Din nou despre tăblițele de la Sinaia – Noi informații despre existența unor tăblițe originale, din AUR

Image result for tablitele de aur de la sinaia

 

Informații conform cărora Carol I ar fi păstrat un număr de tăblițe în forma lor originală, din aur, pe care le-ar fi lăsat moștenire regelui Carol al II-lea. Acesta ar fi scos din țară un număr de exemplare în 1940, în urma fugii sale în Portugalia. Un alt număr de tăblițe, iar fi rămas fiului său Mihai. Acesta (regele Mihai), după evenimentele de la 23 august 1944, în speranța păstrării lui pe tronul României de către sovietici, i le-ar fi dăruit (aproximativ 50 de tăblițe) unui general rus. Inutil însă căci s-au descotorosit de el în 1947.

Despre existența unei cărți, „CARTEA de Aur a TRACILOR” (un volum sau două) scrisă de un autor rus, Alexei Umnov-Denisov, care pretinde că a studiat 50 de tăblițe getice din aur și alte 50 de plumb, procurate din România, pe care le „descifrează” și interpretează în stil panslavist.

Povestea acestor tăblițe, care dacă ar fi acceptate de mediul academic ca autentice ar răsturna multe din ce știm noi despre istoria antică, este una controversată, cu elemente care ar putea-o plasa în zona de Teorie a Conspirației, dar, în același timp, cu o serie de aspecte concrete, verificabile, care ne pun serios pe gânduri în ce privește buna-credință a celor care au avut acces la ele în decursul timpului.

Povestea scoaterii la lumină a tezaurului este una demnă de filmele polițiste. În anul 1943, directorul Muzeului de Antichități era istoricul Ioan Nistor. Acesta, deși a preluat ideea predecesorilor săi, potrivit căreia tăblițele erau niște falsuri, era foarte interesat de informația istorică care apărea pe tăblițe și le-a studiat în secret, descoperind câteva lucruri deosebit de interesante, care puteau da peste cap teoria potrivit căreia erau niște falsuri. În consecință, și-a propus să scrie o carte despre Tăblițele de Plumb, însă, pentru a nu fi discreditat de confrații lui istorici și arheologi, a hotărât să recurgă la o strategie abilă, propunându-i Marioarei Golescu, o pasionată de istorie din înalta societate, să scrie ea această carte, Ioan Nistor urmând să o consilieze. Acceptând propunerea istoricului, Marioara Golescu a decis să fotografieze plăcuțele din plumb apelând la tânărul Dan Romalo, fiul prietenei sale cele mai bune, care era fotograf.

Astfel, după cum relatează chiar Dan Romalo în filmul documentar Misterul Plăcuțelor de la Sinaia, artefactele au fost scoase pe rând din depozitele Institutului, fără autorizație legală, pentru a fi fotografiate. În anul 2003, la peste 50 de ani de la momentul în care au fost fotografiate, Dan Romalo a publicat o carte – „Cronică getă apocrifă pe plăci de plumb” – în care publica peste 100 dintre plăcile fotografiate în tinerețe. Dn păcate, astăzi, la Institutul de Arheologie din București mai pot fi găsite doar 34!!! Restul au dispărut în mod fraudulos…

Până aici sunt lucruri cunoscute de cei interesați. Ceea ce vă propun în emisiunea de astăzi, împreună cu invitatul meu, este o nouă perspectivă asupra lor, dată de informații recente. Pe de o parte o să vă prezentăm unele probe inedite ale autenticității lor, iar pe de altă parte vom discuta despre apariția în Rusia a unei cărți numite CARTEA de Aur a TRACILOR, unde autorul rus analizează tăblițele din România, dar și 50 de tăblițe necunoscute care, pretinde acesta, ar fi din aur și s-ar afla pe teritoriul Rusiei… Informațiile sunt, vă asigur, la prima mână, pentru că invitatul meu, dl Dumitru Ioncică, directorul editurii Uranus, comunică de mai multe luni cu autorul rus, autor care și-a prezentat cartea inclusiv la Ambasada Rusă din București. – Daniel Roxin

Iată ce spune invitatul lui Roxin, Dumitru Ioncică în articolul Pe urmele tăbliţelor de aur de la Sinaia. Se va cutrenura ACADEMIA ROMÂNĂ de adevărul înscris cu litere de aur în aceste unice tăbliţe din lume ?:

Și totuși, tăblițele originare au fost de aur!

În anul 2014 apare la Sankt Petersburg cartea ЗОЛОТАЯ КНИГА ФРАКИЙЦЕВ, în românește CARTEA DE AUR A TRACILOR, scrisă de lingvistul rus Alexei Umnov-Denisov, o istorie a traco-geto-dacilor ale căror rădăcini lingvistul rus le stabilește în vremea lui Moise. Să ne amintim că istoricul italian Nicoló Zeno în Cărțile geților așază rădăcinile strămoșilor noștri tot în vremurile biblice între descendenții lui Noe. Baza documentară pe care o utilizează lingvistul rus este constituită de tăblițele de la Sinaia!Și Umnov datează turnarea tăblițelor! După propria-i mărturisire, el a descifrat o sută de tăblițe, 50 de plumb procurate din România de la Institutul de Arheologie și 50 de aur a căror proveniență n-o poate divulga și că datele obținute din aceste tăblițe l-au îndreptățit să scrie o mică istorie a lumii în care personajul principal îl constituie vechii români.

Din introducerea cărții aflăm că la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele a fost testată o tăbliță de aur a cărei vechime a fost stabilită la mai mult de două mii de ani. Cartea lingvistului rus este bogat ilustrată cu imagini ale tăblițelor din care și-a luat informațiile, inclusiv cele de aur, precum și cu alte artefacte istorice vechi care-i susțin demersul. Și multe altele.

Până când va apărea cartea în limba română, iată cum o poveste care părea un amestec de zvon și imaginar se transformă într-o realitate care în mod sigur va trezi mult interes, dar nu știm cum va fi digerată de oficiali. Să ne reamintim de temerea dr. Alexandru Suceveanu din Prefața cărții lui Dan Romalo: dacă tăblițele sunt adevărate ar provoca un adevărat seism în istoria limbii române!. Are Academia Română un echipament adecvat seismului?

 

3 gânduri despre „Din nou despre tăblițele de la Sinaia – Noi informații despre existența unor tăblițe originale, din AUR

  1. Pingback: Alexei Umnov-Denisov, lingvistul rus care a studiat TĂBLIȚE DE LA SINAIA DIN AUR ȘI DIN PLUMB sustrase din România – Daniel Vla – Ortodoxie, Țară, Românism

  2. Pingback: Foto – TĂBLIȚE DE LA SINAIA, DIN AUR, PE UN SITE RUSESC – Daniel Vla – Ortodoxie, Țară, Românism

  3. Greseala celor care ne-au lasat informatiile a fost materialul folosit pentru scriere,aurul a fost tentatia mare,care au dus la distrugerea unora din ele si furtul lor.

    Apreciază

Lasă un comentariu