Delia Matache se alătură şi ea blasfemiatorilor la adresa ortodoxiei

Cântăreaţa se schimonoseşte şi ridiculizează veşmântul schimonahilor. În acest videoclip e îmbrăcată într-un hanorac ce imită în mare măsură CUCULUL ( o glugă ascuţită la vârf cu diferite însemne creştine) şi ANALAVUL (veşmântul asemănător cu epitrahilul preoţilor, de asemenea inscripţionat), elemente vestimentare pe care obligatoriu le poartă schimonhii. Pe hanoracul Deliei sunt adăugate şi alte simboluri suspecte, necreştine. 

Aceasta este o blasfemie, mai ales ca e semidezbrăcata.  

De asemenea, pe partea de sus a braţelor, aproape de umeri, se pot observa cruci duble întoarse, iar gestica artistei e cel puţin ciudată (minutul 1,26). Să fie întâmplătoare toate acestea? Aproape sigur nu, având în vedere că videoclipul este produs de casa de discuri satanică CatMusic.

Actualizare:

Pentru cei care nu vor să-şi întineze vederea cu trupul semi-gol şi cu mişcările desfrânate ale cântăreţei adaug mai jos nişte poze. 

  

Preluate de pe: InfoMusic.ro  Autorul acestei isprăvi vestimentare este graficianul David Gal.

Pentru a se înţelege mai bine ce sunt şi ce simbolizează veşmintele schimonahilor citez:

Randuiala imbracarii schimei mari

Randuiala imbracarii schimei mari asa cum o intalnim in formele sale timpurii pesupunea repetarea voturilor schimei mici, cu alte cuvinte repetarea slujbei intrarii in monahism. 

Diferentele constau in cele doua insemne noi – cuculul si analavul – si in rugaciunile citite in timpul instituirii. 

Potrivit vechii randuieli a imbracarii schimei mari, noile vesminte monahale sunt duse in ajun, in Sfantul Altar.  La Vecernie se canta canonul de pocainta si stihiri compuse cu privire la starea sufleteasca a monahului, care se caieste pentru pacatele sale. Dupa Vohodul Mic, la liturghie, aducandu-se cel ce voieste sa primeasca chipul cel mare inaintea usilor imparatesti, se canta troparele zilei, apoi antifonale de umilinta, care exprima pocainta pentru pacate si plangerea sufletului catre Dumnezeu: „Oaie sunt a turmei Tale celei cuvantatoare si fug la tine, pastorule cel bun; cauta-ma pe mine ratacitul, Doamne, si ma mantuieste… Viforul pacatelor ma cuprinde, Mantuiotorule, nu pot purta valurile si cad inaintea ta, singurul carmaci. Tinde-mi ca si lui Petru mana indurarii Tale si ma mantuieste”. Apoi se canta troparul: „Bratele parintesti…”

Urmeaza aceleasi intrebari ca si la intrarea in monahism apoi cuvantarea egumenului si trei rugaciuni, cere sunt diferite de cele de la primirea schimei mici. Egumenul ia din mana celui ce voieste sa primeasca schima mare, forfeca in acelesi mod, ca si la calugarie, dupa care il tunde pe acesta. Urmeaza imbracarea monahului, dandu-i-se aceleasi vesminte, ca si la calugarie afara de potcap si camilafca. In locul acestora i se dau schimnicului mare cuculul si analavul rostindu-i-se la cel dintai: „Fratele nostru (N) se acopera cu culul nerautatii, cu coiful nadejdii mantuirii, in numele Tatalui…”, iar la analav: „Fratele nostru (N) primeste analavul in numele Tatalui si al Fiului…, primind crucea pe umerii sai si urmand lui Hristos Stapanul”.

Apoi egumenul citeste alte doua rugaciuni. Dupa aceasta i se da schimonahului mare o lumanare, evanghelia si crucea si apoi urmeaza inchinarea si se continua Sfanta Liturghie. 

Egumenul insusi este privit potrivit vechilor randuieli ca nas al candidatului. La primirea Schimei Mari monahul primeste de asemenea un nou nume. Monahul care a primit schima mare va petrece apoi in biserica vreme de 8 zile (in cazul schimei mici – 5 zile).

Incepand cu al XVII-lea au aparut unele modificari ale randuielii imbracarii schimei mari. Randuiala dobandit chiar o forma independenta, fara a mai fi integrata in cadrul Sfintei Liturghii. In acest caz, pe langa randuiala obisnuita a intrarii in monahism se rosteste ectenia mare si se canta „Cati in Hristos v-ati botezat”. Urmeaza apoi intru totul randuielii calugariei pana la sfarsit.

Unii egumeni au savarsit si randuieli pe scurt plecand de la convingerea ca voturile monahale sunt irepetabile. Aceasta randuiala ca monahul sa fie imbracat doar vesmintele schimei mari: cuculul si analavul.

Insemnele: cuculul si analavul

Cuculul si analavul schimei mari sunt insemne monahismului desavarsit, simboluri nu numai ale intelepciunii si blandetii, ci ale Crucii, ale patimirilor, ale ranilor lui Hristos, ale mortii constante in Hristos.

Cuculul – se deosebeste de potcapul cu camilafca prin faptul ca e ascutit la varf, acoperind capul si umerii si avand cinci cruci rosii, in semn ca-l apara pe cel care il poarta de dusmanii vazuti si nevazuti.

Analavul este un vesmant in forma epitrahilului ce acopera pieptul si spatele. Acesta este impodobit cu instrumentele Patimilor lui Hristos. Isi are numele de la grecescul „αναλαμβάνω” („a lua, a purta”), avand menirea de a fi o permanenta aducere aminte celui imbracat in acesta ca trebuie sa „poarte crucea sa de fiecare zi” (Luca 9, 23). Crucile ce acopera analavul, ii amintesc monahului ca el este „rastignit impreuna cu Hristos” (Galateni 2:20).

Amintim acum pe scurt, simbolismul imaginilor reprezentate de obicei pe analav. 

Cocosul reprezinta „cocosul care a cantat” dupa ce Petru s-a lepadat de trei ori (Matei 26, 74; Marcu 14:68; Ioan 18:27). 

Stalpul reprezinta coloana pe care Pilat l-a biciuit pe Hristos. (Marcu 15:15) .

Cununa agatata de cruce reprezinta „cununa de spini”: „Si impletind o cununa de spini, I-au pus-o pe cap si in mana Lui cea dreapta trestie; si, ingenunchind inaintea Lui isi bateau joc de El, zicand: Bucura-Te, regele iudeilor!” (Matei 27:29). 

Cele patru piroane din centrul Crucii si ciocanul de la baza reprezinta „cuiele” (Ioan 20:25) si ciocanul cu care au fost strapunse mainile si picioarele lui Hristos (Luca 24:40). 

Locul pe care Crucea sta reprezinta „locul Capatanii” sau Golgota, unde Hristos a fost crucificat: „Si venind la locul numit Golgota, care inseamna: Locul Capatanii” (Matei 27:33).

Capul si oasele reprezinta „pe primul om, Adam” (I Corinteni 15:45).

Scara si clestele de la baza Crucii reprezinta insemnele uneltelor de care s-a folosit Iosif din Arimatea, pentru a cobori de pe cruce trupul lui Hristos.

De asemenea, pe analav apar trestia cu buretele imbibat in otet si lancea cu care a fost strapunsa coasta lui Hristos.

Prin aceste instrumente „Crucea lui Hristos” devine „Pomul vietii”, prin care Domnul Hristos arata temeinicia cuvintelor Sale: „Eu sunt invierea si viata; cel ce crede in Mine, chiar daca va muri, va trai. Si oricine traieste si crede in Mine nu va muri in veac” (Ioan11:25-26).

Literele grecesti care apar in general pe Analav sunt abrevieri ale frazelor care arata Crucea ca „putere a lui Dumnnezeu” (I Corinteni 1:18).

• ΟΒΤΔ Ό Βασιλεύς της Δόξης,  „Imparatul Slavei”
• ΙC XC NIKΑ Ιησούς Χριστός νικά, „Iisus Hristos Biruitorul”
• ΤΤΔΦ Τετιμημένον τρόπαιον δαιμόνων φρίκη,”Respectat trofeu, spaima a demonilor”
• ΧΧΧΧ Χριστός Χριστιανοίς Χαρίζει Χάριν, „Hristos Cel ce da har Crestinilor”
• CξζE Σταυρού Ξύλω ζωήν εύρομεν, „Prin pomul Crucii am gasit viata “
• EEEE Ελένης εύρημα εύρηκεν Εδέμ, „Descoperirea Elenei a scos la lumina Edenul”
• ΦΧΦΠ Φως Χριστού φαίνοι πάσι, „Lumina lui Hristos lumineaza tuturor”
• ΘΘΘΘ Θεού Θέα Θείον Θαύμα, „Vederea lui Dumnezeu, o dumnezeiasca minune”
• ΤCΔΦ Τύπον Σταυρού δαίμονες φρίττουσιν, „Demonii se inspaimanta de Semnul Crucii”
• ΑΔΑΜ Αδάμ, „Adam”
• ξζ Ξύλον Ζωής, „Pomul Vietii”

Mai sunt si alte insemne care pot aparea pe analav, insa acestea sunt suficiente pentru a demonstra ca acest sfant vesmant proclama „cuvantul Crucii” prin simbolismul sau mistic, aratand ca prin purtarea sa,  schimonahul marturiseste impreuna cu Apostolul Pavel: „Iar mie, sa nu-mi fie a ma lauda, decat numai in crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este rastignita pentru mine, si eu pentru lume!” (Galateni 6:14) Sursa: crestinortodox.ro