Citate ale Sfinților Părinți care demonstrează că Dumnezeu Tatăl S-a arătat oamenilor (nu după ființă), că este identificat de Proorocul Daniel ca „Cel Vechi/Bătrân de zile” și POATE fi reprezentat în icoane

Sfântul Nicodim Aghioritul spune, în Pidalion, că PUTEM REPREZENTA în icoane PE DUMNEZEU TATĂL ÎN CHIP DE BĂTRÂN și pe DUHUL SFÂNT ÎN CHIP DE PORUMBEL

DOCUMENT grecesc DIN SECOLUL IX în care Dumnezeu Fiul este reprezentat alături de Dumnezeu Tatăl (ca bătrân), așa cum L-a văzut întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan în timpul martiriului său

CITATE ALE SFINTILOR PARINTI DESPRE CEL VECHI DE ZILE CA FIIND DUMNEZEU-TATAL SI DESPRE ICOANELE CU DUMNEZEU-TATAL:

Sfantul Mucenic Ipolit al Romei:

„Am avut vedenii în timpul nopții și iată că unul ca un Fiu al omului a venit cu norii cerului, a venit la Cel Bătrân de zile și a fost adus înaintea Lui…”… El a arătat toată puterea dată de Tatăl Fiului, care este rânduit Domn al lucrurilor din ceruri, al lucrurilor de pe pământ și al lucrurilor de sub pământ și Judecător al tuturor”. (Tratat despre Hristos si despre Antihrist, Sf. Ipolit)

În ” Cel Vechi de Zile: Patristic and Modern views of Daniel 7:9-14, de

Wilfred Sophrony Royer, St. Vladimir’s Theological Quarterly 45:2 (2001), p 139 citim:

„Unul dintre primii comentatori patristici ai cărții lui Daniel, Ipolit (cca. 170 – 236) scrie că Cel Vechi de Zile „nu este pentru Daniel, nimic mai mult decât Domnul, Dumnezeul și Stăpânul tuturor, Tatăl lui Hristos însuși”.

 

Tratatul împotriva ereticului Novatian
(Adesea atribuit Sfântului Ciprian al Cartaginei)
(cca. 255 d.Hr.):

„Lucruri asemănătoare cu acestea spune și Daniel: „Am văzut un scaun de domnie așezat și pe el ședea Cel Vechi de zile, iar hainele Lui erau ca zăpada și firele de păr de pe capul Lui ca lâna albă: Tronul Său era o flacără de foc, roțile lui erau de foc aprins. Un râu de foc ieșea înaintea Lui: mii de mii de oameni Îi slujeau și mii de mii de oameni stăteau înaintea Lui: El ședea la judecată, și cărțile s-au deschis”. Iar Ioan declară și mai clar, atât despre ziua judecății, cât și despre desăvârșirea lumii, zicând: „Și când – zice el – a deschis pecetea a șasea, iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ; și soarele s-a făcut negru ca un sac de păr, și luna întreagă s-a făcut ca sângele; și stelele au căzut pe pământ, ca un smochin scuturat de un vânt puternic, care-și aruncă smochinele necoapte. Și cerul s-a depărtat ca o carte când este rulată, și fiecare munte și fiecare insulă au fost mutate din locurile lor. Și împărații pământului și toți marii, tribunii, bogații și puternicii, orice sclav și orice om liber, s-au ascuns în peșterile și în grotele munților, zicând munților și stâncilor: „Cădeți peste noi și ascundeți-ne de ochii Tatălui care șade pe scaunul de domnie și de mânia Mielului, pentru că vine ziua pierzării și cine va putea să stea în picioare?”.” (ANF, vol. V, p. 663).

Constitutiile Apostolice (anul 350):
„Și Zaharia spune: „Iată, Împăratul tău vine la tine, drept și mântuitor, blând și călare pe o măgăriță și pe un mânz, mânzul unei măgărițe”. Pe care Daniel îl descrie ca fiind „Fiul Omului care vine la Tatăl” și care primește de la El toată judecata și cinstea”.” (Cartea a 5-a, capitolul 20)

Scriitorul bisericesc Lactantiu (mort 320):

„Dar, după ce a făcut aranjamente cu ucenicii Săi pentru propovăduirea Evangheliei și a numelui Său, un nor L-a înconjurat deodată și L-a dus la cer, în a patruzecea zi după patima Sa, așa cum Daniel arătase că va fi, zicând: „Și iată, unul ca Fiul omului a venit cu norii cerului și a venit la Cel vechi de zile”. (Institutele divine, cartea 4, capitolul 21, ANF vol. 7, p. 123)

„…și apoi, în cele din urmă, în ziua a patruzecea, S-a întors la Tatăl Său, fiind dus pe un nor. Proorocul Daniel arătase cu mult timp înainte acest lucru, spunând:: „Am văzut în vedenia de noapte și, iată, unul ca Fiul Omului a venit cu norii cerului și s-a apropiat de Cel Bătrân de zile; și cei ce stăteau lângă El L-au adus pe El înaintea Lui. Și I s-a dat o împărăție, slavă și stăpânire și toate popoarele, semințiile și limbile Îi vor sluji Lui; iar puterea Lui este una veșnică, care nu va trece, iar împărăția Lui cea care nu se va nimici”. De asemenea, David în Psalmul 109: „Domnul a zis către Domnul meu: Șezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi drept așternut al picioarelor Tale”. (Epitomul Institutelor divine, capitolul 47, ANF vol. 7, p. 241)

„Dar profetul cuprinde ambele apariții ale Lui în puține cuvinte. Iată, spune el, unul ca Fiul Omului care vine cu norii cerului. El nu a spus: asemenea Fiului lui Dumnezeu, ci Fiului Omului, pentru a arăta că trebuia să se îmbrace cu trup pe pământ, pentru ca, după ce a luat forma de om și condiția de muritor, să învețe pe oameni dreptatea; iar când, după ce a împlinit poruncile lui Dumnezeu, a descoperit adevărul națiunilor, a suferit și moartea, pentru a învinge și a deschide și cealaltă lume, și astfel, înviind în cele din urmă, să se îndrepte spre Tatăl Său purtat în sus pe un nor. Pentru că proorocul a spus în plus: Și a venit până la Cel Bătrân de zile și i s-a prezentat. Pe Dumnezeul cel Preaînalt L-a numit Străvechiul zilelor, a cărui vârstă și origine nu pot fi cuprinse, căci numai El a fost din veacuri și va fi întotdeauna pentru veacuri. Dar că Hristos, după pătimirea și învierea Sa, urma să se înalțe la Dumnezeu Tatăl, David a dat mărturie prin aceste cuvinte din Psalmul 109: „Domnul a zis către Domnul meu: Șezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi drept așternut al picioarelor Tale”. (Institutele divine, cartea 4, capitolul 12, ANF vol. 7, p. 111)

 

Sfantul Chiril al Ierusalimului:

Comentând propoziția din Crez care afirmă că Hristos va veni din nou să judece pe cei vii și pe cei morți, Sfântul Chiril scrie:

„Fiul Omului va veni la Tatăl, potrivit Scripturii care tocmai a fost citită, „pe norii cerului” [Daniel 7:9], tras de un curent de foc [Daniel 7:10], care va încerca pe oameni. Atunci, dacă faptele cuiva sunt de aur, vor fi făcute mai strălucitoare; dacă cursul vieții cuiva este ca niște paie și neînsuflețit, va fi ars de foc. Și Tatăl „va ședea, având haina Sa albă ca zăpada și părul capului Său ca lâna curată” [Daniel 7:9]. Dar acest lucru este spus după felul oamenilor; de ce? Pentru că El este Împăratul celor care nu au fost mânjiți de păcate; pentru că, spune El, voi face păcatele voastre albe ca zăpada și ca lâna, ceea ce este o emblemă a iertării păcatelor sau a nepăcătoșeniei în sine. Dar Domnul care va veni din cer pe nori, este Cel care S-a înălțat pe nori, căci El Însuși a spus: Și vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere și cu mare slavă (Catehezele Sfantului Chiril al Ierusalimului – Cateheza a 15-a)

 

Autorul Rufinus (345-410)

Crezul ne spune că Hristos S-a înălțat la ceruri și stă la dreapta Tatălui și că va reveni în slavă pentru a judeca atât pe cei vii, cât și pe cei morți. În comentariul său asupra Crezului Apostolilor, Rufinus scrie:

„Acum să arătăm pe scurt, dacă vreți, că aceste lucruri au fost prezise de profeți. Tu însuți, de vreme ce ai o astfel de intenție, vei aduna mai multe din gama largă a Scripturilor. Profetul Maleahi spune: „Iată că Domnul Atotputernic va veni și cine va rezista zilei venirii Lui, sau cine va rezista la vederea Lui? Pentru că El vine ca focul unui cuptor și ca săpunul unui fântânar; și El va ședea, rafinând și purificând ca pe aur și ca pe argint”. Dar ca să știi mai sigur Cine este acest Domn despre Care se spun aceste lucruri, ascultă ce prezice și profetul Daniel: „Am văzut”, spune el, „în viziunea nopții, și iată, Unul ca Fiul Omului venind cu norii cerului, și S-a apropiat de Cel Bătrân de zile și a fost adus înaintea Lui; și I s-a dat stăpânire, cinste și împărăție. Și toate popoarele, semințiile și limbile Îi vor sluji Lui. Și stăpânirea Lui este o stăpânire veșnică, care nu va trece, și împărăția Lui nu va fi nimicită.” Prin aceste cuvinte suntem învățați nu numai despre venirea și judecata Sa, ci și despre stăpânirea și împărăția Sa, că stăpânirea Sa este veșnică, iar împărăția Sa este indestructibilă, fără de sfârșit; așa cum se spune în Crez: „și a împărăției Sale nu va fi sfârșit”. Așa că cel care spune că împărăția lui Hristos va avea într-o zi un sfârșit este foarte departe de credință” (Comentariu la Crezul Apostolilor, NPNF2, vol. 3, p. 556).

 

Sfantul Ioan Gura de Aur:

Sfântul Ioan Hrisostom este un Părinte deosebit de important în
această discuție. Se găsesc multe citate liturgice și patristice în
care se vorbește despre Pruncul Hristos ca fiind Cel Bătrân de zile
(această problemă va fi discutată mai departe când vom ajunge la Sfântul
Dionisie Areopagitul, și se găsește și Sfântul Ioan Hrisostom vorbind
în acest fel:

„Ce pot să spun? Ce pot să spun? Pentru că minunea mă uimește: Vechiul zilelor s-a făcut copil. Cel care stă pe un tron înalt și este purtat în sus a fost așezat într-o iesle.” (Omilia a II-a la Nașterea Domnului, EPE, vol. 35, p. 472. citat de George Gabriel).

Trebuie remarcat faptul că acesta nu este un comentariu asupra viziunii din Daniel 7, iar acest lucru este demonstrat în mod clar atunci când ne uităm la următoarele citate în care Sfântul Ioan Gura de Aur discută despre cine era Cel Vechi de Zile în acel pasaj. În comentariul său la Daniel, Sfântul Ioan spune că acest prooroc „a fost primul și singurul [din Vechiul Testament] care a văzut pe Tatăl și pe Fiul, ca într-o vedenie” (In Danielem (PG 56:231-233)).

În altă parte, Sfântul Ioan face următoarele comentarii cu
privire la problema viziunilor Dumnezeului nevăzut în Vechiul Testament:

„Nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu.” Prin ce legătură de gândire ajunge Apostolul să spună acest lucru? După ce a arătat măreția nespus de mare a darurilor lui Hristos și diferența infinită dintre ele și cele slujite de Moise, el vrea să adauge cauza justificată a acestei diferențe. Moise, fiind un slujitor, a slujit lucruri mai mici, dar Hristos, fiind Domn și Împărat și Fiul Împăratului, ne-a adus lucruri mult mai mari, fiind mereu cu Tatăl și văzându-L continuu; de aceea spune: „Nimeni nu L-a văzut pe Dumnezeu în nici un timp”. Ce vom răspunde atunci celui mai puternic dintre glasuri, Isaia, când spune: „Am văzut pe Domnul șezând pe un tron înalt și înălțat” (Isa. vi. 1); și lui Ioan însuși care mărturisește despre El, că „a spus aceste lucruri când a văzut slava Lui”? (c. xii. 41.) Ce să mai spunem despre Ezechiel, căci și el L-a văzut șezând deasupra heruvimilor (Ezechiel i. și x.) Ce să mai spunem despre Daniel, căci și el spune: „”Cel vechi de zile a șezut” (Dan. vii. 9.) Dar și lui Moise însuși, spunând: „Arată-mi slava Ta, ca să Te văd ca să Te cunosc”. (Ex. xxxiii. 13, Ex. xxxiii 13 parțial din LXX.) Și Iacov și-a luat numele tocmai de aici, fiind numit „Israel”; căci Israel este „cel care îl vede pe Dumnezeu”. Și alții l-au văzut. Cum deci spune Ioan: „Nimeni nu L-a văzut pe Dumnezeu până acum”? Este pentru a declara că toate acestea au fost cazuri de îngăduință (a Lui), nu vederea Esenței însăși dezvelite. Căci dacă ar fi văzut însăși Natura, nu ar fi văzut-o sub diferite forme, deoarece aceasta este simplă, fără formă, fără părți sau linii de delimitare. Ea nu șade, nu stă în picioare, nu umblă: aceste lucruri aparțin toate trupurilor. Dar cum este El, numai El știe. Și aceasta a declarat-o El printr-un anumit prooroc, zicând: „Eu am vorbit către prooroci şi le-am înmulţit vedeniile şi tot prin prooroci am grăit în pilde.” (Os. xii. 10), adică: „M-am smerit, nu m-am înfățișat așa cum eram în realitate in Esenta Mea”. Pentru că, de vreme ce Fiul Său urma să se arate în carne și oase, El i-a pregătit din vechime pentru a vedea ceea ce este Dumnezeu, în măsura în care le era cu putință să-L vadă; dar ceea ce este Dumnezeu cu adevărat, nu numai că nu au văzut profeții, ci nici măcar îngerii sau arhanghelii. Dacă îi veți întreba, nu-i veți auzi răspunzând nimic cu privire la Esența Sa, ci grăind: „Slavă lui Dumnezeu în cele mai înalte, pe pământ pace, bunăvoință față de oameni”. (Luca ii. 14.) Dacă dorești să afli ceva de la heruvimi sau serafimi, vei auzi cântecul mistic al Sfințeniei Sale și că „cerul și pământul sunt pline de slava Sa”. (Isaia vi. 3.) Dacă te interesezi de puterile superioare, nu vei afla decât că singura lor lucrare este lauda lui Dumnezeu. „Lăudați-L”, spune David, „toate oștile Lui”. (Ps. cxlviii. 2.) Dar numai Fiul Îl contemplă pe El și Duhul Sfânt” (Omilia a 15-a la Evanghelia lui Ioan).

Observați că vedenia Celui Vechi de zile este citată ca un exemplu în care Dumnezeu a fost văzut, dar nu în esența Sa. Iar dacă cineva se îndoiește cine este Cel Vechi de Zile (sau cine a fost văzut în toate celelalte Teofanii din Vechiul Testament menționate), Sfântul Ioan îl identifică pe „El” despre care a vorbit atunci când spune că numai Fiul și Duhul Sfânt Îl văd așa cum este El în esența Sa.

 

Fericitul Augustin:

„Nu știu în ce fel înțeleg acești oameni că Cel Vechi de Zile i s-a arătat lui Daniel, de la care se înțelege că Fiul Omului, pe care a îngăduit să fie de dragul nostru, a primit împărăția; și anume, de la Cel care îi spune în Psalmi: «Tu ești Fiul Meu; astăzi Te-am născut; cere-Mi și-Ți voi da neamurile ca moștenire a Ta» și care a «pus toate lucrurile sub picioarele Sale». Dacă, totuși, atât Tatăl care dăruiește împărăția, cât și Fiul care o primește, i s-au arătat lui Daniel în formă trupească, cum pot acei oameni să spună că Tatăl nu s-a arătat niciodată proorocilor și, prin urmare, că doar El trebuie înțeles ca fiind invizibil, pe care nimeni nu l-a văzut și nici nu poate să-l vadă? Căci Daniel ne-a spus astfel: „Am privit”, spune el, „până când tronurile au fost așezate și a șezut Cel Vechi de zile, a cărui haină era albă ca zăpada și părul capului Său ca lâna curată: Tronul Lui era ca o flacără de foc și roțile Lui ca focul aprins; un izvor de foc ieșea și se revărsa din fața Lui; mii de mii de oameni Îi slujeau și zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui; judecata a fost pusă și cărțile au fost deschise” etc. Și puțin mai târziu: „Am văzut, spune el, în vedenii de noapte, și iată că Unul ca Fiul omului a venit cu norii cerului și a venit la Cel Vechi de zile și L-au adus înaintea Lui. Și I s-a dat Lui stăpânire, slavă și împărăție, ca toate popoarele, neamurile și limbile să-I slujească Lui: Stăpânirea Lui este o stăpânire veșnică, care nu va trece, și împărăția Lui este cea care nu va fi nimicită.” Iată că Tatăl dăruiește, iar Fiul primește o împărăție veșnică; și amândouă sunt, în ochii celui care profețește, într-o formă vizibilă. Prin urmare, nu este nepotrivit de crezut că Dumnezeu Tatăl obișnuia și el să se arate în acest fel muritorilor” (Fericitul Augustin – Despre Sfanta Treime, Cartea a II-a, Capitolul 18)

 

Sfantul Chiril al Alexandriei (376-444)

„Iată, iarăși Emanuel este văzut în mod vădit și clar urcând la Dumnezeu Tatăl din ceruri… Fiul Omului a apărut în trup și a ajuns la Cel Vechi de zile, adică S-a urcat la tronul Tatălui Său veșnic și i s-a dat cinste și închinare…” (Scrisoarea 55, în Părinții Bisericii, vol. 77,

Washington: CUA Press, 1987, pp. 28, 29).

„Ce înseamnă «a venit la Cel Vechi de zile” (Dan. 7:13)? Poate că înseamnă a veni într-un loc? Dar cum ar putea fi aceasta, este o prostie. Dumnezeirea nu s-ar afla într-un loc, căci Ea umple toate lucrurile. Care este, atunci, sensul expresiei „a venit la Cel Vechi de Zile”? În mod evident, înseamnă că Fiul a venit la slava Tatălui. Și unde se vede aceasta? El [Daniel] vorbește din nou și spune următoarele: ‘Lui I s-a dat cinstea și împărăția’. Căci El a auzit pe Tatăl spunând: ‘Șezi de-a dreapta Mea până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi drept așternut al picioarelor Tale’.” (Sfântul Chiril al Alexandriei, PG 70, 1461B. Traducere de George Gabriel)

Este important de remarcat că și Sfântul Chiril vede această viziune ca referindu-se la șederea de-a dreapta Tatălui pe care o afirmăm în Crez – care este aceeași legătură pe care am văzut că o fac și ceilalți părinți cu privire la acest pasaj.

 

Sfantul Teofilact al Ohridei:

Citând Matei 26:64: „”Totuși vă spun că, după aceea, veți vedea pe Fiul Omului șezând la dreapta puterii și venind pe norii cerului”. El le vorbește din profeția lui Daniel, care a spus: „Am văzut pe unul care vine ca Fiul Omului pe nori”. Pentru că ei au crezut că este înșelat, deoarece li s-a arătat în chip smerit, El a spus: „Mă veți vedea atunci venind cu putere și șezând împreună cu Tatăl”. „Puterea” înseamnă aici cea a Tatălui, iar Fiul Omului nu va veni de pe pământ, ci din cer” (The Explanation of the Holy Gospel According to St. Matthew, House Springs MO: Chrysostom Press, 1992, p. 236).

Comentând paralela din Marcu 14:62: „El spune: «ca și Fiul Omului șezând de-a dreapta puterii Tatălui». Prin „putere” se înțelege aici Tatăl. La a doua venire, El va veni în Trupul Său, pentru a fi văzut și recunoscut de cei care L-au răstignit” (Explicarea Sfintei Evanghelii după Sfântul Marcu, p. 128).

 

Sfantul Dionisie din Furna (trecut la Domnul in 1734) in Erminia Bizantina:

 

„Pictura sfintelor icoane o preluăm nu numai de la Sfinții Părinți, ci și de la Sfinții Apostoli și chiar de la persoana lui Hristos, singurul nostru Dumnezeu… Prin urmare, Îl înfățișăm pe Hristos pe o icoană ca om, întrucât a venit în lume și a avut legături cu oamenii, devenind în cele din urmă un om ca noi, cu excepția păcatului. De asemenea, Îl înfățișăm pe Tatăl cel fără de timp ca pe un om bătrân, așa cum l-a văzut clar Daniel….”
(Acesta este un text ortodox standard despre iconografie „compilat pe Muntele Athos, Grecia, între anii 1730-1734, din surse vechi, de Dionisie din Fourna)

Episcopul Teofil de Campania (1749–1795)

„Intrând în altar, episcopul sărută sfintele icoane, descoperind că prin [Hristos] ajungem să fim iubiți de Tatăl. Prin intrarea sa în Sfânta Biserică, un Episcop împlinește tipul a ceea ce spune marele Pavel, că Hristos nu a intrat în ceva construit de mâini omenești, ci în însuși cerul, pentru a se înfățișa înaintea Tatălui pentru noi. Și aceasta a fost ca și cum ar fi ajuns la Cel Vechi de zile și ar fi stat în fața Lui, după Proorocul Daniel, și ar fi primit aceeași autoritate și onoare, și Împărăția: și anume, slava pe care a avut-o și înainte de a se face om, pe care a cerut-o ca om când era încă aici, zicând: „și acum slăvește-mă, Părinte, cu slava pe care am avut-o lângă Tine înainte de a se face lumea” (Explicarea Dumnezeieștii Liturghii).

 

Desigur il avem si pe Sfantul Nicodim Aghioritul care afirma in Pidalion ca Cel Vechi de Zile din Daniel este Dumnezeu-Tatal si ca Il putem infatisa in icoane pe Dumnezeu-Tatal ca Batran; text care a mai fost publicat aici pe site si in alte articole si pe care nu il voi mai relua. Cine vrea poate sa il citeasca in celalalte articole.

Sfantul Dimitrie al Rostovului (1709) :

„Dacă cineva îl înfățișează pe Dumnezeu Tatăl sub forma unui vârstnic foarte cinstit, așa a fost în realitate, când profetul Daniel și profetul Isaia L-au văzut pe «Cel Vechi de zile», «șezând El pe tronul proslavit, iar Serafimii sunt împrejurul Lui»

 

Sfantul Epifanie al Salaminei :

6,3 Bineînțeles că Domnul a apărut așa cum a vrut, deoarece este puternic în toate și nu negăm că proorocii L-au văzut pe Dumnezeu – și nu numai proorocii, ci și apostolii. Sfântul Ștefan Protomartirul spune: „Iată, văd cerul deschis și pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu și a Tatălui”.
7,6 Ce putem spune, atunci, din moment ce Evanghelia spune că nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu, în timp ce proorocii și apostolii, și Domnul însuși, spun că L-au văzut? Există vreo contradicție în Sfânta Scriptură? Niciodată! Prorocii și apostolii L-au văzut pe Dumnezeu, iar acest lucru este adevărat. Dar ei l-au văzut așa cum au putut și cum le-a fost posibil, iar Dumnezeu li s-a arătat așa cum a vrut El, „căci cu El toate lucrurile sunt posibile”. Este clar și unanim acceptat faptul că Dumnezeu este nevăzut și incomprehensibil; dar, pe de altă parte, este capabil să facă ceea ce vrea: „Căci nimeni nu se poate împotrivi voinței Sale”. Prin natura Sa, deci, este nevăzut, iar în slava Sa este de neînțeles; dar nu există nimic care să se opună voinței Sale, dacă alege să se arate omului pe care l-a făcut.
14,3 „Tatăl, Fiul și Sfântul Duh au îngăduit întotdeauna să se arate în vedenii sfinților Săi, pe măsură ce fiecare era capabil să primească [viziunea] în conformitate cu darul care îi fusese făcut de către Dumnezeire. Acest dar a fost acordat fiecăruia dintre cei care au fost considerați vrednici, uneori pentru a-l vedea pe Tatăl, după cum fiecare a fost capabil, pentru a-i auzi vocea cât de bine a putut. Când a spus prin gura lui Isaia: „Robul Meu preaiubit va înțelege”, acesta este glasul Tatălui. Iar când Daniel l-a văzut pe „Cel vechi de zile”, aceasta este o viziune a Tatălui.” (Sf. Epifanie al Salaminei in opera sa „Panarion” )

Sfantul Ioan Damaschin:

„Dacă Sfânta Scriptură îl îmbracă pe Dumnezeu în figuri aparent materiale și care pot fi chiar văzute, ele sunt totuși imateriale. Ele au fost văzute de prooroci și de cei cărora le-au fost revelate, nu cu ochi trupești, ci cu ochi intelectuali. Spunem astfel ca putem reprezenta toate formele pe care le putem vedea. Ele nu au fost văzute de toți. Le apucam pe acestea ca și cum ar fi fost văzute”.
Dumnezeu Tatăl a apărut într-o formă vazuta/vizibila, astfel încât putem să ne facem imagini ale Lui.

Sfântul Efrem Sirul (+373)
„Cu rugăminți de tot felul S-a smerit până la copii, pentru ca în mila Sa să-i ridice la înălțimea Sa. Căci atunci când [Dumnezeu, pe care l-am numit] oglindă, era incapabil de bătrânețe, iar poporul (evreu) incapabil de adevăr, El a luat la Sine bătrânețea pentru instruirea celor necredincioși; și, de vreme ce regele, bătrânul și copilul deveniseră desfrânați, El s-a îmbrăcat în bătrânețe; ca un bătrân venerabil a judecat pe acei nelegiuiți care erau desfrânați în păcat. Ființa care nu îmbătrânește s-a îmbrăcat în bătrânețe pentru a învăța prin parabole despre Fiul Său și despre Iubitul Său. Prin masca bătrâneții a arătat paternitatea Sa pentru a învăța că are un Fiu, Fiul Omului, pe care Daniel L-a văzut stând în picioare în fața Celui Vechi de zile, Care a desființat pe împărații muritori și S-a făcut pe Sine însuși un Împărat în Fiul Împăratului Nemuritor. Dacă ar fi fost Unul singur cel ce ședea, atunci ar fi fost un singur scaun; dar din acest motiv el nu a văzut un singur scaun, ci scaune. El a arătat că împreună cu El era un Sfetnic și un Fiu al Celui Vechi de zile”.

Octoihul, glas 5, Canonul de la miezul nopții al Sfintei și de viață făcătoarei Treimi, Cantarea a 4-a, primul tropar:

„Daniel a fost inițiat în misterul triplei străluciri a unei singure Stăpâniri, atunci când l-a văzut pe Hristos Judecătorul mergând la Tatăl, în timp ce Duhul îi descoperea vedenia”.

Despre Sfantul Dionisie Areopagitul si corelarea lui cu ceilalti Sfinti Parinti:
Ceea ce este important de observat este că Sfântul Dionisie folosește termenul „Cel Vechi de Zile” ca o descriere a naturii divine, dar nu comentează nicăieri aici Daniel 7. Această utilizare mai largă a termenului este cea pe care am observat-o în utilizarea Sfântului Ioan Hrisostom atunci când vorbește despre Hristos cel mic, în timp ce atunci când comentează Daniel 7, el arată clar că „Cel vechi de zile” este în mod specific Tatăl. Așadar, nu există nicio contradicție în scrierile Sfântului Ioan și nici contradicții între imnurile liturgice ale Întâmpinării Domnului sau ale Nașterii care vorbesc despre Cel Vechi de Zile devenind copil și consensul patristic cu privire la Daniel 7, care consideră că Cel Vechi de Zile de acolo este în mod clar Tatăl.

 

19 gânduri despre „Citate ale Sfinților Părinți care demonstrează că Dumnezeu Tatăl S-a arătat oamenilor (nu după ființă), că este identificat de Proorocul Daniel ca „Cel Vechi/Bătrân de zile” și POATE fi reprezentat în icoane

  1. Capitolul 121. Deci, cu şase zile înainte de Paşti, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morţi.2. Şi I-au făcut acolo cină şi Marta slujea. Iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau cu El la masă.3. Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului.4. Iar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis:5. Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor?6. Dar el a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga, lua din ce se punea în ea.7. A zis deci Iisus: Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat.8. Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna.9. Deci mulţime mare de iudei au aflat că este acolo şi au venit nu numai pentru Iisus, ci să vadă şi pe Lazăr pe care-l înviase din morţi.10. Şi s-au sfătuit arhiereii ca şi pe Lazăr să-l omoare.11. Căci, din cauza lui mulţi dintre iudei mergeau şi credeau în Iisus.12. A doua zi, mulţime multă, care venise la sărbătoare, auzind că Iisus vine în Ierusalim,13. Au luat ramuri de finic şi au ieşit întru întâmpinarea Lui şi strigau: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!14. Şi Iisus, găsind un asin tânăr, a şezut pe el, precum este scris:15. „Nu te teme, fiica Sionului! Iată Împăratul tău vine, şezând pe mânzul asinei”.16. Acestea nu le-au înţeles ucenicii Lui la început, dar când S-a preaslăvit Iisus, atunci şi-au adus aminte că acestea I le-au făcut Lui.17. Deci da mărturie mulţimea care era cu El, când l-a strigat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi.18. De aceea L-a şi întâmpinat mulţimea, pentru că auzise că El a făcut minunea aceasta.19. Deci fariseii ziceau între ei: Vedeţi că nimic nu folosiţi! Iată, lumea s-a dus după El.20. Şi erau nişte elini din cei ce se suiseră să se închine la sărbătoare.21. Deci aceştia au venit la Filip, cel ce era din Betsaida Galileii, şi l-au rugat zicând: Doamne, voim să vedem pe Iisus.22. Filip a venit şi i-a spus la Andrei, şi Andrei şi Filip au venit şi I-au spus lui Iisus.23. Iar Iisus le-a răspuns, zicând: A venit ceasul ca să fie preaslăvit Fiul Omului.24. Adevărat, adevărat zic vouă că dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, aduce multă roadă.25. Cel ce îşi iubeşte sufletul îl va pierde; iar cel ce îşi urăşte sufletul în lumea aceasta îl va păstra pentru viaţa veşnică.26. Dacă-Mi slujeşte cineva, să-Mi urmeze, şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă-Mi slujeşte cineva, Tatăl Meu îl va cinsti.27. Acum sufletul Meu e tulburat, şi ce voi zice? Părinte, izbăveşte-Mă, de ceasul acesta. Dar pentru aceasta am venit în ceasul acesta.28. Părinte, preaslăveşte-Ţi numele! Atunci a venit glas din cer: Şi L-am preaslăvit şi iarăşi Îl voi preaslăvi.29. Iar mulţimea care sta şi auzea zicea: A fost tunet! Alţii ziceau: Înger I-a vorbit!30. Iisus a răspuns şi a zis: Nu pentru Mine s-a făcut glasul acesta, ci pentru voi.31. Acum este judecata acestei lumi; acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară.32. Iar Eu, când Mă voi înălţa de pe pământ, îi voi trage pe toţi la Mine.33. Iar aceasta zicea, arătând cu ce moarte avea să moară.34. I-a răspuns deci mulţimea: Noi am auzit din Lege că Hristosul rămâne în veac; şi cum zici Tu că Fiul Omului trebuie să fie înălţat? Cine este acesta, Fiul Omului?35. Deci le-a zis Iisus: Încă puţină vreme Lumina este cu voi. Umblaţi cât aveţi Lumina ca să nu vă prindă întunericul. Căci cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge.36. Cât aveţi Lumina, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai Luminii. Acestea le-a vorbit Iisus şi, plecând, S-a ascuns de ei.37. Şi, deşi a făcut atâtea minuni înaintea lor, ei tot nu credeau în El,38. Ca să se împlinească cuvântul proorocului Isaia, pe care l-a zis: „Doamne, cine a crezut în ceea ce a auzit de la noi? Şi braţul Domnului cui s-a descoperit?”39. De aceea nu puteau să creadă, că iarăşi a zis Isaia:40. Au orbit ochii lor şi a împietrit inima lor, ca să nu vadă cu ochii şi să nu înţeleagă cu inima şi ca nu cumva să se întoarcă şi Eu să-i vindec41. Acestea a zis Isaia, când a văzut slava Lui şi a grăit despre El.42. Totuşi şi dintre căpetenii mulţi au crezut în El, dar nu mărturiseau din pricina fariseilor, ca să nu fie izgoniţi din sinagogă;43. Căci au iubit slava oamenilor mai mult decât slava lui Dumnezeu.44. Iar Iisus a strigat şi a zis: Cel ce crede în Mine nu crede în Mine, ci în Cel ce M-a trimis pe Mine.45. Şi cel ce Mă vede pe Mine vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine.46. Eu, Lumină am venit în lume, ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână întuneric.47. Şi dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, nu Eu îl judec; căci n-am venit ca să judec lumea ci ca să mântuiesc lumea.48. Cine Mă nesocoteşte pe Mine şi nu primeşte cuvintele Mele are judecător ca să-l judece: cuvântul pe care l-am spus acela îl va judeca în ziua cea de apoi.49. Pentru că Eu n-am vorbit de la Mine, ci Tatăl care M-a trimis, Acesta Mi-a dat poruncă ce să spun şi ce să vorbesc.50. Şi ştiu că porunca Lui este viaţa veşnică. Deci cele ce vorbesc Eu, precum Mi-a spus Mie Tatăl, aşa vorbesc.

    Apreciază

  2. Sfântul Prooroc Ieremia, mai înainte de naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, cu 620 ani înainte apucând a spus pentru vânzarea Mântuitorului, zicând: Şi a luat treizeci de arginţi preţul celui preţuit, carele s-a preţuit de fiii lui Israil, şi i-a dat pre ei pre ţarina olarului, precum mi-a spus mie Domnul (Matei 27, 9-10), şi nu numai pentru vânzare, ci şi pentru toată petrecerea Mântuitorului pre pământ, şi pentru toate minunile ce a făcut, şi patimile ce a răbdat, pre toate cu amănuntul le-a spus mai înainte însuflaţii de Dumnezeu prooroci.

    Aţi auzit dreptslăvitorilor creştini ? În Sâmbăta trecută pentru Lazăr cel mort de 4 zile şi înviat prin singură strigarea Mântuitorului: Lazăre, vino afară (Ioan 11, 43). Pentru care preaslăvită minune mulţime de noroade jidoveşti au crezut întru dânsul. Aţi auzit şi pentru intrarea cea minunată în Ierusalim, ce cinste şi cântare i-a dat noroadele şi mai vârtos pruncii jidoveşti, îndemnaţi fiind de Duhul cel Sfânt, din care pricină s-a cutremurat toată cetatea, zicând: Cine este acesta ? (Matei 21, 10) Unele ca acestea văzând (zice dumnezeiescul Matei), arhiereii şi cărturarii s-au mâniat, cu toate că ei şi mai înainte erau mânioşi şi crăpau de zavistie, de când i-au izgonit cu biciul de ştreang din biserică, şi mesele le-au răsturnat şi le-au împrăştiat banii lor, zicând: Casa mea, casă de rugăciune se va chema; iar voi o aţi făcut pre dânsa peşteră, tâlharilor (Matei 21, 13), asemenea şi de minunile cele multe şi preste fire ce s-a făcut de Domnul nostru IIsus Hristos, care ei singuri le auzise şi le văzuse, nedumerindu-se, zicea: ,,Vedeţi că nimica nu folosim, iată lumea toată merge după dânsul şi vor veni alte neamuri şi vor strica Biserica şi cetatea noastră şi locul acesta sfânt ni-l vor lua şi noi vom rămâne robi şi de batjocură tuturor”.

    O ! neam jidovesc blestemat şi îndărătnic, cum vă sfătuiti cele deşarte ! Unde trebuia ca voi să vă veseliţi şi să vă bucuraţi că s-a născut din neamul vostru un făcător de bine, şi doctor ca acesta făcător de minuni, care în neamul omenesc nu s-a aflat niciodată ca să facă cineva aşa preaslăvite minuni ca acestea, adică: surzii să auză, muţii să grăiască, leproşii să se curăţească, boalele cele nevindecate şi de mulţi ani să se vindece, dracii din oameni să se izgonească şi morţii de pre paturi şi de pre năsălii şi chiar din mormânt, ba încă de 4 zile mort şi împuţit, ca din somn să se scoale, numai prin singur glasul lui, cu adevărat neam neînţelegător şi fii piericiunii sunteţi voi, jidovilor. Aţi auzit, iubiţilor fraţi, pentru ce s-au întărâtat neamurile şi noroadele evreieşti au cugetat cele deşarte (potrivit Psalmi 2, 1) ? Şi pentru ce au stătut de faţă împăraţi, arhierei, cărturari şi boieri ? Aţi auzit pentru ce s-au sculat asupra Domnului şi asupra unsului Lui ? Să rupem dar, iubiţilor fraţi, legăturile lor şi să lepădăm de la noi jugul lor, pentru că cel ce locuieşte în ceruri va râde de dânşii, şi întru mânia sa îi va tulbura pre ei. Aşadar, ticăloşii jidovi, adunându-se de multe ori la sfatul lor, acestea zicea: ,,De nu-l vom ucide noi pre acest Iisus, fiul Mariei, să ştiţi cu bună seamă că va pieri legea noastră şi acest loc sfânt, şi vom rămâne să fim defăimaţi de toate neamurile”. Deci s-au unit cu bătrânii şi cu cărturarii şi cu arhiereii cei mai mari, care erau îndreptători ai anului aceluia, şi au zis: ,,Mai bine este să moară unul, decât să piară tot norodul”. Iar aceasta nu de la sine o au zis, ci arhiereu fiind al anului a proorocit, că vrea Hristos să moară pentru norod, şi a zis: ,,Să-l ucidem, dar nu în Biserică, nici între norod, căci vedem că sunt mulţi din cei ce cred într-însul”. Deci s-au învoit între sineşi ca să dea arginţi mulţi ca să înşele pre vreunii din prietenii sau ucenicii Lui, ca să-L cerce unde s-ar afla El noaptea, într-un loc deosebit, şi prinzându-L să-L dea lui Pilat, prin mărturie mincinoasă, ca să-L răstignească pre cruce, ca văzând noroadele cele ce crezuse într-însul că a murit cu o moarte de ocară ca aceea, se vor lepăda de Dânsul şi de învăţătura Lui. Şi cu acest ticălos scop gândea ei ca să stingă cu totul pomenirea Mântuitorului şi a învăţăturii Lui, şi a preaslăvitelor minuni, pentru care şi poruncea norodului ca să nu se spună minunile cele mari nimănui, nevoindu-se ei în tot chipul ca să plece pre noroade a crede cum că el este înşelător şi nu păzeşte Sâmbăta, şi că voieşte să strice biserica lui Solomon ce o a zidit în 47 ani, şi cum că numai cu Velzevul scoate dracii. Şi altele multe ca de acest fel de minciuni zicea cei mai mari din cărturari către norodul cel prost, acestea văzând şi prea ticălosul diavol Satana, şi socotindu-l şi el a fi om numai gol, iar nu şi Dumnezeu, şi s-a bucurat foarte cu toate slugile lui şi a zis: ,,Acum este vremea ca să-mi izbândesc asupra Nazarineanului pentru toate nedreptăţile ce mi-au făcut mie, deci mă voiu duce degrabă pre la prietenii şi apostolii lui, ca doar aş găsi pre vreunul ca să mă asculte şi să fie robit cu iubirea banilor, şi aşa prin vreunul din apostolii lui lesne l-aş da pre el în mâinile jidovilor”. Şi venind Satana în ceata apostolilor şi văzându-i pre dânşii cu postul şi cu rugăciunea întrarmaţi şi de lumea aceasta cu totul negrijindu-se, ci numai Stăpânului Iisus Hristos slujind, nu s-a putut atinge de unul ca acela, iar mai pre urmă venind la Iuda Iscarioteanul, nu multă osteneală a pus şi îndată l-a aflat pre el gata la toate, fiindu-i inima rănită după averi. Deci Iuda, miercuri de dimineaţă, fără să ştie cineva din apostoli, s-a dus în Ierusalim, pentru că Mântuitorul se afla în Vitania, după cum spune Evanghelistul Matei, că după întâmpinarea ce l-a întâmpinat noroadele cu stâlpări şi după lauda cea din gura pruncilor, lăsându-i pre ei, au ieşit afară din cetate, la Vitania, şi s-au sălăşluit acolo (Matei 21, 17). Aşadar, precum s-a zis, mergând Iuda în Ierusalim, a înţeles el că bătrânii şi arhiereii atunci erau adunaţi iar la sfat asupra Învăţătorului său. Şi luând Iuda întru sine obrăznicie, a început a se învăţa pre sine: ,,Să dau, zice, pre acesta şi voiu câştiga bani”. Şi a mers degrabă unde era adunat sfatul jidovilor şi bătu în uşă, iar ei au poruncit să-i deschiză, că-l văzuse prin ferestre venind şi-l cunoscu că este Iuda ucenicul lui Hristos. Iar el intrând la dânşii, unul dintre cei mari i-au zis: ,,Ce trebuinţă ai la noi, prietene Iudo ?” Iar el a răspuns fără nici o sfială către dânşii: ,,Eu am auzit că vă sfătuiţi pentru Nazarineanul ca să-l prindeţi în mâinile voastre, şi nu puteţi din pricină că el umblă pre furiş din loc în loc, de este aşa precum eu am auzit şi am înţeles. Apoi ce îmi veţi da mie şi eu îl voiu da pre el vouă, pentru că el nici la un om nu s-a încredinţat, fără numai nouă ucenicilor lui ? Ba încă pre mine mă are cel mai de aproape, că şi punga sa mi-a încredinţat-o mie şi oriunde merge şi unde doarme numai noi ştim. Şi de veţi voi să facem tocmeală, căci eu iscodindu-l pre dânsul cu amăruntul, negreşit îl voiu da pre el în mâinile voastre”. Unele ca acestea auzind jidovii din ticăloasa gură a ucenicului, foarte s-au bucurat şi îndată i-a dat lui loc ca să şadă între dânşii, ci el puţin şezând, a început el a da pricină să se săvârşească tocmeala mai în grabă, grăbindu-se una ca să se întoarcă mai în grabă, să nu fie întrebat de ceilalţi apostoli unde a fost, iar alta se grăbea, căci acum satana prinsese inima lui. Deci, jidovii văzând şi cunoscând că el osârdia ce arată nu se va scumpi la preţ, a zis unii cam în şagă: ,,Îţi vom da 30 arginţi dacă îl vei da pre el în mâinile noastre”, măcar că ei cugetau că şi până la o tocitoare (un fel de măsură) de bani să-i dea, numai să-l vază precum voiau ei, căci pentru mulţimea norodului nu cugeta ziua să-l prinză, şi noaptea nu ştia unde petrece, şi mai ales că ei se hotărâse ca să nu scape neomorât de la Paştele acela ori în ce chip ar fi. Deci Iuda socotindu-se puţin întru sine, şi temându-se ca nu cumva socotindu-se ei, să mai scază din preţul cel hotărât întâi, a zis lor: ,,Eu de la voi nu poftesc mai mult, daţi-mi 30 arginţi numai, şi să nu cumva să mă amăgiţi, că eu la aceasta foarte mă voiu sili”. Atunci ei au început toţi a-l încredinţa şi a-i zice: ,,Fă tu cum ai făgăduit nouă, şi noi îţi vom da încă mai mult, şi totdeauna îţi vom fi cu dragoste şi prieteni, şi la orice nevoie a ta să vii la noi şi te vom ajuta”. Într-acest chip săvârşind ei tocmeala, le-a spus Iuda pentru toate degrabă, cum că are a face Paştele în casa lui Zevedei; iar ei începură a-l ruga cu dinadinsul pentru ca înainte de Paşti să-l dea lor. El îndată a făgăduit că va face după cererea lor, şi le-a zis: ,,Voi să fiţi pregătiţi, să alegeţi ostaşi viteji, care noaptea cu îndrăzneală şi fără nici o temere să-l prinză, iar eu când voiu socoti vreme cu prilej bun, degrabă voiu alerga la voi şi vă voiu da de ştire, şi banii atuncea îmi veţi da când voiu vesti vouă, când şi ostaşii venind, îl voiu da în mâinile lor”. Şi aşa săvârşind tocmeala şi mâinile dându-şi între dânşii pre preţul hotărât de 30 arginţi şi alte făgăduinţe ce-i mai dase, închizând casa unde s-a făcut stat, s-au împrăştiat toţi jidovii la casele lor. Iar Iuda grabnic s-a întors la Învăţătorul său, socotind că Domnul nu ştie nimic de cele ce s-au săvârşit de dânsul, însă Domnul deşi ştia toate, nu i-a zis nimic, nici l-a făcut arătat către ceilalţi apostoli, vrând să fie pace între dânşii până ce se va săvârşi cina cea de taină.

    Citeşte mai mult pe aparatorul.md: Arătare sf. Dimitrie, mitropolitul Rostovului: Povestire dureroasă pentru toată multa mulţime a patimilor Domnului https://www.aparatorul.md/aratare-sf-dimitrie-mitropolitul-rostovului-povestire-dureroasa-pentru-toata-multa-multime-a-patimilor-Domnului/

    Apreciază

    • Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca Sfintii Daniel si Stefan Mucenicul au fost singurele personaje biblice care L-au vazut pe Dumnezeu-Tatal. Sf. Prooroc Daniel singurul in Vechiul Testament si Sf. Stefan Intaiul Mare Mucenic singurul din Noul Testament.

      Apreciază

      • că și contează cine , cum L-a văzut, ..de fapt doar cum i s-a arătat după iconomia divină.

        Ce zice Domnul în Evanghelie lui Filip ? ” Cel ce M-a văzut pe Mine , a văzut pe Tatăl…cum zici tu acum, ” arată-ne nouă pe Tatăl ” …

        Scopul este să vie toti la Iisus Hristos prin dreapta credință ca să dobândească Duhul Sfânt, prin urmare să dobândească mântuirea .

        Capitolul 141. Să nu se tulbure inima voastră; credeţi în Dumnezeu, credeţi şi în Mine.2. În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt. Iar de nu, v-aş fi spus. Mă duc să vă gătesc loc.3. Şi dacă Mă voi duce şi vă voi găti loc, iarăşi voi veni şi vă voi lua la Mine, ca să fiţi şi voi unde sunt Eu.4. Şi unde Mă duc Eu, voi ştiţi şi ştiţi şi calea.5. Toma i-a zis: Doamne, nu ştim unde Te duci; şi cum putem şti calea?6. Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.7. Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine, şi pe Tatăl Meu L-aţi fi cunoscut; dar de acum Îl cunoaşteţi pe El şi L-aţi şi văzut.8. Filip I-a zis: Doamne, arată-ne nouă pe Tatăl şi ne este de ajuns.9. Iisus i-a zis: De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu: Arată-ne pe Tatăl?10. Nu crezi tu că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl este întru Mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le vorbesc de la Mine, ci Tatăl – Care rămâne întru Mine – face lucrările Lui.11. Credeţi Mie că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl întru Mine, iar de nu, credeţi-Mă pentru lucrările acestea.12. Adevărat, adevărat zic vouă: cel ce crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu şi mai mari decât acestea va face, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.13. Şi orice veţi cere întru numele Meu, aceea voi face, ca să fie slăvit Tatăl întru Fiul.14. Dacă veţi cere ceva în numele Meu, Eu voi face.15. De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele.16. Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac,17. Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte; voi Îl cunoaşteţi, că rămâne la voi şi în voi va fi!18. Nu vă voi lăsa orfani: voi veni la voi.19. Încă puţin timp şi lumea nu Mă va mai vedea; voi însă Mă veţi vedea, pentru că Eu sunt viu şi voi veţi fi vii.20. În ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt întru Tatăl Meu şi voi în Mine şi Eu în voi.21. Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui.22. I-a zis Iuda, nu Iscarioteanul: Doamne, ce este că ai să Te arăţi nouă, şi nu lumii?23. Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el.24. Cel ce nu Mă iubeşte nu păzeşte cuvintele Mele. Dar cuvântul pe care îl auziţi nu este al Meu, ci al Tatălui care M-a trimis.25. Acestea vi le-am spus, fiind cu voi;26. Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu.

        Apreciază

        • da ! despre altceva am comentat , dragă Daniel la , anume despre ceea ce este actual în această săptămână… și cum acesta e ultimul articol pe pagina ta , am ales sa pun aici . Sper că n-am supărat pe nimeni , nici pe tine.

          Dacă am supărat… te rog iartă -mă … și Hristos Dumnezeu Cel ce a primit a suferi pătimiri și răstignire pentru a noastră mântuire , să ne ierte și să ne miluiască, pe noi, păcătoșii, nevrednicii robii Săi.

          Apreciază

        • Ai pus un citat din care vrei sa subliniezi ca pe Tatal nu e nevoie sa-L vada cineva, pentru ca… „Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl este întru Mine”.

          Acolo nu mai era cazul sa-l vada ucenicii pe Tatal, le era de ajuns Hristos.

          Dar ai vazut ca au fost cazuri de prooroci si sfinti care L-au vazut si pe Tatal.

          Articolele astea sunt importante intrucat sunt unii care acuza pe altii de erezie cand au sau picteaza icoane cu Sfanta Treime cu Tatal reprezentat ca batran.

          Este important de demonstrat ca icoanele nu sunt eretice si noi nu suntem musulmanizati pentru a ne fi frica de reprezentari ale Sfintei Treimi.

          Asa ca… inca o data te rog, daca nu te intereseaza subiectul, nu imi mai bruia articolul…

          Iertare…

          Apreciază

      • „Chemarea lui Isaia.

        1 Și a fost că ‘n anul în care a murit regele Ozia L-am văzut pe Domnul șezând pe un tron înalt și măreț; și casa Lui era plină de slavă .

        2 Serafimii ședeau împrejurul Său; fiecare avea câte șase aripi: cu două își acopereau fața, cu două își acopereau picioarele și cu două zburau.

        3 Și i strigau unul către altul și ziceau: -Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Atotțiitorul, plin e tot pământul de slava Sa!

        4 Și pragul cel de sus al ușii sălta de glasul cu care ei strigau, iar casa s’a umplut de fum.

        5 Și am zis: O, ticălosul de mine, că-mi tremură sufetul; când eu un biet om și având buze necurate și locuind eu în mijlocul unui popor cu buze necurate, cu ochii mei L-am văzut pe Domnul Atotțiitorul… .” Is. 6, 1-5

        Apreciază

  3. Apocalipsa 5

    Apoi am văzut în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie o carte scrisă pe dinăuntru şi pe din afară, pecetluită cu şapte peceţi.

    2 Şi am văzut un înger puternic, care striga cu glas tare: „Cine este vrednic să deschidă cartea şi să-i rupă peceţile?”

    3 Şi nu se găsea nimeni, nici în cer, nici pe pământ, nici sub pământ, care să poată deschide cartea, nici să se uite în ea.

    4 Şi am plâns mult pentru că nimeni nu fusese găsit vrednic să deschidă cartea şi să se uite în ea.

    5 Şi unul din bătrâni mi-a zis: „Nu plânge; iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei.

    6 Şi la mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii şi între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel. Părea junghiat şi avea şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu trimise în tot pământul.

    7 El a venit şi a luat cartea din mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie

    8 Când a luat cartea, cele patru făpturi vii şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ înaintea Mielului, având fiecare câte o lăută şi potire de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor.

    Apreciază

  4. MEDITATIA SFANTULUI NICODIM AGHIORITUL despre Patimirea Mantuitorului pe Cruce:A. A suferit nespus cu trupul,B. A suferit nespus cu sufletul,C. Ne-a lasat ca invatatura cele sapte cuvinte ale Sale***A.Ia aminte, frate, ca Iisus Hristos – inaltat pe Cruce in vazul tuturor, se aseamana, precum Insusi zice, cu sarpele de arama inaltat de Moise in pustie, ca sa ne tamaduiasca de ranile si de otrava nu a sarpelui, ci a pacatelor noastre: “Si dupa cum Moise a inaltat sarpele in pustie, tot asa se cade sa fieinaltat si Fiul Omului”‘ (Ioan 3,14). Deci priviti-L cu atentie cum este tintuit pe Cruce si indreptati-va privirea asupra preasfantului Sau trup, care este tot vanatai, tot sfartecat, tot zdrobit de lovituri si manjit de sange. Vedeti-L cum este gol, dispretuit si osandit de vrajmasii Sai.Vedeti cum prea sfantul Sau cap este zgariat de cei mai rai spini, cum ochii ii sunt obositi de vegheri si de lacrimi. Vezi apoi, pacatosule, cum fata lui este vestejita si plina de incretituri, cum obrajii sunt cu totul inegriti de loviturile cu palma, cum gatul Lui pe dinapoi este ranit de loviturile de pumn; vezi cum buzele Ii sunt amarate de fiere, cum limba si gatlejul ii sunt arse de sete, cum mainile ii sunt sugrumate de funii groase, cum umerii ii sunt zdrobiti de greutatea Crucii.Vezi, frate, cum mainile si picioarele Ii sunt strapunse de piroane foarte ascutite, aceste madulare asa de simtitoare, din pricina intalnirii tuturor nervilor si venelor si arterelor care se gasesc pe ele. Cum vinele Sale sunt goale de sange, cum coasta ii este strapunsa cu lancea, cum toate incheieturile si madularele Sale sunt sfasiate de apasarea mare a crucii si cum curge sangele din toate partile fara mangaiere, fara compatimire, in starea cea mai nenorocita pe care a incercat-o vreodata un om pe lume si cum se stinge incetul cu incetul murind, prin zbuciumul tuturor madularelor. In scurt, vezi frate, cum intreg Preasfantul Sau trup s-a facut numai rana, fara chip, fara forma, fara orice frumusete omeneasca:“L-am vazut pe El si n-avea chip, nici frumusete; ci chipul lui era necinstit si parasit de fiii oamenilor” (Isaia 53,2).Prea dulcele meu Iisus, ce priveliste vrednica de mila si de plans ai ajuns in ochii tuturor oamenilor! Cum ne-ai facut sa ramanem muti si uimiti, toti cei ce te vedem! Cugetand la frumusetea Ta cea dintai si chipul placut pe care-l aveai si la uraciunea si la desfigurarea pe care o are acum fata Ta, dupa cum mai inainte a zis Isaia: „multi vor fi uimiti de Tine, asa va fi desfigurat chipul Tau de oameni si slava Ta, de fii omenesti” (52, 14). Tu pe care doreai sa te vada Avraam, Isaac si toti patriarhii, sa Te aduca oamenii in asa stare! O, nerecunoscator neam omenesc! Tu esti cel pe care te rugau proorocii sa vii in lume si poporul evreiesc te-a asteptat cinci mii si jumatate de ani precum chinurile femeia care naste!“Ca, ceea ce se chinuieste cand i se apropie ceasul sa nasca si striga in durerile ei, asa ne-am apropiat de cel iubit al tau” (Isaia 27, 17).Si acum ai venit sa te desfigureze astfel, tocmai cei ce te asteptau? O, nerecunoscator neam al oamenilor! Tu esti acel mantuitor facator de minuni, acel tamaduitor si facator de minuni, care ai umplut Iudeea de minuni, care ai tamaduit pe toti bolnavii,care ai daruit mii de binefaceri oamenilor si acum insisi oamenii, carora le-ai facut bine, sa te faca sa nu te mai cunosti ca esti om, ci numai orana de om! “Om in rana fiind” (Isaia 23, 3). O, nerecunosacator neam omenesc!Ce spui acum, frate, care citind acestea nu compatimesti pe iubitul tau Iisus, care a suferit asa de mult din dragoste pentru tine? Nu suferi impreuna cu Rascumparatorul tau, care a suferit atatea cazne, pe care – daca ai vedea ca le sufera un rob al tau, pentru faptele lui rele, desigur ca ai suferi si tu? Dar ce spun eu un sclav? Chiar si un animal, daca l-ai vedea ca sufera atata, ti s-ar muia inima si l-ai compatimi. Iar acum, cand aceste chinuri le sufera Dumnezeu intrupat si Fiul lui Dumnezeu cel fara de pacat si nu pentru altceva decat numai pentru pacatele tale, tu totusi stai impietrit si nu ti se sfasie inima ca sa versi macar o lacrima! Ah, impietritule la inima si nerecunoscatorule! Au nu stii tu, nenorocitule, ca acel macel infricosat si acest noian de chinuri tu il pricinuiesti lui Hristos cu propriile tale pacate?Tu cu semetia, cu hula, cu gandurile cele rusinoase Ii apesi cununa de spini pe cap. Tu, cu privirile cele rele si patimase Il lovesti cu pumnul peste ochii Sai dumnezeiesti. Tu cu ospetele, cu luxul si banchetele pe care le faci, Îl adapi cu otet si cu fiere. Tu, cu ocarile si grairile de rau si cu cuvintele rusinoase pe care le spui Il palmuiesti si-L scuipi in obraz. Tu, cu nedreptatile si rapirile tale, Ii tintuiesti mainile pe cruce. Tu, cu hainele luxoase si stralucite pe care le porti, Il imbraci cu hlamida rosie, sau mai bine-zis, Il lasi cu totul gol.Tu, cu umbletele tale rele pe care le faci, plimbandu-ti pe drum, pacatele, Ii pironesti picioarele. Tu, cu ura si cu tinerea de minte a raului, pe care le nutresti in inima impotriva fratelui tau si cu poftele trupesti Ii impungi coasta cu lancea. Si ca sa spun pe scurt, tu, cu multimea pacatelor pe care le faci, rastignesti a doua oara pe Fiul lui Dumnezeu: “Rastignesc din nou insine pe Fiul lui Dumnezeu si-L batjocoresc” (Evrei 6,6).Ah, frate, aceasta-i oare recunostinta pe care o arati Rascumparatorului pentru atatea haruri? Aceasta-i rasplata pe care o dai lui Hristos pentru patimile pe care le-a suferit pentru tine? El sa sufere asa de mult ca sa-ti stearga pacatul si tu sa pacatuiesti din nou? Si pacatuind nu-I reinnoiesti suferintele si Crucea?“Neam rau si ticalos, asa rasplatesti tu Domnului? (Deuter. 32,6).Rusineaza-te, frate, rusineaza-te pentru atata nerecunostiinta fata de Dumnezeu, nerecunostiinta pe care daca cineva ar arata-o fata de un imparat pamantesc, ar pomeni despre ea toate istoriile lumii. Cere, deci, iertare de la Iisus pentru aceasta nerecunostiinta si de azi inainte sa nu te mai rabde inima sa-I strapungi coasta cu lancea, cu rautatea si cu poftele tale trupesti. Sa nu te mai rabde sufletul sa-I pironesti iarasi mainile cu rapirile si nedreptatile tale. Sa nu-I mai inghimpi capul cu semetie si sa nu-L mai rastignesti a doua oara si a treia oara cu vreun pacat de moarte. Ajunge cat a suferit pentru pacatele tale. Nu-L mai intrista cu starea nefericita in care te afli. Nu-L mai chinui. Ce? Vrei sa-I mai adaugi suferinte si mai mari cu alte pacate? Nu, frate, te rog sa nu te invartosezi la inima mai mult decat pietrele si decat celelalte fapturi care au fost compatimitoare la chinurile Facatorului lor, ci mai degraba hotaraste-te ca de acum sa-ti impietresti fata de pacat toate simturile si madularele ca sa suferi si tu simbolic suferintele pe care Domnul le-a indurat real. Tamaduindu-ti astfel patimile pe care singur ti le-ai pricinuit, cum te sfatuieste Sf. Grigorie Teologul zicand:“Mergi fara de pata prin toate varstele si stadiile lui Hristos, ca un ucenic al lui Hristos… Daca esti batjocorit, cere si pe celelalte, gusta venin, adapa-te cu otet, cauta scuipari, primeste palme si lovituri, incununeaza-te cu spini, prin asprimea vietii celei dupa Dumnezeu, imbraca hlamida rosie, primeste sceptrul de trestie, lasa-te adorat in batjocura de cei care-si bat joc de adevar; in scurt, rastigneste-te, mori impreuna cu El, ingroapa-te bucuros, pentru ca sa-nviezi impreuna cu Dansul si sa fii proslavit si sa imparatesti impreuna cu El“ (Cuvant la Nasterea Domnului).Cum se intelege aceasta? Asculta ce spune inteleptul Nichita, talmacitorul dumnezeiescului Grigorie:“Imita, frate, si sufera toate cate a facut Domnul, in toate varstele vietii Lui, ca un ucenic al lui Hristos, daca esti cumva biciuit pentru Hristos si poruncile lui, cauta insa si celelalte suferinte ale Lui si anume: fierea, care este amaraciunea si necazul petrecerii dupa invatatura lui Hristos, atat de voie cat si silit, pe care se cade s-o gusti si tu din cauza fructului dulce pe care l-ai gustat in Rai; otetul arata impotrivirile si invinuirile, pe care le vei primi atat de la prieteni cat si de la straini, suparile si loviturile sunt ocarile ce ti se aduc in fata; palmele sunt inselaciunile si ocarile care ti se fac pe ascuns; pentru ca palma este cand loveste cineva pe ascuns ceafa omului cu mana goala, ca sa faca zgomot pentru a rade; spinii arata asprimea pe care o are filozofia practica, iar hlamida rosie sunt supararile muscatoare, care patrund pana in adancul inimii tale, dupa cum si culoarea rosie patrunde in adancime si nu iese; a primit Hristos, in dreapta Sa trestia, ca sceptru in bataie de joc; rabda si tu batjocurile ce ti se vor face; a primit si rani de la loviturile cu trestia, nu o trestie slaba, ca cea de pe la noi, ci tare si grea ca lemnul, primeste si tu ranile si lovirile pe care ti le vor face unii pentru adevar. Rabda orice batjocura de la cei ce-si bat joc de cele dumnezeiesti si de adevarata virtute. In sfarsit, rastigneste-te de la savarsirea pacatului, si mori si tu nelasandu-te doborat de imboldirile launtrice ale pacatului si de cugetele cele patimase. Ingroapa-te si Tu, parasind simturile si toate cele pamantesti, pentru ca sa invii si tu impreuna cu Hristos, prin practicarea virtutii. In locul acestei rastigniri lipsite de cinste sa fii proslavit prin vederea duhovniceasca a celor ce exista in locul mormantului sa imparatesti impreuna cu Hristos prin rapirea mintii spre Domnul”.Iar daca nu vei lua si tu patimile pe care le vede Teologul, pentru pacatele tale, sa stii bine ca patimile pe care le-a rabdat Hristos ca sa te mantuiasca, au sa-ti fie spre pedeapsa daca nu-ti voiesti si tu mantuirea. Acele patimi te vor face fara de raspuns si mut in ziua judecatii. Dar oare ce ai putea raspunde atunci, nenorocitule, cand vei vedea pe Judecatorul Cel infricosat avand la maini, la picioare si in coasta ranile pe care le-a rabdat pentru ca sa te mantuiasca, iar tu I le-ai deschis cu pacatele Tale? Iata-l ca vine pe nori :“Si-L va vedea tot ochiul si-L vor vedea si acei care l-au impuns” (Apoc. 1,7).B.Ia aminte, iubitule, la starea lui Iisus cand era pe Cruce. Patrunde pana in adancul inimii Lui si arunca privirea si asupra prea sfantului Sau suflet, si-L vei vedea luptandu-se dupa fire intre doua suferinte potrivnice, amandoua foarte mari si anume bucuria si intristarea, tragand de el ca doi calai si sfasiindu-L launtric nemasurat mai mult decat suferinta trupeasca cea din afara. A patimit de bucurie pentru doua pricini:1) pentru ca stia ca patimile si moartea pe care le primea erau dupa placerile Parintelui ceresc si ca ele aveau sa aduca eliberarea de pacat, izbavirea de diavoli si mantuirea multor suferinte;si 2) pentru ca avea o nespusa dragoste si dorinta de a patimi care, in loc sa se stinga in mijlocul atator dureri si poveri, ca si un cuptor a crescut mereu cu flacari tot mai mari, pricinuind in inima lui Iisus o nepotolita sete de a suferi tot mai mult si de aceea a si zis: “Mi-e sete” (Ioan 19.28).De aceea pentru a se arata placut Parintelui ceresc ar fi stat pe Cruce nu trei ceasuri, ci pana la sfarsitul lumii, fiind gata sa sufere cu bucurie nu o moarte, ci mii de morti, daca cei ce voiau sa-L omoare n-ar fi pacatuit. Aceasta bucurie pe care o avea Iisus cand a suferit, vrand s-o arate Solomon cel pasnic, a zis prin gura miresei care canta; “Fiicele Sionului, veniti si vedeti pe Solomon cu cununa (cea de spini), cu care l-a incununat mama lui (Sinagoga) in ziua nuntii lui si in ziua bucuriei inimii lui?” (Cant. Cant. 3,11). Si cu cat aceasta bucurie si dragoste a lui Iisus erau mai mari decat ura celor ce-L rastigneau, cu atat mai mari si mai grozave erau si suferintele nascute din aceasta dragoste pe care le-a simtit in sufletul si in inima Sa.De asemenea, a patimit sufletul Domnului o durere nemasurata:1) Pentru ca orice lovitura si orice suferinta primita in trupul Sau nu era singura, ci amestecata cu mii de ocari, de batjocuri, cu mii de blasfemii si rusinari de la arhierei, de la dregatori, de la ostasi, de la calatori si de la intreg poporul:“Si statea poporul privind si-L batjocoreau si dregatorii cu ei zicand: pe altii i-a mantuit, mantuiasca-se acum si pe Sine. Il batjocoreau si ostasii venind si dandu-I otet“. (Luca 23, 35).Si calatorii Îl ocarau, clatinandu-si capetele lor si zicand:“Huo, tu cel ce strici templul si in trei zile il zidesti, mantuieste-te pe Sineti..; asemenea si arhiereii, batandu-si joc de Dansul impreuna cu carturarii, ziceau… ” (Marcu 15,29).Pentru ca ticalosii nu se multumeau sa loveasca numai trupul Domnului cu suferinte trupesti, ci voiau sa-I raneasca si Prea sfantul Sau suflet cu ocari si batjocuri. De aceea avea dreptate Domnul sa se intristeze si sa zica cu Proorocul:“Ocara a suferit sufletul Meu” (Ps. 78,23), dupa cum si Ieremia a zis despre Dansul ca are sa se sature de ocari” (Plangeri 3,29)…2) Pentru ca a primit moartea, care nu era lucru si faptura a lui Dumnezeu, nici urmare a legilor firii, nici din voia lui Dumnezeu, ci era potrivnica dumnezeiestii voiri, potrivnica si legilor firii: “Ca Dumnezeu n-a facut moartea” (Intel. Solomon 1,13).3) A suferit Domnul cu sufletul pentru ca stia ca prin patimile si moartea Sa aducea o ispasire si un canon indestulator pentru toti oamenii de la Adam si pana la sfarsitul lumii, deoarece, dupa cum invata Sfintii Parinti, toate pacatele lumii fata de suferintele lui sunt ca picatura de apa in noianul marii. Caci zice Sf. Chiril al Ierusalimului:“Hristos a platit mai mult decat datoram noi; cu atat mai mult cu cat este marea fata de mica picatura de apa“.Aceasta a spus-o raspicat si Pavel: “Unde s-a inmultit pacatul acolo a prisosit Harul” (Rom 5,20). Si parerea multor teologi este ca asa-i de bogata ispasirea pe care a adus-o Hristos cu patima Sa, incat este indestulatoatre sa mantuiasca si pe toti dracii, daca ei ar vrea sa se pocaiasca. Si este asa, pentru ca patimile si moartea suferite de Hristos au un pret asa de mare, incat daca ar fi suferit numai o mica patimire si bataie, ar fi fost deajuns pentru pacatele tuturor oamenilor, deci cu cat mai mult cat a suferit atatea si atatea? Deci, stiind Domnul bogata si nemasurata ispasire pe care o facea pentru toti oamenii, caci zice: “Daca a murit unul pentru toti, iata toti au murit” (II Cor. 5,14), precum si faptul ca putini oameni aveau sa se impartaseasca de plata si de folosul acestei ispasiri si ca aveau sa creada si sa se mantuiasca abia un om dintr-un milion, iar toti ceilalti aveau sa ramana in necredinta nefolosindu-se de patima lui niciodata, ci mai degraba aveau sa-I huleasca numele si sa ocarasca Crucea Lui, de aceea, zic, Iisus s-a intristat fara masura si a suferit pana la moarte.

    Apreciază

  5. Las la o parte cat de mult a intristat dumnezeiasca Sa inima nerecunostiinta ucenicilor, din care unul L-a tradat, altul L-a tagaduit iar ceilalti au fugit lasandu-L singur! (Matei 27, 56); apoi, indeosebi nerecunostinta iudeilor, a poporului sau ales si asa de iubit, caruia ii facuse atat de multe binefaceri, pe care venise sa-i mantuiasca, iar el a ajuns pana la atata rautate incat sa rastigneasca pe marele sau binefacator, voind prin aceasta nerecunostiinta sa-L nimiceasca si trupeste si sufleteste. Daca Domnul, chiar inainte ca iudeii sa-L rastigneasca, vazand cetatea Ierusalimului, a plans si a varsat lacrimi de intristare pentru robia si distrugerea ce aveau s-o patimeasca de la romani – dupa cum spune Sf. Ev. Luca : “Si cand s-a apropiat, vazand cetatea, a plans pentru ea” (19, 4), – cu cat mai mult s-a intristat si a plans pentru ei, vazand ca-L rastignesc tocmai pe El, care venise sa-i mantuiasca.Dar daca pieirea atator necredinciosi si eretici a intristat inima lui Iisus L-a mangaiat oare cel putin mantuirea tuturor crestinilor ortodocsi? Vai! Nerecunostinta crestinilor a intristat si mai mult sufletul Domnului, pentru ca stia cati dintre acesti credinciosi aveau sa calce in picioare preascumpul Sau sange si patima Lui! Cati aveau sa dispretuiasca poruncile Lui? Pe cati avea sa-i castige diavolul! Si pe cati avea sa-i inghita iadul, incat abia din multi avea sa se mantuiasca unul!Pe toate acestea socotindu-le Domnul si vazand zadarnicit scopul pentru care suferise atatea patimi – adica mantuirea tuturor oamenilor si cat de putini oameni aveau sa se foloseasca de aceasta, sufletul Lui s-a intristat atat de mult, incat daca n-ar fi fost nemuritor ar fi murit de intristare. Durerea Sa launtrica a fost asa de mare incat este cu neputinta sa o priceapa cineva in lumea aceasta, ci numai in ziua judecatii, dupa unii dascali, fiecare o va cunoaste, mai deplin. Caci atunci o va arata Domnul, ca sa o vada toti oamenii spre rusinea pacatosilor. De aceea avea dreptate Iisus sa strige cu Ieremia: “Toti cei ce treceti pe cale, intoarceti-va si vedeti daca este durere ca durerea Mea” (Plang. 1,12).Aceasta suferinta launtrica a Domnului a fost pricina ca sa se planga Iisus catre Dumnezeu Tatal si sa strige din partea omenirii suferinde, din pricina nesimtirii patimilor: “Dumnezeul meu, Dumnezeul meu pentru ce M-ai parasit” (Matei 27.46) (La Coresios: Cuvant la Sf. Patimi); aratand prin aceasta ca Tatal se purta atunci cu omenirea Lui ca si cum ar fi parasit-o, pastrand-o nu ca sa moara cat mai degraba, ci ca sa stea mai mult in chinurile pe care le suferea. De aceea, pe acela pe care mai inainte il numea Tata, pentru dumnezeirea Sa, acum, din pricina marimii chinurilor, nu l-au mai numit Tatal, ci numai Dumnezeu, aratand ca Tatal se purta cu El ca si cu un strain, ba chiar ca cu un dusman nedandu-i alta mangaiere decat cresterea chinurilor. Vai, cat de vrednic de mila si ciudat este acest lucru! Iisus Hristos putandu-si indulci suferintele, cum mai tarziu a usurat chinurile atator mucenici si totusi sa bea pe de-a-ntregul si deplin paharul suferintelor, lasand la o parte orice mangaiere si a lui Dumnezeu si a ingerilor si a oamenilor si din cer si de pe pamant! Si putand cu putina suferinta sa rascumpere toata lumea, a primit sa se afunde intr-un abis de chinuri.Acum tu, pacatosule, cunoscand acestea, te miri pentru ce Hristos a suferit in sufletul Sau o patima asa de mare si de neasemanata? Sa stii, insa, ca n-a rabdat-o pentru altceva decat ca sa intelegi mai adanc dragostea pe care o datorezi lui Dumnezeu si ura pe care trebuie s-o ai pentru pacat. Pentru ca Domnul, nimicindu-si aproape de tot trupul, ca sa nimiceasca pacatul, dand din dragoste pentru Tatal o viata de asa mare pret si afundandu-si dumnezeiescul suflet intr-un abis de chinuri, ne da sa intelegem bine ca trebuie sa preferam voia lui Dumnezeu, mai mult decat orice bine si ca fiecare pacat, fiind o paguba si o necinstire a nespusei maretii a lui Dumnezeu, este un rau mai mare decat inspaimantatoarea moarte a lui Dumnezeu intrupat, intrucat El a preferat ca Fiul Unul Nascut al lui Dumnezeu sa primeasca moartea, numai ca sa vindece un rau asa de mare: pacatul. “Dupa nelegiuirile poporului meu a venit moartea” (Isaia 53,8). Dar tu, frate, nu te-ai gandit niciodata de ce Dumnezeu a rabdat asa de mari chinuri cu trupul si cu sufletul? Vai mie! Ma tem ca niciodata! De aceea esti asa de departe de a iubi pe Dumnezeu si de a uri pacatul! Si doar acesta este tot rostul si scopul patimilor Domnului si cea dintai invatatura pe care Rascumparatorul a voit sa ti-o dea cu patimile Sale.O, ce mare rusine! Dumnezeu – omul Iisus sa se nimiceasca pe Sine si sa sufere atata, ca sa-ti arate cu crucea Sa limpede adevarul si tu pana acum sa nu-L intelegi! Ce vei spune, nenorocitule, cand vei sta in fata judecatii lui Dumnezeu incarcat cu atatea pacate? Vei raspunde repede ca n-ai crezut ca pacatul este un rau asa de mare ? Dar cum ar fi fost cu putinta ca intelepciunea cea vesnica a lui Dumnezeu sa dea pe cea mai scumpa fiinta din lume ca sa rabde cea mai rusinoasa si ingrozitoare moarte trupeasca si cea mai mare suferinta sufleteasca, daca pacatul ar fi un rau neinsemnat, un fel de nimic? Cum ar fi fost cu putinta ca doctorul sufletelor si al trupurilor sa pregateasca cu propriul Sau sange o asa de scumpa doctorie, daca rana pe care trebuie s-o vindece n-ar fi fost asa mare? De aceea spune Sf. Ignatie Teoforul:“Ranile pacatosilor erau asa de mari incat a fost nevoie ca Insusi Domnul sa fie ranit pentru ca sa le tamaduiasca.”Crezi acum si-ti dai seama cat de mare este pacatul, dupa suferinta pe care a rabdat-o Domnul, ca sa te izbaveasca? Caci dupa umbra, cunosti care este marimea unui corp.Rusineaza-te, dar, de o asa de monstruoasa nestiinta pe care ai avut-o pana acum si fii incredintat ca un singur pacat de moarte de l-ai mai face, este un rau mai infricosator decat toata patimirea lui Iisus Hristos, daca ar fi cu putinta ca ea sa se mai repete. Minuneaza-te cum de ai baut ca apa rautatea, fara nici o rusine sau zabava, precum zice Iov: “Urat si necurat este barbatul, care bea nedreptatea ca o bautura ” (15,16). Intristeaza-te si te caieste pentru amaraciunea pe care ai pricinuit-o Domnului cu pacatele tale. Ca si cum n-ar fi fost deajuns suferinta pricinuita de pacatele celorlalti pacatosi, ai mai adaugat si propriile-ti pacate intristandu-L fara masura, deoarece mai dinainte El stia dispretul ce aveai sa-l arati fata de suferintele Sale, ocara sangelui Lui si calcarea poruncilor Sale. Hotaraste-te sa nu-I mai intristezi dumnezeiasca inima cu alte pacate, ci sa te faci recunoscator, aratand ascultare de poruncile Lui, pretuire sangelui Lui, evlavie sfintelor Patimi si mantuire pentru sufletul tau, pentru care Domnul a suferit cate a suferit, caci daca din rautatea ta se va intampla sa fii osandit sa sti ca-ti va ramane in vecii vecilor, infipt ca un piron in inima acest gand chinuitor. Hristos sa sufere atata pentru ca sa ma mantuiasca, iar eu sa fiu osandit! Vai mie! Straduieste-te sa-ti agonisesti fata de Dumnezeu dragostea care o au ingerii si sfintii, ca sa-ti plinesti cu ea lipsa si sa te arati multumitor lui Iisus, pentru dragostea pe care a avut-o suferind atatea patimi pentru a ta mantuire. Si fiindca Domnul a rabdat patimile cu trupul ca sa-ti rascumpere trupul si le-a rabdat si cu sufletul ca sa-ti rascumpere sufletul, roaga-L sa-ti intareasca pe veci in inima hotararea ca sa nu-ti mai lasi nici trupul, nici sufletul sa mai cada in vreun pacat, ci sa fii de-a pururi rob lui Iisus Hristos care te-a rascumparat de la diavolul si de la pacat, nu cu bani, cu alte lucruri stricacioase, ci cu sine Insusi si cu preascump sangele Sau, dupa cum zice prea fericitul Petru: “Stiind ca nu cu argint sau cu aur stricacios sunteti rascumparati din viata cea desarta data voua de parinti, ci prin sangele cel scump al lui Hristos ca al unui miel nevinovat si neprihanit” (1 Petru 1,18).Ia aminte, iubitule, la cele sapte cuvinte pe care le-a grait Domnul pe Cruce si ti le-a lasat drept cea din urma tainica porunca, ca sa le pazesti de-a pururi in inima si in minte, in toata viata ta pamanteasca. […]1. Cel dintai cuvant spus de Domnul pe cruce este: “Parinte, iarta-le lor ca nu stiu ce fac” (Luca 23,34).Prin aceasta Domnul isi arata nespusa dragoste si netinerea minte de rau. Nu face ca pamantul sa se despice si sa inghita pe rastignitori, ci mai degraba roaga pe Tatal sa le ierte pacatul si desigur ca ar fi fost iertati daca ar fi crezut si s-ar fi pocait si n-ar fi ramas in necredinta, dupa cum zice Teofilact:“Aratand o nespusa blandete, Iisus se roaga pentru ei si li s-ar fi iertat pacatul daca dupa aceea n-ar fi ramas in necredinta “.Din acest cuvant a invatat Stefan sa spuna despre cei ce-l ucideau cu pietre: “Doamne nu le socoti lor pacatul acesta! (F.Ap. 7.60). Tot asa si Iacov, fratele Domnului a invatat sa se roage cu acest cuvant, pentru cei ce-1 aruncase jos, dupa cum spune Metafrast. Pe scurt, toti sfintii, ca imitatori si urmasi ai lui Hristos, de la acest cuvant au invatat sa ierte pe vrajmasii lor.2. Al doilea cuvant este cel rostit de Domnul catre talharul cel bun: “Amin, zic tie, astazi vei fi cu mine in rai” (Luca 23,43).Cel mai placut cuvant, prin care Domnul face mostenitor al Raiului pe cel ce mai inainte a fost ucigas si talhar!talharul cel bun De cate ori si multi zic cuvantul pe care l-a spus talharul catre Hristos: “Pomeneste-ma, Doamne, cand vei veni intru imparatia Ta“! (Idem 42), dar nu se invrednicesc sa auda si raspunsul lui Hristos catre talhar, pentru ca nu-l spun cu cainta si cu aceeasi inima ca si talharul si pentru ca ei il spun dupa ce au crezut ca Hristos este Dumnezeu, pe cand talharul l-a spus fara sa creada ca Hristos este Dumnezeu si fara sa vada minuni, ci l-a spus unui tovaras de osanda si catre un rastignit, insuflat de Har, precum spune Sfantul Leon, dupa buna parere si mustrare de sine zicand: “Noi cu dreptate patimim pentru cele ce am facut, pe cand acesta n-a facut nimic rau ” (Luca 23,41). De aceea avea dreptate dumnezeiescul Hrisostom sa strige talharului:“O minunata marturie a talharului! Il vede rastignit si vesteste Imparatia; Il vede spanzurat pe lemn si il numeste Imparat al Cerurilor! ”Iar Grigorie Dialogul: “Cuiele au tintuit numai mainile talharului pe Cruce, dar nu i-au putut tintui limba si inima“. Si Sf. Gheorghe Coresios:“inima talharului este sloboda; in credinta, pentru ca vesteste pe Hristos ca imparat; in nadejde, pentru ca pomeneste de Imparatia Cerurilor si in dragoste, pentru ca mustra pe celalalt talhar care hulea, zicandu-i: Nu te temi tu de Dumnezeu ca in aceasi osanda esti?” (Luca 23.40).3. Al treilea cuvant este cel spus de Domnul Iisus Preasfintei Sale Maici si lui Ioan, ucenicul cel iubit, care stateau in preajma crucii Lui: “Femeie, iata Fiul Tau! Apoi spuse ucenicului: Iata mama ta!” (Ioan 19,26)Prin acest cuvant, talcuieste Teofilact, El se grijeste numai de mama Sa – cu toate ca erau de fata si alte femei, incredintand pe Fecioara, celui feciorelnic, pe cea iubita celui iubit si pe cea curata ucenicului celui curat ca s-o pazeasca. Si ne invata si pe noi ca sa ne grijim de parintii nostri pana la cea din urma suflare a lor, daca nu ne impiedica de la evlavie si de la virtute. El se ingrijeste de mama… si fiind si alte femei numai de mama se grijeste, invatandu-ne ca sa avem grija de cei ce ne-au nascut pana la ultima suflare. Dar oare de parintii care ne impiedica de la evlavie sa nu avem grija? Nu ne opreste sa le purtam toata grija. Spune Teofil (la Coresios) ca Domnul a spus mamei Sale cuvant aspru, nenumind-o mama ci femeie, cum numea si pe celelalte, pentru ca sa n-o intristeze si mai mult prin cuvantul mama, ci prin asprimea cuvantului s-o faca sa rabde mai usor patima Lui.4. Al patrulea cuvant este “Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai lasat!” (Matei 27,46; Ps.21,1).Desi acest cuvant unii l-au talcuit precum am mai spus inainte, Grigorie Teologul invata ca Domnul, rostind acest cuvant ne-a inchipuit pe noi, primind in persoana Sa parasirea lui Dumnezeu, pe care a suferit-o firea noastra omeneasca; dupa cum a primit si lipsa de minte si gresalele noastre, dupa cum se cuprinde in psalmul 21, referitor la Hristos, din care este si cuvantul acesta:“Caci nu El este parasit fie de Tatal fie de Dumnezeirea Lui…, ci in El ne inchipuie pe noi. Noi suntem cei parasiti si trecuti cu vederea dintai. Apoi acum mantuiti, prin patimile Celui fara de patima, dupa cum si lipsa noastra de minte si gresala insusind-o, spune celelalte prin psalm. Pentru ca vadit se refera la Hristos, Psalmul 21” (Cuv. 2 Despre Fiul).Acelasi lucru il spune si inteleptul Origen in Talcuirea Psalmului 21 si Ioan Damaschin in Teologia sa.5. Al cincilea cuvant pe care l-a spus Iisus pe Cruce este: “Mi-e sete!” (Ioan 19,28).Pricinile pentru care Iisus a spus acest cuvant sunt trei: trupeasca, sufleteasca si alegorica. Fiindca Domnul varsase rau de sudori ca picaturi de sange in Gradina; fiindca varsase mult sange in grozava biciuire de la rastignire si fiindca suferise atatea dureri si patimi, trupul sau ramasese fara umezeala fireasca, incat si trupeste Domnul era chinuit de o sete arzatoare, dupa cum spune si Sf. Chiril al Alexandriei, in Talcuirea Evangheliei de la Ioan.Pricina sufleteasca era ca Domnul cu sufletul si cu inima inseta si dorea sa sufere pentru mantuirea oamenilor: “Mi-e sete ” – zice Fericitul Augustin: sunt insetat sa-mi vars sangele, sunt insetat sa va imbogatesc cu binefacerile mele“. Si Sf. Ciprian zice:“Domnul era insetat sa sufere si mai mult, pentru ca focul nemarginitei Sale iubiri pentru oameni ardea asa de tare in inima sa, incat desi suferise atata, I se parea ca a suferit putin, si dupa cum era fara margini si nemasurata dragostea Lui, asa dorea sa nu masure nici suferinta Lui“.Pricina alegorica a setei Domnului era ca prin cuvantul: “Mi-e sete” –zice Sf. Chiril al Ierusalimului – ca nici un lucru din lumea aceasta nu poate satura dorinta omului; ca viata omului se sfarseste, dar setea si dorul lui nu (in Teatron politicori).6. Al saselea cuvant pe care l-a spus Domnul pe Cruce este: “Savarsitu-s-a!” (Ioan. 19,30).Prin acest cuvant Domnul a aratat ca s-au plinit toate poruncile cele despre Dansul; ca s-a sfarsit lucrul si voia Tatalui pentru care venise in lume si despre care a spus: “Mancarea mea este ca sa fac voia Celui ce M-a trimis si sa savarseasc lucrul Lui” (Ioan 4,34); ca se sfarsise puterile trupului Sau si nu putea sa rabde mai mult. Pe scurt, cu cuvantul acesta, Domnul a aratat ca s-a sfarsit intruparea si iconomia Sa (opera mantuirii) si ca nu mai lipseste nimic: “Toate s-au savarsit si nu mai ramane nimic pentru mantuire“, zice sfintitul Teofilact.Alergati acum toti care auziti sau cititi acestea. Alergati mici si mari langa cruce, ca sa va luati ramas bun de la Preaiubitul Iisus si sa-I primiti rugaciunile si binecuvantarile inainte de a-si da sufletul. Alergati cu zdrobire de inima si cu lacrimi si cereti iertare. Preotii de la cel mai mare Arhiereu al vostru; feciorelnicii de la mirele vostru; cei rataciti, de la calauza voastra; cei bolnavi de la doctorul vostru; pacatosii de la Mantuitorul si marele vostru iubitor; si la un loc, toti crestinii buni, de la bunul nostru Parinte. Unul sa-I sarute mainile, altul sa-I sarute picioarele, unul sa-I sarute rana facuta cu lancea, altul sa-I stearga sangele si altul sa-I inchida ochii, dupa obiceiul ca fiii sa inchida ochii parintilor lor cand mor asa cum si Iosif a inchis ochii lui Iacov, tatal sau: “Si Iosif si-a pus mainile pe ochii lui” (Facere 46,4). Pentru ca dulcele Iisus va mai spune un singur cuvant si pe urma ne va parasi, indata isi va da sufletul. Priveste cum i se zbuciuma sufletul, cum se afla la cea din urma suflare si-n agonia mortii. Priveste cum isi inclina capul ca sa cheme moartea si striga cu mare putere si glas, cel mai din urma si al saptelea cuvant:7. “Parinte, in mainile Tale imi dau duhul” (Luca 23,46)Ah! A murit viata lumii! Ah! si-a dat duhul suflarea ingerilor! Ah, si-a dat suflarea sufletul tuturor! Soare ascunde-ti razele tale; pamantule, cutremura-te; pietrelor, despicati-va; morminte, deschideti-va; mortilor inviati; catapeteasma sfasie-te de sus pana jos si toate fapturile luati parte la nedreapta moarte a Facatorului vostru!“Si iata catapeteasma templului s-a rupt in doua de sus pana jos, mormintele s-au deschis si multe trupuri ale sfintilor celor adormiti au inviat” (Matei 27,51).Cum ti se pare acum, iubitule, aceasta scoala pe care ti-a deschis-o Iisus pe Golgota? Cum ti se par aceste lectii si invataturile pe care ti le-a predat Domnul pe Cruce? Nu sunt minunate, mari si foarte puternice doctorii pentru toate suferintele? Deci cand da peste tine vreo rea intamplare alearga la Golgota. Cand te apuca vreo patima alearga la Golgota. Cand te musca serpii cei ganditori, dracii, alearga la Cruce. Pentru ca indata ce vei vedea pe Cel rastignit si-ti vei aminti de cele sapte invataturi pe care El ti le-a dat pe Cruce, indata te vei vindeca si vei trai, dupa cum si evreii muscati de serpi in pustie, indata ce priveau sarpele de arama se vindecau si nu mai mureau: “Si a facut Moise un sarpe de arama si l-a pus ca semn si cand un om era muscat de sarpe daca privea la sarpele de arama, traia ” (Numeri 21,9).Cand ai vreun dusman, care te-a nedreptatit sau te-a jignit, sau te-a prigonit de moarte, alearga la cruce si adu-ti aminte de intaiul cuvant pe care l-a spus Domnul, iertand pe cei ce-L rastigneau si iarta si tu pe vrajmas din toata inima. Cand se va intampla sa te pedepseasca Dumnezeu cu boli si cu necazuri pana la moarte, alearga la cruce si fa ca bunul si recunoscatorul talhar, crezand si marturisind ca pe dreptate si pentru pacatele tale esti pedepsit, cunoscand ca este un Dumnezeu, de care sunt conduse toate fapturile si nimic nu este trecut cu vederea si de aceea proslaveste drepatea dumnezeiasca, care te-a pedepsit pentru folosul tau si nu murmura deloc. Pentru ca daca Domnul Cel fara pacat, osandit la moarte pe Cruce pentru pacatele tale, ca un nelegiuit sau talhar – nu a murmurat – cum vei mai murmura tu, cand suferi pentru pacatele tale? Si cand ai inainte-ti pilda lui Iisus Cel fara de pacat? Iar pentru recunostiinta si marturisirea ta, sa stii ca vei auzi si tu al doilea cuvant, pe care l-a spus Domnul talharului si vei intra in Rai, ca sa imparatesti impreuna cu Hristos, lasand afara pe talharul, care murmura si blestema. Dupa cum te sfatuieste Sf. Grigorie Teologul:“Daca te-ai rastignit impreuna cu talharul, cunoaste pe Dumnezeu ca recunoscator; daca acela a fost nelegiuit pentru tine si pentru pacatul tau, tu fa-te pentru Dansul ascultator de lege, inchina-te Celui ce s-a rastignit pentru tine si – rascumpara-te de rautate, rascumpara prin moarte mantuirea, intra in Rai cu Iisus, caci ai cazut cu stiinta. Priveste bunurile de aici, lasa pe cel ce murmura sa moara afara cu blestemul” (Cuv. la Pasti).Daca ai parinti trupesti sau duhovnicesti batrani, alearga la Cruce si invata din al treilea cuvant al Domnului sa te ingrijesti de dansii si sa le dai cele de trebuinta pentru viata ca: slujire trupeasca, cinste, supunere si orice alt ajutor: mai ales cand sunt saraci si bolnavi si batrani si nu te impiedica de la evlavie si virtute. Cand cineva face fata de tine vreo gresala mare sau mica alearga la cruce si invata din cuvantul al patrulea al Domnului sa ierti gresala fratelui tau, rabdand cu voie si din dragoste, ca si cum tu ai facut-o altuia, dupa cum si Hristos a primit ca fiind ale Sale nepasarea, neinteleptia si pacatele noastre. Caci sa stii, frate, ca doua sunt primirile, dupa cum zice Sf. Marcu Pustnicul: una fara de voie si dupa rautate, cum este, de pilda, cel care insala sau nedreptateste pe altul, sau il cleveteste si ii face rau; acela fara sa vrea isi aduce asupra sa pacatele si ispitele pe care le-ar suferi acela pe care el l-a inselat, l-a nedreptatit, l-a clevetit sau i-a facut rau, dupa cum ne incredinteaza de aceasta Scriptura zicand: “Dreptul scapa din lat si in locul lui cade nelegiuitul” (Prov. 11,8); si iarasi: “Cel ce sapa groapa aproapelui, cade intr-insa, iar cel ce rostogoleste piatra, peste dansul o rostogoleste” (Prov. 26.27).Cealalta primire este de voie si izvoraste din dragoste, dupa cum Domnul, a primit si a luat asupra Sa pacatele si bolile si ispitele si suferintele noastre rabdand pana la moarte. Caci zice: “Iata mielul lui Dumnezeu, care ridica pacatele lumii” (Ioan 1,29) si iarasi: “Acesta slabiciunile noastre le-a luat si bolile le-a purtat” (Matei 8.17); si iarasi: “Pentru ei ma sfintesc pe mine, ca si ei sa fie sfintiti cu adevarat”‘(Ioan 17,19). Dupa cum si Apostolii si toti sfintii au luat asupra-le pacatele pe care le faceau atat necredinciosii cat si credinciosii rabdandu-le ca pe ale lor. De aceea si Pavel porunceste zicand: “Purtati sarcina unul altuia si asa veti plini legea lui Hristos ” (Gal. 6.2).Cand te lupta patima lacomiei si pofta de bogatie, de slava si de placeri, alearga la scoala Golgotei si invata din al cincilea cuvant spus de Domnul pe Cruce, sa insetezi si sa poftesti nu aceste lucruri stricacioase si trecatoare, care, fiind pieritoare si inselatoare, nu pot satura vreodata pofta omului, dupa cum nici apa zugravita nu poate potoli setea celui insetat. De aceea si femeia lui Lot care s-a intors sa priveasca spre Sodoma, nu s-a prefacut in vreun fel de piatra, ci in stanca de sare (Facere 19,26). Dupa cum cel ce mananca sare nu-si poate potoli setea, asa si cel ce pofteste lucrurile lumii, nu se poate satura niciodata. De aceea iti zic sa nu doresti acestea, ci doreste sa faci bine fratilor tai si sa-ti placa sa suferi din dragoste pentru dansii. Doreste pe Dumnezeu si slava lui Dumnezeu si fericirea care singura-ti poate indestula pofta si setea, dupa cuvantul Psalmistului: “Satura-ma-voi cand mi se va arata slava Ta” (Ps. 16,17). De aceea a zis Fericitul Augustin, ca numai fericirea cereasca este binele desavarsit, care potoleste pe deplin pofta omului.Cand esti bolnav sau batran si vezi ca s-a apropiat moartea, alearga la scoala de pe Golgota si invata din al saselea cuvant al Domnului, ca sa sfarsesti toate cele randuite si sa te spovedesti cu zdrobire de inima de toate pacatele facute din tinerete si pana in ceasul acela. Sa ierti din toata inima pe toti care ti-au gresit cu cuvantul sau cu fapta si sa ceri si tu iertare de la toti cei pe care i-ai jignit in vreun chip oarecare. Sa-ti faci sfantul Maslu, sa te impartasesti cu Sfintele Taine, sa-ti scrii testamentul, randuind ca din avutul pe care-l ai sa se dea si milostenie la saraci, precum porunceste dumnezeiescul Hrisostom, care zice ca testamentul fiecaruia sa aiba in el si numele lui Hristos si al saracilor.Iar cand vei fi aproape sa-ti dai sufletul, adu-ti aminte de al saptelea cuvant al Domnului si incredinteaza cu toata umilinta si durerea inimii si cu lacrimi sufletul tau in mainile lui Dumnezeu, zicand cu Sf. Stefan: “Doamne Iisuse, primeste sufletul meu!” (F. Ap7,59). si cu Fericitul Augustin: “Viata mea, primeste sufletul meu!” (Rugaciunea de dragoste, intaia).Vezi, frate, ce folos ai de la Scoala Golgotei? Vezi ce minunata invatatura ti-a dat Domnul pe Cruce? Rusineaza-te dar ca pana acum ai fost nepasator si n-ai invatat aceasta de suflet folositoare lectie. Roaga-L sa te invredniceasca, prin harul Sau, sa-ti aduca aminte totdeauna de aceasta invatatura si s-o pastrezi in inima, spre a folosi la nevoie ca sa nu mai pacatuiesti, zicand cu David: “Intru inima mea am ascuns cuvintele Tale ca sa nu mai gresesc” (Ps. 118,11). Si pentru ca Crucea este amvonul cel inalt, de pe care Domnul ti-a vestit invatatura cea mantuitoare, cere-I har sa te invredniceasca in toate necazurile sa-I imbratisezi Crucea, ca sa afli intr-insa scapare si mangaiere in toate suferintele. Ca sa ai ca slava si lauda in toata viata ta, zicand cu Pavel:“Iar mie sa nu-mi fie a ma lauda decat in Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care mi s-a rastignit lumea, iar eu lumii” (Galateni 6,14).(din: Sfantul Nicodim Aghioritul, Deprinderi duhovnicesti, Editura Episcopiei Ortodoxe, Alba-Iulia, 1995

    Apreciază

  6. Da, vorbesc Sfinții Părinți despre marele profet Daniel. Scrierile lui profetice au fost marginalizare de către evrei, pe motiv că și-ar fi bătut joc de istoria lor. În realitate erorile de ordin istoric sunt introduse în mod deliberat, pentru ca mesajul criptic să fie și mai greu de descifrat.

    Dumnezeu Tatăl este la Daniel „Cel- Vechi – de – Zile”, Dumnezeu creator și proniator, transcendent și imanent, supra – istoric și în istorie, inaccesibil și accesibil – după cum notează mitropolitul Bartolomeu Anania în introducere la Cartea profetului Daniel. Teologia lui Daniel e de o mare finețe și densitate. Capitolele 7 și 9 sunt pur și simplu uluitoare. Sunt ca o punte aruncată peste Vechiul și Noul Testament.

    Profeția asupra celor șaptezeci de săptămâni ( Daniel 9, 20-27) este unică între toate profețiile, Vechiului or Noului Testament, prin faptul că introduce o nouă dimensiune, cea a timpului în care cele profețite se vor împlini. Este unica profeție în care ni se spune și CÂND cele profețite se vor împlini. Scrisă în perspectivă eshatologică, ne indică o perioadă de „70 de săptămâni” până la Împărăția cea Veșnică a lui Dumnezeu. 70 de săptămâni – o numărătoare imposibilă a timpului, după cum notează Bartolomeu Anania. Profeția îi este transmisă direct, chiar de către arhanghelul Gavriil, vestitorul lucrurilor mari, deosebite, și însuși profetul Daniel este invitat să înțeleagă această profeție și ce înseamnă cele 70 de săptămâni. Nu știm dacă profetul Daniel a descifrat-o, să presupunem că nu, din moment ce nu avem nici un indiciu scris în acest sens. Și atunci se naște întrebarea tulburătoare, pentru ce ne-a fost dată această dimensiune a timpului de „70 de săptămâni” în care toate cele profețite vor ajunge la Final. Cu mențiunea mitropolitului Bartolomeu, că trebuie înțeles aici – 70 de săptămâni de ani. Săptămâni de ani biblice – un mare mister. Va fi sau nu va fi descifrat? Aceasta este marea întrebare. Și dacă totuși n-a fost dat, nu ne-a fost dat ca să fie descifrat?

    Apreciază

  7. Daniel Vla

    ARIANISM

    Cand reprezinti/cugeti/gândești/ vorbești/PROMOVEZI/propavaduiesti/FACI icoane, ca e ORTODOXa…orice reprezentare despre PreaSfanta Treime, DAR pui la mijloc….TIMPUL/vârsta/ madulare de diferite varste/TRUPURI etc, care sunt/reprezinta …VARSTE=timp =trupuri bătrâne alături de trupuri/chipuri ale Lui Iisus Hristos=Dumnezeu Fiul,dar la vârsta la care si-a început misiunea pe pământ (in jur de 30 ani) sau chipul Pruncului Iisus Hristos se numeste EREZIE ARIANA=Tatăl e DINAINTE/MAI batran/Cu trup=madulare DIFERITE ca si TIMP/varsta mai bătrâna (timp) ca Fiul Dumnezeu Iisus Hristos.

    Au fost reprezentări IN TRECUT/vechime/istoria Bisericii cu Iisus Hristos ca si miel =OAIE și s-a stabilit de catre Biserică, CU DRAGOSTE, fără să condamne pe cei inchinatori la asemenea Icoana de dinainte cum că….ar fi eretici…dar cei de DUPĂ trebuiau să RENUNȚE la a se inchina la asemenea Icoane.

    La fel si ptr PreaSfanta Născătoare de Dumnezeu Fecioara Maria in Icoana ca si cu Pruncul Iisus…fericit cel ce a supt sânii aceștia.. etc.

    Ceva de genul e si cu …reprezentarea, DAR ORTODOXĂ, nu eretica, a Dumnezeu Tatăl. Adică se poate ,dar NU după…timp =vârsta ca e arianism.

    De aia ,lasă că avem MEGA SUPER alte probleme si nici nu EȘTI purtător de Duh sa ne luam dupa tine in asemenea situații f.f.f sensibile.

    ABTINETI-VĂ de la păreri/interpretări si mandrii personale si dracesti.Avem Chipul lui Iisus Hristos cel SLAVIT IN TREIME.

    Iisus Hristos BIRUITOR!

    Apreciază

  8. Iartă mă că spun dar eu cred că ai probleme la mansardă atât din punct de vedere al modului cum scrii cât și pentru că sugerezi că mi-am arogat eu vreo calitate de om în duhovnicit. Eu am pus niște citate din care reiese clar că unii sfinți vorbesc despre posibilitatea de a-L reprezenta pe Dumnezeu Tatăl așa cum îl reprezintăm pe Dumnezeu Fiul sau cum este reprezentat Duhul Sfânt.

    Apreciază

    • Daniel vla

      Tu zici…am pus niște citate de la Sfinți, din care reiese că se poate reprezenta Dumnezeu Tatăl in icoane….

      DAR Icoana pusă de tine la acest artiçol e…ARIANISTA …

      Asa e și cealaltă in care apare si un porumbel deasupra si …Lui Iisus Hristos si moșului ăla,pe care il indicati ca fiind Dumnezeu Tatal,adică mai bătrân ca si vârsta =timp, decât CEL FARA DE INCEPUT PRIN care TOATE s-au făcut =Iisus Hristos =HULA și BLASFEMIE, fiind o reprezentare ARIANISTA, dar si a EREZIEI FILOQUE =Duhul Sfânt purcede de la Tatăl ,DAR si de la Fiul, de aia porumbelul este între cele 2 Persoane din ,,icoana”.

      Ce vreau sa spun este că se poate reprezenta Dumnezeu Tatal, se poate reprezenta, dar nu ORICUM si de catre oricine.

      Există o SINGURĂ reprezentare a PreaSfintei Treimi, acceptată pe deplin de catre Biserica Ortodoxă Universală -Andrei Rubliov, iar acolo cele Trei Persoane/Ipostasuri ale PreaSfintei Treimi Dumnezeul Nostru , nu sunt supuse, coborâte, cuprinse de…TIMP, vârsta ,căci Dumnezeu a CREAT timpul, deci nu este supus, cuprins de timp.

      Poate nu pot eu sa ma exprim prea clar, dar cred ca înțelegi ce vreau sa spun. E o problemă de DOGMĂ si foarte foarte delicată.

      Noi avem Icoane ale PreaSfintei Treimi, ale Domnului Nostru Iisus Hristos cel SLAVIT in Treime ,ale Maicii Domnului Preacurata Fecioara Maria ,ale Sfinților Părinți și…restul sa ne abtinem, macar.

      Iisus Hristos BIRUITOR!

      Apreciază

Lasă un comentariu