Răspunsul SCHITULUI RĂDENI și al părintelui PAMVO la scrisoarea acuzatoare a mitropolitului Teofan

pamvo

Pr. Ieromonah Pamvo a adus un răspuns pertinent acuzațiilor de interpretare abuzivă a canoanelor ortodoxe, de schismă și de ieșire din Biserica Ortodoxă, din scrisoarea mitropolitului Teofan: 

Ipocrita scrisoare a Mitropolitului Teofan către IEROMONAHUL PAMVO DE LA SCHITUL RĂDENI

„Vă informez că nu voi relua pomenirea ierarhului decât în momentul în care hotărârile sinodului din Creta vor fi “explicitate, nuanţate, modificate, completate şi dezvoltate” în aşa fel încât ele să nu mai conţină nicio prevedere eretică, sau în momentul în care Înaltpreasfinţia Voastră veţi renunţa la aceste documente eretice.„

Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit,

Am primit cu recunoştinţă adresa nr. 15157 din data de 12.12.2016, pe care aţi avut dragostea părintească de a mi-o trimite ca răspuns la scrisoarea adresată Exarhatului Arhiepiscopiei Iaşilor şi Stăreţiei Mănăstirii Petru Vodă, semnată de preoţii slujitori de la Schitul “Sfânta Cuvioasa Parascheva” din Rădeni, Neamţ şi susţinută de peste 200 de credincioşi, care au semnat-o direct, dar şi de alţi ortodocşi români, din toată ţara, care semnează o petiţie de susţinere a acelei mărturisiri antiecumeniste, dimpreună cu personalităţi teologice din străinătate, precum Gheron Savva Lavriotul, protopresbiter prof. univ. dr. Theodoros Zisis, pr. Matei Vulcănescu. În acea scrisoare anunţam întreruperea pomenirii ierarhului locului, din motiv de participare la sinodul eretic din Creta, de semnare a documentelor eretice ale acelui sinod şi de susţinere a lor în continuare. Scopul demersului era de a ruga exarhatul şi stăreţia să înceteze presiunile asupra schitului şi să ne permită să ne desfăşurăm activitatea în linişte, în condiţiile prevăzute de sfintele canoane pentru astfel de situaţie.

Vă mulţumesc pentru grija părintească pe care o purtaţi credincioşilor de la Rădeni şi pentru răspunsul pe care mi-l adresaţi, în care încercaţi să mă convingeţi că am săvârşit o greşeală întrerupând pomenirea Înaltpreasfinţiei Voastre şi îmi cereţi să reiau pomenirea, pentru a nu risca sancţiuni disciplinare.

Aşa cum menţionaţi în cel de-al doilea paragraf al scrisorii pe care mi-aţi trimis-o, grija unui ieromonah este de a rămâne în dreapta credinţă şi de a nu se abate de la rigorile tradiţiei bisericeşti. Exact această acribie în păstrarea dreptei credinţe şi grija de a nu mă abate de la rigorile tradiţiei m-au determinat să întrerup pomenirea ierarhului, atunci când am observat că, prin sinodul din Creta, la care Înaltpreasfinţia Voastră aţi participat şi ale cărui documente le-aţi semnat, în învăţătura Bisericii Ortodoxe au fost introduse învăţături noi şi extrem de nocive, care contravin învăţăturii şi tradiţiei bisericeşti, în speţă a fost acceptat ecumenismul ca linie de gândire eclesiologică şi misionară a Bisericii Ortodoxe, în ciuda faptului că această erezie eclesiologică a fost condamnată de sfinţi ai Bisericii, precum Ignatie Brancianinov, Iustin Popovici, Nicolae Velimirovici, Paisie Aghioritul, de teologi mari precum părintele Dumitru Stăniloae, Serafim Rose, de duhovnici mari precum părintele Arsenie Papacioc, părintele Iustin Pârvu, părintele Ilie Cleopa, părintele Iulian Prodromitul, de sinoade locale precum Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Georgiene, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din Exil, de teologi de marcă contemporani, precum Dimitrios Tselenghidis, pr. prof. Theodoros Zisis, pr. prof. G. Metallinos şi alţii.

Ştiu şi îmi asum faptul că ieromonahul este dator să asculte de episcopul său, că are obligaţia să îl pomenească la sfintele slujbe şi că, prin întreruperea pomenirii ierarhului, preotul se exclude din comuniunea Bisericii, însă precizez că toate aceste afirmaţii corecte din scrisoarea Înaltpreasfinţiei Voastre operează în orice situaţie imaginabilă în care preotul s-ar revolta împotriva episcopului său, cu o singură excepţie: cazul în care episcopul s-a făcut părtaş la o erezie, pe care „o propovăduieşte cu capul descoperit, adică în mod public, în cazul de faţă părtăşia la erezia ecumenistă propovăduită în Creta, prin semnarea documentelor acelui sinod, prin reconfirmarea lor în sesiunea din 29 octombrie 2016 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi prin apărarea lor, chiar şi în această scrisoare, pe care aţi avut bunăvoinţa de a mi-o adresa. În această situaţie, sfintele canoane pe care le invocaţi în continuarea scrisorii îmi permit să întrerup pomenirea Înaltpreasfinţiei Voastre înainte de cercetarea sinodală a situaţiei create prin semnarea acelor documente eretice.

Resping acuzaţia că invocarea canonului 15 I-II Constantinopol pentru întreruperea pomenirii episcopului ar fi un abuz, din următoarele motive:

  1. Canonul 15 I-II are două părţi, prima, care vorbeşte despre obligativitatea pomenirii superiorului ierarhic şi despre relaţia dintre mitropolit şi patriarh din acest punct de vedere, fiind o continuare a canoanelor 13 şi 14, în care se reglementează relaţia dintre preot şi episcop, respectiv dintre episcop şi mitropolit din perspectiva pomenirii lor la slujbe; a doua parte a canonului permite preotului să înceteze pomenirea ierarhului său în situaţia în care acesta din urmă ar propovădui o erezie în mod public. Cea de-a doua parte nu are legătură cu canoanele 13, 14, 15 (prima parte), deoarece aceste canoane se referă la situaţia în care preotul, episcopul sau mitropolitul întrerup pomenirea “cu pricinuire de oarecare vinovăţie”, adică pentru orice altă faptă pe care ierarhul nepomenit ar fi săvârşit-o (tâlcuirea canonului ne dă şi două exemple de astfel de fapte[1]), cu excepţia ereziei, pentru care canonul permite, în partea a doua, ca preotul, episcopul sau mitropolitul să se despartă de întâi-şezătorul lor înainte de sinodala cercetare. Faptul că şi preotul are dreptul să facă acest lucru rezultă din formularea “cei ce se despart pe sine de împărtăşirea cea către întâiul şezător”, care îi include şi pe preoţi, şi din legătura pe care o face tâlcuirea canonului 31 apostolic (care vorbeşte strict despre întreruperea pomenirii ierarhului de către preot) cu partea a doua a canonului 15 I-II.
  2. Canonul 31 apostolic vorbeşte despre osândirea preotului care s-ar despărţi de episcopul său pentru orice alt motiv decât erezia, după cum rezultă din tâlcuirea canonului: “oricare prezbiter ar defăima pe episcopul său şi, fără să cunoască că greşeşte el arătat sau întru bună credinţă, sau întru dreptate, adică fără să-l cunoască pe el că arătat este sau eretic, sau nedrept[2] (s.n.). Când însă preotul întrerupe pomenirea pe motiv de părtăşie la erezie a ierarhului, el nu poate fi supus niciunei represiuni: “iar câţi se despart de episcopul lor mai înainte de sinodiceasca cercetare pentru că el propovăduieşte în auzul tuturor vreo rea socoteală şi eres, unii ca aceia nu numai că cercetării celor de mai sus nu se supun, ci şi cuviincioasei cinstei celor dreptslăvitori se învrednicesc, după Canonul 15 al celui 1 şi 2 sobor”[3] (s.n.).
  3. Legătura dintre canonul 31 apostolic şi partea a doua a canonului 15 I-II o face tâlcuirea din Pidalion a canonului 31 apostolic, după cum se vede din citatul de mai sus, şi o respectă toţi canoniştii ortodocşi. Acesta este duhul canonului 31 apostolic, la care face referire Înaltpreasfinţia Voastră, şi aceasta este interpretarea corectă a celor două canoane, iar asupra acestei interpretări, pe care o consemnează Pidalionul însuşi, nu îşi poate permite niciun teolog contemporan să facă interpretări personale, în funcţie de interese de moment. În consecinţă, precizarea că “după a doua şi eventual a treia chemare preotul trebuie să fie pedepsit” nu se aplică acestei situaţii, deoarece, aşa cum arată clar tâlcuirea canonului 31 apostolic, în caz de părtăşie la erezie a episcopului, preotul care întrerupe pomenirea “nu este supus certării celor mai de sus”[4].
  4. Canonul 15 I-II vorbeşte despre propovăduirea unor eresuri condamnate de Sinoadele Ecumenice sau de Sfinţii Părinţi. Eresul ecumenist, semnat la Creta, este condamnat atât de către Sfintele Sinoade, care ne vorbesc despre o singură Biserică, cea ortodoxă, neadmiţând nicio altă formă de bisericitate pentru erezii şi schisme, cu atât mai puţin ideile sincretiste ale ecumenismului, care caută realizarea “unităţii Bisericii” prin punerea laolaltă a ortodocşilor cu ereticii, cât şi de către Sfinţii Părinţi din secolul XX, care au condamnat la unison ecumenismul, şi de către Sfinţii Părinţi din vechime, care condamnă ereziile pe care sinodul din Creta le numeşte “biserici eterodoxe” şi consideră inacceptabilă orice sincretism teologic între ortodocşi şi eretici. Această realitate reiese şi din cuvintele Părintelui Iulian Prodromitul: “Mărturisesc că nu recunosc sinodul ţinut în Creta, între 16-27 iunie 2016, întrucât a încălcat învăţătura celor Şapte Sfinte Sinoade şi promovează ecumenismul, care este erezie absolută şi pregăteşte venirea lui antihrist”[5].
  5. Este un abuz întreruperea pomenirii ierarhului canonic pentru orice motiv, însă nu pentru părtăşia la erezie a acestuia. Canonul 15 I-II permite întreruperea pomenirii episcopului care s-a făcut părtaş la erezie “înainte de sinodiceasca cercetare”[6], sinodul putând să se pronunţe, dacă este cazul, şi asupra stării canonice a episcopului, ca urmare a părtăşiei sale la erezie.
  6. Canonul 15 I-II nu condiţionează întreruperea pomenirii ierarhului de faptul că acesta continuă să se afle sau nu în comuniune cu restul episcopilor (în cazul de faţă, foarte mulţi dintre ei părtaşi la aceeaşi erezie) sau că Bisericile locale însele, participante sau nu la propovăduirea unei erezii, se află încă în comuniune. Întreruperea pomenirii este o măsură pe care preotul are dreptul să o ia pentru a se păzi pe sine şi turma sa de erezie, până când Biserica va judeca, prin intermediul unui sinod ortodox, în problema acelei erezii. Prin urmare, ideea că întreruperea pomenirii unui episcop părtaş la erezie, menţinut încă în comuniune cu Sinoadele locale ale Bisericilor Ortodoxe (multe dintre ele părtaşe la aceeaşi erezie, în situaţia de faţă), ar fi schismă nu are nicio bază canonică.

În consecinţă, consider că interpretarea canoanelor 15 I-II şi 31 apostolic, ca de altfel toată argumentarea scrisorii, ignoră faptul că motivul pentru care am întrerupt pomenirea este părtăşia la erezie, şi nu vreun alt motiv. Această interpretare pare a susţine ideea că, din punctul de vedere al Înaltpreasfinţiei Voastre, în Creta nu s-a produs niciun fel de deviere de la dreapta credinţă şi de la rigorile tradiţiei bisericeşti ortodoxe. În realitate, sinodul din Creta a admis erezia eclesiologică a ecumenismului ca mod de gândire în Biserica Ortodoxă, deoarece a ratificat minimalismul dogmatic al Constituţiei Consiliului Mondial al Bisericilor şi premisele eclesiologice eretice ale Declaraţiei de la Toronto. Faptul că sinodalii înşişi au adoptat eclesiologia ecumenistă a Declaraţiei de la Toronto se vădeşte din alăturarea articolelor 6 şi 19 ale documentului sinodal Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine, în care “acceptarea denumirii istorici de biserici eterodoxe” este justificată prin premisa eclesiologică eretică din Declaraţia de la Toronto care spune că “din includerea în Consiliu, nu rezultă că fiecare Biserică este obligată să vadă celelalte biserici ca biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului” (premisa IV.2)[7]. Astfel, trecând peste două milenii de eclesiologie ortodoxă, care ne învaţă că există o singură Biserică, Biserica Ortodoxă, iar restul sunt erezii şi schisme, sinodul din Creta admite o convenţie eclesiologică eretică, potrivit căreia pot exista diferite grade de bisericitate, mai mult sau mai puţin deplină, mai mult sau mai puţin adevărată, de dragul legitimării partenerilor de dialog ecumenic. Unde s-a mai auzit aşa ceva în istoria Bisericii? Mai grav, prin ratificarea acestei premise eclesiologice, Biserica Ortodoxă este de acord cu această viziune relativistă a CMB şi admite că oricare dintre membrii CMB poate uza de această premisă pentru a judeca, în funcţie de propria eclesiologie, dacă Biserica Ortodoxă este “biserică în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului” sau nu. O astfel de greşeală este erezie în sine, deoarece permite punerea în discuţie şi relativizarea caracterului de Biserică unică şi adevărată a Bisericii Ortodoxe şi, în plus, anulează ataşamentul exprimat iniţial faţă de afirmaţia din Crez, potrivit căreia Biserica Ortodoxă este una, sfântă, sobornicească şi apostolească. Mai mult, acceptarea premisei III.2 a Declaraţiei de la Toronto face ca Biserica Ortodoxă să fie de acord cu “scopul Consiliului Mondial al Bisericilor… să realizeze un contact viu între biserici, să promoveze studiul şi dezbaterea problemelor ce privesc unitatea Bisericii” (s.n.). Nebăgând de seamă că prima parte a premisei este infirmată de cea de-a doua, specific de altfel limbajului duplicitar al textelor ecumeniste ale CMB, sinodalii din Creta au admis că Biserica Ortodoxă este de acord cu scopul CMB de realizare a unui contact viu între “biserici” (termenul goleşte de conţinut eclesial real toate participantele la acest contact viu, inclusiv Biserica Ortodoxă),  de studiu şi dezbatere a problemelor ce privesc unitatea Bisericii. Dat fiind că “unitatea Bisericii” din acel document nu priveşte Biserica Ortodoxă, ci structura pe care doreşte să o creeze CMB prin “redescoperirea Bisericii Catolice pe care o mărturisesc Crezurile, Biserica adevărată”, rezultă că sinodul din Creta angajează Biserica Ortodoxă într-un proces sincretist de unire a Ortodoxiei cu eterodocşii, ceea ce este erezie, condamnată de Sfintele Sinoade şi de către Sfinţii Părinţi.

Acestea sunt câteva dintre “nemulţumirile legate de Sinodul din Creta şi a participanţilor”. Canonul 15 I-II ne permite să ne îngrădim de erezie prin nepomenirea ierarhului, lăsând în seama “celor în drept”, cum bine precizaţi, să prezinte unui sinod acuzaţiile împotriva episcopilor cu privire la participarea la erezie. Prin poziţia adoptată, Schitul Rădeni a luat doar la cunoştinţă faptul că ierarhul nostru s-a făcut părtaş documentelor eretice din Creta şi a procedat în funcţie de ceea ce sfătuiesc canoanele 15 I-II şi 31 apostolic în această situaţie, neerijându-ne în judecătorii nimănui.

Este adevărat că schisma poate izvorî din contestarea autorităţii sinodului, însă prin întreruperea pomenirii ierarhului părtaş la erezia cretană nu se contestă autoritatea sinodului de a legifera pe tărâm dogmatic sau canonic, nici statutul său de organ legislativ şi judecătoresc suprem în Biserică, ci doar erorile dogmatice produse prin aplicarea eretică a acestei autorităţi sinodale incontestabile de către ierarhii care au participat la acest sinod sau au acceptat în vreun fel hotărârile acestuia. Din acest motiv, invocarea citatului Sfântului Ioan Gură de Aur, care a acceptat un verdict sinodal abuziv de caterisire a sa, în anul 403, „nearogându-şi slujirea”, nu are nicio legătură cu contextul discuţiei, deoarece situaţia în care a fost pus Sfântul Ioan Gură de Aur nu se referea la propovăduirea vreunei erezii, ci cu maşinaţiuni politice stârnite de ura faţă de râvna sa pentru impunerea unei morale creştine publice. De altminteri, Sfântul Ioan Gură de Aur ne explică, în alt loc, atitudinea sa corectă de a nu rupe unitatea Bisericii din pricina unei persecuţii abuzive şi a unor păcate omeneşti ale persecutorilor săi, învăţându-ne însă ca, atunci când vine vorba de erezie, să ne îngrădim de învăţătorii mincinoşi şi chiar să îi judecăm: “Trebuie ascultat de învăţători și de preoţi și de a nu-i judeca, chiar dacă ar avea o viață urâtă; dacă însă credința le e greșită, nu trebuie doar să nu îi ascultăm, ci să fugim de ei și să îi judecăm. […] Dacă preotul are o credinţă stricată (greşită), chiar înger din cer de ar fi, tu nu te supune; iar dacă învaţă drept, nu te uita la viaţă, ci la cuvintele lui[8]. Iată cât de tranşant este Sfântul Ioan în privinţa atitudinii pe care trebuie să o avem faţă de preotul (evident şi de ierarhul, de la care preotul are această învăţătură) care are credinţă stricată, adică este părtaş la erezie, şi cum ne îndeamnă să ne abţinem de la judecarea preotului pentru motive lumeşti (exact ce a făcut el în pasajul din Omilia la Epistola către Efeseni), dar ne cere să ne îngrădim de el pentru motive de părtăşie la erezie. După ce citim aceste cuvinte, ni-l putem închipui pe Sfântului Ioan Gură de Aur îndemnându-ne să rămânem în comuniune cu cel ce este părtaş la erezie?

Aşa cum bine aţi remarcat, rolul poporului în Biserică este “să atragă atenţia asupra unor probleme pe care le identifică în viaţa bisericească”. Când aceste probleme sunt create de un sinod panortodox, care a luat decizii greşite, această atragere a atenţiei se numeşte receptare nefavorabilă a hotărârilor sinodului şi este o prerogativă a poporului credincios, chemat de acelaşi Duh care a inspirat un sinod ortodox să recunoască ortodoxia doctrinelor stabilite de către acesta, iar în cazul în care ele nu au fost inspirate de Duhul, să le respingă ca eretice. Această măsură de siguranţă pe care Biserica a luat-o a făcut ca sinoadele ecumenice din trecut să nu cadă într-o infailibilitate de tip papistaş şi a fost recunoscută până şi de Conferinţa Panortodoxă presinodală din 1976,  care a stabilit ca “consensul credincioşilor în procesul de receptare a sinodului să stabilească dacă a fost panortodox sau ecumenic”[9]. Din păcate, Regulamentul de organizare şi funcţionare a Sfântului şi Mare Sinod acordă importanţă scăzută rolului pliromei Bisericii, decizând, în art. 12, că după ce hotărârile sinodului se vor fi aprobat, ele vor fi comunicate poporului, după care vor avea autoritate panortodoxă[10]. Mai mult, documentul despre relaţia Bisericii Ortodoxe cu lumea creştină osândeşte, în articolul 22, orice formă de contestare a acestui sinod, de către “persoane individuale sau grupuri, sub pretextul păstrării sau a unei presupuse apărări a Ortodoxiei autentice”[11]. Prin această decizie, pe care şi Mitropolia Moldovei şi Bucovinei o pune în aplicare prin atitudinea faţă de cei ce au contestat în Moldova sinodul din Creta, vocea pliromei este redusă la tăcere, ceea ce viciază procesul de receptare a hotărârilor sinodului din Creta. Chiar dacă revine unui sinod obligaţia şi competenţa de a judeca documentele sinodului din Creta şi de a decide în mod ortodox în privinţa lor, acest lucru nu ştirbeşte dreptul pliromei de a accepta aceste documente sau a le respinge ca eretice.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a arătat că există posibilitatea explicitării, nuanţării şi dezvoltării documentelor sinodului din Creta, nu a “îmbunătăţirii, modificării şi completării”, aşa cum speră Înaltpreasfinţia Voastră. Această diferenţă de termeni se vede şi în traducerea în limba greacă a deciziei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în care apare termenul “a schimba”, în loc de a “nuanţa”[12], versiune pe care probabil a cunoscut-o şi IPS Ierotheos Vlachos, când a venit în Moldova, crezând că sinodul naţional român a decis că textele “trebuie să fie corectate, interpretate, să schimbe alte teme”[13]. Ce alt sinod din istorie, pretins “mare şi sfânt”, a creat probleme teologice grave, pe care să le lase spre rezolvare unor sinoade ulterioare? Următoarele “sinoade mari şi sfinte” nu vor fi organizate de către aceiaşi ierarhi care l-au organizat pe acesta? Ce şanse sunt să se rezolve greşelile grave pe care le-a făcut sinodul din Creta? Cine să judece dacă un ierarh actual este sau nu părtaş la erezie, de vreme ce cei mai mulţi dintre ierarhii participanţi la acel sinod sunt la fel de părtaşi la erezia cretană? Cum pot fi nuanţate nişte texte profund eretice, în aşa fel încât ele să ajungă să fie ortodoxe, când cele mai optimiste definiţii pentru ecumenişti din DEX ale termenului “nuanţă” spun că înseamnă “aspect uşor diferit al sensului de bază al cuvântului, ceea ce se adaugă esenţialului, modificându-l uşor”? Documentul Relaţiile Bisericii cu ansamblul lumii creştine nu are nevoie de nuanţe, de uşoare modificări, ci de anularea sa cu totul, în acelaşi timp cu întreruperea participării Bisericii Ortodoxe la Consiliul Mondial al Bisericilor.

Am răspuns chemării pe care mi-aţi adresat-o de a discuta cu Înaltpreasfinţia Voastră în 25 noiembrie 2016, ajungând la Mitropolie cu întârziere, datorită unor condiţii meteorologice nefavorabile. Faptul că am fost în acea zi la mitropolie îl poate confirma părintele exarh Nichifor, cu care am discutat pe holurile Centrului eparhial. În ziua în care m-aţi invitat la Popăuţi nu am putut participa, deoarece în acea zi a trebuit să particip la slujba de înmormântare a unui creştin care a decedat în drum spre sfânta biserică, în zi de duminică, în urma unui atac de cord, provocat, pe lângă alte cauze medicale, şi de stresul pe care l-a resimţit, ca om de bază al comunităţii, ca urmare a presiunilor ce s-au făcut asupra schitului în ultima perioadă. Sunt deschis oricând discuţiei pe baza documentelor sinodului din Creta, pentru ca, printr-o analiză teologică onestă, să se stabilească în ce măsură acestea sunt în concordanţă cu ceea ce Biserica Ortodoxă a învăţat întotdeauna, în toate locurile şi pe toţi.

   Faptul că nu am reuşit să răspund chemării Înaltpreasfinţiei Voastre de două ori nu înseamnă în niciun fel că mă aflu acum la a treia mustrare, după care poate surveni pedeapsa, întrucât, aşa cum am arătat mai sus, prevederea canonului 31 apostolic referitoare la faptul că preotul care face schismă poate beneficia de trei mustrări “cu dulceaţă şi blândeţe[14] din partea episcopului, după care poate fi supus pedepsei, nu se aplică în acest caz, în care operează prevederea canonului 15 I-II, potrivit căruia preoţii ce se îngrădesc de episcopul părtaş la erezie nu pot fi supuşi cercetării canonice sau pedepselor, ci sunt vrednici de cinstire, ca unii care au luptat împotriva schismei şi divizării Bisericii. Orice sancţiune aplicată împotriva mea pe motivul nepomenirii ierarhului pentru părtăşie la erezie nu va avea nicio valabilitate canonică, din motivele arătate mai sus, lucru consemnat şi în Hotărârea Sinaxei Clericilor şi Monahilor din Volos, desfăşurată în 14 decembrie 2016, care a dat o declaraţie de susţinere a tuturor preoţilor nepomenitori din România[15].

Ţinând seama de toate cele afirmate mai sus, Vă informez că nu voi relua pomenirea ierarhului decât în momentul în care hotărârile sinodului din Creta vor fi “explicitate, nuanţate, modificate, completate şi dezvoltate” în aşa fel încât ele să nu mai conţină nicio prevedere eretică, sau în momentul în care Înaltpreasfinţia Voastră veţi renunţa la aceste documente eretice. Îmi asum toate consecinţele acestei decizii, cu conştiinţa că fac ceea ce permit canoanele Bisericii în situaţia dată. În această decizie mă bucur de susţinerea tuturor celor care de luni întregi îşi găsesc un refugiu sufletesc la Schitul Rădeni. Reafirm că prin această decizie nu m-am separat de Biserică, ci am rămas şi rămân în continuare în Sfânta Biserică Ortodoxă Română, cu nădejdea că aceasta îşi va regăsi liniştea în momentul în care se va curăţi de erezia ecumenismului. Sper într-o atitudine părintească din partea Înaltpreasfinţiei Voastre, prin care să permiteţi ca la Rădeni să se desfăşoare în continuare activitatea liturgică netulburată, în aşa fel încât cei ce, din motive de conştiinţă, nu doresc să fie părtaşi la erezia din Creta, să îşi poată găsi un loc în care să se roage bunului Dumnezeu.

Întreaga obşte din Rădeni se roagă pentru ca Dumnezeu să Vă dea puterea de a lua decizia ortodoxă în privinţa sinodului din Creta.

16.12.2016                                                                                          Cu deosebit respect,

Ieromonah Pamvo Jugănaru

Înaltpreasfinţiei Sale Teofan, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei

[1] Pidalion, Cârma Bisericii Ortodoxe, Editura “Credinţa Strămoşească”, 2007,  p. 362.

[2] Idem, p. 68.

[3] Idem, p. 70.

[4] Pidalion, p. 70.

[5] „Sfântul şi Marele Sinod” (Creta, 2016). Între providenţă şi eşec, Oradea, 2016.

[6] Pidalion, p. 362.

[7] Această premisă nu era citată în documentul presinodal, ea apărând odată cu expresia “biserici eterodoxe”.

[8] Omilia la 2 Timotei, http://www.ioanguradeaur.ro/638/omilia-ii-2timotei/.

[9] Pr. Prof. V. Ioniţă, Hotărârile întrunirilor panortodoxe din 1923 până astăzi, Editura Basilica, Bucureşti, 2013, p. 90.

[10]http://basilica.ro/regulamentul-de-organizare-si-functionare-a-sfantului-si-marelui-sinod-al-bisericii-ortodoxe/.

[11]http://basilica.ro/sfantul-si-marele-sinod-relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-ansamblul-lumii-crestine-document-oficial/.

[12] http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/12/sinodul-bor-respins-sinodul-din-creta.html.

[13] http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/12/surprize-traducere-cu-cantec-ips.html.

[14] Pidalion, p. 70.

[15]https://graiulortodox.wordpress.com/2016/12/15/hotararea-sinaxei-clericilor-si-monahilor-ortodocsi-din-grecia-vine-in-apararea-romanilor-care-au-oprit-pomenirea-ierahilor/.

Sursa: Aparam Ortodoxia

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s