”Să restabilim încrederea”, tema întrunirii Forumului Economic Mondial de la Davos, se referă, în mod evident, la încrederea dintre marile puteri, nicidecum între politicieni și simplii cetățeni. Cea din urmă este iremediabil pierdută.
Să luăm cazul României, de pildă. Fără mare tam-tam, noaptea ca hoții (vorba activiștilor #rezist), politicienii-marionetă de la Cotroceni și Palatul Victoria negociază la Davos, chiar acum, un Parteneriat Strategic ultrasecret cu Ucraina. Țară aflată în plin război cu Rusia.
Se vorbește, cifrat, despre includerea în Parteneriat a unor ”garanții de securitate bilaterale pe baza Declarației G7 de la summitul NATO de la Vilnius”. Altfel spus, orice inamic al uneia dintre părțile semnatare devine automat inamic și pentru cealaltă parte.
Este vorba despre celebrul articol 5 al tratatului Tratatului Altanticului de Nord, preluat pe ascuns, total netransparent, în Parteneriatul româno-ucrainean: ”Părțile convin că un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele, în Europa sau în America de Nord, va fi considerat un atac împotriva tuturor părților și, în consecință, sunt de acord că, dacă are loc un asemenea atac armat, fiecare dintre ele, în exercitarea dreptului la autoapărare individuală sau colectivă, recunoscut prin art. 51 din Carta Organizației Națiunilor Unite, va sprijini partea sau părțile atacate, prin realizarea imediată, individual și împreună cu celelalte părți, a oricărei acțiuni pe care o consideră necesară, inclusiv folosirea forței armate, în vederea restabilirii și menținerii securității în spațiul Atlanticului de Nord”.
Klaus Iohannis a hotărât că suntem deja în război cu Rusia (deocamdată fără a trimite trupe) cu de la sine putere. Fără a consulta populația sau măcar Parlamentul României, pur formal.
Am devenit astfel, la cererea expresă a Statelor Unite, cea de-a 9-a țară care semnează tratate de securitate cu Ucraina și confirmă implicit intrarea în război cu Rusia, în mod oficial. După cum știm, vinerea trecută Zelensky și premierul britanic Rishi Sunak au semnat, la Kiev, un „acord de securitate fără precedent”, similar cu cel pe care îl va parafa președintele Iohannis. Diferă doar sprijinul concret acordat efortului de război al Ucrainei, mult mai consistent în cazul Marii Britanii.
Putem spune că summitul NATO de la Vilnius a consfințit aderarea Ucrainei la organizația militară pe ușa din dos, printr-un șiretlic menit să adoarmă vigilența maselor și să nege realitatea – anume faptul că Rusia se află în conflict cu o întreagă coaliție.
Pentru că Iohannis trebuia, totuși, să ofere o cât de mică explicație cu privire la conținutul noului Parteneriat Strategic, mass-media a anunțat că înțelegerea cu ”frații noștri ucraineni” este cât se poate de domestică, de inofensivă. Cum ar veni, România și Ucraina vor rezolva fără întârziere distincția artificială dintre limba română și cea moldovenească, vor lansa în curând ”coridorul de cereale” via R. Moldova și vor agrea ca piloții ucraineni să fie instruiți în România.
Nimic despre armament, muniție, motorină, bani și, eventual, trupe românești livrate pe front la cererea Pentagonului. Dacă o să-l întrebăm pe Iohannis, cu siguranță o să ne spună că sunt secrete de stat – cel puțin la fel de mari ca sumele cheltuite în excursiile din Africa și America Centrală. Și o să mai pretindă că Zelensky ne apără de ruși, în realitate.
Sigur că România era ”de facto” participantă la războiul cu Rusia. Parteneriatul Strategic cu Ucraina vine doar să oficializeze confruntarea armată cu Moscova, în ciuda opoziției unei bune părți a populației. – activenews.ro
Un Act de Trădare Națională
De la începutul războiului, România s-a făcut preș în fața Ucrainei. Cu orice risc și cu orice preț.
Și-a sleit vistieria, și-a sărăcit populația și s-a înglodat în datorii cu dobânzi de camătă, amanetând viitorul multor generații de acum încolo, pentru a susține un război care nu era al ei.
A mușamalizat tragedia din 2 martie 2022, când un MiG-21 și un elicopter Puma s-au prăbușit în Dobrogea la interval de câteva zeci de minute unul de altul.
O uriașă mașinărie de propagandă s-a pus în mișcare pentru a convinge opinia publică de faptul că totul a fost doar o sinistră și nemaivăzută coincidență.
Condițiile meteorologice au fost de vină, s-a spus. Nici vorbă de rachete trase de niște ucraineni bezmetici.
Opt români au murit pe altarul războiului abia început.
România a tăcut mâlc și atunci când Ucraina s-a apucat să îi distrugă Delta Dunării.
Mai mult, Iohannis a declarat că adâncirea canalului este un mit.
Între timp, Bîstroe a ajuns să aibă o adâncime dublă și e greu de crezut că se mai poate face ceva.
Pe apele Mitului circulă acum nave uriașe!
Cum nu era suficient canalul Bîstroe, ne-am deschis toate granițele vraiște lăsând să intre în țară cantități uriașe de grâne ucrainene toxice la preț de dumping. Care otrăvesc populația și îi distrug pe fermierii români.
Pentru că protestatarii ieșiți în stradă în ultimele zile au spus aceste adevăruri care pică greu la rânza geopolitică, mașina de propagandă i-a luat și pe ei la țintă.
Când veștile despre persecuțiile, agresiunile și torturile la care sunt supuși în Ucraina credincioșii români și preoții lor au ajuns până în Țara Mamă, și-au intrat în rol Vasile Bănescu și clica lui de teotruci.
Depășindu-l în cinism pe Pilat din Pont, ne-au sfătuit și pe noi, și pe ei, să tăcem și să ne supunem pentru că „situația din Ucraina este gravisimă”.
Când a avut loc diversiunea dronelor de la Ceatalchioi, România nu doar că a tăcut, dar a fost cât pe ce să se implice direct în război împotriva Rusiei.
Propaganda isterizase populația și pregătise deja terenul. Arafat a părut să își regăsească locul după doi ani de penumbră.
A fost nevoie probabil de un telefon „din afară” care să răcorească mințile înfierbântate de pe Dâmbovița. Sau de la Sibiu.
Și tot nu ne-a venit mintea la cap.
La ordin sau din slugărnicie, România e pe cale să se arunce orbește, cu capul înainte, într-o nouă criză. Care pare mai periculoasă decât toate de până acum.
Negociază statutul de garant de securitate al Ucrainei.
Anunțul a fost făcut prima dată de Kiev, în vara trecută. Bucureștiul nu a spus nimic. Nici atunci, nici acum.
Tot de la Kiev am aflat în ce domenii ar urma să funcționeze respectivele garanții:
– sprijin specific pentru apărare;
– dezvoltarea complexului militaro-industrial;
– formarea de unități militare ucrainene în străinătate (adică în România);
– schimb de informații;
– sprijin pentru stabilitatea financiară;
– sprijin pentru dezvoltarea și pentru refacerea economiei ucrainene.
După cum se vede, doar domenii sensibile și costisitoare, pentru care o consultare populară ar fi fost obligatorie.
La vremea respectivă, scriam:
„Documentul bilateral de acordare de garanții nu prevede – cel puțin până acum – obligația statelor garante de a se implica direct într-un război alături de Ucraina.”
Între timp, situația pare să se fi schimbat. În foarte rău.
Acordarea de garanții Kievului seamănă tot mai mult cu o declarație de război făcută Rusiei.
Însă, după doi ani de balet pe muchia războiului, nici măcar acest lucru nu mai pare atât de grav.
Există însă un alt aspect despre care toată lumea se ferește ca de dracul să vorbească:
Nu cumva prin garanțiile de securitate acordate Ucrainei pecetluim raptul teritoriilor istorice ale României?
În acest caz, negocierile pe șest cu Kievul nu sunt altceva decât un Act de Trădare Națională.
Daniel Vla - Ortodoxie, Țară, Românism 