Pomenirea Mucenicului VALERIU GAFENCU (Sfântul închisorilor) – 18 februarie

Valeriu - student la drept, Iași 1940 Am avut șansa unor confruntări dramatice pentru credinţă. Am cunoscut oameni care au realizat plinul uman, sfinţenia, mucenicia – dar printr-o cernere cruntă… Am tăria să mărturisesc că sunt un om fericit întrucât am văzut un om în care via, gândea, zâmbea, trăia şi biruia Hristos…

Între legionarii aduşi în Aiud din toate oraşele ţării se distingea cu deosebire unul, înalt, frumos, cu ochi adânci, albaştri ca cerul. Îl chema Valeriu Gafencu. Se născuse în Basarabia în Ajun de Crăciun, la 24 decembrie 1920.

Tatăl lui, Vasile, era intelectual şi luptase pentru unirea Basarabiei cu România. Ulterior însă s-a retras în gospodăria sa, căci i-a displăcut politicianismul venal ce se instalase în ţară.

Familia lor era un cuib de bucurie şi desfătare. După o copilărie de iz patriarhal, Valeriu a urmat liceul în Bălţi.

Însă în 1940 Basarabia a fost ocupată de Armata roşie, ca urmare a înţelegerii Ribbentrop-Molotov, dar şi a faptului că Anglia şi Franţa nu garantaseră graniţele ţării noastre, deşi se angajaseră să o facă. Vasile era îngândurat, asemenea şi Valeriu.

– Ce facem, tată? l-a întrebat.

– Dragul meu, i-a zis Vasile, familia noastră este prizonieră. Eu nu pot părăsi familia. Pe mine nu mă vor ierta pentru că am votat unirea Basarabiei cu România. De aici nu se mai poate face nimic pentru Basarabia. E mai bine ca tu să pleci în România. Vei vedea acolo ce se poate face.

– Tată!…

– Taci şi du-te! Să nu spui nimic mamei şi surorilor!

Astfel se face că Valeriu a trecut Prutul şi a sosit în 1940 la Iaşi, unde s-a înscris la Facultatea de Drept. Sufletul lui ardea nu numai pentru destinul Basarabiei, ci şi al României, nu numai pentru conştiinţa naţională, ci şi pentru aceea creştină, care era ameninţată de ateismul bolşevic în expansiune. Aşezările lumii se sfârtecau nu numai între state, ci şi între ideologii. Războiul început în Occident se anunţa şi în Răsărit. Românii aveau nevoie de sprijin şi în Răsărit şi în Apus. Comunismul ameninţa lumea. În aceste condiţii, Valeriu aderă la organizaţia “Frăţiile de Cruce”, care se ocupa de educaţia creştină şi naţională a elevilor şi a tineretului în general. Dar organizaţia a fost declarată ilegală de către guvernul militar din România, cu asentimentul Germaniei. Valeriu investise tot ce era sfânt şi bun în el pentru a forma o conştiinţă creştină şi naţională elevilor din Iaşi şi prin urmare nu putea accepta această scoatere în ilegalitate. Nu era deci de acord nici cu guvernul român, nici cu cel german. În cele mai intime fibre ale sufletului el năzuia spre cele mai sfinte idealuri. Nu avea veleităţi politice, nu complota, nu uneltea împotriva statului, ci tocmai atitudinea sa idealistă îl întărea în continuarea procesului de educaţie.

Elevii îl iubeau. Reuşise să realizeze o comuniune sufletească, deşi nici el nu era decât un tânăr student. Vibra în el necesitatea curăţiei, imperativul adevărului, o imensă capacitate de dragoste şi visul unei lumi ideale. În acelaşi timp îl înfiora abisul materialismului bolşevic din Rusia dar şi concepţia burgheziei egoiste, exploatatoare, afaceriste, indiferentiste moral.

Educaţia tradiţională din şcoli şi Biserică nu-i dădea răspuns la confruntarea titanică la care era chemat veacul. Era nevoie de o apă vie, care să dea viaţă acestei lumi muribunde spiritual. Înfrigurat deci, el apela la tot ce era bun în tineri pentru a-i pregăti pentru marea confruntare. Valeriu avea o orientare şi o atitudine, dar nu făcea propriu-zis politică. Nu a ocupat niciodată o funcţie publică. Guvernanţii de atunci nu s-au obosit să se intereseze de problemele ce-l frământau.

În 1941 a început războiul germano-sovietic, cu participarea românilor. A fost dată o lege severă care condamna orice activitate subversivă. Valeriu a fost arestat împreună cu un grup de tineri elevi din Iaşi şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică, deşi nu era vinovat decât exclusiv de educaţia morală şi naţională pe care o susţinea. Prin urmare, el s-a simţit liber de orice vinovăţie. Aşa se face că în ianuarie 1942 a fost adus la penitenciarul Aiud, cu lanţuri la mâini şi la picioare, pentru a executa nemiloasa condamnare.

În temniţă el a continuat să se ocupe de educaţia tinerilor, dar îşi punea totodată grave şi severe probleme de conştiinţă. La început a studiat şi a citit foarte mult, dar curând s-a oprit asupra creştinismului, care i-a apărut în adevărata lui lumină, adică în latura sa duhovnicească. Valeriu s-a dedicat unei intense lecturi teologice, făcând o cercetare atentă a spiritualităţii ortodoxe. Printre cărţile pe care le-a citit au fost Patericul, Mântuirea Păcătoşilor, Vieţile Sfinţilor, Urmarea lui Hristos. A citit pe Sfinţii Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare, Grigorie Palama, Grigorie de Nazianz, Efrem Sirul, Ioan Damaschin. A studiat de asemeni pe Pascal, Bulgakov, Berdiaev, Papini, precum şi toate cursurile ce se predau la Facultatea de Teologie. Lectura lui se concentra mai ales asupra Bibliei. În acelaşi timp se ruga intens în singurătatea celulei. Inteligenţa lui strălucită şi sufletul său curat au descoperit repede adâncimile spiritualităţii ortodoxe. Dacă până aici fusese un credincios, acum devenea un trăirist; fusese animat de creştinismul tradiţionalist iar acum se adâncea în cea mai autentică spiritualitate.

***

Viaţa îşi continua cursul între zidurile masive ale închisorii. Valeriu se ruga mult. Adesea cădea cu faţa la pământ şi plângea cerând mila, ajutorul şi luminarea cerească. Treptat a înlocuit studiul cu rugăciunea.

Noaptea citea Paraclisul Maicii Domnului, iar ziua acatiste. Mergea regulat la slujbe, se spovedea smerit, se cumineca cu bucurie. Respecta preoţii, deşi n-a găsit un duhovnic pe potriva dimensiunilor sufletului său. Ii plăcea să cânte rugăciuni şi psalmi. Bătea multe metanii, în funcţie şi de starea fizică. Liniştea era deplină, izolarea de lume aproape totală, deci condiţii prielnice lucrării duhovniceşti.

Dragostea îl făcea să se reverse către prieteni la un nivel sufletesc adânc şi sincer. Se străduia să plinească în sine virtuţile, proces care avea să se desăvârşească pe parcursul anilor. Se sfătuia mereu cu cei de un cuget cu el şi împreună au luptat să se curăţească.

Zi de zi făcea ordine în sufletul său, devenea altul, se deprindea să trăiască în Duhul, potrivit învăţăturii creştine. Sporirea îi era armonioasă, tinzând să realizeze omul cel nou. Prin harul lui Dumnezeu, el a străbătut calea celei mai autentice spiritualităţi ortodoxe.

Prin 1943 Valeriu a fost izolat, împreună cu alţii, în Zarca cu regim sever, fără cărţi, fără contact cu familia şi cu o raţie de hrană insuficientă, care l-a distrofiat. Aici s-a dedicat în întregime Rugăciunii inimii, spunând neîncetat „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!“. Inceputul bun era pus, orientarea era limpede, aşa încât această perioadă i-a adus un spor duhovnicesc însemnat.

Primii ani fuseseră de căutare, următorii de lacrimi şi pocăinţă, iar acum erau ani de vorbire cu Dumnezeu, de trăire cu Dumnezeu şi unire cu Dumnezeu pe calea rugăciunii. Indrumatorul care i-a stat la dispoziţie a fost acea carte mică scrisă de un anonim, intitulată Pelerinul rus.

Toate celelalte preocupări au dispărut, pentru a fi înlocuite cu rugăciunea. Dar ea, o dată cu descoperirea luminii interioare, o dată cu ordinea sufletească, o dată cu lumina harică, i-a revelat în minte toate problemele ce l-au preocupat, evident nu ca o aflare, ci ca o dăruire.

Şi astfel, în acel regim sever de temniţă căruia el îi dăduse rol duhovnicesc, Valeriu era plin de bucurie şi de cântec. Impetuozitatea tinereţii sale era acum tradusă în neostenită lucrare lăuntrică. Iar darurile cereşti nu încetau să sosească. Lumina era tot mai cuprinzătoare. Hristos îi devenise Prieten şi de aici înainte nu se vor mai despărţi niciodată.

(Ioan Ianolide – Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă)

  • Născut: 24 Decembrie 1920
  • Locul nașterii: Sîngerei, Bălți
  • Ocupația la arestare: student
  • Întemnițat timp de: 11 ani
  • Întemnițat la: Aiud, Piteşti, Târgu Ocna
  • Data adormirii: 18 Februarie 1952
  • Locul înmormântării: Târgu Ocna

Sursa: fericiticeiprigoniti.net

Excelentă expunere anti-Creta a pr-lui COSMIN TRIPON: „Dialogul unui preot ortodox cu adepţii ecumenismului”

Image result for cosmin tripon

Urmare a dialogului informal pe care l-am avut cu consilierii Preasfinţiei Voastre la sediul Protopopiatului Beiuş din 17 ianuarie, 2017, mă văd nevoit să Vă transmit un răspuns scris la câteva din problematicile pe care le-am dezbătut împreună cu sfinţiile lor, considerând că un răspuns fundamentat din partea mea Vă va lămuri deplin asupra poziţiei mele faţă de sinodul din Creta şi ecumenism, chestiuni care, aşa după cum V-am informat deja în scris, au condus la decizia de a opri pomenirea Preasfiniei Voastre la sfintele slujbe pe care le săvârşesc. Din acest motiv am găsit de cuviinţă ca răspunsul meu să se numească:

Dialogul unui preot ortodox cu adepţii ecumenismului

Ce erezie s-a adoptat în Creta?

Sinodul din Creta a adoptat mai multe decizii cu caracter eretic:

  • Organizarea sinodului nu a ţinut cont de practicile ortodoxe în această privinţă: au fost interzise intervenţii în afara subiectului, au fost acordate 10 minute pentru fiecare intervenţie, au fost admişiobservatori ai altor Biserici şi Confesiuni creştine”; conform art. 12, alin. 1 al Regulamentului de organizare şi funcţionare a Sfântului şi Marelui Sinod, s-a luat dreptul tuturor episcopilor de a vota în plen, dându-se un singur vot delegaţiilor naţionale; poziţiile negative faţă de documente au fost consemnate în cadrul delegaţiilor naţionale,într-un sistem de vot intern care a zădărnicit orice opoziţie a episcopilor faţă de forma finală a documentelor; unanimitatea necesară pentru aprobarea textelor s-a interpretat ca unanimitate a celor prezenţi, textele fiind aprobate, în ciuda neparticipării a patru dintre cele paisprezece Patriarhii ortodoxe; textele votate au, conform art. 13, alin 1 dinRegulament, autoritate panortodoxă, indiferent de modul în care le receptează pliroma, prin această decizie vocea poporului ortodox fiind redusă la nimic.

  • A desfiinţat hotarul dintre Ortodoxie şi erezie, necondamnând nicio erezie, considerându-le pe toate ca partenere de dialog ale Bisericii Ortodoxe.

  • A aprobat ecumenismul ca singurul mod de colaborare între Biserica Ortodoxă şi cei din afara Bisericii. Ecumenismul, care este considerat de sfinţii părinţi ai secolului XX (Sfântul Iustin Popovici, Sfântul Nicolae Velimirovici, Sfântul Ioan Iacov Hozevitul, Sfântul Serafim Sobolev, Sfântul Paisie Aghioritul, Sfântul Ioan Maximovici şi mulţi alţii), erezia ereziilor, a devenit singurul reper misionar al Bisericii noastre în lume.

  • A acceptat ideea eretică a participării Bisericii Ortodoxe la efortul de“restabilire a unităţii creştinilor” propovăduit de către ecumenism, care are ca scop unirea Bisericii Ortodoxe cu ereziile într-o presupusă “Biserică adevărată a lui Hristos”, care să nu ţină seama de diferenţele dogmatice dintre ortodoxie şi erezie.

  • A lansat ideea falsă că dialogul ecumenist este o practică dintotdeauna a Bisericii, când, de fapt, singura formă de colaborare între ortodocşi şi eretici este mustrarea ereticilor şi îndemnarea lor să revină la Ortodoxie.

  • A acreditat teoriile eretice referitoare la “unitatea pierdută a Bisericii” sau “refacerea unităţii creştinilor, când de fapt unitatea Bisericii nu s-a pierdut niciodată, ea însemnând unitatea de credinţă a Bisericii Ortodoxe.

  • A instaurat o confuzie periculoasă între Sinoadele Ecumenice şi Mişcarea ecumenică, lăsând să se înţeleagă că ecumenismul actual ar fi o continuare a activităţii Sfintelor Sinoade Ecumenice din vechime.

  • A acceptat denumirea “istorică” de “biserici” conferită ereziilor, achiesând, prin aceasta, la ideea că în afara Bisericii Ortodoxe ar mai exista şi alte forme de“biserică. Această idee este o transpunere în practică a ideii eretice a lui Jean Calvin despre “rămăşiţele triste ale adevăratei Biserici”, preluată de către teologia romano-catolică a “Bisericilor nedepline”, susţinută de Conciliul II Vatican şi introdusă în gândirea ortodoxă de către Ioannis Zizioulas, prin intermediulDeclaraţiei de la Toronto, care vorbeşte despre “ecclesia extra ecclesiam” (“Biserică în afara Bisericii”).

  • A dat impresia falsă că activitatea Mişcării Ecumenice s-ar afla sub directa binecuvântare a Duhului Sfânt, când, de fapt, aceasta este o întreprindere strict omenească, menită să creeze un amestec sincretist între Ortodoxie şi erezie.

  • A aprobat Constituţia CMB şi Declaraţia de la Toronto, transformându-le în izvoare de drept bisericesc ortodox. Constituţia CMB susţine principiul minimalismului dogmatic care trebuie îndeplinit pentru realizarea “Bisericii adevărate a lui Hristos”, pe care o urmăreşte ecumenismul adică consideră că pentru a reface unitatea creştinilor trebuie să se ajungă la înţelegere cu privire la câteva doctrine, celelalte putând fi considerate “tradiţii locale” ale diferitelor “ramuri ale Bisericii”. Din citirea Declaraţiei de la Toronto deducem o serie de idei eretice la care sinodul din Creta s-a făcut părtaş:

  • Biserica lui Hristos este altceva decât Biserica Ortodoxă (premisa IV.3), întrucât aceasta este doar una dintre celelalte “biserici” din CMB. Prin această premisă, toate membrele CMB trebuie să recunoască faptul că nu există identitate completă între apartenenţa la Biserica Universală şi apartenenţa la ele, adică nu există identitate completă între aceste membre CMB (inclusiv Bisericile Ortodoxe) şi Biserica Universală. Acceptarea ideilor propuse de premisa IV.3 esteerezie în adevăratul sens al cuvântului, deoarece înseamnă recunoaşterea că cei ce se află extra muros (în afara Bisericii) sunt membri ai Bisericii adevărate, că aparţinaliquo modo (în egală măsură) acesteia, şi chiar că există ecclesia extra ecclesiam (Biserică în afara Bisericii). Expresia ecclesia extra ecclesiam anulează postulatul sfântului Ciprian al Cartaginei, care spunea extra ecclesiam nulla salus(în afara Bisericii nu există mântuire).

  • Biserica lui Hristos este una (premisa IV.2), dar nu este Biserica Ortodoxă, ci Biserica “redescoperită” la capătul dialogului ecumenic.

  • Biserica Una pe care o concepe Mişcarea Ecumenică îl are cap pe Hristos (premisa IV.1), iar nu Biserica Ortodoxă. Ar fi greu de crezut că Hristos este Capul tuturor confesiunilor din CMB.

  • Deşi unele dintre membrele CMB nu se recunosc una pe cealaltă ca “biserici” în adevăratul sens al cuvântului (premisa IV.4), ele pot manifesta “unitatea în Hristos”, în ciuda diferenţelor de credinţă, recunoscând că toate îl slujesc pe Domnul.

  • Bisericile membre recunosc în celelalte elemente ale Bisericii adevărate (premisa IV.5). Prin acceptarea acestei afirmaţii, Biserica Ortodoxă admite că ea însăşi are doar elemente ale Bisericii adevărate, nu că ar fi Biserica adevărată şi deplină. În plus, sinoduladmite elemente ale bisericităţii în erezii şi schisme, ceea ce contravine cu totul doctrinei Bisericii. Aceste “elemente” sunt enumerate în documentul de la Toronto: predicarea Cuvântului, învăţătura Sfintelor Scripturi şi administrarea Tainelor. Acestea pot fi considerate comune numai dacă admitem că celelalte confesiuni şi comunităţi predică cu adevărat Cuvântul ortodox, că interpretează ortodox Scripturile şi că au harul mântuitor care face ca Sfintele Taine să opereze în viaţa credincioşilor. Dacă ar avea toate acestea, ele ar fi de fapt ortodoxe. Or, această idee este perfect eretică, de vreme ce ereziile şi schismele desprinse din Biserica Ortodoxă şi-au pierdut în primul rând harul, capacitatea de a oferi mântuirea prin Sfintele Taine (cele mai multe au pierdut şi tainele însele) şi înţelegerea cu adevărat a Sfintelor Scripturi şi a voii divine exprimate în ele.

  • “Sfânta Biserică Catolică” despre care vorbeşte documentul se realizează prin “redescoperirea unităţii pierdute” a tuturor membrelor CMB, care, pornind de la această bază minimală, “manifestă unitatea în Hristos”. Dacă asociem acestei idei, viziunea despre elementele comune ale Bisericii adevărate ce se regăsesc în toate membrele CMB, ajungem la concluzia că CMB are o concepţie papistă despre catolicitatea (sobornicitatea) Bisericii, văzând Biserica Catolică drept o extensie a Trupului lui Hristos peste toată lumea creştină, nicidecum o deplinătate a adevărului şi harului divin în fiecare comunitate creştină, aşa cum o concepe Ortodoxia. Prin acceptarea acestui document, sinodul renunţă la sobornicitatea ortodoxă pentru a îmbrăţişa maniera papală de a concepe catolicitatea Bisericii.

  • Prin faptul că membrele CMB se consultă pentru a vedea ce doreşte Hristos de la predica lor în lume se subînţelege că Biserica Ortodoxă însăşi ar avea nevoie de astfel de consultare, când, în realitate, Hristos a spus Bisericii Sale ce doreşte de la lume încă de acum 2000 de ani, iar planul misionar al Bisericii nu trebuie făcut prin consultare cu ereticii şi schismaticii.

  • Ideea de “construire a Trupului lui Hristos” sugerează că Biserica Ortodoxă participă în cadrul ME la constituirea unui “corp eclesial” străin sieşi, de vreme ce Biserica Ortodoxă este Însuşi Trupul lui Hristos, alcătuit din credincioşii săi, din interiorul Bisericii.

Pe lângă aceste erori fundamentale, care se constituie în erezii eclesiologice, sinodul din Creta a aderat la ideologia new-agistă a ecologiei, impunând o sărbătoare de rugăciune pentru mediu, în care să se roage împreună cu romano-catolicii „pentru creaţie”, a acceptat impedimentele civile la căsătorie, punând Biserica în pericol de a fi obligată să accepte căsătoriile homosexuale, a consfinţit pogorămintele pentru căsătoriile mixte cu ereticii, introducând ecumenismul la nivelul familiei, a acceptat pogorămintele la nivelul Bisericilor locale pentru post, destabilizând unitatea de practică liturgică sub acest aspect extrem de important.

Cine ţi-a cerut după sinodul din Creta să faci altceva, să propovăduieşti altă învăţătură de credinţă?

Episcopul meu îmi cere ca după sinodul din Creta să mărturisesc învăţătura pe care o mărturiseşte el, deoarece orice preot ortodox este delegatul episcopului său în teritoriu. Pomenirea episcopului la sfintele slujbe înseamnă două lucruri: 1. faptul că preotul este delegatul episcopului în teritoriu; 2. faptul că preotul învaţă în teritoriuînvăţătura pe care o învaţă episcopul său. În mod normal, această învăţătură este cea ortodoxă, a Bisericii, dar atunci când episcopul învaţă şi propovăduieşte altă învăţătură, atunci preotul care nu doreşte să se facă părtaş la erezia episcopului întrerupe pomenirea sa, arătând prin aceasta că refuză să înveţe o erezie.

Dacă Mântuitorul S-a rugat „ca toţi să fim una” , cum am putea reface unitatea Bisericii, dacă refuzăm să ne întâlnim şi să discutăm cu ceilalţi, devreme ce despărţirea s-a făcut din cauza orgoliilor omeneşti?

Aşa cum ne învaţă foarte clar Sfânta Evanghelie după Ioan, capitolul 17, verset 11, Mântuitorul se roagă ca toţi să fie una în acelaşi cuget cu El, cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Prin urmare, Mântuitorul se roagă ca toţi ortodocşii să fie una, nu ca ortodocşii să fie una cu ereticii. Dacă citim un verset mai jos, vedem că Mântuitorul Însuşi spune că atât timp cât a fost în lume i-a păzit pe toţi cei pe care Tatăl I i-a dat şi nu a pierit niciunul, în afară de fiul pierzării (In. 17,11). Fiul pierzării a pierit din propria voinţă, pentru că nu a fost în acelaşi duh cu Tatăl, cu Fiul şi cu Duhul Sfânt. Fii ai pierzării sunt ereticii contemporani. Iluzia ecumeniştilor că toţi ereticii se vor întoarce la trăire ortodoxă prin “dialog” ecumenist este ridicolă şi nu ţine seama nici de natura umană, nici de lucrările demonice din lume, nici de orgoliile omeneşti.

De asemenea, în dialogul cu ereticii trebuie ţinut seama de natura ereziei. Prin natura sa, erezia este o opoziţie de bună voie faţă de dreapta învăţătură a Bisericii. Din această descriere, rezultă, pe cale de consecinţă logică, faptul că ereticii cunosc la perfecţie învăţătura ortodoxă, însă o dispreţuiesc şi o înfruntă din mândria pe care o au de obicei “fiii pierzării. Este o minciună să afirmăm că îi învăţăm noi pe cărturarii protestanţi sau catolici ortodoxie, când ei au în bibliotecile lor tot ce s-a scris vreodată în spaţiul ortodox. Tot ce au de făcut catolicii pentru a învăţa ortodoxie este să citească pe Sfinţii Părinţi ai Bisericii Romei din primele secole ale primului mileniu, când Roma era Biserică Ortodoxă. Librăriile Vaticanului au cu siguranţă operele acelor sfinţi.

Este penibilă pretenţia că pe pe eretici îi învaţă doctrina ortodoxă unii care s-au educat în şcoli catolice şi protestante. Putem să spunem că, de fapt, dialogul ecumenist între ortodocşi şi ereticii este de fapt un monolog al ereticilor, de vreme ce “avangarda ecumenică ortodoxă” este educată în duhul protestant şi catolic, în şcolile şi pe cheltuiala protestanţilor şi catolicilor, tocmai pentru a deveni “parteneri de dialog ecumenic”. Rezultatele acestui dialog nu se lasă aşteptate: în locul unei întoarceri la Ortodoxie a ereticilor, asistăm la o diluare continuă a învăţăturii Bisericii noastre.

Există o mare diferenţă între misiunea Bisericii şi dialogul ecumenist. Misionarismul Bisericii este acţiunea dintotdeauna de a predica cuvântul lui Dumnezeu celor care nu l-au auzit până acum, pe când ecumenismul este o acţiune de tranzacţionare şi negociere a adevărului de credinţă pentru a ajunge la un compromis care să permită aşa-numita “unitate a creştinilor. În ciuda retoricii găunoase a ecumeniştilor ortodocşi, comunităţile membre ale Consiliului Mondial al Bisericilor nu dau niciun semn că ar fi dispuse, după 100 de ani de ecumenism, să renunţe la ereziile lor şi să se întoarcă la Biserica Ortodoxă. Şi-l închipuie cineva pe papa de la Roma renunţând la pretenţia de înlocuitor al lui Hristos pe pământ şi botezându-se ortodox, împreună cu toată comunitatea sa? Îşi închipuie cineva grupările protestante dezvoltând respectul cuvenit pentru Sfânta Fecioară Maria, pentru Sfintele Icoane, pentru Sfintele Taine, pentru Sfintele Moaşte, pentru Preoţia Sacramentală, pentru Sfânta Tradiţie, sau pentru Sfânta Cruce? Faptul că protestanţii luterani se pregătesc să-şi normalizeze relaţiile cu Roma, iar nu cu Ortodoxia, denotă cât de productiv este dialogul ecumenist.

Pretenţia că prin dialog ecumenist se transmite învăţătura ortodoxă ereticilor este o minciună, deoarece dialogurile ecumeniste se duc strict la nivelul conducerii diverselor erezii de extracţie creştină, fără a se ajunge la contactul direct cu popoarele înşelate de aceste erezii. Îşi închipuie cineva că papa Romei sau alţi ereziarhi protestanţi ar fi de acord ca predicatorii ortodocşi să îi convertească la Ortodoxie pe credincioşii lor de dragul dialogului ecumenic?

Vremurile se schimbă, Biserica trăieşte alte vremuri decât în perioada Sf. Părinţi şi a Mântuitorului, Evanghelia rămâne aceeaşi, dar Evanghelia trebuie adaptată la vremurile în care noi trăim, în sensul de a găsi căile cele mai potrivite pentru vremea în care noi existăm, ca să ajungem la sufletele oamenilor.

Această afirmaţie eretică neagă caracterul etern al învăţăturilor evanghelice, condiţionând valabilitatea lor de concordanţa cu mentalitatea epocii în care ele sunt propovăduite. Singurul lucru care trebuie adaptat epocii în care trăim este modul în care folosim cuvântul sfânt al lui Dumnezeu pentru a-l face înţeles de către contemporani, nicidecum conţinutul propriu-zis al Evangheliei, principiile sale dogmatice, morale, canonice sau liturgice, care sunt imuabile şi nu pot fi interpretate în funcţie de mentalitatea epocii în care trăim.

Rolul Bisericii este de a îndumnezei pe credincioşi după har, nu de a se mundaniza ea prin adaptarea învăţăturii lui Hristos la mofturile anumitei epoci. Există nenumărate exemple de aggiornamento ortodox al Sfintei Evanghelii: evitarea folosirii pasajelor scripturistice care vorbesc despre păcatul homosexualităţii, a celor ce vorbesc despre obligativitatea ascultării femeii faţă de bărbat, a relatărilor istorice despre răstignirea Mântuitorului, de dragul“corectitudinii politice” ş.a.m.d.

Chestiunea căsătoriilor mixte e nouă în Biserică? Nu s-a făcut şi înainte de sinodul din Creta? (adică dacă s-a facut acest compromis înainte, de ce nu se mai poate face în continuare?)

Faptul că în Biserică există acest pogorământ mai demult nu este un motiv pentru a continua să îl acceptăm ca o practică legiferată la nivel panortodox. Rolul sinodului din Creta ar fi trebuit să fie tocmai acela de a pune capăt acestei practici, nu de a o legifera la cel mai înalt nivel.

Pogorământul pe care îl face episcopul în Biserică în privinţa căsătoriilor mixte este o interpretare eronată a sfintelor canoane, a canonului 72 Quinisext, care prevede ca orice căsătorie mixtă să fie nerecunoscută şi interzisă şi contractanţii ei afurisiţi, iar căsătoria să se permită numai dacă s-a contractat între doi păgâni, dintre care unul s-a convertit la Ortodoxie, iar celălalt refuză să o facă, sau a canonului 10 al sinodului Laodiceea, care spune că nu se cuvine ca cei ai Bisericii, clerici şi mireni, să se însoţească cu ereticii.

Această practică necanonică a produs până acum efectul nefast că cele mai multe persoane ortodoxe care au acceptat căsătoria mixtă cu ereticii au sfârşit prin a fi înghiţite de erezia cu care s-au căsătorit, datorită spiritului prozelit al ereticilor şi slabei adeziuni la ortodoxie a ortodocşilor.

Decizia de a căsători ortodocşii cu ereticii, lăsată de către sinodul din Creta la latitudinea patriarhatelor ortodoxe, pe lângă faptul că nu este decizia ortodoxă într-o problemă care trebuia soluţionată în spiritul canonului 72 Quinisext, distruge practica unitară a Bisericii în această privinţă, deoarece un cuplu mixt care se căsătoreşte într-o Biserică ortodoxă ce acceptă această practică trăieşte în desfrânare în ochii altei Biserici, care nu acceptă aşa ceva, creându-se un haos canonic la nivel panortodox. În plus, această decizie a fost luată într-un context ecumenist al sinodului, fiind de fapt o transpunere la nivelul familiei a ecumenismului.

Nu suntem noi în măsură, preoţii şi credincioşii, să contestăm hotărîrile unui sinod, aceasta este treaba episcopilor

Această afirmaţie episcopocentristă şi chiar episcopolatră ignoră faptul că deciziile canonice şi dogmatice ale unui sinod ecumenic sau panortodox sunt receptate în Biserica Ortodoxă prin acceptare sau respingere de către pliroma Bisericii, adică de către clerul inferior şi poporul dreptcredincios. Prin urmare, suntem cu totul în măsură să contestăm deciziile eretice ale unui sinod eretic, lucru pe care îl atestă practica istorică din toate timpurile şi orice manual de drept bisericesc ortodox.

Practica sinoadelor ecumenice ne arată că la un asemenea sinod se pot lua două tipuri de hotărâri: canonice şi dogmatice. Hotărârile dogmatice ale unui sinod ecumenic nu sunt valabile prin ele însele, ci devin general valabile numai după ce întreaga Biserică le acceptă în mod tacit şi spontan, întrucât ea are în totalitatea ei calitatea de păstrătoare infailibilă a învăţăturii de credinţă1. Întrucât, în calitate de Trup al lui Hristos, Biserica se bucură de asistenţa deplină şi nedezminţită a Duhului Sfânt, ea poate şi să respingă tacit sau spontan hotărârile dogmatice ale oricărui sinod2(inclusiv ale celor panortodoxe).

În ceea ce priveşte sinoadele panortodoxe, nici hotărârile canonice, nici cele dogmatice nu sunt valabile în ele însele, ci numai după ce hotărârile dogmatice au fost acceptate de către sinodul fiecărei Biserici în parte, iar pe baza acestei acceptări, de către întreaga Biserică, adică de către Trupul tainic al lui Hristos3.

La Conferinţa Panortodoxă presinodală din 1976 s-a decis ca sinodul care urma să se ţină să se numească “Sfântul şi Marele Sinod”, nu “sinodul panortodox”, nici “sinodul ecumenic”, urmând ca“consensul credincioşilor în procesul de receptare a sinodului să stabilească dacă a fost panortodox sau ecumenic”4. Un rol aparte este acordat, aşadar, chiar de către cei ce au pregătit “marele şi sfântul sinod” receptării sinodului de către pliroma, cea care va stabili şi ce fel de sinod a fost, dacă a fost vreun sinod.

Din păcate, documentul ecumenist Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine, adoptat de către sinodul din Creta, a anulat rolul pliromei, prin articolul 22, care îi condamnă apriori ca dezbinători ai unităţii Bisericii pe toţi cei ce ar îndrăzni să condamne deciziile adoptate de acest sinod. Prin aceasta, sinodul din Creta a transformat conceptul de infailibilitate a Bisericii, aşa cum o vede Ortodoxia, ca exprimată în decizii ortodoxe inspirate de Duhul Sfânt ale episcopilor, acceptate şi mărturisite, prin aceeaşi inspiraţie a Duhului, de către poporul dreptcredincios, într-o infailibilitate de tip papist, în care cei paisprezece patriarhi ortodocşi dictează după cugetele proprii învăţătura Bisericii. Acest lucru este în sine erezie.

Nepomenirea ierarhului înseamnă încălcarea jurământului de la hirotonie şi se constituie într-un derapaj

Conform canoanelor 31 apostolic şi 15 I-II Constantinopol, nepomenirea episcopului pentru cazul de apartenenţă a acestuia la erezie este o practică perfect canonică, ce nu încalcă niciun jurământ de la hirotonire şi nu este niciun derapaj, ci o apărare a Bisericii de schismă şi erezie.

Promisiunea făcută la hirotonire are ca precondiţie de la sine înţeleasă ideea că episcopul este ortodox. Declaraţia de la hirotonire spune în primul rând: În toată viaţa mea mă voi călăuzi după învăţăturile Sfintei Evanghelii, ale Sfinţilor Apostoli, după Sfintele Canoane şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii Ortodoxe5. Acesta este angajamentul meu ca preot ortodox, alături de promisiunea: “voi îndeplini cu râvnă tot ceea ce este spre binele şi mântuirea credincioşilor încredinţaţi mie spre păstorire”, “mă voi strădui să apăr Biserica Sfântă, păzindu-o de defăimare şi dezbinare” şi “stând permanent în ascultare faţă de Chiriarhul meu şi în comuniune cu întreaga Biserică Ortodoxă”, în condiţiile în care chiriarhul meu îşi îndeplineşte condiţia fundamentală a episcopatului: învăţarea dreptei credinţe. Dacă nu o face, sunt obligat să ascult cuvântul sfântului Ioan Gură de Aur, care spune: “De episcopul eretic fugi, fugi, fugi ca de un şarpe”.

Sfântul Iustin Popovici a întrerupt comuniunea cu cineva devreme ce dialogul ecumenist era demarat? Ştiţi că s-a rupt de Biserică? (consideră că eu m-am rupt de Biserică prin oprirea pomenirii)

Sfântul Iustin Popovici a întrerupt în anii 1970 pomenirea patriarhului sârb Gherman, pentru nişte declaraţii ecumeniste ale acelui patriarh. Cu toate acestea, aceeaşi patriarhie sârbă l-a declarat sfânt în anul 2010. Cum vă explicaţi acest lucru, dacă, prin nepomenire, s-a rupt de Biserică”, cum vi se pare dumneavoastră?

Acelaşi lucru este valabil şi pentru sfântul Ioan Iacov Hozevitul, care s-a îngrădit prin nepomenire de patriarhul ecumenist al Ierusalimului, fiind peste câteva zeci de ani recunoscut ca sfânt de către aceeaşi Patriarhie a Ierusalimului. Întârzierea cu care Patriarhia a luat această decizie pare a fi fost determinată de acuzaţiile că sfântul ar fi fost schismatic pentru că a întrerupt pomenirea. Decizia finală a Patriarhiei Ierusalimului dă răspuns şi problemei pe care o avem noi acum. Mai mult, sfântul Ioan Iacov este recunoscut ca sfânt şi cinstit ca atare şi de către episcopii părtaşi la erezie ai Bisericii Ortodoxe Române.

Ideea că prin nepomenire pentru caz de erezie preotul se rupe de Biserică anulează canoanele sfinte 31 apostolic şi 15 I-II, sugerând că nu există nicio instanţă în care preotul se poate îngrădi prin nepomenire de episcopul eretic. Asemenea idee este nulă de drept, ştiindu-se că orice afirmaţie care contrazice un sinod ecumenic sau un canon aprobat de acesta este nulă şi nu produce niciun efect în Biserică.

Cei care suntem în comuniune cu episcopii semnatari la Creta suntem sortiţi pieirii, suntem departe de adevăr, numai dumneata deţii adevărul?

La această întrebare răspunde sfântul Maxim Mărturisitorul, când i-a fost adresată o întrebare la fel de impertinentă. Eu nu afirm nici că sunt singurul care mă mântuiesc, nici că ceilalţi sunt sortiţi pieirii. Afirm doar că eu nu doresc să îmi pun în primejdie sufletul şi mântuirea prin participarea la erezie şi la destinul care îi aşteaptă în veşnicie pe eretici.

Orice om are şansa îndreptării din erezie şi a întoarcerii la Ortodoxie. Cine preferă să rămână până la moarte în comuniune cu ereticii va avea destinul acelor eretici la judecată. Cine se va lepăda de ei şi se va pocăi, nu.

Simpla îngrădire de erezie nu salvează pe nimeni automat de pieirea veşnică, deoarece mântuirea se câştigă printr-o trăire continuă în ascultarea poruncilor lui Dumnezeu. Însă această ascultare a poruncilor lui Dumnezeu se poate face numai în adevăr. Unde nu există adevărul de credinţă nu pot exista nici cuvintele mântuitoare ale lui Dumnezeu, care, ţinute şi practicate cu sfinţenie, duc către mântuire.

De care episcop aparţii, pe care îl pomeneşti la slujbe, deoarece apartenenţa la un episcop reprezintă un principiu canonic?

Din punct de vedere jurisdicţional sunt preot al Episcopiei Oradei, din cadrul Bisericii Ortodoxe Române şi nu intenţionez să părăsesc această jurisdicţie.

Din punct de vedere al comuniunii de credinţă ortodoxă sunt în comuniune cu toţi credincioşii, preoţii şi arhiereii ortodocşi care mărturisesc şi drept învaţă cuvântul adevărului ortodox al lui Hristos.

Întreruperea pomenirii ierarhului nu înseamnă ieşirea din Biserică, nici o revoltă contra episcopului locului, ci doar o păzire de erezia propovăduită de actualul episcop. Potrivit profesorului de drept canonic Ioan N. Floca, tâlcuirea canonului 31 apostolic este următoarea: “Se apreciază că şi complicii clericilor schismatici cad sub aceeaşi pedeapsă, bineînţeles dacă aceştia nu se despart de episcopul lor din motive întemeiate, cum ar fi abaterea episcopului de la dreapta credinţă şi de la comportarea după dreptate. Din textul canonului rezultă că, în asemenea cazuri, clericii sunt liberi să se despartă de episcopul lor, adică să iasă de sub ascultarea lui. În alte texte canonice se prevede că dacă un cleric constată că episcopul său profesează vreo erezie, este liber să se despartă de acesta fără nicio formalitate (can. 15 I-II), pentru că nu se desparte de un episcop, ci de o erezie6.

Prin urmare, eu nu mă despart de un episcop, ci de erezia pe care acest episcop o propovăduieşte la acest moment. În momentul în care nu o va mai propovădui, voi relua pomenirea sa, mărturisind prin aceasta şi eu credinţa ortodoxă a episcopului meu.

Beiuş, 01.02.2017

Cu deosebit respect,
 Pr. Cosmin Tripon

1 Arhid. Prof. dr. Ioan N. Floca, Drept canonic ortodox. Legislaţie şi administraţie bisericească, vol. I, EIBMBOR, Bucureşti, 1990, p. 429
2 Ibidem, p. 429.
3 Ibidem, p. 429.
4 Ibidem, p. 90.
5 http://protoieriabacau.ro/wp-content/uploads/2014/07/5.-Hotararea-Nr.-4218-Pentru-Aprobarea-Marturisirii-Solemne-Rostite-La-Hirotonie.pdf.
6 Arhid. prof. dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note şi comentarii, f.e., Sibiu, 2005, p. 26. 

Sursa:  ortodoxinfo.ro via: ortodoxiamarturisitoare 

Citiți și: 

Preoții mărturisitori se înmulțesc încet dar sigur – Părintele COSMIN FLORIN TRIPON din Beiuș a trimis scrisoare de ÎNCETARE A POMENIRII ereticului Sofronie Drincec al Oradiei 

Părintele COSMIN TRIPON sancționat cu „dojană arhierească” – Nepomenirea continuă

ROMÂNIA ÎN PRAGUL DEZASTRULUI – Colonizarea prin LANDGRABING (acaparare de pământ)

Image result for tarani la arat

„La arat” – Ludovic Bassarab

Iată ce citim pe site-ul dantanasa.ro: 

Fenomenul de colonizare pe timp de pace prin landgrabing (acaparare de pământ) pune în pericol siguranța națională a României 

Fenomenul de landgrabing (acaparare de pământ) are la bază voința politică a unui stat terț, de acaparare de pamânt într-o țară vizată printr-o tehnica insidioasă de colonizare pe timp de pace.

Vezi și Vânzarea pământului către străini în țările europene: Franța versus colonia România

Tehnicile de colonizare prin acaparare sunt multiple:

  • Acaparare prin cumpărare de către entități economice (de regulă multinaționale, bănci, asiguratori, fonduri de investiții, speculatori, ferme industriale etc..) cu credite bonificate de către statul colonialist (cu dobândă de regulă între 0 și 1 %);
  • Acaparare prin cumpărare de către societăți economice de stat (vezi cazul Chinei și al țărilor din Golful Persic);
  • Acaparare prin arendare urmată de cumpărare de către entități economice (de regulă multinaționale, bănci, asiguratori, fonduri de investiții, speculatori, ferme industriale etc..) cu credite bonificate de către statul colonialist (idem mai sus);
  • Acaparare prin cumpărare juridică mascată prin contracte de buzunar” prin care se induce în eroare statul colonizat vis a vis de identitatea reală a cumpărătorului;
  • Acaparare prin cumpărare juridică mascată prin “acte doveditoare de proprietate de fapt” și nu de drept” inducând în eroare statul colonizat vis a vis de suprafața reală acaparată;
  • Acaparare prin cumpărare juridică mascată prin “operațiuni sub steag fals” prin intermediul unor societăți anonime;
  • Acaparare prin retrocedări masive către cetățenii aparținând unui stat vecin cu antecedente istorice complexe, prin falsificarea arhivelor (vezi forumul Transilvania Furată);

 Consecintele legate de siguranța națională și europeană prin acțiuni speculative de acaparare de terenuri (landgrabing) sunt extrem de grave:

– defrișarea pădurilor României de către companii multinaționale și fondurile speculative prin acaparare de terenuri;

– acapararea resurselor regenerabile (fotovoltaice, eoliene, hidrotehnice, geotermale) de către companii multinaționale și fondurile speculative prin acaparare de terenuri ;

– jefuirea resurselor solului (pământuri rare și metale rare) de către companii multinaționale și fondurile speculative ;

– acțiuni speculative de acaparare de terenuri agricole de către utilizatori ce le schimbă categoria de folosință în terenuri producătoare de agrocarburanți sau bioenergie prin tehnologii extrem de chimizate ce afectează grav sănătatea populației;

– acapararea geostrategică de suprafețe mari de teren în interiorul țării în lungul fâșiei de frontieră de către « cetățeni sau structuri și entități »  aparțínând unor țări vecine sau cu risc ridicat de securitate pentru România;

– fragilizarea geostrategică a României prin acaparare geolocalizată de terenuri, urmată de atacuri cu arme geoclimatice (ex.în zonele cu defrișări masive) prin distrugerea moralului populației, din partea unui inamic real sau potențial ;

– emigrarea masivă din spațiul rural a cca. 4 milioane de persoane tinere care constituie țesutul social pentru mobilizare în caz de forță majoră ;

– afectarea gravă a sănatății populației prin practicarea unei agriculturi industriale chimizate;

– părăsirea muntelui de către cca. 1 million de țărani, munte ce reprezintă ultima redută de apărare națională în caz de forță majoră ;

– sărăcirea programată a populației rurale în special în zonele geostrategice de frontieră (vezi cazul județului Vaslui) prin practicarea unei agriculturi industriale chimizate și crearea de vulnerabilități aferente;

-hrănirea deliberată a populației României cu alimente industrializate (chimizate, iradiate, hormonizate, modificate genetic etc…) ce reduc potențialul fizic și intelectal al cetățenilor români prin afectarea iremediabila a ADN-ului uman;

– dispariția țăranilor ca grup social cu cea mai ridicată natalitate, atât de necesară pentru o țară aflată în criză și pentru o Europă aflată pe topoganul demografic;

– afectarea gravă a securității europene prin acaparare geostrategică de terenuri de către persoane (fizice și juridice) non EU în contextul crizelor viitoare ale migranților și refugiaților economici, politici și climatici;

În toate țările Uniunii Europene, cumpărarea de pământ de către străini este o problemă de siguranță națională iar avizele de cumpărare sunt eliberate de către Ministerul Apărării și C.S.A.T.

Numai în România C.S.A.T. și Ministerul Apărării nu au astfel de preocupări de siguranță națională?

Oare ce păzesc?

 Avram Fițiu, www.avramfitiu.ro via www.romanianoastra.ro


Pe profesorul universitar în agronomie Avram Fițiu l-am mai văzut aici: 

UN MILION DE VLAHI în Carpații Nordici

INCREDIBIL – Patriarhia organizează cursuri pentru preoții care îi VOR JUDECA ÎN CONSISTORIILE EPARHIALE PE MĂRTURISITORI

Cursuri de pregătire pentru apărătorii bisericeşti la Mănăstirea Caraiman. Participă clerici din toate eparhiile ţării

În perioada 13-18 februarie 2017 la Centrul social-pastoral Sfânta Cruce de laMănăstirea Caraiman din Buşteni se desfășoară cursuri de pregătire pentru apărătorii bisericești. La această sesiune participă clerici desemnați de cele 29 eparhii din ţară, după cum ne-a transmis Arhim. Veniamin Goreanu, Consilier patriarhal la Cancelaria Sfântului Sinod.

Cursurile pentru apărătorii bisericești au început astăzi, fiind susținute de profesori de drept bisericesc de la Facultățile de teologie din țară (Pr. Prof. Dr. Constantin Rus, Pr. Conf. Dr. Patriciu Vlaicu și Pr. Conf. Dr. Irimie Marga). Secretariatul este asigurat de Arhim. Lect. Dr. Veniamin Goreanu și diac. Sorin Argintariu de la Cancelaria Sfântului Sinod. Ele se vor încheia cu un examen în fața comisiei prezidată de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Aceste cursuri vizează pregătirea clericilor care activează la Centrele eparhiale ca inspectori bisericești, membri în Consistoriile eparhiale sau în Consistoriile eparhiale monahale, și pe cei care vor  activa ca apărători bisericești pe lângă fiecare consistoriu.

În acest sens, în articolul 123 din Regulamentul autorităților canonice disciplinare și al instanțelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, aprobat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința sa de lucru din 5-6 februarie 2015, prin hotărârea nr. 837/2015, se precizează numărul apărătorilor bisericești de la eparhii și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească clericii pentru a putea desfășura activitățile specifice.

Potrivit articolului 124 din Regulament, clericii care doresc să desfășoare activitatea de apărător bisericesc trebuie să participe la Cursurile organizate dePatriarhia Română pentru apărătorii bisericești și să promoveze examenele regulamentare.

Cancelaria Sfântului Sinod coordonează buna desfășurare și organizare a acestor cursuri în conlucrare cu centrele eparhiale.

Sursa: basilica.ro 


Așadar ecumeniștii își pregătesc ighemonii, conștienți probabil că preoții puși să-i judece pe mărturisitori nu sunt capabili să le facă față din punct de vedere teologic acestora. 

Dar dacă nu sunt suficient de bine pregătiți, acum, rezultă că nu sunt în stare nici să priceapă subtila erezie a ecumenismului. Nu știu să distingă între adevărul ortodox și înșelările contemporane. Nu știu să deosebească adevărul curat de minciuna presărată cu puțin adevăr. Și așa și este: majoritatea preoților duși de nas de ecumeniști nu reușesc să înțeleagă ce se petrece acum în Biserică. 

Dar cum îi vor instrui? Le vor recomanda să aplice niște canoane ignorând altele. Îi vor încuraja să facă abuzuri și să taie „în carne vie” distrugând situația materială a preoților și alungându-i pe monahii (dacă se va putea, în mijlocul iernii) care vor avea curajul să se împotrivească ereziei. Adică vor fi nedrepți, judecând anticanonic, ca și până acum. 

Să nu le ajute Dumnezeu!

Video- Un grup de PĂRINȚI RUȘI din ATHOS dă ANATEMA falsul sinod din Creta, toate ereziile precum și actele cu cip

parinti-rusi-din-athos-dau-anatema-falsul-sinod-din-creta

Un grup de părinți athoniți ruși au dat anatema (pe 10 februarie 2017) pseudo-sinodul din Creta, celelalte erezii și pe unii eretici ( chiar și pe patriarhii Bartolomeu, Kiril și mitropolitul Ilarion Alfeev), precum și actele cu cip. Asemenea globalizarea și celelalte… 

Printre cei prezenți se află și celebrul părinte ieroschimonah Rafail Berestov. Cel micuț, din mijloc, cu voce și înfățișare de femeie. Sperăm să avem în curând și o traducere, măcar sumară, din rusă.

Actualizare

Un scurt rezumat al înregistrării: 

Nu ştiu foarte bine rusa, dar incerc o traducere in linii mari.
Mai intâi au fost rostite rugaciunile începătoare: (Împărate ceresc, Preasfântă Treime, Tatal nostru).
Apoi au fost rostite rugăciuni pentru Rusia. Au urmat:
– rugăciuni pentru toti crestinii ortodocsi, pentru izbăvirea lor de amăgirile lui Antihrist, de ispite , de erezii, de globalizare, de serghianism si de alte rataciri;
– rugăciuni către sfintii ruşi, proroci pentru iertarea păcatelor.

Langă cruce:
– anatemizarea documentelor de la Creta;
– anatemizarea ierarhilor care le-au semnat si a celor care-i urmează;
– anatemizarea tuturor celor care promovează/ aplică aceste învăţături;
– anatemizarea filmului ,,Matilda”, a autorului, a regizorilor si a actorilor care au jucat in acest film smintitor care aduce hule lui Iisus Hristos. (Acest film prezintă o presupusă legătură amoroasă a țarului Nicolae al II-lea cu o balerină- n. adm.)
-anatemizarea documentelor biometrice si a cipurilor si a celor care le iau;
Multi ani traiasca cei dreptslăvitorii crestini!
Filmul ,,Matilda” este un film masonic.
Victorie Ortodoxiei!
– ,,Apărătoare, Doamnă…”
– Otpustul

Sursa – comentariu pe: prieteniisfantuluiefrem.ro

 

 

Părintele IOAN MIRON din comuna Turdaș (județul Alba) este chemat la judecată de ecumeniști

 

img_20170210_1422171

Ați văzut vreodată ca un preot să se descalțe când intră în Sfântul Altar pentru a sluji Sfânta Liturghie și se încalță cu niște papuci speciali, pe care îi folosește doar în Sfântul Altar? Eu am văzut, pentru prima oară în viața mea, când am slujit cu părintele Ioan Miron.

Părintele Ioan este un foarte bun cunoscător al Pidalionului, al Sfintelor Canoane ale Bisericii, pe care le studiază zilnic și trăiește și slujește lui Hristos fără abatere de la ele. Vor avea mult de furcă cei de la Alba-Iulia, căci nu va accepta să fie anihilat în mod necanonic. Nu au argumente împotriva lui. El ferește Biserica de schismă, ar trebui lăudat. Însă ei vor să îl mazilească.

Părinte Ioane, îți transmit cuvântul Preasfințitului Longhin: ”toți cei care vor încerca să te caterisească nu vor reuși, ci ei vor fi caterisiți de Duhul Sfânt!”
Părintele Ioan a întrerupt pomenirea ierarhului ecumenist Irineu de multă vreme, dinainte de Sinodul din Creta, pentru multiplele abateri de la dreapta credință ale acestui ierarh. Acum părintele Ioan va merge să primească pe merit cununa de mărturisitor al lui Hristos.

Se vor afla față în față: trimișii ierarhului ecumenist Irineu și părintele Ioan (un om în care este viu Hristos-Domnul Cel prigonit și răstignit de ecumeniști).

Voi fi personal alături de el, cu ajutorul lui Dumnezeu.

pr. Ciprian Staicu 

Sursa: prieteniisfantuluiefrem.ro 

PETIȚIE – Cerem respectarea dreptului de a ne apăra credința ortodoxă

Image result for marturisitori icoane

petitieonline.com/cerem_respectarea_dreptului_de_a_ne_apara_credinta_ortodoxa 

Cerem respectarea dreptului de a ne apara credinta ortodoxa

     Doamne, Iisuse Hristoase, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi ale Tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne pe noi.    Moto: ,,Cred (…) în Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostoleasca Biserică”  

În atenţia Sinodului Bisericii Ortodoxe Române

Prin prezenta, protestăm:

1.      împotriva anulării dreptului de a ne apăra credinţa ortodoxă cu ocazia sinodului din Creta din iunie 2016, în ciuda prevederilor Constituţiei României legate de credinţă;

2.      împotriva caterisirii unor preoţi şi a alungării din mănăstire a unor monahi şi monahii care s-au opus hotărârilor acestui sinod.

Pentru ca toată lumea să înţeleagă rostul acestei petiţii, vom face o informare a evenimentelor desfăşurate, începând din iunie 2016. Astfel, la sinodul întrunit în insula Creta în perioada 16-26 iunie 2016, s-au aprobat următoarele documente:   Mesajul Sfântului şi Marelui Sinod; Enciclica Sfântului și Marelui Sinod; Misiunea Bisericii în lumea contemporană; Diaspora Ortodoxă; Autonomia şi modul ei de proclamare;Sfânta Taină a Cununiei şi impedimentele la aceasta; Importanţa postului şi respectarea lui astăzi; Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine.

Pe scurt, acest sinod a legiferat ecumenismul  şi a susţinut că şi celelalte confesiuni se pot numi ,,biserici”, chiar dacă unele susţin infailibilitatea  unui om (papa), chiar dacă altele o hulesc pe Maica Domnului, chiar dacă permit căsătorii ale persoanelor de acelasi sex ori permit hirotonirea femeilor!  Apoi, a îngăduit căsătoriile religioase mixte între ortodocşi şi cei de alte confesiuni, căsătorii interzise de canoanele ortodoxe.  În plus, pe baza celor semnate, ascultarea duhovnicească a fost înlocuită cu supunerea faţa de un grup de ierarhi consideraţi infailibili în probleme de credinţă, ca şi papa. Preoţii şi credincioşii sunt obligaţi să se supună necondiţionat faţă de hotărârile acestui sinod, oricare ar fi acestea!

În articolul 22 din capitolul  Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine, se spun următoarele:,,Biserica Ortodoxă condamnă orice tentativă de dezbinare a unităţii Bisericii, din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul păstrării sau a unei presupuse apărări a Ortodoxiei autentice. După cum mărturiseşte întreaga viaţă a Bisericii Ortodoxe, păstrarea credinţei ortodoxe autentice este asigurată numai prin sistemul sinodal, care constituie dintotdeauna, în sânul Bisericii, cea mai înaltă autoritate în aspecte de credinţă şi reguli canonice (canonul 6 al Sinodului II Ecumenic).”

Constatăm cu durere că s-au luat hotărâri străine de duhul Ortodoxiei, aşadar semnatarii acestor hotărâri îşi pun sub semnul întrebării propria autoritate. Nu echipele de jandarmi  trebuie să le salveze această autoritate, ci puterea adevărului credinţei ortodoxe conferită de Duhul Sfânt poate călăuzi paşii oricărui ortodox. Sfântul Serafim de Sarov spunea că, atunci când nu se ruga, lua hotărâri greşite şi dădea sfaturi greşite. Preasfintei Treimi trebuie să ne supunem cu toţii, aşadar. Preasfânta Treime este  cea mai înaltă autoritate în aspecte de credinţă, iar regulile canonice trebuie să fie neapărat vizate de o astfel de autoritate. Fără această viză, orice creştin care trăieşte Ortodoxia, simte mirosul urât al ereziei şi se scârbeşte.

Oare Ortodoxia presupune infailibilitate omenească şi recunoaştere a adevărului credinţei celor care o denigrează pe Maica Domnului şi pe sfinţi ori a celor care cunună religios persoane de acelaşi sex? La ortodocsi, dobândirea Duhului Sfant este scopul vieţuirii creştine, în vederea mântuirii. Cum sunt ajutaţi ortodocsii să se mântuiască? Dar cei de alte confesiuni?

Este compatibilă aspiraţia spre dobândirea Duhului Sfânt cu infailibilitatea omului, cu homosexualitatea şi cu alte abateri de la credinţă pe care confesiunile considerate la sinod ,,biserici” le au? Dacă nu, atunci ”cea mai înaltă autoritate în aspecte de credinţă”  nu şi-a făcut datoria, aşadar nu trebuie să pretindă ascultare din partea ortodocşilor. Dacă celelalte confesiuni sunt recunoscute ca fiind ,,biserici”, atunci graniţa dintre drepta credinţă şi erezie se şterge, iar învăţăturile lor greşite ne pot pune în pericol mântuirea.

 Lumina Sfintei Învieri coboară doar la slujbele ortodocsilor, nu şi la slujbele celorlalte confesiuni numite la sinod ,,biserici”. Atunci de ce să nu existe preocuparea ca oamenii întregii lumi să vină la Ortodoxie? Cu drag, nu de frica jandarmilor. De ce nu le explică nimeni celorlalte confesiuni cum se poate dobândi Duhul Sfant şi cum lupta cu forţele răului şi cu patimile din noi înşine poate fi câştigată? Ce iubire faţă de semeni ar fi mai mare decât aceasta? Ecumenismul nu poate fi promovat în numele iubirii, ci doar în numele urii faţă de mântuirea semenilor. Iubirea afişată dintre confesiuni nu e iubire, ci este vicleşug satanicesc pentru a-i duce la iad pe cât mai mulţi.

Ce comoară poate fi mai mare decât fericirea veşnică şi decât pacea sufletească şi liniştea oferită de Duhul Sfânt? Ce faptă bună poate fi mai plăcută lui Dumnezeu decât aceea de a conduce pe cineva pe căile mântuirii?

În Creta nu a fost apărată ortodoxia autentică, ci ecumenismul. În viziunea ortodoxă, ecumenismul este cea mai cumplită erezie, în măsură să arunce în iad mai multe suflete decât ateismul. Există ţări ortodoxe (Bulgaria, Rusia, Georgia) care nu au luat parte la acest sinod, iar dintre cei participanti, 33 de ierarhi nu au semnat aceste documente. Delegaţia română, formată din 25 de ierarhi, a semnat în unanimitate aceste documente… Ne-aţi lăsat un gust amar şi multe, multe lacrimi. Dacă ne sunteţi părinţi, de ce ne-aţi vândut?

Iată câteva opinii în legătură cu acest sinod:

https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2016/04/13/poate-un-sinod-al-ortodocsilor-sa-acorde-caracter-eclesial-eterodocsilor-si-sa-defineasca-diferit-identitatea-de-pana-acum-a-bisericii-de-profesor-dimitrie-tselenghdis/

http://www.aparatorul.md/comunicatul-integral-al-sfantului-sinod-al-bisericii-ortodoxe-din-bulgaria-despre-sinodul-din-creta-si-cel-mai-controversat-document-al-sau-sinodul-care-a-avut-loc-in-creta-nu-este-nici-mare/

Cu adâncă tristeţe Îl rugăm pe Dumnezeu să-i întoarcă la ortodoxie pe cei răniţi de erezia ecumenistă. Destinul ţării noastre se poate schimba numai cu ajutorul lui Dumnezeu. Conştientizând pericolul ecumenist, cerem şi scoaterea României din Consiliul Mondial al Bisericilor. Ceea ce li se cere acum preoţilor este lepadarea de credinţa ortodoxă într-o formă subtilă. Mierea amestecată cu otravă este nocivă, nu vindecătoare. Acest lucru îl observă şi clerici şi laici:

  http://aparam-ortodoxia.ro/2017/01/14/apararea-dreptei-credinte-contextul-ecumenismului-si-sinodului-din-creta/

http://aparam-ortodoxia.ro/2017/01/15/scrisoare-marturisire-catre-ierarhii-bor/

  Unii preoţi şi călugări au întrerupt pomenirea ierarhilor care au semnat documentele din Creta :

https://danielvla.wordpress.com/2016/11/17/sapte-preoti-si-ieromohi-romani-au-intrerupt-pomenirea-ierarhilor-care-au-semnat-erezii-la-sinodul-talharesc-din-creta-parintele-ciprian-ioan-staicu-este-printre-ei/.

  Numărul acestora s-a mărit între timp. Aceasta măsură se aplică temporar atunci când se constată că ierarhii săvârşesc abateri de la credinţă, cu anunţarea acestora, fiind unica formă de protest permisă de canoanele Bisericii. Cu toate acestea, reacţiile ”celor mai înalte autorităţi în materie de credinţă” sunt dintre cele mai dure. Există preoti caterisiţi şi călugări izgoniţi din mănăstiri din cauză că au apelat la această formă de protest:

https://ortodoxiamarturisitoare.wordpress.com/2017/01/27/ieromonahul-onisim-banu-a-fost-caterisit-si-scos-din-monahism-de-ecumenisti/

http://aparam-ortodoxia.ro/2017/01/02/mmb-il-instiinteaza-pe-parintele-pamvo-ca-urmeaza-fi-caterisit/

. http://prieteniisfantuluiefrem.ro/wp-content/uploads/2017/01/Comunicat-de-presa-de-caterisire.pdf/.

http://ortodoxinfo.ro/2017/01/26/pentru-ca-raman-ferme-pe-pozitii-cele-13-maici-antiecumeniste-din-varatec-sunt-evacuate-miez-de-iarna/#.WI-SEjiciBM.

http://aparam-ortodoxia.ro/2017/01/08/parintele-grigore-de-la-lacul-frumos-cere-arhiepiscopiei-ramnicului-incetarea-abuzurilor-comise-si-lepadarea-de-erezia-din-creta/

    Aşadar, oricâte fraze frumoase ar exista în documentele acestui sinod, la care unii susţin că nu s-a întâmplat nimic, realitatea cruntă este aceasta şi nu alta. În plus, în săptămâna de rugaciuni comune cu cei de alte confesiuni, s-a apelat la jandarmi pentru a opri protestele ortodocsilor.  Asadar,  măsurile luate pentru impunerea ecumenismului ne amintesc de inchiziţie şi de prigoana comunistă pornită împotriva preoţilor. De aceea, solicităm încetarea prigonirii celor care se opun prevederilor acestui sinod şi sprijinirea celor care luptă pentru apărarea Ortodoxiei. Răspundem cu toţii în faţa lui Dumnezeu pentru păstrarea credinţei ortodoxe: şi mirenii, şi preoţii şi monahii, şi ierarhii.

  Un grup de ortodocşi

PS. Anexăm şi alte materiale pe această temă:

http://lumea-ortodoxa.ro/argumentarea-intreruperii-comuniunii-cu-ierarhii-ecumenisti-din-partea-celor-12-clerici-din-rep-moldova

https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2016/04/09/intreruperea-pomenirii-bisericesti-ca-masura-canonica-si-patristica-de-impotrivire-fata-de-covocarea-sfantului-si-marelui-sinod-daca-va-fi-eretic/

https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2016/04/07/oprirea-pomenirii-episcopului-locului-schisma-erezie-protest/

http://psaltirea.ro/files/Memoriu.pdf

https://graiulortodox.wordpress.com/2016/03/29/ortodoxos-typos-intreruperea-pomenirii-patriarhului-moscovei-spune-gheron-sava-lavriotul/

 http://www.apologeticum.ro/2016/07/comunicat-ierarhi-preoti-monahi-si-mireni-se-dezic-de-hotararile-sinodului-panortodox-din-creta/#comments.