Un gând despre „Despre Sfântul Grigorie Palama, căruia îi este dedicată a doua duminică din Postul Mare”
Pr. Florin Stamate despre Gheronda Efrem din ArizonaPOSTED ON 7 SEPTEMBRIE 2022Întâlnirea cu ucenica Sfântului EfremCât de greu este slujitorilor să spună pe nume în fața oamenilor care vin în fața lor cu duhul lumii acesteia. Cât de greu le este oamenilor, după ce au ascultat cuvântul, și îndemnul la pocăință, să-și pună început bun vieții lor.Săptămâna aceasta m-am întâlnit în Grecia cu o ucenică a Sfântului Efrem Filotheitul. A binevoit Dumnezeu să întâlnesc această deosebită femeie, cercetătoare în America, grecoiacă de neam, cercetătoare în America în domeniul biochimiei, și mi-a povestit câteva din întâlnirile și din tainele pe care le-a avut cu acest mare Părinte, Efrem Filotheitul.Mi –a spus că prima dată s-a dus să se spovedească la Părintele Efrem. Și s-a dus așa, cumva, nu cu un gând de pocăință, avea niște necazuri și dorea să se elibereze de ele. Fusese dezamăgită și de una dintre comunitățile creștine din America și auzise ea de Părintele Efrem. Și s-a dus la Părintele Efrem, s-a așezat în fața lui și i-a spus: ,,Părinte, vreau să mă spovedesc”. Și zice doamna: ,,după acest cuvânt am tăcut, m-am împietrit, pur și simplu nu am vrut să-i spun nimic”. Și Părintele a văzut că ea nu spune nimic, a început să o întrebe. Și a întrebat-o un păcat, două, trei, la care ea spunea mereu ,,da, da, da”. La un moment dat, spunea această doamnă, ,,mi-am pus în minte să răspund ,,nu” la următoarea întrebare. Și a întrebat-o Părintele: ,,vreodată în glumă, sau mai serios, ai ghicit în cafea sau în cărți?”. Și atunci ea a răspuns: ,,nu!”, deși făcuse acest păcat. Și atunci l-a văzut pe Părintele lăcrimând, plecând capul în jos și spunând: ,,și-atunci, la ce ai mai venit la mine?”. Și-a dat seama acea femeie că Părintele de fapt cunoștea întreaga ei viață, și toate păcatele ei și la acea spovedanie nu o întreba decât ceea ce a greșit în viața ei, iar toate răspunsurile aveau să fie cu ,,da”. Și atunci, spunea această doamnă, cât de greu îi este omului, chiar și în fața oamenilor sfinți, să pună început vieții lor și să fie sinceri cu ei înșiși. Ce greu este primul pas al îndreptării spre Dumnezeu și al mărturisirii noastre curate înaintea lui Dumnezeu. ,,Vreau, Doamne, să-mi dai dragostea pe care ai avut-o față de vrăjmași”Spunea doamna că Părintele Efrem când a primit misiune de la Dumnezeu să plece în America să facă 19 mănăstiri, i-a spus lui Dumnezeu: ,,Doamne, Îți cer și eu ceva!”. Și l-a întrebat Dumnezeu: ,,ce voiești de la Mine?”. Părintele Efrem i-a spus: ,,Vreau, Doamne, să-mi dai dragostea pe care ai avut-o față de vrăjmași”. Dumnezeu a făcut o pauză și a spus: ,,îți voi da dragostea Mea pe care am avut-o față de vrăjmași!”. Și într-adevăr Părintele a primit această dragoste, pentru că nu puține au fost ispitele acolo, în zidirea a 19 mănăstiri. Și ne spunea de altfel că, de multe ori veneau români, greci, sârbi și alte nații la Părintele, veneau oameni atei, oameni care nu credeau în Dumnezeu și care veniseră pe acolo sau treceau pentru că auziseră de ceea ce făcuse Părintele. Părintele nu știa limba engleză și călugării întotdeauna când venea cineva și se așezau în fața lui, se pregăteau să traducă. Dar de multe ori, spunea doamna aceea, că oamenii care veneau și îl priveau pe Părintele spuneau: ,,ne este de ajuns, nu avem nevoie de niciun cuvânt, nu vrem să-i punem niciun fel de întrebare acestui om”. Doreau doar atât să-l privească, pentru că simțeau că erau înconjurați cu dragostea Părintelui și apoi cu această dragoste, din această dragoste, se năștea în inima lor pocăința și lacrimile și plecau plângând.Iată că avem nevoie de sfințenie și de harul lui Dumnezeu, ca să ne putem așeza în fața oamenilor iar aceștia să simtă dorul după Dumnezeu și dragostea și râvna pentru a pune început bun. Este greu atunci când mergi în fața lumii acesteia și începi să propovăduiești din Evanghelie și din dragostea pe care a lăsat-o Hristos în Evanghelie, când lumea nu dorește lucrul acesta.Râvna creștinilor din AmericaCând Părintele Efrem a plecat din Athos, l-a întrebat pe Dumnezeu: ,,Doamne, dar ce voi face cu grecii aceștia, cu călugării mei? Ce voi face cu Grecia? (pentru că foarte mulți se spovedeau la el și îl aveau îndrumător). Și Dumnezeu i-a răspuns Părintelui Efrem ,,Să știi că vei găsi acolo în America în acel ținut păgân, oameni care, atunci când se vor întoarce la Dumnezeu vor fi de mii de ori mai buni decât grecii tăi”. Și comenta Părintele lucrul acesta spunând: ,,mai târziu am văzut că și grecii mei erau oameni buni, dar de multe ori când ajungeam în punctul acesta de a le spune să-și schimbe viața, întorceau spatele și plecau”. Iar în America, spunea Părintele, ,,am găsit oameni care venind în fața Evangheliei lui Hristos, au trăit Ortodoxia la niveluri foarte înalte, lepădându-se de tot și de toate, fiind foarte sinceri cu ei înșiși și cu Dumnezeu”. Așadar, iubiții noștri, de această sinceritate cu noi înșine și cu Dumnezeu avem nevoie pentru a pune început pocăinței noastre. Să găsim fiecare dintre noi un moment de intimitate în rugăciunea noastră, așezându-ne în fața lui Dumnezeu ca și cum L-am avea de față. Și descoperindu-ne lui Dumnezeu cu tot ceea ce suntem noi în fața Lui și bineștiind că tot ceea ce am primit de la Dumnezeu ca dar, nu am meritat să le primim și tot binele pe care L-a dat Dumnezeu nu l-am meritat să îl avem. Și de aici, aceasta este prima treaptă pe care trebuie să se așeze omul în rugăciunea sa. Pentru că și rugăciunea, să știți, poate avea în sinea ei o oarecare mulțumire de sine sau chiar mândrie la un moment dat. Putem spune: ,,azi mi-am făcut canonul, sunt bine. Am ajuns pe seară, am făcut tot ce mi-a dat duhovnicul, sunt în regulă cu Dumnezeu”, dar nu este așa. În limba greacă este un cuvânt numit aftomepsia adică prihănirea de sine și spun Sfinții Părinți că primul început al așezării înaintea lui Dumnezeu este această aftomepsie, adică să ne facem această prihănire de sine și să ne vedem înaintea lui Dumnezeu ceea ce suntem în realitate, pentru că, iată că, putem viețui în lumea aceasta jucând un teatru ieftin pentru care o să ne pierdem mântuirea. Și preoți, și ierarhi, și călugări, și mireni. Putem fi în fața oamenilor oameni buni, oameni deosebiți, oameni care arată a fi oameni credincioși, care purtăm nu știu ce însemne ale credinței creștine, dar dacă reușim să ajungem în fața lui Dumnezeu goliți de noi înșine și de toată această mișcare teatrală pe care o facem în fața oamenilor, ne vom descoperi alții înaintea lui Dumnezeu. Și spuneau Sfinții Părinți: ,,orice rugăciune trebuie să înceapă cu această prihănire de sine”.Părintele Efrem îndemna la deasa spovedanie și împărtășanieȘtim bine ce suntem fiecare dintre noi. Pentru că această prihănire de sine este o așezare a sufletului și a minții în iad. Nu poți simți decât un iad atunci când te descoperi ca fiind nimic înaintea lui Dumnezeu, vrednic de nimic din cele câte ți-a dat Dumnezeu, un om de nimic, care atunci când iese în lume înfățișează o oarecare imagine în fața oamenilor. De aceea părinții Bisericii fugeau de lume, doreau să fie singuri cu ei înșiși, ca să se descopere mai bine pe ei înșiși și să stea în rugăciune înaintea lui Dumnezeu. Această femeie pe care am întâlnit-o este ucenică de-a Părintelui Efrem, avea și casa acolo în Arizona lângă mănăstirea Părintelui Efrem, ne-a povestit că Părintele Efrem îi îndemna mult să spună Rugăciunea lui Iisus. Și îndemna Părintele Efrem la foarte deasa spovedanie și la deasă împărtășanie.Ne spunea această femeie că virusul acesta care a bântuit lumea, a fost la început foarte puternic făcut. Și avea să aibă victime sigure și foarte multe. Și ne spunea că Părintele Efrem s-a descoperit unui ucenic și i-a spus: ,,Biserica Ortodoxă și creștinii prin umilința lor, puțină cât a fost, prin Sfintele Liturghii și prin deasa împărtășanie, a reușit să înmoaie puterea acestui virus, și acesta a devenit de nimic, și cei care l-au făcut nu și-au atins scopurile lor”. A fost o minune a Bisericii Ortodoxe din întreaga lume, pentru că, spunea și Părintele Efrem: ,,de ne vom ruga pentru noi și pentru alții, însăși profețiile Părinților noștri vor putea fi anulate, profețiile care prevestesc lucruri rele, vor putea fi anulate sau întârziate de Dumnezeu. Însăși voința lui Dumnezeu poate fi schimbată. Și îndemna Părintele să ne rugăm, monahilor le dădea să facă în fiecare zi 1200 de ,,Doamne Iisuse Hristoase miluiește-mă” cu Sfânta Cruce, fie stând șezând pe un scăunel, fie stând în picioare. Și mi-a spus această doamnă că, în fiecare noapte, în toate cele 19 comunități, pentru că pe lângă fiecare mănăstire s-a creat un sătuc mic, în fiecare noapte la ora 1, creștinii merg la slujbă în mănăstirile pe care le-a făcut Părintele Efrem, până la 5 jumătate dimineața. Și mai spunea că toți cei care s-au apropiat de Părintele și de mănăstirile lui, au avut mari ispite în viață. Rudele, uneori copiii, uneori fie soțul fie soția, s-au răzvrătit împotriva celor care au luat această hotărâre de a rămâne în preajma Părintelui Efrem.
Daniel Vla - Ortodoxie, Țară, Românism 
Pr. Florin Stamate despre Gheronda Efrem din ArizonaPOSTED ON 7 SEPTEMBRIE 2022Întâlnirea cu ucenica Sfântului EfremCât de greu este slujitorilor să spună pe nume în fața oamenilor care vin în fața lor cu duhul lumii acesteia. Cât de greu le este oamenilor, după ce au ascultat cuvântul, și îndemnul la pocăință, să-și pună început bun vieții lor.Săptămâna aceasta m-am întâlnit în Grecia cu o ucenică a Sfântului Efrem Filotheitul. A binevoit Dumnezeu să întâlnesc această deosebită femeie, cercetătoare în America, grecoiacă de neam, cercetătoare în America în domeniul biochimiei, și mi-a povestit câteva din întâlnirile și din tainele pe care le-a avut cu acest mare Părinte, Efrem Filotheitul.Mi –a spus că prima dată s-a dus să se spovedească la Părintele Efrem. Și s-a dus așa, cumva, nu cu un gând de pocăință, avea niște necazuri și dorea să se elibereze de ele. Fusese dezamăgită și de una dintre comunitățile creștine din America și auzise ea de Părintele Efrem. Și s-a dus la Părintele Efrem, s-a așezat în fața lui și i-a spus: ,,Părinte, vreau să mă spovedesc”. Și zice doamna: ,,după acest cuvânt am tăcut, m-am împietrit, pur și simplu nu am vrut să-i spun nimic”. Și Părintele a văzut că ea nu spune nimic, a început să o întrebe. Și a întrebat-o un păcat, două, trei, la care ea spunea mereu ,,da, da, da”. La un moment dat, spunea această doamnă, ,,mi-am pus în minte să răspund ,,nu” la următoarea întrebare. Și a întrebat-o Părintele: ,,vreodată în glumă, sau mai serios, ai ghicit în cafea sau în cărți?”. Și atunci ea a răspuns: ,,nu!”, deși făcuse acest păcat. Și atunci l-a văzut pe Părintele lăcrimând, plecând capul în jos și spunând: ,,și-atunci, la ce ai mai venit la mine?”. Și-a dat seama acea femeie că Părintele de fapt cunoștea întreaga ei viață, și toate păcatele ei și la acea spovedanie nu o întreba decât ceea ce a greșit în viața ei, iar toate răspunsurile aveau să fie cu ,,da”. Și atunci, spunea această doamnă, cât de greu îi este omului, chiar și în fața oamenilor sfinți, să pună început vieții lor și să fie sinceri cu ei înșiși. Ce greu este primul pas al îndreptării spre Dumnezeu și al mărturisirii noastre curate înaintea lui Dumnezeu. ,,Vreau, Doamne, să-mi dai dragostea pe care ai avut-o față de vrăjmași”Spunea doamna că Părintele Efrem când a primit misiune de la Dumnezeu să plece în America să facă 19 mănăstiri, i-a spus lui Dumnezeu: ,,Doamne, Îți cer și eu ceva!”. Și l-a întrebat Dumnezeu: ,,ce voiești de la Mine?”. Părintele Efrem i-a spus: ,,Vreau, Doamne, să-mi dai dragostea pe care ai avut-o față de vrăjmași”. Dumnezeu a făcut o pauză și a spus: ,,îți voi da dragostea Mea pe care am avut-o față de vrăjmași!”. Și într-adevăr Părintele a primit această dragoste, pentru că nu puține au fost ispitele acolo, în zidirea a 19 mănăstiri. Și ne spunea de altfel că, de multe ori veneau români, greci, sârbi și alte nații la Părintele, veneau oameni atei, oameni care nu credeau în Dumnezeu și care veniseră pe acolo sau treceau pentru că auziseră de ceea ce făcuse Părintele. Părintele nu știa limba engleză și călugării întotdeauna când venea cineva și se așezau în fața lui, se pregăteau să traducă. Dar de multe ori, spunea doamna aceea, că oamenii care veneau și îl priveau pe Părintele spuneau: ,,ne este de ajuns, nu avem nevoie de niciun cuvânt, nu vrem să-i punem niciun fel de întrebare acestui om”. Doreau doar atât să-l privească, pentru că simțeau că erau înconjurați cu dragostea Părintelui și apoi cu această dragoste, din această dragoste, se năștea în inima lor pocăința și lacrimile și plecau plângând.Iată că avem nevoie de sfințenie și de harul lui Dumnezeu, ca să ne putem așeza în fața oamenilor iar aceștia să simtă dorul după Dumnezeu și dragostea și râvna pentru a pune început bun. Este greu atunci când mergi în fața lumii acesteia și începi să propovăduiești din Evanghelie și din dragostea pe care a lăsat-o Hristos în Evanghelie, când lumea nu dorește lucrul acesta.Râvna creștinilor din AmericaCând Părintele Efrem a plecat din Athos, l-a întrebat pe Dumnezeu: ,,Doamne, dar ce voi face cu grecii aceștia, cu călugării mei? Ce voi face cu Grecia? (pentru că foarte mulți se spovedeau la el și îl aveau îndrumător). Și Dumnezeu i-a răspuns Părintelui Efrem ,,Să știi că vei găsi acolo în America în acel ținut păgân, oameni care, atunci când se vor întoarce la Dumnezeu vor fi de mii de ori mai buni decât grecii tăi”. Și comenta Părintele lucrul acesta spunând: ,,mai târziu am văzut că și grecii mei erau oameni buni, dar de multe ori când ajungeam în punctul acesta de a le spune să-și schimbe viața, întorceau spatele și plecau”. Iar în America, spunea Părintele, ,,am găsit oameni care venind în fața Evangheliei lui Hristos, au trăit Ortodoxia la niveluri foarte înalte, lepădându-se de tot și de toate, fiind foarte sinceri cu ei înșiși și cu Dumnezeu”. Așadar, iubiții noștri, de această sinceritate cu noi înșine și cu Dumnezeu avem nevoie pentru a pune început pocăinței noastre. Să găsim fiecare dintre noi un moment de intimitate în rugăciunea noastră, așezându-ne în fața lui Dumnezeu ca și cum L-am avea de față. Și descoperindu-ne lui Dumnezeu cu tot ceea ce suntem noi în fața Lui și bineștiind că tot ceea ce am primit de la Dumnezeu ca dar, nu am meritat să le primim și tot binele pe care L-a dat Dumnezeu nu l-am meritat să îl avem. Și de aici, aceasta este prima treaptă pe care trebuie să se așeze omul în rugăciunea sa. Pentru că și rugăciunea, să știți, poate avea în sinea ei o oarecare mulțumire de sine sau chiar mândrie la un moment dat. Putem spune: ,,azi mi-am făcut canonul, sunt bine. Am ajuns pe seară, am făcut tot ce mi-a dat duhovnicul, sunt în regulă cu Dumnezeu”, dar nu este așa. În limba greacă este un cuvânt numit aftomepsia adică prihănirea de sine și spun Sfinții Părinți că primul început al așezării înaintea lui Dumnezeu este această aftomepsie, adică să ne facem această prihănire de sine și să ne vedem înaintea lui Dumnezeu ceea ce suntem în realitate, pentru că, iată că, putem viețui în lumea aceasta jucând un teatru ieftin pentru care o să ne pierdem mântuirea. Și preoți, și ierarhi, și călugări, și mireni. Putem fi în fața oamenilor oameni buni, oameni deosebiți, oameni care arată a fi oameni credincioși, care purtăm nu știu ce însemne ale credinței creștine, dar dacă reușim să ajungem în fața lui Dumnezeu goliți de noi înșine și de toată această mișcare teatrală pe care o facem în fața oamenilor, ne vom descoperi alții înaintea lui Dumnezeu. Și spuneau Sfinții Părinți: ,,orice rugăciune trebuie să înceapă cu această prihănire de sine”.Părintele Efrem îndemna la deasa spovedanie și împărtășanieȘtim bine ce suntem fiecare dintre noi. Pentru că această prihănire de sine este o așezare a sufletului și a minții în iad. Nu poți simți decât un iad atunci când te descoperi ca fiind nimic înaintea lui Dumnezeu, vrednic de nimic din cele câte ți-a dat Dumnezeu, un om de nimic, care atunci când iese în lume înfățișează o oarecare imagine în fața oamenilor. De aceea părinții Bisericii fugeau de lume, doreau să fie singuri cu ei înșiși, ca să se descopere mai bine pe ei înșiși și să stea în rugăciune înaintea lui Dumnezeu. Această femeie pe care am întâlnit-o este ucenică de-a Părintelui Efrem, avea și casa acolo în Arizona lângă mănăstirea Părintelui Efrem, ne-a povestit că Părintele Efrem îi îndemna mult să spună Rugăciunea lui Iisus. Și îndemna Părintele Efrem la foarte deasa spovedanie și la deasă împărtășanie.Ne spunea această femeie că virusul acesta care a bântuit lumea, a fost la început foarte puternic făcut. Și avea să aibă victime sigure și foarte multe. Și ne spunea că Părintele Efrem s-a descoperit unui ucenic și i-a spus: ,,Biserica Ortodoxă și creștinii prin umilința lor, puțină cât a fost, prin Sfintele Liturghii și prin deasa împărtășanie, a reușit să înmoaie puterea acestui virus, și acesta a devenit de nimic, și cei care l-au făcut nu și-au atins scopurile lor”. A fost o minune a Bisericii Ortodoxe din întreaga lume, pentru că, spunea și Părintele Efrem: ,,de ne vom ruga pentru noi și pentru alții, însăși profețiile Părinților noștri vor putea fi anulate, profețiile care prevestesc lucruri rele, vor putea fi anulate sau întârziate de Dumnezeu. Însăși voința lui Dumnezeu poate fi schimbată. Și îndemna Părintele să ne rugăm, monahilor le dădea să facă în fiecare zi 1200 de ,,Doamne Iisuse Hristoase miluiește-mă” cu Sfânta Cruce, fie stând șezând pe un scăunel, fie stând în picioare. Și mi-a spus această doamnă că, în fiecare noapte, în toate cele 19 comunități, pentru că pe lângă fiecare mănăstire s-a creat un sătuc mic, în fiecare noapte la ora 1, creștinii merg la slujbă în mănăstirile pe care le-a făcut Părintele Efrem, până la 5 jumătate dimineața. Și mai spunea că toți cei care s-au apropiat de Părintele și de mănăstirile lui, au avut mari ispite în viață. Rudele, uneori copiii, uneori fie soțul fie soția, s-au răzvrătit împotriva celor care au luat această hotărâre de a rămâne în preajma Părintelui Efrem.
( preluare atitudini.com )
ApreciazăApreciază