Bătălia de la Vaslui (Podul Înalt) – 10 ianuarie 1475 – Cea mai mare și clară victorie a unui domnitor român asupra turcilor otomani

Imagini pentru bataia de la vaslui stefan cel mare

Bătălia de la Vaslui [Podul Înalt] (10 ianuarie 1475), între Imperiul Otoman şi Moldova, cea mai importantă victorie a domnului Ştefan cel Mare (1457 – 1504) împotriva otomanilor.

Evenimentul are loc atât ca urmare a întreruperii plăţii tributului de către Ştefan, în 1473 – tributul era plătit încă din vremea lui Petru Aron (1451 – 1452, 1454 – 1457), din 1456 –, cât şi a încercărilor domnului Moldovei de a scoate Ţara Românească de sub influenţa Porţii, prin înlăturarea lui Radu cel Frumos (1473 – 1474). În acelaşi timp, otomanii doreau extinderea influenţei la Marea Neagră, prin dobândirea Chiliei şi a Cetăţii Albe.

Ştefan s-a simţit încurajat în acţiunile sale de constituirea unei coaliţii antiotomane (1472), avându-i ca membri pe şahul statului turcmen din Asia Centrală, Uzun Hassan (1453 – 1478), regele Ungariei, Mathias Corvin (1458 – 1490) şi Veneţia. În aceste condiţii, sultanul Mehmed II (1444 – 1446, 1451 – 81) ordonă beylerbey-ului Rumeliei, Süleyman Hadâmbul (Eunucul) să întreprindă o campanie de pedepsire în Moldova. 14

Spre sfârşitul anului 1474, oastea turcească, alcătuită din trupele din Rumelia (c. 30 000 de oameni), trupe de ieniceri şi un contingent din Ţara Românească (c. 17 000), pătrunde în Moldova. Sursele moldoveneşti arată că oastea invadatoare număra în total c. 120 000 de oameni, cifră considerată exagerată. La rândul său, Ştefan dispunea de c. 40 000 de luptători, între care se aflau 5 000 de secui, 1 800 de unguri şi 2 000 de poloni.

Domnul moldovean îşi aşteaptă adversarul la sud de Vaslui, în valea îngustă a Bârladului, într-un loc numit Podul Înalt. Valea era mlăştinoasă şi flancată pe ambele laturi de dealuri împădurite, făcând imposibilă o desfăşurare largă a trupelor invadatoare. Ştefan şi-a întărit tabăra cu şanţuri, iar în pădurile de pe flancuri a plasat artileria. Lupta s-a dat în dimineaţa de 10 ianuarie 1475, în condiţii de ceaţă. Un detaşament dotat cu buciume, trâmbiţe şi tobe, i-a atras pe otomani într-o mlaştină, apoi artileria a început să tragă. La momentul potrivit, Ştefan a atacat cu cavaleria, în flancul drept al inamicului, stârnind panică şi învălmăşeală. Valea strâmtă a Bârladului nu a permis otomanilor să se desfăşoare, iar atacul pedestrimii, în flancul stâng al otomanilor, a decis soarta bătăliei. O parte însemnată a oastei inamice a fost nimicită (c. 40 000, după unele surse), fiind capturate 100 de steaguri şi toată artileria. Resturile au fost urmărite timp de trei zile, lăsând alte victime.

Cronicarul polon Jan Długosz arăta că „foarte puţini turci şi-au putut găsi mântuirea prin fugă, căci chiar şi aceia care au fugit şi au ajuns până la Dunăre, au fost ucişi acolo de moldoveni, care aveau cai mai iuţi, sau au fost înecaţi de valuri. Aproape pe toţi prizonierii turci, afară de cei mai de frunte, i-a tras în ţeapă. Cadavrele celor ucişi le-a ars, iar câteva grămezi cu oasele lor se văd până astăzi şi sunt mărturia eternă a unei victorii atât de însemnate… Toată oastea lui s-a îmbogăţit foarte tare din prada luată de la turci: aur, argint, purpură, cai şi alte obiecte preţioase”. De asemenea, o cronică ardeleană contemporană menţiona că „Ştefan… s-a împotrivit bărbăteşte turcilor în mijlocul ţării sale, ca un bun părinte al patriei şi al neamului său, fiind gata să moară pentru ai săi şi având timp de trei zile şi trei nopţi cele mai grele lupte cu ei; ajutându-l şi mila dumnezeiască, a biruit şi a dat pe turci cu totul pieirii”.

Revenit la Suceava, Ştefan îşi anunţa victoria principilor creştini, arătând că „am mers împotriva duşmanilor Creştinătăţii, i-am biruit şi i-am călcat în picioare şi pe toţi i-am trecut prin ascuţişul sabiei noastre”. El îndemna, totodată, la continuarea luptei, turcii fiind slăbiţi în urma dezastrului de la Vaslui, domnul Moldovei temându-se de reacţia sultanului, care nu putea lăsa nerăzbunată o asemenea înfrângere.

Replica a constat într-o nouă campanie, în 1476, soldată cu înfrângerea lui Ştefan la Războieni.

Bibliografie orientativă

  • George Marcu (coord.), Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, Editura Meronia, Bucureşti, 2011

Sursa: enciclopediaromaniei.ro

Iată ce spuneau cronicarii turci despre bătălia de la Podul Înalt:

De acolo, Suleiman pașa, mergând cu oastea aceea în Moldova și întâlnindu-se cu oastea moldovenească, tare s-au războit. Era o iarnă aspră, cu zile foarte geroase. Oastea turcească era și obosită, căci tocmai ce îndurase greutățile expediției în Iskenderia. De aceea, neputând ține piept oștii Moldovei, oastea musulmană a fost înfrântă și nimicită – Orudj bin Adil

Într-o zi, pe când turcii ședeau nepăsători și oastea era puțină și străină de locuri, acel afurisit simțindu-i nepăsători a venit asupra lor. Mulți dintre musulmani au murit acolo ca niște martiri – Așîk Pașa Zade

Dar moldoveanul nu s-a supus poruncii sultanului. După aceea, beilerbeiul Hadîm, luând oastea din Rumelia a trecut în Moldova. Acel afurisit, venind pe neașteptate și hărțuind oastea islamică, i-a atacat pe turci pe când aceștia umblau ca niște străini cu ochii legați. Mulți musulmani au murit ca niște martiri – Mehmed Neșri.Sursa: „Cronici turcești privind țările române”, vol. 1, traduse de Mihail Guboglu și Mustafa Mehmet, via George Damian.

După bătălie, într-o scrisoare trimisă cancelariilor occidentale, Ștefan cel Mare promitea că „pe credința noastră creștinească și cu jurământul Domniei Noastre, că vom sta în picioare și ne vom lupta până la moarte pentru legea creștinească, noi cu capul nostru”.

„Către Coroana ungurească și către toate țările în care va ajunge această scrisoare, sănătate.

Noi, Ștefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Țării Moldovei, mă închin cu prietenie vouă, tuturor cărora le scriu, și vă doresc tot binele, și vă spun Domniilor Voastre cănecredinciosul împărat al turcilor a fost de multă vreme și este încă pierzătorul întregii creștinătăți și în fiecare zi se gândește cum ar putea să supună și să nimicească toată creștinătatea.

De aceea, facem cunoscut Domniilor Voastre că, pe la Boboteaza trecută, mai sus-numitul turc a trimis în țara noastră și împotriva noastră o mare oștire, în număr de 120.000 de oameni, al cărei căpitan de frunte era Soliman pașa beglerbegul; împreună cu acesta se aflau toți curtenii sus-numitului turc, și toate popoarele din Romania (n.r. fostul teritoriul bizantin), și domnul Țării Muntenești cu toată puterea lui, și Assan beg, și Ali beg, și Schender beg, și Grana beg, și Oșu beg, și Valtival beg, și Serefaga beg, domnul din Sofia, și Cusenra beg, și Piri beg, fiul lui Isac pașa, cu toată puterea lui de ieniceri. Acești mai sus-numiți erau toți căpitanii cei mari, cu oștile lor.

Auzind și văzând noi acestea, am luat sabia în mână și, cu ajutorul Domnului Dumnezeului nostru Atotputernic, am mers împotriva dușmanilor creștinătății, i-am biruit și i-am călcat în picioare, și pe toți i-am trecut sub ascuțișul săbiei noastre; pentru care lucru, lăudat să fie Domnul Dumnezeul nostru. Auzind despre aceasta, păgânul împărat al turcilor își puse în gând să se răzbune și să vie, în luna lui mai, cu capul său și cu toată puterea sa împotriva noastră și să supună țara noastră, care e poarta creștinătății și pe care Dumnezeu a ferit-o până acum. Dar dacă această poartă, care e țara noastră, va fi pierdută – Dumnezeu să ne ferească de așa ceva – atunci toată creștinătatea va fi în mare primejdie.

De aceea, ne rugăm de Domniile Voastre să ne trimiteți pe căpitanii voștri într-ajutor împotriva dușmanilor creștinătății, până mai este vreme, fiindcă turcul are acum mulți potrivnici și din toate părțile are de lucru cu oameni ce-i stau împotrivă cu sabia în mână.Iar noi, din partea noastră, făgăduim, pe credința noastră creștinească și cu jurământul Domniei Noastre, că vom sta în picioare și ne vom lupta până la moarte pentru legea creștinească, noi cu capul nostru.

Așa trebuie să faceți și voi, pe mare și pe uscat, după ce, cu ajutorul lui Dumnezeu celui Atotputernic, noi i-am tăiat mână cea dreaptă. Deci, fiți gata, fără întârziere.”

Dată în Suceava, în ziua de Sfântul Pavel, luna ianuarie în 25, anul Domnului 1475.

Ștefan voievod, domnul Țării Moldovei.