PATRIARHIA MAI NECREDINCIOASĂ DECÂT DOMNITORII -Moscheea / Capitulațiile Țării Românești și Moldovei

Patriarhia e de acord cu moscheea, căci e în „relații foarte bune” cu cultul musulman. 

Patriarhia Romana nu se opune ridicarii unei moschei inBucuresti, a declarat purtatorul de cuvant al Mitropoliei, Vasile Banescu, intr-o emisiune la Digi 24. El a spus ca este vorba despre un lacas de cult recunoscut de stat, despre care a primit asigurari ca nu va fi un centru de pregatire al unor lideri islamici.

„Patriarhia nu se opune construirii unui lacas de cult, al unui cult oficial recunoscut de stat. Ar fi o contradictie de termeni. Problema ridicarii moscheii nu are legatura strict cu biserica, si nici macar implicit, ci cu Guvernul, care da aprobarile. Personal, am fost asigurat de Secretariatul pentru culte ca e vorba de o moschee mai mare decat cea dintr-un oras de provincie, si ca nu e vorba de un centru de pregatire a unor lideri islamici”, a declarat purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane.

Certificatul de urbanism pentru moscheea pe care Muftiatul Cultului Musulman din Romania intentioneaza sa o construiasca in Bucuresti, pe Bulevardul Expozitiei nr. 22-30, a fost eliberat, insa acest document nu da dreptul de construire.

Planul Urbanistic Zonal urmeaza sa fie supus dezbaterii publice, iar competenta asigurarii dezbaterii publice si realizarii procedurii de consultare a populatiei revine structurilor de specialitate din cadrul Primariei Municipiului Bucuresti.

Numai dupa ce municipalitatea va aproba Planul Urbanistic Zonal, beneficiarul constructiei va putea solicita Primariei Sectorului 1 eliberarea unei autorizatii de construire.

Muftiatul Cultului Musulman din Romania a depus, in 26 ianuarie 2016, la Primaria Sectorului 1, documentatia pentru eliberarea unui certificat de urbanism, etapa premergatoare obtinerii autorizatiei de construire.

Intrucat documentatia depusa a fost incompleta, primaria a transmis petentului o adresa de completare, prin care a cerut precizarea scopului pentru care solicita eliberarea certificatului de urbanism, precum si prezentarea planurilor anexa, asa cum prevede legislatia in vigoare.

Reprezentantii cultului musulman au revenit cu documentele solicitate si, in acest context, Primaria Sectorului 1 avea obligatia legala de a elibera certificatul de urbanism solicitat de beneficiarul constructiei. Sursa: ziare.com 

Dar să vedem ce atitudine aveau domnitorii Vlad Țepeș, Bogdan al III-lea cel Orb și Petru Rareș: 

Capitulatia de la 1460 semnată la Adrianopol între Vlad Voievod Țepeș si Mahomed II Cuceritorul

Art. 1. Sultanul consimte si se angajează, pentru el însusi si pentru urmasii săi, să protejeze Valahia si s-o apere contra oricărui inamic, fără a pretinde altceva decât suprematia asupra suveranitătii acestui principat, ai cărui voievozi vor fi obligati să plătească Sublimei Porti un tribut de 10.000 piastri.

Art. 2. Sublima Poartă nu va avea nici un amestec în administratia locală a zisului principat si nu va fi permis nici unui turc să meargă în Valahia fără un motiv evident.

Art. 3. În fiecare an, un trimis al Sublimei Porti va pleca în Valahia pentru a primi tributul si la întoarcerea sa va fi însotit de către un reprezentant al voievodului până la Giurgiu, pe Dunăre, unde va fi numărată încă o dată suma predată si se va da a doua chitantă; iar după ce va fi transportată pe celălalt mal al Dunării, Valahia nu va mai fi responsabilă, orice accident s-ar putea produce.

Art. 4. Voievozii vor continua să fie alesi de Arhiepiscop, episcopi si boieri, iar alegerea va fi recunoscută de Poartă.

Art. 5. Natia valahă va continua să se bucure de libera exercitare a propriilor sale legi, iar voievozii vor avea dreptul de viată si moarte asupra supusilor lor, ca si acela de a face pace sau război, fără a fi supusi la nici o responsabilitate fată de Sublima Poartă.

Art. 6. Toti crestinii care, îmbrătisând o dată credinta musulmană, s-ar duce în Valahia si ar reveni acolo la religia crestină, nu vor putea fi reclamati de către nici o autoritate otomană.

Art. 7. Supusii valahi care ar avea ocazie să meargă prin ce parte a posesiunilor otomane nu vor putea fi fortati să plătească haraciul sau taxa ce capitatie la care sunt supusi locuitorii crestini.

Art. 8. Dacă vreun turc are un proces în Valahia cu un supus al acestei tări, cauza va fi ascultată si judecată de către Divanul valah, în conformitate cu legile locale.

Art. 9. Toti negustorii turci, plecati în acest principat pentru a vinde sau cumpăra acolo mărfuri, vor trebui să aducă la cunostinta autoritătilor locale timpul ce trebuie să stea acolo si vor trebui să plece la expirarea timpului.

Art. 10. Nici un otoman nu este autorizat să ducă cu el unul sau mai multi servitori născuti în Valahia, de orice sex ar fi ei; si nu va exista niciodată nici o moschee în nici o parte a teritoriului valah.

Art. 11. Sublima Poartă promite să nu elibereze niciodată un firman la cererea unui supus valah, pentru afacerile sale din Valahia, de orice natură ar putea fi ele, si nu-si arogă niciodată dreptul de a chema un supus valah la Constantinopol sau în orice parte a posesiunilor otomane, sub orice pretext ar putea să fie.

Capitulatia de la 1511 între Bogdan cel Orb si Baiazid II

Art. 1.Poarta recunoaste Moldova ca tară liberă si necucerită.

Art. 2. Religia crestină, profesată în Moldova, nu va fi niciodată oprimată nici tulburată, iar natiunea sa va avea liberă dispozitie de bisericile sale, ca si în trecut.

Art. 3. Poarta se angajează să apere Moldova contra oricărei agresiuni eventuale si s-o mentină în starea în care se găsea mai înainte, fără să i se facă nici ce mai mică nedreptate si fără a suferi nici cea mai mică stirbire a teritoriului ei.

Art. 4. Moldova va fi condusă si guvernată după propriile ei legi, fără ca Poarta să se amestece în aceasta în nici un fel.

Art. 5. Domnitorii săi vor fi alesi pe viată de natie si confirmati de Sublima Poartă.

Art. 6. Stăpânirea domnitorilor se va extinde peste întregul teritoriu moldovenesc; ei vor putea întretine în solda lor o trupă înarmată până la un efectiv de 20.000 de oameni, autohtoni sau străini.

Art. 7. Moldovenii vor putea întretine si cumpăra o casă la Constantinopol ca resedintă a agentului lor. Ei vor putea avea acolo de asemenea si o biserică.

Art. 8. Turcii nu vor putea avea, nici să cumpere, pământuri în Moldova; nu vor putea nici să construiască acolo moscheie, nici să se stabilească acolo în vreun fel.

Art. 9. Ca semn al supunerii, domnitorul, împreună cu natia, va avea grijă să trimită Portii în fiecare an, prin doi boieri din Moldova, 4.000 ducati turcesti, adică 11.000 piastri, 40 soimi si 40 iepe gestante, totul sub titlul de dar.

Art. 10. În caz de înarmare pentru război, domnitorul Moldovei va furniza armatei imperiale contingentul ce i se va cere.

Capitulatia de la 1529 între Petru Rareș si Soliman I Legislatorul

Art. 1. Sultanul recunoaste că Moldova a oferit de bună voie si fără rezistentă făgăduială de supunere fată de Imperiul otoman.

Art. 2. Natia moldovenească se va bucura, la fel ca în vechime, de toate libertătile, fără nici o molestare si făiceiurile, drepturile si prerogativele acestei tări vor fi în veci inviolabile.

Art. 3. Domnitorii vor exercita liber stăpânirea lor asupra tării, ca în trecut, fără ca Poarta să se poată amesteca în aceasta în nici un fel, direct sau indirect.

Art. 4. Poarta nu se va amesteca, de asemenea, în nici o cauză sau diferend între particulari, ci domnitorul, cu adunarea sa, va fi cel care va trebui să judece; în nici un caz Poarta nu va putea pune în această privintă vreo piedică oarecare, fie ea directă sau indirectă.

Art. 5. Hotarele Moldovei vor fi păstrate intacte în întreagă lor întindere.

Art. 6. Exercitarea cultului musulman este interzisă pe întregul teritoriu moldovenesc.

Art. 7. Nici un musulman nu va putea avea în Moldova, cu titlu de proprietate, nici pământ, nici casă, nici prăvălie; el nu va putea nici să stea în tară pentru afaceri negustoresti decât atâta timp cât va fi autorizat de către domn.

Art. 8. Comertul Moldovei va fi deschis tuturor natiilor comerciale. Totusi turcii vor avea preferintă asupra tuturor natiilor pentru cumpărarea produselor tării, pe care le vor negocia prin bună învoială în porturile de la Galati, Ismail si Chilia; dar ei nu vor putea pătrunde mai departe în interiorul tării, fără o autorizatie expresă din partea domnitorului.

Art. 9. Moldovei i se păstrează titlul de tară independentă; el va fi reprodus în toate actele scrise ce-i va adresa Poarta otomană domnitorului.

Art. 10. Turcii pe care îi va trimite Poarta cu hârtii pe adresa domnitorului nu vor trece Dunărea; ei se vor opri pe malul opus al fluviului, transmitând depesele lor guvernatorului de la Galati, care va face să parvină domnitorului si va transmite la fel răspunsurile acestuia curierului Sublimei Porti.

Art. 11. Domnitorii Moldovei vor fi alesi de către diferite clase ale populatiei tării. Alegerea va fi recunoscută de către Poartă fără ca ea să se poată amesteca în aceasta, să numească un domn, să ridice cea mai neînsemnată greutate sau cea mai mică piedică în această privintă.

Art. 12. Tara va fi apărată de către Poarta otomană în orice împrejurare în care natia moldovenească ar cere sprijinul sau ajutorul ei.

Art. 13. În schimbul tuturor acestor avantaje, natia moldovenească nu va da Portii otomane decât un dar anual de 4.000 ducati.

Au existat mai multe versiuni ale capitulațiilor.

Sursa: http://www.1812.md/capitulatiile-tarii-romanesti-si-moldovei-incheiate-cu-poarta-otomana/ 


Să înțelegem că, domnitorii noștri au capitulat parțial și temporar în fața turcilor musulmani, apărând în mod expres credința și pământurile. 

Cei din zilele noastre, politicieni și ierarhi, au capitulat total în fața străinilor și în fața islamului, cedând tot!

Reclame

Se împlinesc 553 de ani de „Atacul de noapte” din 16 spre 17 iunie 1462 al lui VLAD ŢEPEŞ asupra armatei sultanului Mehmed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului

AtaculdeNoapte.jpg

Theodor Aman – Bătălia cu facle

Atacul de noapte a fost o bătălie între o armată condusă de Vlad Țepeș, domnul Țării Românești (Valahia) și o armată condusă de sultanul Mehmed al II-lea al Imperiului Otoman, desfășurată în apropierea cetății de scaun a Țării Românești, Târgoviște, în noaptea de 17 iunie 1462. Campania a avut ca rezultat o victorie decisivă a românilor. Conflictul a pornit inițial de la refuzul lui Vlad de a plăti tribut otomanilor și a escaladat după ce Vlad a invadat Bulgaria și a tras în țeapă peste 23.000 de turci și bulgari. Mehmed a ridicat o armată uriașă cu obiectivul de a cuceri Țara Românească și a o anexa la imperiul său. Cele două armate au avut mai multe ciocniri, cea mai semnificativă fiind atacul de noapte în care Țepeș a atacat tabăra turcească în timpul nopții pentru a încerca să-l ucidă pe sultan. Deși atacul a cauzat pierderi mari turcilor, Mehmed a scăpat cu viață și și-a continuat marșul spre reședința de la Târgoviște, unde a dat peste alți 20.000 de turci și bulgari trași în țeapă. Sultanul și armata sa au fost total demoralizați și s-au retras din Țara Românească.

Portretul lui Vlad Ţepeş din Castelul Ambras, Innsbruck

După căderea Constantinopolului în 1453, Mehmed și-a ales noile campanii militare. În Anatolia, Imperiul Trebizondei încă rezista otomanilor, iar la est turkmenii lui Uzun Hasan, împreună cu alte state mai mici, amenințau Înalta Poartă. La vest, albanezii conduși de Skanderbeg continuau să-l tulbure pe sultan, în timp ce Bosnia se împotrivea plății tributului. Valahia avea sub control malul nordic al Dunării, iar Mehmed a dorit să obțină controlul asupra fluviului, deoarece atacuri navale puteau fi lansate asupra imperiului său tocmai de la Sfântul Imperiu Roman.

Click pentru mărire. Imperiul Otoman în timpul lui Țepeș

Imperiul Otoman în timpul lui Vlad Ţepeş

La 26 septembrie 1459, Papa Pius al II-lea a cerut o nouă cruciadă împotriva otomanilor, iar la 14 ianuarie 1460, la congresul din Mantua, a proclamat faptul că cruciada oficială va dura timp de trei ani. Planul său, totuși, a eșuat, și singurul conducător european care și-a arătat entuziasmul pentru cruciadă a fost Vlad, care era foarte stimat de Papă. Încurajat datorită lipsei de entuziasm arătate de europeni pentru cruciadă, Mehmed a preluat inițiativa și a trecut la atac. Spre sfârșitul aceluiași an (1460), a cucerit ultimul oraș independent din Serbia, Semendria, iar în anul următor (1461), l-a convins pe despotul grec al Moreei să-și predea fortăreața; la scurt timp după aceea, capitala acesteia, Mystras, și Corintul i-au urmat exemplul și s-au predat fără luptă.

Singurul aliat al lui Țepeș, Mihai Szilágyi (cumnatul lui Ioan Huniade, fost regent al Ungariei în 1458 până la încoronarea lui Matei Corvin) a fost capturat de turci în 1460, în timp ce traversa Bulgaria. Oamenii săi au fost uciși prin tortură, iar Szilágyi însuși a murit în timp ce a fost tăiat în două cu fierăstrăul. Spre sfârșitul aceluiași an (1460), Mehmed a trimis emisari la Târgoviște pentru a-l zori pe Vlad să plătească tributul întârziat. Vlad l-a înfuriat pe sultan prin uciderea emisarilor, și într-o scrisoare datată 10 septembrie 1460, adresată sașilor din Brașov, îi previne pe aceștia despre planurile de invazie ale lui Mehmed și le cere ajutorul. Vlad nu plătise tributul anual de 10.000 de ducați din 1459. Pe lângă această sumă, Mehmed i-a mai cerut și 1000 de băieți, care urmau să devină ieniceri. După ce cererea le-a fost refuzată, turcii au trecut Dunărea și au început să prade și să ia prizonieri, însă Vlad i-a capturat și i-a tras în țeapă pe toți. Conflictul a continuat până în 1461, când Mehmed i-a cerut lui Vlad să meargă la Constantinopol să negocieze.

Spre sfârșitul lunii noiembrie 1461, Țepeș i-a scris sultanului că nu putea să-și permită să plătească tribut, datorită faptului că războiul cu sașii din Transilvania i-a terminat resursele, și că nu putea să plece deoarece exista riscul ca regele Ungariei să atace Valahia în lipsa lui. I-a promis sultanului că-i va trimite destul aur și băieți atunci când își va putea permite, și că s-ar duce la Constantinopol dacă sultanul i-ar trimite un pașă să conducă Valahia în absența sa. Între timp, sultanul primise vești despre alianța lui Vlad cu regele Ungariei, Matei Corvin. Mehmed l-a trimis pe beiul din Nicopole, Hamza Pașa, să pună în scenă o întâlnire diplomatică cu Vlad la Giurgiu, dar cu ordinul să-l atace acolo, iar după capturarea lui, să-l ducă la Constantinopol. Țepeș a fost prevenit de capcană și a plănuit să pregătească una proprie.

Hamza a adus cu el 1.000 de călăreți, iar pe când au trecut printr-un pas îngust la nord de Giurgiu, Vlad a lansat un atac surpriză. Valahii i-au încercuit pe turci și i-au nimicit cu focuri de armă. Istoricii îl acreditează pe Vlad ca fiind unul din primii cruciați europeni care au folosit praful de pușcă „într-un mod creativ – mortal”. Într-o scrisoare adresată regelui Matei Corvin, datată 2 februarie 1462, a scris că Hamza Pașa a fost capturat aproape de fosta cetate valahă Giurgiu. După ce l-a distrus pe Hamza Pașa, Vlad s-a deghizat în haine turcești și a avansat cu cavaleria sa spre cetate, unde a ordonat gărzilor în turcește să deschidă porțile. Aceștia s-au conformat, iar Vlad a atacat și distrus forțele turcești din cetate. După aceea a început o campanie de distrugere a turcilor și a populației care i-a ajutat; mai întâi în sudul Valahiei, după aceea în Bulgaria, traversând Dunărea înghețată. În Bulgaria și-a împărțit armata în mai multe grupuri mici și a acoperit circa 800 kilometri în două săptămâni, nimicind peste 23.000 de turci și bulgari.

Într-o scrisoare adresată lui Corvin, datată 11 februarie 1462, Vlad a scris:

„ Am ucis bărbați și femei, bătrâni și tineri, locuitori din Oblucița și Novoselo, unde Dunărea curge în mare, până la Rahova, care este lângă Chilia, din josul Dunării până la locuri ca Samovit și Ghighen. Am ucis 23.884 de turci și bulgari fără să-i socotim pe cei pe care i-am ars în case sau cei a căror capete n-au fost tăiate de soldații noștri…. Așadar Înălțimea Voastră trebuie să știe că am rupt pacea cu el”

Bulgarii creștini au fost însă cruțați; mulți din ei erau așezați în Valahia. Numerele exacte de victime au fost următoarele: la Giurgiu 6.414 victime; la Enisala, 1.350; la Durostor 6.840; la Orșova, 343; la Hârșova, 840; la Marotin, 210; la Turtucaia, 630; la Turnu, Batin și Novograd, 384; la Sistov, 410; la Nicopole și Ghighen, 1,138; la Rahova, 1,460. La aflarea veștilor despre devastare, Mehmed — care atunci asedia o fortăreață în Corint — și-a trimis marele vizir, Mahmud, cu o armată de 18.000 de oameni, să distrugă portul Brăila. Țepeș s-a întors și a învins armata otomană, și conform detaliilor din cronica din Lezze (Italia), doar 8.000 de turci au scăpat cu viață.

Traseul-campaniei-lui-Vlad-Tepes-1462

Traseul campaniei lui Vlad Ţepes dincolo de Dunăre, în iarna 1461-1462.

Sursa hartă: george-damian.ro

Campania lui Vlad a fost sărbătorită în orașele săsești din Transilvania, statele Italiene și de Papa. Un trimis din Veneția, la aflarea veștilor la curtea lui Corvin la 4 martie, și-a exprimat marea bucurie și a spus că toată Creștinătatea ar trebui să serbeze succesul lui Vlad. Un pelerin englez în Țara Sfântă, William din Wey, trecând prin insula Rodos în drum spre casă, a scris că „soldații din Rodos, la aflarea campaniei lui Vlad Dracul, au cântat imnuri (Te Deum) pentru a-l cinsti și onora pe Dumnezeu care a permis așa victorii. Primarul din Rodos a adunat soldații și cetățenii la un ospăț cu fructe și vin.” Genovezii din Caffa i-au mulțumit lui Vlad pentru că datorită campaniei sale au fost salvați de un atac al sultanului de vreo 300 de galere, pregătite să-i atace. Mulți turci au fost înspăimântați de Vlad și au părăsit partea europeană a imperiului și s-au mutat în Anatolia. La aflarea veștilor, Mehmed a abandonat asediul Corintului și a hotărât să-l atace, el însuși, pe Vlad.

Otomanii

„Mehmed a trimis mesageri în toate direcțiile cu ordinul să adune o armată, în care numerele și armamentul au fost aproximativ egale cu cele avute în asediul Constantinopolului.”

Mehmed al II-lea, pictură de Gentile Bellini

La 26 aprilie sau 17 mai 1462, sultanul a pornit cu armata sa de la Constantinopol cu obiectivul de a cuceri Valahia și a adăuga un nou teritoriu la imperiul său. Sultanul însuși a menționat, într-o scrisoare adresată unuia din marii săi viziri, că avea 150.000 de oameni cu el. Istoricul grec Chalcondyles a scris referitor la armata lui Mehmed că era „cea mai mare forță numerică turcească adunată de la cucerirea Constantinopolului încoace.” El estimează totalul acesteia la circa 250.000, pe când istoricul turc Tursun Bey menționează 300.000. Aceste numere se pare că sunt exagerate. Un număr mai aproape de adevăr este cel oferit de trimisul venețian de la Buda, Tommasi, care menționează o armată formată din circa 60.000 de soldați, însoțiți de circa 30.000 mercenari. În componența acestei armate se numărau ienicerii (trupele de elită); pedestrașii; spahiii (cavaleria feudală); saialii (trupele de sacrificiu formate din sclavi care puteau să-și câștige libertatea în cazul că supraviețuiau); achingiii (arcașii); silahdârii (gărzile armelor sultanului, de asemenea protejau flancurile); asabii (lăncierii); beșlii (cei care mânuiau armele de foc); și gărzile praetoriene care serveau ca garda de corp a sultanului. Fratele vitreg al lui Vlad, Radu cel Frumos, care era de bunăvoie în serviciul sultanului, avea 4.000 de călăreți. Pe lângă aceste efective, turcii mai aveau 120 de tunuri, ingineri și mână de lucru pentru a construi drumuri și poduri, dar și femei „rezervate pentru plăcerile de noapte ale soldaților.” Chalcondyles menționează că corăbierii de pe Dunăre au plătit 300.000 de monezi de aur pentru privilegiul de a transporta armata. Alături de aceștia, otomanii au folosit și flota proprie, constând în 25 de trireme și 150 de vase mai mici.

Românii

Vlad Țepeș i-a cerut ajutor regelui Ungariei, Matei Corvin, oferindu-se chiar să se convertească de la Ortodoxie la Catolicism pentru a obține ajutorul acestuia. Deși Corvin i-a promis că-i va trimite ajutoare, acestea nu au sosit. Corvin primise bani de la Papa pentru a ridica o armată și a susține campania lui Vlad, însă Corvin a cheltuit banii în alte scopuri, fără să mai adune armata. Mai târziu, va justifica nereușita de a ridica o armată cât și eșecul strategic al campaniei lui Vlad, prin faptul că valahul de fapt trădase (complotul scrisorii). Vlad a cerut să se facă o mobilizare generală în care au fost incluși „nu doar bărbați de vârstă militară, ci și femei și copii de la vârsta de doisprezece ani în sus, precum și contingente de țigani sclavi.” Mai multe surse menționează totalul oamenilor sub comanda sa ca fiind între 22.000 și 30.900, estimarea acceptată în general fiind cea de 30.000. Majoritatea armatei consta în țărani și ciobani echipați cu topoare și coase, în timp ce boierii călare, puțini la număr, erau înarmați cu lănci, săbii, pumnale și purtau cămăși de zale ca armură. Garda personală a lui Vlad era formată din mercenari din mai multe țări. Legenda spune că înainte de bătălie, Vlad le-a spus oamenilor săi „Ar fi bine ca cei ce se gândesc la moarte să nu mă urmeze”

Batălia

Turcii au încercat să debarce la Vidin, dar au fost respinși de săgeți. La 4 iunie, un contingent de ieniceri a debarcat în timpul nopții, la Turnu, unde aproximativ 300 din ei au fost uciși de atacurile valahilor. Ienicerul de origine sârbă Constantin din Ostrovița a scris despre întâlnirea cu Vlad Țepeș:

„ La căderea nopții, am intrat în bărci, am luat-o la vale pe Dunăre și am trecut pe malul celălalt la câteva mile mai jos de locul în care era oprită armata lui Vlad. Acolo am săpat tranșee, pentru a fi protejați de cavalerie. După aceea am trecut din nou pe partea cealaltă și am transportat restul ienicerilor peste Dunăre, iar după ce toată infanteria a ajuns pe malul opus, ne-am pregătit și am început să avansăm încet spre armata lui Vlad, împreună cu artileria și restul echipamentului adus cu noi. Fiind opriți, am instalat tunurile, dar nu destul de repede pentru a împiedica pierderea a trei sute de ieniceri, uciși de valahi…. Văzând că partea noastră începe să slăbească, ne-am apărat cu cele 120 de arme cu care am traversat și am tras atât de des încât am reușit să respingem armata prințului și ne-am îmbunătățit pozițiile…. iar Dracul, văzând că nu poate opri traversarea, s-a retras. După aceea sultanul a trecut Dunărea cu toată armata și ne-a dat 30.000 galbeni pentru a fi împărțiți între noi.”
Armata otomană a reușit să avanseze, dar Vlad le-a îngreunat considerabil avansul, pârjolind terenul și otrăvind fântânile. De asemenea valahii au deviat cursurile râurilor mai mici, formând astfel terenuri mlăștinoase. Au fost pregătite capcane, săpând gropi care au fost după aceea acoperite cu crengi și frunze. Populația și animalele de ogradă au fost trimise în munți, iar timp de o săptămână armata lui Mehmed și-a continuat marșul anevoios, suferind de foame și de sete, „negăsind nici un om, nici un animal, nimic de mâncare sau de băut.”

Vlad a adoptat o tactică de gherilă, cavaleria sa atacând sporadic elemente răzlețe ale otomanilor. De asemenea, a trimis suferinzi de boli mortale ca lepră, tuberculoză, sifilis și — în număr mai mare — ciumă bubonică în tabăra turcească, să infecteze cât mai mulți dușmani. Ciuma bubonică a început să se împrăștie în armata otomană. Flota acestora a lansat câteva atacuri minore asupra Brăilei și Chiliei, dar fără a provoca pagube prea mari, datorită faptului că Vlad a distrus majoritatea porturilor din Bulgaria. Chalcondyles menționează că sultanul a luat prizonier un luptător valah, pe care a încercat să-l plătească pentru a obține informații, dar fără succes; după care l-a amenințat cu tortură, din nou fără succes. Se spune că Mehmed l-a apreciat pe soldat, spunându-i „dacă domnul tău ar avea mai mulți oameni ca tine, în scurt timp ar putea cuceri lumea!”

Turcii și-au continuat avansul spre Târgoviște, după ce au fost respinși la cetatea București la insula fortificată Snagov. La 17 iunie, în timp ce turcii și-au așezat tabăra la sud de capitală, Vlad a dezlănțuit atacul său de noapte, cu aproximativ 24.000, sau posibil cu doar 7.000 sau 10.000 de călăreți. Conform relatărilor lui Chalcondyles, înaintea începerii atacului, Vlad a intrat în tabăra turcească îmbrăcat în straie turcești, și a circulat nestingherit, încercând să afle care este cortul sultanului și organizarea taberei.

Atacul a început „la trei ore după apusul soarelui și a durat până la patru dimineața” și a provocat o mare confuzie în tabăra otomană. Valahii au sunat goarnele și au dat foc corturilor turcești. Rezultatele exacte ale atacului diferă în documentele păstrate; unele surse spun că valahii au ucis un număr mare de turci, iar altele susțin că pierderile de vieți otomane au fost minime. Un număr mare de cai și cămile au fost ucise. Câteva cronici dau vina pe un boier valah numit Galeș, care a condus un atac simultan asupra otomanilor cu a doua armată, că nu a fost suficient de îndrăzneț să cauzeze devastarea așteptată în tabăra otomană. Vlad însuși a dorit să atace cortul sultanului, după ce a distrus cavaleria Anatoliană, dar l-a confundat cu cortul celor doi mari viziri, Ishak Pașa și Mahmud Pașa. Ienicerii sub comanda lui Mihaloğlu Ali Bey, i-au urmărit pe valahi, reușind să ucidă între 1.000 – 2.000 din ei. Pierderile totale s-au situat la circa 5.000 de partea valahilor și circa 15.000 de otomani.

Cu toate că atât moralul său cât și al armatei sale era la pământ, Mehmed a decis totuși să atace capitala, dar a găsit-o părăsită și cu porțile larg deschise. Unele surse spun că armata otomană a intrat în capitală și timp de jumătate de oră a mărșăluit pe drumul mărginit de aproximativ 20.000 de turci și bulgari trași în țeapă. Pe cea mai înaltă țeapă, ca simbol al rangului avut, au găsit cadavrul putrezit al lui Hamza Pașa. Alte surse notează că orașul a fost apărat de soldații valahi, iar cadavrele celor trași în țeapă se aflau în afara zidurilor orașului, pe o distanță de circa 60 km. Chalcondyles, descriind reacția sultanului, a scris:

„ Atât de copleșit a fost de cele văzute, încât sultanul a spus că nu poate lua pământurile unui om care face atâtea minunății și își impune voința asupra supușilor săi în felul acesta și cu siguranță că un om care a făcut atâtea este demn de lucruri mărețe. ”
Mehmed a ordonat să se sape un șanț adânc în jurul taberei turcești pentru a preveni penetrarea valahilor, iar a doua zi (22 iunie) turcii s-au retras.

În acest timp, vărul lui Vlad, Ștefan cel Mare, dorind să recupereze cetățile Akkerman și Chilia, a hotărât să lanseze un atac asupra ultimei, sincronizandu-se cu atacul naval al turcilor. Valahii si ungurii au aparat cetatea, reușind să-i pună pe fugă pe moldoveni și reușind chiar să-l rănească pe Ștefan pe viață, la picior, cu o ghiulea de tun.

La 29 iunie, sultanul a ajuns la Brăila și a dat foc orașului, după care a plecat la Adrianopol, unde a ajuns la 11 iulie. La 12 iulie otomanii au avut un ospăț în cinstea „marii victorii împotriva lui Dracula”, deși întreaga campanie se terminase dezastruos.[25] Totuși turcii au reușit să ia mulți prizonieri din rândul locuitorilor zonelor traversate, pe care i-au dus spre sud împreună cu cirezile de vite și caii capturați.

Urmări

Radu a reușit să-i convingă pe valahi că a plăti tribut Înaltei Porți și a-l avea pe el ca lider ar fi în avantajul lor. Vlad a fost abandonat și a fugit în Transilvania, unde a fost întemnițat de regele Corvin timp de 12 ani, în baza unei scrisori falsificate în care s-a spus că el i-ar fi cerut iertare sultanului și i-ar fi propus acestuia o alianță împotriva Ungariei. A fost eliberat în 1474 și la scurt timp după aceea a pornit spre regiunea Bosnia în fruntea unei armate maghiare, unde a cucerit mai multe orașe și cetăți și a tras în țeapă peste 8.000 de turci. Ștefan cel Mare a reușit să cucerească Chilia și Akkerman și le-a apărat cu succes de otomani la bătălia de la Vaslui. Cei doi veri și-au unit forțele și în 1476 au cucerit Valahia împreună; din nefericire, în decembrie 1476, Vlad Țepeș a fost ucis într-o bătălie împotriva lui Basarab Laiotă cel Bătrân. Fratele său vitreg Radu murise de sifilis cu un an mai devreme (1475).

Conflictul a pus capăt tuturor ambițiilor și încercărilor otomane de a anexa Valahia la imperiu.

Victoria valahilor și-a lăsat amprenta asupra tradițiilor și literaturii românești, precum și asupra celor din țările din zonă, la vremea respectivă.

Sursa: wikipedia

Faptele lui Vlad sunt cu atât mai măreţe cu cât acestea de petreceau la numai 8-9 ani de cucerirea Constatinopolului de către Mehmed al II-lea. Întrega Europă era îngrozită de pericolul otoman.

Dar, iată că trădarea, atunci, ca şi acum, făcea ravagii în Ţara Românească…

Un nou prilej internaţional pentru ecumenism: „Biserica” Armeniei îi va „canoniza” pe cei 1,5 milioane de armeni, victime ale genocidului infăptuit de turci asupra lor acum 100 de ani. La ceremonii vor participa reprezentanţi ai mai multor biserici…

Slujba de canonizare va avea loc la Etchimiadzin, centrul Patriarhiei armene, în prezența a peste 80 de reprezentanți ai tuturor bisericilor surori, după cum a indicat președintele comisiei pentru organizarea ceremoniei de canonizare, arhiepiscopul Natan Ohanisian, citat de RIA Novosti.

Decizia de canonizare colectivă a victimelor genocidului armean a fost luată de Biserica Armeană încă din toamna anului 2013, dar trecerea oficială în rândul sfinților a celor 1,5 milioane de victime a fost stabilită pentru 2015, an în care se împlinesc 100 de ani de la masacrele comise împotriva armenilor.

La 24 aprilie 1915 au fost închiși în închisorile Imperiului Otoman și apoi uciși cei mai buni reprezentanți ai intelectualității armene — scriitori, profesori, medici, preoți. Au murit 1.500.000 de armeni, adică aproape jumătate din populația armeană la acea perioadă. Populația armeană din Anatolia și Cilicia, catalogată de autorități drept „inamic intern”, a fost constrânsă să plece în exil în deșertul Mesopotamiei. Numeroși armeni au fost uciși pe drum sau în tabere de refugiați.

De atunci, poporul armean luptă pentru recunoașterea și condamnarea internațională a genocidului. Până în prezent, genocidul comis împotriva armenilor între 1915 și 1917 a fost recunoscut oficial de 22 de țări și de mai multe organizații internaționale, inclusiv de Parlamentul European.

Turcia nu acceptă însă ca evenimentele tragice ce au avut loc la începutul secolului trecut în estul Anatoliei să fie catalogate drept genocid, Ankara vorbind de represalii împotriva unui popor care s-a aliat cu „dușmanul rus” în primul război mondial. Totodată, Ankara susține că cifra de 1,5 milioane este exagerată și că numărul victimelor este de ordinul a câtorva sute de mii.

Armenia va organiza vineri, 24 aprilie, mai multe ceremonii pentru comemorarea celui mai negru episod din istoria ei. La aceste ceremonii vor participa mai mulți șefi de stat.

AGERPRES/(AS — autor: Flori Tiulea)

Sursa: agerpres.ro 
Cu tot respectul pentru suferinţa lor, armenii sunt monofiziţi! Adică sunt sub anatema Sinodului IV ecumenic de la Calcedon. Sunt în afara Bisericii! 
Celor care nu cred şi nu mărturisesc că într-un singur ipostas al persoanei Mântuirorului Iisus Hristos sânt două firi, omenească şi dumnezeiască, neamestecate, neschimbate, neîmpărţite şi nedespărţite, anatema! Slujba Sinodiconului Ortodoxiei, Moltfelnicul de la Petru Vodă – 2009  
Şi, după cum ştim: Martirii ereticilor Nu sunt martiri! 
Sinodul 5 Laodiceea, canonul 34 
MARTIRII ERETICILOR NU SUNT MARTIRI
Nici un creştin nu se cuvine să părăsească pe martirii lui Hristos şi să se ducă la pseudomartiri, adică la ai ereticilor sau la cei ce mai înainte au fost eretici; căci aceştia sunt străini de Dumnezeu. Deci cei ce se
vor duce la dânşii să fie anatema.
10, 11, 45, 46, 64,
70 ap.; 2, 4 sin. III
ec; 6, 9, 32, 33, 37
Land.; 83 Cartag.;
9 Tim. Alex.
 
Dacă reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Române vor participa la aceste ceremonii se vor dovedi încă o dată trădători ai Ortodoxiei, trădători ai lui Hristos!

Pomenirea Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, mitropolitul Tarii Românesti

        

Vistierie de daruri, ca un pom rasadit lânga izvoarele apelor, acest trimis al lui Dumnezeu pamântului românesc din îndepartata Ivirie (Georgia), nu a îngropat nici un talant din câti i-au fost daruiti de Dumnezeu si pe toti, ca o sluga buna si credincioasa, i-a înmultit.

Însemnându-l la botez cu numele Sfântului Apostol Andrei, parintii sai, Ioan si Maria, l-au crescut în evlavie si dreapta credinta. Ocrotit fiind de Bunul Dumnezeu în robia turceasca în care a cazut, tânarul Andrei îsi arata – de timpuriu – ascutimea mintii, deprinzând cu usurinta limbile greaca, turca, slava veche, araba, iar mai târziu si limba româna. Dupa marturiile vremii, se pare ca dupa ce a scapat din robia turceasca, a trait în preajma Patriarhiei de la Constantinopol unde a învatat arta sculpturii în lemn, pictura si broderia.

Catre anul 1690, evlaviosul voievod, Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu îl aduce la Bucuresti unde, dupa ce învata mestesugul tiparului în tipografia domneasca, se muta la mânastirea Snagov unde întemeiaza o noua tipografie. A tiparit si a supravegheat cu neobosita râvna, în migaloasa îndeletnicire, scotând din tiparnitele pe care le-a îndrumat 63 de carti, din care 38 lucrate de el însusi, în dife-rite limbi: româna, greaca, araba, georgiana.

Pentru virtutile si viata sa curata, a fost ales mai întâi staret la mânastirea Snagov, apoi episcop la Râmnic si nu mult dupa aceea, mitropolit al Tarii Românesti. Cu ajutorul si harul lui Dumnezeu cel Atotputernic, cu blândete si necrutând nici o osteneala, si-a pastorit clerul, calugarii si credinciosii carora le-a ridicat noi sfinte lacasuri sau le-a preînnoit pe cele stricate de vreme. Marturie despre aceasta lucrare sta ctitoria sa, mânastirea Antim din Bucuresti, cu hramul Tuturor Sfintilor pe care, cu darurile pe care i le-a harazit Dumnezeu, a zidit-o, împodobind-o cu alese sculpturi si a înzestrat-o cu tipografie. O alta lucrare laudabila a Marelui Ierarh a fost înfiintarea de scoli pentru copiii celor saraci în care învatamântul era fara plata.

Smerit si convins fiind ca numai datorita Milostivului Dumnezeu a ajuns vas ales lucrarii dumnezeiesti, Sfântul Parinte Ierarh Antim priveghea cu osârdie si fara de lene, ziua si noaptea si în tot ceasul, pentru folosul si spasenia tuturor de obste, învatându-i si îndreptându-i pe toti cu frica lui Dumnezeu pe calea cea dreapta”. Podoaba a carturarilor si dulce graitor al întelepciunii dumnezeiesti în graiul românesc, Sfântul Ierarh Antim a adapat poporul însetat de credinta prin cuvântul sau de învatatura, lasând Bisericii noastre marele tezaur literar si teologic cuprins în Didahiile si predicile sale.

Nesocotindu-i-se toate câte cu harul lui Dumnezeu a izbândit, Sf. Ierarh Antim, pe nedrept a fost departat de toata lucrarea si ordinea arhiereasca si dezbracat de harul divin si scos din catalogul arhieresc”. Osândit a fost cu exilul si pus a fost sub paza necredinciosilor ostasi turci care, l-au chinuit foarte, pâna la moarte, prin taierea capului pe care apoi l-au aruncat în apele Tungiei, un afluent al râului Marita, în sudul Dunarii. Asa s-a savârsit de moarte muceniceasca Parintele si Mitropolitul Antim al Tarii Românesti, a carui pomenire ramâne înscrisa pentru vesnicie în cartea Bisericii si neamului românesc.

Sursa: calendar-ortodox.ro

Despre sfârşitul sfântului, mai pe larg:

Dupa numirea primului domn fanariot, Nicolae Mavrocordat, in 1716, au inceput zile grele pentru batranul mitropolit. Invinuit ca a intrat in legatura cu austriecii si ca ar fi uneltit impotriva domnului si inchis in temnita palatului. A fost tinut acolo mai multe saptamani, cerandu-I-se demisia. Refuzand sa o dea, Mavrocordat a cerut patriarhului din Constantinopol sa-l cateriseasca, lucru pe care acesta l-a si facut. In sentinta de caterisire i s-au adus felurite invinuiri nedrepte, intre care si aceea ca s-a ridicat impotriva „puterniciei imparatii” turcesti, pe baza carora a fost scos din randul arhiereilor si calugarilor, urmand sa fie inchis pe viata in manastirea Sf. Ecaterina din Muntele Sinai. Aceasta pedeapsa n-a mai ajuns sa o faca, pentru ca ostasii care il insoteau spre Muntele Sinai l-au macelarit, aruncandu-i trupul in raul Tungia, langa Adrianopol. Moartea lui s-a intamplat in toamna anului 1716. In felul acesta si-a sfarsit viata muceniceste, ca si binefacatorul sau, domnul Constantin Brancoveanu.

Asadar, mitropolitul Antim Ivireanul si-a pus toate cunostintele, ravna si priceperea in slujba Bisericii si a credinciosilor romani care-l primisera cu atata dragoste. tipograf, autor de lucrari originale, traducator al cartilor de slujba in romaneste, predicator si pastor de suflete, artist, ctitor de lacasuri sfinte, sprijinitor al Ortodoxiei si al romanilor transilvaneni, Antim Ivireanul este una din figurile cele mai luminoase din trecutul Bisericii si al patriei noastre.

Acestea au fost motivele pentru care Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, in sedinta din 20 iunie 1992, a hotarat ca marele ierarh Antim sa fie trecut in randul sfintilor. Praznuirea lui se va face in fiecare an in ziua de 27 septembrie.

Sa ne rugam, dar, noului sfant si marturisitor al credintei ortodoxe, zicand: „Sfinte Parinte Ierarhe Antim, cu vrednicie ai randuit pastori si invatatori turmei tale si cu intelepciune dumnezeiasca ai revarsat raurile sfintelor tale cuvinte. Viata ti-ai pus-o pentru pastoritii tai si cununa muceniciei ai dobandit de la Hristos Dumnezeu. Pe Acesta roaga-l, Sfinte Parinte Ierarhe Antim, sa daruiasca pace si mare mila celor ce savarsesc sfanta pomenirea ta”. (Toparul sfantului, glasul III).

Sursa: crestinortodox.ro