Afirmație de schismatic

Image result for orb imagini

Foto – Stockfresh

Ecaterina Panainte Cum ai comentat undeva, santem sub anatema de 100 de ani, acum te intreb Eu, santem un popor de nebotezati?

Dincolo de agramatismul celei care a pus întrebarea, căci trebuia să scrie „suntem” sau „sîntem”, șochează răspunsul schismatic – acela că „Da” noi am fi sub anatemă și am fi cu toții nebotezați de la adoptarea calendarului nou (1924) de Biserica Ortodoxă Română.

Nu comentez o asemenea afirmație aberantă… Ferească Dumnezeu de așa smintiți!

Rectific, cerându-mi iertare pentru greșeală: Gabriel Vasilescu fiind probabil vreun vrednic „ucenic” de-al schismaticului Ioan Miron, cel care și-a negat propriul botez și propria hirotonie „botezându-se” din nou împreună cu ucenicii, la fel de smintiți și schismatici ce i-au rămas în preajmă.

 

Reclame

Pr. Pamvo de la Rădeni și-a „revenit”, adică a reintrat sub influența semischismaticilor ieromonahi Spiridon Roșu și Xenofont Horga

Rădeniul de după Rădeni

În urmă cu o săptămână, preoții de la Rădeni au părăsit schitul împreună cu ucenicii lor, ca urmare a unor tulburări create de faptul că egumenul schitului, ieromonahul Pamvo Jugănaru, ar fi afirmat că “în potirul ecumeniștilor nu se află Hristos, ci satana”.

În duminica aceea, părintele Pamvo a ținut un cuvânt foarte vast, în care “cu cărțile pe masă” a explicat cum Sfântul Teodor Studitul învață că la eretici nu mai este Hristos, ci satana în potir, ignorând faptul că sfântul vorbea despre două erezii, una necondamnată și una condamnată, și numai despre “tainele” ereticilor condamnați spunea că ele nu sunt taine, ci lucrări demonice.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/monahii-sava-si-efrem-ruineaza-reduta-antiecumenista-de-la-radeni/embed/#?secret=BipyszzMN7

Săptămâna aceasta părintele Pamvo a apărut la altar pentru a-și cere iertare pentru afirmațiile de săptămâna trecută, subliniind că “a greși e omenește, dar a persista în greșeală e diavolește”.

Într-o predică la fel de lungă ca și în săptămâna anterioară, părintele a apărut spășit înaintea credincioșilor, afirmând că ieromonahul Spiridon Roșu l-a ajutat să înțeleagă ceea ce se știe de mult, anume că sfintele canoane care interzic legăturile cu ereticii și statuează că ereticii nu au taine operează după o condamnare sinodală a acelora.

Egumenul de la Rădeni ne spune că a avut o revelație datorată unei “ucenițe a părintelui Spiridon”, care i-a dat să citească canonul 3 apostolic și nota la acesta a Sfântului Nicodim Aghioritul, care afirmă că cineva care este caterisibil este caterisit abia după condamnarea de către un sinod, nu înainte, iar tainele sale nu mai există abia după aceea.

Sfântul Nicodim Aghioritul ne spune în acea notă că dacă un episcop, sau preot, sau mirean greșesc, dar nu sunt caterisiți de un sinod, ei rămân necaterisiți, dar sunt învinovățiți aici, iar în viața de veci sunt pasibili de dumnezeiască osândă.

În explicația sfinției sale, părintele Pamvo folosește expresia “în părtășie cu ecumenismul”, adică celebra “părtășie la erezie”, pe tema căreia s-a creat în anul trecut un scandal artificial, întreținut, printre alții, tocmai de  cel ce l-a iluminat săptămâna trecută pe părintele Pamvo, ieromonahul Spiridon.

Utilizarea expresiei vine în contextul în care părintele Pamvo extinde nota Sfântului Nicodim Aghioritul și la cei ce sunt părtași cu cei ce sunt caterisibili, deși sfântul nu vorbește nimic despre aceia în nota la canonul 3 apostolic.

Dacă este corect să spui că cel ce împărtășește erezia unui eretic necondamnat este la fel de eretic ca și acela și va fi osândit la judecată ca și acela, este mai puțin posibil să spui că cel ce se află în părtășie cu ereticul fără a împărtăși erezia aceluia, ci din constrângere, va fi judecat de Dumnezeu ca eretic. El va fi judecat de Dumnezeu pentru neputința, lașitatea, indolența lui, dar ca eretic nu poate fi judecat decât dacă mărturisește acea erezie.

Ne-o spune sfântul Ioan Gură de Aur, citat de părintele Pamvo săptămâna trecută, că eretic e doar cel ce începe să cugete eretic, și ne-o întărește Sfântul Atanasie cel Mare, citat de către Sfântul Teodor pentru cuvintele “părtașul la erezie are aceeași osândă cu ereticul”, același sfânt Atanasie explicându-ne și ce înseamnă să fii părtaș la erezie cu aceeași osândă cu ereticul, în canonul sinodului local pe care l-a prezidat în Alexandria în 362, unde s-a hotărât că părtași la erezie cu aceeași osândă cu ereticul, ca eretici, sunt doar cei ce au acceptat erezia, au încurajat-o, au stat în comuniune cu ereticii și au propovăduit-o. Ceilalți au fost repuși în rangul preoțesc, după pocăință, chiar dacă au avut părtășie, din constrângere, cu erezia condamnată.

 

https://www.marturisireaortodoxa.ro/canonul-sfantului-atanasie-cel-mare-despre-reprimirea-celor-ce-nu-s-au-facut-partasi-eresului-de-bunavoie/embed/#?secret=E1UPZGSHUG

Pentru ca poporul să înțeleagă mai bine cum e cu osândirea de un sinod, părintele Pamvo face o comparație cu calendarul nou ( de la minutul 8:24), spunând că deși calendarul nou a fost osândit de către “câțiva sfinți părinți și patriarhi”, întrucât anatema acelora nu a fost pusă în practică, noi mai avem taine, mai avem aghiazmă etc.

Cu alte cuvinte, părintele Pamvo ne spune că Biserica Ortodoxă Română s-ar afla într-o stare de erezie necondamnată, întrucât ține calendarul nou, iar noi toți am fi eretici necondamnați, pentru că nu s-a găsit încă nimeni să pună în practică anatemele date de “câțiva Sfinți Părinți și patriarhi”. Afirmația seamănă foarte mult cu doctrina stilistă.

Egumenul și-a cerut iertare pentru tulburarea făcută din neștiința Pidalionului, dar a și mustrat discret gestul celorlalți preoți de a-l părăsi înainte de a încerca să se înțeleagă frățește pe tema discutată. Aceeași mustrare a făcut-o și credincioșilor, reproșându-le că nu trebuia să asculte necondiționat poruncile duhovnicilor de a se depărta așa de repede de Rădeni.

Partea a doua a predicii s-a transformat într-o discuție populară, în care unii dintre vorbitori au exprimat opinii personale cu referire la modul în care se aplică nota sfântului Nicodim Aghioritul. Unii au vorbit despre o “autocondamnare” a ierarhilor prin sinodul din Creta, lansând ideea că ierarhii din Creta s-au condamnat sinodal prin intermediul propriei semnături și nu ar mai fi nevoie să fie condamnați încă o dată. Confuzia se datorează probabil necunoașterii faptului că în istorie au mai existat episcopi participanți la sinoade eretice, de care s-au depărtat de acelea și de semnăturile lor cu prilejul sinoadelor ortodoxe care au condamnat sinoadele eretice (sinodul al VII-lea ecumenic, lepădarea de propriile semnături a episcopilor de la Ferrara-Florența etc.).

Părintele Pamvo i-a îndemnat pe oameni să se documenteze în privința canoanelor, pentru a fi informați, ignorând faptul că citirea unui canon este una, iar înțelegerea sa este cu totul altceva. E ușor de citit un canon, dar pentru înțelegerea sa mai este nevoie și de o instrucție teologică și de o trăire duhovnicească corespunzătoare.

Ușurința cu care sfinția sa a greșit, chiar și având o instrucție teologică solidă și o viață duhovnicească ireproșabilă, despre care ne spune că l-a și salvat, ar fi trebuit să îi dea de înțeles părintelui Pamvo că anumite chestiuni de teologie nu pot fi discutate înaintea poporului după principiul protestant quot capita tot sensus, “câte minți, atâtea înțelesuri”. Dacă nu a înțeles din această pățanie cât este de periculos să te apuci de tâlcuit opera Sfinților fără a fi pregătit pentru aceasta, ar fi putut face uz de canonul 64 sin. V-VI, care spune că mirenii nu pot să înceapă să fie predicatori în Biserică decât dacă au 1. binecuvântarea episcopilor respectiv a preoților sau stareților unde predică și 2. instrucție teologică solidă.

Despre motivele care au dus la despărțirea din urmă cu o săptămână, părintele Pamvo ne-a spus textual: “a venit părintele Sava aici și a început cu episcopul nostru, episcopul nostru…”, apoi monahul s-a dus la Iași, la conferința din noiembrie, unde i s-a pus o întrebare dacă se poate pomeni la liturghie o bătrână care a murit la pomenitori, iar monahul grec ar fi răspuns că nu, ceea ce l-ar fi determinat pe părintele Pamvo să creadă că aceia care sunt încă în comuniune cu ecumeniștii au soarta ereticilor condamnați.

La un moment dat, părintele a vorbit și despre faptul că “mitropolitul Onufrie a fost dat jos”, ceea ce nu este adevărat, “că mitropolitul Onufrie și Înaltpreasfințitul Longhin au încercat să se salveze”, ceea ce este iarăși o interpretare personală a realității foarte dificile din Ucraina.

Un credincios din sală a lansat ideea că unui copil botezat la pomenitori, care ajunge la vârsta înțelegerii, i se recunoaște botezul, dacă își dă seama de erezie și “vine la noi”, idee schismatică pe care a lansat-o adunarea de la Mestecăniș. Părintele Pamvo încearcă să conteste această idee, folosindu-se de argumentul Sfântulu Teodor Studitul cu privire la hirotonirea preotului de către episcopul eretic, de data aceasta necontestându-i acelui preot validitatea hirotonirii, ci doar dreptul de a sluji.

Sintetizând, se poate spune că:

  1. Părintele Pamvo a reintrat (dacă a părăsit vreodată) sub influența ieromonahilor Spiridon și Xenofont, care sunt ucenici ai monahului Sava și principalii responsabili pentru tulburările create la Rădeni, pentru faptul că au racordat schitul la gândirea extremistă a monahului grec.
  2. Egumenul de la Rădeni nu pare a agrea prezența monahului Sava Lavriotul în lupta antiecumenistă românescă, în ciuda faptului că a reintrat sub influența ucenicului.
  3. Schitul Rădeni a devenit un fel de “școală populară de interpretare a sfintelor canoane și a cugetării Sfinților Părinți”, în care fiecare își dă cu părerea pe teme patristice și canonice complexe, cu riscul evident al căderii în înșelări mai mari decât cele din care încearcă să iasă acum.
  4. Din predica părintelui Pamvo nu se înțelege prea bine ce poziție are schitul față de formula de pomenire “pe episcopul nostru…”.
  5. Cei de la Rădeni citesc cu atenție Mărturisirea Ortodoxă.

 

Încheiem cu câteva nedumeriri:

  1. Cum se împacă ascultarea/consultarea părintelui Pamvo de/cu cei doi ieromonahi, Spiridon și Xenofont, cu opiniile acelora referitoare la părintele Iustin și la ceilalți mari duhovnici români, promovate pe siteuri aflate sub patronajul acestora?
  2. Cum se împacă rămânerea în comuniune cu monahul Sava și cu monahul Efrem cu opiniile acelora despre părintele Iustin, ceilalți duhovnici, dar și despre sfinți contemporani, contestați de cei doi pentru că nu au întrerupt pomenirea ecumeniștilor?
  3. Cum se împacă ideea corectă a existenței harului în Biserică până la condamnare, pe care o susțin cei doi ieromonahi, cu ideea corect remarcată de părintele Pamvo săptămâna trecută a  „ereticilor cu har” și a corelatei acesteia, ideea „căderii automate în erezie”, susținute de către adunarea de la Roman, prin numirea fără niciun criteriu ca eretici a tuturor celor care nu au întrerupt încă pomenirea?
  4. Care este poziția schitului Rădeni față de problema folosirii formulei “pe episcopul nostru…” și când se va adopta una oficială?
  5. Cine este, de fapt, în contextul insistenței nejustificate a monahului Sava pentru această formulă de pomenire, “episcopul nostru…”?  Punem această întrebare, deoarece avem suspiciunea că cei ce insistă acum atât de mult asupra ei au alte motive să o facă decât corectitudinea ei în tradiția nepomenirii din Sfântul Munte (dacă ar fi corectitudinea problema, atunci și formula „pe toți arhiereii ortodocși” ar trebui acceptată, fiind la fel de corectă).

Nu știm cum va evolua situația de la Rădeni, dacă schitul își va regăsi pacea de care are nevoie, nici dacă există uniformitate de convingeri între preoții care s-au reîntors acolo. Am văzut deja că unii dintre credincioșii nu au acceptat explicația oferită de părintele Pamvo cu privire la condamnarea de către sinod a celor care propovăduiesc erezia, insistând pe ideea radicală că aceia s-au caterisit singuri prin semnătură la acel sinod și sunt deja ca și ereticii condamnați.

Le dorim ca Dumnezeu să îi lumineze și să găsească o potecă prin care să iasă din codrul des și întunecos prin care merg acum, înainte ca lupii cei înțelegători să îi prindă și să îi sfâșie. Poate i-ar putea ajuta și încercarea de a-și răspunde la cele cinci întrebări pe care le-am pus monahului Sava înainte de conferințele din noiembrie, la care încă acesta nu a dat niciun răspuns.

Sursa: marturisireaortodoxa.ro

Video – Fratele Ioan se dezice public de semnătura de la sinaxa de la Roman

„Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har”. Iacov 4, 6

 

Despre sinaxa de la Roman am scris la:

Comentariu despre Sinaxa de la Roman

 

 

Canonul 96 al Sinodului Local de la Cartagina: Nici un episcop nu se caterisește până nu va lua sfârșit judecata sa sinodală!

Sfântul Sinod Local din Cartagina, din anii 418-424, la care au participat episcopii Africii și precum și reprezentanți ai Bisericii Romei (episcopi și preoți), în număr între 214 și 225. Hotărârile acestui Sinod au fost întărite de Sinodul 5 Ecumenic (553).

Image result for sinodul local din cartagina icoane

CANONUL 96, 91
Pentru Kuotvultdeu, încă şi pentru Centuriat. Fiindcă împotrivnicul lui a cerut ca să vină la sinodul nostru, întrebându-se de voieşte oare cu dânsul înaintea episcopilor a se cerceta? Mai întâi adică se făgăduia, iar în cealaltă zi a răspuns că aceasta lui nu-i place, şi s-au dus. A plăcut tuturor episcopilor, ca nimeni să se împărtăşească cu acestaşi Kuotvultdeu, până ce se va mărgini lucrul lui. Că episcopia a se lua de la el mai înainte de isprava lucrului lui (aceasta), nici un creştin poate a o socoti.
[Apostolic, can. 74; Sinod 2, can. 6; Sinod 4, can. 9, 17, 21; Sinod 1 şi 2, can. 16; Antiohia, can. 14, 15; Sardica, can. 4; Cartagina, can. 8, 12, 16, 27, 105, 131, 137, 138, 139]

TÂLCUIRE
Pe episcopul acesta se vede, că l-a prihănit oarecine în vreun lucru. Şi l-a întrebat de voieşte a se judeca la sinod, şi întâi făgăduia episcopul să facă aceasta, iar în urmă, ca să nu se împărtăşească cineva cu episcopul acesta, până va lua sfârşit judecata lui, că însuşi căindu-se s-a apărat de sinod. Deci rânduieşte sinodul prin canonul acesta, a se caterisi de episcopi mai înainte de judecată, că este lucru nedrept. Ne învăţăm însă de aici, că trebuie a se pedepsi episcopii cei ce defaimă judeţul sinepiscopilor lor. Şi că, măcar de ar cădea vreun episcop sub vreo prihană şi aforisire, nu se scoate din episcopia sa, nici se cateriseşte, până nu va lua sfârşit judecata.

– Pidalion pag. 519-520

Din acest canon rezultă că un episcop trebuie judecat și caterisit de un sinod. Fără judecată nu se poate caterisi de cineva. Cu atât mai mult nu se autocaterisește prin căderea în vreo cugetare eretică.

Poate înțeleg și cei care proclamă lipsa harului la ierarhii care practică și afirmă erezia ecumenismului. Poate vede și părintele Pamvo de la Rădeni…

Tot în acest canon avem temei (pe lângă canonul 15 I-II C-pol) și pentru întreruperea comuniunii cu un episcop acuzat de cineva pentru vreo oarecare abatere spre a fi judecat de sinod: „A plăcut tuturor episcopilor, ca nimeni să se împărtăşească cu acestaşi Kuotvultdeu, până ce se va mărgini lucrul lui.” Deci întreruperea comuniunii, înainte de judecata sinodală.

Și pentru a vedea încă o dată că harul lucrează prin cei ce nu sunt caterisiți, să ne reamintim ce spune tot Pidalionul:

Iar de ar zice cineva că după dumnezeiescul Hrisostom (Voroava a 2-a a epistoliei a 2-a către Timotei şi 11. a celei către Tesaloniceni 1 şi după 8 a celei către Corinteni 1): „Că darul nu pe toţi hirotoniseşte, prin toţi însă şi prin însuşi cei nevrednici lucrează; „răspundem, că şi prin toţi cei necaterisiţi lucrează, dar nu şi prin cei caterisiţi, şi deshirotoniţi.”

– Pidalion, Tâlcuire la Canonul 28 Apostolic, subnota 61, pag. 65.

Așa cum am arătat în articolul:

Schismaticul la schismatici trage

Așadar nu trebuie să teologhisim cu privire la inexistența harului la ecumeniști. Trebuie doar să întrerupem pomenirea și să continuăm lupta de lămurire a cât mai multora spre a se delimita și ei de ecumenism și  a mărturisi Ortodoxia.

RISIPIREA RĂDENIULUI – Monahii Sava și Efrem ruinează reduta antiecumenistă de la Rădeni

RISIPIREA RĂDENIULUI – Monahii Sava și Efrem ruinează reduta antiecumenistă de la Rădeni

Monahii Sava și Efrem ruinează reduta antiecumenistă de la Rădeni

de Mihai-Silviu Chirilă

După o întâlnire ad-hoc a preoților de la Rădeni, schitul nemțean a fost părăsit de cei mai mulți dintre preoții slujitori acolo, care s-au îndreptat spre direcții necunoscute. Motivul dezbinării a fost încercarea monahului Sava de a impune formula de pomenire „pe episcopul nostru…”.
Risipirea Rădeniului reprezintă rodul unui an de căutări zadarnice și căderi provocate de apariția și lucrarea în România a monahului atonit Sava Lavriotul și a adepților pe care i-a făcut în țară.
Prin scoaterea din prim-planul luptei a Rădeniului, monahul Sava a făcut mișcării ecumeniste din România și în special „prințului Bisericii”, mitropolitul Teofan, cel mai mare serviciu posibil, rezolvându-le o problemă spinoasă cu care se confruntă de doi ani.

Așa arăta astăzi, duminică, 9 decembrie 2018, biserica mare a Schitului Rădeni, unde în ultimii doi ani de zile veneau de obicei să se roage sute de credincioși nepomenitori din toată țara. În jur de 100 de credincioși și doi preoți, rămași după ce, în urmă cu două zile, o întâlnire ad-hoc i-a risipit pe preoții slujitori la schit și pe ucenicii acestora.

În urmă cu două zile, preoții de la Rădeni s-au adunat pentru a discuta “marea problemă” a schimbării formulei de nepomenire, pe care schitul Rădeni a refuzat să o aplice. Este vorba despre înlocuirea formulei “pe toți arhiereii ortodocși” cu formula “pe episcopul nostru…”. Schimbarea a fost promovată intens de către monahul Efrem Ciubotaru înaintea adunării de la Roman, abandonată la celelalte două adunări ale nepomenitorilor conduși de monahul Sava și repusă pe tapet cu ocazia recentelor preumblări prin țară ale monahului grec de acum câteva săptămâni.

În esență, monahul Sava insistă asupra schimbării formulei de pomenire după doi ani de zile, pentru a se adopta formula de pomenire a atoniților, “pe episcopul nostru…”. Partea gravă este că formula este promovată împreună cu ideea neadevărată că formula “pe toți arhiereii ortodocși” ar fi greșită.

În luna ianuarie, am scris un articol în care exprimam poziția mea față de cele două formule de pomenire. Articolul mi-a fost inspirat de afirmațiile preotului Staicu, care anunța că a schimbat formula de pomenire, pentru că “și-a dat seama că formula cealaltă este greșită”, adoptând formula “pe episcopul nostru…”, fără a ține seama că, în felul acesta, a admis că a fost caterisit pe drept pentru inovații în cult.

Cu acea ocazie spuneam:

Voi spune din capul locului că, în opinia mea, niciuna dintre cele două formule nu este greșită: “pe arhiereii ortodocși” indică doar o comuniune de mărturisire a dreptei credințe cu cei ce au rămas ierarhi ortodocși în mărturisire în plină erezie, nu însă și o ieșire din jurisdicția canonică proprie și o ascultare jurisdicțional-canonică de aceștia (nu se pomenește numele niciunuia), iar “pe episcopul nostru…” recunoaște apartenența jurisdicțional-canonică la eparhia de care ține preotul respectiv, nu însă și o comuniune de învățătură de credință cu ocupantul tronului eparhial în acel moment, pentru că acesta este eretic (nu se pomenește numele ocupantului tronului, ci doar rangul episcopal al tronului respectiv). În ambele variante, pe perioada nepomenirii, ascultarea preoților și a credincioșilor este față de Sfânta Scriptură, de Sfinții Părinți și de deciziile Sinoadelor Ecumenice ale Bisericii, de care ierarhii nemaipomeniți s-au depărtat prin propovăduirea ereziei.

https://ortodoxinfo.ro/2018/02/05/preotul-ciprian-staicu-la-un-pas-de-afirma-validitatea-caterisirii-sale/.

Păstrez aceeași poziție față de cele spuse, afirmând că niciuna dintre cele două formule nu este greșită, că niciuna nu este mai canonică decât cealaltă, deoarece sfintele canoane nu precizează și cum trebuie să sune formula de nepomenire după ce preotul întrerupe pomenirea episcopului eretic. Mi se pare însă că formula „pe arhiereii ortodocși” este mai potrivită pentru că pune accent pe comuniunea de dreaptă credință, în timp de erezie, fără însă a submina afirmarea statorniciei jurisdicționale în cadrul eparhiei de care aparține fiecare.

Mai mult, aduc în sprijinul demonstrației mele că ambele formule sunt corecte și afirmația părintelui profesor Anghelos Anghelakopoulos, care spune că pe perioada întreruperii pomenirii ierarhilor ecumeniști în Grecia, din anii 1971-1973, preoți și arhierei nepomenitori au folosit formula “pe toți arhiereii ortodocși”:

La sfintele slujbe și la dumnezeiasca Liturghie, în locul cererii “Pentru Arhiepiscopul nostru…”, trebuie să spună: “Pentru toți episcopii ortodocși, Domnului să ne rugăm”. Ecfonisul de la dumnezeiasca Liturghie, “Între cei dintâi pomenește, Doamne, pe Arhiepiscopul nostru… pe care-l dăruiește sfintelor Tale Biserici întreg, cinstit, sănătos, îndelungat în zile și drept învățând cuvântul adevărului Tău”, trebuie să fie spus după cum urmează: “Între cei dintâi pomenește, Doamne, pe toți episcopii (toată episcopimea) ortodocși, care drept învață cuvântul adevărului Tău”. Adică este înlocuit “Pentru Arhiepiscopul nostru…” cu “Pentru toți episcopii ortodocși…”În acest fel săvârșeau sfintele slujbe și dumnezeiasca Liturghie Părinții aghioriți din Sfintele Mănăstiri, din schituri și chiliile din Sfântul Munte, precum și trei fericiți Preasfințiți Mitropoliți din așa-zisele Ținuturi Noi, Augustin Candiotis de Florina, Pavel de Paramithia și Ambrozie de Elefteropole, care au întrerupt pomenirea numelui lui Atenagora, marele Patriarh ecumenist mason, timp de trei ani între 1970-1973.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/protoprezbiter-anghelos-anghelacopulos-contributie-pe-tema-intreruperii-pomenirii/embed/#?secret=wkIptUFksZ

Părintele Anghelos Anghelakopoulos, care reprezintă Mitropolia Pireului, o mitropolie mărturisitoare în această luptă, ne spune că astfel pomeneau părinții aghioriți în timpul întreruperii pomenirii patriarhului Atenagora și mitropoliții Ținuturilor Noi, printre care și Augustin Candiotis, mitropolitul Florinei, a cărui Ortodoxie nu o poate nimeni pune la îndoială.

Dacă acesta este un argument forte în favoarea formulei actuale, nu ne miră totuși că cei ce neagă sfințenia Sfinților Paisie sau Porfirie sau îi acuză pe marii duhovnici români părinții Iustin, Cleopa, Arsenie Papacioc că ar fi fost eretici ignoră modul în care a nepomenit un sfânt precum sfântul Paisie sau un mitropolit de statura mitropolitului Augustin Candiotis.

Afirmația pe care o aduce cu sine mai nou preotul Savin, “noul teolog” al grupului Sava, potrivit căreia cei ce nu adoptă formula de pomenire “pe episcopul nostru…” ar fi schismatici, pentru că pomenesc alți episcopi, este ridicolă, deoarece, dacă ar fi așa, Biserica s-ar afla în schismă continuă, de vreme ce la Sfânta Liturghie are rugăciunea de taină: “Încă te rugăm, Pomenește, Doamne, pe toți episcopii ortodocși, care drept învață cuvântul adevărului Tău, toată preoțimea, cea întru Hristos diaconime și tot cinul preoțesc și monahicesc”[1].

Prin urmare, cele două formule de pomenire reprezintă două tradiții ale aceleiași lupte și nu se poate spune că una este corectă și alta este greșită. Ceea ce este însă greșit este motivația pentru care monahul Sava încearcă impunerea noii formule de pomenire.

Motivele pentru care o face par a fi:

  1. Dorința monahului de a șterge din mintea ortodocșilor români ideea că mai există pe lume episcopi ortodocși mărturisitori contra ereziei, în condițiile în care la adunarea de la Roman s-a decretat că toți cei ce nu au întrerupt pomenirea sunt eretici.
  2. Dorința monahului de a subordona lupta din România grupului aghiorit care îl trimite în România (unii dintre ei, de extracție stilistă).
  3. Legătura foarte suspectă cu episcopul sârb Artemie, despre care preotul Staicu ne-a spus la un moment dat că cere preoților pe care îi hirotonește necanonic și îi trimite în Rusia să îl pomenească în taină la slujbe.

Toate acestea fiind spuse, vinerea trecută la Rădeni preoții de acolo s-au adunat pentru a rezolva neînțelegerea pe această temă. Cu o săptămână înainte, la altar, un părinte numit Antonie ținuse o predică în care, cu argumente stângace, afirmase că mai mulți preoți de la Rădeni se opun noii formule de pomenire și noilor învățături ale monahului Sava.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/preotii-de-la-radeni-refuza-formula-de-pomenire-a-monahului-sava-si-ideea-ca-nu-mai-sunt-episcopi-marturisitori/embed/#?secret=T9Txi6guz0

La întâlnirea de vineri au participat, printre alții, monahul Efrem Ciubotaru, despre care am scris acum o săptămână că ar fi afirmat că părintele Iustin și părintele Cleopa au fost eretici pentru că nu au întrerupt pomenirea și care până acum nu a dorit să comenteze deloc informația, părintele Antim Gâdioi și unul dintre ucenicii sfinției sale, iar prin telefon însuși monahul grec Sava.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/sustine-monahul-efrem-prodromitul-ca-parintele-iustin-parvu-a-fost-eretic-pentru-ca-nu-a-intrerupt-pomenirea/embed/#?secret=fLFO4Dcaxq

Discuția a degenerat, se pare, atunci când părintele Pamvo a susținut afirmația din predica de săptămâna trecută a ieromonahului Antonie, potrivit căreia “în potirul ecumeniștilor se află satana, nu Hristos” și că tainele ecumeniștilor nu ar mai fi valide.

La sfârșitul întâlnirii, ceilalți preoți, atât susținători ai monahului Sava, cât și cei ce resping ultimele sale învățături, au decis să părăsească Rădeniul și să se ducă fiecare unde va ști. Ceea ce au și făcut.

Se mai spune că, înainte de acest moment, egumenul schitului, părintele Pamvo Jugănaru, le-ar fi propus să slujească în biserica mare și să pomenească după ce formulă vor, iar sfinția sa să slujească în cealaltă biserică. Propunerea a fost refuzată.

Astfel, s-a risipit Rădeniul ca centru național de luptă puternic contra ecumenismului. Evident, schitul a rămas cu egumenul său, cu credincioșii săi, cu ucenicii egumenului de prin alte părți. În această duminică, părintele Pamvo Jugănaru a ținut un cuvânt foarte confuz, în care, încercând să explice ce s-a întâmplat vineri, a amestecat lucrurile, făcând unele afirmații grave din punct de vedere teologic. Pentru cei ce urmăresc o predică evlavioasă, cu accente duhovnicești, cuvântul părintelui Pamvo pare impecabil, dar, în realitate, el are grave lacune sub aspect teologic.

După ce a spus că până în acest moment a fost condus de alții, părintele Pamvo pare a se fi delimitat de Sinaxa de la Botoșani, pe motiv că aceea ar fi introdus conceptul de “părtășie la erezie” (ceea ce nici măcar nu este adevărat).

Apoi a criticat adunarea de la Roman, pe motiv că aceea ar fi postulat existența “ereticilor cu har”, idee corectă, deoarece exact acest lucru a făcut adunarea respectivă, pe lângă faptul că a postulat ideea “căderii automate în erezie”.

Egumenul s-a delimitat de toate sinaxele „care nu mărturisesc adevărul”, nespecificând care sunt acestea, de transmiterea slujbei în direct, de diverse afirmații ale monahului Sava, de afirmația că părintele Iustin a fost eretic, de ideea că Hristos îi condamnă pe toți cei ce sunt încă în pomenire și se împărtășesc cu Sfintele Taine de la cei ce încă pomenesc etc.

Referindu-se la disputa referitoare la “prezența satanei în potirul ecumeniștilor”, părintele Pamvo ne arată cum s-a desfășurat disputa de vineri și faptul că sfinția sa confundă regretabil aspectele despre care vorbește Sfântul Teodor Studitul.

Sfinția sa ne spune că Sfântul Teodor Studitul afirmă că în potirul ereticilor se află satana, iar nu Hristos. Față de această afirmație, se pare că monahul Sava, contactat telefonic, a oferit explicația corectă că Sfântul Teodor vorbește acolo despre o erezie condamnată, în speță iconoclasmul, condamnat în 787.

Apoi, se întreabă retoric, în fața audienței rămase la Rădeni, unde a avut loc un sinod care să condamne “sinodul adulterin”. Confuzia părintelui constă în aceea că nu a înțeles că sfântul Teodor vorbește în scrierile sale despre două erezii: erezia miheeană, adică greșeala căsătoriei împăratului, și erezia iconoclastă, care tocmai reapăruse în imperiu, după ce fusese deja condamnată. Când se referă la erezia miheeană, Sfântul nu afirmă niciunde că în potirul ereticilor se află satana, dar când vorbește despre iconoclaștii condamnați deja de Biserică și scoși în afara ei, spune că aceștia nu mai au taine și sunt în afara Bisericii, iar în potirul lor se află satana, iar nu Hristos.

Atunci când vorbește de depărtarea de preotul care pomenește episcopul părtaș la erezia miheiană necondamnată de un sinod ecumenic, sfântul Teodor recomandă depărtarea de “dumnezeiasca împărtășanie” a aceluia, pe când atunci când vorbește despre participarea la împărtășania episcopilor și preoților neoiconoclaști eretici deja condamnați la Niceea, în 787, sfântul este tranșant și spune: “ai ales bine să pătimești pentru Hristos decât să te împărtășești de împărtășania eretică ce desparte de Hristos. Căci cel ce se împărtășește cu ea străin este de moștenirea lui Hristos, precum Iuda, și părtaș cu cei ce l-au dat pe Domnul să fie răstignit. Căci prigonitori și răstignitori ai lui Hristos sunt cei ce defaimă și disprețuiesc icoana lui Hristos, asemenea și a Născătoarei de Dumnezeu și a fiecăruia dintre sfinți”.

În Scrisoarea 531, adresată fiului Dorotei, Sfântul sfătuiește ca dacă cel ce a fost în părtășie (împărtășire) cu erezia și a mărturisit acest lucru înainte de moarte și s-a pocăit și a primit împărtășania ortodoxă, atunci el să poată fi pomenit la slujbele de pomenire a morților, dar dacă a murit în părtășie cu erezia (iconoclastă, condamnată sinodal în 787) să nu se facă slujbe, deoarece “ereticească este pâinea aceea, iar nu trupul lui Hristos”. Ideea este reluată în discuția cu monahul Simeon, în care spune: “cu care împărtășanie [au murit], de aceea au și parte” , deoarece “pâinea [ereticească] și paharul ereticesc este împărtășire cu potrivnicul”. De aici se pare că s-a inspirat părintele Pamvo, nefiind atent însă că este vorba de împărtășania cu așa-zise taine ale unora condamnați sinodal și scoși în afara Bisericii.

Aceeași confuzie o face părintele Pamvo și cu privire la harul preoției celor care au fost hirotoniți de către ecumeniști înainte de condamnarea acestora sinodală, afirmând că cei hirotoniți după sinodul din Creta nu pot să slujească Sfânta Liturghie. În Epistola 40 către Navcratie sfântul Teodor vorbește despre hirotoniile din mâna unui episcop care neagă sinodul al VII-lea ecumenic, propovăduind erezia iconoclastă, condamnată deja de către acel sinod. De asemenea, știm că sinodul al III-lea ecumenic a admis ca valide hirotonirile făcute de patriarhul eretic Nestorie înainte de condamnarea sa.

Aceste confuzii și căderea în afirmații grave ale sfinției sale ar fi putut fi evitate, dacă ar fi citit cu atenție studiul despre părtășia la erezie, pe care i l-am trimis spre lectură, în care sunt explicate toate aceste aspecte. Dacă tot s-a apucat de studiat scrierile Sfântului Teodor sper că a înțeles măcar problematica conceptului de „părtășie la erezie” și faptul că este un concept patristic, care beneficiază de consensus Patrum, nu o invenție a noastră.

Comunitatea de luptă antiecumenistă de la Rădeni s-a ruinat vineri și s-a vădit astăzi, iar responsabili direcți pentru acest lucru sunt: monahul Sava Lavriotul, monahul Efrem Prodromitul, preotul Staicu, protosinghelul Elefterie Tărcuța, ieromonahul Spiridon Roșu, ieromonahul Xenofont Horga, preotul Vasile Savin. Să mă ierte dacă vor mai fi fiind și alții și i-am omis.

Toți aceștia au promovat ideile schismatice ale unei pretinse acrivii, o doctrină extremistă, fără nicio bază în scrierile Sfinților Părinți, menită să îi prezinte ca pe ultimii ortodocși rămași în lume și pe ceilalți nepomenitori și mărturisitori antiecumeniști ca pe niște “criptoecumeniști”, deși aceștia din urmă nu au făcut niciun fel de compromis dogmatic sau de altă natură, iar pe poporul, care nici măcar nu știe despre ce e vorba, ca fiind eretic în masă.

În predica de astăzi, părintele Pamvo a făcut o afirmație care justifică un an de luptă a noastră contra schismei monahului grec Sava. Citându-l pe Sfântului Ioan Gură de Aur, părintele afirmă: “Eretic este omul care începe să cugete o erezie”. Perfect adevărat.

Îl întreb: Cei ce rămân în comuniune cu ereticii din neștiință, din nevoie, din frică, din prostie sau din comoditate, dar nu cugetă erezia, ci chiar o resping, se pot numi eretici? Dacă nu, cum se numesc?

Dacă nu găsește răspunsul la această întrebare, poate citi acest text.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/canonul-sfantului-atanasie-cel-mare-despre-reprimirea-celor-ce-nu-s-au-facut-partasi-eresului-de-bunavoie/embed/#?secret=2c5dou5tYE

Pentru a înțelege căderea Rădeniului ca redută a luptei antiecumeniste, se cuvine să facem un scurt recurs la istoria recentă:

  1. Din septembrie 2016 până în octombrie 2017, schitul Rădeni a fost cea mai importantă redută a luptei contra ecumenismului, ajungând cunoscut pe toate meridianele Ortodoxiei. În această perioadă, comunitatea a crescut, liniștea a domnit, iar MMB nu a putut face nimic pentru a slăbi coeziunea celor de acolo, cu toate că a încercat și cu Jandarmeria să îi spulbere. Linia teologică era cea ortodoxă, fiind inatacabilă atât din perspectiva autorităților ecumeniste, cât și a ideologiilor schismatice, care își făceau deja apariția. Evenimentul cel mai important al mișcării antiecumeniste din România a fost în acel an Sinaxa de la Botoșani, care a trasat o cale de urmat pentru lupta contra ereziei.
  2. Folosindu-se de o temă falsă “părtășia la erezie”, răstălmăcită de interpretările neteologice ale monahului Efrem, preotul Staicu demarează un atac brutal la adresa participanților la întâlnirea de la Beiuș, din septembrie 2017, acuzându-i de “criptoecumenism”. Tema respectivă a fost folosită ca pretext pentru aducerea în scenă a monahului Sava, ca “salvator” al mișcării.
  3. În septembrie 2017, ieromonahul Spiridon Roșu l-a îndoctrinat pe egumenul Pamvo cu ideile schismatice și cu delațiunile preotului Staicu, devenit deodată “acrivist”, după ce își pierduse tot sprijinul în tabăra “iconomiștilor”, și mare combatant al “părtășiei la erezie”, concept pe care atât preotul Staicu, cât și monahul Efrem l-au interpretat după propria minte și propriile interese, făcându-l să pară o “erezie”, o trădare a idealurilor luptei și o formă de “criptoecumenism”. Schimbarea de optică a părintelui Pamvo a introdus Rădeniul într-o epocă de tulburări din care nu a mai ieșit de atunci până vineri, când s-a risipit comunitatea.
  4. În ianuarie 2018, Schitul Rădeni a semnat fără rezervă o declarație alcătuită de preotul Staicu, prin care se deziceau de Rezoluția din ianuarie a preoților, teologilor, monahilor și credincioșilor care alegeau calea corectă a luptei. Rezoluția a fost de răsunet în Grecia, fiind semnată de ilustrul profesor Teodoros Zisis, apreciată de conducerea Mitropoliei Pireului, citită în public de către duhovnicul Sfântului Paisie Aghioritul, părintele Maximos Karavas, în Duminica Ortodoxiei, în fața a mii de greci care au aplaudat modul în care luptă românii contra ecumenismului, semnată de mulți credincioși români, inclusiv de la Rădeni. Ulterior, unii dintre preoți au recunoscut că nici nu și-au dat seama ce au făcut atunci. Niciunul nu și-a retras nici până acum semnătura de pe document. https://www.marturisireaortodoxa.ro/sa-stam-bine-sa-stam-cu-frica-sa-luam-aminte/.
  5. După semnarea declarației de respingere a Rezoluției din ianuarie, schitul Rădeni a fost, în ianuarie 2018, în avangarda organizării adunării schismatice de la Roman, ale cărei rezoluții au fost promovate cu pompă în biserica mare a schitului.
  6. Ca urmare a promovării ideilor schismatice de la Roman, arhiepiscopul Longhin din Bănceni a adresat un sfat credincioșilor români de a nu mai frecventa schitul, deoarece a îmbrățișat idei schismatice cumplite. Îndemnul a fost ignorat de cea mai mare parte a celor ce au frecventat acest schit.
  7. În aceeași perioadă, preoții de la Rădeni au depus eforturi mari pentru atragerea de partea lor a părintelui Antim Gâdioi, folosind toate mijloacele posibile pentru aceasta. Rezultatul a fost că, în sfârșit, după ce s-a despărțit de unii dintre ucenicii apropiați din pricina acestor delațiuni, părintele Antim s-a raliat la Mestecăniș ideilor monahului Sava. Ironic, la acea vreme, Rădeni deja încerca desprinderea de această grupare.
  8. În aprilie 2018, ca urmare a unei sminteli provocate de ideile radicale ale ieromonahului Spiridon Roșu, părăsește schitul părintele Calinic Roman, unul dintre cei mai importanți preoți de acolo, unul dintre primii luptători de la Rădeni contra ecumenismului.
  9. În aprilie 2018, ieromonahul Spiridon Roșu a participat la întrunirea de la Barajevo, Serbia, în care s-au pus bazele colaborării cu episcopul schismatic sârb Artemie, cel care a hirotonit trei horepiscopi fără acordul sinodului sârbesc și hirotonește preoți pentru Rusia, care îl pomenesc în taină la slujbe, pe motiv că este timp de erezie și Biserica a căzut, iar ei au rămas singurii ortodocși din lume. Egumenul Pamvo nu ar fi fost de acord cu acest demers, motiv pentru care ieromonahul Spiridon a părăsit schitul pe care l-a împins pe calea schismei. https://www.marturisireaortodoxa.ro/si-a-gasit-gruparea-staicu-sava-radeni-episcop/.
  10. Mai 2018, Schitul Rădeni trimite la Satu Mare “observatori”.
  11. Iunie 2018, la sinaxa sârbă de la Cacak participă “un grup de monahi și monahii”, care nu și-au asumat identitatea de frica reacției contra acestui demers.
  12. Septembrie 2018, are loc adunarea schismatică de la Mestecăniș, la care a participat și părintele Antim Gâdioi. Adunarea a respins punctul 10 din Rezoluția de la Botoșani, cel care statornicea limitele până la care este dispusă să meargă mișcarea din România și îi frâna monahului Sava zelul schismatic.
  13. Octombrie 2018, ca urmare a faptului că preoții din Rădeni au refuzat să accepte deciziile schismatice de la Mestecăniș, un “grup de mireni” a adresat o scrisoare de amenințare și șantaj acelor preoți, cerându-le să își clarifice poziția. https://www.marturisireaortodoxa.ro/preotii-de-la-radeni-refuza-formula-de-pomenire-a-monahului-sava-si-ideea-ca-nu-mai-sunt-episcopi-marturisitori/.
  14. Noiembrie 2018, monahul Sava revine în România cu un șir de conferințe în care încearcă să impună o nouă temă falsă de discuție, formula de pomenire “pe episcopul nostru…”, respinsă la Roman și abandonată pe tot parcursul anului. Rădeni refuză formula. Protosinghelul Elefterie și preotul Savin se opun celor care refuză acceptarea noii formule. https://www.marturisireaortodoxa.ro/monahul-sava-isi-tine-conferinta-la-bucuresti-intr-un-decor-din-scaunele-de-ionesco/.
  15. 7 decembrie 2018, sinaxa ad hoc de la Rădeni decide despărțirea preoților și astfel închiderea luptei de la Rădeni.

Desființarea nucleului de luptă de la Rădeni este ca un vis devenit realitate al Patriarhiei și mai ales al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Ceea ce Mitropolia nu a reușit cu jandarmii și cu avocații reușește cu eforturile a doi monahi atoniți, Sava și Efrem, ale unui preot care a admis de bună voie că a făcut invenții în cult și a fost caterisit pe drept, preotul Staicu, a doi ieromonahi care până acum nu și-au făcut mărturisirea de întrerupere a pomenirii, ieromonahii Spiridon și Xenofont, ale unui protosinghel care a organizat adunarea de la Roman, punctul de rupere al mișcării, și a fost caterisit imediat după aceasta, protosinghelul Elefterie, și ale unui preot care nu realizează că susținând că toți cei ce au folosit formula veche de pomenire timp de doi ani sunt schismatici de fapt se inculpă ca schismatic într-un posibil proces de caterisire, preotul Vasile Savin.

Având în vedere această situație, se cuvine să îi întrebăm pe monahul Sava și pe preotul Staicu următoarele:

  1. Pentru cine lucrează monahul Sava? Este evident că din căderea Rădeniului cel mai mult au de câștigat Patriarhia și Mitropolia Moldovei, care, din afară, nu au fost în stare să spargă unitatea comunității de acolo. Monahul Sava, prin infiltrarea sa, prin folosirea unor teme false, fără nicio miză teologică, părtășia la erezie” și formula de pomenire “pe episcopul nostru…” a reușit să îi risipească pe preoți și pe credincioșii de la schit, lăsându-l pe părintele Pamvo singur și pe o poziție greșită teologic.
  2. Cum se face că monahul Sava s-a mutat practic în România, unde și-a organizat o grupare schismatică, fără a fi deranjat de autoritățile bisericești, în timp ce profesorul Teodoros Zisis are o interdicție bisericească de a mai călca în jurisdicția canonică a BOR?
  3. Pentru cine lucrează preotul Staicu? Toată activitatea pe care a desfășurat-o din septembrie 2017 a fost una de dezbinare a mișcării de nepomenire, sub false pretexte teologice. Preotul Staicu și monahul Sava le-au făcut Patriarhiei și mișcării ecumeniste, cu sau, și mai grav, fără voie, servicii imense. A venit momentul să explice în fața tuturor celor care încă mai cred în lucrarea pe care o fac, în numele și în folosul cui o fac.

Nu știm ce va face schitul Rădeni mai departe. Vom vedea. Cu siguranță va merge mai departe, alături de inimoșii oameni din sat, cu care a început lupta aceasta, poate și cu unii ucenici ai părintelui Pamvo, veniți din alte părți. Dacă părintele se documentează serios și se leapădă de toate ideile greșite pe care le exprimă în predica de azi, sfinția sa poate fi în continuare un partener serios de luptă. Schitul Rădeni poate renaște din propria cenușă, cu rugăciunile părintelui Iustin, întemeietorul său, și al sfinților închisorilor.

Până în acest moment, este evident că părintele Pamvo s-a despărțit de ideile schismatice ale monahului Sava.  Este de asemena evident că a aflat din articolul nostru despre afirmațiile monahului Efrem la adresa părintelui Iustin, despre care vorbește în predică, și s-a lepădat și de ele și de cel ce le face.

Părintele Pamvo îi invita pe credincioși să rămână să discute și făcea referire la un “domn Constantin”, despre care lăsa să se înțeleagă că le-ar putea răspunde oamenilor al întrebări. Să sperăm că acest domn Constantin este suficient de pregătit pentru a-i da părintelui Pamvo însuși sfaturile necesare pentru a-și corecta poziția pe care se află acum și a se întoarce în luptă.

Nu știm ce vor face părinții care au plecat din Rădeni. Rămâne de văzut. Unii dintre sfințiile lor au o cugetare corectă teologic și ar putea continua lupta alături de cei ce luptă corect încă de la început. Noi deja le-am adresat o invitație la dialog și colaborare și așteptăm să vedem dacă o vor accepta.

Unii dintre cei prezenți vineri însă acceptă părerile celor doi monahi greci, în ciuda faptului că sunt ucenici ai părinților Iustin și Cleopa, pe care unul dintre monahi i-a acuzat că ar fi fost eretici pentru că nu au întrerupt pomenirea.

Nu știm ce va face poporul, care, astăzi, a suferit încă o lovitură cauzată de zbuciumul pe care l-au adus în lupta noastră cei doi monahi greci.

Nu știm, în ultimă instanță, ce va face „prințul Bisericii”, mitropolitul Teofan, încurajat de noii prieteni ai Înaltpreasfinției Sale de la sinagoga din Iași să continue cu succes lucrarea ecumenistă de raliere a Bisericii lui Hristos la idealurile misionare ale religiei mozaice.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/printul-bisericii-mitropolitul-teofan-incurajat-sa-participe-la-implinirea-idealului-religios-al-mozaismului/embed/#?secret=9FVFaZ53SO

Nu știm dacă înaltul ierarh va mai manifesta vreun interes față de schitul nemțean sau dacă îl va abandona uitării, dacă va mai continua procesele începute sau le va lăsa în suspensie.

Un lucru știm: lupta contra ecumenismului continuă. Cu cei care au rămas în toți acești ani pe aceleași principii corecte ale luptei, inspirate din Sfintele Canoane și din cugetarea Sfinților Părinți. Și cu cei care se vor adăuga de acum căii împărătești, pe măsură ce gruparea conturată la Roman în ianuarie 2018 se fărâmițează din ce în ce mai mult, arătând prin aceasta că nu este de la Dumnezeu (Fapte 5,38: „căci dacă această hotărâre sau lucrul acesta este de la oameni, se va nimici”).

Dumnezeu să ne ajute pe toți!

[1] Liturghier, EIBMBOR, București, 1995, p. 156.

Sursa: marturisireaortodoxa.ro

Actualizare a autorului:

„UPDATE: Un ucenic al unuia dintre părinții care au plecat de la Rădeni a ținut să îmi spună că știe că motivul pentru care preoții au plecat de la Rădeni nu este legat de insistențele monahului Sava de a introduce o altă formulă de (ne)pomenire, ci de afirmațiile grave ale părintelui Antonie de la predica de duminica trecută.

Afirmațiile părintelui Antonie de săptămâna trecută și cele ale părintelui Pamvo de astăzi sunt însă strâns legate de afirmațiile grupării Sava de un an încoace. Când părintele Pamvo a auzit timp de un an de zile că tot poporul este eretic și toți preoții pomenitori sunt eretici, a tras concluzia logică potrivit căreia dacă sunt eretici nu pot avea Sfinte Taine.

Adăugând o confuzie între cei condamnați sinodal și cei necondamnați și nesesizarea faptului că Sfântul Teodor vorbește în scrierile sale despre două erezii, una necondamnată, alta condamnată, cei doi părinți au făcut afirmația foarte gravă potrivit căreia nu mai există har și taine în bisericile pomenitoare.

Căderea în asemenea afirmații a celor doi părinți este rezultatul direct al unui an de discurs extremist și schismatic, iar acest discurs a fost promovat de monahul Sava, de monahul Efrem și de ucenicii lor din Rădeni și din țară.

Chiar dacă adepții monahului Sava vin acum și combat formal părerile greșite ale părintelui Pamvo și se depărtează îngroziți de Rădeni, când le aud, la o analiză teologică corectă ceea ce au afirmat la Roman, la Satu Mare și la Mestecăniș conduce inevitabil la aceleași concluzii ca ale părintelui Pamvo.

Cu ceva timp am avertizat că toată gruparea Sava se îndreaptă spre naufragiul preotului Ioan Miron, doar că preotul ardelean a alergat mai repede decât ceilalți. L-a ajuns din urmă și părintele Pamvo. Ceilalți urmează inevitabil același traseu.”

Au complotat pentru înlăturarea patriarhului (întemnițat) Irineu al Ierusalimului, iar acum se sfâșie între ei

Au complotat pentru înlăturarea patriarhului (întemnițat) Irineu al Ierusalimului, iar acum se sfâșie între ei

kiril_si_bartolomeu

În baza acuzaţiilor false, la 6 mai 2005, cu acordul Patriarhului Ecumenic al Constantinopolulului, Bartolomeu, Patriarhul legitim Irineu a fost îndepărtat din funcţie de către arhiereii greci ai Patriarhiei Ierusalimului. Tot atunci, la 11 mai 2005 site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei „patriarchia.ru”, citînd spusele Patriarhului Moscovei de atunci, Alexie (Ridigher), a scris deschis: „Ierusalimul are nevoie de un nou patriarh”. Deja la 24 mai 2005, sub preşedinţia Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, în Constantinopol a fost convocat un „Sinod panortodox” în cadrul căruia a luat parte activ Departamentul de Relaţii Bisericeşti Externe al Patriarhiei Moscovei şi, în lipsa Patriarhului Irineu, a avut loc judecata sa în contumacie, stabilindu-se ştergerea numelui său din diptice şi interzicerea pomenirii sale.

……………………….

Din informaţiile presei, Patriarhul Irineu îl consideră principalul vinovat în prigonirea lui pe şeful de atunci al Departamentului de Relaţii Bisericeşti Externe din Patriarhia Moscovei, Mitropolitul Kiril (Gundeaev), actualul Patriarh al BORu Patriarhia Moscovei. Anume el şi s-a înţeles cu întîistătătorii Bisericilor locale şi i-a convins să susţină şi să autorizeze îndepărtarea Patrirhului Irineu.

………………………

Pentru a da legitimitate înlăturării anticanonice a Patriarhului legitim al Ierusalimului, la 24 mai 2005, la Constantinopol, a fost convocat rapid aşa numitul „Marele Sinod”. În timpul acestuia împotriva Patriarhului Ierusalimului au votat Bisericile Constantinopolului, Alexandriei, Rusă (Patriarhia Moscovei – PM), Română, Eladei, Ciprului şi a Albaniei (de tot 7). În susţinerea Patriarhului Ierusalimului au votat Bisericile Antiohiei, Poloniei şi a Georgiei. Nu s-au prezentat la Sinod reprezentanţii Bisericilor Serbiei, Bulgariei şi a Cehoslovaciei, precum şi ai Bisericilor autonome locale ale Sinaiului, Finlandei şi Estoniei. Şapte voturi pentru înlăturare faţă de nouă voturi care au refuzat sau n-au luat parte la vot, de asemenea, mărturisesc fărădelegea săvîrşită la aşa numitul „Sinod Panortodox” şi deciziile luate în cadrul lui.

Mai multe amănunte:

Cine este întemniţatul Patriarh al Ierusalimului, Irineu?

Irineu I (Skopelitis) al Ierusalimului

 

Deci după ce au complotat la înlăturarea patriarhului ortodox (antiecumenist) al Ierusalimului au început să se războiască între ei.

Patriarhia de Constantinopol recunoaște oficial în Ucraina grupările lui Filaret Denisenko și Macarie Maletici ca fiind „neschismatice” și ANULEAZĂ dreptul Patriarhiei Moscovei, acordat in 1686, de a alege mitropolit în Kiev

Minciuno-patriarhul Bartolomeu i-ar fi transmis minciuno-patriarhului Kiril că a hotărât acordarea autocefaliei Bisericii Ucrainene. Alt minciuno-patriarh, al Serbiei, e nemulțumit și a trimis o scrisoare deschisă în care acuză sprijinirea schismaticilor de către Fanar

Oficial – Patriarhia Rusă a rupt comuniunea cu Patriarhia Constantinopolului

Cu alte cuvinte, pseudo-ierarhia rusă primește ce merită, iar pseudo-ierarhia română se situează, ca și în 2005 de partea nedreptății. 

Ce cred eu că ar trebui să facă B.O.R. în cazul crizei Bisericii Ucrainei

Dacă B.O.R. avea episcopi ortodocși și demni ar fi trebuit să rupă comuniunea cu Biserica Rusiei pentru INVADAREA TERITORIILOR CANONICE ROMÂNEȘTI

Cugetarea eretică a (pseudo)-patriarhului ecumenist Bartolomeu, chemat să sfințească “catedrala națională” a românilor

Foto – marturisireortodoxa.ro

Patriarhia Română l-a invitat pe patriarhul ecumenic Bartolomeu să oficieze sfințirea catedralei naționale din București, într-un moment în care patriarhul ecumenic este purtătorul de ștafetă al ereziei ecumeniste, iar Biserica Ortodoxă Română se confruntă pentru prima dată în istoria sa cu prezența unei erezii în viața sa bisericească și cu o puternică reacție populară față de aceasta.
Ceea ce Patriarhia Română pregătește a fi un eveniment epocal în viața Bisericii noastre riscă să fie văzut, la scara istoriei, ca încă o cădere în prăpastia eretică ecumenistă. Evenimentul se anunță a fi unul exclusivist, pe bază de invitație adresată mai-marilor zilei, poporul, care începe a fi deplasat deja de prin parohii deja, fiind doar de decor, pentru a spori fastul momentului.

Patriarhia Română se pregătește cu mare fast să sfințească ceea ce autoritățile bisericești numesc deja “catedrala națională”. Proiectul acestei catedrale, demarat în urmă cu un secol, când s-a realizat România Mare, se dorea a fi o transpunere în plan bisericesc a unității naționale realizate pentru prima dată în istoria neamului nostru sub forma unei țări în care să locuiască toți de aceeași limbă și aceeași credință.

Proiectul nu a fost realizat atunci, unirea înfăptuită la 1918 nu a durat nici ea mai mult de câteva decenii. Construcția catedralei a fost reluată cu multă energie în timpul patriarhului Daniel, care se pregătește să o sfințească cu ocazia Centenarului Marii Uniri.

Nu vom intra în discuții cu privire la utilitatea sau inutilitatea unei astfel de construcții, la efectele pe care aceasta le-a produs în privința percepției Bisericii Ortodoxe Române în societate. Ne vom limita la a spune că Patriarhia Română a decis să sfințească această construcție într-unul dintre cele mai nepotrivite momente istorice, în care Biserica Ortodoxă Română se confruntă pentru prima dată în istorie cu o erezie, în speță erezia ecumenistă, pe care ierarhii au adus-o în Biserică prin semnăturile date pe documentele din Creta, dar și cu o scădere tragică în popularitate în rândul românilor, lucru demonstrat printr-o prezență extrem de scăzută la referendumul constituțional sprijinit de Patriarhie, desfășurat în octombrie acest an.

Nu vom analiza nici încercarea Patriarhiei de a plasa sfințirea catedralei în contextul mai larg al Centenarului Marii Uniri, sugerând acest edificiu ca pe un simbol al unității naționale a românilor, în condițiile în care, am spus deja, încrederea în Biserică a scăzut vertiginos în rândul populației, iar pentru aceasta singurii responsabili sunt chiar oficialii care se pregătesc să sfințească catedrala, care experiază pe cont propriu o părăsire din partea lui Dumnezeu, după ce au semnat documentele ecumeniste din Creta.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/concluzia-referendumului-dumnezeu-si-a-intors-fata-de-la-poporul-care-se-complace-in-erezia-ecumenista-a-ierarhiei/

Vom spune doar că ideea de a numi “catedrala națională”, în locul fostei denumiri de “catedrala mântuirii neamului” este destul de problematică, întrucât, deși mulțumește sentimentele națioanale ale fiecăruia dintre noi, riscă să fie considerată a avea un iz neplăcut de etnofiletism. Probabil că nu etnofiletismul i-a împins pe oficialii Patriarhiei să o numească așa, ci dorința de a se reinventa în societatea românească, după un referendum eșuat, care, în condiții normale (adică dacă ierarhii nu s-ar fi întinat de erezia ecumenistă), trebuia câștigat fără probleme.

Ceea ce vom analiza însă este prestanța teologică a aceluia chemat să sfințească această catedrală, în speță patriarhul ecumenic Bartolomeu.

În mod normal, venirea la București la un asemenea eveniment a celui care este patriarhul Constantinopolului este un motiv de cinste și de bucurie. Deși Patriarhia Ecumenică nu mai este ce a fost pe vremuri, păstrând doar o întâietate de onoare între celelalte Biserici locale autocefale, prestanța și istoria excepționale ale Tronului Marii Biserici a Constantinopolului sunt neegalate în Ortodoxie și imposibil de negat sau neglijat.

Din această perspectivă, invitarea la București a patriarhului ecumenic și acceptarea acestei invitații reprezintă un motiv de cinste pentru Biserica noastră.

Problemele încep să apară însă atunci când analizăm mai atent prestația teologică a ocupantului actual al Tronului Patriarhiei Ecumenice, pentru că dacă istoria va consemna că în măreața zi a sfințirii catedralei naționale din București a fost prezent patriarhul Constantinopolului, ea nu va putea să nu spună și că acesta avea o cugetare eretică și a venit la București după ce anterior a dezbinat Biserica Ortodoxă în toate formele posibile, prin sinodul ecumenist din Creta și prin acțiunile schismatice din Ucraina și de prin alte părți ale Ortodoxiei. Dacă această istorie se va scrie peste ceva timp, este posibil ca sfințitorul catedralei naționale din București să fie trecut deja în rândul ereticilor condamnați și anatemizați de Biserica Ortodoxă. (Fie-mi permis, din aceste considerente, să îl numesc pe patriarhul ecumenic în continuarea acestui text „patriarhul ecumenist”, ceea ce probabil constituie pentru Sanctitatea Sa un titlu de glorie.)

Din această perspectivă, ceea ce patriarhul Daniel pregătește a fi evenimentul de vârf al istoriei Bisericii Ortodoxe Române s-ar putea să fie, privit cu ochii istoriei, un eșec mai mare decât referendumul pentru familie eșuat lamentabil în urmă cu o lună.

 

Hereticus sine paribus

 

Vom analiza în cele ce urmează doar câteva dintre acțiunile patriarhului Bartolomeu, în încercarea de a prezenta publicului român o imagine teologică a celui care vine să sfințească catedrala națională. Această imagine teologică sperăm că va ajusta la adevărata ei valoare imaginea mediatică pe care, cu siguranță, i-o vor pregăti televiziunile în zilele ce vin.

Activitatea pe tărâm ecumenist a patriarhului Bartolomeu este ultracunoscută şi poate fi citită în paginile revistei Sfântul Munte Athos, mărturie de veacuri pentru apărarea dreptei credinţe, care are o trecere exhaustivă şi sugestiv ilustrată a întâlnirilor şi luărilor de poziţie ale Patriarhului Ecumenic. Spaţiul nu ne permite să detaliem aici toate căderile în erezie săvârşite de Preafericirea Sa.

Vom folosi însă câteva dintre exemplele din această revistă pentru a arăta publicului românesc ce crede patriarhul Bartolomeu despre Biserica Ortodoxă, despre ereticii contemporani și despre colaborarea cu aceștia.

Patriarhul Bartolomeu este un continuator al predecesorului său Atenagora, cel ce a ridicat în mod necanonic anatemele din secolul al XI-lea împotriva papistașilor. Într-o întâlnire din 2014 cu papa Francisc, cei doi au emis o declarație comună, în care spun:

Întrevederea noastră frățească de azi este un nou pas necesar în direcția unității, către care numai Duhul Sfânt poate să ne conducă, respectiv către acea comuniune în diversitate[1].

Comuniunea în diversitate este idealul eretic al ecumenismului, în baza căruia ecumeniștii doresc să unească Ortodoxia cu ereziile printr-o dare la o parte a gravelor erori dogmatice ale ereziilor, pe care ecumeniștii le-au numit la adunarea ecumenistă de la Porto Alegre în 2006 simple „varietăți evanghelice”.

În anul 1995, patriarhul Bartolomeu a dat o declarație comună cu papa Ioan Paul al II-lea în care a afirmat:

În cadrul Bisericilor noastre, succesiunea apostolică constituie piatra de temelie pentru sfințirea și unirea poporului lui Dumnezeu. Considerând că Sfânta Taină a iubirii are loc în fiecare Biserică locală și că Biserica lui Hristos își manifestă prezența energică în fiecare dintre acestea, comisia mixtă este în măsură să declare că Bisericile noastre se recunosc a fi Biserici surori, împreună responsabile pentru existența unei singure Biserici a lui Dumnezeu[2].

Prin această declarație eretică, patriarhul Bartolomeu recunoaște succesiunea apostolică și tainele celor ce se autointitulează romano-catolici, în ciuda faptului că erezia papistașă a fost condamnat de două sinoade ecumenice, în secolul al IX-lea la sinodul Sfântului Fotie și în secolul al XIV-lea, la sinodul organizat de către Sfântul Grigore Palama. Pentru a vedea duplicitatea duhului ecumenist, este important să notăm faptul că în enciclica de la sinodul ecumenist de la Creta, același patriarh Bartolomeu recunoaște cele două sinoade de condamnare a papistașilor ca fiind ecumenice pentru că au condamnat învățăturile eretice ale Apusului.

De asemenea, cum putem vedea și mai jos, Ortodoxia și ceea ce este cunoscut în mod impropriu (deoarece adevărații romani/romei aparținând Bisericii catolice/universale sunt bizantinii și celelalte popoare ortodoxe, urmașe ale Bizanțului) drept „romano-catolicism” sunt numite de către patriarh „Biserici locale”, în condițiile în care catolicii sunt în afara Bisericii din 1054.

Despre „duhul înfrățirii” patriarhul spune, într-o declarație comună cu papa:

Îi îndemnăm pe credincioșii noștri, deopotrivă catolici și ortodocși, să se întărească în duhul înfrățirii, cel ce purcede din Sfântul Botez și din participarea la viața mistică.

Acest “duh al înfrățirii”, pe care îl propovăduiește patriarhul ecumenist Bartolomeu între ortodocși și eretici, este condamnat și interzis de către sfintele canaone (45, 46 apostolic și urm.).

În același duh, în 2014, la sărbătorirea a 50 de ani de la ridicarea necanonică a anatemelor din 1054, patriarhul ecumenist Bartolomeu a dat o declarație comună cu papa Francisc, în care a afirmat că:

Întâlnirea noastră constituie, de fapt, întâlnirea dintre episcopul Bisericii Romei și cel al Bisericii Constantinopolului, înființate de către cei doi frați, Sfinții Apostoli Petru și Andrei.

Pe lângă recunoașterea preoției și episcopiei papei eretic roman și a egalității (cel puțin) dintre cele două tronuri apostolice, deși unul dintre ele este între timp căzut în erezie în afara Bisericii (cel al Romei), patriarhul Bartolomeu recunoaște și mitul identitar al romano-catolicilor, care spune că Biserica Romei ar fi fost întemeiată de către Sfântul Apostol Petru, care ar fi fost primul papă. Nu există nicio dovadă scripturistică sau patristică din care să rezulte că Sfântul Apostol Petru a întemeiat Biserica Romei sau că a fost primul ei episcop.

Cu același prilej, în cuvântul său de salut, patriarhul ecumenist Bartolomeu afirmă ideea ecumenistă a pierderii unității Bisericii:

Datorită în primul rând slăbiciunilor omenești precum și înțelegerii limitate a minții umane, odată cu scurgerea timpului Biserica cea una, sfântă, sobornicească și apostolească… s-a fragmentat, ducând la apariția a diferite Biserici și grupări… Bisericile locale au fost conduse astfel spre pierderea unității de credință și spre izolare… De aceea Preafericirea Sa Papa și noi suntem chemați “să deschidem noi căi”, pentru a continua noi traiectorii, aceea întru împlinirea Voii Sale, a unității Bisericii.

În acest mesaj patriarhul ecumenist Bartolomeu afirmă:

  1. Că s-a pierdut unitatea Bisericii celei una, sfântă, sobornicească și apostolească, care s-a “fragmentat”.
  2. Că în locul unei singure Biserici a lui Hristos au apărut “diferite Biserici și grupări”.
  3. Că ereziile și schismele sunt “Biserici locale”, conduse spre pierderea „unității de credință” și spre izolare.
  4. Că papa și Patriarhia Ecumenică trebuie să refacă unitatea Bisericii.

Toate aceste idei eretice au constituit și baza afirmațiilor sinodului ecumenist din Creta. Dacă s-ar fi pierdut unitatea Bisericii celei una, sfântă, sobornicească și apostolească, cum spune patriarhul, atunci afirmația că Biserica Ortodoxă este singura Biserică una, sfântă, sobornicească și apostolească, promovată cu atâta emfază de sinodul cretan, ar fi mincinoasă, dat fiind că nu poate exista o singură Biserică cu pretenția de una, sfântă, sobornicească și apostolească, de vreme ce, potrivit afirmațiilor patriarhului Bartolomeu, Biserica s-a fragmentat… Dacă în locul Bisericii lui Hristos au apărut “biserici și grupări”, înseamnă că afirmația din documentul 6 al sinodului ecumenist din Creta recunoaște aceste “biserici și confesiuni” exact așa cum le arată patriarhul ecumenist Bartolomeu, ca părți ale Bisericii celei una.

Vedem de aici care este duhul duplicitar al sinodului ecumenist din Creta, iar acest lucru ar trebui să îi determine pe cei ce afirmă “că nu s-a schimbat nimic în Biserică” să priceapă că deși cuvintele au rămas aceleași, s-a schimbat sensul lor. Atunci când patriarhul ecumenist Bartolomeu afirmă faptul că crede într-una sfântă, sobornicească și apostolească Biserică înțelege prin aceasta exact „Biserica ce s-a fragmentat” și pe care, cu ajutorul papei, încearcă să o refacă.

Că este așa ne spune episcopul Chiril Catellarios, reprezentant al Patriarhiei Ecumenice. În duhul teologiei „Bisericilor nedepline”, inventat de Jean Calvin pentru mentalitatea protestantă, adaptat de Conciliul II Vatican pentru pretențiile suprematiste ale Romei și importat de către sinodul din Creta, prin mitropolitul Pergamului Ioannis Zizioulas,  pentru a împăca învățătura ortodoxă cu existența ereziilor și schismelor în afara Bisericii, fără a le aplica denumirea firească și tradițional-canonică de „erezii și schisme”, reprezentantul Patriarhiei Ecumenice afirmă că Biserica una, sfântă, sobornicească și apostolească cuprinde grupările heterodoxe, nefiind exclusiv Biserica Ortodoxă.

În realitate însă, Biserica una, sfântă, sobornicească și apostolească nu s-a fragmentat, ci a rămas și este deplină, fiind Biserica Ortodoxă. De aceasta s-au despărțit diverse grupări eretice și schismatice, care nu sunt “biserici locale”, ci grupări ieșite din Biserică. Revenirea acestora în Biserică se poate face numai prin pocăință, lepădarea ereziei și mărturisirea Ortodoxiei, nu prin comuniune în diversitate, cum propune cel ce va sfinți catedrala românilor din București.

Într-un cuvânt de salut rostit cu ocazia aniversării celei de-a 60-a aniversări a CMB, patriarhul ecumenist Bartolomeu afirmă:

Eliberați așadar de anchilozele trecutului și hotărâți să ne păstrăm uniți și să lucrăm laolaltă, cu ocazia celei de-a noua adunări de la Porto Alegre o nouă epocă în viața Consiliului, în baza relației actuale dintre Biserici precum și a schimburilor înregistrate de-a lungul timpului, în spațiul ecumenic. Ne bucurăm că inițiativele Consiliului țin cont de viziunea Bisericilor ce activează în cadrul acestuia întru atingerea, prin harul lui Dumnezeu, a unității întru credința în Hristos, în jurul Sfintei Sale Mese Euharistice…[3]

„Anchilozele trecutului” despre care vorbește patriarhul ecumenist Bartolomeu sunt probabil referiri la lupta seculară a ortodocșilor contra ereziei papiste, iar adunarea de la Porto Alegre, care pentru înaltul ierarh reprezintă începutul „unei noi epoci”, este cea care a oficializat ideea de unitate în diversitate dogmatică.

Iată ce s-a stabilit la Porto Alegre, în 2006:

Varietatea expresiei evanghelice, a cuvântului şi a faptei, îmbogăţeşte viaţa comună. Formele diferite de expresie sunt prezente astăzi în viaţa şi mărturia diferitelor Biserici. Aşa sunt de exemplu tradiţia sfinţeniei la metodişti, dogma răsplatei pentru credinţă şi a harului la luterani, viaţa întru Duhul Sfânt la penticostali, primatul în slujba unităţii al Bisericii Romano-Catolice, valoarea intrinsecă în societatea anglicană, dogma îndumnezeirii corelate cu cea a «sinergiei» la ortodocşi. În ce măsură punctele pe care se pune accentul constituie atitudini contradictorii sau expresie a varietăţii legitime? Accesul pus pe anumite chestiuni umbreşte deplinătatea mesajului Evangheliei”[4].

Adunarea de la Porto Alegre ne spune că nu există erezie și schismă, ci doar “varietate a expresiei evanghelice”, adică interpretări diferite ale acelorași învățături scripturistice, care nu se contrazic unele pe altele, ci se completează, lucru contrazis de două mii de ani de tradiție și legislație canonică ortodoxă. Biserica Ortodoxă consideră, pe temeiul Revelației, că ea este singura depozitară a adevărului de credință, iar toate învățăturile care nu sunt ortodoxe sunt eretice și nemântuitoare, așa cum a afirmat tranșant Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Georgiene, care, respingând sinodul ecumenist din 2016, a spus că: „deciziile sinodului din Creta trebuia să reflecte învățătura Bisericii Ortodoxe, ceea ce nu este cazul setului de documente aprobat acolo”.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/decizia-finala-a-bisericii-georgiei-cu-privire-la-pseudo-sinodul-din-creta/

Acelora dintre ortodocși care așteaptă “potirul comun” pentru a se decide să ia atitudine contra ereziei sinodului ecumenist din Creta, patriarhul ecumenist le dă vestea că acesta nu va întârzia să apară prea mult:

Istoria și-a schimbat cursul, drumurile urmate de Bisericile noastre, când paralele, când intersectate, s-au regăsit acum pe această viziune comună a regăsirii unității pierdute. Dragostea dintre noi s-a revigorat, iar voința de a duce la bun sfârșit ceea ce ne-am propus ni s-a oțelit, astfel încât să răsară din nou comuniunea noastră de credință într-unul și singur Sfânt Potir!

Ni s-a deschis astfel calea spre Emaus, posibil una lungă și dificilă, dar fără întoarcere. Domnul însoțindu-ne pe aceasta în chip nevăzut, așa cum a fost cunoscut de ei de la frângerea pâinii.

Toate afirmațiile făcute de patriarhul ecumenist Bartolomeu de-a lungul timpului ating apogeul concepției ecumeniste a acestuia în sinodul ecumenist din Creta, opera patriarhului și a grupării de episcopi împreună latino-cugetători.

Dacă până în 2016 părerile eretice ale patriarhului Bartolomeu puteau fi considerate ca și ale celorlalți ierarhi ortodocși ecumeniști din lume, ca simple opinii personale, Sinodul din Creta îndeplineşte deplin condiţia cerută de canonul 15 I-II Constantinopol de “propovăduire cu capul descoperit” de către Patriarhul Ecumenic a ereziei ecumeniste. Aşa cum arată art. 2 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Sfântului şi Marelui Sinod[5], Patriarhul Ecumenic este cel ce face convocarea acestuia; art. 4 arată că Patriarhul Ecumenic este cel ce conduce, ca preşedinte, acest sinod; art. 5, arată că el conduce dezbaterile fiecărei şedinţe, dă cuvântul membrilor sinodului, garantează aplicarea regulamentului, coordonează secretariatul sinodului; art. 13, Preşedintele semnează actele sinodului şi le trimite Întâistătătorilor.

Patriarhul Ecumenic a fost acela care a propus participarea la sinodul din Creta a unor observatori din partea confesiunilor creştine cu care Biserica Ortodoxă se află în dialog, dând exemplu Conciliul II Vatican, care a avut ca observatori teologi ortodocşi[6]. Încă înainte de desfăşurarea sinodului, Patriarhul Ecumenic a pus problema “nesupunerii faţă de hotărârile acestui sinod”, în condiţiile în care unii îl considerau încă de pe atunci un “sinod tâlhăresc”[7].

Există opinia că întregul sinod din Creta a fost realizat din dorinţa Patriarhului Ecumenic de a impune ecumenismul ca doctrină oficială a Bisericii. Lucrarea de doctorat a Preafericirii Sale conţine ideea de modificare a sfintelor canoane pentru ca ele să permită legăturile cu eterodocşii:

 Nu mai pot fi puse în practică astăzi vechile dispoziţii canonice care reglementau relaţiile creştinilor ortodocşi cu eterodocşii şi cu cei de alte religii, ci trebuie modificate. Nu e cu putinţă ca Biserica să aibă dispoziţii canonice care opresc intrarea în biserici a eterodocşilor şi rugăciunea în comun cu aceştia, de vreme ce Biserica, prin reprezentanţii ei se roagă împreună cu eterodocşii pentru unirea definitivă întru credinţă, iubire şi nădejde. Mai multă dragoste trebuie să inunde multe dintre dispoziţiile noastre canonice pentru a le însufleţi. Unele dispoziţii canonice trebuie modificate pentru a deveni mai iubitoare de oameni şi mai realiste. Biserica nu poate şi nu trebuie să trăiască în afara spaţiului şi timpului[8] (s.n.).

Despre schimbarea canoanelor pentru a putea fi „în acord cu vremurile pe care le trăim”, adică pentru a putea permite ecumenismului să devină doctrină oficială în Biserica Ortodoxă putem citi:

Subliniem încă o dată că Sfintele Canoane ale Sinoadelor Ecumenice şi cele ale Sinoadelor Locale şi ale Sfinţilor Părinţi, adeverite de acestea nu sunt neschimbătoare, ci irevocabile – cel puţin de jure – până la schimbarea sau abrogarea lor de către un Sinod Ecumenic ulterior, pentru că este un principiu al Dreptului Bisericesc şi al Dreptului în general ca dispoziţiile juridice să poată fi schimbate sau înlăturate numai de o instanţă egală sau mai mare decât aceea care le-a emis[9].

Toate aceste idei, pe care Patriarhul Ecumenic le-a emis încă de pe vremea când era student doctorand, şi-au găsit o materializare în documentele sinodului din Creta.

Ambițiile papale ale patriarhului Bartolomeu

Într-un document de răspuns adresat Patriarhiei Ruse, teologii Patriarhiei Ecumenice afirmă:

Primatul arhiepiscopului de Constantinopol nu are nimic de-a face cu dipticele, care, cum am văzut, exprimă doar rangurile ierarhice (pe care, textul Patriarhiei Moscovei le acceptă implicit, în termeni contradictorii, dar le neagă explicit). Dacă este să vorbim despre sursa primatului, aceasta este însăși persoana Arhiepiscopului de Constantinopol, care, strict ca episcop, este „unul dintre egali”, dar în calitate de Arhiepiscop al Constantinopolului și, prin urmare, ca Patriarh Ecumenic, este primul fără de egali (primus sine paribus).

Această idee reprezintă mai mult ambițiile patriarhului Bartolomeu decât realitatea canonică existentă în Biserica Ortodoxă la acest moment, în care Bisericile Locale și-au dobândit autocefalia, iar supremația patriarhului ecumenic este una onorifică, care îl face cel mult primus inter pares (“primul dintre egali”), nici într-un caz primus sine paribus, așa cum îl propun teologii Fanarului. Din păcate, se pare că ambițiile de supremație ale patriarhului ecumenist provoacă suferințe mari Bisericii Ortodoxe, confruntată în zilele noastre cu mișcări schismatice de care patriarhul nu este străin.

Pe de altă parte, vedem din afirmațiile de mai sus, că patriarhul ecumenist și papa roman și-au trasat o sarcină comună de a realiza cumva la modul personal ceea ce numesc „unitatea Bisericii lui Hristos”. O negociere între un papă roman și unul răsăritean ar putea probabil fi mult mai ușor de realizat decât prin participarea a 14 patriarhi, chiar și asociați după modul propus, încă neimpus la nivel panortodox, de către sinodul ecumenist din 2016.

Departe de a fi un primus sine paribus, adică un papă răsăritean, patriarhul Bartolomeu a demonstrat prin gândirea sa că este hereticus sine paribus (eretic fără pereche) în Biserica Ortodoxă.

Căsătoria a doua a preoților

Tot interpretarea „plină de dragoste a canoanelor” l-a determinat pe patriarhul Bartolomeu să permită căsătoria a doua a preoților văduvi sau rămași fără soții în urma divorțurilor intentate de către acestea.

Prin această decizie, patriarhul ecumenist Bartolomeu încalcă prevederile scripturistice cu privire la preoți, care trebuie să fie „bărbați ai unei singure femei” (1Tim. 3,2,12, Tit 1,6) și canonul 26 apostolic, care interzice căsătoria preoților după hirotonire.

Schisma din Ucraina

Ambițiile de primul fără egal ale patriarhului ecumenist Bartolomeu l-au determinat să se amestece în viața bisericească a Bisericii Ortodoxe Ucrainene, săvârșind acolo o schismă prin faptul că:

  1. A recunoscut o grupare schismatică drept ortodoxă și a intrat în comuniune cu aceasta.
  2. A înființat o organizație paralelă celei pe care pretinde că Patriarhia Rusă i-ar fi luat-o Patriarhiei Ecumenice în 1686 și o promovează ca Biserica Ucraineană istorică, urmașă a Mitropoliei medievale a Kievului.
  3. A subminat autoritatea Bisericii Ortodoxe Ucrainene a Patriarhiei Ruse, singura Biserică ucraineană recunoscută panortodox, folosindu-se în acest scop de puterea lumească.

O analiză mai detaliată a acestei acțiuni se poate citi pe siteul nostru la următoarele adrese:

https://www.marturisireaortodoxa.ro/va-participa-patriarhia-romana-la-ambitiile-schismatice-papistoide-ale-ereziarhului-bartolomeu/#_ftn6

https://www.marturisireaortodoxa.ro/ce-va-face-boru-dupa-ce-pe-a-oferit-autocefalie-gruparilor-schismatice-ucrainene/

https://www.marturisireaortodoxa.ro/sinodul-episcopilor-bisericii-ortodoxe-ucrainene-schisma-nu-se-rezolva-prin-legalizarea-ei/

https://www.marturisireaortodoxa.ro/intreruperea-pomenirii-pentru-erezie-preintampina-schisma-si-dezbinarea-in-biserica/.

În concluzie, catedrala națională care urmează a se sfinți duminica viitoare, de ziua Sfintei Ecaterina, cea care a apărat credința împotriva eresurilor păgâne, are toate șansele să fie percepută în gândirea colectivă mai puțin ca un simbol național al românilor și mai mult ca unul al luptei comune pentru realizarea idealurilor eretice ale ecumenismului.

Note:

[1] Sfântul Munte Athos, mărturie de veacuri a luptei pentru apărarea dreptei credințe, Editura „Părinții Aghioriți”, Sfântul Munte Athos, 2014, p. 17.

[2] Ed. cit., p. 38.

[3] Ed. cit., p. 59.

[4] Sfântul Munte Athos, mărturie de veacuri a luptei pentru apărarea dreptei credinţe, Editura “Părinţii Aghioriţi”, Sfântul Munte Athos, p. 60.

[5]http://basilica.ro/regulamentul-de-organizare-si-functionare-a-sfantului-si-marelui-sinod-al-bisericii-ortodoxe/.

[6] http://basilica.ro/patriarhul-ecumenic-sfantul-si-marele-sinod-este-de-interes-direct-si-vital-atat-pentru-ortodocsi-cat-si-pentru-restul-lumii-crestine/.

[7] Ibidem.

[8] Arhim. Bartolomeu Arhondonis, Despre codificarea Sfintelor Canoane şi a orânduielilor canonice în Biserica Ortodoxă, apud pr. Anastasie Goţopulos, Rugăciunea în comun cu ereticii – abordare a practicii canonice a Bisericii, de, ed. Predania, anul 2013, p. 95-105.

[9] Ibidem, p. 97.

Sursa: marturisireaortodoxa.ro