De ce au fost două proteste în București pe 20 martie

PROTEST în Piața Victoriei. Manifestanții strigă "Libertate, libertate!" | Stiri Diaspora

Foto – stiridiaspora.ro

De ce au fost două proteste în București?

Principalul responsabil pentru divizarea protestatarilor consider că este Pompiliu Diplan. Dacă a fost rău…, dacă a fost bine având în vedere că așa protestele și marșurile au ocupat o suprafață mai mare a Capitalei, nu știu.

Pe 7 martie, după protestul din acea zi, Diplan și avocatul Dan Chitic au căzut de acord ca manifestanții din deja anunțata zi de 20 martie să se strângă la Piața Victoriei, să se pornească în marș, cu oprire în Piața Universității și de acolo să se continue spre Parcul Izvor, la Parlament.

Peste câteva zile s-au răzgandit și fiecare dintre organizatori a anunțat locuri diferite pentru proteste. Diplan cu a lui „Stare de Libertate” la Universitate, iar celălalt punct să fie Piața Victoriei, ulterior urmând să aflăm că organizatorul este Dan Chitic. De ce s-au împărțit?

Motivul este simplu de dedus: Diana Șoșoacă.

Pompiliu Diplan pare că este unul din cei mai mari adversari ai ascensiunii avocatei  și senatoareai mai sus pomenite. După ce a intrat în politică și a ajuns în Senat pe listele partidului AUR, Diplan a declarat-o trădătoare și mare dezamăgire, dat fiind faptul că el promova boicotarea alegerilor din 6 decembrie 2020 și neimplicarea în politică.

Boicotul lui și al altora, din păcate a dus la intrarea la guvernare a celei mai nocive coaliții de profitori, anticreștini, neo-marxiști bolșevici și trădători ai României – PNL-USR-PLUS-UDMR. O combinație mai toxică pentru România nici că se putea.

Apoi, desi Diana Șoșoacă a fost dată afară din AUR și a devenit senator independent, împăcarea între cei doi nu s-a produs.

Dar Diana Șoșoacă a rămas prietenă cu Chitic, organizatorul de la Victoriei. Aceasta urma să participe și ea , împreună cu alte vedete din „on line”, la manifestația avocatului. Așa că au decis să fie două proteste și să se unească în Parcul Izvor (anterior vorbeau de o unire la Universitate).

S-au adunat multe mii de oameni în cele două puncte: Piața Victoriei și Piața Universității.

Pe de o parte Chitic, cu Șoșoacă, Luis Lazarus, Codruța Cerva, Iozefina Pascal, Adriana Bahmuțeanu, Iulian Capsali etc, iar pe de altă parte Diplan cu Mihai Târnoveanu, Mircea Pușcașu etc.

Multe mii de oameni și la Victoriei și la Universitate. Greu de estimat câte…

În Piața Victoriei, după alocuțiunile vorbitorilor și mai  multe melodii patriotice  care au răsunat în difuzoare, s-a plecat în marș spre Parcul Izvor pe un traseu ocolitor, care să NU includă și Universitatea (probabil la solicitarea Jandarmerie). De remarcat faptul că avocatul Chitic nu avea trecut în Protocolul semnat cu Primaria Capitalei nici un traseu pentru marș. Cred că a fost o înțelegere ad-hoc a traseului ( Calea/strada Buzești, strada Berzei, strada Vasile Pârvan, Parcul Izvor).

Ceilalți au fost îndrumați de Jandarmi pe traseul Universității, Centrul Vechi, Calea Victoriei, Bd-ul Națiunile Unite (?), Parcul Izvor.

Primii care au ajuns în parcul de lângă Parlament au fost cei de la Universitate.

Manifestanții de la Victoriei au fost opriți în apropierea Parcului Izvor pentru a li se transmite că odată intrați în parc nu vor trebuie să inainteze spre cei deja sosiți de la Universitate decât dacă organizatorul care avea protocol cu Primăria în acel loc (Pompiliu Diplan) ar fi de acord. Dan Chitic s-a dus să vorbească cu Diplan. În tot acest timp, mulțimea împiedicată de jandarmi să ajungă în partea de sud a parcului, scanda nemulțumită. Un haos aproape generalizat. Apoi și-a făcut apariția Chitic care a spus că „mergem spre ceilalți”.

Video – Momentul UNIC al unirii celor două mari grupuri de protestatari veniți în Parcul Izvor pe trasee diferite

Grupurile s-au unit în urale , scandări și sunete de vuvuzele.

Manifestația a continuat un timp, fără a fi coordonată de cineva, căci încă nu se instalasera difuzoarele și instalația de sosnorizare. Încercările lui Diplan de a vorbi la o portavoce erau ineficiente.

Un moment tensionat s-a petrecut în flancul stâng al mulțimii, când Diana Șoșoacă și-a făcut apariția și înconjurată de un grup compact de admiratori, ce scandau „Diana, Diana”, a încercat să ajungă în locul de unde vorbea Diplan. Acel loc însă era înconjurat de garduri și la un moment dat au fost și un ușor conflict și cu jandarmii. Pompiliu Diplan privea îngrijorat spre grupul ce o avea în centru pe Diana Șoșoacă, dar în același timp încerca să ignore incidentul. Apoi, atât înainte cât și după ce au fost puse în funcțiune boxele, a manevrat cu viclenie mulțimea cerând să se scandeze tot mai tare ca nu cumva să se facă auzită celebra lui adversară, ce pusese și ea mâna pe o portavoce, (destul de slabă însă). După mai multe încercări ale grupului de a o urca pe Diana pe șcenă, aceasta a renunțat retrăgându-se în afara mulțimii, în partea stângă, nu înainte de a striga că Diplan este „un securist”, diversionist (?) etc…

Marea majoritate a mulțimii protestatarilor nu a observat incidentul, cu excepția celor de pe flancul stâng.

Spre încheierea manifestației, unii își manifestau nemulțumirea că Diana Șoșoacă nu a fost lăsată să vorbească.

A fost lăsat totuși pe scenă să spună câteva cuvinte avocatul Dan Chitic care a invitat pe doritori să meargă la Cotroceni pentru a scanda și la Palatul unde se află principalul vinovat al stării actuale din țară – Klaus Iohannis. Au mers acolo peste 100 de persoane. Ulterior a ajuns la Cotroceni și Diana Șoșoacă cu grupul ei.

Din punctul meu de vedere Pompiliu Diplan joacă rolul unui dezbinator, care din orgolii personale, încearcă să împiedice ascensiunea publică a Dianei Șoșoacă. Nu știu cum își închipuie el că se pot rezolva lucrurile din afara scenei politice, atâta vreme cât legile în Parlament se fac. De semenea, cred că se pot găsi și alți organizatori de proteste în afara lui Diplan.

Înțelept ar fi ca toți să se unească și să lase orgoliile deoparte pentru a reuși ceva în fața infernalei mașinării a sistemului.

Cu Dumnezeu înainte!

 

PS: Ceea ce nu știe Diplan este că Diana Șoșoacă, cu toate lipsurile ei, are sprijinul duhovnicesc al multor preoți, călugări și pustnici, care se roagă să reușească să facă ceva pentru țară.

 

Aici se văd încercările disperate ale lui Pompiliu Diplan și Mihai Târnoveanu de a acoperi scandările grupului ce o susținea pe Diana Șoșoacă:

 

Fotografii de la proteste:

 

 

 

5 gânduri despre „De ce au fost două proteste în București pe 20 martie

  1. Stând strâmb si judecând drept, Diplan nu are puterea de foc a Dianei Sosoaca si e încrezut si deci prost pâna la urma, daca nu-si schimba atitudinea.
    Nu sunt destui cetateni gata sa se sacrifice, protestând, ca sa-i mai si dezbini.
    Pacat de Dumnezeu

    Apreciază

    • Ce relevanta are intrebarea asta, domnule Puscasu?
      La proteste vin oricum tot felul de oameni (ortodocsi, eretici de diferite denominatiuni, papistasi, atei, rockeri, ecumenisti etc) si va rugati cu ei. Spuneti „Tatal nostru” impreuna cu ei impotriva canoanelor care condamna rugaciunea in comun cu ereticii.
      Poate n-ati observat ca acest blog sustine Ortodoxia conform canoanelor si sustine preotii nepomenitori care au o marturisire moderata.
      Deci daca la proteste vin oricum tot felul de oameni, ce aveti impotriva Dianei Sosoaca, care e ortodoxa desi nu cunoaste in detaliu Ortodoxia?
      Ce-i reprosati din ceea ce zice sau face?
      Nu spune ea adevarul in Parlamentul Romaniei? De ce o excludeti? De ce nu colaborati si dvs si dl. Diplan cu dansa?

      Apreciază

  2. „Înțelept ar fi ca toți să se unească și să lase orgoliile deoparte pentru a reuși ceva în fața infernalei mașinării a sistemului.”
    CORECT!

    Generalul Radu Theodoru – către Mihai Târnoveanu:

    Dă-ți două palme și ridică-te
    https://www.incorectpolitic.com/da-ti-doua-palme-si-ridica-te/

    Scrisoare deschisă către Neamul Românesc
    https://www.incorectpolitic.com/scrisoare-deschisa-catre-neamul-romanesc/

    Ultimul interviu cu autorul Mihai Șerban
    https://www.incorectpolitic.com/exploziv-ultimul-interviu-cu-mihai-serban/

    De ce nu avem AER (Acţiuni pentru Eliberarea României)
    Cîteva posibile explicaţii pentru faptul că nu se ridică o forţă politică
    https://www.incorectpolitic.com/de-ce-nu-avem-aer-actiuni-pentru-eliberarea-romaniei/

    Cele 4 activităţi esenţiale fără de care patrioţii nu pot face nimic în favoarea poporului român
    https://www.trezirealarealitate.ro/2018/03/cele-4-activitati-esentiale-fara-de-care-patriotii-nu-pot-face-nimic-in-favoarea-poporului-roman/

    Din păcate, românii nu învaţă mai nimic din istoria României…

    Apreciază

  3. Felicităriiiiiiiiiiiiiiiiiii, domniilor Mihail Târniveanu, Pompiliu Diplan, Mircea Pașcu și tuturor celor care sunt alături de cei trei patrioți adevărați, DOAMNE AJUTĂ !
    Cu DUMNEZEU ÎNAINTE !
    NIMIC FĂRĂ DUMNEZEU !

    Apreciază

Lasă un comentariu