Sfinții martiri și mărturisitori năsăudeni – Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra, Vasile din Telciu și cei împreună cu ei

Image result for sfintii nasaudeni

Sfinții Năsăudeni Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile Dumitru din Mocod, Marin Grigore din Zagra şi Vasile Oichi din Telciu au suferit martiriul în ziua de 12 noiembrie 1763. Au fost apărători ai credinţei strămoşeşti şi ai neamului românesc.

Acest sfânt martir al neamului nostru, Atanasie Todoran, s-a născut în Bichigiu, sat de pe Valea Sălăuţei, într-o familie de ţărani liberi, înrudit cu familia preoţilor Coşbuc din Hordou, strămoşii poetului George Coşbuc. Există destul de puţine informaţii despre viaţa lui. Fruntaş în comună, cunoscător de carte, fusese jude şi colector al dărilor în comunele de pe Valea Bichigiului şi a Sălăuţei. Se pare că încă din tinereţe a făcut parte dintr-un regiment care era aşezat undeva lângă Viena şi, tot amânâdu-i-se eliberarea, a dezertat şi s-a întors acasă. Urmărit de oamenii împărăţiei, s-a refugiat în Munţii Ţibleşului, în Maramureş şi în Ţara Chioarului. A ajuns în Moldova, unde a slujit ani îndelungaţi, cum atestă fragmentul unui document emis de domnitorul Mihai Racoviţă, din care reiese că îl eliberează din oaste pe Atanasie, în vârstă de 74 de ani, după ce a slujit 13 ani în rang de căpitan, şi că este ridicat la rang de răzeş.

Pentru vechea dezertare, a fost închis câţiva ani în Turnul Dogarilor din cetatea Bistriţei. După ce a fost eliberat, s-a întors la Bichigiu. Neexistând preot ortodox în sat, s-a opus cu înverşunare împărtăşirii fiului său cu azimă, precum şi spovedirii lui de către un preot unit. Bătrânul şi-a îngropat băiatul în ritul credinţei strămoşeşti; fata îi murise şi ea cu ani în urmă, când era fugar prin munţi.

În anii 1761-1762 a tratat cu guvernul din Viena, alături de alţi fruntaşi, militarizarea a 21 de comune de pe Valea Bichigiului, Sălăuţei şi Someşului Mare. A fost el însuşi la Viena, împreună cu alţi români, unde s-a încheiat pactul cu guvernul şi li s-au dat asigurări că, după intrarea în regimentul grăniceresc, românii din ţinutul Năsăudului vor beneficia de înlesniri. El a cerut însă ca, prin înfiinţarea regimentului de graniţă, românii să nu fie siliţi să-şi lepede credinţa, căci de decenii ortodocşii transilvăneni se confruntau cu impunerea, aproape pe orice cale, a credinţei unite. Întors acasă şi aşteptând roadele înţelegerii, Atanasie şi-a dat seama că nu s-a ţinut seama de dorinţa românilor şi a început să se opună pe faţă procesului de militarizare. Năsăudenii vedeau limpede că sistemul grăniceresc urmărea să-i convertească la catolocism şi, apoi, că nu li se aplica promisiunea ridicării iobăgiei.

La 10 mai 1763, la Salva, pe platoul numit „La mocirla”, era organizată sfinţirea drapelelor de luptă şi depunerea jurămintelor de către nouă companii ale Regimentului de graniţă nou înfiinţat. Generalul Bukow, trimis de Curtea din Viena să urmărească şi să impulsioneze în Ardeal trecerea la catolicism, a venit să primească jurământul grănicerilor năsăudeni şi să le sfinţească steagul. Când militarii erau pregătiţi pentru depunerea jurământului, în faţă a ieşit, călare, „moş Tănase Todoran”, în vârstă de 104 ani, şi le-a rostit grănicerilor o cuvântare. Printre altele, le spunea: „De doi ani noi suntem grăniceri şi carte n-am primit de la înalta împărăteasă că suntem oameni liberi! – şi apoi aşa nu vom purta armele, ca sfânta credinţă să ne-o batjocorească! Jos armele!”. Cuvintele înflăcărate ale bătrânului au dat roade. Soldaţii care urmau să depună jurământ de credinţă faţă de Viena au trecut de partea lui Atanasie aruncând armele jos,în semn de protest şi nesupunere.

La scurt timp după aceea, s-au făcut cercetări pentru ca vinovaţii să fie pedepsiţi.

La 12 noiembrie 1763, pe acelaşi platou de la Slava a avut loc execuţia celor găsiţi vinovaţi de revolta din luna mai. Atanasie Todoran a fost frânt cu roata de sus în jos, iar capul i-a fost legat de o roată, „pentru că i-a reţinut pe oameni de la unire şi de la înrolarea în statutul militar grăniceresc…” – după cum se arată în sentinţa de condamnare. Împreună cu Atanasie au fost martirizaţi prin spânzurare, „pentru aceeaşi vină”, Vasile Dumitru din Mocod, Grigore Manu din Zagra şi Vasile Oichi din Telciu, alte nouăsprezece persoane fiind supuse bătăilor cu vergi; mulţi dintre cei bătuţi au murit sub lovituri. Capetele celor martirizaţi au fost ridicate pe pari la poarta caselor în care locuiseră, iar bucăţi din trupurile ciopârţite au fost aşezate la răscruci de drumuri. Primid moarte martirică, Atanasie şi-a vărsat sângele pentru credinţa strămoşească şi pentru drepturile românilor transilvăneni. De atunci şi până astăzi, cinstirea memoriei lui se face neîntrerupt în conştiinţele ortodocşilor năsăudeni, iar mărturiile vremii îi aşază alături pe cei trei care au pătimit împreună cu el. – doxologia.ro

La Valea Uzului 700 de români au sărbătorit ziua Armatei

Circa 700 de oameni din toată țara au sărbătorit, vineri după-amiază, Ziua Armatei Române în cimitirul internațional de la Valea Uzului. Deplasarea a fost organizată în principal de Asociaţia Calea Neamului şi Frăţia Ortodoxă. Ideea lansată pe internet a fost ca 149 de români să poarte 149 de torţe în memoria celor 149 de militari români care au murit aici.Vezi: [(AICI)]

 La Valea Uzului au ajuns 170 de torţe, acestea au fost purtate de 170 de cetăţeni mulţi îmbrăcaţi în straie populare. Cei 170 de români care purtau tortele urmaţi de alţi 50-60 au intrat în marş în cimitir unde se aflau deja câteva sute de persoane.

Comemorarea a început cu intonarea imnului naţional, apoi s-a continuat cu o slujbă religioasă, de pomenire, oficiată de un sobor de preoți. Dupa care au fost citite numele celor 149 de soldaţi români care conform documentelor se afla înmormântaţi în Cimitirul militar din Valea Uzului. După rostirea fiecărui nume, mulţimea a răspuns: “prezent” şi un român care purta o torţă a defilat prin fata monumentului.

 Primarul Constantin Toma a oferit distincţia “Ful Văii Uzului” acelor persoane care, pe 6 iunie 2019, au fost primele care au reuşit să pătrundă în cimitirul militar. Datorită acestora au putut fi sfinţite crucile şi monumentul central în formă de cruce maramureşeancă. La acea dată maghiari aduşi din judeţele Harghita şi Covasna au încercat să formeze un lanţ uman pentru a împiedica românii să intre în ceea ce ei considerau a fii „un cimitir unguresc”. În fapt în cimitirul internaţional sunt îngropaţi soldaţi de 8 naţionalităţi.

Primarul orașului băcăuan Dărmănești, Constantin Toma a spus în discursul sau despre Valea Uzului:

„Acum 100 de ani, acești oameni s-au jertfit pentru libertatea noastră. Mulțumesc fiecăruia dintre voi și vă sunt veșnic dator pentru că ați ales să vă rupeți din timpul vostru și să veniți aici, alături de cei de pe Valea Trotușului, de pe Valea Uzului, de pe Valea Tazlăului, să cinstim împreună eroii români.

 Nu am încercat, prin ceea ce am făcut noi, decât să cinstim memoria eroilor români, n-am vrut și nu dorim să stricăm pacea și liniștea din țara românească. Dar nu am putut să stăm impasibili la ceea ce s-a întâmplat în acest cimitir, timp de mai bine de 50 ani. Faptul că noi am pus aici câteva cruci simbolice, în memoria celor care au apărat acest ținut, nu cred că este un lucru greșit. Faptul că am ridicat acest monument, în memoria tuturor eroilor care sunt înhumați aici, cred că este un lucru absolut normal în anul 2019”

Presa nemulțumită

Dacă la Valea Uzului pe 25 octombrie 2019 se lasă cu scandal şi altercații toate agențiile de știri ar vorbit doar despre asta, nu s-a întâmplat însă nimic așa că au tăcut aproape toţi. Ceremonia a decurs extrem de frumos iar la sfârşit participanţi au decis să pună câte o lumânare sau o candelă la fiecare mormânt din cimitir.

Sursa: razboiulinformational.ro

Imagini video de la protestul antiecumenism, anticip, antiavorturi… (19 octombrie) din Bucureşti

Felicitări participanților! 

Dincolo de unele erori pe care le-au avut în limbaj unii dintre vorbitori (cum ar fi faptul ca nu mai suntem Biserică, ci Biserică trădată sau că la finalul ședințelor din Creta, trădătorii ce au semnat acolo ar fi și slujit cu ereticii papistași și s-ar fi împărtășit împreună – lucru neadevărat) este important că există ortodocși care mai mărturisesc! 

Bravo lor! Să le răsplătească Dumnezeu efortul!

 

Imagini de la baza dealului Patriarhiei!

Notă: 

În legătură cu neclaritatea de la punctul 8 al revendicărilor (dacă se pot numi așa) și care puteau fi citite aici – Cine vrea să mărturisească, are ocazia sâmbătă 19 octombrie în fața Guvernului și la baza dealului Patriarhiei :

„8.Interzicerea Cartilor de Identitate si actelor cu Cip (Biometrice).”

Este vorba de interzicerea cărților de identitate cu cip și a tuturor actelor cu cip/biometrice. În nici un caz nu se cere eliminarea cu totul a acestora. 

Într-o eventuală acțiune viitoare (dacă va avea cine să o facă) se va putea cere eliminarea CNP-ului și a simbolurilor antihristice din actele de identitate…

PROTEST ÎMPOTRIVA TRAFICULUI DE PERSOANE – Duminică 6 octombrie la ARCUL DE TRIUMF

Este posibil ca imaginea să conţină: text

DUMINICĂ 6 OCTOMBRIE – ORELE 16:30 – 19:30 – LA ARCUL DE TRIUMF, București

 

România, un fel de Africă a secolului XXI. SE EXPLOATEAZĂ TOTUL: RESURSE de orice fel, TERENURI și OAMENI!!!

Sursa: efemeride.ro

Foto – flux.md

Ce a devenit România?

Aproape ori ce fel de resurse ale solului și subsolului sunt exploatate de tot felul de companii străine: petrol, gaze, aur, argint, uraniu, energie electrică, apa potabilă, apele minerale, pădurile, pământul arabil, vânatul de orice fel (chiar și păsările cântătoare – ciocârlia). Se scurg bani în afara țării din contractele pentru lucrările publice (drumuri, autostrăzi, căi ferate, logistica amărâtei armate pe care o mai avem), „investitorii” străini acaparează piața imobiliară, finanțele bancare sunt în posesia străinilor, sănătatea oamenilor este exploatată de reprezentații Big Pharma, care ne bagă pe gât medicamente de toate felurile și vaccinuri sau administrează traficul de organe… și multe altele.

Dar nu erau de ajuns toate acestea. Înșiși oamenii sunt o marfă! Ultimele trei drame (adopția forțată a fetiței Sorina, complicatul caz Caracal și crima comisă de olandezul pedofil din județul Dâmbovița, ne arată că acest fenomen a ajuns la cote alarmante.

Autoritățile, incapabile și/sau complici ai infractorilor!

România, un fel de „No man’s land” sau „o țară săracă, sălbatică, neadministrată”.

Preiau un text scris de jurnalista Sorina Matei:

Suntem raiul pedofililor, pornografiei infantile şi al prădătorilor sexuali, de la americanul Kurt Treptow până la olandezul Jonannes Visscher.
Suntem paradisul alb (lily white) al adopţiilor ilegale de la leagănul Sfânta Ecraterina până la micuţa Sorina.
Suntem rezervor internaţional de trafic de carne vie, trafic de minori, trafic de persoane, proxenetism, prostituţie şi reţele de crimă organizată.
Suntem ţară tranzit şi consumatoare feroce de droguri şi stupefiante.
Pe copii îi omoară sau îi distrug pe viaţă.
Pe fete le răpesc, le fac sclavele lor, uneori le lichidează şi în general le distrug ca fiinţe umane. De multe ori, totul se sfârşeşte prin moarte.
Asta se întâmplă în primul rând din vina autorităţilor române, deseori complice, de prea multe ori incompetente, comunităţilor care şi-au pierdut instinctele sănătoase, ipocriziei, tăcerii complice şi mizeriei şi sărăciei în care se zbat oamenii de 30 de ani. Vinovaţi sunt poliţiştii, procurorii, şmecherii din ministerele de forţă şi servicii speciale- 7 la număr, stâpânii României- aleşi sau impuşi- care se înclină mereu ca sclavii şi se iau la întrecere să pupe orice fund de ambasador prind.
Când l-a omorât un militar nemernic american beat pe Teo Peter- l-au lăsat să plece.
Când pe micuţa Sorina au adoptat-o cu forţa şi cu acte ilegale, falsificându-i şi viaţa- au lăsat-o să plece. De la cel mai înalt nivel al statului român. Pentru că sunt pupaţi în fund americanii.
Când francezii şmecheri şi bogaţi făceau presiuni incredibile, ani în şir, falsificând imagini cu copii, pentru reluarea adopţilor internaţionale ca să dea mai departe minorii, s-au făcut că nu văd nimic. Ba chiar i-au acoperit. Au spus că fracezii- anchetaţi acum pentru corupţie la nivel înalt- sunt curaţi ca lacrima. În lanţ, de la cel mai înalt nivel al statului român.
Când italienii sunt băgaţi până peste cap în menţinerea reţelelor de crimă organizată nu s-a întâmplat nimic. Şmecherii României sunt asociaţi ai Cosei Nostra.
Când olandezii apar ca pedofili sau băgaţi în trafic de organe, ca şi cetăţeni ai unor state arabe, nimic nu se întâmplă. Toată lumea scapă. De la nivelul înalt al instituţiilor statului.
Ministerul de Interne e viciat, DIICOT e viciată, DNA e viciată, Parchetele sunt viciate, Justiţia în toate aceste cazuri nu există, politicul e complice sau e sclav. Ambasada Olandei, Franţa, SUA şi nu numai facilitează bani la propagandă, susţin subteran partide sau sunt băgate toate în programe financiare în care sunt implicate până peste cap figuri ale propagandei. Sau ale partidelor. Sau ale procuraturii. Sau ale poliţiei şi justiţiei. Tocmai de aceea, aceleaşi figuri ale “societăţii civile”, sclave de ambasade, fac presiuni în presă să nu se publice nimic despre trafic de minori, pedofilie, trafic de persoane, reţele internaţionale de prostituţie, trafic de organe, adopţii.
Asta se întâmplă pentru că pot.
Pentru că de 30 de ani merge.
Pentru că ei ştiu şi e probat că voi sunteţi nişte mămăligi şi proşti şi nişte sclavi în această colonie de ţară.
Pentru că nimeni nu reacţionează.
Şi pentru că nimeni de la stat nu-şi face jobul pentru care este plătit tot de voi. Tot ca proştii.
Pentru că nu există responsabilitate.
Pentru că voi nu trageţi pe nimeni la răspundere. Niciodată.
Pentru că nu luaţi atitudine.
Până când vor ajunge la copilul vostru.
Atunci să vă văd.
#PentruCăSuteţiNişteSclaveţi
#OŢarăCaOInfracţiuneTacită
#ORuşineDeRomânie

p.s. Şi şeful Poliţiei Române nu numai că este un incompetent probat, dar este şi analfabet. Ieri a avut grijă să comunice intens că pedofilul s-a sinucis, nimeni nu ştie cum dar a făcut-o brusc şi dintr-o dată, să spună că micuţa a fost omorâtă imediat/ ca să scape ei de răspunderea penală şi că au anchetat atât de mult şi bine încât le-a luat o zi jumătate să-l lase pe pedofil să plece în condiţiile în care îl aveau în imagini cu fetiţa în maşină şi obsedat de copii împrăştiat pe tot netul. A, şi a mai zis ceva de nişte terenuri „virante” şi alte exprimări ce ţin de analfabetism&agramatism. Staţi liniştiţi, este papagalul incult al Sistemului. De aceea a şi ajuns acolo.

Sfântul Valeriu Gafencu către sora sa: „Valentina dragă, căutaţi-mă, că mă veţi găsi!”

Reportaj realizat de istoricul Marius Oprea: Sfinţii de pe strada Crizantemelor / Arheologia crimelor comunismului la Tîrgu Ocna – FOTO

La începutul săptămânii trecute, pe 16 septembrie, am început cea de-a patra campanie a cercetărilor arheologice în cimitirul parohial de lângă biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, aflat peste calea ferată de penitenciarul Tîrgu Ocna.

Aici, la acest peniteciar-spital (reînfiinţat din 1997), au fost încarceraţi din motive politice în anii comunismului 843 de deţinuţi, dintre care (cel puţin, după cum arată evidenţele penitenciare) au murit 73.

„Bastilia sanitară”, cum a fost supranumită în anii ’50 temniţa destinată „politicilor” bolnavi de tuberculoză în stadii avansate a fost pentru unii o nesperată şansă la viaţă, iar pentru cei 73 ultimul liman înaintea drumului spre cer.

 

Între aceştia din urmă, cel mai cunoscut în ”universul concentraţionar” comunist a fost Valeriu Gafencu. El şi-a câştigat o stranie şi răspîndită notorietate mai ales după moartea sa, rămânând mai întâi în amintirea colegilor de detenţie şi apoi în memoria colectivă a românilor aşa cum a fost numit de Nicolae Steinhardt: ”Sfîntul închisorilor”.

De la „Iisus cu viţa de vie”, la ”Sfântul închisorilor”

Cu sora lui Valeriu Gafencu, doamna Valentina Elefteriu, cea mai mare dintre cele trei surori ale lui am vorbit pentru prima dată la telefon în vara anului 2011, pe la sfîrşitul lunii iunie, când mi-a povestit visul său, pe care i-l împărtăşise nu demult părintelui Iustin Pârvu, marele duhovnic de la Mânăstirea Petru Vodă. Acesta îi şi dăduse binecuvântarea şi îndrumarea să mă caute. Spunea că în vis i s-a arătat fratele său Valeriu, aşa cum şi-l amintea de cînd îl văzuse în 1947, la Galda de Jos, în Apuseni. Mânca dintr-un strugure mare, dintre aceia de pe moşia boierului Albini, care avea contract cu penitenciarul Aiud să-i culeagă deţinuţii via şi ”Sfântul închisorilor” s-a întrerupt, pentru a-i spune cu o privire luminoasă : „Valentina dragă, căutaţi-mă, că mă veţi găsi!” Atunci m-au trecut fiorii – telefonul mă întrerupsese din lucru, tocmai curăţam rama unei vechi icoane pe sticlă, din Ţara Făgăraşului, înfăţişîndu-l pe Iisus Hristos din coastele căruia răsare viţa-de-vie, reprezentarea euharistică a ortodocşilor ardeleni, ca răspuns faţă de tendinţele de calvinizare a lor din secolul XVII.

Valeriu Gafencu

Aşa au ajus să mă poarte paşii pe un drum care pleacă din şoseaua naţională ce leagă fostele scaune secuieşti de Moldova, în primele zile din luna septembrie a anului 2011, acum opt ani, alături de bunii mei prieteni şi colegi, arheologii Gheorghe Petrov, Horaţiu Groza şi Paul Scrobotă (alături de ei mă aflu şi acum aici), în fostul sat Poieni, astăzi devenit suburbie a oraşului Tîrgu Ocna, acolo unde un mic indicator albastru arată „spre Penitenciarul Spital”. S-a schimbat câte ceva de atunci încoace; numărul maşinilor din parcarea aflată pe o latură a bisericii de pe strada Crizantemelor, care aparţin îndeobşte angajaţilor penitenciarului s-a înmulţit, semn că se plăteşte bine meseria, iar biserica a fost complet renovată de harnicul părinte Cristian Mazilu. Şi a crescut numărul morţilor din parohie, care îşi fac loc printre toţi cei de sub ei: deţinuţii fostei Ocne de sare de la mijlocul secolului XIX şi cei din secolul trecut, precum şi deţinuţii politici din anii ’50, ultimii aruncaţi în gropi săpate fără vreo noimă, fără sicrie şi numai cu hainele pe ei. Peste ei s-au îngropat la sfârşit, vreme de două decenii, bolnavii psihic care au luat locul, din 1977, deţinuţilor din Penitenciarul-spital al ”politicilor”.

Nebuni şi robi

Norocul nostru a fost, de la bun început că, în locurile rămase libere şi pe care le-am putut săpa în primele trei campanii arheologice, din 2011, 2013 şi de anul trecut, ultimii îngropaţi – bolnavii de la Spitalul de psihiatrie – nu au deranjat mormintele de dedesubt, ale deţinuţilor politici. Când am ajuns prima oară aici, acum opt ani şi apoi în campania următoare, am trasat secţiuni într-un teren încă liber, aflat în partea stângă la intrarea în cimitir. Am găsit acolo aproape 30 de morminte, din care numai zece ”politici” şi restul bolnavi psihic. I-am putut deosebi clar, pentru că morţii din anii ’80-’90 erau puşi în sicrie de pal melaminat, deasupra celor dintâi, pe care i-am găsit îngropaţi numai cu hainele pe ei (bolnavi fiind de TBC, deci contagioşi, le-au lăsat îmbrăcămintea de la arestare), în gropi săpate fără nicio noimă, unii câte doi în aceeaşi groapă, alţii cu faţa în jos sau pe o parte, după cum au căzut aruncaţi de sus.

N-am să uit povestea părintelui Mazilu, care s-a ocupat de bolnavii psihic, lăsaţi după 1990 de izbelişte, fără nicio asistenţă şi care au sfârşit unul câte unul, ultimul în 1997. Ei nu aveau pe nimeni, preotul îşi aminteşte că numai în două cazuri a venit cineva la înmormântare. Neavând cine să se ocupe, ca şi în viaţă de aceşti năpăstuiţi ai sorţii, au fost îngropaţi pe seama parohiei, iar sicriele, făcute din ”pefele” de un credincios, erau aduse de bolnavi şi groapa săpată tot de ei. Întotdeauna, bolnavii se opreau când dădeau de oseminte dedesubt şi nu săpau niciodată mai adânc – ceea ce a făcut ca mormintele deţinuţilor să nu fie afectate.

Povestea deci părintele că odată, doi bolnavi, care cărau un asemenea coşciug cu cel mort, s-au oprit pe calea ferată care desparte biserica şi cimitirul de penitenciar, aşezând frumos sicriul pe şine şi s-au apucat să mănânce şi să bea din ”pomana” mortului, primită dinainte de la preot, evocând întâmplări din necunoscuta pentru noi viaţă a acestuia. Muşcând din cozonac şi bând din vin, cei doi bolnavi nu s-au dat duşi de acolo, decât după ce preotul le-a promis că le mai dă ceva, ca răsplată pentru ajutorul dat la înmormântare.

Dumnezeu a ferit să se întâmple atunci o tragedie, trenul de la Siculeni spre Mărăşeşti având o mică întârziere. În acea campanie din 2011, cînd mi-a povestit cele de mai sus şi în următoarele, părintele Mazilu a făcut slujbe pentru toţi cei găsiţi, atât pentru bolnavii din sicriele din pal melaminat, din care se mai întâmpla să iasă câte o bucată de cămaşă sau o pereche de tenişi desperecheaţi, ca şi pentru cei fără de sicriu, aflaţi sub ei – morţii Peniteciarului-Spital Tîrgu-Ocna, între care s-a numărat şi Valeriu Gafencu, „Sfîntul închisorilor”, mort şi îngropat în acest loc la 18 februarie 1952. Şi sufletele tuturor, nebuni şi robi, s-au ridicat împreună la cer.

Sfântul din clopotniţă

Mărturisesc acum că, până anul trecut, oseminele morţilor găsiţi de noi în 2011 şi 2013, în primele două campanii arheologice, au stat sub cheie, în taină, într-o cămăruţă a clopotniţei Bisericii cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, de pe strada Crizantemelor din Tîrgu Ocna.

Abia de anul trecut, când am mai găsit trei, adăugaţi la cei zece (şi încă cinci acum), am reuşit, cu sprijinul Direcţiei Parchetelor Militare, a domnului general George Cosneanu şi a procurorilor de caz Toma Octavian şi Gheorghe Stanciu, să introducem toţi deţinuţii morţi de aici în ”circuitul” firesc, prin preluarea lor pentru expertize medico-legale şi prelevarea de ADN. De ce s-a întîmplat atât de târziu? Mai întâi, pentru că în anul 2011, când am făcut primele cercetări, eu înfiinţasem ”Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului” ca ONG, după ce, la presiunile lui Vladimir Tismăneanu, făcute cu girul lui Traian Băsescu, nu numai că am fost înlocuit de la conducerea Instiutului de Investigare a Crimelor Comunismului, dar din activitatea acestuia a fost scoasă orice asemenea ”investigare a crimelor”, urmată de posibilitatea sesizării penale a lor.

Astfel, investigaţiile noastre de la Tîrgu Ocna au rămas pur „arheologice” – deşi era vorba de o ”arheologie a crimei”. Dar, după întreg circul mediatic cu „condamnarea comunismului” de către preşedintele Băsescu, investigarea crimelor acestuia n-a mai interesat pe nimeni, la nivel oficial. Scopul, unul doar de imagine, fusese atins.

În 2013, când am reluat cercetările la IICCMER, unde am fost reîncadrat ca şef al Birolui de Investigaţii Speciale, ne aflam în toiul unui scandal şi a unei presiuni create de Insitututul ”Elie Wiesel”, care ceruse (şi obţinuse) retragerea titlului de cetăţean de onoare al oraşului Tîrgu Ocna, acordat post-mortem lui Valeriu Gafencu, motivând prin apartenenţa lui la Mişcarea Legionară.

Gafencu a fost condamnat în timpul regimului Antonescu, şi-a continuat pedeapsa şi în timpul regimului comunist şi a ispăşit cu asupra de măsură vina care i-a fost reţinută, chiar prin moartea sa. Nu vedeam de ce mai trebuie omorât încă o dată, deoarece chiar asta s-a întâmplat prin retragerea titlului de Cetăţean de Onoare al oraşului Tîrgu Ocna, la insistenţele Institutului „Elie Wiesel”.

Personal, cred că patimile ar fi trebuit potolite şi de o parte şi de alta, pentru a lăsa loc unor cercetări riguroase, ştiinţifice, asupra a ceea ce s-a întâmplat, inclusiv asupra destinului său. Nu e o situaţie unică; povestea se repetă în cazul Vulcanescu, în cel al călugărului Sandu Tudor, mort la Aiud şi în multe altele, în care a fost vorba de etichetări lipsite de fundament ale Securităţii, preluate ca atare şi fără pic de discernămînt până în ziua de azi.

Oricum, în aceste condiţii, acţiunea noastră, dacă ar fi avut un cadru ”oficial” în 2013, fiind însoţită de o sesizare a Parchetului, ar fi „turnat gaz pe foc”, cum a considerat conducerea de atunci a Institutului. Astfel încât şi osemintele găsite atunci au urcat câteva trepte spre cer, alături de celelalte, stivuite în cutii de carton, în clopotniţa bisericii. Dacă s-a aflat într-una dintre acestea (fapt care va putea fi stabilt cu certitudine numai de efectuarea probelor ADN), ”Sfîntul închisorilor” a privit cu înţelegere şi iertare tot circul ”retragerii” titlului lumesc care i-a fost acordat, apoi recâştigarea în instanţă a calităţii lui de ”cetăţean de onoare” al oraşului Tîrgu Ocna, de acolo, de pe strada strada Crizantemelor, de sub dangătul clopotului care cheamă lumea la rugăciune.

Umiliţi şi după moarte

Morţii de la Tîrgu Ocna au ceva aparte, faţă de toţi ceilalţi pe care i-am dezgropat în alte locuri de detenţie, la Aiud sau Periprava.

Este vorba de dispreţul, de cruzimea de după moarte cu care trupurile lor au fost tratate. Cum am spus, niciunul nu a avut parte de coşciug, dar ei au fost aruncaţi, câte unul, doi sau chiar trei la un loc, în câte o groapă săpată la întâmplare, neţinându-se cont câtuşi de puţin de rânduiala unui cimitir, unde totuşi se îngropau în parcela ”rezervată” lor şi deţinuţii politici ai Penitenciarului-Spital.

În acest an, de pildă, am găsit într-o singură groapă aruncaţi trei morţi, doi dintre ei unul cu capul la picioarele celuilalt şi peste el. Într-un altul, alţi trei deţinuţi unul peste altul, cel de la mijloc stând cu capul sub mijlocul celui de deasupra şi picioarele în sus, proptite în marginea gropii, de parcă ar fi sărit în moarte ca într-o apă adâncă. Am găsit, ca în toate cazurile anterioare, resturi de la îmbrăcămintea lor – nasturi de cămaşă, căci hainele mai groase au rămas probabil să încălzească trupurile bolnave ale celorlalţi rămaşi în temniţă. În buzunarul cămăşii celui de deasupra, o pastă de dinţi ”Nivea” şi o periuţă, fabricate la Braşov, până spre instaurarea comunismului. Toate sunt acum ”probe” la dosar, însoţind fiecare rând de oseminte spre laboratoarele de medicină legală, pentru expertiza antropoogică şi prelevarea probelor ADN.

Despre Valeriu Gafencu se spune că, presimţindu-şi moartea, şi-a rugat colegii de celulă să-l îmbrace cu o cămaşă albă şi să-i fie adusă o lumânare, care să-i fie pregătite pentru ziua de 18 februarie. A mai cerut ca o cruciuliţă din argint pe care o avea de la logodnica lui Seta să-i fie pusă în gură, spre a fi recunoscut la dezgropare.

Dar sălbăticia cu care au fost trataţi morţii acestei închisori mă face să mă îndoiesc că lucrurile, dacă au stat aşa, au şi rămas aşa.

Puşcăriaşii de drept comun de la Tîrgu Ocna, puşi de ofiţerul politic Augustin Şleam să facă îngroparea „politicilor” erau aleşi după chipul şi asemărea gardienilor lor – numai aşa se poate explica dispreţul cu care au tratat trupurile tuturor celor morţi. Şi, după ”rânduiala hoţilor”, fireşte că aceştia erau căutaţi şi jefuiţi de bunurile lor de preţ – între care şi lucrări dentare din aur, condiţii în care cruciuliţa de argint din legendă n-ar fi avut scăpare.

Pentru identificarea morţilor, rămâne relevantă numai viitoarea expertiză a ADN-ului victimelor. Doamna Valentina a urcat de câţiva ani la cer, lângă fratele său, dar la începutul acestui an i s-a recoltat o probă ADN Eleonorei, sora mai mică a lui Valeriu Gafencu, acum de 92 de ani, în baza căreia, într-un viitor care rămîne deocamdată incert, se va putea stabili dacă l-am găsit sau nu pe „Sfîntul închisorilor”.

Surorile lui Valeriu Gafencu

În opinia mea (şi nu numai a mea, pentru că ei sunt pomeniţi deja ca atare în biserici), toţi cei 18 morţi găsiţi până acum la Tîrgu Ocna sunt martiri mărturisitori ai temniţelor comuniste şi şed în cer, unde s-au ridicat din mormintele chinului lor de pe urmă, de-a dreapta sfinţilor.

Călăul care a vrut să fie îngropat printre sfinţi

Augustin Şleam a fost, aşa cum o arată documentele din arhivele fostei Securităţi, ofiţerul care a răspuns operativ de Spitalul Penitenciar Tîrgu Ocna, în anii ’50.

Securistul a fost protagonistul unei încercări de a introduce şi la Tîrgu Ocna ”reeducarea” în luna mai a anului 1951, după modelul şi cu ajutorul unor deţinuţi veniţi aici de la Piteşti, acţiune care a fost zădărnicită de o grevă a deţinuţilor, încurajaţi şi de prezenţa printre ei a lui Valeriu Gafencu.

După propria-i dorinţă, cel puţin stranie, Augustin Şleam, care a murit în 1998, a ţinut să fie îngropat alături de victimele lui, în cimitirul Bisericii cu hramul ”Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, din strada Crizantemelor. Şi la nici zece metri de locul unde erau îngropaţi deţinuţii politici morţi în Penitenciarul-spital, în cel mai strict secret, sub supravegherea şi după ordinele lui. Ce o fi fost în mintea bătrânului securist pensionar Şleam e imposibil de aflat (nu a avut copii) şi greu de înţeles: poate că, trăind cu conştiinţa încărcată, a căutat să-şi ispăşească vina, însoţindu-i după moarte.

Dacă este aşa şi nu că s-a gândit să-i păzească pe deţinuţi şi în continuare, e de socotit şi aceasta drept o minune.

Ca şi în cazurile investigaţiilor pe care le-am făcut în cimitirul lagărului de la Periprava sau la Aiud, cunoaştem numele deţinuţilor morţi din fişele matricole penitenciare şi în cazul celor 73 de la Tîrgu Ocna, din care am găsit până acum 18 – şi este sigur că nu vom avea cum să-i găsim pe toţi, din cauza îngropării peste ei a ”morţilor tranziţiei”.

Dacă printre ei se află sau nu şi Valeriu Gafencu, ”Sfîntul închisorilor”, pentru mine, ca şi pentru prietenii mei Gheoghe Petrov, Paul Scrobotă şi Horaţiu Groza, alături de care i-am dezgropat şi scos cu mâinile noastre din morminte pe deţinuţii bolnavi de tuberculoză, aruncaţi de-a valma în ele după ce au avut parte în temniţa-spital de la Tîrgu Ocna de o lungă şi sfâşietoare agonie este mai puţin relevant.

Noi l-am găsit deja: se află în fiecare dintre cei 18 sfinţi din cimitirul bisericii de pe strada Crizantemelor.

ANUNȚ!! – Protestul de astăzi, 21 septembrie (anticip, antiecumenism etc) se amână pentru 19 octombrie


După cum anunțam: Al doilea protest antiecumenism, anticip, antiavorturi… pe 21 septembrie orele 10:00 – 18:00, în fața Guvernului și la baza dealului Patriarhiei

Astăzi 21 septembrie, ar fi trebuit să aibă loc acest protest, însă din cauza problemelor medicale a unuia dintre organizatori și din cauza temerii de a nu avea un număr rezonabil de participanți, se va amâna pentru data de 19 octombrie.

Problema cea mai mare a românilor și cu atât mai mult a ortodocșilor este imobilitatea. În lipsa unei structuri care să-i, influențeze, să-i determine la acțiune sau eventual să-i manipuleze, românii n-ar ieși din case nici pentru a-și apăra propriile drepturi.

Motivațiile sunt diferite, în funcție de mentalitatea ficăruia: că nu se rezolvă nimic, că n-are rost, că nu ne bagă nimeni în seamă, că tăvălugul noii ordini mondiale merge înainte, indiferent de ce vom face noi, că nu ne rămâne decât să ne rugăm etc…

Toți aceștia, scapă din vedere și alte aspecte pentru care trebuie să luptăm. În primul rând, se ignoră faptul că o foarte mare parte a populației nu are viziune corectă asupra pericolelor reprezentate de actele electronice, de vaccinuri, de agresiunea LGBTI, nu conștientizează gravitatea avorturilor în plan duhovnicesc și nu numai sau nu sesizează nocivitatea legilor antinaționale pe care le implementează clasa politică trădătoare sau alogenă.

Despre pericolul ecumenismului nu mai este cazul să amintesc. Marea masă a populației botezată ortodox este complet necatehizată în privința pericolului panereziei contemporane.

Acțiunile de acest gen (proteste, adunări publice, dezbateri, petiții) pot aduce în atenția publică pericolele amintite mai sus și totodată să creeze un curent de opinie favorabil informării corecte a oamenilor.

Apoi, cu un număr nu foarte mare de participanți, putem atrage și atenția unei părți a presei oficiale.

Și nu în ultimul rând, după o suficientă insistență, cu siguranță autoritățile nu ne vor putea ignora.

În altă ordine de idei, consider că e totuși greșit să se cumuleze mai multe teme de protest în aceași zi. Trebuiesc pichetate mai multe instituții și acțiunea se va întinde pe parcursul a mai multor ore.

În cazul de față, autorizația este deja eliberată și ar fi păcat ca din cauza indiferenței sau a delăsării să nu profităm de această ocazie.

Așadar, haideți fraților să arătăm că ortodocșii, românii adevărați, oamenii liberi și de acțiune n-au murit!

Să luptăm pentru drepturile noastre, pentru credință, pentru libertatea individuală, pentru neamul românesc!

%d blogeri au apreciat asta: