Pomenirea Voievodului MIHAI VITEAZUL. Un „preot” protestant secui va trece la Ortodoxie chiar în această zi la Mânăstirea Păvliceni

8-9 august – Pomenirea martirului pentru credință și neam MIHAI VITEAZUL

Image result for mihai viteazul icoane

Deși oficial istoria reține data de 9 august, sunt unele surse istorice care precizează 8 august ca dată a morții voevodului martir. 

Reiau un articol din 2016:

Asasinarea lui MIHAI VITEAZUL – 8 august 1601

Descrierea uciderii mişeleşti şi soarta rămăşiţelor pământeşti ale Bravului Mihai în cronici interne şi externe, în corespondenţe purtate între personalităţi ale vremii precum şi în alte documente:
…………
”În afara cortului se aflau aproximativ 17 slujitori ai Domnului care, dându-şi seama de ce se petrece, au sărit să-şi apere stăpânul. S-a încins o luptă aprigă în care au pierit peste 30 de oameni ai lui Mihai. Calul Voievodului, care aştepta gata înşeuat la intrarea în cort, a fost împuşcat şi trupul lui Mihai a fost aşezat pe cadavrul calului şi lăsat astfel în timpul zilei, până la căderea serii. Nişte ostaşi din vechii slujitori ai lui Mihai l-au îngropat noaptea, pe ascuns, şi mulţi l-au plâns cu prisosinţă.” (Gheorghe Palamede, grec contemporan cu Mihai Viteazul).
Citiți mai multe la:

Un eveniment cu o mare încărcătură simbolică se va petrece la mănăstirea Plăviceni, în ziua de 9 august, data comemorării a 417 ani de la asasinarea lui Mihai Viteazu pe câmpul de la Turda (9 august 1601). Teologul și preotul unitarian Nagy Attila, titularul rubricii „Meditațiile unui secui” din revista Certitudinea, se va boteza în credința ortodoxă. Ceremonia de botez va fi oficiată de părintele Teoctist Moldovanu, starețul mănăstirii Plăviceni. Numele ortodox al lui Nagy Attila va fi Mihai. Nașul de botez este Miron Manega.
Mănăstirea Plăviceni, cunoscută și sub denumirea de Mănăstirea Alunișul, este o mănăstire de călugări cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, important monument arhitectonic din Țara Românească a epocii lui Matei Basarab, astăzi aflat în fază de reconstrucție. Pe locul mănăstirii a fost mai întâi o biserică, despre care se spune că a fost ridicată de Doamna Stanca, soția lui Mihai Viteazul.
Preotul secui Nagy Attila trece la Ortodoxie

Nagy Attila

Reclame

REGINA MARIA – străina care a iubit cu adevărat România – 80 de ani de la moarte

Regina Maria – 29 octombrie 1875 – 18 iulie 1938. Regină din 1914 până în 1927.

Image result for regina maria imagini

Testamentul Reginei Maria

Ţării mele şi Poporului meu,

Când veţi ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tăcerii veşnice, care rămâne pentru noi o mare taină. Şi totuşi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o, aş dori ca vocea mea să te mai ajungă încă odată, chiar de dincolo de liniştea mormântului.

Abia împlinisem 17 ani, când am venit la tine;eram tânără şi neştiutoare, însă foarte mândră de ţara mea de baştină, şi am îmbrăţişat o nouă naţionalitate m-am străduit să devin o bună Româncă. La început n-a fost uşor. Eram străină, într-o ţară străină, singură între străini. Dar prea puţini sunt aceia cari se reculeg să cugete cât de greu este calea, pe care o Principesă străină trebuie s-o parcurgă ca să devie una cu noua ţară în care a fost chemată. Am devenit a voastră prin bucurie şi prin durere. Privind înapoi e greu de spus ce a fost mai mare:bucuria ori durerea? – cred că bucuria a fost mai mare, dar mai lungă a fost durerea.

Nimeni nu e judecat pe drept cât trăieşte:abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veţi aminti deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele şi dragostea mea a fost puternică, plină de avânt:mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare.

Mi-a fost dat să trăiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de restrişte şi vremuri de mari îndepliniri. Pentru un timp mi-a fost dat să-ţi fiu călăuză, să-ţi fiu inspiratoare, să fiu aceia care a păstrat flacăra vie, aceia care a devenit centrul de îndârjire în zilele cele mai negre.

Aceasta ţi-o pot spune astăzi căci nu mai sunt în viaţă. În acele zile mi-ai dat un nume ce mi-a fost drag;m-ai numit “Mama tuturor” şi aş vrea să rămân în amintirea ta aceia care putea totdeauna să fie găsită în clipele de durere sau pericol. A venit mai târziu o vreme când m-aţi negat, dar aceasta este soarta mamelor, am primit aceasta, şi v-am iubit mai departe, cu toate că nu vă puteam ajuta aşa de mult ca în zilele când credeaţi în mine. Dar aceasta e uitată.

Atât timp am fost în mijlocul tău, încât mi se pare, abia cu putinţă că trebuie să te părăsesc;totuşi, orice om ajunge la capătul drumului său.

Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veşnicie vreau să-mi ridic, pentru ultima dată, mâinile pentru o binecuvântare.

Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută.

Am credinţa că v-am priceput:n-am judecat, am iubit…

Niciodată nu mi-au plăcut formele şi formulele, nu prea luam uneori seamă la cuvintele ce le rosteam. Am iubit adevărul şi am visat să trăiesc în lumina soarelui, însă fiecare trăieşte cum poate nu cum ar dori. Dar când îţi vei aminti de mine, Poporul meu, gândeşte-te ca la una care a îndrăgit viaţa şi frumuseţea, care a fost prea cinstită ca să fie cu băgare de seamă, prea miloasă să fie învingătoare, prea iubitoare ca să judece.

N-am nici o avuţie să vă las, ceiace cu atâta mărinimie mi-aţi dăruit am cheltuit între voi:am înfrumuseţat acele locuri unde mi-a fost dat să trăiesc. Dacă toate cele frumoase iţi vor aminti de mine atunci voi fi îndeplin răsplătită de dragostea ce ţi-am dăruit-o, fiindcă frumosul mi-a fost un crez.

Am redeşteptat la o viaţă nouă micul castel părăsit de la Bran, dar Tenha-Juva (Balcicul) a fost locul cel înfăptuit, acolo mi-a fost dat să fac din vis adevăr, şi fiindcă aceasta a însemnat pentru mine mai mult decât aşi putea tălmăci vreodată, am cerut fiului meu Regele Carol II ca inima mea să fie adusă şi aşezată la Stella Maris, biserica ce am cladit-o la marginea mării.

Cu trupul voi odihni la Curtea de Argeş lângă iubitul meu soţ Regele Ferdinand, dar doresc ca inima mea să fie aşezată sub lespezile bisericii ce am clădit-o. În decursul unei lungi vieţi atâţia au venit la inima mea încât moartă chiar, aşi dori să mai poată veni la ea dealungul potecii cu crini ce mi-a fost mândria şi bucuria. Vreau să odihnesc acolo în mijlocul frumuseţilor făurite de mine, în mijlocul florilor ce le-am sădit. Şi cum acolo se găseşte inima mea eu nu vreau să fie un loc de jale ci dinpotrivă de pace şi de farmec cum a fost când eram în viaţă. Încredinţez copiii mei, inimei Poporului meu, fiind muritori pot greşi, dar inimile lor calde aşa cum a fost a mea:iubiţii şi fiţi folositori unul altuia căci aşa trebuie să fie.
Şi acum vă zic rămas bun pe veci:de acum înainte nu vă voi putea trimite nici un semn:dar mai presus de toate aminteşte-ţi, Poporul meu, că te-am iubit şi că te binecuvântez cu ultima mea suflare.

Necunoscând vremea ce-mi este hărăzită pe pământ hotărăsc prin acest testament ultimele mele voinţe. Binecuvântez Ţara, pe copiii şi nepoţiii mei. Rog pe copii mei să nu uite niciodată că încrederea în Dumnezeu este o călăuză în fericire şi mângâere în suferinţă. Îi rog să fie uniţi, să susţie Ţara şi să se susţie între ei. Îi mai rog să se supuie fără discordii ultimelor mele voinţe.

Iubirea mea de Mamă pentru ei, este aceiaşi şi dacă dispun de partea disponibilă numai în favoarea unuia din ei, este numai pentru că este mai lipsit de nevoile vieţii.(…)

Aş fi vrut să pot lăsa mai multe iubitei mele Ţări în semn de dragoste necurmată ce i-am purtat şi pe care o las izvor nesecat moştenitorilor mei.

Dorinţa mea fierbinte ar fi fost să înalţ o biserică mică pe fostul front de la Oneşti şi să înfiinţez un cămin cu numele meu pentru studentele de la Universitatea din Iaşi, ca amintire a zilelor grele petrecute acolo în timpul marelui războiu pentru întregirea neamului.

Resimt o vie întristare că modesta mea avere, datorată generozităţii iubitului meu soţ Regele Ferdinand, şi redusă încă prin greutăţile din ultimul timp nu-mi îngăduie să fac binele ce aş dori.

Iert pe cei cari m-au făcut să sufăr. Rog pe cei cărora involuntar le-aş fi greşit să mă ierte căci nu am voit să fac rău nimănui. (…)

Acest testament a fost făcut scris, datat şi semnat cu mâna mea la Tenka – Juvah, Balcic, astăzi Joi 29 iunie 1933.

MARIA, REGINA ROMÂNIEI

Biografie

1875 La 29 octombrie, in Eastwell Park, Kent, Anglia, s-a nascut Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha. A fost principesă de coroană și regină a României, în calitate de soție a principelui de coroană și apoi regelui Ferdinand I al României. A fost fiica cea mare a lui Alfred Ernest Albert de Saxa-Coburg și Gotha, duce de Edinburgh și Maria Alexandrovna Romanov, mare ducesă a Rusiei, unica fiică a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Tatăl său era cel de-al doilea fiu al reginei Victoria și a prințului-consort Albert. Mama sa era singura fiică în viață din căsătoria țarului Alexandru al II-lea al Rusiei cu Maria Alexandrovna de Hessa.

Maria și-a petrecut copilăria și adolescența la reședința familiei din Eastwell Park, comitatul Kent.

1892 La 29 decembrie, Maria s-a căsătorit cu Ferdinand I, principele moștenitor al tronului României.

1914 La 11 octombrie, principesa Maria a devenit Regină a României, odată cu accederea la tron a principelui Ferdinand, după moartea regelui Carol I. Era o perioadă crucială din istoria României, marcată de izbucnirea Primului Război Mondial, în care atât familia regală cât și întreaga societate românească era profund divizată în tabere ce susțineau fie neutralitatea fie intrarea în război de partea uneia sau alteia dintre cele două alianțe aflate în conflict.

A urmărit constant întărirea legăturilor dintre România și Marea Britanie, dovedind reale calități diplomatice în susținerea și apărarea intereselor României. S-a opus intrării României în Primul Război Mondial de partea Puterilor Centrale și a susținut alianța cu Antanta, în vederea susținerii de către aceasta a realizării statului național român.

Legăturile Mariei cu casele regale rusă și britanică vor fi folosite de regele Ferdinand și primul ministru Ionel Brătianu, regina trimițând, la solicitarea acestora, o serie de lungi scrisori neoficiale regelui George al V-lea și țarului Nicolae al II-lea, în care prezenta detaliat dorințele României de realizare a unui stat național unitar, precum și justificările temeiurilor pe care se bazează aceste dorințe. Regina Maria a reprezentat astfel o importantă resursă diplomatică pentru conducerea statului român, care a putut astfel să ocoloească constrângerile neutralității și să își facă cunoscută poziția.

În „Povestea vieții mele”, Regina Maria spunea: „Împăratul Rusiei și Regele Angliei fiind amîndoi verii mei primari, era ușor pentru mine să am legături neoficiale cu ei și desigur că eram gata să-mi servesc țara pe orice cale. Avînd în vedere că atît Regele, cît și primul său ministru aveau deplină încredere în mine, eram mai inițiată în problemele și secretele de stat decît se obișnuiește în ce privește reginele.”

1916 La 14 septembrie, după finalizarea unor lungi și dificile negocieri cu reprezentanții Antantei, concretizate prin încheierea unui tratat politic și a unei convenții militare, România a declarat război Imperiului Austro-Ungar.

Având în vedere descendența regală anglo-rusă a Mariei, dar și popularitatea foarte mare de care se bucura în rândul populației, ea a fost percepută în țările Antantei ca ca unul dintre principalii factori de influență în favoarea cauzei Antantei în România. „Regina Maria este de două ori aliata noastră, odată prin naștere iar a doua oară prin inima ei”, spunea ministrul Franței la București, contele Saint Aulaire.

Încă de la început ea se va implica în organizarea și buna funcționare a serviciului de ambulanțe destinate frontului. Va vizita zilnic spitalele militare și se va ocupa personal de coordonarea și aplanarea fricțiunilor dintre diferitele organizații de Cruce Roșie prezente în România (pe lângă cea națională erau prezente cele din Franța, Marea Britanie și Rusia).

În noiembrie, familia regală împreună cu conducerea politică a țării pleacă în refugiu în Moldova. Aici ea își va continua cu tenacitate și hotărâre, activitățile de coordonare a serviciilor sanitare, activând ca soră de caritate în spitalele militare, activitate care a făcut să fie numită în popor „mama răniților”.

1917 La 26 noiembrie, după semnarea Armistițiului de la Focșani cu Puterile Centrale, relațiile dintre Regina Maria pe de o parte, regele Ferdinand, Ion I.C. Brătianu și Barbu Știrbey se deteriorează, ca urmare a situării pe poziții divergente privind acțiunea viitoare. Maria consideră armistițiul un angrenaj în care România și-a prins mâna, în vreme ce Brătianu și Știrbey îl consideră o manevră diplomatică menită să câștige timp. Evoluțiile viitoare vor confirma punctul de vedere al reginei, din acel moment Puterile Centrale nefăcând altceva să „strângă șurubul angrenajului” conducând în numai trei luni la semnarea umilitoarei păci separate.

1918 La 27 februarie, incapacitatea conducerii politice a țării de a identifica o soluție viabilă, precum și contextul extern defavorabil, îl silesc pe Regele Ferdinand să accepte o întâlnire cu ministrul Imperiului Austro-Ungar, contele Czernin, care, pe un ton arogant și umilitor, îi cere să semneze pacea sau va fi înlocuit cu un alt rege din casele regale austriecă sau germană. „Regele a plâns și a lăsat impresia că ar vrea să facă pace dar că este încă în mâinile celor ce-l înconjoară”, consemnează Alexandru Marghiloman.

Regele și guvernul se resemnează și, în lipsa altor opțiuni, decid să înceapă negocierile pentru o pace separată, deși erau conștienți că odată încheiată o astfel de păce, în conformitate cu prevederile tratatului din august 1916, România se autoexcludea din Antantă și implicit ar fi fost în imposibilitatea de a putea participa ca țară aliată la conferința de pace, în cazul unei victorii a Antantei. Regina Maria s-a opus cu vehemență semnării acestei păci, fapt ce îi va atrage reproșuri din partea lui Ferdinand, Brătiani și Știrbey. Într-un act fără precedent și care nici nu a mai fost repetat ulterior, regina îi înfruntă pe aceștia, demonstrând pentru prima dată că poate fi un factor politic de care trebuie să se țină seama. „A urmat o scenă teribilă, în care i-am spus Regelui că își vinde sufletul și onoarea și, o dată cu acestea, onoarea familiei și țării sale […] nu pentru că era prost, ci pentru că un om cu un caracter ca al său devine întotdeauna instrumentul celor mai puternici decât el și păcălitul lor. Regele a izbucnit într-o furie cumplită și «dacă ar fi fost un om din popor», cu siguranță că m-ar fi bătut”. Regina și-a continuat atacul, referindu-se și la cei doi sfetnici regali care erau de față, Ionel Brătianu și Barbu Știrbey. „Trebuie să ți se spună odată că cei din jurul tău […] te-au prins într-o plasă de dezonoare după ce ți-au subminat sistematic credința și energia, până când ai devenit doar un instrument lipsit de viață în mâinile lor murdare […] Pentru că oricum vom muri, mai bine să murim cu capul sus, fără să ne mânjim sufletele […] punându-ne […] semnătura pe condamnarea noastră la moarte”.

Știrbey a spus că, deși Regina „judeca absolut corect” în unele privințe, era nedreaptă față de Rege cerându-i „să opună singur rezistență, pentru că Maiestatea sa nu putea reuși dacă nu era susținut de… oameni responsabil”. Maria a replicat că „în această țară nu există bărbați și îmi este rușine că sunt Regina unor lași!”

Regina l-a câștigat de partea ei și pe principele moștenitor Carol, care în Consiliul de Coroană din 3 martie s-a opus semnării păcii separate, spunând: „Sper ca în această țară se va găsi un om de stat care să ajute pe Rege să nu semneze o pace înjositoare”.

Perspectiva divizării monarhiei, dar și conștientizarea de către liderii politici că în situația disperată respectivă singura legătură viabilă a țării cu Antanta mai era reprezentată doar de regina Maria, l-a determinat pe Ferdinad să facă tot ceea ce a depins de el pentru a nu semna tratatul de pace separat. După război, majoritatea oamenilor politici au recunoscut că acesta a fost momentul crucial care a contribuit la conservarea drepturilor României ca stat aliat, recunoscând totodată și meritele acțiunii singulare și disperate a reginei Maria în luarea și ducerea la îndeplinire a acestei decizii extrem de dificile.

Tratatul nu a fost niciodată ratificat de Parlamentul României sau promulgat de Regele României, dispozițiile sale nu au intrat în vigoare decât timp de șase luni, iar când Puterile Centrale au început să dea semne de epuizare, în octombrie 1918, înțelegerile au fost anulate de guvernul Marghiloman, România reluând ostilitățile împotriva lor, cu ajutorul armatei franceze condusă de generalul Berthelot. Aceasta a condus la Marea Unire din decembrie 1918 prin care toate teritoriile cu populație majoritară românească au intrat în componența României („Întregirea”).

Regina Maria și-a adus o contribuție importantă și recunoscută, pe paln național și internațional, la realizarea obiectivelor naționale ale României, la sfârșitul Primului Război Mondial.

Robert D. Kaplan, in „Fantomele Balcanilor” spunea: „Regina Maria, mai mult decât oricine altcineva, s-a bătut pentru a asigura reîntoarcerea Transilvaniei, Basarabiei și Bucovinei la România, la sfârșitul Primului Război Mondial. A dormit pe câmpurile de luptă ale celui de-al Doilea Război Balcanic și ale Primului Război Mondial, alături de soldații săi. Prin forța de nezdruncinat a voinței sale, această prințesă britanică s-a redefinit pe sine însăși ca româncă oferindu-le supușilor săi o mai bună înțelegere a ceea ce urma să fie România, decât oricare din viziunile fasciștilor sau comuniștilor autohtoni care au urmat după ea.”

1922 La 15 octombrie, la Alba Iulia, după încoronarea, alături de regele Ferdinand, ca suverani ai României Mari, Maria a participat la o campanie diplomatică pentru recunoașterea internațională a statului român reîntregit, având întrevederi oficiale sau informale cu suveranul englez, cu președintele Statelor Unite ale Americii, Woodrow Wilson, președintele Franței Georges Clemenceau sau cu reprezentanții de marcă ai mass-media europeană.

1930 După moartea lui Ferdinand și venirea la putere a fiului său, Carol al II-lea, acesta a reușit îndepărtarea reginei Maria din viața politică, obligând-o practic să trăiască într-un soi de exil intern la reședințele sale de la Balcic și Bran.

1938 La 18 iulie, bolnava fiind, a revenit în țară dupa incercarea de a se trata la diferite sanatorii din Europa, și a murit la resedinta sa de la Pelișor.  A cerut prin testament ca trupul să-i fie înhumat în biserica episcopală de la Curtea de Argeș, iar inima să fie păstrată într-o raclă la capela Stella Maris a reședinței din Balcic.

1940 După cedarea Cadrilaterului, inima reginei a fost mutată la Bran.

Regina Maria a fost o iubitoare și o colecționară de artă, susținând o serie personalități artistice și literare cu burse și bani. Este autoarea unor interesante scrieri memorialistice, precum și a unor povești și versuri pentru copii.

Personalitate complexă și puternică, regina Maria a fost supusă unor campanii denigratoare sistematice, cele mai cunoscute fiind cele orchestrate de Puterile Centrale în Primul Război Mondial și autoritățile comuniste, în primii ani după al Doilea Război Mondial, campanii ale căror reminiscențe mai pot fi întâlnite și astăzi.

Constantin Argetoianu, unul din criticii constanți și nemiloși ai reginei, este și cel care reușește să sintetizeze în câteva cuvinte rolul reginei Maria și locul pe care ea îl merită în istorie: „Oricâte greșeli va fi comis regina Maria, înainte și după război, războiul rămâne pagina ei, pagină cu care se poate făli, pagină care se va așeza în istorie la loc de cinste. O găsim în tranșee printre combatanți în rândurile înaintate, o găsim în spitale și în toate posturile sanitare printre răniți și bolnavi. O găsim de față la toate adunările care încercau să facă puțin bine. Nu a cunoscut frica de gloanțe și de bombe, cum nu a cunoscut teama și scârba de molimă sau nerăbdarea față de eforturile așa de des inutile, provocate de dorința ei de mai bine. Regina Maria și-a îndeplinit datoria pe toate fronturile activităților sale, dar mai presus de toate pe acela al încurajării și ridicării moralului acelora care o înconjurau și care au trebuit să decidă, în cele mai tragice momente, soarta țării și a poporului său. Se poate afirma că, în răstimpul pribegiei noastre în Moldova, regina Maria a întrupat aspirațiile cele mai înalte ale conștiinței românești. Prin modul cum a influențat în 1916 intrarea României în război și din nou în 1918, când aproape numai datorită ei, regele Ferdinand nu a ratificat dezastruoasa pace de la București, regina s-a așezat ca ctitoriță a României întregite și ca una din cele mai mari figuri ale istoriei noastre naționale”.[1]

Sursa: https://www.ro.biography.name/conducatori/94-romania/471-regina-maria-a-romaniei-1875-1938

Despre originea poporului român – Recapitulare articole postate pe acet blog

Image result for harta etnica a romanilor

Limbile romanice NU provin din latină – Video

Cercetătoarea CARMEN JIMENEZ HUERTAS și-a lansat la Muzeul Național al Țăranului Român cartea „NU VENIM DIN LATINĂ” (în limba română), pe 16 ianuarie – Conferință, interviu 

Încercări de traducere a unor tăbliţe de la Sinaia. Alfabetul get. Dovezi din ce în ce mai clare că noi vorbim limba traco-geto-dacilor

Mărturie arheologică daco-getică la 1554, la Deva. Nobilul ardelean DOMINIC DOBO se numește STĂPÂN PESTE DACII ȘI GEȚII DIN MUNȚI, pe piatra de mormânt a soției sale

 

La anul 1592 un cronicar maghiar spune că în Maramureş se vorbea „SERMO-GETICUS” adică limba getică. Cu toate astea, un academician ne învaţă că „graiul getic” era de fapt limba latină şi că maramureşenii erau de fapt daci romanizati veniţi din sud, din fosta provincie romană Dacia 

Noi suntem: daci, geţi, traci… – partea I 

Noi suntem: daci, geţi, traci… – partea II 

Menţionarea dacilor în analele france, în secolele VIII – IX, exact atunci când istoria oficială ne spune că aceştia s-ar fi transformat în români prin romanizare 

Codexul Rohonczi, o veritabilă cronică geto-dacă/vlahă sau un fals? – Video 

Limba geto-dacilor (demonstrații logice ale continuității lingvistice și etnice) Manuscris voluminos care vorbește despre geto-daci la Ulan Bator. Existența unei populații de origine getică în estul Taiwanului 

Istoricul George Cadar din Baia Mare: la originea tuturor limbilor europene stă limba română veche 

Un savant german confirmă: tăblitele de la Tărtăria reprezintă cea mai veche scriere din lume

Greșeală a lui Mihai Silviu Chirilă în scrisoarea către Președinte

Related image

Foto: basarabia.md

Domnul Mihai Silviu Chirilă a formulat o scrisoare către președintele Klaus Iohannis cerându-i să nu promulge Legea Antisemitismului și să o retrimită în Parlament pentru o dezbatere serioasă.

Scrisoare deschisă către Președintele României pentru a trimite legea antisemitismului la Parlament spre revizuire

Gestul este lădabil dar nu știu cât de eficient, având în vedere statutul de slugă al președintelui, pe care l-a recunoscut de altfel (AICI). Din punctul  meu de vedere ar fi trebui să se ceară retragerea definitivă a acestei legi aberante și părtinitoare față de o singură etnie, cea evreiască.

Din păcate, poate din graba cu care a scris autorul, s-a strecurat în text o exprimare nefericită și cu totul incorectă!

Mă refer la acest pasaj:

„În legislația română există mai multe legi care combat eficient antisemitismul. Principiul combaterii antisemitismului este stipulat în Constituția României, în care se vorbește despre interzicerea instigării la ură și discriminare pe criterii etnice sau religioase, și este prevăzut în detaliu de legile care guvernează buna organizare a vieții sociale în această țară: Legea 60/1991, OUG 31/2002, Legea nr. 217/2015 etc.). De altfel, aproape toate prevederile legii nou-votate de Parlament se regăsesc deja în OUG 31/2002, preluate apoi în Legea nr. 217/2015 și în Noul Cod Penal.”

Avem deci mai multe legi care combat eficient antisemitismul. În primul rând avem Constituția României care prevede la Articolul 30, aliniatul (7):

Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.

Această prevedere împreună cu reglementarile din Codul Penal (Art. 368, 369 și cele cu privire la infracțiuni contra libertății religioase) ar fi trebuit să fie suficientă! N-ar trebui să existe legi care să combată antisemitismul ca fiind ceva aparte față de infracțiunile contra altor etnii sau rase. Evreii nu sunt mai presus de alte popoare/etnii! Incriminarea prin lege a unor fapte antievreiesti nu face altceva decât să recunoască caracterul superior al acestei neam, ce caută să-și impună voința asupra celorlalte popoare.

Din păcate, domnul Mihai Silviu Chirilă, autorul scrisorii către președinte, include în lista legilor care combat eficient antisemitismul și controversatele și ANTICONSTITUȚIONALELE OUG 31/2002 și Legea nr. 217/2015.

Ambele conțin prevederi împotriva Constituției României și deci n-ar avea ce căuta în legislația noastră! Mai ales cea de-a doua, Legea nr. 217/2015, a fost intens criticată de opinia publică ce mai are cât de cât o atitudine națională, deși nu s-a făcut suficient pentru desființarea ei.

Deci cum poate domnul Chirilă să afirme că acestea două controversate legi guvernează buna organizare a vieții sociale în această țară”???!!!

Șterge domnia sa toată lupta organizațiilor naționaliste și ortodoxe și a tuturor personalităților  care au luat atitudine în anul 2015 în contra Legii 217?? Recunoaște caracterul „bun” al acestei Legi??

Cum poți critica legiferarea antisemitismului prezumând că sunt bune aberațiile constituționale, și morale la urma urmei, din legislația (din păcate) în vigoare??

Degeaba recunoaște domnia sa mai jos, în text:

„… altminteri existând riscul interzicerii prin lege a unor idei, fapte sau realități care se pot fixa numai prin dezbatere publică academică, nu prin reglementarea prin lege a unei versiuni oficiale de interpretare a lor (așa cum din păcate s-a întâmplat și în cazul unor prevederi ale Legii 217/2015).”

Din moment ce mai nainte afirmă caracterul bun al acestor „legi” care combat antisemitismul…

Poate scrisoarea a fost întocmită în grabă și autorul nu a fost suficient de atent. În acest caz, textul ar trebui modificat în sensul denunțării exprese al celor trei aberații legislative!

Iată de ce sunt neconstituționale legile mai sus amintite:

OUG 31 2002 actualizată prin:

Legea 278/2006 – pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi din 4 iulie 2006, Monitorul Oficial 601/2006 ;

Legea 107/2006 – pentru aprobarea OUG 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii din 27 aprilie 2006, Monitorul Oficial 377/2006 ;

Art. 6

Negarea, contestarea, aprobarea sau justificarea, prin orice mijloace, în public, a Holocaustului, genocidului sau a crimelor contra umanităţii ori a efectelor acestora se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi sau cu amendă.

Detalii: https://legeaz.net/text-integral/oug-31-2001-interzicerea-organizatiilor-si-simbolurilor-cu-caracter-fascist-rasist

Așadar se pedepsește cu închisoare negarea, a ceva sau  contestarea. Nu contează ce. Important e că imi interzici când să spun da sau nu sau când și dacă pot să contest ceva.

Cu alte cuvinte, tu, ca legiuitor atentezi la conștiința mea, la libertatea mea de expresie și mă cenzurezi!

Iată ce prevede Constituția:

ARTICOLUL 29
(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.

(2) Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc.

 

ARTICOLUL 30
(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.

(2) Cenzura de orice fel este interzisă.

(3) Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii.

(4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimată.

În privința Legii 217/2015, (AICI) cea care completează, într-adevăr „eficient” Ordonanța de Urgență a Guvernului 31/2002 s-a scris destul de mult în anul 2015, dar fără un rezultat concret.

În primul rând se remarcă prin introducerea în textul Legii a cuvântului „legionar” asociat termenilor de oganizații fasciste, xenofobe etc și asta în condițiile în care nu există nici o condamnare națională sau internațională a Mișcării Legionare pentru crime împotriva umanității. Nici măcar la Tribunalul internațional de la Nuremberg nu a fost incriminată Mișcarea Legionară.

Apoi promovează aceleași interdicții ca și Ordonanța de bază, extinzând cenzura și asupra cultului  personalităților istorice, legionare sau nu, condamnate de diferite regimuri din preajma celui de-al doilea război mondial, intrând sub incidența acelorași articole din Constituția României.

Un comentariu amănunțit al acestei legi puteți citi aici:

Tânărul istoric Silvian Emanuel Man comentează legea „antilegionară” pe articole. Va fi interzisă Poliția Română?

Despre actuala Lege privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului

https://www.senat.ro/Legis/PDF/2018/18L300FG.pdf

s-a scris și se va mai scrie.

 

Pomenirea lui CIPRIAN PORUMBESCU – Martir național – 6 iunie

Related image

Foto – CYD.RO

6 iunie: 135 de ani de la tragica moarte a lui Ciprian Porumbescu. Compozitorul a murit la doar 29 de ani, după ce habsburgii l-au aruncat în temniță pentru că milita pentru libertatea Bucovinei

Născut pe 14 octombrie 1853 la Șipotele Sucevei, Ciprian Porumbescu a fost fiul preotului ortodox Iraclie Porumbescu.

Născut Iraclie Golembiovski (Golemb, Galamb=porumbei), acesta din urmă își schimbă numele de familie în Porumbescu în 1881.

Între 1873 și 1877 a studiat teologia ortodoxă la Cernăuți, unde a și condus societatea studențească Arboroasa.
După terminarea facultății, tânărul teolog a fost întemnițat aproape trei luni pentru activitatea din cadrul societății „Arboroasa”, militantă pentru libertatea Bucovinei de sub dominație habsburgică. Detenția i-a șubrezit trupul firav. Frigul și mâncarea proastă din închisoare au făcut ca Ciprian Porumbescu să se îmbolnăvească de tuberculoză.

Ciprian Porumbescu a scris în timpul detenției cele mai bune piese. Pe 25 noiembrie 1882, a plecat în Italia, în stațiunea Nervi, pentru tratament. Nu rezistă departe de casă și se întoarce la Stupca, unde moare pe 6 iunie, la doar 29 de ani, în bratele Mărioarei, sora sa.

Printre cele mai populare lucrări sunt: „Balada pentru vioară si orchestră” op. 29, opereta „Crai nou” pusă în scenă pentru prima dată în sala festivă a Gimnaziului Românesc din Brașov (astăzi Colegiul Național „Andrei Șaguna”), unde pentru scurtă vreme a fost profesor de muzică (1881-1883).

În plus, a compus muzica pentru celebrul cântec patriotic „Pe-al nostru steag e scris Unire”, muzică ce este folosită astăzi și de către Albania pentru imnul național „Hymni i Flamurit”. De asemenea, a scris și melodia fostului imn al României, Trei culori.

Veșnica lui pomenire!

In memoriam Mugur Vasiliu – Veșnica lui Pomenire!

Acum un an trecea la Domnul luptătorul naționalist, scriitorul, editorul, etnologul Mugur Vasiliu. A fost înmormântat la Mânăstirea Petru Vodă.

Mai multe citiți în articolul de anul trecut:

Dumnezeu să-l ierte pe Mugur Vasiliu! Veşnica lui pomenire!

A fost unul dintre inițiatorii Protestului din Piața Universității din 1990. Suspect este că a murit la scurtă vreme după ce a lansat o serie de clipuri video pe YouTube în care aborda subiecte interesante cu privire la naționalism, istorie etc. Subiectul predilect era Mișcarea Legionară. A avut și câteva tentative de protest împotriva primirii „refugiaților” musulmani.

Iată-l protestând în fața sediului institului „Ellie Wiessel” cerând demisia comunistului Alexandru Florian (3 mai 2016):

 

Și vorbind despre Sfinții Închisorilor:

%d blogeri au apreciat asta: