Precizări despre SINAXA ORTODOXĂ de pe 4 aprilie – Pr. TEODOR ZISIS

Traducere aproximativă preluată de pe: ortodoxinfo.ro

Pr. Theodor Zisis anunţă că mult aşteptata sinaxă panortodoxă va avea loc marţi, 4 Aprilie, la Pavilionului Multifuncţional ce se găseşte la km. 7 pe traseul Salonic-Oreokastro, care poate găzdui pînă la 1000 de participanţi, clerici şi mireni, din România şi Moldova.

Aflăm că vor lua cuvîntul cinci conferenţiari:

  • Pr. Theodor Zisis,
  • Pr. Aghelos Aghelakopoulos de la Mitropolia Pireului – “Sinodul tîlhăresc din Creta a legalizat Ecumenismul”,
  • Pr. Epifanie Capsaliotis – “Întreruperea pomenirii prin prisma teologică şi istorico-canonică”,
  • Gheron Savas Lavriotis – “Perena mărturie a Sfîntului Munte în lupta pentru Ortodoxie”,
  • Mihai-Silviu Chirilă – teologul român, aflat sub prigoană – “Poziţia BOR vis-à-vis de Sinodul cretan”.
  • Zece părinţi reprezentând ţările participante vor adresa un succinct salut Sinaxei.

Pr. Zisis exprimă constatarea că cele mai ecumeniste biserici se află în Elada, iar acum cînd preoţii nepomenitori, din cauza prigoanei, nu mai au unde şi cum săvîrşi Sfînta Liturghie (n.n. în Grecia preoții sunt angajați ai statului, prin urmare trebuie să părăsească “locul de muncă”), trebuie găsită o sală unde turma să se reunească cît mai des pentru discuţii şi schimburi de idei. Cei dintre noi – spune pr. Zisis – care vor totuşi să meargă la biserică, să evite bisericile unde slujesc recunoscuţi ecumenişti, preferînd să meargă la biserici unde slujesc preoţi în cuget ortodox (n.n. această situație este valabilă pentru greci și este vorba de acei preoți care dau semne că vor să întrerupă pomenirea sau cel puțin condamnă în duh patristic erezia din Creta, cum a fost și situația părintelui Zisis până la întreruperea pomenirii).

Pr. Zisis anunţă de asemenea faptul că la Kiev, în Ucrania, va avea loc în curînd o sinaxă a clericilor şi a mirenilor Ortodocşi, cu participarea ÎPS Loghin, la care va fi de asemenea condamnat pseudo-sinodul cretan. Auditoriul este invitat să participe la pelerinajul care va fi organizat în scopul participării la sinaxă.

traducere S.D.

CAMELIA SMICALĂ, românca căreia i s-au luat copiii în Finlanda este LA UN PAS DE ÎNCHISOARE

Fotografia postată de George Alexander. Fotografia postată de George Alexander.

DR. CAMELIA SMICALĂ LA UN PAS DE ÎNCHISOARE
de George Alexander

Joi, 23 martie 2017, este o zi crucială. După intimidări nenumărate şi demonstrații de forță îndreptate împotriva unei Mame singure, căreia, în mod abuziv, i-a luat copiii, statul finlandez, prin Justiția sa, poate hotărî acum aruncarea în închisoare a Cameliei Smicală, într-un exercițiu care ține de esența războiului: să ucizi, ca să ştergi toate urmele!

Motivele invocate de instanța finlandeză, pentru care Camelia Smicală riscă închisoarea, nici nu mai trebuie menționate. Oricum, dosarul sau dosarele pe care o întreagă industrie de manipulare le fabrică!, sunt atât de bine întocmite încât oricine rămâne fără apărare în fața lor!

Statul român, care este prea ocupat să se ia la trântă cu conştiința lor, tace. Încă un cetățean român şi copiii săi este lăsat pe drumuri, fără apărare.
Deci, să recapitulăm… Spre Binele Suprem al Copilului, statul finlandez a confiscat doi copii români, i-a condamnat să crească, despărțiți!, în casele de copii, le-a încălcat drepturile fundamentale, i-a tratat mai rău decât pe criminali, iar acum vor să le închidă şi Mama, singura care nu i-a abandonat niciodată!… Iar statul român tace…
Puținii politicieni români cu conştiință, ex. deputatul Matei Adrian Dubrovie, care au chemat ambasadoarea Finlandei de la Bucureşti la raport, au fost atacați ei înşişi precum că ar strica, vezi Doamne!, relațiile “prieteneşti” dintre România şi Finlanda!

Nu!, a lupta pentru cetățenii români, a le lua apărarea – oriunde s-ar afla ei- este unul dintre cele mai nobile lucruri. Demnitatea începe de undeva, din interiorul nostru. Nu gudurându-ne în fața altora, evitând lupta pentru oamenii noştri, construim ceva benefic pentru țara noastră! Relațiile reciproce dintre noi sau dintre noi, România, şi alte țări le strică laşitatea, frica, impostura. Neprofesionalismul celor care ne reprezintă în fața străinilor.

Cât de mic poți să fii încât să-i vezi pe cei din neam cu tine că suferă, că sunt călcați în picioare prin străinătate, iar tu să închizi ochii şi să nu ridici un deget pentru ei?
Cât de diletant şi de orb încât să te joci cu viața lor?

… După luni întregi de aşteptare, după tatonări şi presiuni, i s-a permis, în sfârşit!, ambasadei române din Helsinki să vorbească la telefon cu Mihai, fiul Cameliei Smiclă… Ce credeți, însă, că l-a întrebat acel consul atât de inteligent, în cele două minute de conversație?… Cum este vremea acolo! Şi cum este şcoala finlandeză! Nimic mai mult!… Nu dacă-i e dor de acasă, dacă suferă după mama şi surorile lui, dacă vorbeşte în limba română, limba lui maternă!, dacă se roagă la Dumnezeu… Dacă vrea să trăiască în casa de copii! Dacă mai are vreo dorință… Sau vreo speranță, când e părăsit de către toți!

… Camelia este singură acum. Este disperată şi are nevoie de ajutor. În afară de multe vorbe frumoase pe care le-a tot auzit, nu prea a mai primit nimic…

Să fim solidari cu ea! Este bine că o avem în gânduri pe ea şi pe copiii săi, dar a sosit vremea faptelor concrete! Distribuiți acest articol căci, cât mai mulți, trebuie să-l citească! Scrieți politicienilor şi autorităților române! Televiziunilor şi ziarelor!
… Iar, dacă nimic nu se întâmplă, vocea străzii trebuie să-i trezească…

Sursa: facebook.com/GeorgeAlexander

Părintele Ioan Ungureanu din localitatea Schit-Orășeni (jud. Botoșani) sancționat cu dojană arhierească pentru întreruperea pomenirii

Preiau de pe: ortodoxinfo.ro

Părintele Ioan Ungureanu de la Schitul Orăşeni, primeşte dojana arhierească pentru întreruperea pomenirii

Părintele Ioan Ungureanu este preot la Schitul Orăşeni, din judeţul Botoşani, ctitorie a unor monahi ruşi, veniţi în Moldova prin 1614, în epoca numită în istoriografia rusă “vremurile tulburi”, în care împărăţia răsăriteană se confrunta cu o puternică propagandă papistaşă, datorită prezenţei pe tron a unor ţari poloni sau filopoloni, precum regele polon Vladislav al IV-lea Vasa, ţar al Rusiei, cel puţin cu numele, în epoca în care monahii ruşi ajung în zona Botoşaniului.

Aşezământul, numit în tradiţia locală1. “Taborul Botoşanilor”, este ocrotit de sfinţii cuvioşi Sila, Natan şi Paisie de la Sihăstria Putnei, a căror canonizare se va desfăşura anul acesta, cuviosul Sila fiind chiar vieţuitor al schitul Orăşeni, la începutul secolului al XVIII-lea. Cu munca asiduă a Părintelui Ioan, a preotesei sfinţiei sale şi a credincioşilor, Schitul arată ca un adevărat colţ de rai.

Părintele Ioan este unul dintre semnatarii din august 2016 ai Scrisorii adresate ierarhilor cu privire la sinodul din Creta de către un grup de preoţi, ieromonahi şi teologi ortodocşi din Moldova, demers susţinut de cel puţin 4500 de credincioşi, prin care se cerea ierarhului să se dezică de erezia cretană, pentru a se evita nepomenirea la slujbe.

De la momentul opririi pomenirii, august 2016, Părintele Ioan şi-a continuat activitatea de slujire a aşezământului care îl are ca preot paroh, dar şi de catehizare a credincioşilor cu privire la Sinodul din Creta şi la consecinţele sale asupra sufletelor lor. Ca urmare a lucrării de catehizare, în decembrie anul trecut a primit semnături de adeziune faţă de decizia sa de a nu mai pomeni ierarhul participant la sinodul din Creta din partea tuturor membrilor parohiei sale, care şi-au arătat astfel sprijinul necondiţionat faţă de poziţia sa.

În tot acest timp, protopopul de Botoşani şi exarhul local al mănăstirilor au depus eforturi susţinute de a-l intimida, ameninţa şi tracasa, dar, cu rugăciunile sfinţilor protectori ai aşezământului, Părintele Ioan a rezistat şi rezistă tuturor presiunilor din partea MMB, apărându-şi turma şi cu armele duhovniceşti şi, după cum vom vedea, şi cu cele ale legii de cei ce intenţionează să i-o risipească şi cad astfel sub osânda cuvintelor Sfântului Evanghelist Ioan, care spune: “Vine ceasul când tot cel ce vă va ucide va crede că aduce închinare lui Dumnezeu. Şi acestea le vor face, pentru că nu m-au cunoscut nici pe Mine, nici pe Tatăl Meu” (In. 16,2-3).

Prezentăm în continuare Mărturisirea de credinţă a părintelui Ioan, semnată de toţi credincioşii parohiei Orăşeni, ca răspuns la dojana arhierească primită de curând.

Mărturisirea preotului paroh şi a credincioşilor din satul Schit Orăşeni, judeţul Botoşani, care resping adunarea eretică din Creta

Subsemnaţii, aducem la cunoştinţă conducerii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, că odată cu întreruperea pomenirii numelor ierarhilor participanţi la adunarea din Creta, realizată şi anunţată oficial de către preotul paroh Ioan Ungureanu încă din data de 11 august 2016, preferând să participăm la slujbele unde aceştia nu sunt pomeniţi,considerăm şi noi, împreună cu păstorul nostru de suflete, sinodul din Creta a fi eretic, iar pe cei ce l-au aprobat, părtaşi la erezia/panerezia ecumenismului, propovăduită de sinodul din Creta şi de către cei ce au participat la acesta şi l-au aprobat, prin luare de act, în cadrul sesiunii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Măsura neparticipării la slujbele unde sunt pomeniţi ierarhi părtaşi la erezie este permisă de către canonul 31 Apostolic, de către canonul 15 I-II din Constantinopol (anul 861), de canonul 11 al Sinodului din Cartagina şi de practica Bisericii de-a lungul secolelor în situaţii în care episcopul cade şi persistă în erezie sau în părtăşie cu erezia, care permit preotului să se îngrădească de erezia propovăduită pe faţă de către episcop, înainte ca acesta să fie cercetat de către un sinod. Cum preotul are dreptul de a se îngrădi de erezia episcopului, rezultă clar că şi credincioşii au dreptul de a-l urma pe acel preot care se îngrădeşte de erezie.

Motivele pentru care considerăm că sinodul din Creta este eretic sunt:

  1. Nu a statornicit hotar între Ortodoxie şi erezie, dimpotrivă, a şters hotarul statornicit de către sinoadele mai vechi ale Bisericii. Pentru acest motiv, conform canonului 8 de la Sinodul al III-lea Ecumenic, deciziile sale sunt nule, deoarece a luat decizii contrare sinoadelor anterioare.
  2. Nu a condamnat nicio erezie, nicio cugetare omenească contrară învăţăturii lui Hristos, dimpotrivă, acceptându-le pe toate ca partenere de “dialog” ecumenic.
  3. Deşi apărătorii săi pretind că “nu a elaborat dogme şi canoane”, prin faptul că a atacat şi modificat dogme şi canoane vechi se poate spune că a creat dogme şi canoane noi, eretice.
  4. S-a desfăşurat după principii care nu ţin seama de egalitatea în har a episcopilor, prin faptul că mulţi episcopi nu au avut niciun drept de vot; sistemul de luare a deciziilor a fost conceput în aşa fel încât să existe siguranţa că orice încercare de apărare a Ortodoxiei nu va anula deciziile care urmau a se lua.
  5. A anulat dreptul Bisericilor Locale de a aproba sau respinge acest sinod, acestea putând, potrivit art. 13 din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a Sfântului şi Marelui Sinod, să aducă la cunoştinţă credincioşilor deciziile luate, care au autoritate panortodoxă, fără a exista prevederi referitoare la vreo dezbatere, revizuire sau anulare a acestora de către sinoadele locale.
  6. A legiferat participarea Bisericii Ortodoxe la panerezia eclesiologică propovăduită de către Mişcarea Ecumenică, ratificând ecumenismul ca doctrină oficială a Bisericii. După generaţii întregi de participare la mişcarea ecumenică şi de cedări pe tărâmul doctrinei ortodoxe, conducerea Bisericilor Ortodoxe a legiferat toate aceste trădări prin documentul Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine, care este un angajament de participare legitimă la ecumenism, ce nu poate fi “explicitat, nuanţat şi dezvoltat”, cum spune comunicatul Sfântului Sinod, din 29 octombrie, ci trebuie anulat de la un capăt la altul. Este evident că scopul acestui sinod a fost ratificarea unora dintre documentele semnate în ascuns, pentru ca delegaţiile ortodoxe să poată fi considerate, de către ceilalţi membri CMB,parteneri legitimi ai “dialogului teologic” ecumenist.
  7. A ratificat Constituţia CMB şi Declaraţia de la Toronto ca izvoare de drept bisericesc ortodox, în ciuda faptului că aceste documente au un conţinut eretic.
  8. A anulat mărturisirea că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Apostolească şi Sobornicească, cu care se laudă comunicatul Sfântului Sinod al BOR, prin faptul că a ratificat premisa din Declaraţia de la Toronto, care spune că“din includerea în Consiliu, nu rezultă că fiecare biserică este obligată să vadă celelalte biserici ca biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului” (Declaraţia de la Toronto, premisa IV.2), ceea ce înseamnă, pe cale de raţionament logic, căsinodul din Creta a fost de acord şi a ratificat faptul că partenerii de dialog protestanţi şi catolici din CMB nu sunt obligaţi, la rândul lor, să vadă Biserica Ortodoxă nici măcar ca fiind Biserică în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului, darămite să recunoască faptul că “Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească. Încercând să justifice acceptarea “denumirii istorice de biserici” acordate ereticilor şi schismaticilor, sinodalii au utilizat acest principiu din Declaraţia de la Toronto, prin care au dorit să arate că recunoaşterea denumirii de “biserici” nu îi obligă, conform documentelor CMB, să considere acele “biserici” ca fiind în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului (idee eretică în sine, deoarece nu există biserică în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului şi biserică în neadevăratul şi nedeplinul sens al cuvântului, ci doar Biserică adevărată şi secte, erezii şi schisme). În realitate, au reuşit ca, prin ratificarea acestui principiu ecumenist, să recunoască dreptul celorlalte participante la dialogul CMB de a trata Biserica Ortodoxă ca pe una oarecare din CMB, de a nu o recunoaşte nici măcar ca Biserică în adevăratul sens al cuvântului. Acordul la această relativizare a eclesiologiei ortodoxe este erezie.
  9. Prin acceptarea premisei IV.2 din Declaraţia de la Toronto, sinodul a invalidat orice şansă a Bisericii Ortodoxe de a-şi face simţit mesajul mântuitor în rândul ereticilor şi schismaticilor, principiu misionar pe care îl proclamă cu atâta emfază în deschiderea Documentului 6, ca argumentare a participării la CMB. Dacă celelalte membre ale CMB nu sunt obligate să vadă Biserica Ortodoxă nici măcar ca Biserică în adevăratul sens al cuvântului, oare cum vor fi convinşi credincioşii acelor comunităţi că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească?
  10. Prin acceptarea principiului conform căruia “nicio membră CMB nu este obligată să-şi modifice eclesiologia”, sinodul din Creta a invalidat toată activitatea sa presupus misionară în cadrul CMB, deoarece, dacă nicio comunitate eretică din CMB nu este obligată să-şi modifice eclesiologia, atunci afirmarea eclesiologiei ortodoxe este inutilă în cadrul CMB, de vreme ce aceasta nu obligă la nimic pe partenerii de dialog ecumenic. Mai mult, devine greu de înţeles de ce şi-a schimbat Biserica Ortodoxă eclesiologia, de vreme ce principiul ecumenist spune că nu era obligată să o facă?
  11. Prin ratificarea premisei III.2 din Declaraţia de la Toronto, sinodul cretan a admis că Biserica Ortodoxă participă într-o organizaţie al cărei scop este un contact viu între biserici, să promoveze studiul şi dezbaterea problemelor ce privesc unitatea Bisericii (art. 19 al Documentului 6). Oare despre ce Biserică este vorba în această premisă? Să fie vorba despre Biserica Ortodoxă? Să înţelegem că CMB lucrează pentru realizarea unităţii Bisericii Ortodoxe? Oare Biserica Ortodoxă nu este deja unitară şi are nevoie de CMB ca să-i asigure unitatea? Sau este vorba de fapt despre “adevărata Biserică” (din premisa IV.5 a Declaraţiei de la Toronto), “Biserica Universală”, descrisă de premisa IV.3 a Declaraţiei de la Toronto ca “mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul trunchi eclesial”, sau “Sfânta Biserică Catolică pe care o mărturisesc Crezurile”, despre care se vorbeşte în prima teză a premisei IV.2 a Declaraţiei de la Toronto, cea pe care sinodul a ratificat-o, adicădespre “Biserica” pe care ecumenismul doreşte să o realizeze prin intermediul“contactului viu între biserici?
  12. Contrar părerii apărătorilor sinodului din Creta, art. 19 al Documentului 6 ratifică toate premisele eclesiologice ale Declaraţiei de la Toronto, care are o eclesiologie eretică. Dovada cea mai grăitoare a acestui fapt este forma presinodală a documentului, în care se spunea: Ele (Bisericile Ortodoxe membre ale CMB n. tr.) au convingerea profundă că premisele eclesiologice ale Declaraţiei de la Toronto (1950)…1 (s.n.), adică “premisele” la plural, în timp mai jos era citată doar premisa III.2. Premisa IV.2 a fost adăugată în timpul sinodului. De ce ar fi fost folosit pluralul, dacă sinodul ratifica doar premisa citată în text, aşa cum afirmă apărătorii sinodului din Creta? Este evident că în text este vorba despre toate premisele eclesiologice ale Declaraţiei de la Toronto.
  13. În aceste condiţii, aprobând toate premisele acelui document ecumenist, Biserica Ortodoxă a fost de acord cu eclesiologia eretică a acestuia, despre care “are convingerea profundă că sunt de o importanţă capitală pentru prezenţa Bisericii Ortodoxe în CMB”. Prin urmare, sinodul din Creta a fost de acord cu faptul că“apartenenţa la Biserica lui Hristos este mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul trunchi eclesial” (premisa IV.3), că “toate Bisericile creştine, inclusiv Biserica Romei, afirmă că nu există identitate completă între apartenenţa la Biserica Universală şi apartenenţa la propria Biserică” (ibidem) cu alte cuvinte sinodul este de acord că Biserica lui Hristos nu este Biserica Ortodoxă, ci oBiserică în care Biserica Ortodoxă este inclusă ca parte a aceleia, ceea ce este erezie. Mai mult, în acceaşi premisă se afirmă că membrele CMB, deci şi Biserica Ortodoxă, “recunosc că există membri ai Bisericii extra muros (în afara zidurilor Bisericii), că aceia aparţin aliquo modo (în mod egal) Bisericii, şi chiar că existăecclesia extra ecclesiam (Biserică în afara Bisericii)”. Toate aceste afirmaţii sunt eretice, iar sinodul din Creta le ratifică şi şi le însuşeşte şi le impune în cugetarea ortodoxă. În aceste condiţii, ne întrebăm cum se mai poate spune că “Sfântul şi Marele Sinod a mărturisit că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Sobornicească”, cum ia act în mod eronat comunicatul Sfântului Sinod al BOR, când de fapt acea “mărturisire” a fost făcută doar pentru liniştirea spiritelor ortodoxe, în timp ce prin acceptarea premiselor Declaraţiei de la Torontos-a acceptat tocmai contrariul?
  14. Acceptând premisele Declaraţiei, sinodul este de acord că în alte “biserici” există“elemente ale Bisericii adevărate”, care, evident, nu este Biserica Ortodoxă, ci “Biserica nevăzută” a eclesiologiei protestante. Această idee este eretică, deoarece în afara Bisericii lui Hristos, care este Biserica Ortodoxă, nu există decât grupări eretice şi schismatice.
  15. Acceptarea “denumirii istorice de biserici şi confesiuni eterodoxe” este în consens cu spiritul Declaraţiei de la Toronto, în care membrele CMB se recunosc ca având diferite niveluri de bisericitate, idee cu totul străină cugetării ortodoxe.Afirmaţiilor de genul şi părintele Stăniloaie le numeşte biserici în scrierile sale” sau “termenul este folosit ca terminus technicus” sunt infirmate de Sfântul Chiril al Ierusalimului, în Cateheza XVIII, în care spune: “Cuvântul «biserică» are multe sensuri… Cineva ar putea afirma că, propriu vorbind şi adevărat, şi adunarea celor răi, a ereticilor… este tot biserică; împotriva acestei afirmaţii Simbolul credinţei te-a întărit şi ţi-a predat acest articol de credinţă: Într-una sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică, ca să fugi de adunările lor spurcate şi să rămâi pururea în sfânta, sobornicească Biserică în care ai fost renăscut. Când te duci într-un oraş, nu întreba numai: «Unde este casa Domnului?», pentru că şi celelalte erezii ale necredincioşilor îndrăznesc să numească vizuinele lor case ale Domnului, nici nu întreba numai: «Unde este biserica?», ci: «Unde este biserica cea sobornicească?»”2 (s.n.). Din acest text vedem că termenul “biserică” nu poate fi folosit pentru a numi ereziile, chiar şi atunci când îl folosim “propriu vorbind şi adevărat”, adică în sensul său literal (din limba greacă) de “adunare” sau, în limbajul unor membri ai Sinodului Bisericii Greciei, ca terminus technicus. Faptul că trebuie să întrebăm de “biserica sobornicească” (ortodoxă) înseamnă că termenul nu poate fi folosit nici măcar din eroare pentru erezii, pentru a nu induce în eroare pe cei nefamiliarizaţi cu doctrina creştină.
  16. Ratificarea Constituţiei CMB statuează principiul minimalismului dogmatic în relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ereticii şi schismaticii, ceea ce este inadmisibil. Spre deosebire de citarea pe care o oferă sinodul din documentul CMB, în Constituţia CMB nu se spune că pot fi membri ai CMB cei ce mărturisesc Sfânta Treime în conformitate cu Simbolul Niceo-Constantinopolitan”, ceea ce înseamnă că pot fi membri ai CMB şi parteneri de dialog teologic ai Bisericii Ortodoxe toţi cei ce au o concepţie oarecare despre Sfânta Treime, asta în condiţiile în care diferenţele de viziune despre Sfânta Treime au provocat ruperea Răsăritului de Apus şi căderea din ortodoxie a papistăşismului şi, în consecinţă, condamnarea sa la două sinoade ecumenice, cel organizat în 869-870 de către patriarhul Fotie şi cel din 1341, organizat de Sfântul Grigore Palama. După acest principiu al minimalismului dogmatic, până şi demonii din ţinutul gherghesenilor (Mt. 8,29; Mc. 5,7; Lc. 8, 28) ar putea fi membri ai CMB. Minimalismul dogmatic este principiul care stă la baza întregii construcţii ecumeniste, care vizează o unitate exterioară a lumii creştine, fără a pune accent pe adevărul de credinţă, viziune care este eretică.
  17. Art. 22 vorbeşte despre “condamnarea oricărei tentative de dezbinare a unităţii Bisericii din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul păstrării unei presupuse apărări a Ortodoxiei autentice”. Această prevedere pare a fi făcută special pentru a pedepsi pe cei ce se opun, din interiorul Bisericii, ecumenismului. În plus, ea exclude de la procesul receptării hotărârilor sinodului pliroma Bisericii, singura în măsură să spună dacă un sinod este sau nu este ortodox, prin faptul că cei ce s-ar opune deciziilor acestui sinod sunt catalogaţi apriori ca duşmani ai unităţii Bisericii şi schismatici.
  18. În documentul referitor la relaţia Bisericii Ortodoxe cu restul lumii se face elogiul ecologiei, care este o armă ideologică a New-Age-ului. Documentul prezintă Sfânta Biserică Ortodoxă ca pe o instituţie omenească oarecare, angajată în procesul de realizare a paradisului terestru globalist.
  19. Documentul legat de „Sfânta Taină a Căsătoriei şi impedimentele la aceasta”, prevederea de la II.5.ii deschide calea acceptării prin iconomie a căsătoriei mixte, între ortodocşi şi heterodocşi, şi, prin urmare, legiferează ecumenismul la nivelul familiei. Patriarhia Georgiei a considerat această prevedere o încălcare directă a canonului 72 a Sinodului Quinisext, enumerându-o între motivele principale ale neparticipării sale la sinodul din Creta. Lăsarea la latitudinea Bisericilor locale a aplicării iconomiei referitoare la căsătoriile mixte afectează unitatea de practică canonică a Bisericilor Ortodoxe în această problemă, creând premisele unor grave dezordini cauzate de această decizie controversată. În plus, prevederea potrivit căreia pentru Biserică impedimentele la căsătorie ale legii civile sunt la fel de importante ca şi cele ale Bisericii deschide calea (auto)obligării Bisericii de a oficia căsătorii” homosexuale sau măcar de a le accepta existenţa unor astfel de“căsătorii” la nivel civil.
  20. Documentul referitor la importanţa postului lasă la latitudinea Bisericilor locale aplicarea iconomiei referitoare la ţinerea postului (art. 7-8), ceea ce afectează practica unitară a Bisericii în acest domeniu şi relativizează importanţa şi severitatea sfintelor posturi.

Pentru toate aceste motive şi pentru multe altele, pe care teologi de specialitate, le pot reliefa mai cu precizie, considerăm sinodul din Creta o adunare eretică, iar acceptarea sa părtăşie la erezie. Din această cauză, am decis să ne îngrădim de erezie prin nepomenire şi respectiv neparticipare la slujbele unde sunt pomeniţi ierarhii care s-au făcut părtaşi deciziilor sinodului din Creta.

Tâlcuirea canonului 31 Apostolic de către cei mai mari canonişti ai lumii ortodoxe spune: “Iar câţi se despart de episcopul lor mai înainte de Sinodiceasca cercetare, pentru că el propovăduieşte în auzul tuturor vreo rea socoteală sau eres, unii ca aceia nu numai că cercetării celor de mai sus nu se supun, ci şi cuviincioasei cinstei celor drept slăvitori se învrednicesc, după canonul 15 al celui 1 şi 2 sobor3. Iar ultimele două teze ale canonului 15 I-II prevăd: “Că nu au osândit episcopi, ci minciuno-episcopi şi minciuno-învăţători. Şi nu cu schismă au rupt unirea Bisericii, ci s-au silit a izbăvi Biserica de schisme şi împărţiri4. Unii afirmă sus şi tare că a opri pomenirea Ierarhului la Sfânta Liturghie pe motiv de erezie (că predică erezia în public sau e în comuniune cu erezia) ar fi schismă. Dar aceşti oameni se pare că nu au noţiunea de ce înseamnă schisma, pe care după cum spune Sfântul Vasile cel Mare „nici sângele muceniciei nu îl poate spăla”. Schisma înseamnă depărtare de Hristos şi de Biserica Lui, înseamnă lipsa Harului şi a Mântuirii. Cine e în schismă nu mai are nici Har, nici Taine, nici Mântuire. Dar oare a opri pomenirea episcopului în caz că învaţă erezia e schismă? Canonul 15 de la Sinodul I-II Constantinopol din Pidalion ne spune că cei (Preotul) care opresc pomenirea pentru că episcopul e în erezie, atunci acei preoţi nu numai că nu se fac vinovaţi de schismă, ci şi de mare cinste sunt învredniciţi, ca unii care au ferit Biserica de schismă, tocmai prin oprirea pomenirii şi îngrădirea de Episcopul ce învaţă erezia.

Iată că prin oprirea pomenirii, Preotul şi credincioşii se îngrădesc de erezia propagată prin episcopul respectiv, la fel şi Episcopul se îngrădeşte de mitropolit, mitropolitul de sinod, sinodul de patriarh, Biserica Autocefală de altă Biserică Autocefală, etc.

Dacă cei care au întrerupt pomenirea episcopului pe motiv de erezie şi numai pe acest motiv ar fi schismatici (rupţi de Biserică) ar însemna că Sfântul Maxim Mărturisitorul a murit schismatic, Sfântul Teodor Studitul a murit schismatic, Sfântul Marcu al Efesului a murit schismatic, etc. Să nu fie!

Pleiada de sfinţi ai Bisericii s-au îngrădit pe ei înşişi de erezie prin întreruperea pomenirii canonice a Episcopului locului.

Toţi Sfinţii după ce au întrerupt pomenirea episcopului (numit de canoane pseudo-episcop, sau minciuno-episcop – din moment ce nu înfierează erezia) au continuat să slujească Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie şi toate Tainele Bisericii, rămânând în deplină comuniune cu Biserica Ortodoxă, dar îngrădindu-se de numitul Episcop de care aparţinea. În momentul în care un episcop se leapădă public de erezie şi mărturiseşte ortodox, se reia şi pomenirea lui de către preoţi.

Din momentul încetării pomenirii, nicio caterisire nu îi atinge pe cei ce au întrerupt pomenirea, pentru că Episcopul care se află în erezie nu are puterea de a caterisi pe nimeni. Sfântul Ignatie Teoforul spune că nu poate exista Biserică fără episcop şi fără preoţi, iar episcopul este ca o chitară, iar preoţii sunt corzile chitării. Dar tot Sfântul Ignatie Teoforul spune că, în cazul în care Episcopul este în erezie, trebuie să te desparţi de el, ca de un lup în blană de oaie, iar Sfântul Ioan Hrisostom spune că trebuie să fugim de ei şi să ne delimităm de ei.

Iată că sintagma „Biserică fără Episcop nu există” e valabilă numai în vreme de pace pentru Biserică, dar dacă un Sinod devine tâlhăresc, atunci se schimba situaţia, nu mai suntem datori a asculta de Episcopul ce are părtăşie cu Sinodul Tâlhăresc, iar preotul în deplinătatea Preoţiei harice ce o are de la Hristos, nu de la Episcop, care este doar organul prin care se dă Harul Preoţiei, slujeşte în continuare până ce se adună un Sinod al Ortodocşilor care va anatematiza pe acei episcopi eretici şi sinoadele lor.
Am expus pe scurt învăţătura ortodoxă despre îngrădirea de erezie. Aşa a procedat şi Sfântul Munte Athos pe timpul Patriarhului de tristă amintire Athenagoras, dar şi Mitropoliţi din Biserica Greacă şi Sfântul Paisie Aghioritul ce au oprit pomenirea Patriarhului Athenagoras în istoria recentă, între anii 1970-1973.

Despre Mănăstirile din Sfântul Munte avem mărturia unui preot grec, Matei Vulcănescu, care mărturiseşte că sunt mulţi Ieromonahi care nu mai pomenesc demult la Chilii si Mănăstiri athonite pe Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului. Ucenicul Cuviosului Efrem Katunakiotul ne-a confirmat că la el la chilie niciodată nu a fost pomenit numele Patriarhului Bartolomeu. Nici Mitropolitul Augustin de Florina în ultimii 30-40 de ani nu a pomenit pe niciunul dintre Patriarhii ecumenişti ai Constantinopolului. Numai cei răuvoitori şi ignoranţi îi vor numi schismatici pe cei care se îngrădesc de eretici şi erezie…

Ascultarea este până la erezie, iar ruperea comuniunii nu este faţă de Biserică, ci, faţă de Episcopul, Preotul sau Patriarhul care învaţă erezia, conform Sfinţilor Părinţi şi Canonelor amintite mai sus.

Unii au impresia greşită că dacă nu mai pomenesc Episcopul, s-au rupt de Biserică. Biserica este Hristo-centrică, nu Episcopo-centrică. Dacă Episcopul învaţă ortodox, atunci el păstrează Ierarhia şi Succesiunea Apostolică, dacă însă nu învaţă ortodox, nu mai are niciun rol, numit fiind minciuno-episcop (Canonul 15 al Sinodului I-II de la Constantinopol). Sfântul Ierarh Marcu Evghenicul a murit în afara comuniunii cu Patriarhia Constantinopolului, rupându-se de ea şi a cerut ca la înmormântarea lui să nu vină vreun Episcop sau vreun cleric care semnase unirea cu papistaşii.

Mulţi sfinţi mari (Sfântul Teodor Studitul, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Ioan Damaschin, etc.) au întrerupt comuniunea cu episcopii eretici, iar după mintea unor „teologi” ar însemna că aceşti sfinţi nu sunt sfinţi, ci „schismatici” şi „rupţi de Biserică”. Nu este vorba de „revoltă” sau de „repulsie” faţă de un om sau Patriarh, ci e vorba de îngrădire faţă de erezia promovată de acel om sau Patriarh.

Întreruperea pomenirii este pedagogică, este o delimitare faţă de idei şi mustrare faţă de persoană (grup de persoane). Întreruperea pomenirii nu este acelaşi lucru cu anatema, ci este un mod de a atrage atenţia unui frate ortodox ce a alunecat pe căi greşite (înşelări şi erezii) şi de delimitare faţă de ce nu este ortodox în ideile sale sau faptele sale. Din acest motiv, considerăm că este o datorie de conştiinţă să ne îngrădim şi noi de erezie alături de preoţii nepomenitori, de unii duhovnici cu viaţă sporită şi de mulţi vieţuitori din schituri şi mănăstiri, rămânând astfel în Sfânta noastră Biserică Ortodoxă Română, nefăcând niciun pas în afara acesteia, nesusţinând niciun fel de schismă în Biserică, nemanifestând niciun fel de atitudine necuviincioasă faţă de conducerea acesteia. Pentru manifestarea acestei atitudini, permise de canoanele Sfintei Biserici, considerăm că nu se cuvine să fim supuşi niciunei cercetări disciplinare sau represiuni.

Nu a existat şi nici nu va exista nici cea mai mică intenţie de a ne separa de Biserica Ortodoxă, în care ne-am născut duhovniceşte şi continuăm să viem, pe care am moştenit-o din moşi-strămoşi neschimbată de două mii de ani şi o mărturisim ca singura adevărată Biserică a lui Hristos. Cei 25 de arhierei români prezenţi la sinodul din Creta au creat un precedent unic în viaţa Bisericii, prin care au introdus o autoritate şi un reper normativ pe linie de Credinţă, semnând documente în numele întregii BOR şi erijându-se în reprezentanţi ai întregii plirome ortodoxe româneşti. Considerăm că acest nou tip de autoritate, care doreşte să se impună ca normă de Credinţă, este o abatere de la practica de milenii a Bisericii, instituind o formă de conducere unilaterală, ruptă şi de comuniunea existentă în Biserică, şi de elementul sobornicesc al acestei comuniuni. Lipsa noastră de reprezentare ortodoxă în sinod ne justifică să nu acceptăm aceste documente, elaborate şi semnate împotriva conştiinţei noastre ortodoxe. Pentru ce s-a semnat la sinod trebuie să răspundă cei implicaţi. Suntem de acord cu faptul că, prin participarea şi semnarea documentelor sinodului din Creta, dar şi prin ratificarea acestuia, în cadrul sesiunii din 29 octombrie 2016 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ierarhii români s-au făcut părtaşi la erezia eclesiologică ecumenistă, adoptată de acest sinod.

Ne exprimăm cu indignare regretul că preotul nostru paroh a ajuns să fie etichetat în fel şi chip, deşi noi cunoaştem foarte bine, după 16 ani de slujire, “păstorul care-l doare inima de oi”, apoi că am ajuns zilele în care la slujbele noastre din biserica satului să fim înregistraţi şi ascultaţi regulat de tot felul de spioni trimişi “de sus” şi că ne este ameninţată libertatea de exprimare religioasă aşa cum ne-a rânduit-o Dumnezeu prin cel pe care ni l-a trimis preot şi cum este stipulată prin Constituţie. Nu dorim a nuanţa şi celelalte calificative la adresa noastră preferate de unii preoţi sau stareţi din zonă care deja produc prejudicii grave de imagine faţă de noi şi comunitatea noastră prin ucenicii acestora. De aceea, ne manifestăm dorinţa de a ni se respecta dreptul canonic şi cetăţenesc de a ne ruga în linişte în biserica Schitului Orăşeni, fără a fi supuşi presiunilor pentru faptul că nu este pomenit ierarhul locului şi respingem ca nefondate acuzaţiile că, prin nepomenirea episcopului pentru motiv de părtăşie la erezie şi participarea la slujbele unde episcopul părtaş la erezie nu este pomenit, preotul paroh cu familia sa şi credincioşii din Schit Orăşeni, precum şi alţii care au făcut acest lucru în alte locuri din ţară, ar fi devenit schismatici şi ar fi ieşit din Biserică. “Cine se află în apostazie şi în schismă?” îi întrebăm pe cei ce se manifestă ca proecumenişti şi adepţi ai acestui sinod ? O studiere profundă şi în frica de Dumnezeu măcar a Sfinţilor Părinţi şi a Marilor Duhovnici şi teologi ai secolului XX le va demonstra că sunt în totală contradicţie cu aceştia cu privire la aceste grave probleme. Ne referim în mod deosebit la: Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici, Sfântul Iustin Popovici, Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, Sfântul Ioan Maximovici, Sfântul Ioan Hozevitul, Sfântul Nectarie al Eghinei, Sfântul Ierarh Filaret al Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora, Sfântul Luca al Crimeii, Mitropolitul Averchie Tausev, Cuviosul Filothei Zervakos, Părinţii Arsenie Papacioc şi Iustin Pârvu. Cum se poate face abstracţie în mod atât de ostentativ, la nivelul B.O.R., al teologiei româneşti şi implicit al pregătirilor şi deciziilor sinodului din Creta, de poziţia şi Teologia acestor mari trăitori şi Mărturisitori ai Ortodoxiei contemporane în gravele probleme cu care se confruntă Biserica şi lumea actuală?

Există unele voci care susţin că aceste luări de poziţie au menirea să înlăture Mitropolitul. La ce folosesc aceste dezinformări într-o dezbatere care se doreşte pentru Adevărul de Credinţă? Poporul credincios simte, prin Harul Credinţei curate pe care o trăieşte, unde este Adevărul. Grav este când păstorii îi hrănesc cu un adevăr viciat, sau cu jumătăţi de adevăr şi mai grav apoi, când ne ameninţă preotul satului şi fac dovada unei campanii bine instrumentate de calomniere a celor ce îndrăznesc să creadă altfel decât le este impus să o facă. De aceea, lipsa condamnării la acest sinod şi după întoarcerea celor ce au participat la el a oricăror forme de erezii şi schisme, precum şi a tuturor ideologiilor distructive, fără precedent în întreaga omenire, conduce la concluzia că toate documentele au fost pregătite şi hotărâte în mod premeditat şi semnate intenţionat, cu bună ştiinţă, fapt dovedit şi de toate celelalte nereguli şi presiuni semnalate de ierarhii care nu au semnat şi de celelalte Biserici care nu au participat. Lipsa condamnării presupune asumare, părtăşie şi consimţire la care nu putem adera prin participanţii la sinod. Cu ce nu conteşti eşti de acord. Tocmai de aceea şi în acest context noi am întrerupt pomenirea ierarhului şi nu recunoaştem acest pseudosinod, pentru a nu ne face părtaşi acestor grave compromisuri. Prin urmare, până în momentul în care Mitropolitul nostru se va dezice de hotărârile sinodului din Creta, îşi va retrage semnătura de pe acele hotărâri şi va milita pentru invalidarea acestora în cadrul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ne vom ruga la Sfânta Liturghie şi în ecteniile celorlalte slujbe bisericeşti în care sunt pomeniţi întâistătătorii Bisericii, prin glasul părintelui nostru, cu expresia“pe toţi arhiereii ortodocşi, care drept învaţă cuvântul adevărului”. Prin aceasta este pomenit implicit şi arhiereul locului, în măsura în care este ortodox şi drept învaţă cuvântul adevărului. Pomenirea la sfântul altar a ierarhului se va relua în momentul în care se va dezice de deciziile sinodului şi-şi va retrage semnătura de pe documentele sinodale.

Demersul de nepomenire a ierarhului nu reprezintă o dovadă de neascultare şi neorânduială în Biserică, menită să producă tulburare, ci dorinţa noastră de a rămâne în frica lui Dumnezeu. Măsura vizează îngrădirea împotriva ereziei sau a părtăşiei cu erezia, nicidecum separarea de Sfânta Biserică Ortodoxă, ai cărei fii credincioşi continuăm să fim, potrivit prevederilor canonului 31 Apostolic şi canonului 15 de la Sinodul I-II Constantinopol, care atenţionează că cei ce, prin nepomenirea ierarhului, se îngrădesc de erezie sau de părtăşie cu erezia nu se vor supune certării sau caterisirii, deoarece “nu cu schismă au rupt unitatea Bisericii, ci s-au silit a izbăvi Biserica de schisme şi de împărţiri” (ultima teză a canonului 15, I-II Constantinopol).

Dumnezeu să ne ajute şi să ne ferească de orice formă de rătăcire şi de părtăşia cu erezia! Amândouă produc căderea din har şi din duhul curat ortodox. Sfântul Ierarh Luca al Crimeii spunea prin anii ’50 căci dacă ecumenismul va fi recunoscut oficial în Biserica Ortodoxă, atunci vom asista la instaurarea totalitarismului spiritual în sânul acesteia. Şi dacă înţelepciunea poporului care zice că între fals şi original, timpul face diferenţa, s-a probat cu prisosinţă, atunci şi demersul nostru are şi va avea acelaşi ecou, dacă a fost de la oameni şi nu de la Dumnezeu. Noi, dacă vrem mântuirea, nu ne ridicăm împotriva ierarhilor sau a Mitropolitului, ci vrem să rămânem în Adevăr şi în lupta cea bună alături de toţi Sfinţii din decursul veacurilor şi vrem să-i spunem Înaltului nostru cu smerenie şi cu dragoste că aceasta este calea de urmat şi că nu avem nimic cu el personal. Dacă se va alătura Sfinţilor şi la ceea ce-i cerem noi în lumina Sfinţilor, va fi mare bucurie pentru nenumărate suflete, iar dacă nu, trebuie să-i spunem cu demnitate şi smerenie că “noi trebuie să-L ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni” ( Faptele Apostolilor 5, 29) şi că noi nu dorim să ne facem eretici, nici să ne dăm bisericile ereticilor.

Data, Preot paroh, 20.12.2016 Pr.ic.stavr. Ioan Ungureanu Presbitera, Prof.înv.primar Violeta Ungureanu

Apel umanitar – SĂ LE AJUTĂM PE MARIA ȘI FETIȚA EI

nevoie de ajutor

Să ajutăm o mamă, fără casă, care își crește fetița singură… DAR DIN DAR SE FACE RAI!

„BUNA! SUNT MARIA, MAMA A UNEI FETITE DE 4 ani. Am locuit un timp de 6 luni intr-un centru al femeilor abuzate si fara locuinta (în București – n. adm.). Pe data de 20 decembrie a trebuit sa parasesc centrul respectiv deoarece cei de la minister i-au gasit cu nereguli (plosnite, gandaci, mizerie) si le-au inchis centrul. Eu neavand parinti, singura solutie era sa ajung pe strada. Mergand în fiecare duminica la biserica si spunandu-mi situatia, niste credinciosi ne-au dat voie sa locuim in garsoniera lor cu conditia ca lunar sa le platim chiria 800 lei. Problema e ca am nevoie de bani (salariul nefiindu-mi de ajuns) pentru a o da pe cea mica la cresa. Patronii nu imi dau voie cu fetita la munca. Va rog din suflet ajutati-ne!”

Numele deținătoarei contului:

Vintilă Cristina Denisa (fetița)

BCR, nr. cont iban RO75RNCB0646150104860001.

Nr. meu de tel: Maria 0721211068 

Iată și contul ei de facebook: https://www.facebook.com/mary.marymar.148?fref=ts

TOT MAI APROAPE DE APOCALIPSĂ? – Noile cărți electronice de identitate vor cuprinde și cardul de sănătate, care va dispărea

Image result for carte de identitate electronica

Proiectul care SCHIMBĂ VIAŢA ROMÂNILOR. CARDUL de SĂNĂTATE poate să DISPARĂ. Ce se alege de o INVESTIȚIE de 200 de milioane de euro

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a iniţiat un proiect de lege care ar putea conduce la dispariţia cardului de sănătate. Conform noilor prevederi, supuse dezbaterii publice, românii vor avea un act de identitate nou, care va încorpora şi datele pacienţilor din sistemul informatic al CNAS – SIUI, un proiect care a costat statul român circa 184 de milioane de euro. Cartea Electronică de Identitate (CEI) va fi produsă de Imprimeria Naţională şi va fi opţională pentru cei care, din motive religioase sau personale, refuză să îşi înregistreze datele personale pe un CIP unic. 

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că noul proiect de lege care elimină cardul de sănătate vizează asigurarea premiselor necesare punerii în circulație a unui nou document electronic unic de identificare. Cartea electronică de identitate (CEI) va permite titularului autentificarea în sisteme informatice ale Ministerului Afacerilor Interne, în sisteme informatice ale administraţiei publice, precum şi în alte sisteme informatice, stabilite prin hotărâre a Guvernului, şi utilizarea semnăturii electronice extinse bazate pe certificat calificat, în condiţiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică.

Oficialii MAI arată că noul act de identitate unic urmează să asigure cetățenilor, garanții suplimentare de securitate, iar instituţiilor de drept public sau privat, certitudinea că persoana care prezintă actul de identitate este titularul datelor de identificare înscrise pe respectivul document.

Printre avantajele enumerate în proiectul de lege se arată că titularul unui document electronic se va putea autentifica on-line, pentru a beneficia de diverse servicii electronice (bancare, fiscale, sociale, financiare, educaţie etc.), ceea ce va conduce la simplificarea interacțiunii cu autoritățile publice, prin creşterea calităţii şi accesibilităţii serviciilor publice.

De asemenea, textul propus prevede posibilitatea obținerii unei cărţi de identitate simple de către persoanele care, din motive religioase sau de conştiinţă, refuză în mod expres obţinerea unei cărţi electronice de identitate.

Copii pot avea actul înainte de 14 ani

O noutate în acest proiect implementat de MAI este că opțional, cartea de identitate simplă sau cartea electronică de identitate se poate elibera înainte de împlinirea vârstei de 14 ani, la solicitarea unuia dintre părinți.

Conform noilor reglementări, de la data realizării condițiilor tehnice pentru eliberarea cărţii electronice de identitate, cartea de identitate simplă şi cartea electronică de identitate se eliberează:

a) cu valabilitate de 2 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 0 și 14 ani;

b) cu valabilitate de 4 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani;

c) cu valabilitate de 10 ani, după împlinirea vârstei de 18 ani. 

Cartea electronică de identitate conţine date în format tipărit sau în format inscripţionat prin tehnici speciale, date în format electronic, precum şi elemente de particularizare şi de siguranţă.

În format electronic se înscriu:

a) datele din formatul tipărit (numele şi prenumele titularului, sexul, cetăţenia, data şi locul naşterii titularului, semnătura olografă a titularului, imaginea facială, C.N.P.-ul, adresa de domiciliu), cu excepţia semnăturii olografe a titularului;

b) prenumele părinţilor titularului;

c) un certificat şi, după caz, certificate calificate, astfel cum acestea sunt definite de Legea nr. 455/2001;

d) datele biometrice ale titularului, constând în imaginea facială şi, după caz, imaginile impresiunilor papilare a două degete.

Cum dispare cardul de sănătate

Proiectul propune eliminarea din cip a informațiilor referitoare la calitatea de asigurat în sistemul public al asigurărilor sociale de sănătate.

Astfel,  prin modificarea conceptului anterior privind conținutul de date al cărții electronice de identitate, „funcționalitatea” de card de sănătate va fi asigurată de certificatul digital emis de MAI, înscris în cip. iar Cardul naţional de sănătate îşi încetează valabilitatea la data la care titularului i s-a eliberat o carte electronică de identitate.

Cum se “fabrică” noul document

Producerea cărţilor electronice de identitate, a cărţilor de identitate simple, a cărţilor electronice de rezidenţă şi a cărţilor de rezidenţă se realizează, centralizat, de către Imprimeria Naţională, transmite MAI. Personalizarea documentelor se va realizeaza, centralizat, în Centrul Naţional Unic de Personalizare a Paşapoartelor Electronice din subordinea Ministerului Afacerilor Interne.

Imprimeria Naţională este instituţia abilitată să achiziţioneze şi să pună la dispoziţia structurilor Ministerului Afacerilor Interne responsabile, precum şi a Ministerului Afacerilor Externe, echipamentele şi produsele software necesare pentru punerea în circulaţie şi personalizarea cărţilor electronice de identitate, a cărţilor de identitate simple, a cărţilor de identitate provizorii, a dovezilor de reşedinţă, a cărţilor electronice de rezidenţă şi a cărţilor de rezidenţă.

Va dura 18 luni

Punerea în circulaţie a cărţii electronice de identitate şi a cărţii de identitate simple se realizează, în mod eşalonat, în termen de maximum 18 luni de la data emiterii primei cărţi electronice de identitate sau a primei cărţi de identitate simple, pe măsura asigurării serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor cu suportul tehnic necesar.

Contravaloarea cărţii electronice de identitate şi a cărţii de identitate simple, precum şi stabilirea şi actualizarea acesteia, se face de către Imprimeria Naţională, cu avizul Direcţiei generale ajutor de stat, practici neloiale şi preţuri reglementate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.

Iniţiativa care poate conduce la dispariţia cardurilor de sănătate sunt prevăzute în proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziții privind evidenţa persoanelor și actele de identitate ale cetăţenilor români, pus în dezbatere publucă de MAI, în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică

Textul proiectului este afişat şi poate fi consultat pe pagina de internet a instituţituţiei, www.mai.gov.ro, la secţiunea Transparenţă decizională, precum şi la Centrul de Relaţii cu Publicul al M.A.I., din Piaţa Revoluţiei nr. 1 A, sector 1, Bucureşti.

Propunerile, sugestiile şi opiniile persoanelor interesate cu privire la acest proiect de act normativ sunt aşteptate pe adresa de e-mail: dgj_transparenta@mai.gov.ro, în termen de 10 zile, începând cu ziua următoare postării pe site-ul MAI.

MAI precizează că proiectul de lege este în conformitate cu măsurile prevăzute în Programul de guvernare 2017-2020, implementarea acestuia fiind de natură să faciliteze accesul cetățenilor la servicii electronice și să contribuie la dezvoltarea conceptului de „administrație electronică”, având drept consecință corelarea și simplificarea procedurilor administrative.

Sursa: http://www.evz.ro/cardul-sanatate-act-unic-identitate.html 

Pomenirea lui VIRGIL MAXIM, mărturisitor în închisorile comuniste – 19 martie

Biografie Virgil Maxim

Virgil Maxim (4 dec. 1922, după unele surse 1923-1997)

Elevul Virgil Maxim reprezintă unul dintre numeroşii foşti deţinuţi politici care au lăsat urmă de aur în conştiinţa colegilor de detenţie şi în închipuirea celor care au auzit doar de el, fără să-i cunoască direct. Numele câtorva dintre aceştia sunt: dr. Traian Trifan, Traian Marian, studenţii Valeriu Gafencu, Ion Ianolide şi viitorul ieromonah Arsenie, pe atunci: Anghel Papacioc, tineri total dedicaţi vieţii creştine
Maxim Virgil s-a născut în anul 1922. Ca elev al Şcolii Normale din Buzău, a fost arestat în ultima clasă, şi condamnat, în 1942, la 25 ani muncă silnică, pentru apartenenţa la Frăţiile de Cruce. Amnestiat prin Decretul din 23 august 1944, a fost ţinut în continuare, timp de 20 ani, într-o detenţie ilegală. Smuls din penitenciarul destinat elevilor – Târgşor –, socotit un element ‘periculos’, este aruncat în braţele reeducatorilor din Gherla, unde suferă chinuri indescriptibile. Totuşi a supravieţuit torturilor şi a izbutit să se elibereze după 22 ani de temniţă, în 1964, împreună cu toţi deţinuţii politici din România.
Poeziile sale au fost mai întâi publicate de Constantin Aurel Dragodan şi editate de Mihai Rădulescu. Ulterior, autorul a izbutit să alcătuiască o ediţie completă a lor.

/

A patrunde in trecutul lui Virgil Maxim prin mijlocirea memoriilor sale seamana cu a te strecura cu sfiala printre coloanele masive ale unei catedrale, simtindu-te treptat cotropit de un sentiment de raceala inerent unor atari cladiri inaltate ca un strigat impietrit catre un Dumnezeu tot mai abscons, cu cat rugaciunea urca mai sus… Virgil Maxim nu a fost un crestin ca tot altul, ci unul cu totul iesit din comun.

Sfintii inchisorilor : Pr. Ilie Lacatusu (1) ; Valeriu Gafencu (2); Elisabeta Rizea (3); Nicolae Ciolacu (4); Mircea Vulcanescu (5); Pr. Gherasim Iscu (6); Pr Ioan Negrutiu (7); Dumitru Bordeianu (8); Costache Oprisan (9); Ep. Ioan Suciu (10); Marieta Iordache (11); Monseniorul Ghika (12); Andrei Ciurunga (13); Traian Trifan (14); Cardinalul Alexandru Todea (15); Gheorghe Jimboiu (16); Monahul Pimen Barbieru (17); Spiru Blanaru (18); Ion Flueras (19); pr. Dumitru Iliescu Palanca (20); Radu Gyr (21); Vasile Militaru (22); Virgil Maxim (23); Traian Braileanu (24); Pr Evghenie Hulea (25)

COPILARIA

Virgil (nascut la 4 decembrie 1922, in comuna Ciorani-Prahova) e cel dintai dintre cei trei baieti ai familiei Maxim Constantin si Alexandrina. Intr-o vreme in care neamului romanesc ii va fi greu incercat destinul, Constantin Maxim (inginer agronom, ajuns primar la Ciorani, avand realizari deosebite care i-au creat aureola de „parinte al satului”) avea sa se ingrijeasca de soarta fiecaruia dintre odrasele sale:

„Ne-a dat Dumnezeu trei baieti! Pe cel mai mare il vom face invatator. Neamul si tara asta intregita are nevoie de educatori. Pe al doilea il vom face agronom, pentru ca pamantul acesta trebuie lucrat de gospodari priceputi. Iar pe al treilea il vom face ofiter, caci tara si neamul trebuie aparate”. (Ion Maxim a fost si el inchis de comunisti, inscenandu-i-se un proces pentru delapidare; Alexandru Maxim, mezinul, erou si martir, si-a dat viata in lupta contra comunismului, cazand rapus de gloantele Securitatii in confruntarea armata de la Mesentea, jud. Alba.)

EDUCATIA – intr-o „noua scoala spirituala”

Virgil Maxim va urma cursurile Scolii Normale, mai intai la Ploiesti (1936-38), apoi la Buzau (1938-1942). La invatatura nu a stralucit, dar si-a implinit chemarea pe linia talentului artistic cu care era dotat si care i-a fost recunoscut de cei din jur. Dragostea si caldura manifestate fata de colegii sai din scoala avea sa-l faca iubit intre acestia.

In 1937 depune legamantul ca frate de cruce; educatia primita in Miscarea Legionara ii va marca tineretea ce avea sa fie „destinata unei jertfe nebanuite de nimeni, dar la care Dumnezeu, in randuiala Lui sfanta, ne chema sa ne pregatim din timp, peste ani”.

Astfel, a imbratisat inca din timpul scolii calea spre curatenie si desavarsire spirituala pe linia Bisericii lui Hristos si a spiritului romanesc, indemnat si incurajat de profesorii care-si implineau menirea pedagogica.

Nu lipseste de la slujbele oficiate la capela scolii si, ca elev intern, participa cu regularitate la programul liturgic din timpul posturilor, dobandind astfel harul care ii va transforma constiinta in lumina in care arde dragostea lui Hristos.

CONDAMNAREA

Este arestat de pe bancile scolii la 1 noiembrie 1942. Procesul a fost o mascarada. A urmat condamnarea: 25 de ani munca silnica, pentru „crima de asociatie clandestina”, din care avea sa ispaseasca pana la decretul din 1964 aproape 22.

Ca si filosoful Petre Tutea, Virgil Maxim avea sa-si daruiasca rodul crescut din pamantul suferintelor sale trupesti spre a „ramane in vesnicie in mana lui Dumnezeu, pentru neamul meu romanesc; si lui trebuie sa-i multumesc ca m-a invrednicit sa sufar pentru el”.

AICI E AIUDUL, AICI E AIUD…

Aiud, Alba Iulia, Aiud, Targsor, Jilava, Gherla, Jilava, Gherla, Vacaresti, Aiud, Gherla, Aiud – iata parcursul lui Virgil Maxim in urcusul sau duhovnicesc prin suferinta si rugaciune spre biruinta. Inca din prima zi a detentiei sale a impartasit fratilor de suferinta nadejdea ca: „Nu suntem singuri in aceasta suferinta. Mantuitorul este cu noi… Sa ne intampine, sa ne primeasca, sa ne mangaie, sa nu disperam. El ne astepta aici si noi nu stiam”.

Avand acest inteles, a infruntat orice incercare prin care a trecut si a dat raspuns bun!
In inchisoare face parte din grupul de „mistici”, traitori deplini ai invataturilor lui Hristos, in care si-au dat masura devenirii titani de proportiile unui Traian Trifan, Traian Marian, Anghel (acum, parintele Arsenie) Papacioc, pr. Vasile Serghie sau Valeriu Gafencu, Marin Naidim si atatia altii.

In inchisoare (si mai ales in timpul perioadei in care s-a aflat in colonia de munca de la Galda, 1946-1948) se dedica unui program duhovnicesc intens dupa modelul Parintilor pustiei. Pentru detinutii din grupul din care face parte si Virgil Maxim, „celula devine chilie de rugaciune, hrana – prilej de asceza, izolarea si lepadarea de bunurile si bucuriile vietii – prilej de traire in saracie, curatie si feciorie, necunoscutul – prilej de incredintare in purtarea de grija a lui Dumnezeu”.

Prezenta preotilor in inchisori a inlesnit impartasirea cu marele har al ascultarii (pe care o faceau si fata de stapanirea lumeasca – umil act de acceptare a pedagogiei divine) si, atunci cand aceasta a fost posibil, cu mari greutati si riscuri in timpul regimului comunist, cu Sfanta Euharistie – Trupul si Sangele lui Hristos.

Programul s-a intregit cu aprofundarea prin studiu, meditatie si viata duhovniceasca intensa a disciplinelor teologice, ajungandu-se la intensificarea exercitiului rugaciunii isihaste si invatarea Scripturilor pe de rost (a Noului Testament, mai ales), fiecare luand de la preotii investiti haric binecuvantarea pentru pravila personala:

Lumea temnitei ardea in dorinta de depasire a simplei cunoasteri, nazuind integrarea in fiinta hristica a omului nou, crestin legionar, cu constiinta de slujitor al lui Hristos in viata neamului.

INTRE ELEVII DE LA TARGSOR

Intarit astfel, avea sa fie dus de pronia divina la inchisoarea Targsor, destinata de comunisti elevilor (desi avea deja 26 de ani, Virgil Maxim figura in dosarul sau ca „elev”). Rugandu-se lui Dumnezeu, i se descopera lucrarea la care era chemat: „nu trebuie sa ma salvez numai pe mine, ci voi avea raspundere fata de o comunitate de suflete”.

Astfel, cei mai multi au aflat in Virgil Maxim un far si o pilda in orientarea si cresterea lor duhovniceasca pentru a infrunta cu bine incercarile la care aveau sa fie supusi in timpul detentiei de catre comunisti, mai ales in „reeducarea”, care avea sa se dezlantuie si la Targsor.

Aici introduce programul deprins la Aiud: candela vie a rugaciunii (cand inceta unul sa se roage – pe ascuns – incepea urmatorul, apoi rugaciunea trecea de la o celula la alta, pana se intorcea in acelasi loc).

PERSONALITATE VIE A TEMNITELOR

Pe tot parcursul intemnitarii sale, Virgil Maxim s-a straduit sa-si inmulteasca talantii ce-i erau saditi in suflet, chiar in conditiile dure ale detentiei, reusind sa gaseasca „metode de transformare a spiritului si mentalitatii acestei lumi”, sa converteasca „suferinta in jertfa acceptata, pentru ispasirea pacatelor proprii si atragerea atentiei divine”… sa infranga teama, frica si neincrederea.

In afara indemnurilor cu sfatul sau cu pilda, a fost graitor prin atitudinea pe care a avut-o in cele mai grele imprejurari. Cum sa nu te minunezi ca, chiar atunci cand a trecut prin reeducarea de la Gherla a gasit resurse de a rezista, bineinteles primind ajutorul de sus:

„In acea perioada ma rugam in mine lui Dumnezeu sa pot rezista sau sa mor necompromis… Asa rezistam la cele mai indelungate si mai feroce schingiuiri… Chinurile trupesti nu-mi distrugeau rezistenta morala… Rugaciunea inimii imi era puterea salvatoare in toate aceste suplicii”.

MARTURII

Pr. Nicolae Grebenea: „Frumos, bine dezvoltat,… fata prospera, meditativ, prin inteligenta, bun simt si prin tinuta lui starnea admiratia tuturor” (Amintiri din intuneric).

Pr. Liviu Branzas: „Virgil Maxim este unul dintre cei mai cunoscuti detinuti din inchisori. Este din categoria celor pentru care inchisoarea aceasta nesfarsita a devenit mediu de inaltare pe cele mai inalte culmi de traire religioasa… Putini sunt astazi, in Romania, care sa aiba dreptul moral de a vorbi poporului roman – si indeosebi tineretului – ca acest luptator pentru invierea neamului sau” (Raza din catacomba).

Mihai Radulescu: „A patrunde in trecutul lui Virgil Maxim prin mijlocirea memoriilor sale seamana cu a te strecura cu sfiala printre coloanele masive ale unei catedrale, simtindu-te treptat cotropit de un sentiment de raceala inerent unor atari cladiri inaltate ca un strigat impietrit catre un Dumnezeu tot mai abscons, cu cat rugaciunea urca mai sus, in inaltimi fara de sfarsit inecate in umbre dense pana la bezna… Virgil Maxim nu a fost un crestin ca tot altul, ci unul iesit din comun prin formarea sa profunda teologica, ca si prin acceptul hristic al incercarilor la care era supus” (www.literaturasidetentie.ro).

POET ISIHAST

Fara a intentiona de a face litertura, si cu atat mai putin poezie (dupa propria-i marturie), Virgil Maxim a creat in perioada detentiei niste „sinteze sub forma de metafora ale unor stari si stadii de viata duhovniceasca”. Pe toate le-a notat intr-un caiet, ascuns/zidit de teama unei rearestari intr-un perete de beton (cand lucra ca zidar la construirea unui camin de nefamilisti, la Brazi).

Dar dupa decembrie 1989 le-a putut reconstitui numai pe unele, cele complete fiind editate in 1992, din datoria de a aduce in fata lumii romanesti prinosul de har al suferintei: „cand te vei impartasi din potirul mistic al acestor poeme ale credintei, poate vei simti in adancul sufletului un impuls tainic de a ingenunchea. Nu te sfii s-o faci, caci poezia lui Virgil Maxim este o rugaciune profunda rostita pe Golgota unei tinereti martirizate!” (Pr. Liviu Branzas).

DE LA ELIBERARE LA LIBERTATE

Dupa eliberare, Virgil Maxim va duce o viata urmarita pas cu pas de securitate. Se va casatori si va convietui intr-o familie crestina cu Petruta Maxim, cu care va avea o fiica, Tatiana. Cativa ani va functiona ca profesor, dar va fi scos din invatamant, cand oamenii regimului nu ii vor mai tolera preocuparile pentru a da o educatie crestineasca elevilor.

Va munci ca necalificat, pana la calificarea in meseria de zidar, fiind mereu sicanat moral si psihic. La 48 de ani, abia, isi va lua bacalaureatul! Daca ar fi urmat o forma de invatamant superior, urcusul pe plan intelectual nu mai isi mai implinea menirea la varsta sa; astfel se va dedica educatiei fiicei sale.

Va trece cu bine peste toate incercarile si va iesi triumfator cu ceilalti fosti detinuti politici ai regimului comunist.

Dupa 1989, va fi incurajat de camarazii de suferinta si sustinut material pentru a edita doua lucrari aparte. Una izvorata din harul poetic pe care l-a fructificat, alta din calitatea de marturitor al temnitelor.

Este vorba de Nuntasul cerului – poeme crestine cu isihaste si Imn pentru crucea purtata – considerata printre primele carti de memorialistica despre inchisorile comuniste – in care „Virgil Maxim, in smerenia lui, ni se prezinta doar ca un mic si neinsemnat hagiograf, care a primit porunca nevazuta sa inscrie in veac un semn de lauda si multumire pentru darul de a fi fost contemporan cu aceste incercari prin care a trecut neamul romanesc” (Pr. Ioan Negrutiu).

Spirit profetic al generatie sale, Virgil Maxim si-a indeamnat urmasii pe calea marturisirii Adevarului, prin articole pulbicate (in Gazeta de Vest) si scrisori de lamurire trimise camarazilor sai, pana a inchis ochii si a trecut la Domnul (19 martie 1997).

La inmormantarea sa, la Salciile-Prahova, s-au adunat cu satul intreg – unde era iubit; dupa ce iesire la pensie isi petrecea acolo cate o jumatate de an – si camarazii sositi din intreaga tara. Cu aceasta ocazie am auzit o consateanca mai in varsta afirmand despre el: „Cand intra domnu’ Gicu (de la Virgil) in biserica, se lumina biserica!”, care confirma tinuta de inalta traire creastineasca.

Faptul ca vocea lui, dintre toate cate s-au inaltat din mijlocul suferintei, are autoritate este de necontestat; marturisirea parintelui Arsenie (Papacioc) este concludenta: „Maxim intuia perfect starea de lucru. De altfel, multi o intuiau, dar el o si prezenta cu toate virgulele, cu tot intelesul ei. Despre el a spus cineva de mare competenta ca e singurul care ar putea fi patriarhul tarii. Eu, care l-am cunoscut de tanar, am incuviintat” (monahul Moise, Sfantul inchisorilor – marturii despre Valeriu Gafencu). – Sursa: poezie.ro 

Citiți și: 

Pomenirea Mărturisitorului VIRGIL MAXIM – 19 martie – Audio: Virgil Maxim povestind despre suferințele din închisori și recitând din propriile poezii 

Azi, 19 martie, pomenirea mărturisitorului Virgil Maxim