Hristos a înviat!
Știu, fraților, că mă ocup de un subiect care va provoca un teribil război împotriva mea, întrucât în Biserica lui Hristos există un abces ascuns și periculos. Tulburarea pe care a provocat-o pe internet anunțul publicării acestui răspuns a arătat deja ce avea să urmeze. Spargerea acestui abces va lua timp, însă orice deranjare provoacă miros urât și cine scormoneste își atrage ură și antipatii.
Părintele monah Sava (Lavriotul) a descoperit cu întârziere existența unei grupe de credincioși cărora li se iartă participarea la tainele săvârșite de preoți care nu au întrerupt pomenirea ierarhilor eretici. Aceștia sunt novicii, cei care au intrat astăzi în Biserică și care nu au cunoștință de panerezia ecumenismului, de îngrădire etc. Pe de altă parte, potrivit părintelui, regula îngrădirii este obligatorie pentru credincioșii conștienți. Priviți filmul care urmează, cu declarațiile revelatoare ale părintelui pe un canal de internet (vedeți întregul interviu la postul ΟΔΥΣΣΕΙΑ TV și la radio (ascultați întregul interviu la postul de radio Tvkosmos 93,8).
Video 1: Părintele Sava Lavriotul, „Aplicăm iconomia și îi trimitem pe credincioși la preoți care îi pomenesc pe ierarhi” [VIDEO 2018]
În primul rând, aceste declarații reprezintă o evoluție față de atitudinea sa inițială în legătură cu caracterul obligatoriu al acriviei în privința îngrădirii și în principal în legătură cu lipsa permisivității față de iconomie ca metodă presupus antipatristică. Atitudinea acestui monah și a altor părinți din Sfântul Munte vizavi de calea iconomiei a fost de fapt și principala noastră disensiune și cauza neparticipării noastre (a părintelui Theodoros, a părintelui Fotios și a mea) în cele din urmă la întâlnirea de la Oreokastro din aprilie 2017[1]. În ultimul paragraf al deciziei asupra căreia se căzuse în principiu de acord, decizie care ar fi rezultat la sfârșitul întâlnirii din Oreokastro și care ulterior a fost respinsă prin cunoscuta schimbare de atitudine de către monahul în cauză și de către ceilalți, care au încălcat cu lașitate înțelegerea, se menționa:
„Se recomandă credincioșilor să evite să participe la slujbele unde slujesc sau sunt pomeniți episcopi și preoți eretici ecumeniști declarați. Este preferabil să meargă acolo unde slujesc episcopi și preoți cu cuget ortodox, chiar dacă din anumite pricini nu au întrerupt pomenirea celor cu cuget eretic și aceasta, din iconomie. Cel mai bine și vrednic de laudă după acrivia canonică este să participe la slujbe acolo unde nu sunt pomeniți cei cu cuget eretic, adică acolo unde preoții au purces la întreruperea pomenirii” [2].
Părintele TheodorosZisis, părintele Fotios Vezynias și cel ce semnează aceste rânduri am rămas credincioși acestei poziții a deciziei, în dificila luptă a purtării de grijă față de fiii noștri duhovnicești și a îndrumării celor care ne-au urmat sau care și-au manifestat dorința de a ne urma. Este evident că întreruperea pomenirii sau îngrădirea implică o mulțime de probleme, mai ales dacă ești preot de mir, cu turmă duhovnicească.
În al doilea rând se pare că părintele Sava ignoră aceste probleme pastorale fundamentale, pe care le întâmpină un duhovnic în lume. În afara celor două categorii de credincioși [cu „viteze” diferite] pe care le poate recunoaște, există și multe altele, pe care fie în mod intenționat le ignoră, fie le trece cu vederea din cauza unei lipse de sensibilitate pastorală. Întrucât în rândul „credincioșilor înaintați”, la care face referire, există unii oameni care aparțin unor organizații [asociații] bisericești (caracterizați de cunoscuta sfială în privința întreruperii pomenirii), alții care au fost crescuți în mediu mitropolitan, alții se confruntă cu dificultăți în familie – dezacordul dintre soți și reacții negative din partea copiilor și a rudelor, alții au duhovnici care le interzic să se ocupe cu lupta antieretică, amenințându-i că își vor pierde sufletul, alții au legătură cu mânăstirile aghiorite simpatizante ale Patriarhiei Ecumenice, care îi îndeamnă să nu se ocupe de persoana patriarhului fiindcă nu este treaba lor, sau oameni cucernici, pentru care opunerea față de actele eretice ale ierarhului locului reprezintă păcat capital, judecare a slujitorilor Bisericii și așa mai departe.
Sunt situații reale, pe care este păcat să le trecem cu vederea. Este desigur nedrept ca preoților înaintați duhovnicește să le acorde timp și să caute modalități de a-i ajuta să se îndrepte spre întreruperea pomenirii, având parte chiar de susținerea turmei lor duhovnicești (până și de ajutor financiar) și credincioșilor să nu le ofere timp și șanse, decât celor care au venit de curând în Biserică, care sunt neexperimentați și nu cunosc subiectele de Credință!
Există o teorie, pe care se pare că și-au însușit-o și cercuri bisericești, potrivit căreia toată această lume, categoriile de „viteză” ale credincioșilor, pe care îi ignoră monahul în cauză, este o lume pierdută pentru Biserică și se va mântui doar rămășița. Noi nu vrem să ne asemănăm masonilor, care consideră generațiile de oameni ca fiind consumabile în vederea creării unei societăți viitoare desăvârșite.
Ne luptăm pastoral și individual să aducem la acrivia credinței toată această lume. Iar drumul către acrivie trece în mod necesar prin iconomie.
Pe de altă parte, în rândurile celor ce au venit de curând în Biserică (categoria a doua de „viteză”, potrivit părintelui Sava) există și „râvna către Dumnezeu, dar fără de pricepere” a oamenilor care L-au cunoscut de curând pe Hristos și în salturi și îndemnați fiind, ajung la acrivie și acționând fără discernământ, taie capete.
Monahul cu pricina descoperă cu întârziere „viteza” credincioșilor pe care o cere iconomia, fapt ce impune în mod automat:
- să admită că nu ne separă nimic,
- să ceară iertare de la părintele protoiereu TheodorosZisis și de la cei împreună cu acesta,
- să spună un călugăresc „Binecuvântați!” pentru defăimarea luptei antiecumeniste, pentru dezbinarea sinaxei de la Oreokastro, pentru scandalizarea credincioșilor la nivelul întregii lumi ortodoxe și pentru jubilarea ecumeniștilor din pricina dezbinării provocate în lupta ortodoxă.
Dimpotrivă, până în momentul de față a ales metoda înjosirii tuturor celor pe care ne consideră dușmanii săi. Cu declarațiile sale de la Mitropolia de Rașka și Prizren își întețește ofensiva personală împotriva noastră prin calomnii rușinoase.
În mod concret:
1. Îl acuză în mod cu totul neîntemeiat pe părintele Theodoros că se face pricină a împiedicării îngrădirii, împiedicând oamenii să înainteze spre aceasta.
2. Îl acuză pe părintele Theodoros că este antipatristic și ecumenist conservator.
3. Ne acuză pe noi pe toți că trimitem credincioșii să participe la slujbe la ecumeniști și să se împărtășească de la preoți care acceptă sinodul din Creta. Personal consider că pune în aplicare o metodă vicleană. Conștientizând schimbarea de atitudine pe care a făcut-o și nedorind să accepte ca fost învins și că linia pe care noi am urmat-o a fost îndreptățită, schimbă tactica [povestea]. În timp ce până de curând ne acuza că trimitem lumea la preoți care pomenesc [ierarhii eretici] (în pofida faptului că am propus doar preoți cu cugetare tradițională), acum, fiindcă și el face acest lucru, pentru a nu se smeri, inventează inepția că trimitem lumea la ecumeniști. Aceasta constituie în fond un lucru infam, dar voi folosi o expresie din locul de baștină al părintelui Sava, pe care o va înțelege poate mai bine: „Ο nebunie am făcut și încumetarea mare” [cu sensul că s-a încumetat să facă o prostie, negândindu-se la urmări și firesc este să îi pară rău pentru asta]. A se vedea aceste declarații în înregistrarea video care urmează (vedeți întregul interviu aici).
În legătură cu neadevărurile pe care le spune monahul cu pricina pot să dau mărturie personală că lucrurile s-au desfășurat tocmai invers.
1. Părintele Theodoros le-a cerut doar să aștepte decizia Sfântului Sinod și Sfintei Epistasii a Sfântului Munte, în speranța că prin acestea va fi respins pseudosinodul din Colymbari, Creta, iar în caz contrar să trecem la îngrădire cu toții, împreună. Însă și în momentul în care aceștia s-au hotărât totuși să facă mai grabnic întreruperea pomenirii, părintele Theodoros, având gândul cel bun, s-a gândit că, în calitate de monahi aghioriți, au dreptul să purceadă la întreruperea pomenirii fiindcă îl au pe patriarhul Bartolomeuca imediat întâistătător.
2. Recomandă în fond poporului credincios să se depărteze de părintele Theodoros, pe care îl numește antipatristic și depărtat de linia Sfinților Părinți. O astfel de atitudine dispreţuitοare nu au îndrăznit să aibă nici cei mai înverșunați ecumeniști. Dacă ne gândim cu cine se luptă părintele Theodoros de atâți ani, aceștia sunt care se folosesc de îndemnurile inadmisibile și de exprimările înjositoare ale monahului în cauză, adică papismul, uniții, Fanarul și masoneria. Convingerea sa referitor la evoluția părintelui Theodoros („și o să vedeți că în scurt timp o să pomenească din nou”) nu mi se pare o profeție, ci o necuviincioasă dorință a celui ce le-a rostit. Să-i amintesc, în acest sens, cu indignare în fața adâncului disprețuirii pe care o arată și a modului înjositor de exprimare, că în istoria bimilenară a Bisericii există multe exemple de promotori care au fost stăpâniți de boala iubirii de putere în numele lui Hristos.
3. Μonahul în cauză ne acuză că ne trimitem fiii duhovnicești să participe la slujbe și să se împărtășească la preoți ecumeniști, care acceptă hotărârile pseudosinodului, aducând exemplul Patriarhului Serbiei! Aș vrea să dau tuturor încredințarea că niciodată nu ne-am sfătuit fiii duhovnicești, în public sau în particular, să participe la slujbe în parohii unde slujesc ierarhi și preoți ecumeniști. Am ostenit îndemnându-i pe toți cei care nu pot să urmeze acrivia, ca cel puțin să meargă la slujbe săvârșite de preoți cu cuget ortodox, exact așa cum spunea mesajul inițial al deciziei de la Oreokastro.
Am dat un scurt răspuns în cuvântarea mea din duminica trecută și înaintea concluziilor prezentului articol alătur un fragment al acestuia în înregistrarea care urmează.
Concluzii
Pe bună dreptate se poate întreba cineva de ce monahul în cauză, cu toate că în sfârșit a descoperit nevoia aplicării principiului iconomiei Sfinților Părinți, în loc să ceară iertare, își întărește atitudinea cu minciuni și calomnii. Pe cine slujește oare? Consider, fraților, că există un mare joc de culise.
- fie este înverșunat împotriva noastră personal,
- fie nu conștientizează seriozitatea împrejurărilor,
- fie slujește unor interese străine, fără să fie conștient de asta sau fiind (vai și amar) în cunoștință de cauză,
- fie a fost orbit duhovnicește de tendințele de conducere,
- fie toate acestea la un loc.
Cred că dacă părăsește egoismul i se dă o mare șansă. Acum, când este clar că a văzut și el însuși utopia alegerii absolute a acriviei în lume, să recunoască că a greșit. Vede deja că nu a avut dreptate prin insistența sa absurdă. Fiindcă în calitate de cleric primește foarte multe presiuni de la oameni care nu sunt pregătiți să aplice acrivia, adică pentru întreruperea deplină a comuniunii fie și cu preoții tradiționali, care pomenesc, având în acest caz două posibilități: fie să îi alunge pe cei care nu pot să aplice o astfel de acrivie, fie să folosească principiul iconomiei. Și, desigur, fiind un om inteligent, chiar dacă nu are cunoștințele teologice necesare, realizează ce este spre binele sufletelor neputincioase, înțelege greșelile din neștiință ale poporului. A fost nevoit de situația obiectivă să aplice principiul iconomiei pentru atât de mulți, încât în esență nu ne mai deosebește deja nicio diferență.
Haideți deci, părinte Sava, să arătăm iubire unii față de alții, să facem metanie și, de vreme ce ai ajuns în cele din urmă acolo unde ne aflăm noi, să ne împăcăm de dragul unității. Vezi că învrăjbirea nu duce nicăieri. Dimpotrivă, ne conduce spre minciuna care se hrănește din „ego” și se întețește. Îmi doresc ca Domnul Cel înviat să te lumineze, încât pentru cinstea Credinței și a Ortodoxiei, pe care atât de mult le iubim, să luptăm împreună împotriva lupilor îmbrăcați în piei de oaie, care cutreieră prin turma cea cuvântătoare a lui Hristos. Am convingerea în Domnul că vei face pasul necesar, îndeosebi după această invitație.
Cerându-ți cu smerenie iertare dacă te-am jignit sau te-am ofensat ca om, nădăjduind că vei înțelege grija părintească și frățească [pe care ți-o port] și vei justifica graiul pe care l-am folosit pentru a exprima tristul adevăr, te îmbrățișez frățește cu dragostea lui Hristos cel Înviat. Să ai binecuvântarea mea!
[1] https://www.katanixis.gr/2017/04/2017_6.html
[2] https://katihisis.blogspot.gr/2017/04/blog-post_7.html
Sursa: ortodoxinfo.ro
Daniel Vla - Ortodoxie, Țară, Românism 