Ce cred eu că ar trebui să facă B.O.R. în cazul crizei Bisericii Ucrainei

Imagine similară

După cum știm:

Patriarhia de Constantinopol recunoaște oficial în Ucraina grupările lui Filaret Denisenko și Macarie Maletici ca fiind „neschismatice” și ANULEAZĂ dreptul Patriarhiei Moscovei, acordat in 1686, de a alege mitropolit în Kiev

Aceasta ca prim pas spre acordarea autocefaliei:

Minciuno-patriarhul Bartolomeu i-ar fi transmis minciuno-patriarhului Kiril că a hotărât acordarea autocefaliei Bisericii Ucrainene. Alt minciuno-patriarh, al Serbiei, e nemulțumit și a trimis o scrisoare deschisă în care acuză sprijinirea schismaticilor de către Fanar

Apoi s-a stabilit oficial, deși o anunțaseră mai nainte:

Oficial – Patriarhia Rusă a rupt comuniunea cu Patriarhia Constantinopolului

În primul rând, pseudo-ierarhii care compun Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, pe care noi îi numim așa din cauza participarii lor la sinodul tâlhăresc din Creta și din cauza ecumenismului lor, ar trebui să se lase de ecumenism, să se dezică de semnăturile din Creta și să scoată BOR din CMB.

Dar cu siguranță nu vor face nimic din toate astea.

Nu vor face nimic pentru că majoritatea dintre ei sunt ecumeniști din tinerețe, pentru că sunt puși în funcții special pentru a merge în direcția ecumenistă, pentru că nu se pot căi și nu vor recunoaște că au greșit. 

În privința problemelor apărute în Biserica ucrainiană, ar trebui ca Sinodul BOR să privească în trecut, să analizeze prezentul și să reacționeze canonic și cu demnitate.

Realitatea e că Mitropolia autonomă a Ucrainei, cea care reprezintă Biserica oficială din acestă țară, deține teritorii canonice care ar fi trebuit, de fapt, și de drept să aparțină Bisericii Ortodoxe Române!

O realitate incontestabilă!

Dacă B.O.R. avea episcopi ortodocși și demni ar fi trebuit să rupă comuniunea cu Biserica Rusiei pentru INVADAREA TERITORIILOR CANONICE ROMÂNEȘTI

Așadar înainte de a da dreptate Patriarhiei Ruse în această dispută pe teritoriul Ucrainei, din punct de vedere bisericesc, ierarhii noștri (încă în funcții) ar trebui, să ceară Bisericii Ruse, reprezentată în teritoriu de Mitropoliile autonome ale Ucrainei și Chișinăului, să se retragă de pe teritoriile canonice ale Bisericii Ortodoxe Române, respectiv Basarabia, Sudul Basarabiei, nordul Basarabiei, Bucovina de nord (inclusiv Ținutul Herța), Transnistria și Transcarpatia.

După ce vor fi fost luate măsuri în această privință, de către ruși, ar putea avea sprijinul BOR în disputa cu Patriarhia de Constantinopol (Fanarul).

Până atunci, BOR trebuie să rămână neutră! Nici să dea dreptate pseudo-patriarhului ecumenic Bartolomeu, nici să se avânte în a-i susține necondiționat pe ruși.

Într-o situație ideală, când ierarhia BOR n-ar fi ecumenistă, structurile ierarhice ale Bisericilor Ucrainei și Chișinăului ar fi putut trece sub ascultarea Sinodului românesc.

Sau, în situația când rușii nu vor da curs acestei cereri legitime a românilor, având în vedere că în Basarabia există o mitropolie românească (a Basarabiei) în paralel cu cea subordonată Moscovei (a Chișinăului… și chipurile, „a întregii Moldove”), s-ar putea înființa episcopii și mitropolii românești în toate teritoriile românești deținute de statul artificial Ucraina, pentru românii de acolo, așa cum a cerut deja un deputat:

Deputatul Constantin Codreanu cere Bisericii Ortodoxe Române să înființeze o episcopie pentru românii din Ucraina, pentru a-i salva de la ucrainizarea forțată

Deputatul respectiv, basarabean de origine, a propus aceasta deoarece:

Vești proaste pentru românii din Ucraina: bisericile românești nu vor mai putea sluji în limba română

Deci înființarea de eparhii românești peste granițe ȘI/SAU întreruperea comuniunii cu Patriarhia/Biserica Rusă.

Rămâne însă cumplita problemă a ecumenismului. Pentru că, de exemplu, în Bucuvina de Nord, ierarhul de acolo, român de neam, IPS Longhin Jar a întrerupt, pe motiv de ecumenism, pomenirea patriarhului Kiril al Moscovei (la ei toți ierarhii îl pomenesc și pe patriarh), ce-i drept o întrerupere a pomenirii parțială, de vreme ce participă încă la sinoadele prezidate de acesta (Kiril); și atunci nu văd cum ar putea trece IPS Longhin în subordinea Patriarhiei Române, din moment ce aceasta e complet ecumenistă.

Ar putea trece sub jurisdicția BOR și să rămână nepomitor în continuare. Însă nu cred că s-ar învoi nici IPS Longhin și nici pseudo-patriarhul Daniel.

Situația este extrem de încâlcită, dar consider că în nici un caz nu trebuie dat dreptate necondiționată rușilor, din moment ce au ierarhii prezente în mod nedrept și necanonic pe teritorii vechi românești. Adică ceea ce ei reclamă la pseudo-patriarhul Bartolomeu este însăși practica lor de zeci și chiar sute de ani.

Reclame

17 gânduri despre „Ce cred eu că ar trebui să facă B.O.R. în cazul crizei Bisericii Ucrainei

  1. „Patriarhia rusă acuză Patriarhia Constantinopolului de încălcarea canoanelor bisericești (n.r. Legile de organizare a cultului religios), însă singură le încalcă. De exemplu, Moldova. [Biserica Ortodoxă din R. Moldova] a fost parte a Bisericii din României, iar atunci când Basarabia a fost anexată de URSS, și Patriarhia Rusă a anexat Biserica Ortodoxă din Basarabia, în ciuda canoanelor bisericești. În aceste condiții, Patriarhia rusă nu mai poate vorbi despre respectarea canoanelor, pe care le-a încălcat de-a lungul istoriei”
    Sursa citat: http://inliniedreapta.net/stire/biserica-rusa-ameninta-preotii-si-credinciosii-care-merg-la-bisericile-supuse-constantinopolului.-seful-bisericii-ucrainene-prijina-bor-in-r.-moldova/?utm_source=Newsletter+ILD&utm_campaign=2edfe21058-RSS_EMAIL_CAMPAIGN&utm_medium=email&utm_term=0_b2dfe8ba3a-2edfe21058-166463565

    Apreciază

  2. Pai acum recent au avut loc niște întruniri eretice satanice: san egidio la Bologna, congresul mondial al religiilor de la Astana/Kazahstan și în Cipru conferința ortodoxă-anglicana unde sa discutat despre homofobie și problema eutanasiei, și au participat și de la patriarhia Moscovei și a fanarului, bineînțeles că și cei din b.o.r au fost nelipsiți, la Bologna Serafim Joantă și in Cipru Nifon de la Tirgoviste

    Apreciază

  3. Pe parcursul istoriei, multe teritorii si-au schimbat componenta etnica, deci, consider ca gresesti in nationalismul tau, pentru ca pur si simplu daca BOR ar alunga alte biserici-surori de pe teritoriile ei canonice dar unde nu mai sunt romani (sau unde au ramas foarte putini), asta echivaleaza cu privarea de slujbe religioase pe popoarele care nu vorbesc romana.

    Istoria nu e argument pentru canonicitate, caci granitele tarilor in timp se schimba, nu-s batute-n cuie. Statul dac pe vremea lui Burebista avea anumite granite, iar pe vremea lui Decebal, altele. Ce sa mai vorbim despre Imperiul Roman, care a stapanit buna parte din lume la apogeul sau, si astazi a disparut din istorie?

    Dealtfel, nici nu inteleg de ce Patriarhia Constantinopolului isi mai aroga un soi de „primat” in Ortodoxie, cata vreme nu mai exista Imperiul Roman de Rasarit, care ii justifica acest statut privilegiat (gratie armatei imperiale ce impunea legea imparatului). Nici nu stiu sa fi dat Constantinopolul multi sfinti in ultimele sute de ani, de dupa caderea Imperiului. Deci, ce autoritate mai poate reprezenta Constantinopolul, care e o oaza de paganism?

    Mai important decat disputele teritoriale canonice este sa se asigure ca oamenii care ASTAZI vietuiesc acolo au acces la cultul religios in limba lor. Nationalismul impiedica aceasta si este prin urmare necrestin. Chiar daca teritoriile ar reveni canonic BOR, cel putin moral BOR ar fi nevoita sa asigure prin preotii ei si vorbitorilor de limba rusa slujbe in rusa, ca preotii nu-s chemati sa romanizeze pe altii, ci sa-i invete calea mantuirii.
    Deci, ar trebui ca preotii sa cunoasca si limba rusa, ca sa poata tine slujbe si pentru rusii aflati astazi pe acele teritorii.

    Personal nu inteleg de ce mai tii partea romanilor dupa Referendum, si dupa reactiile lor care au urmat acestuia (de exemplu, „credinciosii” s-au mirat ca un episcop le-a interzis la sfintirea bisericii sa treaca prin altar ca urmare a esecului referendumului, considerand ca asta e politica, nu „credinta” – conform lor, satanistilor ce traiesc sa mance, bea si sa curveasca si merg la biserica doar ca sa ceara de la Dumnezeu pacate).
    Nationalismul este o boala – mai bine te vindeci de ea, sau cel putin sa-L alegi pe Dumnezeu daca se ajunge la a decide intre neamul tau paganizat si credinta.
    Poporul roman dreptcredincios a fost condamnat la moarte de jidani si exterminat de ciuma rosie creata de ei dupa 1945. Ceea ce a fost in comunism cu mult laudatele de unii fabrici si uzine (si China are fabrici si uzine comuniste unde muncesti ca sclavul) in care se muncea mai cu seama Duminica si de sarbatori (si care ma bucur ca au crapat), cu ateism si trai de porc (manci, bei, dormi, curvesti) NU a fost popor, ci o adunatura de satanisti care au incercat sa-si faureasca o pseudocultura, o pseudoidentitate prin care sa inlocuiasca Biserica si credinta in Dumnezeu. De aia a agitat Ceausescu atat nationalismul, ca, rastignind credinta, trebuia sa le ofere ceva oamenilor, un ideal, dincolo de materialismul lui „Manca, bea, dormi si curveste”.

    In ziua de astazi, eu sincer apreciez mai mult orice crestin practicant, fie el evreu, tigan, grec, rus, sarb, american, francez etc decat un roman ateu, pagan, eretic, occidentalizat. Asta pentru ca oameni credinciosi sunt foarte putini, in toate natiile – de ce sa ne mai batem pe principii inventate de atei si secularisti cum este si nationalismul, in loc sa ne unim cei putini ramasi de aceeasi credinta?

    As prefera oricand un imperiu ortodox condus de Rusia, cu tar, care sa adune toate natiunile de aceeasi credinta, decat o Romanie prospera indracita.

    Prioritatea oricarui crestin ar trebui sa fie mantuirea (atat a lui cat si a altora), nu nationalismul. Si orice decizie trebuie luata in functie de cati oameni va duce aceasta la mantuire.
    Si Sfantul Stefan a platit tribut turcilor, si bine a facut, ca ne-a scapat astfel de jugul papistasilor! Turcii nu umblau la credinta, iti percepeau doar tribut in bani si copii luati in armata lor.

    Apreciază

    • Aici problema este că se duce o disputa intre 2 Eretici cu același nărav, care pe o parte se se ceartă iar pe cealaltă parte unde sunt ereziile mai mari hop și ei prezenți, un exemplu recent, adunarea satanică san egidio unde atît cei de la patriarhia Moscovei cât și cei de la Constantinopol hahaiau împreună iar în momentul de față asistăm la o circoteca între Kiril și Bartolomeu și implicit la o schisma aidoma celei de la 1054

      Apreciază

    • Dan răspunde foarte șerpesc: „Turcii nu umblau la credinta, iti percepeau doar tribut in bani si copii luati in armata lor.” CĂdoar acei copii trebuiau sp accepte credința moahomedană, pe urrmă devenind ieniceri.
      Dar de la ce răspuns să ne așteptăm de la un rusofil imperialist.

      Apreciază

  4. Pingback: Au complotat pentru înlăturarea patriarhului, întemnițat, Irineu al Ierusalimului, iar acum se sfâșie între ei – Daniel Vla – Ortodoxie, Țară, Românism

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s