ÎPS IUSTINIAN CHIRA al Maramureșului și Sătmarului, singurul ierarh din B.O.R. care a mai zis câte ceva public împotriva ecumenismului, a trecut la Domnul

Related image

Iustinian Chira (n. 28 mai 1921, Plopiș, România – d. 30 octombrie 2016)

În anul 1941 Ioan Chira a intrat ca frate la Mănăstirea Rohia, unde în anul 1942 a fost tuns în monahism, sub numele Iustinian. Tot în 1942 a fost hirotonit ierodiacon, apoi, în 1943, ieromonah. A devenit stareț al acelei mănăstiri (1944 – 1973), unde a desfășurat o apreciabilă activitate gospodărească și pastorală. În 1948 a devenitprotosinghel, iar în 1967 arhimandrit.

A studiat la Seminarul Teologic Ortodox Român din Cluj și apoi la Institutul Teologic Universitar din Sibiu, unde a obținut licența.

La 11 iunie 1973 Sf. Sinod l-a ales episcop-vicar al Episcopiei Vadului, Feleacului și Clujului, cu titlul Maramureșanul, iar hirotonirea episcopală a avut loc în data de9 septembrie 1973.

În contextul refacerii ierarhiei române unite în Maramureș prin consacrarea episcopului Lucian Mureșan la Baia Mare în 27 mai 1990, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis la 9 iunie 1990 numirea lui Iustinian Chira ca locțiitor al arhiepiscopului Teofil Herineanu al Clujului, stabilindu-i reședința la Baia Mare.

În data de 27 septembrie 1990 Sfântul Sinod a reînființat Episcopia Maramureșului și Sătmarului și l-a numit episcop eparhiot pe Iustinian Chira. Alegerea a fost recunoscută de președintele Ion Iliescu prin decretul nr. 53 din data de 7 noiembrie 1990, publicat în Monitorul Oficial al României din 9 noiembrie 1990.

Instalarea sa în funcție a avut loc în data de 11 noiembrie 1990 în Vechea Catedrală Greco-Catolică din Baia Mare.

În noua slujire, a înființat un seminar teologic în Baia Mare. A inițiat foaia eparhială „Graiul Bisericii Noastre”.

Activitatea de 37 de ani de slujire a Episcopului Justinian Chira a fost răsplătită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care a decis să i se acorde titlul de arhiepiscop onorific al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, la data de 13 decembrie 2009.[necesită citare]

IPS Iustinian Chira, în vârstă de 95 de ani, a suferit sâmbătă seară, 29.10.2016 un infarct miocardic și a fost internat la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Baia Mare, potrivit unor surse din cadrul Episcopiei.– ro.wikipedia.org

Să ne amintim că a fost cam singurul care a mai  zis câte ceva împotriva ereziei ecumenismului: 

Dumnezeul să-l ierte și să-l odihnească cu sfinții!

5 gânduri despre „ÎPS IUSTINIAN CHIRA al Maramureșului și Sătmarului, singurul ierarh din B.O.R. care a mai zis câte ceva public împotriva ecumenismului, a trecut la Domnul

  1. I-au facut de petrecanie ecumenistii. A fost asasinat. Nu a murit de moarte buna. Jidanii si jidanitii masoni, chiar dintre ierarhi doar nominal ortodocsi, l-au omorat pe acest vrednic ierarh. A murit ca un mucenic pentru ca s-a opus ereziei ecumenismului, cea mai mare erezie si mai grozava erezie a tuturor timpurilor. Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca.

    Apreciază

  2. A murit ca un mucenic pentru ca s-a opus ereziei ecumenismului, cea mai cumplita erezie a tuturor timpurilor. Jidanii si jidanitii din Masonerie l-au omorat. Chiar care nominal doar sunt ortodocsi.

    Apreciază

  3. Pingback: ÎPS IUSTINIAN CHIRA e sfânt? – Daniel Vla – Ortodoxie, Țară, Românism

  4. Pingback: Î.P.S-ul IUSTINIAN CHIRA, ultimele cuvinte despre pseudosinodul din Creta – Daniel Vla – Ortodoxie, Țară, Românism

Lasă un comentariu