Mânăstirea Paltin – Petru Vodă. PLATA CU CARDUL pentru donații pe site-ul oficial, DAR și la magazinul de produse naturiste din curtea mânăstirii

Bătaie de joc la adresa Părintelui Iustin Pârvu!

După cum am semnalat: Trădându-l pe Părintele Iustin, site-ul „ATITUDINI” de la Mânăstirea Paltin – Petru Vodă cere bani pentru pentru donații și pomelnice CU CARDUL bancar…

Dar și pe site-ul oficial al Mânăstirii Paltin – Petru Vodă găsim aceeași situație:

 

A se vedea: https://paltin-petruvoda.ro/fundatia-justin-parvu/donatii/

Mai mult decât atât, din surse sigure, aflăm cum conducerea mânăstirii a impus introducerea aparatelor POS în magazinul de produse naturiste pentru plata cu cardul și la fața locului.

Două maici care aveau ascultare la magazin, din atașament față de invățăturile Părintelui Iustin, s-au opus, insă au fost înlăturate, cu precizarea că dacă nu le convine pot pleca și din mânăstire.

Deocamdată nu am făcut rost și de imagini de acolo…

„Și n-ați observat dumneavoastră nici o sacoșă, nici măcar o punguliță, cât e de neînsemnată, și acolo trebuie să aibă drăcovenia pe el. Că sunt trei săgeți care se urmăresc așa una pe alta sau sunt VISA sau câte terminologii nu sunt, pusă.. ca pentru creștini să aibă…” – min. 7:55

Notă admin: vedem că primul card menționat în poza de pe site este VISA…, drăcovenia VISA…

Despre cipuri: