Video – Părintele IUSTIN PÂRVU și Grigore Caraza, depănând amintiri

Reclame

Pomenirea lui CIPRIAN PORUMBESCU – Martir național – 6 iunie

Related image

Foto – CYD.RO

6 iunie: 135 de ani de la tragica moarte a lui Ciprian Porumbescu. Compozitorul a murit la doar 29 de ani, după ce habsburgii l-au aruncat în temniță pentru că milita pentru libertatea Bucovinei

Născut pe 14 octombrie 1853 la Șipotele Sucevei, Ciprian Porumbescu a fost fiul preotului ortodox Iraclie Porumbescu.

Născut Iraclie Golembiovski (Golemb, Galamb=porumbei), acesta din urmă își schimbă numele de familie în Porumbescu în 1881.

Între 1873 și 1877 a studiat teologia ortodoxă la Cernăuți, unde a și condus societatea studențească Arboroasa.
După terminarea facultății, tânărul teolog a fost întemnițat aproape trei luni pentru activitatea din cadrul societății „Arboroasa”, militantă pentru libertatea Bucovinei de sub dominație habsburgică. Detenția i-a șubrezit trupul firav. Frigul și mâncarea proastă din închisoare au făcut ca Ciprian Porumbescu să se îmbolnăvească de tuberculoză.

Ciprian Porumbescu a scris în timpul detenției cele mai bune piese. Pe 25 noiembrie 1882, a plecat în Italia, în stațiunea Nervi, pentru tratament. Nu rezistă departe de casă și se întoarce la Stupca, unde moare pe 6 iunie, la doar 29 de ani, în bratele Mărioarei, sora sa.

Printre cele mai populare lucrări sunt: „Balada pentru vioară si orchestră” op. 29, opereta „Crai nou” pusă în scenă pentru prima dată în sala festivă a Gimnaziului Românesc din Brașov (astăzi Colegiul Național „Andrei Șaguna”), unde pentru scurtă vreme a fost profesor de muzică (1881-1883).

În plus, a compus muzica pentru celebrul cântec patriotic „Pe-al nostru steag e scris Unire”, muzică ce este folosită astăzi și de către Albania pentru imnul național „Hymni i Flamurit”. De asemenea, a scris și melodia fostului imn al României, Trei culori.

Veșnica lui pomenire!

In memoriam Mugur Vasiliu – Veșnica lui Pomenire!

Acum un an trecea la Domnul luptătorul naționalist, scriitorul, editorul, etnologul Mugur Vasiliu. A fost înmormântat la Mânăstirea Petru Vodă.

Mai multe citiți în articolul de anul trecut:

Dumnezeu să-l ierte pe Mugur Vasiliu! Veşnica lui pomenire!

A fost unul dintre inițiatorii Protestului din Piața Universității din 1990. Suspect este că a murit la scurtă vreme după ce a lansat o serie de clipuri video pe YouTube în care aborda subiecte interesante cu privire la naționalism, istorie etc. Subiectul predilect era Mișcarea Legionară. A avut și câteva tentative de protest împotriva primirii „refugiaților” musulmani.

Iată-l protestând în fața sediului institului „Ellie Wiessel” cerând demisia comunistului Alexandru Florian (3 mai 2016):

 

Și vorbind despre Sfinții Închisorilor:

Persecutorii Ortodoxiei n-au viață lungă! Apărătorul papistaș al Uniației Adolf Nikolaus von Buccow și crimele sale din Ardeal

A fost guvernator al Transilvaniei în anii 1762, 1763 și 1764, dar moartea l-a prins încă în funcție (biografia la sfârșitul articolului).


Primăvara anului 1761 a  marcat  o nouă etapă în istoria neamului românesc din Ardeal.

Atunci, Curtea de la Viena il trimitea în Transilvania pe generalul Adolf Nikolaus von Bukow, numit comandant militar și guvernator al Transilvaniei, funcție pe care acesta a  îndeplinit-o timp de trei ani, până la moartea sa.

În calitate de comandant militar al Transilvaniei, von Bukow a pus în aplicare măsurile de represiune dispuse de Curtea de la Viena, măsuri îndreptate cu precădere împotriva românilor ortodocși  din sudul Transilvaniei, ordonand închiderea și distrugerea mănăstirilor ortodoxe.

Acțiunile sale au avut ca urmare valurile de emigrări din Transilvania în afara arcului carpatic, din a doua jumătate a sec. al XVIII-lea.

 Generalul a initiat o acţiune de represiune cruntă şi  sistematică.

El a declansat o anchetă pentru a afla care dintre români s-au declarat contra uniaţiei până la 1 aprilie 1761. Ancheta s-a făcut de comisii alcătuite din funcţionari subordonaţi generalului, asistaţi de către doi preoţi uniţi. Preoţii uniţi uzau de tot felul de mijloace pentru a determina măcar câţiva oameni să se declare pentru uniaţie. Cu toate acestea, aproape pretutindeni in Ardeal poporul român s-a declarat ortodox.

Rezultatul nefavorabil al anchetei l-a făcut pe general să schimbe promisiunea în privinţa bunurilor bisericeşti şi să refuze a atribui ortodocşilor bisericile lor, pe motiv că religia ortodoxă nu e recepta, ci numai tolerată.

Dacă până la Bucow, românii nu putuseră să fie siliţi să accepte unirea cu Roma, ,,Comisia de dezmembrare” care lucra la Sibiu sub preşedinţia lui Bucow  pe baza anchetei din aprilie-mai 1761, i-a înscris pe o parte din ei ca uniţi.

Aceste înscrieri s-au  făcut după bunul plac, fără a ţine cont de voinţa românilor, iar generalul i-a ţinut cu forţa în uniaţie.

Generalul recunoaşte la 6 mai 1761, într-un raport către împărăteasă, că niciodată ,,n-a lucrat aşa de tare”:

,,Vă rog să-mi permiteţi să introduc pe episcopul Dionisie peste tot în principat… şi anume cât mai repede, ca sa pun capăt dezordinelor viitoare ale valahilor prin stabilizarea unei căpetenii spirituale, care apoi să ţină în ordine pe supuşii săi şi în special să se opună autorităţii mereu crescânde a lui Sofronie în acest popor; este cu adevărat timpul ca să se procedeze aşa, căci altfel nu se mai salvează nimic din unire, cu toate mijloacele întrebuinţate, pe care eu desigur nu le cruţ şi de care poate şi trebuie să dea mărturie întreaga ţară, căci aşa de tare şi greu (“so hart und schwer”) n-am mai lucrat niciodată, aceasta trebuie să o recunosc”.

Episcopul catolic Bajtay s-a îngrozit de măsurile generalului Bucow, când acesta  a declarat că va extermina pe toţi românii din ţinutul Bistriţei, fiindcă nu voiau să primească uniaţia. ,,M-am cutremurat la propunerea Excelenţei sale, a d-lui baron de Bucow, care voia să detaşeze un corp de 2000 de soldaţi regulaţi, contra districtului amintit, pentru a-i masacra pe toţi, fără a-i distinge pe cei vinovaţi de cei nevinovaţi.”

,,De aceea, pe drept cuvânt s-a putut spune că adevăratul întemeietor al Bisericii Unite din Ardeal a fost acest general austriac, cu tunurile şi cu dragonii săi.’’ (Părintele Dumitru Stăniloae).

Cu toate acestea, româníi au stat tari în credinţa cea dreaptă.

Comisia de dezmembrare a trebuit să înscrie marea majoritate a poporului român ca ortodoxă.

Prigoana împotriva românilor ortodocşi a continuat şi după ,,dezmembrare.’’

Halmagy consemnează la 16 iunie 1763:

,,Preoţii uniţi umblă cu soldaţii, bat pe românii care nu sunt uniţi; aceştia fug în munţi, dar de lege nu se lasă (exemplul a şase sate din ţinutul Bistriţa), întrebaţi ce e unirea, ei zic că nu ştiu. ,,Ce credeţi?’’ ,,Ca cei din ţară”, răspund ei (ca cei din Principatele Române, adică)’’

Majoritatea poporului român din Ardeal a rămas ortodoxă. Greco-catolicismul cu tot ceea ce a însemnat acesta: uciderea, torturarea celor care nu acceptau să se unească cu Roma, dărâmarea, incendierea, distrugerea bisericilor şi mănăstirilor ortodoxe sau luarea a aproape tuturor celor rămase de către uniţi, nu i-a îndepărtat pe români de la legea românească (Ortodoxia).

,,Poporul român din Transilvania a cunoscut pe pielea sa, în masă, ca nicăieri în altă parte a lumii, practica mijloacelor inchiziţiei.’’ (Părintele Dumitru Stăniloae).

Monahismul ortodox în Transilvania celei de-a doua jumătăți a secolului al XVIII-lea și  actiunile distructive ale generalului Adolf Nikolaus von Buccow

Creștinismul răsăritean a fost, de-a lungul istoriei, un element caracteristic al românilor transilvăneni.

În ciuda tuturor încercărilor de catolicizare și calvinizare, încheiate prin unirea de la 1700, românii au rămas majoritar ortodocși.

Conștiința apartenenței la ortodoxie și-au păstrat-o însă și după evenimentul ,,unirii”, mulți dintre ei necunoscând nici măcar că au fost făcut uniți de către parohii lor.

Așa se face, spre exemplu, că unul dintre motivele înființării celui de-al doilea regiment de graniță de la Năsăud a fost tocmai sporirea numărului de aderenți la uniație. (1)

Un mare merit în păstrarea legii strămoșești l-a avut în mod cert și monahismul, care, la acea vreme era destul de bine organizat. (2)

În condițiile începutului luptei între unire (3) și dușmanii ei, care, după cuvintele lui Iorga, va cuprinde ,,în învălmășagul ei mai mult ori mai puțin pe toți românii” (4), și a apostaziei unor preoți pentru niște promisiuni de mai bine, (5) ei au rămas dârji.

Singuri și neavând ce pierde în afară de bunul lor cel mai de preț, mântuirea, s-au dovedit a fi precum niște stânci, viața lor fiindu-le pildă și oamenilor simpli care le-au urmat exemplul.

Urmările au fost crunte. După mai bine de o jumătate de veac în care au constituit nucleul rezistenței, călugării vor deveni ținta atacurilor imperiale, care îl vor avea drept făptuitor pe generalul Bucow.

Acesta va distruge aproape toate mănăstirile ortodoxe din Transilvania (6) (în concepția istoricilor existau cca. 200 astfel de mănăstiri).

Monahii care adesea au preferat moartea decât părăsirea locașului de nevoință au murit adesea, fiind dați pradă flăcărilor care ardeau locașurile, majoritatea din lemn.

Jertfa lor supremă a fost apoi mereu privită cu evlavie și cinstită de românii transilvăneni.

Din păcate însă astăzi, oameni mânați de o ranchiună nejustificată care refuză să vadă și să înțeleagă niște realități istorice, contestă valoarea monahsimului în acea vreme și cruzimea actului lui Buccow.

Iată de pildă ce spune un așa-zis monah contemporan al uniației post-decembriste:

,,Mănăstirile, atât de deplânse azi, cu excepția câtorva, erau mărunte schituri, improvizate din una sau două încăperi, adevărate bordeie, cele mai multe acoperite cu stuf, așezate la marginea satului sau la liziera pădurii, în care se aciuiaseră după răzmerița lui Visarion Serai, sub masca monahismului, agenți ai Mosocovei, foarte mulți sârbi.

Unii dintre ei locuiau împreună cu o călugăriță, cu care aveau împreună o droaie de copii, pe care îi întrețineau din rublele țarilor moscoviți, din cerșit și din agitație .(7)

Această coloană a cincea a Sfintei Rusii, din care și-a recrutat Sofronie mai mulți dintre luptătorii pentru Ortodoxie, a devenit un pericol pentru pacea din Transilvania și a generat reacția atât de brutală a generalului Bukow”. (8)

Cu alte cuvinte, scriitorul Prunduș și colegul său de condei încearcă să-l scuze pe Bukow, să arate măreția lui sufletească și să facă din distrugerea mănăstirilor un act de dreptate, ceea ce este cât se poate de fals și de greșit.

Încă de la prima vedere se poate observa lipsa de obiectivitate și, aș îndrăzni să spun, de seriozitate a autorului, care adoptă un ton ironic și care să încearcă să facă din monahismul de până atunci o adunătură de agenți ruși.

Ori acest lucru constituie o minciună sfruntată pentru că majoritatea lor erau oameni autohtoni, simpli și de bună credință și nu au simpatizat cu Sofronie pentru că aveau ordin de la ruși ,ci din pură convingere, altminteri nu ar mai fi fost călugări.

Fraza prin care încearcă să incrimineze călugării că nu duceau o viață morală curată, este cât se poate de tendențioasă și de malițioasă, nedovedind decât ura lui împotriva ortodocșilor (nicidecum un adevăr istoric).

În ceea îl privește pe Buccow, acesta nu a fost așadar un om care a acționat forțat fiind de niște împrejurări care nu-i permiteau o alternativă, ci un tiran crud și sângeros.

Observăm așadar că, în ciuda tuturor dorințelor de discreditare a monahismului ortodox transilvănean al secolului al XVIII-lea și de formare a unei imagini false și deformate despre el, acesta rămâne un pilon al apărării ,,Legii sfinte” și o oază de spiritualitate și cultură autohtonă de mare valoare.

BIBLIOGRAFIE

1. Iorga, Nicolae, Istoria Bisericii Românești, vol. 1, Editura Ministeriului de Culte, București, 1928.
2. Moraru, Alexandru, Probleme fundamentale de Istoria Bisericii Ortodoxe Române, (ms. dactil), Cluj-Napoca, 2009.
3. Păcurariu,Mircea, Sfinți daco-romani și români, Editura Trinitas, Iași, 1994.
4. Idem, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. II, Ediția a II-a, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994.
5. Prunduș, Silvestru Augustin, Plaianu, Clemente, Catolicism și Ortodoxie Românească, scurt istoric al Bisericii Române Unite, Casa de Editură Viața Creștină, Cluj-Napoca,1994.
6. Stăniloae, Dumitru, Uniatismul în Transilvania, încercare de dezmembrare a poporului român, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1973.
7. Șotropa, Virgil, Înființarea graniței militare năsăudene 1762, în revista „Arhiva Someșană”, nr. 24, Năsăud, 1938.

8) Silvestru Augustin Prunduș, Clemente Plaianu, Catolicism și Ortodoxie Românească, scurt istoric al Bisericii Române Unite, Casa de Editură Viața Creștină, Cluj-Napoca,1994, p. 77.

 9) Cartea părintelui Dumitru Stăniloae ,,UNIATISMUL DIN TRANSILVANIA. ÎNCERCARE DE DEZBINARE A POPORULUI ROMÂN.’’

Note:

1) Cf. Virgil Șotropa, Înființarea graniței militare năsăudene 1762, în revista „Arhiva Someșană”, nr. 24, Năsăud, 1938, p.1.

2)După cum rezultă din spusele unor mari istorici precum părintele Stăniloae. Faptul că, la 1697, ei îndrăzneau să ceară împărătesei egalitate în drepturi cu celelalte culte, ne face să credem că erau și destul de numeroși. Cf. Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Uniatismul în Transilvania, încercare de dezmembrare a poporului român, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1973, p. 17.

3) Care nu era decât un act realizat prin fals și înșelăciune: Cf. Pr. prof. dr. Alexandru Moraru, Probleme fundamentale de Istoria Bisericii Ortodoxe Române, (ms. dactil), Cluj-Napoca, 2009, p. 39.

4)Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Românești, vol. 1, Editura Ministeriului de Culte, București, 1928, p. 426.

5) Au rămas însă și mulți preoți care au preferat supliciul și moartea în locul apostaziei. A se vedea în acest sens viețile unor preoți mari ai vremii, în volumul: Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, Sfinți daco-romani și români, Editura Trinitas, Iași, 1994.

6) Idem, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. II, Ediția a II-a, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994, p. 400.

7) Distinsul prelat unit uită că în răsăritul ortodox nu avem de-a face cu ordine cerșetoare, ele fiind specifice Bisericii Apusene (n.n.).

autori: Iulius-Marius Morariu; Tudora Niculae

surse: Wikipedia.ro; Revista Luceafarul; foaienationala.ro/

cersipamantromanesc.wordpress.com


Adolf Nicolae von Buccow, baron (n. 7 ianuarie 1712, ? – d. 18 mai 1764, Sibiu, judeţul Sibiu) a fost general-comandant al Transilvaniei şi preşedinte al guvernului acestei provincii între 1762-1764, în perioada când ea a fost sub stăpânirea austriecilor.

Originea şi familia

Unul dintre strămoşii săi a fost duce de Braunschweig-Celle.

Tatăl lui Adolf Nicolae a fost Georg.

Baronul A. N. von Buccow a fost căsătorit şi a avut un fiu.

Activitatea

A intrat în armata austriacă şi s-a distins în războiul de 7 ani, când a participat la luptele de la Leuthen, Hochkirch şi Torgau, în ultima fiind grav rănit. În 1745 a primit gradul de general.

A fost numit general-comandant în Transilvania în anul 1761, în acelaşi an primind Ordinul Terezian. A fost primul dintr-un şir de trei generali care vor fi şi preşedinţi ai guvernului Transilvaniei, funcţii în mod normal separate.

Fiind cunoscut ca persoană energică, a fost trimis de la Viena în mod special pentru a face ordine în chestiunile religioase din Transilvania. La 5 aprilie 1761 Buccow a sosit la Sibiu şi a încercat să intre imediat în legătură cu călugărul ortodox Sofronie din Cioara, care era în fruntea unei mari mişcări religioase a românilor care se opuneau unirii bisericii cu Roma. Încercând să reducă tulburările religioase româneşti iniţiate de Sofronie, nu a ţinut cont de guvernatorul Transilvaniei şi de guvern, astfel că a intrat în conflict cu Ladislau Kemény, guvernatorul provinciei. În privinţa chestiunii religioase, Buccow a ordonat ca bisericile ortodocşilor să fie luate şi să fie date greco-catolicilor, chiar dacă ortodocşii erau majoritari în localitate. El s-a remarcat printr-un ordin pe care l-a dat şi în urma căruia au fost arse foarte multe biserici şi mănăstiri româneşti ortodoxe din lemn.

Au mai existat şi alte motive de conflict cu guvernatorul Transilvaniei, cum ar fi proiectul de militarizare a graniţei transilvănene. Buccow a influenţat Curtea de la Viena în aşa fel încât a obţinut demisia forţată a lui Kemény, el fiind cel ales în locul acestuia,în 1762.

În guvernarea sa scurtă, dar cu accente absolutiste, generalul Buccow s-a remarcat prin trei aspecte principale: rolul pe care l-a jucat în reprimarea mişcării religioase a românilor ortodocşi, înfiinţarea regimentelor de grăniceri în Transilvania şi introducerea unui nou sistem de impozitare.

Moartea

La 15 mai 1764 a plecat de la Sibiu la Avrig, deşi era bolnav, pentru a o felicita pe soţia lui Brukenthal cu ocazia zilei sale onomastice. La 17 mai s-a întors la Sibiu cu starea sănătăţii înrăutăţită.

A murit în jurul orei 20 în seara zilei de 18 mai 1764.

A fost înmormântat la 24 mai în biserica catolică din centrul Sibiului.

Bibliografie

  • Anuarul Institutului de Istorie Naţională Cluj, nr. IX, Tipografia „Cartea Românească din Cluj”, Sibiu, 1944

Sursa: enciclopediaromaniei.ro

Se vrea colectarea UNUI MILION de semnături pentru Unirea Republicii Moldova cu România

Start colectării a 1 milion de semnături pentru Unirea Republicii Moldova cu România! În cadrul unei conferințe de presă, reprezentanții Alianței pentru Centenar au declarat că semnăturile vor fi colectate în România, Republica Moldova și diaspora, iar acestea vor avea valoare juridică, fiind folosite pentru modificarea Constituției României.

Președintele Asociației „UNIREA – ODIP”, Vlad Bilețchi a declarat că începerea colectării semnăturilor va avea loc pe data de 15 mai, iar campania va dura până pe 1 septembrie 2018. Potrivit lui Bilețchi, semnăturile pentru Unirea Republicii Moldova cu România vor servi drept factor declanșator pentru demararea procesului de referendum consultativ privind reîntregirea neamului românesc. „În primul rând, milionul de semnături va fi folosit pentru modificarea Constituției României, cu adăugarea unui preambul în care să fie consfințit și menționat expres obiectivul national de reîntregire a tuturor teritoriilor românești. De asemenea, va fi formulată o listă de cerințe față de Uniunea Europeană ce prevăd relațiile și realitățile celor două state românești. Însă cel mai important – vom declanșa procesul de referendum consultativ privind Unirea Republicii Moldova cu România”, a declarat Vlad Bilețchi în cadrul conferinței de presă.

Organizatorii spun că vor fi trei modalități prin care vor fi colectate semnăturile pentru Unire. „Toți cei care simt românește și își doresc reîntregirea neamului românesc, pot semna pentru Unire la sediul asociației UNIREA – ODIP (str. 31 august 1989, nr. 98, oficiul 506), precum și la unul dintre corturile noastre, care vor fi deschise zilnic până la ora 19.00. Pentru început, vom avea un cort în fața Poștei Centrale și la intersecția străzii Dokuceaev și șos. Hâncești. Nu ne vom opri doar la corturi, vor fi și voluntari cu liste mobile, care se vor deplasa prin locurile publice și vor colecta semnături”, a declarat Mihai Soltan, coordonator „UNIREA – ODIP”.

Campania de colectare a semnăturilor pentru Unire va culmina cu o manifestație de amploare la Chișinău la începutul lunii septembrie. „Semnăturile pentru Unire vor ajunge la Parlamentele de la Chișinău, București și Bruxelles și astfel vom transmite un mesaj important pe arena internațională – românii din Republica Moldova și România vor Unirea”, a declarat Bianca Roșcovanu, coordonator „UNIREA – ODIP”.

În anul Centenar, vom demonstra partenerilor noștri strategici că Unirea este un process viabil, care este dorit pe ambele maluri ale Prutului. Anul 2018 este despre Unire!”, a conchis Violeta Goropceanu, coordonator „UNIREA – ODIP”.

Amintim că cea mai recentă consultare publică cu privire la Unirea cu România arată că 55% din locuitorii municipiului Chișinău își doresc reîntregirea neamului românesc.

Sursahttp://https://libertv.md/centenar/start-colectarii-a-1-milion-de-semnaturi-pentru-unirea-cu-romania

Pomenirea studentului martir Niță Brașov – 8 mai (1950)

Niță Brașov în arest

  • Născut25 Martie 1926
  • Locul nașterii: Măstăcani, Galați
  • Ocupația la arestare: student
  • Întemnițat timp de: 2 ani
  • Întemnițat la: Jilava, Pitești, Văcărești, Târgu Ocna
  • Data adormirii: 08 Mai 1950

Niță Brașov se naşte la 25 martie 1926, în comuna Măstăcani, din fostul judeţ Covurlui (actualmente judeţul Galaţi). După terminarea şcolii primare, urmează Seminarul Teologic „Sf. Ap. Andrei” din Galaţi, pe care îl absolvă în 1945. În acelaşi an se înscrie la Facultatea de Teologie din Bucureşti.

După 6 septembrie 1940, Niță Braşov activează în Frăţiile de Cruce, până la evenimentele din ianuarie 1941 (Rebeliunea legionară), la care nu participă. După această perioadă, potrivit urmăririi Siguranţei întreprinse împotriva lui, nu mai activează în organizaţia legionară. Totuşi era urmărit sistematic de Siguranţă, Poliţia Capitalei şi Jandarmerie, constatându-se că îşi păstrează vechile relaţii şi nu activează pe plan legionar. Frecventează cursurile şi locuieşte în Internatul teologic din str. Radu Vodă.

În Mişcarea legionară avea să se încadreze în timpul studenţiei, în anul 1946, în grupul studenţilor legionari de la Facultatea de Teologie, după cum aflăm din declaraţia dată la 21 iulie 1948: În Internatul Facultăţii din str. Radu Vodă se găsea Nicolae Bordașiu, care după câteva discuţii mi-a propus intrarea în mişcare. Se ţineau 2-3 şedinţe pe săptămână în biblioteca Asociaţiei Studenţilor. Şedinţele începeau cu jurământul, apoi apelul morţilor, se citea un verset sau un paragraf din Noul Testament, apoi o bucată din câte o carte legionară, trecându-se apoi la frământări asupra ideologiei legionare. La sfârşitul şedinţelor se strângeau cotizaţiile care, normal, trebuiau să reprezinte a 40-a parte din cheltuielile personale, dar nu se cotiza după aceste criterii, ci dădeam fiecare cât puteam.

În anul III de studii, lui Nită Braşov i s-a oferit conducerea grupului studenţilor legionari de la Facultatea de Teologie, dar a refuzat, deoarece, spunea el: Îmi răpeşte timpul şi nici nu mă vedeam capabil de a conduce, şef ajungând Vaman Constantin. În acest an s-a dat bătălia pentru strângerea alimentelor ce trebuiau trimise legionarilor închişi sau bolnavi. Ele erau strânse de Vaman Constantin. La aceasta am contribuit şi eu cu nişte slănină. Ca membru al grupului studenţilor legionari de la Teologie, Nită Braşov va contribui la alcătuirea unui manifest care avea să fie răspândit, cu titlul Fraţi creştini, în care printre altele se spunea: ”Ca o încercare pentru noi şi parcă pentru a le grăbi diavoleasca lor uneltire, Dumnezeu a voit ca anul acesta, sorocita a fi petrecută în post şi rugăciune, ziua Sâmbetei celei Mari a Sfintelor Patimi, să cadă la aceeaşi dată cu ziua pe care necreştinii şi-au ales-o pentru bucurii deşarte: 1 Mai. Nu s-au cutremurat necreştinii la aflarea acestei semnificaţii; semnificative potriviri. Pentru izbânda pe care o doresc, pentru ura roşie pe care o vor purta pe străzi şi pentru batjocorirea creştinătăţii şi a creştineştii noastre reculegeri se pregătesc de pe acum. Creştini, lăsaţi-i singuri pe duşmanii credinţei, însemnându-i cu dispreţul vostru; lăsaţi-i singuri ca să strige în văzduhul unui idol neputincios îndemnător la moarte. De vom fi uniţi, furia lor va fi fără putere, iar izbânda noastră nu o va zdruncina cu nimic. Fiţi uniţi români creştini; ziua de 1 mai, trebuie înlăturată anul acesta din locul ei! În Iisus încă nu vor avea curajul să lovească.”

În vara lui 1948, Siguranţa descoperă organizaţia subversivă legionară de la Facultatea de Teologie şi trece la arestări. Astfel, la 14 iulie 1948, Niță Braşov este reţinut şi încarcerat la Prefectura Poliţiei Capitalei în lotul studenţilor legionari de la Teologie. Este anchetat extrem de dur până în decembrie 1948, când Securitatea încheie Procesul-verbal de anchetă, prin care propunea că Niță Braşov să fie trimis în justiţie.

La 12 ianuarie 1949, Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, dispunea trimiterea în justiţie pentru faptele prevăzute şi pedepsite de art. 209, punctul 3 combinat cu art. 328 CP, cu aplicaţiunea art 101 şi 103 CP. Astfel, la 14 februarie 1949, prin Sentinţa nr. 210 a Tribunalului Militar Bucureşti, Secţia a II-a, Niță Braşov era condamnat la 6 ani temniţă grea şi 3 ani degradare civică. Condamnarea rămânea definitivă prin Decizia nr. 1531 a Curţii Militare de Casare şi Justiţie, din 7 iunie 1950.

După condamnare, Niță Braşov este trimis la Penitenciarul Jilava. Aici se îmbolnăveşte, fiind transportat, la 2 martie 1949, cu serviciul ambulanței la Penitenciarul Piteşti. Ciudat este că, deşi bolnav, el fusese trimis la un penitenciar care nu avea atribuţiuni de servicii medicale. Pentru care, la puţin timp, Nită Braşov era trimis tot cu serviciul ambulanței la Penitenciarul-spital Văcăreşti. Fiind bolnav de TBC, în cele din urmă a fost transferat la Penitenciarul Târgu Ocna.

Boala i se va agrava atât de mult, încât la 8 mai 1950, orele 600, Niță Braşov va trece la cele veşnice, datorită unui TBC pulmonar, faza a III-a.

(Adrian Nicolae Petcu – Martiri pentru Hristos din România, în perioada regimului comunist, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucureşti, 2007, pp. 120-122)

Sursa: fericiticeiprigoniti.net

Video – Corneliu Vadim Tudor despre Tratatul cu Ucraina

Video – Corneliu Vadim Tudor despre Tratatul cu Ucraina

Citiți și:

Tratatul cu Ucraina – 3 mai 1997 – O URIAȘĂ TRĂDARE DE ȚARĂ