Pe 9 septembrie s-au împlinit 74 de ani de la masacrul de la Treznea

Masacrul din Treznea (Trăznea) a avut loc pe 9 septembrie 1940, în ziua în care trupele ungare horthyste, ca urmare a Dictatului de la Viena, au intrat în comuna Treznea, județul Sălaj.

Monumentul dedicat victimelor masacrului din Treznea, judeţul Sălaj

După crimele din 8 septembrie 1940, când trupele armatei ungare au ucis 11 persoane în comuna Ciumărna, trupe maghiare aparținând batalionul 22 Grăniceri Debrețin aflat sub comanda locotenentului Akosi au intrat în comuna Treznea la data de 9 septembrie. După ocuparea satului, unitățile maghiare au dezlănțuit măcelul rămas în istorie sub denumirea de „Masacrul de la Trăznea”. Primele victime au fost copii aflați cu vitele la păscut. Cadavrele lor au fost descoperite pe izlazul comunal. Români și evrei au fost masacrați cu focuri de mitraliere, străpunși cu săbiile și baionetele, iar casele atacate cu grenade și incendiate. În urma acestor incidente au murit 93 de persoane, dintre care 87 de români și 6 evrei.

Cotidianul „România nouă” din data de 1 ianuarie 1941, relata cazul lui Nicolae Brumar, român ridicat din propria sa casă de trupele ungare și împușcat lângă o capită de fân, împreună cu soția și cele două fiice ale sale. Cadavrele au fost descoperite ciopărțite cu baioneta. Un alt caz foarte cunoscut în epocă a fost cel al lui Vasile Mărgăruș. Acesta a fost străpuns cu baioneta în mai multe părți ale corpului și apoi împușcat în cap cu gloanțe model „dum-dum”. Preotul ortodox a căzut de asemenea victimă trupelor horthyste. A ars in casa parohiala care a fost incendiată. În Trăznea se aflau și 9 soldați români reîntorși acasă și demobilizați. Aceștia au fost împușcați cu efectele militare pe ei. Învățătorul și soția au încercat să se refugieze în comuna Pusta. Au fost prinși și aduși la sediul jandarmilor maghiari de la Agrij, de unde au fost duși pe un câmp și împușcati.

Printre victimele masacrului de la Treznea se numără și familia muzicologului român Octavian Lazăr Cosma, președinte al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (au fost uciși părinții săi, învățătorii Lazăr si Aurelia Cosma). În memoriile sale, profesorul Cosma evocă evenimentele sângeroase din 1940:

„Și vara anului 1940 avea să aducă reflexele militarismului regimurilor totalitare, fascist și comunist, o parte a teritoriului fiind pusă pe tavă horthystilor, Treznea intrând sub acest funest Diktat ce avea să schimbe cursurile multor vieți. Consecințele pentru sătenii Treznei au fost dezastruoase, la 9 septembrie 1940 trupele ungare au mărșăluit pe ulița principală, venind dinspre Zalău și îndreptându-se spre Buciumi și mai departe. La primărie, notabilitățile – primarul român, notarul, directorul școlii – le-au întâmpinat fără prejudecăți. Către orele amiezii, subțiindu-se rândurile trupelor, se părea că preluarea autorității se făcuse si pe raza comunei noastre, lumea își vedea de treburi, căci era o zi însorită de toamnă, culesul recoltei neputând aștepta, mai ales otava… Și, deodată, au răsunat împușcături, ce deveneau persistente, se auzeau strigăte de groază, neliniștea și neputința își dăduseră mâna, soldați înarmați se războiau cu femei casnice, cu pruncii, cu moșnegii; încep să ardă case, primăria este cuprinsă de flăcări, se aude o puternică detunătură din centrul comunei, care a băgat și mai mult oamenii în sperieți. Grupe de cătane răscoleau gospodăriile și, sub amenințarea baionetelor, se făceau coloane de nevinovați, care erau împușcați, găuriți cu baionete, conduși spre locuri unde urmau să fie executați. Motivul? Erau români. Localnicii unguri au reacționat cu bucurie, dar au existat și cazuri de reținere, căci nu se așteptau la un măcel. Groful Francisc Bay dispăruse, nimeni nu intervenea salvator… Bubuitura din sediul primăriei are o explicație simplă: la subsol era depozitată o cantitate mare de dinamită folosită pentru spargerea răzoarelor de piatră, necesară pavării drumului. Temperatura generată de flăcările ce cuprinseseră primăria a declansat explozia, care a alertat trupele ocupante, derutându-le. Aceste trupe de închidere se aflau, după unii martori, sub influența alcoolului. Pe Meses, se zice, groful Bay cu oamenii săi au organizat o acțiune, cerând execuții în anume puncte. Erau vizați și intelectualii satului, preotul Traian Costea, care a fost împușcat și lăsat pradă vîlvătăilor care cuprinseseră casa parohială. Măcelul s-a derulat cu cruzime, nemenajînd, în prima fază, pe cei care cădeau în calea armatei însetată de sânge. Nu numai români, deoarece printre victime au fost și evrei, inclusiv copii.”

Sursa: ro.wikipedia.org

Dumnezeu să-i ierte de orice păcat şi să-i odihnească cu sfinţii neamului pe toţi românii ucişi şi chinuiţi de duşmanii noştri!

Reclame

“Când ungurii au aruncat-o pe mama în groapă au zis că vor să vadă cum arată grăsimea de român împuţit, şi au spintecat-o”. Ororile masacrului de la Ip şi Trăznea


“Când ungurii au aruncat-o pe mama în groapă au zis că vor să vadă cum arată grăsimea de român împuţit, şi au spintecat-o”. Ororile masacrului de la Ip şi Trăznea

Ignoranţa şi vârtejul lumii în care trăim ne-au făcut să ne uităm trecutul. Nu vom vorbi astăzi despre faptele de vitejie ale strămoşilor noştri, ci despre momentele în care românii au fost îngenuncheaţi, umiliţi, batjocoriţi şi chinuiţi fără pic de milă.

Poate că sună pompos, dar sunt multe pagini din istoria noastră, care au fost scrise cu sânge şi pe care nu trebuie să le uităm nicio clipă, pentru că ele ne vor întări şi ne vor ajuta să ne autodepăşim.

Anul 1940 a fost unul în care românii s-au simţit părăsiţi şi uitaţi de Dumnezeu. Chinurile inimaginabile prin care au trecut semeni de-ai noştri sunt desprinse parcă din poveştile terifiante ale Holocaustului evreilor. Să ne întoarcem în timp, pentru a înţelege mai bine ce s-a petrecut atunci:

În 1940, în numai câteva luni am pierdut o treime din ţară, dupa cedarea Bucovinei şi a Basarabiei de Nord către URSS (17 iunie), la 30 august pierdeam Ardealul prin odiosul Dictat de la Viena, ca numai după circa o săptămână, pe 7 septembrie, să cedăm şi Cadrilaterul bulgarilor.

Însă toate aceste lucruri ar fi trecut şi ar fi fost uitate de români, dacă nu s-ar fi petrecut teroarea: crimele făptuite de armata horthysta, sprijinită de o bună parte a etnicilor maghiari localnici.

În doar 11 zile, ungurii au ucis aproximativ 1.000 de români. Masacrele au început în 7 septembrie, când în localitatea bihoreană Mihai Bravu horthystii au ucis 22 de români şi au continuat până pe 18 septembrie, când 58 de români au fost decapitaţi în centrul orasului Gheorgheni, judeţul Harghita.

Însă cel mai afectat de teroarea horthysta a fost judeţul Sălaj, unde au fost masacraţi 477 de romani. Cele mai lovite de soartă au fost localităţile , cu 157 de martiri, şi Trăznea, cu 87. Singura vina a acestor oameni a fost că s-au născut romani.

“O viaţă întreagă am fost obsedat de sentimentul singurătăţii, dar acum sunt cu adevărat copleşit de acest sentiment. Am rămas singurul supravieţuitor al Odiosului Masacru de la Ip, a cărui inimă încă mai bate.

Pe retina minţii mele nu s-a şters niciodată culoarea sângelui ţâşnit în urma glonţului tras asupra unor oameni nevinovaţi. În urechi simt golul amar lăsat de bubuitul armelor în miez de noapte.. Încă mai trăiesc pentru că sunt în măsură să rostesc cuvântul Ip.
Vă iert pe toţi, pentru toate!”

Gavril Butcovan, singurul supravieţuitor al Masacrului de la Ip, 13-14 Septembrie 1940, Noaptea Inălţarii Sfintei Cruci

În materialul VIDEO ataşat puteţi vedea mărturiile cutremurătoare ale supravieţuitorilor masacrului de la Ip şi Trăznea.


Dumnezeu să odihnească cu sfinții sufletele românilor uciși de criminalii hortiști!

Sursa:http://www.napocanews.ro/2013/06