NU ECUMENISMULUI, RUGĂCIUNILOR ÎMPREUNĂ CU ERETICII ȘI FALSULUI SINOD DIN CRETA!!!

Related image

crestin-ortodox.ro

Pentru că, așa cum se știe, între 18-25 ianuarie, în fiecare an are loc săptămâna ecumenistă…

Anul acesta, (18.01.2019) vor spurca, în săptămâna ecumenistă, Biserica Sfântul Anton – Curtea Veche! PROGRAMUL săptămânii nelegiute în București

Text de răspândit în săptămâna de rugăciune ecumenistă și nu numai.

Se poate printa pe o foaie A4 față/verso direct de aici:  nu ecumenismului 2019

NU ECUMENISMULUI, RUGĂCIUNILOR ÎMPREUNĂ CU ERETICII ȘI FALSULUI SINOD DIN CRETA!!!

Confom Simbolului de Credință (Crezul) Biserica Ortodoxă este singura Biserică! Nu există două sau mai multe Biserici. Așa cum Mântuitorul IISUS HRISTOS este UNUL, ca și cap al Bisericii, la fel și Biserica este UNA, ca și trup al Capului Hristos. Tot ce este în afara Bisericii Ortodoxe sunt erezii, schisme sau religii păgâne. BISERICA ORTODOXĂ este formată din Biserici Ortodoxe Locale.

Așa cum încă de la înființarea ei, acum aproape 2000 de ani, Biserica a fost atacată din afară prin persecuții și din interior prin erezii (credințe greșite), așa și acum este atacată.

Dușmanii din exterior sunt astăzi artizanii Noii Ordini Mondiale – francmasonii, adepții sionismului internațional, alte religii etc. Din interior Biserica este atacată de o nouă cumplită erezie  numită Ecumenism.

O definiție dată de un sfânt:

„Ecumenismul e numele de obşte pentru creştinismele mincinoase, pentru bisericile mincinoase ale Europei Apusene. În el se află cu inima lor toate umanismele europene, cu papismul în frunte; iar toate aceste creştinisme mincinoase, toate aceste biserici mincinoase nu sunt nimic altceva decât erezie peste erezie. Numele lor evaghelic de obşte este acela de „a-tot-erezie (pan-erezie)”. De ce? Fiindcă de-a lungul istoriei feluritele erezii tăgăduiau sau sluţeau anume însuşiri ale Dumnezeu-Omului, Domnului Hristos, în timp ce ereziile acestea europene îndepărtează pe Dumnezeu-Omul în întregime şi pun în locul Lui pe omul european. În această privinţă nu e nici o deosebire esenţială între papism, protestantism, ecumenism şi celelalte secte, al căror nume este „legiune”.”Sf. Iustin Popovici în „Ortodoxia și Ecumenismul

În mod concret ecumenismul mai poate fi definit și ca încercarea de unire ori amestecare dintre diferitele culte așa-zis creștine sau dintre religii.

La această încercare au fost atrași și ortodocșii prin întâlniri, discuții, împreună-rugăciuni, împreună-slujiri sau diferite acțiuni comune și prin crearea Consiliului Mondial al „Bisericilor”. Numai că, Biserica (Ortodoxia) se ghidează după canoalele (legile) date de Sfinții Părinți. Aceste canoane INTERZIC rugăciunile împreună, slujirile împreună și orice comuniune cu ereticii sau cu păgânii!

Ereticii sunt: romano-catolicii și greco-catolicii (papistașii), protestanții (luterani, reformați, evanghelici etc), neo-protestanții (adventiști, baptiști, penticostali, evangheliști atc), copții, armenii, mormonii, martorii lui Iehova și mulți alții. Pentru ei se practica așa-numitul ECUMENISM INTER-CREȘTIN. * Păgânii sunt: budiștii, musulmanii, evreii care practică iudaismul (mozaici), șintoiștii, zoroastrienii, hinduiștii etc. Pentru ei se practică ECUMENISMUL INTER-RELIGIOS.

***În iunie 2016, pentru a legifera ecumenismul inter-creștin ierarhii (episcopii) trădători ai Bisericilor Ortodoxe, la presiunea unor forțe internaționale, au organizat SINODUL TÂLHĂRESC DIN CRETA. Acolo s-au semnat documente eretice, împotriva credinței Ortodoxe. Imediat, în România, câteva zeci de preoți au întrerupt, la slujbe, pomenirea numelor ierarhilor care au semnat în insula Creta (Grecia) sau au fost de acord cu deciziile luate acolo. Câteva mii de ortodocși români îi urmează pe acești preoți. Există preoți care au întrerupt pomenirea și în Grecia, Athos, R. Moldova, Ucraina, Rusia, Serbia. Majoritatea au fost pedepsiți și alungați din biserici pe nedrept de ierarhii ecumeniști și trădători. Ierarhii ecumeniști acționează necanonic! Există canoane care le dau dreptul preoților sau episcopilor să întrerupă pomenirea pe motiv de erezie (ecumenism). Căutați astfel de preoți! Mare atenție însă, căci unii au căzut în exagerări ajungând să nege harul sau să creadă că toți, în afară de ei, ar fi eretici.

Căutați preoții nepomenitori echilibrați! Reacționați împotriva ecumenismului!!!

Scopul ecumenismului este crearea unei religii unice (o unitate în diversitate a tuturor) și alături de unirea politică și economică, să creeze condițiile potrivite pentru înscăunarea unui conducător unic la nivel mondial – Antihristul!

Iată câteva canoane care interzic comuniunea cu ereticii și păgânii:

CANONUL 45 apostolic (OPRIREA COMUNIUNII CU ERETICII)

Episcopul sau presbiterul sau diaconul, dacă numai s-a rugat împreună cu ereticii, să se afurisească; iar dacă le-a permis acestora să săvârsească ceva ca clerici (să săvârșească cele sfinte), să se caterisească.

CANONUL 46 apostolic (TAINELE ERETICILOR NU SUNT TAINE)

Poruncim să se caterisească episcopul sau presbiterul care a primit (ca valid) botezul ori jertfa (euharistia) ereticilor. Căci ce fel de împărtașire (înțelegere) are Hristos cu Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu ne­credinciosul? (II Cor. 6,15).

CANONUL 64 apostolic (OPRIREA COMUNIUNII CU NECREȘTINII SI ERETICII)

Dacă vreun cleric sau laic ar intra în sinagoga (adunarea iudeilor sau a ereticilor) spre a se ruga, să se și caterisească si să se și afurisească.

CANONUL 6 Laodiceea (ERETICII SĂ NU INTRE ÎN BISERICĂ)

Nu este îngăduit ereticilor să intre în casa lui Dumnezeu dacă stăruie în eres.

CANONUL 37 Laodiceea (ESTE OPRIT A PETRECE CU NECREDINCIOȘII ȘI CU ERETICII)

Nu se cuvine a primi de la iudei sau eretici darurile trimise de sărbă­tori, nici a serba împreună cu ei.

CANONUL 46 al Sfântului Nichifor Mărturisitorul (†818) – (BISERICILE ERETICILOR NU SUNT BISERICI)

Vă sfătuim ca în bisericile luate în stăpânire de eretici să se intre ca în­tr-o casă simplă și să se cânte numai din nevoie, asezându-se cruce la mij­loc, iar în altar nici să nu se intre, nici să se tămâieze, nici să se săvâr­șească rugăciune, nici să nu se aprindă candele și lumânare.


Reclame
Anul acesta, (18.01.2019) vor spurca, în săptămâna ecumenistă, Biserica Sfântul Anton – Curtea Veche! PROGRAMUL săptămânii nelegiute în București

Anul acesta, (18.01.2019) vor spurca, în săptămâna ecumenistă, Biserica Sfântul Anton – Curtea Veche! PROGRAMUL săptămânii nelegiute în București

sapt ecumenistaaaaaaaaaa

A doua zi după hramul Sfântului Antonie cel Mare, la biserica de la Curtea Veche,… va urma comuniunea spurcată a ecumeniștilor, în debutul săptămânii de rugăciune comună!

Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor

București, 18-25 ianuarie 2019

Dreptatea,
numai dreptatea să o cauţi
(Dt 16,20)

Vineri, 18 ianuarie, ora 17.00
Biserica Ortodoxă „Sf. Anton” – Curtea Veche
(str. Franceză, nr. 33)
Cuvânt de învăţătură: Biserica Romano-Catolică

Sâmbătă, 19 ianuarie, ora 17.00
Biserica Evanghelică Lutherană Germană C.A.
(str. Luterană, nr. 2)
Cuvânt de învăţătură: Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică

Duminică, 20 ianuarie, ora 17.00
Rugăciuni în toate Bisericile

Luni, 21 ianuarie
Catedrala Episcopală Greco-Catolică „Sf. Vasile cel Mare” (str. Polonă, nr. 50)
Cuvânt de învăţătură: Biserica Ortodoxă Română

Marți, 22 ianuarie, ora 17.00
Catedrala Episcopală Armeană (str. Carol I, nr. 43)
Cuvânt de învăţătură: Biserica Evanghelică Lutherană C.A.

Miercuri, 23 ianuarie, ora 17.00
Biserica Anglicană (str.  Xenopol)
Cuvânt de învăţătură: Biserica Armeană

Joi, 24 ianuarie, ora 17.00
Biserica Reformată Calvineum (str. Luterană, nr. 13 bis)
Cuvânt de învăţătură: Biserica Anglicană

Vineri, 25 ianuarie, ora 17.00
Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Iosif” (str. G-ral Berthelot, nr. 17)
Cuvânt de învăţătură: Biserica Reformată Calvineum

Sursa: angelus.com.ro

Mesajul de binecuvântare al pseudo-patriarhului Daniel:

MESAJELE DE BINECUVÂNTARE ALE CONDUCĂTORILOR DE BISERICI
pentru serviciile ecumenice din timpul Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor 2019

Iubirea, criteriul ultim al judecăţii universale
Tema de meditaţie a Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor, din anul 2019, Judecători și căpetenii…ca să judece poporul cu judecată dreaptă
(cf. Deuteronom 16, 18), este un îndemn să ne reamintim că judecata noastră în raport cu aproapele trebuie să fie dreaptă, adică una corectă, obiectivă, fără ură și părtinire. Numai judecata dreaptă poate chema la îndreptare pe cel care a greșit. Dreptatea este manifestarea voinţei divine de-a îndrepta viaţa unei persoane și a unei comunităţi. Dreptatea lui Dumnezeu este nedespărţită de iubirea Sa. Dreptatea îl responsabilizează pe om, iar iubirea îl recuperează pe omul care a greșit.
De fapt, tema Săptămânii de Rugăciune din acest an ne îndeamnă ca, în timpul vieţii noastre, să unim rugăciunea smerită cu pocăinţa sinceră pentru păcate, cu milostenia izvorâtă din dragoste faţă de semenii noștri, ca dragoste a lui Hristos arătată prin noi faţă de ei. Evanghelia după Matei (capitolul 25, 41-46) ne arată că iubirea este criteriul ultim al judecăţii universale.
Aceasta înseamnă că omul este responsabil nu numai pentru faptele rele pe care le
– a făcut, ci și pentru binele pe care ar fi putut să îl facă, dar nu l-a făcut, după posibilităţi. Cei care au fost nedrepți, indiferenți și nemilostivi faţă de semenii lor aflaţi în suferinţă, aceștia se despart de Dumnezeu.
Cel milostiv și drept, deoarece nu au unit libertatea lor cu iubirea milostivă sau darnică. Așadar, noi creștinii, care suntem chemaţi a fi mâinile iubirii milostive a lui Hristos, trebuie să fim avocați puternici ai celor asupriți pe nedrept și mai ales ai celor persecutați pentru credinţa lor în Evanghelia iubirii Fiului lui Dumnezeu, Care S-a făcut om din iubire pentru oameni, în deosebi astăzi, când, în multe părţi ale lumii, creștinii sunt persecutați și chiar martirizați, prin judecăți nedrepte. La acest început de An Nou 2019, vă adresăm tuturor doriri de sănătate și mântuire, pace și bucurie, dimpreună cu urarea tradițională: La mulţi ani!.

„Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și
împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” (2 Corinteni13, 13).
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Sursa: aidrom.ro

 

Reamintesc SFINTELE CANOANE ce incriminează acest tip de acțiuni ecumeniste: 

 

CANONUL 45 apostolic (OPRIREA COMUNIUNII CU ERETICII)

Episcopul sau presbiterul sau diaconul, dacă numai s-a rugat împreună cu ereticii, să se afurisească; iar dacă le-a permis acestora să săvârseasca ceva ca clerici (să săvârseasca cele sfinte), să se caterisească.

(10, 11, 46, 64 ap.; 2, 4 sin. UI ec; 6, 9, 32, 33, 34, 37 Laod.; 9 Tim. Alex.)

CANONUL 46 apostolic (TAINELE ERETICILOR NU SUNT TAINE)

Poruncim să se caterisească episcopul sau presbiterul care a primit (ca valid) botezul ori jertfa (euharistia) ereticilor. Căci ce fel de împărtașire (înțelegere) are Hristos cu Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu ne­credinciosul? (II Cor. 6,15).

(47, 68 ap.; 19 sin. I ec; 7 sin. 11 ec; 95 Trui.; 7, 8 Laod.; 1, 47 Vasile cel Mare) 

CANONUL 64 apostolic (OPRIREA COMUNIUNII CU NECREȘTINII SI ERETICII)

Dacă vreun cleric sau laic ar intra în sinagoga (adunarea iudeilor sau a ereticilor) spre a se ruga, să se și caterisească si să se și afurisească.

(7, 45, 70, 71 ap.; 11 TruL; 1 Antioh.; 6, 29, 33, 37, 38 Laod.) 

CANONUL 6 Laodiceea (ERETICII SĂ NU INTRE ÎN BISERICĂ)

Nu este îngăduit ereticilor să intre în casa lui Dumnezeu dacă staruie în eres.

(10, 45, 64 ap.; 2, 4 sin. UI ec; 9, 32, 33, 34, 37 Laod.; 9 Tim. Alex.)

CANONUL 9 Laodiceea (OCOLIREA AȘEZĂMINTELOR ERETICILOR)

Celor ce sunt ai Bisericii nu le este îngăduit să meargă la cimitirele ori la cele ce se zic locuri mucenicești ale oricăror eretici pentru rugăciune ori pentru vindecare; și unii ca aceștia, de vor fi credincioși, să se excomu­nice pâna la un timp anumit. Iar pocăindu-se și mărturisindu-se că au greșit, să se primească.

(10, 11, 45, 46, 64, 70 ap.; 2, 4 sin. III ec; 6, 32, 33, 34, 37 Laod.; 83 Cartag.; 9 Tim. Alex.) 

CANONUL 32 Laodiceea (BINECUVÂNTAREA ERETICILOR NU E BINECUVÂNTARE)

Nu se cuvine a primi binecuvântarile ereticilor, care mai mult sunt ab­surdități decât binecuvântari.

(10, 11, 45, 46, 64 ap.; 19 .sin. 1 ec; 7 sin. 1} ec; 2, 4 sin. IU ec; 11, 95 TruL; 6, 7, 8, 9, 10, 14, 31, 33, 34, 37 Laod.; 1, 47 Vasile cel Mare; 9 Tim. Alex.) 

CANONUL 33 Laodiceea (SE OPREȘTE RUGĂCIUNEA CU ERETICII ȘI SCHISMATICII)

Nu se cuvine a ne ruga împreună cu ereticii sau cu schismaticii.

(10, 11, 45, 46, 64 ap.; 19 sin. I ec; 7 sin. II ec; 2, 4 sin. III ec; 11,95 TruL; 6, 7, 8, 10, 14, 31, 32, 34 Laod.; 1, 47 Vasile cel Mare; 9 Tim. Alex.) 

CANONUL 34 Laodiceea (MARTIRII ERETICILOR NU SUNT MARTIRI)

Nici un creștin nu se cuvine să părăsească pe martirii lui Hristos și să se ducă la pseudomartiri, adică la ai ereticilor sau la cei ce mai înainte au fost eretici; căci aceștia sunt străini de Dumnezeu. Deci cei ce se vor duce la dânșii să fie anatema.

(10, 11, 45, 46, 64, 70 ap.; 2, 4 sin. IU ec; 6, 9, 32, 33, 37 Laod.; 83 Cartag.; 9 Tim. Alex.) 

CANONUL 37 Laodiceea (ESTE OPRIT A PETRECE CU NECREDINCIOȘII ȘI CU ERETICII)

Nu se cuvine a primi de la iudei sau eretici darurile trimise de sărbă­tori, nici a serba împreuna cu ei.

(64, 70, 71 ap.; 11 Trul; 9 Ancira; 6, 9, 29, 33, 34, 38, 39 Laod.) 

CANONUL 46 al Sfântului Nichifor Mărturisitorul (†818) – (BISERICILE ERETICILOR NU SUNT BISERICI)
Vă sfătuim ca în bisericile luate în stăpânire de eretici să se intre ca în­tr-o casă simplă și să se cânte numai din nevoie, asezându-se cruce la mij­loc, iar în altar nici să nu se intre, nici să se tămâieze, nici să se săvâr­șească rugăciune, nici să nu se aprindă candele și lumânare.

E OFICIAL! Arhiereticul papă Francisc va veni în România, la insistența altui eretic – Klaus Iohannis

Administrația Prezidențială a confirmat, vineri, că Sanctitatea Sa Papa Francisc va efectua o vizită în România.

”Primind invitația Președintelui României, a Autorităților statului și a Bisericii Catolice din România, Sanctitatea Sa Papa Francisc va întreprinde o Vizită Apostolică în țară noastră în perioada 31 mai – 2 iunie 2019. Cu această ocazie, Sanctitatea Sa va vizita orașele București, Iași și Blaj și Sanctuarul marian de la Șumuleu Ciuc”, potrivit comunicatului transmis de Administrația Prezidențială.

Programul de călătorie va fi publicat la o dată ulterioară.

”Papa Francisc va veni în România în perioada 31 mai – 2 iunie 2019, răspunzând astfel invitației autorităților Statului român și a Bisericii Catolice din România”, a informat astăzi Biroul de presă al Sfântului Scaun.

Vizita va avea în primul rând un caracter pastoral, dar va însuma și importante valențe ecumenice sub motto-ul ”Să mergem împreună!”.

Pe parcursul celor trei zile, Sanctitatea Sa va vizita Bucureștiul, Iașiul şi Blajul precum şi sanctuarul marian de la Șumuleu-Ciuc.
Episcopii catolici din România au primit cu bucurie şi recunoștință vestea vizitei Papei Francisc, îndemnându-i pe credincioși şi pe toți oamenii de bunăvoință să se unească în rugăciune pentru ca acest eveniment să aducă roade bogate în viața spirituală a creștinilor precum şi în favoarea binelui și unității întregii societăți românești.

”Sperăm ca prezenţa în România a Urmaşului Sfântului Petru să aducă României inspirația pentru a uni tot ceea ce e bun şi valoros în favoarea țării şi a binelui comun. Să putem regăsi voinţa dialogului între Bisericile creştine bazat pe respectul alterității, care să unească energiile creștinilor în favoarea vieții și a valorilor fireşti ale Creației lăsate de Dumnezeu”, a transmis, în Mesajul său, Preafericitul Cardinal Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, și Preşedinte al Conferinţei Episcopilor Catolici din România.

Programul detaliat al vizitei Sfântului Părinte va fi publicat ulterior de Vatican.

Papa Francisc este al doilea Papă care vine în vizită în România, după Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea care a poposit pe aceste meleaguri în mai 1999. – stirileprotv.ro


Să vedem ce reacție vor avea ortodocșii români…

În 1999, când a venit un alt mare ereziarh, papa Ioan Paul al II-lea, aproape că nu a existat opoziție în poporul credincios. Am înghițit cu toții gălușca cum că papa era reprezentatul unei „Biserici surori”, iar unii erau convinși de faptul că respectivul ar fi fost chiar un „sfânt” în viață.

Amarnică înșelare, amarnică neștiință a unui biet popor mințit și necatehizat!

Acum NU mai trebuie să mai fie așa. Acum trebuie să reacționăm și să arătăm lumii că papa este un mare ereziarh, cap al răutăților, vrășmaș al lui Hristos și înainte mergător al erei antihristice! Iar pseudo-ierarhii care se vor afișa sau, mai rău, se vor ruga cu el, vor fi (și deja sunt, căci îi știm) și ei vrășmași ai lui Hristos!

Părintele Cleopa: Botezul lui Iisus și Botezul creștin. Dialog cu un sectar

Related image

Părintele Cleopa Ilie: Botezul lui Iisus și Botezul creștin

„Adevărat, adevărat zic ție, de nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea să intre întru împărăția lui Dumnezeu.”
(Ioan 3, 5)

Botezul este Taina în care, prin întreita cufundare în apă, în numele Sfintei Treimi, cel ce se botează se curățește de păcatul strămoșesc și de toate păcatele făcute până la botez, se naște la o viață spirituală nouă și devine membru al trupului tainic al Domnului, al Bisericii lui Hristos.
Botezul din apă și din Duh își are originea în profețiile Vechiului Testament, deoarece Domnul nostru Iisus Hristos a venit să împlinească tot ce s-a proorocit în Lege și în prooroci (Matei 5, 17). Începându-și lucrarea Sa mesianică, Domnul nostru Iisus Hristos a făcut o mulțime de semne și minuni dumnezeiești, tămăduind bolile și scoțând demonii din cei ce Îl rugau. Vestea minunilor s-a dus departe, punând pe gânduri pe mulți, căci așa ceva nu se mai pomenise (Matei 9, 32–38; Ioan 9, 32–33), și în acest context de împrejurări, Sfânta Scriptură ne spune că între farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntaș al iudeilor. Acesta a venit noaptea la Iisus și I-a zis: Învățătorule, știm că ești învățător venit de la Dumnezeu, căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el. Drept răspuns, Iisus i-a zis: Adevărat, adevărat zic ție, de nu se va naște cineva de sus, nu va putea să vadă Împărăția lui Dumnezeu. Nicodim I-a zis: Cum poate un om bătrân să se nască din nou? Poate el oare să intre a doua oară în pântecele maicii sale și să se nască? Iisus a răspuns: Adevărat, adevărat zic ție, de nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea să intre întru Împărăția lui Dumnezeu. Căci ce este născut din trup, trup este… (Ioan 3, 1–6).
Deci nașterea din nou înseamnă nu a intra din nou în pântecele maicii, ci a avea botezul din apă și din Duhul Sfânt, pe care l-au primit și îl dau apostolii Domnului, cărora le-a zis Domnul după Învierea Sa: Mergeți în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede și se va boteza se va mântui, iar cel ce nu va crede se va osândi (Marcu 16, 15–16) și botezându-i în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-i să păzească toate câte am poruncit vouă; și iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin. (Matei 28, 19–20).
Iată dar că botezul cu apă și cu Duhul Sfânt este obligatoriu pentru «orice făptură» și nu numai pentru unii, cum spun sectarii cei rătăciți.

Sectarul: În Sfânta Scriptură numai două Taine sunt pomenite: Botezul și Cina Domnului; celelalte pe care le-ai înșirat dumneata până acum sunt niște născociri omenești și de aceea noi nu le putem admite. Iar cât privește botezul, nu este o taină, ci un simbol, o lucrare simbolică în care se închipuiește curățirea de păcate și prin care numai se întărește credința, fiind doar o dovadă pe care o dă cineva în afară, pentru faptul că a făcut pocăință, sau este o moștenire, o pecete a pocăinței. Dar curățirea păcatelor nu o face botezul, ci credința, care prin botez este pecetluită și confirmată.
Credința și nu botezul este agentul care transformă pe om în făptură nouă, mântuindu-l, după cum rezultă din cuvintele îngerului către Corneliu, că prin credința în cele ce îi va spune Apostolul Petru, se va mântui cu toată casa sa (Fapte 11, 14), sau din cuvântul Apostolului Pavel către temnicerul din Filipi: Crede în Domnul Iisus și te vei mântui tu și casa ta (Fapte 16, 31). Deci credința este cea care a adus mântuire, iar botezul i-a urmat numai ca un simbol al convertirii și al credinței sau ca o pecete a terminării pocăinței.

Preotul: Botezul creștin este o Taină sfântă, iar nu un simbol, deoarece Mântuitorul a numit Botezul «naștere de sus», în urma căruia omul se curățește de păcate și se sfințește (Ioan 3, 3–7). Sfântul Apostol Pavel îl numește «înnoire» a vieții (Rom. 6, 3–5), făcută prin lucrarea Sfântului Duh (Tit 3, 5). Apostolul Petru spune și mai lămurit că botezul este împărtășit spre iertarea păcatelor (Fapte 2, 38) și că nu este numai un simbol sau o spălare a trupului care să închipuiască spălarea sau curățirea sufletului – cum vi se pare vouă sectarilor – ci este o naștere adevărată. Botezul, zice el, vă mântuiește astăzi și pe voi nu ca ștergere a necurăției trupului, ci ca deschiderea cugetului bun către Dumnezeu (I Petru 3, 21).
Chiar și dacă nu ni s-ar spune, ar fi totuși de la sine înțeles că toate aceste urmări ale botezului se fac prin lucrarea Sfântului Duh, și astfel Botezul nu este un simbol, ci o Taină.
Despre Botez ni se mai spune că poate fi săvârșit numai de apostoli sau de cei ce au darul preoției, pentru că numai apostolilor le-a poruncit Mântuitorul să boteze (Matei 28, 19) și numai despre ei și despre persoane care au avut darul preoției ni se spune în Sfânta Scriptură că au botezat (I Cor. 1, 16; Fapte 8, 36–38; 16, 12–15; 16, 32–33 ș.a.). Iar despre cele șapte Taine îți voi răspunde mai pe larg după ce voi vorbi mai întâi despre fiecare Taină în parte.

Sectarul: Botezul trebuie să fie aplicat numai adulților, pentru că, pe de o parte, cei ce-l primesc trebuie să aibă mai întâi credință și pocăință și abia apoi să se boteze, iar, pe de altă parte, cei ce îl aplică trebuie mai întâi să propovăduiască credința și pocăința și abia apoi să boteze. Căci iată ce spune Sfânta Scriptură propovăduitorilor: Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă (Matei 28, 19–20). Deci întâi trebuie să propovăduiască și abia apoi să boteze. Iar despre cel ce voiește să primească Botezul, zice: Cel ce va crede și se va boteza, se va mântui, iar cel ce nu va crede, se va osândi (Marcu 16, 16). Altă dată li se adresează direct și le zice: Pocăiți-vă și să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre și veți primi darul Duhului Sfânt (Fapte 2, 38). Deci cel ce vrea să primească botezul, trebuie mai întâi să aibă credință și să facă pocăință.

Preotul: Nu este deloc așa cum rău cugeți dumneata. Am spus de la început că Botezul creștin își are originea în Vechiul Testament. Astfel, Dumnezeu i S-a arătat lui Avraam când acesta era în vârstă de 99 de ani și, între altele, i-a spus că pe toată partea bărbătească să o taie împrejur, iar pe copiii de parte bărbătească ce se vor naște de aici încolo, să-i taie împrejur în a opta zi de la naștere. Iar cel ce nu se va tăia împrejur să fie nimicit (Fac. 17, 10–14). Deci Dumnezeu nu i-a zis lui Avraam pentru copii și tineri, să se taie împrejur când vor fi maturi, sau ca el, de 99 de ani, ci toată partea bărbătească, de orice vârstă ar fi, să o taie împrejur, iar pe nou-născuți, a opta zi după nașterea lor. Voi sectarilor ziceți că botezul pruncilor nu are valoare, căci ei nu știu când au fost botezați. Dar ce știa Isaac, pruncul lui Avraam, la opt zile? Desigur, nimic. Dar știau tatăl și mama sa și de aceea Isaac, când s-a făcut mare, n-a spus că el nu știe când l-au tăiat împrejur și că trebuie să-l taie din nou împrejur, ci i-a crezut pe părinții lui. Așa trebuie să fie și Botezul – cum de fapt practică Sfânta Biserică Ortodoxă –, știut fiind că tăierea-împrejur închipuia Botezul din Legea Nouă (Col. 2, 11–13). Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos S-a botezat cu botezul Legii Vechi, la opt zile după nașterea Sa (Luca 2, 21).
Altă preînchipuire din Vechiul Testament prin care se arată că la plinirea vremii trebuie să se boteze și copiii, este scoaterea israeliților din Egipt și trecerea lor prin Marea Roșie, de la bătrân până la cel mai mic prunc. Că aceasta închipuie botezul tuturor, adeverește și marele Apostol Pavel, zicând: Căci nu voiesc, fraților, ca voi să nu știți că părinții noștri (israeliții) au fost toți sub nor și că toți au trecut prin mare, și toți, întru Moise, au fost botezați în nor și în mare (I Cor. 10, 1–2). Va să zică «toți», deci și copiii, căci Moise spunea lui Faraon: Vom merge cu copiii noștri și cu bătrânii, cu fiii și cu fiicele noastre, cu oile și cu boii noștri (Ieș. 10, 9). Așa încât norul și marea (apa) însemnau «apa și Duhul Sfânt», în care trebuie să fie botezat oricine (Ioan 3, 5).
Trecând la Noul Testament, auzim pe Domnul nostru Iisus Hristos spunând apostolilor, înainte de răstignirea Sa, că Tatăl le va trimite pe Mângâietorul, adică pe Duhul Sfânt, în numele Fiului și îi va învăța toate lucrurile (Ioan 14, 16–17, 26). Și venind Duhul Sfânt în ziua Cincizecimii (adică Duminica), la ora 9 dimineața, peste apostoli, ei au propovăduit poporului ceea ce-i învăța Duhul Sfânt, spunându-le să se pocăiască și fiecare din ei să fie botezat în numele Domnului nostru Iisus Hristos, că a voastră și a copiilor voștri este această făgăduință. Și au fost botezați ca la trei mii de suflete (Fapte 2).
Auziți voi sectarilor și să vă intre în urechi adevărul acesta: A voastră și a copiilor voștri este făgăduința aceasta, a Botezului. Deci și a copiilor, nu cum rătăcit învățați voi pe oameni. Și când spune că s-au botezat, nu spune că au botezat trei mii de bărbați și de femei, ci «trei mii de suflete», ceea ce înseamnă că au fost și copii de ai celor botezați. Desigur, apostolii predicau celor mari, însă, fiind ei inspirați de Duhul Sfânt, spuneau că și a copiilor este «făgăduința», și ascultătorii credeau, ca și Avraam lui Dumnezeu.
Iată câteva cazuri de familii botezate cu copiii lor: Lidia a fost botezată – ea și casa ei (Fapte 16, 14–15); Temnicerul i-a luat la sine (pe Pavel și pe Sila) în acel ceas al nopții, a spălat rănile lor și s-a botezat și el și toți ai lui îndată (Fapte 16, 33); Dar Crispus, fruntașul sinagogii, a crezut în Domnul, împreună cu toată casa lui (Fapte 18, 8). Iarăși zice Sfântul Apostol Pavel: Am botezat și casa lui Ștefana (I Cor. 1, 16). Când zice «toată casa», se înțelege de la sine că este vorba de toată familia, până la cel mai mic, după cum zice Isus Navi: Eu și casa mea voi sluji Domnului (Iosua 24, 15).
Domnul Hristos a arătat, de asemenea, că trebuie botezați copiii de mici, deoarece atunci când I-au adus niște copilași ca să Se roage pentru ei, iar apostolii opreau pe cei ce i-au adus, Domnul i-a certat, zicându-le: Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, că a unora ca acestora este împărăția Cerului. Și după ce și-a pus mâinile peste ei, s-a dus de acolo (Matei 19, 13–15). Deci, dacă Dumnezeu cheamă și pe copii de mici la mântuire, pentru ce voi sectarilor rătăciți vă lepădați de ei și îi opriți de a veni la Dumnezeu prin Sfântul Botez? Vai de cei cărora le mor copiii nefiind botezați prin apă și prin Duhul Sfânt, căci cei ce nu au fost botezați se vor osândi (Marcu 16, 15–16).

Sectarul: Da, dar copiii numai cu Botezul fără credință, nu se pot mântui! Scriptura spune nu numai despre Botez, ci și despre credință că este trebuitoare spre mântuirea cuiva. Auzi ce zice: Cel ce va crede și se va boteza, se va mântui. Iar cel ce nu va crede se va osândi (Marcu 16, 15–16). Deci este clar: copiii neavând credință, nu au nici dreptul de a fi botezați.
Preotul: Nu este deloc adevărat ceea ce spuneți voi sectarilor rătăciți de la adevăr și orbi la înțelegere. Într-adevăr, copiii nu pot crede la vârsta când sunt botezați, dar nici nu pot tăgădui și nici nu pot refuza pe Hristos. Nu se mântuiește numai acela care crede, ci el trebuie să se și boteze. Așa cum în Vechiul Testament tăierea împrejur se făcea în baza credinței părinților, tot așa Botezul se face pe temeiul credinței părinților sufletești, care sunt nașii (Marcu 9, 36–37). Copiii nu au credință, dar au nașii lor. Nașii sunt persoane în vârstă care însoțesc pe prunc la botez și fac cuvenita mărturisire de credință în locul lor. Nașii sunt părinții sufletești ai pruncilor care se botează și care se nasc prin Botez la o viață nouă în Duhul.
Așa cum părinții trupești ai pruncului l-au născut pe el spre viața trupească, după cum scrie: Ce este născut din trup, trup este (Ioan 3, 6), tot așa nașii sunt părinții sufletești ai pruncilor care se botează, garanți și chezași în fața lui Dumnezeu și a Bisericii Sale, garantând că pruncul (finul) va fi crescut în credința creștină și va fi un bun credincios.
Sectarul: Dar unde scrie în Sfânta Scriptură că nașii pot fi chezași pentru mântuirea altora și că prin credința lor se pot mântui copiii?

Preotul: Mântuitorul spune: …din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot adevărul (Matei 18, 16; I Tim. 5, 19). Deci, pe baza credinței părinților, a nașilor și a celorlalți martori care sunt la botezul pruncului, preotul botează pruncul. Iar fiindcă ai întrebat unde se găsesc în Sfânta Scriptură mărturii prin care să se arate cum credința unora a mântuit pe alții, din cele multe, îți voi spune unele:
Prin credința sutașului roman s-a vindecat sluga sa (Matei 8, 13). Robul nu credea, dar prin credința stăpânului său a dobândit de la Mântuitorul sănătatea sa.
Patru oameni aduc la Mântuitorul un slăbănog: Și văzând Iisus credința lor, a zis slăbănogului: «Fiule, iertate îți sunt păcatele tale!» Apoi a zis: «Scoală-te, ia-ți patul tău și mergi la casa ta!» (Matei 9, 2, 6-7; Marcu 2, 3–12). Deci credința era a celor patru, nu a slăbănogului.
Pe temeiul credinței lui Iair, Domnul a înviat copila de 12 ani (Matei 9, 18–25). Pe temeiul credinței altora, Domnul a vindecat pe un mut și îndrăcit (Matei 9, 32–34; 12, 22). Pentru credința cananeencei, Mântuitorul a vindecat pe fiica sa, scoțând demonul din ea (Matei 15, 22–28). Tot astfel, pe baza credinței unui tată, Domnul i-a tămăduit copilul lunatic (Matei 17, 14–18). Așadar, acestea și încă alte multe mărturii ale Sfintei Scripturi ne dovedesc că, pe temeiul credinței părinților, a nașilor și a martorilor care sunt la botez, Dumnezeu le dă copiilor sfințire și mântuire, după cum adeverește acest lucru și marele Apostol Pavel, zicând: Căci bărbatul necredincios se sfințește prin femeia credincioasă…, femeia necredincioasă se sfințește prin bărbatul credincios (I Cor. 7, 14).

Sectarul: Nici Hristos n-a primit botezul decât ca adult, la vârsta de 30 de ani, și nici Ioan Botezătorul nu a botezat decât adulți. Deci nici noi nu trebuie să aplicăm botezul decât adulților.

Preotul: La aceste afirmații ți-am răspuns la întrebarea de mai înainte, când ai susținut de asemenea că Botezul trebuie aplicat numai adulților. Iar la cele ce întrebi acum, deosebit de cele de mai sus, și completând răspunsul de mai înainte, îți răspund următoarele: Mântuitorul a primit botezul la 30 de ani, pentru că abia atunci și-a început activitatea publică, la o vârstă când cineva era socotit capabil – potrivit socotinței acelei vremi – să pășească în public și să învețe pe alții o nouă învățătură. Dar botezul primit de El n-a fost același cu al nostru, deoarece n-a avut același efect, acela fiind numai un botez cu apă, un botez al «pocăinței», al lui Ioan, iar nu cu «apă și Duh», ca botezul creștin, instituit de Hristos mai târziu. Prin acel Botez, Mântuitorul, în loc să Se curățească de păcate, dimpotrivă, S-a încărcat cu păcate, luând asupra Sa păcatele omenirii întregi. El nu S-a botezat spre a fi curățit de păcate – cum facem noi în botezul nostru –, pentru că El nu avea păcate și, deci nici trebuință nu avea ca mai întâi să se pocăiască. Altul era rostul acelui botez și altul este al botezului nostru.
Iar dacă este vorba de vârstă, pentru ce voi sectarii înșivă nu respectați vârsta de 30 de ani? Mântuitorul n-a stabilit nici o vârstă sau limită de vârstă. El însă, când a vorbit despre Botezul pe care îl va așeza, a arătat marea importanță pe care o va avea lucrarea acelui botez și de aceea n-a mai fost nevoie să spună că va trebui aplicat tuturor, deci și copiilor. Iar dacă n-a spus-o direct, a spus-o indirect, cu toată claritatea, prin cuvântul «cineva» cuprinzându-i pe toți.
Cât despre Sfântul Ioan Botezătorul, este adevărat că el predica pocăința și că îi boteza numai pe cei ce făcuseră pocăință și că aceștia nu puteau fi decât adulți. Dar botezul lui nu era identic cu al nostru, ci era numai un botez pregătitor, un rit simbolic sau ceremonial – cum am arătat și mai sus –, nefiind de neapărată trebuință tuturor. De aceea era de prisos a se aplica și copiilor.
În privința nebotezării copiilor, aș fi și eu de părere să se boteze când vor ei, dacă ar trăi orice parte bărbătească sau femeiască cât ar vrea, până la adânci bătrâneți. Dar ce zici dumneata, suntem noi siguri că trăim 30, 50 sau 100 de ani? Nu auzi ce spune Sfânta Scriptură? Voi nu știți ce aduce ziua de mâine (Iacov 4, 14); și iarăși: Nebune, în noaptea aceasta ți se va lua sufletul (Luca 12, 20); și iarăși: Fiți gata, căci nu știți ziua, nici ceasul (Matei 24, 44).
Sectarul: Copiii se pot mântui și fără botez fiindcă sunt sfinți și, ca atare, n-au trebuință să-și curețe păcatele – pe care nu le au. Așa învață Sfânta Scriptură, prin cuvintele Mântuitorului: Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, că a unora ca aceștia este Împărăția cerurilor (Matei 19, 14). Deci copiii pot intra și fără botez întru Împărăția cerurilor. În același înțeles a mai grăit Mântuitorul și altă dată: De nu vă veți întoarce și nu veți fi ca pruncii, nu veți intra întru Împărăția cerurilor (Matei 18, 3; Marcu 10, 15; Luca 18, 15–17). Apostolul Pavel spune chiar direct că copiii sunt sfinți: Bărbatul necredincios se sfințește prin femeia credincioasă și femeia necredincioasă, prin bărbatul credincios. Altfel, copiii voștri ar fi necurați, dar acum ei sunt sfinți (I Cor. 7, 14). Deci, dacă părinții sunt sfinți (creștini botezați), atunci și copiii lor sunt sfinți.
Preotul: Mai întâi de toate, trebuie știut că copiii nu sunt sfinți, pentru că ce este născut din trup, trup este (Ioan 3, 6); deci copiii născuți numai din trup, nu și din «apă și Duh», sunt numai trup, cu păcatul lui Adam în ei. Botezul la copii aduce spălarea păcatului strămoșesc intrat în lume prin călcarea poruncii de către Adam și Eva în rai (Fac. 3). Printr-un singur om (Adam) a intrat păcatul în lume și prin păcat, moartea – și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor prin acela în care toți au păcătuit (Rom. 5, 12). Iar acum: Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și îmbrăcat (Gal. 3, 27) și iarăși: Au nu știți că toți câți în Iisus Hristos ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat? (Rom. 6, 3).
Așadar, afundarea de trei ori în apă, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh (Matei 28, 19), înseamnă botezul în moartea lui Hristos, adică cel nou botezat a murit față de păcatul strămoșesc și față de Legea lui Moise (Rom. 6, 4–23; 7, 1–6). Și prin Cruce noul botezat este răstignit față de lume și lumea față de el.
Încă să știi și aceasta, că nimeni nu are voie să boteze a doua oară pe cei botezați în numele Sfintei Treimi și după rânduiala Bisericii dreptmăritoare a lui Hristos, căci zice marele Apostol Pavel: un Domn, o credință, un botez (Ef. 4, 5). Numai dacă au fost botezați de eretici (sectanți), îi botezăm din nou.
Sfântul Simeon Tesaloniceanul, Despre Sfintele Taine, cap. LXII, p. 7.
Știm că botezul «cu apă și cu Duh», care a venit mai târziu, se împărtășește spre iertarea păcatelor. Iisus Hristos însă nu S-a botezat cu acest botez, pentru că pe atunci nu se pogorâse încă nici Duhul Sfânt, iar pe de altă parte, Hristos era fără de păcate și, deci, n-ar fi avut trebuință de acest botez. Totuși se pune întrebarea: de ce s-a botezat Iisus cu acest botez al lui Ioan? Ce rost avea botezarea Lui de către Ioan? Răspundem cu Sfântul Ioan Gură de Aur, următoarele: „La Botezul Său în apele Iordanului, Ioan Botezătorul cerea tuturor pocăință. Însuși botezul său era numit «al pocăinței». Cu toate acestea, lui Iisus nu I-a cerut pocăință. Dimpotrivă, în fața Lui s-a simțit umilit, zicând că el însuși ar avea nevoie de botez de la Iisus și nu invers (Matei 3, 14). Nici nu-I putea cere, deoarece Iisus nu avea păcate, era zămislit de la Duhul Sfânt, iar nu din trup omenesc, nu din poftă trupească, nici din poftă bărbătească (Ioan 1, 13; Matei 1, 20; Luca 1, 34–35) și, deci, nu moștenise păcatul strămoșesc. Dar El nu avea nici păcate personale (Ioan 8, 46; I Petru 2, 22, ș.a.). Astfel Hristos nu avea pentru ce să fi făcut pocăință. El nu avea trebuință nici de o mai mare revărsare a Duhului Sfânt asupra Sa, pe care, de altfel, botezul lui Ioan nu I-o putea oferi. Dar atunci de ce S-a botezat? Iată de ce: mai întâi, pentru ca Ioan să-L facă cunoscut oamenilor, arătându-L lor: Iată Mielul lui Dumnezeu… Acesta este despre Care eu am spus… (Ioan 1, 29–30). Ioan Îl mărturisește oamenilor, iar acum Îl și arată, pentru ca mărturisirea lui Ioan despre Cel ce vine după mine (Luca 3, 16; Ioan 1, 27), să nu rămână îndoielnică.
Tot acum Îl mărturisesc pe Iisus, Dumnezeu-Tatăl și Sfântul Duh în chip de porumbel (Matei 3, 16–17). De acum mulțimile nu aveau să mai pună la îndoială cele mărturisite mai înainte de Ioan. Acum Iisus li S-a făcut cunoscut, căci înainte nici chiar Ioan nu-L cunoscuse (Ioan 1, 31), pentru că, deși îi era rudenie (Luca 1, 36), Ioan își petrecuse viața în pustie propovăduind și botezând, Dumnezeu întocmind astfel lucrurile, pentru ca lumea să nu-l poată învinui pe Ioan că L-ar propovădui pe Iisus pentru legăturile de rudenie și de prietenie ce le are cu El.
În al doilea rând, Iisus a primit botezul de la Ioan pentru ca să împlinească «toată dreptatea» (Matei 3, 14–15). «Dreptate» înseamnă împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, iar «drept» era cel ce împlinea aceste porunci (Luca 1, 6 ș.a.). Deci S-a botezat Domnul de la Ioan pentru ca nici această orânduire a lui Dumnezeu – de a se boteza – să nu rămână neîmplinită de El, singurul care împlinește „toată dreptatea“.
Iată deci rolul botezului Domnului și motivele pentru care S-a botezat El de la Ioan. Botezul creștin de mai târziu, «cu apă și cu Duh», se face din alte motive și are cu totul alt rost.

Sursa: doxologia.ro

din volumul

MEGA-SINAGOGĂ PE TERITORIUL ROMÂNIEI??!

„De bună seamă că este vremea să arăt că demonii sălășluiesc în sinagogă, nu numai în locul ca atare ci și în sufletele iudeilor.” – Sf. Ioan Gură de Aur, Omilia a VI-a împotriva evreilor

Adunarea sataniștilor a trecut neobservată în anul 2017…

SFIDARE! MEGA-SINAGOGĂ Pe teritoriul României!

Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Ianuarie 2, 2019

Pentru cine este dezamăgit că nu s-a construit Mega-Moscheea, nu fiți triști, vom avea o Mega-Sinagogă!

Imaginile sunt din Sighetul Marmației, din 2017, când s-a pus piatra de temelie a cele mai mari sinagogi din centrul și estul Europei.

Acești distinși domni din filmarea de mai sus sunt membri cotizanți ai ocultei B’nai Brith, alianța universală israelită. Oficial sunt comunitatea evreilor din New York, sunt din S.U.A., Argentina, Spania, peste tot.

În Sighetul Marmației, conform informațiilor lui Mircea Șerban, locuiesc 58 de evrei.

Defapt jumătate din acest număr sunt iudei, iar jumătate sunt români filosemiți. Pentru cine se construiește sinagoga?

În localitate mai există o sinagogă.

Acest subiect este dezbătut în cadrul emisiunii Trezește-te Gheorghe, Trezește-te Ioane.

De la  1:00:03:

Mircea Șerban pune la un moment dat o întrebare, dacă statul Israel nu permite non-evreilor să construiască case pe teritoriul său, statul român de ce permite ne-românilor să construiască?

Faptul că se construiește o mega-sinagogă în țară, dar nu se știe pentru cine (având în vedere datele oficiale despre numărul evreilor) îmi dă serios de gândit. Am auzit, din mai multe surse, o informație cum că ar fi către două milioane de iudei în România, nedeclarați. Mai mult, în fiecare săptămână ar ateriza zeci de iude la București pentru a-și recupera cetățenia cedată în perioada ceaușișta. Inițial nu am dat crezare informației, părea exagerată, dar faptul că se construiește o mega-sinagogă tocmai în România mă pune pe gânduri…

La Sighetul Marmației mai activează o filială a clubului Rotary.

E totuși interesant cât de discret a fost evenimentul întrucât s-a difuzat doar la un post de știri local. Nu ai văzut isterie pe facebook pentru că se face o mega-sinagogă pentru 58 de evrei și n-ai auzit slogane de tipul “vrem pedagogi, nu sinagogi”.

Să fie o coincidență?

Sursa: incorectpolitic.com 

Mai multe despre ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur în legătură cu evreii, citiți aici:

ÎNTRERUPEȚI POMENIREA apostatului pseudo-patriarh Daniel, căci crede că evreii mozaici sunt în comuniune cu Dumnezeu

„Sfântul” Sinod își neagă propriul rol și misiunea în Biserica Ortodoxă Română

Preiau și eu acest articol, foarte bun, al părintelui Cosmin Tripon. Mi-am permis să pun între ghilimele atributul de „Sfântul” acordat Sinodului BOR, întrucât nu vă nimic sfânt printre și la domniile lor (ierarhii), în afară de hirotoniile ce sunt încă valabile. 

de preot Cosmin Tripon

Probabil, multă lume se întreabă de ce Sfântul Sinod nu a luat nicio măsură în cazul slujirii sau a rugăciunii în comun a clericilor ortodocși cu ereticii și necreștinii, având în vedere faptul că în anul 2008 în urma împărtășirii mitropolitului Nicolae Corneanu la greco-catolici și a săvârșirii slujbei de sfințire a Aghiazmei Mari a episcopului Sofronie al Oradiei împreună cu pseudoepiscopul greco-catolic de Oradea, Virgil Bercea, a emis o Decizie cu privire la comportamentul sacramental și liturgic al clerului și credincioșilor ortodocși, aflată în vigoare până azi. Reformulând această întrebare într-o formă sintetică, ea ar suna așa: De ce nu își respectă Sfântul Sinod propriile decizii?

De bună seamă, putem spune fără să exagerăm, ținând cont și de evenimentele ulterioare, că cele două acte necanonice săvârșite de cei doi ierarhi, mitropolitul Nicolae Corneanu al Banatului și episcopul Sofronie Drincec al Oradiei, au fost acte premeditate, menite să testeze reacția pliromei ortodoxe față de astfel de manifestări, girate de Patriarhul României, Preafericitul Daniel, care încă de pe vremea când era mitropolit al Moldovei a îngăduit unor clerici papistași să slujească în biserica mare a Mănăstirii Sihăstria, însă datorită opoziției câtorva viețuitori, slujba respectivă s-a oficiat în cele din urmă în trapeza mănăstirii.

Atitudini premergătoare deciziei Sfântului Sinod

În vara anului 2008, atât presa bisericească, cât și cea laică semnalau puternice luări de poziție ale unor duhovnici români, mănăstiri, parohii, ale Sfânte Chinotite şi ale unor părinți români viețuitori în Muntele Athos, ale Patriarhiei Moscovei și a numerose asociații reprezentând laicatul ortodox, prin care se solicita Sfântului Sinod pedepsirea celor doi ierarhi. Trebuie să menționăm și că au fost și poziții de susținere a celor doi, venite în special din partea papistaşilor sau a greco-catolicilor ori a unor intelectuali români necunoscători sau nefamiliarizaţi îndeajuns cu dogmele şi Canoanele Bisericii Ortodoxe.

Una dintre vocile sonore, care a luat atitudine faţă de faptele celor doi ierarhi a fost Părintele Justin Pârvu, “Duhovnicul Neamului”, care a trimis Patriarhului României o scrisoare, datată 1 iunie 2008, în care printre altele sublinia:

…Vă rugăm, pentru sângele atâtor mucenici şi martiri ai neamului nostru, vărsat pentru apărarea credinţei şi a acestui neam, să luaţi atitudinea necesară, ca acest episcop să fie pedepsit, nu după părerea mea, ci în conformitate cu canoanele şi predania Sfinţilor noştri Părinţi, spre pocăinţă şi îndreptare şi spre lauda sfintei noastre Biserici. În puterea Sinodului pe care îl păstoriţi stă să nu lase să se sfărâme unitatea Bisericii noastre”, iar câteva zile mai târziu, în 28 iunie, întru-un interviu acordat ziaristului Victor Roncea, publicat abia în 6 aprilie 2010, avertiza: “De nu ne vom păzi Ortodoxia, ne vom pierde şi neamul.

De asemenea, o voce răsunătoare a fost şi cea a părintelui Arsenie Papacioc, un alt mare duhovnic al neamului românesc, care s-a exprimat extrem de tranşant:

Gestul Mitropolitului Nicolae Corneanu nu este necontrolat, ci este demonstrativ. Mă exprim şi ceva mai mult: nici măcar nu recunoaşte, după ce a fost fotografiat, de unde se vede că el însuşi se consideră vinovat. Consider că este o batjocură ceea ce a făcut mitropolitul Nicolae Corneanu! Habar nu are că este ortodox! A fost comunist – şi nu orice fel de comunist, ci unul vândut comuniştilor! Este şi rămâne o căpetenie comunistă. Referitor la apostazia sa, am primit veşti şi din Grecia. Grecii aştia, domnule, le ştiu pe toate, sunt foarte atenţi. Sinodul BOR însă nu a dat niciun răspuns; Sinodul nostru tace. Ar fi cazul să se trezească şi să ia o măsura! (…) Personal, îl consider un alintat, nici măcar un copil – pentru că unui copil îi poţi găsi o scuză. (…) Sinodul trebuie să ia o măsură, dar, din păcate, Sinodul nostru doarme. Mă aştept totuşi să aibă o reacţie fermă, înţeleaptă. Până la urmă, oricum adevărul va birui, iar sinodalii, care acum se tem să ia o măsură, vor rămâne nişte laşi, de nicăieri. Mitropolitul Corneanu oricum, demult era cunoscut pentru abaterile sale bisericești: făcea Liturghie după Liturghie, pentru copii, în aceeaşi Biserică, la fel ca şi catolicii; schimba doar Masa; caraghios, nu? Greşeli de genul acesta Sfinţia Sa are foarte multe, însă pe parcursul anilor s-a tot tolerat. Şi-acum nici măcar nu-şi recunoaşte greşeala, deşi a fost fotografiat! Un alintat

Extrem de edificatoare a fost şi atitudinea Stareţului Ştefan Nuţescu, de la Schitul Lacul, Sfântul Munte Ahtos. La întrebarea “Şi totuși, nu ar putea fi iertaţi de Sfântul Sinod, dacă şi-ar mărturisi greşeala, manifestand regretul?”, adresată de ziaristul Victor Roncea, părintele Ştefan a răspuns într-un mod patristric, dând dovadă pe tot parcursul interviului de o foarte bună cunoaştere a învăţăturii de credinţă ortodoxe şi a Sfintelor Canoane, precum şi a modului de aplicare a acestora.

Dacă se pocăiesc cu sinceritate, atunci pot fi reprimiţi în comuniunea Bisericii, dar episcopi nu vor mai putea fi. Canoanele sunt suficient de clare când afirmă: “Să se caterisească”. Nu spun, de pildă: dacă se vor pocăi, atunci să fie puşi înapoi în treapta de episcop, cum se întâmplă în cazul altor păcate mai uşoare. În istoria Bisericii nu puţine sunt cazurile de caterisire a unor clerici şi chiar a unor ierarhi. De multe ori, au fost depuşi pentru greșeli cu mult mai uşoare, pentru că au făcut sminteală celor mai mici. Măsura s-a luat totdeauna din dragoste faţă de Hristos şi de Biserică, pentru a păstra neprihnită credinţa spre mântuirea poporului. Vedeți? Înfricoşător este şi păcatul smintelii. Eu nu am căderea să dau un verdict. Există Sfântul Sinod care are la dispoziţie Sfintele Canoane, dreptarul Bisericii lui Hristos. Totuşi vă mărturisesc că m-a cutremurat lipsa oricărei urme de pocăinţă a mitropolitului pentru gestul apostat făcut. Cu frică de Dumnezeu mă întreb unde ar putea să ajungă, dacă nu este oprit la timp.

O decizie formală

 

Atitudinile mai sus menţionate au exercitat o presiune uriașă asupra Sfântului Sinod,  care, în cele din urmă, s-a întrunit în şedinţă de lucru în zilele de 8-9 iulie 2008, pentru a găsi o formulă de compromis prin care să eludeze aplicarea Sfintelor Canoane şi să-i scape nepedepsiţi pe cei doi făptuitori.

Deşi pentru obţinerea iertării ar fi fost nevoie de pocăinţă publică şi de un anumit canon, nu a fost vorba de aşa ceva, ci, cu totul surprinzător, comunicatul de presă al Patriarhiei menţiona sfidător: “Sfântul Sinod a dezaprobat gesturile necanonice ale celor doi ierarhi, care au produs tulburare în Biserică. Apoi, Sfântul Sinod a luat act de regretul și pocăința acestora, pe care le-a primit ca prim semn de îndreptare”.

În mod normal, în orice instituţie laică când angajaţii ei se abat de la legile şi regulamentele de organizare şi funcţionare, se iau măsuri menite să îndrepte situaţia. În Biserică se impune cu atât mai mult luarea de măsuri în cazul abaterilor de la Sfintele Canoane cu cât este în joc mântuirea atât a celui ce a greşit, cât şi a celor ce-i urmează, aici fiind vorba de ierarhi care aveau în ascultare faţă de ei preoţi, monahi şi monahii, credincioşi şi credincioase şi chiar episcopi, în cazul mitropolitului Nicolae.

Or, în realitate, aceste derapaje nu numai că nu au fost pedepsite, ci au fost recompensate, mai întâi prin permisiunea de a rămâne în scaunele lor episcopale, iar în cazul episcopului Sofronie prin nominalizarea în anul 2014 pentru scaunul de Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului, după trecerea la cele veşnice a mitropolitului Nicolae, manevră care n-a reuşit în cele din urmă, fiind dejucată în mod magistral de membrii Adunării eparhiale, care au propus propriul candidat, în persoana Episcopului de Covasna şi Harghita, Ioan Selejan, votat şi ales de Sfântul Sinod ca noul mitropolit al Banatului.

Pentru a mulţumi oarecum şi pe cei ce au cerut sancţiuni pentru cei doi ierarhi şi pentru a da impresia că Sfântul Sinod este interesat să oprească definitiv astfel de manifestări, s-au stipulat următoarele: “În legătură cu comportamentul sacramental și liturgic al ierarhilor, preoților, diaconilor, monahilor, monahiilor și credincioșilor mireni ai Bisericii Ortodoxe Române în relație cu alte culte, pe temeiul Sfintelor Canoane și al învățăturii de credință ortodoxă, Sfântul Sinod a hotărât că nu este îngăduit niciunui ierarh, preot, diacon, monah, monahie sau credincios mirean din Biserica Ortodoxă Română să se împărtășească euharistic în altă Biserică creștină. De asemenea, nu este îngăduit niciunui cleric ortodox să concelebreze Sfintele Taine și Ierurgii cu slujitori ai altor culte”.

Este limpede acum pentru oricine că ultimile evenimente ecumeniste în care au fost implicaţi patriarhul Daniel, mitropolitul Teofan, episcopul Sofronie, probabil şi alţi ierarhi, contravin în totalitate nu numai Sfintelor Canoane, ci şi acestor prevederi semnate şi asumate de către toţi membrii Sfântului Sinod sub pedeapsa depunerii din treaptă sau a caterisirii, aşa cum chiar ei înşişi au hotărât: “Cei ce nu se supun acestei hotărâri pierd comuniunea cu Biserica Ortodoxă și, în consecință, vor suporta sancțiuni canonice corespunzătoare stării pe care o ocupă în Biserică: depunerea din treaptă sau caterisirea, în cazul clericilor, și oprirea de la împărtășanie a credincioșilor mireni”.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/patriarhul-daniel-a-binecuvantat-in-comun-cu-ereticii-greco-catolici-monumentul-unirii-de-la-alba-iulia/embed/#?secret=VJLbOBn89Y

https://www.marturisireaortodoxa.ro/printul-bisericii-mitropolitul-teofan-incurajat-sa-participe-la-implinirea-idealului-religios-al-mozaismului/embed/#?secret=EzPwvta9On

 Această ultimă parte din Decizia Sfântului Sinod a stârnit mari nedumeriri, întrucât, pe de o parte, îi exonera pe cei doi ierarhi de vreo pedeapsă, iar, pe de altă parte, instituia pentru aceleaşi fapte pedeapsa pentru alții care ar fi făcut același lucru, lăsând să se înţeleagă că unii sunt deasupra canoanelor, iar alţii nu, cum a subliniat la acea vreme teologul Radu Preda:

Dacă această decizie a Sinodului se bazează pe nişte canoane care nu sunt emise de Sinodul BOR pe data de 9 iulie, ci sunt bine mersi vechi de câteva sute de ani, atunci cum se explică această combinaţie, după părerea mea aiuritoare, de principii; pe de o parte îngăduinţă faţă de gesturi declarate negru pe alb ca fiind necanonice, iar pe de altă parte, instituirea cu data de 9 iulie a pedepselor care vor fi aplicate celor care vor face exact ca cei doi ierarhi, care în aceeaşi zi scapă, ca să zic aşa neacademic, “basma curată”. Deci, e un şpagat logico-canonic de mare rafinament, am putea spune, numai că e un rafinament păgubos pentru că el nu face altceva decât să arate dilema în care s-a aflat Sinodul şi la care nu a găsit alt răspuns decât să ne ofere o altă dilemă, care ar putea să sune în felul următor: dacă în faţa legii toţi cetăţenii sunt egali, mai puţin domnii Mitrea şi Năstase din Parlament, iată că şi pentru Sinodul Bisericii noastre toţi trebuie să respectăm canoanele, mai puţin Mitropolitul Nicolae şi Episcopul Sofronie.

Deşi evenimente asemănătoare prin care Sfintele Canoane au fost desconsiderate s-au mai întâmplat, Sfântul Sinod, autoritatea cea mai înaltă în Biserica Ortodoxă Română, nu a luat nicio măsură, dezicându-se in corpore nu numai de o Decizie a cărei importanţă este mult mai mică decât canoanele, ci şi de înseşi Sfintele Canoane, dar şi de rolul său de garant al respectării şi aplicării acestora în viaţa Bisericii. Din aceasta rezultă că această Decizie a avut un rol pur formalist menită să liniştească spiritele şi să ne amăgească că aşa ceva nu se va mai întâmpla niciodată, menită să făţărească mai degraba dreapta credinţă decât să o întărească.

 Dilema situaţiei create

 

Cunoscând toate acestea, constatăm că ne aflăm într-o mare dilemă: devreme ce într-un fel sau altul toţi ierarhii români sunt ecumenişti, iar pe deasupra patriarhul Daniel deţine controlul total asupra sinodalilor (cel puţin în aparenţă), cine să-i caterisească pe ierarhii responsabili de astfel de fapte?

Este imperios necesar să mărturisim că cei ce am înterupt pomenirea ierarhilor noştri la sfintele slujbe nu am cerut niciodată caterisirea celor ce s-au abătut de la dreapta credinţă, ci doar pocăinţa şi îndreptarea lor, înainte de a fi organizat cândva un sinod care să clarifice situaţia canonică a acestora. Noi ne-am rezumat şi trebuie să ne rezumăm doar la ceea ce ne permit Sfintele Canoane în astfel de situaţii.

Se pare că ierarhii noştrii nu dau semne de îndreptare, ci mai degrabă de înaintare pe calea ereziei, deoarece se bizuie pe ei înşişi, pe puterea pe care le-o conferă statutul de episcop, pe sprijinul statului laic secularizat şi pe degringolada existentă în momentul de faţă în Ortodoxia universală, generată de deciziile patriarhului ecumenic Bartolomeu, decizii care, dacă nu se vor tempera, vor crea o schismă de proporţii nebănuite în întreaga Biserică Ortodoxă.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/ce-va-face-boru-dupa-ce-pe-a-oferit-autocefalie-gruparilor-schismatice-ucrainene/embed/#?secret=zaHfK2q9Iv

Cu tot respectul şi consideraţia cuvenite, le amintim ierarhilor noştri că în toată această ecuaţie ecumenistă au ignorat pronia divină și pe Dumnezeu Însuși, Singurul care are puterea să îndrepte situaţia din Biserică prin crearea condiţiilor necesare întrunirii unui sinod panortodox sau ecumenic, care să condamne ecumenismul, pseudosinodul din Creta şi pe susţinătorii şi promotorii acestora, în cazul în care nu se vor lepăda de toate acestea. Au fost mari patriarhi ai Constantinopolului, care se bucurau de sprijinul necondiţionat al bazileilor bizantini, dar care au fost smulşi prin anatemă din trupul lui Hristos, Sfânta Biserică, a căror nume s-au umplut de ruşine şi ocară, ocupându-şi locul pe care îl merită în lada de gunoi a istoriei. Să nu fie aceasta pentru vreunul din arhierii români!

 

  O nedumerire şi mai multe răspunsuri posibile

Din cele relatate până aici se poate concluziona că, în vara anului 2008, poporul român ortodox se afla într-o puternică frământare şi clocotire, cuprins de “neliniştea cea bună”, dornic să păstreze neştirbit tezaurul dreptei credinţe şi să fie pedepsiţi cei ce, prin atitudinea lor, neglijează şi compromit această sfântă şi nepreţuită comoară. Văzând atâta “nor de mărturii” este firesc să ne întrebăm astăzi, în contextul evenimentelor ecumeniste post-Creta, tot mai accentuate, în care sunt implicați ierarhi de cel mai înalt rang din Biserica Ortodoxă Română, unde sunt acele voci care s-au sensibilizat atunci, în anul 2008, când doar doi ierarhi au încălcat în modul cel mai evident canoanele Bisericii, şi nu se sensibilizează deloc acum când nu doar doi, ci tot Sfântul Sinod a apostaziat de la dreapta credinţă fie prin semnătură proprie în Creta, fie prin compromis tacit aici în ţară, girând astfel pentru toate abaterile doctrinare şi canonice ale confraţilor lor?

Încercăm un posibil răspuns, care nu are pretenţia de a fi exhaustiv. Întâi de toate, cei doi mari duhovnici, părintele Justin Pârvu şi părintele Arsenie Papacioc au trecut la cele veşnice, de asemenea şi mitropolitul Bartolomeu Anania, singurul ierarh care a rămas consecvent cu sine însuşi, votând pentru pedepsirea mitropolitului Nicolae şi a episcopului Sofronie, dar ne rămân totuşi cuvintele lor consemnate în cărţi, reviste, interviuri audio-video sau transmise pe cale orală de la un fiu duhovnicesc la altul, şi la care putem apela ori de câte ori simţim nevoia.

Observăm însă, cu mare tristeţe, că celorlaţi, cu mici excepţii,  le-a cam amuţit graiul, invocând diferite pretexte pentru a se disculpa: fie că nu e treaba lor, fie că încă nu este momentul. Mai degrabă pare a fi vorba de o tocire a conştiinţei lor veghetoare din cauza obişnuinţei cu astfel de manifestări, precum şi a faptului că nu au luat la timpul potrivit atitudinea corespunzătoare împotriva ereziei ecumeniste, care a reuşit să inhibe în foarte mulţi sistemul autoimunitar de conservare şi apărare a Ortodoxiei, pervertindu-le cugetul şi întunecându-le mintea, astfel încât să nu mai poată deosebi binele de rău, adevărul de minciună, lumina de întuneric, reaua credinţă de erezie. Poate fi vorba şi de frica de repercusiunile ierarhilor, care, într-adevăr, nu sunt blânde şi nici puţine, sau nepăsare, necunoaştere ori chiar laşitate.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/celor-care-spun-ca-nu-este-inca-momentul-intreruperii-pomenirii-marturisiti-macar-public-ca-respingeti-ecumenismul-si-minciunosinodul-din-creta/embed/#?secret=98xNPQgl3O

Cutremurătoare este însă şi lipsa totală de reacţie a corpului profesoral teologic universitar, care nu are nicio intervenţie publică cunoscută prin care să combată erezia ecumenistă şi conslujirea sau rugăciunea în comun cu ereticii sau necreştinii.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/ortodocsii-nepomenitori-sustinatori-ai-rezolutiei-din-ianuarie-2018-cine-suntem-si-cum-luptam-contra-ecumenismului/embed/#?secret=1fjBjsgjej

Dacă în iulie 2008 s-ar fi luat măsurile prevăzute de canoane, probabil situaţia în privinţa ecumenismului în Biserica Ortodoxă Română ar fi arătat altfel. Poate atunci, ierarhii prezenţi la minciunosinodul din Creta ar fi luptat până la capăt pentru poziţia ortodoxă cu care au fost mandataţi de sinodul de la Bucureşti, iar în cazul în care nu ar fi fost luaţi în considerare, nu ar fi semnat documentele, ar fi venit acasă cu fruntea sus şi cu conştiinţa curată, iar azi nu am mai fi avut preoţi caterisiţi pentru atitudinea lor ortodoxă şi nici maici bătute şi izgonite din mănăstirile lor şi nici tulburare peste tulburare.

Şi toate acestea pentru că atunci în 2008, ierarhii nu au avut curajul să aplice Sfintele Canoane, cum nu le vor aplica nici pe mai departe, indiferent cine şi de câte ori le vor fi încălcat dintre episcopi, mitropoliţi sau chiar patriarh. În schimb, vor fi aplicate abuziv şi discreţionar împotriva oricărui preot sau monah ori monahie, dacă vor îndrăzni să se opună ereziei ecumenismului propovăduită “cu capul descoperit” de către vreunul dintre ierarhii Bisericii Ortodoxe Române, prin întreruperea pomenirii şi a comuniunii cu aceştia.

Nota editorului Mihai-Silviu Chirilă:

O întrebare și o încercare de răspuns sugerate de această excelentă analiză a situației Bisericii Ortodoxe Române.

    1. Decizia Patriarhiei Române din 2008 cuprinde în sine germenele acceptării documentelor ecumeniste din Creta din 2016, deoarece interzice ierarhilor, clerului, poporului “să se împărtășească euharistic în altă Biserică creștină”. Mai există vreo îndoială că atunci când au semnat documentul Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine ierarhii români au acceptat existența “altor biserici creștine”, de vreme ce în această decizie cu valoare de lege bisericească Sfântul Sinod recunoaște existența “altor Biserici creștine”? Decizia în sine este o pervertire a Sfintelor Canoane, deoarece canoanele nu interzic împărtășirea euharistică “la alte Biserici creștine”, ci la erezii și schisme, întrucât pentru Sfintele Canoane „altă Biserică creștină” înseamnă exclusiv o altă Biserică Ortodoxă locală, nu o erezie care se află în afara Bisericii creștine. De ce ar trebui să fie interzisă împărtășirea la altă Biserică creștină, dacă este cu adevărat Biserică și este creștină? Iar dacă nu este nici Biserică, nici creștină (adică ortodoxă), de ce să o numești astfel, uzurpând denumirea Bisericii adevărate a lui Hristos și să nu o numești așa cum o numesc Sfintele Canoane care interzic împreună împărtășirea cu ereticii, cu schismaticii și cu adunările lor?
  1.  Decizia Sfântului Sinod din 2008 de a interzice doar intercomuniunea și împreună-slujirea cu ereticii, dar nu și rugăciunile din săptămâna ecumenică de rugăciune sau participarea la dialogurile ecumeniste a trasat o linie de demarcație falsă, care a rămas în mintea ortodocșilor români sub denumirea de “potirul comun”, marota invocată de toți cei ce refuză să ia atitudine contra ecumenismului și a sinodului ecumenist din Creta, deoarece, chipurile, nu s-ar fi ajuns la “potirul comun”, adică nu s-au împlinit condițiile trasate fals de Sfântul Sinod în 2008 de încălcare a Sfintelor Canoane și de comuniune cu ereticii. Este un posibil răspuns la întrebarea foarte bună a autorului articolului referitor la vocea care s-a stins a celor care au condamnat cu vehemență pe cei doi ierarhi ecumeniști.

Sursa: marturisireaortodoxa.ro

Despre necesitatea citirii molitfelor Sfântului Vasile cel Mare la început de an

Pr. Iustin Pârvu citind Molitfele Sfântului Vasile cel Mare – 01.01.2012

Cuvântul molitfă (molitvă, moliftă) vine din slavonul molitva, care înseamnă rugăciune.

Molitfele Sfântului Vasile cel Mare sunt rugăciuni de alungare a demonilor, dar în același timp și blesteme adresate acelorasi entități. Există molitfe de alungare a duhurilor scrise și de Sfântul Ioan Gură de Aur.

Ele trebuie citite de preoți cu pregătire specială (viață de post și rugăciune), dar și credincioșii care le solicită trebuie să se pregătească de asemena cu post, spovedanie etc. În prezent există tot mai  puțini preoți care acceptă să le citească (la cerere sau la început de an).

În afara situațiilor grave, când în mod obișnuit se solicită rostirea respectivelor rugăciuni, în mai multe zone din România s-a împământenit obiceiul de a se citi pe 1 ianuarie (când este și ziua de prăznuire a Sfântului Vasile cel Mare) în biserici, asupra tuturor credinciosilor participanți la Sfânta Liturghie.

Disputele în privința citirii sau necitirii acestor molitfe au început după 17 februarie 2011, atunci când Sinodul BOR a dat următoarea hotărâre:

„Pentru a se evita excesele străine de duhul credinţei şi al bunei-cuviinţe pastorale, precum şi practicile dăunătoare unităţii liturgice, episcopii chiriarhi vor adresa clerului îndrumarea pastorală şi duhovnicească de a respecta rânduiala citirii Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare în zile de post, în cazuri individuale şi, după caz, în legătură cu Taina Sfântului Maslu, atunci când bolnavul solicită, această rânduiala trebuind să fie însoţită de post şi spovedanie, atât din partea clericilor, cât şi a credincioşilor. În cadrul îndrumărilor respective se va preciza cu limpezime că citirea Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare în noaptea trecerii dintre ani este o practică regională (mai ales în sudul ţării) neaprobată de Sfântul Sinod, inexistentă în alte zone ale ţării şi mai ales în practica altor Biserici Ortodoxe surori.”

Pentru mulți preoți, această hotărâre a Sinodului „înțelepților” ierarhi ai BOR, a venit ca o izbăvire. Pe mulți i-am auzit exprimându-ți satisfacția că nu vor mai fi nevoiți să citească, asupra credincioșilor „îmbuibați cu mâncare și băutură” după noaptea de revelion, niște blesteme care în mod normal ar trebui citite unor veritabili asceți în devenire, la cerere și pe persoană fizică… Ba chiar pe unul l-am auzit spunând că răsuflă ușurat după decizia Sinodului.

Ce să facem părinților… Grea lupta cu încornorații! În 2011 v-a eliberat Sinodul. Pe mulți părinței îi va fi mustrat conștiința că îl blestemau pe diavol să iasă din burțile turmelor gurmande, dar credincioase. Vă dați seama cât se chinuia Scaraoțchi să iasă dintre bucatele îngurgitate de evlavioșii ortodocși? Greu…

Dincolo de tonul ironic, voi încerca să aduc câteva contraargumente împotriva celor ce contestă necesității citirii acestor rugăciuni.

Trec peste faptul că cel ce a propus interzicerea exorcismelor Sfântului Vasile cel Mare pe 1 ianuarie este un fost(?) episcop care s-a dovedit el însuși atacat de diavolii ignoranței, necunoașterii, ai judecării nedrepte (cazul Tanacu) și ai… desfrânării cu bărbați.

Principalele argumente aduse de contestatarii molitfelor sunt:

1 – faptul că trebuie citite în zi de post (pe 1 ianuarie nu se ține post);

2 – că trebuie citite individual, la cerere;

3- că participanții (credincios și preot) trebuie să se pregătească cu post și spovedanie;

4 – că această practică nu e aprobată de Sfântul Sinod și nu se practică în alte părți ale Ortodoxiei. 

Să încercăm niste răspunsuri:

La argumentul nr. 1… ce face un preot căruia i se solicită citirea molitfelor de către un credincios cu probleme, în această perioadă? Îl va pune să țină post aspru, eventual post negru?? Dar ia citiți aici:

„Dacă deschidem Tipicul cel Mare (al cunoscutului Părinte ierusalimitean Sfântul Sava cel Sfinţit † 531), devenit normativ în întreaga Biserică Ortodoxă, după care sunt săvârşite până astăzi majoritatea slujbelor din mănăstirile ortodoxe, citim aproape aceleaşi cuvinte: În ştiinţă să ne fie încă şi acestea: că de la Naşterea Domnului Hristos până la Sfintele Arătări ale lui Dumnezeu (Epifania sau Boboteaza – n. adm.) nu este post, nici nu se fac plecări de genunchi nici în Biserici şi nici în chilii.” – ziarullumina.ro

Așadar, dacă Sfinții Părinți spun că nu este post în această perioadă, eficiența molitfelor citite asupra unui credincios, NU poate fi condiționată de lipsa acestuia (a postului)!

Dar oricum, credincioșii care merg în dimineața de 1 ianuarie la slujbă, mai mult ca sigur, vor fi fiind dintre cei care nu abuzează de mâncare și băutură în noaptea dintre ani. Și în mod  normal, nimeni nu gustă nimic până după Sfânta Liturghie.

La argumentul nr. 2, celor care spun că rugăciunile de alungare a demonilor trebuie citite individual unei singure persoane și la cere, le dau un răspuns mai lung. Textul l-am postat și în articolul: Dovada că Molitfele Sfântului Vasile cel Mare au putere nu numai asupra diavolilor din cei posedaţi, la propriu, ci şi asupra celor care îi stăpânesc pe sectanţi şi nu numai dintr-un singur loc, ci din mai multe

Când popa Ioja Sinesie, de prin părțile Aradului, era întrebat, de colocatarii de pe priciuri, de ce a fost arestat, el răspundea, ca și cum ar fi vrut să se dezvinovățească:

– Păi, ce să fac, taică, dacă mă năpădiseră sectanții? Că eu nu știu teologhie d-asta domnească, precum sfinții părinți de deasupra mea!

Se referea la niște preoți catolici pe care îi considera sfinți fiindcă-i tot auzea vorbind despre teologie într-un fel din care el nu pricepea nimic. Și gradul lui de admirație era direct proporțional cu cel al neînțelegerii.

– Lasă-i părinte, pe sfinţii ăia și zi-ne cum a fost cu sectanții care te-au năpădit! insistau niște țărani de prin alte județe ale țării.

– Păi, uite-așa! Cum vă ziceam, ei mă dovedeau cu vorba, că vorbeau ca din carte, cu numere de versete din Biblie și multe altele pe care le uitasem de mult. Și atunci, ce să fac?

Bătrân1 și uituc cum eram, știind doar Sfânta Liturghie pe dinafară, mi-am zis să le vin de hac citind peste ei Blestemele Sfântului Vasile cel Mare. Și nu doar într-o zi, ci multe vineri la rând.

– Și tare s-or mai fi sinchisit ei de blestemele Sfântului! îl luă peste picior un țăran cu credință mai îndoielnică.

– Ba nu, taică! S-au sinchisit și chiar foarte tare!

– Adică, părinte? întrebă un moldovean mai sfios.

Adică s-au sinchisit așa de tare c-au început să moară, unul după altul, până ce s-au isprăvit cu toții: și cei din Micălaca, și cei din Mândruloc, și cei din alte părți de care nu știam. Și așa i-am dovedit, că mare-i puterea Sfântului!

– Și?

– Și asta-i! Că d-asta ajunsei și eu în închisoare, fraților. Că blestemul se duce unde-i trimis de popă, dar se și întoarce peste cel ce l-a trimis. Și, dacă popa-i nevrednic, cum am fost și eu, vai de nevrednicia lui! Și deci, de-a mea. Așa că d-aia trag eu acuma ce trag, aici, în temniță! (desigur, se subânțelege că părintele fusese condamnat de către comuniștii atei din așa-zise „motive politice“ și nu din rațiuni canonice, n.n). Că mi-a zis preoteasa să nu mă apuc de așa ceva, că doar aveam și eu multe păcate. Daʼ n-am ascultat-o. Cum să-i las eu pe nemernicii ăia să mă biruie pe mine, slujitorul Domnului? Nu trebuia eu să-L apăr?

– Daʼ chiar așa, părinte! Ucigându-i? Nu zice porunca a cincea să nu ucizi?

– Ba da, daʼ nu eu i-am ucis, ci cuvântul Sfântului Vasile, că și el, tot pe Domnul slujește!

– Daʼ și sectanții zic că slujesc pe Domnul, și atunci cum e? se mai auzi alt rob al Domnului întrebând.

L-or fi slujind ei, daʼ nu cum îi place Lui; așa că, Domnul le arată calea cea bună, luându-i din lumea aceasta și-ndreptându-i spre cealaltă.

– Daʼ cu ce preț, părinte?

– Cu prețul lor și al meu, nevrednicul; că pentru asta plătesc eu cu libertatea.

– O fi atunci și cum zici, părinte, da-i înfricoșător! m-ai adăugă țăranul care-l iscodise, retrăgându-se pe prici, lângă ceilalți.

Părintele Ioja, tulburat, se furișă și el sub un prici, ca să-și facă rugăciunile și canonul, murmurând: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!“.

Atâta doar, fără să ceară ceva pentru el. Și nu înceta nici când era scos cu toți ceilalți ca să se plimbe în cerc în curtea arsă de soare. Buzele i se mișcau mereu și atunci, rostind aceeași formulă.

Odată, însă, când se întorsese foarte tulburat de la plimbare și fu întrebat ce i se-ntâmplase, mărturisi rușinat că-n timpul plimbării în cerc, îi  venise deodată să întrerupă rugăciunea și să cânte conga2.

– Mare ispită! mai suspină el. Cel rău nu-mi dă pace nici măcar aici, unde-mi ispășesc păcatul!

Cei care-l vedeau mereu murmurând, cu capul plecat, se întrebau până când și cât va mai avea de ispășit popa. ”Numai Dumnezeu știe!” murmurau cei care auziseră că fusese osândit la temniță grea pentru ”ajutor legionar”. ”Și mai e și tuberculos, în ultimul hal!” oftau țăranii din jurul Aradului.

Dar lui nici nu-i păsa. Cu o cușmă spartă în vârful capului, prin care-i ieșea părul alb și cu o pereche de ochelari legați cu sfoară pe după urechi, aplecat de spate, își ducea osânda fără alt gând decât acela că tot ce pătimește se petrece numai cu îngăduința Domnului. De aceea nici nu cerea altceva în rugile sale, decât să-l miluiască.

Și totuși, odată, mai ceru ceva, dar nu lui Dumnezeu, ci preoților catolici, iezuiți, doctori în teologie și alte științe, care stăteau pe priciul de deasupra lui.

Auzindu-i cum discutau cu alți tineri, despre Dumnezeu, dogme și adevăruri mai puțin înțelese de el, ieși de pe priciul lui și le zise, privindu-i umil:

– Iertați-mă, cinstiți părinți! Eu sunt cel mai prost popă ortodox din lume și aș dori să-mi spuneți și mie ceva teologhie, că…

Și din ochi i se revărsa atâta lumină încât părinții iezuiți rămaseră muți. Ce să-i spună ei „celui mai prost și mai păcătos popă ortodox din lume”?…

– Părinte! încercă unul să rostească…

Dar vorba i se opri în gât și părintele Sinesie, stânjenit și el că-i întrerupsese din discuție, se retrase încetișor la locul lui, lăsând să dispară din fața lor ochelarii legați cu ață și căciula spartă.

– Ce să-i spunem noi despre teologie unui om ajuns în pragul sfințeniei? exclamă mai târziu unul dintre iezuiți, privind întrebător la ceilalți.

Dar, în afară de o lungă, foarte lungă tăcere, nu primi nici un răspuns.

(Marcel Petrişor – Trecute vieţi de domni, de robi şi de tovarăşi, Editura Vremea, 2008, pag. 57-59)

Deci spune părintele Sinesie: mi-am zis să le vin de hac citind peste ei Blestemele Sfântului Vasile cel Mare. Și nu doar într-o zi, ci multe vineri la rând”.

Le-a citit asupra mai multor oameni, care nu erau îndrăciți, cu spume la gură (sufereau de altă formă de îndrăcire). Nu le-a citit la cerere ci ca o armă împotriva dracilor arhiconi. Le-a citit de mai multe ori, (respectând rânduiala și alegând zilele de vineri, adică de post, când probabil postul nu era oprit). Le-a citit de la distanță. Efectul a fost garantat: „…s-au sinchisit așa de tare c-au început să moară, unul după altul, până ce s-au isprăvit cu toții: și cei din Micălaca, și cei din Mândruloc, și cei din alte părți de care nu știam. Și așa i-am dovedit, că mare-i puterea Sfântului!

Răzbunarea diavolilor totuși a existat, părintele fiind închis pe motive politice, dar… finalul a fost, câștigarea stării de sfințenie, prin nevoință, și a cununii de martir, pentru preotul respectiv.

La argumentul nr. 3 – În privința postului individual am arătat la punctul 1 că nu este perioadă de post între 25 decembrie și 4 ianuarie și nu se poate condiționa citirea și eficiența molitfelor de obligativitatea ținerii unui post aspru, când Biserica nu permite post aspru într-o perioadă de bucurie.

În privința spovedaniei, cine poate acuza în avans credincioșii practicanți de lipsa acesteia?!

 

Argumentul 4 poate fi de asemenea combătut. Că această practică nu există în alte Biserici Locale ale altor popoare, nu are nici o relevanță. Nici Sfântul Maslu nu se oficiază în alte parți ale Ortodoxiei la fel ca în România. La noi se face regulat, în zilele de post, dar și duminica după Sfânta Liturghie, pe când în celelalte patriarhii, doar la cerere și/sau numai pentru bolnavi trupește.

Nu vorbim de o practică greşită, ci mai degrabă de o relaţie specială, de o evlavie a poporului român la acest sfânt al cărui nume, cel puţin înainte, era foarte des întâlnit în rândurile bărbaţilor. Nu exista familie de ţărani care să nu aibă cel puţin un ,,Vasile,,  în familie. Tocmai de aceea, românii erau încredinţaţi că prin aceste rugăciuni speciale, făcute de ziua Sfântului, vor fi ocrotiţi de ,,cel rău,, nevoit să plece din casele lor, din gospodăriile lor, de la răspântii, departe în loc pustiu. 

Consider că mai de luat în calcul este voința poporului, care cere molitfele Sfântului Vasile decât discernământul unor pseudo-ierarhi (încă din 2011 erau pseudo), nedrepți și trădători ai credinței. Iar dacă privim mai atenți la înfățișarea lor, cu excepția câtorva mai bătrâni, am putea spune că îmbuibarea face casă bună cu distinșii chiriarhi. Numai că aceștia îmbuibați fiind, nu numai că nu solicită citirea molifelor, fie și în afara rânduielii, dar sunt chiar adversari ale acestui tip de rugăciuni.

Efectul? Demonizarea din ce în ce mai evidentă a păturilor conducătoare și bisericești și politice, cu repercursiuni negative, și directe în popor.

Și da, este demonizare în rândul ierarhilor, căci numai așa se explică trădările și ereziile la care aderă pe bandă rulantă mai-marii Bisericii. Căci nu poți să fii decât demonizat să semnezi erezii în Creta și să vii în țară pretinzând că ești ortodox.

Pe lângă toate acestea, se ignoră efectul pe orizontală al Harului. Pentru că în orice rugăciune rostită se invocă pogorârea Harului, ajutorului lui Dumnezeu direct sau indirect, prin sfinți. Și așa cum am amintit mai sus, țăranul român și poporul simplu în general avea și are convingerea că „puterea” Sfântului Vasile alungă demonii nu numai din oameni, dar și din locuri, case etc. Asta înțeleg prin efectul pe orizontală. Iar în privința exorcizării oamenilor, molitfele ceartă și alungă vrăjmașii netrupești nu numai din cei cu probleme grave (posedații ce au crize periodice), ci și din orice om ce este stăpânit mai mult sau mai puțin de o patimă.

Iată niște fragmente spre exemplificare: 

„Teme-te, fugi, pleacă, depărtează-te diavole necurate şi spurcate, cel de sub pământ, din adânc, înşelătorule, fără de chip, cel văzut pentru neruşinare, nevăzut pentru făţărie, ORIUNDE EŞTI sau UNDE MERGI, de eşti însuşi Veelzevuv sau cela ce scuturi,…”

Ce înseamnă „ORIUNDE EŞTI”? Şi ce înseamnă „UNDE MERGI”?
Şi iată şi continuarea:

„de te arăţi ca şarpele sau ca fiara, sau ca aburul, sau ca fumul; ori ca bărbat, ori ca femeie, ori ca jiganie, ori ca pasăre, sau vorbitor noaptea, sau surd, sau mut, sau care năvăleşti înfricoşând, sau sfâşii, sau unelteşti rele, în somn greu, sau întru boală, sau în neputinţă sau porneşti spre râs, sau aduci lacrimi de desmierdări; ori eşti desfrânat, ori rău mirositor, ori poftitor, ori făcător de desfătare, ori fermecător, ori îndemnător spre dragoste necurată, ori ghicitor în stele, ORI ŞEZI ÎN CASĂ, ori eşti fără de ruşine, ori iubitor de vrajbă, ori fără de astâmpăr; sau te schimbi cu luna, sau te întorci după un oarecare timp, sau vii dimineaţa, sau la amiază, sau la miezul nopţii, sau în orice vreme,”

Deci se izgoneşte diavolul nu numai din cel îndrăcit, ci şi din alte locuri, inclusiv din casa în care locuieşte!
Şi se mai vede că rugăciunea face referire la diavolii care induc anumite patimi: râs, dezmierdări, desfrânări, pofte, desfătări, farmece, îndemnuri spre dragoste necurată, ghicitorie în stele, lipsa ruşinii, iubitor de vrajbă…
Mă îndoiesc că toate acestea îl stăpânesc pe un biet posedat.

Şi iată şi un fragment din rugăciunea a treia:

„Izgoneşte din sufletul lui toată neputinţa, tot duhul necurat, scuturător, de sub pământ, din foc, împuţit, poftitor, iubitor de aur, iubitor de argint, turbat, desfrânat, tot diavolul necurat, întunecat, fără de chip, fără de ruşine.”

Iubire de aur, de argint… patimi pe care pe un biet posedat, zguduit periodic de spasme, chiar că nu-l mai interesează.
Nu mai amintesc de celelalte locuri pomenite în rugăciuni (de sub pământ, din adânc, din mlaştini etc), căci veţi spune că fac referire la locurile de provenienţă ale diavolilor. Cred că ce am arătat aici este suficient!

Și de asemenea, cred că am adus suficiente contraargumente celor ce sunt împotriva citirii acestor exorcisme la început de an.

Dar, pentru că au apărut alt fel de contestatari ai acestui obicei împământenit la români, dar de data aceasta nu din rândul preoților și ierarhilor care se îngrozesc de citirea molitfelor, ci din rândul părinților mărturisitori împotriva ecumenismului, mă străduiesc să dau un răspuns și sfințiilor lor, nădajduind să nu produc supărare.

Principalul argument critic este împotriva citirii molitfelor după Sfânta Liturghie. Mai sunt și altele, pe care nu le mai reiau.

Le puteți citi la articolul: Este bine să se citească Molitfele Sfântului Vasile cel Mare după Sfânta și dumnezeiasca Liturghie?!

Încerc doar niște răspunsuri: 

  1. Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare are ca scop împărtășirea credincioșilor. Adevărat! Dar de unde reiese că accentul este pus pe 1 ianuarie pe Molitfe și nu pe împărtășirea credincioșilor? Din râvna pe care credincioșii o au pentru ascultarea acestora? Nu cred ca e un argument viabil. Nu cred că e o schimbare a priorităților și nu anulează nimeni Sfânta Euharistie. De ce nu poți spune unor credincioși ce s-au împărtășit cu Hristos „ieși diavole”? Dar oare nu spune textul molitfelor: „de te arăţi ca şarpele sau ca fiara, sau ca aburul, sau ca fumul; ori ca bărbat, ori ca femeie, ori ca jiganie, ori ca pasăre, sau vorbitor noaptea, sau surd, sau mut, sau care năvăleşti înfricoşând, sau sfâşii, sau unelteşti rele, în somn greu, sau întru boală, sau în neputinţă sau porneşti spre râs, sau aduci lacrimi de desmierdări;….” sau „Izgoneşte din sufletul lui toată neputinţa, tot duhul necurat…… poftitor, iubitor de aur, iubitor de argint,…”    Știut este că după momentul cuminecării cu Sfintele Taine, ortodoxul este uneori atacat de vrășmași, prin spaime năluciri și tot felul de ispite, în semn de răzbunare pentru darul dumnezeiesc ce l-a primit omul la Sfânta Liturghie. Și dacă demonii stau în preajma persoanei ce s-a împărtășit așteptând să-i creeze vreo ispită, DE CE nu pot fi ei exorcizați?? Am arătat mai sus că nu numai din interiorul trupul este alungat diavolul, ci și din preajma lui.    Iar dacă prin împărtășire, patimi ca iubirea de argint sau altele, observăm după un oarecare timp că revin  sau nu dispar din viața ortodoxului cuminecat, oare nu înseamnă că dracii întreținători ai acestor patimi rămân în preajmă sau chiar nici nu ies așa usor din om, cel mult patimile respective estompându-se în orele de după primirea Sfintelor Taine? Și atunci aceștia nu trebuie exorcizați și ei, pentru a ajuta credinciosul și a completa efectul Euharistiei?
  2. Sfântul Vasile cel Mare a scris Sfânta Liturghie cu scopul de a se împărtăși credincioșii participanți la slujbă, dar n-am auzit să fi interzis vreun timp în care să fie citite Molitfele sale.
  3. Decât să găsim un argument contra exorcismelor pe 1 ianurie în suprapunerea sărbătorii Tăierii împrejur a Domnului cu ziua Sfântului Vasile cel Mare, fără de care cea de-a doua nu ar fi beneficiat de o Sfântă Liturghie, mai bine ne-am gândi că este o ocazie dată de Dumnezeu spre cinstirea și a Sfântului Vasile, prin citirea rugăciunilor sale, pe lângă praznicul împărătesc al Tăierii Împrejur a MÂNTUITORULUI.
  4. Tocmai că în Molitfelnic nu există o rânduială special menționată pentru timpul de citire al Molitfelor, poate fi un argument că nu este interzis nici când să fie citite. Am arătat mai sus că textele Molitfelor NU prevăd exorcisme doar pentru cazuri speciale de demonizare, ci pentru tot felul de patimi! Într-o perioadă în care Biserica dezleagă la mîncare de dulce, NU este un non-sens a suține practica citirii Molitfelor nici înainte, nici după Sfânta Liturghie și nici în alt timp în care se obișnuiește a se mai face.

Este suficient să privim la „evoluția” societății românești, care numai evoluție nu e, din 2011 încoace pentru a vedea că, dimpotrivă, mai mult rău a adus NECITIREA Molitfelor, căci marea majoritate a preoților, atât ecumeniști, cât și antiecumeniști, urmează decizia nefericită a Sinodului BOR, de atunci.

În încheiere, sperând că n-am supărat pe nimeni, mai puțin poate pe ecumeniști, concluzionez că citirea Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare, după umila mea părere, poate fi făcută atât înainte de Sfânta Liturghie, cât și după, dar și în noaptea dintre ani. Și întrucât, în această perioadă există dezlegare de post, cu ajutorul Sfântului capadocian, vom fi apărați de ispitele determinate de o slabă asceză în pregătirea pentru aceste exorcisme.