Situație fără precedent sau zvon fals: SINAXA SCHITULUI ROMÂNESC PRODROMU DESFIINȚATĂ DE CONDUCEREA MARII LAVRE??

Imagini pentru schitul prodromu
Actualizare: 
Vă rog să luați această știre cu rezervele de rigoare, având în vedere că nu este încă nimic oficial anunțat. Dacă se va dovedi că este doar un zvon total fals, voi șterge acest articol. 
Informatie de ultima ora… la Sf. Munte Athos, situatia in schitul Prodromu e fara precedent. Ieri dupa amiaza, dupa 5 ore de discutii, egumenul man. Marea Lavra (de care apartine schitul Prodromul), a spus ca Sinaxa schitului e desfiintata si de acum el conduce schitul, iar staretul Atanasie va participa la sinaxa Lavrei. Monahii prodromiti, care sustin nepomenirea, vor trebui sa plece. Pr Iulian, sustine nepomenirea. Riscul major e sa trimita preoti greci sa faca slujba in limba greaca! Sa ne rugam si ptr ei! A inceput marea prigoana! Daca crestinii sunt prigoniti si li se arata dragoste, grija si dialog doar ereticilor, ce fel de conducatori avem? Cine a prigonit crestinii de-a lungul veacurilor? Sa ne intareasca Dumnezeu in lupta cea buna si sa ne asteptam la ce este mai rau!
Mesaj preluat de la A N. 
Sursa: mesaj pe facebook

Nu știu dacă știrea e reală (am fost asigurat că da) , dar dacă e… e grav! 

Inseamnă că vor să le pună pumnul în gură monahilor români mărturisitori. 
Dar nu le e rușine grecilor? Sute de ani românii au sprijinit Athosul și acum vor să îi dea afară tocmai pe cei din neamul cel mai binefăcător din istorie al Grădinii Maicii Domnului? 
Ar fi trebuit să avem o mânăstire autonomă, nu un schit! Ar trebui să revendicăm o mânăstire, dacă tot vor să facă grecii pe șefii. 
Să ne rugăm pentru mărturisitorii de la Schitul românesc Prodromu! 
Să ne rugăm pentru ca Dumnezeu să le îndrepte mintea celor care au căzut în rătăcirea ecumenistă și îi apără pe cei fără cuget ortodox, care au semnat sau organizat sinodul tâlhăresc din Creta! 
Să ne rugăm să avem ierarhi ortodocși, atât în BOR cât și în celelalte patriarhii, inclusiv în cea de Constantinopol, care a căzut adânc în erezie și prigonește mărturisitorii antiecumeniști! 
Reclame

SINAXA PĂRINȚILOR DIN MUNTELE ATHOS, care au întrerupt pomenirea patriarhului Bartolomeu, SPRIJINĂ MĂRTURISITORII ATIECUMENIȘTI (nepomenitori) DIN ROMÂNIA

Iubiți părinți, monahi, monahii și mireni ai binecuvântatei Biserici Ortodoxe Române,
Cu multă bucurie în suflet am aflat de râvnă și dragostea voastră pentru Dumnezeu și pentru Biserica Sa cea Sfântă, pe care “nici porțile iadului nu o vor birui”. Râvna și dragostea această sunt bineplăcute înaintea Domnului Hristos dacă sunt unite cu smerenia cugetului.
Având în vedere că “Sinaxa de la Volos” nu a putut sprijini în mod direct pe părinții mărturisitori care au oprit pomenirea, având în vedere că mulți din Sinaxă nu au întrerupt pomenirea, noi părinții aghioriti sprijinim și încurajăm oprirea pomenirii pe care a-ți făcut-o.
Scopul opririi pomenirii nu este de a ne îngrădi în scop egoist și de a ne “autosalva” din prăpastia ecumenismului, pentru că dacă ar fi așa, am fi mai de plâns decât ecumeniștii relativiști, care sunt înșelați de șarpele cel vechi. Părinții care au întrerupt pomenirea trebuie să fie cu teamă și cutremur mare de a nu greși, de a nu duce suflete pe calea unei extreme, a unei rătăciri, ca nu cumva oprirea pomenirii să fi fost mânată de patimi omenești. Iar acest lucru se observă atunci când frații se mânie și nu au ajuns la maturitatea duhovnicească de a înțelege că oprirea pomenirii nu este un scop în sine, ci un mijloc pe care Părinții l-au folosit întotdeauna ca metodă de eradicare a ereziei, punând presiune pe Sinoade și pe episcopi pentru a se lepăda de erezia respectivă. În prezent avem erezie cutremurătoare, care nu este doar o erezie hristologică sau pnevmatologică sau antitrinitară, ci le cuprinde pe toate în noua erezie a ecumenismului. Ecumenismul este o erezie eclesiologică în principal, prin care se atacă însăși ființă Bisericii, vorbindu-se de ajungerea la unitate fără a se mai pomeni despre eretici. În ecumenism se vorbește despre o Biserică “extra muros” (în afară Bisericii), inversându-se definiția Sfântului Ciprian (în afară Bisericii nu există mântuire), în Declarația de la Toronto, astfel încât, după noua gândire ecumenistă “înafara Bisericii se găsește Biserica”. În textele sinodului din Creta, în chip viclean s-au introdus învățăturile diplomatice și schizofrenice, amețitoare, făcute special pentru a induce în eroare, neclare, lipsite de acrivie teologică și înglobând toate teoriile ecumeniste: teologia baptismală, teologia euharistică, teologia ramurilor și toate celelalte teorii eretice, denumirea istorică de “biserici” pentru eretici, dar mai ales acceptarea așa-zisului dialog catastrofal pe platformă eretică numită “Consiliul Mondial al Bisericilor”.

În față acestei ofensive împotrivă eclesiologiei ortodoxe care vine oficial cu “Sinodul “din Creta ierarhii Bisericii voastre, deși au avut o poziție ortodoxă în cadrul discuțiilor din Kolimbari, totuși au cedat, și Vai! Au semnat documentele eretice cu toții. Și nu numai atât, ar fi avut șansa ca în Sinodul Bisericii Locale de la București să fi respins sinodal ceea ce au semnat. Am citit inițial cu oarecare bucurie traducerea în limbă greacă a hotărârii Bisericii Ortodoxe Române, anume că textele trebuie “sa fie explicitate, să fie respinse în parte, sau dezvoltate de către un viitor Sinod Panortodox. Explicitarea acestora (…) nu trebuie realizată sub presiunea timpului, ci, în cazul în care nu există un consens panortodox, ele trebuie amânate și perfecționate până când se va realiza un consens” (Basilica.ro). Ulterior însă am aflat că termenul în limba română era “nuanțate”, în niciun caz “respinse”.

Astfel, în urmă hotărârii BOR se lasă să se înțeleagă faptul că nu se contestă sinodicitatea a ceea ce s-a petrecut în Kolimbari, deși avem deja două hotărâri Sinodale ale Bisericii Ortodoxe a Antiohiei care spune că la Creta nu a fost un Sinod ci o întâlnire a unor Întâistătători pentru pregătirea unui adevărat “Sfânt și Mare Sinod” și a Sinodului Bisericii Bulgare, care a hotărât că Adunarea din Creta nu e nici Sfântă, nici Mare, nici Sinod (http://www.bg-patriarshia.bg/news.php?id=220554). De asemenea, Mitropolitul Serafim al Pireului, Mitropolitul Serafim al Kithirelor, Mitropolitul Pavlos al Glifadei, Mitropolitul Ambrosie al Kalavritei, Mitropolitul Ierotheos al Nafpaktosului și mulți alții s-au exprimat, unii în termeni foare duri și clari, alții în temeni mai iconomici, dar toți păstrând aceeași idee, anume că nu avem de-aface cu un Sinod, ci cu o acceptare oficială a ereziei ecumeniste în Biserica Ortodoxă prin texte diplomatice și schizofrenice.

Prin rezoluţia sinodală pe care o dă Sinodul Ierarhiei Bisericii Ortodoxe Române, rezultă că se acceptă că “Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe” este cu adevărat Sinod şi că doar la un viitor Sinod de aceeaşi importanţă să nu mai fie presiunea timpului şi să nu se ia hotărâri decât în consens panortodox (recunoscând implicit că nu există consens panortodox), dar în acelaşi timp să se expliciteze mai bine ceea ce s-a adoptat în prezent. Cum e posibil să se accepte ca fiind Sinod şi “Mare şi Sfânt”, dar care nu e în stare să dea texte clare? Cu atât mai mult cu cât sunt texte contestate de 80 la sută din ortodocşi. Cum e posibil să accepte ceva ca fiind “Sfânt “ atâta timp cât chiar ei spun că s-au făcut lucruri sub presiunea timpului şi că lucrurile nu sunt clare? Să nu uităm că nu numai “antiecumeniştii” pun sub semnul întrebării “Sinodul“ din Kolimbari, ci şi personalităţi cunoscute ca mari ecumenişti, ca Hristos Yanaras, Kalistos Ware şi alţii. Oare Sinodul BOR nu realizează că având o astfel de poziţie induce schismă în Biserică? Oare nu realizează că atunci când îi acuză de schismă pe părinţii care pe dreptate au aplicat canoanele Bisericii ( canonul 15 I-II Constantinopol) întrerupând pomenirea, de fapt se auto-acuză? Pentru că schisma însemnă îndepărtare de la Adevărul Bisericii şi cine acceptă “Sinodul” din Kolimbari se îndepărtează de la Adevărul Bisericii.
Noi, părinţii aghioriti, susţinem în mod deschis întreruperea pomenirii numelor episcopilor care au acceptat sinodal erezia de la Kolimbari, Creta şi nu s-au delimitat măcar printr-o scrisoare publică de acest pseudo-sinod. De asemenea, îndemnăm pe părinţii care au oprit pomenirea să fie cumpătaţi şi să nu încurajeze mişcările schismatice, patimile oamenilor care încep să hulească pe părinţii care nu au oprit pomenirea şi să îi primească pe toţi la Sfântul Potir, să nu pomenească alt episcop în loc, nici să caute episcopi din alte Biserici Locale, pentru că acest lucru este necanonic. Este suficient lor că au întrerupt pomenirea şi mărturisesc Ortodoxia. Avem cunoştinţă de faptul că există părinţi, teologi, monahi şi maici care nu au întrerupt încă pomenirea, dar fac o lucrare de luminare a poporului prin scrieri, prin mărturisire publică, prin siteuri, prin cărţi şi prin alte mijloace, iar cine îi judecă pe aceştia şi cad în extreme vor cădea şi din Biserică. Aşteptăm ca toţi părinţii şi ierarhii să întrerupă pomenirea.
Noi, părinţii aghioriți, nu încurajăm fenomenele sectare, schismă, evlavia faţă de înşelaţi (aşa-zişi sfinţi) şi nici nu încurajăm teribilismul şi pe feluriţi monahi care umblă din casă în casă şi se dau mari mărturisitori ai credinţei adunând foloase materiale. Adevăraţii mărturisitori sunt smeriţi, cuminţi, nu fac vâlvă cu faptul că au oprit pomenirea. Atunci când părinţii atoniti au oprit pomenirea celui de-tristă-amintire patriarh Atenagora, nu au pomenit alt episcop în loc şi aveau comuniune cu cei care pomeneau, cu condiţia ca atunci când vin în mănăstire să nu pomenească, iar toţi mirenii erau primiţi la Sfântul Potir. Părinţii care nu pomenesc sacrifică multe pentru credinţă şi pentru aceasta vor primi cunună. Este de menţionat faptul că oprirea pomenirii nu are nicio valoare în cazul celor care au oprit pomenirea, dar nu au anunţat episcopul şi nu au făcut public acest lucru. Înainte de a întrerupe pomenirea, trebuie bineînţeles să se discute cu episcopul locului, să se expună clar lucrurile, să se dialogheze, iar dacă ierarhul se leapădă public de hotărârile sinodului din Creta, oprirea pomenirii nu mai are sens.
Înaltpreasfințiților arhierei ai Bisericii Ortodoxe Române le trasmitem cu smerenie că orice prigoană asupra părinţilor care mărturisesc, fie prin întreruperea pomenirii, fie prin orice altă formă de mărturisire, este necanonică (având în vedere că au semnat în Creta oficializarea ecumenismului) şi nu fac altceva decât să le dea cununi de Dreptmăritori celor prigoniţi, de aceea îi rugăm să nu “lovească cu piciorul în ţepuşă”, ci să repare ceea ce stă în putinţa lor, dacă nu sinodal, măcar fiecare ierarh în parte să se lepede public de erezia ecumenistă şi de pseudo-sinodul din Creta.
Erezia ecumenistă a fost condamnată de Sinodul Ruşilor dinafară Rusiei (ROCOR) de la Vancover din anul 1982, unirea Sinodului ROCOR cu Moscova având ca şi condiţie principală tocmai recunoaşterea de către Moscova a tuturor hotărârilor ROCOR, inclusiv Sinodul de la Vancover (care a condamnat ecumenismul ca erezie), Sinodul Moscovei acceptând acest lucru.
Deasemeni, ecumenismul a fost condamnat de Sinodul Bisericii Georgiei în 8 octombrie 1998 (https://orthodoxethos.com/post/apokleistiko-h-synodikh-apofash-ths-or8odo3oy-ekklhsias-ths-gewrgias-toy-1988-gia-tis-symfwnies-toy-sampezy-kai-toy-mpalamant-gia-thn-8ewria-twn-kladwn-kai-poly-perissotera)
şi nu acceptă “sinodul” din Creta.
Apoi există şi o condamnare interortodoxa de către Sinodul (Conferinţa) Bisericilor Ortodoxe de la Moscova în anul 1948 unde au participat 9 Biserici Autocefale (inclusiv Biserica Ortodoxă Română)http://www.ortodoxie-ecumenism.com/2007/09/07/hotarari-legate-de-ecumenism-la-conferinta-pan-ortodoxa-de-la-moscova-1948/
Ecumenismul a fost deasemenea condamnat de Sfântul Iustin Popovici ca fiind panerezie.
Toţi Sfinţii şi Părinţii secolului al XX-lea au condamant în scris şi verbal ecumenismul şi l-au cunscut ca fiind eretic (Serafim Alexiev, Augustinos Kandiotis, Paisie, Dionisie de la Colciu, Justin Pârvu, Arsenie Papacioc, Iulian Prodromitul, Efrem din Arizona, etc). Conştiinţa Bisericii reprezentată prin Părinţii curăţiţi de patimi, iluminaţi şi îndumnezeiţi condamnă ecumenismul ca erezie.
CIar în prezent pseudo-sinodul din Creta a fost criticat şi osândit de Rezoluţia de la Chişinău semnată de părintele Theodoros Zisis şi domnul Dimitrie Tselenghidis şi de mulţi părinţi, de Sinodul Bisericii Bulgare, de Sinodul Bisericii Georgiene şi de mulţi ierarhi, preoţi, ieromonahi, monahi, monahii şi mireni din toată lumea, precum şi de Sinaxa de la Volos, dar şi de Sinaxa noastră din Sfântul Munte, a părinţilor şi pusnicilor de la chilii, mănăstiri şi schituri. Din acest motiv, părinţii şi fraţii, dar şi mirenii care nu mai merg la bisericile unde se pomenesc ierarhii ce au acceptat Creta, sunt îndreptăţiţi să facă acest lucru din punct de vedere canonic. Oprirea comuniunii bisericeşti în cazul de faţă şi totdeauna când există erezie ține de conştiinţa fiecăruia, mirean sau preot sau episcop sau Sinod Local. Ei sunt îndreptăţiţi întâi de Sfânta Scriptură – Galateni 1, 8, II Ioan 10, II Corinteni 6, 14-17, II Petru 2,1, apoi de Canonul 31 Apostolic (dacă episcopul nu este vădit cu nimic vrednic de osândă în privinţa dreptei credinţe şi a dreptăţii nu se poate despărţi de el clericul), dar şi de Constituţiile Apostolice – capitolul 19 din cartea a II-a responsabilizează şi pe mireni arătând că nu trebuie să urmeze pe pastorul care îi duce la pierzare, apoi de Sfântul Vasile cel Mare (Scrisoarea 242, Tis Ditikis, epe 2, 28, Sfântul Atanasie cel Mare, Sfântul Ioan Hrisostom, Sfântul Grigorie Teologul, Sfântul Chiril al Alexandriei, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Sofronie, Patriarhul Alexandriei, Sfântul Teodor Studitul, Sfântul Fotie cel Mare, Sfântul Grigorie Palama, Iosif Vrienios şi Marcu al Efesului, dar şi de Canonul 15 de la I-II Constantinopol (caz de erezie – întreruperea pomenirii), şi de asemenea de Sinodul VII Ecumenic, care cerea ca cei care nu s-au depărtat de împreună-împărtăşirea cu iconoclaştii să fie reprimiţi în Biserica Ortodoxă prin scrisoare de lepădare de erezia iconoclastă pentru că nu s-au depărtat de comuniunea cu iconoclaştii care încă nu erau condamnaţi de Sinod (Procesele verbale ale Sinoadelor Ecumenice, Tomos 3, 729).
Noi, Părinţii Athoniți care am întrerupt pomenirea ne rugăm ca Dumnezeu să lumineze pe toţi ierarhii Bisericii Ortodoxe Române ca să îndrepte, ceea ce acum se poate îndrepta uşor şi fără costuri. Să nu uităm că aici nu ne putem juca cu sufletele oamenilor şi oricâtă putere lumească ar avea cineva, tot, într-o zi va ajunge în faţa Dreptului Judecător să dea răspuns pentru cele ce a făcut în viaţă. Nu dorim să fim în locul ierarhilor care au semnat în Creta şi nu s-au lepădat public de aceasta, de aceea rugămintea noastră este să aibă milă arhiereii în primul rând de sufletele lor, pentru că nu vor fi veşnici pe pământ.
Părinţii care au oprit pomenirea sunt sinceri şi nu au alt scop decât eradicarea unei erezii, nimic altceva, nu doresc să îşi facă „Biserică” personală, nici nu doresc să fie în neascultare faţă de păstori, dar ca să poată fi în ascultare e nevoie ca păstorii să „drept înveţe cuvântul Adevărului” lui Hristos.

Au întocmit textul şi l-au semnat:
Gheron Gavriil, Chilia Sfântul Hristodul, Sfânta Mănăstire Cutlumuș
Gheron Iulian Prodromitul, duhovnicul Schitului Românesc Prodromu
Gheron Sava Lavriotul, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre
Gheron Ilarion, Chilia Sfântului Maxim Mărturisitorul, Sfânta Mănăstire Cutlumuș
Monahul Dositei, Chilia Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfânta Mănăstire Cutrlumuș
Ieromonahul Hariton, Chilia Înălţării Domnului, Sfânta Mănăstire Vatoped
Monahul Heruvim, Chilia Sfinţilor Arhangheli, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre

Urmează să fie semnat de părinţii aghioriți.

Sursă: geron.savvas.lavriotis@outlook.com

Nota traducătorului: Se poate deduce faptul că Sinoadele Locale ale Bisericii Bulgariei şi Georgiei nu au întrerupt oficial comuniunea cu cei care au semnat în Creta, pentru că poate mai există speranţă de întoarcere la Adevăr a acelor Biserici Locale ce au semnat şi au primit Creta, dar nu se ştie până când, e posibil să fie doar o iconomie temporară.

Sursa: sinodultalharesc.tk

Credincioșii de la RĂDENI FAC ZID ÎN JURUL PĂRINTELUI PAMVO, iar starețul Hariton, cel grabnic la blesteme, nu este bine primit

hariton-2

Schitul Rădeni din județul Neamț aparține administrativ de Mânăstirea Petru Vodă, acolo unde este stareț nefastul arhimandrit Hariton. Acesta vine din când în când la Rădeni pentru a cere socototeală pentru nepomenirea la slujbele Schitului a mitopolitului Teofan, cel care perseverează în erezii și ipocrizii, nerecunoscând niciodată acuzele de trădare a Ortodoxiei în Creta și în multe alte situații. 

După cum știți, părintele Pamvo, vrednic ucenic al Părintelui Iustin Pârvu, a decis de mai mult timp să nu-l mai pomenească la slujbe pe Teofan. Probabil de la mitropolie, Hariton este indemnat să facă presiuni asupra lui Pamvo, dar, după cum se vede din cele două filmulețe, credincioșii nu cedează și îl apără cu îndârjire pe cel din urmă. 

De la minutul 7:53 (în cel de-al doilea filmuleț), pr. Hariton, în loc să se mânie împotriva ereziilor și a trădărilor mitropolitului lui, se enervează și aruncă blesteme asupra unui credincios care îl jignește. 

„Dacă mă mai jignești, să dea Dumnezeu, blestemat să fii…., să nu-ți iasă sufletul până nu vii la mine..”

La presiunea oamenilor, totuși îl iartă.

RĂSPUNS DE LA SCHITUL RĂDENI la Comunicatul eretic al Patriarhiei din 21 decembrie 2016

Imagini pentru schitul radeni imagini

Preafericite Părinte Patriarh,
Înaltpreasfinţiţi Părinţi Mitropoliţi,
Înaltpreasfinţiţi şi Preasfinţiţi
Părinţi Arhiepiscopi şi Episcopi,

Cu deosebită durere în suflet am luat la cunoştinţă comunicatul de presăOrice lămurire privind credinţa trebuie făcută în comuniune bisericească, nu în dezbinare, dat publicităţii de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la data de 21 decembrie 2016. În acest comunicat, Sfântul Sinod îşi mărturiseşte ataşamentul faţă de valorile ecumenismului şi faţă de “dialogul şi colaborarea între creştini, manifestându-şi, în acelaşi timp, determinarea de a suprima opoziţia faţă de ecumenism a unor creştini ortodocşi, fără a iniţia un dialog şi o colaborare reale cu aceştia pentru “o lămurire privind credinţa”, care să readucă pacea în Sfânta noastră Biserică, încercată după sinodul din Creta, din vara acestui an.

Comunicatul sinodal reafirmă faptul că la sinodul din Creta “Biserica Ortodoxă nu a formulat dogme noi, ci a mărturisit că Biserica Ortodoxă este una, sfântă, sobornicească şi apostolească”, acuzând “unele persoane răzvrătite” că “au indus în eroare pe unii clerici şi credincioşi” prin afirmaţiile false, potrivit cărora sinodul din Creta ar fi “proclamat ecumenismul ca dogmă de credinţă”1.

Ignorând vocea multor mari sfinţi ai secolului XX: sfântul Iustin Popovici, sfântul Nicolae Velimirovici, sfântul Ignatie Brancianinov, sfântul Serafim Sobolev, sfântul Paisie Aghioritul, sfântul Ioan Iacov de la Neamţ, a unor mari părinţi duhovnici români: părintele Iustin Pârvu, părintele Ilie Cleopa, părintele Arsenie Papacioc, a unor mari teologi ai secolului XX: părintele Dumitru Stăniloae, părintele Seraphim Rose şi mulţi alţii, care, împreună, alcătuiesc un adevărat consensus Patrum al secolului XX, contemporan acestei erezii, în a afirma la unison că ecumenismul este erezie eclesiologică şi chiar erezie a tuturor ereziilor, comunicatul încearcă demonstrarea contrariului, prin afirmaţia că în Creta ecumenismul nu a fost declarat “dogmă de credinţă” şi că niciunul dintre sinoadele locale canonice ale Bisericii Ortodoxe, cele mai multe dintre ele angrenate din plin în procesul ecumenist, nu a condamnat ecumenismul ca panerezie. În cele mai multe dintre luările de poziţie cărora le dă răspuns acest comunicat, s-a afirmat că sinodul din Creta a legiferat participarea Bisericii Ortodoxe la panerezia ecumenistă şi a introdus ecumenismul ca mod de gândire eclesiologică şi acţiune misionară, lucru care se probează printr-o simplă lectură a documentului Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine. S-a afirmat şi s-a şi demonstrat în nenumărate rânduri că, deşi nu a proclamat dogme noi, sinodul din Creta a adus atingere unor dogme mai vechi, prin acceptarea unor idei eclesiologice ecumeniste referitoare la “unitatea Bisericii” sau “refacerea unităţii creştinilor”. Vorbind despre eclesiologia adoptată la adunarea ecumenistă de la Busan, din 2013, cinci episcopi greci au denumit-o chiar dogmă: “a fost formulată dogma protestantă despre unitatea ecleziologică nevăzută a Bisericii”2.

Afirmaţia că niciun sinod ortodox canonic nu a declarat vreodată ecumenismul ca “panerezie” este combătută de anatema dată ecumenismului în 1983 de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei (care din 2007 a revenit în componenţa Bisericii Ruse, neanulând acea anatemă), în care acesta a fost numit “erezie”. Se poate oare afirma că, deşi a dat titani ai teologiei ortodoxe ai secolului XX, precum arhiepiscopul Averchie Tauşev, mitropolitul sfânt Ioan Maximovici3, părintele Seraphim Rose sau mitropolitul Filaret şi s-a recunoscut mereu parte a Bisericii Ortodoxe istorice ruseşti, ROCOR nu avea un sinod canonic în momentul în care a condamnat ecumenismul şi că era în afara Ortodoxiei la acel moment? Biserica Ortodoxă Georgiană a ieşit din CMB, în 1997, la presiunea unor centre monahale puternice din acea ţară, care au denunţat ecumenismul ca erezie şi “erezie a ereziilor”4. În anul 1972, patriarhul Alexandriei Nicolae al VI-lea a numit ecumenismul “erezie şi panerezie”5, considerându-l “îndreptat împotriva Ortodoxiei”. Imediat după sinodul din Creta, mitropolitul Ieremia de Gortina, membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei, participant nesemnatar al documentului despre ecumenism al sinodului din Creta, a declarat că “noi, ca Biserică a Gortinei şi Megalopolisului, episcop, cler şi popor al lui Dumnezeu,condamnăm oficial ecumenismul ca panerezie”6, numindu-l “mişcare satanică perfidă, care vrea să amestece credinţa noastră dreaptă cu alte ׂ«crezuri»mincinoase şi să o falsifice”. În Duminica Ortodoxiei din 2012, Mitropolitul Serafim al Pireului a rostit anatema asupra panereziei ecumeniste: “Celor care predică şi învaţă panerezia ecumenist intercreştină şi interreligioasă, anatema!7 (s.n.).

Potrivit chiar şi scurtei istorii a ecumenismului propuse în comunicatul sinodal, Mişcarea Ecumenică s-a clădit iniţial ca o federaţie protestantă, iar ecumenismul este un produs al său, ceea ce face ca el să fie deja condamnat de către Sfintele Sinoade Ecumenice ale Bisericii, de vreme ce cele mai multe dintre doctrinele protestante sunt variante mai noi ale ereziilor din primul mileniu (negarea Sfintei Treimi de către comunităţile unitariene, negarea Sfântei Tradiţii, negarea statutului de Născătoare de Dumnezeu al Pururea Fecioarei Maria, negarea cultului icoanelor, a cultului Sfintei Cruci, a cultului sfinţilor, a cinstirii sfintelor moaşte etc.), condamnate şi anatemizate de către Sfintele Sinoade Ecumenice.

Conform teologiei sfântului apostol Pavel, ecumenismul s-a condamnat pe sine în ochii lui Dumnezeu încă din momentul în care a apărut: “Ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit” (Tit 3,11; s.n.). Pe acelaşi fir al argumentării pauline, sfintele sinoade locale canonice ale Bisericii Ortodoxe aveau obligaţia ca “de omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te” (Tit 3,10).În aproape un secol de participare ortodoxă la ecumenism, întâia şi a doua mustrare ar fi trebuit să se fi produs de mult.

Argumentul că ecumenismul nu este erezie pentru că nu a fost condamnat de niciun sinod local încă lasă să se înţeleagă că nicio învăţătură greşită nu are caracter eretic până în clipa în care este condamnată oficial de către un sinod şi este scoasă în afara trupului Bisericii ca erezie. Într-o scrisoare adresată de către episcopul Alexandru al Alexandriei către toate Bisericile cu privire la Arie, înaintea sinodului de la Niceea, episcopul alexandrin spune: “Eusebiu, acum în Nicomedia… protejează pe aceşti apostaţi şi scrie peste tot pe unde a uneltit, lăudându-i, dar în felul acesta atrag cumva pe unii neştiutori la această erezie nenorocită ridicată împotriva lui Hristos8. Pentru că ereziile sunt erezii din momentul propovăduirii lor de către ereziarh, când corpul Bisericii constată că sunt în disonanţă cu tot ceea ce Biserica învaţă dintotdeauna, pretutindeni şi pe toţi, iar sinoadele le judecă şi le condamnă ca atare în mod oficial, curăţind Biserica de ele şi restaurând Ortodoxia, ecumenismul este eretic ca orice erezie, iar participarea la el nu este mai puţin periculoasă, doar pentru că multe dintre sinoadele locale îl practică încă în loc să îl condamne. Sfântul Iustin Popovici, marele dogmatist, a numit ecumenismul “panerezie” înaintea condamnării sale de către un sinod (cartea sa a apărut în 1975).

Comunicatul emis de Sfântul Sinod precizează că “ecumenismul lucid… este o atitudine spirituală de dialog şi cooperare între creştini”9. Dacă această atitudine de dialog spiritual şi cooperare s-ar desfăşura întrecreştinii ortodocşi din lume, ar fi acceptabilă. Din păcate însă, dialogul şi cooperarea cu ortodocşii din propria Biserică interesează prea puţin pe promotorii ecumenismului, întreaga atenţie fiind acordată “participării la mişcarea de dialog între creştinii de confesiuni diferite.

Despre cooperarea cu ereticii, Sfinţii Părinţi ai Bisericii au statornicit că ea trebuie să se reducă la mustrarea acestora şi la dialogul cu ei doar în vedere revenirii la Ortodoxie. În anul 377, sfântul Vasile cel Mare îi scrie călugărului Urbikios: “Te rog să faci în aşa fel încât aceste rătăciri să-şi primească de la Biserică îndreptarea lor şi să stai departe de comuniunea cu ereticii, căci, să ştii, în aceste privinţe nepăsarea nimiceşte libertatea de vorbire pe care trebuie să o avem în Hristos10 (s.n.). Avva Teodor din Fermi spune că trebuie să-i ajutăm pe cei căzuţi în erezie să se întoarcă la dreapta credinţă, dar dacă nu reuşim, să tăiem prieteşugul cu ei, pentru a nu ne trage şi pe noi în rătăcire11. Avva Isaia învaţă să nu stăm de vorbă cu ereticii, pentru ca nu cumva să ne vatăme cu otrava lor cea de moarte purtătoare, nici să le citim cărţile pentru a nu da morţii sufletele noastre12. După 60 de ani de ecumenism, în care ereticii nu au făcut un niciun pas spre Ortodoxie, nu e timpul ca BOR să îi asculte pe Sfinţii Părinţi şi să se retragă din “dialogul iubirii” cu neortodocşii?

Despre “rugăciunile comune pentru unitatea creştinilor”, sfintele canoane ale Bisericii Ortodoxe prevăd: canonul 45 apostolic: “Episcopul sau prezbiterul sau diaconul împreună cu ereticii rugându-se să se afurisească numai. Iar de au dat lor voie ca unor clerici a lucra ceva, să se caterisească” (s.n.)13; canonul 46 apostolic: “Episcopul sau prezbiterul ereticesc botez primind sau jertfă a se caterisi poruncim. Că ce conglăsuire este lui Hristos cu veliar? Sau ce parte credinciosului cu necredinciosul?”. Despre acest canon sfântul Iustin Popovici spune: “Este un lucru bătător la ochi chiar şi pentru cei ce nu au ochi: această poruncă hotărăşte în mod imperativ că nu trebuie să recunoaştem ereticilor nicio Sfântă Taină şi să socotim toate ale lor ca nelucrătoare şi lipsite de har14. O lectură a paginii dedicate de siteul oficial basilica.ro “săptămânii de rugăciune comună pentru unitatea creştinilor” de anul acesta ne arată că membri ai clerului ortodox român s-au rugat cu reformaţii, cu evanghelicii luterani, cu greco-catolicii, cu armenii şi cu romano-catolicii15. Comunicatul Patriarhiei Române începe cu fraza: “Ca în fiecare an, în a treia săptămână a lunii ianuarie (18-25 ianuarie 2016),Bisericile creştine din întreaga lume organizează seri de rugăciune pentru unitatea creştină”16 (s.n.), din care vedem că denumirea de “biserici” acordată ereziilor este acceptată de către Sfântul Sinod al Bisericii noastre înainte de sinodul cretan. În 2015, “săptămâna de rugăciune comună” a început la Arad şi a avut ca parteneri pe romano-catolici, pe greco-catolici, pe evanghelici, pe reformaţi şi pe mozaici17. În prezentarea săptămânii de rugăciune comună din 2012 găsim direct formula aprobată de sinodul din Creta cu privire la denumirea de “biserici” a ereziilor: “Alături de credincioșii din Capitală şi delegaţi ai instituţiilor Statului prezenţi la slujba Vecerniei, au asistat reprezentanţi ai mai multorbiserici şi confesiuni creştine18. Din perspectiva acestei activităţi ecumeniste intense, se poate explica surprinderea ierarhilor ortodocşi faţă de acuza că deciziile sinodului din Creta sunt eretice!

Aflăm cu uimire de la Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române că la începutul secolului XX “misionarii creştini occidentali predicau Evanghelia iubirii”. Că este vorba despre “creştinii neortodocşi” reiese şi din comunicat şi din istoria întemeierii CMB, aceşti misionari fiind în mare parte predicatori protestanţi, care predicau popoarelor asiatice şi africane doctrinele protestante blasfematoare la adresa Sfintei Fecioare Maria, a sfinţilor, a sfintelor icoane, a Sfintei Cruci, a Sfintei Tradiţii, a Sfintelor Taine, a preoţiei sacramentale, a cinstirii moaştelor, nicidecum Evanghelia iubirii. Această interpretare a începuturilor mişcării ecumeniste poate fi înţeleasă doar prin prisma premisei eclesiologice eretice IV.5 a Declaraţiei de la Toronto, care spune: “Bisericile membre ale Consiliului Mondial recunosc în alte biserici elemente ale adevăratei Biserici”… “Diferitele Biserici învaţă, în general, că alte biserici au anumite elemente ale Bisericii adevărate… Astfel de elemente sunt: predicarea Cuvântului, învăţarea Sfintei Scripturi şi administrarea Tainelor”19 (s.n.). Ereziile nu pot predica niciodată Evanghelia iubirii, deoarece nu au adevărul de credinţă, fără de care nu există iubire creştină, ci un iubirism lumesc. Numai misionarii ortodocşi au predicat, în toate secolele, Evanghelia iubirii şi Adevărului.

Comunicatul sinodal afirmă că Biserica Ortodoxă s-a implicat în mişcarea de dialog dintre diferite “confesiuni creştine” pentru a participa la “refacerea”, pe baza credinţei Bisericii Ortodoxe, “a unităţii creştinilor neortodocşi dezbinaţi între ei de-a lungul timpului”. După aproape un secol de ecumenism, se poate spune că diferitele confesiuni protestante s-au împăcat între ele, dar nu pe baza credinţei celei adevărate a Bisericii Ortodoxe, ci pe baza ideologiei sincretismului de tip protestant. În 1998, la Tesalonic, teologii ortodocşi au emis o declaraţie în care se dădea glas nemulţumirii că participarea ortodoxă la ecumenism este ineficientă: “Luările lor [ale Bisericilor Ortodoxe – n.n.] de poziţie pe aceste subiecte [limbajul inclusiv, hirotonirea femeilor, drepturile minorităţilor homosexualilor şi unele tendinţe referitoare la sincretismul religios – n.n.] au fost mereu considerate declaraţii ale minorităţii şi, din acest motiv, nu au putut influenţa tendinţa generală şi etosul Consiliului Mondial al Bisericilor. După un secol de participare ortodoxă la mişcarea ecumenică şi ani petrecuţi în cadrul CMB, nu observăm suficient progres în discuţiile teologice multilaterale dintre creştini. Dimpotrivă, prăpastia dintre ortodocşi şi protestanţi devine din ce în ce mai mare, în timp ce tendinţele mai sus-menţionate în cadrul anumitor denominaţiuni protestante devin tot mai puternice20 (s.n.). La 20 de ani de la momentul Declaraţiei de la Tesalonic, sinodul din Creta recunoaşte că Mişcarea Ecumenică “trece printr-o criză profundă”21. Există la ora actuală un singur document oficial al Consiliului Mondial al Bisericilor în care să se recunoască faptul că “Sfânta Biserică Catolică a Crezurilor”, „adevărata Biserică”, „Biserica lui Hristos” descrisă de Declaraţia de la Torontoeste Biserica Ortodoxă?

Dimpotrivă, Declaraţia despre unitate a celei de-a zecea Adunări Generale a Consiliului Mondial al Bisericilor, din Busan, Coreea de Sud, din 2013 afirmă: “Credincioşi chemării noastre comune, vom căuta împreună deplina unitate vizibilă a Bisericii Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică, când vom exprima unitatea în jurul aceleiaşi Mese a Domnului. Căutând unitatea Bisericii, ne vom deschide pentru a primi darurile tradiţiilor fiecăruia şi a oferi darurile noastre unul altuia…”22 (s.n.). Vorbind despre “Biserica una, sfântă, sobornicească şi apostolească”, au precizat autorii declaraţiei că aceasta este Sfânta Biserică Ortodoxă? Evident, nu. Interesează oare realmente pe cineva, la nivelul CMB, faptul că Biserica Ortodoxă mărturiseşte că este Biserica una, sfântă, sobornicească şi apostolească, de vreme ce CMB propune un concept propriu de “Biserică una, sfântă, sobornicească şi apostolească şi, în conformitate cu premisa IV.323 din Declaraţia de la Toronto, considerată de sinodul din Creta “de importanţă vitală pentru participarea ortodoxă la CMB”, “toate bisericile creştine, inclusiv Biserica Romei [şi Biserica Ortodoxă, care nu a abrogat această teză la sinodul din Creta – n.n.]afirmă că nu există identitate completă între apartenenţa la Biserica Universală şi cea la propria biserică” (s.n.)?

Cinci episcopi greci au contestat adunarea de la Busan, spunând lumii că, cu acea ocazie, Bisericii Ortodoxe i s-a pretins să-şi ceară iertare pentru divizarea lumii creştine: “La Consiliul Mondial al Bisericilor sau, mai bine zis, al Ereziilor, care s-a întrunit la Busan, în Coreea de Sud, au fost formulate poziţii contrare ecleziologiei ortodoxe, s-a pretins şi Bisericii Ortodoxe să ceară iertare pentru starea de divizarea în care se află lumea creştină, a fost pusă la îndoială infailibilitatea Bisericii noastre, a fost formulată dogma protestantă despre unitatea ecleziologică nevăzută a Bisericii care ar fi, chipurile, «multi-dogmatică»…”24.

Dacă influenţa ortodoxă asupra mentalităţii ecumeniste se lasă aşteptată, constatăm, în schimb, că se împlinesc avertismentele sfântului Vasile, ale avvei Teodor şi ale avvei Isaia, iar învăţătura ortodoxă este expusă unor influenţe eretice foarte periculoase. Iată câteva exemple de practicare a “ecumenismului lucid” de către ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, aşa cum apar ele în media religioase ortodoxe:

  1. În cadrul celei de-a 10-a Adunări Generale CMB de la Busan, Coreea de Sud, Înaltpreasfinţitul Nifon, arhiepiscop al Târgoviştei, a afirmat căunitatea Bisericii s-a pierdut în forma sa actuală; că Biserica este deficitară din punct de vedere al Sfintelor Taine; că nu mai putem cunoaşte care este succesoarea Bisericii Primare a Ierusalimului; că toţi oamenii sunt fraţi întru Hristos, Sfântul Botez fiind doar o etapă superioară, în cadrul rudeniei spirituale existente între aceştia25.Unitatea Bisericii a fost pierdută, scopul nostru nu este să creăm o nouă Biserică, ci să o restaurăm pe cea una Biserică în neîntrerupta ei continuitate în plinătatea ei sacramentală. Timpul când se va defini forma finală pe care Biserica cea una, odată reconstituită (restaurată), o va lua, încă nu a sosit… Să trecem pentru graniţele confesionale, răbdare, muncă grea”26. “Cea mai mare provocare rămâne eclesiologia. Care este Adevărata Biserică născută la Ierusalim şi împrăştiată în toată lumea? Cum am ajuns să avem atât de multe Biserici, care au atât de multe, sau în anumite cazuri, atât de puţin în comun?…”27.
  2. Într-o emisiune televizată, înainte de a deveni mitropolit al Moldovei, ÎPS Teofan face următoarea afirmaţie: “Biserica Ortodoxă şi Biserica Romano-Catolică, Sfânta Liturghie, Sfânta Jertfă considerată Sfântă Taină şi argumentul, raţiunea, ar fi faptul că cele două Biserici credcă pe Sfânta Masă, în Sfântul Altar, este prezent acelaşi Cristos, care S-a născut în Betleem, care S-a jertfit pe Golgota, care S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui şi care va veni să mă judece pe mine, pe noi, pe toată lumea. În mod real. Acelaşi Cristos… Cel care are credinţă puternică simte că acolo pe Sfânta Masă este Trupul şi Sângele lui Iisus Cristos… În Bisericile de natură protestantă şi mai ales neoprotestantă este o pâine, pe care o putem numi sfinţită, un vin sfinţit, care aminteşte de o cină care a avut loc acum nu ştiu câte mii de ani în urmă…”28 (s.n.). Această explicare a diferenţelor referitoare la învăţătura despre Sfânta Taină a Împărtăşaniei pare a fi o simplă enumerare a doctrinelor pe această temă, însă viitorul înalt ierarh nu însoţeşte, cel puţin în imaginile pe care internetul le pune la dispoziţie din acea emisiune, expunerea de un comentariu critic, în care să arate că nu există două Biserici, ci doar una, cea ortodoxă, şi că, indiferent de cât de puternică este credinţa celor din “Biserica Romano-Catolică”, Biserica Ortodoxă nu crede că acolo, pe altarul roman, se află Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. Când vorbeşte despre “pâinea sfinţită şi vinul sfinţit” ale protestanţilor, viitorul mitropolit face comentariul “pe care o putem numi sfinţită”, deşi, în realitate, nu putem numi nici pâinea, nici vinul de la ritualurile protestante sfinţite în vreun fel.
  3. Întrebat în urmă cu câteva zile dacă o persoană nominalizată pentru o funcţie publică în stat ar putea să depună jurământul pe Coran, în cazul în care va fi numită în acea funcţie, Înaltpreasfinţitul Teodosiei, arhiepiscop al Constanţei, a afirmat: “Cred că poate să jure şi pe Biblie, că şi musulmanii cred în Hristos29”. În realitate, musulmanii nu cred că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, ci un profet oarecare, mai mic ca însemnătate decât profetul Mohamed, întemeietorul religiei lor.
  4. Într-un interviu pentru Radio Vatican, ÎPS Serafim Joantă face următoarele afirmaţii: “E o bucurie, înainte de toate, să-l întâlnesc pe Papa. El este foarte aproape de ortodocşi, în primul rând prin teologia noastră, modul de organizare a Bisericii, Tainele, totul este aproape comun… Bineînţeles că ecumenismul trebuie să meargă întotdeauna mai departe, pentru a-şi atinge scopul, iar scopul este unirea Bisericilor creştine, ca toate Bisericile să mărturisească aceeaşi credinţă. Acest lucru îl subliniem noi, catolicii şi ortodocşii… Şi atunci noi subliniem mereu că trebuie să revenim la situaţia din primul mileniu când Biserica era una30. Reţine atenţia afirmaţia că Biserica era una doar în primul mileniu, acum nu mai este una, şi că ecumenismul trebuie să meargă mai departe pentru a realiza unirea Bisericilor creştine.
  5. Manualul de Religie de clasa a IV-a, apărut cu binecuvântarea Patriarhiei Române, prin adresa nr. 2987 din 01.04.2016, are o pagină (pagina 10) în care se spune că diferenţele confesionale şi interreligioase nu ne împiedică să fim “prieteni şi uniţi în faţa lui Dumnezeu”31. Cine ne uneşte în faţa lui Dumnezeu, de vreme ce necreştinii nu cred în Hristos, Cel Care îi uneşte pe oameni înaintea lui Dumnezeu în Sfânta Sa Biserică, iar eterodocşii au o credinţă profund viciată de ereziile pe care le împărtăşesc? Într-o explicaţie a termenului “baptist”, se spune că baptiştii sunt “protestanţi, membri ai unei biserici creştine care practică botezul la vârstă adultă”. Definiţia reprezintă o aplicare practică avant la lettre a articolului 6 al documentului Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine.În pagina 11 a manualului se face o legătură subtilă între ecologie, armă ideologică a religiei panteist-idolatre New Age, îmbrăţisată de sinodul din Creta prin instituirea unei sărbători anuale dedicate rugăciunii pentru mediu, şi porunca dată de Dumnezeu omului de a avea grijă de creaţia Sa. În pagina 13 găsim sloganul cu iz globalist “Lumea, casă pentru toţi oamenii” etc.

Exemplele ar putea continua, cu situaţia defunctului mitropolit Nicolae Corneanu, care a săvârşit comuniune euharistică cu eterodocşii, cu exemplul Preasfinţitului Sofronie Drincec, care a săvârşit Sfinţirea Aghiazmei Mari împreună cu greco-catolicii, cu obişnuita de acum “săptămână de rugăciune comună pentru unitatea creştinilor”, care încalcă sfintele canoane ale Bisericii, aşa cum am văzut mai sus, şi cu multe altele. Având în vedere că, aşa cum spune comunicatul, “niciun creştin nu este obligat să dialogheze sau să coopereze cu alţi creştini dacă are teamă că-şi pierde credinţa ortodoxă”, ar fi indicat ca ideea întreruperii dialogului şi cooperării cu eterodocşii să fie analizată, înainte ca practicanţii ecumenismului să-şi piardă credinţa ortodoxă.

Repetarea afirmaţiei potrivit căreia Biserica Ortodoxă aduce „în dialogul cu ceilalţi creştini” mărturia că este Biserica una, sfântă, sobornicească şi apostolească este contrazisă chiar de documentul sinodal Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine, unde, prin invocarea şi acceptarea premisei IV.4 din Declaraţia de la Toronto, sinodul din Creta admite dreptul tuturor membrelor CMB de a judeca Biserica Ortodoxă după propria eclesiologie şi a decide dacă aceasta este“biserică în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului” sau nu: “Din includerea în Consiliu nu rezultă că fiecare Biserică este obligată să vadă celelalte biserici ca biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului” (premisa IV.4). Dacă Bisericile Ortodoxe se pot prevala de acest principiu general din CMB, ce le împiedică pe celelalte membre ale CMB să aplice acest principiu Bisericii Ortodoxe? Şi atunci, ce fel de mărturie aduce Biserica Ortodoxă în CMB cu privire la faptul că ea este Biserica adevărată a lui Hristos? Documentul de la Busan ne face să credem că niciuna.

Comparaţia între Sinodul al II-lea Ecumenic şi viitorul “sfânt şi mare sinod” pe care actualele Patriarhii îl plănuiesc este deplasată şi lasă să se înţeleagă că sinodul al II-lea ar fi corectat erori ale primului sinod ecumenic, ceea ce nu corespunde adevărului. “Cele trei omisiuni şi 10 adăugiri” despre care vorbeşte comunicatul sunt dezvoltări fireşti ale doctrinei corect expuse de către Sinodul I Ecumenic, nicidecum corecturi aduse simbolului proclamat de către Părinţii de la Sinodul I Ecumenic. Acest lucru reiese din canonul 1 al Sinodului al II-lea Ecumenic: “Au hotărât Sfinţii Părinţi cei adunaţi la Constantinopol a nu se strica Credinţa Părinţilor celor trei sute optsprezece, ce s-au fost adunat în Niceea Vitiniei, ci a rămâne aceea domnitoare”32. Viitorul “mare şi sfânt” sinod nu va putea spune ceea ce a spus Sinodul al II-lea Ecumenic, deoarece, pentru a reinstaura Ortodoxia în documentele actualului sinod, va trebui să anuleze complet documentul Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine şi să amendeze serios celelalte documente, care, la rândul lor, conţin prevederi neortodoxe.

Niciunul dintre preoţii şi ierarhii din cele două Biserici surori vizate nu a întreprins vreo acţiune anticanonică pe teritoriul Patriarhiei Române. Mesajele de încurajare faţă de cei ce se opun sinodului din Creta au fost în deplin duh ortodox şi au ajutat la evitarea unor excese, care s-ar fi putut produce în situaţia de faţă. Biserica Ortodoxă Română ar trebui să le mulţumească pentru contribuţia la înţelegerea modului canonic corect în care această situaţie poate fi gestionată, în duhul creştin al dragostei şi respectului, pentru a se evita pericolul apariţiei schismelor sau tulburărilor de orice fel în interiorul Sfintei Biserici.

Antepenultimul paragraf vorbeşte despre “chemare la îndreptare spre dialog paşnic” după ce mai înainte partenerii acestui dialog au fost catalogaţi “clerici, monahi şi mireni implicaţi în acţiuni de răzvrătire şi denigrare a Sinodului din Creta”, “persoane răzvrătite”, care, “în mod pătimaş şi dăunător au indus în eroare pe unii clerici şi credincioşi, afirmând în mod fals şi denigrator că Sinodul din Creta ar fi proclamat ecumenismul ca dogmă de credinţă”. Cei ce se opun sinodului din Creta s-au adunat pentru că i-a adus laolaltă dragostea pentru Ortodoxie, nu pentru că i-a păcălit sau instigat cineva să se revolte contra Bisericii, lucru pe care cei incriminaţi de comunicatul sinodal nu l-au făcut, nici nu îl vor face vreodată.

Din acest paragraf se poate înţelege că vor fi chemaţi la “îndreptare prin dialog” toţi cei implicaţi în “acţiuni de denigrare a Sinodului din Creta”,inclusiv cei ce au crezut că singura formă de protest contra sinodului din Creta este dialogul, petiţionarea, conferinţele etc., criticându-i şi desolidarizându-se de cei care au întrerupt pomenirea ierarhilor participanţi la Creta, ca formă de atenţionare a ierarhilor respectivi cu privire la erorile comise de către acel sinod, admisă de canonul 15 I-II Constantinopol şi de către canonul 31 apostolic. Transformarea criticilor aduse sinodului din Creta în delict de “denigrare a sinodului din Creta” arată cât de diversioniste au fost întotdeauna unele opinii ale apărătorilor sinodului, care încercau să acrediteze ideea că sinodul din Creta nu are nicio valoare, că nu trebuie luat în serios, că nu are nicio autoritate şi că nu se aplică (în ciuda art. 13, alin. 2, alRegulamentului de organizare şi funcţionare a Sfântului şi Marelui Sinod, care spune: “Aceste texte au autoritate panortodoxă”).

Întregul paragraf este o aplicare a articolului 22 din documentul sinodului cretan Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine şi dă de înţeles că scopul acestei lămuriri canonice a denigratorilor şi eventuala lor sancţionare pentru persistenţă în “înşelare” este lichidarea oricărei forme de protest faţă de sinodul din Creta, ceea ce contravine practicii Bisericii, în care vocea pliromei a fost cea care a aprobat sau respins un sinod ecumenic sau panortodox. Faptul că un alt sinod are dreptul să judece şi eventual să îndrepte ce a greşit un sinod anterior nu afectează cu nimic dreptul pliromei de a respinge deciziile unui sinod, atunci când acestea sunt neortodoxe. Relaţia dintre Sfântul Sinod şi pliroma, din acest punct de vedere, poate fi înţeleasă printr-o analogie, mutatis mutandis, cu relaţia dintre Parlamentul statului şi Curtea Constituţională: aşa cum Curtea sesizează că o anumită lege nu respectă principiile constituţionale, o anulează şi o retrimite în Parlament pentru a fi refăcută, în acord cu Constituţia, fără a o reface Curtea însăşi, pliroma Bisericii constată că o anumită învăţătură dogmatică nu are caracter ortodox, o respinge şi o remite Sinodului, pentru ca acesta să o refacă în aşa fel încât ea să fie cu desăvârşire ortodoxă.

Preoţii care au întrerupt pomenirea şi creştinii care i-au urmat nu au săvârşit niciun act de dezbinare în Biserică, ci au acţionat exact în cadrele stabilite de către canoanele 31 apostolic şi 15 I-II Constantinopol, care prevăd că, atunci când preotul constată că episcopul său învaţă cu capul descoperit o erezie (în speţă ecumenismul, lucid sau nu), acesta se poate îngrădi de acea erezie, înainte de sinodala cercetare, prin nemaipomenirea ierarhului respectiv la slujbe. În conformitate cu prevederea canonului 15 I-II, preoţii şi laicii care nu acceptă hotărârile sinodului din Creta nu pot fi supuşi niciunui fel de sancţiuni disciplinare canonice sau administrative, pentru că ei apără Biserica de schismă şi erezie, nu o dezbină, iar dacă sunt supuşi totuşi unor astfel de sancţiuni, acelea nu au nicio valoare.

Conştienţi de greutatea deciziei lor şi de spusele sfântului Ioan Gură de Aur despre cât de gravă este dezbinarea în Biserică, părinţii nepomenitori şi creştinii care îi urmează au respectat strict linia trasată de canonul 15 I-II, pe care au adoptat-o urmând un alt sfat al sfântului Ioan Gură de Aur, care spune: “Dacă episcopul tău este eretic, fugi, fugi, fugi ca de la foc şi ca de la un şarpe”. În legătură cu pericolul dezbinării în Biserică, Părintele ieroschimonah Iulian Prodromitul a oferit cea mai onestă soluţie posibilă: “Cei care au aprins focul, aceia să-l stingă!”33, cu referire la ierarhii semnatari ai documentelor sinodului din Creta.

Motivele pentru care Biserica Bulgară consideră că trebuie să rămână în comuniune cu cei ce au participat la sinodul din Creta îi privesc pe membrii şi conducătorii Bisericii bulgare şi pot fi discutate cu aceştia.Biserica Bulgară a părăsit CMB, nu a participat la sinodul eretic din Creta, nu a semnat documentul din Chieti, care a avut ca temă “dreptul de primat de onoare (presbeia tes times) al episcopului roman în întreaga Biserică”, când mai firesc era poate ca acest dialog teologic cu romano-catolicii să aibă ca punct de pornire o discuţie onestă despre ortodoxia şi catolicitatea (sobornicitatea) Bisericii din primul mileniu.Biserica Bulgară şia făcut datoria faţă de poporul său şi îşi poate permite să întreţină relaţii diplomatice cu celelalte Biserici, în speranţa că exemplul ei va putea fi urmat de Bisericile care împărtăşesc încă ideologia ecumenistă.

În consecinţă, Vă rugăm ca pe nişte părinţi ai Bisericii noastre, să ne acordaţi măcar o parte din dragostea creştină şi înţelegerea pe care le-o acordaţi eterodocşilor, cu care sunteţi angajaţi în dialogul pentru “restaurarea unităţii creştinilor, şi să acceptaţi că nu suntem schismatici, nu dorim să creăm dezbinare în Biserică, nu dorim să părăsim Biserica, nu acuzăm pe nimeni de trădarea Ortodoxiei, dar, din motive de conştiinţă, nu putem accepta hotărârile sinodului din Creta, pe care le considerăm eretice.

Ne rugăm pentru ca bunul Dumnezeu să dăruiască pace sfintei Sale Biserici Ortodoxe Române.

25 decembrie 2016 Cu deosebit respect,

Membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

1http://basilica.ro/comunicat-orice-lamurire-privind-credinta-trebuie-facuta-in-comuniune-bisericeasca-nu-in-dezbinare/.

2 Vezi infra, https://graiulortodox.wordpress.com/tag/declaratia-de-unitate-new-delhi/.

3 Recunoscut ca unul dintre cei mai mari sfinţi ai secolului XX chiar şi de siteul mitropolitan Doxologia: http://www.doxologia.ro/sfantul-ierarh-ioan-maximovici.

4 http://orthodoxinfo.com/ecumenism/georgia.aspx.

5http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/09/ecumenismul-fost-anatemizat-de-un-sinod.html.

6http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2016/10/08/mitropolitul-ieremia-de-gortina-anatematizeaza-panerezia-ecumenismului-semnata-de-tradatorii-ortodoxiei-participanti-la-adunarea-din-creta/.

7http://www.aparatorul.md/spicuiri-dintre-anatemele-rostite-in-mitropolia-pireului-rostirea-anatemelor-in-duminica-ortodoxiei/.

8 Cassiodor, Scrieri, EIBMBOR, Bucureşti, 1998, p. 58.

9http://basilica.ro/comunicat-orice-lamurire-privind-credinta-trebuie-facuta-in-comuniune-bisericeasca-nu-in-dezbinare/.

10 Sfântul Vasile cel Mare, Epistola 262, Editura Basilica a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2010, p. 428.

11 Arhimandrit Vasilios Papadakis, Străjerii Ortodoxiei. Luptele monahilor pentru apărarea Ortodoxiei, Editura Egumeniţa, 2015, p. 75.

12 Ibidem.

13 Comentariul Sfântului Iustin Popovici la acest canon: “Porunca aceasta este limpede chiar şi pentru o conştiinţă de ţânţar. Oare nu?” (Sfântul Iustin Popovici, Biserica Ortodoxă şi ecumenismul, Fundaţia Iustin Pârvu, 2012, p. 193).

14 Sfântul Iustin Popovici, op. cit., p. 194.

15 http://basilica.ro/programul-saptamanii-de-rugaciune-pentru-unitatea-crestina-2016/.

16 Ibidem.

17 http://basilica.ro/saptamana-de-rugaciune-a-inceput-in-arhiepiscopia-aradului/.

18 http://basilica.ro/saptamana-de-rugaciune-la-patriarhie/.

19https://www.oikoumene.org/en/resources/documents/central-committee/1950/toronto-statement.

20https://www.oikoumene.org/en/resources/documents/wcc-programmes/ecumenical-movement-in-the-21st-century/member-churches/special-commission-on-participation-of-orthodox-churches/first-plenary-meeting-documents-december-1999/thessaloniki-statement.

21http://basilica.ro/sfantul-si-marele-sinod-relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-ansamblul-lumii-crestine-document-oficial/.

22https://www.oikoumene.org/en/resources/documents/assembly/2013-busan/adopted-documents-statements/unity-statement.

23https://www.oikoumene.org/en/resources/documents/central-committee/1950/toronto-statement.

24 https://graiulortodox.wordpress.com/tag/declaratia-de-unitate-new-delhi/.

25 Sfântul Munte Athos, mărturie de veacuri a luptei pentru apărarea dreptei credinţe, Editura “Părinţii Aghioriţi”, Sfântul Munte Athos, 2014.

26https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2014/01/03/raspuns-pentru-cei-care-afirma-ca-biserica-ar-fi-divizata-biserica-este-una-si-se-numeste-biserica-ortodoxa/.

27https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2014/01/03/raspuns-pentru-cei-care-afirma-ca-biserica-ar-fi-divizata-biserica-este-una-si-se-numeste-biserica-ortodoxa/.

28http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/12/video-mitropolitul-teofan-savu-semnat.html.

29 http://www.evz.ro/ips-teodosie-ii-iubesc-pe-musulmani-imi-sunt-apropiati.html.

30 http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/09/28/ips-serafim-joanta-la-radio-vatican-totul-este-aproape-comun-intre-ortodocsi-si-catolici-scopul-ecumenismului-este-unirea-bisericilor-crestine/.

31 Manual pentru clasa a IV-a, Religie. Cultul Ortodox, semestrul I, Editura Corint Educaţional, Bucureşti, 2016, p. 10.
32 Pidalion, Cârma Bisericii Ortodoxe, Editura “Credinţa Strămoşească”, 2007, p. 173.
33 http://aparam-ortodoxia.ro/2016/11/15/cuvant-de-folos-de-la-parintele-iulian-prodromitul-oct-2016


Semnăturile pentru această scrisoare s-au cules după ce scrisoarea a fost citită public în biserica de la Schitul Rădeni, Neamt, iar semnatarii au fost informaţi cu privire la faptul că semnăturile vor fi făcute publice şi că ele ar putea atrage represalii din partea autorităţilor eclesiale (afurisire, caterisire etc.). S-a cerut de asemenea ca semnaturile sa fie autentice, sa nu se semneze în numele altor persoane, sa nu se semneze de mai multe ori.
Lista de semnături ramane deschisa pana pe data de 10 ianuarie, când scrisoarea va fi trimisa Cancelariei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Cei ce doresc sa o semneze, pot descarca documentul Lista de semnături în sprijinul Scrisorii… de pe pagina noastră şi pot trimite semnatura lor fie la adresa de email contact@aparam-ortodoxia.ro sau la adresa postala:

Schitul Sfânta Cuvioasa Parascheva
Localitate Rădeni,
Judetul Neamt.
sursa: http://aparam-ortodoxia.ro/2016/12/28/oferiti-le-si-ortodocsilor-o-farama-din-dragostea-si-grija-pe-care-le-aratati-ereticilor/

Părintele SAVA LAVRIOTUL în mijlocul credincioșilor români din Pireu

gheron-sava

Despre Minciuno Sinodul din Creta. Luptele monahilor aghioriti pentru apararea Dreptei Credinte. Despre oprirea pomenirii patriarhului Bartolomoeu in Sfantul Munte. Despre parintele Arsenie Boca si exactitatitatea credintei ortodoxe. In Biserica Ortodoxa nu exista sfinti masoni si ecumenisti, cei din unele calendare sunt minciuno sfinti. Monahilor le este teama sa nu isi piarda manastirile si locurile caldute. Sa nu ne fie frica sa marturisim deschis ca suntem impotriva Creta. Ca sa mergi in Rai trebuie sa mori. Marea sansa pe care o avem sa marturisim pe Hristos in aceste momente de erezie. Manastrile au cazut in cursa banilor iar staretii in cursa puterii si a comoditatii. Sinodul care se pregateste pentru a se condamna Ecumenismul si pseudo sinodul din Creta. – pr. Matei Vulcănescu

Video – Scurt interviu cu P.F. IRINEU, PATRIARHUL ÎNTEMNIȚAT AL IERUSALIMULUI

irineu-2”Eu. când am venit aici, copil, la vârsta de 13 ani, am făcut un jurământ la Sfântul Mormânt: „Chiar de voi muri, nu te voi trăda!”„

„Slavă lui Dumnezeu, conștiința mea e liniștită.”

 

La 20 iunie 2015, Patriarhul legitim al Ierusalimului, Irineu I, fiind în stare de arest în Ierusalim s-a adresat către „toată pleroma dreptslăvitoare a Ortodoxiei Universale” cu o Epistolă prin care a condamnat ecumenismul ca erezie, iar Sinodul Pan-ortodox planificat pentru anul 2016 l-a declarat „lipsit de har şi scârbos în faţa lui Dumnezeu”. – Mai multe citiți intrând pe titlul de la sfâșitul articolului. 

Cine este Irineu: 

Preafericitul Irineu (Skopelitis) a fost patriarh al Bisericii Ortodoxe a Ierusalimului între 2001 și 2005. Patriarhul Irineu a fost depus din treaptă de Sf. Sinod al Bisericii Ierusalimului şi de Frăţia Sfântului Mormânt pentru vânzarea neautorizată a unor proprietăţi ale Bisericii.

Născut Emanuil Skopelitis în aprilie 1939, Irineu a fost ales primat al Bisericii Ierusalimului pe 13 august 2001 în Biserica Sfântului Mormânt

A fost întronizat pe 15 septembrie 2001, fiind cel de-al 140-lea Patriarh al Sfintei Cetăţi a Ierusalimului şi a întregii Palestine, al Siriei, dincolo de râul Iordan, al Canei Galileii şi al Sfântului Sion în prezenţa mai multor înalţi ierarhi, printre care IPS Arhiepiscop Hristodulos al Bisericii Greciei şi a Mitropolitului Nicolae al Bisericii Ţinuturilor Cehiei şi Slovaciei, precum şi al autorităţilor publice.

S-a născut în insula Samos din Grecia şi a ajuns la Ierusalim în 1953, unde a slujit vreme de mai mulţi ani ca exarh al Sfântului Mormânt la Atena.

La doar câţiva ani după întronizarea sa, patriarhul Irineu a fost implicat într-o controversă dură. Câteva terenuri bisericeşti din Oraşul Vechi al Ierusalimului au fost vândute unor dezvoltatori israelieni. Întrucât majoritatea creştinilor ortodocşi din zonă sunt palestinieni, iar terenurile se găseau într-o zonă populată în majoritate de arabi, palestinienii sperând că acesta ar fi urmat să devină parte a unei viitoare capitale palestiniene, gestul i-a scandalizat pe mulţi dintre membrii Bisericii. Pe 5 mai 2005, majoritatea membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ierusalimului au anunţat printr-o scrisoare publică faptul că întrerupseseră relaţiile cu patriarhul Irineu, pe care îl considerau demis.

Sfântul Sinod al Frăţiei Sfântului Mormânt a luat o hotărâre definitivă pe 6 mai 2005, cu o majoritate de două treimi a membrilor săi. Din acel moment, Irineu a încetat să mai fie patriarh al Ierusalimului.

Pe 24 mai 2005, a fost convocat la Constantinopol un sinod panortodox, prezidat de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I. Acesta a votat cu copleşitoare majoritate recunoaşterea deciziei Frăţiei Sfântului Mormânt şi a scos din diptice numele lui Irineu. Pe 30 mai, Sfântul Sinod al Bisericii Ierusalimului l-a ales pe MitropolitulCorneliu de Petra ca locum tenens, până la alegerea unui nou întâistătător al Bisericii Ierusalimului.

Pe 16 iunie 2005, Irineu a fost depus din treaptă, devenind un simplu mirean (monah – n. a.), cunoscut doar ca monahul Irineu.

Pe 6 ianuarie 2011, Associated Press a publicat un articol prin care afirma că Irineu refuza să recunoască depunerea din treaptă, că se considera încă patriarh legitim, şi că se găsea de ani de zile în arest la domiciliu.

Pe 9 februarie 2011, Mitropolitul Agafanghel al Bisericii Ortodoxe Ruse în afara graniţelor – Autoritatea Bisericească Supremă Provizorie a publicat pe pagina sa de LiveJournal că că jurisdicţia sa a intrat oficial în comuniune cu fostul patriarh Irineu. 

Sursa: https://ro.orthodoxwiki.org/Irineu_I_(Skopelitis)_al_Ierusalimului 

Se pare că este un patriarh antiecumenist, după cum putem citi aici: 

Patriarhul întemniţat al Ierusalimului, Irineu: „Biserica ecumenistă nu este vie, ci moartă, căci minciuna ucide în sine tot adevărul”

NAȘTEREA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS – MÂNTUITORUL LUMII

„Laudă Glasului Care S-a făcut trup și Cuvântului Celui Preaînalt Care S-a făcut carne. L-au auzit urechile, L-au văzut ochii, L-au pipăit mâinile și L-a mâncat gura.„ – Sfântul Efrem Sirul 306-373

Imagini pentru nasterea-domnului-craciunul icoane