am fost judecat in sinaxa manastiri PE NEDREPT SI TÎLHARESTE FARA A SE ARATA ADEVARUL monahilor, fara a se explica monahilor greseala care am facut-o (vina mea a fost ca eu ca preot am primit marturisirea unui duhovnic batrîn care a dorit sa moara cu constiinta împacată https://www.youtube.com/watch?v=OViMR2BOvZI (adică pr. Simeon Zaharia – n. adm.) dupa ce a fost înselat sa semneze acte ca se dezice de cele 4500 de semnaturi http://sinodultalharesc.tk/parintele-simeon-de-la-sihastri…/ )
ÎN SINAXA staretul Hariton Negrea a propus excluderea din manastire a ieromonahului TIHON cind canonul spune urmatoarele(Nu 24 Nichifor
EGUMENUL SĂ NU-I
GONEASCĂ PE
CĂLUGĂRI DIN
MĂNĂSTIRE
Nu se cuvine ca egumenul să scoată culionul ucenicului şi să-l alunge pe
acesta din mănăstire.) Din 45 de voturi au fost 7 excludere, 5 abtineri, 33 de voturi pentru a fi canonisit cu canonul ales de staret care este a sluji cu toti preoti in sobor care pomenesc episcopul semnatar in Creta. În cazul in care ieromonahul tihon nu va sluji (SI NU SE VA LEPADA DE ADEVAR) ATUNCI VA FI DAT AFARA. DIN 80 de calugari au fost prezenti doar 45.
Prima masura pentru a ma prigoni a fost ca am fost departat din biserica sâmbata de la pomelnice pentru a fi izolat de popor si pentru a nu putea pe viitor a spune credinciosilor adevarul de credinta.”Avem aceasta datorie”. Patriarhul Daniel le cere preotilor sa-si faca pagini de Facebook, dar le transmite si un avertisment.http://stirileprotv.ro/…/avem-aceasta-datorie-patriarhul-da…

Astfel, Legea 489/2006 a Cultelor prevede: “Art. 5 1) În activitatea lor, cultele, asociaţiile religioase şi grupările religioase au obligaţia să respecte Constituţia şi legile ţării şi să nu aducă atingere… drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”. Această respectare a drepturilor omului trebuie să includă şi respectarea dreptului fundamental al omului de a-şi exprima propriile gânduri, consemnat în art. 30 din Constituţia României: “Art. 30 (1): Libertatea de exprimare a gândurilor şi opiniilor sau credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile. (2) Cenzura de orice fel este interzisă. (s.n.)”

Decizia SINAXEI manastirii riscă să încalce, în ceea ce mă priveşte, ambele principii constituţionale enunţate mai sus. Din această perspectivă, se cuvine să reamintesc că chiar şi Decizia Sinaxei este ţinută de obligaţia de a respecta drepturile fundamentale ale celor cărora li se aplică, conform art. 17 1) din Legea Cultelor: “Recunoaşterea statutelor şi codurilor canonice se acordă în măsura în care acestea nu aduc atingere, prin conţinutul lor securităţii publice, ordinii, sănătăţii şi moralei publice sau drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”. 

Sursa: https://www.facebook.com/gabriel.andrei.758/posts/1382277968503490 


Starețul Hariton, acest Iuda al monahismului românesc, trebuie oprit cumva să golească Mânăstirea Petru Vodă de mărturisitori! Această mânăstire este moștenire de la Părintele Iustin Pârvu și nu trebuie lăsată pe mâna ecumeniștilor, a slugilor viclene, a trădătorilor, a iudelor! 

Cum ne aburește patriarhul Daniel, după sinodul din Creta, cum că el ar mărturisi Biserica Ortodoxă cea UNA, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, dar, în același timp, afirmând că ”unitatea„ Bisericii trebuie refăcută

Începând de la minutul 0,50 patriarhul afirmă că recunoaște „credința ortodoxă a Bisericii celei UNA, Sfântă Sobornicească și Apostolească. Adică de la Biserica ce UNA. Ortodoxia are conștiința profundă că în istorie ea este Biserica lui Hristos așa cum au înțeles-o, au mărturisit-o și au trăit-o, credința ei profundă, Sfinții Apostoli, Sfinții Părinții și mai ales Sfinții Părinți de la cele 7 Sinoade Ecumenice.„

Dar continuă, de la minutul 1,30: „De aceea s-a insistat foarte mult să se exprime această convingere că numai pe baza credinței adevărate, a Sfinților Apostoli și Sfinților Părinți, exprimată în cele 7 Sinoade Ecumenice, se poate reface unitatea creștină.„.

Până la un punct este foarte corect ce a spus patriarhul, dar de care unitate vorbește? Dacă trebuie refăcută o unitate, înseamnă că Biserica e împărțită și înseamnă că afirmă teoria „bisericilor surori„ sau „teoria ramurilor„. La fel ca episcopul sau mai bine zis ereziarhul Nifon al Târgoviștei, care a afirmat în 2013, la adunarea „Consiliului Mondial al Bisericilor„ de la Busan (Coreea de Sud) că „unitatea Bisericii a fost pierdută„ – gest pentru care a fost criticat de ierarhii antiecumeniști greci:

Răspunsul prof. Dimitrie Tselenghidis către IPS Nifon care afirmă că “Unitatea Bisericii a fost pierdută”

Cinci mitropoliți greci acuză pe IPS Nifon pentru declaratii eretice! Se cere ieșirea din Consiliul Mondial al Bisericilor.

Dacă patriarhul se pretinde mărturisitor ortodox, de ce nu vorbește de revenirea ereticilor în Adevărata Biserică? Dar nu avem nici o îndoială asupra tendințelor ecumeniste ale patriarhului Daniel, căci doar a semnat documentul „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumi creștine„ de la sinodul din Creta. De altfel, la fel ca în documentul semnat acolo, îi numește pe neortodocși „biserici și confesiuni creștine„ – minutul 0,45.

Se pare că la sinodul din Creta, delegația Biserici Ortodoxe Române a propus o formulă relativ convenabilă de numire a eterodocșilor, dar propunere pe care și-a retras-o:

„Biserica României au propus să fie numiți ”Confesiuni și Comunități Eterodoxe”. Biserica Ciprului a propus să fie numiți ”Biserici Eterodoxe”. Și Biserica Greciei a propus să fie numiți ”Confesiuni și Comunități Creștine”. Întrucât Biserica României și-a retras propunerea, se discuta între propunerea Bisericii Ciprului, care a fost acceptată de celelalte Biserici, și propunerea Bisericii Greciei.„ – Mitropolitul Ieroteos Vlahos- De ce nu am semnat

De ce și-au retras ierarhii români propunerea? Ca urmare a unor presiuni, din lașitate, din alte motive? N-au explicat. Oricum și ”Confesiuni și Comunități Creștine” era prea mult, în condițiile în care botezul eterodocșior (ereticilor) nu este valabil. Nu poți fi numit creștin dacă n-ai botez valabil. Dar, din îngăduință, eterodocșii ar putea fi numiți „creștini„ în virtutea faptului că ei afirma credința în Hristos, chiar dacă o credință greșită.

Până una alta, ierarhii români, AU TRĂDAT ORTODOXIA semnând sau acceptând ca adunările ereticilor să fie numite, unele „biserici„ și altele „confesiuni„. Au mai trădat încă o dată când au semnat documentul privind căsătoriile mixte, între ortodocși și eretici.

Sinodul tâlhăresc din Creta și deciziile ierarhilor trădători nu trebuie acceptate niciodată ca valabile de Biserică în plinătatea ei!

 

CAZ RAR: Iohannis şi Ponta apără interesele României optând pentru a stabili noi câţi refugiaţi să primim, iar europarlamentarii români trădează, votând pentru cotele obligatorii

Deși preşedintele Klaus Iohannis și premierul Victor Ponta s-au pronunţat împotriva cotelor obligatorii impuse de Comisia Europeană în ceea ce priveşte criza refugiaţilor, europarlamentari români ai PSD şi PNL au decis să susțină decizia Bruxelles-ului.
România ar urma să primească în septembrie 4.646 de refugiaţi, conform cotelor anunţate de preşedintele Comisiei Europene, Jean- Claude Juncker în cursul săptămânii trecute, deşi preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că ţara are doar 1.785 de locuri disponibile pentru migranţi, scrie evz.ro.
Europarlamentarii români au considerat însă că nu trebuie să țină seama de ce spune guvernul de la București. Eurodeputații Victor Boştinaru, Daniel Buda, Andi Cristea, Mircea Diaconu, Monica Macovei, Ramona Mănescu , Sigfried Mureşan, Norica Nicolai, Emilian Pavel, Cristian Pavel, Cristian Preda, Theodor Stolojan, Claudiu Tănăsescu, Adina Vălean şi Renate Weber au susţinut rezoluţia privind cotele obligatorii de migranţi.
Doar doi europarlamentari au votat împotriva: Csaba Sogor şi Iuliu Winkler.
Cristian Buşoi, Viorica Dăncilă, Marian-Jean Marinescu, Sorin Moisă,Dan Nica, Ioan Mircea Paşcu şi Claudia Tapardel nu au votat.
Damian Drăghici s-a abţinut de la vot.
Ca o curiozitate, toţi cei trei europarlamentari, care au votat împotrivă ori s-au abţinut, nu sunt etnici români.
Putem trage concluzia că românii sunt spălaţi pe creier şi nu-şi mai cunosc interesele?

TRĂDARE, DE NEAM, ÎN MASĂ ÎN CAMERA DEPUTAŢILOR – Pe 29 aprilie a fost respins un proiect de lege care dădea dreptul etnicilor români din jurul României să ceară cetăţenia română. – Lista TRĂDĂTORILOR NEAMULUI ROMÂNESC

În timp ce străinii ne invadează, cumpărând sau furând tot ce se poate, inclusiv pământul de sub picioarele noastre, iată ce votează nemernicii din Parlament: 

O nouă lovitură dată de parlamentari românilor din Balcani, regiunea transnistreană, Ungaria sau Ucraina: „Trădătorii răspund unor interese străine neamului românesc”

Parlamentarii au respins miercuri Propunerea legislativă privind completarea art.8 din Legea cetăţeniei române nr.21/1991. Astfel, românii din Serbia, Macedonia, Bulgaria, Albania, Grecia, Ungaria, Croația, Ucraina și regiunea transnistreană nu mai pot solicita cetățenia română pe criterii etnice.

“Votul ticălos a fost dat de 128 – deputaţi PSD şi 82 – deputaţi PNL, 12 UDMR, 14 PC-PLR și 12 minorități, adică de partidele prin care specia trădătoare conduce România sau vrea să o conducă după 2016.

Au votat împotrivă inclusiv deputații minorităților naționale din România, adică cei care, ghiftuiți cu bugete uriașe de către statul român, nu se gândesc o singură secundă că minoritari ca și ei, românii din țările Balcanice, dar și din Ucraina sau Ungaria, nu numai că nu sunt recunoscuți ca minorități în unele state, dar nu primesc niciun leu și sunt supuși la puternice presiuni asimilaționiste de către autoritățile statelor în care trăiesc”, scriu jurnaliștii de la Romanian Global News.

LISTA TRĂDĂTORILOR (notă admin.)

Vedeți AICI cine sunt cei care au votat cu „DA”, pentru respingerea proiectului.

“Pe zi ce trece insituțiile statului român demonstrează că sunt populate de o specie care devine majoritară în conducerea statului român: TRĂDĂTORII. Este o specie aparte care suge venele Românie, dar care răspunde unor interese străine Neamului Românesc și Țării.

Specia este prezentă peste tot, însă în Parlament este cea mai numeroasă. Mișună prin clădirea construită de români cu sânge și pe care au ocupat-o mințind și plătind alegători, iar acum TRĂDĂTORII lovesc cu fiecare zi care trece în interesele naționale românești. Unii pentru că sunt ticăloși și fac răul cu intenție, alții pentru că sunt proști și sunt slugi ale celor ticăloși”, se mai arată în articolul publicat de agenția românilor de pretutindeni.

Ministrul delegat pentru românii de peste hotare, Angel Tîlvăr, conform votului electronic prezentat mai sus, s-a alăturat votului antiromânesc al speciei trădătoare din Camera Deputaților.

Adică tocmai omul care ar fi trebuit să apere drepturile românilor din afara frontierelor le aplică o lovitură mortală. Pentru acest lucru ar trebui să-și dea demisia.”  

Sursa: activenews.ro

Afară de vreo câţiva, toţi deputaţii prezenţi (Camera Deputaţilor e cameră decizională în Parlament) s-au dovedit TRĂDĂTORI de Neam şi Ţară! Cât îi mai rabdă Dumnezeu?