Gest de demnitate al lui Iohannis în Covasna și Harghita: a evitat să pună mâna pe steagul secuiesc oferit de primarul orașului Miercurea Ciuc. În schimb i-a ignorat pe reprezentații românilor de acolo

Image result for iohannis in secuime imagini

Iată o analiză a vizitei făcută de Dan Tănasă:

ANALIZĂ. Iohannis în Covasna și Harghita. Unde a greșit și unde a procedat corect

Vizita Preşedintelui Klaus Iohannis în județele Covasna și Harghita de ieri a marcat un moment important pentru comunitățile locale din cele două județe. Din păcate, din anumite puncte de vedere, modul în care a fost pregătită această vizită lasă loc unor speculații.

Vezi și EXCLUSIV. Sentință DEFINITIVĂ: primarul din Gheorgheni, OBLIGAT de instanță să îndepărteze steagul secuiesc de pe primărie

Unde a greșit Președintele Iohannis

În primul rând, organizarea vizitei a fost lăsată în mâna autorităților publice locale, controlate de UDMR, în timp ce prefecții celor două județe, reprezentanții statului în teritoriu, au fost complet ignorați. O astfel de vizită, de protocol zero, în care se pun la punct absolut toate detaliile, ar fi trebuit organizată de prefecți, iar cei doi prefecți ar fi trebuit să-l însoțească pe Președintele Iohannis peste tot.

Fără să-și propună acest lucru, Iohannis a subminat autoritatea prefecților în cele două județe și a transmis un mesaj eronat, acela că în acea zonă partenerii lui de discuție nu sunt reprezentanții guvernului ci grofii locali ai UDMR. Evident, este necesară cunoașterea opiniilor autoritățile publice locale din zonă, însă în această zonă există o particularitate, aceea că toată administrația publică locală este controlată de UDMR. De altfel, Iohannis s-a întâlnit cu liderii UDMR într-o instituție publică a statului, Consiliul Județean Harghita, în timp ce întâlnirea cu prefecții celor două județe a avut loc în Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc.

Apoi, Președintele Iohannis a stat la aceeași masă cu un lider UDMR trimis în judecată pentru fapte de corupție, un „penal”. Este vorba despre liderul UDMR Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita (detalii aici).

Dezbaterea „Coerență și transparență, exemple de bune practici la nivelul județelor Harghita și Covasna”, care a avut loc în incinta Consiliului Județean Harghita în prezența Președintelui Klaus Iohannis, a fost o mascaradă ieftină pusă la punct de UDMR cu acordul stafului prezidențial. Cu excepția primarului UDMR din orașul Covasna, toți ceilalți vorbitori (exclusiv maghiari) s-au plâns Președintelui Iohannis despre chestiuni identitare închipuite. De altfel, UDMR a dovedit o dată în plus că nu este o formațiune de oameni politice serioși ci una de circari. În primul rând pentru că, contrar protocolului stabilit, l-au forțat pe Președintel Iohannis să asculte drepți „imnul secuiesc” (imn despre care Marko Bela sau Kelemen Hunor nu știau nimic în 1990 sau 2000) iar în al doilea rând pentru că, din nou contrar protocolului stabilit, „dezbaterea” nu a fost o dezbaterea ci un prilej de campanie electorală pentru liderii ultra-naționaliști ai UDMR din zonă.

Românii din Covasna și Harghita au fost discriminați pe criterii etnice chiar sub ochii Președintelui Klaus Iohannis, organizatorii „dezbaterii” permițând doar unor etnici maghiari să se adreseze Președintelui, în vreme ce românilor prezenți în sală li s-a refuzat pur și simplu oportunitatea de a se adresa Președintelui. Liberalii covăsneni au reacționat public și au tansmis că sunt nemulţumiţi de faptul că niciun reprezentant al comunităţii româneşti „nu a fost lăsat să vorbească” la întâlnirea pe care preşedintele Klaus Iohannis a avut-o marţi, la sediul Consiliului Judeţean, din Miercurea Ciuc, cu reprezentanţii administraţiei publice locale din Covasna şi Harghita, transmite Agerpres preluat de Mesagerul de Covasna.

Liderul PNL Covasna, Olimpiu Floroian, care este şi consilier judeţean, a declarat pentru AGERPRES că termenul „dezbatere” menţionat în program de către organizatori a fost impropriu, întâlnirea, la care au participat circa 300 de primari şi consilieri locali şi judeţeni din cele două judeţe, printre care şi el, fiind, în fapt, o „informare” privind aspecte ce vizează comunitatea maghiară.

„Nu a fost, practic, o dezbatere, ci o informare a comunităţii maghiare despre cum trăiesc şi ce s-a întâmplat de o sută de ani încoace, de când românii îi ‘domină’. Despre asta s-a discutat. Niciun reprezentant al comunităţii româneşti nu a fost lăsat să vorbească, nu s-a putut discuta pe temele stabilite, pentru că nu s-au respectat. (…) Suntem revoltaţi de faptul că am fost martorii unui scenariu, prin faptul că atunci când a dorit să ia cuvântul un reprezentant al comunităţii româneşti, nu a fost lăsat. Şi, mai mult decât atât, cei care au luat cuvântul au fost numiţi de moderatorul dezbaterii, ceea ce ne duce cu gândul la faptul că a fost un scenariu bine gândit şi stabilit dinainte. (…) Ar fost bine ca şeful statului să ne asculte şi pe noi şi să acceptat o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii româneşti, aşa cum i s-a cerut de fapt”, a armat Olimpiu Floroian.

Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, a negat aceste acuzaţii, susţinând că nu a fost un gest intenţionat. „Moderatorul nu ştia etnia celor care au ridicat mâna şi care nu au putut să ia cuvântul. (…) Nu a fost nominal pe bază de listă”, a declarat, pentru AGERPRES, Tamas Sandor. În mod evident, afirmația grofului UDMR este o minciună.

În cursul zilei de luni, conducerea Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, ce reuneşte aproape 40 de organizaţii nonguvernamentale din cele trei judeţe, i-a solicitat preşedintelui Klaus Iohannis să includă în programul vizitei sale în judeţele Covasna şi Harghita şi o întrevedere cu reprezentanţii comunităţii româneşti, pentru a informat cu privire la „aspectele particulare” cu care se confruntă populaţia românească din această zonă, minoritară din punctul de vedere numeric, care este supusă unui „proces de erodare şi pierdere a identităţii naţionale”. Din păcate, Președintele Klaus Iohannis a refuzat să dea curs cererii legitime a Forumului Civic.

După dezbaterea de marţi cu autorităţile locale, la care s-a referit liderul PNL Covasna, şeful statului s-a întâlnit, tot la Miercurea Ciuc, cu episcopul Covasnei şi Harghitei, Andrei Moldovan, care i-a înmânat o scrisoare prin care românii din cele două judeţe îi solicită sprijinul pentru păstrarea identităţii naţionale şi culturale. Președintele Iohannis s-a întâlnit cu liderii comunității maghiare într-o instituție publică a statului român în timp întâlnirea cu prefecții și comunitatea românească din cele două județe s-a întâlnit într-o catedrală. Mesajul transmis astfel de Președintele Iohannis este unul tot de desconsiderare a comunităților de români din zonă. 

Unde a procedat corect Președintele Iohannis

Unele detalii ale vizitei Președintelui Iohannis au fost bine pregătite de către staful prezidențial. În sală nu au fost arborate nici steagul secuiesc și nici steagurile județelor Covasna și Harghita, toate trei simboluri separatiste maghiare. Panoul din spatele Președintelui Iohannis a fost inscripționat corect, mai întâi în limba oficială de stat.

Președintele Iohannis a procedat corect și elegant în cazul episodului cu steagul secuiesc. În mod evident, staful prezidențial a fost pregătit pentru un astfel de episod de circ, pus la punct de UDMR. Grofii UDMR nu puteau rata o nouă poză cu steagul secuiesc și un important lider, mai ales că de această dată sperau la o poză cu Președintele Iohannis și steagul secuiesc. Iohannis a procedat elegant și i-a arătat grofului UDMR că nu coboară la nivelul lui. De altfel, Iohannis nici măcar nu a pus mâna pe steagul secuiesc.

Mesajele transmise de Președintele Iohannis au fost echilibrate și au dovedit că, deși a susținut că a venit să se informeze, domnia sa cunoaște foarte bine realitățile zonei. „Este o problemă care trebuie depășită, pentru că doar astfel putem conviețui în armonie, dar și pentru că doar așa le putem asigura acestor tineri un viitor. Maghiarii bine educați au dreptul la șansa de a-și construi o carieră, fiind capabili să lucreze și aici, dar și la București sau în orice altă parte a țării. De aceea, reprezentanții comunității maghiare și ai Ministerului Educației trebuie să se așeze la masa dialogului și să găsească urgent soluțiile cele mai bune. Să nu îi privăm pe copiii și pe tinerii maghiari de aceste oportunități, să nu le limităm viitorul din cauza unor concepții care țin uneori prea mult de politicianism și prea puțin de oameni”, a afirmat șeful statului citat de Agerpres.

De asemenea, Președintele Iohannis a tranșat și subiectul autonomiei teritoriale pe criterii etnice, subiect pe care liderii UDMR sperau să primească un semnal pozitiv de la sasul Iohannis. „Descentralizarea este obligatorie, regionalizarea este de dorit, dar numai dacă duce la modernizarea administrației, dar autonomia pe criterii etnice nu este de dorit, fiindcă ar inhiba dezvoltarea”, a declarat marți președintele Klaus Iohannis citat de Agerpres.

Per ansamblu, organizarea vizitei Președintelui Klaus Iohannis, foarte binevenită în zonă, putea fi îmbunătățită. Comunitatea de români din zonă este obișnuită să fie ignorată de către autoritățile de la București. Cei care au pierdut însă sunt liderii UDMR pentru că nu au găsit în minoritarul sas Iohannis un interlocutor în chestiunea autonomiei sau măcar o poză cu steagul secuiesc.

 

FLORIN BARBU la Nașul TV, după ce a ieșit din GREVA FOAMEI

Fotografia postată de Aurel Dumitru.

Iată ce scria Florin Barbu pe 19 iulie la 10:22:

🇷🇴Sunt epuizat fizic si psihic, am ajuns pana pe patul de spital si autoritatile nu mau lasat sa vorbesc cu copii mei, motiv pentru care am decis sa ascult sfatul familiei si al dumneavoastra de a renunta la greva foamei. Vreau sa apuc sa imi strang copiii la piept, nu sa mor. Eu nu voi renunta NICIODATA sa lupt pentru copiii mei, voi folosi orice cai de atac,daca nu se va rezolva nimic, curand voi intra din nou in greva foamei la ONU. Si nu ma voi odihni pana nu imi voi vedea copiii acasa! INCA ASTEPT O POZITIE OFICIALA DIN PARTEA PRESEDINTIEI SI NU VOI RENUNTA PANA NU O OBTIN! DOMNULE PRESEDINTE, CA CETATEAN AL ACESTEI TARI VA ROG SA SPUNETI PUBLIC DACA ADOPTIA CELOR 2 COPII, CETATENI ROMANI A FOST SAU NU LEGALA?

În emisiune la Radu Moraru, la Nașul TV:

 

Pomenirea Părintelui ARSENIE PAPACIOC – 19 iulie

Pomenirea Părintelui ARSENIE PAPACIOC – 19 iulie

În închisoare Anghel Papacioc era monah în haina laică

Aghel PapaciocPână la 15 Noiembrie ne-am bucurat de un regim „suplimentar”, am făcut chiar rezerve pentru iarnă, cartofi şi fructe, mere în special, având voie să pregătim în celulă cartofi fierţi sau mămăligă la lămpile cu gaz improvizate de camarazii noştri.

Am lucrat la cartofi şi la cules de struguri doar două săptămâni. Şedeam în celulă cu Anghel Papacioc, acum arhimandritul Arsenie de la Techirghiol. Pentru că dânsul avea nevoie de un ajutor permanent, am rămas să-l îngrijesc.

Ieromonahul Arsenie – Micul cel Mare

Părintele Arsenie Papacioc

Ieromonahul Arsenie: mărunt, slab, ager şi viu, mare duhovnic, om fără compromisuri. Micul cel mare. S-a călugărit din vocaţie. Suflet şi trup feciorelnic, caracter integru. Energie necurmată şi imensă putere de iubire. Om de luptă şi sacrificiu. Conştiinţă şi capacitate misionară. A făcut prozeliţi înainte şi după ce a depus votul monahal. S-a zbătut să impună adevărata conştiinţă creştinilor şi a reuşit. Luptător încercat, el spunea: Noi înfruntăm pe atei la ei acasă. Este un far al lui Hristos.

(Ioan Ianolide – Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă, Editura Bonifaciu, București, 2012, pag. 328)

Între viața de temniță și viața de pusti

Părintele Arsenie PapaciocStelian Gomboş: – Preacuvioase Părinte Arsenie, în primul rând îngăduiţi-mi să vă adresez un sincer şi călduros „La Mulţi şi Fericiţi Ani!” cu prilejul zilei dumneavoastră de naştere, totodată să vă mulţumesc mult pentru dragostea de a-mi acorda acest interviu, şi apoi să vă întreb: ce le recomandaţi în primul rând creştinilor care doresc să sporească în viaţa duhovnicească?

Părintele Arhimandrit Arsenie Papacioc: – Eu recomand o stare de veselie interioară, lăuntrică, din inimă, o stare ce înseamnă rugăciune neîncetată. O stare de veselie adevărată, degajată de problemele vieţii, de problemele cărărilor vieţii, ale unuia şi ale altuia. O stare de veselie, cu orice chip. Dacă-i întristare, se clocesc ouăle diavolului. E o stare de absenţă, de întunecare. Dacă un om nu moare de pe poziţia de trăire, de înălţare, de steag, toată creaţia suferă. Noi trăim într-o mare unitate, toată creaţia lui Dumnezeu este o unitate. Daca ne despărţim de marea unitate, suntem pe poziţie de anulare, de auto anulare. Deci, recomand o poziţie de trăire. Pentru că tragedia întregii lumi trebuie plânsă ca propriile noastre păcate. Şi starea de rugăciune înseamnă o stare de prezenţă. Eu ca duhovnic ce toată ziua stau de vorbă cu lumea care are nevoie de verticalitate, nu recomand nevoinţe. Recomand o stare de prezenţă permanentă, care înseamnă recunoaşterea forţelor de bine din tine.

S.G. – Aţi cunoscut astfel de oameni care aveau o asemenea stare de prezenţă continuă?

P.A.P. – Asta este o întrebare la care nu se poate răspunde întru totul. Oamenii îşi păstrează ascunsă viaţa lor. Am trăit în puşcării 14 ani; am stat cu fel de fel de conducători ticăloşi. Eram într-o anumită relaţie şi cu Părintele Dumitru Stăniloae, bineînţeles respectând proporţiile, căci eram un prichindel pe lângă el. La procesul Rugului Aprins – am fost amândoi în acelaşi lot – el s-a purtat cam şovăielnic. Dar când a intrat în temniţă, când a întâlnit acolo mari trăitori care erau de 20 de ani în închisoare, care cunoşteau Noul Testament aproape pe de rost – puţini erau care nu ştiau toate scrierile sfântului Ioan Evanghelistul – părintele Stăniloae a rămas impresionat. Nu se întâmplă nimic, absolut nimic, niciodată, fără voia lui Dumnezeu. Căci zice Mântuitorul: „Nu se mişcă fir de păr fără voia Mea”. Suntem conduşi, guvernaţi de Dumnezeu în toată mişcarea noastră. Deci trebuie să fim atenţi. în închisoare erau oameni de rugăciune. Am trăit cu ei, cu Valeriu Gafencu, cu Virgil Maxim… L-am avut pe Virgil Maxim chiar în celulă. Am stat împreună, mi-a fost aproape ca un ucenic. Am stat mult timp în doi, în celulă, la Aiud. Pe mine m-au ţinut ani de zile la zarcă. Zarca era la Aiud o închisoare în închisoare. Nu ştiţi! Făcută de unguri pentru români. Acolo nu vedeam nimic. Ne scoteau afară zece minute pe lună. Vă daţi seama, erai cu totul suspendat de tot ce-i materie! În asemenea condiţii, toţi creştinii aceştia se rugau. Dar care era intensitatea rugăciunii, asta e greu de apreciat – ca să satisfacem noi acum lumea curioasă de astăzi. Vă mai spun încă o dată: eu recomand o stare de veselie care înseamnă rugăciune neîncetată.

S.G. – Preacuvioase Părinte Duhovnic, de ce Sfânta Liturghie este considerată cerul coborât pe pământ?

P.A.P. – Sfânta Liturghie face abstracţie de la orice fel de comparaţie. Sfânta Liturghie este Cer, este Dumnezeu. În mâna omului, bineînţeles. E cel mai important, cel mai mare lucru posibil. Şi de multe ori mă gândesc ce cinste are omul. Pentru că Dumnezeu a creat două lucruri nemaipomenite care nu se pot repeta. A creat o femeie distinsă care L-a născut pe Dumnezeu şi a creat preoţia care-L coboară de sus şi îl naşte din nou pe Sfânta Masă. Ce ziceţi de lucrul acesta? Nu e o coajă de pâine acolo, este un Dumnezeu, este o creaţie întreagă! Cum aş îndrăzni să o compar, cu cine, cu ce rugăciune, cu ce sfinţenie? Este chiar Dumnezeu, întrutotul pe Sfânta Masă. Şi lucrarea aceasta o săvârşeşte omul.Pentru că fiinţa umană – aşa cum zice şi Sfântul Grigorie de Nyssa – este copleşitoare, de neînţeles. Dumnezeu are încă taine ascunse cu privire la om, pe care nu le cunosc nici îngerii. Omul este cu totul superior în creaţie. Lupta Satanei, asiduă şi chiar finală, este să nu recunoaştem că putem fi în asemănare cu Dumnezeu. Da, suntem creaţi aşa. Recunoaştem, nu recunoaştem, aşa suntem creaţi. Nimeni din creaţie nu-i ca omul. El este singura verigă posibilă de legătură între Dumnezeu şi creaţie. Omul! Lui i s-a încredinţat marea răspundere să supravegheze întreaga creaţie, el este stăpânul creaţiei. Omule, omule, uite pe cine bagi tu în iad! Pe tine, adică, atunci când mergi pe calea pierzării. Aşa că Liturghia, în sfârşit, nu-i o lucrare omenească, ea este peste îngeri şi peste orice. Este chiar El. Da! „Eu sunt Cel ce sunt”, aici şi acum! Învierea lui Iisus Hristos s-a făcut… Nu numai El a înviat. Toată creaţia a avut un moment de recucerire şi de reînviere. Dar toată gloria acestei nemaipomenite întâmplări, de care ne e şi frică să amintim, n-ar fi fost aşa de valoroasă dacă n-ar fi fost crucea mai întâi. Deci poziţia aceasta este: întâi suferinţa şi pe urmă plata. „Cine fuge de Cruce fuge de Dumnezeu”, zice Sfântul Teodor Studitul. Nu cer nimic altceva decât un pic de trezvie. Dumnezeu nu-i supărat pe noi atât de mult pentru anumite greşeli, pe cât este de supărat că suntem nepăsători. Să nu amânăm trezirea duhovnicească. În ierarhia din Biserică nu împăratul sau patriarhul este cel mai mare. Cine este mai smerit, aceia este mai mare în Biserică, în Împărăţia cerurilor. Să ştiţi că smerenia este singura cale de salvare.

S.G. – Vă rugăm să ne explicaţi mai mult citatul din Sfântul Teodor Studitul.

P.A.P. – Eu am vreo 44 de arestări, Iar la Rugul Aprins am fost condamnat 40 de ani. Vasile Voiculescu, Dumitru Stăniloae, Alexandru Mironescu şi toţi ceilalţi au primit câte 15 ani. Mie mi-au dat 40 de ani. Sigur că m-am distrat când m-au condamnat, dar m-a costat. Că mă tratau peste tot ca pe un mare criminal. Chiar la Jilava un căpitan m-a întrebat în timp ce mă dezbrăca şi mă tundea: „Ce-ai făcut, mă?” „N-am făcut nimica, mă!”, i-am zis eu. „Mă, dacă nu făceai nimic te condamna la 10-15 ani, dar 40 de ani…” Vedeţi, dacă nu făceam nimic, tot mă condamna la 10-15 ani. S-a dat de gol, ştiţi. Iacă cu cine-aveam de-a face. Iacă cine te dezbrăca, iacă cine te omora… Important este ca tu să ai o poziţie de prezenţă. Nu m-au omorât, deşi mă urmăreau, mă băgau pe la răcitor, la camere frigorifice. În trei zile mureai, după socoteala lor. N-am murit în trei zile. Mi-au dat cinci. N-am murit în cinci zile. Mi-au dat şapte, n-am murit. N-a vrut Dumnezeu. Dar a fost greu. Important este ca acolo unde eşti să fii prezent. Şi, fie ce-o fi, de acum. Om sunt, un pai în vânt. Nu mai conta moartea, părinţilor. Moartea era salvare! Dar există un duh, o linie, o rază de viaţă în om care nu cedează. Şi n-avem alt ideal decât de-a ne hărăzi Dumnezeu fericirea să murim chinuiţi şi sfârtecaţi pentru scânteia de adevăr ce ştim c-o avem în noi, pentru a cărui apărare vom porni la încleştare cu stăpânitorii puterilor întunericului pe viaţă şi pe moarte. Asta-i deviza fiecărui creştin. Dacă nu-i aşa, atunci „mortua est”! În tinereţe eram singurul din sat care mergeam la biserică. Nu babă, nu moş, nu nimica, eram eu singur. Şi a zis preotul: „am şi eu unul care vine la biserică, dar nici el nu stă pân’ la sfârşit”. Eu când am auzit vorba asta… Nu ştiam, eram un copil. Când începea predica, credeam că s-a terminat totul. Nu ştiam eu de Liturghie, eram copil. De atunci n-am mai ieşit din biserică până nu ieşea şi preotul, să fiu sigur că s-a terminat. Eu sunt macedonean după tată. Tatăl bunicului meu a fost preot în Macedonia, de unde şi numele de Papacioc. La origine, ne-a chemat Albu. În sfârşit… nu facultăţi, nu academii, nimic nu te formează cât o stare de prezenţă continuă: ca închisorile, ca suferinţa. Este o mare greşeală dacă o ignoră cineva. Când Mântuitorul era pe lacul Ghenizaret, cu apostolii, a zis „Să mergem pe ţărmul celălalt”. S-a culcat în corabie.- în timpul ăsta valurile creşteau. „Doamne, Doamne, scoală că pierim!”, au strigat apostolii. „Vă şi vedeaţi în fundul mării cu Mine cu tot!”. Adică: „N-am spus Eu bine, să mergem pe malul celălalt? Voiaţi fără valuri? Voiaţi fără încercări?” Păi nu se poate. Pentru că, practic, toate astea îţi topesc mai mult inima spre marile puteri, spre Dumnezeu.

S.G. – Cu alte cuvinte, Preacuvioase Părinte, cine fuge de Cruce fuge de Dumnezeu!

P.A.P – Toţi Sfinţii Părinţi spun lucrul acesta. Aşa că nu ignoraţi, nu refuzaţi suferinţa. Nu căutaţi Crucea, dar dacă vine, ţineţi-o! Mântuitorul Hristos n-a vrut Crucea, dar când I S-a dat n-a mai lepădat-o. N-a cedat deloc. L-au jupuit, dar n-a cedat. N-a zis deloc precum vroiau duşmanii Lui. Aşa că numai şi numai prin Cruce putem ajunge la înviere. În concluzie, trebuie să ştii să mori şi să înviezi în fiecare zi. Pentru că viaţă înseamnă moarte continuă.

S.G. – Preacuvioase Părinte Arsenie, despre anii pe care i-aţi petrecut în viaţa de pustie, ce ne puteţi spune?

P.A.P. – Viaţa de pustie e atât de suspendată încât n-ai putinţa să vezi ceva cu picioarele pe pământ, aşa că nu poată să înţeleagă cineva din afară ce se petrece la pustie. E o prezenţă şi o creaţie întreagă în inima şi în mişcarea pustnicului. Am avut în acei ani şi spaimă, dar m-a ajutat Dumnezeu să îmi ţin prezenţa. Lupii erau foarte îndrăzneţi. Nu mă temeam de urşi ca de lupi. Pentru că lupii sunt flămânzi şi atacă în ceată. în pădure e mai uşor pentru tine că lupul nu are gâtul flexibil ca să se uite aşa, stânga-dreapta. Are privirea directă. în pădure copacii îl păcălesc, el crede c-ar fi oameni. Şi are o teamă. Am văzut la toate animalele că au o teamă de om. Au o teamă de moarte. Fie că făceam o mişcare să gonesc urşii, fie că făceam o mişcare să gonesc lupii, dar toţi se temeau. Chiar lupii ăştia obraznici. Da, nu a fost o problemă grea, asta. Dar te ţinea prezent. Te uitai în toate părţile, Însă, fără discuţie, trebuie să recunosc – nu ştiu în ce măsură puteţi să mă-nţelegeţi -că ne ţinea puterea lui Dumnezeu. Era o viaţă suspendată, desprinsă şi de cuvinte şi de înţelegerea oamenilor care n-au trăit cât de cât, cu mare dăruire mântuirea vieţii lor. Este greu să vorbeşti despre nişte lucruri de înălţime… Nu mai erai viu. Şi totuşi erai viu. Îmi amintesc multe: zăpadă, la un moment dat a nins, a nins patrusprezece zile, zi şi noapte. S-a acoperit orice cărare, orice drum. Aveam un izvor la o distanţă cam de două sute de metri de coliba unde stăteam. Până la izvor erau şi lupi care pândeau căprioarele ce veneau să se adape. Dar eram şi eu tot o capră, ştiţi… Tot aveam nevoie de izvor. Iarna nu era o problemă, că era zăpadă şi topeai zăpadă. Câteodată când o topeai, ţi se înfigeau acele de brad în gât. Şi era atât de nesuferit! Sunt multe lucruri! Cum să exemplific, cum să le materializez? M-am folosit mult. Dar nu eram un om al pustiei. Dacă nu ai o stare de smerenie, oriunde ai fi în viaţă, dar mai ales în puşcărie şi în pustie, n-o duci.

S.G. – Unde credeţi sfinţia voastră că a fost mai greu: la pustie sau în închisoare?

P.A.P. – Acum, vă daţi seama, în închisoare nu credeau în Dumnezeu, nenorociţii paznici. Şi erau foarte sălbăticiţi, îndârjiţi. La Aiud am avut un şef de gardieni acolo, la zarcă, se numea biro. Pe ungureşte înseamnă primar. Era rău de tot. Să revin: cei de la puşcărie nu credeau în Dumnezeu. Şi erau primejdioşi. În pustiu luptai cu dracul. Dracul credea în Dumnezeu. Se temea de El. Puteai să-l ţi pe diavol la distanţă, de aceea nu mă speriam. Că te trăgea, trăgea haina de sub tine, o blană de piele pe care stăteam lungit noaptea. Se întâmplau multe lucruri. Dar nu era primejdios. Eram totuşi liber. Şi oamenii nu preţuiesc viaţa de libertate. Mai mult, nu preţuiesc suflarea şi răsuflarea, că tot de la Dumnezeu sunt. Nu-i supărat Dumnezeu pe noi atât de mult pentru păcate, cât este supărat că suntem nepăsători. Asta trebuie propovăduit la toată lumea. Şi vă spun şi eu vouă, acum, tot aşa. Faceţi act de prezenţă la Dumnezeu: „Doamne, Tu m-ai făcut, Tu mă iei”. Ne-a creat singuri numai pentru El, nu şi pentru dracul, pentru patimi. Nu ne jucăm cu timpul vieţii noastre. Am avut ocazie să fiu chemat de multe ori la căpătâi de morţi. Că eu, peste cinci ani, împlinesc o sută de ani de viaţă pe acest pământ. Am avut o viaţă trăită cu adevărat: puşcării, viaţă intensă, viaţă care măsura suflarea şi răsuflarea zi de zi, clipă de clipă chiar. Deci te obliga să iei o atitudine. Căci nu puteai să cedezi: era proba de credinţă sau de necredinţă. Nu te jucai. Dar nu m-am folosit aşa, până în adâncul deliberativ al lucrurilor, ca la căpătâiul morţilor. Ţipete… sentimente omeneşti… muribunzii vedeau draci, aşa cum ştim că vin. Vedeau păcatele aşa cum le-au făcut, nu cum le-au spovedit. Și vroiau sa le spovedească, dar nu mai puteau… Înapoi nu se mai putea, căci venise aia, moartea. Moartea nu vine să-i faci o cafea. Vă daţi seama ce spaimă era, că erau suflete trezite acum, înainte de moarte, şi intrau într-un necunoscut şi începeau să apară toate aşa cum ni se arată în Scripturile divine. Spune aşa un Sfânt Părinte: „Aş vrea să înţelegeţi: dacă chinurile iadului sunt la nivelul chinurilor din ziua morţii, este destul”. Este groaznic. Şi uite, toţi doreau să mai trăiască o zi. Şi zicem noi, care ne scăldăm în ani: „Ce faci într-o zi?” Nu într-o zi, într-o clipă poţi să faci mult! Că Dumnezeu n-are nevoie de cuvintele noastre, are nevoie de inima noastră. Şi putem să I-o dăm într-o clipă. […]

(Interviu luat de Stelian Gomboş. Dialogul se poate citi integral în revista Lumea Credinței)

Sursa: fericiticeiprigoniti.net

 

FLORIN BARBU din ce în ce mai slăbit ÎN GREVA FOAMEI. Interviu pentru Radioumbrela.ro

De 25 de zile în Greva Foamei pentru copii săi răpiți ilegal de sistemul britanic și dați spre adopție, culmea blasfemiei, unui cuplu de homesexuali!

Mă întreb: România e cea mai neputincioasă țărișoară din lumea a treia?!!! Oare?!!! Eu știam că nu suntem în lumea a treia!

Oricine vrea, dintre țările, chipurile civilizate și mai bogate, ne poate lua orice cetățean să facă ce vrea cu el?!!! Ce este sau ce a devenit România? Pepinieră de sclavi???!!!

🇷🇴 #Salvati-ne aduceti copii acasa 🇷🇴Jandarmii au venit. Multumesc! Politia a venit. Multumesc ! Asistenta Medicală si Perfuziile ? nu au sosit inca… si am 60 de KG deja.Cum am mai spus voi continua aici in perfuzii greva foamei pana vorbesc cu copiii si se obtine repatrierea lor. Eu rog public sa am asistenta medicala 24 din 24 aici si am facut-o si in scris, atat eu cat si Primaria Capitalei, inainte sa intru in greva foamei. Chiar daca nu veniti eu raman in continuare aici! Sunt aici pentru un sigur scop: COPIII ! Pana la urma mare lucru nu veti putea face, decat sa imi prelungiti zilele. Multumesc tuturor celor care lupta pentru Repatrierea copiilor! Rugam autoritatile romane si cele engleze sa se grabeasca in demersurile lor! Si va mai rog sa nu ma mai rugati sa inchei greva foamei ca si putina energie ramasa sa o consum explicandu-va clar motivele de ce nu renunt . LACRIMILE COPIILOR MEI SI BUNUL DUMNEZEU imi dau putere sa merg mai departe! Doamne Ajuta-ne! 

 Iată și câteva comentarii de pe facebook:
Jerramy Papanas Sunt criminali care fabrica motive si dovezi inpotriva familiei si pentru distrugerea ei . Sunt experimente care se fac pentru A Observa cum decurg evenimentele dupa o asemenea diabolica decizie de separare a familiei.Rusine. !!!

Nadejda Roibu Rugam aotoritatile sa IASA PUBLIC si sa raspunda la intrebarile: 1.Recunoasteti ca Marea Britanie a incalcat legile UE si ONU privind drepturile copilului?. 2. Recunoasteti ca a fost incalcata legea adoptiei din Romania care interzice / nu recunoaste adoptiile internationale si nici un alt stat nu este apt sa dea in adoptie copii/cetateni romani numai in baza resedintei? 3. Cunoasteti bune legile? Va cunoasteti bine obligatiile? Daca da ce masuri concreste aveti sa luati pentru a anula adoptia copiilor Barbu tinand cont de legile incalcate?

Larisa Elena Klaus Iohannis , Liviu Dragnea, Ministerul Afacerilor Externend veti lua o pozitie FERMĂ in acest caz? Stim ca personal nu va intereseaza ce se intampla cu copiii Romaniei dati in adoptii in mod ilegal, dar OFICIAL aveti datoria sa luptati pentru ei. Cand o veti face?

Corina Yna 😦 sunt sigura ca din umbra te urmaresc autoritatile..dar spera sa renunti…pt.ca nu au curajul sa faca ceva pt.tine si copilasii tai
Ei spera sa renunti..sunt conviinsa ca alte tari critica nepasarea autoritatilor noastre .. :((((

 

Pomenirea muceniței NICOLETA NICOLESCU – 10 iulie

Reiau articolul din 2013

nicoleta.nicolescu-212x300

Nicoleta Nicolescu a fost o membră importantă a Mișcării Legionare, având gradul de comandant legionar și ocupând funcția de șefă a Cetățuilor de fete(organizațiile legionare de femei, echivalentul cuiburilor ai căror membri erau doar bărbați) din 1933, de la înființarea lor, și până în 1936 când a fost avansată în funcția de consilier al lui Corneliu Zelea Codreanu. A făcut parte din Statul Major Legionar.

Și-a început studiile universitare la Facultatea de Filozofie a Universității din București în 1930, aderând în același an la Mișcarea Legionară. În 1933 a fost numită de către Codreanu la direcția Cetățuilor, secțiunea feminină a Mișcării Legionare, secțiune minoritară ca efectiv în cadrul Legiunii (în 1937, dintre cei 487.000 membrii, doar 8% erau femei).

„Arestată împreună cu multe alte camarade din Cetățui în 1938 (la sfârșitul anului), fusese schingiuită în beciurile Prefecturii Poliției Capitalei luni de-a rândul, în chipul cel mai crud.

Roata morții se învârtea sârguincios; vești tragice soseau din țara întreagă despre cei cuminecați în credința lor pe drumul cu Arhanghelii.

Și, într-una din zilele lunii iunie, vestea uciderii Nicoletei și cruzimile la care a fost supusă în ultimele clipe de viață ale ei străbătu ca fulgerul toată suflarea românească. Secretul acestei tragedii n-a putut fi păstrat. Până și brutele asasine s-au cutremurat de zelul de neînvins al credinței Nicoletei.

Intr-o celulă de la subsolul Prefecturii, cu oasele zdrelite, cu pieptul tăiat măcelăreste ca să i se ia viața grabnic, eroina îi înfruntase aprig pe temnicerii și schingiuitorii ei, refuzând să moară repede, asa cum sperau ei. Încă respira și cutitele negre, banditesti, cu lame groase, îi sfârtecau trupul încăpătânat să rămână pe viata asta, încăpătânat să mai respire încă, până la ultimul strop de viată. Imagine dantescă de care gâzii cei fioroși s-au îngrozit… Aruncată apoi pe podeaua unei camionete-dube, între lopeți și târnăcoape îngropătoare de alte vieți tinere în pădurea Pantelimon, fusese transportată la Crematoriu.

– Nu moare, mă! Nu moare!… Nu vrea să moară!…

În spatele Crematoriului, mașina se opri. Undeva mai pe dreapta, o ușă dosnică ce duce în incintă. Mecanicul de serviciu Ion Cerchez o deschise:

– Actele de…
– Care acte? îi tăie repezit întrebarea unul din agenți. N-are nevoie dă ele un’ să duce… Cară-te…
– Da, dar știți, corpul trebuie înregistrat…
– S-a făcut de delegații Prefecturii: Siguranța Statului. Știm noi ce trebuie… Cară-te de-aici…

Pus în fata autorităților “statului”, mecanicul deschise larg ușa și se dă într-o parte, lăsându-i să intre, vrând-nevrând, pe cei doi asasini: Pavel Patriciu, Comisarul Prefecturii de Politie din Bucuresti și agentul Iuliu Horvath.

Sacul atârna greu… Roșit de sângele pierdut al victimei, l-au apucat cu grijă de colțuri, să nu se murdărească, si au intrat în Crematoriu, cotind la stânga, pe culoarul palid luminat.

– Stai așa!… Las-o jos că m-am pătat. Să schimb mâna…

Sacul fu trântit pe podeaua de beton, ca o povară apăsătoare și, în cădere, gura legată i se deschise. Capul Nicoletei se revărsă afară, la viată parcă. Horcăia în sânge încercând să respire și ochii priveau straniu la cele trei personagii, înmărmurite la vederea ei încă în viață… Era aproape de ora 23…

Puțin mai apoi, în cuptorul cu nr. 1, rezervat permanent victimelor legionare, focul o cuprinse, în gemete apocaliptice de durere. Refuza, refuza să moară, parcă în ciuda călăilor…

Dintr-odată, nu se mai auzi nimic. Se făcu liniște, o liniște mormântală si apăsătoare… Pe obrazul mecanicului de la Crematoriu, Ion Cerchez, se prelinse pe nesimșite o lacrimă și încercă iute să și-o ascundă cu mâna.

– A murit!… Ai văzut?!… Ți-am spus eu…

Din coșul cuptorului cu nr. 1, fumul albăstrui se răspândește ca o perdea subțire deasupra orașului cufundat în noapte, vestind mișelia cea mare… O viață de cruciată se stinsese în flăcări, pe rug… Din cer, stropi de ploaie încep să se reverse deasupra pământului ca la o comandă și trăznetele lui Dumnezeu încep să biciuie văzduhul cu fulgerări mânioase; dar focul iudelor, ascuns, pâlpâie neatins corpul martirei…

Sfatul miselesc, uneltit si hotărât de putere împotriva tineretului creștin legionar, osândea hoțeste la moarte. Rodul de aur al Țării pășea pe drumul spinos al calvarului și mântuirii Neamului…”

Fragment din cartea “Martirii ne vegheată din ceruri” de Nicolae Niță

„Vocea Străzii” despre și cu FLORIN BARBU, acolo unde FACE GREVA FOAMEI

A fost în direct pe Facebook.

Caz dramatic in fata Ambasadei Marii Britanii
din România. Un român este in greva foamei de 21 de zile pentru ca, in mod samavolnic, autoritatile britanice l-au deposedat de copii, dându-i in adoptie unei familii gay. Urmariti live-ul si haideti sa lansam o miscare de sprijin pentru Florin Barbu.

MIRCEA VULCĂNESCU martirizat a doua oară! La propunerea institutului „Elie Wiesel”, consilierii Sectorului 4 din București au votat, pe 29 iunie, schimbarea denumirii licelului ce purta numele acestui Sfânt al Închisorilor. Reacția românilor: UN VAL DE PROTESTE

Image result

Consilierii sectorului 4 au votat pentru ca liceul care-i purta numele lui Mircea Vulcănescu să se numească Traian Popovici. Ședința cu pricina a avut loc pe 29 iunie, nu pe 30 așa cum fusesem greșit informați.

Pe 29 iunie, 14 consilieri au votat în favoarea Hotărârii de schimbare a denumirii. Este vorba despre: TURMAC GEORGE-ADRIAN – PNL, STEFAN GEORGE – PNL, MURGOCI MIHAELA – USR, MOULIN GUILHEM CHRISTIAN – USR, MARIN ALEXANDRU – ALDE, PÎNZARU GEORGE-DANIEL – UNPR, SIMION SAMIR – PSD, PUIU FLORIAN – PSD, GROZAVU CĂTĂLIN – PSD, BĂRBĂLĂU COSMIN-CONSTANTIN – PSD, STĂNOI LUCIA – PSD, TRIFU VASILE – PSD, STOLOJANU DOINA DELIA – PSD, DELEGEANU DAN-BOGDAN – PSD.

Doar 5 consilieri au votat împotrivă: GÂF DEAC IOAN – PPU,NEGRILĂ VASILE – PPU, ANDRUȘCEAC ANTONIO – USR, IANCU ELENA – USR, CEACÂR SORIN-IOAN – USR, ȘUPEALĂ GHEORGHE – PSD, în timp ce TECUCEANU MARIOARA – PMP s-a abținut.

Consilierul Ioan Gâf Deac (cinste lui – n. adimn.) a rugat pe colegii consilieri, în discursul său, să nu-l mai condamne încă o dată pe Mircea Vulcănescu.

După cum ActiveNews a informat anterior, Institutul Wiesel dorește schimbarea numelor numai multor instituții ce poartă numele unor personalități interbelice, precum Mircea Vulcănescu, Vintilă Horia sau generalului Jienescu, erou al Primului Război Mondial.

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a avut inițiativa pentru a se produce această modificare, semnând o hotărâre în acest sens.

Acum, consilierii Sectorului 4 vor trebui să decidă dacă liceul ce-i poartă numele lui Mircea Vulcănescu își va schimba numele, după ce Institutul „Elie Wiesel” a trimis o adresă în acest sens.

Consilierii ar fi trebuit să se reunească astăzi (vineri 30 iunie) pentru a vota sau respinge această hotărâre, însă deocamdată  nu am reușit să obținem vreo reacție din partea reprezentanților Primăriei Sector 4. Cel mai probabil decizia se va lua săptămâna viitoare.

Culmea ridicolului este marcată de faptul că în hotărâre se precizează că decizia va fi adusă la cunoștința, în primul rând, a Ambasadei Israelului și nu Guvernului României, cel care a făcut sesizarea privind schimbarea denumirii prin intermediul Institutului Wiesel și a Prefecturii București!

 

Raluca Neacșu a publicat pe pagina sa de Facebook câteva detalii interesante despre această măsură luată în mare secret.

„Câteva nume, reprezentanți ai unui neam de slugi, doar „demografic” români, căci ei lucrează fix împotriva românilor, împotriva istoriei, oameni care, pe șest, au votat schimbarea denumirii liceului Mircea Vulcănescu din București, sectorul 4 în 22-23 iunie 2017:

1. Doru Adrian Ghitcuță, director coordonator Direcția Tineret și Sport, Sector 4, București;
2. Daniel Băluță, primar al sectorului 4, București, care a avut inițiativa;
3. Vasile Negrilă, președinte de ședință, al Consiliului local sector 4 și Otilia Iustiniana Vîlcea, secretarul Sectorului
4. toți membrii consiliului local sector 4 care au votat propunerea primarului.

De asemenea, a se vedea că hotărârea trebuie comunicată MAI ÎNTÂI ambasadei Israelului, institutului Ellie Wiesel, și ABIA APOI Prefecturii, Inspectoratului și Liceului.

Toată documentația este disponibilă aici: http://ps4.ro/wp-cont…/…/2016/04/Pr.-mod.-denumire-liceu.pdf

Și nu, această revoltă nu este împotriva primarului cernăuțean Popovici, căruia îi recunoaștem meritele fără dar și poate, ci împotriva ideii de schimbare a denumirii în sine, o denumire care inițial a fost aprobată tocmai pentru a recunoaște uriașa personalitate a lui Mircea Vulcănescu, omorât de comuniști și aruncat pe nedrept în negurii istoriei interzise”, a scris Raluza Neacșu pe contul său de Facebook.

De asemenea, se are în vedere denumirea Grupului Școlar Economic Administrativ „Mircea Vulcănescu” din București, a Școlii Gimnaziale „Mircea Vulcănescu” din comuna Bârsana, Maramureș, a Grupului Școlar „Vintilă Horia” din Segarcea, județul Dolj, a Școlii „Wass Albert ” din satul Vița, comuna Nușeni, județul Bistrița Năsăud, a Școlii „Gheorghe Jienescu” din comuna Rast, județul Dolj și Liceul tehnologic „I.C. Petrescu” din comuna Stâlpeni, județul Argeș.
De asemenea, mai este vizat bustul lui Mircea Vulcănescu din sectorul 2, București, bustul Mitropolitului Visarion Puiu de la Mănăstirea Putna, dar și busturile lui Wass Albert din Odorheiu Secuiesc, satul Lunca Mureșului, județul Mureș, și din curtea bisericii romano-catolice din Reghin județul Mureș.
Sursa: Active News

 Related image
Un val de de indignare și proteste a declanșat în sociatatea româneasca aceasta măsură anti-românească: 
De semnea s-a cerut și îndepărtarea statuii lui Mircea Vulcănescu din Sectorul 2:
S-a cerut și schimbarea denumirii străzii „Radu Gyr” din Cluj Napoca, dar primarul Emil Boc a cedat presiunii publice și s-a revenit asupra deciziei: