Despre necesitatea citirii molitfelor Sfântului Vasile cel Mare la început de an

Pr. Iustin Pârvu citind Molitfele Sfântului Vasile cel Mare – 01.01.2012

Cuvântul molitfă (molitvă, moliftă) vine din slavonul molitva, care înseamnă rugăciune.

Molitfele Sfântului Vasile cel Mare sunt rugăciuni de alungare a demonilor, dar în același timp și blesteme adresate acelorasi entități. Există molitfe de alungare a duhurilor scrise și de Sfântul Ioan Gură de Aur.

Ele trebuie citite de preoți cu pregătire specială (viață de post și rugăciune), dar și credincioșii care le solicită trebuie să se pregătească de asemena cu post, spovedanie etc. În prezent există tot mai  puțini preoți care acceptă să le citească (la cerere sau la început de an).

În afara situațiilor grave, când în mod obișnuit se solicită rostirea respectivelor rugăciuni, în mai multe zone din România s-a împământenit obiceiul de a se citi pe 1 ianuarie (când este și ziua de prăznuire a Sfântului Vasile cel Mare) în biserici, asupra tuturor credinciosilor participanți la Sfânta Liturghie.

Disputele în privința citirii sau necitirii acestor molitfe au început după 17 februarie 2011, atunci când Sinodul BOR a dat următoarea hotărâre:

„Pentru a se evita excesele străine de duhul credinţei şi al bunei-cuviinţe pastorale, precum şi practicile dăunătoare unităţii liturgice, episcopii chiriarhi vor adresa clerului îndrumarea pastorală şi duhovnicească de a respecta rânduiala citirii Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare în zile de post, în cazuri individuale şi, după caz, în legătură cu Taina Sfântului Maslu, atunci când bolnavul solicită, această rânduiala trebuind să fie însoţită de post şi spovedanie, atât din partea clericilor, cât şi a credincioşilor. În cadrul îndrumărilor respective se va preciza cu limpezime că citirea Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare în noaptea trecerii dintre ani este o practică regională (mai ales în sudul ţării) neaprobată de Sfântul Sinod, inexistentă în alte zone ale ţării şi mai ales în practica altor Biserici Ortodoxe surori.”

Pentru mulți preoți, această hotărâre a Sinodului „înțelepților” ierarhi ai BOR, a venit ca o izbăvire. Pe mulți i-am auzit exprimându-ți satisfacția că nu vor mai fi nevoiți să citească, asupra credincioșilor „îmbuibați cu mâncare și băutură” după noaptea de revelion, niște blesteme care în mod normal ar trebui citite unor veritabili asceți în devenire, la cerere și pe persoană fizică… Ba chiar pe unul l-am auzit spunând că răsuflă ușurat după decizia Sinodului.

Ce să facem părinților… Grea lupta cu încornorații! În 2011 v-a eliberat Sinodul. Pe mulți părinței îi va fi mustrat conștiința că îl blestemau pe diavol să iasă din burțile turmelor gurmande, dar credincioase. Vă dați seama cât se chinuia Scaraoțchi să iasă dintre bucatele îngurgitate de evlavioșii ortodocși? Greu…

Dincolo de tonul ironic, voi încerca să aduc câteva contraargumente împotriva celor ce contestă necesității citirii acestor rugăciuni.

Trec peste faptul că cel ce a propus interzicerea exorcismelor Sfântului Vasile cel Mare pe 1 ianuarie este un fost(?) episcop care s-a dovedit el însuși atacat de diavolii ignoranței, necunoașterii, ai judecării nedrepte (cazul Tanacu) și ai… desfrânării cu bărbați.

Principalele argumente aduse de contestatarii molitfelor sunt:

1 – faptul că trebuie citite în zi de post (pe 1 ianuarie nu se ține post);

2 – că trebuie citite individual, la cerere;

3- că participanții (credincios și preot) trebuie să se pregătească cu post și spovedanie;

4 – că această practică nu e aprobată de Sfântul Sinod și nu se practică în alte părți ale Ortodoxiei. 

Să încercăm niste răspunsuri:

La argumentul nr. 1… ce face un preot căruia i se solicită citirea molitfelor de către un credincios cu probleme, în această perioadă? Îl va pune să țină post aspru, eventual post negru?? Dar ia citiți aici:

„Dacă deschidem Tipicul cel Mare (al cunoscutului Părinte ierusalimitean Sfântul Sava cel Sfinţit † 531), devenit normativ în întreaga Biserică Ortodoxă, după care sunt săvârşite până astăzi majoritatea slujbelor din mănăstirile ortodoxe, citim aproape aceleaşi cuvinte: În ştiinţă să ne fie încă şi acestea: că de la Naşterea Domnului Hristos până la Sfintele Arătări ale lui Dumnezeu (Epifania sau Boboteaza – n. adm.) nu este post, nici nu se fac plecări de genunchi nici în Biserici şi nici în chilii.” – ziarullumina.ro

Așadar, dacă Sfinții Părinți spun că nu este post în această perioadă, eficiența molitfelor citite asupra unui credincios, NU poate fi condiționată de lipsa acestuia (a postului)!

Dar oricum, credincioșii care merg în dimineața de 1 ianuarie la slujbă, mai mult ca sigur, vor fi fiind dintre cei care nu abuzează de mâncare și băutură în noaptea dintre ani. Și în mod  normal, nimeni nu gustă nimic până după Sfânta Liturghie.

La argumentul nr. 2, celor care spun că rugăciunile de alungare a demonilor trebuie citite individual unei singure persoane și la cere, le dau un răspuns mai lung. Textul l-am postat și în articolul: Dovada că Molitfele Sfântului Vasile cel Mare au putere nu numai asupra diavolilor din cei posedaţi, la propriu, ci şi asupra celor care îi stăpânesc pe sectanţi şi nu numai dintr-un singur loc, ci din mai multe

Când popa Ioja Sinesie, de prin părțile Aradului, era întrebat, de colocatarii de pe priciuri, de ce a fost arestat, el răspundea, ca și cum ar fi vrut să se dezvinovățească:

– Păi, ce să fac, taică, dacă mă năpădiseră sectanții? Că eu nu știu teologhie d-asta domnească, precum sfinții părinți de deasupra mea!

Se referea la niște preoți catolici pe care îi considera sfinți fiindcă-i tot auzea vorbind despre teologie într-un fel din care el nu pricepea nimic. Și gradul lui de admirație era direct proporțional cu cel al neînțelegerii.

– Lasă-i părinte, pe sfinţii ăia și zi-ne cum a fost cu sectanții care te-au năpădit! insistau niște țărani de prin alte județe ale țării.

– Păi, uite-așa! Cum vă ziceam, ei mă dovedeau cu vorba, că vorbeau ca din carte, cu numere de versete din Biblie și multe altele pe care le uitasem de mult. Și atunci, ce să fac?

Bătrân1 și uituc cum eram, știind doar Sfânta Liturghie pe dinafară, mi-am zis să le vin de hac citind peste ei Blestemele Sfântului Vasile cel Mare. Și nu doar într-o zi, ci multe vineri la rând.

– Și tare s-or mai fi sinchisit ei de blestemele Sfântului! îl luă peste picior un țăran cu credință mai îndoielnică.

– Ba nu, taică! S-au sinchisit și chiar foarte tare!

– Adică, părinte? întrebă un moldovean mai sfios.

Adică s-au sinchisit așa de tare c-au început să moară, unul după altul, până ce s-au isprăvit cu toții: și cei din Micălaca, și cei din Mândruloc, și cei din alte părți de care nu știam. Și așa i-am dovedit, că mare-i puterea Sfântului!

– Și?

– Și asta-i! Că d-asta ajunsei și eu în închisoare, fraților. Că blestemul se duce unde-i trimis de popă, dar se și întoarce peste cel ce l-a trimis. Și, dacă popa-i nevrednic, cum am fost și eu, vai de nevrednicia lui! Și deci, de-a mea. Așa că d-aia trag eu acuma ce trag, aici, în temniță! (desigur, se subânțelege că părintele fusese condamnat de către comuniștii atei din așa-zise „motive politice“ și nu din rațiuni canonice, n.n). Că mi-a zis preoteasa să nu mă apuc de așa ceva, că doar aveam și eu multe păcate. Daʼ n-am ascultat-o. Cum să-i las eu pe nemernicii ăia să mă biruie pe mine, slujitorul Domnului? Nu trebuia eu să-L apăr?

– Daʼ chiar așa, părinte! Ucigându-i? Nu zice porunca a cincea să nu ucizi?

– Ba da, daʼ nu eu i-am ucis, ci cuvântul Sfântului Vasile, că și el, tot pe Domnul slujește!

– Daʼ și sectanții zic că slujesc pe Domnul, și atunci cum e? se mai auzi alt rob al Domnului întrebând.

L-or fi slujind ei, daʼ nu cum îi place Lui; așa că, Domnul le arată calea cea bună, luându-i din lumea aceasta și-ndreptându-i spre cealaltă.

– Daʼ cu ce preț, părinte?

– Cu prețul lor și al meu, nevrednicul; că pentru asta plătesc eu cu libertatea.

– O fi atunci și cum zici, părinte, da-i înfricoșător! m-ai adăugă țăranul care-l iscodise, retrăgându-se pe prici, lângă ceilalți.

Părintele Ioja, tulburat, se furișă și el sub un prici, ca să-și facă rugăciunile și canonul, murmurând: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!“.

Atâta doar, fără să ceară ceva pentru el. Și nu înceta nici când era scos cu toți ceilalți ca să se plimbe în cerc în curtea arsă de soare. Buzele i se mișcau mereu și atunci, rostind aceeași formulă.

Odată, însă, când se întorsese foarte tulburat de la plimbare și fu întrebat ce i se-ntâmplase, mărturisi rușinat că-n timpul plimbării în cerc, îi  venise deodată să întrerupă rugăciunea și să cânte conga2.

– Mare ispită! mai suspină el. Cel rău nu-mi dă pace nici măcar aici, unde-mi ispășesc păcatul!

Cei care-l vedeau mereu murmurând, cu capul plecat, se întrebau până când și cât va mai avea de ispășit popa. ”Numai Dumnezeu știe!” murmurau cei care auziseră că fusese osândit la temniță grea pentru ”ajutor legionar”. ”Și mai e și tuberculos, în ultimul hal!” oftau țăranii din jurul Aradului.

Dar lui nici nu-i păsa. Cu o cușmă spartă în vârful capului, prin care-i ieșea părul alb și cu o pereche de ochelari legați cu sfoară pe după urechi, aplecat de spate, își ducea osânda fără alt gând decât acela că tot ce pătimește se petrece numai cu îngăduința Domnului. De aceea nici nu cerea altceva în rugile sale, decât să-l miluiască.

Și totuși, odată, mai ceru ceva, dar nu lui Dumnezeu, ci preoților catolici, iezuiți, doctori în teologie și alte științe, care stăteau pe priciul de deasupra lui.

Auzindu-i cum discutau cu alți tineri, despre Dumnezeu, dogme și adevăruri mai puțin înțelese de el, ieși de pe priciul lui și le zise, privindu-i umil:

– Iertați-mă, cinstiți părinți! Eu sunt cel mai prost popă ortodox din lume și aș dori să-mi spuneți și mie ceva teologhie, că…

Și din ochi i se revărsa atâta lumină încât părinții iezuiți rămaseră muți. Ce să-i spună ei „celui mai prost și mai păcătos popă ortodox din lume”?…

– Părinte! încercă unul să rostească…

Dar vorba i se opri în gât și părintele Sinesie, stânjenit și el că-i întrerupsese din discuție, se retrase încetișor la locul lui, lăsând să dispară din fața lor ochelarii legați cu ață și căciula spartă.

– Ce să-i spunem noi despre teologie unui om ajuns în pragul sfințeniei? exclamă mai târziu unul dintre iezuiți, privind întrebător la ceilalți.

Dar, în afară de o lungă, foarte lungă tăcere, nu primi nici un răspuns.

(Marcel Petrişor – Trecute vieţi de domni, de robi şi de tovarăşi, Editura Vremea, 2008, pag. 57-59)

Deci spune părintele Sinesie: mi-am zis să le vin de hac citind peste ei Blestemele Sfântului Vasile cel Mare. Și nu doar într-o zi, ci multe vineri la rând”.

Le-a citit asupra mai multor oameni, care nu erau îndrăciți, cu spume la gură (sufereau de altă formă de îndrăcire). Nu le-a citit la cerere ci ca o armă împotriva dracilor arhiconi. Le-a citit de mai multe ori, (respectând rânduiala și alegând zilele de vineri, adică de post, când probabil postul nu era oprit). Le-a citit de la distanță. Efectul a fost garantat: „…s-au sinchisit așa de tare c-au început să moară, unul după altul, până ce s-au isprăvit cu toții: și cei din Micălaca, și cei din Mândruloc, și cei din alte părți de care nu știam. Și așa i-am dovedit, că mare-i puterea Sfântului!

Răzbunarea diavolilor totuși a existat, părintele fiind închis pe motive politice, dar… finalul a fost, câștigarea stării de sfințenie, prin nevoință, și a cununii de martir, pentru preotul respectiv.

La argumentul nr. 3 – În privința postului individual am arătat la punctul 1 că nu este perioadă de post între 25 decembrie și 4 ianuarie și nu se poate condiționa citirea și eficiența molitfelor de obligativitatea ținerii unui post aspru, când Biserica nu permite post aspru într-o perioadă de bucurie.

În privința spovedaniei, cine poate acuza în avans credincioșii practicanți de lipsa acesteia?!

 

Argumentul 4 poate fi de asemenea combătut. Că această practică nu există în alte Biserici Locale ale altor popoare, nu are nici o relevanță. Nici Sfântul Maslu nu se oficiază în alte parți ale Ortodoxiei la fel ca în România. La noi se face regulat, în zilele de post, dar și duminica după Sfânta Liturghie, pe când în celelalte patriarhii, doar la cerere și/sau numai pentru bolnavi trupește.

Nu vorbim de o practică greşită, ci mai degrabă de o relaţie specială, de o evlavie a poporului român la acest sfânt al cărui nume, cel puţin înainte, era foarte des întâlnit în rândurile bărbaţilor. Nu exista familie de ţărani care să nu aibă cel puţin un ,,Vasile,,  în familie. Tocmai de aceea, românii erau încredinţaţi că prin aceste rugăciuni speciale, făcute de ziua Sfântului, vor fi ocrotiţi de ,,cel rău,, nevoit să plece din casele lor, din gospodăriile lor, de la răspântii, departe în loc pustiu. 

Consider că mai de luat în calcul este voința poporului, care cere molitfele Sfântului Vasile decât discernământul unor pseudo-ierarhi (încă din 2011 erau pseudo), nedrepți și trădători ai credinței. Iar dacă privim mai atenți la înfățișarea lor, cu excepția câtorva mai bătrâni, am putea spune că îmbuibarea face casă bună cu distinșii chiriarhi. Numai că aceștia îmbuibați fiind, nu numai că nu solicită citirea molifelor, fie și în afara rânduielii, dar sunt chiar adversari ale acestui tip de rugăciuni.

Efectul? Demonizarea din ce în ce mai evidentă a păturilor conducătoare și bisericești și politice, cu repercursiuni negative, și directe în popor.

Și da, este demonizare în rândul ierarhilor, căci numai așa se explică trădările și ereziile la care aderă pe bandă rulantă mai-marii Bisericii. Căci nu poți să fii decât demonizat să semnezi erezii în Creta și să vii în țară pretinzând că ești ortodox.

Pe lângă toate acestea, se ignoră efectul pe orizontală al Harului. Pentru că în orice rugăciune rostită se invocă pogorârea Harului, ajutorului lui Dumnezeu direct sau indirect, prin sfinți. Și așa cum am amintit mai sus, țăranul român și poporul simplu în general avea și are convingerea că „puterea” Sfântului Vasile alungă demonii nu numai din oameni, dar și din locuri, case etc. Asta înțeleg prin efectul pe orizontală. Iar în privința exorcizării oamenilor, molitfele ceartă și alungă vrăjmașii netrupești nu numai din cei cu probleme grave (posedații ce au crize periodice), ci și din orice om ce este stăpânit mai mult sau mai puțin de o patimă.

Iată niște fragmente spre exemplificare: 

„Teme-te, fugi, pleacă, depărtează-te diavole necurate şi spurcate, cel de sub pământ, din adânc, înşelătorule, fără de chip, cel văzut pentru neruşinare, nevăzut pentru făţărie, ORIUNDE EŞTI sau UNDE MERGI, de eşti însuşi Veelzevuv sau cela ce scuturi,…”

Ce înseamnă „ORIUNDE EŞTI”? Şi ce înseamnă „UNDE MERGI”?
Şi iată şi continuarea:

„de te arăţi ca şarpele sau ca fiara, sau ca aburul, sau ca fumul; ori ca bărbat, ori ca femeie, ori ca jiganie, ori ca pasăre, sau vorbitor noaptea, sau surd, sau mut, sau care năvăleşti înfricoşând, sau sfâşii, sau unelteşti rele, în somn greu, sau întru boală, sau în neputinţă sau porneşti spre râs, sau aduci lacrimi de desmierdări; ori eşti desfrânat, ori rău mirositor, ori poftitor, ori făcător de desfătare, ori fermecător, ori îndemnător spre dragoste necurată, ori ghicitor în stele, ORI ŞEZI ÎN CASĂ, ori eşti fără de ruşine, ori iubitor de vrajbă, ori fără de astâmpăr; sau te schimbi cu luna, sau te întorci după un oarecare timp, sau vii dimineaţa, sau la amiază, sau la miezul nopţii, sau în orice vreme,”

Deci se izgoneşte diavolul nu numai din cel îndrăcit, ci şi din alte locuri, inclusiv din casa în care locuieşte!
Şi se mai vede că rugăciunea face referire la diavolii care induc anumite patimi: râs, dezmierdări, desfrânări, pofte, desfătări, farmece, îndemnuri spre dragoste necurată, ghicitorie în stele, lipsa ruşinii, iubitor de vrajbă…
Mă îndoiesc că toate acestea îl stăpânesc pe un biet posedat.

Şi iată şi un fragment din rugăciunea a treia:

„Izgoneşte din sufletul lui toată neputinţa, tot duhul necurat, scuturător, de sub pământ, din foc, împuţit, poftitor, iubitor de aur, iubitor de argint, turbat, desfrânat, tot diavolul necurat, întunecat, fără de chip, fără de ruşine.”

Iubire de aur, de argint… patimi pe care pe un biet posedat, zguduit periodic de spasme, chiar că nu-l mai interesează.
Nu mai amintesc de celelalte locuri pomenite în rugăciuni (de sub pământ, din adânc, din mlaştini etc), căci veţi spune că fac referire la locurile de provenienţă ale diavolilor. Cred că ce am arătat aici este suficient!

Și de asemenea, cred că am adus suficiente contraargumente celor ce sunt împotriva citirii acestor exorcisme la început de an.

Dar, pentru că au apărut alt fel de contestatari ai acestui obicei împământenit la români, dar de data aceasta nu din rândul preoților și ierarhilor care se îngrozesc de citirea molitfelor, ci din rândul părinților mărturisitori împotriva ecumenismului, mă străduiesc să dau un răspuns și sfințiilor lor, nădajduind să nu produc supărare.

Principalul argument critic este împotriva citirii molitfelor după Sfânta Liturghie. Mai sunt și altele, pe care nu le mai reiau.

Le puteți citi la articolul: Este bine să se citească Molitfele Sfântului Vasile cel Mare după Sfânta și dumnezeiasca Liturghie?!

Încerc doar niște răspunsuri: 

  1. Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare are ca scop împărtășirea credincioșilor. Adevărat! Dar de unde reiese că accentul este pus pe 1 ianuarie pe Molitfe și nu pe împărtășirea credincioșilor? Din râvna pe care credincioșii o au pentru ascultarea acestora? Nu cred ca e un argument viabil. Nu cred că e o schimbare a priorităților și nu anulează nimeni Sfânta Euharistie. De ce nu poți spune unor credincioși ce s-au împărtășit cu Hristos „ieși diavole”? Dar oare nu spune textul molitfelor: „de te arăţi ca şarpele sau ca fiara, sau ca aburul, sau ca fumul; ori ca bărbat, ori ca femeie, ori ca jiganie, ori ca pasăre, sau vorbitor noaptea, sau surd, sau mut, sau care năvăleşti înfricoşând, sau sfâşii, sau unelteşti rele, în somn greu, sau întru boală, sau în neputinţă sau porneşti spre râs, sau aduci lacrimi de desmierdări;….” sau „Izgoneşte din sufletul lui toată neputinţa, tot duhul necurat…… poftitor, iubitor de aur, iubitor de argint,…”    Știut este că după momentul cuminecării cu Sfintele Taine, ortodoxul este uneori atacat de vrășmași, prin spaime năluciri și tot felul de ispite, în semn de răzbunare pentru darul dumnezeiesc ce l-a primit omul la Sfânta Liturghie. Și dacă demonii stau în preajma persoanei ce s-a împărtășit așteptând să-i creeze vreo ispită, DE CE nu pot fi ei exorcizați?? Am arătat mai sus că nu numai din interiorul trupul este alungat diavolul, ci și din preajma lui.    Iar dacă prin împărtășire, patimi ca iubirea de argint sau altele, observăm după un oarecare timp că revin  sau nu dispar din viața ortodoxului cuminecat, oare nu înseamnă că dracii întreținători ai acestor patimi rămân în preajmă sau chiar nici nu ies așa usor din om, cel mult patimile respective estompându-se în orele de după primirea Sfintelor Taine? Și atunci aceștia nu trebuie exorcizați și ei, pentru a ajuta credinciosul și a completa efectul Euharistiei?
  2. Sfântul Vasile cel Mare a scris Sfânta Liturghie cu scopul de a se împărtăși credincioșii participanți la slujbă, dar n-am auzit să fi interzis vreun timp în care să fie citite Molitfele sale.
  3. Decât să găsim un argument contra exorcismelor pe 1 ianurie în suprapunerea sărbătorii Tăierii împrejur a Domnului cu ziua Sfântului Vasile cel Mare, fără de care cea de-a doua nu ar fi beneficiat de o Sfântă Liturghie, mai bine ne-am gândi că este o ocazie dată de Dumnezeu spre cinstirea și a Sfântului Vasile, prin citirea rugăciunilor sale, pe lângă praznicul împărătesc al Tăierii Împrejur a MÂNTUITORULUI.
  4. Tocmai că în Molitfelnic nu există o rânduială special menționată pentru timpul de citire al Molitfelor, poate fi un argument că nu este interzis nici când să fie citite. Am arătat mai sus că textele Molitfelor NU prevăd exorcisme doar pentru cazuri speciale de demonizare, ci pentru tot felul de patimi! Într-o perioadă în care Biserica dezleagă la mîncare de dulce, NU este un non-sens a suține practica citirii Molitfelor nici înainte, nici după Sfânta Liturghie și nici în alt timp în care se obișnuiește a se mai face.

Este suficient să privim la „evoluția” societății românești, care numai evoluție nu e, din 2011 încoace pentru a vedea că, dimpotrivă, mai mult rău a adus NECITIREA Molitfelor, căci marea majoritate a preoților, atât ecumeniști, cât și antiecumeniști, urmează decizia nefericită a Sinodului BOR, de atunci.

În încheiere, sperând că n-am supărat pe nimeni, mai puțin poate pe ecumeniști, concluzionez că citirea Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare, după umila mea părere, poate fi făcută atât înainte de Sfânta Liturghie, cât și după, dar și în noaptea dintre ani. Și întrucât, în această perioadă există dezlegare de post, cu ajutorul Sfântului capadocian, vom fi apărați de ispitele determinate de o slabă asceză în pregătirea pentru aceste exorcisme.

Reclame

4 gânduri despre „Despre necesitatea citirii molitfelor Sfântului Vasile cel Mare la început de an

  1. este folositor sa se citeasca aceste sfinte molitfe chiar in ziua Sf. Ierarh Vasile pt ca ajuta si Sfantul la izgonire avand dar impotriva dracilor. Si e mai bine pt preot sa citeasca dupa Sf. Liturghie caci e proaspat impartasit cu Harul Duhului Sfant si s-a rugat in Sf. Altar impreuna cu Sf. Vasile ca sa primeasca curaj pt aceste molitfe , pt ca preotul este unealta cu care Duhul Sfant alunga demoni prin rugaciunile Sf. Vasile.
    Si apoi …cu cat mai multi credinciosi impartasiti in Biserica in aceasta zi…cu atat este mai puternica rugaciunea caci si credinciosul participa la alungarea demonilor din toata Romania, se roaga impreuna cu Sf. Vasile pt a alunga demonii din casele lor, din neamurile putin credincioase , din copii si tinerii care nu se duc la Biserica ci , saracii se distreaza pe undeva, si din toti ereticii , sectantii ca sa plece demonii din preajma lor si sa fie mai pasnici, doar doar si-or da seama ca trebuie sa se indrepte prin pocainta adevarata si credintă dreapta.
    Deci avem numai de castigat de la aceste Molitfe. , nimic de pierdut.
    Sa ne ajute Dumnezeu sa fim mai credinciosi anul acesta, macar cat un graunte de mustar sa putem muta muntii necredintei si ai ereziilor si sa le aruncam in mare, Amin.
    Doamne ajuta!

    Apreciază

  2. Într-adevăr, toți suntem îndrăciți într-un anumit procent. Deci, tuturor le este de folos citirea acestor molitfe!
    Daca s-ar citi săptămânal molitfele sf. Vasile cel Mare s-ar curăța mult oamenii, animalele, văzduhul și toată țara de o mulțime de diavoli.
    Însă mai întâi, cred că ar fi bine să se citească molitfele sf. Vasile cel Mare asupra ierarhilor trădători și prigonitori așa cum a procedat părintele pomenit mai sus. (am glumit, oarecum!)

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s