Francisco Franco a fost deshumat din Mausoleul de la Vale de Los Caidos (și mutat într-un cimitir obișnuit) de socialiștii spanioli pe 24 octombrie 2019, în ciuda opoziției familiei și a unor forțe naționaliste

Notă: Deși romano-catolicismul este o erezie desprinsă din Biserica lui Hristos, gestul socialiștilor și comuniștilor spanioli e clar un afront adus creștinismului (așa cum îl înțeleg spaniolii) și naționalismului. Amintesc că de partea forțelor naționaliste ale generalului Francisco Franco a luptat și o echipă a Mișcării Legionare, iar comandanții legionari Ionel Moța și Vasile Marin și-au dat viața în 1937 în războiul civil spaniol.

Florin Dobrescu scria în octombrie:

Buciumul:

de Florin DOBRESCU

Francisco Franco va fi mutat din mausoleul grandios de la Vale de Los Caidos. Fox News anunță că profanarea mormântului generalului care a salvat de comunism Spania, și odată cu ea întreaga Europă, va avea loc joi, când rămășițele pământești vor fi scoase din cripta în care și-au găsit odihna din 1975 încoace.

Guvernul îl va muta pe fostul conducător al Spaniei în cimitirul familial Mingorrubio El Pardo, situat în apropiere de Madrid. Mai multe televiziuni au anunțat că vor transmite în direct evenimentul, considerat de o mare importanță, nu doar pentru Spania, ci pentru întreaga Europă.

În ciuda opoziției familiei sale, după ani de zile de procese și de proteste, în septembrie, Curtea Supremă a Spaniei a decis că rămășițele lui Francisco Franco pot fi exhumate și mutate din mausoleul în care se află în prezent, într-un cimitir obișnuit, nota la acea dată BBC News.

Inițiativa relocării osemintelor lui Franco aparține guvenului socialist condus de Pedro Sanchez și se înscrie în seria de măsuri care, în ultimii ani, a vizat înlăturarea absolut tuturor monumentelor, statuilor, plăcilor memoriale care aminteau de Franco, de Falanga Spaniolă și în general de tabăra naționalistă din timpul războiului civil din 1936-39.

Ideea mutării osemintelor lui Franco a divizat opinia publică spaniolă în ultimii ani, întâmpinând o firească și puternică opoziție din partea forțelor de dreapta.

Socialiștii lui Sanchez au salutat decizia instanței spaniole ca pe o  ”victorie a democraţiei”,  dar în realitate măsura nu face decât să anuleze orice posibilitate de reconciliere și să deschidă din nou răni vechi ale trecutului.

Mausoleu de la Vale de Los Caidos a fost construit la inițiativa lui Franco tocmai într-un gest de reconcililere națională, acolo fiind aduse atît rămășițele pământești ale celor ce au luptat în tabăra naționalistă, învingătoare, cât și ale celor din tabăra așa zis republicană, în realitate comunistă, care a pierdut.

Excluderea după zeci de ani a osemintelor generalului biruitor din 1939, care a condus țara cu mînă de fier până în 1975 (ulterior vor urma cu siguranță și rămășițele altor reprezentanți ai taberei naționaliste), nu face decât să arunce în aer un echilibru și așa precar, anulând practic mult trâmbițatul proces de reconciliere națională despre care atât de mult s-a vorbit după moartea lui Franco.

Practic, în oarba lor dorință de revanșă, socialiștii și comuniștii spanioli se dovedesc ei înșiși extremiști, intoleranți și generatori de instabilitate, răzbunându-se pe niște oseminte și distrugând simbolica reconciliere dincolo de mormânt, care se realizase prin înhumarea comună, sub același memorial, a combatanților ambelor tabere, de stînga și de dreapta, din războiul civil spaniol. În ultimă instanță, generalul Franco făcuse un remarcabil gest de reconciliere în fața veșniciei, aducând laolaltă pe învinși și pe învingători.

În fine, mutarea lui Franco din mausoleul de la Vale de Los Caidos reprezintă doar încă un simptom al ascensiunii puterii Stângii în Europa și o grea lovitură primită de naționaliștii spanioli.

Gestul, pe cât de absurd, pe atât de iresponsabil, duce cu gîndul la răfuiala republicanilor Revoluției Franceze cu rămășițele pământești ale regilor Franței, deshumate din necropola regală pentru a fi decapitate. Revanșa de azi a Stângii denotă cât de periculoasă este mentalitatea adepților ei, incapabili de astfel de orice etică și fără limite în ura lor față de tot ceea ce înseamnă fundamente ale vechii civilizații creștine.

Ceea ce se întâmplă zilele acestea în Spania ar trebui să ne pună pe gânduri.

Noul comunism soft, aflat pe cai mari pe întregul continent, nu va fi cu nimic mai bun decât cel prăbușit în 1989 în Est.

Dumnezeu să aibă în pază Europa!

*

Autoritățile aservite guvernului socialist au mers până la capăt cu profanarea mormântului fostului conducător:

ActiveNews:

După 44 de ani de la înhumare, rămășițele pământești ale fostului conducător spaniol, Francisco Franco, cel care a învins în sângerosul război civil dintre anii 1936-1939, au fost scoase din mausoleul fastuos unde fuseseră depuse în 1975 și mutate într-un cimitir obișnuit, potrivit BBC News.

Relocarea osemintelor fostului lider de dreapta, o promisiune îndelung clamată de guvernul de stânga de la Madrid, a fost motivată de o reevaluare a trecutului recent, prin care socialiștii doresc o disociere publică de simbolul eroic al celui care a determinat victoria forțelor naționaliste în războiul civil din Spania, alimentat chiar de socialiștii și comuniștii spanioli interbelici. În egală măsură, socialiștii actuali contestă modul în care Franco a condus Spania în deceniile următoare, până în 1975.

Decizia de mutare a mormântului generalului Franco a fost oficializată de Guvernul de la Madrid printr-un decret din vara anului 2018. Familia defunctului a contestat în justiție relocarea osemintelor acestuia, fără a obține câștig de cauză.

După ce rămășițele au fost exhumate în cadrul unei ceremonii private, membrii familiei au scos sicriul din bazilica din Valea celor Căzuți, monument național sculptat într-un munte la aproximativ 50 de kilometri de Madrid. Necropola din Valea celor Căzuți odihnesc peste 30.000 de morți din ambele tabere ale războiului civil spaniol din anii 1936-1939, în care forțele naționaliste au învins forțele republicane (liberalii anticlericali, socialiști, comuniști, anarhiști și autonomiști, potrivit Wikipedia).

Rămășițele lui Franco au fost apoi preluate de un elicopter și duse în capitala Spaniei, unde au fost depuse într-o criptă privată deținută de familie într-un cimitir din Madrid. Franco a fost reînhumat lângă defuncta lui soție.

Doar un număr limitat de persoane au avut permisiunea să participe la eveniment, care a necesitat măsuri sporite de securitate. Printre cei prezenți s-au numărat Ministrul spaniol al Justiției, un expert în criminalistică, un preot catolic și 22 de descendenți ai lui Francisco Franco. Accesul presei a fost interzis, însă peste 200 de jurnaliști au asistat din afara zonei ceremoniei.

Operațiunea a necesitat intervenția unei macarale, care a ridicat o placă de beton de 1,5 tone ce acoperea sicriul. Prețul total al exhumării și reînhumării, suportat de Guvernul Spaniol, este estimat la  circa 63.000 de euro.

Într-o intervenție televizată, premierul socialist Pedro Sánchez a declarat joi că exhumarea lui Franco reprezintă „un pas către reconciliere”, adăugând: „Spania modernă se întemeiază pe iertare, dar nu poate fi clădită pe uitare”.

Sursa:

Francisco Franco DESHUMAT!

Pomenirea lui MIHAI VITEAZUL! – 9 august. Mihai face „toate lucrurile cu ajutorul călugărilor”. Tratat cu țarul rus pentru apărarea Ortodoxiei

Mihai Viteazul și tratatul secret cu țarul rus pentru apărarea ortodoxiei europene!

Mihai Viteazul a fost un protector și promotor al ortodoxiei în centrul și estul Europei. Domnitorul muntean a folosit ortodoxia ca o armă religioasă și ideologică pentru menținerea identității și a moștenirii bizantine, atât în lupta contra imperiului otoman cât și împotriva prozelitismului catolic și reformat. Mihai Viteazul și-a construit politca internă pe sprijinul bisericii și s-a inspirat de ortodoxie pentru a cuprinde sub sceptrul său și pe românii din Moldova și Transilvania. Domnitorul s-a bazat foarte mult pe sfetnicii săi clerici și a sprijinit biserica ortodoxă din cele trei țări românești. În 1594 îl sprijinea să urce pe scaunul mitropolitan pe Eftimie al II-lea (1594 – 1602), un sfetnic de nădejde de care a ținut seama în scurta sa și zbuciumată domnie. Mihai Viteazul s-a folosit de episcopul Teofil al Râmnicului și episcopal Luca al Buzăului (1573 – 1602), apoi mitropolit al Ungrovlahiei (1602 – 1629) în misiuni diplomatice. Se sfătuia și cu călugărul Serghie cu care a implementat într-un sobor la Târgoviște reforme pentru restaurarea vieții monahale în Valahia după modelul athonit. Mihai Viteazul s-a servit de tratatul cu principele transilvan Sigismund Bathory din 20 mai 1595, la care au participat episcopii Teofil și Luca pentru a prelua bisericile ortodoxe din Ardeal sub patronajul mitropoliei de Târgoviște. Astfel s-a reușit construirea mitropoliei ortodoxe de Alba-Iulia sub harul lui Ioan de la Prislop, în care românii ardeleni s-au regăsit protejați de voința domnului valah. Prins între Imperiul Otoman și imperialii sfântului imperiu roman de națiune germană, Mihai Viteazul a ales propria cale diplomatică.

A intrat în 1594 în Liga Sfântă zdrobindu-i pe turci în mai multe bătăli pe Dunăre și la Călugăreni. Dar Mihai Viteazul a mai făcut un lucru pentru a-și asigura spatele în fața expansiunii turcești și poftei imperialilor. Înainte de a semna la Mănăstirea Dealu în iunie 1598 tratatul cu Rudolf al II-lea, prin care era finanțat de germani și gradat căpitan general împotriva necredincioșilor, Mihai Viteazul, fidel credinței ortodoxe și folosirii acesteia ca armă religioasă și politică, a semnat o înțelegere secretă cu țarul Rusiei. Mihai Viteazul a făcut numeroase danii bisericilor și mănăstirilor din Ardeal până în Maramureșul istoric dincolo de Tisa, dar și în Moldova și în sudul Dunării. Românii din Ardeal vedeau în domnul valah un restituitor și apărător al ortodoxiei. Cronicarul maghiar Szamoskozy îl acuza pe Mihai Viteazul că a făcut ”toate lucrurile cu ajutorul călugărilor, aceștia i-au fost iscoadele”. Domnul valah era presat și de ofensiva contrareformei, deoarece sinoadele de la Brest-Litovsk din 1595/1596 au hotărât ca o parte din episcopii ruteni să se unească cu Biserica Romei. Mihai Viteazul se vede ca un apărător al polonezilor ortodocși și inițiază o alianță cu Moscova pentru apărarea dreptei credințe în fața islamului și a contrareformei catolice. Domnul român îl numește pe călugărul Serghie ca episcop de Maramureș și Muncaci, cu sediul la Muncaci, pentru apărarea dreptei credințe în Transilvania de nord în fața uniatismului. Mihai Viteazul realizează că fără o alianță cu țarul rus va rămâne singur în fața prozelitismului catolic și a ofensivei turcești. Mihai Viteazul avea o relație specială cu voievodul Kievului și se sprijinea pe luptătorii cazaci în luptele sale. Relaţiile dintre Mihai şi Constantin Vasile erau de notorietate în Europa vremii, fapt demonstrat şi de mărturia raguzanului Giovanni De’Marini Poli, care raportează împăratului Rudolf al II-lea la 31 ianuarie 1598 despre planurile privind o campanie în Moldova ale voievodului muntean. ”Astfel Mihai a chemat la el pe cazacii care erau în Transilvania şi a trimis după alţii în Polonia la cneazul Vasile, palatinul Rusiei, cu care are bună înţelegere pentru aceşti cazaci şi pentru toate celelalte de trebuinţă şi a mai pus să-i ademenească pe cazacii din garda lui Ieremia Voievodul, care s-au şi hărţuit în Moldova cu moldovenii şi au trecut cu anasina prin Moldova cu toată împotrivirea lui Ieremia Voievodul … şi aşadar Mihail Voievodul aşteaptă un număr de cazaci de aceştia prin mijlocirea cneazului Vasile Palatinul, pe care îi ţine pe toţi cu leafă, pe lângă darurile în bani pe care le trimite când pune să-i cheme”.

Relația cu voievodul Kievului erau datorită afinităților religioase ortodoxe. Kievul se opunea cancelarului polonez catolic, Zamoyski. Mihai Viteazul îl trimite pe episcopul Luca al Buzăului la Moscova să se întâlnească cu țarul Feodor, fiul lui Ivan cel Groznic, pentru a primi sprijin financiar și militar în vederea refacerii oastei și bisericilor ortodoxe distruse de turci în Țara Românească. Luca al Buzăului încheie un acord verbal cu țarul Rusiei în iulie 1597. Episcopul Luca se întorcea de la Moscova cu mari daruri, 200 de galbeni, cinci perechi de blănuri de samur și de vulpe neagră și o scrisoare care amintea de un tratat secret. Din scrisoare reiese că tratatul era politic și bisericesc. ”Și tu, Mihaile voevod, să fii sub înalta noastră mână și să fi păstrat în grația noastră imperială și în viitor măria noastră imperială vrem să ne ținem sub protecția noastră imperială și să te păzim și să te apărăm de toți dușmanii tăi fără excepție.” Reîntors acasă episcopul Luca primește de la Mihai recompensă pentru serviciile aduse  ”sate și vecini în valoare de 145.000 aspri”. Despre acest tratat secret care asigura protecție lui Mihai Viteazul în lupta sa de apărător al ortodoxiei ar trebui să se cerceteze arhivele de la Moscova pentru a se identifica noi dovezi și răspunsuri despre complicata geopolitică a epocii.

Ionuț Țene

Imagini de la marșul și festivitățile cu prilejul a 100 de ani de la cucerirea Budapestei bolșevice

Fotografii și filmări de la actiunea organizata la Centenarul Eliberarii Budapestei, in cinstea eroilor Armatei Romane, de catre Asociatia Calea Neamului impreuna cu Fratia Ortodoxa si Liga Studentilor Iasi, cu concursul Asociatiei Traditia Militara si a unor grupuri de tineri muzicieni din Brasov, Harghita si Covasna si cu participarea speciala a legendarului scriitor si general de 96 de ani, Radu Theodoru. Felicitari tuturor organizatorilor si participantilor! – Mihai Sorin Tîrnoveanu

Au participat aproximativ 500 de români, îmbrăcați în costume populare, uniforme de epocă, tricouri inscripționate cu mesaje patriotice sau purtând steaguri tricolore.

Între momentele Arcul de Triumf, unde au avut loc intonarea imnului de stat, scurte cuvântări, momente artistice etc și Piața Victoriei, în timpul marșului pe bulevardul Kiseleff, coloana s-a oprit în dreptul Ambasadei Federeției Ruse pentru a le aminti rușilor că Basarabia este pământ românesc.

De reținut: Nici un reprezentant oficial al statului român nu a fost prezent…

Fotografii: 

Asociația „Calea Neamului” , pe 4 august, ne cheamă să serbăm 100 de ani de la ocuparea românească a Budapestei bolșevice

Asociaţia ‘Calea Neamului’ va marca, în Bucureşti, o sută de ani de la intrarea Armatei Române în Budapesta

Asociaţia ‘Calea Neamului’, care este activă în judeţele Braşov şi Covasna, va marca împlinirea a o sută de ani de la intrarea Armatei Române în Budapesta, pe 4 august a.c., la Bucureşti, manifestările anunţate de organizatori cuprinzând şi un marş şi un ceremonial religios la Arcul de Triumf din capitală. 

Preşedintele Asociaţiei ‘Calea Neamului’, medicul Mihai Tîrnoveanu, a precizat, pentru AGERPRES, că acţiunea a primit autorizaţie de la Primăria Capitalei şi că estimează că la aceasta vor lua parte aproape 1.000 de persoane.

Potrivit acestuia, au fost trimise invitaţii oficiale de participare la eveniment către conducerea Ministerului Apărării Naţionale, precum şi către Ambasada Ungariei la Bucureşti, ‘prilejuindu-i, astfel, ambasadorului Ungariei posibilitatea de a-şi exprima recunoştinţa în numele statului şi poporului maghiar faţă de Eroii Armatei Române care şi-au dat viaţa pentru eliberarea actualului teritoriu al Ungariei de regimul bolşevic instaurat în 1919 de Bela Kun, cu sprijinul direct al Rusiei comuniste’.

Participanţii la marş vor porni la ora 17,00 din Piaţa Charles de Gaulle spre Arcul de Triumf, unde vor fi depuse coroane de flori, va avea loc o slujbă de pomenire a eroilor, se vor cânta cântece patriotice şi se vor ţine scurte alocuţiuni, după care îşi vor continua drumul până în Piaţa Victoriei, unde va avea loc un scurt program artistic.

‘Sărbătorim centenarul intrării Armatei Române în Budapesta şi al eliberării Ungariei de regimul bolşevic. Sunt 100 de ani de când Armata Română a dat o lecţie întregii Europe, făcând scut în faza extinderii regimului comunist în întreg Centrul Europei, consfinţind, totodată, prin campania militară din 1919 actul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 (…) Din judeţele Braşov şi Covasna vor fi prezente aproximativ 250 de persoane, majoritatea tineri. Şi-au mai anunţat participarea Liga Studenţilor de la Universitatea Iaşi, Frăţia Ortodoxă ‘Sfântul Mare Mucenic Gheorghe’, Asociaţia ‘Tradiţia Militară’, care va reconstitui, îmbrăcând uniformele militare de la 1919, acele momente istorice, precum şi mai multe asociaţii din ţară. Sperăm că vom fi în jur de 1.000 de oameni şi că foarte mulţi bucureşteni ni se vor alătura.

Manifestaţia este autorizată de Primăria Municipiului Bucureşti şi avem privilegiul să desfăşurăm marşul pe partea carosabilă şi nu pe trotuar, aşa cum se cuvine, pentru a cinsti Armata Română’, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Asociaţiei ‘Calea Neamului’, medicul Mihai Tîrnoveanu.

Sursa: dcnews.ro

Balada lui GOGU PUIU, partizan legionar aromân în Dobrogea

Cântec aromân pe versurile lui Sterică Puiu, fiul lui Cociu Puiu – executat în 1950, într-unul din „trenurile morţii”.
Gogu Puiu a fost unul dintre liderii rezistenţei armate anticomuniste din Dobrogea. Întors în ţară, în 1947, după ce fusese instruit de serviciile secrete occidentale, pentru a organiza o insurecţie armată în Dobrogea,
el a condus, alături de fraţii Fudulea şi Nicolae Ciolacu, una dintre cele mai numeroase şi bine înarmate structuri de rezistenţă împotriva regimului comunist instaurat de ocupaţia sovietică.
În noaptea de 18 iulie 1949, încercuit de trupele de Securitate într-o casă din Cobadin (jud. Constanţa), Gogu Puiu luptă eroic cu comuniştii, luându-şi zilele cu ultima grenadă, după terminarea muniţiei. Securitatea nu a
fost niciodată convinsă că trupul carbonizat găsit în şura arsă era al lui Gogu Puiu, existând ipoteza că ar fi putut scăpa. Gogu Puiu a intrat în legendă, rămânând în amintirea aromânilor şi a românilor ca un erou naţional.

Notă: Unele surse dau ca dată a posibilei morți ziua de 18 iulie 1949, altele pe cea de 19 iulie 1948…

Răspândiți! PROTEST ÎN FAȚA GUVERNULUI -Duminică 7 iulie – ÎMPOTRIVA IMPUNERII LIMBII MAGHIARE CA A DOUA LIMBĂ OFICIALĂ ÎN ADMINISTRAȚIE

DIN NOU LA BUCUREȘTI! STOP UDMR! Alertă MAXIMĂ, DISTRIBUIȚI, căci timpul e scurt!

DUMINICĂ, 7 iulie, ora 17, MITING în fața GUVERNULUI împotriva impunerii de către UDMR ca limba maghiară să devină a doua limbă oficială în statul român! Protestul organizat de Asociația Calea Neamului s-a decis în ședința Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita si Mureș, în urma situației create de presiunile exercitate asupra Guvernului de către UDMR, Kelemen Hunor cerând primului ministru să modifice Codul Administrativ, proaspăt adoptat prin Ordonanță de Urgență (încă nepublicat în Monitorul Oficial), după legea votată anul trecut de parlament dar respinsă de CCR.
Fraților, atacul liderilor UDMR asupra statului si poporului român este fără precedent!

Vor să ne ia Crucile de pe mormintele Eroilor nostri de la Valea Uzului, vor Cheile Bicazului din Neamț, ne-au luat prin retrocedări ilegale mii de hectare de pământ si pădure, sute de clădiri din centrele marilor orașe, Ungaria tranzactionează gazul din Marea Neagră ca la ea acasă, iar acum vor să ne ia Limba Română ca unică limbă oficială în statul român!

Trebuie să spunem odată pentru totdeauna: STOP UNGARIA în ROMÂNIA! STOP pretențiilor aberante ale UDMR! STOP santajului pe care această formațiune îl exercită de aproape 30 de ani încoace asupra tuturor guvernelor României!
Chemăm alături de noi pe toți românii care s-au săturat de această stare de fapt, pe toți acei care vor să fie Pavăză pentru frații lor de sânge si credință din Ardeal, cei mai afectați de legea Codului Administrativ. Obligativitatea folosirii limbii maghiare se va extinde de la nivel local (primării, consilii locale si județene), la nivel CENTRAL, anume în Prefecturi si deconcentrate.
NO, GATA, NO, HAI!

Sursa: asociatiacaleaneamului

Un protest pe aceeași temă a avut loc și anul trecut: 

PROTEST şi MARŞ pe 29 iulie, în Capitală, împotriva oficializării limbilor unor minorităti în administrație. Organizat de asociații ale românilor din Covasna, Harghita şi Mureş

 

Despre Cheile Bicazului:

Mihai Sorin Tîrnoveanu

30 iunie la 23:02

Cheile Bicazului sunt ale jud. Neamț!
Fiecare român o știe, Stefan cel Mare și Sfânt al Moldovei Aici a fost! Iar Duhul Sau nu moare!
Câteva sute de oameni frumoși și demni au ieșit în centrul orașului Piatra Neamț pentru a-si exprima hotărârea ca simbolul județului, Cheile Bicazului, să nu fie trecut in mod arbitrar la Harghita, după dorința unor lideri UDMR de a redesena conturul graniței fostului Imperiu Austro-Ungar. Nemțenii alături de care am fost și noi, le-au transmis astfel un mesaj clar autorităților jud. Neamț să se implice cu toate resursele in această dispută administrativă dintre Harghita și Neamț. Deși organizatoarea protestului, Roxana Mihaila, a avut numai câteva zile la dispoziție pentru mobilizarea oamenilor, protestul a fost unul reușit, primul cuvânt care îmi vine în minte, fiind, ,Frumos”.
Copiii si tinerii in costume naționale au fost Imaginea acestui Marș, atmosfera întregii manifestari exprimând emoție și voință, demnitate și hotărâre. Celor din Piatra Neamț li s-au alăturat și oameni din localitățile învecinate dar și români veniți de mai departe, din Comanesti, Darmanesti (am avut bucuria să o revăd pe prietena noastră Ionela Sporici Vrinceanu), Târgu Secuiesc și Brașov, Mihaela Aionesei și Anita Toporeanu însoțindu-mă la acest drum.
Lupta pentru normalitate, pentru Cheile Bicazului in jud. Neamț de-abia începe. La fel si mobilizarea noastră.
Doamne ajută fraților!

 

Pomenirea domnitorului martir MIRON BARNOVSCHI – 2 iulie 1633. Mucenic al lui Hristos și apărător al Ortodoxiei!

Atunci când ne gândim la Iaşi, ca valoare istorică şi culturală, socotim că începutul transformărilor a pornit de la Vasile Lupu. Atunci când ne gândim la primul martir al neamului, de viţă nobilă – ne vine în minte numele lui Constantin Brâncoveanu. Şi, totuşi, înainte de Vasile Lupu a înflorit Iaşul. La fel, altcineva, înainte de Brâncoveanu, a primit cununa martirajului. În ambele cazuri, cel la care facem referire este Miron Barnovschi. Cunoscut mai mult pentru biserica ce-i poartă astăzi numele. Fără a se şti, însă, câte alte monumente de cult a clădit şi cât de mult a zidit la temelia Iaşului, a Moldovei şi a epocii căreia a aparţinut.

Biserica Barnovschi – Iași/ Foto: Oana Nechifor

Biserica Mănăstirii Dragomirna/ Foto: Bogdan Zamfirescu

Foto: Oana Nechifor

În timpul lui Miron Barnovschi Movilă (ianuarie 1626 – iulie 1629 şi aprilie-iulie 1633), Iaşul a devenit capitală în sensul deplin al cuvântului. Domnitorul a fost primul care a adus Moldovei o deschidere europeană, prin înrudirea sa cu mari familii boiereşti din Polonia şi Austria, dar şi prin legătura de prietenie și de familie cu mitropolitul Petru Movilă al Kievului. În perioada lui Barnovschi a fost redactat şi adoptat primul cod de legi, în sens de constituţie. Au fost date legi cu privire la scăderea dărilor, starea breslelor şi a meseriaşilor, dar şi alte reforme cu caracter juridic.

Sinod pentru apărarea credinței

Miron Barnovschi s-a îngrijit neîncetat de viaţa spirituală a moldovenilor, dar şi de etica preoţilor şi a călugărilor. În egală măsură, a protejat lăcaşurile de cult în faţa abuzurilor funcţionarilor de stat, dar a ţinut în frâu şi clerul, căruia nu i-a permis să se îndepărteze de canoanele Bisericii Ortodoxe. În acest context, în toamna anului 1626, s-a întrunit primul sinod la Iași – în calitate de reședință mitropolitană. De asemenea, a fost primul sinod convocat de cărte un domnitor și nu de autoritatea eclezială. Deciziile luate aici au fost sub influenţa marilor cărturari Anastasie Crimca, mitropolit al Moldovei şi Varlaam, viitor mitropolit. S-a stabilit faptul că un călugăr nu avea drept la proprietate privată, la afaceri personale sau la plimbări inutile. În plus, s-a interzis ca în mănăstiri să fie găzduite femei și a fost dată o hotărâre cu privire la situația creștinilor catolici din Principatul Transilvaniei, care migrau în Moldova. Acestora nu le era permis să se așeze în sate românești ortodoxe sau în preajma mănăstirilor, fiind considerați un adevărat pericol pentru ortodoxia moldovenilor. În ciuda tuturor legilor dure stabilite în sinod, acestea au fost aprobate şi respectate, iar rezultatele nu au întârziat să apară.

Ctitor de cultură și de așezăminte bisericești

Marile realizări culturale ale Iaşului sunt atribuite, aşa cum am mai spus, lui Vasile Lupu. Motivul îl reprezintă concretizarea unor reuşite în timpul domnitorului. Cu toate acestea, nu trebuie uitat cel de la care au pornit ideile, care a început munca şi n-a mai avut, din păcate, răgazul de a culege roadele. În timpul său, Miron Barnovschi l-a trimis de două ori pe ieromonahul Varlaam de la Secu, viitorul mitropolit al Moldovei, în Rusia. Prin intermediul lui a cerut cumpărarea de icoane şi cărţi şi chiar a dorit achiziţionarea unei tipografii.  Încă de atunci, Varlaam a început lucrul la Cazania sa, monument de limbă şi cultură românească. Pentru că de atunci s-a dorit punerea limbii române pe un piedestal al culturii.

Miron Barnovschi este şi părintele spiritual al mai multor locaşe religioase. A ctitorit Biserica Adormirea Maicii Domnului din Iaşi – care astăzi îi poartă numele, Mănăstirea Bârnova, Mănăstirea Hangu de pe Valea Bistriţei şi a contribuit la construcţia bisericii Stavropighiei din Liov. A finalizat construirea Mănăsirii Dragomirna şi, de asemenea, a început construirea Bisericii Sfântul Ioan din Iaşi.

Lucrările domnitorului sunt primele ctitorii ieşene care au creat un nou stil arhitectonic. Un stil care va influenţa următoarele două secolele. Un stil care a influențat și modul în care a fost construită biserica mănăstirii Trei Ierarhi. Până şi cronicarul Miron Costin vorbeşte despre puterea neobişnuită a domnitorului de a zidi atâtea biserici în doar trei ani – muncă de zeci de ani a altor domni.

Renunțare pentru popor și pentru Dumnezeu

Ctitoriile lui Barnovschi nu au însemnat doar muncă în folosul comunității. Nu au însemnat doar ziduri goale, ci au fost rodul vieții sale evlavioase. El este amintit ca fiind un om care iubea rugăciunea. În multe nopți, domnitorul era văzut îngenunchiat în fața sfintelor icoane. Iar de la credința sa nu s-a dezis nici în clipa morții.

Constantin Brâncoveanu, reperul domnitorului martir, a trecut la Domnul în anul 1714. Însă, cu mai bine de 80 de ani în urmă, Miron Barnovschi îşi dădea ultima suflare, cu credinţa nesrtrămutată în Hristos Dumnezeul nostru şi în viaţa veşnică. Acest lucru, după ce fusese întemniţat tot la Edikule, ca şi Brâncoveanu mai târziu.

În urma unui conflict cu Imperiul Otoman, Barnovschi a renunţat la tron, în anul 1629. Motivul de bază a fost refuzarea cererii marelui vizir de a adăuga la plata tributului un bacşiş de 20.000 de galbeni. Domnitorul s-a retras la moşia sa din Polonia. Țara l-a rechemat, însă, pe Miron Barnovschi și l-a reales în funcţie. Iar el a acceptat, lăsând în urmă un trai comod și îmbelșugat și o viață sigură, într-o țară ce-i devenise a doua casă. A lăsat toate pentru a-și sluji poporul, fără să se teamă de consecințe. Fără a cere măcar socoteală celor care l-au vândut la sfârșitul primei domnii.

Pentru a obţine recunoaşterea Înaltei Porţi, acesta a hotărât să meargă personal la Constantinopol. Drumul a început la 3 mai1633 şi a durat până la 20 iunie. Deşi a fost avertizat de Matei Basarab, domnul Ţării Româneşti, de faptul că Vasile Lupu i-a pus la cale pieirea, Barnovschi şi-a continuat pașii spre Istambul.

Misterul mormântului

Pentru câteva zile a fost arestat şi, în acest timp, şi-a scris testamentul. La 2 iulie 1633 a fost decapitat, deoarece a refuzat ca, în faţa Sultanului Murad al IV-lea, să se lepede de Ortodoxie şi să treacă la islam. Pedeapsa a continuat până dincolo de moarte, ultima dorință fiindu-i refuzată. Domnitorul a vrut ca trupul să-i fie îngropat la Mănăstirea Dragomirna. Cu toate acestea, el a fost înmormântat, pentru început, în cimitirul Patriarhiei din Constantinopol. Apoi, Vasile Lupu a dorit să îndrepte măcar o frântură din răul pe care îl făcuse, motiv pentru care i-a adus osemintele în ţară. Undeva, firul se rupe, întrucât locul mormântului său a rămas necunoscut. Cu toate acestea, Dumnezeu a demonstrat, încă o dată, că nu ţine lumina ascunsă sub obroc. Săpături făcute la Biserica Barnovschi, în 1996, au scos la iveală, din pardoseala bisericii, un mormânt. Un mormânt considerat a-i aparţine marelui domnitor.

Miron Baranovschi s-a întors acasă. La fel de smerit precum a fost în timpul scurtei sale vieți. Aproape necunoscut nouă, celor ce trăim în moștenirea lui. E trist să luptăm pentru viitor și pentru mărirea de a fi, cândva, Capitală Culturală Europeană, fără să ne cunoaștem trecutul. Fără să mulțumim celor care s-au jertfit, cu dragoste, cu sânge și credință pentru a consolida temelia unui oraș și a unei țări.

Sursa: doxologia.ro