ORIGINEA LUI CORNELIU ZELEA CODREANU

de Lisette Gheorghiu

Prin cele ce vom arãta mai jos, nu voim sã contribuim cu nimic la ofensa care se aduce fãrã nici un menajament unor personalitãti din viata publicã a României, purtãtoare de nume cu sonoritãti strãine.

Acei care pun în discutie publicã originea etnicã a lui Corneliu Zelea Codreanu, nu s-au gândit ei oare cã prin aceasta pun implicit în discutiune si originea etnicã a unui impresionant numãr de dregãtori ai tãrii ?

Ce vor zice despre aceastã campanie, bunãoarã, d-nii ministri Iamandi, Franasovici si Cancicov ? Sau d-nii generali si ofiteri superiori ai armatei române, ca Ilasievici, Gorski, Sidorovici, Macarovici, Samsonovici, Cihoski, Iacobici, Dombrovski ?

Ce vor zice apoi altii care, desi poartã nume românesti, stiu cã în vinele lor curge destul sânge strãin, de exemplu, cazul d-lui prof. N.Iorga, care dupã afirmatia sa este de origie greacã ?

Noi ne întrebãm, în orice caz, cum de se trece asa de usor peste ei ?

Pentru oamenii de bunã credintã, dãm aceste lãmuriri asupra originei Cãpitanului :

Dinspre tatã, Cãpitanul îsi trage obârsia dintr-o familie de rãzesi moldoveni, din satul rãzãsesc Igesti, situat în tinutul Storjinetului din Bucovina. Strãbunicul sãu dinspre tatã se numea Simeon Zelea, de la zale, trãgându-si probabil numele de la îmbrãcãmintea strãmosilor sãi, ostasi moldoveni, care mergeau la rãzboi îmbrãcati în zale.

În timpul ocupatiei austriece si anume în epoca posterioarã anului 1786, când Bucovina a trecut sub administratie polonezã, devenind, dupã expresiunea d-lui prof. N.Iorga, în >Histoire des Roumains de Bucovina< , pag.61 : >Un simplu district al Galitiei<, numele acesta de Zelea a fost transformat de autoritãti, în scoalã sau în armatã, în acel cu rezonantã polonezã de Zelinski.

Operatia aceasta de polonizare a numelor moldovenesti era, de altfel, generalã în acea epocã în Bucovina. Sistemul fãcea parte dintr-un ansamblu mai vast de >persecutiuni sistematice împotriva oricãrui lucru care amintea în administratii, în scoalã si chiar în viata socialã, epoca Domnilor Moldoveni<.(N.Iorga, op.cit.pag.62).

Cel mai important obiectiv urmãrit de Polonezi era de a obtine pe orice cãi pãrãsirea credintei ortodoxe si convertirea Românilor la catolicism. D-l prof. Iorga ne spune cã Românii nu puteau intra în învãtãmânt decât pãrãsind credinta ortodoxã, iar acei care tineau totusi sã îmbrãtiseze aceastã profesiune, erau nevoiti sã treacã în Moldova.

Al doilea obiectiv urmãtit de Polonezi era schingiuirea limbii românesti, pe care o considerau nedemnã de a fi vorbitã, ca si limba tigãneascã.

Limba româneascã, ne spune un autor, Constanin Morariu, în >Istoria Românilor Bucovineni< , pag.30, >nu era suferitã nicãieri în Bucovina pe timpul polecilor (Polonezilor), iar în scoalã era chinuitã si batjocoritã cu o sãlbãticie fãrã margini<.

Pãstrarea credintei ortodoxe si a limbii strãmosesti era, asa dar, pentru românii bucovineni în acele vremuri de umilire, o problemã de viatã si de moarte nationalã. Si era, bineînteles, totodatã si semnul dupã care se deosebea Românul bucovinean ortodox de Polonezii si Austriecii catolici.

Orice om de bunã credintã, care a citit în ziare actul de botez al profesorului Ion Zelea Codreanu, publicat în facsimil, a fost izbit de patru elemente care dovedesc împotriva titlurilor senzationale cu litere de o schioapã, calitatea lui de Român.

1. Actul este scris în limba româneascã. Cu sigurantã cã unui polonez nu i-ar fi venit în minte ideea sã întrebuinteze la botezul fiului sãu limba noastrã >tigãneascã<.

2. Numele de botez al tatãlui, bunicului si copilului sunt pur românesti : Neculai, Simion, Ion.

3. Copilul era botezat în credinta ortodoxã.

4. Actul de botez poartã viza consulatului român din Cernãuti (polonizat Czernovitz), ori la consulatul român nu aveau dreptul sã se adreseze decât cetãtenii austrieci de origine etnicã românã.

Singurul element strãin este deci terminatia polonezã a numelui Zelinski. Iatã ce ne spune autorul nostru în aceastã privintã :

>Darã polecii nu sugrumau numai limba româneascã, ei si schimonoseau pe polecie si numele românesti ale oamenilor nostri, fãcând din Român, Romanovicz, din Pietrar, Piertrarscki, din Andrei, Andriczuc, pentru cã vedeti dvs, coditele vicz, ski, uc, sunt codite ale numelor rusesti si domnii poleci le aninau la numele românilor ca sã nu mai fie Români în Bucovina si sã poatã zice : iatã cã si cei ce vorbesc româneste nu-s Români, cã doar Romanovicz si Andriczuc nu sunt nume românesti<.

Si astfel se întâmplã, cã sub administratia polonezã de pominã, dintre anii 1786 si 1848, aproape trei sferturi din numele românesti din Bucovina s-au polonizat. Românii au început sã se numeascã Pietrarski, Iasinski, Marmeliuc, Sidorovici, Scavinski, Zelinski, Dracinski, Samsonovici, etc.etc. Pe episcopii români îi chemau Andrievici, Ciupercovici, Blajevici, etc. Dupã cum poetul român care a scris :

Limba noastrã-i limbã sfântã.

Limba vechilor cazanii,

Care-o plâng si care-o cântã,

Pe la vatra lor tãranii.

Purta numele rusificat Mateevici (în Basarabia), iar scriitorul ardelean Samuel Micu, se numea cu numele germanizat Samuel Klein.

Mai ales generatia care se ridicã azi în Bucovina, din lumea satelor asuprite pe vremuri, este caracterizatã prin preponderenta numelor cu rezonantã sau terminatie polonezã.

Ei bine, dacã teoria acelora care sustin cã toti purtãtorii acestor nume sunt polonezi ar fi adevãratã, atunci Polonia -dacã si-ar pune mintea- pe bunã dreptate ne-ar putea pretinde sã ne anexeze tinutul Bucovinei, din moment ce trei sferturi din el este locuit de polonezi.

Poate cã atunci s-ar trezi sã protesteze si multi dintre cãrturarii nostri, care deocamdatã preferã sã rãmânã farisei.

Din fericire însã pentru unitatea noastrã nationalã, Statul Român a recunoscut din vreme situatia acestor nume înstrãinate si a acordat mari înlesniri pentru redobândirea numelor vechi românesti. Iatã expunerea de motive a legii numelui, din 8 aprilie 1936 :

>In provinciile alipite, Românii bãstinasi de veacuri, au fost siliti, pentru a se putea ajunge la o cât mai rapidã contopire a populatiunii împilate cu stãpânitorii, sã-si schimbe numele în nume cu rezonanrtã strãinã<.

Si acum sã reluãm firul povestirii noastre.

Asa dar, Simion Zelea devine polonez, sub numele de Zelinski. Fiul sãu, Neculai Zelinski, era de meserie pãdurar, iar satul a preferat sã-i spunã, în loc de Zelinski, cum era trecut în acte, >Pãdurarul< . sau mai bine si mai frumos >Codreanul<.

I-au spus deci : Neculai Zelinski Codreanu.

Din cãsãtoria lui Neculai cu românca Maria Anticu, rezultã Ion Zelinski Codreanu, care trecând în Moldova, devine profesor de liceu la Husi si se cãsãtoreste cu Eliza Brauner, româncã ortodoxã (desi cu nume german), iar în 1902 cere sã i se preschimbe numele din >Zelinski Codreanu< în >Zelea Codreanu<, adicã cere sã i se înlãture codita polonezã, pãstrându-si numele strãmosesc de Zelea, împreunã cu numele neoficial, dar scump, al tatãlui sãu : Codreanu.

Corneliu Zelea Codreanu este fiul sãu.

Mama Cãpitanului, Eliza Brauner, este fica româncei Marita Sârghi si a lui Carol (Costache, cum i se spunea) Brauner, român ortodox dupã mamã, ca fiu al româncei Elisabeta Cernea si german numai din partea tatãlui sãu, Adolf Brauner, de origine bavarezã.

În concluzie deci, dinspre tatã Cãpitanul a mostenit numai sânge tare moldovenesc, din vita rãzesilor lui Stefan cel Mare, iar din partea mamei, o singurã picãturã de sânge german într-un fluviu de sânge moldovenesc curat.

Iatã, în sfârsit, si povestea originii Cãpitanului. Comparati acum adevãrul cu mistificarea si veti socoti câtã cantitate de miselie s-a vãrsat si se mai varsã asupra Miscãrii Legionare.

Cãci mi se pare a fi o mare miselie sã lovesti pe strãnepot cu aceleasi arme pe care le-au inventat strãinii împotriva strãbunicului.

Iar faptul de a încerca scoaterea din viata si sufletul românesc al lui Corneliu Zelea Codreanu, prin folosirea unor astfel de campanii si argumentãri, ni se pare a fi o mare si temerarã iluzie, egalã cu impietatea acelora care ar încerca, bunãoarã, eliminarea lui Mihail Eminescu, pentru cã în mod oficial s-a numit pânã la sfârsitul vietii, Mihail Eminovici.

Mai vreti sã stiti ce spune >Glasul Bucovinei< , organ de propagandã pentru unirea politicã a Românilor de pretutindeni, din Cernãuti, cu data de 29 a lunii noiembrie 1918, în pag. I-a, despre tatãl acuzatului ? Iatã :

>ION ZELEA CODREANU<.

>Unul dintre cei mai intransigenti idealisti ai neamului nostru, neînduplecat prin nici o întorsãturã a vremii si luptând fãrã sovãire pentru drepturile clasei tãrãnesti din rândurile cãreia s-a ridicat si al cãrei port curat ca sufletul tãrãnimii îl poartã mereu, a sosit la Cernãuti pentru a se bucura de fericirea tãrisoarei sale, la a cãrei realizare a contribuit o viatã întreagã.

Mânat de zborul sufletului sãu românesc, a pãrãsit la 1898 orasul Suceava, al cãrui elev a fost si de atunci nu a mai cãlcat pe pãmântul Bucovinei pânã în clipa când glasul puternic al gliei bucovinene si-a chemat fiii din toate pãrtile ca sã ia parte la sãrbãtoarea izbãvirii sale.

Ion Zelea Codreanu a venit ca biruitor. Are mângâerea duioasã a luptãtorului dârz, care-si vede împlinitã ideea pentru care a purtat un steag ce nu l-a aplecat nimãnui si niciodatã.

Maiorul român, viteazul decorat de atâtea ori în asprimea glorioasã a frontului, tãranul, fiu al acestor plaiuri, bine ai venit la noi ! <.

Primar liberal al orasului Cernãuti,(ss) D.Marmeliuc<.

D-l. Corneliu Zelea Codreanu, cu mânã sãracã si suflet crestinesc, a ridicat biserici si troite pe care azi prigoana le dãrâmã si le necinsteste.

Eu cred cã în acest chip vrãjmãsia se seamãnã pe întreg întinsul tãrii si mâna care dãrâmã poate oricând fi acuzatã de necrestinãtate, de necredintã, de anarhie.

Vinovãtie mare are pentru cã e consecvent tineretului si gândurilor sale, tineret care simte puternic prin flacãra vietii. În tineret a gãsit un spirit ca al sãu în mers spre mai bine si patimã nestinsã de adevãr.

Acest tineret, ca si el, va fi întotdeauna hotãrât de a nu face tranzactie de constiintã. Oricât va trece drumul prin închisori, vor fi pânã la moarte hotãrâti sã pãstreze o structurã nationalã si moralã cu sedimentarea si ierarhizarea valorilor în aceastã tarã dupã criterii etnice românesti.

De aceea în tineretea lui a hotãrât sã lege viitorul acestei tãri de acest tineret de intransigentã moralã, care sã nu fie capabil organic de a se integra rentabilei cariere a servilismului. D-sa a cãutat o superioritate de viatã, care sã-si caute adevãrata semnificatie în conformitate cu un ideal moral al acestui neam.

>Adevãr în procesul Cãpitanului<, pag.144/38

Sursa: http://www.codreanu.ro