Sfântul Ierarh Fotie cel Mare – 6 februarie

Tropar (glasul al IV-lea):

Următor al căilor Apostolilor și învățător al lumii, Sfinte Fotie, roagă-L pe Domnul tuturor să dăruiască pace lumii și sufletelor noastre mare milă!

Condac (glasul al VIII-lea):

Far călăuzitor al Bisericii, de Dumnezeu insuflat călăuzitor al ortodocșilor, încununat ești acum cu florile cântării, harfă a dumnezeieștilor cuvinte ale Duhului, preaputernic dușman al ereziei, către care strigăm: „Bucură-te, prea cinstite Fotie!”

Cel întru sfinți părintele nostru Fotie cel Mare (Fotios/Photios în greacă Φωτιoς sau Fotius/Photius în stil latinizant), Patriarh al Constantinopolului (între 858-867 și 877-886) este considerat ca unul dintre cei mai mari ierarhi constantinopolitani. Pomenirea sa se face pe 6 februarie.

Sfântul Fotie a fost condamnat la Sinodul tâlhăresc din 869-870, dar al IV-lea Sinod de la Constantinopol a stabilit reașezarea sa pe tronul patriarhal. Deși a fost acuzat că a provocat „Schisma fotiană”, a fost recunoscut ca un mare făcător de pace al acelei perioade. S-a împăcat cu patriarhul Ignatie (cel care dealtfel l-a recomandat ca succesor la moartea sa, în 877).

Viața

Părinții lui Fotie erau creștini evlavioși și bogați. Tatăl său era funcționar la Curtea imperială, cu rangul de „Paznic al Împăratului și al Palatului”. Era o familie iconodulă, care venera icoanele, dar cum împăratul în funcție era iconoclast, împotriva folosirii icoanelor în Biserică, aceștia au fost exilați pe vremea când Fotie avea doar 7 ani, averea le-a fost confiscată, iar ei au fost în cele din urmă martirizați. Fotie vorbește despre patriarhul Tarasie ca despre „unchiul său după tată”[1]. Era înrudit și cu cu Patriarhul Ioan al VII-lea Grămăticul. Era cunoscut ca o persoană înclinată spre o viață de liniște și rugăciune și spre monahism. Scriitorii bizantini amintesc că împăratul Leon al VI-lea l-a numit odată, la mânie, pe Fotie „față de khazar”, dar nu se știe dacă era doar o insultă sau o aluzie la originea lui etnică.

Imediat ce și-a terminat propria educație, Fotie a început să predea gramatica, retorica, teologia și filosofia. Calea spre viața publică i-a fost probabil deschisă (după una din surse) de căsătoria fratelui său Serghie cu Irina, una din surorile împărătesei Teodora a II-a. La moartea soțului ei Teofil în 842, Teodora, o fermă iconodulă, devenise regentă a imperiului. Fotie a devenit căpitan al gărzii și mai târziu prim secretar imperial (prōtasēkrētis). În anul 855, la vârsta de 35 de ani, Fotie era recunoscut pentru abilitățile sale politice, astfel că a fost trimis ca ambasador la califul Persiei, la Bagdad, fiind însărcinat să negocieze sfârșitul persecutării creștinilor pe teritoriile musulmane.

Primul patriarhat

Disensiunile între Patriarhul Ignatie al Constantinopolului și Cezar Bardas (Vardas), unchiul tânărului împărat Mihail al II-lea, provocate de relația ilicită a lui Bardas cu fina lui și de alte practici morale problematice ale acestuia au dus la promovarea lui Fotie la rangul patriarhal. Ignatie a fost arestat și exilat în insula Terebynthia în 858, demisionând. Fotie, un mirean, a fost hirotonit preot și mai apoi episcop în doar șase zile, apoi întronizat ca patriarh. A încercat să se împotrivească acestei numiri, dorindu-și o viață mai liniștită. Era poate cel mai mare erudit al vremii sale și era văzut ca fiind dincolo de orice suspiciune întrucât se opunea ferm partidei iconoclaste care provocase moartea părinților săi.

La câteva luni după exilarea acestuia, câțiva dintre susținătorii lui Ignatie s-au reunit în Biserica Sfânta Irina din Constantinopol, plănuind restabilirea acestuia pe tronul patriarhal. Au făcut apel la papa Nicolae I, încercând să discrediteze numirea rivalului său Fotie. Scrisoarea a fost semnată de șase mitropoliți și cincisprezece episcopi; câțiva monahi erau de asemenea de partea lui Ignatie și au făcut parte din delegația care a călătorit până la Roma, deși Ignatie demisionase de bunăvoie. Susținătorii lui Ignatie au fost primiți de Papa Nicolae I care dorea să-și reafirme autoritatea asupra Bisericii din Răsărit. El reușise deja să-și subordoneze cu succes întreaga Biserică din Occident și dorea să obțină aceeași autoritate și în Răsărit.

Fotie a întrunit un sinod în Biserica Sfinților Apostoli în 859, pentru a pune capăt controverselor din jurul numirii sale. Acest sinod a ajuns la concluzia că Ignatie nu ajunsese pe tronul patriarhal în mod legal, nefiind ales de un sinod, ci fusese numit de împărăteasa Teodora. Din nefericire, Cezar Bardas, dorind să se răzbune pe opozanții lui, l-a trimis pe Ignatie în exil obligatoriu pe insula Mytilene și i-a persecutat pe unii dintre susținătorii acestuia, în ciuda protestelor ferme ale lui Fotie. Papa Nicolae I considera că numirea avea nevoie de consimțământul Romei și a obiectat la faptul că Fotie, un mirean, ajunsese pe tronul patriarhal, deși existau precedente în acest sens atât în Biserica occidentală cât și în cea răsăriteană. El a cerut totodată ca bizantinii să restituie Romei teritoriile Calabriei și Siciliei.

În anul 861, cu acordul lui Fotie, împăratul Mihail convoacă un sinod general în Biserica Sfinților Apostoli, sinod care avea să fie cunoscut ca Sinodul I-II. Papa a fost invitat și și-a trimis delegații la sinod, cu instrucțiuni să investigheze alegerea lui Fotie în raport cu canoanele și să ceară ca sudul Italiei și provincia Illyricum să fie atribuite Romei. Sinodul a ratificat hotărârile Sinodului al VII-lea Ecumenic care condamnau iconoclasmul. Fotie era recunoscut ca patriarh canonic și legal. Delegația occidentală a acceptat legalitatea numirii lui Fotie. Ignatie s-a prezentat înaintea sinodului și a fost depus.

Când delegații s-au întors la Roma, iar Papa a descoperit că pretențiile sale teritoriale nu fuseseră luate în considerare, și-a excomunicat propriii delegați și a întrunit la Roma în 863 un sinod în care l-a depus și excomunicat pe Fotie, declarând numirea sa necanonică, alegând să-l recunoască în continuare drept patriarh legitim pe Ignatie.

Conflictul între Roma și Constantinopol a ajuns la apogeu. Fotie nu apăra doar autonomia Bisericii răsăritene, ci și interese vitale ale Imperiului. Cu susținerea integrală a împăratului Mihail al III-lea, el îi trimite papei o scrisoare cerându-i să-și retragă hotărârea cu privire la Fotie. În anul 867 s-a ținut un sinod la care au participat peste o mie de clerici. Sinodul l-a excomunicat pe Nicolae I, a condamnat pretențiile papei la primat în Biserică, intervențiile sale în Bulgaria, precum și inovația adaosului Filioque la Crez. Atât scrisorile lui Nicolae cât și cele ale lui Fotie au fost citite în sinod. Situația a fost complicată o dată în plus de pretenția papei de a avea autoritate asupra întregii Biserici, precum și de disputa înconjurând jurisdicția asupra Bulgariei de curând convertite la creștinism. Sinodul declară ilegală interferența latinilor în problemele Bisericii răsăritene. Împăratul german Ludovic al II-lea a fost chemat să intervină pentru a-l depune pe papa Nicolae, însă moare în același an.

În vremea aceea, în Răsărit erau doi împărați, Mihail al II-lea și Vasile I. Mihail încearcă să îl omoare pe Vasile, dar acesta, aflând despre complot, îl ucide pe Mihail. Fotie refuză să accepte uciderea lui Mihail și nu îl lasă pe Vasile să ia Sfânta Împărtășanie într-o zi de praznic. Furios, Vasile îl închide pe Fotie într-o mănăstire.

Această stare de fapt se schimbă odată cu asasinarea lui Cezar Bardas, protectorul lui Fotie și a împăratului Mihail în 867 de către coîmpăratul Vasile I Macedoneanul, care uzurpă tronul. Fotie este depus din treapta de patriarh, mai degrabă pentru că Vasile Macedoneanul dorea să se alieze cu papa și cu împăratul roman decât pentru că Fotie fusese protejatul lui Mihail și al lui Bardas. Fotie a fost înlăturat din tronul patriarhal și exilat (aproximativ în septembrie 867), iar Ignatie e reinstalat pe 23 noiembrie. În timpul celui de-al doilea patriarhat al său, Ignatie a continuat în mare direcțiile de acțiune urmate de Fotie. Acest lucru pare să fi îmbunătățit relațiile dintre cei doi, iar în preajma anului 876 Fotie a fost rechemat la Constantinopol, fiindu-i încredințată educația fiilor împăratului; el devine totodată sfetnic (consilier) al lui Ignatie, care avea să-l recomande drept succesor al său. La moartea acestuia în 877, Fotie, după împotrivirea de cuviință în asemenea situații, este reașezat pe tronul patriarhal.

Al doilea patriarhat

Fotie obține de această dată recunoașterea formală a întregii lumi creștine la un sinod întrunit la Constantinopol în noiembrie 879. Legații papei Ioan al VIII-lea participă la sinod, recunoscându-l pe Fotie drept patriarh, o concesie pentru care papa a fost foarte aspru criticat în Occident. Patriarhul a rămas ferm pe poziții cu privire la principalele puncte de dispută între răsăriteni și occidentali, anume asupra necesității de acere iertare papei, de a ceda acestuia jurisdicția asupra Bulgariei, precum și în problema introducerii lui „Filioque” în Crez. În cele din urmă, Fotie refuză să ceară iertare sau să accepte „Filioque”, legații papali mulțumindu-se doar cu cedarea în favoarea Romei a jurisdicției asupra Bulgariei. Dar și această din urmă concesie a rămas doar nominală, întrucât revenirea Bulgariei la ritul bizantin în 870 o transformă într-o Biserică autonomă. Fără acordul țarului Boris I al Bulgariei, papalitatea nu avea să-și poată pune în aplicare pretențiile jurisdicționale asupra acestui teritoriu.

În timpul altercațiilor între Vasile I și moștenitorul acestuia, Leon al VI-lea, Fotie ia partea împăratului în funcție, astfel că la moartea lui Vasile, când Leon devine împărat principal (Augustus), acesta îl depune pe Fotie și îl exilează, deși patriarhul îi fusese profesor. Fotie a fost trimis în exil la mănăstirea Bordi, în Armenia. Despre ultima perioadă a vieții lui Fotie nu se știe nimic. Nu s-a păstrat nici o scrisoare a sa din această perioadă. Data precisă a trecerii sale la Domnul nu este cunoscută, dar în general este acceptată data de 6 februarie 893.

Fotie a fost unul dintre principalii apărători ai poziției răsăritene în disputele cu papa de la Roma. Viața sa virtuoasă și talentul, ba chiar geniul său, precum și vastele sale capacități intelectuale au fost universal recunoscute. Chiar papa Nicolae I îl considera a fi un om cu „mari virtuți și cunoștințe universale”.

Sursa: ro.orthodoxwiki.org

O mână de ortodocși au tulburat și anul acesta liniștea săptămânii de rugăciune ecumenistă

Sâmbătă 25 ianuarie 2020, conform programului, în biserica ortodoxă cu numele „Mânăstirea Cașin”, în apropierea Arcului de Triumf s-a desfășurat „rugăciunea comună” a ecumeniștilor cu reprezentanții a șase confesiuni eterodoxe/eretice (romano-catolici, greco-catolici, armeni, anglicani, evanghelici luterani si reformati calvini).

Un mic grup de ortodocși, aproximativ 18 – inclusiv doi copii – le-au transmis participanților, la intrare, la ieșire sau pe parcursul slujbei adevărul de credința al Ortodoxiei precum și faptul că rugăciunea comună cu cei de alte confesiuni nu este permisă de sfintele canoane.

Iată relatarea unui frate care a ajuns mai devreme la fața locului:

Un rezumat al protestului de astăzi 25 ian 2020 de la Biserica Măn. Cașin.

În buna tradiție a anilor trecuți am fost tot circa 12-15 participanți (cu tot cei doi copii☺) – (vreo trei au ajuns mai tîrziu – n. adm.).

Momentul de interes a fost la sosirea PS Varlaam Ploieșteanul cu diaconul său. Ambii s-au oprit in dreptul nostru intenționat pt ceea ce eu aș spune că a fost o încercare de justificare. Episcopul și-a expus și anul acesta slabul și falsul argument cu milioanele de români plecati în străinătate… și, vedeți bine, de aceea se cuvine să arătăm și noi deschidere (către ce??) acasă la noi…

Diaconul a fost mai agresiv puțin și a dus mai departe argumentarea episcopului susținând că ei, de fapt, intră în biserică să săvârșească slujba Vecerniei iar oaspeții rătăciți de la credință doar asistă la ceea ce fac ortodocșii noștri… Care va să zică, nu-i treaba lor ce fac ereticii din biserică întâmplați acolo – doar privesc, spun poezii sau rugăciuni în gând… I-am replicat că aici avem de a face cu ceva ORGANIZAT de ei, de ortidocși și că i-au invitat special pe aceia, pe eretici, nu că s-au nimerit întâmplător ereticii în biserica Man. Cașin…

Diaconul a completat cu alte false argumente colaterale: ce, noi când mergem în străinătate, nu intrăm prin “bisericile” catolicilor? Sau dacă ne nimerim pe undeva (în avion de pildă) cu altii de alte confesiuni, nu ne rugăm practic împreună cu aceia? În fine, “argumente de doi lei”… servite ca pt unii considerați proști.
Diaconul a ținut chiar să precizeze că el “are pregătire”, nu vorbește (ca noi, vezi bine) după ureche….

Le-am spus să ia aminte la canoanele care interzic ceea ce fac ei acum în mod organizat și că vor da răspuns pt aceasta! Chiar i-am atras atenția diaconului că ne vom vedea la Judecată și să nu spună atunci că nu l-am atenționat.

La terminarea evenimentului, cineva dintre noi l-a talonat pe PS Varlaam cateva zeci de metri, timp în care i-a spus mai multe: despre canoanele încălcate; să se dezică de semnătura de la sinodul din Creta, dar și despre pericolul iadului… PS Varlaam mai mult a tăcut… ca să scape mai ușor…

Pentru paza evenimentului, spre deosebire de anii trecuți nu a mai venit Jandarmeria ci doar un echipaj de treabă de la Politia Locală. Unul dintre polițiști s-a dovedit a fi mai informat asupra urâciunii acesteia cu rugăciunea în comun si chiar s-a bucurat alături de noi.

Câțiva dintre mireni nu știau ceea ce se întâmplă de fapt în biserica lor și au aflat astfel că nu este îngăduită de către canoane rugăciunea în comun. Unul a spus că nu va imai veni la această biserică.

Preotul paroh si coslujitorii au ieșit în ușa bisericii imediat pt primirea episcopului, dar nu au coborât la noi să ne întrebe ceva. Doar paznicul – un bătrânel – a fost putin agresiv cu sora care a sosit prima la protest, pe la 15:30

Grupul de ortodocși antiecumeniști s-a împărțit oarecum în două, căci unii au rămas jos pe trotuar afișând pancarte și icoane, iar cealalta parte au atacat scările lăcașului de cult împărțind pliante cu materiale împotriva ecumenismului și actelor cu cip sau încercând discuții de lămurire cu credincioși neștiutori sau cu eterodocși interesați de subiect.

 

Datorită și acestui aspect (discuțiile de lămurire intense), finalul slujbei ecumeniste a luat oarecum prin surprindere grupul de pe scări și nu s-a reușit o organizare prea bună în sensul ca unii să filmeze și alții să împartă pliante celor ce ieșeau din biserică.

Așadar, în momentul ieșirii tartorului ecumenist Varlaam Ploieșteanul (pseudo-episcop vicar patriarhal) și admonestării lui de către cei din grupul de protestari, s-a ratat o filmare. Imediat după el au ieșit și șefii locali din România ai pseudo-bisericilor participante.

Un amănunt semnificativ a fost participarea nelipsită a „cavalerilor templieri”, care spre deosebire de anul trecut păreau destul de deranjați de prezența oponenților ecumenismului și mai cu seamă soțiile acestora, care se comportau cumva ca niște gazde grijulii încercând să protejeze oarecum unii oaspeți de seamă, dintre eretici, de „agresiunea” mărturisitorilor ortodoși.

Este evident că această organizație ocultă, de inspirație masonică, are un rol important în organizarea săptămânii de urâciune sincretistă.

Iată și o scurtă filmare reușită mai spre final: 

Diaconul din filmare este Ionuț Mavrichi, ecumenist notoriu și consilier patriarhal, care fugea ca dracul de tămâie de fluturașii cu canoane și texte din Sfinții Părinți.

Câteva imagini foto: 

Adunătura din biserică:

Patronii neoficiali ai săptămânii ecumeniste, „cavalerii templieri” și nevestele lor:

Dan Vasiliu, șeful „cavalerilor templieri” din România („Marele Prior Magistral al Romaniei”):

REAMINTESC – Săptămână de rugăciune ecumenistă este în desfășurare, iar în ultima zi, sâmbătă 25 ianurie ereticii vor pângări biserica „Mânăstirea Cașin” cu prezența și învățăturile lor înșelătoare

Programul săptămânii de rugăciune anticanonică cu ereticii, pentru așa-numita „unitate a creștinilor” – București 2020

De data aceasta trădătorii ecumeniști îi vor primi pe ereticii condamnați de sinoade ca pe niște membrii ai Bisericii, pe 25 ianuarie, în biserica denumită „Mânăstirea Cașin”, aflată în apropierea Arcului de Triumf.

Sâmbătă, 25 ianuarie, ora 17.00
Biserica Ortodoxă „Mănăstirea Cașin” (Str. Alexandru Constantinescu)
Cuvânt de învăţătură: Biserica Armeană

 

Așadar am ajuns ca într-un lăcaș de cult ortodox, ereticii monofiziți să ne învețe despre Dumnezeu!

Care va fi reacția ortodocșilor? La fel de efemeră ca de câțiva ani încoace? La fel de timidă, tinzând spre inexistență, ca la venirea ereziarhului papă? La fel de puțini antiecumeniști vor apăra onoarea Ortodoxiei în aceste vremuri de apostazie?

Citiți și: 

NU ECUMENISMULUI, RUGĂCIUNILOR ÎMPREUNĂ CU ERETICII ȘI FALSULUI SINOD DIN CRETA!!!

Ecumenistoidul de serviciu, Nifon al Târgoviștei, prezent la întronizarea noului tartor papistaș pentru București și zona de sud

Încă o dovadă, pe lângă multe altele, că oficialii BOR îi recunosc pe papistași și pe ceilalți ca biserici, așa cum au semnat în Creta. Urmează săptămâna ecumenistă când se vor ruga împreună, ca frații întru cele ereticești.

Monseniorul Aurel Percă a preluat funcţia de la părintele Ioan Robu. La ceremonia religioasă de la Catedrala Sfântul Iosif au participat reprezentanții altor biserici, premierul Ludovic Orban și președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, precum și numeroși credincioși.

Monseniorul Aurel Percă îi ia locul lui Ioan Robu, cel care a fost 36 de ani Arhiepiscop Mitropolit de București.

Au fost prezenţi și ÎPS Nifon al Arhiepiscopiei Târgoviştei din partea Bisericii Ortodoxe Române, ÎPS Hagopian Datev, episcop al Arhiepiscopiei Armene din România, dr. Daniel Zikeli – episcop-vicar al Bisericii Evanghelice C.A. din România şi Aurel Vainer – preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România.

Papa Francisc a acceptat la 21 noiembrie 2019 renunţarea monseniorului Ioan Robu la oficiul de arhiepiscop mitropolit de Bucureşti şi l-a numit la conducerea Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti pe monseniorul Aurel Percă, până atunci episcop auxiliar în Dieceza de Iaşi.

Fragmente de pe: digi24.ro

Pseudo-arhiepiscopul Nifon Mihăiță este de mulți ani reprezentantul BOR pe lângă organismele ecumeniste internaționale, în special CM”B”.

Din adunătura antinațională a USR a mai ieșit un blasfemiator: Iulian Bulai spune că Maica Domnului e „o mamă surogat”

Deputatul USR Iulian Bulai a postat pe Facebook, chiar în ziua de Crăciun, un mesaj care a stârnit o controversă uriașă în mediul online. Între altele, Bulai spune în mesajul lui că Iisus provine „dintr-o familie foarte ciudată” și are „o mamă surogat şi un tată care acceptă paternitatea fără să fi contribuit la ea”.

Iulian Bulai și-a formulat mesajul care a stârnit reacții virulente pe rețeaua socială pornind de la faptul că, în România, avem peste 50.000 de copii în grija statului, iar mai mult de 3.000 sunt daţi anual spre adopţie.

„Un copil. Sărac şi provenit dintr-o familie foarte ciudată. Un tată trecut de prima tinereţe şi o mamă adolescentă. Apărut în lume fără ca părinţii lui să fi făcut dragoste. Cu o mamă surogat şi un tată care acceptă paternitatea fără să fi contribuit la ea. Refuzat de comunitate. Născut fără ca părinţii să fi fost căsătoriţi, doar logodiţi. Naşterea lui arată extradordinarul dar şi limitele societăţii în care a apărut”, își începe mesajul Bulai.

În context, deputatul USR arată că în fiecare an în România 2.000 de copii sunt declaraţi greu adoptabili, iar peste 1.000 au fost traficaţi în Marea Britanie până în 2007.

„Acum 2000 de ani s-au întâmplat cele scrise mai sus. Soarta lui este astăzi împărtăşită de mulţi copii din România, dar care nu au avut alături părinţi atât de iubitori. Avem peste 50.000 de copii în grija statului. Peste 3.000 de copii anual daţi spre adopţie. Mai mult de o treime din cei 3.000 nu îşi găsesc o familie. Anual aprox. 2.000 de copii sunt declaraţi greu adoptabili-nimeni nu îi vrea în România. Peste 1.000 de copii români au fost traficaţi doar în UK până în 2007. Recent, justiţia română nu a găsit niciun vinovat din cele câteva zeci/ sute care ar fi fost implicaţi în traficul a aproape 200 de copii din Ţăndărei. Acesta este cel mai mediatizat caz recent de trafic de fiinţe umane din România, dar nicidecum singurul”, a explicat Bulai.

El mai spune că aceste date indică faptul că multe comunităţi din România au eşuat, la fel de mult ca cea din Betleem, în urmă cu 2000 de ani ani din cauza lipsei implicării oamenilor.

„Asta arată multe comunităţi eşuate sau cvasi eşuate în România. Comunităţi eşuate la fel de mult ca cea din Betleem de acum 2000 de ani. Eşuate din lipsă de implicare a celor din jur. În faţa atâtor comunităţi eşuate, noi avem şansa de a umple locul păstorilor şi magilor care au dat o mână de ajutor acum 2000 de ani. Într-o Românie cu mulţi baronaşi şi combinatori, politicienii oneşti ar trebui să fie păstorii şi magii zilelor noastre care dau o mână de ajutor celor care au nevoie: comunităţi eşuate cu nevoie de solidaritate, generozitate şi bună gestionare a bugetului local. În interesul părinţilor şi pruncilor”, a mai scris deputatul USR.

Acesta mai explică că, în accepţiunea sa, Crăciunul înseamn implicare în comunitatea locală şi protejarea celor vulnerabili.

„Pentru mine şi despre asta este Crăciunul: implicare în comunitatea locală pentru cei mai vulnerabili şi măsuri de intervenţie din partea comunităţii dincolo de incapacităţile individului. Crăciun fericit tuturor!”, conchide Iulian Bulai.

Val de reacții negative după mesajul lui Iulian Bulai

Postarea deputatului USR pe reţeaua de socializare a atras un val de comentarii negative, la care Iulian Bulai a răspuns insistând pe ideile lui.

„Ce pretenții să ai de la USR, atâta timp cât un deputat o numește pe Maica Domnului „mamă surogat”? Nu sunt fanatică ortodoxă, dar sună foarte urât…Să vă fie rușine! Să le spuneți și batrânelor din comuna din care veniți din județul Neamț că Fecioara Maria a fost „mamă surogat”. Cu aceste cuvinte m-ați determinat să nu vă mai urmăresc. La urma urmei, nu sunteti decât un alt politician surogat”, i-a scris Gina Artenie.

La acest mesaj Iulian Bulai a dat următorul răspuns: „Exact despre asta e vorba. Maria este purtătoare de Dumnezeu. Ideea de mamă e absentă in chestiunea veșniciei lui Dumnezeu. Maria e purtătoare.”

„Alegerea acestei comparații „este nefericită”, iar dl deputat nu are dreptul să se folosească de „aceasta minune dumnezeiască” pe care cu siguranță nu o înțelege, iar dacă dorea să facă o referire la situația copiiilor din Romania, putea găsi o altă abordare, dar știm că numai astfel ieșim din anonimat, prin senzațional”, a comentat Georgiana Marin.

Sursa: digi24.ro

Deputatul USR a revenit cu precizări și scuze, tot pe Facebook.

Iulian Bulai: Nu a fost în intenția mea să tulbur acest timp sfânt, ci să pun în context și perspectivă povestea nașterii lui Isus. Cu cuvinte sincere și asumare. Dacă am supărat pe cineva, în mod evident îmi cer iertare.

Iulian Bulai a mai scris pe Facebook că e creștin catolic practicant, soția sa este luterană, iar copiii sunt botezați la Biserica Romano-Catolică. – digi24.ro/

---

Conform Dex: 

„mámă-surogát s. f. Femeie care dă naștere unui copil dintr-un embrion generat prin fecundarea ovulului unei alte femei…”

Biserica (adică Ortodoxia) știe că Maica Domnului este NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU, nu purtătoare, cum declară acest eretic papistaș. 

Este oare întâmplător faptul că USR, această creație a unor forțe externe, adună în rândurile ei atâția ciudați cu idei antiromânești și antiortodoxe? Evident că nu. 

Pentru a lovi în familia tradițională, individul de mai sus încearcă o comparație cu situația nașterii Mântuitorului: o mamă adolescentă ce a rămas însărcinată cu… nu se știe cine, un tată (dreptul Iosif) care acceptă să crească copilul, deși nu știe al cui e, un copil refuzat de comunitate (??!), născut în afara căsătoriei (perfect pentru progresiștii neomarxiști), iar… magii și păstorii  i-ar fi ajutat să fie acceptați de societate. 

Ce putea să debiteze mintea unui usr-ist neomarxist mai mult de atât? 

Și pentru a demonstra și din punct de vedere teologic că ereticul Bulai aberează, citiți mai jos: 

Definiția Sinodului III Ecumenic, art. 2: «Îl mărturisim deci pe Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul Cel Unul născut al lui Dumnezeu, ca fiind Dumnezeu adevărat şi om adevărat, având suflet rațional şi trup. Cel ce, după Dumnezeire, S-a născut din Tatăl mai înainte de veci, în zilele cele mai de pe urmă, S-a întrupat pentru noi şi pentru a noastră mântuire din Fecioara Maria, după omenire. Rămânând de o ființă cu Tatăl după Dumnezeire, S-a făcut de o ființă cu noi după omenire. Căci s-au întrunit în El cele două firi, drept pentru care mărturisim un singur Hristos, un singur Fiu, un singur Domn. În baza acestei uniri neamestecate, o mărturisim pe Sfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu, din care Dumnezeu Cuvântul S-a întrupat şi S-a făcut om, unindu-Se cu trupul cel luat din ea». Pentru originalul grecesc, vezi Ι. KARMÍRIS, Δογματικά και Συμβολικά Μνημεία της Ορθοδόξου Καθολικής Εκκλησίας (Monumentele Dogmatice şi Simbolice ale Bisericii Soborniceşti Ortodoxe), vol. I, Atena 1960², pp. 154-155.

Sfântul Alexandru al Alexandriei, Epistolă către Alexandru, 12: «Domnul nostru, Iisus Hristos, cu adevărat, nu în aparență, a luat trup din Născătoarea de Dumnezeu». Vezi H. G. OPITZ, Athanasius Werke, vol. III, pp. 28, 14-19.

Sfântul Atanasie al Alexandriei, Cuvânt împotriva Arianilor III, 14: «Acelaşi înger – Gavriil – a fost trimis de Domnul să propovăduiască şi lui Zaharia, şi Mariei Născătoare de Dumnezeu» (PG 26, 349). Idem, III, 29: «[…] Şi luând trup din Fecioara Maria Născătoare de Dumnezeu, s-a făcut om». Vezi K. METZLER – M. TETZ, Athanasius Werke, 1, 1, Berlin-New York 1998-2000, p. 340.

Sfântul Grigorie Teologul, I Epistola către Klidónios: «Cel care nu mărturiseşte pe Sfânta Fecioară ca fiind Născătoare de Dumnezeu, s-a înstrăinat de Dumnezeire». Vezi P. GALLAY, Grégoire de Nazianze. Lettres Théologiques, Sources Chrétiennes 208, Paris 1998, p. 42.

Sfântul Chiril al Alexandriei, Epistola către Nestorie, III, 12: «Cel care nu-L mărturiseşte pe Emanuil ca fiind Dumnezeu adevărat, şi pe Sfânta Fecioară ca fiind Născătoare de Dumnezeu – căci aceasta L-a născut după trup pe Dumnezeu Cuvântul – , să fie anatema». Vezi E. SCHWARTZ, Acta Conciliorum Oecumenicorum, vol. I, 1, 1, p. 40.

Sf. Ioan Damaschin, Έκδοσις Ακριβής της Ορθοδόξου Πίστεως (Expunerea Exactă a Credinței Ortodoxe) 3, 12: «Pe bună dreptate şi cu adevărat o numim Născătoare de Dumnezeu pe Sfânta Fecioară Maria, căci acest nume cuprinde în sine întreaga taină a Iconomiei». Vezi P. LEDRUX, Jean Damascene. La foi orthodoxe 45-100, Sources Chretiennes 540, Paris 2011, p. 70.

Sursa citatelor:

Începuturile folosirii numirii Theotókos (Născătoare de Dumnezeu)

Dar papistașii sunt sub anteme oricum…

Ultra-ereziarhul Bartolomeu și călugări athoniți de la mânăstirile Xenofont și Pantocrator au participat la o „vecernie” împreună cu papistașii într-o mânăstire cisterciană din Belgia

Ecumenism deșănțat! Ereziarhul cu funcția de patriarh al Constatinopolului nu mai are nici o limită!

Frăția mânăstirilor Atonite Xenofont și Pantocrator împreună cu Patriarhul Bartolomeu, au luat parte la Vecernie într-o mânăstire catolică.

Pe 12 noiembrie 2019, Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului a vizitat comunitatea catolică a abației Notre Dame de Saint-Remy din Rochefort, din ordinul monahal al cistercienilor, potrivit paginii oficiale de Facebook a abației Chevetogne.

Se menționează în mod special că Patriarhul Bartolomeu „a fost primit cu căldură de Părintele Gilbert Degros și de comunitatea monahală, precum și de un număr mare de credincioși, prieteni și vizitatori ai mânăstirii”.

Se relatează deasemeni că „Dom Lambert Vos, abatele Mânăstirii Chevetogne, cei trei predecesori ai săi și întreaga frăție a mânăstirii, au luat parte la vecernie, precum și starețul Mănăstirii Maredsous, Părintele Bernard Lorent, alți călugări, călugărițe și alte personalități religioase. ”

Conform informațiilor postate pe pagina abației, „în timpul vecerniei, un cor de călugări ai abației Chevetogne a interpretat imnuri greco-slave și bizantine în templul principal al mânăstirii, într-o deplină concordie la acest eveniment solemn.”

Din sursele sale, UJO a aflat că, pe lângă patriarhul Bartolomeu, egumenul Mânăstirii Atonite Xenofont, Arhimandritul Alexie și Ieromonahul Teofil de la Mânăstirea Pantocrator au luat parte la Vecernie, toți cei prezenți în mânăstirea catolică menționată mai sus.

În același timp, ediția greacă Romfea relatează că „abatele mânăstirii, Gilbert Degros, și-a exprimat mulțumirea sinceră patriarhului Bartolomeu, pentru prezența sa onorabilă la abație, în timp ce patriarhul și-a exprimat în mod corespunzător bucuria de a participa împreună la această slujbă”.

În plus, el a mulțumit starețului pentru relațiile de frăție și asistența importantă oferită de mânăstire „Sfântului Scaun al Belgiei„.

Publicația relatează că Patriarhul Bartolomeu i-a oferi în dar abatelui, o cruce sculptată în argint; la rândul său, Mânăstirea Rochefort i-a oferit Patriarhului, o Biblie rară legată în piele, o copie a Bibliei din secolul al XIV-lea.

UJO a scris cu puțin timp în urmă că Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului, în mesajul său către Papa Francisc, a spus că „restabilirea comuniunii (euharistice – ed.) Între Bisericile noastre rămâne speranța noastră sinceră, obiectivul principal al rugăciunilor noastre și scopul dialogului adevărului stabilit între Bisericile noastre „.

Sursa:  Patriarch Bartholomew and Xenophontos Abbot pray with Catholics in Belgium

Via:

Patriarhul Bartolomeu și părinți athoniți au participat la Vecernie într-o „mănăstire catolică”

Sfinții martiri și mărturisitori năsăudeni – Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra, Vasile din Telciu și cei împreună cu ei

Sfinții Năsăudeni Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile Dumitru din Mocod, Marin Grigore din Zagra şi Vasile Oichi din Telciu au suferit martiriul în ziua de 12 noiembrie 1763. Au fost apărători ai credinţei strămoşeşti şi ai neamului românesc.

Acest sfânt martir al neamului nostru, Atanasie Todoran, s-a născut în Bichigiu, sat de pe Valea Sălăuţei, într-o familie de ţărani liberi, înrudit cu familia preoţilor Coşbuc din Hordou, strămoşii poetului George Coşbuc. Există destul de puţine informaţii despre viaţa lui. Fruntaş în comună, cunoscător de carte, fusese jude şi colector al dărilor în comunele de pe Valea Bichigiului şi a Sălăuţei. Se pare că încă din tinereţe a făcut parte dintr-un regiment care era aşezat undeva lângă Viena şi, tot amânâdu-i-se eliberarea, a dezertat şi s-a întors acasă. Urmărit de oamenii împărăţiei, s-a refugiat în Munţii Ţibleşului, în Maramureş şi în Ţara Chioarului. A ajuns în Moldova, unde a slujit ani îndelungaţi, cum atestă fragmentul unui document emis de domnitorul Mihai Racoviţă, din care reiese că îl eliberează din oaste pe Atanasie, în vârstă de 74 de ani, după ce a slujit 13 ani în rang de căpitan, şi că este ridicat la rang de răzeş.

Pentru vechea dezertare, a fost închis câţiva ani în Turnul Dogarilor din cetatea Bistriţei. După ce a fost eliberat, s-a întors la Bichigiu. Neexistând preot ortodox în sat, s-a opus cu înverşunare împărtăşirii fiului său cu azimă, precum şi spovedirii lui de către un preot unit. Bătrânul şi-a îngropat băiatul în ritul credinţei strămoşeşti; fata îi murise şi ea cu ani în urmă, când era fugar prin munţi.

În anii 1761-1762 a tratat cu guvernul din Viena, alături de alţi fruntaşi, militarizarea a 21 de comune de pe Valea Bichigiului, Sălăuţei şi Someşului Mare. A fost el însuşi la Viena, împreună cu alţi români, unde s-a încheiat pactul cu guvernul şi li s-au dat asigurări că, după intrarea în regimentul grăniceresc, românii din ţinutul Năsăudului vor beneficia de înlesniri. El a cerut însă ca, prin înfiinţarea regimentului de graniţă, românii să nu fie siliţi să-şi lepede credinţa, căci de decenii ortodocşii transilvăneni se confruntau cu impunerea, aproape pe orice cale, a credinţei unite. Întors acasă şi aşteptând roadele înţelegerii, Atanasie şi-a dat seama că nu s-a ţinut seama de dorinţa românilor şi a început să se opună pe faţă procesului de militarizare. Năsăudenii vedeau limpede că sistemul grăniceresc urmărea să-i convertească la catolocism şi, apoi, că nu li se aplica promisiunea ridicării iobăgiei.

La 10 mai 1763, la Salva, pe platoul numit „La mocirla”, era organizată sfinţirea drapelelor de luptă şi depunerea jurămintelor de către nouă companii ale Regimentului de graniţă nou înfiinţat. Generalul Bukow, trimis de Curtea din Viena să urmărească şi să impulsioneze în Ardeal trecerea la catolicism, a venit să primească jurământul grănicerilor năsăudeni şi să le sfinţească steagul. Când militarii erau pregătiţi pentru depunerea jurământului, în faţă a ieşit, călare, „moş Tănase Todoran”, în vârstă de 104 ani, şi le-a rostit grănicerilor o cuvântare. Printre altele, le spunea: „De doi ani noi suntem grăniceri şi carte n-am primit de la înalta împărăteasă că suntem oameni liberi! – şi apoi aşa nu vom purta armele, ca sfânta credinţă să ne-o batjocorească! Jos armele!”. Cuvintele înflăcărate ale bătrânului au dat roade. Soldaţii care urmau să depună jurământ de credinţă faţă de Viena au trecut de partea lui Atanasie aruncând armele jos,în semn de protest şi nesupunere.

La scurt timp după aceea, s-au făcut cercetări pentru ca vinovaţii să fie pedepsiţi.

La 12 noiembrie 1763, pe acelaşi platou de la Slava a avut loc execuţia celor găsiţi vinovaţi de revolta din luna mai. Atanasie Todoran a fost frânt cu roata de sus în jos, iar capul i-a fost legat de o roată, „pentru că i-a reţinut pe oameni de la unire şi de la înrolarea în statutul militar grăniceresc…” – după cum se arată în sentinţa de condamnare. Împreună cu Atanasie au fost martirizaţi prin spânzurare, „pentru aceeaşi vină”, Vasile Dumitru din Mocod, Grigore Manu din Zagra şi Vasile Oichi din Telciu, alte nouăsprezece persoane fiind supuse bătăilor cu vergi; mulţi dintre cei bătuţi au murit sub lovituri. Capetele celor martirizaţi au fost ridicate pe pari la poarta caselor în care locuiseră, iar bucăţi din trupurile ciopârţite au fost aşezate la răscruci de drumuri. Primid moarte martirică, Atanasie şi-a vărsat sângele pentru credinţa strămoşească şi pentru drepturile românilor transilvăneni. De atunci şi până astăzi, cinstirea memoriei lui se face neîntrerupt în conştiinţele ortodocşilor năsăudeni, iar mărturiile vremii îi aşază alături pe cei trei care au pătimit împreună cu el. – doxologia.ro