Suntem filetiști dacă cerem ca o Biserică Ortodoxă Locală să nu ne încalce teritoriul de drept?

noua icoana a Sfintilor din Inchisori - man. Diaconesti

Reproduc aici un dialog pe care l-am avut cu administratorii site-ului „Mărturisirea Ortodoxă”, la articolul: 35 de întrebări teologice despre corecta nepomenire, adresate monahului Sava și adepților „acriviei” cuvioșiei sale

danielvla spune:
30 ianuarie 2019 la 11:31

Indreptatite majoritatea intrebarilor pe care i le-ati pus.
Dar nu credeti ca referirea prea deasa (sau simpla referire) la IPS Ieroteos Vlahos ar trebui evitata?
Acest mitropolit a dovedit cu prilejul vizitei din Moldova (dupa Creta) cat este de duplicitar si ipocrit. Chiar daca are scrieri antiecumeniste, poate va amintiti cum ne… aburea despre cat de ortodox ar fi ecumenistul Teofan. Spre deosebire de IPS Serafim de Pireu, Ieroteos nu aproba intreruperea pomenirii, amagindu-ne, la fel ca ecumenistii, ca nu ne putem desparti de ierarhie, oricate greseli ar fi facut ea.
De asemenea, nici IPS Onufrie al Ucrainei nu prea cred ca straluceste de o comportare ortodoxa, in ciuda a aceea ce spune IPS Longhin (nu vorbesc aici de autoritatea canonica pe care o are in Ucraina, caci o are, dar in teritoriile istorice ucrainiene, nu acaparate).
Asadar, nu credeti ca ar trebui sa evitati sa vorbiti de unii ierarhi controversati pentru a nu incuraja criticile si a nu
sminti credinciosii antiecumenisti care vad greselile si ipocrizia acestora?

Preot Matei Vulcănescu spune:
30 ianuarie 2019 la 13:44

IPS Ierotei al Nafpaktosului este un teolog cu o fina patrundere, informatiile lui sunt foarte pretioase. La ora actuala este cel mai bun teolog ierarh. Bineinteles ca domnul Dimitrie Tselenghidis este cel mai bun teolog la ora actuala, dar ca ierarh, nimeni nu l-a intrecut pe Ierotei al Nafpaktosului.

danielvla spune:
30 ianuarie 2019 la 13:55

IPS Ieroteos o fi un teolog cu o fina patrundere, dar, din pacate, intre ceea ce scrie si ce face e o uriasa discrepanta. Spre exemplu a scris/spus ca diplomatia n-are ce cauta in Biserica, ori cand a venit la noi si probabil si acum prin Sinodul Greciei tocmai asta face – diplomatie.
Ce diferenta intre ierarhi ca Sf. Ioan Gura de Aur, Vasile cel Mare si altii si ierarhii controversati si nehotarati din zilele noastre…

Mihai-Silviu Chirilă spune:
30 ianuarie 2019 la 16:11

Sunt de acord cu dumneavoastra, si eu, si toti am fost suparati de ce a facut IPS Hierotheos VLachos, a fost o eroare sa il apere pe mitropolitul eretic Teofan. Parintele Matei Vulcanescu va poate spune si ca a fost indus in eroare de o traducere gresita a deciziilor sinodale romanesti.
Dincolo de acestea, IPS Ierotheos a scos o carte monument de vreo 700 de pagini in care face praf sinodul din Creta. Cartea va aparea si in romana si atunci vom vedea ca este o marturisire foarte importanta teologica contra ecumenismului.
De aceea, cred ca monahul Sava nu avea niciun drept sa vorbeasca astfel despre episcopul Ierotheos. care a gresit, dar nu e eretic.
Cat despre IPS Onufrie, eu am spus acolo doar ce au spus compatriotii sai ecumenisti, care il considera o piedica in calea ecumenismului. Situatia de acolo trebuie judecata in functie de context, iar modul in care a judecat contextul monahul Sava este eronat.
Daca nu s-au smintit antiecumenistii cand l-au auzit pe monahul Sava spunand clar ca cei ce au intrerupt pomenirea „pana la o vreme” au procedat eretic si antipatristic, referirea fiind indirect la Sfantul Paisie Aghioritul, caruia monahul ii neaga sfintenia pentru ca, zice el, ar fi reluat pomenirea, atunci poate nu se vor sminti cand ma aud pe mine punand lucrurile in ordine si separand greselile umane personale, reprobabile, ale unora precum IPS Onufrie sau Ierotheos de acuzatia extrem de grava de erezie, pe care monahul Sava si acolitii sai (se pare cu parintele Antim in locul preotului Staicu si al Radeniului in acel trio Sava-Staicu-Radeni) le aduc acestor oameni fara nicio considerare pentru adevar.

danielvla spune:
30 ianuarie 2019 la 18:38

Sa-l intrebe cineva pe IPS Ieroteos Vlahos ce parere are despre intreruperea pomenirii ierarhilor romani semnatari in Creta si numai atunci vom vedea cat este de corecta pozitia IPS-ei Sale. Deocamdata i-a laudat, nejustificat, pe cei ce au semnat in corpore sau mai bine zis la gramada ereziile din Creta. Deci, cum scrii impotriva Cretei si lauzi pe cei mai slugarnici dintre adeptii lui Bartolomeu?! Cred ca atunci, la Iasi si la Diaconesti a fost mai mult decat o neintelegere a situatiei din Romania. Dar vom vedea evolutia acestui ierarh. Sa-i dea Dumnezeu curaj sa marturiseasca cat mai deschis.

Pana una alta, domnule Mihai Silviu Chirila, daca imi ingaduiti, va atrag atentia ca aveti DATORIA sa vorbiti, in problema Ucrainei, de ROMANII din teritoriile romanesti detinute samavolnic de acest stat, si de Biserica Ucrainei.
Toata lumea ii compatimeste pe sarmanii ortodocsi ucrainieni, dar mai nimeni nu vorbeste de romani si de teritoriile canonice ale BOR, detinute de Biserica Ucrainei ca reprezentanta a Patriarhiei Moscovei.
Ce facem? Ii plangem pe altii si noi ne lasam calcati in picioare tot timpul?
Ierarhia ucrainiana este necanonic impamantenita in teritoriile romanesti. Inclusiv IPS Longhin, ca reprezentant al Bisericii Ucrainei si al Patriarhiei Moscovei isi exercitata autoritatea necanonic pe acele locuri.
Nu contest lucrarea harului, insa IPS Sa (fara sa aiba vreo vina) nu este in regula din puncte de vedere canonic acolo.
Nimeni dintre nepomenitori nu vorbeste de acest lucru.
De ce?!
Pseudo-ierarhii romani nu vorbesc, nepomenitorii nu vorbesc… nimeni nu vorbeste.
Murim de grija Ucrainei, dar poporul roman e in disolutie pe de o parte si din diluarea si disparitia Bisericii Romanesti in a numite teritorii. Ca sa nu mai vorbim ca romanii din Bucovina de Nord si nu numai, pot cadea victime luptei dintre schismatici si ortodocsii ucrainieni, daca nu se intervine din partea Romaniei.
Sigur, imi veti spune ca nu aveti nici o putere in acest sens… Dar vorbiti, scrieti, spuneti tot adevarul, daca tot ati infiintat revista si portatul acesta…
Ma iertati!

Mihai-Silviu Chirilă spune:
31 ianuarie 2019 la 12:56

Domnule Vla, despre romanii din Ucraina vom vorbi cat de curand, si vom arata pericolul ucrainizarii lor fortate de catre aceasta schisma a lui Filaret.
Nu inteleg exact ce ii reprosati IPS Longhin, cand spuneti ca nu exercita canonic lucrarea sa in cadrul Patriarhiei Ruse? Ati dori sa incerce sa rupa episcopia de Patriarhia Rusa ca sa o alipeasca la Patriarhia Romana, in conditiile in care teritoriul pe care traieste este in cadrul acelui stat?
Cum credeti ca ar arata acest lucru în acest context ucrainean si ce credeti ca s-ar intampla cu Banceni, daca s-ar incerca acum asa ceva?
Cred ca problema asta s-ar rezolva de la sine, daca autoritatile politice romanesti ar face ceva pentru recuperarea acelor pamanturi? IPS Longhin cum sa o rezolve?
Nu prea stiu cum ar trebui abordata aceasta problema in actualul context.

daniel vla spune:
31 ianuarie 2019 la 17:49

Asa cum s-a reusit in Basarabia, prin infiintarea Mitropoliei Basarabiei, asa se putea infiinta si cate o episcopie la Cernauti, in Transcarpatia, Transnistria… Trebuia sa se ajunga la o intelegere cu Patriarhia Rusa in acest sens.
IPS Longhin ar fi putut trece sub ascultarea unei mitropolii romanesti. Acum, cu sinodul din Creta si cu darea tot mai pe fata a episcopilor romani ecumenisti si in conditiile exacerbarii nationalismului ucrainian, e mai greu.
IPS Longhin nu are neaparat o vina in acest sens, dar nici n-ar trebui sa se considere prea… „neprihanit” si sa fie constient ca este reprezentatul unei structuri bisericesti locale uzurpatoare a unor teritorii canonice romanesti.
Ne place, nu ne place, asta e adevarul!
Si noi avem datoria sa vorbim atat de situatia romanilor de acolo cat si de acele teritorii, pe care, din punct de vedere jurisdictional nu le-a cedat nimeni Patriarhiei Ruse.

Mihai-Silviu Chirilă spune:
31 ianuarie 2019 la 23:56

Ati fost vreodata in Basarabia sa vedeti ce performanta are Mitropolia Basarabiei acolo? Ar trebui sa mergeti.
IPS Longhin isi face datoria de roman fata de credinciosii de acolo, chiar daca este sub jurisdictia Moscovei. Este un lucru care nu poate fi pus in discutie.
Sunt convins ca atunci cand situatia politico-geostrategica va readuce acel teritoriu in Romania, episcopia din Banceni va intra natural inapoi in teritoriul canonic al BOR.
Pana atunci ar fi bine daca s-ar face ceva ca romanii de acolo sa nu fie ucrainizati de catre schisma lui Filaret, pe care o sprijina intens romanii in mare parte, exact pe argumentele astea, ca rusii sunt acolo uzurpatori, invadatori, ceea ce istoric vorbind si sunt. Mie mi se pare ca situatia de acolo nu e de natura a pune acum problema in acesti termeni.

daniel vla spune:
1 februarie 2019 la 1:21

Eu cred ca puneti problema fundamental gresit. Daca Mitropolia Basarabiei nu a avut prea mult succes (fapt pe care il stiu din sursa directa, de la prieteni din Basarabia) se datoreaza coruptiei si politiacianismului ce a cuprins aceasta structura a BOR.
Nefastul mitropolit Petru a incercat sa-si impuna preotii in parohii conform intereselor sale sau ale unor grupuri de influenta. In paralel, Mitropolia Chisinaului a acordat mai multa libertate, pastrand preotii deja existenti si renuntand la birurile atat de specifice in BOR. Era normal ca basarabenii sa-i aleaga pe cei ce le acordau o libertate mai larga.
Vina o poarta, in mare parte, patriarhul Teoctist, caci nu a stiut sa-si aleaga un ierarh potrivit.
Dar asta nu inseamna ca trebuie renuntat la actiunile de recuperare a jurisdictiei canonice a acelor teritorii, inainte de reintegrarea lor intre granitele tarii.
Problema trebuia pusa de mult.
Acest tip de defetism a fost cam des politica romanilor. Si am pierdut mai mereu. Am pierdut teritorii, am pierdut populatie, am pierdut spiritualitate… Peste tot imprejurul granitelor Romaniei actuale am pierdut. Si vom mai pierde daca actionam si gandim asa. Populatiile alogene care ne-au ocupat spatiile odinioara romanesti nu recunosc decat dreptul fortei. Inclusiv pe taram bisericesc.
Faceti cum vreti. Eu v-am cerut doar sa vorbiti despre romanii de acolo si despre acele teritorii din punct de vedere bisericesc.

Mihai-Silviu Chirilă spune:
1 februarie 2019 la 13:10

1. va asigur ca realitatea din teritoriu, in Republica Moldova, este foarte diferita de ceea ce ati descris dumneavoastra. In realitate, Mitropolitul Petru a dat o libertate deplina preotilor, sub aspect canonic, primindu-i acolo pe toti cei ce sunt certati cu disciplina canonica si au parasit Mitropolia Chisinaului din acest motiv.
2. Problema recuperarii teritoriilor canonice trebuie sa o puna Sinodul BOR, care are si puterea sa faca acest lucru. De ce nu o pune? Nu stim. Nu cred ca o campanie de presa ar putea schimba aceasta situatie.
3. Vom vorbi despre romanii din Ucraina, vorbim despre ei mereu cand vorbim despre Vladica Longhin, care e un lider spiritual incontestabil al acestora. Dar cred ca se cuvine sa o facem in cadrul actual al situatiei. Va inchipuiti cum ar reacționa Ucraina, in conditiile in care si asa l-au declarat dusman oficial al statului, daca noi am scrie acum, cerandu-i IPS Longhin sa faca ceva sa iasa de sub Patriarhia Moscovei pentru a intra sub Patriarhia Romana? Credeti ca in acest moment, chiar daca ar dori, l-ar primi Patriarhia ROmana, ca sa devina primul ierarh roman antiecumenist?
Si atunci, credeti ca chiar merita sa ii cream Vladicai probleme suplimentare fata de cele pe care le are, mai ales in conditiile in care opinia publica este mai filoucraineana decat filoromana, iar statul nostru nu face nimic practic pentru a recupera acele teritorii, pe care le-a cedat deja prin tratatele bilaterale premergatoare aderatii la UE?

danielvla spune:
1 februarie 2019 la 17:28 (corectat)

Ma iertati, nu vreau sa prelungesc dialogul aici prea mult…
Dar, stiu caz concret.
Localitatea Sireti. Un sat foarte mare din raionul Straseni, in apropiere de Chisinau. Trei parinti, protosinghelul Porfirie, ieromonahul Teodor si ierodiaconul Natanael, slujitori ai bisericii din sat, carora li se adauga batranul protoiereu Mihail Cazacu, pun piatra de temelie si construiesc viitoarea Manastire Sf Mc Iacob Persul (1998-2004).
Contribuie foarte mult, din punct de vedere financiar, batranul protoiereu, care trece la Domnul in 2007.
Staret este protosinghelul Porfirie, roman din Romania.
In paralel staretul alaturi de oamenii din sat ctitoreste (sau rectitoreste, nu mai retin exact) si biserica mare din Sireti, la care tot monahi slujesc.
Parohia si manastirea sunt in subordinea Mitropoliei Basarabiei.
Dupa finalizarea constructiilor (nu mai retin exact anii) mitropolitul Petru al Basarabiei vine cu pretentii de a-si impune alti preoti in biserica parohiei si nu mai retin exact daca si in manastire.
Urmeaza niste procese intre protosinghelul Porfirie si mitropolitul Petru, avand castig de cauza cel dintai. Satul de certuri, staretul Profirie (desi este roman), impreuna cu obstea si satul decid sa treaca cu arme si bagaje in mitropolia Chisinaului ce apartine de Patriarhia Moscovei.
Mitropolia rusofila (desi uzurpatoare a jurisdictie canonice in Basarabia) s-a dovedit mai ingaduitoare, fara prea multe pretentii si nu s-a amestecat in treburilie interne ale parohiei si manastirii.
Si… subliniez, in timp ce in toata Patriarhia Romana se interzicea citirea molitfelor Sfantului Vasile cel Mare pe 1 ianuarie, iar de anatemele din duminica ortodoxiei aproape ca nu se pomenea, staretul Porfirie le facea pe amandoua (dar pe stil vechi, cum se tine in Basarabia).

Va inchipuiti ca daca mitropolitul Petru ar fi fost mai ingaduitor si mai cu… viziune s-ar fi inteles cu oamenii si ar fi castigat mult mai multi enoriasi pentru mitropolia lui intre romanii din Basarabia. Dar dimpotriva, el a incercat sa se impuna in mod autoritar si sa schimbe preotii. Si banuiesc ca nu numai in Sireti a facut asa. Daca ar fi fost iubit de popor, acesta l-ar fi urmat. Dar… n-a fost asa. Or fi fost si situatii inverse, in care le-a tinut partea celor certati cu ierarhia rusofila…
Dar repet, asta nu inseamna ca infiintarea Mitropoliei Basarabiei n-a fost oportuna. Problema e ca nu s-au gasit oamenii potriviti sa faca treaba cum se cuvine.

Preot Matei Vulcănescu spune:
1 februarie 2019 la 17:35

Asa zisul Mitropolit Petru este caterisit de Biserica Rusa, el nu este cleric. In mod anticanonic a fost preluat de Biserica Ortodoxa Romana.
S-a petrecut aproximativ cum s-a petrecut cu asa zisa patriarhie a Kievului si Patriarhia Ecumenica.
Biserica Ortodoxa din Republica Moldova recunoascuta de toata Biserica Universala este Mitropolia Moldovei care are ca Mitropolit pe IPS Vladimir. Din pacate boala filetista este erezie si foarte periculoasa. Noi nu suntem filetisti, nu ne intereseaza daca jurisdictia e romaneasca sau ruseasca sau chineza, important e sa fie ortodoxa. Filor-romanismul, filo ucraninismul, filo rusismul, filo grecismul nu au nimic deaface cu Biserica lui Hristos unde nu mai este nici iudeu, nici elin, nici rob, nici slobod, nici parte barbateasca, nici parte femeiasca, ci toti sunt Una in Hristos Domnul, asa cum spune Sfantul Apostol Pavel. De aceea ideea de panslavism, pan romanism, pan elinism nu este decat o erezie condamnata numita erezia filetista. In Hristos toti sunt frati si sunt din acelasi neam, neamul Crestinilor Ortodocsi. De aceea nu ar trebui sa ne preocupe astfel de idei ca sa cadem in cursa filetismului. Ce nebunie este aceasta, sa ne gandim ce neam stapaneste bisericeste? In Republica Moldova traiesc la olalta Romani, Gagauzi, Rusi, etc. Istoria i-a adus impreuna in acest teritoriu care este romanesc, dar noi nu avem patrie pamanteasca ci suntem trecatori pe acest pamant, asa cum scrie in Pastorul lui Herma. De aceea sa nu le lege nimeni de pamant, de limba, de un neam, etc, pentru ca crestinul ortodox este mai presus de rasa, de neam, de tara, de continent, etc. Un tzigan ortodox este fratele meu mai mult decat fratele meu roman ecumenist, sectant, eretic. Acela nu mai imi este frate! Etnofiletismul de orice culoare( sarbesc, grecesc, romanesc, bulgaresc, rusesc, arabesc, etc) este cea mai mare plaga asupra Bisericii ortodoxe, datorita acestei plagi ne manaca erezia ecumenismului, pentru ca fiecare neam a ajuns o enclava inchisa, totul functioneaza pe criterii nationaliste, nu ortodoxe.

Au urmat două comentarii de-ale mele pe care nu  mi le-au mai aprobat. Poate s-au pierdut, nu stiu. Le-am cerut sa le publice, au aprobat comentariul in care ceream asta, dar cele două răspunsuri ale mele n-au  mai apărut. Poate s-au pierdut…

daniel vla spune:
5 februarie 2019 la 19:58

Va rog sa-mi aprobati ultimele doua comentarii in care ii raspundeam pr-lui Matei Vulcanescu. Le consider un scurt drept la replica, caci m-a acuzat, voalat, de etno-filetism.

Dar le salvasem înainte și le pun aici:

danielvla (pe 1 februarie):

Poate ca mitropolitul Petru e caterisit… desi Biserica Rusa a acceptat tacit situatia si existenta Mitropoliei Basarabiei, in cele din urma.
Oricum, Sinodul BOR ar fi trebuit sa aleaga un alt ierarh, hirotonit in Romania.
Si totusi, daca noi am fi filetisti, ca dorim recuperarea teritoriilor canonice ce ne revin de drept, de ce a existat o opozitie asa de inversunata a Mitropoliei Chisinaului prin clerul filo-rus in Basarabia la infiintarea structurii romanesti?! Daca nu conteaza ce Biserica locala isi exercita autoritatea pe un teritoriu, de ce s-au opus in mod asa de fanatic, fiind nevoie chiar si de procese la CEDO? Poate se considerau stapani, pe un teritoriu cucerit de Armata Rosie.

danielvla (1 sau 2 februarie):

Iertati greselile din comentariul in care vorbesc despre Manastirea Sireti!
Dar de ce noi, revendicând acele teritorii, din punct de vedere bisericesc, am putea fi acuzati de etno-filetism, iar rusii cotropitori fiind si calcatori ai canoanelor care interzic amestecul in alte eparhii/patriarhii nu ar putea fi acuzati de nimic?! Intrebarea e pt. pr. Matei Vulcanescu.
Iar, daca ierarhia cotropitoare a hirotonit un ierarh pe sau pentru teritoriul canonic al Patriarhiei romane (Basarabia), impotriva canoanelor, de ce ar fi valabila caterisirea aceleiasi ierarhii data pentru acel ierarh care a trecut de partea stapanei de drept a teritoriului bisericesc (Patriarhia Romana)???


Să vedem ce înseamnă filetismul:

Filetismul este concepția, socotită erezie în creștinismul ortodox, care pune specificul particular deasupra binelui comun. Altfel spus, în filetism sunt incluse toate concepțiile care așează națiunea mai presus de omenire ca întreg și mai presus de rânduielile dumnezeiești.

În Creștinismul Ortodox există convingerea că Biserica este Trupul lui Hristos, zidire către Împărăția cerurilor, în care toți oamenii care vor să Îl primească pe Dumnezeu sunt uniți, păstrându-și identitatea, într-un întreg organic.

În acest întreg fiecare ins și fiecare națiune își are locul și rostul său, după cum într-un organism fiecare celulă și fiecare organ își are locul și rostul său.

Tot ca într-un organism, specificul particular este subordonat într-o anumită măsură – și fără a-și pierde identitatea și autonomia – binelui comun.

Filetismul este concepția, socotită în Creștinismul Ortodox erezie, care pune specificul particular, în cazul de față pe cel național, deasupra binelui comun. Altfel spus, în filetism sunt incluse toate concepțiile care așează națiunea mai presus de omenire ca întreg și mai presus de rânduielile dumnezeiești.

Creștinismul Ortodox a condamnat filetismul ca erezie, ca rătăcire față de învățătura ortodoxă și cuvântul lui Dumnezeu, la Sinodul de la Constantinopole din 1872, sinod acceptat în timp de toate Bisericile Ortodoxe locale și devenit astfel cu valoare universală. – ro.wikipedia.org

Dar, UNDE am pus eu națiunea mai presus de omenire și mai presus de rânduielile dumnezeiești??!

Am cerut respectarea teritoriilor canonice și drepturile noastre în conformitate tocmai cu rânduielile dumnezeiești.

Ia citiți acest canon: 

CANONUL 30 Apostolic
Dacă vreun episcop, lumeşti stăpânitori întrebuinţând, printr-înşii ar câştiga vreo Biserică, caterisească-se, şi afurisească. Şi toţi părtaşii lui acestea.
[Sinod 4, can. 2; Sinod 7, can. 3, 5; Laodiceea, can. 13]
TÂLCUIRE
Şi canonul acesta, asemenea cu cel de mai sus îndoit pedepseşte pe unul şi acelaşi
păcat, zicând: Oricare episcop ar întrebuinţa stăpânitori lumeşti, şi prin mijlocirea lor
ar lua vreo Episcopie, sau Mitropolie, să se caterisească împreună şi să se despartă de
Biserică, asemenea şi clericii câţi s-ar împărtăşi cu dânsul, ori arhiereii cei ce l-au
hirotonisit pe el, veri prezbiteri, veri diaconi, veri ipodiaconi, sau veri citeţii, toţi zic, să
se caterisească din soarta lor, şi să se afurisească (adică să se despartă de la Biserică).

Canonul de „mai sus” fiind 29 Apostolic, care condamnă hirotonirea si luarea unei eparhii pe bani a episcopului, preotului sau diaconului. Însă acesta are un sens mai larg, căci nu numai prin bani se poate dobândi o Episcopie sau Mitropolie, ci și prin intermediul unei oarecare stăpâniri lumești.

În cazul de față, stăpânirea lumească a fost ARMATA ROȘIE a URSS, datorită căreia Biserica Rusă a putut trimite episcopi în Mitropolia Basarabiei și Episcopia existentă la acea vreme (după 1944) în Bucovina de Nord, dar și în Maramureșul istoric (Transcarpatia).

Mai înainte, de la 1812, în Basarabia dar și în Transnistria, după 1792, ARMATA ȚARISTĂ a făcut același lucru.

Dacă spunem aceste ADEVĂRURI  nu suntem filetiști, ci proclamăm respectarea rânduielii canonice a Sfinților Apostoli și a Sfinților Părinți!

Citiți și canoanele acestea:

CANONUL 35 Apostolic
Episcopul să nu îndrăznească a face hirotonii afară din hotarele sale, în cetăţile şi satele cele ce nu sunt supuse lui. Iar de se va vădi că au făcut aceasta, fără socotinţa celor ce ţin cetăţile, sau satele acelea, să se caterisească şi el, şi aceia pe care i-au hirotonisit.
[Sinod 2, can. 2; Sinod 3, can. 8; Sinod 6, can. 20; Antiohia, can. 13, 22; Sardica, can. 3, 11,
12]
TÂLCUIRE
Şi canonul acesta pentru unirea şi buna rânduială a episcopilor şi a mitropoliţilor s-
au rânduit, zicând: episcopul nu se cade a îndrăzni afară de hotarele episcopiei sale să
facă hirotonii, sau altă bisericească slujbă să lucreze în oraşele şi satele acelea, ce nu
sunt supuse lui (ci nici mitropolitul are voie să meargă în enoriile episcopilor lui, şi a
săvârşi hirotonii, sau altceva arhiereticesc). Ci atunci numai, are voie a lucra cele de
acest fel, când va fi poftit de arhiereul locurilor acelora. Iar de s-ar vădi că au făcut
aceasta de sineşi fără de socotinţa şi voia arhiereilor, care stăpânesc oraşele şi satele
acelea, să se caterisească şi el care peste hotar a hirotonisit, şi aceia pe care i-a
hirotonisit.68 Pentru că cu chipul acesta se văd a fi întru unul şi acelaşi loc totodată doi
episcopi, sau doi mitropoliţi, care lucru este afară de lege, şi oprit de canonul 8 al
soborului întâi, şi de cel al 12-lea la soborului 4. Pentru aceasta şi soborul 6 în al 20-lea
canon al său rânduieşte, că cel ce va merge în episcopie străină şi va învăţa în public
de la sineşi, fără de voia arhiereului locului, să înceteze de lucrarea arhierească, şi să lucreze numai cele ale prezbiterului. Poate nu pentru alte pravăţ decât pentru a nu se
face această nerânduială, a fi adică, întru aceeaşi episcopie, totodată doi episcopi,
unele voind altul, şi altele altul, care acela a îndrăznit a o face. Căci de nu ar fi fost
acesta pravăţul acestui sobor, pentru ce să pogoare pe episcopul la treapta
prezbiterului? De vreme ce pogorârea aceasta este furare de cele Sfinte, după canonul
29 al soborului 4. Şi dacă episcopul cel ce învaţă peste hotar este nevrednic de
episcopie, nevrednic trebuie a fi şi de prezbiterie. Iar de este vrednic de prezbiterie,
pentru ce să nu fie de episcopie? Deci arătat este că pentru aceasta îl pogoară pe
acesta în treapta prezbiteriei, pentru ca să rămână iarăşi un episcop întru episcopie, şi
nu doi. Că au păcătuit aşa fără mijlocire întru vrednicia episcopească, făcând a fi doi
episcopi întru aceeaşi episcopie, pentru care şi se cateriseşte din aceasta. Dar nu a
păcătuit în vrednicia prezbiterului, de vreme ce, doi şi mulţi prezbiteri nu este oprit a fi
întru aceeaşi episcopie, pentru aceasta nici se cateriseşte de preoţie (deşi Zonara şi
Valsamon zic, că cel ce învaţă în public fără de socotinţa episcopului locului, pentru
aceasta se pogoară în treapta prezbiterului, pentru ca să se smerească, ca unul ce a
iubit slava şi s-a înălţat). Drept aceea şi sfinţitul Fotie (titlul 9 cap 11), spre dezlegarea
părutei împotriviri a canoanelor, celui 29 adică al soborului al 4-lea şi cel 20 al celui al
6-lea a propus pe cel 8 al soborului 1. Însă şi slujba prezbiterului trebuie a o lucra
episcopul cel de peste hotar, cu voia şi slobozenia episcopului celui de loc. Iar de nu
este cu voia aceluia, nici aceasta poate a o lucra, ci petrece ca un lumean (adică ca un
mirean) până ce se află întru acel loc străin, după canoane. Însă pentru ca să încheiem
totul canonului acestui apostolesc, zicem aşa: episcopul care săvârşeşte
arhieraticeasca slujbă în străină eparhie după voia episcopului locului, nu săvârşeşte
cu puterea şi lucrarea arhieriei sale (căci cu chipul acesta ar fi doi episcopi întru o
episcopie, ca cum având două osebite puteri şi lucrări). Ci cu episcopeasca putere, şi
lucrare a episcopului locului (pentru că cu chipul acesta, amândoi episcopii se
socotesc ca un episcop). Şi de este aceasta aşa precum şi este, cel ce a lucra ceva
arhieresc fără de voia episcopului locului, se cateriseşte, şi din episcopeasca sa
putere, care neavând, ca unul ce de peste hotar fiind a lucrat.69 Încă şi din cea străină a
episcopului locului, pe care putea a o avea cu voia şi slobozeniea aceluia: Dar o a furat
şi o a însuşit luişi.

CANONUL 20 al Sinodului Cinci-Șase Ecumenic
Să nu fie slobod episcopului întru altă cetate, ce nu este cuvenită lui, a învăţa în
public. Iar de se va vădi cineva făcând aceasta, să înceteze despre episcopie; să
lucreze însă cele ale prezbiterului.
[Apostolic, can. 35; Sinod 2, can. 2; Sinod 3, can. 8; Antiohia, can. 13, 22; Sardica, can. 3, 11,
12]
TÂLCUIRE
Nu este iertat (zice canonul) vreunui episcop a învăţa în arătare şi în public, în
eparhie străină, fără voia episcopului locului. Fiindcă acest fel de învăţătură se face
spre necinstea aceluia, ca cum acesta ar fi înţelept, şi învăţător, iar acela ar fi
neînţelept şi neînvăţat. Şi care se va arăta făcând una ca aceasta, să înceteze despre
dregătoria episcopului, şi să facă numai cele ce se cuvin prezbiterului. Însă în auzul
poporului şi obşteşte opreşte canonul acesta a învăţa, dacă în deosebire l-ar întreba pe
episcop cineva pentru oarecare lucruri, şi va răspunde, nu păcătuieşte. Şi nu se
împotriveşte canonul acesta celui 29 al sinodului al 4-lea pentru cele zise în al 35-lea al
Apostolilor, pe care şi citeşte-l.

Deci cum ar putea fi adevărata fraza aceasta?

„Noi nu suntem filetisti, nu ne intereseaza daca jurisdictia e romaneasca sau ruseasca sau chineza, important e sa fie ortodoxa.”

Daca jurisdicția asupra Basarabiei, Bucovinei de Nord, Transnistriei și parte din Transcarpatia, bisericește vorbind este exercitată de o ierarhie caterisibilă, cum nu ne intereseaza??!

Citiți și: 

Dacă B.O.R. avea episcopi ortodocși și demni ar fi trebuit să rupă comuniunea cu Biserica Rusiei pentru INVADAREA TERITORIILOR CANONICE ROMÂNEȘTI

Ce cred eu că ar trebui să facă B.O.R. în cazul crizei Bisericii Ucrainei

Dacă B.O.R. avea episcopi ortodocși și demni ar fi trebuit să rupă comuniunea cu Biserica Rusiei pentru INVADAREA TERITORIILOR CANONICE ROMÂNEȘTI

Image result for agresiunea patriarhului rusiei

Foto – ro.sputnik.md

De curând Patriarhia Rusă a anunțat decizia sinodului acestei Biserici Locale de a întrerupe comuniunea cu Biserica Constantinopolului și cu pseudopatriarhul Bartolomeu.

Patriarhia Rusă ÎNTRERUPE POMENIREA pseudo-patriarhului Bartolomeu și suspendă comuniunea cu Biserica Constantinopolului!

Deși ambele patriarhii extrem de ecumeniste (la vârf), totuși un demers corect al rușilor, căci ereziarhul Bartolomeu s-a amestecat în teritoriul canonic al Bisericii Rusiei, existând pericolul de a se produce o altă schismă în interiorul Mitropoliei autonome a Ucrainei. Și mai ales pentru că se intenționează legitimarea unui shismatic (Filaret) ca și patriarh al unei viitoare Biserici autocefale a Ucrainei.

Dar ce ar fi trebuit să facă Biserica Ortodoxă Română încă de mulți ani?

Ar fi trebuit și ea să întrerupă comuniunea cu Patriarhia Rusă pe motiv că aceasta a invadat teritoriile canonice ale Bisericii Române respectiv teritoriul Basarabiei (actuala Republică Moldova), Basarabia de Sud , Basarabia de nord (Hotinul) și Bucovina de Nord, aflate și acum între granițele Ucrainei.

Ba încă aș putea adăuga și Transnistria actuală, dar și teritorii din Transnistria veche (tot în componența Ucrainei), care în trecut a fost sub administrația vechii Mitropolii a Moldovei, dar și Maramureșul  de dincolo de Tisa (tot în Ucraina) păstorit de vechii episcopi ai Maramureșului aflați în jurisdicția Mitropoliei Ardealului.

În teritoriile mai sus menționate, Biserică Rusă este beneficiara invadatoarei Armate Roșii de după cel de-al doilea război mondial dar, în secolul XIX și al armatei țariste, care a invadat teritoriul Transnistriei la 1792 și a ocupat Basarabia la 1812.

Din textul de mai jos, se vede că domnitorii Moldovei aveau autoritate și dincolo de Nistru și cred că de aici rezultă implicit și autoritatea bisericească a mitropoliților moldoveni:

În evul mediu, deși Nistrul devine hotar între statul Moldav și cel Polon, autoritatea domnilor de la răsărit de Carpați s-a făcut adesea simțită și la est de Nistru, mai ales în perioadele de tulburare a relațiilor dintre principalii actori de pe scena politică regională, precum Regatul Polono-Lituanian, Hanatul Crimeei, Imperiul Otoman.

La 25 mai 1455 orășenii din Cetatea Albă nemulțumiți de acțiunile piraterești ale genovezilor din cetatea Lerici de la gurile Niprului pun stăpânire pe această fortificație și îi trimit captivi domnitorului Petru Aron pe conducătorii cetății.

Podolia epocii lui Ștefan cel Mare este socotită de Nicolae Iorga ca aparținând „de fapt nimănui” deși succesiv ținuse nominal de hanii tătari și Marele Ducat al Lituaniei. Pe nesimțite s-a născut o Moldovă „nouă” dincolo de Nistru cu sate din ce în ce mai numeroase. Cetatea Lerici este ocupată de Moldova între 1455 – 1475.

În 1574, Ioan Vodă cel Viteaz pomenea de „țara noastră a Moldovei de dincolo de Nistru”, ca în 1602 boierii să vorbească de neamurile lor de peste Nistru, Gheorghe Duca devine la 1681 „Despot al Moldovei și Ucrainei” împlinind pe lângă rolul de domnitor al Moldovei și rostul de hatman și administrator al Ucrainei, unde în vremea aceasta se vor scrie și acte redactate în românește.

Importantele centre ale Transnistriei în acea perioadă erau Movilăul, Dubăsari, Silibria, Iampol, Jaruga, Rașcov, Vasilcău. În noua oblastie formată de ruși la Oceac (la a cărei construcție Petru Șchiopul participase cu 15.000 salahori și 3.000 care) au primit în secolul XVIII pământuri boierii: Cantacuzino, Rosetti, Catargiu, Badiul, Sturza, Manuil, Macaresu, Cucu, Boian, Iliescu, Sabău, Cananău, Crăciun, Pascal, Hagilă, Săcară, Nicoriță, Ghenadie, Dodon, Zurucilă etc. Cetatea a fost cerută de Mihai Viteazul la 1600 și apărea încă de pe atunci, ca fiind unul din orașele Moldovei).

Transnistria este în cele din urmă ocupată de ruși la 1792, în urma războiului Ruso-Austro-Turc din 1787–1792. Într-un recensământ din 1793, între Nistru și Bug din 67 de sate, 49 erau exclusiv românești.

În 1796 la Dubăsari or Movilău s-a tipărit primul volum de versuri în limba română (versuri originale și traduceri de I. Cantacuzino). În 1799 rusul Pavel Sumarcov notează că în Ovidiopol, Tiraspol, Grigoriopol, Dubăsari, Mălăiești majoritatea locuitorilor sunt moldoveni.ro.wikipedia.org

Așadar, Patriahia Rusă este uzurpatoarea teritoriilor canonice ale Mitropoliilor Moldovei și Ardealului unite, prin voință liberă în anul 1918 cu restul Mitropoliilor românești. Căci a fost o unire, nu numai politică, ci și bisericească. 

Patriarhia Rusă, prin Mitropolia (autonomă) a Ucrainei, ne încalcă teritorii canonice istorice în Basarabia de Sud (Bugeacul), Basarabia de Nord (Hotinul), Bucovina de Nord, Maramureșul istoric (Transcarpatia) și teritoriile vechii Transnistrii.

Prin Mitropolia Chișinăului ne încalcă teritoriul canonic al Basarabiei (Republica Moldova) și actualei Transnistrii ce aparține, teoretic, tot de R. Moldova.

În actuala Republică Moldova existența ierarhiei aparținând de Moscova (Mitropolia Chișinăului), după reînființarea de către Patriarhia Română a Mitropoliei Basarabiei, a contribuit la diviziuni în rândul credincioșilor basarabeni, aceștia fiind separați, in prezent, între două mitropolii.

E adevărat că din cauza nepriceperii (sau nevredniciei) ierarhului înscăunat de Patriarhia Română, în 1992, la conducerea Mitropoliei Basarabiei, dar și din cauza intruziunilor nefaste ale politicului, marea majoritate a credincioșilor basarabeni, inițial favorabili Patriarhiei Române, a trecut sau a rămas sub autoritatea Mitropoliei Chișinăului.

Dar oricum ar fi, Patriarhia Rusă, prin cele două mitropolii (autonome), a Ucrainei și a Chișinăului ne-a uzurpat teritorii canonice în mod clar.

Naţionaliştii ruşi către români: “Veniţi să luptaţi alături de noi în Donbas” – Oare ne convine ce ne propun ei?

Preiau o probabilă scrisoare a naţionaliştilor ruşi din organizaţia Mişcarea Imperială Rusească către români.

“Salutări prieteneşti,

Camarazii noştri luptă în Donbas pentru drepturile poporului rus şi pentru credinţa Ortodoxă împotriva oligarhilor evrei care au subjugat Ucraina şi contra mercenarilor care se autocaracterizează drept ‘naţionalişti ucrainieni’.

Regimul anticreştin din Kiev nu va mai dura mult. Criza politico-economică şi înfrângerea militară din Donbas vor duce la încetarea existenţei Ucrainei ca stat.

Acest lucru s-ar putea întâmpla şi cazul Republicii Moldova. Autorităţile ucrainiene provoacă permanent contingentul militar rusesc din Transnistria. Acest lucru ar putea uşor să escaladeze într-un conflict armat, care s-ar putea extinde.

După cum probabil ştiţi, majoritatea locuitorilor din Transnistria, cei mai mulţi etnici ruşi, nu doresc în mod categoric să facă parte din Republica Moldova sau România. Găgăuzia doreşte deasemenea să se separe de Moldova. Aceste teritorii ar putea să se unească cu Novorossia, un nou stat care se va crea pe actualul teritoriu al Ucrainei, după destrămarea sa.

Bineînţeles că nu dorim un război cu SUA şi NATO. Însă în cazul unui conflict armat, din păcate Rusia şi România (stat membru NATO) ar putea sta pe baricade diferite. Globaliştii şi sioniştii doresc să ne împingă să luptăm unii contra altora, în interesul lor, în loc să urmărim interesul propriu al naţiunilor noastre. Disputele noastre teritoriale pot fi uşor rezolvate prin cooperare, în locul unei confruntări.

Voi aţi putea să începeţi munca imediat în Bucovina de Nord, pentru ca românii de acolo să ceară autonomie teritorială. Acele zone unde românii trăiesc în comunităţi compacte, s-ar putea uni cu România.

Începeţi propaganda în România şi Republica Moldova pentru recunoaşterea independenţei Transnistriei, Găgăuziei, dar şi a republicilor Doneţsk şi Lugansk. Aveţi în minte faptul că Republica Moldova s-ar putea foarte uşor uni cu România, fără Transnistria şi Găgăuzia. Astfel am putea rezolva pe cale amiabilă o problemă teritorială.

Legionarii români Ion Moţa şi Vasile Marin s-au jertfit pentru un ideal pe pământ spaniol, dar au devenit eroi şi în România!

La fel astăzi, sub steagul Republicii Populare Doneţsk, care îl are înfăţişat pe Arhanghelul Mihail, s-au raliat voluntari naţionalişti nu numai din Rusia, ci şi din Ungaria, Serbia, Polonia, Spania, Franţa şi alte state. Veniţi în rândurile noastre pentru a lupta pentru un crez comun şi pentru interesul României. Noii legionari ar putea astfel să câştige experienţă de luptă.

Naţionaliştii vor putea să zdrobească hidra sionistă, care şi-a întins tentaculele pe tot Mapamondul, inclusiv asupra României, Rusiei şi Ucrainei. Acum este şansa noastră să învingem.

Cu cele mai bune gânduri,

Mişcarea Imperială Rusă”

Sursa: frontpress.ro

Ei zic:

„Începeţi propaganda în România şi Republica Moldova pentru recunoaşterea independenţei Transnistriei, Găgăuziei, dar şi a republicilor Doneţsk şi Lugansk. Aveţi în minte faptul că Republica Moldova s-ar putea foarte uşor uni cu România, fără Transnistria şi Găgăuzia. Astfel am putea rezolva pe cale amiabilă o problemă teritorială.”

În privinţa hidrei sioniste au dreptate ruşii, dar trebuie să spunem clar:

– Transnistria e teritoriu românesc, aflat de-a lungul timpului sub controlul mai multor domnitori moldoveni.

– Aşa-zisa Găgăuzie este teritoriu al Republicii Moldova, adică românesc! Niciodată nu va trebui să renunţăm la el! Este moştenirea lui Ştefan cel Mare lasată nouă.

– Sudul Basarabiei sau Bugeacul (ca şi Nordul Bucovinei) este tot teritoriu românesc. Indiferent de componenţa etnică actuală, va trebui să-l recuperăm!

– Nu ar trebui să luptăm pentru nimeni, decât numai pentru noi şi pentru românii din afara graniţelor actuale! Românii prea de multe ori şi-au vărsat sângele pentru interesele altora.

Citiţi şi:

Totul despre Transnistria

Românii de dincolo de Nistru

Chinurile românilor din Transnistria

Oceakovul, cetate a Moldovei

Moghilău, oraş fondat dincolo de Nistru de Ieremia Movilă, rivalul lui Mihai Viteazul

Basarabia sau Republica Moldova

Basarabia sau Republica Moldova

 

Plai românesc, parte de Răsărit a Ţării Moldovei, a lui Ştefan cel Mare, a străbunilor şi urmașilor săi, Basarabia a fost anexată puterii ruseşti în mod abuziv, la început de secol XIX. Mutând hotarul, împotriva celor fireşti de la Nistrul învolburat, străjerul păzitor de veacuri al tuturor năvălirilor, şi a vitregiilor timpurilor, la Prutul liniştit, purtător de datini şi tradiţii româneşti, s-a făcut nu numai o mare nedreptate, ea este ca o tăietură adâncă şi dureroasă în trupul viu al naţiunii române.

Istoria fiecărui popor consemnează momentele principale ale apariţiei, dezvoltării şi realizării sale. Dacă ar fi să căutăm un an providenţial pentru noi, românii, apoi fără îndoială acesta este 1918, realizarea României Mari, sub înţeleapta domnie a Regelui Ferdinand. Începutul l-a făcut Basarabia, străvechiul pământ românesc dintre Prut, Nistru, Dunare şi Mare, care s-a unit cu România la 27 martie 1918.
Basarabia a făcut parte de la început din statul moldovean creat în 1359, având graniţa răsăriteană pe Nistru. O ştiau ruşii şi o recunoşteau prin tratatele ţarilor cu Domnii moldoveni Gheorghe Ştefan (1653-1668) sau cu Dimitrie Cantemir (1710-1711), dar nu le vor respecta – cum vom vedea mai târziu; o ştiau turcii, care o numeau Bogdania căci aici oprise Marele Ştefan pe otomani din înaintarea lor spre inima Europei, cronicarii lor recunoscând că abia în 1486 au cucerit de la Ştefan cel Mare cetăţile-cheie Chilia şi Cetatea Albă şi, mai târziu, în 1539, Tighina; o ştiau europenii, căci fără români la porţile Europei alta ar fi fost soarta vechiului continent.

Aşadar, drepturile românilor asupra Basarabiei, Bucovinei de nord, a Ţinutului Herţei sunt străvechi, iar temeiurile reîntregirii din 1918 sunt bazate pe dreptul istoric, etnic şi pe consensul populaţiei locale, şi totuşi, în ciuda tuturor evidenţelor, ruşii au încălcat în trei rânduri dreptul internaţional şi tratatele semnate de ei.

Istoria timpurie şi medievală

În antichitate, teritoriul Moldovei era locuit de daci – carpi, costoboci şi tyrageţi, în zona Nistrului. Există mai multe teorii asupra originii numelui Moldova. Potrivit cronicilor medievale, numele râului ar veni de la Molda, căţeluşa voievodului maramureşean Dragoş de Bedeu. Dar se poate merge şi pe ipoteza originii dacice a denumirii, ţinând cont de structura cuvântului care are în partea a doua elementul dacic dava, care apărea în numele tuturor oraşelor-cetăţi dacice.

În secolul XIII, Moldova se găsea în zona de influenţă a regatului Galiţiei şi Volîniei, fiind împărţită în mici cnezate locale ca cel de la Onutu (lîngă Hotin), cel al cetăţii Hansca (în ţinutul Lăpuşnei), sau cel al Bârladnicilor (cu capitala la Bârlad). În secolul XIV, Ungaria şi-a extins influenţa în această zonă şi meşterii săi saşi au creat nişte fortificaţii în apropierea râului Trotuş (în România de azi) şi în zona Neamţului (Baia sau Mulda) din cauza deselor invazii tătare. În 1359, un cneaz din Maramureş, Bogdan de la Dolha, trece în Moldova, îl alungă pe nepotul lui Dragoş, Balc de Bedeu, şi declară independenţa Moldovei. Bogdan de la Dolha a domnit până la 1363, în timp ce Balc s-a întors în Maramureş lângă vărul său Drag. Urmaşii lui Bogdan de la Dolha au unificat sub stăpânirea lor tot teritoriul dintre Carpaţi, Nistru, Dunăre şi mare, stabilind în calea tătarilor tabere de ostaşi secui.

Ştefan cel Mare, împreună cu armata sa de boieri şi răzeşi a luptat cu succes atât împotriva invaziilor turceşti, maghiare şi poloneze, cât şi împotriva celor tătare. Acesta a luptat în 36 de bătălii majore, biruind de 34 de ori şi terminând doar două nedecis. Ştefan a rămas pe tron în timp ce adversarii au părăsit ţara cu pierderi foarte mari. La sfârşitul domniei sale, independenţa Moldovei era nesigură, din cauza pericolului turcesc. Pentru a păstra independenţa ţării, Ştefan a fost nevoit să le cedeze turcilor Chilia, Cetatea Albă (principalele porturi ale Moldovei) şi Insula Şerpilor.

Urmându-i domni mai slabi, care s-au aflat mai mult sau mai puţin sub tutela boierimii, Moldova a decăzut şi a sărăcit: nu mai avea flotă, comerţul periclita, iar armata, iniţial compusă din moşneni şi răzeşi capabili să lupte îndârjit pentru pământul lor, a fost treptat înlocuită prin trupe de mercenari albanezi sau maghiari, pe măsură ce şerbia deposeda ţăranii şi-i lega de glie. În aceste condiţii, Moldova a căzut sub influenţa puterii otomane în 1512, devenind un stat tributar al Imperiului Otoman pentru următorii 300 de ani. Pe lângă plata tributului către Imperiul Otoman, Moldova a mai pierdut şi teritorii: ţinuturile Ţintului, Lungăi şi Tighinei între 1534 şi 1538 (de atunci încoace numite Bugeac, Tighina fiind numită Bender) şi ţinutul Hotinului în 1713.

Expansiunea rusească

În 1792, prin Tratatul de la Iaşi, Imperiul Otoman a fost forţat să cedeze teritoriile deţinute în regiunea care acum se numeşte Transnistria, către Imperiul Rus. Astfel, Imperiul Rus a ajuns să aibă o frontieră comună cu Moldova. După războiul ruso-turc din 1806, prin Tratatul de la Bucureşti din 1812 Imperiul Rus anexa trei noi teritorii: ţinuturile turceşti Hotin şi Bugeac, şi ţinutul moldovenesc dintre Prut şi Nistru. Bugeac era un nume turcesc: în româneşte, precum şi în toate hărţile europene, teritoriul Bugeacului figura sub numele de Basarabia (după numele domnitorului muntean Basarab I care îi biruise acolo pe tătari în 1328 şi 1331). Imperiul Rus a preluat numele de Basarabia pentru a desemna întreg teritoriul anexat în 1812, de la Hotin la mare, organizat într-o nouă gubernie, cu capitala la Chişinău (care, până atunci, fusese un mic târg din ţinutul Lăpuşna).

După înfrângerea ruşilor din Războiul Crimeei (1853-1856), Tratatul de la Paris stipula ca Moldova (şi Ţara Românească) să fie puse sub garanţia colectivă a celor şapte puteri străine care au semnat tratatul de retrocedare a Sudului Basarabiei către Moldova, adică a ocolurilor Cahul, Bolgrad şi Ismail. În 1859, Principatul Moldovei s-a unit cu Ţara Românească, prin alegerea unui singur domn pentru ambele principate, în persoana lui Alexandru Ioan Cuza, punând astfel baza statului modern România.

Prin Tratatul de la Berlin din 1878, guvernul român a fost nevoit să cedeze din nou sudul Basarabiei către Imperiul Rus. Acesta a considerat gubernia Basarabiei ca un ţinut agricol producător de cereale, tutun, struguri, vite şi cai, a construit căi ferate care duceau aceste producţii la Odesa şi a clădit oraşe ruseşti (populate şi de mulţi evrei şi armeni) pe lângă vechile târguri moldoveneşti ale Bălţilor, Orheiului, Chişinăului şi Tighinei. În Bugeac, Rusia a procedat la schimbări de populaţii şi de denumiri, alungând turcii şi tătarii spre Imperiul Otoman, iar românii moldoveni spre România, înlocuindu-i cu găgăuţi şi bulgari veniţi din sudul Dunării, cu nemţi veniţi din Şvabia, cu elveţieni din Valais (la Şaba), cu ruşi şi ucrainieni desigur, în timp ce localităţi ca Frumoasa, Obluciţa, Tighina, Ciubărciu, Zoreni, Cetatea Albă sau Codăeşti erau desemnate de preferinţă prin numirile lor turceşti, tătăreşti sau ruseşti de Kagul, Izmail, Bender, Ciobruci, Staroselie, Akkerman sau Katorga. Mai la nord, colonizarea rusească, mai ales la oraşe, nu a afectat prea mult satele, rămase compact moldovene, iar numirile au fost rusificate, dar nu schimbate (Orgheiov şi Kişiniov pentru Orhei şi Chişinău).

Marea Unire

Realizarea Marii Uniri, prin unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu Vechiul Regat, a fost rezultatul acţiunii românilor în conjunctura favorabilă datorată Primului Război Mondial, când Sfatul Ţării din Basarabia, Consiliul naţional al Bucovinei şi cel al Românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş au decis unirea cu România. Unirea acestor teritorii a fost posibilă datorită afirmării treptate a sentimentului românesc atât în împărăţiile Austro-Ungariei şi a Rusiei, cât şi în Moldova şi Ţăra Românească. Puterile europene au acceptat-o în contextul afirmării internaţionale a principiului autodeterminării naţionalităţilor, care a dominat în Europa la sfârşitul Primului Război Mondial. În cadrul Marii Uniri a României, şi Moldova şi-a recăpătat unitatea, pentru prima oară de la 1484 încoace, prin alipirea Moldovei dintre Carpaţi şi Prut cu Bucovina şi cu Moldova dintre Prut şi Nistru (proclamând independenţa faţa de Rusia, Sfatul Ţării alesese numele de Moldova în locul celui de Basarabia, pentru a sublinia unitatea vechiului voievodat). De notat că anumite legi democratice, cum ar fi reforma agrară sau dreptul de vot pentru femei, votate încă din 1918 în Basarabia şi Bucovina, au fost extinse ulterior (în 1923) la toată România, mulţumită acţiunii deputaţilor moldoveni.

Al Doilea Război Mondial

În 1940, în contextul pactului între Hitler şi Stalin, România a pierdut teritorii atât în est cât şi în vest: în iunie 1940, după ce a înaintat un ultimatum României, Uniunea Sovietică a anexat Basarabia, Bucovina de nord şi Ţinutul Herţa din Moldova dintre Carpaţi şi Prut. Două treimi din Basarabia au fost combinate cu Transnistria (o mică parte din URSS), pentru a forma RSS Moldovenească. Restul a fost oferit RSS Ucrainiene.

Revenirea la România nu a durat decât trei ani, deoarece la 15 martie 1944 (la nord de Chişinău) şi la 23 august 1944 (la sud de Chişinău) armata sovietică a ocupat-o pentru a doua oară. De notat că între aceste două date, frontul a fost staţionar, fiindcă sovieticii aveau cunoştinţă de tratativele opozanţilor regimului Antonescu cu Aliaţii şi aşteptau liniştiţi ca România să treacă de partea Aliaţilor.

La 23 august 1944, o lovitură de stat dată de Regele Mihai, cu sprjinul partidelor istorice şi al armatei, a destituit dictatura lui Antonescu şi a pus armata României de partea Aliaţilor. Timp de aproape trei săptămâni, România a luptat greu în bătăliile cu germanii din ţară, în timp ce armata sovietică a continuat să o socotescă ţară inamică până la armistiţiul acordat abia în 12 septembrie 1944. În acest crunt răstimp, un ostaş român putea fi ucis, rănit sau făcut prizonier atât de forţele germane, cât şi de cele sovietice, care bombardau şi jefuiau ţara deopotrivă. După armistiţiu cu Aliaţii, forţele române au fost subordonate comandamentului celor sovietice, cu care au luptat împreună în ofensivele din Transilvania, Ungaria şi Cehoslovacia. Mulţumită acestei contribuţii de partea Aliaţilor, la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, nordul Transilvaniei a revenit României. Dar Bucovina de nord, Basarabia, Ţinutul Herţa şi sudul Dobrogei (Cadrilaterul) au rămas pierdute.

Timp de o jumătate de secol, ruşii au încercat să distrugă spiritualitatea românească a fraţilor basarabeni prin interzicerea grafiei latine, deportarea populaţei locale, închiderea bisericilor, teroare, asasinate. Anul 1989 a însemnat căderea comunismului sovietic. La 20 mai, s-a înfiiţat Frontul Democratic, având ca organ ziarul „Deşteptarea”. La 27 August 1989, s-a ţinut cea dintâi Mare Adunare Naţională care a marcat procesul de eliberare naţională, la 30 august 1989 limba a devenit limba naţională, iar alfabetul latin a luat locul celui chirilic. La 6 mai 1990, s-a realizat primul „pod de flori” peste Prut, peste 1,5 milioane de moldoveni trecându-l dintr-o parte într-alta. La 23 iunie 1990, s-a adoptat declaraţia privind suveranitatea ţării. Frontul Popular şi-a ţinut al doilea congres în iunie 1990, iar la 27 august 1990 s-a sfinţit statuia lui Ştefan cel Mare din Chişinău, de Ierarhi şi preoţi de pe ambele maluri ale Prutului.
La 16 Decembrie 1990 s-a adoptat proclamaţia celei de-a doua Mari Adunări Naţionale privind independenţa Basarabiei, ilegalitatea pactului din 1939 şi reintegrarea bisericească naţională. La 27 August 1991, Parlamentul basarabean a votat independenţa ţării, iar la 2 martie 1992 Republica Moldova a fost primită oficial la ONU. În sfârşit, la 21 decembrie 1992, Biserica Ortodoxă Română a reactivat şi reintegrat canonic Mitropolia Basarabiei în sânul ei.

Din păcate, perioada imediat următoare anilor proclamării independenţei şi instaurării democraţiei a fost una presărată cu transformări sociale şi dificultăţi economice, fapt care a determinat instalarea, la 25 februarie 2001, a unui guvern comunist.

În 2002, Adunarea Naţională a Alegătorilor din R. Moldova a dat o proclamaţie în care critică politica guvernului comunist acuzandu-l că: a suprimat independenţa judecatorească, a intensificat procesul de rusificare a minorităţilor naţionale şi a majorităţii româneşti; a distrus autonomia puterii locale; a modificat frontierele statului şi a înstrăinat parţi ale teritoriului naţional; a supus mii de cetăţeni la persecuţii religioase, a blocat relaţiile cu instituţiile internaţionale financiare; a lansat o campanie de hărţuire a investitorilor străini; a aprofundat sărăcia; a început un proces de desfiinţare a autonomiei universitare; a deteriorat relaţiile cu România şi Ucraina; a suprimat opoziţia democratică; a protejat corupţia; a operat represiuni politice. (Lumea liberă, 1 martie 2002).

Basarabia de azi

Politica de apartheid din Basarabia se manifestă prin umilirea economică, sanitară, educaţională a autohtonilor români, care locuiesc majoritar în zona rurală. El se mai manifestă, dupa 27 august 1991, şi prin faptul că nenumărate fundaţii rusești deschid locuri de muncă bine plătite doar pentru rusofoni („rabota dlea ruskoiazâcinih”), dar mai ales prin intoxicarea informaţională.
La Chişinău, se editează zilnic principalele ziare ruseşti de la Moscova cu pagini locale, apar şi o multime de ziare şi reviste locale ruseşti, iar posturile de radio „Russkoie radio”, „Radio Sanson”, „Avto radio”, „Hit FM”, „Retro FM”, „Serebreannii dojdi”, „Radio na semi holmah” şi multe altele nu au niciun fel de concurenţă în Basarabia din cauza frecvenţelor bune, a dotării tehnice excepţionale şi a salariilor mari pe care le primesc jurnaliştii. Televiziunile ruse sunt bine dotate, au reporteri, analişti, realizatori şi formatori de opinie profesionişti, transmit fluxuri foarte bune de ştiri, inclusiv reportaje on-line din cele mai instabile puncte ale Pamântului. Şi, desigur, multe filme, dar nu titrate, ci dublate. Omul, animal media, consumă ce e mai bun şi mai pe degeaba. Consumă, aşadar, şi multa românofobie rusească, injectată direct în subconştient. Actualmente, în Basarabia, cu 3,5 milioane de vorbitori de limba română, nu se vinde niciun ziar românesc, nicio revista (măcar culturală) românească, nu există niciun magazin de carte românesc (iar cea rusească ajunge pentru 10 milioane de oameni) sau de CD românesc. Astfel, românii se apără singuri în faţa invaziei sufocante de propagandă media rusească. Se apară cu firea lor românească. Se apară cu traditia românească, cu hora, cu doina, cu Ştefan cel Mare, cu Eminescu şi cu „Tatăl nostru”. Se apară cu limba lui cea română. Ce îi mai rămâne să facă? Ţăranii români vorbesc la Piaţa Centrală din Chişinău cu „domnule”, „doamna”, în timp ce rusii (şi ucrainenii, evreii, găgăuzii, bulgarii, adică rusofonii) folosesc în adresare termenii ridicoli, umilitori ai epocii sovietice „mujcina”, „jenscina”, „devusca”. Românul spune: „Nu vă supăraţi, doamna, cât costă ceapa?” Rusul: „Po ciom luk?”

Cel mai important criteriu al „naţionalismului românesc” din Basarabia este faptul că absolut toţi românii vorbesc perfect limba rusă, iar ruşii, practic toţi, deşi trăiesc în Basarabia de zeci de ani, nu vor să înveţe nici măcar „bună ziua”. Şi ei, ruşii, marea majoritate veniţi în Basarabia dupa 1945 pe roluri de comisari, ofițeri NKVD şi funcţionari de toate nivelurile, reprezintă doar 6 la sută în structura demografică a Basarabiei, primesc cele mai mari pensii şi au dreptul la cea mai solidă protecţie socială. Şi mai interesant este faptul că şi ruşii de la Moscova (în special politrucii din mass-media, chiar şi cei democraţi) din 1989 încoace nu au mai vorbit de bine românii din Basarabia. Numai de rău. Dacă e sa ne luăm după mass-media rusă, apoi românii sunt cel mai înapoiat popor de pe Pamânt. Tonul discursului oficial şi neoficial rusesc este atât de urât, încât presa de la Chişinău s-a întrebat de nenumarate ori: „De ce urăsc ruşii atât de tare poporul român?”

Pe 21 martie 2006, mass-media rusă (www.kreml.org) a lansat un nou proiect pentru Basarabia – „Novaia Moldova”. Acest proiect scoate completamente Basarabia din contextul ei european şi românesc, aşa de parcă ar fi vorba de o enclava rusă din sud-estul Europei, orientează devenirea Republicii Moldova spre îndepărtarea de UE şi NATO (România nici nu este amintită) şi spre dependenţa totală a Basarabiei de piaţa energetică rusă şi ofertele de pe piaţa muncii din Rusia.

Este un necruţător proiect rasist, îndreptat contra populaţiei majoritare din R.M. (de 80%), împotriva pacii şi stabilităţii europene. Fiindcă zona de contact a Europei cu „pusta rusă” şi Orientul înca multa vreme va destabiliza situaţia social-politică în Europa dacă nu se va stabiliza hotarul ei de sud-est, care acum trece tocmai prin Basarabia cea românească. Acest hotar (practic, o jumătate din distanţa dintre Marea Baltica şi cea Neagră) are doar o singura şansă pentru a fi bine întărit: reunificarea necondiţionată a Basarabiei cu România în baza votului Sfatului Ţării din 27 martie 1918, a Tratatului de la Paris din 28 octombrie, 1920 şi a votului Senatului SUA din 28 iunie 1991.

Evenimentele recente din Republica Moldova (aprilie 2009), generate de revolta tinerilor basarabeni, ca urmare a falsificării alegerilor parlamentare, dovedesc încă o dată că autorităţile comuniste de la Chişinău, sprijinite de Rusia, acţionează împotriva intereselor populaţiei majoritare şi împotriva legilor democraţiei, apelând la mijloace specifice comunismului bolşevic pentru înlăturarea oricărei opoziţii care ar pune în pericol puterea partidului ce se doreşte a fi unic.

Bibliografie selectivă:

1. Giurescu, C. Constantin şi C. Dinu, „Istoria românilor”,

2. Predescu Lucian, Enciclopedia „Cugetarea”,

3. Vartic, Andrei, articolul „Basarabia, reduta Europei”

4. Vasiliu, Cezar, „Unirea Basarabiei cu PATRIA MAMĂ”

Articol realizat cu sprijinul http://www.romanism.net

 Sursa: http://strabunii.wordpress.com/articole/

Moghilău, oraş fondat dincolo de Nistru de Ieremia Movilă, rivalul lui Mihai Viteazul

ROMANIA_MAI_1942-transnistria-550x518

Oraşul Moghilău a fost creat pe o moşie care îi aparţinea voievodului Moldovei, Ieremia Movilă

În istoriografia românească, voievodul Moldovei, Ieremia Movilă, are o imagine preponderent negativă, în ciuda numeroaselor sale ctitorii bisericeşti şi cu toate că el a fost considerat unul dintre cei mai străluciţi principi vasali regatului polon. Motivul acestei imagini negative este legat de faptul că Ieremia Movilă a fost unul dintre cei mai neînduplecaţi adversari ai lui Mihai Viteazul. De fapt, Ieremia Movilă şi Mihai Viteazul au avut aceleaşi scopuri. Atât Mihai Viteazul, cât şi Ieremia Movilă au încercat să realizeze unirea ţărilor române pe cont propriu. Dacă Mihai Viteazul l-a instalat pe fiul său pe tronul Valahiei după ce şi-a mutat capitala la Alba Iulia, Ieremia Movilă l-a instalat pe fratele său, Simion, pe tronul principatului român de la sud de Carpaţi, în dauna lui Mihai Viteazul. Un alt membru al dinastiei Movilă, Petru, a ajuns mitropolit al Kievului şi s-a făcut remarcat drept unul dintre cei mai rafinaţi intelectuali ai lumii ortodoxe din perioada sa.

De asemenea, cei doi rivali, Mihai Viteazul şi Ieremia Movilă, au acordat o atenţie sporită şi românilor de dincolo de Nistru. În timp ce Mihai Viteazul a devenit, după cum atestă unele cronici, suveran al cetăţii Oceakov, Ieremia Movilă a fondat, pe una dintre moşiile sale de dincolo de Nistru un oraş care îşi trage numele de la cel al dinastiei sale. Este vorba de Moghilău. Dacă unii dintre contemporanii săi vedeau în Mihai Viteazul un vasal al Austriei, lui Ieremia Movilă unii dintre istoricii din perioada romantică i-au reproşat vasalitatea faţă de coroana polonă. Marea diferenţă dintre cei doi rivali constă în faptul că, în timp ce Mihai Viteazul a reuşit să unească ţările române, Ieremia Movilă a eşuat.

Oraş din 1595

Însă rămâne în urma sa povestea fondării Moghilăului, o adevărată colonie moldovenească. Prima atestare documentară a oraşului este din 1595, când el se afla pe moşia lui Ieremia Movilă. Domnitorul Moldovei, care era acceptat şi sprijinit de nobilimea poloneză, avea numeroase domenii în afara principatului român, iar pe vremea aceea teritoriile de dincolo de Nistru aparţineau Poloniei. Oraşul Moghilău a obţinut, din 1743, dreptul de Magdenburg, adică privilegii care îi confereau o autonomie consistentă faţă de puterea centrală. Colonia fondată de Ieremia Movilă a fost oferită mai târziu ca zestre pentru fiica sa, care s-a căsătorit cu un membru al puternicei familii de cnezi Potocki, care au jucat un rol important în istoria regatului polon. Moghilău a făcut parte din Polonia până în anul 1793, când, împreună cu alte teritorii din Ucraina de azi, a ajuns sub stăpânirea Imperiului Ţarist. În decursul secolelor, Moghilăul devenise unul dintre cele mai importante centre urbane din Podolia. Oraşul fondat de voievodul Ieremia Movilă s-a mai aflat sub stăpânire românească doar în timpul celui de‑al doilea război mondial. Până în anul 1944, Moghilăul a fost reşedinţa unui judeţ din guvernământul românesc al Transnistriei. De atunci, el a ajuns în componenţa Ucrainei.

Acum, Moghilăul are circa 30.000 de locuitori şi este reşedinţă de raion în regiunea Viniţa. Text Box:

Nepotul lui Petru Rareş

Fondatorul Moghilăului, Ieremia Movilă, era nepot, din partea mamei sale, Maria, al voievodului Petru Rareş, deci pe această linie era strănepot al lui Ştefan cel Mare. Ieremia Movilă a fost instalat pe tron de cancelarul polonez Zamoyski, în locul lui Ştefan Răzvan, aliatul lui Mihai Viteazul. Detronarea lui Ştefan Răzvan a fost tocmai sămânţa conflictului care i-a opus pe cei doi mari rivali. Ieremia Movilă a fost urmat, la moartea sa, intervenită în anul 1606, de către fratele său, Simion Movilă, care pierduse de două ori tronul Munteniei, pe care urcase tot cu sprijinul polonezilor. După moartea lui Simion Movilă, descendenţii săi şi cei ai lui Ieremia Movilă au fost implicaţi într-un adevărat război civil.

Sursa: http://www.romanialibera.ro/

Totul despre Transnistria

Reproduc articolul:

Totul despre Transnistria

Transnistria în sens geografic este delimitată de malul de 800 km al Nistrului, de malul de 600 km al Bugului şi litoralul de 150 km al Mării Negre1.Prin români transnistrieni înţelegem însă pe toţi cei de dincolo de Nistru,cuprinzând Podolia şi mergând până la Nipru ba chiar Don, în Crimeea, Caucaz şi Siberia.

Începuturile întinderii marginii estice a românităţii la est de Nistru se regăsesc în simbioza (sic!) dintre tyrageţi (geţii de la Tyras sau Nistru), deci între supuşii lui Burebista care la gurile Bugului stăpânea Olbia şi romanii ale căror urme se găsesc la tot pasul.

Din vremuri foarte vechi a început între români şi ruteni sau ucrainieni un vădit proces de interpenetraţie etnografică şi demografică continuat în decursul veacurilor prin colonizări şi emigrări ale acestor două rase. Stăpânirea cnejilor bolohoveni se afla pe cursul râului Sluci şi pe Bugul superior care sunt şi cei care îi vor preceda pe cazaci2. Istoricul ucrainian V.B.Antonovici scria în 1885 că nici dreapta nici stânga Nistrului ,,nu a aparţinut nici principilor halicieni nici altor principi ruşi”.3 Lupta corp la corp cu triburile slave şi turaniene nu va împiedica realizarea statului moldovean în sec.XIV, principatul de la Baia alăturîndu-se altor aşezări româneşti mai vechi, unele răspândite până în Polonia şi Volhinia.4 Între voievozii bolohovenilor mai cunoscuţi sunt Alexandru din Belţi şi Gleb al lui Ieremia.5 Încă la debutul mileniului al II-lea, această romanitate era destul de puternică, surse scandinave din veacul XI semnalând prezenţa ,,blakumenilor” dincolo de Nistru, iar o cronică veche rusească menţionează pe aceiaşi ,,volohove” în zonă.6 În Crimeea ne întâmpină la 1287 un Crăciun, la 1280 o ,,unguroaică Mărioara” de la Caffa, iar în sec.XV ,,ungurii” Radu, Stanciu, Stoica în aceeaşi colonie7, elementul românesc cunoscând iată din excesul său de vitalitate şi fenomenul de diasporă.

La 25 mai 1455 orăşenii din Cetatea Albă nemulţumiţi de acţiunile piratereşti ale genovezilor din castelul Lerici de la gurile Niprului pun stăpânire pe această fortificaţie şi îi trimit captivi domnitorului Petru Aron pe conducătorii cetăţii.87

Podolia epocii lui Ştefan cel Mare este socotită de N. Iorga ca aparţinând ,,de fapt nimănui” deşi succesiv ţinuse nominal de cnejii tătari, Marele Cnezat al Lituaniei şi Polonia. Pe nesimţite s-a născut o Moldovă ,,nouă” dincolo de Nistru cu sate din ce în ce mai numeroase. Cetatea Lerici este ocupată de Moldova între 1455-1475.

Cazacii români

Ştefan Bathory într-o scrisoare către înalta Poartă arată că întinderile dintre Bug şi Nipru erau populate cu o adunătură de oameni compusă din poloni litvani, moscali şi români. Cazacii sunt strânşi dintre moscali şi români.8 Prin denumirea de cazac, tătarii înţelegeau vagabond. Hatmanul lor Dumitru Vişnovieţchi se cobora dintr-o soră a lui P.Rareş. A pretins şi scaunul Moldovei.9 După Ioan Vodă cel Cumplit, cazacii vor năvăli în Moldova de mai multe ori aducând cu ei ,,Domnişori” -fii adevăraţi sau închipuiţi de dincolo de Nistru ai domnilor de odinioară ai Moldovei.

Ioan Nicoară Potcoavă a fost primul hatman ales de întreaga Sece Zaporojeană. El va reuşi să ocupe pentru scurt timp tronul Moldovei şi acelaşi noroc si-l vor încerca şi alţi români din fruntea cazacilor: Alexandru şi Constantin Potcoavă10, Petre Lungu, Petre Cazacu. Rangul suprem de hatman al cazacilor îl vor mai deţine dintre românii transnistrieni Ion Grigore Lobodă, Tihon Baibuza, Samoilă Chişcă, Ion Sârcu, Opară, Trofim Voloşanin (Românul), Ion Şărpilă, Timotei Sgură, Dumitru Hunu şi eroul legendar al cazacilor în lupta pentru independenta Ucrainei, Dănilă Apostol. Pe tot parcursul sec XVI – XVIII, înalte ranguri printre cazaci le-au avut polcovnicii Toader Lobădă, (în Pereiaslav), Martin Puşcariu (în Poltava), Burlă (în Gdansk), Pavel Apostol (în Mirgorod), Eremie Gânju şi Dimitrie Băncescu (în Uman), Dumitraşcu Raicea (în Pereiaslav) comandantul Varlam Buhăţel, Grigore Gămălie (în Lubensc), Grigore Cristofor, Ion Ursu (în Raşcov), Petru Apostol (în Lubensc). Alţi mari comandanţi de unităţi căzăceşti dintre ,,dacii transnistrieni” sunt: Ţopa, Scapă, Ţăranul, Moldovan, Munteanu, Procopie, Desălagă, Drăgan, Gologan, Polubotoc, Cociubei, Turculeţ, Chigheci, Grigoraş, Bogdan, Radul, Focşa, Basarab, Grigorcea, Borcea, etc. Mulţi din ei vor fi semnatari ai documentelor de unire a Ucrainei cu Rusia de la 18 ianuarie 165411, iar alţii precum generalul Ciorbă şi coloneii Mândra, Ghinea şi Brânca vor intra în servicul Rusiei.12

Domnii Moldovei au stăpânit Transnistria

După ce în 1574, Ion Vodă Armeanul pomenea de ,,ţara noastră a Moldovei de dincolo de Nistru”, după ce în 1602 boierii 13 vorbesc de neamurile lor de peste Nistru, Ghe. Duca devine la 1681 ,,Despot al Moldovei şi Ucrainei”14 împlinind pe lângă rolul de domnitor al Moldovei şi rostul de hatman15 şi administrator al Ucrainei, unde în vremea aceasta se vor scrie şi acte redactate în româneşte.16 Dacă până acum doar hotarul etnic depăşise Nistrul, Duca va duce şi hotarul politic în zona transnistreană având în stăpânire toate teritoriile dintre Carpaţi şi Nipru. După el au mai deţinut conducerea Ucrainei, Ştefan Movilă, Dimitrie Cantacuzino şi Ene Drăghici iar cu mari funcţii au fost şi Simeon Paliş şi Sandu Colţea.17

Consecinţă a stăpânirii lui Duca Vodă (care a ridicat curţi domneşti la Ţicanova pe Nistru şi Nimirov pe Bug) Moldova continuă până la 1765 să administreze şi malul stâng al Nistrului.18

Importantele centre ale Transnistriei erau Movilăul, Dubăsari, Silibria, Iampol, Jaruga, Raşcov, Vasilcău. În noua oblastie formată de ruşi la Oceakov (la a cărei construcţie Petru Şchiopu participase cu 15.000 salahori şi 3.000 care) au primit în sec. XVIII pământuri boierii: Cantacuzino, Rosetti, Catargiu, Badiul, Sturza, Manuil, Macaresu, Cucu, Boian, Iliescu, Sabău, Cananău, Crăciun, Pascal, Hagilă, Săcară, Nicoriţă, Ghenadie, Dodon, Zurucilă etc. Cetatea a fost cerută de Mihai Viteazul la 1600 şi apărea încă de pe atunci, ca fiind unul din oraşele Moldovei). Într-un recensământ din 1793, între Nistru şi Bug din 67 de sate, 49 erau exclusiv romăneşti.19

Biserica transnistreană subordonată din vechime bisericii române

Ţinutul gravita şi bisericeşte spre Moldova, astfel la 1657 mitropolitul Sucevei hirotoniseşte pe Lazăr Branovici ca episcop la Cernigov.20 Într-un act dat la Thighina în 1769 se face următoarea precizare privind subordonarea bisericească: ,,mitropolitul Proilavei (Brăilei), al Tamarovei (Reniului), al Hotinului, al tuturor marginilor Dunării şi al Nistrului şi al întregii Ucraine a hanului”.21 În câteva rânduri ţinutul dintre Nistru şi Bug a intrat sub jurisdicţia episcopiei Huşilor. După 1792 (dată la care ruşii ating Nistrul) Transnistria va aparţine bisericeşte de Ecaterinoslav în fruntea căreia însă era românul Gavril Bănulescu-Bodoni care după anexarea Basarabiei va reuni sub aceeaşi mitropolie Chişinăul, Hotinul şi Oceacovul ,,fiindcă în ţinutul Oceacovului precum şi în Basarabia locuiesc moldoveni, vlahi, greci, bulgari şi colonişti de diferite neamuri, iar ruşi sunt foarte puţini”. Din 1837 se va înfiinţa eparhia Chersonului şi Tauridei cu reşedinţa la Odessa.22 Pe malul stâng al Nistrului şi pe alocuri şi în stepa Chersonului până la Bug, erau aşezări în care fiinţau cam 100 de biserici moldoveneşti, iar tot sudul Rusiei până aproape de Kiev era în stadiul de colonizare abia cu două decenii înainte de răpirea Basarabiei.23

În 1717 domnul Moldovei, Mihai Racoviţă, atestă printr-un act o dăruire de moşie făcută peste Nistru lui Apostol Leca.24

Viorel Dolha

Totul despre Transnistria (II)

Capitala unei ţări poartă numele unui român transnistrean

Ruşii vor ajunge în 1772 la Bug, în 1792 la Nistru şi în 1812 la Prut. La fiecare din aceste etape Rusia avea şansa să obţină clauze privind dreptul supuşilor creştini rămaşi sub suzeranitate turcească să se mute între graniţele ei pentru a-i coloniza. Ţarii doreau ca sudul Ucrainei să nu rămână nepopulat. Astfel la 1739 Constantin şi Dumitraşcu Cantemir (urmaşi ai celui ce la 1711 a trecut cu sine Nistrul 4.000 moldoveni) conduceau voluntarii moldoveni în luptele cu turcii şi încheiau la 5 septembrie o convenţie cu Rusia obţinând recunoaşterea independenţei ţării.25 La retragerea ruşilor aceştia au luat cu ei pentru colonizări peste 100.000 de suflete.

Ecaterinei a II-a ne-ar fi mutat pe toţi la est de Nistru

La 1769-1774 la curtea Ecaterinei a II-a se făceau proiecte de ,,transplantare a populaţiei amânduror Principatelor”, iar la 1792 se raporta că au fost aşezaţi între Nistru şi Bug ,,două treimi din locuitorii Moldovei” fiind vorba că acestei ,,Moldove Noi” să i se dea autonomie şi domn pe A.I.Mavrocordat.26 Acordând scutiri de serviciu militar şi dări, acoperind cheltuielile de călătorie, asigurând autonomie, biserică românească, magistraţi români, şcoală de limbă populară, tipărire de cărţi în limba română şi chiar pecete cu capul de zimbru, Ecaterina a II-a atrăgând deja români din principate şi Transilvania reuşeşte la 1783 să aşeze chiar dincolo de Bug 2.000 de familii cu 15 biserici româneşti.27 Se făceau colonizări chiar şi în jurul Kievului dar şi în sudul Rusiei, aducându-se câte 25-40 de familii pentru o aşezare. Ciobanii din Ardeal s-au aşezat în Crimeea, la Marea de Azov până în Caucaz sau în Dombas. Salariaţi din direcţia oficiului de studii sub conducerea lui A.Golopenţia în cercetările etnografice şi folclorice efectuate dincolo de Bug între 1942-1944 găsesc în oraşul Melitopol de la Marea de Azov, unicul restaurant din localitate cu numele de Bucureşti. Bătrânii spuneau că fiecare familie primise 50 ha, două perechi de boi, scutiri pe 50 de ani, şi că sosiseră din sudul Basarabiei.28

Cu gust pentru numele antice, Ecaterina a II-a va construi puternice fortăreţe pe malul stâng al Nistrului: Tiraspol în faţa Tighinei şi Ovidiopol în faţa Cetăţii Albe.29 Marea majoritate a transnistrienilor fiind români, aceeaşi Erhani, Soltani, Buşilă, Codreanu, Munteanu, Braşoveanu, Ardeleanu, Eşanu vor fi mâna de lucru la ridicarea Odessei, dar şi printre fruntaşii locali. Bănulescu e cel care sfinţeşte temelia oraşului Odessa şi contribuie la planul de organizare al oraşului, iar Manole e menţionat ca arhitect pe lângă guvernator. Pe firmele Odessei apăreau ciobotarul Ştirbei, croitorul Sturza, restaurantul Catargi, iar suburbia ,,Moldovanca” populată cu români va deveni un oraş întreg cu peste 40.000 de locuitori.30

Românii pun bazele culturii ruse

În 1796 la Dubăsari ori Movilău s-a tipărit primul volum de versuri în limba română (versuri originale şi traduceri de I.Cantacuzino).31 În 1799 rusul Pavel Sumarcov notează că în Ovidiopol, Tiraspol, Grigoriopol, Dubăsari, Mălăieşti majoritatea locuitorilor sunt moldoveni.32

Cultura românească a influenţat şi cultura ucrainienilor şi ruşilor prin românii ce şi-au găsit rosturi în Rusia. Petru Movilă a devenit mitropolit al Kievului şi întemeietorul Academiei ruseşti. Călugărul român Paul Berândă este întemeietorul lexicografiei ruseşti. Milescu Spătaru pe lângă activitatea diplomatică şi ştiinţifică a fost învăţătorul lui Petru cel Mare. Dimitrie Cantemir a depus o rodnică activitate ştiinţifică fiind şi consilier intim al împăratului. Herăscu (Hirăstov) a fost literat şi întâi curator al universităţii din Moscova.33 Dosoftei va ajunge episcop al Azovului, Antonie ( trecut peste Nistru împreună cu cei peste 100.000 moldoveni la 1739) a devenit mitropolit de Cernigov şi Bielgorod. Mihail Strilbiţchi din Moldova îşi va muta tipografia la Dubăsari apoi la Movilău. Ioan Silviu Nistor în ,,Istoria românilor din Transnistria” mai aminteşte de un român Turcu ca autor al codului penal rusesc, de Mihail Voloşaninov ca organizator al Ministerului de externe rus şi Grigore Voloşeninov (Românul) de asemenea diplomat al Rusiei.34 Literatura rusă recunoaşte că poezia rusească modernă începe cu Antioh Cantemir. Prin D.Cantemir, prin Spătaru Milescu (care în China la popasuri dă comandă cazacilor să îi cânte ,,Dunăre,Dunăre”), prin Leon Donici şi alţii capătă nişte mari oameni de cultură.35

În 1737 se năştea în Rusia, Nic Bantânş Camenschi urmaş de boier moldovean ce va deveni membru de onoare al Academiei ruse şi universităţii.36 Mihai Frunză geniu militar al Armatei Roşii, mort în 1925 la 40 de ani, este cel al cărui nume l-a purtat capitala R.S.S.Kirghiză (Frunze) şi Academia militară a URSS. Acesta se născuse în Turkestan, urmare a unor colonizări ale basarabenilor şi transnistrienilor în 1878 în regiune.37 În 1854 se stingea la Odessa Al.Sturza, filozof al religiilor. N.Donici a întemeiat în 1908 la Dubăsarii Vechi, Observatorul de astronomie fizică.38 Guvernul rus refuză oferta lui Mihail Stroescu (fratele filantropului V. Stroescu) de a finanţa deschiderea unei catedre de limba română la Universitatea din Odessa.

Academicianul sovietic L.S.Berg, afirma: ,,Moldovenii ce locuiesc în Moldova, Basarabia şi până în guberniile învecinate, Podolia, Herson, iar într-un număr mai mic în gubernia Ecaterinoslav sunt români”, iar Take Ionescu privitor la Rusia ,,este duşmanul nostru natural”.39

Toponimia confirmă românitatea Transnistriei

Iată în continuare o serie de nume ale localităţilor de dincolo de Nistru: Singuri, Voloşovca, Cioban, Beseni, Voloşschie, Caracinţi-Valahi, Cotiujani, Uşiţa, Voloşcovţâ, Bârliadca (lângă izvoarele Bugului); Glodoasa, Troianca, Mamaica, Adăbaşi, Alexandria, Perepeliţino, Şantuia, Malai (pe lângă Kirovograd); Buric, Fundescleevca, Vărsaţi, Curecni (între Cigirin şi Novomirgorod); Băbanca, Burta, Tecucica (lângă Novoarhanghelsk); Răzmeriţa, Şelari, Moldovca, Moldovscaia, Odaia, Moldovanca (lângă Olviopol); Arcaşi, Cantacuzinca, Moldovca Braşoveanovca, Pădureţ, Urâta, Şerbani, Arnautovca (lângă Voznerensk); Baraboi, Grădiniţa, Dobrojeni, Grosulovo, Moldovanca (lângă Odessa); Coşuri, Guşa, Şura-Bondureni, Buda, Soroca, Chişleac, Bursuci, Odaeva, Şura (lângă Gaisân) etc.

Th. Burada înfăţişează din gubernia Cherson în 1893 următoarele sate moldoveneşti: Iasca, Grădiniţa, Sevărtaica, Belcauca (spre Ovideopol), Mălăieşti, Floarea, Tei, Coşarca, Buturul, Perperiţa, Goiana, Siclia, Corotna, Cioburceni, Speia, Caragaciu, Taşlâc, Doroţcaia, Voznisevsca (pe Bug), Moldovca şi Cantacuzinovca. Acelaşi aromân Burada în 1906 găseşte în Podolia satele româneşti: Lescovăţ, Ruda, Ivaneţ, Rogozna, Studeniţa, Uşiţa, Lipciani, Serebia, Buşa, Coşniţa, Gruşca, Ocniţa, Camenca, Lăpuşna, Sărăţei, Râbniţa, Botuşani, Pietrosul, Slobozia, Domniţa, Balta, Moşneagul, Senina, Bursucul.40

Tot atunci potrivit cifrelor oficiale existau în Cherson şi Podolia 532.416, în Ecaterinoslav 11.813, iar în Taurida (Crimeea) 4.015 români. Aprecierile asupra cifrelor reale merg până la 1.200.000. Încă de la mijlocul secolului XIV se găseau în Transnistria peste 400 de sate curat româneşti.41

Alexis Nour (care a identificat în Transnistria o localitate ,,Nouroaia”) numeşte ca ultime sate ale zonei compact româneşti spre răsărit Glodoşi -cam la aceeaşi paralelă cu Cernăuţiul şi Şerbani -la o paralelă cu Iaşul însă la 200-250 km de la Nistru.42 Acesta a găsit în Kiev un liceu care purta numele celui care îl întreţinea prin donaţii uriaşe ,,Pavel Gălăgan”. La fel de vestiţi erau cei din familiile Funduclea (numele îl purta şi o stradă în Kiev), Cordunean, Frunzetti, Macarescu, Bontaş, Gredescu etc.43

Dintre numele de ape din Transnistria amintim Tiligul, Ingul, Inguleţul, Baraboi, Volosica, Balacliica, Berezan, Cuciurean, Tigheci, Putred, Soroca, Ocniţa, Dârla, Udici, Sahaidac (veche denumire pentru desagă), Moldovca, Buşa, Tătrani, Humor, Merla, Uşiţa etc.44
Viorel Dolha

Totul despre Transnistria (III)

În 1918 Transnistria cânta ,,Deşteaptă-te române”

Între 1909 şi 1913 ieromanahul Inochentie a condus în Transnistria la Balta o ,,mişcare” pentru reintroducerea limbii române în biserică. Zeci de mii de moldoveni veneau în pelerinaj la Balta unde li se vorbea şi li se împărţeau gazete în limba lor. Apărat de ţărani (60 vor cădea ucişi), Inochentie este ridicat de cazaci şi închis. Autorităţile vor permite însă folosirea limbii române în biserici.45
Pe vremea când ni se oferea Odessa

În 1914 Austria promitea României ,,toată Basarabia cu Odessa “ promisiune ce o va reînnoi.46

Prezenţa voluntarilor ardeleni şi bucovineni în Ucraina a avut un rol benefic în redeşteptarea conştiinţei naţionale la românii din Imperiul Ţarist. Ofiţerii români vor desfăşura o vie activitate culturală atrăgând de partea lor studenţii din Kiev. La Odessa se aflau 40.000 de ostaşi şi ofiţeri români din armata rusă care vor avea şi ei o puternică înrâurire asupra studenţilor din Odessa şi împreună vor organiza un congres la 23 martie 1917. În 18 aprilie la Odessa a avut loc o manifestare a soldaţilor români la care au luat parte 12.000 de ostaşi şi studenţi basarabeni şi transnistrieni. La 9 aprilie ziarul ,,Cuvânt moldovenesc” publicase programul P.N.M. care cuprindea printre altele şi drepturi naţionale pentru românii de dincolo de Nistru, iar în 14 aprilie se înfiinţase ,,Asociaţia învăţătorilor moldoveni din Basarabia şi de dincolo de Nistru”.47 Congresul învăţătorilor români din Rusia ţinut la Odessa a cerut pentru transnistrieni serviciu divin, şcoli, inspectorat şcolar, episcopie la Dubăsari, seminar la Odessa, toate în limba română.

,,Pe noi cui ne lăsaţi?…”

În şedinţa Radei ucrainene deputatul Ion Dumitraşcu (transnistrean) va protesta împotriva pretenţiilor Ucrainei asupra Basarabiei.48 Acelaşi împreună cu Ion Precul şi Valeriu Cicate vor conduce ,,Deşteptarea -societate naţională a românilor din Ucraina” înfiinţată la Kiev la 26 noiembrie 1917”.

Congresul ostăşesc moldovenesc de la începutul lui noiembrie 1917 din Chişinău a avut pe ordinea de zi la punctul 8 ,,Moldovenii de peste Nistru” şi a hotărât ca în Sfatul Ţării, românii de peste Nistru să deţină 10 mandate.49 S-a mai cerut Ucrainei să recunoască românilor de peste Nistru, din Caucaz, din Siberia aceleaşi drepturi pe care Basarabia le recunoaşte minorităţilor etnice. Chişinăul mai cerea administraţiilor transnistriene să notifice numărul copiilor români de vârstă şcolară.50 La acest congres ţăranul transnistrean Toma Jalbă a întrebat ,,şi cu noi care trăim pe celălalt mal al Nistrului, cum rămâne fraţilor, pe noi cui ne lăsaţi?”.51

La 17 decembrie s-a organizat un congres al românilor transnistrieni la Tiraspol precedat fiind de adunări pregătitoare la Tiraspol în 16 noiembrie şi Grigoriopol în 21 noiembrie hotărându-se ca fiecare sat să trimită doi delegaţi. Ţinut sub semnul tricolorului, congresul a votat pentru crearea de şcoli naţionale cu predare în limba română şi alfabet latin; introducerea limbii române în biserici, justiţia în limba băştinaşilor, medici români la sate, moldovenii să facă armată în oastea naţională şi alegerea a opt reprezentanţi în Rada ucraineană. S-a mai hotărât tipărirea de gazete, împărţirea moşiilor la ţărani şi să se facă tot posibilul ca Transnistria să fie alipită Basarabiei. şi cum nu ştiau dacă Basarabia va lupta pentru această alipire, sublocotenentul transnistrean Bulat atenţiona ,,dacă vom lăsa Ucraina să taie o ramură azi, alta mâine, din copacul nostru va rămâne buturuga”.52 Trimisul Radei ucrainene a urat în încheiere ,,Slavă Moldovei slobode”.

Comitetul Naţional Român ales a deschis 52 şcoli româneşti, Rada ucraineană a aprobat manualele româneşti tipărite la Chişinău cu litere latine, Consiliul Zemstvei din Tiraspol a început să introducă si în administratie şi în justiţie cunoscători ai limbii române. Timotei Pleşca şi Toma Jalbă au organizat batalionul românesc, ostaşii primind echipament, armament, cazarmă. Cadrele didactice nu au fost silite să urmeze cercurile de vară în limba ucraineană, ci 30 dintre ele au urmat cursuri la Chişinău. În satul Lunca s-a jucat chiar ,,Piatra din casă” de V.Alecsandri. Până ce teroarea bolşevică va pătrunde peste tot, pe alocuri, în şcoli şi în 1919 se mai cânta ,,Deşteaptă-te române”.

În 9 ianuarie 1918 Ion Precul, moldovean din stânga Nistrului în calitate de deputat în Rada ucraineană ia cuvântul şi cere drepturi egale pentru compatrioţii lui.53 Se preconiza un congres general al românilor din Ucraina în iunie 1918 dar abia în decembrie 1919 la o Adunare naţională au cerut organizarea lor într-un stat naţional. La 21 martie 1919, în urmărirea bandelor bolşevice, românii trec Nistrul şi ocupă pentru scurt timp Tiraspolul şi Razdelnaia.

La Conferinţa de pace de la Paris, România nu a reclamat Transnistria şi rămân de domeniul istoriei motivele pentru care dezrobirea fraţilor transnistrieni nu s-a înfăptuit atunci, fiind siliţi să înfrunte încă o epocă de suferinţe, după spusele lui Dominte Timonu (născut în Măhala lângă Dubăsari, membru mai apoi al Fondului Literar al Uniunii Scriitorilor din România) perioada a fost ,,mai grea şi mai cumplită”.54 Într-o cuvântare ţinută la Varşovia în noiembrie 1920, Take Ionescu spunea că ,,600.000 de români trăiesc dincolo de frontiera estică”.55 În aprilie 1920 încep mari revolte ţărăneşti, răsculaţii conduşi de Tutunică ocupă Balta, răscoala întinzându-se în raioanele Codâma şi Ananev (raion despre care ,,Marea enciclopedie rusă” spunea că ,,moldovenii sunt locuitorii autohtoni ai raionului”). În 1922 sub conducerea lui Chirsula revolta a reizbucnit. După înăbuşirea în sânge a acestora s-au făcut deportări în masă.56
Viorel Dolha

Totul despre Transnistria (IV)

RASSM-un stat românesc între Rusia şi România Mare
Opoziţie ucraineană la crearea RASSM

După declaraţia din 3 august 1923 a Guvernului Sovietic privind nationalităţile şi libera folosire a limbii materne şi ca urmare a tendinţelor hotărâte de ucrainizare, la 3 septembrie se întrunesc la Balta delegaţii satelor româneşti. Ucrainienii au făcut opoziţie la organizarea unei republici autonome.57

Şi totuşi în 12 octombrie 1924 se crează Republica Autonomă Socialistă Sovietică Moldovenească58 în cadrul Ucrainei, capitală fiind Balta, iar din 1928 Tiraspolul cu graniţa vestică fixată declarativ pe Prut. La Bârzula în aprilie 1925 Congresul Pan-Moldovenesc a fixat graniţele şi Constituţia recunoscută de ucrainieni la 10 mai.

Cu o suprafaţă , la 1934, de 8.434 km2 şi o populaţie de 615.500 locuitori din care 80% români, noua republică cuprindea raioanele: Balta, Bârzula, Camenca, Crut, Dubăsari, Grigoriopol, Ananiev, Ocna Roşie, Râbniţa, Slobozia, Tiraspol. A fost creată pentru a aţâţa pe nemulţumiţii din Basarabia. Vintilă Brătianu considera cu luciditate că ,,crearea unui stat român între Rusia şi noi” va permite dezvoltarea în URSS ,,a unei vieţi naţionale româneşti”.59

Tiraspolul în alfabet latin

Moştenirea lăsată de ţarism era înfiorătoare: populaţia agramată, şcoli de limbă maternă lipsă, conştiinţa naţională stinsă, oamenii în mare parte neştiind de unde se trag şi cine sunt, limba la condiţia de limbă păsărească.60 Demn de menţionat că în RASSM i s-a spus limbii pe nume după cum reiese din paginile săptămânalului ,,Plugarul roşu” din 21 august 1924 (ce apărea din 1 iulie): ,,s-a hotărât ca în şcoale, case şi în aşezăminte de cultură românească să se întrebuinţeze limba românească”.61

Au funcţionat 145 şcoli româneşti gimnaziale, 18 şcoli româneşti de rang liceal, institut agronomic, unul pedagogic şi politehnică, cu o populaţie şcolară românească totală de 24.200 din care 800 studenţi. Din 1933 se introduce alfabetul latin. Apar publicaţii cum ar fi: ,,Plugarul roşu”, ,,Moldova Socialistă”, ,,Comsomolistul Moldovei”, ,,Moldova literară”, ,,Octombrie”, ,,Scânteia leninistă”. Mai existau staţie radio la Tiraspol, Corul de Stat ,,Doina”, teatrul de stat şi secţie română la Şcoala teatrală din Odessa, institut de cercetări ştiinţifice şi tânăra republică avea un Congres General al Sovietelor, parlament local, guvern şi chiar un preşedinte de republică.62

Revenirea la ,,limba moldovenească” s-a făcut cu puşca

În 1937 însă, intelectualitatea din RASSM a fost acuzată că a făcut jocul duşmanului de clasă63 şi exterminată în mod barbar. Începând cu întregul guvern al republicii şi terminând cu inimoşii scriitori transnistrieni între care: Nicolae Smochină, Toader Mălai, Nicolae Ţurcanu, Simion Dumitrescu, Petre Chioru, Mihai Andreescu, Mitrea Marcu, Alexandru Caftanachi, Iacob Doibani, Ion Corcin, Dumitru Bătrâncea, Nistor Cabac. Atrocităţile staliniste au mers până acolo încât în satul lui Toma Jalbă (Butor-raionul Grigoriopol) au fost împuşcaţi 167 bărbaţi din cei 168.64

Datorită colectivizărilor forţate şi închiderii bisericilor (încheiată în 1938) a avut loc un adevărat exod peste Nistru atât de intens încât a fost nevoie de un lagăr pentru refugiaţii transnistrieni, iar numărul intelectualilor originari de dincolo de Nistru ajunsese atât de mare încât la Chişinău, Cluj şi Iaşi, apar reviste ale acestora: ,,Tribuna românilor transnistrieni”65 condusă de Şt. Bulat, ,,Transnistria” redactată de Ilia Zaftur, respectiv ,,Moldova Nouă” redactată de N.Smochină. Grănicerii ruşi trăgeau fără milă în cei pe care îi descopereau trecând Nistrul. Astfel de evenimente erau obişnuite, însă la 23 februarie 1932 a fost un adevărat masacru fiind ucişi 40 de bărbaţi, femei şi copii, fiind un subiect de discuţie în parlament şi în presa internă şi internaţională.66

Înainte de 28 iunie 1940 şi în zilele următoare se vorbea despre reunirea noilor teritorii dintre Prut şi Nistru cu RASSM.

Agenţia RATAU transmitea din Balta despre mitingul consacrat susţinerii ,,întrunirii poporului basarabean cu poporul RASSM.” Ecouri ale intenţiei CC al PC din URSS din 11 iunie 1940 se regăsesc în paginile Moldovei Socialiste din 13 iulie 1940: ,,cu mare bucurie am aflat noi că Sovietul Comisarilor Poporului din CC al PC Unional au susţinut rugămintea organizatorilor Moldovei şi au intrat cu propunere în Sovietul Suprem al URSS de a întruni locuitorimea Basarabiei cu locuitorimea RASSM şi organiza Republica Confederativă SSM”.

Kremlinul comandase culegerea de date în vederea luării hotărârii privind structura administrativ teritorială a RSSM. Un asemenea raport datat la 15 iulie 1940 şi semnat A.Scerbacov care ţinând cont de considerente etnice, istorice, economice, propune pe lângă cedarea dintre judeţele basarabene doar a Hotinului (care împreună cu Cernăuţiul să aparţină Ucrainei), iar din RASSM să cedeze Ucrainei doar raioanele Balta şi Pesceansc. Viitoarea Moldovă urma să aibe 5 regiuni: Bălţi, Chişinău, Bender, Akkerman şi Tiraspol cu raioanele Ananiev, Valea Hoţului, Grigoriopol, Dubăsari, Camenca, Codâma, Cotovsc, Ocna Roşie, Râbniţa, Slobozia, Tiraspol şi Cerneansc). Regiunea Tiraspol ar fi avut 518.385 locuitori.67

Conducerea fostei RASSM propune şi ea cedarea către Ucraina pe lângă Bucovina de Nord doar a Hotinului, Ceţătii Albe şi Chiliei, iar de la est de Nistru să fie cedate doar raioanele Codâma, Balta şi Pesciana.68

Sfâşierea Transnistriei

Kievul însă prin preşedintele Sovietului Suprem al Ucrainei, M.Greciuha cerea la 22 iulie 1940 ca Ucrainei să-i revină pe lângă Bucovina de Nord, Hotin, Akkermann, Chilia şi a Ismailului, Bolgradului şi a opt din raioanele RASSM (Codâma, Balta, Pesciana, Ananiev, Valea Hoţului, Ocna Roşie, Cerneansc, Kotovsk).69 Deşi în urma analizării propunerilor Ucrainei şi RASSM, A.Gorkin, secretar al prezidiului Sovietului Suprem propunea lui G.Malenkov secretar al CC al PCUS să se adopte varianta RASSM70, în 2 august 1940 Sovietul Suprem a adoptat legea formării RSSM în varianta propusă de Ucraina.71

La 10 mai 1941 se respingeau demersurile cetăţenilor din următoarele localităţi transnistriene de a trece din componenţa Ucrainei în componenţa Moldovei: Timcov (raionul Codâma) Stanislavca (raionul Kotovsc), Culmea Veche ( raionul Kotovsc), Grebenichi şi Slaveano-Serbca ( raionul Grosu) şi dau curs doar cererilor satelor Doroţcaia Nouă şi Sadovo (raionul Ocna Rosie).72

Iată câteva din numele localităţilor din fosta RASSM care treceau la Ucraina: Lunga, Hârtop, Visterniceni, Borş, Dabija, Carleşti, Şerpa, Culmea Veche şi Nouă (raionul Bârzu); Valea Hoţului, Tocila, Grecu, Perişori, Handrabura, Şalpani (raionul Nani); Păsat, Holmu, Pârlita, Păsăţel, Mironi, Bănzari, Bursuci, Moşneanca, Raculova, Herbina (raionul Balta), Budăi, Buza, Strâmba, Broşteni, Slobozia, Buchet, Timcău, Ploţi, Şerbi (raionul Crutâi); Ocna Roşie, Clăveni, Tiscolung, Tiscol, Odaie, Ideia, Coşari, Dihori, Mironi, Slobozia, Dubău, Ţâbuleanca, Sahaidac, Topala, Ciorna, Perlicani, Basarabia, Bahta, Mălăieşti, Ilie, Brânza, Untilovca, Găvănosu (raionul Ocna Roşie). Multe din numele românesti vor fi schimbate: Bârzu în Kotovsk, Mărculeni în Dimovka, Voloşca în Pisariovka, Întunecata în Svetloe, Nani în Ananiev, Vrabie în Vradievka, Valea Hoţului în Dolinskoie, Mălai în Karataevka, Urâta în Elenovka etc.73
Numele moldovenilor au fost ucrainizate, şi ele: Sandu, Rusu, Buzatu, Cherdevară au devenit peste noapte: Sandulenko, Rusulenko, Buzatenko. Kerdevarenko.74
Viorel Dolha

Totul despre Transnistria (V)

Transnistria-a XI-a poruncă a decalogului românesc
Sub administraţie românească

Între 19 august 1941 şi 29 ianuarie 1944, România a avut sub administraţie temporară ,,Transnistria” ce se întindea între Nistru şi Bugul de până la limanul Niprului, iar în nord până la apa Niomjâi şi a Rovului. Teritoriul în suprafaţă de 44.000 km2 şi o populaţie de 1,2 millioane locuitori a fost împărţit în 13 judeţe: Ananiev, Balta, Berzovca, Dubăsari, Golta, Jugastru, Movilău, Oceacov, Odessa, Ovidiopol, Râbniţa, Tiraspol, Tulcin. În vederea deschiderii şcolilor la 1941, primarii urmau să consulte imediat obştile locale spre a stabili limba de predare a învăţământului (rusă sau moldovenească) după alegerea obştei.75

Păstrând vechea împărţire în 64 de raioane, din cei 1.623 funcţionari, doar 398 proveneau din România. Din cele peste 1.000 de biserici desfiinţate de comunişti, în 1943 nu erau încă reparate doar 76. Alături de 219 preoţi localnici mai slujeau 250 preoţi din ţară. S-au organizat cursuri pentru 800 cadre didactice, româneşti din Transnistria, apar publicaţii ca: ,,Transnistria”, ,,Glasul Nistrului”, ,,Bugul”, ,,Gazeta Odessei”, ,,Ţara Bugului””, ,,Molva”. La Tiraspol s-a înfiinţat Liceul românesc ,,Duca Vodă”, iar cinematografe în Tiraspol, Ananiev şi Odessa. Reprezentaţii cinematografice au avut loc în toate satele Transnistriei.76 În satul Hârjău au fost repatriaţi români din Kuban (504 familii de dincolo de Bug au fost repatriate între Prut şi Bug la începutul acţiunii).77 Din relatările bulibaşei Coca din Sinteşti – Ilfov, pe malul Bugului era amenajat un fel de lagăr unde au fost adunaţi 2.600 ţigani.78

În 1944 odată cu înaintarea frontului, cea mai mare parte a Transnistriei a fost încorporată în RSS Ucraineană, iar raioanele Camenca, Râbniţa, Dubăsari, Grigoriopol, Tiraspol, Slobozia în componenţa RSS Moldoveneşti, situatie existentă şi în prezent.

O Românie extrem-orientală

În 1966 R.Udler precizează că 240 localităţi cercetate în cadrul Atlasului Lingvistic Moldav se aflau în Ucraina (Transcarpatia, Cernăuţi, Odessa, Nicolaev, Kirovograd, Dniepropetrovsk, Zaporojie, Doneţk, Lugansk), în RSSA Abhazia, în Khirghizia. Mai erau materiale necartografiate şi pentru Omsk şi Primorsk. V.Buescu aduce date noi privind diaspora românească de peste Ural. În regiunea Orenburg şi Turgai există sate pur moldoveneşti. În satul Berdianski locuiesc basarabeni ce mai întâi fuseseră colonizaţi în Simferopol. În satul Abiarski a întâlnit familii cu numele Şeptechiţă. În regiunea Samarkand există un sat exclusiv moldovenesc iar în satul Orheievka din Semipalatinsk trăiau coloni din Orhei. Sate româneşti sunt în jurul Omskului şi Akmolinskului şi în regiunea Tansk. În jurul oraşului Irkutsk există români, unul din sate fiind Ceremskov. Lângă Vladivostok pe fluviul Usuri există sate ca:Teiul, Zâmbreni, Bogatârca, Kişinovka, Bălcineşti, Dunai, Basarabia Nouă, Logăneşti cuprinzând la 1968, 30.000 moldoveni. Pe Amur, lângă Habarovsk, există sate ca: Inul, Aur, Dunărea. În Manciuria erau înainte de război 20.000 de români. S-au semnalat pescari români din Primorsk care au cerut azil în Japonia.79

Între multele valuri de deportări, emigrări, colonizări ale românilor spre est, un rol important l-a avut şi strămutarea în Siberia şi Kazastan între 1906-1914 a 60.000 basarabeni şi crearea unei adevărate Românii extrem-orientale.80

Câţi aţi muri pentru tricolor? Ea a făcut-o!

În Ucraina, la recensământul din 1989, existau la est de Nistru români în regiunea Odessa care cuprinde însă şi sudul Basarabiei (149.534), Nikolaev (16.673), Kirovograd (10.694) şi alte regiuni (73.128).81 Exista în 1992 la Odessa o Societate Culturală Românească ,,Luceafărul” care edita şi un săptămânal cu acelaşi nume condus de Vadim Bacinschi. Maria Margarit din Ananiev spunea de acest săptămânal că este un ,,alin pentru durerea ce mă încearcă” şi că ,,ne dor schimbările cărora au fost supuse cândva denumirile satelor noastre” şi vorbeşte de ,,existenţa de veacuri a noastră pe aceste locuri”.82

Interesele ruseşti în zonă a căror expresie este conflictul început în 1992 şi tendinţele centrifuge continuate până în prezent împiedică accesul la viaţa naţională măcar pentru românii transnistrieni din raioanele Moldovei. Dacă la început 26.000 elevi din Transnistria au cerut grafie latină, în urma presiunilor rusofonilor au rezistat doar şcolile nr. 20 din Tiraspol (despre care T.Tabunşcic vicepreşedinte al Societăţii ,,Transnistria”83 anunţă că a crescut de la 30 la 700 de elevi); nr.4, 17, 18, 19, din Bender (Thighina) şi nr. 12 din Râbniţa84. În întreaga Transnistrie moldovenii deţin 40% din populaţie (ruşii şi ucrainenii deţin doar 22, respectiv 28%); în Tiraspol unde în 1940 aveau 65% mai deţineau în 1989 abia 12%.86

În Cocieri (satul transnistrian care i-a dat pe prozatorul şi regizorul Ioviţă Vlad şi academicianul I.Capiton Lupol) învăţătoarea Maria Gherasim Isaicul în timpul conflictului pleca şi se întorcea de la şcoală purtând cu ea, tricolorul. Într-o noapte au ucis-o şi au aruncat-o în fântână.85 Ferice de copiii ce au avut-o în frunte. Vai nouă ce le permitem unor analişti români (nu doar lui Smirnov şi armatei a XIV-a) să afirme categoric că nu avem interese în Transnistria şi că aceasta nu aparţinuse nicicând României.

Cu gândul la aceşti bravi români transnistrieni va fi zis probabil C.Coposu că ,,integritatea noastră teritorială până la frontierele estice ale neamului este o obligaţie sfântă, ca a XI-a poruncă a decalogului românesc”.

Autorităţile autoproclamatei Republici Moldovene Transnistriene de azi controlează pe lângă raioanele de la est de Nistru şi oraşul Tighina care este în Basarabia. În 1992, după ce armata Moldovei a intrat în Tiraspol, a primit ordin de la Snegur să se retragă. Ostaşii au plâns de necaz. Chişinăul este îndreptăţit conform dreptului internaţional să restabilească ordinea constituţională în zonă însă a avut şi are nişte ezitări cel puţin suspecte.

Sper, stimate cititorule, că te-ai convins că avem oarece interese şi dincolo de Nistru, cu toate că probabil eşti tipul de român ce se revoltă că americanii nu ştiu de spaţiul nostru mioritic, dar care permite cu seninătate să fie ţinut în beznă de o şcoală ce nu i-a dat nici cele mai elementare date despre fraţii săi din Transnistria, Transcarpatia, Pocuţia, Bucovina de Nord, Basarabia de Nord, Herţa, Basarabia de Sud, Cadrilater, Timocul sârbesc şi bulgăresc, Banatul de Vest, Ungaria de est, despre fraţii săi aromâni, meglenoromâni şi istroromâni. Americanii sunt nişte nesuferiţi superficiali. Ca bun român, continuă să cauţi soluţii de a mai face români verzi din încă câţiva unguri şi nu îţi pune problema celor 12 milioane de români din afara României ce nu au acces la limba maternă. Nu îţi fă inimă rea ci treci mai bine la pagina sportivă.

Viorel Dolha

NOTE
1. A. Nour, Basarabia nr.1/1992 pag. 82.
2. G. Brătianu, ,,Tradiţia istorică despre întemeierea statelor româneşti”, Bucureşti 1980, pag. 170.
3. A. Boldur, Teritoriul Moldovei faţă de principatele…, ,,Patrimoniu” nr.4 1991, pag. 14.
4. S. Mehedinţi, Fruntaria României spre răsărit, ,,Neamul Românesc”, Chişinău nr. 1/1991, pag. 6.
5. I.S. Nistor, ,,Istoria românilor din Transnistria”, Bucureşti 1995, pag.13.
6. E. Lozovan, Românii orientali de la Nistru la Vladivostok, ,,Neamul Românesc, pag. 31, nr. 1/1991.
7. Ghe. Brătianu, op.cit. , pag.170.
8. I. Nistor, ,,Basarabia” nr.10/1990, pag.159.
9. N. Iorga, ,,Istoria românilor pentru poporul românesc”, Chişinău 1992, pag.103
10. A. Boldur, ,,Istoria Basarabiei”, Bucureşti 1992, pag. 177.
11. D. Pocitarencu, Cetatea Thighina, ,,Patrimoniu” nr.2/1991, pag.22, Chişinău.
12. I.S. Nistor op.cit., pag. 16.
13. E.Şt. Holban, Figuri basarabene, ,,Basarabia” nr.3/1992, pag.89.
14. A. Crihan, Basarabia nr. 10/1991, pag.69.
15. XXX ,,Istoria României în date”, Chişinău 1992,pag. 138.
16. N. Iorga, Istoria românilor prin călători, Bucureşti 1981, pag. 276.
17. I.S. Nistor, op.cit. , pag.19.
18. N. Iorga, Românii de peste Nistru, ,,Basarabia”, nr. 11/1992, pag.87.
19. E. Lozovan, Românii orientali…, ,,Neamul Românesc”, nr.1/1991, pag.32.
20. I.S. Nistor, op.cit., pag.23.
21. E.Şt. Holban, Figuri basarabene, ,,Basarabia”, nr.1/1992.
22. I.S. Nistor, op.cit., pag 26.
23. Şt. Ciobanu, Cultura românească în Basarabia, Chişinău 1992, pag.23.
24. E.Şt. Holban, Prin veacurile învolburate…, ,,Basarabia”, nr.1/1992.
25. M. Iacobescu, Din istoria Bucovinei, Bucureşti 1993, pag.35.
26. N. Iorga, Românii de peste Nistru, ,,Basarabia”, nr.11/1992, pag.89.
27. I.S. Nistor, op.cit, pag.,27.
28. A. Raţiu, Avertismentul, ,,Neamul Românesc”, nr. 1/1991, pag.29.
29. D.A. Lăzărescu, ,,Imaginea României prin călători”, Bucureşti 1986, vol. II, pag. 102.
30. A. Nour, op.cit., pag.82.
31. XXX Istoria României în date, pag.156.
32. N. Iorga, ,,Istoria românilor prin călători”, Bucureşti 1981, pag.445.
33. Şt. Ciobanu, op.cit., pag.250.
34. I.S. Nistor, op.cit., pag32.
35. Al. Matcovski, ,,Basarabia”, nr.5/1990, pag.143.
36. Ibidem, nr.11/1991, pag.157.
37. I.S. Nistor, op.cit. pag.109.
38. Şt.Holban,Prin veacurile învolburate…,în’Basarabia’ nr.5/1992
39.F.Bichir, ,,Baricada”,nr.178,pag.6
40.N.Iorga, Românii de peste Nistru, în ,,Basarabia” nr.11/1992,pag92
41.I.S.Nistor,op.cit.,pag.35
42.A.Nour,în ,,Basarabia” nr.1/1991,pag82
43.Ibidem,pag.85
44.I.S.Nistor,op.cit.,pag.35
45.Ibidem,pag.39
46.A.Boldur,op.cit..,pag.512
47.E.Şt.Holban, Figuri basarabene, în Basarabia,nr.3/1992,pag.89
48.Ibidem,pag.91
49.C.Botoran,M.Retegan, 1918-Făurirea României Mari, Buc.1993,pag.48
50.I.S.Nistor,op.cit.pag.49
51.A.Chiriac, Mic dicţionar al membrilor Sfatului Tării, Patrimoniu nr.4/1991, pag.77
52.Şt.Bulat, Şedinţele Sfatului Tării, Patrimoniu, nr.2/1991,pag.140
53.E.Şt.Holban, Figuri basarabene , Basarabia nr.12/1991,pag.97
54.D.Timonu, în Basarabia nr.12/1992,pag.198
55.XXX 1918,vol.VI,Buc.1986,pag466
56.I.S.Nistor, op.cit.,pag.60
57.Ibidem,pag.61
58.M.Bruhis, Rusia,România,Basarabia, Chişinău ,1992,pag.343
59.I.S.Nistor, op.cit.,pag.68
60.L.Lari, Labirintul basarabean, în Îndemn la înălţare în istorie, Chişinău 1990, pag.185
61.V.Mândricanu, în Nistru nr.2/1990,pag.69
62.I.S.Nistor, op.cit. pag.65
63.L.Lari, op.cit., pag.185
64.N.Dabija, în Literatura şi Arta, Chişinău nr.22/1996
65.I.Datcu, Basarabia nr.11-12,an1993,pag.191
66.E.Şt.Holban, Figuri basarabene, Basarabia 1/1992
67.A.Văratec, Dezintegrarea Basarabiei la 1940, Revista Istorică nr.1-2/1992, pag.154
68 XXX Pactul Molotov-Ribbentrop ,pag.82,Chişinău1992
69. XXX Ibidem,pag.90
70.XXX Ibidem,pag.83
71.XXX Ibidem,pag.93
72.XXX Ibidem,pag110
73.N.Dabija, Literatura şi Arta, Chişinău 1996
74.Ibidem
75.O.Verenca, Realităţi economice în guvernământul Transnistriei, Revista Istorică, nr.1-2/1992,pag.137
76.I.S.Nistor, op.cit.,pag.97
77.Ibidem,pag.95
78.R.Toma, Nordul poetic, Flacăra, aprilie 1997,pag.6
79.E.Lozovan,op.cit.,pag.32
80.N.Negru, Îndemn la înălţare în istorie, Chişinău 1990, pag.165
81.V.Trebici, Ucraina şi minoritatea etnică românească, România Liberă 29.03.1997
82.M.Mărgărit, ,,Luceafărul”-Odessa, nr.19/1992
83.*** Românul nr.28/1997
84*** Moldova Suverană nr. 119/1994
85.E.Nirca, Basarabia nr.10/1992,pag.205
86.N.Dabija, Literatura şi Arta, 22/1996
87.*** Istoria României în date, pag.9