POMENIREA SFINȚILOR DIN ÎNCHISORI – 14 MAI 2017… în duminica Samarinencii

Reiau articolul de anul trecut: 

ZIUA NEOFICIALĂ A SFINȚILOR DIN ÎNCHISORI -14 mai. Cele mai mari arestări din istoria României (noaptea de 14 spre 15 mai 1948)

Ziua de 14 mai a fost aleasă de Părintele Iustin Pârvu pentru pomenirea Sfinților din închisori.

Prigoana împotriva tinerilor legionari

Cel mai mare pericol pentru comuniştii aflaţi la putere îl reprezentau însă studenţii, deoarece ideile legionare în­cepuseră să-şi facă tot mai mult simţită prezenţa în rândurile lor. Diriguitorii de la Moscova şi Bucureşti ştiau foarte bine că tinerii reprezintă o categorie vulnerabilă, mai lesne de manipulat, prin urmare mai uşor de influenţat, dar care s-ar putea adapta ceva mai repede noului regim politic.

Locul cel mai nimerit de a cunoaşte şi aprofunda con­cepţiile marxist-leniniste era închisoarea, ferită de ochii unor curioşi şi unde se puteau utiliza metode de constrângere.

In noaptea de 14/15 mai 1948 au avut loc masive arestări ale unor membri aparţinând Mişcării Legionare ori Frăţiilor de Cruce. Această acţiune de amploare s-a desfăşurat pe tot cu­prinsul ţării. Ea s-a derulat concomitent în marile oraşe, la ora stabilită. Factorul surpriză a făcut ca mulţi legionari să nu se poată ascunde la rude sau prieteni. Martor al drama­ticelor evenimente, fostul deţinut politic Traian Popescu susţine, după aproape şase decenii, într-o discuţie cu Gabriel Stănescu, că numeroasele arestări s-au făcut potrivit unui plan dinainte stabilit, conform Ordinului nr. 5 al lui Teohari Georgescu din 13 mai 1948. Organele de ordine şi Siguranţa au întocmit din vreme tabele nominale cu persoanele care trebuiau să fie reţinute în acea nouă „noapte comunistă a Sfântului Bartolomeu”. Potrivit aceluiaşi, „s-au alcătuit echipe speciale formate din trei persoane. Şeful echipei era de regulă agent al Siguranţei Statului, organism încă în func­ţiune. El a primit un plic închis conţinând adresele celor care urmau să fie arestaţi, dar nu avea voie să-l deschidă înainte de plecare”.

La rândul său, părintele Gheorghe Calciu, la vremea aceea student la Medicină, notează în nişte însemnări con­fiscate de Securitate că „arestările au început în ziua de 15 mai. Era o acţiune masivă, spectaculoasă, desfăşurată pe în­treaga ţară şi după un plan minuţios stabilit. Teohari Georgescu, ministrul de Interne şi Ana Pauker şi-au calculat lovi­tura cu sânge rece. Securitatea [Siguranţa – n. n.] întocmise vreme de peste trei ani dosarele tuturor grupărilor care pro­liferau în ţară şi al tuturor indivizilor periculoşi […] Comu­niştii, care fuseseră o simplă fracţiune a Internaţionalei co­muniste, suplineau lipsa totală de popularitate prin forţă şi violenţă. Nici nu exista altă cale […]. Teohari Georgescu şi consilierii lui s-au servit de vechea poliţie, care deţinea şi informaţiile despre Mişcarea Legionară, dar şi unele date compromiţătoare despre membrii Partidului Comunist, date care puteau fi folosite la nevoie împotriva oricui”.

Comuniştii au utilizat şi Siguranţa Statului. Membrii ei, dar şi poliţiştii, respectiv jandarmii în mare parte, au dovedit în acei ani tulburi exces de zel în favoarea noilor autorităţi prosovietice, în speranţa menţinerii lor pe posturile deţinute şi înainte de 6 martie 1945. Când şi-au format ca­drele necesare proprii, comuniştii români nu numai că i-au alungat din posturile respective, dar i-au aruncat, după pro­cese sumare, în închisori şi lagăre.

Dumitru Bacu susţine în excelenta sa lucrare dedicată „fenomenului Piteşti” că „organele de ordine publică au reţi­nut o mie de studenţi din centre universitare – Bucureşti, Iaşi şi Cluj”.

În schimb, un alt deţinut politic, Grigore Dumitrescu, considera într-o carte publicată la Munchen în limba româ­nă, acum mai bine de trei decenii, că avem de a face cu cinci mii de tineri studenţi arestaţi. Părintele Gheorghe Calciu – Dumitreasa, care a trăit acele momente cumplite, susţine în­tr-o discuţie amplă cu Monahul Moise de la Mănăstirea Oaşa, că atunci, în mai 1948, „au fost peste zece mii de arestaţi”.

La rândul său, tânărul avocat buzoian Nicolae (Nicu) Păun afirmă în memoriile sale, publicate după aproape cinci decenii, că „în noaptea de 14/15 mai 1948, în toată ţara s-au făcut masive arestări. Duba neagră, devenită celebră, funcţi­ona fară întrerupere în cursul nopţii, după procedee necu­noscute până atunci. Sunt informaţii că în Buzău fuseseră arestate cam 60-70 de persoane din toate categoriile sociale: muncitori, ţărani, intelectuali’.

Un alt martor al acestor evenimente dramatice, Cornel Drăgoi, notează în însemnările sale, tipărite după decembrie 1989, că noaptea respectivă a fost „cea mai celebră a Se­curităţi!, când au arestat pe toţi elevii şi studenţii care erau în evidenţa lor ca legionari […]. în satul Olaru [lângă Călăraşi – n. n.], unde mă găseam, erau douăzeci şi patru. Într-o şoapte i-au luat pe toţi”.

Aflat şi el printre miile de reţinuţi, scriitorul şi eseistul Dan Lucinescu descrie în cartea sa de rememorări aceste clipe de coşmar astfel: „Tot ce a fost frumos şi nobil a fost călcat în picioarele hâde de cel mai monstruos fenomen al istoriei comunismului bolşevic. Pericolul morţii întinse aripa neagră asupra miilor de tineri care erau legaţi de tradiţiile poporului”.

Nu peste multă vreme va începe procesul de reeducare a tinerilor arestaţi şi azvârliţi în Gulagul românesc.

(Constantin I. Stan – Crucea reeducării) 

Sursa: fericiticeiprigoniti.net

Și cum nimic nu este întâmplător…. Având în vedere că principalii promotori ai comunismului au fost evrei, iar cei care au organizat și înfăptuit teribila prigoană din România dupa 1948, tot evrei, iată ca 14 mai 1948 coincide cu data proclamării statului Israel:

 În urma adoptării planului de împărțire a Palestinei din 1947 al Organizației Națiunilor Unite, pe data de 14 mai1948, odată cu expirarea Mandatului britanic pentru Palestina, David Ben-Gurion, președintele Organizației Sionisteși al Agenției Evreiești pentru Palestina, a proclamat independența Statului Israel în cadrul liniilor de împărțire teritorială cuprinse în decizia ONU.Liga Arabă și organizațiile palestiniene au respins atât decizia ONU de împărțire, cât și proclamarea unilaterală a independenței Israelului. Șase state arabe, au declanșat cu Războiul arabo-israelian din 1948 interminabilul Conflict arabo-israelian care avea ca scop distrugerea Israelului și „aruncarea evreilor în mare”. Ca urmare a rezultatelor războiului arabo-israelian din 1948-1949 teritoriul care ar fi trebuit, după hotărârea ONU (neacceptată de partea arabă), să revină unui stat arab palestinian, a fost, în cele din urma împărțit între Israel și două state arabe beligerante, Transiordania și Egiptul. În urma acordurilor de armistițiu încheiate in urma Războiului de Șase Zile din iunie 1967, porțiuni din teritoriile ocupate în acest conflict de către Israel – Ierusalimul de Est inclusiv Orașul vechi, Cisiordania, Peninsula Sinai, Fâșia Gaza și Înălțimile Golan, – au intrat in controlul Israelului. Peninsula Sinai a fost retrocedată Egiptului în urma unui tratat de pace, dar celelalte granițe încă nu au fost definite. Multe state consideră linia de încetare a focului din 1949 (armistițiul din 1949), așa numita „Linie verde”, ca o graniță temporară a Israelului, iar teritoriile ocupate de Israel în cursul războiului din iunie 1967, ca „teritoriile ocupate” – https://ro.wikipedia.org/wiki/Israel

Vedeți și: 

Ziua Sfinţilor Închisorilor – 14 mai – SLUJBA SFINŢILOR ROMÂNI DIN TEMNIŢELE COMUNISTE

Anunțuri

POMENIREA CĂPITANULUI și a Nicadorilor și Decemvirilor – 30 noiembrie – Singurul discurs păstrat de la el

 

Imagini pentru corneliu zelea codreanu

„Cel care luptă, chiar singur, pentru Dumnezeu și neamul său nu va fi învins niciodată.„

 „O Românie nouă nu poate ieși decât din luptă. Din jertfa fiilor săi.„ 

„Poporul român, în aceste zile ale lui, nu are nevoie de un mare om politic, așa cum greșit se crede, ci de un mare educator și conducător, care să biruiască puterile răului.„

„… Căpitanul ajunsese unul dintre cei mai apreciaţi şi stimaţi oameni din ţară. În rîndurile organizaţiei intrau oameni din toate catogoriile sociale – studenţi, intelectuali, ţărani, munictori, ect. Singurii care îl urau şi nu erau de acord cu Căpitan erau regele, concubina sa, politicianiştii, marii bancheri (în marea lor parte evrei).

Pentru atitudinea sa dîrză, pentru lupta sa neîncetată pentru Ortodoxie, şi pentru simplul fapt că îşi dorea un viitor mai bun pentru neamul său, Corneliu Codreanu a trebuit să “plătească”. În urma unui proces mai mult decît batjoocritor, el este condamnat la 10 ani de muncă silnică, pentru simplul fapt de-al fi numit pe N. Iorga “necinstit sufleteşte”.

Este asasinat în noaptea de 29-30 noiembrie, alături de Nicadori şi Decemviri, la ordinul lui Carol II, şi al lui Armand Călinescu. Peste trupurile celor 14 eroi s-a turnat acid sulfuric, li groapa comună a fost umplută cu beton.

Ca urmare a instaurării Statului Naţional Legionar, trupul Căpitanului este deshumat, şi reîngropat la Casa Verde din Bucureşti. Din păcate, astăzi nu se cunoaşte locul de veci al Căpitanului, mormîntul său fiind distrus de regimul comunist.” 

Mai multe citiți la: CUM A FOST ASASINAT CĂPITANUL – 30 noiembrie 

Dar mai multe informații despre culisele asasinării găsiți la: 

C.Z. Codreanu a fost asasinat de Carol al II-lea de teamă să nu fie detronat de Mișcarea Legionară!

ZIUA NEOFICIALĂ A SFINȚILOR DIN ÎNCHISORI -14 mai. Cele mai mari arestări din istoria României (noaptea de 14 spre 15 mai 1948)

Ziua de 14 mai a fost aleasă de Părintele Iustin Pârvu pentru pomenirea Sfinților din închisori.

 

Prigoana împotriva tinerilor legionari

Cel mai mare pericol pentru comuniştii aflaţi la putere îl reprezentau însă studenţii, deoarece ideile legionare în­cepuseră să-şi facă tot mai mult simţită prezenţa în rândurile lor. Diriguitorii de la Moscova şi Bucureşti ştiau foarte bine că tinerii reprezintă o categorie vulnerabilă, mai lesne de manipulat, prin urmare mai uşor de influenţat, dar care s-ar putea adapta ceva mai repede noului regim politic.

Locul cel mai nimerit de a cunoaşte şi aprofunda con­cepţiile marxist-leniniste era închisoarea, ferită de ochii unor curioşi şi unde se puteau utiliza metode de constrângere.

In noaptea de 14/15 mai 1948 au avut loc masive arestări ale unor membri aparţinând Mişcării Legionare ori Frăţiilor de Cruce. Această acţiune de amploare s-a desfăşurat pe tot cu­prinsul ţării. Ea s-a derulat concomitent în marile oraşe, la ora stabilită. Factorul surpriză a făcut ca mulţi legionari să nu se poată ascunde la rude sau prieteni. Martor al drama­ticelor evenimente, fostul deţinut politic Traian Popescu susţine, după aproape şase decenii, într-o discuţie cu Gabriel Stănescu, că numeroasele arestări s-au făcut potrivit unui plan dinainte stabilit, conform Ordinului nr. 5 al lui Teohari Georgescu din 13 mai 1948. Organele de ordine şi Siguranţa au întocmit din vreme tabele nominale cu persoanele care trebuiau să fie reţinute în acea nouă „noapte comunistă a Sfântului Bartolomeu”. Potrivit aceluiaşi, „s-au alcătuit echipe speciale formate din trei persoane. Şeful echipei era de regulă agent al Siguranţei Statului, organism încă în func­ţiune. El a primit un plic închis conţinând adresele celor care urmau să fie arestaţi, dar nu avea voie să-l deschidă înainte de plecare”.

La rândul său, părintele Gheorghe Calciu, la vremea aceea student la Medicină, notează în nişte însemnări con­fiscate de Securitate că „arestările au început în ziua de 15 mai. Era o acţiune masivă, spectaculoasă, desfăşurată pe în­treaga ţară şi după un plan minuţios stabilit. Teohari Georgescu, ministrul de Interne şi Ana Pauker şi-au calculat lovi­tura cu sânge rece. Securitatea [Siguranţa – n. n.] întocmise vreme de peste trei ani dosarele tuturor grupărilor care pro­liferau în ţară şi al tuturor indivizilor periculoşi […] Comu­niştii, care fuseseră o simplă fracţiune a Internaţionalei co­muniste, suplineau lipsa totală de popularitate prin forţă şi violenţă. Nici nu exista altă cale […]. Teohari Georgescu şi consilierii lui s-au servit de vechea poliţie, care deţinea şi informaţiile despre Mişcarea Legionară, dar şi unele date compromiţătoare despre membrii Partidului Comunist, date care puteau fi folosite la nevoie împotriva oricui”.

Comuniştii au utilizat şi Siguranţa Statului. Membrii ei, dar şi poliţiştii, respectiv jandarmii în mare parte, au dovedit în acei ani tulburi exces de zel în favoarea noilor autorităţi prosovietice, în speranţa menţinerii lor pe posturile deţinute şi înainte de 6 martie 1945. Când şi-au format ca­drele necesare proprii, comuniştii români nu numai că i-au alungat din posturile respective, dar i-au aruncat, după pro­cese sumare, în închisori şi lagăre.

Dumitru Bacu susţine în excelenta sa lucrare dedicată „fenomenului Piteşti” că „organele de ordine publică au reţi­nut o mie de studenţi din centre universitare – Bucureşti, Iaşi şi Cluj”.

În schimb, un alt deţinut politic, Grigore Dumitrescu, considera într-o carte publicată la Munchen în limba româ­nă, acum mai bine de trei decenii, că avem de a face cu cinci mii de tineri studenţi arestaţi. Părintele Gheorghe Calciu – Dumitreasa, care a trăit acele momente cumplite, susţine în­tr-o discuţie amplă cu Monahul Moise de la Mănăstirea Oaşa, că atunci, în mai 1948, „au fost peste zece mii de arestaţi”.

La rândul său, tânărul avocat buzoian Nicolae (Nicu) Păun afirmă în memoriile sale, publicate după aproape cinci decenii, că „în noaptea de 14/15 mai 1948, în toată ţara s-au făcut masive arestări. Duba neagră, devenită celebră, funcţi­ona fară întrerupere în cursul nopţii, după procedee necu­noscute până atunci. Sunt informaţii că în Buzău fuseseră arestate cam 60-70 de persoane din toate categoriile sociale: muncitori, ţărani, intelectuali’.

Un alt martor al acestor evenimente dramatice, Cornel Drăgoi, notează în însemnările sale, tipărite după decembrie 1989, că noaptea respectivă a fost „cea mai celebră a Se­curităţi!, când au arestat pe toţi elevii şi studenţii care erau în evidenţa lor ca legionari […]. în satul Olaru [lângă Călăraşi – n. n.], unde mă găseam, erau douăzeci şi patru. Într-o şoapte i-au luat pe toţi”.

Aflat şi el printre miile de reţinuţi, scriitorul şi eseistul Dan Lucinescu descrie în cartea sa de rememorări aceste clipe de coşmar astfel: „Tot ce a fost frumos şi nobil a fost călcat în picioarele hâde de cel mai monstruos fenomen al istoriei comunismului bolşevic. Pericolul morţii întinse aripa neagră asupra miilor de tineri care erau legaţi de tradiţiile poporului”.

Nu peste multă vreme va începe procesul de reeducare a tinerilor arestaţi şi azvârliţi în Gulagul românesc.

(Constantin I. Stan – Crucea reeducării) 

Sursa: fericiticeiprigoniti.net 

Și cum nimic nu este întâmplător…. Având în vedere că principalii promotori ai comunismului au fost evrei, iar cei care au organizat și înfăptuit teribila prigoană din România dupa 1948, tot evrei, iată ca 14 mai 1948 coincide cu data proclamării statului Israel: 

 În urma adoptării planului de împărțire a Palestinei din 1947 al Organizației Națiunilor Unite, pe data de 14 mai1948, odată cu expirarea Mandatului britanic pentru Palestina, David Ben-Gurion, președintele Organizației Sionisteși al Agenției Evreiești pentru Palestina, a proclamat independența Statului Israel în cadrul liniilor de împărțire teritorială cuprinse în decizia ONU. Liga Arabă și organizațiile palestiniene au respins atât decizia ONU de împărțire, cât și proclamarea unilaterală a independenței Israelului. Șase state arabe, au declanșat cu Războiul arabo-israelian din 1948 interminabilul Conflict arabo-israelian care avea ca scop distrugerea Israelului și „aruncarea evreilor în mare”. Ca urmare a rezultatelor războiului arabo-israelian din 1948-1949 teritoriul care ar fi trebuit, după hotărârea ONU (neacceptată de partea arabă), să revină unui stat arab palestinian, a fost, în cele din urma împărțit între Israel și două state arabe beligerante, Transiordania și Egiptul. În urma acordurilor de armistițiu încheiate in urma Războiului de Șase Zile din iunie 1967, porțiuni din teritoriile ocupate în acest conflict de către Israel – Ierusalimul de Est inclusiv Orașul vechi, Cisiordania, Peninsula Sinai, Fâșia Gaza și Înălțimile Golan, – au intrat in controlul Israelului. Peninsula Sinai a fost retrocedată Egiptului în urma unui tratat de pace, dar celelalte granițe încă nu au fost definite. Multe state consideră linia de încetare a focului din 1949 (armistițiul din 1949), așa numita „Linie verde”, ca o graniță temporară a Israelului, iar teritoriile ocupate de Israel în cursul războiului din iunie 1967, ca „teritoriile ocupate” – https://ro.wikipedia.org/wiki/Israel

 

81 de intelectuali cer abrogarea Legii antilegionare (217/2015). îi va băga în seamă cineva?

Memorie Culturală:memorie c

O lege de inspirație stalinistă ca in anii ’50

Scrisoare deschisă către
Președintele României, Guvernul României,
Parlamentul României, Avocatul Poporului
 
 Noi, profesori universitari, artiști plastici, scriitori, cercetători, doctoranzi în domeniul literelor, artei și științelor umane, membri și colaboratori ai Fundației „Credință și Creație”, reuniți la Mănăstirea Putna cu ocazia colocviului „Etica memoriei” (20-23 august 2015), atragem atenția asupra riscurilor pe care le generează promulgarea Legii 217/2015, o lege de inspirație stalinistă, o lege neconstituțională, discriminatorie și abuzivă. Ea nu răspunde unei nevoi sociale, în schimb instituie delictul de opinie. Pe baza ei vom avea din nou deținuți politici, ca în anii ’50 ai secolului trecut, vor fi arestați din nou oameni nevinovați, la fel ca în timpul totalitarismului comunist. Cine își arogă dreptul de a stabili că o părere critică sau o judecată de valoare exprimate cu referire la o persoană, la un popor sau la o altă cultură reprezintă „ură rasială”? Cu ce drept atașamentul față de valorile naționale, față de tradiția și identitatea proprie ar putea fi echivalate de cineva cu promovarea „superiorității unei rase” sau „incitarea la xenofobie”?

 Rolul unei legi nu este să rescrie istoria. Cu atât mai mult, o lege nu poate să interzică memoria, să îngrădească libertatea de exprimare și de evaluare în domeniul culturii naționale. Legea 217 reîntemeiază instrumentele de presiune și cenzură, la fel ca în timpul regimului comunist.Prin litera ei, sunt incriminate personalități pentru apartenența lor ideologică. Trebuie știut însă că, în Constituția României, niciun cetățean nu este discriminat pe motiv de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenență politică, avere sau origine socială.

În orice democrație autentică, oricare cetățean are dreptul să-și exprime ideile și oricine le poate combate, uzând tot de dreptul la libera exprimare.
Noi pledăm, prin urmare, pentru libertatea memoriei, pentru posibilitatea de a cerceta din punct de vedere științific trecutul, fără autocenzură, fără teama că „promovăm” persoane sau personalități care au trăit înaintea noastră.
 Nu suntem un popor de „bandiți”, „fasciști”, „legionari” sau „xenofobi”, cum ne-a calificat totalitarismul comunist, regim vinovat de atâtea crime. Astfel de false etichete le-au fost aplicate, în timpul comunismului (regim calificat în mod oficial drept „ilegitim și criminal”), unora dintre marii intelectuali interbelici, care constituiseră adevărate modele culturale pentru generații întregi și care, din punct de vedere spiritual, au influențat benefic societatea noastră, în întreaga ei evoluție.
 În cadrul Fundației „Credință și Creație” – și în jurul ei – suntem oameni iubitori ai literelor, artei și culturii românești și universale, adepți ai unui umanism autentic și respingem orice extremism și orice violență – de oriunde ar veni ele –, ca și răsturnarea ordinii constituționale.
 Solicităm, în consecință, abrogarea Legii 217/2015, ca fiind antidemocratică și generatoare de nedreptăți, punând în pericol armonia socială.
 
Alături de noi, inițiatorii acestei scrisori, au aderat – și pot să adere în continuare la această solicitare – asociații, semeni de-ai noștri, oameni cu demnitate, onorabilitate și respect pentru libertatea de opinie.
1.                 Teodora Stanciu – Președinte Fundația „Credință și Creație”
2.                 Silvia Radu Oprea – sculptor
3.                 Ion Pop – profesor universitar
4.                 Vasile Spiridon – profesor universitar
5.                 Gheorghiță Geană – profesor universitar
6.                 Doina Emilia Mândru – istoric de artă
7.                 Horea Paștina – pictor
8.                 Sorin Lavric – conferențiar universitar
9.                 Ioan Totu – regizor de film
10.             Lucia Cifor – profesor universitar
11.             Cristina Cojocaru – cercetător drd. în Istoria Artei
12.             Delia Voicu – cercetător Institutul Diplomatic Român
13.             Cristina Irimia – redactor de carte
14.             Adrian Alui Gheorghe – scriitor
15.             Ioana Diaconescu – scriitor, cercetător
16.             Ioana Beldiman – conferențiar universitar
17.             Raluca Naclad – profesor
18.             Adrian G. Romila – profesor doctor
19.             Cornel Ungureanu – profesor universitar
20.             Oana Georgiana Enăchescu – jurnalist
21.             Andrei Ionescu – profesor universitar
22.             Costion Nicolescu – scriitor
23.             Eugenia Bojoga – conferențiar universitar
24.             Dan Iacob – scriitor
25.             Alex Ștefănescu – critic literar
26.             Doina Modola – critic de teatru
27.             Dumitru Pintea – preot
28.             Marian Dragomir – inginer constructor
29.             Mihaela Dragomir – biolog
30.             Dr. Alexandru Bogdan Voiculescu – conferențiar universitar
31.             Dr. Elvira Voiculescu – conferențiar universitar
32.             Lucia Toader – jurnalist
33.             Simona Ivanciu – profesor
34.             Dr. Viorel Voiculescu – medic
35.             Dr. Vlad Voiculescu – medic
36.             Haralambie Șerb – profesor doctor
37.             Doina Șerb – profesor
38.             Victoria Uleia – economist
39.             Amalia Tilici – profesor
40.             Anca Iordănescu – istoric
41.             Dr. Dan Băltărețu – medic
42.             Despina Băltărețu – economist
43.             Ana Palabă – profesor
44.             Steliana Palabă – profesor
45.             Trandafira Cojocaru – sculptor
46.             Dumitru Cojocaru – sculptor
47.             Nicoleta Zagura – lector universitar
48.             Elena Dulgheru – critic de film
49.             Liviu Răileanu – inginer
50.             Elena Răileanu – jurist
51.             Ioana Popescu – antropolog
52.             Mariana Munteanu – economistă
53.             Costea Munteanu – economist
54.             Anca Sârbulescu – editor
55.             Mihai Horea – student
56.             Maria Nicolescu – om de afaceri
57.             Mihai Sârbulescu – pictor
58.             Teodora Coltofean – pictor
59.             Luminița Teodorescu – medic
60.             Nicoleta Sturzu – fizician
61.             Dinu Mihalcea – preot
62.             Ileana Mihalcea – profesor
63.             Daniel Suceavă – cercetător
64.             Eduard Mircea Uzunov – galerist
65.             Ioan Bejan – preot
66.             Eduard Vlad – teolog
67.             Elena Petcu – avocat
68.             Mihai Iulian Petcu – avocat
69.             Mihai Melehat – pictor
70.             Nicolae Ovidiu Pica – om de afaceri
71.             Viorel Catană – conferențiar universitar
72.             Maria Catană – profesor
73.             Adriana Boghiu – avocat
74.             Emil Ene – galerist
75.             Ioan Cătălin Stancu – preot
76.             Adriana Florina Stancu – învățătoare
77.             Dr. Răzvan Vasiliu – medic
78.             Otilia Vasiliu – medic
79.             Olga Andreescu – profesor
80.             Milița Sion – arhitect
81.             Mircea Puşcaşu – medic

Doi mărturisitori legionari trecuţi trecţi la Domnul în luna sptembrie: schimonahul Paulin Clapon (14 septembrie) şi meşterul popular Nicolae Purcărea (25 septembrie)

Luni, în ziua Înălţării Sfintei Cruci, s-a mutat la cele cereşti părintele mărturisitor Paulin Clapon de la Mănăstirea Petru-Vodă.
Schimonahul a fost deţinut politic, martir al închisorilor comuniste şi erou al neamului românesc. Părintele Paulin Clapon a executat 20 de ani de închisoare, dintre care 18 numai la Aiud, alături de intelectualii de vârf ai României, informează Doxologia.ro.
Părintele Paulin, numit Gheorghe în Sfântul Botez, s-a născut la 16 aprilie 1920, la Brăila. În 1941 a plecat pe front împreună cu nou-înfiinţatul batalion de paraşutişti al Armatei Române. Încercările războiului mondial l-au numărat mai apoi între aviatorii de elită ai României.
A fost arestat în anul 1944, pe când încerca să organizeze o rezistenţă armată împotriva invadatorilor comunişti – Armata Roşie. A făcut 20 de ani de închisoare, trecând prin cele mai cumplite închisori comuniste: Piteşti, Gherla, Aiud, Cavnic, Jilava şi din nou Aiud. A fost eliberat în 1964, fiind printre ultimii deţinuţi politici eliberaţi de regimul comunist, apoi s-a căsătorit în oraşul său, Brăila. În anul 2005 a venit la Mănăstirea Petru Vodă, unde a fost călugărit de Părintele Justin.
„Pentru noi, cei din mănăstire, a fost un sprijin de mare nădejde, ducând o viaţă exemplară, de sfinţenie, fiind prezent la absolut toate slujbele şi, pe cât i-au ajutat sănătatea şi puterea fizică, şi la ascultările din obşte. Cu multă râvnă, auzind că Părintele Gheorghe Calciu s-a săvârşit întru Domnul şi a cerut să fie îngropat la mănăstirea noastră, s-a implicat personal în construirea podului spre cimitirul mănăstirii, de care s-a îngrijit ca să arate în forma în care arată astăzi, ca un bun gospodar ce îşi pregăteşte din vreme locul cel de veci”, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul Mănăstirii-Petru Vodă.
În urma unui accident cerebral din anul 2011, părintele Paulin nu a mai putut vorbi, dar a fost foarte viu şi prezent pentru toţi cei ce l-au căutat.
Veteran al primei unităţi de paraşutişti militari ai Armatei Române, Părintele Paulin Clapon a fost decorat de două ori, la 22 Octombrie 2014 şi 10 Iunie 2015, pentru meritele sale de luptător pe frontul de răsărit. A luat parte la o serie de acţiuni de mare vitejie ale paraşutiştilor militari, o tânără armată de elită înfiinţată în 1941, cu câteva zile înainte de intrarea României în războiul de dezrobire a Basarabiei. În închisorile prin care a trecut, în special în închisoarea de la Aiud, părintele Clapon a fost un model de demnitate, integritate şi dârzenie.
După trecerea la Domnul a soţiei sale, în anul 2005 a venit la Mănăstirea Petru-Vodă, unde a fost tuns în monahism de către Părintele Justin Pârvu, şi el fost militar în cadrul trupelor de vânători de munte, Divizia a 4-a, pe acelaşi front de Răsărit.
În cadrul festivităţii desfăşurate pe data de 21 octombrie 2014 la Mănăstirea Petru-Vodă, părintele Paulin Clapon a fost decorat de către colonelul dr. Doru Constantin Tocilă, comandantul Batalionului 630 Paraşutişti „Smaranda Brăescu” de la Bacău, primind însemnele onorifice ale paraşutiştilor militari – bereta, insigna şi ecusonul – precum şi o diplomă de excelenţă.
Într-un interviu realizat de Isabela Aivăncesei pentru revista Lumea Monahilor, părintele Paulin Clapon vorbeşte despre suferinţele pe care le-a îndurat în închisoare pentru ţara sa şi pentru Hristos.
„Să vă spun ceva: toată floarea neamului a fost arestată şi dusă la Aiud. Au fost demni, să ştiţi. Şi toţi ăştia au ajuns în puşcării.
Când am plecat de la Aiud la Baia Sprie, au fost 722 de avocaţi numai, ca să nu mai spun câţi profesori şi ingineri. Deci, ăsta a fost Aiudul: locul unde au fost aduşi toţi oamenii cu carte.
Cu mine toţi au fost buni în puşcărie. Eu nu am avut duşmani printre deţinuţi. Am avut o discuţie cu un fost preot, dar în rest nu m-am certat cu nimeni, decât cu administraţia, cu ei am fost rău. Am fost capul răutăţilor, am fost rupt în bătăi. Pentru că, în primul şi în primul rând, mă prindeau că fac o infracţiune, nu recunoşteam şi trebuia să mă bată. Îmi dădeau vreo cinci ghionturi în spate, vreo cinci picioare în fund, şi tot nu spuneam. Îmi puneau lanţuri de picioare şi de mâini şi mă băgau la izolare, o zi mâncare, două nu. (…)
„Pentru faptul că ştiau că le răspund la insulte, toţi căutau să mă agaţe ca să mă poată condamna, să mă condamne la izolare şi la bătaie. Dar îţi spun: nu m-am temut. Le-am spus din capul locului: am două persoane de care mă tem: tata, care nu ştiu dacă trăieşte, şi Dumnezeu.
Sunt român, casa în care m-am născut este pe moşia lui Ştefan cel Mare, dată la 1479 străbunilor mei, care au fost împroprietăriţi cu 135 de hectare – 90 de fălci de pământ. Deci, asta acum 500 de ani. Şi pământul pe care l-a primit tata de la străbunii mei este pământul naşterii mele; acolo m-am născut, pe pământul ăla, din Prut, până în Jijia. De aceea spun că nu mă poate convinge, nu mă poate  cumpăra nimeni cu toate averile de pe lume, înţelegi?
Mi-am iubit neamul, ţara, am făcut 20 de ani de puşcărie, şi dacă aş face acum încă 30 de ani, tot nu mă poate convinge nimeni. Nu am râvnit la bunul nimănui, nu am stricat casa nimănui. Mi-am iubit ţara, neamul şi pe toţi i-am respectat – pe toţi cei care au meritat; care nu, n-am vrut să îi respect, indiferent cine or fi. Trec pe lângă ei exact cum aş trece pe lângă o fântână care nu are apă”, îşi aminteşte schimonahul Paulin Clapon.

Nicolae Purcărea

„Principiul în care am fost noi crescuți a fost să fim în linia creştină, nu paraleli cu ea: rugăciunea şi poezia ne-au fost nouă flacără!”
  • Născut: 13 Decembrie 1923
  • Locul nașterii: Brașov
  • Ocupația la arestare: contabil
  • Întemnițat timp de: 20 ani
  • Întemnițat la: Brașov, Văcărești, Piteşti, Poarta Albă, Caracal, Craiova, Peninsula, Jilava, Gherla, Codlea, Valea Neagră, Culmea, Grind, Galaţi, Aiud, Lățești
  • Data adormirii: 25 Septembrie 2015

Un fericit s-a ridicat la ceruri

de Coriolan BACIU

L-am cunoscut pe d-l Nae Purcărea, în anul 1994, la prima comemorare a luptătorilor din rezistența anticomunistă de la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus. S-a nimerit să împărțim o cămăruță din arhondaricul mănăstirii și am fost fericit să ascult cu emoție și admirație relatarea faptelor de luptă și jertfă ale acestui om mic de statură, slăbuț și cu voce stinsă, dar plin de curaj și cu o credință și iubire de neam nesfârșite. Eram impresionat de marea sa iubire de tradițiile și frumusețile creației populare românești, de credința nestrămutată că jertfa sa și a camarazilor din “Frățiile de Cruce” n-a fost zadarnică, ci reprezintă o piatră de temelie pentru reclădirea demnității și a așezării creștine a neamului românesc.
L-am admirat din prima clipă și, pe măsură ce aflam noi întâmplări din existența sa plină de suferințe și izvoditoare de frumuseți, admirația și respectul au sporit, an după an.
Cunoscându-l mai bine, mi-a inspirat un “test” pe care dreptcredinciosul NICOLAE PURCĂREA, trecut astăzi la Domnul, l-a trecut cu notă maximă. Am citit, una câte una Fericirile din Evanghelia după Matei, 5,1-12 și am “verificat” cum se potrivesc cuvintele Mântuitorului cu felul de a fi și a se prezenta a d-lui Nae Purcărea

„FERICIȚI CEI SĂRACI CU DUHUL, CĂ A LOR ESTE ÎMPĂRĂȚIA CERURILOR.”

Purtarea sa era de o modestie și de o bună cuviință exemplară și nu-și folosea niciodată prestigiul de creator popular recunoscut pentru a impresiona, ci era un mărturisitor și un povestitor simplu, faptele și lucrările sale fiind o închinare și o continuă laudă adusă lui Dumnezeu și neamului său.

„FERICIȚI CEI CE PLÂNG, CĂ ACEIA SE VOR MÂNGÂIA.”

Nesfârșite au fost lacrimile celor câteva mii de tineri care au trecut prin calvarul reeducariilor din închisoarea Pitești, între care Nicolae Purcărea a suferit chinuri și torturi greu de imaginat și din care s-a înălțat spiritual, depășind condiția de victimă a regimului opresiv și devenind creator de frumuseți care au transfigurat plânsul suferințelor și deznadejdii.

„FERICIȚI CEI BLÂNZI, CĂ ACEIA VOR MOȘTENI PĂMÂNTUL.”

Cei care l-au cunoscut vor da definitiv mărturie despre blândețea caracterului său, despre cumințenia sa extraordinară și despre calmul cu care întâmpina toate cele ce i se întâmplau, bune sau mai puțin bune.

„FERICIȚI CEI CE FLĂMÂNZESC ȘI ÎNSETEAZĂ DE DREPTATE, CĂ ACEIA SE VOR SĂTURA.”

Nicolae Purcărea avea toată disponibilitatea de a mărturisi privind nedreptățile și împilările pe care cei din generația sa le-au trăit din plin. A prezentat cu curaj și demnitate, în emisiuni televizate, tragedia destinelor frânte de cumplita represiune comunistă, a fost permanent disponibil, atât cât i-a permis sănătatea și vârsta înaintată, pentru a depune mărturie la conferințe sau simpozioane pe tot cuprinsul țării, s-a prezentat, uneori la limită rezistenței fizice, fiind bolnav în stare gravă cu inima, la comemorările dedicate camarazilor de luptă și jertfă de la Sâmbăta de Sus, de la Pitești, de la Aiud și din alte lagăre și închisori de pe tot cuprinsul țării.

„FERICIȚI CEI MILOSTIVI, CĂ ACEIA SE VOR MILUI.”

N-am auzit de la d-l Purcărea niciodată vorbe grele sau gânduri de revanșă. A mărturisit permanent adevărul, uneori privind întâmplări de un dramatism excepțional. Dar suferințele sale și ale camarazilor le-a considerat ca ofrandă pe altarul mântuirii neamului românesc și nu ca motive de răzbunare sau de pedepsire.

„FERICIȚI CEI CURAȚI CU INIMA, CĂ ACEIA VOR VEDEA PE DUMNEZEU.”

Gândurile bune și vorbele de o răvășitoare tristețe și convingere mărturisitoare au demonstrat fără urmă de îndoială, curățenia sufletească a “fratelui de cruce”, care a rămas și la o vârstă de peste 90 de ani cu aceleași convingeri, creștine și naționale, primite la vârsta tinereții.

„FERICIȚI FĂCĂTORII DE PACE, CĂ ACEIA FIII LUI DUMNEZEU SE VOR CHEMA.”

Toți cei care au participat la reuniunile din cadrul Partidului “Totul pentru Ţară”, al cărui fondator a fost dl Nicolae Purcărea, alături de fruntaşi legionari supravieţuitori ai prigoanei comuniste, pot da mărturie despre calitatea acestuia de a menține o atmosferă caldă și prietenoasă, de a ocoli orice certuri și neînțelegeri și de a găsi pentru toți cei prezenți armonia și pacea.

„FERICIȚI CEI PRIGONIȚI PENTRU DREPTATE, CĂ A LOR ESTE ÎMPĂRĂȚIA CERURILOR.”

Nu mai încape nici o îndoială că d-l Nae Purcărea a suferit, laolaltă cu un număr impresionant de alți tineri din generația sa, cele mai cumplite chinuri și suferințe cauzate de regimurile opresive care s-au succedat, din păcate, pentru a nimici pe toți cei care au avut demnitatea și curajul de a li se opune. Din nefericire, pentru “faţa” României de azi, aceste jertfe și suferințe sunt minimalizate, și, în loc de recunoștință și reparații, celor opresați li s-a deschis o nouă perspectivă de represiune.

„FERICIȚI VEȚI FI VOI CÂND VA VOR OCĂRÎ ȘI VĂ VOR PRIGONI ȘI VOR ZICE TOT CUVÂNTUL RĂU ÎMPOTRIVĂ VOASTRĂ, MINȚIND PENTRU MINE.”

Dar pentru d-l Nae Purcărea și pentru puținii supraviețuitori ai generației sale, credința că propaganda mincinoasă și falsificările istoriei nu se vor înstăpâni veșnic, iar contribuția acestei generații de luptători va fi recunoscută și apreciată de noile generații, i-au făcut să continue să vorbească și să scrie, pentru a depune mărturie, pentru a reconstrui viitorul neamului pe adevăr și dreptate. Volumul “Urla haita”, a fost scris de d-l Purcărea cu mari eforturi, la o vârstă înaintată, tocmai pentru a lăsa posterității partea sa de adevăr menită a risipi vălul de ură și denigrare împotriva Mișcării Legionare și a luptei de rezistență anticomunistă.

„BUCURAȚI-VĂ ȘI VĂ VESELIȚI, CĂ PLATA VOASTRĂ MULTĂ ESTE ÎN CERURI!”

Să ne bucurăm în lacrimi, în pătimire, și în recunoștință pentru că unul dintre cei mai buni din neamul românesc, care a străbătut această cale spinoasă, ne va aștepta de-acum în lumea cealaltă, unde domnește Hristos, și unde nu este durere, nici întristare, nici suferință, ci viață și bucurie veșnică.

DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ CU DREPȚII SĂI !

Alba Iulia, 25 septembrie 2015

Sursa: buciumul.ro

Comisia juridică a Camerei Deputaților a hotărât că „mișcarea legionară este considerată o organizație fascistă”. Ce va urma? O lege care sa confinţească o nouă prigoană pentru pro-legionari?

„Comisia juridică a Camerei Deputaților a adoptat, marți, un amendament potrivit căruia „mișcarea legionară este considerată o organizație fascistă care a activat în perioada 1927 – 1941 sub denumirea de Legiunea „Arhanghelului Mihail”, Garda de Fier și Partidul Totul pentru Țară”, anunţă agenţia  AGERPRES . Este un fapt fără precedent acela ca un for legislativ, rectae Parlamentul, să stabilească o problemă ce ţine de competenţa istoricilor. Proiectul de lege a fost realizat de Alexandru Florian, preledintele Institutului Elie Wiesel şi promovat în Parlament în octombrie 2013 de fostul lider liberal Crin Antonescu.

„Amendamentul a fost introdus în proiectul de lege pentru modificarea Ordonanței 31/2002 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și al promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii”, se arată în materialul AGERPRES.

Iată cum au considerat juriştii Camerei Deputaţilor că pot asimila legionarismul românesc fascismului: „Mișcarea legionară a fost o organizație fascistă din România care a activat în perioada 1927 — 1941 sub denumirea de Legiunea „Arhanghelului Mihail”, Garda de Fier și Partidul Totul pentru Țară. Eu consider că dacă trecem așa definiția și facem strict referire la 1927 — 1941 nu cred că vor mai fi altfel de probleme”, a spus vicepreședintele Comisiei juridice Ciprian Nica.

Amendamentul a fost însușit de comisie și votat în unanimitate.

Conform vicepreședintelui Comisiei juridice, „caracterul fascist al mișcării legionare este confirmat de către Academia Româna prin Dicționarul explicativ al limbii române din 1998 care la explicația atribuită legionarului precizează că acesta este „membru sau simpatizant al organizației fasciste din România interbelică sau gardist””. De asemenea, a precizat Nica, manualul de istorie din clasa a XII-a, aprobat de Ministerul Educației, spune că partide cu caracter fascist au apărut și în România în 1927.

Însă afirmaţiile deputatului Nica sunt inexacte, câtă vreme anul trecut, la interpelarea Procuraturii într-o anchetă având ca obiect pe dl Şerban Suru, Academia Română a stabilit că „nu se pot considera toate mişcările de extremă dreaptă din Europa ca mişcări exclusiv fasciste; fără îndoială că elemente comune există, dar nu până a duce la o concluzie radiclă în această privinţă; fiecare miţcare a avut specificul ei…”

Mişcarea Legionară a fost exonerată de comisia de anchetă preliminară pentru crime de război dinainte Tribunalului de la Nurnberg, reprezentanţii ei nefiind extrădaţi de occidentali în România comunistă. Mai mult, după 1947, legionarii au colaborat activ cu CIA şi alte instituţii ale statelor occidentale, în cele mai ample operaţiuni militare şi de spionaj desfăşurate împotriva comunismului în perioada războiului rece.

Buciumul.ro

Trăiască ROMÂNIA, Legiunea şi Căpitanul!

Semnaţi petiţia împotriva Legii antilegionare

Va rugam sa semnati acum si sa indemnati si pe altii sa semneze o petitie online impotriva proiectului de lege contra deţinuţilor politici (in fapt, o lege contra celei mai mari parti din elita intelectuala interbelica, a eroilor, martirilor si sfintilor nostri din perioada comunista, a istoriei si culturii noastre).

Prin noua lege, nu vom mai putea vorbi decât în termeni denigratori de Nae Ionescu, Paulescu, Simion Mehedinţi, Eliade, Noica, Cioran, Radu Gyr, George Manu, Nichifor Crainic etc. etc. Operele acestora vor fi puse la index. Nici unul dintre străluciţii noştri cărturari interbelici, dintre foştii deţinuţi poltici sau luptătorii în rezistenţă armată anticomunistă, care au fost membri în Mişcarea Legionară sau Frăţiile de Cruce, nu vor mai putea fi omagiaţi (prin statui, nume de străzi şi de instituţii, articole, cărţi, simpozioane şi conferinţe, filme etc). Nici unul dintre sfinţii închisorilor, începând cu Valeriu Gafencu, care au aparţinut ML sau FDC nu vor mai fi recunoscuţi ca atare în mod public, cinstiţi şi canonizaţi. Puteţi vedea conţinutul şi stadiul legii (adoptată în Senat, în lucru la Camera Deputaţilor) aici:

http://parlament.openpolitics.ro/politici/propuneri/89ecc3f5-abeb-4d51-a3e0-fe55aa8bbe77

Petiţia aici: http://www.petitieonline.net/petitie/pentru_apararea_memoriei_fostilor_detinuti_politici_din_perioada_comunista-p24143144.html

Doamne ajuta!