Dincolo de unele erori pe care le-au avut în limbaj unii dintre vorbitori (cum ar fi faptul ca nu mai suntem Biserică, ci Biserică trădată sau că la finalul ședințelor din Creta, trădătorii ce au semnat acolo ar fi și slujit cu ereticii papistași și s-ar fi împărtășit împreună – lucru neadevărat) este important că există ortodocși care mai mărturisesc!
„8.Interzicerea Cartilor de Identitate si actelor cu Cip (Biometrice).”
Este vorba de interzicerea cărților de identitate cu cip și a tuturor actelor cu cip/biometrice. În nici un caz nu se cere eliminare cu totul a acestora.
Într-o eventuală acțiune viitoare (dacă va avea cine să o facă) se va putea cere eliminarea CNP-ului și a simbolurilor antihristice din actele de identitate…
Deși consider nerealistă cel puțin una din cererile adresate pseudo-mitropolitului Ardealului, căci când vreodată va înscăuna acesta un „episcop ortodox, care să nu aibă niciun compromis cu ecumenismul, cu papismul sau cu uniatismul”, preiau mai jos scrisoarea credincioșilor bihoreni.
Cum va asculta aceste solicitări un mitropolit ecumenist, care, după unele surse, ar fi și mason??!
Cred că singura măsura eficientă și demnă ar fi să se exercite presiuni, pe toate căile posibile, pentru ca acești pseudo-ierarhi să-și dea demisia din funcțiile unde au fost cocoțați, căci în nici un caz nu se vor caterisi între ei.
Înaltpreasfinția Voastră,
Subsemnații, Adrian-Vasile Blaj, Bianca-Delia Blaj, Radu-Ioan Găvruța, Călin Mihai Sabău, Cristian-Mihai Boldi, domiciliați în județul Bihor, credincioși ortodocși botezați canonic în Biserica Ortodoxă Română, viețuitori în Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, în temeiul sfintelor canoane 74, 75 apostolice, 6 al sinodului al II-lea ecumenic, 9, 17, 21 al sinodului al IV-lea ecumenic, 14, 15, 20 ale sinodului din Antiohia, 19 al sinodului din Cartagina, și al art. 111, alin. 4) lit. i) din Statutul BOR, formulăm plângere împotriva preasfințitului Sofronie Drincec, episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, pentru săvârșirea următoarelor abateri dogmatice, liturgice și canonice:
Apostazia de la dreapta credință, sancționată cu caterisirea și excomunicarea de canonul 62 apostolic și de art. 9 al RACDIJBOR;
Împreună-rugăciunea cu ereticii, sancționată cu caterisirea de către canoanele 45, 64 apostolice, 32-33 Laodiceea și de către art. 28 (2) din RACDIJBOR;
Recunoașterea falșilor martiri ai ereticilor, sancționată cu anatema de către canonul 34 Cartagina;
Nepredicarea și necatehizarea creștinilor în zi de Duminică, sancționată cu oprirea de la slujire (la prima abatere) de către canonul 58 apostolic.
În fapt,
În ziua de mare praznic al Bisericii Ortodoxe Române, Nașterea Maicii Domnului, prima mare sărbătoare din anul nou bisericesc ortodox, episcopul Sofronie, în loc să participe la Sfânta Liturghie ortodoxă în Episcopia Ortodoxă a Oradiei și să învețe poporul dreapta credință, așa cum îl obligă sfintele canoane, a participat la serviciul religios organizat de cultul eretic greco-catolic la “Catedrala Sfântul Nicolae” din Oradea, unde a sărbătorit 25 de ani de “slujire arhierească” a pseudoepiscopului greco-catolic Virgil Bercea, cel alături de care a săvârșit Aghiazma Mare în ianuarie 2008.
La greco-catolici, episcopul Sofronie a stat în “biserică” ca orice mirean, însă, din înregistrarea pusă la dispoziție de greco-catolici, se vede că participă la momentele “liturgice”, ascultând pios și însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci la momentele la care se face acest lucru de obicei în bisericile ortodoxe. Prin urmare, deși nu a slujit efectiv cu ereticii uniați și cu papistașii prezenți, s-a rugat împreună cu aceștia, lucru pe care sfintele canoane îl interzic sub aceeași pedeapsă a caterisirii.
La acea manifestare religioasă, greco-catolicii au expus pretinsele “moaște” ale “episcopilor” “martiri” “beatificați” de către papa Francisc cu prilejul vizitei sale prozelite din România, din mai-iunie anul curent.
Prin prezența preasfinției sale în acel locaș de cult cu prilejul prezentării acelor “moaște”, în contextul festiv în care s-a desfășurat evenimentul, prin ascultarea “rugăciunii” dedicate acestora, episcopul Sofronie a girat înșelarea greco-catolică prin care acei pseudoepiscopi sunt considerați “sfinți mărturisitori”. Dat fiind că prezența preasfinției sale a fost deplin conștientă, că probabil știa dinainte că acele relicve vor fi aduse spre închinare, sau măcar a putut observa la acel moment, considerăm că episcopul Sofronie a căzut sub anatema canonului 34 Laodiceea, care dispune că sunt sub anatema cei care, “cu dispoziție sufletească”, cum interpretează canonistul arhid. Ioan N. Floca[1], cinstesc minciunomartirii ereticilor.
Cel mai grav însă este faptul că în timpul acelei “liturghii” greco-catolice preasfințitul Sofronie a fost pomenit de trei ori alături de papa Francisc și de minciunoepiscopii greco-catolici, fiind numit “episcopul nostru, preasfințitul Sofronie”.
Față de această introducere a preasfinției sale în dipticele papistașe și pomenire ca episcop greco-catolic, preasfințitul Sofronie nu a luat nicio atitudine. Dimpotrivă, filmarea evenimentului ni-l prezintă închinându-se cu evlavie, cu camilafca dată la o parte, exact ca un episcop ortodox care participă la o slujbă ortodoxă la care nu slujește.
Codul Canoanelor Bisericilor Răsăritene, care este culegerea de canoane ale “Bisericii” Unite cu Roma, are o subdiviziune dedicată Arhiepiscopiei Majore în care, la titlul 4.1.1.5.1. este prezentată Scrisoarea circulară a Arhiepiscopului Major nr. 723/9.05.2006[2], în care se arată că formulele de pomenire sunt foarte strict concepute în acest cult, ele neputând fi lăsate la întâmplare[3]. Este evident că cei ce au organizat slujba greco-catolică nu puteau să îl pomenească la “liturghie” doar din complezență și amabilitate diplomatică, de unde rezultă că greco-catolicii îl consideră pe episcopul Sofronie ca episcop greco-catolic.
Nu știm motivele pentru care ereticii fac acest lucru, dar este evident că ele există și că greco-catolicii le știu, iar din moment ce episcopul Sofronie nu a avut nicio reacție de respingere a acestei stări de fapt, ci a ascultat cum este pomenit la slujba eretică drept unul dintre eretici și a încuviințat acest lucru, le-a acceptat, prin aceasta apostaziind de la dreapta credință și acceptând starea de “episcop” greco-catolic, deși este încă episcop recunoscut canonic de către Biserica Ortodoxă Română.
În conformitate cu Codul Canoanelor Bisericilor Răsăritene, în titlul XVIII, intitulat “Despre ecumenism, adică despre promovarea unității creștinilor”, se spune: “Bisericilor orientale catolice le revine sarcina specială de a promova unitatea între toate Bisericile orientale… prin cunoaşterea reciprocă mai bună, prin colaborarea şi aprecierea fraternă a lucrurilor şi a sufletelor” (can. 903).
În titlul XVII[4] se precizează condițiile intrării necatolicilor în “Biserica” catolică. Astfel, “Credinciosul creştin al vreunei Biserici orientale necatolice va fi primit în Biserica catolică prin simpla profesiune a credinţei catolice, precedată de pregătirea doctrinară şi spirituală pentru condiţia fiecăruia” (can. 897).
La rândul său, “Episcopul oricărei Biserici orientale necatolice poate fi primit în Biserica catolică, în afară de Pontiful Roman, şi de către Patriarh, cu consimţământul Sinodului Episcopilor Bisericii patriarhale, sau de către Mitropolitul Bisericii mitropolitane sui iuris, cu consimţământul Consiliului Ierarhilor” (can. 898), iar “Clericul oricărei Biserici orientale necatolice, care vine la deplina comuniune cu Biserica catolică, poate să-şi exercite propriul ordin sacru conform normelor stabilite de autoritatea competentă; Episcopul, însă, nu îşi poate exercita valid puterea de conducere decât cu consensul Pontifului Roman, capul Colegiului Episcopilor” (can. 899).
O verificare[5] a siteurilor cultului romano-catolic și greco-catolic ne arată că la ora actuală în “Biserica” Greco-Catolică unită cu Roma nu există niciun „episcop” cu numele Sofronie, ceea ce înlătură orice îndoială asupra faptului că este vorba despre episcopul ortodox al Episcopiei Oradiei, Sofronie Drincec, care a fost asumat ca “episcopul nostru” de către cultul uniat din Oradea.
Prin acceptarea pomenirii numelui preasfinției sale la această slujbă, preasfințitul Sofronie a acceptat teoria eretică a Conciliului II Vatican despre “Bisericile nedepline” care au har, au episcopi ce pot fi pomeniți chiar în servicii papistașe, după cum se vede, dar nu au încă o comuniune deplină cu Roma. Această viziune papistă a fost consfințită, în variantă ortodoxă, de către minciunosinodul din Creta, unde s-a vorbit despre “biserici și culte” eterodoxe, aflate “mai aproape sau mai departe de Biserica Ortodoxă”.
Mai mult decât atât, dacă poate exista ceva mai mult decât atât, la slujba respectivă, Crezul a fost rostit împreună cu adaosul Filioque, făcându-l pe episcopul Sofronie împreună mărturisitor al ereziei condamnate de către sinodul al VIII-lea ecumenic, al Sfântului Fotie, din 869.
După Crez, episcopul Sofronie se însemnează evlavios cu Sfânta Cruce, când minciunoepiscopul greco-catolic dă binecuvântarea în numele “Sfântului Spirit”, iar adunarea îi întoarce binecuvântarea prin cuvintele “Și cu spiritul tău”.
La evenimentul respectiv, la momentul la care în Biserica Ortodoxă se rostește predica, câțiva preoți greco-catolici își autoelogiau, în prezența episcopului ortodox Sofronie, eforturile, comparate cu ale Sfântului Apostol Pavel, prin care și-au recuperat de la credincioșii ortodocși, adică de la noi, parohiile pe care li le făcuseră cu secole în urmă stăpânirea austro-ungară, prin jaf, barbarie, martirizarea ortodocșilor care s-au opus apostaziei.
La sfârșitul serviciului religios, episcopul Sofronie s-a sărutat cordial cu pseudoierarhii papistași și s-a întreținut cu credincioși greco-catolici ca un prieten al acestora și veritabil casnic al comunității respective.
Reamintim că episcopul Sofronie a fost judecat de către Sinodul Mitropolitan din Cluj, în 2008, că mitropolitul de atunci l-a propus Sfântului Sinod pentru caterisire, că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a găsit vinovat de împreună slujire cu greco-catolicii, faptă pentru care trebuia caterisit atunci, dar sinodul a luat notă de “regretul și pocăința” episcopului Sofronie și l-a iertat. După cum se vede, episcopul nu a dat dovadă de niciun regret și de nicio pocăință, continuându-și acțiunea ecumenistă de înfrățire cu ereticii papistași până în așa măsură încât a ajuns să fie pomenit la slujbele acestora ca unul dintre ei.
Participarea preasfinției sale la acest eveniment arată că nu are niciun fel de respect pentru istoria de luptă și suferință a strămoșilor noștri ortodocși care și-au dat viața pe aceste meleaguri pentru apărarea Ortodoxiei de uniație și papism, dar nici față de eforturile generației noastre de a ne apăra de zelul “paulin” al greco-catolicilor de recuperare a averii noastre bisericești.
Prin faptul că a recidivat, încercând cu viclenie să meargă până la limita impusă de decizia din 2008, dar depășind cu mult hotarele sfintelor canoane, prin participarea și semnarea documentelor eretice din Creta, prin caterisirea preotului beiușean Cosmin Florin Tripon, care i-a întrerupt din toate aceste motive pomenirea, episcopul Sofronie ne arată că este un episcop latinofron, pornit pe calea uniatismului fără dorință reală de a rămâne în sânul Bisericii Ortodoxe Române.
Pentru toate aceste motive, în temeiul sfintelor canoane 74, 75 apostolice, 6 al sinodului al II-lea ecumenic, 9, 17, 21 al sinodului al IV-lea ecumenic, 14, 15, 20 ale sinodului din Antiohia, 19 al sinodului din Cartagina și al art. 9 și 28 (2) al RACDIJBOR, solicităm Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului:
Caterisirea episcopului Sofronie Drincec ca eretic apostat.
Întronizarea la Oradea a unui episcop ortodox, care să nu aibă niciun compromis cu ecumenismul, cu papismul sau cu uniatismul.
Reabilitarea, conform canonului 3 sin. III ec. și celorlalte, a celor care pe nedrept au fost persecutați pentru dreapta credință de acest episcop eretic.
Data
Înaltpreasfinției Sale, Doctor Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului
Note:
[1] Arhid. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe, note și comentarii, Sibiu, 2005, p. 248
Fragment din slujba eretică a ereticilor greco-catolici în care e pomenit apostatul Sofronie, moment în care se închină cu evlavie, ca un adevărat uniat, semn că acceptă comuniunea cu supușii papei:
Un „vrednic” urmaș al apostatului Atanasie Anghel, minciuno-episcopul Sofronie Drincec al Oradiei, a ales să fie prezent la slujba ereticilor greco-catolici, în catedrala acestora din Oradea, cu ocazia primirii unor fragmente din rămășițele pământești ale celor 7 dușmani ai Ortodoxiei, chipurile beatificați de ereziarhul Francisc, pe 2 iunie anul acesta.
„Duminică, 8 septembrie 2019, catedrala „Sfântul Nicolae” din Oradea va primi moaștele Fericiților Episcopi martiri beatificați de Papa Francisc pe 2 iunie a.c. la Blaj, în cadrul unei celebrări arhierești. Programul va începe cu o procesiune a moaștelor, de la ora 9.45, urmând ca de la ora 10.00 să fie celebrată Sfânta Liturghie arhierească de PSS Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, cu participarea mons. Miguel Maury Buendia, Nunțiu Apostolic în România și a PSS László Bocskei, episcop romano-catolic de Oradea, împreună cu un sobor de preoți ai Eparhiei de Oradea, dintre care 20 împlinesc 25 de ani de la hirotonirea întru preoție.
La final, după rugăciunea către Fericiții Episcopi martiri, credincioșii sunt invitați să venereze și să ceară cu încredere mijlocirea tuturor Episcopilor martiri. Moaștele vor fi așezate într-un relicvariu, care va rămâne în Catedrala „Sf. Nicolae” din Oradea spre venerare, urmând ca apoi să ajungă, pe rând, în parohiile Eparhiei de Oradea printr-un pelerinaj dedicat lor.” – 7 septembrie – egco.ro
În locul serbării Nașterii Maicii Domnului în Ortodoxie, i-a ales pe frații lui greco-catolicii. Probabil știe unde îi este locul, căci cu ei va fi judecat.
Însoțit de un cleric (diacon sau preot) din Episcopia Oradiei, trădătorul Sofronie s-a prezentat destul de devreme la slujba ereticilor și a plecat la final. Pe parcursul slujbei a ascultat cu evlavie ceremonia eterodoxă, ridicându-se respectuos în picioare la momentele solemne. La fel de evlavios cred că a fost și în timpul predicii nunțiului apostolic papistaș, Miguel Maury Buendia.
Și bineînțeles, avem parte de lipsa oricărei reacții din partea sinodului BOR. Tăcerea aceasta nu ne mai miră, căci nu face decât să confirme iar și iar, dacă mai este nevoie, cât sunt de ecumeniști pseudo-ierarhii ce compun acest sinod.
Nu știu ce mai așteaptă preoții ce se pretind a avea cuget ortodox în episcopia Oradiei pentru a întrerupe pomenirea acestui eretic. Nu este mai mult decât evident că este frate cu greco-catolicii? Nu este atât de evident că încalcă cu buna știință și cu totală nepăsare canoanele?
Pentru informare și NU pentru a urmări această ne-slujbă, îi puteți observa prezența aici (de la minutul 6:50):
Pentru o expunere mai detaliată a evenimentului, preiau articolul părintelui Cosmin Tripon de pe
Preasfințitul Sofronie, Episcopul Oradiei, unul dintre cei mai înveterați episcopi ecumeniști din Biserica Ortodoxă Română, nu încetează să ne surprindă cu încălcări repetate ale Sfintelor Canoane. Deși rânduielile bisericești interzic rugăciunile în comun cu ereticii, Preasfinția Sa, aplicând hotărârile mincinosinodului din Creta unde a participat și și-a asumat prin semnătură învățături eretice, nu ratează ocazia, ori de câte ori este invitat, să participe la manifestări cu caracter religios împreună cu papistașii, greco-catolicii, protestanții, neoprotestanții sau mozaicii.
Astfel, duminică 8 septembrie, când în Biserica Ortodoxă se prăznuiește Nașterea Maicii Domnului, Preasfinția Sa care, potrivit portalului de știri Basilica al Patriarhiei Române, trebuia să liturghisească în Catedrala Episcopală Învierea Domnului din Oradea, a lipsit de la slujbă, find prezent însă la evenimentele ocazionate de sărbătorirea a 25 de ani de „episcopat” a „episcopului” greco-catolic Virgil Bercea.
Potrivit cotidianului Bihoreanul,
La evenimentul care s-a dorit unul modest au participat, printre mulţi alţii, Nunţiul Apostolic în România şi Republica Moldova, Monseniorul Maury Buerdia, episcopul romano-catolic László Bocskei şi cel ortodox Sofronie Drincec care a participat la slujbă în calitate de invitat.
Prezența unui episcop care se pretinde ortodox la slujbele săvârșite într-un lăcaș de cult greco-catolic este mai mult decât smintitoare pentru preoții și credincioșii ortodocși din Eparhia Oradiei, în condițiile în care cultul greco-catolic este deopotrivă atât schismatic, cât și eretic. Schismatic pentru că s-a rupt din trupul Bisericii Ortodoxe din Transilvania la începutul secolului al XVIII-lea și eretic pentru că a adoptat în timp dogmele papismului asupra cărora sinodul Sfintei Biserici din Constantinopol a aruncat anatema în anul 1054.
Pe de altă parte, oamenii acestui „episcop” greco-catolic, în speță avocați, „preoți”, „protopopi” au făcut un calvar din viața preoților și credincioșilor ortodocși din fostele parohii greco-catolice, bulversându-le într-un mod inimaginabil viața și liniștea personală, în special din Țara Beiușului, dar și din alte colțuri ale Bihorului, târându-i pe aceștia în tribunale unde au revendicat pământ, case parohiale și biserici, în unele cazuri au pierdut, iar acolo unde au avut câștig de cauză, credincioșii ortodocși, cu mari jertfe materiale, au clădit bisericii noi din temelie.
Nu peste multă vreme aceste biserici urmează să fie târnosite, si nu putem să nu ne întrebăm cum va explica Preasfințitul Sofronie acestor preoți și credincioși că au procedat corect construindu-și biserici noi, dar că și Preasfinția Sa a procedat politic corect, omagiindu-l pe cel care a încuviințat maltratarea psihică a acestora timp de mai mulți ani.
În atare situație este perfect normal ca acești preoți și credincioși să se simtă trădați de episcopul lor care, cel puțin din solidaritate cu păstoriții săi, dar și din conștiința misiunii sale, nu ar fi trebuit să participe niciodată la astfel de evenimente. Situația este cu atât mai ciudată, mai greu de înțeles, cu cât în urmă cu câțiva ani, prin 2003, Preasfințitul Sofronie prezent la un simpozion care marca 90 de ani de învățământ teologic ortodox la Oradea a spus despre Atanasie Anghel următoarele: „Faptul că a acceptat să fie rehirotonit e o palmă pe obrazul dialogului dintre biserici şi un model de laşitate!”, acuzându-l pe acesta de sperjur, pentru că „a jurat în faţa patriarhului Ierusalimului că va rămâne ortodox şi, întorcându-se în Transilvania, acasă, a trecut la ceilalţi”.
Observăm că există o mare diferență între modul cum aborda atunci problema greco-catolicismului și cum o abordează azi. Atunci mărturisea un adevăr istoric, iar azi s-a lepădat de el de ca și cum aceste afirmații nu le-ar fi rostit niciodată, sau de ca și cum nu ar cunoaște împrejurările istorice în care a luat ființă greco-catolicismul sau metodele prin care a fost impus românilor ortodocși transilvăneni sau despre existența mucenicilor ortodocși care s-au opus acestuia.
Gravitatea acestei situații constă întâi de toate în faptul că prin astfel de gesturi, Preasfințitul Sofronie, îi legitimizează pe schismaticii și ereticii greco-catolici, dând impresia că între Ortodoxie și aceștia nu există diferențe, sau dacă totuși ele există nu sunt atât de mari sau atât de grave încât dacă de acum înainte unii ortodocși ar imita gestul Preasfinției Sale, nu ar exista niciun pericol ca aceștia să-și pună în primejdie propria mântuire. În esență, gestul Episcopului Sofronie desființează granițele dintre Ortodoxie și schisme sau erezii, contribuind la dezideratul ecumenist de nivelare a religiilor, de „unitate în diversitate”, care în mod concret înseamnă dragoste fără discernământ. În mod normal acestora se aplică axioma teologică enunțată de părintele Theodor Zisiss: „Pe eretici nu-i cinstim, îi condamnăm”.
În al doilea rând, în cadrul acestei slujbe au fost aduse spre închinare „moaștele” „episcopilor martiri” “beatificați” de Papa Francisc la Blaj cu ocazia recentei vizite efectuate în România, către care s-au înălțat rugăciuni. Este de-a dreptul revoltător pentru preoții și credincioșii ortodocși sa-l vadă pe episcopul lor aducând prin simpla sa prezența cinstire unor „episcopi” „martiri” greco-catolici care au preferat moartea decât să accepte Ortodoxia, vreme în care, în calitate de Episcop al Oradiei, Preasfințitul Sofronie, ignoră adevărații martirii ai Bisericii Ortodoxe, preoții Flore din Beiuș și Mihai din Sânmartin, uciși la 1744 alături de alți robi mulți tocmai pentru că nu s-au lepădat de Ortodoxie, refuzând totodată convertirea cu forța la greco-catolicism, credinciosul Găvruța Petru din Pocola, decedat în 1749, ca urmare a bătăilor primite pentru că s-a dus personal la Carloviț să ceară ajutor Mitropolitului sârb ortodox ca să-i scape pe credincioșii ortodocși din părțile Beiușului de cumplitele silnicii și prigoane la care erau expuși din partea papistașilor, care încercau cu orice preț sa-i convertească la greco-catolicism, și pe Episcopul Nicolae Popovici, aprig luptător împotriva fiarei comuniste, scos cu forța din scaun și exilat la Mănăstirea Cheia, unde a murit în urma otrăvirii.
Deși este Episcop al Oradiei din anul 2007, nu avem cunoștință ca Preasfinția Sa să fi propus Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române canonizarea acestor patru adevărați mucenici ai Ortodoxiei bihorene.
Constatăm astfel, cu multă durere sufletească, că Preasfințitul Sofronie arată mai multă aplecare și preocupare spre manifestările religiose, slujbe și rugăciuni în comun cu ereticii, decâ față de problemele propriei eparhii, cum ar fi aceste canonizări, față de care manifestă indolență totală.
În acest caz este firească întrebarea: Cui slujește Presfințitul Sofronie? Ortodocșilor sau ereticilor? Ce se poate înțelege din gesturile acestea decât o aplicare punctuală a îndemnului ereticului papă Francisc „Să mergem împreună!” sub egida căruia s-a desfășurat vizita sa în țara noastră din vara acestui an. Pot merge ortodocșii împreună braț la braț cu ereticii atâta vreme cât nu renunță la ereziile lor? Au slujit sau au participat Sfinții Vasile cel Mare și Grigorie Teologul la slujbele „episcopilor” arieni așa cum s-a întâmplat cu Preasfinția Sa? Desigur că nu.
Înseamnă că episcopul Sofronie n-a înțeles nimic din evenimentele din 2008 când a săvârșit slujba de sfințire a Agheasmei Mari cu acest „episcop” greco-catolic, și care erau pe punctul de a duce la caterisirea Preasfinției Sale. Dar azi printre sinodali nu mai este Mitropolitul Bartolomeu Anania, care a cerut caterisirea de care vorbeam, și de aceea se manifestă fără nicio frică sau rușine nici față de Dumnezeu, nici față de Sfinții Părinți, nici față de preoții sau credincioșii din Eparhie, căci cine să-l mustre sau să-l îndrepte atâta vreme cât și Mitropolitul Ardealului, și Patriarhul României, și o mare parte dintre membrii Sfântului Sinod sunt de un cuget cu Preasfinția Sa. Doar Dumnezeu o mai poate face, căci de la oameni nu mai putem avea nicio speranță. Și o va face, căci Dumnezeu nu se lasă batjocorit și nici nu-și părăsește Biserica Sa, ci o apără și îi poartă de grijă.
Pentru a răspunde la întrebarea din titlu vom supune atenției cititorilor noștri ce precizează Sfintele Canoane în privința rugăciunii în comun cu ereticii și a celor ce intră într-un lăcaș de cult eretic ca să se roage.
Canonul 45: „Episcopul sau prezbiterul sau diaconul, dacă numai s-a rugat împreună cu ereticii să se afurisească; iar dacă le-a permis acestora să săvârșească ceva ca clerici (să săvârșească cele sfinte), să se caterisească”.
Profesorul sibian Ioan N. Floca arată că, întrucât ereticii sunt afurisiți, adică excomunicați din Biserică, se interzice membrilor Bisericii să se roage cu aceștia, și este de-a dreptul o infracțiune de gravitatea crimei slujirea celor sfinte cu clericii eretici, învederând faptul că aceasta este un act de trădare a Bisericii și trebuie sancționat ca atare.
Canonul 46: “Poruncim să se caterisească episcopul sau prezbiterul care a primit (ca valid) botezul ori jertfa (euharistia) ereticilor. Căci ce fel de împărtășire (înțelegere) are Hristos cu Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul?”.
În partea a doua a comentariului la acest canon, canonistul arhid. Ioan N. Floca arată cum că ereticii au pierdut succesiunea apostolică, deci și continuitatea preoției, tainele lor nu sunt valide, ei înșiși nemaifăcând parte din Biserică, iar clerul care le va socoti totuși valide, este supus caterisirii.
Canonul 64 apostolic: „Dacă vreun cleric sau laic ar intra în sinagogă (adunarea iudeilor sau a ereticilor) spre a se ruga, să se caterisească și să se și afurisească”.
Canonistul arhid. Ioan N. Floca, tâlcuind acest canon, explică mai întâi că anumite relații ale creștinilor cu ereticii și necreștinii nu puteau fi evitate și, ca atare, nefiind interzise, desigur, fiind vorba de ralațiile sociale. În privința relațiilor cu caracter religios, care ar fi de natură sa-i aducă în situația de a se ruga împreună cu aceștia nu puteau fi îngăduite, pentru că ar fi însemnat o recunoaștere implicită a credinței lor, fapt care este contrar poziției principale pe care s-a situat Biserica față de eretici și necreștini.
Doar Biserica este singura depozitară a adevărului mântuitor revelat, și ea singură, prin mijloacele harului sfințitor, poate asigura mântuirea credincioșilor. Recunoașterea valorii soteriologice a practicilor religioase ale altor religii și ale ereticilor, înseamnă implicit recunoașterea netemeiniciei poziției pe care s-a situat Biserica față de necreștini și eretici. Pentru aceste motive, oricărui cleric îi este interzis, sub pedeapsa caterisirii și afurisirii, să se roage cu ereticii și necreștinii, fie în locașurile de cult ale acelora, fie în afară. Același lucru este interzis și laicilor, sub pedeapsa afurisirii.
Ce înseamnă afurisire sau excomunicare, ne explică același canonist arhid. Ioan N. Floca în cazul canonului 10 apostolic, care osândește comuniunea cu cei afurisiți: „Dacă cineva s-ar ruga, chiar și în casă împreună cu cel afurisit (scos din comuniune), acela să se afurisească”.
Prin afurisire sau excomunicare, orice creștin era pus în afara Bisericii. Celui pedepsit cu excomunicarea nu-i era permis sub nicio formă să păstreze legături cu membrii Bisericii și nici acestora nu le era îngăduit să rămână în contact cu el. Opreliștea mergea atât de departe încât membrilor Bisericii nu li se îngăduia nici măcar să se roage împreună cu cel excomunicat, pentru că orice tratare cu indulgență a celui pedepsit de Biserică, însemna desconsiderarea pedepsei aplicate de Biserică. Prin izolarea impusă astfel celui afurisit se înțelege că respectivul trebuia să mediteze asupra păcatului săvârșit și să se pocăiască, pentru a se face vrednic de a fi primit în Biserică, prin aceasta urmărindu-se nu moartea păcătosului, ci reabilitarea lui.
Nesocotirea de către ceilalți creștini a oricăror pedepse care se aplică vreunuia ce se abate de la rânduiala bisericească, înseamnă uneori sprijinirea greșelii, încurajarea păcatului, iar nu ajutorarea celui căzut ca să se ridice.
În lumina celor enunțate aici, nu vom formula noi un răspuns la întrebare, ci îi vom lăsa pe cititori să concluzioneze singuri dacă episcopul Sofronie mai are cugetare și făptuire ortodoxe, dacă există consens între învățătura si faptele sale cu învățătura și faptele Sfinților Părinți ai Bisericii, și să decidă ceea ce le dictează propria conștiință.
Vom încheia tot cu o întrebare, adresată în mod special preoților și credincioșilor din Eparhia Oradiei. De câte ori și cât de grav mai trebuie ca Preasfințitul Sofronie să încalce și să desconsidere Sfintele Canoane astfel încât sfințiile și frățiile voastre să luați o atitudine în conformitate cu învățăturile Sfinților Părinți în astfel de situații?
„De câteva zile sunt în zona de S-E a Spaniei cu un anume scop.
O să vă trimit câteva poze si o scurtă filmare realizate astăzi 01 septembrie 2019 în zona Fuengirola – Malaga, Spania.
Românii din zonă au la dispoziție o parohie unde pot participa la slujbe – Parohia Sfantul Ioan Botezatorul (7 ianuarie) cu locul concret de slujire în “Capilla Nuestra Senora de Fatima [ ca să vedeți ce locaș au închiriat sau cumpărat… – nota mea ] , Calle San Valentin s.n., Mijas-Costa, Malaga. Pr. Dimitrie-Mugurel Onica”.
În Sf Altar, în partea dreaptă sus este montat și acceptat de preotul nostru ecumenist un tablou cu Papa Francisc I… , iar în partea stânga sus a altarului se află, cred, o “icoană” cu Sf. Fecioara “de la Fatima” dimpreună cu un sărman papistaș care i se închină, probabil un “sfânt” al catolicilor.
TRIST!!!
PS: Evident că nu am stat la slujbă. Cei apropiați cu care am mers acolo au remarcat și ei rătăcirea.„
Sursa:primit pe WhatsApp
Și ecumenismul de la București cu un papă mort. Biserica Schitul Măgureanu unde credincioșii sunt educați și reeducați, de vizavi, în spiritul ecumenismului cu priveliștea statuii unui alt ereziarh – Ioan Paul al II-lea – pe care l-au numit „sfânt”.
Tot ce am găsit pe internet despre el sunt cam aceste lucruri:
– Elpidios Vagianakis este arhimandrit grec din insula Rodos;
– în jurul anului 2013 avea 55 de ani (acum ar trebui sa aiba 61);
– în anul 2000 a fondat ONG-ul „Lumina lui Hristos”;
– în 2005 a început programul „”Salvați copiii”;
– a construit mai multe orfelinate în Uganda și din câte înțeleg, un sat, școli, un spital și avea de gând să înfiițeze ferme de vaci. Informații preluate de aici.
Cam atât am putut afla.
În România există persoane care intenționează să meargă în Africa pentru a-i lua un interviu părintelui Elpidie pe tema actelor electronice și a vremurilor antihristice pe care le trăim.
Pentru asta trebuie aflată locația exactă unde poate fi găsit.
Dacă poate da cineva detalii, este rugat să scrie la rubrica de comentarii a acestui articol!
Reamintesc profețiile pe care le-a transmis acest părinte în ultimii ani:
Atenție! Manifestația s-a amânat pentru data de 21 septembrie 2019, din cauza vacanței parlamentare și a perioadei de concedii… Se speră la un număr mai mare de participanți luna viitoare.
Inițial s-a vrut câte un protest în fiecare lună. Primul a fost în luna iulie pe 13. Ar fi urmat pe 17 august, dar din cauza motivelor de mai sus, se va încerca ceva mai consistent luna viitoare.
La manifestația din 13 iulie au fost foarte puțini ortodocși (15 persoane) și n-am reușit să fac rost de imagini și înregistrări.
Să sperăm că va fi altfel pe 21 septembrie.
Fraților să ieșim la protest în această sâmbătă pe 21 septembrie între orele 10.00 si 14.00 adunare publică la sediul Guvernul României, în anveola din prelungirea Parcului Kiseleff si între orele 15.00 si 18.00 adunare publică în Parcul Unirii, pe aleile betonate vizavi de piciorul pantei (Patriarhia Română). Acum, mai mult ca niciodată este nevoie să ieșim în stradă și să protestăm, acum vrăjmașul dă și ce-a mai multă nepăsare și găsește fel și fel de motive să nu vii la acest protest. Dacă tu nu faci nimic pentru acest neam și pentru aproapele cum o să vrei să te ajute și pe tine Dumnezeu?
„Niciun om nu poate urca spre Dumnezeu dacă nu ajută și pe alții să urce și dacă nu e ajutat si el de alții.” – Pr.Dumitru Staniloae
,,Cui îi pasă astăzi de celalalt? Nimănui. Toți ne ocupăm de noi înșine, de celălalt, deloc. Pentru aceasta vom da socoteală. Pentru că Dumnezeu, Care este dragoste, nu ne va ierta această indiferență față de aproapele nostru. – Sf.Paisie Aghioritul.
„Când un om sau o mulțime de oameni are duh de luptător, asta ajută foarte mult…” – Sf.Paisie Aghioritul
Frați creștini, suntem răspunzători să ne apărăm singurul lucru care ne-a mai rămas cel mai de preț – credința noastră ortodoxă care a fost răscumpărată cu prețul sângelui de Domnul nostru Iisus Hristos, dacă o să rămanem nepăsători la chemarea asta în timp lucrurile se vor agrava și mai rau. Din luna august 2021 vor intra în vigoare buletinele cu cip care o să conțină și amprenta digitală despre care mulți sfinți si mari duhovnici ne-au avertizat. Parinte Iustin Pârvu a fost cel care a putut să mai amâne câțiva ani venirea buletinului unic despre care a și vorbit că o să vină.
Atunci când ne gândim la Iaşi, ca valoare istorică şi culturală, socotim că începutul transformărilor a pornit de la Vasile Lupu. Atunci când ne gândim la primul martir al neamului, de viţă nobilă – ne vine în minte numele lui Constantin Brâncoveanu. Şi, totuşi, înainte de Vasile Lupu a înflorit Iaşul. La fel, altcineva, înainte de Brâncoveanu, a primit cununa martirajului. În ambele cazuri, cel la care facem referire este Miron Barnovschi. Cunoscut mai mult pentru biserica ce-i poartă astăzi numele. Fără a se şti, însă, câte alte monumente de cult a clădit şi cât de mult a zidit la temelia Iaşului, a Moldovei şi a epocii căreia a aparţinut.
Biserica Barnovschi – Iași/ Foto: Oana Nechifor
Biserica Mănăstirii Dragomirna/ Foto: Bogdan Zamfirescu
Foto: Oana Nechifor
În timpul lui Miron Barnovschi Movilă (ianuarie 1626 – iulie 1629 şi aprilie-iulie 1633), Iaşul a devenit capitală în sensul deplin al cuvântului. Domnitorul a fost primul care a adus Moldovei o deschidere europeană, prin înrudirea sa cu mari familii boiereşti din Polonia şi Austria, dar şi prin legătura de prietenie și de familie cu mitropolitul Petru Movilă al Kievului. În perioada lui Barnovschi a fost redactat şi adoptat primul cod de legi, în sens de constituţie. Au fost date legi cu privire la scăderea dărilor, starea breslelor şi a meseriaşilor, dar şi alte reforme cu caracter juridic.
Sinod pentru apărarea credinței
Miron Barnovschi s-a îngrijit neîncetat de viaţa spirituală a moldovenilor, dar şi de etica preoţilor şi a călugărilor. În egală măsură, a protejat lăcaşurile de cult în faţa abuzurilor funcţionarilor de stat, dar a ţinut în frâu şi clerul, căruia nu i-a permis să se îndepărteze de canoanele Bisericii Ortodoxe. În acest context, în toamna anului 1626, s-a întrunit primul sinod la Iași – în calitate de reședință mitropolitană. De asemenea, a fost primul sinod convocat de cărte un domnitor și nu de autoritatea eclezială. Deciziile luate aici au fost sub influenţa marilor cărturari Anastasie Crimca, mitropolit al Moldovei şi Varlaam, viitor mitropolit. S-a stabilit faptul că un călugăr nu avea drept la proprietate privată, la afaceri personale sau la plimbări inutile. În plus, s-a interzis ca în mănăstiri să fie găzduite femei și a fost dată o hotărâre cu privire la situația creștinilor catolici din Principatul Transilvaniei, care migrau în Moldova. Acestora nu le era permis să se așeze în sate românești ortodoxe sau în preajma mănăstirilor, fiind considerați un adevărat pericol pentru ortodoxia moldovenilor. În ciuda tuturor legilor dure stabilite în sinod, acestea au fost aprobate şi respectate, iar rezultatele nu au întârziat să apară.
Ctitor de cultură și de așezăminte bisericești
Marile realizări culturale ale Iaşului sunt atribuite, aşa cum am mai spus, lui Vasile Lupu. Motivul îl reprezintă concretizarea unor reuşite în timpul domnitorului. Cu toate acestea, nu trebuie uitat cel de la care au pornit ideile, care a început munca şi n-a mai avut, din păcate, răgazul de a culege roadele. În timpul său, Miron Barnovschi l-a trimis de două ori pe ieromonahul Varlaam de la Secu, viitorul mitropolit al Moldovei, în Rusia. Prin intermediul lui a cerut cumpărarea de icoane şi cărţi şi chiar a dorit achiziţionarea unei tipografii. Încă de atunci, Varlaam a început lucrul la Cazania sa, monument de limbă şi cultură românească. Pentru că de atunci s-a dorit punerea limbii române pe un piedestal al culturii.
Lucrările domnitorului sunt primele ctitorii ieşene care au creat un nou stil arhitectonic. Un stil care va influenţa următoarele două secolele. Un stil care a influențat și modul în care a fost construită biserica mănăstirii Trei Ierarhi. Până şi cronicarul Miron Costin vorbeşte despre puterea neobişnuită a domnitorului de a zidi atâtea biserici în doar trei ani – muncă de zeci de ani a altor domni.
Renunțare pentru popor și pentru Dumnezeu
Ctitoriile lui Barnovschi nu au însemnat doar muncă în folosul comunității. Nu au însemnat doar ziduri goale, ci au fost rodul vieții sale evlavioase. El este amintit ca fiind un om care iubea rugăciunea. În multe nopți, domnitorul era văzut îngenunchiat în fața sfintelor icoane. Iar de la credința sa nu s-a dezis nici în clipa morții.
Constantin Brâncoveanu, reperul domnitorului martir, a trecut la Domnul în anul 1714. Însă, cu mai bine de 80 de ani în urmă, Miron Barnovschi îşi dădea ultima suflare, cu credinţa nesrtrămutată în Hristos Dumnezeul nostru şi în viaţa veşnică. Acest lucru, după ce fusese întemniţat tot la Edikule, ca şi Brâncoveanu mai târziu.
În urma unui conflict cu Imperiul Otoman, Barnovschi a renunţat la tron, în anul 1629. Motivul de bază a fost refuzarea cererii marelui vizir de a adăuga la plata tributului un bacşiş de 20.000 de galbeni. Domnitorul s-a retras la moşia sa din Polonia. Țara l-a rechemat, însă, pe Miron Barnovschi și l-a reales în funcţie. Iar el a acceptat, lăsând în urmă un trai comod și îmbelșugat și o viață sigură, într-o țară ce-i devenise a doua casă. A lăsat toate pentru a-și sluji poporul, fără să se teamă de consecințe. Fără a cere măcar socoteală celor care l-au vândut la sfârșitul primei domnii.
Pentru a obţine recunoaşterea Înaltei Porţi, acesta a hotărât să meargă personal la Constantinopol. Drumul a început la 3 mai1633 şi a durat până la 20 iunie. Deşi a fost avertizat de Matei Basarab, domnul Ţării Româneşti, de faptul că Vasile Lupu i-a pus la cale pieirea, Barnovschi şi-a continuat pașii spre Istambul.
Misterul mormântului
Pentru câteva zile a fost arestat şi, în acest timp, şi-a scris testamentul. La 2 iulie 1633 a fost decapitat, deoarece a refuzat ca, în faţa Sultanului Murad al IV-lea, să se lepede de Ortodoxie şi să treacă la islam.Pedeapsa a continuat până dincolo de moarte, ultima dorință fiindu-i refuzată. Domnitorul a vrut ca trupul să-i fie îngropat la Mănăstirea Dragomirna. Cu toate acestea, el a fost înmormântat, pentru început, în cimitirul Patriarhiei din Constantinopol. Apoi, Vasile Lupu a dorit să îndrepte măcar o frântură din răul pe care îl făcuse, motiv pentru care i-a adus osemintele în ţară. Undeva, firul se rupe, întrucât locul mormântului său a rămas necunoscut. Cu toate acestea, Dumnezeu a demonstrat, încă o dată, că nu ţine lumina ascunsă sub obroc. Săpături făcute la Biserica Barnovschi, în 1996, au scos la iveală, din pardoseala bisericii, un mormânt. Un mormânt considerat a-i aparţine marelui domnitor.
Miron Baranovschi s-a întors acasă. La fel de smerit precum a fost în timpul scurtei sale vieți. Aproape necunoscut nouă, celor ce trăim în moștenirea lui. E trist să luptăm pentru viitor și pentru mărirea de a fi, cândva, Capitală Culturală Europeană, fără să ne cunoaștem trecutul. Fără să mulțumim celor care s-au jertfit, cu dragoste, cu sânge și credință pentru a consolida temelia unui oraș și a unei țări.
