Despre faptul că Sfânta Împărtăşanie este carnea şi sângele Domnului şi despre valabilitatea calendarului pe stil nou

Pe când era paraclisier, în anul 1932, Pãrintele Cleopa a
fost martor ocular la câteva minuni petrecute în timpul Sfintei
Liturghii, în biserica Schitului Sihãstria.
Iatã ce ne povestea el:
”Sã vedeţi ce-am pãţit aici cu un preot foarte bun,
Calistrat Bobu. Ca duhovnic, a trecut odatã pe la o maicã care
se nevoia în pãdure. Pe atunci în pãdure erau vreo 50 de
pustnici. Ea i-a spus Pãrintelui Calistrat: ”La voi nu se pogoarã
Duhul Sfânt, cã aţi trecut pe stilul nou!” De atunci, Pãrintele
Calistrat era în îndoialã.
Odatã, pe când eram paraclisier, am observat cã anafora
de la stareţ era albã şi dulce, iar cea de la Pãrintele Calistrat era
verzuie şi acrã. Atunci l-am întrebat pe Pãrintele Ioanichie:
– Pãrinte staret, de ce când slujeşte pãrintele Calistrat,
anafora este verzuie şi acrã?
– Mãi, bãiete, slujeşte cu îndoialã! S-a dus la o pustnicã
din pãdure şi ea i-a spus cã nu vine darul Duhului Sfânt la
Liturghie din cauza calendarului. Şi i-am spus cã are s-o
pãţeascã, fiindcã el se îndoieşte cã nu vine Duhul Sfânt!
Odatã Pãrintele Calistrat sãvârşea Sfânta Liturghie şi
când a chemat harul Duhului Sfânt, numai ce vede cã agneţul s-a
fãcut carne şi curgea sânge pe Sfântul Disc şi pe Sfântul
Antimis. Iar când s-a uitat în Sfântul Potir a vãzut sânge.
Atunci m-a chemat pe mine:
– Frate Constantin, ia vino încoace! Ce vezi?
– Vai, pãrinte Calistrat! Sfânta Împãrtãşanie s-a fãcut
carne şi sânge!
Atunci m-a trimis sã-l chem pe pãrintele stareş. Stareţul,
când a venit, a pus sã se citeascã Psaltirea la stranã şi a zis:
– Ei! Pãrinte Calistrat, acum crezi cã vine Duhul Sfânt
şi preface Darurile?
– Iartã-mã, pãrinte! Şi a cãzut în genunchi.
– Ia uite! A venit Duhul Sfânt? S-a fãcut carne? S-a
fãcut sânge? Te mai îndoiesti de acum, pãrinte?
– Cred, pãrinte stareţ. Te rog, iartã-mã!
– Ia şi strânge Sfintele Taine!
Apoi a fãcut cu dalta o gaurã în piciorul Sfintei Mese,
cã Sfânta Masã este Mormântul Domnului, li a îngropat acolo
Sfintele Taine, cum ne învaţã Sfinţii Pãrinţi. Iar potirul l-a
sfinţit din nou şi l-a spãlat la spãlãtoarea din Altar împreunã cu
Sfântul Antimis. Şi am stat câteva ore pânã s-a citit Psaltirea
toatã. Apoi a început din nou rânduiala Sfintei Liturghii,
continuând de la Proscomidie: ”Şi unul din ostaşi cu suliţa
coasta Lui a împuns…”. Şi aşa s-a sãvârşit Sfânta Liturghie şi
nu s-a mai repetat acea minune.
– Acum crezi? i-a zis stareţul.
– Cred, pãrinte!
Apoi, Pãrintele Ioanichie i-a dat canon 40 de zile şi i-a
zis: ”De ce nu crezi, când eu îţi spun, şi te duci la babe sã te
înveţe despre calendar?” Asta s-a petrecut în anul 1932.

Arhim. Ioanichie Bălan, „Viaţa şi nevoinţele Părintelui Cleopa”
Sursa: http://mihaikon.wordpress.com/

  Părintele Ioanichie Moroi (1859-1944)