La Valea Uzului 700 de români au sărbătorit ziua Armatei

Circa 700 de oameni din toată țara au sărbătorit, vineri după-amiază, Ziua Armatei Române în cimitirul internațional de la Valea Uzului. Deplasarea a fost organizată în principal de Asociaţia Calea Neamului şi Frăţia Ortodoxă. Ideea lansată pe internet a fost ca 149 de români să poarte 149 de torţe în memoria celor 149 de militari români care au murit aici.Vezi: [(AICI)]

 La Valea Uzului au ajuns 170 de torţe, acestea au fost purtate de 170 de cetăţeni mulţi îmbrăcaţi în straie populare. Cei 170 de români care purtau tortele urmaţi de alţi 50-60 au intrat în marş în cimitir unde se aflau deja câteva sute de persoane.

Comemorarea a început cu intonarea imnului naţional, apoi s-a continuat cu o slujbă religioasă, de pomenire, oficiată de un sobor de preoți. Dupa care au fost citite numele celor 149 de soldaţi români care conform documentelor se afla înmormântaţi în Cimitirul militar din Valea Uzului. După rostirea fiecărui nume, mulţimea a răspuns: “prezent” şi un român care purta o torţă a defilat prin fata monumentului.

 Primarul Constantin Toma a oferit distincţia “Ful Văii Uzului” acelor persoane care, pe 6 iunie 2019, au fost primele care au reuşit să pătrundă în cimitirul militar. Datorită acestora au putut fi sfinţite crucile şi monumentul central în formă de cruce maramureşeancă. La acea dată maghiari aduşi din judeţele Harghita şi Covasna au încercat să formeze un lanţ uman pentru a împiedica românii să intre în ceea ce ei considerau a fii „un cimitir unguresc”. În fapt în cimitirul internaţional sunt îngropaţi soldaţi de 8 naţionalităţi.

Primarul orașului băcăuan Dărmănești, Constantin Toma a spus în discursul sau despre Valea Uzului:

„Acum 100 de ani, acești oameni s-au jertfit pentru libertatea noastră. Mulțumesc fiecăruia dintre voi și vă sunt veșnic dator pentru că ați ales să vă rupeți din timpul vostru și să veniți aici, alături de cei de pe Valea Trotușului, de pe Valea Uzului, de pe Valea Tazlăului, să cinstim împreună eroii români.

 Nu am încercat, prin ceea ce am făcut noi, decât să cinstim memoria eroilor români, n-am vrut și nu dorim să stricăm pacea și liniștea din țara românească. Dar nu am putut să stăm impasibili la ceea ce s-a întâmplat în acest cimitir, timp de mai bine de 50 ani. Faptul că noi am pus aici câteva cruci simbolice, în memoria celor care au apărat acest ținut, nu cred că este un lucru greșit. Faptul că am ridicat acest monument, în memoria tuturor eroilor care sunt înhumați aici, cred că este un lucru absolut normal în anul 2019”

Presa nemulțumită

Dacă la Valea Uzului pe 25 octombrie 2019 se lasă cu scandal şi altercații toate agențiile de știri ar vorbit doar despre asta, nu s-a întâmplat însă nimic așa că au tăcut aproape toţi. Ceremonia a decurs extrem de frumos iar la sfârşit participanţi au decis să pună câte o lumânare sau o candelă la fiecare mormânt din cimitir.

Sursa: razboiulinformational.ro

Imagini de la marșul și festivitățile cu prilejul a 100 de ani de la cucerirea Budapestei bolșevice

Imagini de la marșul și festivitățile cu prilejul a 100 de ani de la cucerirea Budapestei bolșevice

Fotografii și filmări de la actiunea organizata la Centenarul Eliberarii Budapestei, in cinstea eroilor Armatei Romane, de catre Asociatia Calea Neamului impreuna cu Fratia Ortodoxa si Liga Studentilor Iasi, cu concursul Asociatiei Traditia Militara si a unor grupuri de tineri muzicieni din Brasov, Harghita si Covasna si cu participarea speciala a legendarului scriitor si general de 96 de ani, Radu Theodoru. Felicitari tuturor organizatorilor si participantilor! – Mihai Sorin Tîrnoveanu

Au participat aproximativ 500 de români, îmbrăcați în costume populare, uniforme de epocă, tricouri inscripționate cu mesaje patriotice sau purtând steaguri tricolore.

Între momentele Arcul de Triumf, unde au avut loc intonarea imnului de stat, scurte cuvântări, momente artistice etc și Piața Victoriei, în timpul marșului pe bulevardul Kiseleff, coloana s-a oprit în dreptul Ambasadei Federeției Ruse pentru a le aminti rușilor că Basarabia este pământ românesc.

De reținut: Nici un reprezentant oficial al statului român nu a fost prezent…

Fotografii: 

MASACRUL DE LA FÂNTÂNA ALBĂ – 1 aprilie 1941

pomenire-romani-cazuti

Pe 1 aprilie 1941,  3.000 de români au fost pur și simplu masacrați la Fântâna Albă, în Bucovina, pe teritoriul Ucrainei de astăzi, de către soldații sovietici.

Prin legea nr.68/10 mai 2011, această zi a fost declarată „Zi Națională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântana Albă și alte zone, ale deportărilor, Foametei și a altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ținutul Herța, nordul Bucovinei și întreaga Basarabie”.

În iunie 1940, România a fost nevoită să cedeze Uniunii Sovietice nordul Bucovinei. Armata Roșie și NKVD-ul au ocupat imediat teritoriul. Sute de mii de români s-au trezit peste noapte pe un pământ ostil, în care, brusc, tot ceea ce amintea de identitatea lor, de origini, de limbă și de religie se transforma în vină. În primăvara anului 1941, câteva mii de români au decis să sfideze trupele sovietice și să treacă în România.

3.000 de români, locuitori ai satelor de pe Valea Siretului, au încercat să ajungă în țara natală pe 1 aprilie, chiar de Paști. Cineva împrăștiase zvonul că românii pot trece granița fără probleme, că grănicerii sovietici nu le vor face nimic. Când coloana de români, care purtau steaguri albe, icoane și cruci, a ajuns la doar 3 kilometri de graniță, soldații sovietici, ascunși în pădure, au început să tragă în plin. Au secerat, în scurt timp, mii de vieți. Cei care au scăpat de gloanțe au fost urmăriți de cavalerie și spintecați cu sabia. Apoi, românii au fost aruncați în gropi comune.

Mărturia unui supraviețuitor

Profesorul Gheorghe Mihailiuc a fost unul dintre puținii supraviețuitori ai masacrului. Acesta a redat în cartea Dincolo de cuvintele rostite atrocitățile petrecute la Fântâna Albă.

„Peste sate se abătuse teroare bolșevică. Dacă nu făceai cârdășie cu noii stăpâni, erai pierdut. În aceste condiții insuportabile, o parte din populația română a ținutului a hotărât să fugă din țară ca să scape de prigoană. La 1 aprilie 1941, câteva mii de români, chemați de dorul libertății, au pornit pașii spre Fântâna Albă, la frontieră. Dar pentru mulți acest drum a fost fără întoarcere. Eram și eu, împreună cu fratele mai mare, printre ei. Am fost martor ocular și am văzut cum s-au desfășurat lucrurile. A fost un adevărat masacru, un genocid.  Ucigașii au așteptat cu degetul pe trăgaci până când mulțimea a ieșit la luminiș. Era o acalmie prevestitoare de rele. Pașii greoi îi purtau pe oameni spre un sfârșit fatal. Tricolorul din fața coloanei flutura mândru, demonstrând dragostea de neam și țară a românilor Bucovineni. Deodată, liniștea a fost spartă de groaznicul glas al armelor. Zgomotul morții s-a răspândit, hăt, departe peste codri. Cineva din mulțime a strigat: «La pământ!». Șuvoiul neîntrerupt de foc ne ținea culcați, cu respirația curmată. În acea stare de încremenire, un bărbat din primele rânduri a strigat peste puterile sale: «Înainte, fraților, ei nu vor cuteza să ne omoare!». Dar chiar atunci a început măcelul. Tragedia de acum jumătate de secol mă neliniștește până astăzi, deoarece nu sunt convins că-i imposibilă repetarea unor asemenea nenorociri. E greu de redat în cuvinte tot ce am văzut la Varnița. Era un adevărat iad de la pământ până la cer. În ochii mei, un flăcău voinic, cu tricolorul în mână, s-a prăbușit într-o baltă de sânge. Aud și acum strigătele lui cu groaza morții pe buze: «Fugiți, oameni buni, eu rămân aici să mor pentru libertate!». În învălmășeală m-am pierdut de fratele meu. Întregul câmp era o spaimă, oamenii cădeau ca frunzele de brumă”.

Localitatea Fântâna Albă se află pe teritoriul de astăzi al Ucrainei. Abia în anul 2000, autoritățile ucrainene au permis să se oficieze o slujbă în memoria românilor uciși. În anul 2013, o delegație din România care mergea la locul masacrului a fost oprită la granița Ucrainei iar unuia dintre membrii acesteia i-a fost interzisă intrarea.

Pe 29 august 1942 preotul Ștefan Ștefanovici, protopop de Storojineț, și I. Vatamanu din Suceveni au organizat un parastas la Fântâna Albă la care au venit 30.000 de oameni din satele bucovinene. Drumul de la Fântâna Albă la Suceveni, pe care se căraseră cei răniți și morți spre Cernăuți și spre alte gropi comune, a fost sfințit cu agheasmă. S-a pus o troiță, sculptată de Tănase Bălan, și s-a hotărât construirea unei biserici acolo.

pomenire fantana-alba-74 fantana-alba slujba-romani-fantana-alba

Masacrul-de-la-Fantana-Alba-13a-Basarabia-Bucovina.Info_1

Sursa: activenews.ro

Dumnezeu să-i ierte și cu drepții să-i odihnească pe toți românii bucovineni uciși atunci de ateii sovietici!

COMEMORARE – 1 aprilie 1941 – MASACRUL DE LA FÂNTÂNA ALBĂ

Pe 1 aprilie se împlinesc 76 de ani de la cumplita dramă a românilor de la Fântâna Albă. Mii de locuitori din mai multe sate, din Bucovina de Nord, după invazia sovietică au pornit cu prapori, icoane şi cruci spre graniţa artificial trasată pentru a se retrage în ţara micşorată. Trupele sovietice, după ce i-au păcălit pe români, că îi vor lăsa să se retragă, i-au aşteptat la graniţă cu mitralierele. După masacru, câteva mii de oameni, au fost aruncaţi în gropi comune, mulţi încă de vii…  

Troița de la Fântâna Albă, ridicată la începutul anilor 2000, în Poiana Varnița, la circa trei kilometri de granița română – EVZ.RO


În 1940, România a fost forțată să cedeze Uniunii Sovietice un teritoriu locuit de peste 3 milioane de locuitori, în urma ultimatumului primit în luna iunie a aceluiași an. Imediat ce administrația și armata română au fost evacuate, trupele din Armata Roșie și NKVD au ocupat teritoriul. Multe familii au fost luate prin surprindere de această desfășurare rapidă a evenimentelor cu membri de ambele părți ale noii granițe. În această situație mulți dintre ei au încercat să se reunească cu familiile trecând granița în mod legal sau, dacă nu era posibil, ilegal. Conform datelor oficiale sovietice, în zona patrulată de Unitatea 97 de grăniceri sovietici, 471 de persoane au trecut granița ilegal din zonele Hliboca, Herța, Putila și Storojineț. Zona acestei unități era pe o distanță de 7.5 km la sud de Cernăuți.

Din zonele mai îndepărtate, Vășcăuți, Zastavna, Noua-Suliță, Sadagura și Cernăuți-rurală, 628 de persoane au trecut granița pentru a se refugia în România. Acest fenomen a fost prezent în toate grupurile sociale și etnice din teritoriile ocupate. În primul an de ocupație sovietică, estimările ucrainene dau ca cifră un număr de peste 7.000 de refugiați în România, dar acest număr ar putea fi mult mai mare.

Autoritățile sovietice au reacționat în două moduri: în primul rând au întărit patrularea granițelor, în al doilea rând au făcut liste cu familiile care aveau rude și în România și declarându-le trădători de țară și deportându-le la muncă forțată. Listele unității 97 de patrulare numărau la 1 ianuarie 1941 1.085 de persoane. Listele altor localități includeau numele a peste 1.294 de persoane (la 7 decembrie 1940). Din acest moment au început să fie considerate trădătoare de țară chiar și persoanele care erau doar bănuite că ar avea intenții să fugă în România.

La 19 noiembrie 1940, 40 de familii (105 persoane) din localitatea Suceveni au încercat să treacă granița noaptea la Fântâna Albă. Surprinși de patrulele sovietice, a avut loc o confruntare în care 3 au fost uciși, 2 răniți și capturați de sovietici. Restul grupului (inclusiv 5 răniți) a reușit să ajungă la Rădăuți. Drept represalii, autoritățile sovieto-ucrainene au ordonat arestarea și deportarea tuturor rudelor celor 105 de persoane în Siberia.

A urmat o altă încercare de refugiere în România a peste 100 de persoane din localitățile Mahala, Ostrița, Horecea și alte câteva sate, aceștia având mai mult noroc și reușind să treacă în România. Aceasta a dat încredere și altor oameni, de aceea în noaptea de 6 februarie 1941 un grup de 500 de persoane din satele Mahala, Cotul Ostriței, Buda, Șirăuți, Horecea-Urbana și Ostrița a încercat să treacă în România. Oamenii au fost surprinși însă și atacați cu rafale de mitralieră din mai multe direcții. Au fost uciși foarte mulți, inclusiv organizatorii N. Merticar, N. Nica și N. Isac. 57 de persoane au reușit totuși să se refugieze în România, dar alții 44 au fost arestați și acuzați că ar fi fost membri ai unei organizații la o contrarevoluționare. La 14 aprilie, 1941, 12 dintre ei au fost condamnați la moarte, iar restul de 32 la 10 ani de muncă forțată și pierderea drepturilor civile pentru 5 ani. Ca și în cazurile anterioare, toate rudele lor au fost considerate trădători de țară, arestate și deportate în Siberia.

La începutul anului 1941, NKVD a lansat zvonuri potrivit cărora sovieticii ar fi permis trecerea graniței în România. Drept urmare, la 1 aprilie, 1941 un grup mare de oameni din mai multe sate de pe valea Siretului (Pătrăuții-de-Sus, Pătrăuții-de-Jos, Cupca, Corcești, Suceveni), purtând în față un steag alb și însemne religioase (icoane, prapuri și cruci din cetină), a format o coloană pașnică de peste 3.000 de persoane, și s-a îndreptat spre noua graniță sovieto-română. În poiana Varnița, la circa 3 km de granița română, grănicerii sovietici i-au somat să se oprească. După ce coloana a ignorat somația, sovieticii au tras în plin cu mitraliere, încontinuu, secerându-i. Supraviețuitorii au fost urmăriți de cavaleriști și spintecați cu sabia.

După masacru răniții au fost legați de cozile cailor și târâți până la 5 gropi comune săpate dinainte, unde au fost ingropați, unii fiind în viață încă: bătrâni, femei, copii, sugari – vii, morți sau muribunzi. Două zile și două nopți s-a mișcat pământul în acele gropi, până toți și-au dat duhul.

Câțiva, „mai norocoși”, au fost arestați de NKVD din Hliboca (Adâncata) și, după torturi înfiorătoare, au fost duși în cimitirul evreiesc din acel orășel și aruncați de vii într-o groapă comună, peste care s-a turnat și s-a stins var.

O listă parțială a victimelor identificate ulterior:

  • Din comuna Carapciu: Vasile, Gheorghe și Cosma Opaiț, Gheorghe, Vasile și Cosma Tovarnițchi, Nicolae Corduban.
  • Din satul Cupca: Ioan Belmega, Ioan Gaza, Mihai Țugui, Arcadie Plevan.
  • Din satul Dimca (Trestiana): Petre Jianu a lui Ion, Vasile și Petre Cimbru, Nicolae Drevariuc.
  • Din comuna Suceveni: Dragoș Bostan, Constantin Sucevean, Titiana Lipăștean, Gheorghe Sidoreac.
  • Din comuna Iordănești: Nicolae Halac a lui Simion, Ion Halac a lui Dumitru, Dumitru Halac a lui Grigore, Dumitru Opaiț a lui Mihai, Constantin Molnar.
  • Din comuna Pătrăuții de Jos: Zaharia Boiciu, Ana Feodoran a lui Simion, Gheorghe Feodoran a lui Gheorghe, Teodor Feodoran a lui Gheorghe, Maftei Gavriliuc, Ion Pătrăuceanu a lui Ilie, Ștefan Pavel a lui Petru, Rafila Pojoga.
  • Din Pătrăuții de Sus: Constantin Ciucureanu, Arcadie Ursuleanu, Gheorghe Moțoc.

Numărul exact al victimelor nu s-a aflat și probabil nu se va mai afla vreodată. Conform datelor arhivate de autoritățile sovietice, 20 de persoane au fost ucise în încercarea de a trece granița, printre care bătrâni, femei și copii. Conform listelor realizate mai târziu, numărul victimelor din doar șase sate bucovinene era de 44 de persoane (17 din Pătrăuții-de-Jos, 12 din Trestiana, 5 din Cupca și 5 din Suceveni, 3 din Pătrăuții-de-Sus, 2 din Oprișeni). Alte estimări ale martorilor locali dau un număr între 200[1] și peste 2000 de victime, ucise direct de mitraliere, altele rănite și ucise apoi cu lovituri de săbie și hârleț sau îngropate de vii.

O relatare a evenimentelor este făcută de către unul din puținii martori oculari care au supraviețuit, Gheorghe Mihailiuc (1925 – 2005, fost profesor de liceu, scriitor și poet), în cartea sa, „Dincolo de cuvintele rostite”, publicată în 2004, la editura Vivacitas din Hliboca. Mihailiuc descrie ce s-a întâmplat la Fântâna Albă pe 1 aprilie 1941 ca pe un „masacru”, un „genocid”, și un „măcel”.

După masacru a fost declanșată o operațiune vastă de represalii. Astfel, în noaptea zilei de 12 spre 13 iunie 1941, peste 13.000 de români au fost ridicați din casele lor și deportați în Siberia și Kazahstan. Au supraviețuit puțini. Ca rezultat al emigrărilor, deportărilor și asasinatelor, populația românească a regiunii Cernăuți a scăzut cu 75,000 de persoane între recensământul românesc din 1930 și primul recensământ Sovietic în 1959. S-a afirmat că aceste persecuții au făcut parte dintr-un program deliberat de exterminare a populației românești, plănuit și executat de regimul sovietic.

Subiectul masacrului de la Fântâna Albă a fost considerat tabu până în anii ’90, fiind interzisă de autoritățile sovietice și ulterior de cele ucrainene orice referire la el sau comemorare a lui. Doar din anul 2000 autoritățile ucrainene au permis oficierea unui parastas pentru odihna românilor care și-au dorit doar să trăiască în România.

În data de 12 aprilie 2011, Camera Deputaților a adoptat propunerea legislativă nr. 796/2010 prin care data de 1 aprilie se instituie drept Zi națională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă și alte zone, ale deportărilor, ale foametei și ale altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ținutul Herța, nordul Bucovinei și întreaga Basarabie.

În anul 2015 deputatul Eugen Tomac a susținut constituirea unei Comisii parlamentare pentru restabilirea adevărului istoric în privința masacrului de la Fântâna Albă din 1 aprilie 1941. Un an mai târziu, aceasta nu a fost încă înființată. „A trecut un an, iar PSD și PNL nu și-au desemnat încă membrii în această Comisie, blocând astfel în mod intenționat constituirea acesteia. Regret să constat lipsa de respect și disprețul liberalilor și social-democraților. Este o atitudine josnică, pe care nu am cum să n-o condamn. România nu cunoaște nici măcar numărul exact al morților de la Fântâna Albă. Până astăzi, nu a fost făcută nicio analiză pertinentă a masacrului”, a declarat Eugen Tomac în aprilie 2016.

Sursa: ro.wikipedia.org

Pe 15 iunie s-au împlinit 126 de ani de la martiriul lui Mihai Eminescu

15 Iun 2015, Comemorarea lui Mihai Eminescu asasinat pentru lupta inimaginabilă dusă de unul singur
Azi  (adică cu 2 zile în urmă – notă admin.) comemorăm 126 de ani de la asasinarea lui Mihail Eminescu cel mai mare geniu care l-a dat acest neam și care și-a dat viața pentru apărarea lui și a gliei strămoșești. În acel an 1989, după el părăsesc acest pământ Veronicla Micle (care și și-a luat viața la circa două luni după) și Ion Creangă care moare subit în ziua de 31 Dec 1989 după ce-a consumat câteva produse de patiserie cumpărate de la aceeași patiserie frecventată deseori! Este posibil să fi fost otrăvit pentru a completa „triumviratul” după un anumit ritual al celor care l-au eliminat pe Eminescu!
Curios este faptul că Eminescu este arestat pe 28 Iunie 1883 din baia publică Mitrașewski. Dna Chaterinei Szőke-Magyarosy (prima soție a lui Slavici „curvuliță versată” ca orice spioană austro-ungară care l-a păcălit pe Slavici s-o ia de nevastă și de care a scăpat foarte greu) de câteva zile a rămas singură cu chiriașul Eminescu la care n-avea „succes” ce ar fi fost foarte util mai ales pentru îndeplinirea misiunilor secrete. După o posibilă „altercație” de dimineață cu chiriașul „necucerit” Eminescu trimite repede un bilet lui Maiorescu: „Domnul Eminescu a înebunit. Vă rog faceţi ceva să mă scap de el că e foarte rău”!
Biletul (conceput anterior de licheaua Maiorescu ce făcea parte din „teatrul” public convenit cu spioana) era un alibiu absolut necesar pentru imaginea „mentorului” în istorie dar și imediat pentru declararea ca nebun urmată de falsul diagnostic legat de sifilis! A urmat internarea în ospiciu Caritatea a doctorului Șuțu la care, culmea, Maiorescu rezervase/plătise din timp un loc. Astfel se punea în practică primul pas al ordinului (desihur verbal și voalat) al lui Carol I de a-i închide, pentru totdeauna, gura lui Eminescu!
De ce? , Prin lupta și acțiunile sale pentru neamul românesc Eminescu era deja persoana „non grata” în toate imperiile care ocupau teritorii românești dar era „biciul” pentru excrocii și pentru trădătorii de neam demascați zi de zi în articolele sale. În plus, de circa doi ani stăpânii ziarului Timpul (ale căror afaceri le erau amenințate) încercau să scape de el. De câțiva ani celelalte publicații antiromânești lansau tot felul de mizerii la adresa lui. Îl făceau chiar nebun pregătind opinia publică pentru momentul arestării și internării în ospiciu. Prin erudiția, talentul artistic, geniul său și lupta dusă, Eminescu era deja de notorietate europeană. Eliminarea bruscă l-ar fi transformat în martir și erou național și nu le convenea la „stăpânii pe termen lung” ai țării!
[Spre exemplu, rușii în Basarabia au împiedecat deseori adunările românilor la statuia lui Ștefan cel Mare și Sfânt de care s-au temut și se tem mai mult decât de o armată. În 1989 românii le-au blocat marea paradă de 7 Noiembrie fiind pentru prima dată și unica republică unde parada a eșuat. Armata ținuse mult timp cordonul de interdicție la statuia lui Ștefan. Prima care a trecut de acesta a fost curajoasa poetă Leonida Lari care a pregătit din timp o schemă de a sparge complet blocada. Mai întâi a „dezarmat” comandanții ruși de a nu ordona să se tragă în demonstranți căci erau dotați cu muniție de război și ar fi fost măcel!]
Lăsat liber Eminescu ar fi fost un pericol pentru demascarea trădătorilor și a tratatului secret cu Austro-Ungaria și cu Germania care s-a semnat în toamna lui 1883 la trei luni după înlăturarea pericolului numărul unu! Prin acest tratat Carol I și slugile trădătoare au abandonat pe românii de sub jugul acestora (Banat, Ardeal și Bucovina). Ca urmare, la 1914, Carol I a fost la un pas de a implica România în tabăra agresorilor din primul război! După cauzarea a mari pierderi și suferințe umane, agresorii au fost înfrânți și au plătit despăgubiri de război. Nu și la români fentați de aliați și am fost furați din nou material și teritorial după circa un milion de jertfe românești fără de care Franța ar fi fost sugrumată de nemți. Doar un exemplu. Banatul românesc a fost scindat în trei părți din care două au fost făcute cadou la sârbi și la ungurii! Culmea învinși ungurii după ce au primit teritoriu românesc n-au plătit despăgubiri iar noi am fost obligați să despăgubim 400 de grofi pentru pierderea de pământ furat românilor pe care i-a și iobăgit un mileniu .
Deci, dacă era după neamț – primul rege de import, implicat și în alte acțiuni antiromânești împreună cu regina sa pe care n-o putea stăpâni, ne-am fi luat adio de la „România Mare”! Și Ferdinand a încercat același lucru dar izbindu-se de voința patrioților români a izbucnit într-o criză de isterie în Consiliul de Coroană din 1916 în care s-a decis intrarea în război alături de falșii aliați deși puteam să mai așteptăm ceva timp și chiar să ne pregătim cu adevărat de a face România Mare fără să ne bazăm pe excroci!
Slugă la străini,Maiorescu avea și alte frustrări personale datorate lui Eminescu care foarte repede l-a coborât de pe piedestalul „celui mai cel” cum se dorea sau se credea. Pe domeniile de competență ale lui Maiorescu Eminescu îl depășise cu foarte mult. Nu mai vorbim de multiple alte domenii pe care Eminescu le stăpânea de la înărțimea unui profesor universitar de marcă sau chiar a unui specialist de top!În cei șase ani, până în ziua de 15 Iunie 1889, Eminescu a fost supus la diverse tratamente din care tratamente cu doze mari de mercur (9 din 10 indivizi se curăță repede dacă urmează acest tratament) aplicate de către lăudărosul doctor ieșean Isac pentru diagnosticul fals de sifilis. A fost legat cu lanțul bătut până la epuizare iar după se arunca găleți de apă rece pe el, etc. În final, văzând că, după toate supliciile, Eminescu nu este doborât, un așa numit „nebun” i-a aplicat lovitura decisivă și i-a spart capul cu o piatră sau alt corp dur documentele de autopsie (și nu numai) fiind și ele falsificate atât la constatări cât și la datare! Din „întâmplare” după măsurători și cercetare creierul a fost uitat și furat de o pisică!
După moartea sa s-a încercat interzicerea prin lege parlamentară a publicisticii ca „fiind opera unui nebun”!
Trecuse un secol și Eminescu nu avea publicată opera completă în schimb avea Lenin, Dobrogeanu Gherea,etc.! Ceaușescu a dat ordin să se continue publicarea operei complete blocată la volumul 9! Prin 1985 a ieșit scandal internațional pornit de către rabinul Moses Rosen. Cele câteva mii au fost retrase de pe piață. În plus din echipa de redactare doi profesori universitari au plătit cu viața! Profesorul Oprea a fost găsit în baie iar Pompiliu Marcea care
a dat replici scandalagiilor a fost găsit în Herăstrău deși nu era perioadă de înot și știa să înoate!Iată verdictul lui Mihai Eminescu asasinat la comanda primului rege de import înscăunat după trădarea și exilarea lui Cuza:
1. „Dacă am cerceta originea ofițerilor de gardă de la 11 fevruarie am afla că e străină, începând cu fiul unui făclier grec de la Botoșani și urmărind toate numele.” (Timpul, 29.07.1881, Românul a contractat naravul, Vol.XII,p268)
2. „Dacă vom cerceta istoria răsturnării lui Cuza – vom afla că aproape toți conspiratorii, afară de câțiva amăgiți, erau străini. Străinii au adus un străin.” (Manuscrisul 2255,417v, IX,p.585)

3. Regimul românilor din teritoriile cucerite și care trebuie recuperate de generațiile care sper că nu vor fi ca noi:

Şi Ştefan Voevodul în somn adânc deplin / Visează el că doarme sub un pământ străin?
Luatu-ţi-au copiii, mormintele şi tot / Mereu din a ta haină ei rup numai de pot
Ajuns-ai cerşitoare de-ocară şi de silă / Şi nimănui de tine în lume nu-i e milă.

Ce-ţi spun ei ţie mamă, când îţi ucid copiii? / Mereu tot zic că creşte mărirea României…
Un trădător nemernic, hidoasa pocitură / Cărui pentru minciună. i-a dat natura gură

Nu e destul că oameni de-origine barbară / Moşia ‘n jumătate nemernic ţi-o furară
Că între Prut şi Nistru pe-olatele bătrâne / Domnesc pe neam şi ţară calmuci cu cap de câne
A căror mutră slută, ş’adânc dobitocească / N’o ‘ntrece decât doară inima lor cânească?
Nu e destul c’acolo în neagră ‘ntunecime / Copiii-şi blestăm soarta neascultaţi de nime
Că cnutul îi zdrobeşte şi roiuri de sălbatici / Trăind sardanapalic, beţivi şi muieratici,
Să stingă-orice lumină, să smulgă limbi din gât / Când unul româneşte o vorbă a ‘ndrăsnit

Sursă text: AICI
Am observat că 15 iunie a fost anul acesta cam uitată de fraţii naţionalişti şi chiar şi eu am uitat să amintesc.
Dar niciodată nu e târziu să-l omagiem pe dragul nostru Mihai Eminescu, mentorul naţionalismului românesc.
Dumnezeu să-l odihnească întru împărăţia Sa!

Pomenirea legionarilor ucişi în timpul dictaturii carliste, în 21-22 septembrie 1939

procesiune legionara

Duminică, 21 septembrie 2014, la ora 12, va avea loc în Predeal comemorarea celor peste 250 de legionari asasinati de regimul dictatorial al regelui Carol al II-lea, în noaptea de 21-22 septembrie 1939. La ceremonie sunt așteptați reprezentanții tuturor formațiunilor naționaliste identitare.
Conform organizatorilor, Sfânta Liturghie va începe în jurul orei 10 iar parastasul se va săvârși la sfârșitul ei, în jurul orei 12. Comemorarea va avea loc, ca în fiecare an, la Monumentul cimitirului legionar aflat în curtea Manăstirii Sfântul Nicolae din Predeal, ne informează Cezarina Condurache.

MASACRUL din 21-22 septembrie 1939: 252 de legionari ucisi fara proces!

În noaptea de 21 spre 22 septembrie 1939 au fost asasinaţi mişeleşte, fără judecată, în lagăre şi pe tot cuprinsul ţării, din ordinul regelui Carol al II-lea, 252 de legionari. În zorii zilei de 22 septembrie, aproape fiecare judeţ prezenta trecătorilor cadavrele a trei legionari, pe care poliţiştii şi jandarmii, în plină noapte, i-au ridicat din mijlocul familiilor, i-au scos în stradă şi i-au împuşcat, iar trupurile lor au fost lăsate ca lumea să le vadă vreme de trei zile. Elevii de şcoală generală şi liceu erau duşi în mod organizat să vadă cadavrele aruncate pe caldarâm şi păzite de jandarmi! Prigoana împotriva legionarilor a continuat cu sălbăticie până în toamna anului 1940, când regele Mihai a proclamat Statul Naţional Legionar.

Pretextul masacrului

Pretextul acestui pogrom, care a distrus o bună parte a elitei Mişcării, a fost pedepsirea premierului Armand Călinescu în 21 septembrie 1939, la Bucureşti, de către o echipă legionară. Acesta a fost împuşcat pentru responsabilitatea sa în asasinarea banditească și total în afara legii, prin strangulare, a lui Corneliu Codreanu, fondatorul şi liderul Legiunii Arhanghelul Mihail, şi a Nicadorilor şi Decemvirilor, din ordinul lui Carol al II-lea.
Călinescu a fost membru în Partidul Național Țărănesc şi a fost ales deputat în parlament între 1926 și 1937. Atitudinea sa obsesivă față de legionari a produs căderea guvernului Vaida-Voievod, din care făcea parte, în 1933. A revenit în guvernul condus de Octavian Goga în funcția de Ministru de Interne. În 1938, a făcut posiblă arestarea lui Corneliu Zelea Codreanu, condamnat la 10 ani de muncă silnică la minele de sare, inclusiv pentru „cârdășie cu șeful unei puteri străine”. Poartă responsabilitatea comenzii asasinării ilegale şi barbare a liderilor legionari arestaţi, inclusiv a lui Codreanu, în 30 noiembrie 1938. În decembrie acelaşi an, este membru fondator al partidului regal, Frontul Renașterii Naționale. După scurte mandate ca Ministru al Sănătății, Ministru al Educației Naționale și Ministru al Apărării Naționale, la 7 martie 1939, regele Carol al II-lea îl numește Prim Ministru al României. Este pedepsit pentru crimele sale de echipa legionară denumită “Răzbunătorii“, condusă de Miti Dumitrescu.
După pedepsirea lui Călinescu, “Răzbunătorii” au intrat în clădirea Radioului, au intrat in direct, anunţând “pieirea tiranului”. Apoi s-au predat Poliţiei, fiind omorâţi a doua zi în locul atacului.

Ziua Eroilor si Martirilor Legiunii

În 1940, când Miscarea Legionarã a venit la guvernare, ziua de 22 septembrie a fost proclamatã Ziua Eroilor si Martirilor Legiunii iar cei peste 80 de fruntasi legionari asasinati în lagãrele de concentrare de la Vaslui, Miercurea Ciuc si Râmnicu Sãrat au fost dezgropati din cimitirele lagãrelor si înhumati crestineste în cimitirul Mãnãstirii Predeal, în cadrul unei mari solemnitãti la care au participat Fabricius, Ministrul Germaniei, si Ghigi, Ministrul Italiei.

Horia Sima, Comandantul Mişcării Legionare, la cimitirul din Predeal, 1940

În cimitirul Mãnãstirii “Sf. Nicolae” din Predeal odihnesc rãmãsitele elitei legionare, între care Gheorghe Clime, Alexandru Cantacuzino, Nicolae Totu, Alexandru Christian-Tell, Gheorghe Furdui , Bãnica Dobre, Mihail Polihroniade, Paul Craja, Gheorghe Istrate, Ion Banea, Iordache Nicoarã, Ion Belgea, Victor Gârniceanu, ca si cenusa celor incinerati de autoritãtile asasine la crematoriul din Capitalã: Vasile Christescu, Nicoleta Nicolescu, Victor Dragomirescu, grupul Nadoleanu si grupul Miti Dumitrescu.
Dupã instaurarea comunismului, cimitirul legionar de la Predeal a fost profanat de noile autoritãti atee, troitele ridicate în memoria eroilor distruse, crucile arse si pângãrite.

DOCUMENT ISTORIC: LISTA LEGIONARILOR ASASINAŢI ÎN NOAPTEA DE 21-22 SEPTEMBRIE 1939

Din Calendarul „Cuvântul” 1941
“Noaptea de 21 spre 22 Septembrie 1939 sfințește cu sângele ei cea mai mare jertfă eroică din istoria Românilor. 252 legionari, pentru credința lor în opera Căpitanului și în destinul mântuitor al generației de astăzi, au fost asasinați săvârșindu-se astfel o crimă împotriva întregului neam românesc. Legionarii cei mai destoinici, din toate unghiurile țării, din sate și orașe, au adus cu slava morții lor întemeierea României Legionare. Spiritul lor trebuie să trăiască în făptuirile noastre. Sângele lor și durerea să o simțim necontenit. Numai astfel le vom da mărirea care li se cuvine. Căci ei sunt: Prezenți, Prezenți, Prezenți, în viața de astăzi și de-a pururi a României Legionare.

Penitenciarul Râmnicu Sărat

Cantacuzino Alexandru, avocat, București;
Totu Nicolae, avocat, București;
Clime Gheorghe, inginer;
Tell C. Alexandru, avocat, București;
Furdui Gheorghe, profesor, București;
Bănică Dobre, ad-tor ziar, București;
Polihroniade Mihail, avocat, București;
Craja Paul, medic, București;
Simulescu Sima, profesor, București;
Apostolescu Gheorghe, comerciant, București;
Istrate Gheorghe, abs. acad. com., București;
Banea Ioan, medic, Cluj;
Serafim Aurel, inginer, București.

La Spitalul Militar Brașov

Cotigă Traian, avocat, București, Penit. Sp. R. Sărat;
Ionică Eugen, inginer, București, Penit. Sp. R. Sărat;
Șiancu Emil, ofițer rez. Cluj, Penit. Sp. R. Sărat;
Proca Gheorghe, monteur Domnița Maria (Bacău), cu domiciliul obligator la M. Ciuc;
Pihu Grigore, funcționar București, Dom. obl. Vaslui;
Sușman Iuliu, funcționar, București, Dom. obl. Vaslui;
Herghelegiu Ion, avocat, Bacău, Dom. obl. M. Ciuc.

În Lagărul de la Vaslui

Spânu Iordache, student, București;
Clime Traian, student, București;
Gârcineanu Victor, avocat, București;
Teodor Tudose, avocat, Iași;
Polisperhon Supila, student, București;
Boboc Constantin, student, București;
Goga Mircea, student, București;
Popescu Spiru, student, Frăsan-Durostor;
Comănescu Nicolae, student, Ploiești;
Calapăr Mihsi, abs. teol., Negrești-Neamț;
Belgea Ioan, bibliot., București;
Popescu Vasile, f. profesie, București;
Antoniu Ioan, avocat, București;
Stahu Teodor, avocat, Fălticeni-Baia;
Cârdu Valeriu, ziarist, Oravița Caraș;
Moțoc Mircea, student, București;
Răcman Gogu, student, Hodivoaia-Vlașca;
Teohari Mircea, student, București;
Bujgoli Spiru, lic. lit., Frăsani-Durostor;
Moraru Alexandru, student, Dej-Someș;
Rioșeanu Petre, dir. Nitrogen București;
Constantiniu Dorin, contr. S. T. B., București;
Dobre Radu, rnanip. S. T. B., București;
Danielescu Josim, student, Ploiești;
Nicolicescu Gheorghe, elev, ing., București;
Borzea Virgil, student, Brașov;
Caratașu Chiriac, student; București;
Busuioc Ioan, student, București;
Maricari Nicolae, locot. ref., București;
Tucan Boris, viticultor, Hârtop-Tighina.

București

Dumitrescu Dumitru, avocat, Ploiești;
Popescu Cezar, student medicină, originar Ploiești;
Popescu Traian, student Drept, originar Ploiești;
Moldoveanu Ion, student Politehnică, originar Ploiești;
Ionescu R. Ion, student Drept, originar Ploiești;
Vasiliu Ion, desenator, originar Ploiești;
Ovidiu Isaia, fotograf, București M. Brătianu 34;
Stănciulescu Marin, lăcatuș, București, Bd. Brătianu 24;
Paraschivescu Gheorghe, student Politehnică, București Bd. Brătianu 24;
Dragomirescu Victor, abs. Politehnică, din închisoarea Văcărești.

În Lagărul de la Miercurea Ciucului

Stegărescu Constantin, contabil, București Ilfov;
Borzea Titus, student, Brașov;
Rădulescu Virgil, gazetar, București;
Enescu Ioan, student, București;
Micu Augustin Liviu, inginer, Timișoara;
Macoveschi Ioan, desenator, București;
Pavlescu Alexandru, avocat, București;
Biriș Ovidiu, avocat, București;
Susai Vasile, lic. Drept, București;
Felecan Vasile, ajust. mecanic, București;
Prodea Nicolae, lăcătuș, București;
Grama Iosif, student, București;
Miter Ioan, student, Caransebeș;
Popescu B. Anton, funcționar, Băile Herculane;
Noaghiea Gh. Virgil, student, Caransebeș;
Tiponuț Gheorghe, elev liceu, Oradea;
Nuțiu Aurel, student, București;
Teodorescu Gheorghe, sculptor, Ploiești;
Todan Coriolan, student, Fibiș-T. Torontal;
Ducaru Dumitru, subing., Râșnov-Brașov;
Ungureanu Corneliu, lic. litere, Craiova;
Corbeanu Vasile, student, Bragadiru-Ilfov;
Coman Constantin, student, Bragadiru-Ilfov;
Popa Tiberiu, stud., Bragadiru-Ilfov;
Popescu Marin, stud., Cumpăna-Constanța;
Vilmuș Adam, bucătar, Iași;
Dorca Afilon, abs. Teolog., Velișoara-Severin;
Cioflec Marius, student, Timișoara;
Benec Constantin, funcționar CFR, Ohaba-Mătnic Severin;
Gheorghe Constantin, student, Stupini-Brașov;
Strugaru Nicolae, avocat, Iași;
Constantinescu Dimitrie, abs. med., Iași;
Dobrin Liviu, abs., med., Arpașul de Jos-Făgăraș;
Zus Radu, student, Cernăuți;
Buhai Vasile, student, București;
Iordache N. Nicoară, asistent univ., București;
Raicu Const., licențiat, Iași;
Stamate Eugen, student, Iași;
Zanche Petre, funcționar, Iași;
Gârcineanu Florin, lt. ref., București;
Vasiliu Gheorghe, lt. ref., Iași;
Filipov Vasile, comerciant, București.

În restul țării

Jud. Durostor: Nicolae Nastu, Costică Manganița și Dionisie Memu.
Jud. Timiș Torontal: Udrea Teodor, Dragomir Gheorghe și Cocora Alexandru.
Jud. Caliacra; Petre Caranica, Chițu M. Popescu și Dumitru Covache.
Jud. Gorj: Constantin Șerban, Căpitanul Gh. Munteanu și preotul Motomancea Grigore.
Jud. Constanța: preotul Chivu Ion, Chiriazi Constantin, preotul Mocanu Staicu și preotul Secăreanu Ion.
Jud. Putna: Vasile State, Nicolae Voinea și Petre Marin.
Jud. Vâlcea: preot Aurel Nicolaescu, Dumitru Diaconescu și Nicolae Vasilescu de pe teritoriul urban.
Jud. Lăpușna: Diaconescu Vasile, Florescu Sergiu și Palamarciuc Ioan.
Jud. Bacău: Condopol Mircea, Mandache Alexandru și Antonovici Constantin.
Jud. Mehedinți: Gheorghiu Victor, Matici Marin și Geacu Petre.
Jud. Argeș: Ioan Pielmuși, Olteanu Vasile și Traian Amzăr.
Jud. Cluj: Cuibus Petre și Erimia Nicolae.
Jud. Prahova: Alexandru Cojocaru și Filip Dumitru.
Jud. Dolj: Nicolae Horculescu, Ilie Poenaru și Ioan I. Ștefanache.
Jud. Bihor: Cosma Lazăr și Jude Dumitru.
Jud. Roman: Creangă Vasile.
Jud. Vaslui: Gheorghe N. Volocaru.
Jud. Brăila: Bobota Teodor și Ioan Udrea.
Jud. Cahul: Borzac Lazăr, Băleanu Ioan și Cerbu Iancu (asasinați ulterior).
Jud. Neamț: Nicolae Malinici, Vasili Avădanei și Vasile Puiu.
Jud. Olt: Găman Florea, Dumitru Mânzu și Gheorghe Preda.
Jud. Fălciu: Ioan Codreanu, Nicolae Emil șl Croitoru Vasile.
Jud. Teleorman: Abagiu Dumitru și Aristotel Cristea.
Jud. Ialomița: Manolescu Grigore, Constantin Constantinescu și Traian Badea.
Jud. Dâmbovița: Nițescu Petre, Lungu Ioan și Gălmeanu Ioan.
Jud. Dorohoi: Gheorghe Surugiu, Gheorghe Barbu și Ioan Honceru.
Jud. Turda: Cucerzan Constantin, Nichita Augustin și Tonceanu Gheorghe.
Jud. Bălți: Condratiuc Alexe, Ursache Victor și Ioan Gherman.
Jud. Brașov: Faur Ioan, Bordeianu I. Lehaciu, Papacioc Radu și Nicolici Nicolae.
Jud. Mureș: Rusu Iacob, Paletaș Francisc și Pădurean Nicolae.
Jud. Hotin: Vasile Dobuleac, Teodor Dubovinschi și Iacob Soroceanu.
Jud. Cernăuți: Pisarciuc Silvestru, Regwald Francisc și Molotiuc Ioan.
Jud. Severin: Ghinda Gheorghe, Galescu Pavel și Damaschin Sârbu.
Jud. Sălaj: avocatul Burcaș Augustin.
Jud. Ciuc: Duma Iosif, Caranica Ioan și Mircea A. Ilie.
Jud. Tighina: Heidenrech Wladimir, Căldare Constantin și Coragancev Ioan.
Jud. Năsăud: Tonea Simion, Cornel Girigan și Tolan Alexandru.
Jud. Cetatea Albă: Ioan Vlădău, Paucă Dumitru și Damian Curoglu.
Jud. Tecuci: Căsăneanu Gheorghe, Spirache Teodorescu și Baciu Vasile.
Jud. Muscel: Nerasan (av. Câmpulung) și Ioan Stancu.
Jud. Covurlui: Costăchel Popa, Asasinat ulterior; Tudor Croitoru și Gheorghe Potolea.
Jud. Soroca: Levițchi Ștefan, Șciucă Boris și Criclivai Azare.
Jud. Arad: av. Maduta Ioan, Bulboacă Ioan și Julan Ilie.
Jud. Maramureș: Butnaru Ioan, Chirculiță Dumitru și Belidcan Mircea.
Jud. Iași; Elena Bagdad, Nicolae Dănilă și pr. Leonid Miron.
Jud. Hunedoara: Popa Petre, Cornea Gheorghe și Sârbu Nicolae.
Jud. Orhei: Zalupcescu Grigore, Mocanu Andrei și Răileanu Naum.
Jud. Romanați: Niculescu Gheorghe și Oprovici Horia. (Teritoriul urban).
Jud. Suceava: Reuț Ioan Neculae.
Jud. Buzău; Voinea M. Constantin.
Jud. Trei Scaune: Ing. Lascăr Gheorghe, Vrânceanu Gheorghe (asasinat ulterior).
Jud. Botoșani: Vasile Iftimuță, Mihai Grigoriu și Gheorghe Mancoș.
Jud. Satu-Mare: Bozinteanu Victor și Spiridon Jitaru.
Jud. Câmpulung (Bucovina): Irimiciue Valerian, Țăranu Traian și Cozan Luchian.
Jud. Târnava Mică: Bârza Gheorghe, Prus Ioan și Codrea Nicolae.
Din aceste relatări oficiale, reiese că au fost asasinați numai în noaptea de 21-22 Septembrie 1939, la București 10 legionari; spitalul Militar Brașov 7 legionari; Lagărul de la Miercurea Ciucului 44 legionari; Penitenciarul Râmnicu Sărat 13 legionari; Lagărul de la Vaslui 31 legionari și în restul țării 147 legionari. Deci un total de 252 legionari numai într-o singură noapte.
Ceilalți eroi și martiri asasinați în timpul prigoanei din 1938 – 40 sau omorâți pentru credința lor Legionară în anii anteriori, au fost pomeniți în Cronologia legionară. Unora însă, nici până astăzi nu li s-a putut preciza data și împrejurările în care au fost asasinați. Pentru toți Legionarii căzuți pe teritoriul Țării: PREZENT!” Sursa: FrontPress.ro

Veşnica lor pomenire!

O comemorare în stil teatral. Ar fi trebuit slujbe arhiereşti de pomenire şi comemorare naţională

30 octombrie 1971. Ţineţi minte! Şi pentru morţii de atunci trebuie să luptăm împotriva proiectului Roşia Montană!

Zeci de clujeni au comemorat victimele accidentului din Certej (1971)


Zeci de clujeni au comemorat victimele accidentului din Certej (1971)

Zeci de clujeni au luat parte astăzi la un flashmob de comemorare a victimelor accidentului din , în urma căruia şi-au pierdut viaţa 89 de persoane şi a rezultat un număr similar de răniţi.

Manifestanţii au dorit să atragă atenţia asupra tragediei cauzate atunci de cedarea unui  plin cu , în contextul în care autorităţile locale doresc reluarea mineritului acolo şi în cadrul luptei pentru stoparea proiectului RMGC de exploatare a aurului prin folosirea cianurilor.

Organizatorii s-au aşezat întinşi pe jos, pe dalele din Piaţa , iar lor li s-au alăturat mai mulţi trecători.

certej4  certej1  certej2
certej3 
Sursa: 
 

Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească în împărăţia Sa pe cei care şi-au pierdut viaţa atunci! Iar pe noi să ne ajute să scăpăm de asuprirea străină şi de asuprirea trădării!