Pro Tv și Antena 1 despre evacuarea părintelui Ioan Ungureanu din biserica de la Schit Orășeni

Pseudo-mitropolitul ecumenist Teofan vrea evacuarea, în pragul iernii, a credincioșilor din parohia Schit Orășeni, după ce a obținut o hotărâre judecătorească, definitivă de evacuare a părintelui Ioan Ungureanu

Avem „privilegiul” de a fi contemporani cu mari ereziarhi: Lepădatul Bartolomeu îi anunță pe călugării din Athos că unirea cu papistașii este inevitabilă

Personal am o nedumerire: Bartolomeu este un mare ereziarh sau un mare smintit? Sau și una și alta? Am impresia că moșul ăsta nu e numai eretic, ci poate și bolnav psihic…

Patriarhul Constantinopolului consideră că doar diferențele istorice, mai degrabă decât dogmele, separă ortodoxia și catolicismul, deci unitatea lor este inevitabilă.

Patriarhul Bartolomeu din Constantinopol a declarat că există doar controverse istorice decât dogmatice între creștinii ortodocși și catolici. El a spus acest lucru în timpul ultimei sale vizite la Sfântul Munte Athos.

În special, potrivit surselor UJO, în timpul unei vizite la mănăstirea greacă Pantokrator, Patriarhul Bartolomeu, în prezența fraților și oaspeților mănăstirii, a susținut că unitatea Bisericii Ortodoxe cu romano-catolicii era inevitabilă.

În opinia sa, împărțirea care există acum între ortodocși și catolici are rădăcini istorice, dar nu se află în domeniul dogmei.

Patriarhul Bartolomeu este convins că catolicii sunt „exact aceiași creștini ca noi”. El a subliniat, de asemenea, că darul Papei Francisc referitor la sfintele moaște ale Sfântului Apostol Petru este o mărturie a bunelor intenții ale Bisericii Catolice în raport cu Biserica Ortodoxă.

Sursele UJO au spus că, în timpul discursului Patriarhului Bartolomeu, au fost prezenți arhimandritul Gabriel, starețul mănăstirii Pantokrator, arhimandritul Alexie, starețul mănăstirii Xenofont, arhimandritul Efrem, starețul mănăstirii Vatoped, frații mai multor mănăstiri și oaspeți. Majoritatea fraților mănăstirilor, după asemenea cuvinte ale șefului lor din Fanar erau nedumeriți, dar niciunul dintre cei prezenți nu a protestat împotriva Patriarhului Bartolomeu. În plus, unii călugări, după cuvintele conducătorului lor din Fanar, că unitatea cu catolicii este inevitabilă, au strigat (ce au strigat, având în vedere că mai sus se spune că nimeni nu a protestat, ei știu – n. adm.).

Potrivit martorilor oculari, numeroasele gărzi de pază ale patriarhului nu au permis nimănui dintre călugări să înregistreze discursul patriarhului Bartolomeu.

Anterior, UJO a scris că în Belgia, Patriarhul Bartolomeu și starețul mânăstirii athonite Xenofont s-au rugat împreună cu catolicii.

Sursa: https://spzh.news/en/news/66683-glava-fanara-na-afone-ubezhdal-bratiju-v-neobkhodimosti-jedinenija-s-katolikami

Pseudo-mitropolitul ecumenist Teofan vrea evacuarea, în pragul iernii, a credincioșilor din parohia Schit Orășeni, după ce a obținut o hotărâre judecătorească, definitivă de evacuare a părintelui Ioan Ungureanu

Preiau articolul, destul de lung totuși, de pe marturisireaortodoxa.ro:

În prag de iarnă, în plin Post, mitropolitul eretic Teofan „Vekkos” pregătește evacuarea cu bodyguarzii a comunității de la Schit Orășeni

Credincioșii antiecumeniști din Parohia Schit Orășeni se confruntă cu perspectiva alungării din parohia lor de către mitropolitul eretic Teofan, care intenționează să îl impună cu bodyguarzii pe preotul ecumenist Constantin Bolohan, împotriva voinței majorității credincioșilor.
Acceptând decizia instanțelor de judecată și dorind să o pună în aplicare de bunăvoie, fără tulburări sociale, membrii parohiei uzează de pârghiile legale pe care le mai au la dispoziție pentru a afla dacă dispoziția legală poate fi interpretată în modul în care o face MMB, încercând suspendarea ei temporară până când se vor lămuri toate aspectele.
Dacă legea va decide în cele din urmă ca ei să părăsească parohia, iar grupusculul ecumenist să intre în locul lor, oamenii sunt determinați să continue lupta antiecumenistă din afara zidurilor materiale ale bisericii lor și să aducă cazul lor la cunoștința CEDO, pe de o parte, iar comportamentul mitropolitului ecumenist Teofan la cunoștința viitorului sinod ecumenic de condamnare a ecumenismului, indiferent când se va desfășura, cerându-i acestuia ca mitropolitul să primească tratamentul pe care l-au primit în istoria Bisericii toți arhiereii eretici.

 

La data de 9 octombrie 2019, Tribunalul Suceava a admis apelul formulat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei la hotărârea civilă a Judecătoriei Suceava, prin care se respinsese cererea de evacuare a părintelui Ioan Ungureanu din Parohia “Schimbarea la Față” Schit Orășeni.

Tribunalul a decis ca părintele Ioan Ungureanu să fie evacuat din toate proprietățile care compun parohia din Schit Orășeni.

Pentru a evita orice conflict în care să fie implicați membrii parohiei, părintele Ioan a decis să pună de bunăvoie în aplicare sentința tribunalului.

Astfel, și-a procurat un modul de locuit și s-a mutat în perimetrul privat pe care este construit paraclisul Sfinților Sila, Paisie și Natan, din fața bisericii parohiale.

Mai înainte însă, părintele a predat toate bunurile parohiei proprietarilor lor de drept, membrii parohiei Schit Orășeni, care s-au întrunit în data de 20 octombrie 2019 într-o ședință a adunării parohiale, invitaţi fiind chiar şi cei ce îl contestă pe părintele Ioan.

Adunarea a decis cu un număr de 254 de voturi să închidă biserica parohială și să o țină așa până când situația se va lămuri și părintele Ioan va fi repus în slujire în parohie sau până când în biserică va fi instalat un preot ortodox, nepomenitor, sau pomenitor al unui nou mitropolit al Moldovei care să nu fie ecumenist, așa cum este mitropolitul Teofan Savu.

Membrii parohiei au decis să nu părăsească incinta bisericii și a curții parohiale, care le aparțin de drept, și să nu permită instalarea preotului Constantin Bolohan, care nu este dorit de niciunul dintre ei în această parohie.

Pentru a se evita orice conflict cu autoritățile și a se demonstra buna credință în aplicarea hotărârii tribunalului, parohia a trimis o notificare forțelor de ordine locale și Corpului Executorilor Judecătorești din județ, în care se menționa că hotărârea instanței a fost pusă în aplicare de bunăvoie și nu se impune nicio intervenție a statului pentru a impune decizia instanței.

În această notificare se făcea precizarea că poporul nu are niciun motiv să părăsească incinta bisericii, care le aparține, și să o predea preotului ecumenist Bolohan, cu atât mai mult cu cât capătul de cerere prin care mitropolia cerea să i se predea bunurile mobile (cheile parohiei, documentele etc.) a fost disjuns din dosarul de evacuare de urgență și a fost trimis în judecata pe cale ordinară, cu termen de judecată pe data de 30 ianuarie 2020.

Credincioșii consideră că nu s-ar cuveni să părăsească incinta și să o predea mitropoliei nici chiar în cazul în care aceasta primește o hotărâre definitivă și executorie în acest sens la sfârșitul procesului care urmează a se desfășura în ianuarie 2020, cu atât mai puțin să fie nedreptăţiţi şi deposedaţi în acest fel cu mult înainte.

Părea că lucrurile vor intra pe un făgaș normal, că Mitropolia s-a mulțumit cu evacuarea persoanei preotului și că va lăsa acest Post mare al Bisericii netulburat, concentrându-se asupra câștigării bătăliei juridice de la începutul anului viitor, din procesul disjuns din cererea de evacuare.

În urmă cu câteva zile însă, a început să circule informația potrivit căreia mitropolitul  Teofan se pregătește să evacueze din parohie întreaga comunitate, care i se opune încă din 2016, pentru că a semnat documentele eretice din Creta.

În acest scop, mitropolitul Teofan, care, atunci când nu este “încoronat” “prințul Bisericii” la sinagoga ieșeană sau când nu se sărută prietenește cu papa eretic Francisc, în pelerinaje pe care acesta din urmă le organizează în metropola dată de Hristos spre păstorire mitropoliţilor ortodocşi ai Moldovei, pozează într-un om blând, smerit și împăciuitor, în apărătorul valorilor ortodoxe, a decis să evacueze în plin Post al Nașterii Domnului și în prag de iarnă o întreagă parohie din averea sa și din biserica sa, pentru a face loc unui preot, a cărui singură valoare spirituală este aceea că “face ascultare de înaltu’”, și unei grupări de strânsură, compusă în mare parte din cetățeni al căror standard moral nu îi recomandă ca membri ai unei parohii ortodoxe.

Pentru a realiza această faptă, care i-a îngrozit, prin neomenia şi spiritul ei necreștin și chiar blasfemator, dacă ținem seama de perioada liturgică în care se petrece, chiar și pe unii dintre cei care sunt chemați să o pună în aplicare, mitropolitul  a angajat o firmă de pază și protecție de top, cu sediul central în capitală, pe care se spune că dorește să o mențină în localitate pe timp nelimitat, pentru a-i păzi “parohia” și “preotul paroh” în teritoriile din care dorește să îi evacueze pe mărturisitorii care îl sprijină pe părintele Ioan Ungureanu.

Știm că Mitropolia Moldovei este o instituție de utilitate publică, care trăiește din trei surse de venituri: bani de la bugetul de stat, donații scutite de orice impozit pe care ceilalți cetățeni români îl datorează statului și activități comerciale specifice, de asemenea scutite de impozite.

Nu putem să nu ne întrebăm: De unde are o instituție care trăiește dintr-un regim fiscal preferențial al statului sumele necesare pentru a plăti pe durată nelimitată o firmă de protecție și pază pentru a ține în post un preot adus într-o parohie împotriva credincioșilor acelei parohii? În ce capitol al bugetului mitropolitan sunt incluse cheltuielile cu firma de protecție și pază? În ce capitol din legea cultelor este inclusă finanțarea de la bugetul de stat și scutirea de impozite pentru angajarea unor trupe de mercenari care să îi țină pe credincioșii ortodocși departe de biserica pe care au construit-o cu banii, cu munca și cu dragostea proprie? Rugăm autoritățile financiare ale țării să ne dea un răspuns, dacă binevoiesc şi au cadrul legal să o facă.

Dacă tot suntem la capitolul finanțe, nu putem să nu observăm că presa botoșăneană face un zid opac în jurul mitropolitului Teofan și al acoliților din teritoriu. Presa este o instituție cu o componentă comercială importantă, iar fidelizarea sa este de așteptat să se facă mai mult prin oportunități comerciale decât prin principii înalte.

Nu știm cum a reușit să fidelizeze mitropolitul Teofan presa laică în așa manieră încât punctul de vedere al părintelui Ioan Ungureanu și al poporului din Schit Orășeni să nu conteze și să nu se audă deloc (aproape niciun ziarist din Botoșani sau Iaşi nu l-a contactat să îl întrebe pe preot care e punctul său de vedere, cum se face în astfel de cazuri, într-o ţară în care presa face din orice nimic cazuri monumentale pe care le rostogoleşte în spaţiul public până la saţietate), dar dacă se întâmplă ca MMB să fi investit financiar în diverse campanii de presă (ceea ce nu este neobișnuit, nici condamnabil, în mod normal, în relații sociale dintre diverse entități, de preferință din mediul privat, pe o piață liberă), ne permitem să întrebăm cu ce resurse a fidelizat MMB, instituție de utilitate publică, cu regim fiscal preferențial, toată presa din zona Moldovei? Dacă nu a investit bani, atunci ce a făcut încât presa să vadă o singură realitate la Orășeni, realitatea descrisă de MMB? Nu credem că a făcut-o prin rostirea adevărului de credinţă, de care actualul mitropolit este străin.

Aflăm din unele surse că un profesor de sport dintr-un liceu botoșănean, care lucrează la firma de pază contractată de MMB, s-a lăudat în fața elevilor că va participa la operațiunea de evacuare a preotului Ioan Ungureanu și că a arătat un document emis de primarul Comunei Cristești, în care acesta din urmă îi arată profesorului respectiv titlurile de proprietate ale parohiei, incluzând acolo chiar și paraclisul construit pe teren privat, care nu aparține în niciun caz mitropoliei.

Întrebăm respectuos Inspectoratul Școlar Județean Botoșani: Pentru ce este plătit un profesor de sport într-un liceu botoșănean, să îi învețe pe copii educația fizică sau să se laude cum va înlătura un preot dintr-o parohie?

Printre adepții preotului ecumenist Bolohan se vorbește că, după ce îi vor elimina pe membrii antiecumeniști ai parohiei din biserică, angajații firmei de pază și protecție vor face… dosare penale oricui va îndrăzni să critice noua “orânduire”.

Nu ar fi lipsit de importanță să ni se spună de când a fost învestită o firmă de pază și protecție cu abilități de cercetare penală, pentru a putea face dosare penale?         

Aceste întrebări sunt retorice, deoarece mitropolitul Teofan şi-a creat o adevărată “jamahirie mitropolitană” la Botoşani, căreia îi este “ayatollah”, subordonându-şi multe dintre instituţiile statului, puse să lucreze intens pentru evacuarea preotului Ioan Ungureanu. Toate strigătele de ajutor ale cetăţeanului Ioan Ungureanu, unul dintre românii căruia în acest moment i se încalcă aproape toate drepturile constituţionale, au rămas fără niciun ecou din partea unui stat cu pretenţii europene, de separare a puterii laice de cea religioasă.

Anterior apariției informației că părintele Ioan și toată comunitatea vor fi scoși afară din parohie, mitropolitul a încercat, printr-un nou demers viclean, să pozeze în fața opiniei publice ca părinte îndurerat care îl cheamă pe părintele Ioan Ungureanu la “împăcare”.

Mai precis, imediat după anunțarea câștigului în instanță, mitropolitul l-a trimis pe arhimandritul Ioan Harpa să îl contacteze pe părintele Ioan, pentru “a-i da o ultimă șansă, lucru destul de suspect pentru cineva care tocmai câştigase o bătălie judiciară.

Prin acest gest, mitropolitul voia în primul rând să nu fie pus în situaţia de a interveni în forţă contra poporului credincios, ştiind că astfel îşi va ştirbi imaginea atent creată de părinte grijuliu, de “cumătru” susţinător al demografiei în rândurile preoţimii, de sprijinitor al tradiţiilor moldoveneşti, despre care nu ştie nimic, fiind originar din cealaltă parte a ţării etc.

Apoi, credea că în condiţiile în care părintele Ioan a pierdut procesul, îl va determina să reia pomenirea, situație în care ar fi renunțat probabil la punerea în executare a hotărârii judecătorești, fiind pregătit și pentru cazul în care părintele refuza, pentru a se putea prezenta poporului ca un exemplu de îngăduință și dragoste părintească față de un preot care refuză să se pocăiască și să își ceară iertare de la cel care a făcut toată această tevatură pentru a-și ascunde greșeala dogmatică pe care a făcut-o în Creta, din pricina căreia nu mai este vrednic de a fi mitropolit al Moldovei și Bucovinei, tron pe care au stat de-a lungul timpului numeroși sfinți, sfințiți ierarhi, mari cărturari și iubitori de popor, cu care mitropolitul Teofan nu are nici în clin, nici în mânecă.

Ce legătură poate exista între “prințu’ di la Bisăricili” Teofan și cărturarul de nivel european mitropolitul Dosoftei? Ce legătură poate fi între părintele poporului, mitropolitul Iosif cel Milostiv, și mitropolitul Teofan, care, prin barbaria persecuției pe care a aplicat-o la Schit Orășeni, unde a distrus o comunitate ortodoxă care s-a opus ereziei înaltpreasfinţiei sale, și-a câștigat un loc în istorie alături de ierarhi eretici persecutori din vechime, precum Ioan Vekkos și Ioan Calecas?

Părintele Ioan Ungureanu a refuzat să dea curs acestor invitații otrăvite și mincinoase, preferând să se mute într-un paraclis foarte mic și într-un modul de locuit, unde iarna poți degera oricând, decât să abandoneze lupta contra ereziei, pe care a început-o în anul 2016, când a încetat pomenirea unui mitropolit care a dovedit cu prisosință că nu merită să fie întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române din Moldova.

Și-l închipuie cineva pe mitropolitul Varlaam participând în orașul pe care Hristos i l-a dat spre păstorire la un pelerinaj papistaș, sărutându-se cu cel care se află într-o cădere la fel de grea precum cele ale lui Adam și Iuda, așa cum a făcut-o mitropolitul “pelerin” Teofan, spre stupefacția tuturor care ne așteptam măcar să dispară din peisaj în acele zile, dacă nu are curajul să ia o atitudine tranșantă contra acelui pelerinaj cu impact simbolic pentru papismul din Moldova?

Refuzând propunerile de compromis ale mitropolitului eretic, părintele Ioan a decis să lupte până la capăt pe calea legală și numai când nimic nu va mai putea fi făcut să accepte că aceasta este voința lui Dumnezeu și să continue lupta din afara zidurilor materiale ale parohiei pe care a clădit-o de la zero în cei aproape 20 de ani de preoţie şi jertfă. Nu va accepta sub nicio formă erezia ecumenistă a mitropolitului Teofan de dragul păstrării dreptului de a sluji în parohia în care are tot oricum dreptul deplin să slujească, în virtutea faptului că pedeapsa caterisirii pe care a primit-o este invalidată de canoanele Bisericii (31 ap., 15 I-II, 3 sin. III ec.).

Astfel, părintele a adresat tribunalului din Suceava o contestație în anulare contra deciziei Tribunalului Suceava, prin care a fost evacuat, pe motiv că judecătorii au ignorat probe importante prezente în dosar. Contestaţia se va judeca pe data de 10 decembrie.

În plus, a adresat o cerere de lămurire a opozabilității hotărârii judecătorești, argumentând că interpretarea art. 898 din Codul de Procedură Civilă nu poate să se refere la membrii parohiei, atunci când spune că împreună cu locatarul abuziv vor fi evacuați toți cei ce se află în proprietatea respectivă fără un titlu de proprietare opozabil creditorilor, deoarece membrii parohiei au un titlu de proprietate opozabil creditorilor: este titlul de proprietate al parohiei, pe care preotul uzurpator Bolohan l-a folosit împotriva poporului credincios.

Acel titlu de proprietate spune că proprietar pe toate terenurile din care urmează a se face evacuarea silită este Parohia Schit Orășeni. Conform art. 43 din Statutul BOR, “parohia este comunitatea creștinilor ortodocși, clerici și mireni, situată pe un anumit teritoriu și subordonată centrului eparhial din punct de vedere canonic, juridic, administrativ și patrimonial…”.

Parohia Schit Orășeni este comunitatea creștinilor ortodocși din satul Schit Orășeni, care se află în cadrul Centrului Eparhial Iași, adică în Biserica Ortodoxă Română, chiar dacă refuză să facă, cu acordul deplin al sfintelor canoane mai sus invocate, ascultare de un episcop care propovăduiește erezia ecumenistă cu capul descoperit.

Împotriva membrilor acestei parohii nu s-a pronunțat nicio decizie de excomunicare sau vreo altă pedeapsă bisericească. Prin urmare, aceștia sunt membri de drept ai parohiei și au dreptul de proprietate intact față de bunurile din care dorește să îi scoată MMB.

Mai mult, ei au și dreptul canonic străvechi de a nu fi de acord cu un anumit preot, mai ales când acesta este impus de către mitropoliți eretici și apărați de firme de protecție și pază.

Acest drept inalienabil este consemnat în Pidalion, colecţia de legi a Bisericii, unde se spune : “Întâi, că după dreptul cuvânt unii ca aceştia [ierarhi şi preoţi] trebuie a se alege de Arhierei şi de sinierei, urmând şi împreună alegerile cele de la popor, şi al doilea, că poate cei mai înţelepţi şi mai evlavioşi mireni se cuvine împreună să aleagă cu episcopii şi preoţii pe cei ce urmează a se hirotonisi lor preot (sau arhiereu)”[1].

Canonistul sârb Nicolae Milaş vorbeşte despre acelaşi lucru : „Dar la comentarul canonului 4 al sinodului I ecumenic am citat mai multe mărturii chiar de pe vremea când s-a ţinut acest sinod laodiceean[2], precum şi din vremurile următoare, din care mărturii se vede că prin canonul prezent nu a fost despuiat poporul de dreptul legal de a participa în limite determinate la alegerea persoanelor preoţeşti şi mai ales de episcopi”[3].

Prin urmare, condiţia ca parohia să fie condusă de un preot numit de chiriarh, cuprinsă în definiţia parohiei din Statutul BOR, nu poate fi interpretată în sensul ca parohia să fie condusă de un preot numit de chiriarh împotriva voinţei populare.

Alungarea credincioșilor din parohia lor, în baza unui act de caterisire necanonic pronunțat de mitropolitul ecumenist Teofan contra preotului Ioan Ungureanu, într-o mascaradă de proces în care mitropolitul și-a judecat propria cauză, îi pune în postura de a nu își mai putea exercita dreptul la liberă exprimare religioasă, mai ales că mitropolitul intenționează să îl și trimită în închisoare pe preotul Ioan Ungureanu, la capătul unui proces penal pentru exercitare ilegală a funcției de preot, aflat pe rol la Judecătoria  Botoșani.

Un astfel de abuz, săvârșit cu ajutorul puterii de stat, ar contraveni jurisprudenței CEDO, care a decis, într-o speță în care a fost condamnat statul român (Szabo & Tothpal c. România, 2019), că statul nu are dreptul de a susține conducerea unui cult în a impune unui grup dizident din cultul respectiv voința și doctrina conducătorului cultului. Adică, exact ce face mitropolitul Teofan la Schit Orășeni.

În așteptarea momentului în care vor simți “dragostea” și “grija părintească” a mitropolitului Teofan “Vekkos”, credincioșii și preotul au depus o cerere de suspendare temporară a executării, până când se vor lămuri toate aspectele ridicate mai sus.

Dacă deznodământul acestui demers va fi alungarea întregii comunități care îl susține pe părintele Ioan Ungureanu din parohia proprie sau obligarea acesteia să îl accepte pe preotul ecumenist Bolohan în schimbul primirii lor la slujbele din parohie, credincioșii din localitate vor continua lupta în instanțele internaționale.

Două sunt demersurile pe care intenționează să le facă:

  1. La CEDO, unde să reclame faptul că li s-a furat proprietatea, printr-un Statut BOR ce contravine în unele prevederi legislaţiei civile cu privire la proprietate, și li s-a prejudiciat grav dreptul la liberă exprimare a credinței ortodoxe;
  2. La viitorul sinod ecumenic, care va condamna erezia ecumenistă, unde vor cere caterisirea și anatemizarea mitropolitului eretic Teofan Savu și a funcționarilor săi episcopali care au pus la cale acest abuz.

La CEDO, vor arăta că prin decizia tribunalului sucevean au fost privați de dreptul de a se manifesta ca ortodocși în propria parohie, că au fost alungați de acolo pentru că s-au opus ereziei mitropolitului, care i-a oprimat cu ajutorul puterii statului, că statul român nu dă doi bani pe o decizie CEDO în care a fost condamnat cu câteva luni mai înainte pentru o speță similară, în care i s-a pus în vedere să nu mai intervină în favoarea unui conducător de cult care dorește să se impună față de o grupare dizidentă a acelui cult.

La viitorul sinod ecumenic, chiar dacă acesta se va desfășura peste sute de ani, oamenii sunt determinaţi să transmită din generație în generație strănepoților lor obligația de a-l chema pe mitropolitul eretic Teofan în judecată și a-i cere caterisirea (dacă sinodul va fi în această generaţie) și anatemizarea, după modelul  aplicat unor eretici precum Origen sau Teodor de Mopsuestia, daţi anatemei la sute de ani după ce au trecut din viaţă.

Printre capetele de acuzare pe care sătenii le vor introduce la acel sinod se vor afla:

  1. afirmații eretice de genul celor potrivit cărora pe altarul ortodocșilor și al papistașilor s-ar afla “Același Cristos”, iar “protestanții, putem spune că au o pâine sfințită și un vin sfințit”;
  2. poziția față de monofizism și semnătura pe acordul de recunoaștere a acestora ca “Biserică” (documentele BOR legate de dialogurile cu monofiziții, în care mitropolitul Teofan a fost implicat activ, pot fi citite pe această pagină);
  3. semnarea actelor eretice din Creta și impunerea lor brutală în eparhie și, mai ales, în satul lor, Schit Orășeni;
  4. activitatea slujbașilor episcopali de distrugere a comunității, exploatarea tuturor patimilor în cel mai necreștin mod imaginabil, cu scopul de a-i învrăjbi și a-i face să se urască unii pe alții;
  5. trădarea tuturor credincioșilor mitropoliei în ziua în care a participat la pelerinajul papistaș, în loc să i se opună, cum au făcut toți ierarhii ortodocși din istorie, cei bulgari cu câteva săptămâni înainte…
  6. dezbinarea produsă după semnarea documentelor din Creta în toate familiile ortodoxe din Moldova, în toate parohiile, între ortodocșii care au reacționat corect la căderea în erezie și cei ce nu au reușit încă să înțeleagă ce este de făcut și au fost asmuțiți cu viclenie împotriva celor ce au mărturisit de către slujbașii mitropolitani, care i-au descris ca „schismatici”, „în afara Bisericii” etc.

Oamenii sunt conştienţi că la instanțele bisericești locale nu are niciun rost să își caute dreptate, deoarece ierarhii actuali sunt părtași la aceeași erezie, iar dacă mai e vreunul cu cuget ortodox nu are curaj să și-l arate sinodal.

Dovadă recentă stă faptul că episcopul apostat Sofronie Drincec de la Oradea nici măcar nu a fost deranjat cu vreo întrebare de către sinodul BOR, care s-a ținut în urmă cu o lună, pentru faptul că a fost pomenit ca episcop uniat la slujbele uniate la care participa, faptă reclamată sinodului de un grup de credincioși din eparhia respectivă.

În locul unui dosar de caterisire a episcopului Sofronie, Mitropolia Ardealului a introdus în sinod un dosar ce cuprinde promisiunea de canonizare al părintelui Arsenie Boca. Poate este o simplă coincidență, dar poate fi și o lucrare gândită, în speranța că ardelenii vor uita acest prim pas făcut de episcopul orădean spre integrarea Bisericii noastre în “Biserica soră” papistașă, după modelul greco-catolic.

Abuzul pe care se pregătește să îl facă MMB contra sătenilor din Schit Orășeni se vrea o lecție servită tuturor din Patriarhie care ar îndrăzni să mai înfrunte ierarhia eretică actuală a Bisericii Ortodoxe Române.

O astfel de “pastorație” poate fi acceptată în lumea interlopă, probabil, nicidecum Bisericii lui Hristos, care trebuie să fie transpunerea în lume a relației de iubire treimice.

Lecția pe care vrea să o predea MMB la Orășeni ar trebui să îi învețe pe toți câte ceva. Pe preoții pomenitori care s-au codit să întrerupă pomenirea ar trebui să îi învețe că atunci când patriarhul și episcopii săi îl vor accepta pe papa deschis (mai deschis decât au făcut-o deja în primăvară), sfințiile lor nu vor mai putea întrerupe pomenirea, așa cum visau, când spuneau că “nu e încă momentul”.

Dacă nu au făcut-o când a trebuit, atunci când se vor trezi va fi prea târziu, și probabil vor avea soarta pe care le-o pregătește mitropolia moldoveană mărturisitorilor din Schit Orășeni, lăsați singuri contra unui aparat represiv gigantic, alcătuit din ierarhia ecumenistă și aparatul aservit de stat.

Credincioșilor care, cu inima deschisă, încearcă să aducă o jertfă lui Hristos, contribuind la patrimoniul bisericesc, abuzul incalificabil al MMB le dă de înțeles că tot poporul ortodox este redus la o stare de “iobăgie duhovnicească” pe moșia ierarhilor eretici.

După discuții numeroase cu oameni de lege, cunoscători ai fenomenului, concluzia e că cea mai bună metodă „profilactică” pentru credincioșii ortodocși care doresc să fie ctitori de biserici sau să ajute Biserica în vreun fel este fie să nu o facă cât timp acest statut abuziv este în vigoare și să ceară ierarhiei schimbarea prevederilor legate de proprietate din acesta, pentru ca drepturile și statutul în Biserică al credincioșilor să nu mai poată fi puse în discuție, ci să respecte canoanele în domeniu, iar clerul inferior să nu fie la cheremul ierarhilor, mai ales după ce, în cele mai multe cazuri, acești preoți sunt cei ce coordonează ctitorirea bisericilor pe care ulterior le acaparează eparhii, fie să o facă cu contracte civile precise, în care să se asigure că jertfa lor rămâne a lui Hristos şi a poporului ortodox, nu a unui episcop eretic, care îi poate da afară din parohiile lor și din Casa lui Dumnezeu oricând doreşte.

Credincioșii trebuie să aibă grijă ca, după ce au construit un lăcaș de cult, să îi pună în vedere preotului să nu facă acte de proprietate în numele eparhiei, fără acordul lor, așa cum se întâmplă acum, pentru a nu risca să fie excluși cu totul de la această proprietate, adică să devină chiriași în propria muncă.

Pe turla parohiei Schit Orășeni scrie încă PAROHIE ORTODOXĂ LIBERĂ DE ECUMENISM. Împotriva acestei declarații, mitropolitul Teofan a dezlănțuit cea mai brutală persecuție din toată Ortodoxia din zilele noastre.

Inscripția va rămâne pe turla clopotniței cât va binevoi Dumnezeu. Dacă va fi voia lui Dumnezeu ca oamenii să se mute permanent cu totul peste drum, în micuțul paraclis dedicat sfinților ocrotitori, unde deja se închină de câteva săptămâni, o vor face, dar parohia Schit Orășeni din judeţul Botoşani, leagănul natal al Sfântului Cuvios Sila, va continua să nu îl accepte pe mitropolitul Teofan ca ierarh, cât timp va fi eretic și nu se va pocăi, nici pe preotul trimis de acesta, care își ocupă parohia cu ajutorul forțelor de ordine și pază, fără a avea nicio mustrare de conștiință din acest motiv, după ce, cu ani în urmă, recunoscuse că părintele Ioan Ungureanu are dreptate, lucru recunoscut de mai toți din zonă.

Rămâne de văzut cum îl vor mai putea privi în ochi pe mitropolit credincioşii botoşăneni şi vor mai asculta cum i se cântă “Întru mulţi ani…” celui care îi persecută pe restauratorii şi ctitorii celei mai vechi vetre monahale din zonă şi celei mai frumos restaurate biserici monument istoric, unde ştiu că au un Sfânt local, pe Sfântul Sila, plecat apoi la Sihăstria Putnei ?

Cu mila lui Dumnezeu, se va putea spune și de acum încolo că lupta contra ereziei ecumeniste continuă în Schit Orășeni, cu ajutorul și ocrotirea Maicii Domnului și ale Sfinților Sila, Paisie și Natan.

Putem fi siguri că rănile adânci ale acestei cumplite nedreptăţi, făcute prin această evacuare, se vor vindeca, dar semnele lor vor rămâne în Veşnicie, și de ele va da seama mitropolitul persecutor, în toată măsura împotrivirii înaltpreasfinției sale faţă de Dumnezeu şi de Cuvintele Sale.

Note:

[1] Pidalion, Cârma Bisericii Ortodoxe, Editura Credinţa strămoşească, 2007, p. 426.

[2] Canonul 13 al acestui sinod a fost invocat până la refuz de către avocații MMB ca dovadă că poporul nu are niciun drept în numirea preoților.

[3] Dr. Nicolae Milaş, Canoanele Bisericii Ortodoxe însoţite de comentarii, vol. I, partea I, Arad, Tipografia diocezană, 1934, pp. 91-92.

Ultra-ereziarhul Bartolomeu și călugări athoniți de la mânăstirile Xenofont și Pantocrator au participat la o „vecernie” împreună cu papistașii într-o mânăstire cisterciană din Belgia

Ecumenism deșănțat! Ereziarhul cu funcția de patriarh al Constatinopolului nu mai are nici o limită!

Frăția mânăstirilor Atonite Xenofont și Pantocrator împreună cu Patriarhul Bartolomeu, au luat parte la Vecernie într-o mânăstire catolică.

Pe 12 noiembrie 2019, Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului a vizitat comunitatea catolică a abației Notre Dame de Saint-Remy din Rochefort, din ordinul monahal al cistercienilor, potrivit paginii oficiale de Facebook a abației Chevetogne.

Se menționează în mod special că Patriarhul Bartolomeu „a fost primit cu căldură de Părintele Gilbert Degros și de comunitatea monahală, precum și de un număr mare de credincioși, prieteni și vizitatori ai mânăstirii”.

Se relatează deasemeni că „Dom Lambert Vos, abatele Mânăstirii Chevetogne, cei trei predecesori ai săi și întreaga frăție a mânăstirii, au luat parte la vecernie, precum și starețul Mănăstirii Maredsous, Părintele Bernard Lorent, alți călugări, călugărițe și alte personalități religioase. ”

Conform informațiilor postate pe pagina abației, „în timpul vecerniei, un cor de călugări ai abației Chevetogne a interpretat imnuri greco-slave și bizantine în templul principal al mânăstirii, într-o deplină concordie la acest eveniment solemn.”

Din sursele sale, UJO a aflat că, pe lângă patriarhul Bartolomeu, egumenul Mânăstirii Atonite Xenofont, Arhimandritul Alexie și Ieromonahul Teofil de la Mânăstirea Pantocrator au luat parte la Vecernie, toți cei prezenți în mânăstirea catolică menționată mai sus.

În același timp, ediția greacă Romfea relatează că „abatele mânăstirii, Gilbert Degros, și-a exprimat mulțumirea sinceră patriarhului Bartolomeu, pentru prezența sa onorabilă la abație, în timp ce patriarhul și-a exprimat în mod corespunzător bucuria de a participa împreună la această slujbă”.

În plus, el a mulțumit starețului pentru relațiile de frăție și asistența importantă oferită de mânăstire „Sfântului Scaun al Belgiei„.

Publicația relatează că Patriarhul Bartolomeu i-a oferi în dar abatelui, o cruce sculptată în argint; la rândul său, Mânăstirea Rochefort i-a oferit Patriarhului, o Biblie rară legată în piele, o copie a Bibliei din secolul al XIV-lea.

UJO a scris cu puțin timp în urmă că Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului, în mesajul său către Papa Francisc, a spus că „restabilirea comuniunii (euharistice – ed.) Între Bisericile noastre rămâne speranța noastră sinceră, obiectivul principal al rugăciunilor noastre și scopul dialogului adevărului stabilit între Bisericile noastre „.

Sursa:  Patriarch Bartholomew and Xenophontos Abbot pray with Catholics in Belgium

Via:

Patriarhul Bartolomeu și părinți athoniți au participat la Vecernie într-o „mănăstire catolică”

Sfinții martiri și mărturisitori năsăudeni – Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra, Vasile din Telciu și cei împreună cu ei

Image result for sfintii nasaudeni

Sfinții Năsăudeni Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile Dumitru din Mocod, Marin Grigore din Zagra şi Vasile Oichi din Telciu au suferit martiriul în ziua de 12 noiembrie 1763. Au fost apărători ai credinţei strămoşeşti şi ai neamului românesc.

Acest sfânt martir al neamului nostru, Atanasie Todoran, s-a născut în Bichigiu, sat de pe Valea Sălăuţei, într-o familie de ţărani liberi, înrudit cu familia preoţilor Coşbuc din Hordou, strămoşii poetului George Coşbuc. Există destul de puţine informaţii despre viaţa lui. Fruntaş în comună, cunoscător de carte, fusese jude şi colector al dărilor în comunele de pe Valea Bichigiului şi a Sălăuţei. Se pare că încă din tinereţe a făcut parte dintr-un regiment care era aşezat undeva lângă Viena şi, tot amânâdu-i-se eliberarea, a dezertat şi s-a întors acasă. Urmărit de oamenii împărăţiei, s-a refugiat în Munţii Ţibleşului, în Maramureş şi în Ţara Chioarului. A ajuns în Moldova, unde a slujit ani îndelungaţi, cum atestă fragmentul unui document emis de domnitorul Mihai Racoviţă, din care reiese că îl eliberează din oaste pe Atanasie, în vârstă de 74 de ani, după ce a slujit 13 ani în rang de căpitan, şi că este ridicat la rang de răzeş.

Pentru vechea dezertare, a fost închis câţiva ani în Turnul Dogarilor din cetatea Bistriţei. După ce a fost eliberat, s-a întors la Bichigiu. Neexistând preot ortodox în sat, s-a opus cu înverşunare împărtăşirii fiului său cu azimă, precum şi spovedirii lui de către un preot unit. Bătrânul şi-a îngropat băiatul în ritul credinţei strămoşeşti; fata îi murise şi ea cu ani în urmă, când era fugar prin munţi.

În anii 1761-1762 a tratat cu guvernul din Viena, alături de alţi fruntaşi, militarizarea a 21 de comune de pe Valea Bichigiului, Sălăuţei şi Someşului Mare. A fost el însuşi la Viena, împreună cu alţi români, unde s-a încheiat pactul cu guvernul şi li s-au dat asigurări că, după intrarea în regimentul grăniceresc, românii din ţinutul Năsăudului vor beneficia de înlesniri. El a cerut însă ca, prin înfiinţarea regimentului de graniţă, românii să nu fie siliţi să-şi lepede credinţa, căci de decenii ortodocşii transilvăneni se confruntau cu impunerea, aproape pe orice cale, a credinţei unite. Întors acasă şi aşteptând roadele înţelegerii, Atanasie şi-a dat seama că nu s-a ţinut seama de dorinţa românilor şi a început să se opună pe faţă procesului de militarizare. Năsăudenii vedeau limpede că sistemul grăniceresc urmărea să-i convertească la catolocism şi, apoi, că nu li se aplica promisiunea ridicării iobăgiei.

La 10 mai 1763, la Salva, pe platoul numit „La mocirla”, era organizată sfinţirea drapelelor de luptă şi depunerea jurămintelor de către nouă companii ale Regimentului de graniţă nou înfiinţat. Generalul Bukow, trimis de Curtea din Viena să urmărească şi să impulsioneze în Ardeal trecerea la catolicism, a venit să primească jurământul grănicerilor năsăudeni şi să le sfinţească steagul. Când militarii erau pregătiţi pentru depunerea jurământului, în faţă a ieşit, călare, „moş Tănase Todoran”, în vârstă de 104 ani, şi le-a rostit grănicerilor o cuvântare. Printre altele, le spunea: „De doi ani noi suntem grăniceri şi carte n-am primit de la înalta împărăteasă că suntem oameni liberi! – şi apoi aşa nu vom purta armele, ca sfânta credinţă să ne-o batjocorească! Jos armele!”. Cuvintele înflăcărate ale bătrânului au dat roade. Soldaţii care urmau să depună jurământ de credinţă faţă de Viena au trecut de partea lui Atanasie aruncând armele jos,în semn de protest şi nesupunere.

La scurt timp după aceea, s-au făcut cercetări pentru ca vinovaţii să fie pedepsiţi.

La 12 noiembrie 1763, pe acelaşi platou de la Slava a avut loc execuţia celor găsiţi vinovaţi de revolta din luna mai. Atanasie Todoran a fost frânt cu roata de sus în jos, iar capul i-a fost legat de o roată, „pentru că i-a reţinut pe oameni de la unire şi de la înrolarea în statutul militar grăniceresc…” – după cum se arată în sentinţa de condamnare. Împreună cu Atanasie au fost martirizaţi prin spânzurare, „pentru aceeaşi vină”, Vasile Dumitru din Mocod, Grigore Manu din Zagra şi Vasile Oichi din Telciu, alte nouăsprezece persoane fiind supuse bătăilor cu vergi; mulţi dintre cei bătuţi au murit sub lovituri. Capetele celor martirizaţi au fost ridicate pe pari la poarta caselor în care locuiseră, iar bucăţi din trupurile ciopârţite au fost aşezate la răscruci de drumuri. Primid moarte martirică, Atanasie şi-a vărsat sângele pentru credinţa strămoşească şi pentru drepturile românilor transilvăneni. De atunci şi până astăzi, cinstirea memoriei lui se face neîntrerupt în conştiinţele ortodocşilor năsăudeni, iar mărturiile vremii îi aşază alături pe cei trei care au pătimit împreună cu el. – doxologia.ro

Cuviosul SOFRONIE SAHAROV contra mitropolitului Ieroteos Vlahos, demascând erezia neo-papismului sau „primus sine paribus”

Arhim. Sofronie Saharov despre „neo-papismul Constantinopolului” – explicația mizei dogmatice uriașe a schismei din Ucraina

Foto – activenews

de Iosif Mihăileanu

Mi-a căzut în aceste zile sub ochi un articol care pune cel mai clar în lumină gravitatea problemei bisericești din Ucraina. Autorul lui este unul dintre marii teologi ai secolului XX și un om sfânt totodată, părintele arhimandrit Sofronie Saharov.
Problema bisericească din Ucraina este conflictul dintre Biserica Ucraineană canonică, care este autonomă în cadrul Patriarhiei Ruse, și Biserica autocefală, care a fost recunoscută de Patriarhia Constantinopolului. Acest conflict a rezultat și alimentează, totodată, conflictul mai vechi dintre Patriarhia Rusă și Patriarhia Constantinopolului. Există și o dimensiune politică: marii susținători ai celor două tabere sunt Rusia și, respectiv, SUA, aflate în luptă pentru dominație în lume.
Dar cel mai grav aspect este că în problema bisericească din Ucraina se confruntă două viziuni dogmatice asupra Bisericii Ortodoxe a toată lumea. Fiecare parte implicată, și Patriarhia Constantinopolului, și Patriarhia Moscovei, își fundamentează acțiunile pe câte un model dogmatic al relației dintre bisericile autocefale care alcătuiesc Ortodoxia mondială, iar aceste modele sunt diferite.
Viziunea dogmatică a Patriarhiei Constantinopolului este că Patriarhul ei este deasupra tuturor episcopilor ortodocși din lume, așa cum Papa de la Roma este deasupra întregului spațiu catolic. Într-un document oficial al Patriarhiei din 2014, un mitropolit grec a numit acest statut al Patriarhului de Constantinopol prin formula „primus sine paribus”, adică primul fără egali. Pericolul acestei viziuni asupra Bisericii este atât de mare încât, așa cum am scris în articolul „În fața pericolului schismei din Ucraina, patriarhii Antiohiei și Ierusalimului își dau mâna”, doi patriarhi au stins un conflict vechi de șase ani pentru a face front comun.
Cealaltă viziune este împărtășită de majoritatea bisericilor autocefale, care consideră că Bisericile Ortodoxe autocefale sunt egale în drepturi și responsabilități și Patriarhul de Constantinopol are doar un primat de onoare.

Acest tip de primat a fost numit prin formula „primus inter pares”, adică primul între egali.

Acest conflict este vechi, s-a manifestat și în secolul XX, de exemplu în legătură cu autocefalia bisericilor ortodoxe din Polonia, Cehia și Slovacia, SUA.
De curând, Mitropolitul Ierotheos Vlachos a publicat o declarație de susținere a viziunii dogmatice a Constantinopolului. Constantinopolul este văzut ca un cap al tuturor Bisericilor Ortodoxe autocefale, de la care acestea au autocefalia și căruia trebuie să i se supună. Autocefalia celorlalte Biserici Ortodoxe, a scris Mitropolitul Ierotheos, se află la bunăvoința Patriarhiei Ecumenice, singura care este în realitate deplin autocefală.

Pentru că Mitropolitul Ierotheos Vlachos are un statut foarte înalt între teologii ortodocși contemporani, poate cel mai potrivit răspuns la opinia sa este un articol scris de către arhimandritul Sofronie Saharov, în care părintele Sofronie arată gravitatea erorii dogmatice pe care se fundamentează pretenția Constantinopolului de a fi deasupra tuturor Bisericilor Ortodoxe autocefale.

În esență, arhimandritul Sofronie arată că relațiile dintre Bisericile Ortodoxe surori urmează modelul relațiilor dintre Persoanele Sfintei Treimi, în care niciuna nu este deasupra celeilalte și că Patriarhia de Constantinopol alterează aceste relații dintre Bisericile surori aducând în Biserica Ortodoxă o erezia de tip papală, în care un episcop, precum episcopul Romei, este deasupra tuturor celorlalți episcopi și a tuturor credincioșilor.
Articolul Părintelui Sofronie a fost publicat în Buletinul Exarhatului Patriarhal al Europei de Vest, nr. 2-3/1950, paginile 8-32, în limba rusă, și poartă numele „Unitatea Bisericii în chipul Unității Sfintei Treimi (Învățătura ortodoxă despre Sfânta Treime ca bază a Eclesiologiei Ortodoxe)”.

Articolul a fost scris în contextul în care mai multe parohii din Exarhatul Patriarhal al Europei de Vest treceau din Patriarhia Rusă în Patriarhia de Constantinopol. Până la urmă, Exarhatul va trece în subordinea Patriarhiei de Constantinopol. În 2018, Constantinopolul a declarat dizolvarea lui, dar deocamdată Exarhatul nu s-a supus acestei măsuri.

Acest articol a fost republicat ulterior fără referirile la Patriarhia de Constantinopol.

Părintele Sofronie Saharov explică întâi că orice deviere în învățătura dogmatică a Bisericii conduce către o îndepărtarea a oamenilor de Dumnezeu și de mântuire. De aceea, este foarte importantă învățătura dogmatică. În diferite momente istorice, un aspect sau altul al învățăturii dogmatice este supus pericolului de a fi schimbat și atunci acel aspect trebuie apărat cu toată puterea.
Tendința Constantinopolului de se considera deasupra tuturor Bisericilor Ortodoxe surori atacă învățătura despre Biserică: „Dogma despre Biserică […] în momentul de față, chiar în adâncurile Bisericii noastre Ortodoxe, este din nou expusă marelui pericol de a fi pervertită, ceea ce poate provoca daune inestimabile lucrării mântuirii și, prin urmare, firește, atenția noastră este concentrată asupra ei.”
Analiza greșelii Constantinopolului se face plecând de la relația corectă dintre Bisericile Ortodoxe autocefale surori. Această relație este modelată după chipul relației dintre Persoanele Sfintei Treimi, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, care sunt deoființă și egale în demnitate. De aceea Bisericile Ortodoxe surori sunt egale în demnitate și ele alcătuiesc împreună Biserica:
„Și iată chipul acestei ființări triunice trebuie să ne arate Biserica. Și dacă este să întrebăm în ce forme sau în ce principii ale vieții istorice bisericești putem vedea acest chip, va trebui să răspundem: în două principii, sobornicitatea și autocefalia. Traducând aceste principii în alt plan, putem spune: în dragoste și egalitate, în libertate și deoființime. Aducând toate aceste concepte împreună, obținem: în libertatea dragostei sobornicești și a egalității deoființimii.”
În secolul XX, Constantinopolul a încercat să subordoneze Bisericilor autocefale, iar acestei subordonări în învățătura despre Biserică îi corespunde în învățătura despre Sfânta Treime eroarea subordonaționismului, a ereticului Arie, prin care Fiul era considerat mai prejos decât Tatăl.
După afirmarea teoretică a primatului său, căruia trebuie să i se subordoneze Bisericile autocefale, Patriarhia Constantinopolului a trecut la diferite măsuri practice, intervenind în diferite patriarhii și luând decizii pan-ortodoxe fără să consulte celelalte Biserici autocefale. Aceste acțiuni, în 1950 aflate la început, dar care apoi au sporit ca număr și importanță, i-au dat atunci prilej Părintelui Sofronie să constate indice clar problema „neo-papismul din Constantinopol, care încearcă să treacă extrem de rapid de la etapa teoretică la cea practică.”
Părintele Sofronie este conștient că tendința înălțării lumești nu este nouă: „În general, tendințele papiste în lumea noastră căzută sunt firești. Ele sunt specifice nu numai Romei antice, ci și Estului, unde au apărut de mai multe ori în Bizanț. Cu toate acestea, Dumnezeu a păzit până acum Biserica din Răsărit și aceste tendințe s-au stins fără a încălca pacea adâncă a Bisericii”.
Părintele a identificat tendința Constantinopolului de a introduce în Biserica Ortodoxă statutul de Papă într-un moment în care lucrurile nu erau atât de avansate ca în prezent: „Papismul din Constantinopol, contemporan cu noi, se află încă într-o stare rudimentară”.
El observă că susținătorii poziției speciale a Constantinopolului au evoluat de la a vorbi despre un primat de onoare al lui la „dreptul de instanță supremă de justiție în Biserica Universală, uitând lupta seculară împotriva pretențiilor Romei la acest drept; uitând că tocmai aceste pretenții ale Romei au dus la marea și finala schismă a Bisericilor (1054)”. Profetic, Părintele Sofronie arată legătura dintre pretenția de dominare absolută a Bisericii și Marea Schismă de la 1054, iar astăzi vedem că pretenția Constantinopolului de dominare absolută a Bisericii Ortodoxe poate duce la cea mai mare schismă după cea din 1054.
Un alt punct de actualitate despre care Părintele Sofronie vorbește încă din 1950 este pretenția Constantinopolului de a i se supune întreaga diasporă ortodoxă. În Tomosul de recunoaștere și autocefalie acordat structurii autocefale din Ucraina, Constantinopolul a dispus ca toată diaspora acesteia să intre sub jurisdicția lui. „Proclamând principiul de dezvoltare romano-catolic, ei au rezervat pentru Constantinopol dreptul exclusiv asupra întregii diaspore ortodoxe din lume, negând aceste drepturi pentru alte Biserici autocefale, în raport cu diaspora fiecăreia dintre ele. Neavând niciun motiv pentru aceasta, nici în organizarea canonică a Bisericii, nici în practica ei seculară, ei, asemenea Romei celei dintâi, au început să afirme aceste drepturi nu pe baza canoanelor, ci pe baza poruncilor lui «Dumnezeu Însuși»” – spunea arhimandritul Sofronie.
Gravitatea acestei poziții este aceeași cu gravitatea erorii săvârșite de catolici: „papismul roman a adus structura ierarhică la extrem, evidențiind din întreg trupul Bisericii un anumit episcop ca fiind singurul purtător al infailibilității și, prin aceasta, a pierdut în viața Bisericii chipul existenței Sfintei Treimi, a faptului că aceasta este de o ființă și a egalității Ipostaselor”. Or, dacă Biserica nu mai este după chipul lui Dumnezeu, ea nu mai poate sluji omului să Îl cunoască cu adevărat pe Dumnezeu.
Părintele Sofronie citează din Enciclica Patriarhului Atenagora al Constantinopolului din Duminica Ortodoxiei din anul 1950, în care acesta a făcut un pas uriaș înspre afirmarea Constantinopolului ca Romă a Ortodoxiei:
„Să trecem la ultima și cea mai importantă expresie a papismului Constantinopolitan, la Enciclica Patriarhului Atenagora, publicată în Duminica ortodoxiei din 1950. Aici vedem o asemănare tot mai mare cu prima Romă, în esență ideea că, dacă Roma cea dintâi a căzut, atunci îi ia locul cea de-a doua Romă, cu aceleași drepturi și aceleași argumente. În această enciclică, Patriarhul Atenagora numește Patriarhia din Constantinopol, „stâlp purtător de lumină”, „bastionul strălucitor al Ortodoxiei și stâncă creată de Dumnezeu”, „veriga, care leagă într-un întreg toată istoria Bisericii Ortodoxe”, „Tronul Universal și Centrul spre care sunt îndreptate privirile întregului cerc al Bisericilor lui Dumnezeu” – centru care grupează și ține toate Bisericile Ortodoxe”.
Părintele Sofronie citează și fragmente în care Patriarhia de Constantinopol este indicată ca o Biserică-Mamă care asigură în mod exclusiv legătura cu Dumnezeu a celorlalte biserici: „doar prin această Biserică-Maică, adică prin comuniunea și contactul cu ea […] se unesc cu trupul Unei, Sfintei, Sobornicești și Apostolicești Biserici”. Și aceasta are dreptul să le ceară spunere celorlalte.
Tot în această Enciclică, se vorbește explicit despre obligația Bisericilor Ortodoxe surori de a-și împlini „îndatoririle” față de Patriarhia de Constantinopol: „Biserica-Mamă, a cărei întreagă existență a fost o luptă neîncetată pentru a păstra credința și virtuțile strămoșilor, pentru bunăstarea Sfintelor lui Dumnezeu Biserici și pentru mântuirea fiecărei comunități creștine, are tot dreptul să ceară față de sine respectul cuvenit al propriilor copii și să aștepte îndeplinirea completă și de bună voie a îndatoririlor lor în raport cu ea”.
Părintele Sofronie remarcă cum Constantinopolul consideră că celelalte biserici ortodoxe sunt inferioare lui: „Constantinopolul – e totul, el este Biserica Universală, iar ceilalți sunt niște părți, și fac parte din Biserica Universală doar pentru că sunt legate de Constantinopol.”
În continuare, Părintele Sofronie pune punctul pe i, scriind explicit că viziunea Patriarhiei Constantinopolului este o erezie ecleziologică, de același tip cu papalitatea romano-catolică și că ea pune în pericol existența Ortodoxiei:
„Trebuie, oare, să spunem că această formă de papism este tot o erezie ecleziologică, cum ar fi papismul roman? Trebuie oare spus că, realizată în viața Bisericii, ea va duce în mod inevitabil la pervertirea întregului chip duhovnicesc al existenței noastre? Legând, asemenea primei Rome, cu un element local (iar referitor la Constantinopol trebuie să adăugăm, și rasial – grec), dreptul exclusiv la autoritate și dreptul de a învăța în Biserică, el (papismul) ne întoarce la acele vremuri despre care citim în Evanghelie: «Părinții noștri s-au închinat pe acest munte, iar voi ziceți că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm” (Ioan 4:20)»”.
Dar Mântuitorul a răspuns la întrebarea femeii samarinence de la Fântâna lui Iacob că nu locul este important, ci adevărul închinării: „Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veți închina Tatălui […] Duh este Dumnezeu și cei ce I se închină trebuie să i se închine în duh și în adevăr” (Ioan 4, 21, 24)
De aceea Părintele Sofronie scrie că Patriarhul Atenagora greșește atunci când transformă Patriarhia de Constantinopol, adică un element geografic și un element etnic, în garantul Ortodoxiei: „Patriarhul Atenagora pune apartenența la Biserica Universală în dependență de legătura cu Constantinopolul. Altfel am învățat demult să gândim și să credem.”
Citându-l pe Sfântul Pavel, Părintele Sofronie arată că unitatea Bisericii nu se datorează subordonării unui centru unic de conducere, așa cum se dorește Constantinopolul, ci comuniunii în Hristos, prin trăirea într-un unic trup care este Biserica și care are un unic Cap, pe Hristos:
„Când Apostolul Pavel vorbește despre unitatea Bisericii, el nu o face dependentă de subordonarea ei unei singure conduceri, ci de comuniunea cu aceeași pâine a Trupului și a Sângelui Domnului (1 Corinteni 10, 14-17) și de conducerea (cuvântul original vine de la: a sta în capul) Bisericii de către un singur Cap – Hristos (Efeseni 4, 15-16)”.
Părintele Sofronie revine la denumirea de „Biserică-Mamă” pe care Constantinopolul o folosește în raport cu toate Bisericile Ortodoxe autocefale și pe care se bazează o parte din argumentarea poziției dominante a Constantinopolului. Mai întâi arată că acesta numire, chiar dacă ar fi adevărată (deși nu este), nu ar da un drept special Constantinopolului față de alte Biserici, pentru că între mama care naște și copilul care se naște este egalitate de demnitate:
„Patriarhul Atenagora, în această chemare a sa, adresată, după exemplul papilor de la Roma, direct tuturor creștinilor ortodocși din lume de a i se supune, argumentează această cerere categorică cu faptul că Constantinopolul este Maica Bisericilor. Nu vom spune acum în legătură cu cine și în ce măsură Constantinopolul s-a arătat a fi Mamă, să presupunem că el se poate numi cu adevărat Biserică-Mamă pentru toate Bisericile. Oricum, dacă am deduce faptul subordonării din cel al maternității istorice – ar fi o abatere de la triadologia ortodoxă potrivit căreia Paternitatea sau Filiația nu anulează deplinătatea egalității. Cel Născut din ființă este egal cu cel ce Naște. Așa au crezut sfinții părinți (Grigorie Teologul)”.
Părintele Sofronie oferă ca argument foarte clar statutul Patriarhiei Ierusalimului, care, deși este locul de unde a pornit creștinismul, totuși nu are prima poziție în ierarhia onorifică a patriarhiilor, ci a patra poziție:
„Faptul că în viața Bisericii, maternitatea nu a fost recunoscută ca bază nu doar a puterii, dar nici a cinstei, fiecare poate vedea cu cea mai mare claritate din exemplul Bisericii din Ierusalim, care este singura Mamă incontestabilă a tuturor Bisericilor, chiar și a Primei Rome.
Roma se laudă cu mormântul lui Petru. În Ierusalim se află Prealuminatul Mormânt al Însuși Mântuitorului Lumii. Roma se laudă cu „sângele purpuriu” al lui Petru și Pavel. În Ierusalim Și-a vărsat Dumnezeiescul Său Sânge Răscumpărătorul lumii. Roma se laudă cu slava „orașului veșnic”. În Ierusalim a învățat, a pătimit și a înviat Marele Împărat al Slavei – Domnul. Tot acolo, pe Muntele Eleonului, El i-a binecuvântat pe Ucenici și întru slavă S-a înălțat la cer. În același loc, în foișorul din Sion, Duhul Sfânt a coborât asupra apostolilor și a celor care erau cu ei, adică asupra Bisericii Universale. Acolo s-a desfășurat viața Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu. Tot acolo a avut loc primul Sinod Apostolic, prezidat de Iacov, fratele Domnului. Și totuși, în ciuda tuturor acestor lucruri, în perioada premergătoare Primului Sinod Ecumenic, el și-a pierdut chiar și independența și era subordonat Mitropolitului Cezareei Palestinei.”
Părintele Sofronie arată că urmarea firească a dorinței de dominație a Constantinopolul este lupta acestuia pentru anularea autocefaliei Bisericilor Ortodoxe surori.
„Faptul că deja Constantinopolul începe acum lupta cu autocefalia Bisericilor Locale nu ne miră nicidecum, deoarece aceasta este natura oricărui papism. Cu autocefalia nu se împacă nici romano-catolicismul.”
În continuare, el citează un teolog catolic care se exprimă împotriva autocefaliei bisericilor locale în același mod precum Constantinopolul:
„Iată ce spune S. Tâșkevici în a sa «Învățătură despre biserică»: «În biserica universală, bisericile locale sunt permise ca părți ale unui singur organism, ca niște ramificări care depind de un trunchi central, dar nu ca formațiuni bisericești autocefale complet independente, integrale, autocefale […] În Biserică este permisă consolidarea și slăbirea «centralizării» în funcție de condițiile timpului și ale locului; dar în nici un caz nu vom permite autocefalia completă a Bisericilor Locale: Biserica ar deveni atunci policefală, cu multe capete, ceea ce este de neconceput din punctul de vedere al naturii ei divino-umane […] Nu poate exista decât o singură ierarhie în Biserică; o federație a mai multor ierarhii complet independente contrazice însăși firea ei»”.
Părintele Sofronie arată că motivul pentru care a scris articolul este păstrarea adevărului în Biserica Ortodoxă, iar lupta cu neo-papismul Constantinopolului reprezintă efortul de păstra corectă învățătura despre Biserică, în fața oricărui centru de putere lumească care ar încerca vreodată să își impună dominația asupra întregii Biserici Ortodoxe:
„Luptând împotriva neo-papismului care a apărut în adâncurile Sfintei noastre Biserici, luptăm doar pentru adevărul în sensul bisericesc și veșnic al acestui cuvânt. Noi respingem orice «Romă»: și prima și a doua și a treia, atunci când este vorba de introducerea principiului subordonării în viața Bisericii noastre. Noi respingem atât papismul Roman, cât și Constantinopolitan, și Moscovit, și Londonez, și Parizian, și New Yorkez, și orice tip de papism ca pe o erezie ecleziologică care distorsionează creștinismul”.
El arată că niciun creștin adevărat nu va accepta această dominație a Constantinopolului:
„Dacă acum, în enciclica sa, Preafericitul Patriarh al celei de-a doua Rome vorbește despre legătura cu catedra din Constantinopol și supunerea față de ea ca despre o condiție obligatorie a aflării în Biserica Universală, atunci cine dintre adevărații creștini, care se închină «în duh și în adevăr», va accepta acest cuvânt?”
Pretenția Constantinopolului este la fel de absurdă precum pretenția Romei, arată Părintele Sofronie, căci orice centru de putere lumească poate dispărea și, dacă el ar fi unica legătură cu Dumnezeu, atunci ar însemna că această legătură dispare odată cu acel centru:
„Dar dacă, să presupunem că, din cauza uneia sau a altei catastrofe, ar dispărea de pe fața pământului prima și a doua Romă, ar rămâne oare lumea fără o legătură adevărată cu Dumnezeu, pentru că verigile care ne fac legătura cu El au dispărut? Nu, acesta este un glas străin (Ioan 10, 5). Aceasta nu este credința noastră creștinească.”
Spre finalul articolul, Părintele Sofronie reamintește că învățătura despre Biserică nu poate să contrazică învățătura despre Sfânta Treime, deoarece Biserica poartă chipul Sfintei Treimi și trebuie să Îl transmită credincioșilor:
„În acest eseu am încercat să vorbim despre faptul că învățătura despre Biserică nu poate contrazice învățătura ortodoxă despre (Sfânta) Treime; că și în existența Sa istorică ea trebuie să poarte chipul unității Treimice Dumnezeiești”.
Articolul Părintelui Sofronie lămurește foarte clar care este adevărul despre relațiile între Bisericile Ortodoxe locale. Deși Părintele Sofronie este un teolog uriaș și un mare sfânt, de 70 de ani de la scrierea acestui articol clar și puternic, argumentele lui sunt ignorate de toți teologii Patriarhiei Constantinopolului și de unii din alte Biserici, în special grecofone, între care Înaltpreasfințitul Ierotheos Vlachos. Aceasta arată cât de adâncă este această problemă și cât de greu va fi ca ea să se rezolve.