Masacru şi destabilizare în Ucraina

Pe 18 februarie se vorbea de 25 de morţi, pe 19 frebruarie de 35 de morţi, iar azi, 20 februarie se vorbeşte de peste 100 de morţi şi peste 500 de răniţi. Lunetişti din forţele miliţiei împuşcă oamenii. Se prea poate ca preşedintele Ianukovici sa fi apelat la ajutorul ruşilor sau cel puţin să folosescă trupe din estul ţării, acolo unde majoritatea locuitorilor sunt ruşi.

În timp ce la Kiev mor oameni, în restul tării…

UCRAINA. Mai multe administraţii regionale din Vestul Ucrainei se declară „libere” de controlul administraţiei preşedintelui Viktor Ianukovici, în vreme ce la Kiev lupta se duce pe viaţă şi pe moarte.

UCRAINA. Autorităţile ucrainene „au pierdut controlul în vestul ţării”, anunţă corespondentul BBC în Ucraina. „Protestatarii au preluat controlul asupra autorităţilor locale şi au incendiat sediile serviciilor de securitate”, scrie BBC.  

În Liov, Ujgorod, Luţk şi Rivne, protestatarii au preluat controlul asupra administraţiilor locale, dar au ocupat şi alte clădiri oficiale, anunţă Euronews.

CERNĂUŢIUL se leapădă de Ianukovici

Guvernatorul Administraţiei de Stat a regiunii Cernăuţi, Mihail Papiev, a demisionat din funcţie, iar Consiliul Regional Cernăuţi a interzis Partidul Regiunilor în această regiune şi a decis neaplicarea decretelor preşedintelui Ianukovici, potrivit paginii online a publicaţiei „Zorile Bucovinei”.

Potrivit sursei citate, protestatarii din Cernăuţi au intenţionat să ia din nou cu asalt clădirea Administraţiei Regionale de Stat, iar pentru a nu escalada conflictul guvernatorul regiunii Cernăuţi, Mihail Papiev, a decis să îşi scrie demisia din funcţie.

Totodată, Olecsandr Demidov, şeful Direcţiei Ministerului Afacerilor Interne al Ucrainei în regiunea Cernăuţi, a declarat, în faţa mulţimii adunate în faţa sediul executivului regional, că „miliţia e cu poporul”.

Potrivit aceleiaşi surse, Consiliul Regional Cernăuţi a decis, miercuri seară, în urma unei şedinţe extraordinare, interzicerea pe teritoriul regiunii a activităţii Partidului Regiunilor şi a Partidului Comunist, dar a adoptat şi hotărâri privind transmiterea puterii Consiliului Regional Cernăuţi către Consiliului Poporului din regiune, dar şi de neaplicare pe teritoriul regiunii a decretelor preşedintelui Ucrainei, Viktor Ianukovici, şi au cerut demisia acestuia.

Mai mult, deputaţii din Consiliul Regional au decis interzicerea părăsirii regiunii de către toţi reprezentanţii structurilor de forţe care sunt dislocate în regiune.

Consiliul Regional Cernăuţi a mai adoptat o declaraţie către consiliile din Ucraina în care solicită acestora să nu permită federalizarea ţării şi pierderi teritoriale.

Un şef de stat „ilegitim”

Consilierii din regiunea Transcarpatia, aflată în vestul Ucrainei, au votat pentru a declara regiunea „liberă de controlul lui Ianukovici”, anunţă agenţia UNIAN, citată de BBC.

Consiliul regional din Inavo-Frankivsk a votat o moţiune de cenzură la adresa preşedintelui Ianukovici, care a fost catalogat drept „şef de stat ilegitim”, anunţă tot UNIAN.

Sursa: realitatea.net/ucraina-ianukovici-pierde-controlul-asupra-vestului-tarii

Dumnezeu să-i ajute pe ucrainieni!