De acord cu majoritatea ideilor de la a doua Sinaxă de la Botoșani, cu excepția punctului 4 din declarația finală și a altor câtorva aspecte

Precizez ca ideile de mai jos reprezintă punctul meu de vedere…

Am aflat cu bucurie de ceva timp de organizarea unei sinaxe a celor care au întrerupt pomenirea (ori s-au îngrădit de erezie), dintre cei ce au rămas cât de cât pe o cale corectă și de bun simț a mărturisirii, la Botoșani. A doua după marea Sinaxă națională din iunie 2017.

Nu știam dacă voi putea participa, însă a aranjat Dumnezeu în așa fel lucrurile, încât am ajuns și eu.

În contextul anunțatei vizite a papei Francisc este laudabilă organizarea unei noi întâlniri a preoților nepomenitori și a credincioșilor care s-au îngrădit de erezia ecumenistă ca formă de opunere față de această vizită si pentru a reînnoi dezideratele care i-au determinat să rămână pe acest drum al îngrădirii.

Pe scurt, cam în această ordine s-au citit următoarele documente:

Un cuvânt de salut din partea ÎPS Longhin; cuvântarea pr. Teodor Zisis tradusă din greacă în engleză de fiul acestuia, Serafim, și din engleză în română de Mihai Silviu Chirilă; un scurt cuvânt al lui Serafim Zisis; omilia pr-lui Teodor Zisis, deja tradusă în română, despre vizitele papei în țările ortodoxe, în România și în Grecia în 2001; omilia lui Serafim Zisis tradusă în română despre ecumenism și implicarea ocultă a unor organizații și implicit a Statelor Unite ale Americii în promovarea acestuia; un cuvânt al doamnei Gabriela Naghi, tot pe temele sinaxei; o eventuală cerere, cu lux de amănunte, despre faptul că nepomenitorii pot fi înmormântați în cimitirele ortodoxe; citirea unui memoriu prin care se cere Sinodului BOR ieșirea din CM„B”; citirea unui memoriu impotriva venirii papei în România, adresat tot Sinodului BOR; citirea unui memoriu de respingere a tomosului autocefaliei grupării schismatice din Ucraina, adresat tot Sinodului BOR; și ultimul document, o Declarație de continuare a luptei antiecumeniste.

La sfârșit, credincioșii au fost îndemnați să semneze, după conștiința fiecăruia, ultimele patru documente (cele trei memorii și declarația finală).

Din păcate foile pe care fiecare își trecea numele și semnătura erau atașate sumar, cu câte o agrafă, de documentul tipărit. Se puteau ușor rătăci sau amesteca între ele.

Personal am o problemă cu punctul 4 al Declarației finale. Mai jos o să postez fotocopii ale documentului.

Punctul 4 sună așa:

”Ne delimităm de cei care caută cooperarea cu episcopul sârb caterisit și excomunicat Artemie din Kosovo și de cei ce au legături cu orice fel de grupare schismatică.”

Deci „episcopul sârb caterisit”… Cu alte cuvinte, părinții care au organizat sinaxa îi recunosc caterisirea lui Artemie de Kosovo. Însă toată lumea era de acord că acesta a fost caterisit pe nedrept, pe motive de împotrivire la erezia ecumenismului. Inclusiv Părintele Iustin Pârvu era de această părere (de la min. 6:00):

Video – Părintele Iustin Pârvu despre Sfântul Iustin Popovici, despre episcopul Artemie de Kosovo, despre noua ordine mondială și smerenia ortodoxă

Acum, dacă a căzut în greșeli ulterioare acelei caterisiri, cum ar fi hirotonirea de horepiscopi de unul singur (lucru discutabil din punct de vedere canonic și insuficient cercetat de către mărturisitorii români) sau în trimiterea de preoti hirotoniți de horepiscopii săi sau de el însuși în alte țări ortodoxe, cine poate afirma că i se activează retroactiv caterisirea?!

E ceva similar condamnării unui deținut pe nedrept, care în închisoare face o greșeală și unii frați de suferință îi spun că a hotărât drept judecătorul, căci el urma să cadă oricum într-o greșeală ulterioară. E absurd!

Părinții nepomenitori care au scris documentul, își recunosc ei înșiși caterisirile, dacă pe viitor vor cădea în unele greșeli condamnate de sfintele canoane.

Așa se întâmplă când textul este pregătit de un grup restrâns de oameni și prezentat majorității scris de-a gata, fără a fi supus dezbaterii.

Poate ar fi trebuit precizat la punctul 11 că eventuala colaborare cu preoții ce încă nu au întrerupt pomenirea dar au o poziție antiecumenistă, trebuie făcută la nivelul discuțiilor și nu la nivel de slujire, așa cum de altfel recomandă și Sfântul Teodor Studitul. Împreună slujirea preoților pomenitori cu nepomenitorii, deși recomandată de părinții athoniți ce s-au împotrivit pseudo-patriarhului Atenagoras, în anii `60, în condițiile actuale ar sminti pe credincioșii îngrădiți de ecumenism și ar produce confuzie în rândul acestora.

În privința punctului 12, cred că ar fi trebuit și aici adăugat faptul că recomandarea, pentru cei ce vor să intre în această luptă, de a se feri de pozițiile extremiste, trebuie aplicată în ambele sensuri. Adică evitarea exagerărilor ce duc spre schismă dar evitarea și a pozițiilor de diluare a întreruperii pomenirii, așa cum deja se întâmplă cu unii preoții.

În rest, cu toate punctele declarației finale sunt perfect de acord.

Un alt aspect ce trebuia atins, în memoriul către Sinodul BOR privind schisma din Ucraina, ar fi fost problema revendicării jurisdicției canonice asupra teritoriilor românești deținute de statul artificial cu care ne învecinăm. Dar domnul  Mihai Silviu Chirilă nu a considerat oportun, atunci când i-am sesizat problema, ca aceasta să fie pusă în discuție nici măcar pe site-ul „Mărturisirea Ortodoxă”, cu atât mai puțin la o sinaxă a nepomenitorilor…

Un gust amar a lasat evitarea cu ostentație a problemei actelor cu cip, la sinaxa din Botoșani. Poate că organizatorii nu au dorit să-l pună într-o situație dificilă pe părintele Teodor Zisis, despre care se știe că în trecut (anul 2013) nu vedea o problemă în acestea, ba chiar afirma că Cuviosul, pe atunci, Paisie Aghioritul ar fi fost influențat de neoprotestanții din America în această privință.

Au existat unii frați ce doreau să-l întrebe pe venerabilul profesor, dacă își mai menține părerea. Doreau să-l întrebe în engleză pentru a putea traduce fiul său. Dar… din păcate impresia lăsată la final a fost aceea că părintele T. Zisis a fost scos cu rapiditate din sală pentru a nu fi deranjat cu vreo întrebare incomodă de vreun neavenit.

La prima sinaxă de la Botoșani, în 2017, la sfârșit, până și monahul Sava Lavriotul dădea binecuvântări credincioșilor. Acum, invitații au dispărut în ceață.

Regretabil… Consider că Mihai Silviu Chirilă a greșit!

N-ar fi fost un capăt de țară și nu cădea cerul pe Teodor Zisis dacă era întrebat despre cipuri.

Unii părinți ne asigură că se va face o sinaxă separată, cu pregătirea necesară pe această temă. Mă îndoiesc că va mai depune prea curând cineva din grupul de la Botoșani un efort similar pentru o nouă sinaxă pe tema cipurilor si actelor cu cip…

Dar vom vedea.

În concluzie, impresia generală a fost aceea a unei întâlniri, în mare destul de reușită, necesară și oportună în contextul frământărilor și dezbinărilor ce au tot apărut între nempomenitori, dar consider că nu se poate mereu așa… Adică un grup de câțiva oameni, fie ei și preoți și/sau teologi să decidă și să compună documente unilateral, gata formulate pe care să le expună turmei spre a fi întărite de semnătura acesteia.

O sinaxă nu trebuie să fie o conferință. Ba mai puțin decât o conferință ortodoxă, căci nici întrebări nu e voie sau nu e timp să se pună.

Totuși, felicitări organizatorilor și celor care au contribuit financiar pentru ca acest eveniment să poată avea loc, însă consider că trebuie să învățăm din greșeli și să nu ne împiedicăm în orgolii personale, de grup, în menajamente fără  limite a unor personalități ortodoxe ce pot la un moment dat să și greșească sau în pretenții de separare a luptei antiecumeniste de restul aspectelor agresiunii antihristice.

Îmi cer iertare dacă am supărat pe cineva prin comentariile din acest articol!

daniel vla

Imagini video transmise de un frate, în direct pe facebook puteți vedea la:

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=2157735320979476&id=100002290868595

https://www.facebook.com/cracaoanu.mihai/videos/2157961324290209/UzpfSTEwMDAwMDUwOTI5MDg1MDoyNzM4Mzc0Njk5NTIyODEz/

Câteva imagini foto:

13 gânduri despre „De acord cu majoritatea ideilor de la a doua Sinaxă de la Botoșani, cu excepția punctului 4 din declarația finală și a altor câtorva aspecte

    • E foarte bine ca s-a facut si e foarte rau ca nu sunt atenti la unele aspecte si se incapataneaza, uneori, in ignoranta.
      La care dintre argumentele critice pe care le-am adus imi gasesti vreun neadevar??

      Apreciază

      • danielvla,

        pr ar fi ca in ortodoxie,

        foarte bine + foarte rau = foarte rau.

        Vulcanescu si Zisis si atacul la ortodoxinfo si cum o zic, spun multe; mai multe.
        Cum frate sa te faci prieten in zilele astea cu cei ce vorbesc de rau pe un Sfantul Paisie sau Parintele Justin? (adica organizatorii) Si sa-i mai pui si in prezidiu… Lucrul asta spune tot. Tema biometrie, cipuri.. e la fel de grava ca si pr ecumenismului. Hai ca stii totul f bine.

        Plus detaliile mici, care le semnalezi, si care ofera indicii f mari. Vezi Steinhardt – microsemnale.

        Hristos a Inviat!

        Apreciază

      • mircea. v
        Eu pornesc de la premiza ca unde e ceva bun (o actiune), chiar daca pe traseu apar unele nereguli, trebuie insistat sa ramana doar acel bun.
        Atacuri la persoana, din partea ambelor parti, am vazut tot timpul. Poate ar trebui sa ne mai calcam si pe orgoliu si sa ne smerim, rabdand unele neputinte ale fratelui (oricare).
        Vad ca a trecut neobservata iesirea din scena a pr. Matei Vulcanescu, probabil tocmai pentru ca i s-a sters articolul in care bagateliza pericolul cipurilor. Stergerea articolului si lipsa pr Vulcanescu de la Sinaxa demonstreaza ca nu au fost neaparat rau intentionati.
        Pe asta n-o mai ia in seama Saccsiv.
        Apoi, cele spuse de pr Teodor Zisis au fost acum 6 ani. In tot acest timp, nimeni din cei ce eram de partea nepomenitorilor de la Botosani nu a devenit adversar al pr T. Zisis. Ba chiar ne-am folosit de sfaturile, actiunile si experienta sa.
        Pe langa toate astea, nici macar nu l-a vorbit de rau pe Sf Paisie. Doar a spus ca dansul crede ca a fost influentat de neoprotestanti.
        Dar inca nu stim daca mai are aceeasi parere…

        Apreciază

        • danielvla,

          am trait sa o aud si pe asta:
          „Pe langa toate astea, nici macar nu l-a vorbit de rau pe Sf Paisie. Doar a spus ca dansul crede ca a fost influentat de neoprotestanti.”

          Apreciază

  1. Lista completă a Bisericilor ortodoxe membre în CMB:
    „Church of Cyprus
    Orthodox Church of Finland
    Orthodox Church in Japan
    Greek Orthodox Patriarchate of Alexandria and All Africa
    Orthodox Autocephalous Church of Albania
    Orthodox Church in the Czech Lands and Slovakia
    Polish Autocephalous Orthodox Church
    Russian Orthodox Church (Moscow Patriarchate)
    Greek Orthodox Patriarchate of Jerusalem
    Church of Greece
    Romanian Orthodox Church
    Orthodox Church in America
    Serbian Orthodox Church
    Ecumenical Patriarchate
    Greek Orthodox Patriarchate of Antioch and All the East”
    Sursa: https://www.oikoumene.org/en/church-families/orthodox-churches-eastern

    Mi se pare ciudat că e și Biserica Ortodoxă Rușă, deci ar trebui episcopul Longhin să zică ceva!

    Apreciază

  2. Admin, tu ești Vlachos al Botoșanilor. Prin acel document eretic ce l-ați semnat practic ați ridicat la rang de dogma erezia cu părtășia. Va alăturați ereticilor cretani.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s