Războiul româno-ungar din 1919. Scurt documentar

Războiul româno-ungar din 1919. Scurt documentar

Români, treceți Tisa!

Cititți și:

Aniversare – 4 august – 97 de ani de la ocuparea Budapestei de către Armata Română, în 1919

3-4 august 1919 – Armata Română cucerește Budapesta! Republica bolșevică a lui Bela Kun este desființată

Anunțuri

3-4 august 1919 – Armata Română cucerește Budapesta! Republica bolșevică a lui Bela Kun este desființată

Cucerirea Budapestei

Guvernul bolșevic de la Budapesta refuza să recunoască unirea Transilvaniei cu România și în aprilie 1919 a atacat armata română. De comun acord cu guvernul, regele a decis respingerea agresorului și înaintarea trupelor române până la hotarul stabilit prin Conveția cu Antanta din august 1916. La 20 iuile, maghiarii au atacat din nou. De acestă dată s-a hotărât o rispostă decisivă, până la înfrângerea Ungariei.

Trecerea Tisei. Regele Ferdinand și regina Maria asista la trecerea Armatei Romane peste raul Tisa.

Trecerea Tisei. Regele Ferdinand și regina Maria asista la trecerea Armatei Romane peste raul Tisa.

Regele Ferdinand și regina Maria, aflați în Transivania, au asistat în ziua de 30 iulie la trecea Tisei de către trupele române, în dreptul satului Tiszabo. Regina nota ”Toți erau atât de plini de elan, se bucurau că trec Tisa ca să-i alunge pe bolșevici, ei doreau să ajungă la Budapesta.” Ofensiva românească a fost extrem de energică. Pe 2 august Bela-Kun, liderul bolșevic al Ungariei a fugit în Austria și apoi Rusia Sovietică. Referitor la ocuparea Budapestei de către armata română în august 1919 există unele dezbateri până în ziua de astăzi. Când a fost ocupată capitala, la 3 sau la 4 august 1919? Până în prezent, data ocupării Budapestei a rămas în istorie cea de 4 august, conform generalului Gheorghe Mărdărescu, deşi o unitate a armatei române pătrunsese în oraş încă din ziua precedentă, nerespectând dispoziţiile generalului. Un fragment din memoriul generalului Rusescu, cel ce a intrat primul în Budapesta, în 3 august 1919, este edificator.

3 August 1919

(Armata generalului Rusescu spulberase rând pe rând toate măsurile defensive ale capitalei maghiare. O unitate inamică se retrăsese în fața impetuoasei înaintări ale armatei regale, lăsând o mână de soldați să se ocupe cu demontarea armamentului, totul la cererea comandantului român)

”Într-adevăr nu străbat decât vreun kilometru şi sunt întâmpinat de o delegaţie de trei a guvernului unguresc ce venea în goana automobilului, ca să mă roage a mă opri, având comunicări importante. La rândul meu i-am rugat să mă scuze, dar sunt în timpul de trap şi nu pot opri coloana; după care, am parcurs o distanţă de încă trei kilometri, şi când am apreciat că am întrega capitală în bătaia tunului, am oprit. Plouând torenţial, am intrat într-o locuinţă şi am angajat următoarele tratative:

Delegaţia îmi spune: – „Guvernul se află întrunit într-un consiliu şi mă roagă a mă retrage cu trupa.”

Solie ungurească de predare în faţa trupelor române

Solie ungurească de predare în faţa trupelor române

Am răspuns: – „Nu numai că nu mă retrag, dar imediat voi intra în oraş şi oprirea de înaintare nu o poate ordona decât Comandamentul Superior Român la care, le spun că trebuie să se adreseze; şi în faţa delegaţiei dau ordin celor două tunuri a pune în baterie asupra oraşului (5000-6000 m)”, după care adaug: – „Timp nu este de pierdut, orice tratative altele decât ce priveşte detaşamentul meu, care este fapt îndeplinit, nu le pot trata eu, şi dumnealor să se adreseze Comandamentului Armatei Române, la Törek Szt Miclos.” Delegaţia în faţa mea comunică Guvernului la telefon hotărârea.
Răspunsul, tot telefonic, a fost că autoriză delegaţia a se duce la Marele Cartier General , iar eu să trimit un delegat la Consiliul de Miniştri. Le-am făcut cunoscut că voi veni chiar eu, fixându-le că dacă până la orele 20 tratativele nu vor fi terminate bombardez oraşul!Odată cu plecarea misiunii, am raportat şi situaţia. La Consiliul Guvernului Ungar, am ajuns la ora 18:30, Venise şi căpitanul Mihăilescu ce intrase cu un escadron spre Malxasföld, Est – N-Est – Pesta. Guvernul îmi comunică că aşteaptă sosirea şi a delegatului misiunii italiene, locotenent-colonel Romanelli. Le răspund că e de prisos şi că nu se poate schimba întru nimic hotărârea mea.

Armata româna în misiune umanitară. Sub conducerea bolșevicilor Ungaria se confrunta cu foamete.

Armata româna în misiune umanitară. Sub conducerea bolșevicilor Ungaria se confrunta cu foamete

Consiliul îmi face cunoscut că situaţia este dificilă că populaţia e agitată, că 20.000 de lucrători armaţi se vor răscula, iar 3 regimente ce au în oraş, poate, că nu vor putea fi stăpînite la intrarea armatei române. I-am asigurat să nu aibă nici o teamă, că armata română va menţine ordinea cea mai perfectă în Buda-Pesta, că trebuie să intru şi să îmi pună la dispoziţie cazarma husarilor „Herzog Ioseph” (acum „Lenin”) şi care să fie evacuată de trupele ungare. (Era răspândit zvonul că toate cazarmele erau minate, dar n-am dat crezare). Discuţiile prelungindu-se, le pun în vedere că armata roşie întregă este capitulată, oraşul e încercuit de trupele noastre şi catastrofa e inevitabilă. O singură concesie ce le pot face este ca grosul forţelor mele (real nu avem nimic mai mult decât cele trei escadroane, 2 plutoane, 2 tunuri şi 2 grupuri de mitraliere) să fie oprite, pentru noapte, acolo unde se găsesc, iar în oraş să nu intre decît Brigada IV, deja sosită cu mine. Ora fiind avansată, le pun în vedere că din eroare am uitat a contramanda ordinul că la ora 20:30 dacă nu se termină tratativele bombardamentul să înceapă chiar fiind eu în oraş. Consiliul cedează! Şi la ora 20:00 (8 seara) un ofiţer de legătură ungur este trimis cu ordinul meu ca trupa să intre în oraş!
La cazarmă am primit defilarea trupei. Apoi am revenit în oraş şi am luat cartier la hotelul „Dunapalota” (Rietz) la care erau ofiţeri italieni şi francezi. Alte tratative nu am făcut decât cele privitoare la detaşamentul meu.”

GheorgheMardarescu

A doua zi va intra în Budapesta și generalul Gheorghe Mărdărescu. La 4 august 1919, împlinea 53 de ani, şi ce cadou mai frumos pentru orice general ar fi putut fi intrarea în capitala cucerită tocmai de ziua sa. Ulterior, Mărdărescu îl va marginaliza pe Rusescu, deoarece considera că a încercat să-i sufle onoarea de a ocupa capitala inamică, suprema apoteoză pentru cariera oricărui militar. Actele oficiale vor recunoaște 4 august 1919 ca dată a ocupării Budapestei. A fost singura capitală inamică ocupată de un stat din Antanta prin acțiune militară directă în cursul sau ca urmare a primului război mondial.

Santinela romana in Budapesta

Santinela romana in Budapesta

Sursa: istorie-pe-scurt.ro

Citiți și: 

Să ne amintim: 27 mai UNIREA LUI MIHAI VITEAZUL

„De la 1600 nici un român n-a mai putut gîndi unirea fără uriaşa lui personalitate, fără paloşul sau securea lui ridicată spre cerul dreptăţii, fără chipul lui de curată si desăvîrşită poezie tragică.”  (N.Iorga).

Nu mai repostez articolele. Le puteți citi aici: 

27 mai – Unirea lui Mihai Viteazul 

Aniversarea UNIRII LUI MIHAI VITEAZUL de la 1600 – 27 mai

Citiți și: 

Sfântul voievod Mihai Viteazul, mucenic al neamului şi mărturisitor al ortodoxiei 

Asasinarea lui MIHAI VITEAZUL – 8 august 1601

COMEMORARE – 1 aprilie 1941 – MASACRUL DE LA FÂNTÂNA ALBĂ

Pe 1 aprilie se împlinesc 76 de ani de la cumplita dramă a românilor de la Fântâna Albă. Mii de locuitori din mai multe sate, din Bucovina de Nord, după invazia sovietică au pornit cu prapori, icoane şi cruci spre graniţa artificial trasată pentru a se retrage în ţara micşorată. Trupele sovietice, după ce i-au păcălit pe români, că îi vor lăsa să se retragă, i-au aşteptat la graniţă cu mitralierele. După masacru, câteva mii de oameni, au fost aruncaţi în gropi comune, mulţi încă de vii…  

Troița de la Fântâna Albă, ridicată la începutul anilor 2000, în Poiana Varnița, la circa trei kilometri de granița română – EVZ.RO


În 1940, România a fost forțată să cedeze Uniunii Sovietice un teritoriu locuit de peste 3 milioane de locuitori, în urma ultimatumului primit în luna iunie a aceluiași an. Imediat ce administrația și armata română au fost evacuate, trupele din Armata Roșie și NKVD au ocupat teritoriul. Multe familii au fost luate prin surprindere de această desfășurare rapidă a evenimentelor cu membri de ambele părți ale noii granițe. În această situație mulți dintre ei au încercat să se reunească cu familiile trecând granița în mod legal sau, dacă nu era posibil, ilegal. Conform datelor oficiale sovietice, în zona patrulată de Unitatea 97 de grăniceri sovietici, 471 de persoane au trecut granița ilegal din zonele Hliboca, Herța, Putila și Storojineț. Zona acestei unități era pe o distanță de 7.5 km la sud de Cernăuți.

Din zonele mai îndepărtate, Vășcăuți, Zastavna, Noua-Suliță, Sadagura și Cernăuți-rurală, 628 de persoane au trecut granița pentru a se refugia în România. Acest fenomen a fost prezent în toate grupurile sociale și etnice din teritoriile ocupate. În primul an de ocupație sovietică, estimările ucrainene dau ca cifră un număr de peste 7.000 de refugiați în România, dar acest număr ar putea fi mult mai mare.

Autoritățile sovietice au reacționat în două moduri: în primul rând au întărit patrularea granițelor, în al doilea rând au făcut liste cu familiile care aveau rude și în România și declarându-le trădători de țară și deportându-le la muncă forțată. Listele unității 97 de patrulare numărau la 1 ianuarie 1941 1.085 de persoane. Listele altor localități includeau numele a peste 1.294 de persoane (la 7 decembrie 1940). Din acest moment au început să fie considerate trădătoare de țară chiar și persoanele care erau doar bănuite că ar avea intenții să fugă în România.

La 19 noiembrie 1940, 40 de familii (105 persoane) din localitatea Suceveni au încercat să treacă granița noaptea la Fântâna Albă. Surprinși de patrulele sovietice, a avut loc o confruntare în care 3 au fost uciși, 2 răniți și capturați de sovietici. Restul grupului (inclusiv 5 răniți) a reușit să ajungă la Rădăuți. Drept represalii, autoritățile sovieto-ucrainene au ordonat arestarea și deportarea tuturor rudelor celor 105 de persoane în Siberia.

A urmat o altă încercare de refugiere în România a peste 100 de persoane din localitățile Mahala, Ostrița, Horecea și alte câteva sate, aceștia având mai mult noroc și reușind să treacă în România. Aceasta a dat încredere și altor oameni, de aceea în noaptea de 6 februarie 1941 un grup de 500 de persoane din satele Mahala, Cotul Ostriței, Buda, Șirăuți, Horecea-Urbana și Ostrița a încercat să treacă în România. Oamenii au fost surprinși însă și atacați cu rafale de mitralieră din mai multe direcții. Au fost uciși foarte mulți, inclusiv organizatorii N. Merticar, N. Nica și N. Isac. 57 de persoane au reușit totuși să se refugieze în România, dar alții 44 au fost arestați și acuzați că ar fi fost membri ai unei organizații la o contrarevoluționare. La 14 aprilie, 1941, 12 dintre ei au fost condamnați la moarte, iar restul de 32 la 10 ani de muncă forțată și pierderea drepturilor civile pentru 5 ani. Ca și în cazurile anterioare, toate rudele lor au fost considerate trădători de țară, arestate și deportate în Siberia.

La începutul anului 1941, NKVD a lansat zvonuri potrivit cărora sovieticii ar fi permis trecerea graniței în România. Drept urmare, la 1 aprilie, 1941 un grup mare de oameni din mai multe sate de pe valea Siretului (Pătrăuții-de-Sus, Pătrăuții-de-Jos, Cupca, Corcești, Suceveni), purtând în față un steag alb și însemne religioase (icoane, prapuri și cruci din cetină), a format o coloană pașnică de peste 3.000 de persoane, și s-a îndreptat spre noua graniță sovieto-română. În poiana Varnița, la circa 3 km de granița română, grănicerii sovietici i-au somat să se oprească. După ce coloana a ignorat somația, sovieticii au tras în plin cu mitraliere, încontinuu, secerându-i. Supraviețuitorii au fost urmăriți de cavaleriști și spintecați cu sabia.

După masacru răniții au fost legați de cozile cailor și târâți până la 5 gropi comune săpate dinainte, unde au fost ingropați, unii fiind în viață încă: bătrâni, femei, copii, sugari – vii, morți sau muribunzi. Două zile și două nopți s-a mișcat pământul în acele gropi, până toți și-au dat duhul.

Câțiva, „mai norocoși”, au fost arestați de NKVD din Hliboca (Adâncata) și, după torturi înfiorătoare, au fost duși în cimitirul evreiesc din acel orășel și aruncați de vii într-o groapă comună, peste care s-a turnat și s-a stins var.

O listă parțială a victimelor identificate ulterior:

  • Din comuna Carapciu: Vasile, Gheorghe și Cosma Opaiț, Gheorghe, Vasile și Cosma Tovarnițchi, Nicolae Corduban.
  • Din satul Cupca: Ioan Belmega, Ioan Gaza, Mihai Țugui, Arcadie Plevan.
  • Din satul Dimca (Trestiana): Petre Jianu a lui Ion, Vasile și Petre Cimbru, Nicolae Drevariuc.
  • Din comuna Suceveni: Dragoș Bostan, Constantin Sucevean, Titiana Lipăștean, Gheorghe Sidoreac.
  • Din comuna Iordănești: Nicolae Halac a lui Simion, Ion Halac a lui Dumitru, Dumitru Halac a lui Grigore, Dumitru Opaiț a lui Mihai, Constantin Molnar.
  • Din comuna Pătrăuții de Jos: Zaharia Boiciu, Ana Feodoran a lui Simion, Gheorghe Feodoran a lui Gheorghe, Teodor Feodoran a lui Gheorghe, Maftei Gavriliuc, Ion Pătrăuceanu a lui Ilie, Ștefan Pavel a lui Petru, Rafila Pojoga.
  • Din Pătrăuții de Sus: Constantin Ciucureanu, Arcadie Ursuleanu, Gheorghe Moțoc.

Numărul exact al victimelor nu s-a aflat și probabil nu se va mai afla vreodată. Conform datelor arhivate de autoritățile sovietice, 20 de persoane au fost ucise în încercarea de a trece granița, printre care bătrâni, femei și copii. Conform listelor realizate mai târziu, numărul victimelor din doar șase sate bucovinene era de 44 de persoane (17 din Pătrăuții-de-Jos, 12 din Trestiana, 5 din Cupca și 5 din Suceveni, 3 din Pătrăuții-de-Sus, 2 din Oprișeni). Alte estimări ale martorilor locali dau un număr între 200[1] și peste 2000 de victime, ucise direct de mitraliere, altele rănite și ucise apoi cu lovituri de săbie și hârleț sau îngropate de vii.

O relatare a evenimentelor este făcută de către unul din puținii martori oculari care au supraviețuit, Gheorghe Mihailiuc (1925 – 2005, fost profesor de liceu, scriitor și poet), în cartea sa, „Dincolo de cuvintele rostite”, publicată în 2004, la editura Vivacitas din Hliboca. Mihailiuc descrie ce s-a întâmplat la Fântâna Albă pe 1 aprilie 1941 ca pe un „masacru”, un „genocid”, și un „măcel”.

După masacru a fost declanșată o operațiune vastă de represalii. Astfel, în noaptea zilei de 12 spre 13 iunie 1941, peste 13.000 de români au fost ridicați din casele lor și deportați în Siberia și Kazahstan. Au supraviețuit puțini. Ca rezultat al emigrărilor, deportărilor și asasinatelor, populația românească a regiunii Cernăuți a scăzut cu 75,000 de persoane între recensământul românesc din 1930 și primul recensământ Sovietic în 1959. S-a afirmat că aceste persecuții au făcut parte dintr-un program deliberat de exterminare a populației românești, plănuit și executat de regimul sovietic.

Subiectul masacrului de la Fântâna Albă a fost considerat tabu până în anii ’90, fiind interzisă de autoritățile sovietice și ulterior de cele ucrainene orice referire la el sau comemorare a lui. Doar din anul 2000 autoritățile ucrainene au permis oficierea unui parastas pentru odihna românilor care și-au dorit doar să trăiască în România.

În data de 12 aprilie 2011, Camera Deputaților a adoptat propunerea legislativă nr. 796/2010 prin care data de 1 aprilie se instituie drept Zi națională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă și alte zone, ale deportărilor, ale foametei și ale altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ținutul Herța, nordul Bucovinei și întreaga Basarabie.

În anul 2015 deputatul Eugen Tomac a susținut constituirea unei Comisii parlamentare pentru restabilirea adevărului istoric în privința masacrului de la Fântâna Albă din 1 aprilie 1941. Un an mai târziu, aceasta nu a fost încă înființată. „A trecut un an, iar PSD și PNL nu și-au desemnat încă membrii în această Comisie, blocând astfel în mod intenționat constituirea acesteia. Regret să constat lipsa de respect și disprețul liberalilor și social-democraților. Este o atitudine josnică, pe care nu am cum să n-o condamn. România nu cunoaște nici măcar numărul exact al morților de la Fântâna Albă. Până astăzi, nu a fost făcută nicio analiză pertinentă a masacrului”, a declarat Eugen Tomac în aprilie 2016.

Sursa: ro.wikipedia.org

Aniversare – 4 august – 97 de ani de la ocuparea Budapestei de către Armata Română, în 1919

Aniversare – 4 august – 97 de ani de la ocuparea Budapestei de către Armata Română, în 1919

Între 4 august și 14 noiembrie 1919 Armata Română a avut sub ocupație orașul Budapesta. Se împlinesc 97 de ani de atunci.

Ocuparea Budapestei de către armata română (1919)

Santinelă română la Budapsta, păzind unul dintre podurile de peste Dunare, 1919

Santinelă română la Budapsta, păzind unul dintre podurile de peste Dunare, 1919

 

Articol îngrijit de: Cristian Negrea
Referitor

Referitor la ocuparea Budapestei de către armata română în august 1919 există unele dezbateri pînă în ziua de astăzi. Cînd a fost ocupată Budapesta, la 3 sau la 4 august 1919. Pînă în prezent, data ocupării Budapestei a rămas în istorie cea de 4 august, conform generalului Gheorghe Mărdărescu, deşi o unitate a armatei române pătrunsese deja în oraş încă din ziua precedentă, nerespectînd dispoziţiile generalului. Această faptă apare şi în lucrarea lui Constantin Kiriţescu, una dintre cele mai complete relatări ale războiului nostru dintre 1916 -1919. De aceea, public aici memoriul generalului Rusescu, cel ce a intrat primul în Budapesta, în 3 august 1919.

Memoriu asupra operaţiunilor Brigadei a IV-a Roşiori, de la 31 Iulie – 3 August 1919, data intrării în Budapesta

Prin ordinul general de operaţiuni din 30 Iulie, Brigada a IV-a a intrat în compunerea Diviziei II-a cavalerie, prevăzîndu-se, după trecerea Tisei, pentru fiecare brigadă, un sector separat, acela al Brigadei a IV Roşiori cu direcţia generală Sud-Vest.

Instrucţii verbale şi scrise prevedeau şi un rol principal al cavaleriei cu un caracter de oarecare independenţă, ca inamicul sa fie izbit în toate direcţiunile, întors, şi să nu fie lăsat de-a se organiza, etc.

31 Iulie 1919

În amurgul zilei de 31 Iulie, brigada IV Roşiori termină trecerea la Tissa-Köre la 24, şi ajunge la Psz. Hayzonghios, unde se găseşte proprit escadronul de descoperire şi un batalion de infanterie ce luptase cu inamicul pînă la ora 22.

Din propria iniţiativă iau dispoziţiuni de atac şi la ora 3 dimineaţa brigada intră în cantonament la Pely.

1 August 1919

Se raportează situaţiunea şi la ora 9, fără a se a aştepta vreun ordin, din propria iniţiativă, spre a nu se pierde timp, mă pun în marş în urmărirea inamicului Ordinul de Operaţiuni al Diviziei II (primit în marş) confirmă aprecierea justă a situaţiunii de către brigadă.

Acţiunea de la Pely şi urmărirea grăbită a brigadei IV a avut de efect punerea în derută a Diviziei VI roşie, care pe distanţa de la Ianoshida pînă la Tapio Gyorgye de peste 15 km, pe dreapta şi pe stînga drumului, aruncă din căruţe şi abandonează cantităţi enorme de muniţii de infanterie şi artilerie precum şi multe mitraliere, prin culturi.

În noaptea de 1 August se cantonează în Tapio Gyorgye, ăn contact cu grosul forţelor inamice de la Czegled.

După diferite informaţii şi după discursul lui Bella-Kuhn ţinut în Tapio, am dedus că moralul armatei roşii era cu totul slăbit şi situaţiunea guvernului zdruncinată.

2 August 1919

În cursul nopţii mi se completează informaţiile despre inamic, că se execută o retragere de la Abony spre Cyegled şi de acolo o pregătire spre Buda-Pesta.

Încă de cu noapte încercuiesc inamicul cu recunoaşteri de ofiţeri, şi fără a mai aştepta vreun ordin, din propria iniţiativă, ghidat de ordinul general de la 30 Iulie, dau ordinul de operaţiune pentru ziua de 2 August, prin care în zorii zilei, arunc două escadroane şi apoi al 3-lea în spatele şi flancul inamicului, iar cu grosul forţelor mă îndrept spre Sörek Psz, de unde aştept mersul operaţiunilor.

În acest timp primesc ordinul de operaţiune al Diviziei II cavalerie pentru 2 August care mă îndreaptă, prin Czegled, la Alberty.

Din judecarea situaţiunii la faţa locului, căci inamicul începuse retragerea, derog de la ordin şi mă îndrept spre Tapio Szt. Marton la Alberty unde se interceptează capul coloanei inamice.

Pe şoseaua dintre Alberty şi Czegled se fac peste 3000 de prizonieri şi 4 baterii de diferite calibre, mai multe autocamioane şi unul blindat.

Se poate deduce că dacă nu operam decît la primirea ordinelor şi litera cum le primisem, pe lîngă că ar fi fost prea tîrziu, nu se obţineau rezultatele atît de hotărîtoare fără pierdere.

Pe cînd mă aflam în localitatea Alberty, pe la orele 14 soseşte automobilul cu reprezentanţii misiunii italiene la Buda-Pesta.

Aceştia arătîndu-şi identitatea ne-au pus în vedere o adresă a Locotenent-colonelului Romanelli, preşedintele misiunii, către comandantul cavaleriei din această direcţiune, cu rugămintea de a opri aici înaintarea spre capitala Ungariei pînă la sosirea răspunsului Antantei, alăturată fiind şi copia după telegrama noului guvern ungar către domnul Clemenceau.

Această împrejurare m-a pus în măsură să apreciez că situaţia la Buda-Pesta e disperată, că guvernul ungar nu mai poate face faţă împrejurărilor şi că recurge la expediente.

Astfel o acţiune temerară şi prin surprindere ar putea avea şanse de reuşită cu efect hotărîtor în întrega Ungarie, armată şi particulari, şi apoi că pe acea direcţie nu mai sunt alte trupe mai avansate ca ale noastre (brigada IV Roşiori).

Evident intervenţia misiunii italiene nu am luat-o în srios, dar nu o puteam lăsa să plece înapoi şi am crezut că trebuie să o trimitem Marelui Comandament, cu actele originale, arătînd şi situaţiunea că mă voi îndrepta spre Buda-Pesta, iar misiunea prin orice mijloc, să fie oprită.

Acest raport, din eroare, mi se pare, că l-am adresat Marelui Cartier General.

După expedierea misiunii împreună cu situaţiunea, văzînd că, pînă la ora 15, nu primesc raportul situaţiunei de la Czegled, căci nu era terminată, amîn înaintarea la Pesta şi dau un ordin de operaţiuni, prin care îndreptăm întreg regimentul 11 Roşiori la Czegled, iar cu Reg. 6 să se termine capturările pe tot lungul şoselei.

Din aceasta se poate deduce că, potrivit împrejurărilor, am renunţat a pleca la Buda-Pesta în acea seară.

Pe dată însă ce, în timpul nopţii, am primit informaţii mai clare de la Reg. 11 de capitularea Corpului I armata roşie şi a diviziilor de la Czegled dau ordinul de operaţiuni pentru 3 august.

3 August 1919

În darea ordinului de operaţiuni am fost ghidat de ordinul Diviziei II cavalerie care îmi făcea cunoscut că încă din data de 2 August sunt pus sub ordinele Diviziei VI-a.

Astfel, potrivit situaţiei, am prevazut ca Reg. 11 cu cinci escadroane, o secţie de artilerie şi două grupuri de de mitraliere să termine operaţiunile la Czegled şi spre Sud. Reg 6 să lase un escadron şi două plutoane pentru paza prizonierilor şi a întreg materialului de la Czegled la Alberty, iar cu restul de trei escadroane şi două plutoane; o secţie de artilerie şi două grupe de mitraliere, sub conducerea mea directă, să mă îndrept spre Buda-Pesta.

Pe la orele 9 dimineaţa (3 August) cînd mişcarea se începea deja, primesc, la Alberty, ordinul Diviziei VI-a prin care se ordonă ca brigada IV să acţioneze în direcţia Czegled-Kecks-kemet pentru a termina încercuirea inamicului la Sud.

Fără cea mai mică ezitare şi fără a-mi trece prin gînd că pot comite cea mai mică călcare de ordine, menţin ordinul de operaţiune dat, punînd în vederea regimentului 11 a executa singur şi în întregime, spre sud, ordinul Diviziei VI-a, pe care i-l alătur în original, aceasta din judecarea situaţiunii reale.

Astfel dacă aş fi reversat mişcarea celor trei escadroane ale Reg. 6 Roşiori de la Vest (dinspre Buda-Pesta) la Est (spre Czegled) ale cărui elemente erau deja pornite, s-ar fi pierdut peste două ore, iar recunoaşterile nu ar fi trebuit abandonate. Se ajungea la Kes-kemet, ce se găsea la 50 km Alberty prea tîrziu şi Reg. 11 ar fi trebuit să opereze tot singur, căci învăluirea nu ar fi putut avea efect decît făcută cu repeziciune.

Mai mult, efectivele regimentelor brigadei IV Roşiori, 6 escadroane cu efectivul de 150 cai dădea o tărie Reg. 11 singur ca a unei brigăzi, avînd pe lîngă 2 tunuri şi grupe de mitraliere. Apoi încă din ajun, cu acţiunea energică a numai 3 escadroane s-a influenţat capitularea.

Corpul I Armată cu atît mai uşor ar fi fost capturat mai cu seamă că în rîndurile inamicului demoralizarea era acum mai mare.

Deci cu credinţa că execut o acţiune bine judecată şi temerară cu riscul şi sacrificiul însăşi al persoanei mele, căci în tot timpul m-am aflat în capul coloanei, cere să execut nu numai ordinul, dar chiar mai mult.

Ajuns în înprejurimile oraşului, la răspînteea Sarvasz-Cz, am surprins mai multe companii cu piramidele făcute şi o baterie gata de tragere.

Pentru a nu pierde o clipă am impus celor peste 1000 de luptători inamici să se împrăştie imediat sub ameninţarea de moarte şi o patrulă a fost lăsată a scoate închizătorile de la arme şi a demonta tunurile.

În urmă, am aflat că rolul celor două companii şi al bateriei inamice era de a mă opri pînă la sosirea delegaţiei guvernului şi sub presiune, să renunţ la înaintarea spre oraş.

Într-adevăr nu străbat decît vreun kilometru şi sunt întîmpinat de o delegaţie de trei a guvernului unguresc ce venea în goana automobilului, ca să mă roage a mă opri, avînd comunicări importante.

La rîndul meu i-am rugat să mă scuze, dar sunt în timpul de trap şi nu pot opri coloana; după care, am parcurs o distanţă de încă trei kilometri, şi cînd am apreciat că am întrega capitală în bătaia tunului, am oprit.

Plouînd torenţial, am intrat într-o locuinţă şi am angajat următoarele tratative:

Delegaţia îmi spune: – „Guvernul se află întrunit într-un consiliu şi mă roagă a mă retrage cu trupa.

Am răspuns: – „Nu numai că nu mă retrag, dar imediat voi intra în oraş şi oprirea de înaintare nu o poate ordona decît Comandamentul Superior Român la care, le spun că trebuie să se adreseze; şi în faţa delegaţiei dau ordin celor două tunuri a pune în baterie asupra oraşului (5000-6000 m)”, după care adaug: – „Timp nu este de pierdut, orice tratative altele decît ce priveşte detaşamentul meu, care este fapt îndeplinit, nu le pot trata eu, şi dumnealor să se adreseze Comandamentului Armatei Române, la Törek Szt Miclos.” Delegaţia în faţa mea comunică Guvernului la telefon hotărîrea.

Răspunsul, tot telefonic, a fost că autoriză delegaţia a se duce la M.C.G. , iar eu să trimit un delegat la Consiliul de Miniştri.

Le-am făcut cunoscut că voi veni chiar eu, fixîndu-le că dacă pînă la orele 20 tratativele nu vor fi terminate bombardez oraşul!

Odată cu plecarea misiunii, am raportat şi situaţia.

La Consiliul Guvernului Ungar, am ajuns la ora 18:30, Venise şi căpitanul Mihăilescu ce intrase cu un escadron spre Malxasföld, Est N-Est – Pesta.

Guvernul îmi comunică că aşteaptă sosirea şi a delegatului misiunii italiene, locotenent-colonel Romanelli. Le răspund că e de prisos şi că nu se poate schimba întru nimic hotărîrea mea.

Consiliul îmi face cunoscut că situaţia este dificilă că populaţia e agitată, că 20.000 de lucrători armaţi se vor răscula, iar 3 regimente ce au în oraş, poate, că nu vor putea fi stăpînite la intrarea armatei române.

I-am asigurat să nu aibă nici o teamă, că armata română va menţine ordinea cea mai perfectă în Buda-Pesta, că trebuie să intru şi să îmi pună la dispoziţie cazarma husarilor „Herzog Ioseph” (acum „Lenin”) şi care să fie evacuată de trupele ungare. (Era răspîndit zvonul că toate cazarmele erau minate, dar n-am dat crezare).

Discuţiile prelungindu-se, le pun în vedere că armata roşie întregă este capitulată, oraşul e încercuit de trupele noastre şi catastrofa e inevitabilă.

O singură concesie ce le pot face este ca grosul forţelor mele (real nu avem nimic mai mult decît cele trei escadroane, 2 plutoane, 2 tunuri şi 2 grupuri de mitraliere) să fie oprite, pentru noapte, acolo unde se găsesc, iar în oraş să nu intre decît Brigada IV, deja sosită cu mine.

Ora fiind avansată, le pun în vedere că din eroare am uitat a contramanda ordinul ca la ora 20:30 dacă nu se termină tratativele bombardamentul să înceapă chiar fiind eu în oraş.

Consiliul cedează! Şi la ora 20:00 (8 seara) un ofiţer de legătură ungur este trimis cu ordinul meu ca trupa să intre în oraş!

La cazarmă am primit defilarea trupei. Apoi am revenit în oraş şi am luat cartier la hotelul „Dunapalota” (Rietz) la care erau ofiţeri italieni şi francezi.

Alte tratative nu am făcut decît cele privitoare la detaşamentul meu.

4 August 1919

A doau zi, 4 August, am fost rugat din nou pentru a scoate trupa din oraş. Le-am raspuns că sunt şi rămîn, şi în caz contrar, mă retrag la punctul iniţial din ajun şi încep operaţiile de bombardament.

Pe la ora 10 soseşte de la Viena o delegaţie engleză şi franceză care cere a o primi în audienţă.

Din conversaţia oficială, delegaţia lasă să se înţeleagă că ar fi bine să nu se ocupe Buda-Pesta, şi mai mult ar fi voit să cunoască situaţia.

Le-am răspuns că sunt chestiuni ce nu mă privesc pe mine, şi cît despre situaşie, nu cunosc decît aceea că sunt cu Brigada IV Roşiori la Buda-Pesta, şi că armata roşie a capitulat la Czegled, şi în împrejurimi.

Delegatul francez, Bachet, m-a lăsat să înţeleg că ar voi să vorbească cu mine în mod confidenţial.

În această conversaţie mi-a comunicat că la Viena, sub auspiciile Antantei, se voieşte a se constitui un guvern ungar şi se urzeşte a se opri înaintarea armatei române şi ocuparea Buda-Pestei.

Dorinţa, însă a misiunii franceze, şi crede că a întregii Franţe, este ca armata română să înainteze şi să ocupe, cît mai repede, oraşul.

Le-am răspuns că acesta este fapt împlinit încă de ieri şi armata română continuă înaintarea.

Crezînd importanta această declaraţie a delegatului francez, l-am rugat a veni personal cu mine la comandamentul trupelor din Transilvania.

În drum spre Manor, l-am prezentat D-lui General Mărdărescu cu care a convorbit.

Acestea sunt toate detaliile a căror exactitate se poate vedea din ordinele originale pe care sunt trecute şi orele.

Generalul Gheorghe Mărdărescu pe terasa hotelului Ghelert din Budapesta, august 1919

Generalul Gheorghe Mărdărescu pe terasa hotelului Ghelert din Budapesta, august 1919

Mărdărescu îşi exprimă foarte clar opinia chiar cu prilejul Ordinului de zi din 5 august 1919, în care, după ce mulţumeşte soldaţilor şi ofiţerilor pentru comportarea meritorie în luptă, specifică foarte clar data şi ora ocupării Budapestei: 4 august 1919, ora 18.00. Să vedem ordinul de zi:Să vedem cum priveşte generalul Gheorghe Mărdărescu (foto, pe terasa hotelului Ghelert din Budapesta), Comandantul Trupelor din Transilvania, în această funcţie de la 12 aprilie 1919, înlocuindu-l pe generalul Traian Moşoiu, care preia comanda Grupului de Nord, responsabil direct cu astuparea capului de pod principal inamic, de la Szolnok, în atacul de la 20 iulie 1919.

Ordin de zi No. 56, din 5 August 1919

Bravi ostaşi ai Comandamentului trupelor din Transilvania,

Acum câteva zile, vă găseaţi paşnici pe malul stâng al Tisei, formând cu piepturile voastre zid de apărare pentru suflarea omenească de dincoace de Tisa.

În dimineaţa zilei de 20 iulie, duşmanul nelegiuit, care tulbura liniştea inimii Europei, v-a atacat în mod furios.

Vrajmaşul, mare în număr şi mijloace, a trecut pe stânga Tisei, şi, ameţit de izbânda împingerii perdelii noastre de acoperire, a înaintat ca o vijelie spre răsărit, în primele zile ale bătăliei, atras fiind de frumuseţea şi bogăţia Ardealului, această podoabă a neamului românesc.

Cel de Sus însă, care împarte dreptatea şi veghează la înfăptuirea sfintei noastre năzuinţi, a făcut ca bucuria inamicului să fie vremelnică; în adevăr, sosind momentul intrării în luptă a grosului trupelor noastre, duşmanul a fost aruncat peste cap, dincolo de Tisa, cu mari pierderi în oameni şi material de război.

De astă dată însă, punerea Tisei între noi şi vrăjmaş nu mai era destul. Inamicul, care ne atacase în mod îndrăzneţ, trebuia îngenunchiat, zdrobit în aşa măsură ca să se poată dobândi în mod sigur liniştea noastră şi a întregului apus.

Sprijinit pe voi, bravi ostaşi ai Comandamentului trupelor din Transilvania, Înaltul comandament a hotărât trecerea pe dreapta Tisei şi continuarea operaţiunilor până la sfârşit; dar, dincolo de Tisa, inamicul care simţise bărbăţia loviturii noastre, n-a mai fost în stare să opună nici o rezistenţă şi, diviziile lui dezorganizate în urma bătăliei de pe stânga Tisei, au fost capturate una câte una.

Astfel, în curs de 16 zile numai, inamicul a fost cu desăvârşire distrus, iar în ziua de 4 august, orele 18, trupele noastre au ocupat Budapesta, ducând cu ele liniştea tuturor cetăţenilor paşnici ai Ungariei şi prin aceasta risipirea norilor din centrul Europei.

Faptul strălucit de arme săvârşit de voi, va rămâne pe vecie în cartea Neamului şi în Istoria omenirii; deci, vă puteţi mândri de roadele ostenelilor voastre, şi când vă veţi înapoia la vetrele voastre, puteţi spune tuturor, cu seninătate, că v-aţi făcut pe deplin datoria faţă de neam, ţară şi MM. LL, care, în momentele grele ale bătăliei, au venit în mijlocul nostru şi a urmărit de aproape bravura voastră.

Sunt nespus de mândru că v-am comandat; şi adânc recunoscător tuturor pentru inima ce-aţi pus în înfăptuirea izbândei, vă mulţumesc la fiecare în parte şi vă zic:
Sănătate şi totdeauna voie bună, bravi ostaşi ai Comandamentului Trupelor din Transilvania.

Comandantul Trupelor din Transilvania

Generalul Mărdărescu.

La fel, în telegrama adresată regelui:

Majestăţii Sale Regelui

Am onoarea a raporta, că ieri, 4 august, orele 18, trupele au ocupat Budapesta fără rezistenţă.

După luarea măsurilor de menţinerea ordinii, am trecut în revistă şi am primit defilarea (o brigadă din divizia I de vânători, un divizion a 3 baterii şi un divizion din Brigada a 4-a de roşiori) pe Andrasystrasse.

Guvernator al Budapestei l-am numit pe Generalul Holban. Populaţia a primit trupele noastre în mod simpatic.

Comandantul trupelor din Transilvania

General Mărdărescu

Şef de stat-major

General Panaitescu

Mai departe, în memoriile sale, apărute prima dată în 1922, încearcă să stabiliească ferm tot data de 4 august, minimizând rolul generalului Rusescu, pe care aproape îl acuză de insubordonare şi neglijenţă. Să vedem:

Grupul General Holban (Divizia a II-a de cavalerie şi Diviziile I şi a II-a de vânători) au continuat înaintarea spre Budapesta; Divizia a II-a de cavalerie a ocupat un cap de pod la vest de Budapesta, în timp ce o parte din trupele Diviziei I de vânători lua măsuri de ordine şi siguranţă în Pesta; iar la ora 18, capitala Ungariei a fost ocupată de restul trupelor Diviziei I de vânători. Să fie bine stabilit dar, că trupele Grupului General Holban au ocupat Budapesta, în ziua de 4 august.

Un detaşament – compus din Regimentul 4 de vânători, un divizion din Regimentul 23 de artilerie şi un divizion din Regimentul 6 de roşiori – intrând în oraş, a defilat în faţa Comandantului trupelor din Transilvania, precum şi a unui imens public, pe Andrasystrasse, din Pesta.

Ţinuta ofiţerilor şi a trupei era impunătoare, trupele au fost primite de public cu linişte, încredere şi chiar cu simpatie.

Comandantul trupelor din Transilvania a numit guvernator al budapestei pe Generalul Holban.

şi

Flancgarda din stânga a dirijat Brigada a 4-a de roşiori de la Alberti Irsa spre Kecskemet, cu misiunea de-a cădea în spatele inamicului concentrat în această regiune; iar Divizia a VI-a s-a deplasat de la Abony la Nagy Koros.

În realitate, Brigada 4-a de roşiori a trimis de la Alberti la Kecskemet numai 5 escadroane, sub comanda locotenent-colonelului adjutant Athanasescu, iar restul brigadei (3 escadroane) s-a îndreptat spre Budapesta, poposind în cursul noăţii de 3/4 august într-o cazarmă de la periferia oraşului.

Prin împingerea celor 3 escadroane din Brigada 4-a de roşiori spre Budapesta, în ziua de 3 august, nu numai că nu se putea obţine nimic, – căci, vom vedea mai jos, cum s-a făcut şi cum trebuia să se facă ocuparea Budapestei – dar, operaţiunea a întrecut marginile admisibile îndrăznelei şi, în plus, era în dauna scopului urmărit de comandamentul trupelor din Transilvania.

În adevăr, dacă cele 3 regimente de bolşevici (peste 7000 oameni) din Budapesta, care au fost dezarmate de Divizia I-a de vânători în ziua de 4 august, ar fi ridicat armele în seara de 3 august contra celor 3 escadroane din Brigada 4-a de roşiori (3-400 de călăreţi), desigur că le-ar fi creat o situaţie mai mult ca neplăcută; iar prin dirijarea acestor 3 escadroane de la Alberti spre Budapesta, în loc de Kecskemet, se contraria intenţiunea Comandamentului trupelor din Transilvania, care urmărea tăierea liniei de retragere spre sud a diviziilor maghiare din regiunea Kecskemet, divizii care se puteu salva pe frontul sârb, ceea ce ar fi pricinuit pierderea unei mari cantităţi de material de război ce am capturat de la inamic. Energia cu care a operat locotenent-colonel adjutant Athanaescu a remediat însă această greşeală regretabilă.

Ar mai fi un motiv de natură subiectivă, pentru care generalul Mărdărescu să ţină aşa de mult la data de 4 august. Atunci, la 4 august 1919, împlinea 53 de ani, şi  ce cadou mai frumos pentru orice general ar fi putut fi intrarea în capitala cucerită tocmai de ziua sa.

Deci, păreri diferite, chiar opuse, între generalul Rusescu şi generalul Mărdărescu. Ulterior, Mărdărescu îl va marginaliza pe Rusescu, deoarece considera că a încercat să-i sufle onoarea de a ocupa capitala inamică, suprema apoteoză pentru cariera oricărui militar. Rămâne în sarcina istoricilor să decidă cine şi când a fost ocupată Budapesta, dar un lucru rămâne clar: a fost ocupată de trupele române, condusă de ofiţeri români, fără niciun ajutor militar aliat. A fost singura capitală inamică ocupată de un stat din Antanta în cursul primului război mondial, considerând războiul româno-ungar din 1919 ca parte a acestuia, sau consecinţă imediată a lui. Meritul armatei române este imens, ţinând cont că în toată istoria modernă, România a dus război doar în coaliţie, această acţiune militară fiind singura în care România a acţionat singură, fără aportul aliaţilor. Deoarece atât trupele franco-sârbe din sud, cât şi cele cehoslovace, s-au mişcat mult mai târziu şi fără lupte, doar ocupând zone de securitate în Ungaria, după ce armata bolşevică a fost zdrobită de cea română.

Cu atât mai importantă apare victoria românească, cu cât România, în acea perioadă, ducea un război pe două fronturi, al doilea front fiind în est, pe linia Nistrului, împotriva bandelor bolşevice ce făceau dese incursiuni în Basarabia, încercând să răscoale populaţia şi să reia teritoriul dintre Prut şi Nistru în „marea familie sovietică„, aşa cum vor face cu Ucraina şi Georgia în anii 1920.Puţin cunoscut, în acest permanent război pe Nistru a căzut la datorie şi un general, Stan Poetaş, care se remarcase la Mărăşeşti. Nu pot să nu remarc că, în acelaşi an, în care trupele române zdrobeau armata maghiară şi ocupau Budapesta, eroul de la Mărăşeşti, generalul Eremia Grigorescu se stingea de gripă spaniolă. Un mare general, un mare erou, ce-şi doarme acum somnul de veci în Mausoleul de la Mărăşeşti.

Generalul Gheorghe Mărdărescu (1866 – 1938)


Generalul Gheorghe Mărdărescu. Scurtă Biografie:

Gheorghe Mărdărescu s-a născut la 4 august 1866 la Iaşi. În 1888 a absolvit Şcoala de ofiţeri de cavalerie şi infanterie în Bucureşti. Între 1892-1894 şi-a continuat studiile la Academia Militară, urmând şi cursurile de comandant la Brueck şi Berlin-Spandau. Între 1901 şi 1906 a fost director de studii la Academia Militară. Ulterior comandă Şcoala de trageri de infanterie şi este Şef de stat major al corpurilor 1 de armată, apoi corpul 2, în grad de colonel. În 1915 devine comandant al Academiei Militare, la Şcoala de Ofiţeri de Cavalerie.

La 15 august 1916, odată cu intrarea României în Primul Război Mondial, primeşte comanda Brigăzii 18 Infanterie, ulterior fiind numit Şef de Stat major al Armatei a 3-a, sub comanda generalului, viitor mareşal, Alexandru Averescu. În septembrie, generalul Averescu preia comanda Armatei a 2-a, iar Şef de Stat Major al acestei armate devine generalul Mărdărescu. În această poziţie rămâne şi în cursul luptelor din vara lui 1917, unde Armata a 2-a are un rolul principal, mai ales în bătălia de la Mărăşti. În februarie 1918 este avansat general-maior, iar din 11 aprilie 1919 preia conducerea Comandamentului Trupelor din Transilvania, în locul generalului Traian Moşoiu, care preia zona de nord a acestor trupe. Din această poziţie, generalul Mărdărescu comandă direct trupele române în decursul războiului româno-ungar din 1919.

Este decorat de Regele Ferdinand şi Regina Maria cu Ordinul Mihai Viteazu pentru acţiunea contra regimului bolşevic al lui Bela Kuhn. După război devine ministru al apărării între 1922 şi 1926. În 1927 este avansat la rangul de general-locotenent. Se stinge din viaţă la 5 septembrie 1938, la Bad Nauheim, în Germania.

Bibliografie (surse):

  1. http://www.marist.ro/aparitii_campania_ardeal.htm
  2. General Gheorghe Mardarescu – Campania pentru dezrobirea Ardealului si cucerirea Budapestei

Sursa: istoria.md

SLUJBA DE FLORII SUB ASEDIUL MORTIERELOR în orașul Skailbiyeh – SIRIA. Credincioșii cântă neîncetat : „CU NOI ESTE DUMNEZEU!”

Siria: Statul Islamic bombardează biserica chiar în timpul slujbei de Florii. Credincioșii NU se clintesc

Siria: Statul Islamic bombardează biserica chiar în timpul slujbei de Florii. Credincioșii NU se clintesc

Bisericile creștine din Siria au ținut duminică slujba de Florii.
Printre lăcașele de cult în care s-au oficiat slujbe se numără și Biserica Sfinții Petru și Pavel din orașul Skailbiyeh, lîngă Hama, la care au participat numeroși credincioși ortodocși.
Chiar dacă mortierele riscau să-i ucidă chiar în interiorul lăcașului, credincioșii sirieni cântă și se roagă. Aceștia intonează imnul „Cu noi este Dumnezeu”.
Comunitatea creștină din Siria, una din cele mai vechi din lume, este amenințată de grupări radicale rebele care îi consideră pe creștini colaboratori ai regimului președintelui Bashar al-Assad. Sute de creștini ortodocși au fost uciși în Siria, iar numărul refugiaților creștini crește de la o zi la alta.
Sursa: activenews.ro 

Procesiune de Florii, în ciuda bombardamentelor din jur. – 24 aprilie 2016

Dumnezeu să ajute Siria și mai ales pe ortodocșii de acolo!
Să ne rugăm pentru frații noștri întru Hristos asediați de îndrăciții musulmani!

MODUS OPERANDI al islamului – Bruxelles, capitala islamului european

MODUS OPERANDI islam

               Extrase din:  

    „The historical roots and contemporary threat…”

        de Dr. Peter Hammond (autorul deţine un doctorat în teologie)

 

MODUS OPERANDI islam

 

> Islamul nu este o religie sau un cult. În forma sa, este un stil de viaţă  complet.

 

> Islamul are componente religioase, juridice, politice, economice, sociale şi militare. Componenta religioasă serveşte pentru a le masca pe toate celelalte.

 

> Islamizarea  demarează atunci când o ţară are suficient de mulţi musulmani încât aceştia încep să pretindă concesii de natură  religioasă.

 

> Când societăţile  deschise la diversitatea culturală, la corectitudinea politică şi la toleranţă consimt la cererile de natură religioasă ale comunităţii musulmane, celelalte  componente se înfiltrează treptat.

 

> Iată cum funcţionează:

 Atâta timp cât populaţia musulmană rămâne  în jurul valorii de 2% sau mai puţin, indiferent de ţară, aceasta va fi percepută de către alţi cetăţeni ca fiind o minoritate paşnică, şi nu ca o ameninţare. Acesta este cazul în prezent în:

 

> Australia: musulmani 2,25%

> Spania: musulmani 2,3%

> Statele Unite ale Americii: musulmani 2%

> Italia: musulmani 2,6%

> Între 2% şi 5%, conversia din cadrul celorlalte minorităţi etnice şi din grupurile marginalizate începe prin recrutarea de deţinuţi în închisori şi de tineret din zona marginalizată a  bandelor de stradă. Acesta este cazul în:

 

> Germania: musulmani 5%

> Canada: musulmani 3%

> Danemarca: musulmani 4,1%

> Norvegia: musulmani 3%

> Marea Britanie: musulmani 4,6%

 

> Când ajung la 5%, musulmanii au deja o influenţă excesivă în raport cu procentul lor în populaţie. Ei vor  începe să facă presiuni pentru introducerea de produse alimentare „Halal”  (curate, conform standardelor islamice), asigurând  angajarea musulmanilor în prepararea lor. Vor spori  presiunea asupra lanţurilor de desfacere / comercializare a alimentelor, astfel încât acestea să introducă asemenea produse în vânzările lor, ameninţându-i  cu represalii până la faliment dacă nu se conformează cererilor lor. Asta se întâmplă în:

 

> Olanda: musulmani 5,5%

> Suedia: musulmani 4,9%

> Elveţia: musulmani 5,7%

> Olanda: musulmani 5,5%

> Trinidad / Tobago: musulmani 7%

 

> Ajunşi în acest stadiu, musulmanii se vor înfiltra treptat în toate sferele de influenţă şi vor acţiona pentru ca Guvernele să le permită să se guverneze ei înşişi (în interiorul  unor enclave de tip „ghetou”) în conformitate cu legislaţia sharia (legea islamică), scopul final al islamiştilor fiind instaurarea sharia în toate ţările din lume.

 

> Când numărul musulmanilor se apropie de 10% din populaţie, se amplifică nerespectarea legilor mergând până la provocări deschise, pledând pentru condiţii de viaţă conforme cu cultura şi credinţele lor. La Paris, vedem cu regularitate incendieri de automobile în enclavele musulmane. Orice acţiune percepută ca anti-musulmană are ca rezultat revolte şi ameninţări ale mulţimilor, ca în Amsterdam, unde s-au opus violent la benzile de  desene animate cu Mohamed şi filmele despre Islam. La momentul când scriem aceste rânduri, 12 persoane au fost tocmai ucise în Charlie Hebdo Paris… Astfel de tensiuni apar zilnic, în special în enclavele musulmane din:

 

> China: musulmani 10% – (în China este o situația mai specială din cauza comunismului – notă admin.)

> Franţa: musulmani 9,6%

> Guyana: musulmani 7%

> Israel: musulmani 16% – (în Israel este o altă situație mai specială, căci sionismul evreisc ține sub asuprire populația islamică – notă admin)

> Filipine: musulmani 10%

> Thailanda: musulmani 10%

 

> Când ajung la 20% din populaţie, ţările receptoare se confruntă cu focare de violenţă declanşate chiar pentru probleme minore, formarea miliţiilor jihadiste, crime, incendierea  de biserici creştine şi de sinagogi evreieşti, ca în:

 

> India: musulmani 20%

> Kenya: musulmani 33%

> Rusia: musulmani 19%

 

> La 40%, naţiunile gazdă vor experimenta masacre sporadice, atacuri teroriste repetate şi de gherilă militare, incendieri de biserici creştine şi de sinagogi evreieşti fără răgaz, cum se întâmplă în prezent în:

 

> Ciad: musulmani 50%

> Etiopia: musulmani 50%

 

> De la 60%, naţiunile vor asista la persecuţia neîngrădită a cetăţenilor nemusulmani (necredincioşi) aparţinând tuturor religiilor  (inclusiv musulmani care nu se conformează ideologiei  fundamentaliste), purificarea etnică, utilizarea legii sharia ca o armă de represiune şi aplicarea „Jizya” (taxă asupra necredincioşilor), astfel ca în:

 

> Albania: musulmani 79,9%

> Bosnia: musulmani 60%

> Malaezia: musulmani 60,4%

> Qatar: musulmani 77,5%

> Dincolo de 80%, întimidarea este permanentă, opresiunea şi jihadul violente şi agresive, epurarea etnică este etatizată mergând până la genocid. Fundamentaliştii persecută sau elimină toţi necredincioşii (neconvertiţii) căci ţările pe care le ocupă trebuie să devină 100% musulmane, ca în:

 

> Bangladesh: musulmani 90,4%

> Egipt: musulmani 95%

> Indonezia: musulmani 88%

> Iran: musulmani 99%

> Irak: musulmani 97%

> Iordania: musulmani 94%

> Liban: 99% musulmani

> Maroc: musulmani 99%

> Pakistan: musulmani 96,3%

> Palestina: musulmani 98%

> Sudan: musulmani 97%

> Siria: musulmani 90%

> Turcia: musulmani 99,8%

 

Când scopul final este atins şi populaţia a devenit 100% musulmană, s-ar putea presupune că asta va conduce la „Dar es Salaam”, Casa Islamică a Păcii. Toţi locuitorii sunt musulmani, madrasele sunt singurele şcoli, iar Coranul este singurul cuvânt admis, aşa ca în:

Afganistan: musulmani 100%

Arabia Saudită: musulmani 100%

Somalia: musulmani 100%

Yemen: musulmani 100%

Din păcate, niciodată nu va fi pace, pentru că în aceste ţări, 100% musulmane, cei mai radicali vor exercita un control total, vor deţine puterea absolută şi îşi vor satisface setea insaţiabilă de sânge ucigându-i pe coreligionarii lor care sunt mai puţin radicali decât ei…..

Este foarte important să înţelegem că, în unele ţări, cu populaţii musulmane mult sub 100%, cum ar fi Franţa, oamenii care trăiesc în aceste enclave (ghetouri) sunt 100% musulmani; această populaţie trăieşte în conformitate cu legislaţia Sharia. Poliţia naţională franceză nu intră în interiorul acestor enclave. Acolo nu există nici jurisdicţie de stat, nici şcoli, nici facilităţi religioase nemusulmane. Copiii frecventează madrasa (şcoli religioase islamice), învaţă doar Coranul. Simplul fapt de a avea contacte cu necredincioşii este pasibil de pedeapsa cu moartea. În consecinţă, în unele locuri din aceste ţări, Imamii musulmani şi extremiştii exercită mai multă putere decât autorităţile alese ale statului şi forţele de poliţie…

Astăzi, cei peste 2 miliarde de musulmani constituie 28% din populaţia lumii. În acelaşi timp, rata natalităţii la musulmani depăşeşte cu mult rata natalităţii la creştini, hinduşi, budişti, evrei şi alţi credincioşi sau necredincioşi. În acest fel, musulmanii vor depăşi 50% din populaţia lumii până la sfârşitul secolului.

–––––––––––––––––––––––––––––-

Vă rugăm să transmiteţi aceste informaţii tuturor acelora dintre apropiaţii dvs. care sunt pe bună dreptate îngrijoraţi de viitorul sumbru care stă în faţa noilor generaţii, dacă nu vom avea curajul şi forţa morală să blocăm acest curent religios malefic pentru umanitate. Este şi lupta voastră!

„Înainte de vârsta de nouă ani am învăţat canonul care guvernează viaţa arabă: eu împotriva fratelui meu, eu şi fratele meu împotriva tatălui meu, familia mea contra verilor clanului, clanul contra tribului, tribul contra întregii lumi şi noi toţi contra necredincioşilor”.

Leon Uris, „The Haj” (citat din roman)

„Un mediator este cineva care hrăneşte un crocodil, sperând că va fi ultimul care urmează să fie mâncat.”  Winston Churchill

„Singura condiţie pentru triumful răului este pasivitatea oamenilor de bine.”   Edmund Burke

Bruxellistan, capitala Eurabiei

19 martie 2016 · de bogdancalehari

Statul Islamic are capitala și cartierul general la Raqaa, în Siria. Și școlarii știu acum lucrul acesta. Cu excepția celor din serviciile secrete europene, puțini știu însă că Statul Islamic are un cartier general și în Europa, la Bruxelles, în cartierul Molenbeek, la nici doi kilometri de sediul Uniunii Europene. De aici au plecat cei 8 teroriști, care au ucis pe 13 noiembrie, la Paris, 132 de oameni și aici s-a refugiat vestitul Salah Abdeslam – singurul  terorist care a scăpat.

De altfel, imediat dupa Bataclan, Sindicatul Polițiștilor Francezi (SPF) a pus degetul pe rană, cerând  ca Molenbeek să fie plasat sub tutelă europeană, deoarece este, spunea comunicatul, “cartierul general al Statului Islamic în Uniunea Europeană.” Constare corectă, dar propunerea nu constituia decât un paliativ, dacă nu era pusă sub supraveghere și Belgia – țară care a furnizat, raportat la numărul populației, cel mai mare număr de jihadiști, Statului Islamic și Europei. Însă a pune Belgia sub monitorizarea UE, în scopul eradicării terorismului islamic, este același lucru cu a pune o gașcă de nebuni, for tutelar la un ospiciu.

Pentru că Belgia nu a făcut altceva de-a lungul timpului, decât să aplice cu consecvență politica UE în materie de imigrație musulmană, multiculturalism și comunitarism etnic și religios. Imigrația masivă și necontrolată a fost promovată și încurajată de sus, de la nivel guvernamental, Belgia cunoscând în ultimii 15 de ani un adevărat șoc imigrațional, social și cultural, peste 1 milion de musulmani intrând într-o țară cu 10 milioane de locuitori. Așa se explică de ce, la ora actuală, aproape jumătate din populația Bruxelles-ului este formată din musulmani. Regruparea familiilor (circa 50% din imigrație), căsătoriile false, legalizarea clandestinilor, dobândirea cetățeniei pe baza unei simple dovezi de reședință, generozitatea sistemului de ajutoare sociale (sute de jihadiști au continuat să beneficieze de ele, în timp ce ucideau în solda Statului Islamic, în Siria și Irak !), au transformat cartierele Molenbeek, Forest, Schaerbeek, Jette, Ixeles, Saint Josse și Saint Gilles în teritorii ale Islamului, care seamănă azi mai mult cu Kandahar sau Mogadiscio, decât cu niște localități europene.

Adevărate laboratoare, în care politica de ingineria socială promovată de socialiștii și ecologistii belgieni și-a definit utopia și și-a proclamat falimentul. Ani de zile, politicienii, presa și intelectualitatea belgiană au cultivat mitul “traiului împreună” și al “diversității multiculturale”, Bruxelles-ul și casbah-urile sale fiind evocate ca exemple de urmat, cu toate că puținele voci raționale vorbeau despre “Mollahbeek” și calificau Bruxelles-ul drept un Waterloo al politicii de stânga.

Molenbeek – Saint- Jean l-a avut primar, timp de 20 de ani, pe socialistul Philippe Moureaux, timp în care și-a pierdut nu numai numele incorect politic, “Saint Jean”, ci și pe toți locuitorii de origine belgiană. A devenit astfel o “no go zone”, un pământ al islamului, populat în totalitate de magrebieni și turci – noul “proletariat” și electorat al lui Philippe Moreaux și al Partidului Socialist. Vestit pentru inițierea și susținerea legii “contra rasismului și xenofobiei” (1981), lege adoptată în perioada când era ministru al Justiției și reformelor instituționale, odată ajuns primar, Philippe Moreaux a finanțat asociațiile musulmane și constructia de moschei (50 numai în Molenbeek), a pus la dispoziția școlilor coranice (madrassa) locațiile publice și a promovat pe listele electorale ale socialiștilor atât predicatori ai islamului salafist, cât și oamenii de încredere ai traficanților de droguri. Mohamed Abdeslam, fratele mai mare al lui Salah Abdeslam, s-a numărat printre membri cabinetului său. Urmându-i exemplul, Partidul Socialist își editează azi manifestele electorale în urdu, arabă și turca, iar la nivelul Bruxelles-ului peste jumătate din candidații săi sunt musulmani. În 2010, Moureaux a divorțat, iar în 2011, la 72 de ani, s-a căsătorit cu marocana Latifa Benaicha (35 de ani), o colaboratoare a ministrului bruxellez, Charles Picque.

Așa a adevenit Molenbeek, dintr-o zonă urbană model, un cartier în intregime musulman, un fief al islamului radical și o placă turnantă a traficului de droguri. Un Afganistan in miniatură. Sub conducerea socialiștilor și a ecologiștilor, celelalte cartiere i-au urmat exemplul, în aplauzele unanime ale establishmentului politic și indiferența abulică a belgienilor. Totul s-a întâmplat, repet, la câțiva pași de sediul Uniunii Europene, într-o țară ce a trimis-o în Parlamentul european pe Mahinur Ozdemir, nu numai prima deputată europeană cu hijab, ci și o mare suporteră a dictatorului islamist, Recep Erdogan. O țară al cărui ministru de interne a tratat plecarea jihadiștilor belgieni în Siria și Irak dintr-un unghi umanitar, prezentându-i drept victime ale societății, când ei erau doar niște teroriști periculoși, și care a facilitat reîntoarcerea din Siria a unui jihadist, pentru ca soția acestuia “să poată naște în condiții bune”! O țară ca un ospiciu.

În aceste condiții, era normal ca Bruxelles-ul – dopat fiind cu un drog letal, obținut prin sinteza dintre negarea realității și multiculturalism – să “sărbătorească”, în genunchi, reîntoarcerea de la jihadul din Franța a fiului său iubit, Salah Abdeslam. Zile întregi metroul nu a circulat, iar creșele, grădinițele, școlile și universitățile au rămas închise. La fel și marile centre comerciale, sălile de sport, piscinele, sălile de cinema, teatrele și muzeele. Întâi s-a anulat meciul de fotbal cu Spania, după aia etapa de campionat, iar când s-au anulat sărbătorile Crăciunului si ale Anului Nou, bruxelezii, care au stat mult timp închiși în case, s-au gândit că se vor revanșa postind de Ramadan. S-au înregistrat pierderi economice imposibil de calculat. Bruxelles-ul a fost umilit, dar era fericit: Islamul dobândise o mare victorie. De aia nu s-a înregistrat nici cel mai mic semn de mânie sau de revoltă, iar sentimentul de indignare a lipsit cu desăvârșire. Chiar și atunci când Salah Abdeslam a scăpat, iar, de urmărirea poliției, pentru ca aceasta nu are voie să facă percheziții în timpul nopții; nici chiar atunci când este vorba de terorism!

Marți după amiază, în casbah-ul Forest din Bruxelles, o operațiune mixtă a polițistilor belgieni și francezi a fost întampinată de gloanțele teroriștilor islamiști. Era a o suta operațiune de acest fel, din ultimele 4 luni. Patru politiști au fost răniți ușor, iar islamistul algerian Mohamed Belkaid – aflat ilegal pe teritoriul Belgiei, dar condamnat pentru furt în 2014 – a fost ucis de un lunetist. Alți doi teroriști au scăpat! S-au găsit arme, muniție și un steag al Statului Islamic lângă cadavrul lui Mohamed Belkaid. Primul ministru, Charles Michel, a cerut miercuri belgienilor, deși nu era nevoie, “să-si pastreze calmul și sângele rece”.

Vineri, după 126 de zile de urmărire, Salah Abdeslam a fost prins, după un puternic schimb de focuri, într-un apartament dintr-un imobil situat chiar în mijlocul Molenbeek-ului – cartier în care a crescut și a locuit. La aflarea veștii capturării eroului local, tineri musulmani, toți locuitori ai cartierului și adepți ai Statului Islamic, au atacat cu pietre forțele de poliție!

În condițiile în care Comisia Europeană, Angela Merkel, lideri europeni marcanți, precum și oligarhia media și patronală sprijină necondiționat invazia imigrațională, considerând-o o șansă pentru Europa, deși aceasta a intrat sub tutela Islamului, mulți europeni își manifestă ingrijorarea, neștiind ce le rezervă viitorul. Pentru cei curioși și nelămuriți, un singur sfat: cine vrea să cunoască viitorul Europei, nu are decât să se uite atent la prezentul Bruxelles-ului.

Sursa: bogdancalehari.wordpress.com