Gruparea formată din ucenicii părintelui Vasile Novikov a fost interzisă in Rusia fiind considerată extremistă

Citez articolul: O grupare extremista crestin-ortodoxa a fost interzisa

Tribunalul regional din Tula – Rusia, la 165 km de Moscova – a inclus pe listagruparilor religioase extremiste, gruparea intitulata „In cinstea Icoanei Maicii Domnului ‘Imparateasa’„.

O grupare extremista ortodoxa a fost interzisa in Rusia

Tribunalul regional a luat aceasta decizie luni, conform Interfax, care a citat un consilier superior al procurorului regional, Libovi Kuznetova. Potrivit acesteia, grupul religios nu a fost înregistrat și funcționa pe teritoriul Regiunii Tula, inca din 2008.

„Membrii acestui grup religios oficiaza slujbe religioase, în timpul cărora si-au exprimat în mod negativ pozitia în raport cu conducătorii Bisericii Ortodoxecanonice, cu reprezentanții altor religii, cu alte grupuri etnice, îndemnându-i pe participantii la slujbe să refuze să-și îndeplinească drepturile civile, responsabilitățile, și sa comita alte acte ilegale” – a declarat reprezentantul procuraturii.

Gruparea „In cinstea Icoanei Maicii Domnului ‘Imparateasa'”, declarata extremista

Gruparea religioasă „In cinstea Icoanei Maicii Domnului ‘Imparateasa'” era bine-cunoscuta printre localnici, functionand de fapt ca mănăstire si fiind alcatuită din aproximativ 70 de persoane. Ei sunt adepți ai preotului Vasili Novikov, caruia i-a fost, anterior, interzisa slujirea.

Gruparea distribuia în mod public literatură și materiale video religioase, cu un conținut care viza incitarea la ură sau la ostilitati, umilirea unor persoane sau a unui grup de persoane, pe motiv de naționalitate, religie.

De acum, gruparea religioasa ortodoxa „în cinstea Icoanei Maicii Domnului ‘Imparteasa'” este considerata grupare extremista și i se interzice activitatea pe teritoriul Rusiei. 


Mi-e greu să cred că un părinte care spunea că trebuie sa nu urâm pe nimeni, după porunca Mântuitorului, a lăsat ucenici care incită la ură împotriva altor etnii. În ce privește ura împotriva altor religii… știm cum interpretează ecumeniștii. Nu cumva e o nouă persecuție a patriarhiei Moscovei și a sistemului împotriva unor oameni incomozi? 

Reamintesc unele filme cu predici ale părintelui Vasile Novikov: 

Sfântul Mărturisitor ale cărui fotografii sângerează şi izvorăsc mir, ne avertiza cu îndrăzneală că, codul de identificare din 13 cifre ce se află în buletine, paşapoarte, poliţe – este lepădare de Hristos. – youtube

19 gânduri despre „Gruparea formată din ucenicii părintelui Vasile Novikov a fost interzisă in Rusia fiind considerată extremistă

    • probabil ca tu teai documentat prea mult dupa r.i.c alias cuvantul kakadox ca numai acolo se umbla mult cu cioara vopsita, mentorii lor fiind iereziarhul bartolomeu si serafim joanta

      Apreciază

  1. Dupa cum Pastorul Adevărat Sfantul Parinte Marturisitor Vasile Novikov a fost prigonit ,hartuit si omorât cu mârșăvie de masonii in sutana prin radiere tot așa si turma sa a Pastorului Adevarat este prigonita ,hartuita si DUMNEZEU CU MILA pina când …
    …pina intr o zi ,mai bine spus noapte spre zi pentru lupii in piei de oaie de la Moscova ,Bucuresti , Constantinopol …si toți dracii fara coarne de pe tot intreg pământul când sabia cu doua tăișuri va porni si toată uscăciunea va fi retezata iar locul spurcaciunii pe pamant nu se va mai găsi ci doar in fundul iadului acolo unde i locul
    Amin.

    Apreciază

  2. Dupa cum Pastorul Adevărat Sfantul Parinte Marturisitor Vasile Novikov a fost prigonit ,hartuit si omorât cu mârșăvie de masonii in sutana prin radiere tot așa si turma sa a Pastorului Adevarat este prigonita ,hartuita si DUMNEZEU CU MILA pina când …
    …pina intr o zi ,mai bine spus noapte spre zi pentru lupii in piei de oaie de la Moscova ,Bucuresti , Constantinopol …si toți dracii fara coarne de pe tot intreg pământul când sabia cu doua tăișuri va porni si toată uscăciunea va fi retezata iar locul spurcaciunii pe pamant nu se va mai găsi ci doar in fundul iadului acolo unde i locul
    Amin.
    SFINTE PARINTE VASILE NOVIKOV ROAGA TE SI PENTRU noi ,

    Apreciază

  3. mihai
    Mihai…e drept că părintele împotriva cipurilor a vorbit f. bine!! ….dar nu e limpede de ce făcea dezlegarea păcatelor colectivă….!!! Am fost f nedumerită si am luat această înregistrare si m-am dus si am arătat-o la 3 mari duhovnici…care „toți „ cei 3 mi-au spus la fel:…„nu e bine ”ce făcut!!..chiar unul din ei a zis:”ia te uită ce invenție!!”.Deci dacă el facea dezlegarea ppcatelor asa cum se vede aici…nu e bine de loc pentru el si pentri cei ce le făcea așa ceva?!!

    Apreciază

  4. mihai |
    probabil ca tu teai documentat prea mult dupa r.i.c alias cuvantul kakadox ca numai acolo se umbla mult cu cioara vopsita, mentorii lor fiind iereziarhul bartolomeu si serafim joanta

    cui te adresezi? si despre ce vorba?

    Apreciază

    • Pai referitor la acel jegos de blog r.i.c unde team vazut acolo daca nu cumva o fi altcineva cu numele de maria ca normal nu este numai o singura marie, tin sa-ti amintesc/ ca acel blog are ft multe articole super infecte si am vazut indivizi cu ft multe fete, adica intrau pe saccsiv si apologeticum si faceau pe ,,evlaviosi” iar pe jivina aceea de blog improscau cu noroi si erau facuti albie de porci si monahul teodot dar si cei depe saccsiv si apologeticum iar la r.i.c la un momendat intra si victor roncea unde dadea si ala cu mucii in fasole desi pina nu de mult se tiganeau, problema nu e ca intra si comenteaza acolo ci faptul ca debitau toate timpeniile, si eu intram pe acel blog pina am vazut in ce baligar se scalda

      Apreciază

        • ,, trei mari duhovnici” …TREBUIAU SA VADA CA ACEST PARINTE ESTE SFANT …NUMAI POZELE privind adica ICOANA CHIPULUI SAU ARATA O SFINTENIE SI O MARE PUTERE DE BIRUINTA ASUPRA satanei ;
          Pe cei ” trei mari duhovnici ” intrea ba i acum și de sinodul de la Creta dacă sunt în ORTHODOXIE acești ” trei mari duhovnici ” adică exclus Slătioara si stilul vechi de pe acest pământ care sunt în deocamdată in rătăcire.
          Ochii acestui PARINTE DRAG VASILE NOVIKOV si SFANT MARTURISITOR SPUNE Totul ” nu sunteți singuri în această Luptă , sunt cu voi”
          Cine are ochi de văzut VEDE si urechi de auzit AUDE .

          Apreciază

Lasă un comentariu