O afirmație falsă (sau cel puțin incompletă) și un adevăr aproximativ la sinaxa de la Negrești Oaș

După cum știm, pe 19 mai a avut loc o sinaxă a nepomenitorilor acriviști la Negrești-Oaș (județul Satu Mare). Au participat și cei cu vederi extreme, cei care afirmă dispariția harului în restul Bisericii, dar n-au fost în asentimentul majorității de acolo.

Conform articolului Sinaxa Inter-Ortodoxă de la Negrești Oaș (19 mai 2018), aflăm că s-a dat, printre altele și un răspuns „patristic” a întrebarea dacă ereticii mai sunt mădulare ale Bisericii.

„– s-a pus insistent întrebarea dacă ereticii mai sunt mădulare ale Bisericii. Răspunsul patristic a fost foarte clar: există eretici necondamnați și eretici condamnați. Cei necondamnați fac întotdeauna parte din Biserică, ei provin din Biserică, mintea lor este amăgită de erezie, Biserica face tot ce îi stă în putință spre a-i întoarce la adevăr; dacă ei nu vor cu niciun chip, nici măcar în fața unui sinod, atunci Biserica îi dă, cu durere, anathemei, iar atunci ereticii sunt tăiați de la Trupul Bisericii, nădăjduindu-se însă ca până la moarte să se reîntoarcă totuși la adevăr. Așa cum un membru bolnav al trupului face parte din trup până la tăierea lui definitivă, așa și ereticii – ca mădulare bolnave ale Bisericii – fac parte din ea (și se osândesc împărtășindu-se cu Hristos fiind ei în stare de erezie) și Biserica face totul ca ei să se întoarcă la adevăr;”

Comparația Bisericii, ca Trup al lui Hristos, cu trupul uman este totuși una relativă. În timp ce trupul uman este condus de sistemul nervos al cărui centru se află în organul numit cap, iar acesta are posibilități limitate de a conduce în orice situație trupul (corpul uman), Hristos, ca și Cap al Bisericii are autoritate și control absolut asupra acesteia.

Cu alte cuvinte argumentul că ereticul necondamnat este un membru bolnav al Trupului lui Hristos, fiind în Biserică pur și simplu, este nepotrivit.

Dacă ereticul (necondamnat oficial) este în Trupul lui Hristos (Biserica) înseamnă că totuși acel eretic necodamnat este unit cu Capul. Adica, chiar și membrul bolnav fiind are comuniune cu Hristos, este unit cu El. Căci dacă e încă „netăiat” din Trup…

Dar vedem foarte clar că ereticul, din moment ce cugetă cele contrare Adevărului (și mai ales dacă face ceva împotriva Adevărului), se desparte singur de Acesta, de Hristos. Deci iese sau este aruncat din Trupul mistic al Bisericii, dar rămâne încă în forma vizibilă a instituției pământești.

Lămuritor este citatul acesta, pe care îl reiau:

,,Un episcop eretic (și orice cleric sau mirean – n. adm.) este condamnat imediat ce îşi predică erezia în mod public şi fără de ruşine. El este depărtat de trupul mistic al Bisericii de mâna invizibilă a Capului şi Marelui Preot al ei, Domnul Iisus Hristos. Căci Domnul și numai Domnul are ״cheile morţii şi ale iadului״. În vreme ce este tăiat în mod invizibil de trupul mistic al Bisericii, ereticul poate rămâne o vreme membru al organizaţiei vizibile a acesteia”. – Sfântul Ierarh Averchie Taușev

Dar pentru a vedea și mai lipede că erezia este despărțire de Dumnezeu și implicit de Biserică, să căutăm în Pateric:

Se spunea pentru avva Agathon, ca s-au dus oarecari la dansul, auzind ca are dreapta si mare socoteala. Si vrand sa-l cerce de a sa manie, i-au zis lui:
– Tu esti Agathon ? Am auzit pentru tine ca esti curvar si mandru.
Iar el a zis:
– Ei bine, asa este.
Si i-au zis lui:
Tu esti Agathon barfitorul si clevetitorul?
Iar el a zis:
Eu sunt.
Au zis iarasi:
Tu esti Agathon ereticul?
Iar el a raspuns:
Nu sunt eretic.
Si l-au rugat pe el, zicand:
– Spune-ne noua, pentru ce atatea cate ti-am zis tie le-ai primit, iar cuvantul acesta nu l-ai suferit?
Zis-a lor:
Cele dintai asupra mea le scriu, caci este spre folosul sufletului meu. Iar cuvantul acesta eretic este despartire de Dumnezeu si nu voiesc sa ma despart de Dumnezeu.
Iar aceia auzind, s-au minunat de dreapta lui socoteala si s-au dus ziditi, adica folositi.

Vorbește cumva avva Agaton de ereticii condamnați? Nicidecum. El doar era călugăr ortodox, cunoscut de mulți ca ortodox.

Nu poate fi cineva, despărțit de Capul – Hristos Dumnezeu și în același timp în Trupul Bisericii.

Nu mai reiau toate argumentele aduse în articolul: Schismaticul la schismatici trage.

Adaug doar două momente în care chiar principalii protagoniști ai sinaxei de la Negrești Oaș afirmă ce am spus eu, fără să-și dea seama:

În înregistrarea video de mai jos, între minutele 17:13 – 17:45, pr. Ciprian Staicu spune că la teologie a învățat multe erezii pe post de învățături ortodoxe și nu știa că sunt erezii. A ajuns în Sfântul Munte și a discutat cu părinți de acolo, care îi studiaseră pe Sfinții Părinți, a aflat că multe din cele ce învățase erau neortodoxe. „Și m-am lepădat de ele și lepădarea de el m-a ajutat să rămân în Ortodoxie.”

Iar aici, monahul Sava Lavrioul între minutele 1:30 – 1:55:

„Mulți episcopi care au luat parte la sinoade erau eretici în vremea aceea. Însă și-au înțeles greșeala și au revenit la Ortodoxie.”

Se poate pune semnul egal între Ortodoxie și Biserica? Bineînțeles! Unde este Ortodoxie este și Biserica, deci Biserica=Ortodoxie.

Atunci, dacă prin erezie se iese din Ortodoxie reiese că se iese din Biserică.

Concluzie: Cei ce au cuget eretic, înfăptuiesc acte eretice, semnează documente eretice, sunt afară din Biserică, mistic vorbind. Rămân însă, temporar, membri în organizația văzută a Bisericii Luptătoare, clericii nefiind caterisiți de vreun sinod, iar mirenii nefiind excomunincați.

Este o nuanță și consider că e obligatoriu să se precizeze acest lucru, deoarece simpla afirmație că ereticii sunt în Biserică este smintitoare!

Din păcate, am văzut că și domnul Mihai Silviu Chirilă este de acord cu această afirmație simplistă.

Iar despre faptul că există Har la slujbele clericilor eretici necondamnați, dar harul nefiind un atribut al episcopului/preotului ecumenist, vedem din canoanele incluse în Pidalion și din tâlcuirea aceasta:

Iar de ar zice cineva că după dumnezeiescul Hrisostom (Voroava a 2-a a epistoliei a 2-a către Timotei şi 11. a celei către Tesaloniceni 1 şi după 8 a celei către Corinteni 1): „Că darul nu pe toţi hirotoniseşte, prin toţi însă şi prin însuşi cei nevrednici lucrează; „răspundem, că şi prin toţi cei necaterisiţi lucrează, dar nu şi prin cei caterisiţi, şi deshirotoniţi.

– Pidalion, Tâlcuire la Canonul 28 Apostolic, subnota 61, pag. 65.

Dar și de aici:

https://ayeaye20.wordpress.com/2018/05/24/partea-i-pr-adrian-fageteanu-la-biserica-cine-cununa-preotul-oare/

Să știți că Dumnezeu este Cel ce-i unește pe tinerii căsătoriți. Mă auziți? Dumnezeu v-a unit! La primărie căsătorește ofițerul stării civile, primarul, da? La biserică, cine cunună – preotul, oare?Ia să vedem, cum scrie în Molitfelnic? „Și îi binecuvântează preotul de trei ori, cântând: «Doamne Dumnezeul nostru, cu slavă și cu cinste încunuează-i pe dânșii».” Vezi dar, Dumnezeu e Cel care îi încununează! Când spui că a fost operat cineva, spui că bisturiul l-a operat, sau doctorul?Preotul este numai un instrument al lui Dumnezeu. Și de ce zice „de trei ori”? Pentru că încununează și Tatăl, și Fiul, și Duhul Sfânt!

Revista FAMILIA ORTODOXĂ, nr. 11 (34)/2011 -NOIEMBRIE

Pag.47-48.

Afirmația corectă ar trebui să sune cam așa: Ereticii necondamnați nu mai sunt în Trupul mistic al Bisericii, căci s-au despărțit de Hristos – Capul acesteaia – însă sunt temporar membri ai formei văzute a Bisericii, Dumnezeu folosind-se de ei (în cazul clericilor) pentru a împărtăși Har poporului, până la o excludere/caterisire oficială făcută de un sinod.

În ce pivește adevărul aproximativ pe care l-au spus, am în vedere afirmația monahului Sava Lavriotul din cel de-al doilea filmuleț între minutele 12:45 și 13:36:

„Noi la Roman am vorbit în principal de episcopi și preoți. Și am spus că episcopii și preoții, ecumeniștii îi conduc pe credincioși în erezie. Există mulți mireni care nu știu încă ce s-a întâmplat în Creta. Nu putem să-i acuzăm pe cei care nu știu ce s-a întâmplat că sunt eretici, însă trebuie să-i informăm pentru ca ei să se depărteze de erezie. Și aici este iconomia pe care noi o facem.”

Adevărul este că există mult mai multe categorii de nevinovați între cei care nu s-au îngrădit de ecumeniști. Inclusiv în din cei ce pomenesc încă din motive de strategie (în special unii ierarhi).

Dar prin „iconomia” pe care afirmă Sava Lavriotul că o aplică, ei de fapt contrazic cele ce le-au afirmat la Roman. Acolo nu au precizat că au vorbit doar de preoți și de ierarhi. Exprimarea e foarte clară – la general.

Să ne amintim câteva puncte din mărturisirea acriviștilor de la Roman:

2 – Orice formă de comuniune bisericească cu erezia este erezie. Sfinții Părinți sunt categorici în această privință.

3 – Părtășia la erezie cu știință sau fără știință este tot erezie.

8 – Tainele săvârșite de ereticii ecumeniști nu sunt spre sfințirea și spre mântuirea celor ce le primesc, ci spre osânda lor, datorită credinței lor eretice. Acesta este motivul pentru care noi am întrerupt comuniunea cu ei.

Orice formă de comuniune cu erezia era tot erezie, iar acum nu mai e…

Părtășia la erezie cu știință sau fără știință era tot erezie, iar acum nu mai e, căci acceptă excepții.

Tainele săvârșite de ecumeniști erau spre osânda tuturor, iar acum… nu chiar a tuturor.

E un progres…

Acceptarea acestei iconomii, crează o breșă în falsa teorie a vaselor comunicante adoptată de monahul athonit, teorie despre care am vorbit în articolul:

Comentariu despre Sinaxa de la Roman

Trebuie precizat că la început, monahul Sava avea o poziție relativ echilibrată (la sfârșitul anului 2016, când a ținut mai multe conferințe în România). Apoi și-a radicalizat discursul. Acum se constată o revenire. Să dea Dumnezeu să revină complet pe linia echilibrată!

PS:

Gruparea acriviștilor (deocamdată), mai au însă o problemă în privința acceptării hirotoniilor de episcopi (horepiscopi) făcute de unul singur de episcopul Artemie (fost de Kosovo). Problemă care poate ar trebui rezolvată prin cooperarea tuturor și recâștigarea episcopului sârb din schismă…

daniel vla

Reclame

Articolul pr-lui Paisie Prodromitul „Să nu ne tăiem mintea în Sfintele Canoane și în Sfinții Părinți” și un comentariu

Related image

Imagine: teoriisecrete.ro

Toate cazurile în care Sfinții Părinți spun să fugi și să nu ai părtășie cu ereticii se referă, în general, la eresuri vădite și deja condamnate de un Sinod[1]. Așadar, Filioque a fost condamnat la Sinodul din 867, și deci, pe drept Părinții la 1274 au întrerupt pomenirea Patriarhului Vekkos atunci când acesta vroia să impună pomenirea Papei; arianismul era deja condamnat la 325, iar cei ce pe timpul Sfântului Atanasie au întrerupt pomenirea lor după Sinod, pe drept numindu-i eretici; monofizitismul  era condamnat pe timpul Sfântului Eftimie cel Mare de Sinodul  IV Ecumenic și, cu toate acestea, Sfântul Eftimie nu a tăiat pomenirea decât după ceva timp; Sfântul Maxim nu a tăiat pomenirea decât după ce a reușit să adune un Sinod în Africa, iar Sfântul Sofronie nici nu a tăiat deloc pomenirea celorlalți patriarhi care susțineau monotelismul înainte de Sinodul Ecumenic al VI-lea; iconoclasmului era deja condamnat când Sfântul Teodor Studitul îi numește pe toți eretici și aplică acrivia fata de toți; Sfântul Chiril al Alexandriei nu taie pomenirea episcopilor ce aveau comuniune cu Teodor al Mopsuestiei și Diodor de Tars, aceștia nefiind condamnați nominal de un sinod, ci aplică iconomia înainte de  Sinodul V Ecumenic unde au fost condamnate tezele lor; Sfântul Teodor face iconomie cu cei ce pomeneau pe adepții sinodului adulterin, cu toate ca aceasta nu constituia o erezie  înainte de un Sinod. Deci iată ca iconomia s-a aplicat înainte de Sinoade în general, iar acrivia după Sinoade. Deci nu avem dreptul să condamnăm noi ca eretici pe nici un ierarh sau pe vreun preot care îl pomenește pe un ierarh care propovăduiește o erezie, ci doar să ne îngrădim de erezia lui prin nepomenire și atât. Nu-l putem numi eretic deoarece numai un Sinod o poate face, iar noi nu osândim înainte de Sinod, ci doar ne îngrădim de erezie sau îl sancționăm până va fi judecat de un Sinod. Se face o confuzie voită între ereziile condamnate și necondamnate și se face schismă în  Biserică, prin ruperea de Biserica și nu de erezia unor episcopi. Deoarece, înainte de a fi condamnată o erezie, ecumenismul fiind erezia ereziilor, considerăm anticanonic ca toți care pomenesc un astfel de Episcop, chiar dacă ei nu sunt de acord cu ecumenismul sau chiar vorbesc împotriva lui, sunt eretici și căzuți, ceea ce constituie o mare viclenie a diavolului pentru a face schismă în Biserică. Căci pe care nu i-a putut înșela să-i despartă de Biserica prin erezie, caută să-i despartă prin schismă și anume pe cei mai râvnitori care nu au cunoștințe prea multe sau pe cei cu mintea prea ascuțită care, în loc să se vindece prin citirea Pidalionului și a Sfinților Părinți, și-au tăiat mintea în Canoane și în cuvintele Sfinților Părinți. Căci diavolul fiind șiret îi îndeamnă, să zidească osteneala peste poruncă, cum zice psalmistul, adică să-și piardă toata osteneala prin neștiință, nechibzuință și interpretarea Canoanelor cu răutate și patima. Dacă vor zice unii, că toate ereziile care sunt în ecumenism sunt deja condamnate, aceasta este adevărat, căci altfel nu opream pomenirea, dar ecumenismul în sine nu a fost condamnat decât de un sinod local. Dar erezia aceasta luând o amploare atât de mare, ecumenică, este nevoie de un Sinod adevărat Sfânt și Mare, nu ca cel eretic din Creta și nu de un simplu sinod local cum a fost cel din Africa sau Roma pe timpul Sfântului Maxim sau ca cel din America. Deci, nu trebuie sa ne grăbim să osândim noi toată Biserica ca și căzută în erezie, să cădem în schisma stilistă a calendarului și să ne căutăm arhierei ortodocși în alta parte; deoarece, îi avem în Biserica Universală Ortodoxă dar care nu s-au adunat, încă, într-un SINOD ECUMENIC ADEVĂRAT, și care sperăm să fie în viitorul apropiat. Dacă nu procedăm așa, vom face din întreruperea pomenirii o schismă, schisma Sinodului din Creta. Să ne apere Dumnezeu și Preacurata Sa Maica de o cădere ca aceasta, ca în loc să vindecăm și să apărăm Biserica de schisma și dezbinări, așa cum spune Canonul15, noi  să facem  mai multă dezbinare și ură în Biserică. Să stăm cu frică și să luăm  aminte, să ne luptăm după legile jocului, astfel vom ieși în afara Bisericii, așa cum au mai făcut mulți. Dacă suntem picioare sau mână să nu ne punem în locul Capului și să judecăm noi toată Biserica, înainte de a folosi toate mijloacele de a întruni un Sinod cu adevărat Ortodox, care să condamne Sinodul din Creta și pe cei ce l-au adunat și aprobat. Numai așa vom putea să-i numim eretici cu adevărat și să aplicăm acrivia prevăzută de Sfintele Canoane și de Sfinții Părinți. Până atunci, nepomenirea este doar o metodă de luptă împotriva ereziei (cea mai eficientă – n.n.), dar nu însăși condamnarea ereziei și a ereticilor. Dumnezeu să binecuvânteze această luptă sfântă în limita Sfintelor Canoane  și  a Sfinților Părinți. Cu dragoste și stima pentru adevărații luptători ai lui Iisus Hristos. Amin.

Ieroschimonah Paisie Prodromitul

17 mai 2018, Înălțarea Domnului

[1] Asta nu înseamnă că dacă un eretic nu a fost condamnat poate fi frecventabil sau că putem încuraja comuniunea cu el fără posibile consecințe în plan duhovnicesc, ci că se poate aplica iconomia după exemplele de mai jos pentru a feri de schismă (n.n.)

Sursa: ortodoxiamarturisitoare.wordpress.com


Spune părintele Paisie:

„Dacă vor zice unii, că toate ereziile care sunt în ecumenism sunt deja condamnate, aceasta este adevărat, căci altfel nu opream pomenirea, dar ecumenismul în sine nu a fost condamnat decât de un sinod local. Dar erezia aceasta luând o amploare atât de mare, ecumenică, este nevoie de un Sinod adevărat Sfânt și Mare, nu ca cel eretic din Creta și nu de un simplu sinod local cum a fost cel din Africa sau Roma pe timpul Sfântului Maxim sau ca cel din America”

Sinodul ROCOR (Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Graniţelor) a condamnat ecumenismul în sinod local în luna august a anului 1983, la Vancouver. E adevărat că a fost doar un sinod local cu un număr mic de episcopi și este adevărat că pentru a avea autoritate în toată Biserica Universală trebuie să fie recunoscut ca atare de pliroma Bisericii, de credincioși sau prin validarea lui de către un Sinod Ecumenic.

Numai că, majoritatea ortodocșilor mărturisitori recunosc autoritatea și valabilitatea acestui sinod. Cu alte cuvinte, pliroma trează a Bisericii a validat autoritatea acestui sinod. Mai există și pliroma adormită, care încă nu ia aminte și încă nu e preocupată de ecumenism și de condamnarea lui. Aceasta parte a pliromei urmează să se trezească (prin convocarea unui sinod ecumenic probabil) ori dacă nu, dacă vor continua în nepasare sau mai rău, sfârșind prin a se uni cu ereticii condamnați deja, va fi aruncată afară din Biserică.

Așadar, la fel ca în anul 867, în sinodul ale cărui hotărâri au fost confirmate la sinodul așa-numit al VIII-lea Ecumenic, din 879-880, tot pe timpul Sfântului Fotie cel Mare (la fel ca și primul), care a condamnat erezia filioque, tot așa și Sinodul ROCOR, ce a fost acceptat în fapt de cam toată pliroma luptătoare a Bisericii, are valabilitate și autoritate.

La fel ca și atunci, și în 1983, a fost condamnată erezia, dar nu ereziarhii nominal (deși în 867 a fost caterisit și papa Nicolae I pentru amestecul necanonic în Bulgaria).

Biserica a aplicat iconomia pentru Apus, deși acolo încă existau eretici care credeau și mărturiseau erezia filioque și asta din 867 sau 880 când a fost recunoscută oficial condamnarea ereziei, până în 1054, când Biserica i-a aruncat în afara ei pe toți ereticii paistași și pe cei care i-au urmat.

În toată această perioadă de 174 de ani, dacă Apusul ar fi avut creștini neadormiți, s-ar fi putut opri pomenirea papilor eretici sau episcopilor locali eretici ce promovau filioque. În acest fel s-ar fi putut încerca salvarea Bisericii Romei și poate s-ar fi reușit.

După sinodul din 1983 sau după ce pliroma luptătoare a luat cunoștință de condamnarea și anatemizarea ecumenismului și a ecumeniștilor (dar fără să fie condamnat vreun nume) s-a aplicat și încă se mai poate aplica iconomia asupra ecumeniștilor. Însă datoria creștinilor ortodocși conștienți este să combată erezia, prin diferite forme, dintre care, cea mai eficientă fiind întreruperea pomenirii ierarhilor ecumeniști.

Anatema – celor care se ridica impotriva Bisericii Ortodoxe si sustin ca Biserica lui Hristos s-a impartit in asa-zise “ramificatii”, ce difera una de alta dupa doctrina si modul de viata, sau ca Biserica nu a existat in chip vazut, ci se va constitui abia in viitor, cand toate “ramificatiile”, sau partile, sau confesiunile si chiar toate religiile se vor uni intr-un singur trup. Anatema – si celor care nu deosebesc Preotia si Tainele Bisericii de “preotia” si “tainele” ereticilor, dar afirma ca botezul si euharistia ereticilor ar fi suficiente pentru mantuire. De aici anatemasi celor ce comunica in mod constient cu ereticii amintiti sau sustin, propaga si iau apararea ereziei ecumeniste proaspat aparute a acestora sub pretextul pretinsei iubiri fraterne sau presupusei uniri a crestinilor scindati!”

Mai zice părintele Paisie:

„Deci nu avem dreptul să condamnăm noi ca eretici pe nici un ierarh sau pe vreun preot care îl pomenește pe un ierarh care propovăduiește o erezie, ci doar să ne îngrădim de erezia lui prin nepomenire și atât. Nu-l putem numi eretic deoarece numai un Sinod o poate face, iar noi nu osândim înainte de Sinod, ci doar ne îngrădim de erezie sau îl sancționăm până va fi judecat de un Sinod.

Poate exprimarea nu este tocmai ceea ce a vrut să spună pr. Paisie sau, în caz contrar, greșește.

Nu-l putem numi eretic pe un preot (sau episcop) care pomenește, dintr-o anumită iconomie pe un episcop (sau mitropolit) eretic/ecumenist, pentru că nu este în comuniune în mod conștient cu el, după cum spune anatema ROCOR de mai sus. Comuniune însemnând, după cum se observă și din scrisorile Sfântului Teodor Studitul, identitate de credință și nu pomenirea din iconomie/strategie sau dintr-o anumită frică, până la un timp.

Însă din citatul părintelui Paisie reiese că nici pe episcopul ce propovăduiește o erezie nu-l putem numi eretic.

Dar cum se numește un om care propovăduiește o erezie, crede în ea și o aplică sau semnează acte eretice?! Dacă nu e eretic atunci ce e? Un frate încă necondamnat? Nicidecum! Este un eretic ieșit din trupul tainic al Bisericii, dar care încă se află formal între ortodocși, așa cum am arătat în articolul:

Răspuns la întrebarea dacă ereticii (ecumeniști) necondamnați sunt în Trupul Bisericii sau nu

De altfel, canonul 15 I-II Constatinopol (861), tot din timpul Sfântului patriarh Fotie cel Mare, spune :

…..cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu întâiul stătător al lor pentru oarecare eres osândit de sfintele Sinoade, sau de Părinţi, fireşte [de comuniunea] cu acela, care propovăduieşte eresul în public, şi cu capul descoperit îl învaţă în biserică…. Căci ei nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudo-episcopi şi pe pseudo-învăţători, şi nu au rupt cu schisma unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme și de dezbinări.

Deci întrerupând pomenirea/comuniunea osândim pe episcopul respectiv, care în mod logic este eretic, căci „propovăduieşte eresul în public”.

 

Pr. Nicolae Manolis despre monahul Sava Lavriotul

Image result for pr.nicolae manolis

Hristos a înviat!

Știu, fraților, că mă ocup de un subiect care va provoca un teribil război împotriva mea, întrucât în Biserica lui Hristos există un abces ascuns și periculos. Tulburarea pe care a provocat-o pe internet anunțul publicării acestui răspuns a arătat deja ce avea să urmeze. Spargerea acestui abces va lua timp, însă orice deranjare provoacă miros urât și cine scormoneste își atrage ură și antipatii.

Părintele monah Sava (Lavriotul) a descoperit cu întârziere existența unei grupe de credincioși cărora li se iartă participarea la tainele săvârșite de preoți care nu au întrerupt pomenirea ierarhilor eretici. Aceștia sunt novicii, cei care au intrat astăzi în Biserică și care nu au cunoștință de panerezia ecumenismului, de îngrădire etc. Pe de altă parte, potrivit părintelui, regula îngrădirii este obligatorie pentru credincioșii conștienți. Priviți filmul care urmează, cu declarațiile revelatoare ale părintelui pe un canal de internet (vedeți întregul interviu la postul ΟΔΥΣΣΕΙΑ TV și la radio (ascultați întregul interviu la postul de radio Tvkosmos 93,8).

Video 1: Părintele Sava Lavriotul, „Aplicăm iconomia și îi trimitem pe credincioși la preoți care îi pomenesc pe ierarhi” [VIDEO 2018]

În primul rând, aceste declarații reprezintă o evoluție față de atitudinea sa inițială în legătură cu caracterul obligatoriu al acriviei în privința îngrădirii și în principal în legătură cu lipsa permisivității față de iconomie ca metodă presupus antipatristică. Atitudinea acestui monah și a altor părinți din Sfântul Munte vizavi de calea iconomiei a fost de fapt și principala noastră disensiune și cauza neparticipării noastre (a părintelui Theodoros, a părintelui Fotios și a mea) în cele din urmă la întâlnirea de la Oreokastro din aprilie 2017[1]. În ultimul paragraf al deciziei asupra căreia se căzuse în principiu de acord, decizie care ar fi rezultat la sfârșitul întâlnirii din Oreokastro și care ulterior a fost respinsă prin cunoscuta schimbare de atitudine de către monahul în cauză și de către ceilalți, care au încălcat cu lașitate înțelegerea, se menționa:

„Se recomandă credincioșilor să evite să participe la slujbele unde slujesc sau sunt pomeniți episcopi și preoți eretici ecumeniști declarați. Este preferabil să meargă acolo unde slujesc episcopi și preoți cu cuget ortodox, chiar dacă din anumite pricini nu au întrerupt pomenirea celor cu cuget eretic și aceasta, din iconomie. Cel mai bine și vrednic de laudă după acrivia canonică este să participe la slujbe acolo unde nu sunt pomeniți cei cu cuget eretic, adică acolo unde preoții au purces la întreruperea pomenirii” [2].

Părintele TheodorosZisis, părintele Fotios Vezynias și cel ce semnează aceste rânduri am rămas credincioși acestei poziții a deciziei, în dificila luptă a purtării de grijă față de fiii noștri duhovnicești și a îndrumării celor care ne-au urmat sau care și-au manifestat dorința de a ne urma. Este evident că întreruperea pomenirii sau îngrădirea implică o mulțime de probleme, mai ales dacă ești preot de mir, cu turmă duhovnicească.

În al doilea rând se pare că părintele Sava ignoră aceste probleme pastorale fundamentale, pe care le întâmpină un duhovnic în lume. În afara celor două categorii de credincioși [cu „viteze” diferite] pe care le poate recunoaște, există și multe altele, pe care fie în mod intenționat le ignoră, fie le trece cu vederea din cauza unei lipse de sensibilitate pastorală. Întrucât în rândul „credincioșilor înaintați”, la care face referire, există unii oameni care aparțin unor organizații [asociații] bisericești (caracterizați de cunoscuta sfială în privința întreruperii pomenirii), alții care au fost crescuți în mediu mitropolitan, alții se confruntă cu dificultăți în familie – dezacordul dintre soți și reacții negative din partea copiilor și a rudelor, alții au duhovnici care le interzic să se ocupe cu lupta antieretică, amenințându-i că își vor pierde sufletul, alții au legătură cu mânăstirile aghiorite simpatizante ale Patriarhiei Ecumenice, care îi îndeamnă să nu se ocupe de persoana patriarhului fiindcă nu este treaba lor, sau oameni cucernici, pentru care opunerea față de actele eretice ale ierarhului locului reprezintă păcat capital, judecare a slujitorilor Bisericii și așa mai departe.

Sunt situații reale, pe care este păcat să le trecem cu vederea. Este desigur nedrept ca preoților înaintați duhovnicește să le acorde timp și să caute modalități de a-i ajuta să se îndrepte spre întreruperea pomenirii, având parte chiar de susținerea turmei lor duhovnicești (până și de ajutor financiar) și credincioșilor să nu le ofere timp și șanse, decât celor care au venit de curând în Biserică, care sunt neexperimentați și nu cunosc subiectele de Credință!

Există o teorie, pe care se pare că și-au însușit-o și cercuri bisericești, potrivit căreia toată această lume, categoriile de „viteză” ale credincioșilor, pe care îi ignoră monahul în cauză, este o lume pierdută pentru Biserică și se va mântui doar rămășița. Noi nu vrem să ne asemănăm masonilor, care consideră generațiile de oameni ca fiind consumabile în vederea creării unei societăți viitoare desăvârșite.

Ne luptăm pastoral și individual să aducem la acrivia credinței toată această lume. Iar drumul către acrivie trece în mod necesar prin iconomie.

Pe de altă parte, în rândurile celor ce au venit de curând în Biserică (categoria a doua de „viteză”, potrivit părintelui Sava) există și „râvna către Dumnezeu, dar fără de pricepere” a oamenilor care L-au cunoscut de curând pe Hristos și în salturi și îndemnați fiind, ajung la acrivie și acționând fără discernământ, taie capete.

Monahul cu pricina descoperă cu întârziere „viteza” credincioșilor pe care o cere iconomia, fapt ce impune în mod automat:

  1. să admită că nu ne separă nimic,
  2. să ceară iertare de la părintele protoiereu TheodorosZisis și de la cei împreună cu acesta,
  3. să spună un călugăresc „Binecuvântați!” pentru defăimarea luptei antiecumeniste, pentru dezbinarea sinaxei de la Oreokastro, pentru scandalizarea credincioșilor la nivelul întregii lumi ortodoxe și pentru jubilarea ecumeniștilor din pricina dezbinării provocate în lupta ortodoxă.

Dimpotrivă, până în momentul de față a ales metoda înjosirii tuturor celor pe care ne consideră dușmanii săi. Cu declarațiile sale de la Mitropolia de Rașka și Prizren își întețește ofensiva personală împotriva noastră prin calomnii rușinoase.

În mod concret:

1. Îl acuză în mod cu totul neîntemeiat pe părintele Theodoros că se face pricină a împiedicării îngrădirii, împiedicând oamenii să înainteze spre aceasta.

2. Îl acuză pe părintele Theodoros că este antipatristic și ecumenist conservator.

3. Ne acuză pe noi pe toți că trimitem credincioșii să participe la slujbe la ecumeniști și să se împărtășească de la preoți care acceptă sinodul din Creta. Personal consider că pune în aplicare o metodă vicleană. Conștientizând schimbarea de atitudine pe care a făcut-o și nedorind să accepte ca fost învins și că linia pe care noi am urmat-o a fost îndreptățită, schimbă tactica [povestea]. În timp ce până de curând ne acuza că trimitem lumea la preoți care pomenesc [ierarhii eretici] (în pofida faptului că am propus doar preoți cu cugetare tradițională), acum, fiindcă și el face acest lucru, pentru a nu se smeri, inventează inepția că trimitem lumea la ecumeniști. Aceasta constituie în fond un lucru infam, dar voi folosi o expresie din locul de baștină al părintelui Sava, pe care o va înțelege poate mai bine: „Ο nebunie am făcut și încumetarea mare” [cu sensul că s-a încumetat să facă o prostie, negândindu-se la urmări și firesc este să îi pară rău pentru asta]. A se vedea aceste declarații în înregistrarea video care urmează (vedeți întregul interviu aici).

În legătură cu neadevărurile pe care le spune monahul cu pricina pot să dau mărturie personală că lucrurile s-au desfășurat tocmai invers.

1. Părintele Theodoros le-a cerut doar să aștepte decizia Sfântului Sinod și Sfintei Epistasii a Sfântului Munte, în speranța că prin acestea va fi respins pseudosinodul din Colymbari, Creta, iar în caz contrar să trecem la îngrădire cu toții, împreună. Însă și în momentul în care aceștia s-au hotărât totuși să facă mai grabnic întreruperea pomenirii, părintele Theodoros, având gândul cel bun, s-a gândit că, în calitate de monahi aghioriți, au dreptul să purceadă la întreruperea pomenirii fiindcă îl au pe patriarhul Bartolomeuca imediat întâistătător.

2. Recomandă în fond poporului credincios să se depărteze de părintele Theodoros, pe care îl numește antipatristic și depărtat de linia Sfinților Părinți. O astfel de atitudine dispreţuitοare nu au îndrăznit să aibă nici cei mai înverșunați ecumeniști. Dacă ne gândim cu cine se luptă părintele Theodoros de atâți ani, aceștia sunt care se folosesc de îndemnurile inadmisibile și de exprimările înjositoare ale monahului în cauză, adică papismul, uniții, Fanarul și masoneria. Convingerea sa referitor la evoluția părintelui Theodoros („și o să vedeți că în scurt timp o să pomenească din nou”) nu mi se pare o profeție, ci o necuviincioasă dorință a celui ce le-a rostit. Să-i amintesc, în acest sens, cu indignare în fața adâncului disprețuirii pe care o arată și a modului înjositor de exprimare, că în istoria bimilenară a Bisericii există multe exemple de promotori care au fost stăpâniți de boala iubirii de putere în numele lui Hristos.

3. Μonahul în cauză ne acuză că ne trimitem fiii duhovnicești să participe la slujbe și să se împărtășească la preoți ecumeniști, care acceptă hotărârile pseudosinodului, aducând exemplul Patriarhului Serbiei! Aș vrea să dau tuturor încredințarea că niciodată nu ne-am sfătuit fiii duhovnicești, în public sau în particular, să participe la slujbe în parohii unde slujesc ierarhi și preoți ecumeniști. Am ostenit îndemnându-i pe toți cei care nu pot să urmeze acrivia, ca cel puțin să meargă la slujbe săvârșite de preoți cu cuget ortodox, exact așa cum spunea mesajul inițial al deciziei de la Oreokastro.

Am dat un scurt răspuns în cuvântarea mea din duminica trecută și înaintea concluziilor prezentului articol alătur un fragment al acestuia în înregistrarea care urmează.

Concluzii

Pe bună dreptate se poate întreba cineva de ce monahul în cauză, cu toate că în sfârșit a descoperit nevoia aplicării principiului iconomiei Sfinților Părinți, în loc să ceară iertare, își întărește atitudinea cu minciuni și calomnii. Pe cine slujește oare? Consider, fraților, că există un mare joc de culise.

  1. fie este înverșunat împotriva noastră personal,
  2. fie nu conștientizează seriozitatea împrejurărilor,
  3. fie slujește unor interese străine, fără să fie conștient de asta sau fiind (vai și amar) în cunoștință de cauză,
  4. fie a fost orbit duhovnicește de tendințele de conducere,
  5. fie toate acestea la un loc.

Cred că dacă părăsește egoismul i se dă o mare șansă. Acum, când este clar că a văzut și el însuși utopia alegerii absolute a acriviei în lume, să recunoască că a greșit. Vede deja că nu a avut dreptate prin insistența sa absurdă. Fiindcă în calitate de cleric primește foarte multe presiuni de la oameni care nu sunt pregătiți să aplice acrivia, adică pentru întreruperea deplină a comuniunii fie și cu preoții tradiționali, care pomenesc, având în acest caz două posibilități: fie să îi alunge pe cei care nu pot să aplice o astfel de acrivie, fie să folosească principiul iconomiei. Și, desigur, fiind un om inteligent, chiar dacă nu are cunoștințele teologice necesare, realizează ce este spre binele sufletelor neputincioase, înțelege greșelile din neștiință ale poporului. A fost nevoit de situația obiectivă să aplice principiul iconomiei pentru atât de mulți, încât în esență nu ne mai deosebește deja nicio diferență.

Haideți deci, părinte Sava, să arătăm iubire unii față de alții, să facem metanie și, de vreme ce ai ajuns în cele din urmă acolo unde ne aflăm noi, să ne împăcăm de dragul unității. Vezi că învrăjbirea nu duce nicăieri. Dimpotrivă, ne conduce spre minciuna care se hrănește din „ego” și se întețește. Îmi doresc ca Domnul Cel înviat să te lumineze, încât pentru cinstea Credinței și a Ortodoxiei, pe care atât de mult le iubim, să luptăm împreună împotriva lupilor îmbrăcați în piei de oaie, care cutreieră prin turma cea cuvântătoare a lui Hristos. Am convingerea în Domnul că vei face pasul necesar, îndeosebi după această invitație.

Cerându-ți cu smerenie iertare dacă te-am jignit sau te-am ofensat ca om, nădăjduind că vei înțelege grija părintească și frățească [pe care ți-o port] și vei justifica graiul pe care l-am folosit pentru a exprima tristul adevăr, te îmbrățișez frățește cu dragostea lui Hristos cel Înviat. Să ai binecuvântarea mea!

[1] https://www.katanixis.gr/2017/04/2017_6.html
[2] https://katihisis.blogspot.gr/2017/04/blog-post_7.html

Sursa: ortodoxinfo.ro

Hirotonirea episcopului vicar al Italiei, sub supervizarea papistașilor, cu încălcarea Canonului 5 Laodiceea

CANONUL 5 Laodiceea

Nu se cuvine să se facă hirotoniile în ființa de față a auzitorilor.

Fragment din tâlcuirea la Canonul 5 Laodiceea: 

„… pentru că nu se cuvine unii ca aceștia neînvățați fiind în credință și neBotezați să asculte înfricoșatele rugăciunile acelea, ce se zic peste cei ce se hirotonesc.”

 

Hirotonie PS Atanasie de Bogdania_01.05.2018-153

Primul Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a fost hirotonit marţi, 1 mai, la Centrul Eparhial din Roma. PS Atanasie va purta titulatura „de Bogdania”. 

Soborul slujitor

Soborul slujitor care a oficiat hirotonia în episcop şi Sfânta Liturghie a fost condus de IPS Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, delegatul Patriarhului României.

Alături de Înaltpreasfinţia Sa au slujit:

  • Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord,
  • Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor,
  • Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei,
  • Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei,
  • Preasfințitul Părinte Antonie de Orhei, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului,
  • Preasfințitul Părinte Marc Nemțeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale,
  • Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române al Spaniei și Portugaliei.

I.P.S.Iosif mulțumește tuturor și în special „bisericii romano-catolice”

-20:15 Îl felictăm pe Preasfințitul părinte Siluan și îl fericim în același timp că de astăzi înainte lucrarea pastorală în Italia se va înmulți. Poporul este mult. Noi suntem într-o țară iminamente catolică creștină catolică care iată a primit mulțimea aceasta de ortodocși români ajutându-i cu Biserici și de multe ori cu cele trebuincioase. Adică răspunzînd oarecum nevoilor noastre. De aceea responsabilitatea prezenței noastre aici este cu atît mai mare și-mi permit să mulțumesc bisericii romano-catolice aici în Italia episcopiei de Roma și tuturor celor care sînt de față să mulțumim pentru ajutor precum și atutorităților de stat romîne și Italiene.

Omilia ce a precedat citirea pericopei evanghelice a fost rostită de PS Ignatie, Episcopul Huşilor. Ierarhul a vorbit despre căutarea lui Dumnezeu şi despre păcat.

Instalarea ca Arhiereu vicar

La finalul slujbei, IPS Iosif a dat citire actului patriarhal de confirmare a alegerii arhim. Atanasie Rusnac ca Arhiereu Vicar al Eparhiei Italiei, apoi a înmânat noului ierarh însemnele episcopale.

În momentul în care i-a oferit cârja episcopală, Mitropolitul Iosif l-a îndemnat să păstorească „turma lui Hristos cea încredinţată” şi să o folosească pentru cei ascultători ca „toiag de reazem şi întărire,” iar pentru cei neascultători „ca toiag de deşteptare”.

Apoi, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale a oferit ierarhului hirotonit astăzi o cruce de binecuvântare din partea Patriarhului Daniel.

Hristos este modelul vieţii arhiereşti

În cuvântul rostit cu acest prilej, IPS Iosif a prezentat mai multe aspecte din viaţa Preasfinţitului Părinte Atanasie de Bogdania care se află de mult timp în Occident, fiind fiu duhovnicesc al Episcopului Siluan al Italiei.

Înaltpreasfinţia Sa a afirmat că „Hristos l-a chemat la slujirea Bisericii” şi a evidenţiat contribuţia pe care noul arhiereu a avut-o la edificarea comunităţii ortodoxe româneşti din Italia, ca sprijin şi ajutor al Preasfinţitului Părinte Siluan.

„Părinte Atanasie, iată cum te-a dus Dumnezeu din Chişinăul în care te-ai născut, din sânul familiei tale, pe un drum în Europa ca să faci carieră şi, iată, te-a întors spre slujirea Bisericii ca Episcop”, a spus Înaltpreasfinţia Sa subliniind „dăruirea noului ierarh pentru Biserică şi slujirea lui Hristos”.

„Să nu uiţi că jertfa şi iubirea Lui Hristos trebuie să fie modelul vieţii tale”, l-a îndemnat IPS Iosif.

Apoi, Înaltpreasfințitul Părinte Iosif a transmis binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și l-a încurajat pe noul arhiereu al Bisericii lui Hristos să conducă spre mântuire, cu multă râvnă și cu multă dragoste, sufletele credincioșilor încredințați spre păstorire.

A urmat cuvântul Preasfinţitului Părinte Atanasie de Bogdania care s-a arătat mulţumitor faţă de toţi cei care i-au influenţat creşterea duhovnicească şi formarea profesională.

În continuare au luat cuvântul oficialităţi, atât din partea statului român, cât şi cel italian.

P S Siluan aduce mulțumiri oaspeților prezenți la acest eveniment

-21:34….de asemenea mulțumesc reprezentanților oaspeților bisericii catolice, romano-catolice și greco-catolice române prezenți aici în Italia cu care conlucrăm foarte frumos aici la Roma pe de-o-parte pr Isidor Iacovici de la biserica romano-catolica și părintelui profesor Gabriel Buboi care este rectorul colegiului pontifical Pio Romeno de aici de la Roma mulțumesc pentru prezență și mulțumesc și pentru a fi acceptat să participați astăzi și fim împreună la acest eveniment important din eparhia noastră. Colaborarea noastră și mărturia unității noastre nu numai pentru că este an centenar sunt foarte prețioase oriunde ne-am afla cu cît mai mult că împreună aici lucrăm frumos de mai mulți ani cu dv chiar cu precedesorii dv nădăjduim ca acestă lucrarea să capete un caracter tot mai frumos și tot mai deplin.

Despre PS Atanasie

Arhim. Atanasie Rusnac s-a născut în 17 ianuarie 1982, la Chișinău, Republica Moldova, fiind primul din cei doi fii ai lui Eugen și Ala Rusnac. Din data de 12 octombrie 2010 deține cetățenia Română.

Studii:

  • 2000 – 2005 – INSA Lyon, Franța (Institut National des Sciences Appliqués de Lyon). A obținut diploma de Inginer cu grad de Master, Specialitatea – Telecomunicații și Rețele.
  • 2002 – Atestatul de Studii Europene în cadrul INSA Lyon.
  • 07/2004 – 01/2005 – Stagiu de specializare în domeniul IT (MT System – Lyon, Franța).
  • 2006 – 2010 a urmat cursurile Facultății  de Teologie Ortodoxă „Saint-Serge” de la Paris. A obținut licența în teologie pastorală în anul 2010.
  • 2010 – 2012 a urmat cursurile unui Master în Teologie Practică (Drept Canonic), la Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna” – Sibiu. Lucrarea de Master – „Principii de Teologie Canonică în Diaspora, cu referire specială la Italia”.

Din 02/2011 până în prezent a îndeplinit funcția de Vicar Eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.

Sursa: basilica.ro și transcripturi


Așadar probabil înca un ierarh ecumenist…

Ereticul ecumenist Sofronie al Oradiei și alți preoți trădători împreună-rugându-se cu papistași și protestanți la Marșul pentru viață din martie

Pr. Paisie Prodromitul: Este oprirea pomenirii o măsură pentru delimitarea de erezie sau de Biserică?

Schitul Prodromu vazut dinspre mare Foto: http://mihneamaruta.ro

Este oprirea pomenirii o măsură pentru delimitarea de erezie sau de Biserică? Nu de Biserică, ci de erezie. Atunci cum putem să-i socotim pe cei care au aderat la erezia ecumenismului în Creta de vreme ce au hotărât ca cei ce se împotrivesc ecumenismului sunt împotriva Bisericii? Îi putem numi eretici în cuget, de vreme ce au făcut și un sinod împotriva Ortodoxiei. Dar nu le putem contesta lucrarea harului, deoarece nu au fost caterisiți, dar de vreme ce au legiferat  o nouă erezie în Biserică și o și propovăduiesc în public, avem dreptul să nu-i mai pomenim la Sfânta Liturghie, nici să participăm la slujbele oficiate de ei sau la cele unde se pomenesc ei. Dar nu numai să oprim pomenirea, ci nici să-i numim episcopi, ci pseudo-epicopi și trădători. În caz contrar, suntem părtași cu ei la pedeapsa caterisirii, iar mirenii a afurisirii, deoarece ei se roagă împreună cu ereticii, dar  le și permit să lucreze cele preoțești, ca niște preoți adevărați , iar după un Sinod Ortodox dacă se va întruni vreodata vom cădea  împreună cu ei sub anatema, dacă nu ne vom pocăi.  Mulți eretici care au călcat Sfintele Canoane, dacă au murit în erezie, chiar dacă nu au fost dați anatemei de vreun sinod, au căzut sub blestemul Sfintelor Pravile sau Canoane ale Sfintei Biserici, și și-au luat pedeapsa după moarte, neputrezindu-le trupurile, ca mărturie că ei se chinuie în iad cu sufletele, neputând să-i dezlege nici un sinod, așa cum sunt cei trei proiestoși de la m-rea Lavra din Sf. Munte Athos care au s-au împărtășit cu catolicii-papistași la anul 1278. Dar priestamenii de astăzi nici nu vor sa audă de asta, numindu-le basme, iar noi dacă vom muri în părtășie cu erezia lor, nu vom avea parte de blestemul lor? Eretici sunt cei ce teoretizează și profesează cu perseverență erezia, ca patriarhul Bartolomeu, Ioan Ziziulas, Nifon al Târgoviștei, Daniel Patriarhul care numește Sinodul din Creta Sfânt și Mare, dar care „nu s-a ocupat de Dogme”, ci de fapt a stricat dogmele și hotarele Sfinților Părinți care-s Sfinte Canoane; Teofan al Moldovei, care nu face deosebire între  Biserica lui  Dumnezeu și sinagoga Satanei. Ceilalți sunt niște victime care execută mecanic niște ordine ale Noii Ordini Mondiale. Eretici sunt și cei ce sunt condamnați de alte Sinoade dinainte și care au început această erezie, adică protestanții, dar și cei ce se unesc cu dânșii.

Cei ce nu au semnat în Creta dar au semnat la București sunt și ei eretici, împreună și cu preoții care sunt de acord cu ei și silesc și pe alții să fie de acord cu ei prin diferite metode și răspândesc erezia mai departe, iar cei ce de silă sau frică accepta cumva erezia dar ei înșiși nu se fac propovăduitori sau susținători ai ei în mod public, nu pot fi numiți eretici dacă o fac cu scopul de a ține poporul mai puțin știutor în hotarele Ortodoxiei. Deci a-i numi pe toți eretici, cei ce nu au întrerupt pomenirea este exagerat, deoarece nu intră în prevederile Canonului 15, fiindcă pomenirea sau nepomenirea nu te face direct eretic, nici ortodox. Există niște grade de cădere și de ridicare din erezie pe care le spune clar Canonul 15, și anume: cel ce întrerupe pomenirea este vrednic de cinste, iar cel ce nu întrerupe pomenirea este vrednic de ocară prin analogie, dar nu automat eretic. Fiindcă nepomenirea este doar o măsură de îngrădire de erezie și  de mustrare a pseudo-episcopului, și nu una de condamnare, drept pentru care nu-l numește direct eretic, ci pseudo-episcop. Condamnarea definitivă o face numai un sinod. Dar noi, în mod peiorativ, îi numim de pe acum eretici deoarece nu numai că propovăduiesc o erezie, ci au făcut și un sinod împotriva noastră, numindu-ne schismatici înainte de Sinod, iar noi îi numim eretici, așa precum și ei, tot cum cu titlu declarativ, fără un Sinod Ecumenic, ci la un sinod tâlhăresc, au numit toate ereziile „biserici istorice”.

Puțini  sunt, totuși, care au curajul să vorbească împotriva ecumenismului și în special împotriva Sinodului din Creta, mulți vorbind indirect, temându-se de consecințele sinodului. Cred că a trecut vremea vorbirii în general despre ecumenism, deoarece, iată avem și un Sinod care l-a legiferat și noi dormim crezând că vom mai putea face ceva din interiorul Bisericii, asa cum se spune. Din interior dacă vrei să faci ceva, ești prigonit ca un schismatic și rătăcit. Dacă ieși din biserică, se zice că ești tot schismatic sau eretic. Deci care este soluția, fraților? În Biserică mai poți rămâne doar dacă taci, sau spui ca ei, chipurile aplicând teoria struțului „n-am văzut, nici capul nu mă doare”! Dar oare aceasta e „Biserică” în care Hristos ne-a liberat de robia păcatului și a oamenilor? Oare aceștia constituie Biserica, care și-au impus voința lor, împotriva Bisericii și a lui Hristos? Nu, aceștia sunt furi și tâlhari, care nu au întrat pe UȘĂ în staul, ci pe aiurea și care trebuie scoși afară pe unde au intrat. În cazul acesta tăcerea este complicitate, când vezi că erezia se propovăduiește la scară mondială.

Fiecare suntem responsabili de mântuire noastră proprie, dar și de a aproapelui, dar când vezi că aproapele tău, fie el stareț, duhovnic, Episcop sau preot nu te îndruma conform Sfintelor Scripturi și Sfintelor Canoane, trebuie să îți iei mântuirea în propriile mâini și a Sfinților Părinți, și să nu mai asculți de cei ce te duc în groapă, deci să îmbrățișezi SFÂNTA Neascultare. Dacă noi suntem numiți astăzi schismatici de către cei ce stau în erezie pentru simplu fapt ca suntem împotriva ecumenismului, delimitandu-ne de ei și nepomenindu-i, oare unde suntem? Am ieșit din Biserică? Nu, ei ne-au numit răzvrătiți, neascultători și schismatici fiindcă nu ascultam de dogmele lor cele stricate și nu vrem să ne unim cu ereticii. Noi suntem în Biserică, fiindcă nu ascultăm de ei, iar ei prin aceasta s-au osândit singuri și au ieșit din Biserica lui Hristos prin eres. Noi am rămas și suntem în Adevărul lui Hristos cu toate că ei pot să ne cateriseasca sau blesteme de câte ori vor voi, fiindcă blestemul va cădea pe capul lor așa cum spune la psaltire „întoarcă-se blestemul pe capul lui și nedreptatea pe creștetul lui să se pogoare”. Cei ce pentru binele poporului vor să se jertfească, să se jertfească spunând adevărul, nu cocoloșindu-i pe ucenicii lor, spunându-le să facă ascultare orbească de ei, deoarece ascultarea fără discernământ duce la idolatrie așa cum bine spunea Părintele Petroniu de la Schitul Prodromu, că nevoință fără cunoștință este idolatrie. Cine se bazează numai pe nevoință lui, pe faima lui de duhovnic cu mulți ucenici, dar nu-i învață pe ucenici dreapta socoteală și dogmele credinței și cum să se păzească de eretici și diferite înșelări și să citească Sfinții Părinți, acela devine un idol al ucenicului și pierzător. Sfântul Ignatie și Sfinții Atoniți numesc aceasta gherondolatrie, adică închinare la duhovnic ca la un guru. Acesta este adevăratul fanatism din Ortodoxie, neluminat de Duhul Sfânt, ci de o părută evlavie dinafară care se unește foarte bine cu fanatismul papal sau al ereticilor. Și Sfântul Apostol  Pavel spune ca îndeletnicirea trupească la puține folosește (adică postul, rugăciunile, milostenia, etc.) dar evlavia la toate, adică dreapta credință. Oare nu se laudă și ereticii că fac bine, fac școli, azile de bătrâni etc. Dar la ce le folosește dacă nu au dreapta credință? „Și-au luat plata lor”!

Oare nu spune Sf. Evanghelie „că mulți vor zice în ziua aceia că: Au Doamne, oare nu am făcut minuni în numele tău? Și le va zice lor: nu va cunosc pe voi” Oare nu se fac minuni și la eretici? Da, se fac dar oare se mântuiesc? Mulți au făcut minuni, dar fiindcă n-au luat seama la lucruri mici care păreau neînsemnate, o iota sau cirtă din Lege, au căzut în mândrie, erezie și alte patimi!

Dacă nu vom păzi credința curată, ascultarea este robie, nu slobozire,  este chin înainte de chin. Credința dreaptă este Capul, adică Hristos, pe care trebuie să o păzim neîntinată de vreo erezie. Ascultarea fără dragoste este argatie la un stăpân, nu bucurie în Duhul Sfânt. Cine face ascultare de duhovnic ca de un stăpân, nu din dragoste față de Dumnezeu, ci față de persoana lui, acela este un idolatru și un înșelat. Auzim adesea mulți ucenici zicând ca nu au blagoslovenie de la duhovnic să facă anumite lucruri, chiar când e vorba de a ajuta pe cineva în viata de obște, în ceea ce nu contravine vieții de obște, unde trebuie să primeze dragostea și jertfa, nu părtinirea și deosebirea, învățându-i astfel pe ucenici să fie egoiști și îngâmfați, cu duh de a porunci celor mai bătrâni, dar și celor mai tineri, neînvățându-i lupta duhovnicească adevarată cu smerenie ca să deosebească singuri binele de rău. Aceștia îi înfășoară pe ucenicii lor, ca pe niște prunci mici în scutecele lor, ca nu cumva să se lovească de vreo ispita, neurmărind mântuirea lor, ci doar folosul material și astfel rămân neîncercați, și la orice ispita mică clachează și se plâng ca niște becisnici. Nu așa ne-au învățat bătrânii noștrii, ci ne-au lăsat să ne călim în focul ispitelor, să ne luptăm singuri cu noi înșine și cu diavolul, nu cruțându-ne, ci purtându-se cu noi cu multă asprime, dar înăuntru simțindu-se inima de mama care-i durea pentru fiecare cădere a noastră, mustrându-ne cu milă, dar nu disprețuindu-ne, ci îmbărbătându-ne prin exemplul lor propriu la lupta care ne stătea înainte. Dar, acum vedem prin mănăstiri, numai niște necopți și becisnici în care nu poți să ai nici o bază, fiindcă te lasă când ți-e mai greu sau nu-i intereseaza pur și simplu decât propria persoană. Din aceștia poți să faci mărturisitori ai dreptei credințe? Nu judecăm, dar asta este situația. Dacă știe o limba străină sau știe să conducă o mașină nu-i poți sta înainte. Acum conduc șoferii pe stareț nu stareții pe șoferi, așa zicea cineva dinafara care a observat lucrul acesta. Vom asculta de acești stareți „vânzători cu duhul”, care de fapt nu au nimic cu Duhul, ci doar cu alte duhuri, ale materiei, ale slavei deșarte etc.? Cu toate că dinafară par evlavioși când îi vei întreba ceva despre dreapta credință vor da din colț în colț, spunând tot felul de inepții după ureche: că nu e treaba noastră, că vor răspunde ei! Cine va răspunde de mântuirea mea, dacă eu nu voi vedea de ea? Acesta este răspuns de duhovnic sau de stareț? Acesta este răspuns de adormit conștiințele, nu pentru a trezi neliniștea cea bună așa cum spune Sfântul Paisie Aghioritul. Și atunci noi, dacă nu vom asculta de acești povățuitori falși, ci de Sfinții Părinți și Sfintele Canoane suntem în afara Bisericii, sau schismatici? Nu, fraților! Nu vă temeți de ei, că sunt călăuze oarbe, orbilor. Noi suntem în Biserică lui Hristos, și dacă nu avem povățuitori adevărați, Însuși Hristos și Sfinții Părinți ne povățuiesc prin Sfintele Scripturi. S-au dus Părinții noștri care au fost ca niște stâlpi, dar duhul lor a rămas și trebuie să-l reînviem întru noi și să ne luptăm ca niște lei pentru mântuirea noastră cu rugăciunile lor, fiindcă de la majoritatea duhovnicilor, a starețiilor și a episcopilor de azi nu mai ai ce aștepta. Sunt de acord cu Părintele Iustin care a zis că e vremea muceniciei. Nu mai avem ce aștepta de la nimeni. Trebuie să ne luam răspunderea mântuirii noastre în mâini și în mila lui Dumnezeu. Episcopul sau preotul care sub păruta grija a turmei sau a fiilor duhovnicești astăzi nu spune adevărul răspicat se va pierde împreună cu turma, chiar dacă are viața bună. Când e vorba de credință, dacă nu ești iscusit în Sfânta Scriptură, poți să fii făcător de minuni, te pierzi cu tot cu oameni. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că mai mare minune decât a învia morții, este a învia un suflet din moartea păcatului prin cuvânt, iar astăzi este a arăta adevărul și a lupta pe față împotriva ereziei și a necredinței. Moartea cea mai cumplită este a nu cunoaște Sfânta Scriptura și învățăturile Sfinților Părinți, sau a-i ști doar după ureche, a sta în erezie și a mărturisi dreapta credință. Cine va voi să-și scape sufletul său îl va pierde, iar cine-și va pierde sufletul său pentru Mine și pentru Evanghelie acela îl va câștiga, așa zice Domnul! Amin.

Ieromonah Paisie Prodromitul

04 mai 2018

Sursa: ortodoxiamarturisitoare.wordpress.com

De reținut:

„Dacă noi suntem numiți astăzi schismatici de către cei ce stau în erezie pentru simplu fapt ca suntem împotriva ecumenismului, delimitandu-ne de ei și nepomenindu-i, oare unde suntem? Am ieșit din Biserică? Nu, ei ne-au numit răzvrătiți, neascultători și schismatici fiindcă nu ascultam de dogmele lor cele stricate și nu vrem să ne unim cu ereticii. Noi suntem în Biserică, fiindcă nu ascultăm de ei, iar ei prin aceasta s-au osândit singuri și au ieșit din Biserica lui Hristos prin eres. Noi am rămas și suntem în Adevărul lui Hristos cu toate că ei pot să ne cateriseasca sau blesteme de câte ori vor voi, fiindcă blestemul va cădea pe capul lor așa cum spune la psaltire „întoarcă-se blestemul pe capul lui și nedreptatea pe creștetul lui să se pogoare”. ”